You are on page 1of 15

http://www.crestinortodox.ro/drept-bisericesc/casatoria-mixta-96415.

html

Casatoria mixta
Termenul "casatorie mixta este folosit pentru a defini casatoriile care au loc intre persoane de confesiuni si religii diferite. In zilele noastre, preotul se intalneste destul de des cu urmatorul caz: tineri care nu sunt membrii ai aceleiasi Biserici, dar marturisesc ca se iubesc, vor sa primeasca Taina Casatoriei. In astfel de situatii nu e usor sa raspunzi daca cei doi vor deveni "un singur trup intru Hristos, fara a participa impreuna la impartasirea cu Trupul si Sangele Sau. Sigur, tinand seama ca multi au eliminat Euharistia din viata lor, gasesc ca e usor sa oficiezi aceasta taina. Nu excludem faptul ca unele dintre aceste casatorii pot fi mai fericite, decat cele dintre unii ortodocsi doar cu numele. Dar Biserica nu poate accepta relativismul. Noua celor de astazi, ne pare ca daca marturisirea de credinta este doar usor modificata, ramanem totusi in adevar. In realitate, asa cum marturisea si IPS Antonie Plamadeala "Unde nu e adevarul intreg, eroarea, chiar partiala, atrage dupa sine condamnarea vesnica. Vietile Sfintilor sunt pline de exemple de martiri pentru adevar. De aceea trebuie sa fim cu mai multa luare aminte atunci cand vorbim de "casatorie mixta. Cu Adevarul nu te poti juca. Orice compromis fata de Adevar, compromite viata vesnica. Stau si ma gandesc ce simte un necrestin atunci cand preotul invoca numele lui Hristos, caci acesta nu-L recunoaste ca Dumnezeu. Iar daca preotul ar renunta din respect sa-L mai invoce pe Hristos pentru aceasta persoana, am mai putea vorbi de o Taina valida? Cu siguranta nu. Dar ar fi mai indicat sa nu ma gandesc la aceste lucruri, tinand seama ca in articolul 47 din Regulamentul de procedura al instantelor disciplinare si de judecata ale Bisericii Ortodoxe Romane se afirma: "clericii sunt obligati sa nu oficieze TainaCununiei, decat intre ortodocsi, asistati de nuni ortodocsi. Cei de alt cult sunt obligati, inaintea casatoriei, sa indeplineasca formalitatile de trecere la Ortodoxie". Cu toate ca exista canoane care interzic aceste casatorii, totusi ele au fost savarsite. Apostolul Pavel a fost de acord cu casatoriile mixte care apar prin convertirea unuia

dintre sotii necrestini la religia crestina: "barbatul necredincios se sfinteste prin femeia credincioasa si femeia necredincioasa se sfinteste prin barbatul credincios (I Cor. 7, 14). Casatoria mixta nu este ingaduita de Biserica pentru a aduna adevaruri. Caci o "adunare de adevaruri" nu dau la total "un adevar". Iar ca sa nu avem indoieli in asemenea situatii, voi aminti de canonul 72 al Sinodului Trulan, de la Constantinopol (692): "Sa nu ingadui ca barbatul ortodox sa se lege prin casatorie cu femeia eretica, nici femeia ortodoxa sa se unesca prin casatorie cu un barbat eretic, ci, de s-ar vadi ca s-a facut un lucru ca acesta de catre vreunul dintre toti, casatoria (insotirea nelegitima) sa se dezlege (...).

http://www.crestinortodox.ro/editoriale/implicatiile-pastorale-ecumenice-casatoriilor-mixte70028.html

Implicatiile pastorale si ecumenice ale casatoriilor mixte

Implicatiile pastorale si ecumenice ale casatoriilor mixte Problema casatoriilor mixte nu este o noutate pentru Biserica. Ea s-a pus inca de la inceputurile vietii crestine si este mereu actuala, deoarece priveste unul din aspectele cele mai importante ale vietii si anume familia care se intemeiaza pe dragoste. Casatoriile mixte (matrimonia mixta) au fost o realitate cu care Biserica s-a confruntat chiar din epoca apostolica, caci unii dintre membrii ei, recrutati dintre iudei si pagani incheiau casatorii legale din punct de vedere al legislatiei civile, cu necrestini. In acelasi timp exista si situatia in care unul dintre sotii pagani se convertea la crestinism, ceea ce aducea dupa sine intrebarea fireasca daca ei trebuie sa mai ramana in legatura conjugala deja creata sau existenta. Care a fost atitudinea Bisericii fata de aceste doua situatii? La aceasta intrebare raspunde foarte precis Sfantul Apostol Pavel care, scriind corintenilor, arata ca, privitor la casatoriile dintre crestini si pagani, acestea sunt interzise de-a dreptul. "n aceasta privinta, el spune categoric: "Nu va injugati la jug strain cu cei necredinciosi, caci ce insotire are dreptatea cu faradelegea? Sau ce impartasire are lumina cu intunericul? Si ce invoire este intre Hristos si Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios?" (II Corinteni 6, 14). Referitor la cel de-al doilea aspect, Sfantul Apostol Pavel arata ca, in cazul casatoriilor mixte, care se creeaza prin convertirea unuia dintre sotii necrestini la religia crestina, acestea sunt admise. In aceasta situatie el recomanda ca partea convertita, deci credincioasa (sot si sotie) sa locuiasca cu cea neconvertita, in speranta ca si aceasta se va converti sau se va sfinti prin impreuna-vietuirea lor. Iata ce spunea el in aceasta privinta: "Daca un frate are o femeie necredincioasa si ea voieste sa vietuiasca cu el, sa nu o lase. Si femeia, daca

are barbat necredincios si el voieste sa locuiasca cu ea, sa nu-si lase barbatul. Caci barbatul necredincios se sfinteste prin femeia credincioasa si femeia necredincioasa se sfinteste prin barbatul credincios" (I Corinteni 7, 12-14). Asadar, pentru motive misionare majore, acest fel de casatorii au fost admise la inceputul crestinismului. Cand insa, in viata Bisericii si-au facut aparitia invataturile gresite, ereziile si schismele si orice fel de abatere sau ratacire de la randuiala si vietuirea crestina adevarata, Biserica a devenit mai prudenta, din respect fata de credinta, si a interzis comuniunea in cadrul familiei cu cei care nu vietuiau dupa buna randuiala. Asa se face ca atat legea bisericeasca nescrisa, cunoscuta sub denumirea de obicei sau cutuma, ca si legea scrisa, adica sfintele canoane, au interzis casatoriile crestinilor ortodocsi cu necrestinii si cu ereticii de tot felul, ca si cu schismaticii. Mai mult, ea a obligat atat pe necrestini, cat si pe eretici si schismatici ca, inainte de a incheia casatoria cu crestinii ortodocsi, sa treaca la dreapta-credinta, primii prin Botez si Mirungere, ceilalti numai prin Mirungere, in urma marturisirii dreptei credinte, cand au avut Botezul savarsit valid, adica in numele Sfintei Treimi. Astfel, Biserica a impus si obligativitatea botezarii si educarii copiilor rezultati din asemenea casatorii in dreapta credinta. In aceasta privinta canoanele sunt categorice. Vom cita pentru edificare canonul 72 al Sinodului Trulan, de la Constantinopol din 692: "Sa nu se ingaduie ca barbatul ortodox sa se lege (prin casatorie), cu femeia eretica, nici femeia ortodoxa sa se uneasca (prin casatorie) cu un barbat eretic, ci de s-ar vadi ca s-a facut un lucru ca acesta de catre vreunul dintre soti, casatoria (insotirea nelegitima) sa se dezlege; caci nu se cade a amesteca cele ce n-au amestecare, nici ca oaia sa se imperecheze cu lupul si nici partasii lui Hristos soarta (ceata) pacatosilor, iar daca cineva ar calca cele oranduite de noi, sa se afuriseasca. Iar daca oarecare, gasindu-se inca in necredinta si nefiind inca numarati in turma ortodocsilor s-au legat intreolalta, prin casatorie legiuita si apoi unul dintre ei, alegand bine, a alergat la lumina adevarului, iar celalalt a fost tinut de legatura saraciei, nealegand (nedorind) sa vada razele dumnezeiesti, daca sotia cea necredincioasa socoteste ca este bine (consimte) sa vietuiasca cu sotul credincios sau credincioasa, sa nu fie despartiti, dupa dumnezeiescul apostol: "Caci barbatul necredincios se sfinteste prin femeie si femeia necredincioasa se sfinteste prin barbat" (I Corinteni 8, 14). Din canon se vede limpede ca orice casatorie cu necrestini sau eretici era interzisa. Numai cele rezultate din unirea paganilor sau necrestinilor, dintre care unul se convertea la crestinism erau ingaduite in virtutea principiului si indemnului paulin, cunoscut in drept cu denumirea privilegiu paulin, ca sotul si sotia ramasi necrestini se sfintesc prin sotul si sotia deveniti crestini. in acelasi spirit, canonul 21 al Sinodului local din Cartagina

interzice copiilor clericilor sa se casatoreasca cu pagani sau eretici, ca si canonul 31 al aceluiasi sinod care face precizarea ca aceste casatorii sunt interzise in principiu, dar ingaduite numai cu conditia ca partea neortodoxa sa treaca la Ortodoxie. Pe baza hotararilor fixate de canoane, Bisericile Ortodoxe si deci si Biserica Ortodoxa Romana nu au admis si nu admit oficial si legal, nici in prezent casatoriile mixte, decat in conditiile fixate in normele disciplinare mentionate si obligatorii in toata Ortodoxia. Ele au fost aplicate cu acrivie sau rigurozitate mai ales in cazurile in care, prin casatoriile mixte s-a urmarit si realizat si o actiune de prozelitism. Spiritul si obligativitatea prevederilor canonice, sprijinite si intarite si de autoritatea de Stat a Imperiului bizantin, s-au reflectat si in legislatia fiecarei Biserici ortodoxe si in atitudinile unitare fata de casatoriile mixte. Cat priveste Biserica Ortodoxa Romana, acestea sunt clar exprimate in legiuirile sale. Astfel, in Regulamentul de procedura al instantelor disciplinare si de judecata ale Bisericii Ortodoxe Romane, art.47, se precizeaza urmatoarele: "Clericii sunt obligati sa nu oficieze Taina Cununiei decat intre ortodocsi, asistati de nuni ortodocsi. Cei de alt cult sunt obligati, inaintea casatoriei, sa indeplineasca formalitatile de trecere la Ortodoxie. Preotii care se vor abate de la ceste norme, se vor pedepsi cu canonisirea la sfanta manastire, pana la transferare, afara de cazul cand au avut dezlegarea chiriarhului". Aceasta este deci pozitia oficiala a Bisericii noastre, pe care preotii trebuie sa o respecte. Singura observatie, care se poate face in legatura cu dispozitiile canonice si pozitiaBisericii Ortodoxe fata de casatoriile mixte este aceea ca, din punct de vedere doctrinar sau haric, preotul ar putea savarsi cununia unui crestin cu o crestina care apartine oricarei confesiuni crestine in cadrul careia se savarseste valid Taina Sfantului Botez, care creeaza starea harica necesara primirii celorlalte Sfinte taine. De asemenea, intre crestini neortodocsi cu crestine ortodoxe. Ba, mai mult, preotul ortodox poate administra Taina Cununiei chiar crestinilor de orice confesiune care sunt botezati valid, chiar neortodocsi, daca i s-ar cere. Cum insa legislatia canonica si cea proprie Bisericii noastre cer ca preotul sa nu savarseasca Taina Nuntii celor de alta confesiune sau dintre ortodocsi si neortodocsi, decat cu conditia ca acestia din urma sa indeplineasca formalitatile si ritualul trecerii la Ortodoxie, aceasta legislatie trebuie respectata. Astfel, preotul este pasibil de pedeapsa. Daca, insa, in aceasta privinta exista o dezlegare sau dispensa data de chiriarhul locului, aceasta primeaza. Pozitia Bisericii Ortodoxe fata de casatoriile mixte constituie si tema de discutat la Sfantul si Marele Sinod Ortodox care urmeaza sa se tina. In vederea unei hotarari sinodale, Conferinta a II-a Presinodala de la Chambesy din 3 in 12 septembrie 1982 a ajuns la urmatoarele puncte de vedere care urmeaza a fi propuse aprobarii sinodului: a. Casatoria intre ortodocsi si eterodocsi este interzisa conform acriviei canonice. Cu toate acestea, ea poate fi oficiata cu pogoramant si din dragoste fata de om, cu conditia

expresa ca pruncii rezultati din aceasta casatorie sa fie botezati si educati in Biserica Ortodoxa. Bisericile ortodoxe locale pot sa decida in privinta aplicarii iconomiei, in functie de cazurile determinate si tinand seama si de nevoile pastorale deosebite; b. Casatoria dintre ortodocsi si necrestini sau necredinciosi este categoric respinsa conform acriviei canonice. Bisericile ortodoxe locale pot totusi lua hotarari cu privire la aceste casatorii de a aplica iconomia pastorala fata de sotul ortodox, tinand cont de necesitatile lor pastorale specifice. Dupa randuiala canonica si practica Bisericii Ortodoxe, ca si conform celor stabilite de a II-a conferinta presinodala panortodoxa, problema casatoriilor mixte se poate rezolva fie pe cale acriviei canonice, fie pe cea a iconomiei. Este de la sine inteles ca Biserica Ortodoxa va aplica acrivia numai in cazul in care exista primejdia unui prozelitism confesional care se poate exercita si prin casatoriile mixte. Ea este insa deschisa iconomiei, caci nu poate inchide nimanui usa mantuirii, suplinind prin aplicarea ei "lipsa de har a celor care au primit Sfintele Taine in mod valabil". In acest caz, Biserica Ortodoxa poate valida atat Botezul cat si cununia eterodocsilor care solicita ajutorul ei. Pozitia Bisericii Romano-Catolice fata de casatoriile mixte a fost reglementata abia la Sinodul de la Trident, in anul 1563, cand s-a luat o hotarare formala si general valabila care interzicea incheierea casatoriei catolicilor cu necatolicii in alt chip decat dupa randuielile Bisericii Romane, care impunea obligatoriu oficierea casatoriei de catre preotul catolic, precum si botezarea si educarea copiilor in credinta catolica. Aceasta hotarare s-a schimbat si a evoluat intre timp. Asa de pilda, dupa 1648,Biserica Romano Catolica a interzis casatoriile intre catolici si protestanti, dar la 1696, aceasta permitea casatoria protestantilor cu catolici, avand in vedere la incheierea acesteia doar paritatea botezului, nu a credintei. Aceasta atitudine fata de protestanti, ca si cea fata de "greci", adica fata de ortodocsi, care era la inceput mai ingaduitoare, s-au schimbat in secolul al XVIII-lea, cand Biserica Romano-Catolica a impus doua conditii pentru incheierea casatoriei necatolicilor cu catolicii si anume: 1. Ca sotul necatolic nu-l va stanjeni pe sotul catolic in credinta sa; 2. Ca el consimte sa fie botezati si crescuti in credinta catolica toti copiii care ar rezulta din casatoria cu un catolic. In 1748, Papa Benedict al XIV-lea a interzis casatoriile mixte, socotin-du-le un sacrilegiu prin care s-ar practica communio in sacris cu necatolicii, ceea ce este cu desavarsire interzis, iar in anul 1781 imparatul Austriei, Josef al II-lea, a modificat hotararea mai veche, stabilind ca numai cand tatal este catolic copiii trebuie sa fie educati toti in religia catolica, iar daca tatal este necatolic, copiii sa urmeze dupa sex religia parintilor, adica baietii religia tatalui, iar fetele pe cea a mamelor. De la inceputul secolului al XIX-lea, atitudinea Bisericii Romano-Catolice a oscilat intre rigorism si ingaduinta. Abia in 916 Codex Juris Canonici a impus obligatia ambilor sotilor de a-si boteza si educa copiii

nascuti din casatoriile mixte in credinta romano-catolica, cat si obligatia sotului de a starui pentru convertirea la catolicism a sotului necatolic, ca si aceea a sotului necatolic de a nu-l stanjeni pe sotul catolic in practica libera a credintei sale (canoanele 10601065). Ultimele hotarari privitoare la casatoriile mixte au fost luate de Conciliul al II-lea de la Vatican, care au fost cuprinse si in Noul Cod canonic romano-catolic, intrat in vigoare din ianuarie 1983 (canonul 1125). Hotararea Conciliului II Vatican a fost ca aceste casatorii se pot incheia fara dispense intre catolicii orientali si necatolicii orientali, cu conditia respectarii a doua conditii esentiale: 1. obligatia sotului catolic sa faca tot ceea ce-i sta in putinta spre a-l converti pe sotul necatolic la credinta catolica; 2. obligatia in scris a ambilor soti sau macar verbal dar solemn la botezarea si educarea religioasa catolica a viitorilor copii. Singurul element nou este acela ca se admite intercomuniunea cu ortodocsii in problema casatoriilor mixte, in sensul ca se permite ca, in cazul unei asemenea casatorii, "serviciul cununiei sa fie oficiat in biserica ortodoxa de catre un preot ortodox", insa numai daca acest lucru il va gasi potrivit episcopul catolic competent. Prin aceste masuri Biserica Romano-Catolica nu a schimbat aproape nimic din atitudinea sau pozitia mai veche. Si aceasta pentru faptul ca "intrucat casatoria dupa actuala doctrina catolica nu se savarseste de catre preotul slujitor, ci de catre insesi persoanele care se casatoresc, prin pronuntarea consimtamantului lor in fata martorilor, este evident ca acesti martori, daca pot fi niste simpli laici, pot fi cu atat mai vartos si slujitori ai Bisericii Ortodoxe, caci, prin ingaduirea oficierii de catre acestia a casatoriei unui catolic si a unui necatolic, nu se recunoaste ca ei le-ar administra respectivilor Taina Cununiei, ci doar ca fac simplul oficiu de martori calificati, prin profesiunea si prin garantia lor morala si religioasa". In ceea ce priveste Bisericile protestante, inclusiv Biserica Anglicana ca si cea Veche catolica, acestea nu au adoptat niciuna atitudini obstructive sau intolerante in problema casatoriilor mixte, ci au acceptat si accepta ca valide casatoriile oficiate dupa randuielile catolice si, de asemenea, au oficiat si oficiaza fara nici o dificultate orice casatorie mixta intre crestinii socotiti botezati valid. In urma prezentarii acestei situatii a casatoriilor mixte, conform legislatiilor bisericesti, proprii fiecarei confesiuni, ne dam seama ca, pe de o parte avem de-a face cu un cadru legal juridic, care incearca sa reglementeze cat se poate de strans aceasta problema, mergand pana a face aproape imposibile casatoriile mixte, iar pe de alta parte, ne izbim de realitatea concreta a existentei casatoriilor mixte. Datorita liberei circulatii, conditiilor noi de viata, emanciparii sub toate aspectele, la acest inceput de secol si de mileniu, casatoriile mixte devin tot mai frecvente. Ele se efectueaza sau se incheie atat intre

crestini de diferite confesiuni, cat si intre crestini si necrestini: mahomedani, evrei, budisti, hinduisti, brahmani si altii. Aceste casatorii sunt usurate in incheierea lor si de legislatiile multor state care nu considera impediment la casatorie deosebirea de religie sau confesiune si prin urmare nu le interzice. In conditiile in care traim la acest inceput de mileniu, ele nu mai pot fi evitate "nefiind oprite de legislatia civila, iar pe de alta parte luand in considerare ingaduinta Sfantului Apostol Pavel ca un sot care s-a increstinat sa ramana in casatorie cu sotul cu care se casatorise inainte de a se increstina, daca acesta consimte cu aceasta situatie". De asemenea, trebuie avut in vedere si faptul ca, bazandu-se pe dragoste reciproca si respect, ele trebuie ingaduite si respectate. Odata incheiate, ele aduc dupa sine implicatii si urmari ecumenice si pastorale. Sub raport ecumenic, casatoriile acestea pot servi ca liant intre membrii diferitelor-confesiuni, evidentiind posibilitatea convietuirii crestinilor de credinte diferite, in pace, respect si armonie. Ele pot servi ca model pentru ceea ce ar insemna lucrarea ecumenica de respect, apreciere si dragoste intre diferitele confesiuni crestine sau intre crestini si necrestini. Aplicand mai mult principiul iconomiei putem sa indulcim dispozitiile legale privitoare la casatoriile mixte, lasand loc dragostei crestine care ne cere sa iubim pe oamenii de toate starile sau toate credintele. Cand ele nu urmaresc un scop prozelitist, pot fi ingaduite, asa cum si in lucrarea ecumenista nu se admite prozelitismul. Privita in aceasta perspectiva, problema casatoriei mixte apare ca una din cele mai delicate situatii care se pun si cer sa fie rezolvate in relatiile interconfesionale sau interbisericesti si care pot fi solutionate dupa caz, prin acrivie sau iconomie. Avand in vedere ca prin lucrarea desfasurata astazi in spirit ecumenic in intreaga lume crestina, de cunoastere, apropiere si unire intre crestini s-au creat conditii noi care imbunatatesc relatiile interconfesionale si interbisericesti, se impune ca in acest spirit ecumenist, care este o lucrare a Duhului Sfant, sa lasam loc mai mult iconomiei. Respectand credinta fiecaruia, casatoriile mixte ne pot servi ca model. Sub aspect pastoral, ele creeaza o grija deosebita pentru pastorii de suflete care trebuie sa-i cerceteze pe cei care apartin de Bisericile lor, veghind la pastrarea randuielilor bisericesti, a practicilor de cult si traditiilor proprii fiecarei confesiuni. in acest sens trebuie cultivata grija pentru respectul fata de credinta celuilalt, toleranta, care este o conditie necesara convietuirii, si dragostea ca baza a intemeierii oricarei familii. Libertatea fiecaruia din soti de a merge la locasul de cult al confesiunii sau credintei lui, de a-si respecta sarbatorile si de a-si indeplini datoriile fata de suflet sunt obiective de urmarit in viata partenerilor casatoriilor mixte. Fiecare pastor de suflete se va feri sa creeze sau sa cultive sentimente de dispret, ura sau respingere in sufletele sotilor din casatoriile mixte, atat fata de religia celuilalt, cat si fata de persoana sa. De aceea, si

sub aspectul pastoral aceste familii creeaza probleme delicate care insa pot fi rezolvate numai in spiritul tolerantei si iubirii crestine. Atata timp cat prin aceste casatorii si familii nu se urmaresc alte scopuri decat materializarea dragostei dintre doi parteneri, ele pot fi admise si ocrotite sau pastorite cu grija deosebita, lasand loc fiecaruia de a-si manifesta dragostea, libertatea si credinta.

http://www.crestinortodox.ro/morala/casatoriile-mixte-70826.html

Casatoriile mixte
Casatoriile mixte in lumina invataturii si practicii canonice ortodoxe Casatoria este privita - de ortodocsi - atat ca institutie divina (Facere I, 2; II, 23-24), cat si ca act juridic (Can. 19 apostolic). Cele doua aspecte, divin si uman, nu pot fi nici ignorate si nici separate, fiindca o consideratie unilaterala a casatoriei, si indeosebi a casatoriilor mixte, creeaza dificultati atat in viata familiala a sotilor, cat si in societate. Biserica Ortodoxa a fost confruntata cu problemacasatoriilor mixte inca din epoca apostolica, cand primii sai membri, recrutati dintre iudei si pagani, incheiau casatorii legale din punct de vedere al dreptului roman, cu necrestinii. Totodata, din aceeasi epoca a trebuit sa fie solutionata si problema practica, de a sti ce se intampla cu legatura conjugala a doi necrestini, dintre care unul s-a convertit la religia crestina.

Sfantul Apostol Pavel ne adevereste ca adeseori se intampla ca numai unul dintre soti sa devina crestin. La intrebarea Corintenilor daca o astfel de casatorie mixta - sub raportul credintei deosebite a sotilor - trebuie anulata sau sa ramana in fiinta, Apostolul neamurilor a dat un raspuns care a ramas cu putere de norma legala (I Cor. VII, 12-16), fiind reiterat si in textul canonului 72 trulan. Conform invataturii pauline, existenta legala a acestui fel de casatorie mixta se recunoaste, principial, intrucat casatoria a fost incheiata inainte ca sotul respectiv sa fi primit credinta crestina ortodoxa. Privilegiul paulin care este invocat si de teologiile confesionale - a principializat aplicarea iconomiei de catre Biserica Ortodoxa numai in cazul in care respectiva casatorie a fost contractata inainte ca unul dintre soti sa fi fost increstinat. Cat priveste casatoria crestinilor cu necrestinii, Sfantul Apostol Pavel s-a pronuntat negativ, interzicand-o cu desavarsire (I Cor. VII, 39 ; II Cor. VI, 14). De altfel, Constitutiile Sfintilor Apostoli au reafirmat aceasta invatatura, precizand ca cel care s-a botezat nu mai trebuie sa savarseasca "desfranarile nelegiuitilor". Fireste, in conceptia Bisericii primare, asemenea casatorii mixte - dintre un crestin si un necrestin - au fost considerate desfranari ale nelegiuitilor, fiind interzise si condamnate. Reafirmand aceasta randuiala apostolica, canonul 72 trulan a stabilit odispozitie canonica de principiu in viata Bisericii Ortodoxe. In contextul invataturii pauline, casatoria contractata de un crestin ortodox, cu o persoana de alta credinta, ar putea fi tolerata doar prin aplicarea principiului canonic al iconomiei. Aceasta aplicare a iconomiei implica insa anumite consecinte de natura canonicopastorala, de care Biserica Ortodoxa - prin ierarhii sai - trebuie sa tina intotdeauna seama. In raspunsul adresat corintenilor, acelasi Apostol al neamurilor a precizat ca sotul ortodox are obligatia morala de a-si educa copiii rezultati dintr-o astfel de casatorie mixta intru credinta Bisericii Ortodoxe. Aceasta obligativitate invedereaza faptul ca "sotul ortodox trebuie sa aiba nu numai libertate deplina in marturisirea credintei sale si in savarsirea faptelor bune in conformitate cu invatatura lui Hristos, ci el sa aiba influenta morala asupra intregii vieti familiale...". In baza unor dispozitii canonice, casatoria ortodocsilor cu eterodocsii este cu desavarsire interzisa. Cei care nu respectau aceasta dispozitie de principiu, se afuriseau, adica se excomunicau din comunitatea sau Biserica respectiva. Casatoria crestinilor ortodocsi cu eterodocsii a fost insa permisa numai in cazul cand partea eterodoxa fagaduia ca va trece la Ortodoxie (Can. 31 Laod.; 14 IV ec), adica devenea subiect de drept al Bisericii prin Taina Botezului. Conform dispozitiei canonului 63 apostolic - in versiune de redactie coptica - un crestin poate sa se casatoreasca cu o femeie

de alta credinta, cu conditia insa ca aceasta sa treaca la crestinism... ; daca refuza, sa se desparta de ea. Daca vreunul dintre soti adopta insa obiceiurile pagane sau pe cele iudaice..., acesta trebuie sa renunte la ele, ca sa nu fie excomunicat. In temeiul canonului 10 Laodiceea, "nu se cuvine ca cei ce sunt ai Bisericii - adica crestinii ortodocsi, sa impreune, din indiferenta, pe fiii lor cu ereticii prin legatura casatoriei". Potrivit interpretarii data de unii canonisti ortodocsi, canonul respectiv interzice casatoria unui crestin ortodox cu orice persoana anatematizata de Biserica Ortodoxa, a carei erezie a fost deci anatematizata (Can. 1 II ec. ; 1 Sf. Vasile cel Mare ; 45 apost.). Prin urmare, casatoria cu un eterodox a fost cu desavarsire interzisa. Dupa randuiala apostolica, cei care nu renuntau la o asemenea casatorie erau excomunicati din Biserica. Pe cei care "nu se pocaiesc - prevedea Constitutiile Apostolice - afurisiti-i, despartindu-i de credinciosi, si aduceti la cunostinta publica indepartarea lor din Biserica lui Dumnezeu, si porunciti credinciosilor sa se fereasca cu desavarsire de ei, si sa nu se intovaraseasca cu ei nici la vorba, nici la rugaciuni, fiindca ei sunt potrivnici si rauvoitori Bisericii, strica turma, necinstesc mostenirea, se socotesc intelepti si sunt cu totul rai...". Urmand aceasta randuiala apostolica, "Regulamentul pentru cazuri de afurisenii si anateme", din anul 1910, - in vigoare si astazi in Biserica noastra - prevede ca, "...in cazuri de abatere a vreunuia dintre credinciosii crestini ortodocsi sau clerici..., dupa ce se va fi intrebuintat mijloacele descrise si raul ar fi tot neindreptat, Sfantul Sinod va fi sesizat, prin Chiriarhul Eparhiot, spre a decide. Sfantul Sinod, deliberand asupra cazului adus la cunostinta sa si neafland alt mijloc de intoarcere si indreptare, va putea da autorizare de anatema si afurisanie, cu rezerva de a se putea primi in adunarea credinciosilor cel blestemat, daca se va pocai deplin" (Art. II-III). Parintii Sinodului trulan au interzis, cu desavarsire, contractarea unei casatorii intre un crestin ortodox si un eterodox. In temeiul canonului 72, "nu este iertat barbatului ortodox sa se insoteasca cu femeie eretica, nici femeia ortodoxa sa se casatoreasca cu barbat eretic, ci de s-ar si vadi despre cineva ca a facut asa ceva, casatoria se considera nula si insotirea nelegiuita sa se dezlege ; ...iar daca va calca cineva cele hotarate de noi conchideau Sfintii Parinti ai Sinodului trulan - sa se afuriseasca". Prin urmare, potrivit invataturii Bisericii noastre, o casatorie mixta - incheiata intre un crestin ortodox si o persoana de alta credinta - este nula, fiindca este o insotire nelegiuita, care nu transmite nici harul Tainei cununiei si nu este nici purtatoare de efecte canonice. In consecinta, in temeiul hotararii luate de Parintii Sinodului trulan - prin canonul 72 - cei care incalca "cele hotarate" sunt excomunicati (afurisiti), adica exclusi din comunitatea bisericeasca ortodoxa.

Canonul 31 Laodiceea prevede ca o casatorie mixta intre un crestin ortodox si o persoana eterodoxa se poate tolera numai in cazul in care persoana de alta credinta ar fagadui, solemn, ca va primi si marturisi credinta ortodoxa. In spiritul invataturii si practicii ortodoxe, daca insa doi eterodocsi au incheiat o casatorie legala si unul dintre ei se converteste apoi la credinta ortodoxa, iar celalalt ramane tot eterodox, casatoria lor sa nu se desfaca, daca sotii se invoiesc sa traiasca impreuna si mai departe. Cu privire la forma canonica a savarsirii cununiei mixte, retinem ca nesavarsirea cununiei in numele Sfintei Treimi, potrivit ritualului stabilit de Biserica Ortodoxa, constituie impediment care loveste insasi esenta cununiei. In conformitate cu dispozitia Articolului 47 din Regulamentul de procedura alinstantelor disciplinare si de judecata ale Bisericii Ortodoxe Romane - in vigoare - "clericii sunt obligati sa nu oficieze Taina Cununiei, decat intre ortodocsi, asistati de nuni ortodocsi. Cei de alt cult sunt obligati, inaintea casatoriei, sa indeplineasca formalitatile de trecere la Ortodoxie. Preotii care se vor abate de la aceste norme, conchide dispozitia regulamentara, se vor pedepsi cu canonisire la sfanta manastire, pana la transferare, afara de cazul cand a avut dezlegarea Chiriarhului" . Nu trebuie sa uitam raporturile actuale si cele de perspectiva pe care Biserica Ortodoxa le are si le va avea cu religiile lumii. De pilda, cu prilejul celei de a III-a intalniri intre musulmani si crestini (Chambesy, 17- 19 noemb. 1986), I. P. S. Sa, Mitropolit Damaskinos al Elvetiei a declarat ca "...aceasta colaborare interreligioasa, bazata pe respectul reciproc, exclude orice sincretism, precum si orice incercare a unei religii de a se impune altora". Biserica Ortodoxa a acceptat, prin iconomie, casatoria dintre ortodocsi si eterodocsi, cu conditia insa ca slujba sa fie oficiata de un preot ortodox. Dupa parerea canonistului V. Sesan, "privilegium paulinum" (I Cor. VII, 14) ingaduie si a doua casatorie, in cazul in care unul din cei doi soti necrestini trece "la crestinism si celalalt sot pagan nu voieste sa traiasca impreuna, atunci casatoria se desface si sotul crestin poate incheia o a doua casatorie ; daca insa sotul pagan vrea sa traiasca impreuna cu sotul crestin, atunci acesta din urma poate incheia o alta casatorie abia dupa moartea sotului pagan". Dupa cum se stie, casatoria a doua a fost ingaduita atat de

dreptul divin (Rom. VII, 2-3 ; I Cor. VII, 39), cat si de cel canonic (can. 87 trulan), numai ca un remediu impotriva desfraului si a slabiciunilor omenesti. In conformitate cu doctrina si practica canonica ortodoxa, casatoria mixta trebuie oficiata in public, adica in biserica parohiala a sotului ortodox, pentru a nu se transforma intr-o simpla casatorie de constiinta, adica incheiata numai inaintea preotului si a martorilor respectivi. In bisericile manastirilor si in case particulare, casatoriile se pot oficia numai in cazuri exceptionale, si cu aprobarea prealabila a episcopului eparhiot. O asemenea casatorie nu se recunoaste deci de catre Biserica Ortodoxa, fiindca orice casatorie incheiata secret este interzisa si condamnata de catre canoanele Bisericii Ortodoxe (can. 17 apost.; 1 Laod., 87 trulan etc). In cazul existentei unei casatorii anterioare, atat pentru sotul ortodox, cat si pentru cel de alta credinta, este necesara, desfacerea - in prealabil - a casatoriei anterioare, civila si religioasa. Pentru sotul ortodox, desfacerea casatoriei religioase anterioare este o conditie sine qua non pentru primirea, cu epitimie, a Sfintei Taine a Cununiei dupa randuiala prevazuta pentru a doua sau a treia casatorie. Urmand randuiala canonica, Regulamentul de procedura al instantelor

disciplinareinterzice oficierea Tainei Casatoriei, "a doua oara, persoanelor divortate numai de instantele civile, daca nu va face proba ca acele persoane au obtinut desfacerea primei casatorii religioase din partea autoritatilor bisericesti. Clericul care va fi oficiat o astfel de casatorie - se prevede in textul articolului 46 - se pedepseste cu pedeapsa transferarii, iar casatoria bisericeasca se va declara nula. De vor oficia mai multi preoti, de orice treapta, la o asemenea casatorie, tuturor li se va aplica aceeasi pedeapsa". Legislatia de Stat a tarii noastre nu recunoaste ca impediment la contractarea si incheierea casatoriei deosebirea de religie. Avand in vedere faptul ca, in realitate, casatoriile mixte nu pot fi evitate, nefiind oprite de legislatia civila, iar pe de alta parte luand in considerare ingaduinta Sfantului Apostol, Pavel ca un sot care s-a increstinat sa ramana in casatorie cu sotul cu care se casatoreste inainte de a se increstina, daca acesta consimte la aceasta situatie, Biserica noastra poate deci ingadui casatoriile mixte, cu conditia insa ca sa se respecte prevederile ei canonice si regulamentare. "Regulamentul pentru relatiile bisericesti ale clerului ortodox roman cu crestinii

eterodocsi", din anul 1881, a prevazut posibilitatea binecuvantarii unor asemenea casatorii mixte de catre Biserica Ortodoxa. Invocandu-se obiceiul si vechea practicacanonica a Bisericii noastre, articolul IV din respectivul Regulament prevedea : "casatoriile mixte, intre persoane ortodoxe cu persoane eterodoxe, sau de alt rit

crestinesc, se binecuvinteaza de Biserica Ortodoxa, pazindu-se uzul de pana acum, ca copiii ce se vor naste din aceste casatorii sa devina membri ai Bisericii Ortodoxe". Articolul 47 din Regulamentul de procedura al instantelor disciplinare si de judecata ale Bisericii Ortodoxe Romane, in vigoare, a reafirmat posibilitatea binecuvantarii casatoriilor mixte sub aceeasi rezerva a increstinarii sotului eterodox, a cresterii copiilor rezultati dintr-o asemenea casatorie in spiritul invataturii ortodoxe, si, implicit, a aprobarii prealabile a episcopului eparhiot. De aceea, in situatia in care preotilor Bisericii noastre li se prezinta asemenea cazuri, "ei sunt datori sa ceara in prealabil aprobare de la Chiriarhul respectiv". In concluzie, in conformitate cu doctrina si practica canonica ortodoxa trebuie retinute urmatoarele aspecte : 1. Casatoriile interconfesionale si interreligioase sunt interzise. 2. In cazul in care sunt tolerate, prin aplicarea iconomiei, slujba cununiei trebuie oficiata in biserica ortodoxa de catre preotul ortodox. 3. Posibilitatile si formele de aplicare a iconomiei depind de necesitatile practice ale fiecarei Biserici Ortodoxe locale, care are dreptul de decizie in judecarea fiecarui caz in speta. 4. Copiii rezultati dintr-o astfel de casatorie trebuie botezati si educati in credinta ortodoxa. 5. Conform privilegiului paulin (I Cor. VII, 12-16), casatoria mixta se admite numai in cazul in care ea a fost incheiata inainte ca unul dintre soti sa fi fost increstinat. 6. In baza dispozitiei canoanelor 10 Laodiceea si 23 Ioan Postitorul, nu este admisa casatoria unui crestin ortodox cu o persoana de alta credinta. 7. Canoanele 31 Laodiceea si 14 IV ecumenic ingaduie casatoria intre un crestin ortodox si o persoana eterodoxa, cu conditia insa ca sotul eterodox sa tagaduiasca solemn - cu prilejul contractarii casatoriei - ca va trece la Ortodoxie. 8. Canonul 72 trulan - care a uniformizat practica canonica de pana atunci - privind casatoriile mixte - interzice, in mod categoric, sub pedeapsa excomunicarii asemenea casatorii.

Considerandu-le lovite de nulitate, acelasi canon da putere de lege universal obligatorie privilegiului paulin, in sensul ca sotul devenit crestin - dupa incheierea - casatoriei respective - "sa nu se desparta".

You might also like