15. Fuga.

- Imi pare rau Nessie, sincer , nici eu nu stiam ca vin zilele

astea..Nessie ma asculti? Nessie nu mai plange! Te rog, te rog!
Nessie, iubito, nici eu nu stiam decat ca vor veni mai repede...
- Minti! I-am spus cu ultimele puteri. Esti un mincinos! Cu totii sunteti!
Am inceput iarasi sa plang. Jacob, c—cum ai putut sa imi faci asta?
Am urlat. De ce? Ce ti-am facut eu ca sa ma distrugi asa? De ce nu
mi-ai spus! As fi putut sa ii ajut!
- Nu ai fi putut puiule... nu mi-au spus ca acum, cat suntem noi aici...
vin Volturii. Intelege-ma! E mai bine asa....
- Vrei sa zici ca nu ai vrut sa stii ! Nu ai vrut Jake! Te cunosc, te-au
convins sa pleci cu mine departe, asta au facut, si tu , tu ... Aveam
incredere in tine...Aveam! Acum sunt morti, iti place? M-ai distrus!
- Sh.... sh... nu mai plange, gata.... stiu ca e greu... si eu sufar,
Nessie, gata nu mai plange, ii scapa o lacrima.
- Esti un idiot Jacob Black! Cum sa nu mai plang cand, cand viata
mea e distrusa... am tipat incercand sa ma eliberez din stransoarea
lui.
Asa o tineam de o ora... de cand a aprobat tot ceea ce vazusem la
televizor. Daca acum, acolo, tocmai ii filma pe ei muuu..rind?!
- E numai vina ta! De ce ai fost de acord?! De ce? De ce ?De ce m-
ai adus aici?
Mamaa, mama unde esti? Mama!! Am nevoie de tine, de ce m-ai
lasat? Mama...am soptit, numai aveam putere nici sa plang, ochii imi
secasera. Mama... mama... mama unde esti? Am nevoie de tine, de ce
m-ai lasat, cine ma va ajuta ? imi strigam eu mama,care acum era in
cer, sus, la ingerasi.
- Sh.. Nessie ,poate nu au murit.
- Taci Jake, taci, cine dadea foc la paduri si la casa? Taacii, din vina
ta s-a intamplat tot, din vina ta sunt morti! Taci!
- Renesmee, nu aveau sanse nici cu tine nici cu mine.. Nu ai fi facut
altceva decat sa mori , intelege-ma ca am fost de acord sa plecam
in luna de miere fara sa stiu ca Volturii vin asa de repede...
- Dar stiai ca vin! Stiai, stiati, si nu mi-ati spus , de ce?
- Sa.. sa nu patesti ceva, nu mi-as fi iertato niciodata...ma ruga el sa
il iert. Nu puteam sa o fac. Eram distrusa.
- Mai bine! Mai bine muream! Nu intelegi! Nu mama si tatal tau au
ars de vi! Nu intelegi! Ochii ii sclipeau de durere, nu vroia sa imi
arate dar el suferea si mai mult , pentru ca au murit ei... si pentru ca
eu eram deja moarta. Totusi, eu continuam cu vorbele grele... Nu
intelegi! Jacob, te iubesc la fel cum imi iubesc viata, iar viata mea
 este familia mea! din nou valuri de durere imi chinuiau inima, sunt
morti sunt morti , lovea ea , dandu-mi senzatia de golaciune ... ce
ma fac eu fara ei? Spune! Te urasc! Te urasc! Da-mi drumul, trebuie
sa merg, da-mi drumul! Te uraassc.....
Asa au trecut alte cateva ore; pana ce gura nu mai ma putea ajuta
sa mai spun ceva, pana ce plamanii imi explodara si nu mai puteau
respira.
Jake ma privea cu un aer terminat... stateam cu capul la el in
poala, dar nici nu simteam, avea in minte decat chipul tatei in pestera
aceea... chipul frumos al tatei cand ma lua in brate... mama, de asta era
mama asa distrusa, cum a putut sa ma minta asa? Mai bine ma lasa sa
mor cu ei, decat sa astept ca durerea sa ma macine si in cele din urma
sa ma arda la fel ca si rugul pe care Volturii l-au creat pentru ei...
- Sh... nu mai plange...
Plangeam? Lacrimile astea erau lacrimi? Aveam fata rosie, intr-adevar..
nu mai aveam lacrimi, plangeam cu lacrimi de sange... poate, daca as
plange asa in continuu as muri in cele din urma... nu... moartea nu avea
cum sa fie asa usoara.
- Sh... continua Jake.
Era mai suparat ca mine, el nu putea sa se descarce prin lacrimi...
trebuia sa fie puternic pentru mine. Inima imi batea cu putere. Cum putea
sa bata asa cand... cand cea care a ajutat-o sa vina pe lume murise...
cum?
- - Daca voi avea febra... cine ma va face bine? Cine va dormi
langa mine cand am cosmaruri? Nimeni.. nu mai am mama. Mama,
mama unde esti? Mama, ai zis ca vei fi langa mine mereu, mama!!
Am inceput deodata sa urlu... numai ma simteam... aveam nevoie
de mama.
Mama!! Trebuia sa uit cuvantul asta acum... oare asa se simtea
Nahuel cand isi aducea aminte de mama sa? Oare asa isi dorea sa
mearga dupa ea? Oare asa de neocrotit se simtea? Nu.. nu avea
cum.. el nu isi cunoscuse mama, nu o facuse; acum, acum poate
este cu ea, da,Nahuel e foarte fericit acum ,e cu mama sa...
- Mama, am vrut sa urlu din nou, dar decat o soapta mai avea aer sa
se formeze... mama.... mama! Am inceput iarasi sa plang...
Imi aduceam aminte fiecare secunda traita cu mama.
Cand ma mangaia si eu eram in burtica ei... cand am distrus-o la
nastere, cand i-am supt sangele, cand monstrul din mine iesise atunci...
mama ma iertase,era prea buna. Mama fusese o luptatoare, mereu a
luptat pentru cei dragi, pentru mine, sa ma nasca. Ce femeie renunta la
tot, la un sot iubitor, la o familie perfecta, ca sa nasca un monstru?
Mama mea... mama mea, ea s-a luptat cu toti si a reusit... mi-a dat viata.
Si eu asa am rasplatito, lasand-o sa moara. Mama!!! Am inceput iarasi
sa urlu.
- Cine imi va mai zice povesti? Cine ma va mai creste? Am nevoie de
mama ,sunt inca un copil,
Din pozitita in care eram, puteam privii cerul, acolo unde un nor luase
forma fetei mamei mele... acolo era mama? Puteam cumva sa o strig?
Poate ma auzea... Speram sa ma auda.
- Nessie, nu mai plange, sh... arzi Nessie, arzi mai tare decat mine...
Poate asa voi lua foc si voi ajunge sus, la ea, imi ziceam in gand .
Dumnezeu nu avea cum sa ma pedepseasca si sa ma trimita altundeva
decat langa mama mea. Dar daca, daca mama era sus in cer iar eu
trebuia sa merg altundeva... as fi putut sa o privesc, doar atat, sa o vad
cum se misca, cum zambeste cum ma ia in brate.
- Mama o vreau, te rog, da-mi voie sa mor! il imploram.
- Sh... Nessie, poate nu e adevarat, sh... tot ma linistea cineva. Nu
imi pasa cine, acela ma mintise. Se jucase cu mine. Cu inima mea,
si mi-a distruso.
Cine l-o fi convins sa faca asta? Tata. Cu siguranta el. El era mereu
protector... si tata era un mincinos, nu isi respectase promisiunea,
acum nu mai conta, el poate era fericit, era cu mama.
- Si inca ceva, am vrea sa , sa incerci sa te impaci cu ideea asta, stiu
ca vei suferi, si noi vom suferi ca vom lasa un ingeras ca tine pe
pamant, singura. Imi aduceam aminte acele cuvinte. Ma lasasera
singura.
Acum, chiar aveam nevoie de protectia lui. Aveam nevoie de iubirea
lui parinteasca. De sentimentul ca sunt in siguranta... numai tata putea
face asta. Numai tata. Si acum, va trebui sa uit si asta. Nici tata nu mai
era, si tata ma parasise.
Nu mi-am dat seama ca Jake vedea tot ce gandeam.
- Nu Edward a vrut asta... Be...Bella a vrut sa fi in siguranta.
Nu il credeam. Mintea. Mereu o facea. Mereu. Mereu! Nu il voi ierta
pentru ca mintea. Niciodata. Niciodata.
Cand i-am auzit numele mamei, am simtit cum in inima mea intrau
mii de cioburi si o strapung, si o lovesc, si nu le era mila...
Ma uitam la cer... si imi imaginam fulgere, fulgere care imi distrugeau
vaporul parasit pe mare... cel care nu gasise niciun far,
nici-o lumina.
Viata lor se sfarsise.. totul.. existenta.... totul.. iubirea... tot.
De aceea matusa Rosalie era asa trista. De aceea nu putea sa se uite
la mine. Daca s-ar fi uitat... acum as fi si eu cu ei. Cred ca si ea a
suferit enorm.
Alice... Alice, nebuna de ea. Nu se gandea cat ii voi duce lipsa. Parca
fara ea nu mai aveam trup.
Jasper, Nu eram noi doi prea apropiati,cat regretam asta;
 acum aveam nevoie de el.
Emmet, cat sufeream ca nu am ras cand am putut! Daca as putea
da timpul inapoi..... daca as putea.
Esme, bunicuta mea. Iubita mea bunica. Cea mai buna bucatareasa.
Cel mai bun umar pe care sa plangi. Cum a putut sa plece stiind ca
am nevoie de ea?
Carlisle, daca mai imbolnaveam? Daca ma impiedicam si ma rupeam
in doua? Cine m-ar fi ingrijit? Daca aveam nevoie de cartile lui, de
mintea lui sclipitoare? De compasiunea lui? De mila lui?
Carmen , macar tu sa fi ramas in viata. De ce? Oh...
Amazoanele. Cele mai bune prietene.
Cred ca nici nu le-a pasat de mine. Nimanui nu i-a pasat de mica
Renesmee. Nimanui.
Pana la urma, cui i-ar pasa de o orfana?
Asta sunt. O orfana.
Lacrimile iarasi formau lacuri. Defapt, pana acum, nu se oprisera. Ma
intrebam cat mai pot plange cu lacrimi sau cu sange... Pana la infinit,
pana nu voi mai suferi. Suferinta mea intrecea infinitul.
I-am aratat lui Jake ca vroiam sa fiu singura.
- Nu, nu vreau sa faci ceva gresit. Stau cu tine. Spuse el luandu-ma
strans in brate.
-Numai de tine nu am nevoie acum i-am spus si m-am eliberat cu o
putere care nu era necesara.
***
Nu as fi vrut niciodata sa il ranesc asa. Il iubeam in ciuda a tot ce imi
facuse. Dar... poate ma iubea prea mult si era prea egoist ca sa ma
vada murind.
Nici eu nu il vroiam mort. El ar fi putut sa traiasca fara mine. Asta as fi
vrut sa o faca.
Eu, daca as ramane in viata, as putea fi confundata cu un mort.
Stiam ce trebuia sa fac. Sa continui lupta. Nu aveam sanse. Dar, daca
reusam pentru o secunda sa ii dobor, aveam si eu armele mele pana la
urma.
Trebuia sa o fac. Trebuia sa merg in Voltera. Era neaparat. Trebuia sa
ma razbun. Trebuia sa il vad pe Aro si sa il fac sa sufere. Daca, daca le-
as arata fratilor lui cate a facut Aro...Mai ales lui Marcus. El l-ar fi torturat
pe Aro pana acesta ar suferi atat timp cat a suferit si Marcus.
Trebuia sa ajung in Voltera neaparat. Eram intr-un colt, ascuzandu-mi
fata de Jake. El se uita la mine, nu ma scapase din ochi pana acum
Vroiam sa ii vorbesc cu blandete :
- Merg la baie! Dar, nu reusisem, suna dur si plin de ura.
- Bine.. spuse plecandu-si capul .
Am mers spre baia care era in spatele lui.
 Trebuia sa o fac. M-am imbarbatat singura. M-am spalat pe fata plina
de sange, obosita si pe care se citea suferinta , apoi am luat doua
sticle groase in mana din mini-bar, , si mergand cu pasi de felina, am
ajuns la spatele lui. Trebuia sa o fac.
Pentru mine, pentru el.
Pentru el in special. Nu il va omora, era varcolac. Doar, il va anestezia
pentru vreo ora.
Suficient cat sa iau un avion pana in Italia.
I-am soptit rapid: te iubesc ! Apoi, nelasandu-l sa se intoarca, i-am
dat pe rand cu sticlele in moalele capului.
Nu imi voi ierta niciodata daca va muri. Dar i-am testat pulsul, era
doar lesinat. Nu aveam timp.
Trebuia sa fug cat mai repede.
Trebuia sa ma razbun.
***

Eram in avion. Trecusera 45 de minute decat il lovisem pe Jake. In

cateva ore speram sa ajung in Italia. Apoi, Voltera. Si in cele din urma,
aveam doua variante : moarte sau viata. Eu nu vroiam viata. Vroiam sa
le zic ce stiu, apoi eu le voi cere moartea. As fi putut sa o aleg prin alte
mii de feluri. Eram pe jumatate umana.
Puteam sa ma innec. Dar daca as fi facut asta, focul din mine tot nu s-ar
fi stins.
Puteam sa imi injunghii inima. Dar asta nu ar fi oprit durerea.
Doar un singur lucru ar fi putut. Volturii.
Eram sigura ca asta vroiam? Da. Ei erau morti. Jacob nu se pricepea sa
ma minta. Stia ca Volturii vor veni, dar nu stiau ca imediat dupa nunta.
Nunta? Farsa vroiam sa zic.
Jake suferea ca familia mea a murit. Suferea caci si a lui murise. Toti
murisera. Acum, vampirii erau liberi sa omoare pe cine vroiau ei.
Oare Charlie nu va suferi cand va vedea casa cea veche a noastra arsa
din temelii??
Bine ca nu ii va vedea pe ei... familia mea.
Erau morti. Toti. Se putea viata mai grea?
Nu. Nu se putea.
Am inchis ochii, privind apusul, asteptand ca si soarele din viata mea sa
se duca la culcare.