Capitolul VI.

Am fugit repede sa vad ce s-a intimplat. Intr-un fel, ma simteam vinovata. Singe, mult
singe. M-am speriat ingrozitor. Robert statea jos, intins, dar inca respira. O, doamne
multumesc. M-am aplecat repede si i-am verificat pulsul. Era normal.

- Robert, ma auzi? Robert?

- Te-ai speriat?

- Nu o face pe viteazul. Te-ai ranit. Doamne, ma mir ca mai traiesti la cit singe e pe jos.

A zimbit.

- Stai sa chem o ambulanta.

Am luat repede telefonul si am format numarul. Ma simteam disperata.

- Stai, nu chema pe nimeni!

- Pai , de ce?

- Nu, nu vreau sa ma vada nimeni, voi aparea in presa si stii tu…

Doamne, cum de nu mi-am dat seama. Aveam o vedeta linga mine.

- Dar atunci ce fac, te las sa mori singur pe strada? Sau poate mergem la mine sa-ti
acord macar primul ajutor.

Ce spun? Nici nu stiam sa acord primul ajutor! Am sperat sa nu accepte ca sa nu ma fac

de ris.

- Sunt de acord.

Dar a acceptat. Si inca cu un zimbet care nu-mi prea inspira inocenta. In fine…Am parcat
motocicleta intr-o parte nu prea vizibila, ca sa nu dea singele de banuit. Stiu, sunt o fata
responsabila. L-am ajutat sa se ridice si am plecat spre casa. A cazut de vreo trei ori pina sa
ajungem acasa, dar a era bine. Cind ajungem la usa, eu disperata sa-mi gasesc cheile, iar el
disperat sa intre mai repede in casa. Am stat vreo 15 minute pina am gasit nenorocitele de
chei, in acest timp, Rob reusind sa-si stoarca toti nervii. In sfarsit, in casa. Rob s-a tirit pina
la prima canapea, si s-a relaxat. Eu stateam in bucatarie si ma gindeam cum naiba sa-i
acord primul ajutor. Cind il aud pe Rob:

- Aaa, aaa, cum te numesti?

Ce i-a venit?
- Vanessa… Water.

- Water! Haios nume ai.

- Stiu. Dar prietenii imi spun Nessie.

- Aaa, Nessie! Ca lui Renesmee! Dar iubitul cum iti spune?

Iubitul? Suna ca o interogare? Vroia sa stie daca am iubit…

- Vanessa.

- Deci ai iubit.

S-a intristat.

- Nu am, am vrut sa-ti vad reactia.

A zimbit satisfacut.

Tot in bucatarie ma aflam, dar mi-a venit o idee. Nu aveam gheata, dar aveam o bucata de
carne inghetata. Deci il voi minti ca stiu ce fac.

- Da-mi voie sa vad ce rani ai!

Avea o rana mare la brat, si o zgiriitura mica pe frunte. Am inceput cu bratul. S-a speriat
cind a vazut bucata aia mare de carne peste rana lui.

- Esti sigura ce faci?

- Da! Am raspuns convingatoare. S-a linistit. I-am curatat rana si am racit-o un pic cu
carnea. Am ramas surprinsa cind vedeam ca chiar trece. Aveam talent de medic. Rob
admira salonul, cind a dat peste colectia mea de pantofi?

- Vinzi pantofi?

- Nu, sunt toti ai mei.

- Ce? Si cite perechi sunt?

- Cam 450.

- O, doamne. Si eu credeam ca eu sunt ciudat ca am 50 de tricouri.

- Vrei sa spui ca sunt ciudata?

- Ciudata in sensul bun!

In sensul bun? Nu stiam ca exista si ciudati in sensul bun!

- Bine, fie!

Am terminat cu rana de la brat si urma aia de pe frunte. Dar aici era mai dificil. Trebuia sa
fiu aproape de fata lui si nu stiu daca voi rezista. M-am straduit sa termin cit de repede pot,
dar Rob se uita prea insistent la mine.

- Ce e?

- Esti atit de frumoasa.

Am ramas socata si l-am lovit cu carnea aia pe rana fara sa vreau.

- Auch!

- Scuze.

Acum se uita si mai insistent. Nu stiam ce sa fac! Am inceput sa vorbesc vorbesc de cariera
si cit de minunat e sa fii vedeta cind i-am simtit buzele moi peste ale mele. Era prea
romantic ca sa fie adevarat. M-am lasat dusa de val si am scapat carnea peste picior lui. N-
a reactionat in niciun fel. Doamne, ce bine saruta, acum simt ca m-am indragostit! Dar
vedeam ca el vrea ceva mai mult de atit.

- Rob, opreste-te, nu e bine ce facem!

- Pai, de ce?

- De o seara ne cunoastem. Acum doua minute nici nu stiai cum ma numesc.

Si mai spunea ca e timid!

- Bine. A rasuflat dezamagit!