You are on page 1of 35

1.

Strategia i managementul strategic al organizaiei

1.1.Strategia organizaiei
Strategia i managementul strategic reprezint concepte manageriale care, alturi de altele (politici, tactici, aliane strategice), fac parte, din ce n ce mai evident, din limbajul comun al managerilor i al executanilor, al specialitilor n management i al ntreprinztorilor-manageri care solicit consultan n domeniul managementului organizaiei, al studenilor i profesorilor din universitile i facultile cu profil economic din Rom nia! "ai mult, strategia i managementul strategic au neles deplin, c#iar dac adaptat unor particulariti, i pentru ingineri, juriti, politicieni! $cest fapt se produce ns dup mai bine de un deceniu n care s-a discutat despre strategie i management strategic doar pentru c reprezentau o mod influenat de companiile multinaionale sosite n Rom nia, de lucrrile de specialitate din domeniul managementului aprute n alte ri sau de persoane care au lucrat n afara rii! Realitile economice i sociale au demonstrat c n epoca regionalizrii i a internaionalizrii afacerilor, a te#nologiei informaiei, a reducerii ciclului de via al produselor i serviciilor, a creterii productivitii muncii i a randamentelor te#nologice, nu se mai poate concepe de ctre nici o organizaie desfurarea unor activiti diverse n condiiile unui mediu turbulent, nesigur, riscant sau incert, uneori c#iar #aotic, fr a se lua unele msuri speciale de tipul previziunilor, anticiprii viitorului, prospectivei! $stfel, strategia are la baz o profund i atent nelegere a raiunii de a exista a organizaiei, a modului n care aceasta poate produce plusvaloare economic pentru majoritatea deintorilor de interese, individualiz ndu-se totodat pe piaa pe care acioneaz! Managementul strategic, ca instrument managerial, prin care se pune n practic strategia, se poate utiliza doar dac exist o concepie clar asupra misiunii organizaiei i asupra activitilor necesare pentru realizarea obiectivelor stabilite! %tilizarea contient a conceptelor de strategie i management strategic de ctre manageri i salariai nu este deloc facil! &nfluenele i interdependenele care apar n cadrul organizaiei n mod firesc i oblig pe acetia s coreleze strategia i managementul strategic cu mediul ambiant al organizaiei, cu formele de manifestare a culturii organizaionale i manageriale, cu stilul de management practicat! 1.2. Conceptul de strategie 'ele mai recente definitii ale strategiei sunt prezentate de catre (enr) "intzberg, astfel* strategia ca o perceptie, prin care desemneaza un curs prestabilit de actiune, pentru a solutiona o situatie+ strategia ca o sc#ita sau un proiect ce consta intr-o manevra menita sa asigure depasita sa asigure depasirea unui contracurent sau oponent+
strategia ca un model ce stabileste o structura de actiuni consistente in plan comportamental+

strategia ca o pozitionare a firmei ce rezida in mijloacele de identificare a locului pe care organizatia il are in mediu sau, cel mai frecvent pe piata+
strategia ca o perspectiva ce implica nu numai stabilirea unei pozitii, dar si o anumita percepere a realitatii ce se reflecta in actiunile sale, vizand piata, te#nologia etc!

&n alta acceptiune, prin strategie se desemneaza ansamblul obiectivelor majore ale organizatiei pe termen lung, principalele modalitati de realizare, impreuna cu resursele alocate, in vederea obtinerii avantajului competitiv potrivit misiunii organizatiei! Trasaturile definitorii ale strategiei, obligatoriu de indeplinit, sunt urmatoarele:
&ntotdeauna strategia are in vedere, in mod explicit si implicit, realizarea unor scopuri bine precizate, specificate sub forma de misiune si obiective! ,trategia vizeaza perioade viitoare din viata firmei, cel mai adesea - - . ani! /e aici si gradul ridicat de risc si incertitudine ce-i este asociat, cu toata gama consecintelor in procesul operationalizarii! ,fera de cuprindere a strategiei este organizatia in ansamblul sau 0 cel mai adesea 0 sau parti importante ale acesteia!

'ontinutul strategiei se rezuma la elementele esentiale, concentrandu-se asupra evolutiilor majore ale firmei, indiferent ca acestea reprezinta sau nu sc#imbari fata de perioada anterioara!
,trategia se bazeaza pe abordarea corelativa a organizatiei si mediului in care isi desfasoara activitatea!

,trategia reflecta, intr-o anumita masura, interesele cel putin ale unei parti a sta1e#olderilor!
2rin strategie se are in vedere prefigurarea unui comportament competitiv pentru organizatie pe termen lung , tinand cont atat de cultura firmei, cat si de evolutiile contextuale, aceasta reflecta cultura organizatiei! 3btinerea unei sinergii cat mai mari constituie intotdeauna scopul demersului de elaborare a strategiei!

2rin modul cum este conceputa strategia este necesar sa aiba in vedere si sa favorizeze desfasurarea unui intens proces de invatare organizationala! &nvatarea organizationala are in vedere capacitatea organizatiei de a sesiza sc#imbarile in mediul in care opereaza si de a raspunde lor!

4a baza abordarii strategiei se afla principiul ec#ifinalitatii! 2otrivit acestuia, exista mai multe modalitati sau combinatii de resurse si actiuni, prin care se poate asigura atingerea unui anumit obiectiv!

,trategia este un rezultat al negocierii explicite sau implicite a sta1e#olderilor! ,e recomanda o negociere distributiva, bazata pe descoperirea de multidimensiuni, care sa nu fie complet opuse!

&n firmele contemporane, c#iar si in cele de mici dimensiuni, strategia are, de regula, un caracter formalizat, imbracand forma unui plan!
3btinerea avantajului competitiv, referitor esentialmente la costul sau calitatea produsului, constituie scopul principal al elaborarii strategiei si criteriul cel mai important de evaluare a calitatii sale!

Caracteristicile deciziilor strategice sunt* a! b! c! d! ,e refera la activitatile organizatiei! &mplica armonizarea activitatilor organizatiei cu mediul! $re in vedere sincronizarea activitatilor organizatiei cu potentialul resurselor! &mplica alocari si realocari majore de resurse!

e! $fecteaza deciziile operationale, intrucat genereaza un lant de decizii de importanta mai redusa si de activitati operationale, privind utilizarea resurselor! f! ,unt influentate nu numai de elementele contextuale si resursele disponibile, dar si de valorile si asteptarile persoanelor care detin puterea in cadrul organizatiei! Strategiile de firma pot fi abordate din mai multe puncte de vedere* 5! /upa sfera de cuprindere, pot fi* globale si partiale! 6! /upa gradul de participare al firmei la elaborarea strategiei* integrate si independente! -! /upa dinamica principalelor obiective incorporate* de redresare, de consolidare si de dezvoltare! 7! /upa tipul obiectivelor si natura abordarilor* de privatizare, de restructurare, manageriala si jointventure! .! /upa atitudinea fata de piata* inovationale, ofensive, de specializare, de diversificare, organizatorice si informationale! 8! /upa natura viziunii, obiectivelor si mi loacelor incorporate* economice si administrativ 0 economice!

1.!. Componentele strategiei


/in modul de definire al strategiei rezulta care sunt componentele sale*

a! /omeniul abordat, ce se refera la interactiunile prezente si viitoare ale organizatiei cu mediul! b! /esfasurarea resurselor, care are in vedere nivelul si structura resurselor organizatiei, precum si perfectionarea abilitatilor ce contribuie la realizarea obiectivelor si scopurilor! c! $vantajul competitiv, ce vizeaza pozitia unica pe care o organizatie o dezvolta, in raport cu concurentii sai, prin structurile evolutiei resurselor si9sau deciziile privind domeniul abordat! d! ,inergia, definita ca efectele sintetice ce se asteapta, ca urmare a implementarii deciziilor si utilizarii resurselor organizatiei! &ntr-o alta acceptie, componentele majore ale strategiei organizationale sunt* misiunea, obiectivele fundamentale, optiunile strategice, resursele, termenele si avantajul competitiv! $! "isiunea firmei "isiunea firmei consta in enuntarea cuprinzatoare a scopurilor fundamentale si a conceptiei privind evolutia si desfasurarea activitatilor firmei, prin care se diferentiaza de intreprinderile similare si din care decurge sfera sau domeniul de activitate si piata deservita! 2otrivit lui 2ierce si Robinson, misiunea descrie produsul firmei, piata, domeniile te#nologice prioritare, intr-un asemenea mod incat sa reflecte valorile si prioritatile decidentilor strategiei din firma! :! 3biectivele fundamentale 2rin obiective fundamentale se desemneaza acele obiective ce au in vedere orizonturi indelungate, de regula - 0 . ani si care se refera la ansamblul activitatilor firmei sau la componente majore ale acesteia! 'lasificarea obiectivelor* &! /in punct de vedere al continutului, obiectivele fundamentale se divizeaza in doua categorii* economice si sociale! 3biectivele economice sintetizeaza si cuantifica scopurile avute in vedere pe termen lung, de proprietar, managementul superior si alte categorii de sta1e#olderi majori! 'ele mai frecvente obiective economice se refera la* castigul pe actiune, valoarea actiunii, coeficientul de eficienta a capitalului, profitul, rata profitului, cifra de afaceri, cota parte din piata, productivitatea muncii, calitatea produselor si serviciilor! 3biectivele sociale sunt mai putin frecvente in strategiile firmelor, dar cu tendinta de crestere rapida in ultimul deceniu, mai ales pentru firmele de dimensiuni mari si mijlocii! $ceste obiective se pot referi la* controlul poluarii, cooperarea cu autoritatile, salarizarea si conditiile de munca ale salariatilor, satisfacerea clientilor prin calitatea, durabilitatea, flexibilitatea si pretul produselor si ser viciilor oferite, permanentizarea furnizorilor in sc#imbul oferirii de produse de calitate, la preturi accesibile si la termenele convenite!

&&! 3 a doua clasificare a obiectivelor, in functie de modul de exprimare, le imparte in cuantificabile si necuantificabile! '! 3ptiunile strategice 3ptiunile strategice definesc abordarile majore, cu implicatii asupra continutului unei parti apreciabile dintre activitatile firmei, pe baza carora se stabileste cum este posibila si rationala indeplinirea obiectivelor strategice! /intre abordarile sau modalitatile strategice, mentionam* privatizarea, rete#nologizarea, reproiectarea sistemului de management, diversificarea productiei, asimilarea de noi produse, patrunderea pe noi piete, formarea de societati mixte cu un partener strain, specializarea in productie, profilarea si reprofilarea firmei, combinarea productiei, modernizarea organizarii, informatizarea activitatilor etc! &n literatura de specialitate, pentru modalitatile strategice se mai utilizeaza si termenul de ;vector de crestere; al firmei, intrucat indica directia in care evolueaza! <oarte adesea, managementul firmei este pus in situatia sa combine mai multe optiuni strategice! 2entru a facilita alegeri rationale, se apeleaza, din ce in ce mai frecvent, la utilizarea matricilor! /! Resursele &n strategii, resursele sunt prevazute sub forma fondurilor circulante si a celor pentru investitii! 2rima categorie de fonduri asigura resursele necesare desfasurarii activitatilor curente! =ste foarte importanta dimensionarea lor rationala din punct de vedere economic! /oua sunt pericolele majore ce intervin! 2rimul, si cel mai frecvent, este subdimensionarea acestora, ceea ce genereaza absenta lic#iditatilor si un grad prea ridicat de indatorare la banci! $l doilea, supradimnesionarea fondurilor circulante, are ca efect o blocare inutila a unor disponibilitati, care pot fi utilizate cu o eficacitate sporita, sc#imbandu-le destinatia! <ondurile de investitii, cele prin care se asigura suportul financiar principal, necesar operationalizarii optiunilor strategice! $spectul major avut in vedere se refera la stabilirea marimii acestora, in functie de necesitatile impuse de fiecare optiune strategica si de posibilitatile de alocare si 0 pentru cele atrase sau imprumutate 0 de rambursare! &n conditiile cresterii intensitatii activitatilor economice, determinate de progresele te#nice substantiale, caracteristice ultimelor decenii, marimea resurselor necesare firmelor se amplifica substantial! >oate acestea pledeaza pentru o rigurozitate crescuta in dimensionarea si structurarea resurselor, pe baza unor deosebit de complexe si minutioase analize financiare, de piata, productie si manageriale! =! >ermenele >ermenele strategice delimiteaza perioada de operationalizare a strategiei, precizand, de regula, momentul declansarii si finalizarii optiunilor strategice majore!

'resterea ritmului de desfasurare a activitatilor, in special de innoire a produselor, te#nologiilor si ec#ipamentelor, suportul te#nic al oricarei strategii, confera perioadelor si termenelor de operationalizare a strategiei o importanta aparte! 3btinerea avantajului competitiv scontat se asigura numai prin incadrarea in perioadele de pregatire si operationalizare a operatiunilor strategice determinate riguros, in functie de evolutiile contextuale si, in special, de actiunile si rezultatele anticipate ale concurentilor! /e o foarte mare utilitate se dovedeste apelarea la te#nici de actualizare, care dau o mai mare siguranta in ceea ce priveste rationalitatea economica a termenelor previzionate atat pentru strategie in ansamblu, cat si pentru optiunile strategice incorporate! &n acest context, o atentie majora trebuie acordata sincronizarii termenelor stabilite pentru optiunile strategice si ansamblul firmei, tinand cont de particularitatile si evolutiile specifice precedentelor componente ale strategiei! <! $vantajul competitiv 2rin avantajul competitiv desemnam realizarea, de catre o firma, a unor produse sau servicii superioare dintr-un punct de vedere semnificativ pentru consumatori, comparativ cu ofertele de articole similare ale majoritatii concurentilor! 3 alta precizare are in vedere obtinerea efectiva a avantajului competitiv! ?eneric, sursa poate fi una singura 0 inovare 0 fireste, in sensul cel mai larg al notiunii, inovarea se poate referi deci, la innoirea produsului, te#nologiei, ec#ipamentelor, proprietarului, managementului, comercializarii, finantarii, personalului, informatiilor etc! /e fapt, prin operatiunea strategica se prevede tocmai modalitatea de inovare, prin care se realizeaza avantajul competitiv! &n concluzie, avantajul competitiv este componenta invizibila cu caracter sintetic a strategiei, cea care confera, in ultima instanta viabilitatea si competitivitatea firmei pe termen lung!

2. "undamentarea strategiei 2.1. #remisele strategiei

/eciziile unui manager sunt concretizate in - directii * 5! 6! -! expansiunea rentabilitatea autonomia

SC $vicol pune accentul in primul rand pe rentabilitate si pe autonomie!


4a sf ritul unei perioadei de . ani pe care s-a fcut analiza, activitatea a generat un surplus de numerar de 557@.Alei, care va fi utilizat pentru dezvoltarea afacerii! =stimarea acestor rezultate s-a fcut n condiiile unor marje largi de siguran, i anume* - utilizarea capacitii de producie n proporie de numai @.B n primul an de funcionare i C.B n urmtorii ani+ - nivel minim al veniturilor considerate i c#eltuieli maxime luate n calcul+ - un regim de lucru de numai D ore pe zi, @ zile pe sptm n+ - preuri de v nzare al oului de prepelita cu cel puin 5AB sub nivelul mediu al celor practicate n momentul actual pe pia! =xist perspective de extindere a acestei afaceri n amonte i n aval fa de activitatea de producere si livrare oua de prepelita* % &n amonte 0 producerea de furaje necesare cresterii prepelitelor+ % &n aval 0 producere si valorificare carne de prepelita care este catalogata la calitate carne de vanat! 2entru a veni in intampinarea dificultatilor cu care se confrunta acest gen de servicii SC $vicol a inc#eiat o serie de contracte, conventii cu $sociatia 'rescatorilor de 2repelite, s-au facut oferte promotionale, diferite programe pentru a mari numarul de persoane ce consuma produsele noastre! %n alt obiectiv deosebit de important pe care societatea il are va fi inc#eierea unor aliante cu concurenta, cu statul pentru * amenajarea de spatii verzi, construirea de tarcuri, infrumusetarea padurii >rivale etc! statul joaca un rol deosebit de important in cadrul acestor aliante deoarece trebuie sa vina cu sprijin logistic, financiar etc! 2lanificarea constituie una dintre cele mai importante etape din cadrul infiintarii unei societati indiferent de obiectul sau de actvitate sau de forma sa juridica! $firm acest lucru deoarece nimic nu se poate infaptui fara niste obiective prestabilite, fara o directionare a activitatilor din societatea respectiva! &n primul rand, dupa ce societatea a luat fiinta, aceasta trebuie sa aiba un plan de mar1eting Ebine pus la punct;! "ar1etingul joaca un rol important in cadrul unei astfel de societati! 2lanurile de mar1eting pot fi elaborate pentru unitati de afaceri strategice) sau pentru piete specifice (categoriile de clienti carora ne adresam)! &ndiferent de scopul pentru care sunt destinate, in majoritatea cazurilor in planuri sunt incluse urmatoarele probleme de fond * mai intai se face un sumar, dupa care se trece la analiza concreta a firmei, a posibilitatilor pe care le are si la amenintarile la care poate fi expusa,la descrierea fortelor de mediu, inventarierea resurselor de care dispune firma, descrierea obiectivelor de mar1eting, prestarea planului strategic de mar1eting, a bugetelor financiare precum si controlul si evaluarea actiunilor intreprinse! 2e baza analizei situatiei firmei se face o apreciere asupra diferentei intre performanta curenta si obiectivele vizate! ,unt incluse aspecte privind situatia cu privire la mar1etingul curent care se bazeaza

pe informatiile obtinute din mediul intern si extern al firmei! ,e fac referiri la segmentele de piata tinta, obiectivele de mar1eting, profitabilitate! $naliza posibilitatilor si amenintarilor trebuiesc efectuate printr-o examinare in detaliu a posibilitatilor si amenintarilor prezente in mediu, care opereaza asupra firmei, precum si cele referitoare la pieta tinta, specifica ( piata produselor alimentare) avandu-se in vedere marimea si potentialul lor de dezvoltare! $naliza mediului descrie starea curenta a mediului de mar1eting, incluzand forte sociale,economice, demografice, politice,culturale, legale considerate de ordin etic! &n acelasi timp se precizeaza directiile viitoare ale acestor forte si impactul pe care l-ar putea avea asupra implementarii planului de mar1eting! /atorita faptului ca fortele mediului de mar1eting sunt dinamice, planurile de mar1eting ar trebui vizate, c#iar modificate periodic pentru a le adapta la sc#imbarile ce le survin! $m aratat in cateva cuvinte cat de importanta este planificarea politicii de mar1eting care este fara indoiala importanta pentru o societate care are ca obiect de activitate produsele alimentare!

2.2. Modalit'i de fundamentare a strategiei


SC Avicol SRL este asigurata conform normelor in vigoare care contin un spatiu pentru cresterea prepelitelor(la care se adauga ventilatoare,radiatoare,iluminatoare), un amplasament pentru depozitarea furajelor, bazin-tampon pentru apa, zona pentru instalarea incubatoarelor, precum si instalatie de incalzire! $ctivitatile specifice ,' $vicol ,R4 se desfasoara la nivelul spatiului de crestere a prepelitelor si a zonei cu incubatoarele! %nitatea are in total 56 de angajati,printre care si 5 medic veterinar! ,trucura organizatorica a activitatii de crestere a prepelitelor in cadrul unitatii este* - 5 administrator zona de baterii+ - 5 sef de sectie+ - - angajati responsabili cu mentinerea curateniei din zona bateriilor+ -6 angajati responsabili cu nutritia si intretinerea mijloacelor fixe! Rolul administratorului, este de a fi la curent in fiecare moment cu starea de functionalitate a fiecarei structuri, modul de verificare fiind prin contact direct! "icroferma noastra dispune de un magazin propriu,unde sunt vandute in special oua de prepelita precum si de un 'abinet veterinar, absolut necesar pentru a putea asigura buna desfasurare a activitatii! /intre produsele oferite de ,' $vicol ,R4 amintim* OUALE de prepelita ( cura cu oua de prepelita rezolva probleme grave de sanatate, cum ar fi* afectiuni ale inimii, ale stomacului sau ale sistemului circulator, si asta fara nici un altfel de alte medicamente!/e asemenea sunt utilizate in tratarea unor leziuni cum sunt* -ulcer gastric si duodenal -diabet za#arat -#ipertensiune arteriala -boli ale ficatului si rinic#ilor

-impotenta sexuala 3ul de prepelita este produsul de origine animala cu cel mai ec#ilibrat continut proteic, vitamino 0 mineral si enzimatic capabil sa regleze toate aceste carente, readucand in parametrii normali orice organism uman! 'omparativ cu oul de gaina, oul de prepelita are un continut de colesterol de numai 5,7B fata de 7B+ grasimi de circa - ori mai putine+ ca aport proteic galbenusul contine 6-B fata de 58B 0 5@B la oul de gaina! 4a continutul de minerale si vitamine, comparatiile nu-si au rostul* de 8 ori mai multa vitamina :5+ de . ori mai mult fosfor+ de . ori mai mult fier+ de 5. ori mai multa vitamina :6, precum si alte substante antialergice, ce fac ca oul de prepelita sa diminueze cantitatea unor anticorpi responsabili de aparitia reactiilor alergice! Carnea de prepelita este una dintre cele mai fine si apreciate in gastronomie, continutul scazut in grasimi si colesterol caracteristic, facand din aceasta o alternativa dietetica si curativa pentru cei suferinzi (obezitate, colesterol marit, diabet, regim alimentar de curatare)! 'abinetul veterinar reprezentat de cei 6 medici are obligatia de a mentine si imbunatatii sanatatea populatiei de prepelite din cadrul microfermei!=ste dotat cu toate utilitatile necesare a satisface cerintele impuse! 3fera servicii veterinare de vaccinare, deparazitare,farmacie veterinara!

2.!. de activitate

Stabilirea tipului,locului si rolului organizatiei in cadrul domeniului

,' $vicol ,R4 are ca obiect de activitate productia! 'od caen - A57 'resterea animalelor(A57@ 'resterea pasarilor )! "icroferma S.C. Avicol SRL este situata in comuna /raganu, Fudetul $rges, la 6. de 1m de orasul 2itesti! ,-a ales aceasta zona deoarece unitatea necesita spatiu in vederea desfasurarii activitatii,este aproape de oras, astfel avand acces la furnizori, concurenta este foarte slaba in acest oras! Gu se afla decat o singura unitate (in orasul "ioveni) ce desfasoara aceeasi activitate,dar la un nivel al productiei inferior! ,e incearca penetrarea pietei printr-o politica adecvata de preturi si de produse si de a obtine pozitia de lider pe acest segment al pietei agricole din cadrul Fudetului $rges! "orma uridica * ,' $vicol se va constitui sub forma de ,R4, avand un capital social de 6AAAA R3G ! $cesta va fi constituit astfel * - >eren si utilitati necesare desfasurarii activitatii @.AA R3G - $c#izitionarea bateriilor,6 incubatoare si 56.AA R3G "aterial biologic pentru reproductie 'ei 56.AA lei destinati ac#izitionarii de baterii, a 6 incubatoare si a materialului biologic pentru reproductie vor fi asigurati de ,$2$R/!

'apitalul social de @.AA lei aferent terenului si utilitatilor necesare desfasurarii activitatii va fi varsat integral de catre cei doi asociati ei avand parti sociale egale! ,'! $vicol ,R4 este administrata de catre asociati, ei avand puteri depline, drepturi egale ce le vor exercita impreuna in conformitate cu prevederile legale! $sociatii- administratori suporta pierderile si beneficiaza de profit in mod egal! &n cazul lic#idarii sau dizolvarii societatii acestea se vor face in conformitate cu prevederile legale! SC. $vicol S)* porneste prin ac#izitionarea a .AA de prepelite necesare reproductiei! 2rimele .AA de buc! prepelite ac#izitionate (56A masculi si -DA femele), au fost utilizate in prima faza la dezvoltarea efectivului de pasari (pentru productia de oua si carne)! &ntrucat de la varsta de cca! 7A zile prepelita incepe sa oua, transferul in bateria de adulte trebuie facut la varsta de cca! . saptamani (-. zile)! &ncubatorul ac#izitionat si folosit pentru incubatie are o capacitate de 58A de oua! Rata de ecluzionare in conditii foarte bune de tratament este de @.-DAB+ deci la o marja de -6A oua dupa 58-5@ zile de incubatie se va obtine o productie de pui de prepelita de aproximativ 67A-6.A pui! &ntr-o perioada de - luni bateriile (o baterie cu .AA locuri9 . etaje+ doua baterii a cate 6.A locuri 9 . etaje si doua baterii a cate @. locuri 9 - etaje), vor fi populate la capacitate maxima! 2roductia de oua din acest moment va fi folosita pentru vanzare! %n ou de prepelita este vandut cu 6lei 0 pret minim 0 aducand, dupa scaderea tuturor c#eltuielilor, aducand un profit minim net de 5 lei9ou! 4a o capacitate de .AA bucati prepelite, productia de oua este de aproximativ 7AAoua9zi! 5.Aoua x 6,. lei9ou H -@.lei9zi(pentru industria medicamentelor) 6.A oua x5leu9ouH6.Alei9zi(pentru consum)$stfel intr-o luna de zile se obtine o '$H5D@.A lei! Rezulta ca investitia va fi recuperata dupa o perioada de 5A luni de la punerea ei in functie, ceea ce demonstreaz c proiectul are o profitabilitate bun de-a lungul perioadei analizate! $ctivitatea prevzut va aduce un profit net raportat la v nzri de D,68B n primul an, ajung nd p n la 58,--B! Crearea microfermei SC Avicol SRL a necesitat indeplinirea mai multor norme generale referitoare la* SPATIUL,care nu trebuie sa fie unul foarte mare. SC $vicol dispune de o suprafata de 2+, metrii patrati, fiind inclusa si constructia necesara cresterii pasarilor si tuturor ec-ipamentelor necesare.2entru .AA de prepelite sunt necesare custi care insumeaza o suprafata de 7 mp (.AA x DA cm)! /e aceea, spre a castiga spatiu, custile vor fi puse in baterie pe 7 nivele, caz in care spatiul de crestere ramane restrans (5 m6 x 7 nivele)!2entru desfasurarea activitatii de crestere a prepelitelor in parametrii optimi s-au asigurat conditiile necesare pentru pastrarea unei temperaturi relativ constante (intre 5A si 6A '), luminozitate, lipsa zgomotelor, a curentilor de aer si in general a tuturor factorilor de stress!

! CLIMATIZAREA SPATIULUI INCHIS, se va face cu mi loace electrice dotate cu

t-ermostat.Se va asigura o iluminare permanenta a spatiului, la nivelul de +./mp,o sursa de apa proaspata si un bazin tampon care sa aduca temperatura apei la aceea a incaperii. TIMPUL alocat ingrijirii prepelitelor este minim! Iilnic se administraza #rana si apa, se culeg oualele, la 6 - - zile se curata tavitele de dejectii! 3 atentie speciala trebuie acordata incubarii oualelor (intoarcerea oualelor in incubator de 6 - - ori in 67 de ore, umectarea oualelor din a 57-a zi de incubatie), si ingrijirii puilor (asigurarea unei temperaturi optime)! HRANIREA se face 5-7 ori pe zi, cu nutret combinat, mai bogat in proteine, atat pentru puii de carne cat si pentru pasarile ouatoare!/e asemenea, pentru marirea puterilor tamaduitoare ale oului de prepelita asiguram, in #rana sau apa unor loturi de pasari, dupa caz, anumite vitamine si microelemente minerale!Prepelitele japoneze, care se maturizeaza la .-8 saptamani raspund foarte bine la diete cu un grad inalt de proteine! $ceasta metoda de #ranire intensiva duce la o devansare a perioadei in care prepelitele vor incepe sa oua!2entru prepelitele aproape ajunse la maturitate, dieta necesara se pastreaza, in afara calciului si a fosforului! ,e utilizeaza o dieta care sa contina cel putin 5!6.B fosfor si -!.B procent de calciu desi se poate ajunge si la un procent de -!CB calciu in perioadele calduroase de vara, atunci cand prepelitele mananca mai putin dar au oricum nevoie de calciu pentru oua! (rana este proaspata si pastrata in conditii de igiena, uscate si racoroase, departe de animale domestice sau daunatori! <urajarea pepelitelor este deosebit de importanta! %n ou de prepelita cantareste aproximativ 5AB din greutatea prepelitei adulte, fata de .-8B la gaina, iar o prepelita poate produce si 6 oua in 67 de ore! &n aceasta situatie calitatea furajului utilizat la #ranire este esentiala, de compozitia lui depinzand asigurarea sanatatii pasarii si implicit calitatea oualor rezultate! Pastrarea SANATATII populatiei de prepelite, depinde de aplicarea continua si constiincioasa a principiilor fundamentale si a practicilor de carantina si curatenie! 2rima masura pentru prevenirea cu succes a acestor cazuri este dezinfectarea mediului in care va sta populatia de prepelite! $ doua regula este de a separa matca (pasarile reproducatoare) de pasarile in crestere sau ouatoare! "asurile de asigurare a curateniei sunt cele mai eficiente metode de prevenirile a imbolnavirilor! =c#ipamente precum custi, jg#eburi de #rana sau de apa, instrumente sunt curatate frecvent! =ste asigurata protectia spatiului in care stau prepelitele impotriva animalelor, insectelor care pot transmite microbi iar pasarile moarte sunt eliminate imediat!

&n ceea ce priveste COMERCIALIZAREA produselor obtinute din urma cresterii prepelitelor este usurata de faptul ca aceste produse sunt cu totul speciale! $stfel, oul de prepelita este o adevarata minune! /esi poate parea greu de grezut, avand in vedere dimensiunile mult mai mici ale oului de prepelita acesta contine de . ori mai mult fier, calciu, potasiu, zinc, de 8 ori mai multa viamina :8 si de 5. ori mai multa vitamina :6, decat oul de gaina! $stfel, datorita continutului sau, oul de prepelita este foarte mult folosit in tratamentul naturist al unor boli, unele c#iar foarte grave! Referitor la carnea acestor pasari, mentionam faptul ca este o carne de o calitate deosebita, fiind extrem de solicitata in marile restaurante! >ocmai de aceea si prepelitele salbatice sunt foarte mult cautate si apreciate de catre vanatori! 'lientii pot fi consumatorii individuali sau firmele de alimentatie publica, restaurantele, magazinele si pietele agro-alimentare cu desfacere en-detail sau en-gros, si c#iar firmele care exporta produse alimentare!

CRESTEREA TINERETULUI DE REPRODUCTIE

>ineretul de reproductie este crescut in baterii! 2entru acest sistem de crestere s-au luat in calcul urmatoarele masuri* - spalarea si dezinfectarea spatiilor de crestere si odi#na acestora cel putin o saptamana inainte de populare+ - mentinerea puilor de o zi in ecluzionator pana la uscarea totala a acestora ! Gu trebuie sa ne temem de infometarea lor, pentru ca au in vitelus rezerva de #rana pentru 67 de ore+ - asternutul (din cusca de demarare, daca este cazul ) sa fie uscat, bun absorbant al umiditatii, nu prea grosier, asezat in strat uniform+ - sistemul de incalzire sa fie pus in functiune din timp, pentru ca la populare sa asigure temperatura de -@-7A '+ - la populare, se recomanda ca puii sa fie lasati cca! -A de minute in intuneric, pentru odi#na+ - in continuare, trebuie sa fie asigurata mai intai apa, la o temperatura medie (temperatura prea scazuta provoaca indigestii, iar prea ridicata permite multiplicarea germenilor patogeni)! &n apa este

preferabil sa fie dizolvate vitamine si antibiotice, iar puii vor fi introdusi - la populare unul cate unul cu ciocul in apa, pentru o prima #idratare si pentru a repera locurile de adapare+ - cresterea tineretului se va face in doua faze+ demarajul ( 5A zile iarna, @ zile vara) si cresterea propriu zisa (pana la . saptamani, dupa care se transfera in spatiile de adulte! E PLOATAREA PREPELITELOR ADULTE PENTRU REPRODUCTIE &ntrucat de la varsta de cca! 7A zile prepelita incepe sa oua, transferul in bateria de adulte trebuie facuta la varsta de cca! . saptamani (-. zile)! /imensiunile custii pentru adulte pot merge de la capacitatea minima (o femela si un mascul in lucrarile de selectie, formula in care se obtine maximum de productie), doua femele si un mascul, trei femele si un mascul si pana la -A femele si 5A masculi! /ensitatea in cusca trebuie sa fie de DA - 5AA capete pe metru patrat! $sadar, pentru o colonie de 7A cap, vom utiliza o cusca de cca! 5 mp! 2entru economisirea spatiilor, custile se aseaza spate in spate, intre randurile de custi amplasandu-se jg#eaburile de adapare, detasabile, care se scot zilnic pentru spalare si alimentare cu apa, iar in fata se gasesc jg#eaburile de #ranire! 'ustile sunt suprapuse pe 7 nivele! 2lasa podea este inclinata dinspre fundul custii catre margine cu --7 cm pentru rostogolirea oualelor! ,ub jg#eabul de furajare, in peretele frontal, se lasa un spatiu de 6,@ cm, pentru rostogolirea oului spre sertarul de recoltare! /aca spatiul este mai mare, pe acolo pot evada prepelitele, daca este mai mic, nu pot iesi ouale! >emperatura corporala a prepelitei este de 7A - 75 gr!'! 4a o temperatura ambientala sub 5A ' (iarna si peste -A '), prepelita sufera si isi reduce productia de oua! &arna, se va realiza o densitate mai mare la nivelele inferioare ale bateriei (unde este mai frig) iar vara se va scadea in general incarcatura pe mp, la toate nivelele! <urajarea prepelitelor adulte de reproductie este deosebit de importanta! %n ou de prepelita cantareste circa 5A B din greutatea prepelitei adulte, fata de . - 8 B la gaina, iar o prepelita poate produce si doua oua in 67 de ore, intrucat ovulatia se produce cu cca! 5 ora inainte de producerea unui ou, iar formarea unui ou dureaza 66 - 67 ore! /eci, intervalul dintre doua oua poate sa fie la prepelita de 65 ore, pe cand la gaina nu poate fi mai mic de 67 ore!

INCU!ATIA /upa ce am obtinut oua pentru incubat de o buna valoare incubatoare, cu o fertilitate de minim CAB,, curate, cu coaja integra, trebuie sa le conservam in cele mai bune conditii, pe perioada dinainte de introducere la incubat! 2astrarea oualor este facuta intr-o camera racoroasa, la o temperatura de 5A - 5. grade ', dar nu pentru mai mult de o saptamana! 2e timpul pastrarii ouale sunt periodic intoarse cu 5DA de grade!

Goi, pentru incubarea oualelor de prepelita utilizam incubatoare speciale care tin cont de modul de asezare al oualor ,temperatura si umiditatea! &ntoarcerea oualor pe tot timpul perioadei de doua sau trei ori in 67 de ore, este necesara pentru evitarea aderarii si lipirii galbenusului de coaja si moartea embrionulu! 'omparativ cu incubatia oualor de gaina, se asigura o umiditate sporita in incubatoare, prin recipiente cu apa dispuse pe partea inferioara incubatoarelor! 4a 57 zile de la introducerea de la incubat, ouale se transporta in ecluzionator! $ici, zilnic, ouale sunt pulverizeaza cu apa calda, cu un atomizor, pentru evitarea des#idratarii exagerate a oualor! =cloziunea se produce la 58 - 5@ zile de la introducerea la incubatie a oualor! ,pargerea (ciocnirea) oului se realizeaza in zona diametrului mare al oului (la 59- dinspre capul cu camera de aer)! 'and oualele au un bun procent de fecunditate (CA B) se realizeaza un procent de @A - @. B eclozionalitate! 'and se fac erori de selectie -(consangvinitate) sau de incubatie, pot exista pana la 5A B pui cu malformatii !

#rincipalele funcii ale SC $vicol S)*


- funcia de infor are ! ofera clientilor posibilitatea ca acestia s vin n contact cu toat diversitatea ofertelor de mrfuri i servicii de care ar putea avea nevoie ! " funcia de co unicare ! n orice unitate comunicrile se desfoar pe dou planuri * J comunicarea intern pe linia legturilor ierar#ice (de jos n sus, de sus n jos, pe diagonal i pe orizontal) J comunicarea extern, de la unitate ctre client, i de la client ctre unitate! " funcii co ple entare ! acestea constituie o completare fireasc a funciilor de cazare i alimentaie, i include prestaiile destinate petrecerii agreabile a timpului n cadrul sejurului animalului de companie n #otel+ " funcii producti#e ! impune organizarea coordonat a activitilor cu caracter productiv, necesare desfurrii normale a activitii generale a ,' $K&'34 ,R4! " funcii co erciale ! sunt menite s asigure aprovizionarea i desfacerea bunurilor necesare pasarilor pe parcursul unui ciclu productiv ( de ex!*deparazitare, tratare) " funcii inter ediare ! unitatea mijlocete, la solicitarea clientilor, serviciile oferite de ali prestatori ! $ctivitatea ,' $vicol ,R4 este rezultatul mbinrii armonioase a acestor funcii, menite s asigure indeplinirea celor mai exigente cerinte ale clientilor! Potentialii clienti 'onsumatorii individuali pot constitui o categorie importanta de clienti!=i se pot aproviziona fie direct de la ferma, fie prin intermediul unui punct de desfacere amplasat in piata agroalimentara a orasului! 2rodusele fermei vor fi oferite angrosistilor sau magazinelor alimentare!Restaurantele si alte unitati de alimentatie publica pot deveni clienti constanti si c#iar potentiali parteneri! <irma noastra doreste sa stabileasca parteneriate cu firmele de export,specializate in produse alimentare, are asigura o valorificare superioara pe piata internationala, unde ouale si carnea de prepelita sunt foarte solicitate! E"isiunea firmei este satisfacerea cantitativ i calitativ a unui segment al nevoii sociale, n condiii de profitabilitate c t mai ridicate!

Lntreprinderea a urmrit i urmrete ca satisfacerea nevoilor clientilor s fie c t mai bun, orient ndu-se cu prioritate spre aspectele referitoare la calitatea produselor i distribuirea corespunztoare a acestora! >ot odat n condiiile multiplicrii i intensificrii concurenei se caut soluii pentru obinerea de avantaj competitiv, prin optimizarea raportului preMcost i mbuntirea calitii! <irma ocup, n prezent, aproximativ 6AB din piaa acestor produse i sunt perspective favorabile pentru depirea acestui prag! Ln condiiile atenurii i eliminrii blocajului economico-financiar, precum i al mbuntirii (modernizrii) te#nice, te#nologice i manageriale a societii, poate devansa firme cu tradiie n domeniu!; (rganigrama prezint, de asemenea, subordonrile organizatorice! $tribuiile, sarcinile, competenele i responsabilitile organismelor participative de management sunt evideniate n ,tatutul organizaiei i n R3<! 2entru personalul de management i de execuie, documentele care consemneaz sarcinile, competenele i responsabilitile sunt fiele de post! 5! 6! -! 7! .! 8! &n ceea ce priveste organizarea microfermei, aceasta este impartita in 8 departamente * zona de crestere a pasarilor zona incubatoarelor zona #ambarelor contabilitate managementul anexe

M$1$23) M$1$23) 2313)$* 2313)$*

M$1$23) M$1$23) 383C5T69 383C5T69

#)(45CT63 #)(45CT63

C(1T$76*6T$T3 C(1T$76*6T$T3

)esurse )esurse 5mane 5mane

61C57$T() 61C57$T()

C)3ST3)3 C)3ST3)3

/=23I&>$R= /=23I&>$R= (R$G$ (R$G$

R=2$R$>&& R=2$R$>&&

2.0. 1iveluri de realizare a strategiei $bordrile managementului strategic din ,!'! $vicol ,!R!4! subliniaz interaciunile dintre managerii de la toate nivelurile structurii organizatorice n ceea ce privete fundamentarea, elaborarea, implementarea i evaluarea strategiei! $vanta ele de natur' economic' sunt cele urmrite cu prioritate prin practicarea managementului strategic! 4e evideniem n continuare* $sigurarea profitabilit'ii, ca obiectiv esenial al organizaiei. $facerile sunt creatoare de valoare, iar aceasta este distribuit ntre sta1e#olderi, n funcie de contribuia fiecruia! $cion nd n spiritul realizrii intereselor acestora, firma reprezint un sistem coordonat de ctre ec#ipa managerial! $stfel, definirea obiectivelor firmei, mai ales a celor economice 0 iar dintre acestea, n primul r nd profitul 0 are ca premis recunoaterea faptului c orice organizaie Npromoveaz; interesele acestor sta1e#olderi! Stabilirea direciei de aciune a firmei. 2entru a se ajunge la performan trebuie s se cunoasc cu certitudine situaia economico 0 financiar a firmei, ceea ce se dorete (obiectivele, misiunea, avantajul competetitiv) dar i modul n care se poate ajunge acolo(opiunile strategice, resursele, termenele)! 2recizarea

direciei este esenial, iar deciziile tactice i curente, prin consecvena lor, vor asigura realizarea acesteia! =forturile i entuziasmul managerilor i salariailor pot fi astfel convergente, concentr ndu-se pe termen lung, ntr-un anumit scop! Concentrarea eforturilor salariailor &n scopul realiz'rii obiectivelor. $ceasta presupune orientarea ateniei spre realizarea acelor produse, lucrri i servicii care pot fi obinute corespunztor strategiei stabilite i prin practicarea managementului strategic! $cordul membrilor organizaiei este mai uor de obinut dac sunt clare i cunoscute componentele strategiei, iar salariaii se simt motivai pentru participarea la realizarea acestora! Consecvena aciunilor managementului i a celorlali salariai ai organizaiei &n vederea realiz'rii strategiei propuse. "odificarea direciei de aciune, a deciziilor cu mari implicaii asupra organizaiei, salariailor sau sta1e#olderilor nu mai sunt posibile dac se practic n mod contient, asumat i responsabil, managementul strategic! $sigurarea fle:ibilit'ii organizaionale, pentru a valorifica toate oportunitile mediului exogen dar i punctele forte interne! =c#ifinalitatea creeaz posibilitatea de a realiza obiectivele c#iar i n situaii dificile, prin acionarea alternativ asupra opiunilor strategice conturate n procesul de formulare a strategiei! /e asemenea, managementul strategic are implicaii comportamentale caracteristice deciziilor managementului participativ! /e aceea, evaluarea corect a impactului formulrii strategiei asupra performanelor organizaionale necesit criterii de evaluare nonfinanciar i anume msurarea efectelor comportamentului personalului n perioada derulrii acestui proces! ,e poate susine c dac managementul ncearc s valorifice aspectele pozitive ale consecinelor comportamentale, acest fapt Nnt lnete; ateptrile firmei din punct de vedere financiar! &ndiferent de succesul unor planuri strategice, cele mai importante efecte se resimt pe plan comportamental, fr a minimiza creterea profitabilitii firmei n termeni financiari i de pia! 2.+. 4iagnosticul e:tern ,trategia de ansamblu a ,' $K&'34 ,!R!4 i cea parial, a departamentului de vanzari pe care ne-am propus s le elaborm, presupun realizarea unui complex diagnostic extern care va cerceta factorii de mediu n sine, dar i legile dup care acetia Efunctioneaz; i interactioneaz! "actorii de mediu specifici pentru SC $96C(* S.).*

>abelul 5

'ategoria de factori <actorii de de mediu specifici pentru ,' $K&'34 ,!R!4 mediu <actorii economici p rg#iile economico-financiare* tarife puse clientilor pentru

comenzile de oua de prepelita, ac#izitionarea de pasari pentru microferme+ sistemul bancar* dob nzi pentru credite, comisioane + investiii* utilaje specifice miocrofermei + <actorii de management metode manageriale folosite* prin obiective, prin proiecte,activiti comune + <actorii te#nici calitatea studiilor* nivel superior pentru fiecare departament nivelul i te#nic al aparaturilor* este unul foarte bun n momentul de fa+

te#nologici <actorii demografici structura socio-profesionala a clienilor* persoane fizice si juridice + <actorii socio-culturali structura sociala a populaiei* poteniali clieni care solicit produse i <actorii politici servicii specifice microfermei! politica nvm ntului* pregtirea de specialiti cu studii superioare (contabil, medic veterinar) i pregtirea personalului care se ocupa de prepelite + <actorii juridici reglementri i acte normative* ,tatutul ,ocietii, 'ertificatul de Lnregistrare <iscal precum i anexa acestuia, 'ertificate de Lnregistrare "eniuni i 'ertificate 'onstatatorii !

2.;. 4iagnosticul intern 2atrimoniul se defineste ca fiind activele ntreprinderii negrevate de datorii, sau averea actionarilor stabilit pe baza bilantului patrimonial! 2atrimonial net sau activul net contabil se poate detremina astfel* 5! 6! 'a diferent ntre activul total si datoriile totale (exprimare materiala a patrimoniului net) 'a sum a elementelor capitalului propriu!

2atrimoniul net este in mod normal pozitiv si cresctor, ca urmare a unei gestiuni sntoase! $ceast situatie reflect de fapt atingerea obiectivului major al firmei si anume maximizarea valorii partimoniale a acesteia! $v nd n vedere prima modalitate de calcul a patrimoniului net, cresterea acestuia se nregistreaz atunci c nd ritmul activelor totale devanseaz ritmul datoriilor totale! =ste cunoscut faptul c bilanul reflect poziia financiar a firmei la un moment dat, iar contul de profit i pierdere reflect performanele ca rezultat al fluxurilor economice i financiare! "ai jos sunt prezentate c teva elemente din bilan dupa cum urmeaz !

Situaia patrimonial' a firmei la !,.11.2,,< este urmtoarea* >abel nr! . Mi loace economice Sume =ron> Surse de finanare Sume =ron> 6 $ctive imobilizate !+,, 6 Capitaluri proprii?+,, 5! &mobilizri necorporale .AA 66 #rovizioane pentru , riscuri i c-eltuieli 6! &mobilizri corporale -AAA -! &mobilizri financiare A 666 4atorii 12+,, 66 $ctive circulante 1++,, /atorii pe termen scurt A 5! ,tocuri 5AAA 6! 'reane 6AAA /atorii pe termen lung 56.AA -! &mobilizri financiare pe A termen scurt 7! 'asa i conturi la banc 56.AA 69 9enituri 2,,, 666 C-eltuieli &nregistrate &nregistrate &n avans , &n avans $ctiv total 1<,,, #asiv total 2,,,,

,e poate observa c n decursul celor doi ani patrimonial net la sf rtitul fiecrui exercitiu financiar va creste fat de anul precedent! 'resterea patrimoniului net s-a datorat n principal cresterii totalului activelor, n raport cu o crestere dar mai mic a totalului datoriilor! &n tabelul urmator se vor calcula c#eltuielile totale efectuate pe luna*

4315M6)3
'#eltuieli cu amenajarea

9$*($)3
5AAA Ron

'#eltuieli cu materii prime, materiale, @AAA Ron (rana,medicamente '#eltuieli cu publicitatea ,alarii personal 5AAA Ron 8AAA Ron

/iverse (iluminat general, consum apa 5AAA Ron rece, consum energie etc!)

T(T$*

1;,,,)on

$naliza structurii c#eltuielilor =ste cunoscut faptul c , contul de profit i pierdere reflect performanele ca rezultat al fluxurilor economice i financiare! "ai jos sunt prezentate c teva elemente din contul de profit i pierdere dupa cum urmeaz *

>able nr! 5 =volutia c#eltuielilor #recizari 6AAC C-eltuieli @AAA cu materiile prime i materiale C-eltuieli 5AAA cu amena area C-eltuieli 5AAA cu publicitatea C-eltuieli 8AAA cu personalul C-eltuieli 5AAA cu a ust'rile de valoare 6A5A DAAA 5AAA 5.AA 7AAA 5.AA

privind imobilizarile Total c-eltuieli 58AAA din e:ploatare Reprezentarea grafica a c#eltuielilor 5@.AA

40000 35000 30000 25000 20000 15000 10000 5000 0 2009 2010

Total cheltuieli din exploatare

Cheltuieli cu ajustrile de valoare privind imobilizarile Cheltuieli cu personalul

Cheltuieli cu publicitatea Cheltuieli cu amenajarea Cheltuieli cu materiile prime i materiale

&n tabelul si in graficul de mai sus se observa structura c#eltuielilor si evolutia lor pe parcursul celor 6 ani ,e poate observa ca evolutia nu urmareste un trend anume ele osciland aleator in fiecare an!

#uncte forte economice i manageriale


$ceast etap a diagnosticului intern prelucreaz informaiile reinute n Esinteza simptomelor semnificative pozitive;, facilit nd, prin utilizarea formei tabelare, identificarea cauzelor care le genereaz i implicaiile viitoare ale punctelor forte constatate!

ANALIZA S"OT A S.C. A#ICOL S.R.L.


#uncte tari

c#eltuieli pentru ac#izitionarea materialului reproducator si pentru ec#iparea crescatoriei sunt relativ mici+ spatiul necesar este de dimensiuni mici+ timpul afectat unei asemenea crescatorii este minim+ raportul calitate 0 pre #uncte slabe prestigiul acestui sector de activitate este in faza de debut+ (portunitati posibilitatea de extindere pe mai multe nivele+ politica promovat de stat+ atragerea de noi clieni strini+ cunoaterea concurenei din toate punctele de vedere ( raport calitate-pre, strategii de dezvoltare, etc ) #ericole taxele impuse de autoritile locale+ cresterea costurilor legate de aprovizioare!

(biective derivate (biective derivate $ctivit'i necesare de gradul 6 de gradul 66 5! $sigurarea unei dinamici a profitului 5!5! 'reterea anual a cifrei de 5!5!5! 'reterea cifrei de afaceri reale pe piaa 2roducie de cel puin 5.B n fiecare an! afaceri,in preturi comparabile, cu minim extern 5AB cu @B anual K nzri "ar1eting "otivare personal 5!5!6 /iminuarea c#eltuielilor exceptionale 'ontabila Furidica <inanciar 6! 'reterea profitabilitii aciunilor 6!5! cu Rete#nologizarea seciilor i 6!5!5! $c#iziionarea unor utilaje si te#nologii&nvestiii noi, minim 6AB pana n anul 6A5A atelierelor de producie prin efectuarea de mare de randament <inanciar investiii in valoare de .AAA lei pana in 6A55 :uget 3rganizare managerial 6!6! /iminuarea costurilor de producie 6!6!5! Lmbuntirea calitii produselor fabricate '>' cu 5AB <abricaie &nvestiii "otivare personal -! 'rearea unui sistem de -!5!2roiectarea sistemului de -!5!5! =laborarea de studii de remodelare a 3rganizare managerial management performant p n la -A management decembrie p n la sf ritul anuluiprincipalelor 6A5A componente manageriale* organizatoric, 2reviziune informaional, metodologic, decizional ,istem informaional

(biective strategice

!. 3laborarea strategiei

!.1 3laborarea strategiei de ansamblu

M(4$*6T@A6 ST)$T326C( T$CT6C3 43 )3$*6B$)3 $ (763CT693*()


-asimilarea unui nou produs+ -efectuarea de investiii (ac#iziionarea unor utilaje i maini mai performante)+ - modernizarea managerial + -reducerea consumului absolut i relativ de factori de producie+ -promovarea produselor prin intensificarea reclamei+ -sporirea motivaiei n munc a personalului prin creterea c tigului salarial mediu nominal + PRODUSUL 2rincipalele cerine ale autoritilor n ceea ce privete microfermele sunt urmtoarele* sanatatea si securitatea personalului! ,e refera la prejudiciile legate de timpul pierdut raportat la un milion de ore lucrate, instructajul ecologic si de igiena realizat pentru personalul angajat si cadrul de comportare al pasarilor! ape uzate 0 rezultate in urma executarii curateniei cotidiene si generale din structurile de cazare+ se cere sa se cunoasca 2-( ul apei rezultate fata de limita admisa, cantitatea unor substante folosite in procesul de igienizare care se regasesc in apa evacuata ( detergenti, clor )

deseuri cu caracteristic industrial sau menajer pentru care se cere cunoasterea acestora ca procent din totalul de produse folosite, desuri reciclabile, cantitatea de deseuri trimisa zilnic sau anual la reciclat* energie, prin stabilirea surselor folosite, a unor resurse alternative, solara, eoliana cu determinarea consumurilor specifice pentru fiecare camera, spatiu comun, lift+ din acest punct de vedere se pot utiliza panouri solare, becuri actionate cu energie solara etc! utilizarea de substante c#imice pentru igiena ridica problema lipsurilor de detergenti folositi, a spra)-urilor, otravurilor pentru distrugerea insectelor nedorite transporturile sunt elemente esentiale in aprovizionarea societatii+ indeplinirea tuturor normelor ce fac referire la poluarea spatiului(mediului) unde este amplasata societatea! $cestea sunt doar cateva din cerintele unei unitati de cazare care este in concordanta cu nevoile consumatorilor, ne referim aici la un nivel de minim de nevoi &n ceea ce priveste expansiunea societatii aceasta trebuie sa se faca cu noi investitii, investitii care trebuie sa fie eficiente! $glomeratiile urbane, stresul cotidian, viata de zi cu zi, conduc la oboseala, frustrare! %neori oamenii nu mai au timp sa se ocupe de animalele sale si atunci ei doresc sa le ofere macar un minim de atentie! $ici vor avea tot ce le trebuie pentru ca animalele lor de companie sa se simta iubite si ingrijite!

!.2. 3laborarea strategiei partiale


2entru a pune in valoare diferitele avantaje sau pentru a folosi anumite strategii orice societate se foloseste de mijloacele comerciale! #olitica de produs. &n primul rand, cel mai important lucru in cadrul unui produs sau a unui serviciu de orice natura este calitatea! $poi trebuie mentinuta o corelare intre calitatea si pretul produsului sau serviciului respectiv! $cum conform statisticilor se poate observa o oarecare educare a consumatorului ! &n cazul produselor destinate consumului se poate observa o cerere mai mare pentru unitatile cu un coeficient calitativ superior! %nitatea ,' $vicol ,R4 este pregatita sa ofere produse de inalta calitate din domeniul cresterii prepelitelor, pe care aceasta le presteaza la un pre relativ accesibil! #olitica de pret. 2returile pe care microferma ,' $vicol ,R4 le va practica sunt de 5,. lei oul de prepelita si ..lei91g carne de prepelita! $ceste preturi sunt relativ mici comparativ cu cealalta unitate al carei raport calitate pret este mult inferior! $cesta este un pret de penetrare a pietei deoarece este foarte greu sa intre pe piata societatii avand de trecut o serie de bariere la intrare! $ceasta este una dintre cele pe care societatea le aplica pentru castigarea pietei, insa cea mai importanta este politica de distributie! #olitica de distributie. /istribuirea produselor realizate de unitatea ,' $vicol ,R4 se va face prin intermediul distribuitorilor! #olitica de comunicare. ,' $vicol ,R4 face publicitate din trei motive* - pentru a menine fidelitatea consumatorilor fa de o anumit marc+ - pentru a ncuraja consumatorii altor mrci concurente s treac la produsele noastre+ - pentru a oferi consumatorilor aduli informaii despre produsele noastre!

'omunicarea se face mai ales prin publicitate. 3ferta si avantajele firmei noastre se fac auzite prin pliantele din magazinele unde se comercializeaza produsele noastre si c#iar prin restaurantele care servesc preparate din aceste produse! <irmelor specializate in exportul produselor alimentare li se va face o oferta prin fax sau prin scrisori publicitare! "ar1eting-ul mix trebuie sa fie compatibil cu mijloacele finanaciare de care dispune societatea! "&F43$'= %"$G= 2ersonalul are un rol imortant intr-o microferma pentru prepelite! 'omportamentul acestora in timpul serviciului trebuie sa fie impecabil! =ste destul de greu sa se gaseasca personal pentru aceasta munca deoarece acestia trebuie sa se adapteze conditiilor a lucra peste program in unele situatii si oboseala! 'instea, seriozitatea, responsabilitatea sunt calitatile pe care orice angajat al unitaii trebuie sa le aiba! 4ipsa unei persoane care sa asigure curatenia ar provoca pierderi considerabile societatii, de aceea selectarea personalului trebuie sa se faca foarte atent! ,electarea se face de manageri care au identificat c teva abiliti la angajaii notrii, care contribuie cu succes la ceea ce ne-am propus s realizm* 3ntuziasm n tot ceea ce ntreprindem Comunicare n interiorul i n afara firmei Cotr re n luarea unei decizii 6mplicare n munc ta i n nevoile firmei #erseveren n susinerea unei idei $daptabilitate la sc#imbri 2ersonalul este impartit in departamente! Kom prezenta mai jos structura personalului pentru fiecare departament in parte! ,ocietatea a inc#eiat o colaborare cu 3ficiul <ortelor de "unca in vederea distribuirii de catre acesta unui personal calificat! =xista insa un numar optim de salariati care trebuie sa-l detina o societate! %n numar prea mic de salariati ar influenta negativ activitatea unitatii(un numar mic de salariati ar putea afecta negativ calitatea serviciilor prestate)! $celasi lucru se intampla si atunci cand numarul de salariati este prea mare deoarece acesta ar atrage la randul lui salarii si astfel cresc c#eltuielile! Gumarul optim de salariati se determina in functie de fiecare societate, nu exista un standard in vederea acestui lucru! &n cazul microfermei ,' $vicol ,R4 situatia numarului de salariati este urmatoarea *

C$*6"$C$)3 ST5466 S5#3)6($)3 $dministrator zona /e preferinta crestere 2ersonal care asigura Gu curatenia 'ontabili /a "anageri executiv /a "anager general /a

15M$) S$*$)65 43M(45* 43 61C$4)$)3 *5C)5 5 8oo Ron 56967 5 5 5 7.o Ron D ore9zi

@oo Ron <lexibil &n functie de vanzari <lexibil (6B) &n functie de vanzari <lexibil

=lectrician "edic veterinar $dministrator incubatoare 2ersonal care se ocupa cu nutritia prepelitelor

Gu /a Gu /a

5 5 5 6

(-B) 7AA Ron @AA Ron 8AA Ron 8AA Ron

<lexibil D ore9zi D ore9zi D ore9zi

$ctivitatea care se desfoar n cadrul unei firme, implic abordarea resurselor umane n str ns interdependen cu resursele financiare i materiale! %tilizarea eficient a resurselor umane necesit existena unei structuri judicioase de organizare! Ln cadrul diagnosticului resurselor umane se are n vedere cunoaterea caracteristicilor resurselor umane, componena acestora, modul de organizare, trsturile managerilor, stilul i modalitile de conducere aplicate, eficiena utilizrii lor etc! <%RG&I3R&& =ste foarte importanta o buna aprovizionare a unitatii cu materiale! ?anditi-va Ece s-ar nt mpla daca #ambarele ar ramane fara #rana corespunzatoareO; sau Ece s-ar nt mpla daca microferma ar ramane fara curent O;! /in aceasta cauza este foarte important ca managerii unitatii sa ia masuri pentru a nu se ajunge in astfel de situatii! ,unt necesare foarte multe resurse materiale pentru buna desfasurare a activitatii! ,unt prezentate mai jos cateva din resursele necesare in microferma ,' $vicol ,R4!

1r.crt 5 6 7 . 8 @

4enumire produs <uraje speciale :ecuri economice ,olutie pentru curatat ,olutii pentru sterilizarea incubatoarelor 2roduse farmaceutice necesare 'ofraje 'usti M$T3)6$*3 2313)$*3

5M 1g :uc :uc :uc! :uc :uc :uc

#ret unitar =apro:.> 6,. Ron 5,.Ron 8 Ron 5. Ron -. Ron 5 Ron -. Ron

"aterialele generale se refera formularele folosite de contabilitate, de managementul firmei, dar si materiale consumabile ! &n tabelul de mai jos sunt enumerate materialele generale folosite de ,' $vicol ,R4! 1r. crt. 5 6 7 . 8 @ D C 5A 55 56 557 4enumire produs (artie scris (artie xerox 2ixuri >us imprimanta 'apse $grafe <ormular nota de plata (numerar) <ormular nota de plata (virament) <ormular monetar <ormular nota de plata (proforma) /osare 'aiete (artie fax <ormulare contabilitate 5.M. :uc! :uc! :uc! :uc! :uc! :uc! :uc! :uc! :uc! :uc! :uc! :uc! :uc! :uc! #ret unitar @ Ron D Ron 5 Ron -A Ron 5,. Ron 5 Ron 7 Ron - Ron - Ron - Ron 6 Ron A!. Ron A!5 Ron 5 Ron

2lata furnizorilor se va face in numerar, in momentul aprovizionarii! Gu toti furnizorii vor fi platiti in numerar! ,unt anumiti furnizori care vor fi platiti prin virament bancar! &n aceasta categorie intra ,'! =lectica ,$! al carei obiect de activitate este distribuirea curentului electric, ,'! R$/=> ,$! al carei obiect de activitate este distribuirea de apa rece, ,'! 2=>R3" ,$!, al carei obiect de activitate este distribuirea combustibilului folosit la centrala termica, ,'! %R$G%,!,$!, al carei obiect de activitate este colectarea gunoiului menajer, ,'! /=>R$R3"!,$, al carei obiect de activitate este efectuarea deratizarii! "aterialele sunt depozitate in magazii, acestea fiind distribuite zilnic in functie de necesarul existent! /istribuirea se va face pe baza de proces verbal inc#eiat intre administrator si gestionar &n situatia in care materialele distribuite nu sunt folosite in totalitate acestea se predau gestionarului si acest lucru se va mentiona in fisa de magazie a materialului respectiv ca o intrare!

!.!. 6mplementarea strategiei de ansamblu


$ceast etap prezint o importan deosebit deoarece pe de o parte urmeaz firesc etapei de elaborare a strategiei de ansamblu pentru ,!'! $K&'34 ,!R!4!, iar pe de alt parte condiioneaz punerea n practic a strategiei departamentului de vanzari! ,trategia ,!'! $K&'34 ,!R!4 este conceput astfel nc t s asigure motivarea tuturor deintorilor de interese! 2arcurgerea fiecarei etape a condus la evidenierea urmtoarelor particulariti* 5 &dentificarea grupului de deintori de interese

- <irma in sine ,!'! $K&'34 ,!R!4 - $sociaii- "anagerii - $ngajaii - <urnizorii - 'lienii - 'oncurenii - ,tatul - :ncile - &nstituiile financiare 6 'onsultarea selectiv a deintorilor de interese $ceasta conduce la stabilirea faptului c pentru ,!'! $K&'34 ,!R!4! cei mai importani deintori de interese sunt clienii, salariaii i proprietarii! <iecare dintre aceste trei categorii i poate constitui obiectivele proprii, innd cont i de Einteresele; celorlalte dou categorii! !.0. 6mplementarea strategiei pariale a departamentului de vanzari 'oncomitent cu aplicarea strategiei de ansamblu are loc i punerea n practic a strategiei departamentului vanzari!

#reg'tirea climatului organizatoric

Gr! 'rt! 5

"sur propus

"odaliti de realizare a msurilor propuse

'erine specifice

&dentificarea, recrutarea, angajarea, promovarea personalului

$utoselecie dintre membrii =laborarea noilor fise de departamentului vanzari post, stabilirea atribuiilor departamentului de vanzari, departamentului precizarea cadrul vanzari relaiilor departamentului de organizatorice nou conturate n

vanzari

/ezvoltarea spiritului de iniiativ, de creativitate!

E'ercurile de calitate; create prin voluntariat organizate lunar, n prima zi lucrtoare, de ctre cercurilor de calitate!

2articiparea real a personalului departamentului >enacitate din partea directorului $pelarea la consultan managerial i la susinerea managerului general al clinicii (n ,tabilirea exact a tipului de pregtire necesar a salariailor,

Pedine de creativitate de vanzari

director sau de responsabilii departamentului!

2regtirea i perfecionarea

2regtire personalului organizaie) sub

intern

departamentului vanzari

ndrumarea managerului i perfecionarea profesional n departamentului, n domeniul noile condiii! managementului sc#imbrii, al te#nicilor de

creativitate! 2regtirea n afara organizaiei realizat de organizaii de consultan managerial pentru managerii de nivel 7 =valuarea periodic a personalului superior i mediu! <ie speciale de evaluare &mplicarea Resurse umane sau de organizaii de consultan n domeniul resurselor umane! 'riterii pentru evaluare (pregtire, experien, implicare n activitati de concepie i inovaie, vec#ime n activitate)! . "otivarea complex difereniat i gradual %tilizarea unor modaliti <ermitate n realizarea motivaionale a prime pentru la complexe motivrii! activiti sistemele managerului

departamentului elaborate de ,erviciul departamentului vanzari!

personalului departamentului de vanzari! (salarii, prime bazate pe rezultatele evalurilor, lucru deosebite, sporuri pentru condiii de dificile, acces informatice i la biblioteca de specialitate)!

0. 3valuarea strategiei

0.1. 3valuarea strategiei de ansamblu =valuarea strategiei este necesar s se realizeze la termenele intermediare stabilite i n mod evident la finele orizontului strategic! ,e recomand s se verifice stadiul indeplinirii obiectivelor strategice prevzute (rata rentabilittii+ nivelul cifrei de afaceri) i stadiul realizrii celorlalte categorii de obiective! "anagementul de nivel superior este c#emat s controleze stadiul realizrii obiectivelor strategice i ale celor derivate, iar managementul de nivel mediu i inferior trebuie s asigure verificarea stadiului realizrii celorlalte categorii de obiective! 2rintr-o planificare glisant, considerm necesar s se menin orizontul de timp de doi ani prevzut prin aceasta strategie, astfel nc t s existe n permanen o viziune clara asupra evoluiei firmei i al departamentelor! >ermenul final al orizontului strategic (decembrie 6A55) trebuie s gseasc organizaia ,!'! $K&'34 ,!R!4 pregtit pentru inceperea derulrii unei noi strategii, care s o continue pe aceasta! &ntervine de aici rolul politicilor care trebuie s fie elaborate pentru o perioad mai mic de timp (8-56 luni) i, fiind flexibile, pot asigura adaptarea Edin mers; a strategiei aflate n derulare! $ceasta este necesar cu at t mai mult cu c t n mediul ambiant exist numeroase provocri, care se constituie ca elemente ce pot perturba i c#iar influena negativ activitatea firmei!

+. Concl$%ii
&ntrarea pe piaa cresterii pasarilor este relativ usoara! 'oncurena la nivel de oras este inca slaba dar pe parcurs se poate mari, comportamentul consumatorului este ntr-o continu sc#imbare, n sc#imb aceast pia este ntr-o ascensiune continu! /ei afacerea i desfoar activitatea in apropierea unui oras, aceasta este o afacere profitabil, nivelul profitului este mare! 'reditul a fost solicitat n vederea acoperiri de cas#-floQ, deoarece fr aceasta societatea nu-i poate continua activitatea! /in aceas cauz s-a solicitat un credit n valoare de 56. mil! lei! <irma dispunea de resurse financiare n contul curent al societii dar av nd n vedere faptul c plile efectuate de ctre ageniile de publicitate se fac numai prin intermediul bncilor i acestea nu acord numerar imediat, mai trec 5-6 zile! ? ndii-v ce s-ar nt mpla dac societatea nu ar avea bani s plteasc salariile i n plina zi de activitate personalul ar refuza s munceasc! $cest lucru ar genera pierderi imense societii! 4a ntrebarea N'um vedem firma peste . aniO; se poate spune c av nd n vedere trendul pieei i strategiile de dezvoltare ale societii, societatea va ocupa unul din primele locuri pe piaa cresterii prepelitelor de pe teritoriul romanesc, bineneles lu nd n calcul i apariia altor concureni!

Evoluia principalilor indicatori


45!00" 40!00" 35!00" 30!00" 25!00" 20!00" 15!00" 10!00" 5!00" 0!00"

#at pro$itului

%$icien&a utilizrii activelor

#ata activelor imobilizate

#ata imobilizrilor corporale

#ata activelor circulante

:&:4&3?R$<&= - QQQ!tocilar!ro '%R,* ,trategia si managementul strategic al firmei

- QQQ!tocilar!ro 'urs * ?#id de realizare a strategiei! <undamentele metodologice ale elaborarii strategiei - /ate despre ,!'!$vicol ,!R!4! QQQ!google!ro - QQQ!referat!ro

5niversitatea din #itesti


"acultatea de Dtiinte 3conomice Specializare: Management

"undamentarea, elaborarea, implementarea i evaluarea strategiei generale a firmei SC $96C(* S.).*

Student:$drian 9asilac-e $n 66, grupa 6 #rofesor coordonator: Tomescu Crenguta 6leana

C5#)61S 1. Strategia i managementul strategic 1.1. Strategia organizaie 1.2. Conceptul de strategie 1.!. Componentele strategiei 2. "undamentarea strategiei 2.1. #remisele strategiei 2.2. Modalit'i de fundamentare a strategiei 2.!. Stabilirea tipului, locului si rolului organizatiei in cadrul domeniului de activitate 2.0. 1iveluri de realizare a strategiei 2.+. 4iagnosticul e:tern 2.;. 4iagnosticul intern !. 3laborarea strategiei !.1. 3laborarea strategiei de ansamblu !.2. 3laborarea strategiei partiale !.!. 6mplementarea strategiei de ansamblu !.0. 6mplementarea strategiei pariale +. 3valuarea strategiei ;. Concluzii ?. 7ibliografie

You might also like