High Quality
Open the downloaded document, and select print from the file menu (PDF reader required).
Lucian BlagaElogiul satului românesc
1
Am fost învrednicit de înalta cinste de a fi ales membru al acesteiilustre institu
ţ
ii într-un moment cînd s-a procedat la o l
ă
rgire a cadreloracademice, l
ă
rgire cerut
ă
, dac
ă
nu m
ă
în
ş
el, de sporul spiritual al
ţă
rii. Alesf
ă
r
ă
înainta
ş
, ivirea mea aici între Domniile Voastre are oarecum aspectulunei gener
ă
ri spontane. Trebuie s
ă
recunosc c
ă
împrejurarea aceasta m
ă
stînjene
ş
te pu
ţ
in, deoarece îmi r
ă
pe
ş
te posibilitatea
ş
i norocul, date pîn
ă
acum în chip de la sine în
ţ
eles, de a face, intrînd sub aceast
ă
cupol
ă
, elogiulunui nemuritor disp
ă
rut trupe
ş
te, dar care n-a încetat s
ă
fie prezent, gra
ţ
ie înf
ă
ptuirilor de o via
ţă
. V
ă
rog s
ă
-mi acorda
ţ
i totu
ş
i potrivit obiceiuluistatornicit, dreptul nesc
ă
zut de a face ast
ă
zi, aici, elogiul unei altenemuritoare prezen
ţ
e care n-a ocupat nici un scaun în aceast
ă
nobilaincint
ă
. Prezen
ţ
a nemuritoare la care m
ă
refer nu e legat
ă
de nici un nume,nu rîvne
ş
te la nici o laud
ă
,
ş
i e r
ă
spândit
ă
în spa
ţ
iul din preajma noastr
ă
, cît
ţ
ine întinderea împ
ă
r
ă
teasc
ă
a
ţă
rii. Vreau s
ă
vorbesc despre singuraprezen
ţă
înc
ă
vie, de
ş
i nemuritoare, nemuritoare de
ş
i a
ş
a de terestr
ă
, despreunanimul nostru înainta
ş
f
ă
r
ă
de nume, despre: satul românesc.N-a
ş
putea rosti cuvîntul c
ă
a
ş
fi f
ă
cut vreodat
ă
cercet
ă
ri tocmaisistematice
ş
i cu stricte inten
ţ
ii monografice cu privire la satul românesc.Satul tr
ă
ie
ş
te în mine într-un fel mai palpitant, ca experien
ţă
vie. Sunt fiu depreot – toat
ă
copil
ă
ria, o fantastic de lung
ă
copil
ă
rie, adolescen
ţ
a, întîiatinere
ţ
e pîn
ă
la vîrsta de dou
ă
zeci
ş
i atî
ţ
ia ani, le-am petrecut, cu întreruperiimpuse de nomadismul sezonier al
ş
colarului, la sat, sau în nemijlocit
ă
apropiere, în orice caz în necurmat contact cu satul natal. Sufletul, înstraturile cele mai ascunse ale sale, mi s-a format deci sub înrîurirea acelorputeri anonime, pe cari cu un termen cam pedant m-am obi
ş
nuit s
ă
lenumesc „determinante stilistice” ale vie
ţ
ii colective. Ceea ce
ş
coalaromaneasc
ă
sau str
ă
in
ă
au ad
ă
ugat, cred c
ă
n-a putut s
ă
altereze prea mult osubstan
ţă
sufleteasc
ă
modelat
ă
dup
ă
ni
ş
te tipare cu atît mai efective, cu cîtse impuneau mai incon
ş
tient
ş
i mai neîntrerupt.
Ş
coala felurit
ă
, a noastr
ă
ş
iuneori mai pu
ţ
in a noastr
ă
, mi-a înlesnit doar dis
ţ
an
ţ
area contemplativ
ă
,care mi-a îng
ă
duit s
ă
vorbesc cu oarecare luciditate despre realitateasufleteasc
ă
a satului
ş
i despre tiparele ei. Voi vorbi prin urmare despre satulromânesc, nu ca un specialist, care
ş
i-a potrivit în prealabil metodele înlaborator
ş
i porne
ş
te pe urm
ă
s
ă
examineze pe din afar
ă
un fenomen. Voi vorbi despre satul românesc din amintire tr
ă
it
ă
ş
i f
ă
cînd oarecum parte dinfenomen. Voi încerca în pu
ţ
ine cuvinte s
ă
actualizez mai ales ceea ce copilul
ş
tie despre sat
ş
i despre orizonturile acestuia. Copil
ă
ria petrecut
ă
la sat mise pare singura mare copil
ă
rie. Cine nu prive
ş
te în urma sa peste oasemenea copil
ă
rie, mi se pare aproape un condamnat al vie
ţ
ii (cer scuzetuturor citadinilor de fa
ţă
, pentru aceast
ă
afirma
ţ
ie !). Copil
ă
ria
ş
i satul se
1
Textul prezent reproduce versiunea publicat
ă
în volumul
Izvoade: eseuri conferin
ţ
e, articole
– publicat laEditura Minerva, Bucure
ş
ti, 1972.
întregesc reciproc alc
ă
tuind un întreg inseparabil. S-ar putea vorbi chiardespre o
simbioz
ă
între copil
ă
rie
ş
i sat, o simbioz
ă
datorit
ă
c
ă
reia fiecare dinp
ă
r
ţ
i se alege cu un cîstig. C
ă
ci, pe cît de adev
ă
rat e c
ă
mediul cel maipotrivit
ş
i cel mai fecund al copil
ă
riei e satul, pe atît de adev
ă
rat e c
ă
ş
i satulla rîndul lui î
ş
i g
ă
se
ş
te suprema înflorire în sufletul copilului. Exist
ă
unapogeu exuberant, învoit
ş
i baroc, al copil
ă
riei, care nu poate fi atins decît înlumea satului,
ş
i exist
ă
de alt
ă
parte aspecte tainice, orizonturi
ş
i structurisecrete ale satului, cari nu pot fi sezisate decît în copil
ă
rie. Cert lucru, pentrua afla ceva despre via
ţ
a satului
ş
i despre prelungirile ei cosmice, e gre
ş
it s
ă
iscode
ş
ti sufletul
ţă
ranului matur cu zarea retezat
ă
de nevoile vie
ţ
ii, demizeriile
ş
i de cele o sut
ă
de porunci ale zilei. Pentru a-
ţ
i t
ă
ia drum sprepleniudinea vie
ţ
ii de sat trebuie s
ă
cobori în sufletul copilului. Copil
ă
ria e dealtfel vîrsta sensibilit
ăţ
ii metafizice prin excelen
ţă
.
Ş
i satul, ca z
ă
ri
ş
teintegral
ă
, are nevoie de aceast
ă
sensibilitate pentru a fi cuprins în ceea ce cuadev
ă
rat este. Copil
ă
ria mi se pare singura poart
ă
deschisa spre metafizicasatului, spre acea stranie,
ş
i fireasc
ă
în acela
ş
i timp, metafizic
ă
, vie,ad
ă
postit
ă
în inimile care bat subt acoperi
ş
ele de paie,
ş
i oglindit
ă
în fe
ţ
ele bîntuite de soart
ă
, dar cu ochii atîrna
ţ
i de cer.Mi-aduc aminte: vedeam satul a
ş
ezat înadins în jurul bisericii
ş
i alcimitirului, adic
ă
în jurul lui Dumnezeu
ş
i al mor
ţ
ilor. Aceast
ă
împrejurare,care numai tîrziu de tot mi s-a p
ă
rut foarte semnificativ
ă
,
ţ
inea oarecumisonul întregei vie
ţ
i, ce se desf
ăş
ura în preajma mea. Împrejurarea era ca unton, mai adînc, ce împrumuta totului o nuan
ţă
de necesar mister. Localizampe Dumnezeu în spa
ţ
iul ritual de dup
ă
iconostas, de unde îl presim
ţ
eamiradiind în lume. Nu era aceasta o poveste, ce mi s-a spus ca multe altele, cio credin
ţă
de neclintit. F
ă
ceam o tran
ş
ant
ă
deosebire între „povestea-poveste”
ş
i „povestea adev
ă
rat
ă
”. Topografia satului era plin
ă
de astfel delocuri mitologice. La fiecare pas perspectivele se adînceau
ş
i se în
ă
l
ţ
au.Tinda vecinului, totdeauna foarte întunecoas
ă
, era f
ă
r
ă
doar
ş
i poate, un loc în care, cel pu
ţ
in din cînd în cînd,
ş
i mai ales Dumineca, se refugia diavolul.Nu am încercat într-o zi, cu al
ţ
i dou
ă
zeci de copii, to
ţ
i p
ă
trun
ş
i de fiorii unuisfînt r
ă
zboi, s
ă
-l izgonim stîrnind cu fel
ş
i fel de unelte ni
ş
te zgomote ca detrib african ? – Undeva lîng
ă
sat era un sorb ; convingerea noastr
ă
era, c
ă
acel noroi f
ă
r
ă
fund r
ă
spunde de-a dreptul în iad de unde ie
ş
eau
ş
i cl
ă
bucii.Trebuie s
ă
te transpui în sufletul unui copil, care st
ă
t
ă
cut în margineasorbului,
ş
i-
ş
i imagineaz
ă
acea dimensiune „f
ă
r
ă
fund”, ca s
ă
ghice
ş
ti cepoate însemna pentru om o geografie mitologic
ă
. Iar în rîpa ro
ş
ie,pr
ă
p
ă
stioas
ă
, din dealul viilor, s
ă
l
ăş
luia aievea un c
ă
pc
ă
un. Satul era astfelsituat în centrul existen
ţ
ei
ş
i se prelungea prin geografia sa de-a dreptul înmitologie
ş
i în metafizic
ă
. Acestea alc
ă
tuiau pervazul natural
ş
i de la sine în
ţ
eles al satului. Satul exist
ă
în con
ş
tiin
ţ
a copilului ca o lume, ca unica lumemult mai complex alc
ă
tuit
ă
ş
i cu alte z
ă
ri, mai vaste, decît le poate avea unmare ora
ş
, sau metropol
ă
, pentru copiii s
ă
i. Atingem cu aceasta deosebireaesen
ţ
ial
ă
dintre „sat”
ş
i „ora
ş
”. Satul nu este situat într-o geografie purmaterial
ă
ş
i în re
ţ
eaua determinantelor mecanice ale spa
ţ
iului, ca ora
ş
ul ;pentru propria sa con
ş
tiin
ţă
satul este situat în centrul lumii
ş
i seprelunge
ş
te în mit. Satul se integreaz
ă
într-un destin cosmic, într-un mersde via
ţă
totalitar dincolo de al c
ă
rei orizont nu mai exist
ă
nimic. Aceasta este
con
ş
tiin
ţ
a latent
ă
a satului despre sine însu
ş
i. Îndr
ă
znesc s
ă
fac afirma
ţ
ia,fiindc
ă
a
ş
a e în
ţ
eles
ş
i tr
ă
it satul, în apogeul copil
ă
riei, vîrsta care singur
ă
posed
ă
perfect
ă
afinitate cu modul existen
ţ
ial al satului.S
ă
privim în schimb ora
ş
ul. Copilul se pierde aici p
ă
r
ă
sit de oricesiguran
ţă
. La ora
ş
con
ş
tiin
ţ
a copilului e precoce molipsit
ă
de valorile relativeale civiliza
ţ
iei, cu care el se obi
ş
nuie
ş
te f
ă
r
ă
de a avea îns
ă
ş
i posibilitatea dea o în
ţ
elege. Cred c
ă
nu exagerez spunînd c
ă
la ora
ş
copil
ă
ria n-are apogeu ;ora
ş
ul taie posibilit
ăţ
ile de desvoltare ale copil
ă
riei ca atare, dînd sufletelorde grab
ă
o îndrumare b
ă
trînicioas
ă
. La ora
ş
copilul este în adev
ă
r „tat
ă
l b
ă
rbatului”, adic
ă
o preg
ă
tire pentru vîrstele seci! La sat copil
ă
ria e o vîrstaautonom
ă
, care înflore
ş
te pentru sine. Omul crescut la ora
ş
parvine s
ă
în
ţ
eleag
ă
sau s
ă
se prefac
ă
a în
ţ
elege cauzalit
ăţ
ile împrejmuitoare, dar el nuface personal niciodat
ă
experien
ţ
a vie a lumii ca totalitate, adic
ă
oexperien
ţă
muiat
ă
în perspective dincolo de imediat
ş
i de sensibil. A tr
ă
i laora
ş
înseamn
ă
a tr
ă
i în cadru fragmentar
ş
i în limitele impuse la fiecare pasde rînduielile civiliza
ţ
iei. A tr
ă
i la sat înseamn
ă
a tr
ă
i în zari
ş
te cosmic
ă
ş
i încon
ş
tiin
ţ
a unui destin emanat din ve
ş
nicie.Îmi iau voie s
ă
evoc o conversa
ţ
ie între copii - nu inventat
ă
pentru a broda literatur
ă
pe marginea ei. Reproduc conversa
ţ
ia de pe discul de cear
ă
al celei mai fidele memorii. Nu aveam mai mult de
ş
apte ani. Eram vreocinci b
ă
ie
ţ
i, to
ţ
i cam de aceea
ş
i vîrsta ; st
ă
m în cerc, calmi, în mijlocul uli
ţ
ei,pe înserate. Nu mai
ş
tiu în ce leg
ă
tur
ă
s-a întîmplat ca unul s
ă
arunce întrebarea: „Cum o fi cînd e
ş
ti mort?”. Unul dintre noi a r
ă
spuns neîntîrziat,ca iluminat : „Mort trebuie s
ă
fie ca
ş
i viu. E a
ş
a c
ă
nici nu
ş
tii c
ă
e
ş
ti mort.Noi bun
ă
oar
ă
st
ă
m aici în cerc
ş
i vorbim, dar poate c
ă
suntem mor
ţ
i, numaic
ă
nu ne d
ă
m seama”, înc
ă
o dat
ă
, - scena s-a petrecut întocmai. N-am împodobit-o cu nici un detaliu imaginar. Mi-aduc des
ă
vîr
ş
it de bine aminte
ş
i de fiorul încercat în fa
ţ
a pr
ă
p
ă
stioasei perspective deschise prin r
ă
spunsulacelui b
ă
iat. Era acel cutremur, ce-l încerci în copil
ă
rie, ca
ş
i mai tîrziu, cîndcalci prin preajma ultimului hotar. O feti
ţă
, prieten
ă
de joac
ă
, se c
ăţă
ra înprunii cimitirului, crescu
ţ
i din morminte. Spunea s
ă
rind, c
ă
vrea s
ă
vad
ă
ce„gust au mor
ţ
ii”,
ş
i încerca prunele. Cînd mu
ş
ca dintr-o prun
ă
amar
ă
,spunea c
ă
mortul de la r
ă
d
ă
cin
ă
trebuie s
ă
fi fost r
ă
u. Cînd nimerea în altpom o prun
ă
dulce, zicea c
ă
mortul de la r
ă
d
ă
cin
ă
, trebuie s
ă
fi fost om bun.Iat
ă
concep
ţ
ii, viziuni, presim
ţ
iri, cari cresc în chip firesc, chiar înimagina
ţ
ia copiilor în lumea satului. Îmi amintesc foarte bine cum ie
ş
eamcîteodat
ă
seara în ograd
ă
. În bezn
ă
z
ă
ream dintr-o dat
ă
Calea laptelui
ş
istelele, ca ciorchinii grei
ş
i mari, coborîte pîn
ă
aproape de acoperi
ş
ele depaie. Priveli
ş
tea era cople
ş
itoare ; sub impresia ei tr
ă
iam în credin
ţ
a c
ă
într-adev
ă
r noaptea stelele coboar
ă
pîn
ă
aproape în sat, participînd într-un fel la via
ţ
a oamenilor
ş
i ascultîndu-le r
ă
suflarea în somn. Sunt aici în jocsentimente
ş
i vedenii nealterate de nici un act al ra
ţ
iunii
ş
i de nici ocosmologie înv
ăţ
at
ă
ş
i acceptat
ă
de-a gata. Iat
ă
experien
ţ
e vii, cari leag
ă
cerul de p
ă
mînt, care fac o punte între via
ţă
ş
i moarte
ş
i amestec
ă
stihiiledup
ă
o logic
ă
primar
ă
, c
ă
reia anevoie i te po
ţ
i sustrage,
ş
i care mi se pare cuneputin
ţă
în alt
ă
parte, decît în mediul în
ţ
eles
ş
i tr
ă
it ca o „lume”, a satului.
Add a Comment