Fundamentele Managementului Organizatiei

ESENŢIAL
Manualul virtual „Fundamentele managementului organizaţiei”

prezentat în continuare, nu se substituie manualului editat. Pentru însuşirea
cunoştinţelor strict necesare promovării examenului este indispensabilă
studierea integrală a manualului publicat:
OVIDIU NICOLESCU ION VERBONCU
FUNDAM ENTELE MANAGEMENTULUI

ORGANIZAŢIEI
CAPITOLUL 5
MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE ŞI MOTIVAREA
1. CUPRI NS CAPITO L
5 . 1 M a n a g eme n t u l r e s u r s e l or u ma n e
5.1.1. Resursele umane, principala resursă a organizaţiei
5 . 1 . 2 C r e a t i vi t at e a re s u r se i u ma n e î n c ad r u l fi r me i
5.1.3 Se l e c ţi a şi î nc a dr a re a pe r s ona l ului
5.1.3.1 Noţiuni de bază, premise şi criterii de selecţionare şi încadrare.......
5.1.3.2 Metode şi tehnici de selecţie a personalului
5 . 1 . 4 F o r ma r e a ş i p e r fe cţ i on a r e a p er s on a l u l ui
5.1.4.1. Definirea formării şi perfecţionării
5.1.4.2. Modalităţi de formare şi perfecţionare
5.1.4.3. Metode didactice utilizate în formarea şi perfecţionarea
personalului
5 . 1 . 5 E v a l u a r ea ş i p r o mo v a r e a p er s o n al u l u i
5.1.5.1 Definirea evaluării şi metode de evaluare
5.1.5.2 Concepte, tendinţe şi caracteristici ale promovării personalului .....
5 . 1 . 6 . C o mu n i c a ţ ii l e î n c a dr u l o r g a ni z aţ i ei
5.1.6.1 Definirea comunicaţiei
5.1.6.2 Principalele abordări ale comunicaţiei
5.1.6.3 Componentele procesului de comunicare
5.1.6.4 Tipologia comunicaţiilor
5.1.6.5 Deficienţe majore în procesul de comunicare
5.1.6.6 Modalităţi de amplificare a eficacităţii comunicaţiilor
5 . 2 M o t i v are a c o mp l e x ă a p e r s o na lu l u i
5.2.1 Conceptul de motivare
5 . 2 . 1 . 1 D e fi n i r e a mo t i vă r ii
5 . 2 . 1 . 2 R o l u r i le mo t i v ă r ii p e r s o nal u l u i
5.2.2 Principalele teorii motivaţionale
5.2.2.1 Tipologii
5.2.2.2. Abordarea lui McGregor
5.2.2.3. Teoria lui Maslow
5.2.2.4. Teoria aşteptărilor VIE a lui Vroom
5.2.2.5. Abordarea contingency
5.2.3 Mecanismele motivaţionale
5 . 2 . 3 . 1 C a t e g o r ii d e v ar i a bi l e i mp l i c a te
5 . 2 . 3 . 2 C i c lu l mo t i v a ţ io n a l
5.2.3.3 M oti va ţi i le s a lar i aţ i l or fi r me i
5.2.4 Tipurile de motivare
5 . 2 . 4 . 1 D e fi n i r e a t i p ul ui d e mo t i v a r e
5.2.4.2 M oti va r ea poz iti vă ş i ne ga ti vă
5 . 2 . 4 . 3 M o ti v a r ea e c o no mi c ă ş i mo r a l -s p i ri t ua l ă
5.2.4.4 Motivarea intrinsecă şi extrinsecă
5.2.4.5 Moti va r ea c ogni t i vă şi a fe ct i vă
5.2.5 Motivarea şi puterea
5.2.5.1 De fi ni r e a şi s urse l e pute r ii în c a dr ul orga ni z aţ i ei
5.2.5.2 Condi ţ i ona r e a mot i vă r ii de put e re a ma na ge ri l or
5.2.6 Creşterea eficacităţii managerilor în realizarea motivării
5.2.6.1 Ce r inţ e pri vi nd mot i va r e a pe r s ona l ul ui
5 . 2 . 6 . 2 T e h n i c i mo t i v a ţ i o n a l e s p e c ifi c e
2. MOD DE LUCRU
Manual, notiţe
1. Pa r c ur geţ i , c u a t e nţi e , c onţ i nut ul c a pi t ol ul ui , a l a ne xe l or ş i

(1) Învăţare a l i n fo r ma ţ ii l o r s u p l i me n t a re p ri mi t e l a c ur s sa u p r i n n ote l e
de curs
(2) Rezumat şi
2. Loc a l i za ţi , în t e xt , c once pt e le pr i nci pa l e ş i c uvi nt el e - c he i e
cuvinte-cheie
3 . P a r c u r g e şi b i b l i o gr a fi a s u p l i me n t a r ă
(3) Consultare
bibliografie
obligatorie şi 4 . R ă s p u n d e ţ i l a î n tr e b ăr i le r e ca p i tu l a ti v e s u b fo r ma u n o r
suplimentară expune r i ver ba l e , da r şi î n sc ri s
(4) Întrebări 5. Re al i z aţ i test e le de a utoe va l uar e , fă r ă a a pe la l a r ă s punsur i .

E v a l u a ţ i răs p u n s u r il e ş i re l l ua ţ i d o c u me n t a r e a pe ba z a
(5) Teste de Nu ma n u a l u l u i ş i a b i bl i o gra fi e i s u p li me n t a re
autoevaluare
Da
6. Rezolvaţi st udii l e de c a z ş i e xe r ci ţi ile , e l a bor a te l e ,
(6) Studii de a p l i ca ţ ii le şi r e fe r at e le , c o n s e mn â n d u - l e î n c a ie t u l d e l u c ră r i
caz, aplicaţii,
referate p e n t r u s e mi n a r
7 . C o mp l e t a ţ i c a i e t ul d e s e mn i a r c u e x e r c iţ ii le r e z o l va t e î n
(7) Seminar
c a d r u l s e mi n a r ul u i , cu a p l ic a ţ i ile ş i r e fe r atu l î nt o c mi t d e
d u mn e a v o a s t r ă şi c u c o n c l u zi ile d i n d e zb a t e ri s a u d i n
Caiet de
r e fe r a te î n to c mi t e d e c e i l al ţ i c o le gi d e g r u p ă
seminar
Documentaţie
pentru examen
3. TEXTUL CAPITOLULUI
5.1. Managementul resurselor umane
5 . 1 . 1 . R e s u r s e l e u m an e , p r i n c i pa l a r e s u r s ă a o r g a n i za t i e i
Rolul primordial al resurselor umane la scara întregii societăţi se

De ce resurse regăseşte şi la nivelul organizaţiei, fapt recunoscut şi argumentat de numeroşi
umane oameni de ştiinţă din diferite ţări şi de practica managerială a firmelor competitive
reprezintă pe plan naţional (prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu, I. Verboncu,
Fundamentele managementului organizaţiei, capitolul 5).
resursa Unii specialişti42 abordează resursa umană drept capital uman al
principală a organizaţiei (prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu, I. Verboncu,
organizaţiei Fundamentele managementului organizaţiei, capitolul 5).
Consacrarea unui subcapitol special managementului resurselor umane în
cadrul managementului de ansamblu al organizaţiei are în vedere şi faptul că
oamenii reprezintă, alături de informaţii, principalele materii prime ale
managementului. Ca atare, este absolut firesc să fie abordate în mod special de
sine stătător, asigurând o tratare sistemică a ansamblului problematicii
manageriale.
Dată fiind importanţa şi specificul lor deosebite, resursele umane fac, în
ultimele două decenii, şi obiectul special de studiu al unei subramuri de bază a
managementului – managementul resurselor umane.
5 . 1 . 2 . Cr e a t i v it a t e a r es ur s e l o r um a ne î n c adr ul f i rm e i
În ciuda literaturii foarte bogate consacrate creativităţii, asupra conceptului
Raportul de creativitate nu s-a ajuns la cristalizarea unui punct de vedere acceptat de
creativitate- majoritatea specialiştilor.
inovare
D i n a n a l i z a d e f i n i ţ i i l o r e l a b o r at e d e d i v e r ş i s p e c i a l i ş t i s e d e s p r i n d e c o n c l uzi a c ã p r i n c i p a l u l
e l e me nt de f i nit o r i u a l c r e at i vit ã ţ ii e st e g e ne r a r e a de i de i no i . I no v a r e a , î n s chi m b, s e
c a r a c t e r i ze a zã a t â t p r i n a p a r i ţ i a d e i d e i n o i , c â t ş i p r i n e f e c t u a r e a d e s c h i m b ã r i î n
o r g a n i za ţ i e p e b a za a c e s t o r a .
Raporturile dintre creativitate şi inovare în cadrul firmei sunt prezentate

grafic în figura 1.
Procesul inovaţional are o sferă largă de cuprindere. Practic, se manifestă în toate
activităţile ce se desfăşoară în organizaţii, nerezumându-se la pro-duse şi
tehnologii (prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu, I. Verboncu, Fundamentele
managementului organizaţiei, capitolul 5).
Fig. 1. Raporturile dintre creativitate şi inovare
Simptome ale Persoanele care posedă într-o măsură apreciabilă capacitatea de a fi

creativităţii creative pot fi recunoscute după modul cum gândesc şi acţionează. Cele mai
frecvente simptome ale creativităţii sunt cuprinse în tabelul 1.
Tabelul 1.
S i mp t o me a l e c re a ti v it ăţ i i i n d i vi d ua l e
Nr. Simptome
crt.
1. Sensibilitatea la probleme, în sensul disponibilităţii şi deprinderii de a privi cu
ochi cercetători situaţii, fenomene, informaţii, evidente cele care se presupun
înţelese de la sine în vederea modificării lor.
2. Flexibilitatea în gândire, manifestată în obişnuinţa de a opera cu concepte şi
informaţii indiferent de modelele de rezolvare stereotipe, folosite în mod
frecvent.
3. Acceptare de experienţe noi, calitate ce se fundamentează de fapt pe
precedentele.
4. Motivaţie puternică pentru succes şi forţă de convingere, manifestate prin
consecvenţă în realizarea ideilor noi.
5. Capacitatea de a suporta presiuni şi conflicte din partea celor care „apără”
menţinerea stării de lucru precedente în întreprindere.
Accentuăm asupra creativităţii, întrucât reprezintă suportul
fundamental al inovării, cea care interesează cu prioritate întreprinderile.
Inovarea nu este condiţionată însă numai de aptitudinea creativă a personalului, ci
şi de o serie de alte elemente ce depind într-o măsură apreciabilă de managementul
organizaţiei. Sintetic acestea sunt prezentate în figura 2. din a cărei examinare
reiese complexitatea şi dificultatea sarcinii cu care este confruntată organizaţia, de
unde şi rolul său decisiv pentru dezvoltarea şi valorificarea potenţialului
inovaţional al personalului încorporat.
Relaţia
Pentru a exprima dimensiunile procesului inovaţional din organizaţii se
inovare- poate utiliza un sistem de indicatori (prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu, I.
management Verboncu, Fundamentele managementului organizaţiei, capitolul 5).
Factorii care influenţează nemijlocit formarea şi

dezvoltarea potenţialului inovaţional
Formarea şi Stilul
perfecţionarea Sensibilitatea faţă de Sensibilitatea faţă managerial
personalului blocarea şi frânarea de perturbări în
gândirii cooperarea
echipelor
Structura Capacitatea inovatoare a persoanelor Sistemul

organizatorică şi a colectivelor din cadrul firmei de
motivaţii
Pregătirea în Pregătirea în
domeniul domeniul metodelor
aptitudinilor manageriale
Sistemul creatoare şi al
metodelor de gândire Sistemul
informaţional
decizional
Componentele de bază ale sistemului

managerial ce reprezintă condiţii-
cadru pentru dezvoltarea capacităţii
inovaţionale a personalului firmei
F i g . n r . 2 . F a c t o ri i ca r e d e t e r mi n ă ca p a c it a t ea de i n o v a re a p e r s o n a l ul ui
organizaţ iei
Intensificarea inovării în cadrul firmei, în scopul creşterii „producţiei
Amplificarea finite” de tehnologii, produse, soluţii organizatorice noi sau modernizate implică
inovării multiple perfecţionări.
Intensificarea inovării impune fundamentarea întregii munci manageriale
pe baza unui set de reguli (vezi tabelul 3) ce reflectă atât necesitatea realizării
obiectivelor organizaţiei, cât şi specificul procesului inovării şi particularităţile ce
se întâlnesc frecvent la persoanele ce posedă la un nivel apreciabil capacitatea de a
crea (prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu, I. Verboncu, Fundamentele
O altă direcţie principală de amplificare a potenţialului de inovare al
organizaţiilor o reprezintă utilizarea metodelor de stimulare şi „învăţare” a
creativităţii pentru personal din întreprinderi cum ar fi: brainstorming, Delphi,
sinectica, matricea descoperirilor, analiza morfologică, Delbecq34 .
5.1.3. Selecţia şi încadrarea personalului
5.1.3.1. Noţiuni de bază, premise şi criterii de selecţionare şi încadrare
Selecţia şi încadrarea personalului reprezintă componente majore ale

Relaţia selecţie- funcţiunii de personal, ce se desfăşoară cu participarea managementului
încadrare organizaţiei sau se efectuează nemijlocit de către aceasta.
Desigur, încadrarea nu trebuie redusă la latura formală. O eficace încadrare a
personalului implică facilitarea contactului şi cunoaşterii cu noii şefi şi colegi de
muncă, cu sarcinile, competenţele şi responsabilităţile ce-i revin. şi familiarizarea
Definiţia cu principalele componente ale culturii organizaţionale specifice respectivei
selecţiei organizaţii. Pentru accelerarea integrării în noua colectivitate, luarea în considerare
a aspectelor psihosociologice implicate este esenţială.
Prin selecţionarea personalului înţelegem ansamblul proceselor prin care se aleg persoanele ce
întrunesc calitãţile, cunoştinţele, deprinderile, aptitudinile şi comportamentele necesare
realizãrii obiectivelor, sarcinilor, competenţelor şi responsabilitãţilor circumscrise anumitor
posturi.
Definiţia
încadrării
Încadrarea personalului constã în ansamblul proceselor de atribuire efectivã a
posturilor prevãzute în structura organizatoricã persoanelor selecţionate, inclusiv întocmirea
tuturor formalitãţilor necesare.
Selecţia şi încadrarea - prima având ponderea principală - condiţionează într-

Premise şi
o măsură apreciabilă calitatea resurselor umane ale organizaţiei, în ultimă instanţă
criterii de resursa sa hotărâtoare.
selecţie şi Din examinarea practicii mondiale şi autohtone al managementului
încadrare resurselor umane rezultă că, în esenţă, selecţionarea şi încadrarea personalului se
bazează pe patru elemente, ce reprezintă fie numai premise pentru selecţionarea
şi încadrarea personalului, fie numai criterii de selecţie, fie ambele. Aceste
elemente sunt:
- studii atestate de certificate sau diplome;
- vechimea în muncă;
- postul deţinut anterior;
- calităţile, cunoştinţele, deprinderile, aptitudinile şi comportamentele
persoanelor în cauză.
(Prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu, I. Verboncu, Fundamentele
5.1.3.2. Metode şi tehnici de selecţie a personalului
Abordare În condiţiile efectuării selecţiei, în principal pe baza calităţilor, cunoştinţelor,

diferenţiată deprinderilor, aptitudinilor şi comportamentelor, deci a potenţialului personalului,
se utilizează un ansamblu de metode şi tehnici de selecţie. Cu ajutorul acestora se
încearcă a se diagnostica potenţialul personalului pentru a vedea dacă este în
măsură să realizeze în mod eficient obiectivele ,sarcinile, competenţele şi
responsabilităţile ce-i revin în cadrul organizaţiei.
Metodele şi tehnicile se concep şi se folosesc diferenţiat, în funcţie de
natura posturilor pentru care se efectuează selecţia şi de calităţile, cunoştinţele,
aptitudinile, deprinderile sau comportamentele ce se testează.
Selecţia Pentru selecţionarea muncitorilor, componenţii principali ai personalului
muncitorilor de execuţie din majoritatea firmelor, se utilizează cu prioritate testele şi probele
practice. (Prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu, I. Verboncu, Fundamentele
În selecţionarea personalului de specialitate accentul cade îndeosebi
Selecţia asupra identificării cunoştinţelor necesare. Modalitatea cel mai frecvent utilizată în
personalului de acest scop este susţinerea de probe de examinare, scrise şi orale, a cunoştinţelor
posedate în domeniul respectiv. În afara acestora, se mai utilizează şi elaborarea
specialitate unei lucrări tipice domeniului în care va lucra - un fel de probă practică - şi
bateriile de teste. Ultima modalitate, frecvent folosită în întreprinderile din ţările
dezvoltate, este utilizată încă într-o măsură redusă în firmele româneşti, dar cu
tendinţa de creştere în condiţiile avansării tranziţiei la economia de piaţă. Forma
organizatorică în cadrul căreia se folosesc tehnicile prezentate mai sus este de
Selecţia regulă concursul, anunţat din timp şi desfăşurat conform prevederilor legii.
personalului În mod firesc, un arsenal sensibil mai bogat de metode şi tehnici de
selecţie se întrebuinţează în cazul personalului managerial, corespunzător
managerial complexităţii cerinţelor faţă de acesta şi implicaţiilor majore pe care munca sa le
are asupra stabilirii şi realizării obiectivelor organizaţiei
- teste Wechsler, Binet - Standford , interviuri, chestionare, întocmirea
unui dosar etc.
5 . 1 . 4 . Fo r m a r e a ş i pe r f e cţ i o na re a pe r s o na l ul ui
5.1.4.1. Definirea formării şi perfecţionării
În condiţiile contemporane ale fundamentării activităţii umane pe principiul

educaţiei continue, al transformării informaţiilor într-o resursă de bază a firmei şi -
mai recent - a conturării organizaţiilor care învaţă şi a firmelor bazate pe
Definiţia cunoştinţe, formarea şi perfecţionarea personalului devin prioritare pentru fiecare
formării organizaţie.
Pr i n f o rma r e a pe r so na l ul ui , în c a l it a t e de a ct i v it a t e , al une i o r g a niza ţ i i de s em nã m
ansam bl ul procesel or pri n car e sal ar i aţ i i î ş i î ns uş e sc înt r - un c adr u or gani zat , pe ndi nte de
o r g a n i za ţ i a r e s p e c t i vă , c u n o ş t i n ţ e l e , a p t i t u d i n i l e , d e p r i n d e r i l e ş i c om p o r t a m e n t e l e
t rebui t oare exercit ãrii unor ocupaţ i i nec e s ar e r e spe ct ive i fi r m e .
Definiţia În strânsă legătură cu activitatea de formare se desfăşoară activitatea de

perfecţionării perfecţionare a pregătirii personalului.
Prin perfecţionarea pregătirii personalului desemnãm ansamblul proceselor prin intermediul

cãrora salariaţii organizaţiei îşi îmbogãţesc, de regulã pe baza frecventãrii unor programe
special organizate de organizaţie, arsenalul de cunoştinţe, metode, aptitudini, deprinderi şi
comportamente în domenii în care au deja o calificare de bazã, în vederea realizãrii la un nivel
superior a obiectivelor şi sarcinilor ce le revin.
Formarea şi perfecţionarea salariaţilor, cu tendinţă de extindere la

stakeholderii organizaţiei, condiţionează decisiv calitatea resurselor umane ale
acesteia şi implicit, performanţele economice obţinute.
5.1.4.2. Modalităţi de formare şi perfecţionare
Modalităţi de Concret, formarea personalului în cadrul organizaţiei se realizează prin

formare licee de specialitate şi şcoli profesionale pendinte de aceasta, prin calificare la
locul de muncă (ucenicie) şi cursuri serale de calificare. Din enunţarea
modalităţilor frecvent folosite rezultă că activitatea de formare a personalului în
organizaţie se rezumă la personalul de execuţie, de regulă muncitori. Celelalte
cadre calificate necesare firmei - ingineri, economişti, tehnicieni etc. - precum şi o
Modalităţi de parte din muncitori, se pregătesc prin sistemul de învăţământ.
perfecţionare Perfecţionarea pregătirii personalului firmelor se efectuează, de regulă,
prin instituţiile de învăţământ superior, firmele private sau publice de
pregătire a personalului, care realizează cursuri sau programe proprii, special
organizate în cadrul lor.
În condiţiile tranziţiei la economia de piaţă necesitatea perfecţionării
personalului se amplifică substanţial. În acest context, o atenţie deosebită se
impune perfecţionării managerilor şi specialiştilor, ale căror cunoştinţe, aptitudini
şi comportamente necesită o înnoire radicală. Organizaţiile care ignoră sau
subapreciază această cerinţă sunt condamnate scăderii performanţelor economice
şi chiar falimentului.
Tipuri de Programele de formare şi perfecţionare, indiferent de locul organizării, în
programe funcţie de eşalonarea realizării se împart în continue şi discontinue.
Un tip de pregătire care cunoaşte o rapidă amplificare în ultimii ani îl
constituie programele organizate şi desfăşurate în cadrul organizaţiei („on the
spot”) la care pot participa un număr mare de manageri şi specialişti şi care
contribuie substanţial la remodelarea culturii firmei.
5.1.4.3. Metode didactice utilizate în formarea şi perfecţionarea

personalului
Categorii de Calitatea formării şi perfecţionării personalului organizaţiei depinde într-o

metode proporţie apreciabilă de arsenalul pedagogic utilizat. În funcţie de conţinutul lor,
de calităţile pe care le solicită cu precădere participanţilor la procesul de
învăţământ, metodele didactice se divid în două categorii principale:
- clasice;
- moderne sau active.
Metode clasice Metodele didactice clasice. Mai frecvent utilizate sunt prelegerile sau
expunerile şi seminariile. Caracteristic lor este concentrarea asupra prezentării de
cunoştinţe şi asupra însuşirii acestora. Deci, se are în vedere, în principal, doar
componenta cunoştinţe a potenţialului uman, ignorând în bună măsură
componentele aptitudini, deprinderile şi comportamentele care, de fapt,
condiţionează decisiv eficacitatea muncii în cadrul societăţilor comerciale şi
regiilor de stat.
Metode active Metodele didactice moderne sau active se axează asupra formării şi
dezvoltării de aptitudini, deprinderi şi comportamente solicitând cu prioritate
capacitatea de analiză, puterea de sinteză, abilitatea de a stabili obiective şi a
concepe realizarea lor, formarea de stereotipuri dinamice în legătură cu utilizarea
unor metode, dezvoltarea capacităţii de a operaţionaliza sarcini, metode etc. Între
metodele active semnalăm cazul, simularea managerială, metoda incidenţei,
bateriile de teste ş.a.
Investigaţiile efectuate au relevat că eficacitatea procesului de formare şi
perfecţionare a personalului, a utilizării metodelor active creşte când se au în
vedere mai multe elemente:
- conţinutul programelor este strâns legat de munca participanţilor din
firmă în condiţiile actuale ale tranziţiei la economia de piaţă;
- problemele abordate interesează şi şefii ierarhici şi subordonaţii
participanţilor;
- participanţii la programe dispun, în cadrul organizaţiei, de libertatea şi
competenţa de a utiliza cunoştinţele, deprinderile şi aptitudinile dobândite;
- participanţii sesizează existenţa unor relaţii între folosirea unor elemente
asimilate şi realizarea obiectivelor individuale şi ale compartimentului din care fac
parte;
- personalul participant la programele de formare şi perfecţionare obţine
satisfacţii în munca curentă, ceea ce constituie un imbold pentru aplicarea noilor
cunoştinţe şi metode.
Luarea în considerare a acestor elemente de managementul superior al
organizaţiei şi de compartimentul personal este de natură să favorizeze sensibil
atât derularea în condiţii superioare a formării şi perfecţionării personalului, cât şi
creşterea competitivităţii firmei.
5.1.5. Evaluarea şi promovarea personalului

5.1.5.1. Definirea evaluării şi metode de evaluare
Definiţia
evaluării
Eval uarea personal ului poat e f i de f i ni t ã c a ans am bl ul pr oc e se l or pr i n i nt erm e di ul c ãror a s e
e m i t j u d e c ã ţ i d e v a l oa r e a s u p r a s a l a r i aţ i l or d i n o r g a n i za ţ i e , c on s i d e r a ţ i s e p a r a ţ i , î n c a l i t a t e
de t i t ul a ri a i a num i to r po s t ur i , î n v e de r e a r e l e v ã ri i e l e m e nte lo r e s e nţ i ale a l e m o dul ui de
r e a l i za r e a o b i e c t i v e l o r ş i s a r c i n i l o r c o n f e r i t e ş i d e e x e r c i t a r e a c o m p e t e n ţ e l o r ş i r e s p o n -
s abi l it ãţ il or , a ac ordãr i i de r ec om pe nse ş i sancţ i uni , a st abi l ir ii m odal i t ãţ ilor d e
pe r f e cţ i onar e a pr e gãti r ii , a conturãr i i pe rspe c t i vel or de pr om ovar e 3 4 .
Din această definire rezultă implicaţiile multiple pe care le are evaluarea

asupra funcţionalităţii şi profitabilităţii firmei. Mai întâi, evaluarea asigură un
Importanţa important suport informaţional, atât pentru decizii de recompensare,
evaluării promovare, perfecţionare etc. privind personalul întreprinderii, cât şi pentru decizii
cu caracter strategic şi tactic referitoare la viitorul profil al organizaţiei, la
abordarea anumitor pieţe de desfacere, care se bazează într-o proporţie apreciabilă
pe calitatea resurselor umane. De raţionalitatea acestor decizii depinde sensibil
competitivitatea firmei.
Implicaţiile evaluării personalului nu trebuie reduse doar la nivelul
organizaţiei. Deosebit de importante sunt consecinţele evaluării asupra vieţii
profesionale a componenţilor firmei asupra satisfacţiei lor în muncă,
perspectivelor şi evoluţiei acestora şi, în general, asupra realizării lor pe toate
planurile.
Evaluarea, datorită amplorii şi complexităţii implicaţiilor sale, cunoaşte o
constantă extindere în organizaţiile moderne. De altfel, după opinia unor
specialişti, problema numărul unu a managementului organizaţiei este evaluarea
cadrelor, ceea ce se reflectă şi în constituirea de noi discipline: docimologia,
doxalogia, erogologia şi altele.
Metode de O reflectare a rolului crescând pe care îl are evaluarea în organizaţiile
evaluare moderne modernă o reprezintă numeroasele metode şi tehnici utilizate în acest
scop. În funcţie de sfera de aplicabilitate, metodele şi tehnicile de evaluare se
împart în: generale şi speciale29.
Metodele de evaluare generale sunt aplicabile la orice component al
organizaţiei, indiferent de postul deţinut. Principalele metode de acest fel sunt:
notaţia, aprecierea globală şi aprecierea funcţională. (Prezentarea conţinutului,
în O. Nicolescu, I. Verboncu, Fundamentele managementului organizaţiei,
capitolul 5).
Alături de metodele de evaluare generală în întreprinderea modernă se
folosesc, într-o măsură sporită, metodele de evaluare speciale, utilizabile doar
pentru anumite categorii de personal din organizaţii, mai ales manageri şi
specialişti de înaltă calificare. Utilizarea lor necesită o pregătire şi resurse mai
ample, ceea ce explică şi folosirea selectivă, pentru anumiţi titulari de posturi.
Între metodele din această categorie cele mai frecvent întrebuinţate enumerăm:
cazul, testele de autoevaluare şi centrul de evaluare. (Prezentarea conţinutului,
în O. Nicolescu, I. Verboncu, Fundamentele managementului organizaţiei,
capitolul 5).
Efectuarea unei evaluări riguroase implică, pe lângă cunoaşterea şi
folosirea de metode adecvate, şi respectarea unor premise metodologice şi
organizatorice ce decurg atât din natura evaluării, cât şi din caracteristicile
organizaţiei, prezentate sintetic în tabelul 2.
Premise
metodologice şi Tabelul 2.
organizatorice P r e mi s e a l e u n e i e v al uă r i ri g u r oa se
Nr. Premise
crt.
1. Criteriile de evaluare ale personalului se diferenţiază în funcţie de natura
posturilor deţinute de respectivele persoane, de potenţialul organizaţiei şi
obiectivele sale.
2. Evaluarea trebuie să fie unitară, în sensul că pentru personalul de aceeaşi
specialitate sau care exercită posturi identice este necesar să se aibă în
vedere aceleaşi criterii, utilizate în acelaşi mod.
3. Pentru a fi edificatoare, evaluarea este necesar să se efectueze pe perioade
suficient de lungi, în care persoana respectivă trebuie confruntată cu
principalele probleme specifice postului respectiv.
4. Metodele şi tehnicile utilizate trebuie să aibă în vedere specificul fiecărui
post întrucât în evaluarea salariaţilor practic nu există decât cazuri
particulare, de unde necesitatea abordării diferenţiate.
5. Evaluarea trebuie să se bazeze numai pe informaţii certe, verificabile,
informaţiile îndoielnice, nesigurese resping sau se au în vedere cu multă
circumspecţie.
6. Rezultatul evaluării se comunică de evaluatori persoanei în cauză, însoţit de
recomandările necesare, asigurându-se premisa pentru valorificarea
integrală a rezultatelor evaluării.
Erori
Respectarea cerinţelor enunţate este de natură să evite apariţia erorilor
tipice tipice de evaluare care impietează apreciabil asupra eficienţei folosirii sale.
5.1.5.2. Concepte, tendinţe şi caracteristici ale promovării personalului
Definiţia O modalitate principală de valorificare a rezultatelor evaluării personalului o

promovării reprezintă promovarea sa.
În esenţã, prin promovare înţelegem ansamblul proceselor prin care se atribuie personalului
din cadrul organizaţiei posturi manageriale situate pe un nivel ierarhic superior, precum şi
gradaţii sau clase mai mari în cadrul aceluiaşi post.
Posturile obţinute prin promovare încorporează, de regulă, sarcini şi

competenţe, responsabilităţi calitativ superioare, ceea ce se reflectă în rolul sporit
pe care-l joacă în ansamblul organizaţiei şi într-o salarizare mai mare.
Criteriile de promovare a personalului principal sunt aceleaşi ca şi la
Criterii şi selecţionarea sa: studiile, vechimea în muncă, postul deţinut anterior şi
tendinţe calităţile, cunoştinţele, deprinderile şi aptitudinile. În funcţie de modul cum sunt
utilizate criteriile de promovare în organizaţiile contemporane se manifestă trei
tendinţe principale.
a) Promovarea pe baza vârstei şi a vechimii în muncă. (Prezentarea
conţinutului, în O. Nicolescu, I. Verboncu, Fundamentele managementului
organizaţiei, capitolul 5).
b) Promovarea pe baza rezultatelor este tendinţa cu cea mai largă
răspândire. (Prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu, I. Verboncu, Fundamentele
c) Promovarea pe baza potenţialului personalului reprezintă tendinţa
care se manifestă în managementul personalului din firmele moderne. (Prezentarea
5 . 1 . 6 . C o m u n i c a ţ i i l e î n c a d r u l o r g a n i za ţ i e i
Importanţa Etapa de tranziţie spre economia de piaţă, caracterizată prin reconsiderarea

comunicării rolului managementului ca principal vector al eficienţei economico-sociale, aduce
în actualitate comunicarea dintre manager şi subordonaţi ca element dinamizator al
proceselor manageriale şi, concomitent, condiţie a unui climat organizaţional şi
motivaţional adecvat realizării obiectivelor.
Managerul prevede, organizează, coordonează, motivează, controlează şi
evaluează eficace numai dacă dispune de informaţii, în volumul şi de calitatea
dorite. Pentru aceasta el trebuie să comunice permanent cu subordonaţii, cu
colaboratorii şi managerii aflaţi în „amonte” de postul său, iar eficacitatea
comunicaţiilor depinde de sistemul de comunicaţii conceput, realizat şi utilizat
în cadrul organizaţiei
5.1.6.1. Definirea comunicării
Numeroasele definiţii date comunicaţiei* relevă faptul că, la nivelul unei

organizaţii, între centrele generatoare şi furnizoare de informaţii şi cele beneficiare
Definiţia se stabilesc multiple legături ce facilitează transferul acestora şi, implicit, derularea
comunicării proceselor de management şi execuţie.
Com uni carea este un pr oc e s de tr ansm i te r e a i nf orm aţ i il or , sub f or m a m e saj e l or simbol i c e ,
între douã sau mai multe persoane, unele cu statut de emiţãtor, altele cu statut de
r e c e pt o r , pr i n i nt er me di ul uno r c a na l e s pe ci f ic e .
La nivelul organizaţiei există numeroase reţele de comunicaţii - respectiv

grupaje de canale de comunicaţii, regăsite în configuraţii specifice - care alcătuiesc
De ce creşte sistemul de comunicaţii. Rolul deosebit al comunicării în asigurarea
rolul funcţionalităţii şi eficacităţii activităţilor organizaţiei este generat, în principal, de:
comunicării - volumul, complexitatea şi diversitatea apreciabile ale obiectivelor
organizaţiei şi subsistemelor sale, datorate impactului variabilelor mediului
ambiant naţional şi internaţional;
- mutaţiile profunde intervenite în caracteristicile dimensionale şi funcţionale
ale firmei româneşti, declanşate de tranziţia la economia de piaţă. Schimbarea şi
împlementarea noului economic, managerial, tehnic şi tehnologic au devenit o
permanenţă în majoritatea firmelor, cu consecinţe apreciabile asupra complexităţii
şi configuraţiei comunicaţiilor;
- grupurile şi modul de concepere şi funcţionare a acestora în cadrul
organizaţiei, având în vedere rolul comunicaţiilor de a vehicula, de a amplifica
legăturile dintre componenţii grupurilor, de a consolida coeziunea acestora;
- activitatea managerială, modul de structurare a timpului lor de muncă în
secvenţe care să permită rezolvarea decizională şi operaţională a problemelor cu
care se confruntă domeniul condus. Din acest punct de vedere este unanimă
aprecierea conform căreia un manager afectează aproximativ 80% din timpul său
pentru a comunica, situaţie ce justifică multiplele tipuri de roluri pe care acesta le
îndeplineşte în cadrul: organizaţiei: interpersonal (simbol, lider, agent de legătură),
informaţional (observator activ, difuzor, purtător de cuvânt) şi decizional
(întreprinzător, regulator, repartitor de resurse, negociator).
5.1.6.2. Principalele abordări ale comunicării
Comunicaţiile şi sistemele de comunicaţii specifice unei organizaţii au

constituit obiectul unor ample cercetări. Axate pe aspecte de natură psihologică şi
apelând la modalităţile de exprimare preluate din informatică şi cibernetică,
principalele abordări ale procesului de comunicare pot fi rezumate la următoarele:
a) Schema lui Laswell, ce prezintă, de o manieră foarte simplificată
(liniară), procesul de comunicare, conceput să răspundă la 5 întrebări: cine?; ce
*
Dupã F.E. Da nce , peste 90, în mare pa rte di ferite substanţ iale.
zice?; prin ce mijloace?; cui?; cu ce efecte?. (Prezentarea conţinutului, în O.
Nicolescu, I. Verboncu, Fundamentele managementului organizaţiei, capitolul 5).
b) Schema lui Shannon, mult mai complexă decât precedenta, prin aceea
că se introduc şi se utilizează noţiunile de „codificare” şi „decodificare”
c) Schema lui Wiener, ce completează precedentele realizări cu feed-
back-ul (informaţia retur) în posesia căruia emiţătorul intră, cunoscând astfel
maniera de receptare a mesajului comunicaţiei. (Prezentarea conţinutului, în O.
5.1.6.3. Componentele procesului de comunicare
Aşa cum a rezultat şi din definiţie, procesul de comunicare se derulează prin

Componente şi intermediul următoarelor componente:
- emiţătorul;
operaţii - mesajul;
- canalul;
- receptorul.
Emiţătorul, aflat în ipostaza de manager sau executant, este persoana care
iniţiază comunicaţia.
Mesajul reprezintă forma fizică a informaţiei transmise de emiţător spre
receptor, ce îmbracă mai multe ipostaze (verbală şi nonverbală).
Canalul este calea de transmitere a informaţiei, strâns legată de mesaj.
Receptorul, executant sau manager, este persoana sau grupul de persoane
beneficiare a mesajului informaţional.
De precizat că procesul de comunicare, în viziunea cibernetică, reclamă
complexe operaţii de codificare şi decodificare. (Prezentarea conţinutului, în O.
5.1.6.4. Tipologia comunicaţiilor în organizaţie
Clasificiare Varietatea comunicaţiilor întâlnite în cadrul organizaţiei este relevantă prin

clasificarea în funcţie de mai multe criterii de clasificare precum:
a) canalul de comunicare - comunicaţii formale şi informale
b) direcţie (sens)
- comunicaţii verticale descendente - comunicaţii verticale
ascendente, - comunicaţii orizontale
- comunicaţii oblice
c) conţinut
- comunicaţii operatori
- comunicaţii opţionale, deşi nu vizează cu prioritate realizarea
obiectivelor individuale circumscrise posturilor, sunt foarte
importante pentru relaţiile dintre salariaţi. Au un rol deosebit asupra.
- comunicaţii generale
- comunicaţii motivaţionale
d) mod de transmitere
- comunicaţii verbale
- comunicaţii non-verbale
(Prezentarea conţinutului acestora, în O. Nicolescu, I. Verboncu,
Dacă tipologia comunicaţiilor este atât de diversă, tot astfel se manifestă şi
reţelele de comunicaţii. Acestea se regăsesc în ipostaza de:
a) reţele descentralizate (în „cerc” sau în „lanţ”), în care membrii grupului
sunt egali; (vezi fig. 3 şi 4)
b) reţele centralizate (în „Y” sau în „stea”), între membrii grupului
existând relaţii de supra sau subordonare, deci aceştia sunt inegali. (vezi fig.5 şi 6)
Reţeaua sub formă de „cerc” corespunde unui stil participativ de
management şi facilitează comunicaţii eficiente, în timp ce reţeaua în „lanţ”
diminuează sensibil posibilităţile de comunicare manager - subordonat. La polul
opus se află reţelele centralizate, ce corespund stilului autoritar de management şi
la nivelul cărora comunicaţiile sunt mai dificil de realizat.
Fig. 3. Reţea în cerc Fig.4. Reţea în lanţ
Fig. 6. Reţea în stea

Fig. 5. Reţea în Y
5.1.6.5. Deficienţe majore în procesul de comunicare
Funcţionarea eficace a sistemului de comunicaţii în organizaţii este adesea

Cauze influenţată de apariţia şi manifestarea a numeroase bariere, circumscrise factorilor
perturbatori deja abordaţi în acest subcapitol. Ele îşi au originea în caracteristicile
psihologice ale emiţătorului şi receptorului, în maniera de comunicare, în nevoile,
aspiraţiile şi motivaţiile acestora, precum şi în caracteristicile situaţiilor concrete în
care se derulează comunicarea. Aşadar, cauzele care generează asemenea bariere
sunt legate de emiţător, de receptor, de mesaj, de canalul de comunicare,
precum şi de contextul în care se desfăşoară procesul de comunicare.
În opinia majorităţii specialiştilor, cele mai semnificative tipuri de bariere
comunicaţionale se referă la:
a) limbaj şi modul de exprimare
Tipuri de - folosirea necorespunzătoare a unor elemente ale procesului de
bariere comunicare (tonul folosit, gesturi, expresia feţei, poziţia corpului etc.);
- incapacitatea emiţătorului de a-şi stăpâni emoţiile în transmiterea
mesajului informaţional;
- aceleaşi cuvinte au sensuri diferite pentru anumite persoane.
b) recepţie a mesajelor
- tendinţa de a auzi numai ceea ce ne-am obişnuit să auzim;
- ignorarea informaţiilor care sunt în dezacord cu ceea ce cunoaştem;
- evaluarea subiectivă de către receptor a sursei obiective (emiţătorul) de
transmitere a mesajului;
- recepţionarea, în moduri diferite, de către variatele persoane din cadrul
organizaţiei, a aceluiaşi mesaj.
c) contextuale comunicării
- perceperea diferită a mesajelor în funcţie de presiunile exercitate de
mediu asupra receptorului (zgomot, climatul organizaţional etc).
d) eterogene
- discernerea insuficientă a mesajelor relevante transmise sau primite, de
cele cu semnificaţie redusă sau nulă.
Aceste bariere declanşează o serie de deficienţe în sistemul de comunicaţii
din organizaţie, între care filtrajul, distorsiunea, supraîncărcarea canalelor de
comunicare cu informaţii inutile sunt cele mai importante.
5.1.6.6. Modalităţi de amplificare a eficacităţii comunicaţiilor
Depăşirea barierelor şi, implicit, atenuarea ori eliminarea

disfuncţionalităţilor majore ale sistemului de comunicaţii din organizaţii necesită
acţionarea în mai multe direcţii. Cercetările întreprinse în ultimii ani consideră ca
prioritare următoarele modalităţi:
a) motivarea adecvată a comunicării
b) asigurarea unei comunicări clare, concise în sensul:
c) perfecţionarea managerilor
d) perfecţionarea capacităţii de exprimare şi de ascultare
e) promovarea cu predilecţie a unor stiluri participative de
management
f) perfecţionarea structurii organizatorice
h) informatizarea managementului
5.2. M ot i var e a c om plexă a pe r s onal ul ui
5.2.1. Conceptul de motivare
5.2.1.1. Definirea motivării
Accepţiuni ale Motivarea reprezintă o componentă majoră a managementului şi un subiect

motivării dintre cele mai frecvent tratate în literatura de specialitate. Ca urmare, se
înregistrează o mare varietate de abordări, nu rareori contradictorii.
Din punct de vedere al concepţiei manageriale pe care se fundamentează,
deosebim două accepţiuni majore ale motivării:
Motivarea în sens restrâns, bazată pe o viziune clasică asupra organizaţiei
şi managementului, care are în vedere numai salariaţii sau personalul firmei.
Această optică încă mai predomină atât în teoria, cât şi în practica managerială
mondială.
Motivarea în sens cuprinzător, conturată în ultimii ani, bazată pe o viziune
modernă asupra organizaţiei şi managementului. Caracteristica sa esenţială o
constituie axarea asupra stakeholderilor, adică asupra acelor persoane, categorii de
personal şi organisme care au interese majore în desfăşurarea şi performanţele
firmei. Principalii stakeholderi care, de regulă, se au în vedere sunt: proprietarii,
clienţii, managerii, salariaţii, sindicatul, furnizorii, banca, administraţia centrală
Definiţia şi/sau locală, comunitatea locală etc.
motivării Cele două optici asupra firmei şi managementului se reflectă şi în definirile
restrânse sensibil diferite ale motivării.
Motivarea în sens restrâns constã în corelarea necesitãţilor, aspiraţiilor şi intereselor
personalului din cadrul organizaţiei cu realizarea obiectivelor şi exercitarea sarcinilor,
competenţelor şi responsabilitãţilor atribuite în cadrul organizaţiei.
Definiţia
motivării în sens
larg
Motivarea în sens larg rezidã în ansamblul de decizii şi acţiuni prin care se determinã
stakeholderii organizaţiei sã contribuie direct şi indirect la realizarea de funcţionalitãţi şi
performanţe de ansamblu superioare, pe baza corelãrii intereselor acestora în abordarea şi
realizarea obiectivelor organizaţiei şi ale subsistemelor sale.
În continuare ne ocupăm în special de prima accepţiune a motivării, întrucât

o tratăm în contextul managementului resurselor umane.
5.2.1.2. Rolurile motivării personalului
Descrierea Indiferent de conţinutul motivării, rolurile îndeplinite sunt multiple şi
rolurilor intense. Ţinând cont de palierul indicat, rolurile şi efectele motivării pot fi
motivării rezumate astfel (vezi fig. nr. 7.):
Rolul managerial este cel mai direct şi constă, în esenţă, în determinarea
de facto a conţinutului şi eficacităţii funcţiei de antrenare, care, la rândul ei,
condiţionează decisiv concretizarea celorlalte funcţii manageriale - previziunea,
organizarea, coordonarea şi control-evaluarea. (Prezentarea conţinutului, în O.
Rolul organizaţional se referă la impactul major pe care motivarea îl are
direct şi prin intermediul celorlalte elemente manageriale asupra modului cum
funcţionează organizaţia şi performanţele sale. (Prezentarea conţinutului, în O.
Rolul individual vizează puternica dependenţă a satisfacţiilor şi
insatisfacţiilor fiecărui salariat din organizaţie, a evoluţiei sale, de motivarea
exercitată în organizaţie. (Prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu, I. Verboncu,
Rolul economic se referă la condiţionarea indirectă, dar substanţială a
performanţelor economice ale fiecărei organizaţii de motivarea ce predomină
cadrul său. (Prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu, I. Verboncu, Fundamentele
Fig. 7. Principalele roluri ale motivării

Rolul social reprezintă în fapt efectul sinergetic al precedentelor roluri în
planul elementelor psiho-sociologice. (Prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu, I.
Verboncu, Fundamentele managementului organizaţiei, capitolul 5).
Importanţa motivării a fost argumentată şi de rezultatele investigaţiilor cu
caracter empiric. Spre exemplu, o cercetare la care au răspuns 601 manageri de
nivel superior din firmele nord-americane a relevat că din 9 factori consideraţi,
aceştia au afirmat că motivarea personalului este cel mai important pentru
implementarea sistemelor moderne de creştere a calităţii în companiile respective.
5.2.2. Principalele teorii motivaţionale
5.2.2.1. Tipologii
Tipologia lui Multitudinea abordărilor motivaţionale impune o sistematizare a acestora.

Dat fiind însă complexitatea şi diversitatea lor, în literatura de specialitate sunt
Lopez prezentate mai multe tipologii care, parţial, se suprapun şi se completează. În
continuare prezentăm selectiv anumite tipologii care înregistrează o mai frecventă
utilizare în lucrările de management.
Profesorul spaniol Juan Pérez Lopez delimitează, în funcţie de ipotezele
privind natura motivaţiilor personalului, trei categorii de teorii:
a) mecaniciste (Prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu, I. Verboncu,
b) psihosociologice (Prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu, I.
c) antropologice (Prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu, I. Verboncu,
Deci, din cele trei categorii de motivaţii avute în vedere, două - extrinseci şi
transcendente - depind de caracteristicele mediului, referindu-se la ceea ce se
întâmplă în afara persoanei respective. Comportamentul uman este conceptualizat
ca un sistem deschis sau deschis-adaptiv.
Din examinarea comparativă a acestor trei tipuri de teorii motivaţionale -
care în acelaşi timp sunt şi organizaţionale - se poate concluziona că există o
singură teorie completă - cea antropologică.
Profesorii americani Longenecker şi Pringle divid teoriile organizaţionale
în două categorii - de conţinut şi de proces.
Tipologia
Teoriile de conţinut pun accentul asupra factorilor specifici ce motivează
Longenecker şi salariaţii ca indivizi. (Prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu, I. Verboncu,
Pringle Fundamentele managementului organizaţiei, capitolul 5).
Teoriile de proces se focalizează asupra dinamicii motivării, începând cu
energizarea iniţială a comportamentelor, continuând cu selecţia alternativelor şi
ajungând la efortul actual. (Prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu, I. Verboncu,
Din numeroasele teorii motivaţionale vom prezenta patru, cele mai
cunoscute, ale căror elemente apreciem că prezintă o utilitate deosebită pentru
managerii români în perioada actuală şi următoare.
5.2.2.2. Abordarea lui Mc.Gregor
Potrivit specialistului american Douglas Mc.Gregor27, la baza deciziilor şi

comportării managerilor în exercitarea funcţiilor manageriale există două abordări
Teoriile principale, formulate sub forma cunoscutelor teorii "X" şi "Y". Postulatele pe
x şi y care se bazează acestea sunt prezentate în tabelul nr.3.
De precizat că, ulterior, un cunoscut specialist francez în management a
completat cele două teorii cu o a treia, "Z", care reprezintă o combinare a
acestora. În viziunea lui Octave Gélénier34, omul mediu se caracterizează prin
îmbinarea în proporţii relativ egale a trăsăturilor încorporate de teoriile "X" şi
"Y".
Abordarea lui Gregor face parte din teoriile psihosociologice şi, respectiv,
de conţinut.
Tabelul nr.3.
P o s t u l a te l e t e o ri i l or " X" ş i " Y"
Nr. Teoria "X" Teoria "Y"
crt.
1 În procesul muncii omul (obişnuit) Pentru omul mediu efectuarea de
mediu este predispus spre delăsare, eforturi fizice şi intelectuale în
evitând-o, muncind cât mai puţin procesul muncii este tot atât de
posibil. normală ca şi odihna sau
distracţia.
2 Omul mediu nu are ambiţie, doreşte Controlul şi ameninţarea cu
să evite asumarea de responsabilităţi, pedepse nu sunt singurele mijloace
preferă să fie condus. pentru a determina participarea
omului mediu la realizarea
obiectivelor firmei.
3 Omul mediu este egoist, indiferent la În condiţii normale, omul mediu
necesităţile organizaţiei din care face învaţă nu numai să accepte şi să
parte. exercite sarcini şi responsabilităţi,
dar şi le asumă din proprie
iniţiativă.
4 Prin natura sa, omul mediu se opune Asumarea de sarcini şi
schimbărilor în cadrul organizaţiei în responsabilităţi depinde de
care este integrat; motivaţiile pozitive, de
recompensele asociate lor.
5 Ca urmare, omul mediu trebuie să fie În condiţiile firmelor moderne,
forţat, ameninţat cu pedepse, controlat potenţialul intelectual al omului
permanent etc. pentru a fi determinat mediu este utilizat doar parţial.
să depună eforturile necesare realizării
obiectivelor organizaţiei.
5.2.2.3. Teoria lui Maslow
Conţinutul În esenţă, această teorie constă în stabilirea unei ierarhii a necesităţilor

umane şi în evidenţierea unui dinamism al motivării generat de satisfacerea
teoriei
respectivelor categorii de necesităţi. Reamintim că aceste categorii de necesităţi
sunt următoarele:
• fiziologice elementare
• securitate şi siguranţă
• contacte umane şi afiliere la grup, de natură socială
• statut social şi stimă
• autorealizare
Maslow susţine că satisfacerea necesităţilor menţionate prezintă o
apreciabilă valoare motivaţională numai până la un anumit nivel, corespunzător
nevoilor, potenţialului şi aspiraţiilor fiecăruia, după care un plus de motivare se
obţine numai prin satisfacerea necesităţii de grad superior. Singura categorie de
necesităţi care practic nu se epuizează este ultima, dar pentru omul mediu
satisfacerea acestei necesităţi are valoare motivaţională numai după ce
precedentele patru categorii de necesităţi au fost satisfăcute succesiv la un nivel
corespunzător (vezi fig. 2. din capitolul 1).
Teoria lui Maslow face parte din categoria teoriilor psihosociologice şi de
proces.
5.2.2.4. Teoria lui Herzberg
Conţinutul Pornind de la teoria lui Maslow, pe care a particularizat-o la organizaţiile

teoriei economice şi a detaliat-o, Frederick Herzberg14 a creat o nouă teorie deosebit de
cunoscută.
În viziunea sa există două categorii principale de factori motivaţionali:
• factori de igienă sau contextuali
• factorii motivaţionali
Herzberg consideră că amplificarea motivării şi implicit a performanţelor
în muncă se obţine numai prin acţiunea factorilor motivaţionali. De aici
accentul deosebit acordat de acesta "îmbogăţirii" posturilor. Factorii
contextuali de igienă sunt trataţi mai mult ca reprezentând condiţii necesare
pentru desfăşurarea proceselor de muncă.
Modelul lui Herzberg face parte din categoria teoriilor psihosociologice şi de
conţinut.
5.2.2.5. Teoria aşteptărilor VIE a lui Vroom
Fundamentul acestei teorii îl constituie postulatul că aşteptarea pe care o are

Conţinutul un salariat vizavi de obţinerea unor anumite elemente sau realizarea anumitor
teoriei situaţii constituie principala forţă motivaţională, devenind sursa principală de
alimentare a eforturilor depuse în procesul muncii. Mai concret, teoria lui Vroom
consideră că trei sunt elementele motivaţionale de bază în orice proces de
management:
- V - valenţa motivaţională, indică intensitatea dorinţei unui salariat de a
realiza un anumit obiectiv în cadrul organizaţiei+1, când un obiectiv, o aşteptare
este preferată alteia; (Prezentarea conţinutului acestora, în O. Nicolescu, I.
- E - aşteptarea salariatului, ce reflectă convingerea sa referitoare la
producerea unui anumit eveniment sau obţinerea unei anumite performanţe în
cadrul organizaţiei, în cazul manifestării de către el a unui comportament special.
- I - instrumentalitatea, ce exprimă amploarea convingerii unei persoane că
realizarea unui prim nivel de performanţă va fi asociat cu obţinerea în planul
secundar a unor anumite acţiuni motivaţionale în favoarea sa. (Prezentarea
conţinutului acestora, în O. Nicolescu, I. Verboncu, Fundamentele
Cele trei elemente servesc ca bază pentru a promova comportamente
motivaţionale la salariaţi de către manager, valorificând marele efect energizant pe
care îl au dorinţele, aşteptările personalului atunci când este adecvat.
5.2.2.6. Abordarea contingency
Definitorie pentru teoriile contingency este abordarea corelativă a motivării

Conţinutul managementului, organizaţiei şi mediul său exogen. De precizat că teoriile
teoriei contingency - cum ar fi, de exemplu, cele elaborate de cunoscuţii profesori nord-
americani Michael Porter şi Henry Mintzberg27 - nu sunt strict focalizate pe
motivare. De regulă, motivarea este tratată ca o componentă majoră a
managementului, care reprezintă principalul domeniu analizat, fireşte, corelat cu
organizaţia şi mediul său.
Specific abordării contingency este identificarea unuia sau mai multor seturi de
variabile ce reflectă starea şi evoluţiile firmei, mediului exterior şi - uneori - ale
sistemului managementului, relevând modul cum ele influenţează motivarea
personalului şi feed-back-ul pe care, la rândul său, acesta îl are.
Concluzia principală a acestor abordări o constituie abordarea motivării,
particularizat la fiecare organizaţie şi situaţie managerială implicată, pe baza
analizei aprofundate a variabilelor respective şi a relaţiilor dintre ele.
5.2.3. Mecanismele motivaţionale
5.2.3.1. Categorii de variabile implicate

Prezentarea
celor 3 categorii Din prezentarea teoriilor referitoare la motivare a rezultat multitudinea şi
marea diversitate a elementelor implicate direct şi indirect în conceperea şi
de variabile exercitarea motivării. După opinia noastră, este esenţial că managerii unei firme să
ştie care sunt principalele variabile care influenţează conţinutul şi performanţele
motivării -, indiferent de natura lor - şi cine poate acţiona asupra lor. Bazat pe
această concepţie am identificat ca fiind esenţiali - apelând la cvasitotalitatea
teoriilor motivaţionale - 20 de factori sau variabile pe care i-am grupat în funcţie
de apartenenţa lor şi posibilitatea de influenţare în trei categorii
a) Variabile individuale, care reflectă caracteristicile fiecărui salariat.
(Prezentarea conţinutului acestora, în O. Nicolescu, I. Verboncu, Fundamentele
b) Variabile organizaţionale, prin care desemnăm acele elemente din cadrul
organizaţiei care reflectă starea şi caracteristicile sale, indiferent de natura lor, ce
influenţează de o manieră semnificativă abordarea, conţinutul şi rezultatele
motivării personalului. (Prezentarea conţinutului acestora, în O. Nicolescu, I.
c) Variabile contextuale, care încorporează acele elemente din mediul exogen
organizaţiei, ce au o influenţă marcantă asupra conţinutului şi efectelor proceselor
motivaţionale din cadrul său. (Prezentarea conţinutului acestora, în O. Nicolescu,
I. Verboncu, Fundamentele managementului organizaţiei, capitolul 5).
5.2.3.2. Ciclul motivaţional
Reliefarea celor 3 categorii de variabile implicate în orice proces de motivare

Tipuri de a personalului în cadrul unei organizaţii nu trebuie să diminueze conştiinţa rolului
necesităţi central pe care salariatul îl are prin exercitarea motivării. Variabilele
specifice organizaţionale şi contextuale se reflectă în bună măsură în parametrii variabilelor
individuale şi îndeosebi în variaţia lor în timp.
La sorgintea reacţiilor motivaţionale ale fiecărui individ se află în primul
rând nevoile sau necesităţile ce-i sunt specifice. Gama acestor nevoi este foarte
largă, aşa cum s-a văzut şi din prezentarea teoriilor motivaţionale. În funcţie de
natura lor, de modul de manifestare, de maniera în care pot fi influenţate şi de
efectele motivaţionale pe care le generează, nevoile fiecărui salariat se pot delimita
în trei categorii:
- nevoi economice (Prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu, I. Verboncu,
- nevoi cognitive (Prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu, I. Verboncu,
- nevoi afective (Prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu, I. Verboncu,
Fiecare persoană, în funcţie de necesităţile specifice şi de contextul
naţional şi organizaţional în care îşi desfăşoară activitatea, are aspiraţii şi un set de
aşteptări de natură motivaţională. (Prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu, I.
Aspiraţiile şi aşteptările se reflectă neimplicit în acţiunile, eforturile,
deciziile, acţiunile şi comportamentul salariatului. De regulă, nu există o
reflectare integrală în atitudini, eforturi, comportamente etc. a aspiraţiilor şi
aşteptărilor. Intervin în primul rând limitele personale, date de parametrii
variabilelor individuale proprii fiecărui salariat şi, desigur, influenţa favorizantă
şi/sau restrictivă a variabilelor organizaţionale şi contextuale.
Tipuri de Realizarea unei concordanţe cât mai mari între aspiraţii şi aşteptări
performanţă individuale împreună cu obiectivele, sarcinile şi celelalte elemente
organizaţionale, pe de o parte, eforturi şi decizii, acţiuni şi comportamente
personale, pe de altă parte, este esenţială pentru obţinerea de performanţe
individuale şi organizaţionale. (Prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu, I.
În funcţie de rezultatele, de performanţele individuale şi organizaţionale, se
acordă stimulente sub formă de recompense şi sancţiuni. Corelarea
recompenselor şi sancţiunilor, în principal cu performanţele, dar şi cu atitudinile,
eforturile, deciziile, acţiunile şi comportamentele salariaţilor este esenţială. Când
această corelare se realizează la un nivel ridicat se înregistrează o intensă
satisfacere a necesităţilor economice, cognitive şi relaţionale ale salariaţilor.
Definiţia Ca urmare, se obţine un efect motivaţional, o motivare puternică a acestora,
pentru a munci în continuare mai mult şi mai bine. (Prezentarea conţinutului, în O.
ciclului Nicolescu, I. Verboncu, Fundamentele managementului organizaţiei, capitolul 5).
motivaţional
Ansamblul necesitãţilor, aspiraţiilor, aşteptãrilor, atitudinilor, eforturilor, deciziilor,

acţiunilor şi comportamentelor salariaţilor, corelate cu performanţele individuale şi
organizaţionale şi cu motivaţiile utilizate, structurate şi particularizate sub influenţa variabilelor
individuale, organizaţionale şi contextuale implicate reprezintã ciclul motivaţional.
Configuraţia ciclului motivaţional este reprezentată în figura nr. 8.

De reţinut că, deşi ciclul motivaţional reprezintă un model cu valabilitate
generală, sub aspectul conţinutului concret este diferit de la o persoană la alta
datorită specificului necesităţilor individuale şi interacţiunilor dintre variabilele
individuale, organizaţionale şi contextuale.
5.2.3.3. Motivaţiile salariaţilor firmei
În cadrul ciclului motivaţional un element deosebit de important, care

Definiţia necesită o subliniere aparte, îl reprezintă motivaţiile pe care le folosesc
motivaţiilor proprietarii şi managerii firmei în relaţiile cu salariaţii lor.
Pri n m oti vaţ i i de semnãm ac e l e e l eme nt e , for m al e şi inf or m al e , de nat ur ã e c onom i c ã sau m or al -
s p i r i t u al ã , p e c a r e p r o p r i e t a r i i ş i m a n a g e r i i l e a d m i n i s t r e a zã s a l a r i a ţ i l o r o r g a n i za ţ i e i
s at i sf ãc ându- l e anumi t e ne ce s itãţ i i ndi vi dual e ş i de gr up, pe nt r u a- i de t e r mi na c a, pr i n
a t i t u d i n i l e , e f o r t u r i l e , d e c i zi i l e , a c ţ i u n i l e ş i c o m p o r t am e n t e l e l or s ã c o n t r i b u i e l a d e s f ã ş u r a r e a
a c t i vi t ã ţ i l or ş i î n d e p l i n i r e a o b i e c t i v e l o r o r ga n i za ţ i e i .
Gama motivaţiilor utilizabile în firmele moderne este deosebit de
Principalele
categorii de cuprinzătoare şi variată. Pentru a uşura perceperea şi utilizarea lor prezentăm în
motivaţii
figura nr. 9. tabloul general al motivaţiilor ce pot fi folosite în organizaţie,
structurate pe mai multe categorii.
Pentru ca motivarea să fie eficace este necesar ca în cadrul organizaţiei să se
apeleze la motivaţii din toate cele cinci categorii. Desigur, utilizarea cea mai
frecventă şi intensă o au motivaţiile de natură formală, cele care sunt stabilite prin
strategia şi politicile organizaţiei şi pentru care se apelează la anumite metode şi
tehnici manageriale şi economice. Nu trebuie subestimat însă şi potenţialul
motivaţional al motivaţiilor informale, mai ales al celor moral-spirituale. La
acestea din urmă există o mare sensibilitate la majoritatea salariaţilor, prezentând
şi marele avantaj că nu costă nimic organizaţia.

Variabile contextual-naţionale organizaţionale
individuale
Atitudini
indivi- recom- muncă
Nevoi materiale Aspiraţii Eforturi duale pense
ale Moti- perfor-
salaria- cognitive Decizii Sti- vare manţe
tului Aşteptări Perfor-
maţe mu- pentru:
relaţio- Acţiuni organi lare sanc- dezvolt
nale -za- ţiuni are
Compor- ţionale profesio
tamente nală
Fig. nr. 8. Ciclul motivaţional
MOTIVAŢII
Grad de Natura
formalizare
Formale Informale Economice Moral-spirituale
Categorii principale de motivaţii
1 2 3 4 5
Formal-economice Formal-moral- Formal- Informal- Informal-moral
spirituale complexe economice spirituale
Salariu Titlu onorific Promovare Cadou
Medalie Masă festivă Lauda
Primă Suspendare Acordarea
Participare la Avertisment scris temporală din Bacşiş
Mustrare scrisă încrederii
profit post Sperţ Mulţumire
Gratificaţie Retrogradare din Ceremonie de
Autoturism de post sărbătorire
serviciu Destituire din Manifestarea
Locuinţă de post dispreţului
serviciu Critică
Penalizare la Invectivă
salariu
Amendă
Fig. nr. 9. Tabloul general al motivaţiilor
În ceea ce priveşte motivaţiile informal-economice, utilizarea acestora se
recomandă să fie realizată cu mare atenţie, respectând cu stricteţe legile şi morala
societăţii din fiecare ţară. Apelarea la cadouri şi mese de protocol sunt modalităţi
practicate relativ frecvent în organizaţiile din ţările dezvoltate, evident subordonate
unor obiective bine precizate şi în anumite condiţii, potrivit regulamentelor şi
procedurilor prestabilite. În schimb bacşişurile sau şperţurile trebuie evitate pentru
că distorsionează sistemul de valori, atitudinile şi comportamentele salariaţilor, cu
efecte negative profunde în timp asupra culturii organizaţionale, funcţionalităţii şi
performanţelor firmei.
Folosirea eficace a motivaţiilor de către manageri cere calităţi native şi
pregătire deosebite. În fapt, aceste elemente reprezintă conţinutul principal al
leadershipului, pe care se pune atât de mult accent, cu rezultate economice
substanţiale în firmele competitive din ţările dezvoltate.
5.2.4. Tipurile de motivare

5.2.4.1. Definirea tipului de motivare
Numeroasele şi variatele motivaţii posibile se pot utiliza în cadrul

organizaţiei grupat, în funcţie de anumite criterii, constituind tipurile sau formele
Definiţie de motivare.
În esenţ ã pri n t i p de f or m ã de m ot i var e de se m nãm ansam bl ul de m ot i vaţi i , de l i mi t at e î n
f unc ţ i e de a num i t e c ri t e ri i , f ol o si t e î n m o d r e pe t a t de m a na g e ri î nt r - o o pt i c ã s pe ci f ic ã ,
c a r e s e b a z e a zã , c o n ş t i e n t s a u i n c o n ş t i e n t , p e a n u m i t e i p o t e ze p r i v i n d c o n d i ţ i o n a r e a
m o t i v aţ i o na l ã a pe r f or m a nţ e l or s a l a r i aţ il o r ş i o r g a ni za ţ i ei .
De regulă, tipurile sau formele de motivare sunt perechi, constituindu-se pe

principiul contrastului motivaţiilor, pentru a pune mai pregnant în evidenţă
deosebirile de abordare.
În fiecare perioadă şi în fiecare ţară şi, uneori, diferenţiat pe categorii de
firme, tinde să predomine un tip sau altul de forme de motivare. Conturarea
acestora are o puternică determinare social-naţională şi organizaţională. În
continuare prezentăm principalele tipuri de motivare folosite în practica
managerială internaţională.
5.2.4.2. Motivarea pozitivă şi negativă
Definirea Delimitarea motivării pozitive şi, respectiv, negative are la bază criteriul
motivării influenţei motivaţiilor asupra naturii şi mărimii satisfacţiilor personalului din
pozitive participarea la procesele de muncă din cadrul organizaţiei.
Motivarea pozitivã are în vedere creşterea eforturilor şi contribuţiei personalului la
realizarea obiectivelor organizaţiei, pe baza amplificãrii satisfacţiilor sale din participarea
la procesul muncii ca urmare a realizãrii sarcinilor atribuite, în condiţiile în care nivelul
obiectivelor şi sarcinilor de realizat este accesibil majoritãţii salariaţilor, iar motivaţiile
utilizate preponderent asigurã creşterea veniturilor salariaţilor, a moralului şi statutului
lor corespunzãtor aşteptãrilor acestora.
Din definirea motivării pozitive rezultă două caracteristici definitorii.
Motivarea pozitivă, prin numeroasele satisfacţii pe care le generează,
Definirea contribuie la instaurarea unui moral ridicat şi la dezvoltarea individuală a
motivării salariaţilor, la conturarea unui climat organizaţional propice muncii şi
negative performanţelor ridicate în organizaţie.
Motivarea negativã vizeazã sporirea eforturilor şi contribuţiei personalului firmei la

îndeplinirea obiectivelor sale pe baza diminuãrii satisfacţiilor în procesul muncii sau a
ameninţãrii cu reducerea lor, dacã sarcinile şi obiectivele de realizat, de regulã deosebit de
solicitante, nu sunt realizate.
Motivarea negativă prin generarea de frecvente insatisfacţii la salariaţii

organizaţiei contribuie la un moral scăzut al acestora, la inhibarea lor şi la
instaurarea unui climat organizaţional tensionat, defavorizant obţinerii de rezultate
performante de către organizaţie.
5.2.4.3. Motivarea economică şi moral-spirituală

Definirea
motivării Aceste două tipuri de motivare sunt partajate în funcţie de natura mijloacelor
economice utilizate pentru motivarea personalului firmei.
Motivarea economicã utilizeazã mijloacele clasice de natură economică, ce vizeazã satisfacerea

aspiraţiilor şi aşteptãrilor de ordin economic ale salariaţilor.
Principalele motivaţii utilizate sunt: salariile, primele, participările la

Definirea profit, gratificaţiile, penalizările la salarii, imputări financiare în caz de erori şi/sau
lipsuri în gestionarea resurselor firmei, amenzi pentru săvârşirea de abateri etc.
motivării moral-
spirituală managementului organizaţiei, capitolul 5).
Motivarea moral-spiritualã are în vedere satisfacerea aspiraţiilor şi aşteptãrilor de naturã

moral-spiritualã, ce vizeazã în primul rând sistemul lor de valori, atitudinile, şi
comportamentele salariaţilor.
În realizarea motivării moral-spirituale se folosesc motivaţiile din această

categorie: acordarea de către manageri a încrederii în salariaţi, exprimarea de
mulţumiri şi laude, efectuarea de evaluări a contribuţiei cu caracter general sau sub
formă de critici, lansarea de avertismente, mustrări şi invective, acordarea de titluri
onorifice şi medalii, organizarea de ceremonii pentru anumite persoane sau
evenimente din cadrul organizaţiei etc. (Prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu,
5.2.4.4. Motivarea intrinsecă şi extrinsecă
Definirea La baza delimitării acestor două categorii de motivare se află natura relaţiilor
motivării motivaţionale care se produc şi amplasamentul sursei care generează efectul
intrinsece motivaţional.
Motivarea intrinsecã, denumitã uneori şi internã sau directã, constã în determinarea salariatului
sã se implice, sã depunã efort şi sã obţinã rezultate în cadrul organizaţiei întrucât din aceste
procese el obţine satisfacţii ce ţin de eul, de personalitatea sa.
Motivarea intrinsecă este centrată pe individ, fiind o relaţie între aşteptările,

percepţiile şi simţămintele sale, pe de o parte, şi conţinutul concret al muncii şi
Definirea comportamentul lui, pe care nemijlocit le realizează, pe de altă parte. (Prezentarea
motivării organizaţiei, capitolul 5).
extrinsece
Motivarea extrinsecã, pentru care se mai utilizeazã şi denumirea de externã sau indirect, constã în
determinarea salariatului sã se implice, sã depunã efort şi sã obţinã rezultate în organizaţie pentru
cã acestea vor genera din partea firmei anumite reacţii formale şi informale, economice şi moral-
spirituale care îi vor produce satisfacţii
Motivarea extrinsecă este o relaţie individ-organizaţie, având drept conţinut

satisfacerea aşteptărilor salariatului faţă de reacţiile organizaţiei vizavi de el,
fireşte în raport cu eforturile, comportamentul şi rezultatele sale. (Prezentarea
5.2.4.5. Motivarea cognitivă şi afectivă

Definirea În funcţie de componenta personalităţii umane avută în vedere cu prioritate
motivării delimităm aceste două categorii de motivare - cognitivă şi afectivă.
cognitive
Motivarea cognitivã are în vedere latura, dimensiunea intelectualã a salariatului, axându-se pe
satisfacerea nevoilor individuale de a fi informat, a cunoaşte, învãţa, inova, de a opera şi
“controla” mediul în care îşi desfãşoarã activitatea

Definirea managementului organizaţiei, capitolul 5).
motivării
afective
Motivarea afectivã, spre deosebire de precedenta, vizeazã dimensiunea afectivã, strict umanã a
salariatului, concentrându-se asupra satisfacerii nevoilor sale de ordin sentimental în cadrul
firmei
.
În organizaţiile moderne se înregistrează tendinţa de intensificare a utilizării
ambelor categorii de motivaţii. Apelarea crescândă la motivarea cognitivă îşi are
suport în intelectualizarea din ce în ce mai pronunţată a proceselor de muncă din
organizaţii. Intensificarea motivării afective are la bază reconsiderarea salariatului
abordat tot mai frecvent în complexitatea sa, cu accent pe valorificarea potenţelor
psihosociologice neglijate în mare măsură în perioada anterioară.
5.2.5. Motivarea şi puterea
5.2.5.1. Definirea şi sursele puterii în cadrul organizaţiei
Asupra puterii există numeroase definiţii. Astfel, Finkelstein, A.11 la fel ca

şi Hickson, Lee şi Schneck, definesc puterea ca fiind capacitatea unei persoane de
a-şi exercita şi impune voinţa. Robey, D., Salanick, G. şi Pfeffer, J.43, alţi
cunoscuţi specialişti în abordarea puterii în cadrul companiilor, definesc puterea ca
Definiţia fiind calitatea (capacitatea) unei persoane de a determina realizarea anumitor
puterii elemente în modul în care ei doresc să fie îndeplinite.
În opinia noastrã, prin putere, în contextul managementului firmei, desemnãm capacitatea unui
salariat, proprietar sau alt stakeholder de a influenţa derularea deciziilor, acţiunilor şi
comportamentelor altor componenţi ai organizaţiei corespunzãtor concepţiei şi voinţei sale.
Puterea unei persoane este cu atât mai mare cu cât influenţa sa este mai
puternică, imprimându-şi la un nivel superior viziunea şi voinţa proprie asupra
opticii şi voinţei celorlalte persoane implicate în procesele respective.
Pentru înţelegerea şi exercitarea puterii în cadrul organizaţiei sunt esenţiale
cunoaşterea şi înţelegerea surselor de putere în organizaţie. Aşa cum rezultă şi din
examinarea elementelor cuprinse în figura nr. 10., există două categorii de surse
ale puterii - individuale şi organizaţionale.
Sursele individuale ale puterii derivă din caracteristicile proprii fiecărui
salariat şi din poziţia sa în cadrul organizaţiei. (Prezentarea conţinutului, în O.
Potenţa de a
recompensa
Potenţa de a
pedepsi Resursele
controlate în
organizaţie
Poziţia formală
a salariatului
Competenţa
formală
Charisma conferită
personală
Individuale Sursele puterii Organiza-

Autoritatea ţionale Capacitatea de a
cunoştiinţelor rezolva probleme
sale de expert ce implică
riscuri şi
Dorinţa de
putere Poziţia deţinută
în cadrul
proceselor de
Capacitatea de a muncă
armoniza
procese
Încrederea în
sine şi în ideea
personală
Fig. nr. 10. Sursele puterii salariaţilor în cadrul firmei
Sursele organizaţionale ale puterii includ elemente ale sistemului

organizaţional şi situaţii manageriale deosebit de importante pentru organizaţie,
care conferă persoanelor sau grupurilor implicate o capacitate relativ ridicată de a
influenţa pe ceilalţi componenţi ai organizaţiei. (Prezentarea conţinutului, în O.
Cunoaşterea surselor de putere este esenţială pentru a dimensiona, structura
şi utiliza puterea în conformitate cu misiunea şi obiectivele fundamentale ale
organizaţiei.
5.2.5.2. Condiţionarea motivării de puterea managerilor

Dimensiunile
puterii În paragraful anterior am prezentat conţinutul şi sursele puterii şi am punctat
unele aspecte privitoare îndeosebi la manageri. Precizările respective nu sunt
suficiente pentru a înţelege şi dezvolta relaţia putere-motivare în cadrul firmelor.
De un real ajutor pe acest plan este cunoaşterea dimensiunilor puterii
managerilor, cu privire specială la eşalonul superior al managementului. Potrivit
binecunoscutului profesor american J. March, puterea la nivelul managerilor de
nivel superior prezintă patru dimensiuni specifice: structurală, acţionarială,
experţială, informală. (Prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu, I. Verboncu,
Accentul pus de noi pe relaţia putere-motivare îşi are explicaţia nu numai în
puternica condiţionare dintre aceste două elemente de esenţă ale managementului.
O a doua cauză rezidă în “criza de putere”, care se manifestă în numeroase regii
şi societăţi comerciale de stat. Deşi cu tendinţă de diminuare, criza de putere din
firmele româneşti reprezintă una din explicaţiile principale ale incapacităţii
managerilor de a motiva salariaţii spre stabilirea şi realizarea de obiective
performante similare celor din organizaţii similare din alte ţări.
Concluzionând, motivarea salariaţilor înregistrează parametrii cei mai
ridicaţi atunci când managerii respectivi posedă o putere ridicată în organizaţie,
manifestată în toate dimensiunile sale. Desigur, puterea fiecărui manager trebuie
dimensionată şi cultivată raţional, corelând-o cu puterea celorlalţi manageri,
dezvoltând în cadrul organizaţiei centre de putere raţionale, astfel încât
ansamblul sistemului managerial să funcţioneze armonios, direcţionat pe
îndeplinirea obiectivelor previzionate, în consens cu misiunea organizaţiei.
5.2.6. Creşterea eficacităţii managerilor în realizarea motivării
5.2.6.1. Cerinţe privind motivarea personalului
Realizarea de către manageri a unei motivări eficace implică, aşa cum

demonstrează experienţa şi performanţele a numeroase organizaţii din ţările
dezvoltate, respectarea unui ansamblu de cerinţe pe care le prezentăm în tabelul
Cerinţe următor.
motivaţionale Tabelul nr. 3.
Cerinţe motivaţionale
Nr.
crt Cerinţe
1 Angajarea şi utilizarea în cadrul organizaţiei de persoane care apreciază
rezultatele pe care aceasta le furnizează.
2 Determinarea elementelor pe care oamenii şi le doresc (aşteaptă) şi oferirea
lor ca recompense.
3 Asigurarea salariaţilor în permanenţă cu sarcini interesante, ce le “sfidează”
posibilităţile, incitând la autodepăşire, la creativitate, utilizând metode cum
ar fi: rotaţia pe posturi, lărgirea conţinutului funcţiilor, îmbogăţirea
posturilor etc.
4 Particularizarea motivaţiilor ca fel, mărime şi mod de acordare în funcţie de
caracteristicile salariaţilor, ajungând până la personalizarea lor.
5 Acordarea motivaţiilor, mai ales a celor economice, treptat pentru a
Nr.
crt Cerinţe
economisi resursele şi a asigura perspective motivaţionale şi profesionale
salariaţilor pe termen lung, bazate pe aşteptări rezonabile şi accesibile.
6 Comunicarea salariaţilor, foarte explicit, a sarcinilor, nivelului realizărilor şi
performanţelor previzionate.
7 Încadrarea salariaţilor pe posturile care li se potrivesc, astfel ca acestora să le
placă ceea ce fac, obţinându-se în acest mod autorecompensarea lor.
8 Utilizarea combinată a recompenselor economice şi moral-spirituale.
9 Informarea salariaţilor cu privire la recompensele şi sancţiunile prevăzute de
rezultatele efectiv obţinute.
1 Acordarea de recompense economice şi moral-spirituale la diferite perioade,
0 pe măsura necesităţilor.
1 Aplicarea motivaţiilor economice şi moral-spirituale imediat după
1 finalizarea proceselor de muncă programate.
1 Minimizarea sancţionării personalului.
2
1 Oferirea salariaţilor în permanenţă a acelor recompense pe care ei şi le
3 doresc şi le aşteaptă în continuare.
1 Motivaţiile acordate salariaţilor să fie percepute de aceştia ca fiind
4 corespunzătoare.
Din examinarea cerinţelor încorporate în tabel rezultă sfera lor
cuprinzătoare, pornind de la însăşi selecţia personalului, precum şi de la tratarea
proceselor motivaţionale în dinamica lor. Altfel spus, se are în vedere
preîntâmpinarea fenomenului de uzură morală a motivaţiilor. De asemenea, se
poate lesne observa că motivarea nu este abordată în sine, ci integrată în procesele
şi relaţiile manageriale, îndeosebi cele de natură organizatorică.
5.2.6.2. Tehnici motivaţionale specifice
Dintre numeroasele tehnici şi proceduri motivaţionale descriem succint

câteva dintre cele mai simple, eficace şi larg utilizate, în firmele de pretutindeni.
A. Tehnica ascultă şi răspunde.
Tehnica În esenţă această tehnică implică, pe de o parte, o ascultare activă de către
ascultă şi manager a mesajelor transmise de interlocutor, continuată de un feedback clar şi
precis, astfel încât să se producă o comunicare eficace, subordonată realizării
răspunde
sarcinilor stabilite şi obiectivelor previzionate. Pe parcursul utilizării sale
managerii trebuie să respecte, aşa cum precizează specialiştii francezi Vialat, J. şi
Pellier, Y.55, mai multe reguli. (Prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu, I.
Respectarea acestor reguli este de natură să asigure o comunicare bună, să
sporească încrederea şi stima subordonaţilor faţă de manageri, să faciliteze
Tehnica a dezvoltarea unor relaţii interpersonale eficace.
recunoaşterii B. Tehnica feedbackului motivaţional verbal sau a recunoaşterii
“meritelor” “meritelor”. Conţinutul său principal constă în a reacţiona de o manieră explicită
prin aprecieri prompte - pozitive sau negative - faţă de un subordonat după ce
acesta a realizat o sarcină, un obiectiv sau a încheiat o perioadă de activitate.
Managerul poate manifesta două tipuri de feedback: pozitiv, de gratulare, de
mulţumire, atunci când rezultatele sunt apreciate ca bune; negativ, de critică, de
pedepsire, atunci când consideră ca necorespunzătoare munca, comportamentul
şi/sau rezultatele obţinute. (Prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu, I. Verboncu,
Deşi se bazează numai pe motivaţii spiritual-morale, folosită adecvat şi cu
frecvenţa impusă de derularea activităţilor, tehnica feedbackului motivaţional
verbal se dovedeşte deosebit de eficace.
Definiţia
C. Extinderea sau lărgirea postului
extinderii
postului
Extinderea postului constă în creşterea varietãţii sarcinilor circumscrise unui post, prin
e f e c t u a r e a d e c o m b i n ã r i d e s ar c i n i c e a pa r ţ i n u n o r p o s t u r i c ar e r e al i ze a z ã p r o c e s e d e
m unc ã î nr udi t e ş i /s au c o m pl e me nt a r e î n c a dr ul a c e lui a ş i c o m pa r t i me nt sa u do m e ni u de
ac t i vi t ate .
De reţinut că lărgirea posturilor se referă numai la posturile de execuţie şi are

drept conţinut numai sarcini de execuţie cu o complexitate şi dificultate apropiate.
Cu alte cuvinte, lărgirea posturilor operează pe orizontala sistemului organizatoric,
implicând posturi situate pe acelaşi nivel ierarhic.
Definiţia
îmbogăţirii D. Îmbogăţirea postului
postului
Î m bo g ã ţ i rea po s t ul ui c o ns t ã î n înc o r po r a r ea î n c o nţi nut ul unui po s t de e xe c ut a t a une i
gam e m ai vari at e şi m ai i m port ant e de s ar c i ni , c ompe t e nţ e ş i r e sponsabil i t ãţ i de e xec uţ i e
şi conducere, amplificând autonomia şi rolul postului respectiv.
Deci, tehnica îmbogăţirii postului are la bază redistribuirea de elemente

organizatorice procesuale pe verticala sistemului managerial, antrenând schimbări
apreciabile în cadrul organizării firmei. Spre deosebire de lărgirea postului,
prezenta tehnică motivaţională combină sarcini, competenţe şi responsabilităţi de
natură managerială cu cele de execuţie. (Prezentarea conţinutului, în O. Nicolescu,
Desigur, gama metodelor şi tehnicilor manageriale cu efecte
motivaţionale majore este mult mai cuprinzătoare. Dintre acestea menţionăm
şedinţa, brainstormingul, Delbecq, sinectica, delegarea etc. care sunt prezentate în
alte părţi ale manualului. Important este ca aceste metode să fie folosite având în
vedere specificul ciclului motivaţional, ţinând cont de multiplele variabile
implicate ce reclamă, pentru a obţine efecte motivaţionale substanţiale, un
apreciabil efort de analiză şi modificare a mecanismelor manageriale ale societăţii
comerciale sau regiei autonome.
Noile abordări şi tendinţe care se manifestă în managementul modern -
reengineeringul, organizarea holonică, ambidextră şi virtuală - au ca
ingredient de bază remodelarea motivării, incluzând în conţinutul lor, în diverse
maniere şi combinaţii, cea mai mare parte din elementele pe care le-am prezentat
în acest subcapitol.
4 . RE ZUM ATU L C A P I TO LUL UI

Î n t r u câ t a ma n u a l u l v i r t ua l c o n sti t u ie o p r eze n t a re r ez uma t i v ă a
c u r s u l ui sc ri s , n u ma i e s t e ni c i n e vo i e ş i n i c i po s i b i l s ă fac e m r e z u ma t
l a r ez u ma t .
5. CUVI NTE CHEIE
- Resursă umană
- C a p i t a l u ma n
- Cr e a t i vi t at e
- Inovare
- Se l e cţi onare a pe r s ona lul ui
- F o r ma r e a p e r s o n a l ul u i
- Perfecţ ionarea personalului
- P r o g r a me d e fo r ma r e ş i p e r fe c ţ i o nar e
- Metode de pregătire
- Metoda cazului
- S i mu l a r e
- J o c ma n a g e r i al
- Eval ua r ea per s ona l ul ui
- Te hni c a notaţ i ei pe rs ona l ul ui
- Apr e ci er e gl oba l ă
- Ce nt r u de eva l ua re a pe r s ona l ul ui
- P r o mo v a r e a p e r s o n a l ulu i
- C o mu n i c a r e
- S c h e ma l u i L a s w e l l
- S c h e ma l u i S h a n o n
- S c h e ma c o m u n i c a ţ i o na l ă a l u i We i n e r
- Reţ e a de comuni c a ţ ii
- Ba r i e ră comuni c a ţ i ona l ă
- Motivare restrânsă
- Motivare în sens larg
- T e o r i a mo t i v a ţ i o n al ă a l u i J u a n L op e z
- Te or i a “x”
- Te or i a “ y”
- Teoria lui Maslow
- F a c t o r mo t i v a ţ i o n al s tab i l it d e H e rz b e r g
- Te or i a conti nge nc y
- C i c l u mo t i v a ţ i o n al
- Motivare
- T i p u r i d e mo t i v ar e
- Mot i var e poz i ti vă
- M ot i var e ne ga t i vă
- M o t i v ar e e co n o mi c ă
- Mot i var e mor a l -spi ri t ua l ă
- Motivare extrinsecă
- Mot i var e i nt r i nse c ă
- Mot i var e cogni t i vă
- M o t i v ar e a fe c t i vă
- Putere
- Sur sea i ndivi dua l ă a put e ri i
- C e r i n ţ ă mo t i v a ţ i o n a l ă
- Tehni c a a scul t ă şi r ăs punde
- T e h n i c a fe ed - b a c k - ul u i mo t i v a ţ i o na l v e r ba l
- Tehni ca exti nderi i postul ui
- T e h n i c a î mb o g ă ţ ir i i p os t u l u i
6. BIBLIOGRAFIE
6 . 1 . Bi bl i o gr a f i e o bl i ga t o r i e
1 . O . N i c o l e s c u , I . V e r b o n c u , F u n d a me n t e l e ma n a g e me n t u l u i
o r g a n i za ţ ie i, E d i t u ra T r i b u n a E c o n o mi c ă , B u c u re ş t i , 20 0 2,
c api t ol ul 1
6.2. Bi bl i ogr af i e s uplim e nt ar ă
1. Aalteo J., Marjasola F. – Cultural Change in a Business Entreprise,
Helsinki, 1991
2. Aubert, N. - Management. Aspects humains et organizationels,
Presses Universitaires de France, Paris, 1992.
3. Bartlett, Ch., Ghoshal, S. - Release the Entreprenorial Hostages from
Jour Hierarchy, in Strategy & Leadership nr. 4, 1996.
4. Băloiu, L. - Managementul inovaţiei, Editura Eficient, Bucureşti, 1995.
5. Beckhardt, R. - The Execution Management of Transformational
Change, in Kilman, R., Teresa Cavin, 1991
6. Bennigson, L. - Our Balkanized Organizations, in Strategy &
Leadership, nr. 3, 1996
7. Chesbrough, H., Tecce, D. - Organization for Innovation, in Harvard
Business Review, nr. 1, 1996
8. David, S., Managing Comporate Culture, University Press,
Cambridge, 1989
9. Denison D., What is Difference between Organizational Culture and
Organizational Climate? in the Academy of Management Review, vol.
21, nr. 3, 1996
10. Finkelstein, S. - Power in Top Management Teams: Dimentions,
Measurement and Validation, in Academy of Management Journal, nr.8,
1992.
11. Fletcher, F.B. - Organization Transformation Theoristes and
Practioners, New York, 1990.
12. Grant, R. - Prospering in Dynamically Competitive Environements:
Organizational Capability as Knowledge Integration, in Organization
Sciencies, nr. 4, 1996
13. Gulliford A. - The Role of Personality of Assesing Management
Potential, in Personnel; nr. 1.1990
14. Hammer, M., Champy, J. - Reengineering the Corporation, Harper
Collins, New York, 1993
15. Herzberg, F. - One More Time: How do You Motivate Employees, in
Harward Business Rewiew, nr. 5, 1987.
16. Hofstede, G. - Motivation, Leadership, and Organization: Do
American Theories Apply Aboroad, in Ch. Bartlett, S. Ghoshal,
Transnational Management, Richard Irwin, Homewod, Boston, 1992.
17. Hofstede, G. - Managementul structurilor multiculturale, Editura
Economică, Bucureşti, 1996
18. Jacobson, R. - The Real Work of Teams, in Human Systems
Management, vol. 15, nr.1, 1996.
19. Johnson, D. - Globalizing Your Board, in Directors & Boards, nr. 2,
1996
20. Junti, O. - Paradigmatic Change to New Organizational Cultures -
Scandinavian Model, Johtaniston Opisto STO, Aarvarenta, 1993.
21. Kamoche, K. - Strategic Human Resource Management Within a
Resource - Capability View of the Firm, in Journal of Management
Studies, nr. 4, 1996.
22. Lefter, V., Manolescu, A. - Managementul resurselor umane. Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995.
23. Level, D.A. Galle, W.P. - Managerial Comunications, BPI, Irwin,
Hommewood, Illions 1988.
24. Majaro, S. - Strategy Search and Creativity, The Key to Corporate
European, in, Burzean Management Journal, vol. 10, nr. 2, 1992.
25. Manolescu A., Managementul resurselor umane, Editura Economică,
Bucureşti, 2001
26. Masterbrock, W. - Organizational Innovation in Historical
Perspective: Change as Duality Management, in Business Horizons,
nr. 4, 1996
27. Mathenis, J. - Holonic Organizational Arhitectures, in Human
Systems Management, nr. 15, 1996
28. Mintzberg, H. - Le management. Les Editions d'Organisation, Paris,
1990.
29. Nashold, F.- Evaluation Report, Stockholm, 1992
30. Nicolescu, O. - Economia şi conducerea întreprinderii industriale,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980.
31. Nicolescu, O. - Management comparat, Editura Economică, Bucureşti,
1997.
32. Nicolescu, O. - Metode de pregătire a cadrelor de conducere. Editura
Politică, Bucureşti, 1982.
33. Nicolescu, O. (coord.)- Strategii manageriale de firmă, Editura
Economică, Bucureşti, 2000.
34. Nicolescu, O. (coord.)- Sisteme, metode şi tehnici manageriale ale
organizaţiei, Editura Economică, Bucureşti, 1999
35. Nicolescu, O., Verboncu I. - Management, Editura Economică,
Bucureşti, 2000.
36. Oldham, G., Cummings, A. - Employees Creativity: Personal and
Contextual Factors at Work, in Academy of Management Journal, vol.
39, nr.3, 1996.
37. Peters, T., Waterman, R. - In Search of Excellence, Harper & Row, New
York, 1982
38. Perez, J. - Human Motivation IESE Barcelona, 1992.
39. Pfeffer, J. - Power in Organizations, Pitman Publishing, Marshifield,
1981.
40. Robey, D. - Designing Organizations, Irwin, Homeword, Illinois,
1986.
41. Rusu, C., Voicu, M. - ABC-ul managerului, Editura Gh. Asachi, Iaşi,
1993.
42. Russu, C. - Cadrul organizaţional al întreprinderii, Editura ştiinţifică
şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983.
43. S.A. Snell, J. W. Dean Jr., Integrated Manufacturing Resources
Management, A Human Capital Perspective, in Academy of
Management Journal, vol, 35, No. 2, 1992
44. Tornroas, H., Ake, J. - Cultural Issues in International Business
Operations: Business Culture and Industry Culture, Lappeerranta,
1990
45. Tushinam, M.L., Reilly, Ch. A. - The Ambidestrous Organization;
Managing Evolutionary and Revolutionary Changes, in California
Management Review, vol. 38, nr. 4, 1996
46. Vardi, Y., Wiener, Y. - Misbehaviour in Organizations: a
Motivational Frame Work, in Organization Science, nr. 2, 1996
47. Vialat, J., Pellier, Y - Le management, Orogestion, Grenoble, 1991.
48. Zlate, M. - Psihologie socială şi organizaţională industrială, Editura
Politică, Bucureşti, 1975
49. Zorlenţan, T., Burduş, E., Căprărescu, Gh. - Managementul
organizaţiei, Editura Holding Reporter, Bucureşti, 1996
50. *** - Trends That Affect Corporate Learning & Performance,
ASFD, Alexandria, 1996
7. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE
1. Care sunt argumentele ce demonstrează rolul primordial al resurselor

umane?
2. De ce resursa umană este tratată în ultima perioadă drept capital uman?
3. Prin ce se deosebeşte activitatea de inovare?
4. Menţionaţi simptomele creativităţii individuale
5. Indicaţi factorii care determină capacitatea de inovare a personalului
6. Care sunt regulile de amplificare a inovării?
7. Prin ce indicatori se exprimă inovarea?
8. Definiţi selecţionarea personalului
9. În ce constă încadrarea personalului?
10. Prezentaţi şi caracterizaţi criteriile de selecţie a personalului
11. Care sunt metodele de selecţie a muncitorilor
12. Indicaţi metodele de selecţie a personalului de specialitate
13. Ce metode sunt utilizate în selecţia personalului managerial?
14. Definiţi formarea personalului în calitate de activitate a organizaţiei
15. În ce constă perfecţionarea personaului ca activitate a organizaţiei?
16. Enumeraţi modalităţile de formare a personalului în cadrul firmei
17. Prezentaţi modalităţile de perfecţionare a personalului în cadrul firmei
18. Ce tipuri de programe de formare şi perfecţionare a personalului se
utilizează?
19. Care sunt metodele de training clasice?
20. În ce constă metoda cazului managerial?
21. Prezentaţi conţinutul simulării manageriale
22. Descrieţi jocul managerial
23. Care sunt elementele de care depinde eficacitatea formării şi
perfecţionării în firmele româneşti?
24. Definiţi evaluarea personalului
25. În ce constă importanţa evaluării personalului?
26. Cum se clasifică metodele de evaluare?
27. Descrieţi conţinutul metodei notaţiei
28. În ce constă metoda aprecierii globale?
29. Prezentaţi metoda aprecierii funcţionale
30. Descrieţi metoda cazului de pregătire a personalului
31. În ce constă metoda testelor de autoevaluare?
32. Prezentaţi centrele de evaluare a personalului
33. Care sunt premisele evaluării riguroase a personalului?
34. Enumeraţi erorile tipice de evaluare
35. Definiţi promovarea personalului
36. Ce criterii se utilizează în promovarea personalului?
37. Enunţaţi tendinţele de promovare a personalului
38. Definiţi comunicarea
39. Care sunt argumentele creşterii rolului comunicării?
40. În ce constă schema lui Laswell?
41. Prezentaţi schema lui Shanon
42. Descrieţi schema lui Weiner
43. Care sunt elementele procesului de comunicare?
44. În ce constă clasificarea comunicaţiilor în funcţie de natura canalului de
comunicare?
45. Ce categorii de comunicaţii delimităm în funcţie de direcţia realizării
lor?
46. Prezentaţi tipurile de reţele de comunicaţii
47. În ce constau principalele bariere comunicaţionale?
48. Descrieţi principalele modalităţi de amplificare a comunicaţiilor
49. Care sunt accepţiunile motivării?
50. Definiţi motivarea în sens restrâns
51. În ce constă motivarea în sens larg?
52. Enunţaţi şi caracterizaţi rolurile motivării
53. Descrieţi teoriile motivaţionale ale lui Perez
54. Care sunt teoriile motivaţionale ale lui Longnecker şi Pringle?
55. Prezentaţi conţinutul teoriilor “x” şi “y”
56. Descrieţi teoria motivaţională a lui Maslow
57. Descrieţi teoria motivaţională a lui Hertzberg
58. Enunţaţi conţinutul teoriei aşteptărilor a lui Vroom
59. Care este esenţa teoriei contingency?
60. Care sunt categoriile de variabile implicate în motivare?
61. Indicaţi tipurile de necesităţi pe care se bazează reacţiile motivaţionale
62. Definiţi ciclul motivaţional
63. Cum definim motivaţiile salariaţilor?
64. Care este conţinutul conceptului “tip de motivare”
65. În ce constă motivarea pozitivă şi negativă?
66. Indicaţi conţinutul motivării economice şi moral-spirituale
67. Definiţi motivarea intrinsecă şi extrinsecă
68. Care este conţinutul motivării cognitive şi afective?
69. Prezentaţi conceptul de putere
70. Enumeraţi sursele puterii salariaţilor firmei
71. Indicaţi conţinutul celor 4 dimensiuni ale puterii salariaţilor
72. Prezentaţi cerinţele privind motivarea personalului
73. În ce constă tehnica ascultă şi răspunde?
74. Descrieţi tehnica feed-back-ului motivaţional verbal
75. Care este conţinutul tehnicii “lărgirii postului”?
76. Prezentaţi tehnica îmbogăţirii postului

Fundamentele Managementului Organizatiei

Uploaded by

Document Information

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Fundamentele Managementului Organizatiei

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

ESENŢIAL

Manualul virtual „Fundamentele managementului organizaţiei”

OVIDIU NICOLESCU ION VERBONCU

FUNDAM ENTELE MANAGEMENTULUI

MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE ŞI MOTIVAREA

1. Pa r c ur geţ i , c u a t e nţi e , c onţ i nut ul c a pi t ol ul ui , a l a ne xe l or ş i

(4) Întrebări 5. Re al i z aţ i test e le de a utoe va l uar e , fă r ă a a pe la l a r ă s punsur i .

5.1. Managementul resurselor umane

Rolul primordial al resurselor umane la scara întregii societăţi se

Raporturile dintre creativitate şi inovare în cadrul firmei sunt prezentate

Simptome ale Persoanele care posedă într-o măsură apreciabilă capacitatea de a fi

Factorii care influenţează nemijlocit formarea şi

Structura Capacitatea inovatoare a persoanelor Sistemul

Componentele de bază ale sistemului

5.1.3. Selecţia şi încadrarea personalului

5.1.3.1. Noţiuni de bază, premise şi criterii de selecţionare şi încadrare

Selecţia şi încadrarea personalului reprezintă componente majore ale

Selecţia şi încadrarea - prima având ponderea principală - condiţionează într-

5.1.3.2. Metode şi tehnici de selecţie a personalului

Abordare În condiţiile efectuării selecţiei, în principal pe baza calităţilor, cunoştinţelor,

5.1.4.1. Definirea formării şi perfecţionării

În condiţiile contemporane ale fundamentării activităţii umane pe principiul

Definiţia În strânsă legătură cu activitatea de formare se desfăşoară activitatea de

Prin perfecţionarea pregătirii personalului desemnãm ansamblul proceselor prin intermediul

Formarea şi perfecţionarea salariaţilor, cu tendinţă de extindere la

5.1.4.2. Modalităţi de formare şi perfecţionare

Modalităţi de Concret, formarea personalului în cadrul organizaţiei se realizează prin

5.1.4.3. Metode didactice utilizate în formarea şi perfecţionarea

Categorii de Calitatea formării şi perfecţionării personalului organizaţiei depinde într-o

5.1.5. Evaluarea şi promovarea personalului

Din această definire rezultă implicaţiile multiple pe care le are evaluarea

Definiţia O modalitate principală de valorificare a rezultatelor evaluării personalului o

Posturile obţinute prin promovare încorporează, de regulă, sarcini şi

Importanţa Etapa de tranziţie spre economia de piaţă, caracterizată prin reconsiderarea

Numeroasele definiţii date comunicaţiei* relevă faptul că, la nivelul unei

La nivelul organizaţiei există numeroase reţele de comunicaţii - respectiv

5.1.6.2. Principalele abordări ale comunicării

Comunicaţiile şi sistemele de comunicaţii specifice unei organizaţii au

5.1.6.3. Componentele procesului de comunicare

Aşa cum a rezultat şi din definiţie, procesul de comunicare se derulează prin

5.1.6.4. Tipologia comunicaţiilor în organizaţie

Clasificiare Varietatea comunicaţiilor întâlnite în cadrul organizaţiei este relevantă prin

Fig. 3. Reţea în cerc Fig.4. Reţea în lanţ

Fig. 6. Reţea în stea

5.1.6.5. Deficienţe majore în procesul de comunicare

Funcţionarea eficace a sistemului de comunicaţii în organizaţii este adesea

5.1.6.6. Modalităţi de amplificare a eficacităţii comunicaţiilor

Depăşirea barierelor şi, implicit, atenuarea ori eliminarea

5.2.1.1. Definirea motivării

Accepţiuni ale Motivarea reprezintă o componentă majoră a managementului şi un subiect

În continuare ne ocupăm în special de prima accepţiune a motivării, întrucât

Fig. 7. Principalele roluri ale motivării

5.2.2. Principalele teorii motivaţionale

Tipologia lui Multitudinea abordărilor motivaţionale impune o sistematizare a acestora.

5.2.2.2. Abordarea lui Mc.Gregor

Potrivit specialistului american Douglas Mc.Gregor27, la baza deciziilor şi

Conţinutul În esenţă, această teorie constă în stabilirea unei ierarhii a necesităţilor

5.2.2.4. Teoria lui Herzberg

Conţinutul Pornind de la teoria lui Maslow, pe care a particularizat-o la organizaţiile

Fundamentul acestei teorii îl constituie postulatul că aşteptarea pe care o are

5.2.2.6. Abordarea contingency

Definitorie pentru teoriile contingency este abordarea corelativă a motivării

5.2.3.1. Categorii de variabile implicate

5.2.3.2. Ciclul motivaţional