You are on page 1of 17

DREPT EUROPEAN

- suport de curs -

Originile integrrii europene


Ideea european s-a dezvoltat n principal n perioada dintre cele 2 Rzboaie Mondiale. Scopuri: Obinerea pcii Sporirea influenei Europei n lume i nainte i dup constituirea UE au existat diverse organizaii de cooperare militar , economic sau politic. n 1929 , Aristide Briand propunea primul proiect politic european n faa societii naiunilor , fondat n 1920 la Geneva. Dup al 2-lea RM dificultile economice i ameninarea unui Razboi Rece au constituit liante pentru statele europene. 19 septembrie 1946 W. Churchill pronuna un discurs la Universitatea din Zurich invitnd statele europene sa constituie Statele Unite ale Europei. Fundamentul constituia reconcilierea franco-germana. 5 iunie 1947 G.Marshall propunea la Harvard un important ajutor economic pentru toate arile europene slbite de rzboi (program de restabilire european/ planul Marshall)=> imbold pentru crearea n 1948 Organizaiei de cooperare economic european. 1948 Haga Congres european sub Churchill unde s-a recomandat crearea unei Adunri deliberative i a unui Consiliu special european care avea sarcina de a pregti intrarea europeana att pe plan politic ct i economic. Se preconiza la acea vreme crearea unei Curi de Justiie care ar fi controlat aplicarea unei Carte a drepturilor omului => crearea Consiliului Europei, sediul la Strasbourg , format din Adunare Consultativa si Comitet de ministri. Desi adunearea a incercat sa lanseze numeroase initiative pentru unificarea europeana in diverse odmenii , recomandarile respective nu ajung sa mobilizeze statele europene. Astfel utilitatea Consiliului Europei este limitata din cauza modalitatii de conlucrare , metoda interguvernamentala in care fiecare stat are drept veto. In acel moment nici unul din statele europene nu era gata sa-si limiteze suveranitatea in favoarea unei unificari europene mai stranse.

Formarea Europei comunitare (1950-1960)


Comunitatea europeana a carbunelui si otelului (CECO) 9 mai 1950 R.Schumann propunea crearea CECO inspirat de Jean Monnet. R.Schumann enunta ceea ce va deveni metoda comunitara propunand punerea in comun a resurselor de carbune si otel ale Frantei si Germaniei intr-o organizare deschisa si altor state => nu sunt alese intamplator, ele constituind baze ale productiei industriale , dar si materii prime pentru armament fiind in acelasi timp resurse frontaliere. Aceasta initiativa a constituit mai intai de toate o mana intainsa Germaniei plasata asftfel pe picior de egalitate cu celelalte state europene. Sub invelisul unei apropieri economice ea vizeaza un obiectiv eminamente politic si anume reconcilierea si unificarea europeana occidentala. Adoptata de catre 5 state (Germania, Italia, Benelux) , propunerea franceza ajunge la 18 aprilie 1951 la semnarea Tratatului de la Paris care instituie CECO.

Regatul Unit refuza la acea vreme sa adere la comunitate respingand caracterul supranational al acestei noi comunitati europene. Cele 6 state au dat institutiilor comune si independente de state toate puterile in materie de carbune si otel pentru o perioada de 50 de ani. Deciziile in comunitate erau luate de Inalta Autoritate , organ de cooperare supranational al carui 9 membri erau desemnati de catre guvernele celor 6 state: o Curte de Justitie , o Adunare Parlamentara Consultativa , membrii careia erau numiti de parlamentele nationale si un consiliu special de ministri completau si controlau dispozitivul. Finantarea CECO era independenta de state , resursele proprii proveneau si prelevarea directa de la intreprinderile de carbune si siderurgie. Inalta Autoritate premergatoare a comisiei este marea inovatie a parintilor fondatori. Aceasta institutie era independenta de guvernele functionale , iar statele acceptau sa-si delege puterile unei institutii supranationale. Aceasta metoda diferita de practica interguvernamentala isi va demonstra foarte repede eficacitatea , CECO atinge rapid un triplu obiectiv: reconcilierea franco-germana, controlul carbunelui si otelului in scop pasnic , punerea in miscare a unei integrari europene. Aceasta experienta reusita si-a determinat fondatorii sa prevada extinderea cooperarii si la alte sectoare. Alte organizatii europene: 1. Organizatia de cooperare militara : cooperare militara pentru a forma un pol opus statelor comuniatre si mai ales in fata unei amenintari resimtita ca iminenta a unei invazii sovietice , se impunea o cooperare a statelor occidentale in domeniul militar. Cateva dintre aceste state se reunesc pentru a semna Tratatul de la Paris (27 mai 1952): Belgia , Regatul Unit , Franta , Olanda , Luxemburg . Organizatia si-a pierdut repede interesul avand in vedere participarea celor 5 state semnatare la NATO. 2. NATO => Tratatul de la Washington - 4 aprilie 1949. Chiar daca nu este o organizatie exclusiv europeana aceasta organizatie este inseparabila de institutiile europene. Ea vizeaza sa apere Europa Occidentala si este deschisa spre adeziune in principal statelor europene. 1949 -> 12 semnatari ai tratatului de instituire: SUA , Canada , Italia , Portugalia , Islanda , Norvegia , Belgia , Regatul Unit , Franta , Olanda Luxemburg. Astazi NATO este o alianta care regrupeaza 28 de state si mai multe tari partenere. Curs 2

Organizatii de cooperare economica:


1. Organizatia europeana de cooperare economica (OECE)- 16 aprilie 1948 , 16 state , raspunsul european la planul Marshall. Acest plan conditiona ajutorul american pentru reconstructia europeana , de organizarea statelor in vederea repartizarii acestui ajutor. 1960 => evolueaza 14 decembrie fiind semnata Converntia de la Paris care creeaza Organizatia de cooperare si dezvoltare economica (OCDM). Pe plan juridic aceasta este continuatoarea OECE integrand mai multe state. La aceeasi data organizatia si-a redefinit misiunile : o La cererea unuia din statele membre organizatia se poate sesiza pentru orice chestiune legata de economie ( coordonarea politicilor economice, ajutarea tarilor in curs de dezvoltare, eliminarea unor bariere in schimburi etc.) o Ea exercita activitati specifice in domeniul energiei (reducerea deficitului energetic , diversificarea resurselor etc.) 2. Asociatia europeana de liber schimb (AELS)

Esecul negocierilor in cadrul OECE in vederea instituirii unei zone de liber schimb in Europa. Ingrijorat de consecintele crearii unei Comunitati Economice Europene (CEE) Regatul Unit cauta sa obtina un acord intre cele 6 state membre ale comunitatii economice europene si partenerii lor din OECE , in scopul garantarii libertatii schimburilor comerciale. 4 ianuarie 1960 Conventia de la Stockholm intre Regatul Unit , Austria , Danemarca , Norvegia , Portugalia , Suedia si Elvetia , mai tarziu Islanda , Finlanda , Lichtenstein. Obiective AELS: - Cresterea schimburilor intre membrii sai - Instaurarea unei zone veritabile de liber schimb prin semnarea acordurilor de suprimare a drepturilor vamale 1992 tarile membre ale comunitatii europene si ale AELS au incheiat la Porto un tratat de asociere pentru a constitui spatiul economic european => asigura o piata liber intre cei 2 parteneri daca toare regulile pietii unice sunt aplicate de toate statele membre AELS. 1995 tarile care aderau la UE au parasit AELS : Austria , Suedia , Finlanda . In prezent au ramas doar 4 state membre : Islanda , Lichtenstein , Norvegia , Elvetia Dupa esecul comunitatii europene de aparare statele europene s-au concentrat pe un domeniu mai consensual cel al economiei. In anii de dupa razboi obiectivele de crestere a nivelului de viata si de securitate alimentara erau unanime. Relansarea procesului comunitar se va realiza la Conferinta de la Mesina (1-3 iunie 1955). Minnistrii afacerilor externe a celor 6 membri CECO s-au renit ajungand la crearea Comitetului Spaak care a primit sarcina de a pregati un nou tratat => 2 tratate semnate la 25 martie 1957 la Roma , in vigoare din 1 ianuarie 1958. Prin aceste tratate au fost create Comunitatea europeana a energiei atomice (CEA/ Euratom), transpunerea de energie nucleara a demersului adoptat anterior pentru carbune si otel. Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (CEA) Include metoda comunitara pentru alte sectoare ale economiei Obiectivul economic este de a suprima frontierele pentru marfuri , servicii , lucratori si capitaluri si crearea unei piete comune. Obiectivul politic de a crea o uniune fara incetare mai stransa intre popoare preambulul tratatelor de la Roma.

Adunarea parlamentara Comuna celor 3 comunitati : CECO, CEE , CEA

Alte institutii subzista in fiecare dintre structuri. Chiar daca la acea vreme exista sentimentul ca unitatea europeana avanseaza cu pasi rapizi , pe parcursul deceniului urmator constructia europeana cunoaste dificultati politice profunde.

Tratatul de fuziune de la Bruxelle 8 aprilie 1965 comitetele executive a celor 3 comunitati se asociaza pentru a forma comunitatea europeana. De la intrarea in vigoare a acestui tratat 1 iulie 1957 a existat o singura comisie si un singur consiliu. Denumirea de Inalta Autoritate dispare atunci cand statele au insistat asupra intereselor lor nationale. Ocriza majora in politica franceza a lui Charles de Gaule a dus la ceea ce s-a numit politica scaunului gol. In ciuda succesului economic de care se bucurase CEE Charles de Gaule dorea reevaluarea rolului Frantei in comunitate limitand la maxim puterile sale supranationale si dezvoltand cooperarea interguvrnamentala intre statele membre. Pe de alta parte in fata succesului pietei comune Regatul Unit care se tinuse la distanta pana atunci hoataraste sa adere la comunitati dar tot generalul de Gaule este cel care se opune nedorind sa lase lupul britanic in stana comunitara. Fiind pe punctul de a fi pus in minoritate cu privire la politica agricola de catre partenerii sai in 1965 de Gaule suspenda participarea la institutiile comunitare ceea ce s-a tradus prin politica scaunului gol. Criza ia sfarsit in 1966 prin compromisul de la Luxemburg care permitea unui stat membru sa-si valorifice un interes national foarte important opunandu-se unei decizii majore a consiliului. Acest compromis reprezinta o lovitura adusa metodei comunitare conceputa de Jean Monnet bazata pe cautarea unui interes general si luarea deciziilor cu majoritate. Demisia lui de Gaule din functia sa in 1969 deschide calea spre relansarea constructiei comunitare. Urmeaza presedintele farncez Georges Pompidou a fost ales in 1969 pe baza unui program pro european. Termenul de uniune europeana apare pentru prima data la some-ul de la Paris in 1972. Tarile membre isi pusesera drept obiectiv sa transforme ansamblul relatiilor lor intr-o UE care trebuia sa apara la sfarsitul lunii decembrie si cu respectarea absoluta a tratatelor deja semnate. Totusi aceasta declaratie de intentie nu a fost urmata imediat de o realizare concreta.

Premisele aparitie UE
Dinamica europeana este relansata in 1986 pe baza Cartii albe a comisiei europene. Delors , comunitatea decide crearea unei piete comune interioare pana la 1 ianuarie 1993 destinata unui public determinat pentru a-l determina sa ia o decizie. Actul unic european Factorii care au dat nastere acestui tratat 17 si 28 februarie 1986 au avut origini diverse , acesta reprezinta prima modificare importanta a tratatului CEE de la Roma. 19 iunie 1983 sefii de state si de guverne au adoptat declaratia solemna privind UE de la Studgard. Liderii europeni si-au afirmat dorinta de a dezvolta si consoloda cooperarea politica europeana , de a promova o cooperaere mai stransa in domeniul culturii , o apropiere in unele domenii ale legislatiei statelor membre , de a efectua o analiza comuna si actiuni concrete pentru a face fata problemelor de ordin international , manifestarilor de violenta grave, criminalitatii internationale organizate si la modul general delincventei internationale. Liderii au subliniat necesitatea de a ameliora functiile institutiilor=> vor decide intr-un termen de 5 ani daca va trebui adoptat un nou tratat pentru a ncorpora progresele comunitii. Din partea sa sub impulsul parlamentarului italian Altiero Stinelli parlamentul european a adoptat la 14 februarie 1984 un proiect de tratat care instituia UE. Pentru a depasi rezistenta previzibila a guvernelor acest proiect prevedea ca parlamentele nationale vor fi sesizate direct prin tratat pentru

ratificarea sa si aceasta se va realiza doar daca tratatul va fi aprobat cu o majoritate a statelor reprezentand doua treimi din populatia comunitatilor. La reactia guvernelor Consiliul de la Fontainebleu in iunie 1984 a format un comitet interguvernamental privind forma instituionala a comunitatilor. Comitetul preconiza in raportul sau final transformarea comunitatilor europene intr-o Uniune Europeana , realizarea unui spatiu economic interior si promovarea unei identitati europene la exterior. Comisia europeana a publicat la 14 iunie 1985 Cartea Alba privind reusitele pietei interioare => sublinia ca Tratatul de la Roma a prevazut ca piata comuna trebuia stabilita progresiv in cursul unei perioade de tranzitite de 12 ani, dar ca in realitate nu exista libertate de schimburi completa si efectiva. Numeroase piedici subzistau traducandu-se prin mentinerea de frontiere sub forma lor fizica (control al persoanelor si bunurilor la frontierele si vamile interioare), frontiere tehnice (impedimente in reglementarile nationale ale statelor) , frontiere fiscale (mentinerea unor taxe indirecte care obligau la formalitati transfrontaliere lente si costisitoare). Conferinta interguvernamentala care a ajuns la Actul Unic European a primit un dublu mandat: incheierea unui tratat in materie de politica externa si securitate comuna; act care modifica tratatul comunitatii economice europene=> ambele texte au fost reunite sub titlul de Act Unic European. Cea mai importanta prevedere a acestui act este afirmarea principiului de stabilire la 31 decembrie 1992 a unei piete interioare definita ca spatiul fara frontiere in care libera circulatie a marfurilor , persoanelr , serviciilor si capitalurilor este asigurata. Actul a consacrat noi politici: coeziunea economica si sociala , cercetarea se dezvoltarea tehnologica si protectia mediului. De la semnarea actului unic europeann tratatele au fost amendate in continuare prevazand noi modificari. Astfel ultimii 25 de ani ai integrarii europene pot fi considerati o perioada de dezvoltare a unui proces foarte lung de revizuire care trebuia sa ia sfarsit odata cu intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona 1 decembrie 2009.

Acordul Schengen
-semnat in 1985 de Benelux (Olanda , Belgia , Luxemburg) , Franta , Germania -scop: diminuarea controalelor persoanelor la frontierele statelor semnatare 1990 Conventia de aplicare a acordului Schengen contine reguli administrative si tehnice pentru punerea in aplicare a acordului Schengen in aquis-ul (totalitatea normelor impuse statelor care vor sa adere la UE) comunitar. Astazi tarile membre Schengen : Austria , Belgia , Cehia , Danemarca , Estonia , Finlanda , Franta , Germania , Grecia , Islanda , Italia , Letonia , Lituania , Luxemburg , Malta , Olanda , Norvegia, Polonia , Portugalia , Slovacia , Slovenia , Spania , Suedia , Ungaria . Chiar daca Andora , Lichtenstein , Monaco , San Marino si Vaticanul nu au semnat acest acord , ele de asemenea nu practica controale la frontiera.

Aparitia si evolutia Uniunii Europene in tratate


1. Tratatul de la Maastricht
> Iunie 1988 proiectul Uniunii Economice si Monetare care luase nastere in 1969, la someeul de la Haga, dar care a fost abandonat in 1974 a revenit in atentia europenilor

J.Delors , presedinte al Comisiei Europene , a primit sarcina de a studia si de a propune etape concrete care sa conduca la crearea unei Uniuni Economice si Monetare. Raportul Delors a propus un proces in 3 etape dintre care ultimele 2 presupuneau o noua revizuire a Tratatului de la Roma. In perioada cand se discutau reformele care trebuiau introduse in Tratatul de la Roma pentru a asigura punerea in aplicare in vederea crearii Uniunii Economice si Monetare. Vederea Zidului Berlinului , prabusirea regimului comunist si reunificarea Germaniei au dus la aplicarea unei reforme mai largi. In acest context statele au decis sa-si extinda cooperarea la alte 2 domenii de importanta majora: a). politica externa; b).justitia si afacerile interne. Uniunea Europeana instituita prin Tratatul de la Maastricht semnat la 7 februarie 1992. Odata cu nasterea UE a inceput o noua etapa in procesul de integrare european. La momentul negocierii tratatului structurii viitoarei organizatii a provocat numeroase dezbateri. Statele au cazut de acord sa institutionalizeze cooperarea lor in materia politicii externe , a justitiei si a afacerilor interne fara a accepta in marea lor majoritate sa aplice domeniilor in cauza metoda comunitara pentru a evita restrangerea suveranitatii lor. Tratatul care instituia CEE s-a transformat in Tratatul de instituire a UE. Uniunea s-a suprapus pe comunitatile europene fara a se substitui acestora. UE nu a fost dotata cu personalitate juridica. Structura noii organizatii se asemana cu un templu grec contruit dintr-un fronton comun de principii si intritutii pe 3 piloni.

Prin unificarea procedurilor de aderare si revizuire pentru uniune in ansamblul ei autorii tratatului au vrut sa sublinieze caracterul indisociabil al acesteia.

In raport cu dispozitiile anterioare noile dispozitii nu contin modificari de substanta. Obiectul lor esential era evidentierea faptului ca Uniunea forma un tot si in special ca nici o adeziune la unul sau la altul dintre cei 3 piloni luati izolat nu putea fi efectuata. Cadrul institutional unic care trebuia sa reprezinte baza templului grec avea totusi niste limite. De fapt al 2-lea si al 3-lea pilon imprumutau institutiile comunitatilor , dar functionau potrivit unor proceduri diferite deplasand centrul ei de gravitate spre consiliu, care trebuia sa actioneze luand decizii cu unanimitate. Astfel UE si comunitatile europene chiar daca erau fondate de aceleasi state membre si pe aceleasi institutii coexistau functionand potrivit unor reguli, proceduri si principii diefrite ceea ce putea genra multe confuzii. Absenta unei structuri unice a uniunii se reflecta asupra structurii tratatului astfel potrivit unor autori, Tratatul de la Maastrich taparea ca un tratat hibrid in parte nou pentru ceea ce erau dispozitii comune privind al 2 lea si al 3 lea piloni si in parte tratat de revizuire a celor anterioare de la Paris si de la Roma. Totusi prin Tratatul de la Maastricht comunitatea este profund transformata. Mai intai Comunitatea Economica Europeana creata prin Tratatul de la Roma , nucleul dur al integrarii europene a primit un nume nou de Comunitate Europeana , consecinta a adaugirii a numeroase compeyente care nu erau de natura economica, cultura , sanatate publica , transporturi etc. A fost introdus conceptul de cetatenie europeana implicand posibilitatea unui control din partea Curtii. A fost consacrat principiul stabilirii unei uniuni economice si monetare preconizandu-se adoptarea monedei unice pana la 1 ianuarie 1999. Numele de euro a dost adoptata oficial la 16 decembrie 1995 , iar moneda a intrat pe pietile international la 1 ianuarie 1999 , inlocuind uniattea monetara economica. 1 ianuarie 2002 moneda euro a fost introdusa in circulatie inlocuind in cele din ruma monedele nationale din zona euro. Ratificarea Tratatului de la Maastricht a fost labiroasa. Un prim referendum negativ la 2 iunie 1992 in Danemarca a facut necesara organizarea unui al 2-lea referendum la 18 mai 1993. Franta a obtinut o victorie subreda cu 51,04 raspunsuri pozitive la referendumul organizat la 20 septembrie 1992. Regatul Unit dupa tergiversari interminabile a ratificat totusi tratatul la 2 august 1993. In Germania a fost introdus un recurs in fata Tribunalului Constitutional care a pus conditii precise pentru ratificarea tratatului. Tratatul a intrat in sfarsit in vigoare la 1 noiembrie 1993 cu o intarziere de 10 luni fata de calendarul prevazut initial.

2. Tratatul de la Amsterdam
Spre deosebire de Actul Unic European si Tratatul de la Maastricht , tratatul semnat la 2 octombrie 1997 nu era purtator al unui proiect major. Originea lui se gaseste in tratatul de la Maastricht autorii caruia au convocat din oficiu in 1996 o conferinta interguvernamentala la care urma sa se examineze daca trebuiau revizuite politicile si formele de cooperare instaurate prin tratat pentru a asigura eficacitatea mecanismelor. Cand a fost deschisa Conferinta Consiliului European a propus 4 obiective: Suprimarea ultimilor piedici in libertatea circulatiei persoanelor Problematica locurilor de munca si a drepturilor cetatenilor

Un rol mai eficient al Europei pe scena internationala Adaptarea arhitecturii institutionale a UE in vederea largirii . Principalul aport al Tratatului de la Amsterdam a fost crearea unui spatiu al libertatii, securitatii si justitiei. Fara a atinge structura acest tratat a reorganizat pilonii operand o comunitarizare partial in domeniul justitiei si afacerilor interne adica pentru tot ceea ce privea circulatia persoanelor si migratia. De asemenea acest tratat a cautat sa raspunda unor cerinte ale persoanelor prin dispozitii privind angajarea sau sanatatea publica. Tratatul a mai ameliorat functia politicii de securitate pe plan institutional, campul aplicarii codeciziei a foste extins iar rolul Curtii de Justitie a fost consolidat.

3. Tratatul de la Nisa
In vederea accelerarii procesului de largire , Consiliul european de la Koln a hotarat sa convoace o noua conferinta interguvernamentala in iunie 1999.=> semnarea Tratatului de la Nisa la 26 februarie 2001. Tratatul de la Nisa a reprenzentat un acord intre statele membre a obtinut dupa 4 zile de negocieri maraton. Anterior semnarii Tratatului Consiliului european , Parlamentul , Consiliul Uniunii si Comisia au semnat si proclamat la 7 decembrie 2000 Carta drepturilor fundamentale a UE fara a se pronunta asupra fortei acestei Carte. Tratatul de la Nisa a cunoscut de asemenea dificultati de ratificare cu un vot negativ la primul referendum in Irlanda. Declaratia nr.23 adoptata de conferinta interguvernamentala a chemat la lansarea unei dezbateri in acelasi timp mai larga si mai profunda despre viitorul UE care trebuia sa ajunga in 2004 la o noua revizuire a tratatelor in jurul a 4 teme: O simplificare a tratatelor pentru ca acestea sa fie mai clare si mai usor de inteles fara a le schimba sensul O delimitare mai precisa a competentelor intre state si UE Statutul Cartei drepturilor fundamentale Rolul parlamentelor statelor membre La sfarsitul lunii decembrie 2001 Consiliul european a adoptat Declaratia de la Lacken afirmand necesitatea pentru uniune de a deveni mai democratica , mai transparenta si mai eficace. In acest scop s-a format o conventie prin care reprezentatii statelor membre , ai parlamentului european , ai parlamentelor nationale si ai comisiei au discutat despre viitorul Europei pe parcursul a aproape 18 luni.

4. Tratatul de stabilire a unei Constitutii pentru Europa


Conventia asupra viitorului Europei si-a fixat drept misiune elabirarea unei Constitutii pentru Europa. In tendinta de recunoastere a personalittii juridice a uniunii si disparitia comunitatii , membrii conventiei au considerat ca era oportun sa inlocuiasca tratatele existente cu un text unic care sa reuneasca 4 parti: 1) Principiile fundamentale 2) Carta drepturilor fundamentale 3) Politicile si functiile uniunii

4) Dispozitii generale si finale Autorilor li s-a parut firesc sa numeasca acest text nou Constitutie. Aceasta abordare a fost obiectul unui consens larg in sanul conventiei considerandu-se ca drepturile comunitatii europene chiar daca au fost incheiate sub forma unui acord internationalconstituie Carta constitutionala a unei comunitati de drept. Astfel adoptarea unei constitutii era resimtita ca un gest de natura sa refondeze constructia europeana pe baze noi. Proiectul conventiei a fost trimis presedintiei italiene la 18 iulie 2003=> a fost aprobat de o conferinta interguvernamentala care ajungea astfel la semnarea tratatului de stabilire a unei Constitutii pentru Europa la 29 octombrie 2004. Membrii conventiei nu au putut anticipa corect utilizarea termenului de contitutie. Iontroducerea acestui termen a determinat un numar de guverne sa ia decizia de a ratifica tratatul prin referendum.

5. Tratatul de la Lisabona
Refuzul francezilor si a oleandezilor de a aproba tratatul constitutional a generat o confuzie profunda in mediul european. Chiar daca o declaratie atasata tratatului constitutional prevedea sesizarea consiliului european daca intr-un termene de 2 ani de la semnarea tratatului 4 din 5 state l-ar fi ratificat , dar unul sau mai multe state ar fi intalnit dificultati in procesul de ratificare sefii de state si de guverne nu au putut face mai mult decat sa cada de acord asupra necesitatii unei perioade de reflexie si adaptarii calendarului ratificarii in statele membre lasand in acelasi timp libertatea de a nu se pronunta. Consecinta a fost inghetarea proiectului tratatului constitutional. Iunie 2006 Consiliul european a incredintat Germaniei care ajungea la presedintia uniunii la 7 ianuarie 2007 grija de a explora posibile cai de renegociere. Astfel s-a realizat rapid ca adoptarea Constitutiei nu mai era pe ordinea zilei. Tonul a fost dat prin Declaratia de la Berlin cu ocazia celei de-a 15 a aniversari a Tratatului de la Roma prin care se invoca obiectivul de a reaseza UE pe baze noi reinoite fara a se mentiona Constitutia => abandonarea acestui tratat constitutional in favoarea unui simplu tratat de modificare a tratatelor actuale in vigoare. Acest tratat trebuia in acelasi timp sa apere principiile stabilite de Constitutie , dar sa se indeparteze de la aceasta in unele puncte deosebit de controversate. Astfel s-a gasit compromisul pentru a reconcilia punctele de vedere si preocuparile celor 18 state care ratificasera deja tratatul constitutional , a celor 2 state in care refuzul ratificarii a fost majoritar si a altor alte 7 tratate in care procesul de ratificare nu luase sfarsit. Conferinta interguvernamentala si-a incheiat lucrarile incepute la 23 iulie 2007 la Lisabona prin semnarea unui nou acord politic la 13 decembrie 2006. El modifica in conformitate cu mandatul din iunie tratatul UE si al comunitatii europene. Primul si-a pastrat titlul initial , al 2-lea a devenit Tratatul de functionare al UE. Acest tratat a luat forma unui catalog de amendamente la tratatele anterioare greu de inteles fara o raportare la textele tratatelor pe care le revizuia. Au fost facute mai multe concesii euroscepticilor. Termenii de contitutie , lege , lege-cadru si ministru al afacerilor externe au disparut precum si referirea la simbolurile uniunii. Textul Cartei drepturilor fundamentale a fost retras din tratate in favoarea unei simple mentiuni la aceasta. Caracterul interguvernamental al politicii externe si de securitate este evidential prin

mentinerea asnsamblului regulilor specifice care reglementeaza politica externa si de securitate comuna in noul tratat al UE. Diferite articole ale tratatelor protocoalelor si declaratiilor care se refera la competentele uniunii sunt impregnate de neincrederea europenilor fiind utilizate mai curand formele negtive pentru a califica competentele uniunii. Tratatul de la Lisabona contine si prevederi foarte importante printre care: a. Recunoasterea personalitatii juridice a UE b. Dsparitia sistemului pe piloni si stergerea completa a comunitatii europene c. Mai multa democratie prin cresterea rolului parlamentului european prin consolidarea rolului parlamentelor nationale si a dreptului de initiativa privata d. Recunoasterea caracterului de drept primar Cartei drepturilor fundamentale e. Clarificarea competentelor institutiilor f. O mai mare eficacitate datorita unei presedentii stabile a consiliului european si extinerea majoritatii calificate la consiliu g. Un spatiu de libertate , securitate si justitie pus in functiune in mod real h. O mai mare coerenta in actiunile externe ale uniunii care a devenit posibila mai ales prin crearea functiei de Inalt reprezentant al uniunii pentru afaceri externe si politica de securitate. Intrarea in vigoare deosebit de dificila a acestui tratat va ramane in istorie. In termenii art.6 din Tratatul de la Lisabona aceasta a fost fixata pentru 1 ianuarie 2009 in ideea ca : toate instrumentele de ratificare sa fi fost depuse sau in caz contrar intrarea ar fi fost prevazuta in prima zi a lunii urmatoare dupa depunerea instrumentului de ratificare a statului semnatar care va proceda ultimul la aceasta formalitate. Tratatul de la Lisabona nu continea nici o dispozitie care sa prevada solutii posibile in caz de neratificare de catre unul sau mai multe state. In timpul refrendumului pe care autoritatilor irlandee au fost obligate sa-l organizeze in iunie 2008 numerosi comentatori isi exprimau temerea care s-a concretizat in cele din urma 53,4 procente a irlandezilor care au spus nu tratatului de la Lisabona. Principalele motive ale acestui vot negativ au fost lipsa de informare si de intelegere a tratatului si a mizelor sale si unele temeri cu privire la protejarea neutralitatii Irlandei , pierderea comisarului irlandez sau protectia regimului fiscal national. Consiliul european a trebuit sa consacre 3 reuniuni pentru a gasi solutii in vederea intrarii in vigoare a Tratatului de la Lisabona 19-20 iunie 2008 consiliul a exclus implict renegocierea tartatului care fusese deja ratificat de 19 state. 12-13 decembrie 2008 consiliul a-a angajat sa i-a masuri pentru a permite comisiei sa continue includerea unui national din fiecare stat membru. La 17-18 iunie 2009 s-a adoptat decizia sefelor de state si de guverne a celor 27 de state membre , a caror dispozitii urmau sa fie enuntate intr-un protocol la incheierea celui mai apropiat tratat de adeziune. Garantiile astfel date irlandezilor a permis organizarea unui nou referendum la 2 octombrie 2009 si 67 de procente in favoarea ratificarii tratatului de la Lisabona. Totusi la acel moment persistau mai multe dubii cu privire la intrarea in vigoare a tratatelor din cauza reticentelor presedintelui eurosceptic Klaus Vaclav care a obtinut clauze derogatorii ca si cele acordate Poloniei si Regatului Unit in ceea ce priveste Carta drepturilor fundamentale si care a primit aceasta satifactie la 29-30 octombrie 2009 si astefel Cehia a depus

intrumentul sau de ratificare la 13 noiembrie 2009 facand posibila intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona la 1 decembrie 2009.

Natura Uniunii Europene si procesele de largire


Potrivit unui autor ordinea juridica a UE cunoaste un proces de contitutionalizare progresiva chiar daca termenul de constitutie a fost abandonat. Primul element de confirmare a acestui proces este roganizarea prin tratate a puterii UE: stabilirea organelor , descrierea raporturilor din ele , afirmarea principiilor directoare , echilibrul insitutional si cooperarea intre institutii. Dupa reforma de la Lisabona tratatele contin cateva elemente care le apropie de o Constitutie: inglobarea unor articole privind valorile si obiectivele uniunii ; afirmarea cu privire la apartenenta la uniune si precizarea competentelor uniunii => reprezinta fundamentele proiectului politic european. Dupa ce Constitutia europeana introdusese un articol referitor la simbolurile uniunii , renuntarea la acest proiect a dus la suprimarea acestor prevederi din Tratatul de la Lisabona. Euroscepticii s-au bucurat subliniind ca astfel uniunea ar fi semnat cu un superstat , altii au regretat deoarece aceste simboluri aveau menirea de a apropia cetatenii uniunii. 16 state au tinut sa marcheze atasamentul lor la aceste simboluri intr-o declaratie comuna anexata Tratatului de la Lisabona si Parlamentul european.

A. Valorile UE
Chiar daca initial contructia europeana s-a situat deliberat pe un plan strict conomic diferite texte adoptate ulterior au definit principiile comune statelor memebre dand si o incarcatura politica acestei constructii. Preambulul Tratatului de la Roma evoca protejarea pacii si libertatii. In preambului Actului Unic European statele se declarau decise sa promovezeimpreuna democratia bazandu-se pe drepturile fundamentale in special libertatea , egalitatea , si justitia sociala. In preambulul Tratatului de la Maastricht statele confirma atasamentul lor la principiile libertatii , democratiei si a respectarii drepturilor omului, a libertatilor fundamentale si a statului de drept si se declara doritoare sa aprofundeze solidaritatea intre popoare respectand istoria , cultura si traditiile lor. O noua etapa tratatul de la Amsterdam dispozitite uniunea este fondata pe principiile libertatii , democratiei si a respectarii drepturilor omului si a libertatii fundamentale precum si a statului de drept , principii care sunt comune statelor membre. Aceste principii sunt apoi confirmate , amplificate si convertite in valori in preambului Cartei drepturilor fumdamentale care afirma ca Uniunea este intemeiata pe valori indivizibile si universale ale demnitatii umane , libertatii , egalitatii si solidaritatii => se intemaiaza pe principiile democratiei si a statului de drept.

Prima fraza a art.2 din Tratatul UE asa cum a fost modificat intocmeste o lista scurta de valori fundamentale: respectul demnitatii umane , a democratiei , egalitatii si statului de drept si respectul dreptului omului precum si a dreptului persoanelor apartinand minoritatilor nationale. Valorile astfel enuntate nu se disting printr-un caracter nou , reiau de fapt principiile larg consacrate in dreptul international , in legislatiile nationale a statelor membre precum si in tratatele anterioare.

B. Obiectivele UE
Art.3 din tratatul UE defineste finalitatile care justifica existenta uniunii si a unor competente la acest nivel: Al(1) Uniunea urmareste sa promoveze pacea , valorile sale si bunastarea popoarelor sale. Al(2) Cetatenii uniunii beneficiaza de libertatea de circulatie a persoanelor care este asigurata intrun spatiu de libertate , securiate si justitie fara frontiere interne. Totodata se iau masuri adecvate prinvind controlul la frontierele externe , dreptul la azil , imigrarea , precum si prevenirea criminalitatii si combaterea acestui fenomen. Al(3) In interiorul uniunii este instituita o piata interna care actioneaza pentru dezvoltarea durabila a Europei intemeiata pe o crestere economica echilibrata si pe stabilitatea preturilor, pe o economie sociala de piata cu grad ridicat de competitivitate care tinde spre ocuparea deplina a fortei de munca precum si pe un inalt nivel de protectie si de imbunatatire acalitatii mediului. Uniunea promoveaza progresul stiintific si tehnic. Al(4) Uniune combate excuziunea socila si discriminarile si promoveaza justitia si protectia sociala , egalitatea intre femei si barbati , solidaritatea intre generatii si protectia drepturilor copilului. Ea promoveaza ecoeziunea economica , sociala si teritoriala precum si solidaritatea intre statele membre. Al(5) Uniunea pune accentul pe bogatia diversitatii sale culturale si lingvistice si vegheaza la protejarea si dezvoltarea patrimoniului cultural European. Al(6) In uniunea Economia si Monetara, instituita in cadrul UE, moneda este euro. In relatiile pe care UE le stabileste cu restul comunitatii internationale, ea isi afirma si promoveaza valorile si interesele sale si contribuie la protectia cetatenilor sai. Al(7) Pe plan global, UE contribuie la pacea, securitatea si dezvoltarea durabila a planetei, solidaritate si respect reciproc intre popoare, comertul liber si echitabil, eliminarea saraciei si protectia drepturilor omului, in special a drepturilor copilului, precum si la respectarea stricta si dezvoltarea Dreptului International, inclusive respectarea principiilor ONU, prevazute in Charta acesteia.

NATURA UNIUNII EUROPENE


In definirea sa clasica, statul este o entitate ce presupune reunirea catorva elemente: un teritoriu, o populatie si o autoritate suverana. Cu toate ca Uniunea dispune de unele elemente etatice, ea nu poate fi considerata un stat. a) Teritoriul: UE nu poseda un teritoriu propriu, desi tratatele au un camp de aplicare teritoriala, care acopera statele membre. Intinderea teritoriului Uniunii se adapteaza automat la modificarile teritoriale ale statelor membre. In plus, Uniunea nu dispune de exclusivitate in competenta teritoriala, spre deosebire de state; ea nu intervine decat in cadrul competentelor sale. Cu acest titlu, teritoriul Uniunii nu poate fi asimilat teritoriului statal asupra caruia statul exercita, in lumina Dreptului International, deplinatatea competentei. b) Populatia: constituie ansamblul persoanelor care locuiesc pe teritoriul statului, majoritatea fiind legate de acesta prin nationalitate. Cat despre UE, tratatele originale vizau destinatarii normei comunitare, fie ca aveau sau nu nationalitatea unui stat membru. In acelasi timp, cetatenii statelor membre au beneficiat mereu de un tratament special, mai ales in ceea ce priveste libera circulatie a lucratorilor si nediscriminarea. Tratatul de la Maastricht a contribuit la consolidarea distinctiei intre destinatarii normei comunitare si titulari ai cetateniei Uniunii, notiune noua legata de cetatenia unui stat membru. Tratatul precizeaza ca cetatenia Uniunii completeaza cetatenia nationala si nu o inlocuieste, adica cetatenii suprapun pe nationalitatea lor cetatenia Uniunii. Prin urmare nu exista un mecanism independent de dobandire a cetateniei UE. c) Suveranitatea: potrivit Tratatului UE, aceasta nu poate actiona decat in limitele competentei sale (art. 13); pe plan intern al statelor membre, suveranitatea este limitata, deoarece ele nu pot decide in domeniile in care tratatele................ Desi Uniunea nu dispune de suveranitate, statele membre au consimtit sa ii transfere competente in unele domenii. Prin urmare, Uniunea si statele se gasesc in situatia exercitiului partajat al suveranitatii (o situatie asemanatoare gasim si in statele federale). Totusi, in cadrul UE, doar statele dispun de monopolul constrangerii fizice; instantele comunitare nu pot recurge la aceasta decat prin intermediul instantelor statelor membre. Punctul determinant al diferentei este faptul ca Uniunea nu are competenta competentei, adica modificarea tratatelor necesita acordul unanim al tuturor statelor membre. Mai mult decat atat, Tratatul de la Lisabona atribuie competenta competentei in favoarea statelor, instituind un drept unilateral de retragere din UE (art. 50).

In concluzie, chiar daca Uniunea prezinta din ce in ce mai multe trasaturi ale unui stat, ea nu poate fi analizata deocamdata ca o entitate statala. O organizatie internationala este compusa din state, iar actele ei se adreseaza acestora. Ea prezinta un caracter interguvernamental, spre deosebire de Uniune, care, in domenii de interes major, aplica metoda comunitara. In cadrul Uniunii, statele nu sunt singurii subiecti de drept, aceasta calitate apartinand si cetatenilor sau chiar si persoanelor juridice. Tratatele sunt norme superioare in ordinea juridica comunitara, a caror intaietate este asigurata de un control

jurisdictional. Regulile de Drept International nu-si gasesc loc in aceasta ordine juridica decat in raport cu alte subiecte de Drept International. Intr-o hotarare din 5 feb. 1963, Curtea de Justitie Comunitara analizeaza comunitatea ca pe o noua ordine juridica de Drept International. In jurisprudenta sa ulterioara, ea s-a degajat de aceasta conceptie in cauza costa contra enel (15 iulie 1964), subliniind ca tratatele comunitare au instituit o noua ordine juridica in favoarea careia statele au limitat in domenii din ce in ce mai extinse drepturile lor suverane si a caror subiecte sunt nu doar statele membre, dar si cetatenii lor. Caracteristicile esentiale ale ordinii juridice comunitare astfel constituita sunt in special intaietatea sa in raport cu dreptul statelor membre precum si efectul direct al unei serii de dispozitii aplicabile resortisantilor sai. In sfarsit, ideea de cetatenie a unei organizatii internationale este o situatie inedita pana in prezent.

CAPITOLUL 2: Aderarea la Uniunea Europeana


Membrii originali ai UE sunt cele 6 state semnatare ale Tratatului de la Roma, din 1957, respectiv RFG, Franta, Belgia, Olanda, Luxemburg si Italia. Toti ceilalti membri actuali au fost admisi in UE in urma unor negocieri. Admiterea noilor membri este in prezent obiectul art. 49 din Tratatul UE. Conditiile de admitere Se tine cont de conditiile fixate prin tratat, dar si cele definite de Consiliul European, cunoscute sub numele de Criterii de la Copenhaga. A. Conditiile definite prin tratat Conform art. 49, orice stat european care respecta valorile prevazute la art. 2 si care se angajeaza sa le promoveze poate sa devina membru al Uniunii. Astfel, aceasta dispozitie fixeaza 3 conditii: calitate de stat in sensul Dreptului International: in prezent, UE se confrunta cu aceasta chestiune in masura in care Kosovo si-a declarat unilateral independenta si in masura in care siar depunde candidatura pentru aderare la UE caracterul european d.p.d.v geografic: acesta nu are totusi limite precise; daca Mediterana serveste drept demarcatie in raport cu Africa, nicio frontiera naturala nu separa Europa de Asia, ambele formand geografic un singur continent inevitabil european. Identitatea europeana este una mai ales istorica si culturala; fiind imposibila fixarea unor limite clare ale Europei, aprecierea este una in esenta politica. Singura apreciere a acestei conditii, facuta pana in prezent s-a referit la Maroc, a carui candidatura a fost respinsa pentru acest motiv in 1987. Turcia a fost recunoscuta drept candidata, chiar daca nu are decat o mica parte a teritoriului in Europa. Cat despre Cipru, nicio contestatie nu a fost ridicata in privinta sa, in ciuda situatiei sale geografice respectarea valorilor vizate de art. 2 din Tratatul UE si angajamentul de a le promova. Pana la Tratatul de la Amsterdam, nicio dispozitie nu subordona expres accesibilitatea unei

candidaturi caracterului democratic al unui stat care o depune. Tratatul de la Lisabona adauga la simpla respectare a valorilor si ideea unei atitudini pozitive precum si promovarea acestor valori. B. Criteriile de la Copenhaga Consiliul European din iunie 1993 pune bazele principiului conform caruia tarile din Europa Centrala si Orientala ar putea adera la UE din momentul cand vor fi in masura sa indeplineasca obligatiile care decurg din aceasta calitate, indeplinind conditiile politice si economice cerute. Pentru aceasta, tara candidata trebuie sa respecte: 1. Un criteriu politic: institutii stabile care sa garanteze democratia, intaietatea dreptului, drepturile omului, respectarea si protejarea minoritatilor nationale. 2. Un criteriu economic: o economie de piata viabila precum si capacitatea de a face fa presiunii concurentiale si fortelor de piata din interiorul Uniunii 3. Aquis comunitar: capacitatea de a-si asuma obligatiile de aderare, in special prin subscrierea la obiectivele de uniune politica, economica si monetara. Aceste criterii de aderare au fost confirmate in Consiliul European de la Madrid din decembrie 1995, care a adaugat si necesitatea unei adaptari a structurilor administrative ale tarii candidate pentru a crea conditiile unei integrari progresive si armonioase. 4. Capacitatea Uniunii de a asimila noi membri, mentinand elanul integrarii europene. Dupa ultima largire si esecul Constitutiei, acest element a fost evidentiat in 2006; Consiliul European a subliniat atunci ca pentru a permite Uniunii sa mentinta capacitatea de integrare, tarile pe cale de aderare trebuie sa fie dispuse sa-si asume pe deplin obligatiile care decurg din aceasta aderare, iar UE trebuie sa poata functiona eficient si sa avanseze.

Procedura de aderare
In termenii art. 49 din Tratatul UE, orice tara europeana care doreste sa adere la Uniune, adreseaza candidatura sa Consiliului; acesta se pronunta in unanimitate asupra cererii, dupa ce a consultat Comisia si dupa aprobarea Parlamentului European, care se pronunta cu majoritatea membrilor sai. Conditiile de aderare si adaptarile tratatelor pe care le antreneaza aderarile fac obiectul unui acord intre statele membre si tara candidata. Acest acord sau tratat de aderare este supus ratificarii tuturor statelor contractante. O inovatie introdusa prin Tratatul de la Lisabona este obligatia de a informa despre cererea de aderare nu doar Parlamentul European, ci si parlamentele nationale. In practica, procedura aderarii se desfasoara in mai multe etape: 1. Dupa introducerea cererii de aderare, prima etapa este recunoasterea statului de stat candidat; aceasta va declansa strategia de preaderare si, in special, accesul statului la ajutorul de preaderare care constituie o sustinere in vederea indeplinirii criteriilor de aderare 2. Deschiderea propriu-zisa a negocierilor de aderare care presupune minimum ca tara candidata sa respecte conditiile politice (democratia si drepturile omului). Obiectul esential al negocierilor si reluarea acquis-ului comunitar cuprinde 35 de capitole: Libera circulatie a

marfurilor; Libera circulatie a lucratorilor; Dreptul de stabilire si de liber-prestare a serviciilor; Libera circulatie a capitalurilor; Piete publice; Dreptul societatilor; Dreptul proprietatii intelectuale; Politica concurentei; Serviciile financiare; Societatea informatiei si media; Agricultura si dezvoltare rurala; Politica transporturilor; Energia; Fiscalitatea etc. Comisia stabileste un raport de screening pe fiecare capitol al articolului si pentru fiecare tara care serveste ca baza pentru deschiderea porcesului de negociere. Negocierea supune Consiliului un proiect de pozitie comuna, Consiliul adopta o pozitie comuna care autorizeaza deschiderea capitolelor. Negocierile au loc la nivel de ministri sau de reprezentanti permanenti ai statelor membre si a ambasadorilor sau negociatorilor principali ai tarilor candidate.

You might also like