Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more ➡
Download
Standard view
Full view
of .
Add note
Save to My Library
Sync to mobile
Look up keyword
Like this
3Activity
×
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
VANTURILE

VANTURILE

Ratings: (0)|Views: 1,883|Likes:
Published by wollandcom

More info:

Published by: wollandcom on Sep 08, 2009
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, DOC, TXT or read online from Scribd
See More
See less

09/09/2013

pdf

text

original

 
VÂNTURILE
de Ion Agărbiceanu- Păi tu credeai că-i cineva viu? Vântul, măi băiete, e o putere a aerului.Şi-aduce aminte că n-a înţeles Îi plac toate vânturile. Îşi aduce aminte că în copilărie a vrut odată să prindăvântul. Ieşise cu moşul său în grădină, unde era o baltă plină de trestiiş uscat – era în gură de primăvară.Trestiişul se îndoia, foşnea uscat, uneori făcea valuri cari parcă fugeau unul după altul.- Uite, moşule, vântul! striga el înveselit.- Da, bate vântul şi-i destul de rece!- Dumneata-l vezi?- Ce să văd?- Vântul!- Cum să nu văd cum se clatină trestia şi sălciile de pe marginea bălţii!- Da’nu trestia şi salciile!- Păi ,ce alta?- Vântul!Bătrânul ridica din umeri.- Mă laşi, moşule, să mă duc să-l prind?- Ce să prinzi?- Vântul!- Du-te şi prinde-l, zâmbi moşul său. Să-l aduci să-l văd şi eu la faţă.Băieţaşul de-atunci a prins fuga, a ajuns la trestiiş, l-a văzut de-aproape cum se leagănă, a auzit cumfoşneşte din frunzele uscate, s-a uitat, a căutat prin trestiiş, dar vântul nu l-a văzut, nu l-a găsit, şi dezamăgit,s-a întors cu mâinile goale la bunicul său.- Nu l-ai aflat?- Nu-i!nimic şi a rămas tare nemângâiat. Nu înţelege Nicu multe nici acum:ce sunt vânturile, de unde vin şi unde se duc?Şi acum e mărişor, peste o jumătate de an va merge la şcoală. De când cu păţania din copilărie n-a maicutezat să întrebe pe nimeni ce sunt vânturileNu ştia ce sunt, dar îi plăceau toate. Păzea noatinii lor, vro trei sterpe şi un berbec bulbucat, la cap cucoarnele mari, răsucite de vro trei ori, pe o costişă plină de spini, la marginea unei păduri. Cunoştea acumtoate vânturile.Cea mai mică adiere, boare, abia pleca firele de păiş, nu putea mişca nici frunzele spinilor, nu aveacântec, auzit poate numai de gâzele mărunte şi smălţuite, care se urcau pe firicelele de iarbă, cu picioruşele lor ca o părere şi le clătina boarea o dată cu firul de iarbă.El îşi zicea că nici boarea nu putea să fie mută, când toate celelalte vânturi îşi aveau cântecul lor. Îşiîncorda auzul, se pleca cu urechea pe pajişte, dar nu auzea nimic. De bună seamă auzeau însă gângăniile, carela adierea boarei parcă înviau toate de unde erau ascunse în iarbă, şi începeau să se mişte şi să se împrăştie înîmpărăţia verdeţii.Unde era iarba mai înaltă se înfiora şi ea la adierea boarei, şi se închina uşor. Nevăzută şi abia simţităde obicei, ce răcoare învietoare îi aducea în obraji când erau călduri mari! În potopul acela din pădurile verii,în cuptorul ce dogorea sub soare, de unde aducea boarea răcoarea aceea, ca de alt tărâm?Nu ştia, dar nici nu se întreba cu stăruinţă , ci numai aşa , de mântuială. Se bucură că se răcoreşte şi el.Uneori, după-amiezile, când începeau să se lungească umbrele căpiţelor din luncă, pe unde îşi păşteaacum, în treacăt, noatinii, boarea trăgea mai tare, purtând mireasma fânului proaspăt din căpiţe. Boarea maimare părea că înviorează acum şi oiţele lui, care retezau cu hărnicie firicelele nouă de iarbă din cositură. Nuavea să pască mult pe –aici, până vor căra oamenii fânul, apoi luncile vor fi oprite, să crească otava.Lui Nicu îi plăcea adierea asta mai tare, o inspira cu lăcomie şi-i părea că-l … întinereşte, se gândea el,dacă ar fi putut fi mai tânăr.
01
 
Spre seară mai pricepea răcoarea boarei, parcă ar fi adus-o din pădurea vecină ;în toiul amiezii însă,şi departe de pădure, nu avea de unde o răscoli.Din ceea ce văzu cât au păscut oiţele pe coasta plină de spini, înţelese că boarea adie numai pe pământ, nu se ridică departe în aer, nu ajunge până la coroanelor arborilor, ba nici tufele de spini nu leclăteşte. Mai înţelese că boarea nu schimbă vremea, nu aduce nori, nu vesteşte ploi.Ea răcoreşte pe lucrătorii osteniţi şi încălziţi în dogoarea zilelor de vară. Deşi rămăsese ruşinat de păţania din copilărie, când a voit să prindă vântul, îi tot venea şi acum să se gândească la boare ca la o fiinţăvie, pe care nu o putea vedea, dar parcă o simţea uşoară, tinerică şi fragedă.Vânturile erau de multe feluri. Nicu, pe lângă oiţele lui, toată ziua sub cer, avu vreme să le cunoascăşi să se împrietenească cu toate. Cu toate cele ce băteau din primăvară până toamna târziu.Îi plăcea vântul ce bătea din aripi aspre, care venea de către răsărit, învolbura coama pădurii şi ridicaîn pale lâna de pe noatinii lui, dar mai cu seamă de pe cele trei sterpe, şi de pe berbece , care aveau lâna maimare.Învolburată , coama pădurii părea sură , nu făcea valuri, nu alerga cum alergau pe coastă lanurile degrâu verde înspicat. De câte ori le vedea pornind în valuri Nicu zâmbea, căci îşi aducea aminte de o povestecu un om ţicnit pe care i-a spus-o tatăl său. Omul a avut şi el o holdă, într-un loc singuratic pe un deal, undenu mai erau şi alte semănături, şi într-o zi s-a dus să vadă cât a mai crescut grâul. Dar bătea vântul de larăsărit. Holda verde unduia în valuri, cari păreau că fug peste muchea dealului. Mintosul alergă acasă şi îşi luăsecerea şi dădu fuga la holdă şi începu a o secera aşa verde, să nu-i fugă toată peste deal.Doamne, dar ce minune era să priveşti când bătea vântul acesta semănăturile de pe deal, să le vezi cumgrăbesc şi aleargă toate spre culme, şi totuşi nu se clintesc din locul lor. Nicu n-a văzut nici marea, nici un lacmai mare, să poată vedea valurile de apă, ci numai bălţi. În bălţi, şi când bătea vântul tare, apa abia seîncreţea.Privind mereu fuga lanurilor de grâu, uitându-se la coama pădurii frământată şi sură, ascultândcântecul potolit al copacilor de pe marginea pădurii, Nicu îşi uita nu numai de oiţele lui, ci şi să mai mănânce.Turmuliţa lui nu era departe, se răsfira numai pe costişă, oiţelor le plăcea să mănânce pe răcoare. Şi vântulacesta de la răsărit era totdeauna răcoros.De la o vreme prindea putere şi începea să mişte şi crengile pădurii, nu numai coama de frunze. Atuncise isca şi alt cântec, în locul freamătului de mai înainte, un fel de vâjâit domol şi adormitor, să-l asculţi cuceasurile, îşi zicea Nicu.Vântul acesta de la răsărit era sec, uscat, şi când pornea, copilul începea să cunoască din câte a văzut,că se pune vreme secetoasă. Bătea o zi-două, fugărea nori înalţi pe cer, apoi se însenina, vântul înceta şivremea începea să se încălzească. Se punea vremea uscată, bună de fân şi de seceră.Dar când vântul se pornea de la apus, când aducea mireasma de umezeală, de ploaie, Nicu începu săştie că se schimbă vremea, că vor veni ploi. Vină, numai să nu ţină mult, cu zilele, să-i înmoaie straiele întoată ziua, să-i fleşcăiască gurguiul opincuţelor, încât să se tot împiedice de el. Vină şi vânturile aducătoare,de ploaie, să mai crească iarba pe costişă. Las’ să ploaie, că oilor le place să pască în ploaie, să le mai spele lâna!Ş-apoi vântul acesta de la apus nu e statornic, nu bate regulat în acelaşi fel, zile în şir. Porneşte de celemai multe ori năbădăios, frământă pădurea cu duşmănie, apoi deodată piere şi răsună ploaia pe coama neagrăşi liniştită pădurii.Dacă ar răsuna numai! Dar cântă, şi pe câte glasuri! Cum să le prinzi pe toate ? Şi trebuie să le prindă,că-i tremura sufletul la fiecare întorsătură de cântec.Minunea cea mare e cum răzbeşte vântul până în înălţimi şi mână norii, îi scoate mereu de dupămăgurile de la apus şi-i mână în turme mari - parcă-s turme grele de bivoli – şi-i duce cine ştie unde, peste păduri? Că norii sunt purtaţi de vânt, Nicu nu se mai îndoieşte: a văzut de atâtea ori că dacă un nor din careciuruie ploaia a trecut pe deasupra lui, ploaia – până ce vântul aduce a altul tot aşa de vânăt-negru – cade mairar, în picuri mai mici, în aţe subţiri. Cum se suie vântul la aşa înălţimi şi cum are putere să poarte norii ?Dar norii oare ce vor fi? Dacă-s din apă, cum stă apa în văzduh şi nu cade, numai câteodată? Dar el avăzut că sunt vânturi care se suie cu mult mai sus, deasupra norilor celor negri. Prin spărturi care se fac uneoriîn întunericul de sus, el a văzut nouraşi albi chiar la porţile cerului. Ei sunt duşi de vânturi în altă parte, nu peun drum cu cei grei de ploaie…
02

Activity (3)

You've already reviewed this. Edit your review.
1 thousand reads
1 hundred reads
Alexa Iulia liked this

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->