Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
4Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Politica foamei

Politica foamei

Ratings: (0)|Views: 63|Likes:
Published by Florian Ristea

More info:

Published by: Florian Ristea on Sep 09, 2009
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOCX, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

08/18/2010

pdf

text

original

 
Politica foamei
O „piatră de moară” pentru liderii lumii
În timp ce hipermarketurile din țările dezvoltate au devenit un fel delocuri de pelerinaj ale unui nou cult – consumerismul, criza alimentelordin țările Lumii a Treia scoate la iveală deficiențele sistemului economicmondial și repune securitatea alimentaîn centrul politiciloreconomice.
În luna septembrie a.c., Organizația Mondială pentru Agricultură și Alimentație(FAO) raporta un număr de 925 milioane de persoane care sufereau din cauzafoametei la începutul anului 2008. Între timp, alte 44 milioane s-au adăugatacestui număr, iar estimările arată că, la începutul anului viitor, cifra va depăși unmiliard. Adică, unul din șase locuitori ai planetei. Cauza? Creșterea prețuluialimentelor la nivel mondial. Daacum graficul cifrelor în crtere„impresiona” comunitatea internațională doar în direcția acordării de ajutoareumanitare în țările sau zonele afectate de foamete, în anul 2008 fenomenul aatins „masa critică”, aducând problema pe masa politicienilor. Confruntați cuadevărate revolte ale foamei în 37 de țări din a-numita „Lume a Treia”,diriguitorii politicii globale stau în fața unei dileme: încerce soluționareaproblemei printr-o politică intervenționistă
1
(recunoscând astfel eșecul modeluluieconomic neoliberal) sau să dreagă fisurile acestuia, prin eliminarea practicilorprotecționiste,
2
care încă mai îngrădesc „comerțul liber” și contribuie la creștereaprețului alimentelor la nivel global.
Revoltele foamei.
Fenomenul care a aprins scânteia revoltelor a fost creștereagalopantă a prețurilor. Un raport al Băncii Mondiale, publicat în luna aprilie 2008,arăta că, la nivel mondial, prețul grâului crescuse cu 181% față de anul 2005, iarprețul alimentelor de bază cu 83%, față de aceeași perioadă. Mai mult decât atât, în condițiile în care numai în ultimul an, prețurile mondiale la grâu, orez, lapte șicarne s-au dublat, iar cele la porumb s-au triplat, zeci de milioane de oameni aufost aruncați în cea mai cruntă mizerie, fiindu-le imposibil să se mai poată hrăni.Ca urmare, în mai multe țări din Africa, Asia și America Latină, foamea i-a scos înstradă pe oameni, declanșând adevărate „revolte ale foamei”. În Camerun,conform datelor furnizate de agenția de știri
Reuters
, s-au înregistrat cel puțin 24de morți, peste 1600 de arestări și mai mult de 200 de condamnări la închisoare; în Haiti, pe lângă moartea a cinci persoane și rănirea altor 200, revoltele auprovocat și căderea guvernului, în timp ce în Thailanda și Pakistan, depozitele dehrasunt păzite de armată împotriva atacurilor celor înfometați. Valul derevolte, început către sfârșitul anului 2007 în Africa de Vest, s-a perpetuat și înprima parte a acestui an, când a cuprins țări ca Mexic, Haiti, Maroc, Senegal,Etiopia, Madagascar, Mauritania, Mozambic, Guineea, Burkina Faso, Coasta deFildeș, Uzbekistan, Yemen, Indonezia, Filipine, Thailanda, Bangladesh, Pakistanș.a.
Eșecul unei teorii.
Ceea ce pare ciudat în toată această poveste dureroasă estefaptul ca întreaga comunitate internațională pare să fi fost surprinsă pe piciorgreșit de dimensiunile crizei și de numeroasele revoltele pe care le-a provocat.
1
Intervenționismul
economic este, în general, asociat cu politica de stânga (socialism,liberalism social, ecologism) și desemnează orice acțiune a unui guvern cu scopul de ainfluența economia țării.
2
Protecționismul
este o politică economică de restrângere a comerțului între națiuni, prinreglementări guvernamentale (taxe pe produsele importate, limitarea importului etc.), cuscopul de a „proteja” afacerile și standardul de viață al cetățenilor unei țări.
 
Conform teoriei ducare funcționează economia lumii, nu trebuia se întâmple astfel. Piața trebuia să se regleze singură, astfel încât toți să profite. Darnu s-a întâmplat așa. Acest fapt pune în lumină (pentru a câta oară?) limiteleteoriilor omenești, care, în cele din urmă, se dovedesc a fi experimente nefericite,de pe urma cărora unii profită, iar alții suferă. Beneficiarii acestei situații suntmarii exportatori. Primul dintre aceștia, Statele Unite ale Americii, a înregistrat unvenit record din exporturile agricole în 2007: 85 miliarde dolari (53 miliarde euro).Iar estimările Departamentului American al Agriculturii arătau că recolta anului2008 va doborî și acest record. În Franța, marii producători agricoli și-au dublatveniturile. Deși mai discrete, marile case de comerț înregistrează beneficiiastronomice. În aceli timp, la celalt cat al laului aprovizionării,importatorii sunt din ce în ce mai furioși. Motivul? În timp ce creșterea coșului deconsum este suportabilă în economiile dezvoltate, unde factura alimentară nureprezintă decât 14% din cheltuieli, în statele Lumii a Treia (în special în Africasub-sahariană) aceasta este de nesuportat, întrucât „înghite” 60% din venituri. Încadrul unei conferințe de presă, susținută în noiembrie 2007, Henri Josserand –directorul serviciului mondial de informii și alertă rapidă al OrganizațieiNațiunilor Unite pentru Agricultuși Alimentație (FAO) aprecia facturaalimentară a crescut cu o treime pentru țările africane sau chiar cu 50% pentrucele mai dependente dintre ele. Aceasta, duce un raport al aceleiiorganizații estima că, pentru aceste țări, doar coșul importurilor alimentare vacosta în medie cu 90% mai mult decât în anul 2000. Adică, sare presărată perană.Asemenea date arată că sistemul economic mondial al comerțului liber îmbogățește pe unii și-i aduce „în sapă de lemn” pe alții. În timp ce producția decereale (în special grâu) destinată pieței mondiale este apanajul câtorva state(SUA, Uniunea Europeană, Australia, Canada și Argentina), agicultura țărilor dinbazinul mediteraneean și din Africa sub-sahariană este de-a dreptul sufocată deimporturile venite dinspre aceste state, importuri care sunt mai ieftine decâtprodusele locale. Un exemplu este Egiptul, care odinioară era grânarul Romeiantice, iar în prezent este cel mai mare importator de grâu din zonă. Acesterealități pun în evidență eșecul unui sistem care trebuie ori reformat ori înlocuitcu ceva mai eficient și echitabil. Potrivit raportorului special al ONU pentrudreptul la alimentație, Olivier de Shutter, intervievat de
Le Monde
, „revoltelefoamei” din țările Lumii a Treia reprezintă efectul a „douăzeci de ani de greșeli”ale comunității internaționale și „un apel la ordine”, deoarece „epoca alimentelorieftine ține deja de domeniul trecutului”.
„Ne e foame!”
Amploarea acestei crize și previziunile sumbre cu privire la viitorindifoarte clar surile pompierești pe care le-au luat unele dintreguvernele țărilor afectate constituie mai degrabă un comportament disperat, carenu poate produce efecte pe termen lung. De exmplu, în fața furiei populației,autoritățile din Coasta de Fildeș anunțau, la 1 aprilie 2008, suspendarea taxelorde import pentru orez, ulei, lapte, făină, grâu și zahăr, pentru o perioadă de treiluni. Cu riscul de a afecta serios bugetul public și așa limitat, președintele LaurentGbagbo a decis reducerea TVA-ului pentru aceste produse de la 18% la 9%.Contrar principiului libertății prețurilor, guvernul senegalez a blocat pentru operioadă prețul pâinii, în timp ce guvernul din Mali a „inventat” un nou sortimentde pâine – „burunafama” – un amestec de cereale locale (sorg, mei și porumb), laun preț mai mic decât al celei obișnuite. Reacția consumatorilor nu s-a lăsatașteptată:
„Nici nu îți face poftă s-o mănânci, arată urât, este grea și are un gust rău.” 
Nici metoda subvenționării nu mai rezultate. Guvernul egiptean araționalizat consumul prin tichete de rație zilnică (hmm, sufamiliar!) șidistribuie pâinea subvenționaprin intermediul armatei. Dar, atunci cândcantitățile sunt insuficiente, oamenii privesc neputincioși către magazinele închise, care nu le pot da nici măcar rația înscrisă pe tichet. Nici de partea
 „Suntem obosi 
i. Ne e foame. Totul s-a scumpit. Cer tuturor femeilor să îi verse
ț ș
ceaunele i să facă, în fiecare seară, concerte de ceaune,” 
ș
îndemna o mamă de familie senegaleză, citată de Le Monde.
 
cealaltă a Atlanticului, în America Latină, măsurile guvernamentale nu au fostmai „populare”. În Haiti, manifestațiile violente și jafurile înfometaților (care auajuns să mănânce „biscuiți” făcuți din argiuscată la soare) s-au desfășurat pefondul unui strigăt sfâșietor:
„Nou grangou!” 
(„Ne e foame!”) și au dus lademiterea primului ministru. Lipsa de eficiență a unor asemenea măsuri a fostevidențiată de Dominique Strauss-Khan, directorul Fondului Monetar Internațional(FMI), în cadrul vizitei pe care a efectuat-o în Africa de Vest, în luna februarie2008. El a avertizat:
„Blocarea prețurilor nu funcționează niciodată bine și nu poate fi folosită decât pe termen foarte scurt. Ea favorizează „piața neagră” șiantrenează false alegeri economice”. Același lucru este valabil și pentrusubvenții.” 
Asemenea evenimente au pus în alerguverne de pe întregmapamondul, mai ales în țările unde creșterea prețurilor la alimentele de bază auprodus manifestații de protest. Deși un prim efect al acestei crize s-a văzut înscăderea bruscă a prețului petrolului (de la 147,27 dolari/baril, în iulie 2008, la 49dolari/baril, în noiembrie 2008), guvernele acestor țări așteaptă măsuri maiprofunde din partea comunității internaționale. Mai pragmatic, sociologul ivorian Theophile Kuamouo recunoaște franc:
„Primul lucru care trebuie făcut este să nedotăm statele cu guverne.” 
„Mingea la ei!” (la politicieni).
Cum este și firesc, în urma acestei experiențedureroase, care este departe de a se fi încheiat, specialiștii economiei globale s-au mobilizat să identifice cauzele și să propună soluții politicienilor, admițândfaptul stă în puterea acestora rezolve criza. În, prin amploareafenomenelor pe care le-a generat scumpirea alimentelor la nivel mondial, adevenit clar că orice politică fără schimbări de fond în funcționarea pieței globalepoate duce la adâncirea crizei, mai ales pe fondul declinului general al economieimondiale, a cărei împotmolire devine tot mai evidentă pe zi ce trece. Întrebareacare se pune este: vor acționa liderii țărilor dezvoltate cu responsabilitatea cerutăde amploarea acestei crize sau vor continua, ca și până acum, să urmăreascădoar interesele lor naționale sau regionale? În Statele Unite și Europa, creștereaprețului alimentelor este deja în categoria „știrilor de ieri”, deoarece problemelepresante pentru consumatorii apuseni sunt creșterea prețului energiei și scădereaprului locuințelor, în timp ce în țările în curs de dezvoltare un șoc demagnitudinea actualei crize alimentare este un eveniment politic major. Pentrucețenii acestor țări, hrana este echivalentul energiei la americani, iar oeventuală meinere a prurilor la un nivel ridicat poate avea„un impactdevastator asupra securităţii multor popoare şi a drepturilor omului“, după cumapreciazăOrganizația Națiunilor Unite pentru Agricultură și Alimentație (FAO).
Cauze și soluții.
Deși unii comentatori tind să pună criza alimentară pe seamacreșterii populației globului sau pe creșterea economică spectaculoasă a unor țăriasiatice cum sunt China și India, în realitate, aceascriză este produsulcombinării mai multor factori, care nu pot fi despărțiți unul de celălalt (vezicaseta). Din acest motiv, în măsura în care este posibil, soluțiile propuse trebuiesă ia în calcul toți acești factori, de care depinde, poate, evitarea unei catastrofeumanitare.Unul dintre specialiștii care propun soluții politicienilor este Paul Collier,profesor de economie și director al Centrului pentru Studiul Economiilor Africanedin cadrul Oxford University. Într-un articol publicat în ultimul număr al revistei
Foreign Affairs
, acesta susține că adevărata provocare pe care o ridică actualacriză nu este dificultatea de natură tehnică a reîntoarcerii pieței mondiale la unpreț scăzut al hranei, ci dificultatea de natură politică a confruntării intereselorlobbiste și a iluziilor pe care se sprijină politica actuală. În opinia sa, asigurareahranei pentru populația globului implică „uciderea” a trei coloși ai populismuluipolitic: sentimentalismul față de agricultura țărănească, teama față de alimentele

Activity (4)

You've already reviewed this. Edit your review.
1 hundred reads
sicavelicu liked this
ulto liked this
crocoali liked this

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->