Credite şi Asigurări

ASIGURAREA DE
RASPUNDERE CIVILA AUTO

© Cristian Gânj 2009

Toate informaţiile conţinute în acest material reprezintă un sumar al legislaţiei publicate în

Monitorul Oficial al României şi poate conţine opinii personale ale autorului. Acest material
reprezintă o simplă prezentare adresată publicului şi colegilor jurişti în scopul exclusiv al
informării . Acest material nu consituie consultaţie juridică sau sfat juridic profesional în înţelesul
legii. Cristian Gânj îşi declină în mod expres responsabilitatea cu privire la orice acţiune sau
inacţiune întemeiată sau derivată din lectura acestei prezentări.
A sigurarea de răspundere civilă auto reprezintă o măsură de protecţie legală şi

obligatorie pentru cei care conduc automobile pe drumurile publice din România.
Asigurarea de răspundere civilă auto protejează în primul rând pe deţinătorul poliţei de
asigurare deoarece atunci când acesta este implicat într-un incident în trafic şi cauzează
din vina sa pagube materiale sau umane celorlalţi, va trebui să răspundă civil plătind
despăgubiri celor păgubiţi de acţiunile sale neintenţionate prin care a provocat
accidentul.

Ce înseamnă „răspundere civilă” ?

Prin principiile şi regulile sale, dreptul civil a protejat întotdeauna bunurile, sănătatea şi
viaţa persoanelor cărora li s-a adresat. Pentru multă vreme, distrugerea bunurilor, a
sănătăţii sau a vieţii persoanei a fost supusă regulilor simple ale talionului: plata
prejudiciului suferit de victimă era asigurată prin aceeaşi măsură luată cu forţa asupra
autorului (Biblicul ochi pentru ochi, dinte pentru dinte). Evoluţia civilizaţiei europene şi
a dreptului de origine greco-romană a impus de-a lungul timpului înlocuirea principiului
talionului cu o altă formă de plată a prejudiciului suferit în privinţa sănătăţii, a vieţii sau
a bunurilor: despăgubirea monetară iar acolo unde este posibil înlocuirea sau
repararea bunului distrus.

Dreptul civil de astăzi cuprinde în art. 998 – 999 din Codul Civil al României din 1865
dispoziţia că orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a
cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara, această obligaţie decurgând din recunoaşterea
unei răspunderi civile a autorului pagubei către păgubit. Acesta este temeiul de drept
pentru care se solicită despăgubiri atât în procesele civile, cât şi în cele penale de la
autorul unei fapte care a cauzat un prejudiciu.
Răspunderea civilă ... auto:

La momentul anului 1865 când a fost adoptat Codul civil din România, societatea
europeană cunoştea doar o serie de experimente care au dus 20 de ani mai tarziu la
apariţia primul automobil modern în urma invenţiei inginerului german Karl Friedrich
Benz. De aceea, Codul civil reglementează la modul general răspunderea noastră prin
art. 1000 care face referire la „lucrurile ce sunt sub paza noastra”. Costurile de achiziţie
ridicate de la acea vreme au împiedicat populaţia să folosească autoturismele individuale
pentru transportul personal. Câteva decenii mai târziu, viziunea inventatorului american
Henry Ford de a produce automobile la scară largă pe linii de asamblare a impus
dezvoltarea industriei auto bazată pe consumatorism şi pe dorinţa fiecăruia de a-şi
manifesta libertatea de mişcare prin conducerea unui autoturism. Astăzi, numărul
automobilelor conduse pe drumurile publice din lumea întreagă a ajuns la sute de
milioane de exemplare, continuând să crească în pofida actualei crize economice.

Numărul mare de automobile şi de şoferi care circulă pe drumurile publice au mărit

riscul de producere a accidentelor rutiere, în majoritatea cazurilor evenimentele
nefericite întâmplându-se din erori umane, neglijenţă în respectarea regulilor de
circulaţie sau aglomeraţii în trafic care fac uneori greu sau imposibil de evitat un impact
cu consecinţe materiale sau de vieţi omeneşti destul de grave.

În materie de circulaţie auto, ori de câte ori ne urcăm la volan ne expunem acestui risc
personal de a greşi în trafic, de a tampona sau a distruge alte maşini, fiind puşi la final să
plătim în totalitate pagubele cauzate.

Acest risc este preluat de compania de asigurări care se obligă să plătească în locul
nostru prejudiciul cauzat precum şi cheltuielile făcute de către asigurat în procesul civil
prin încheierea poliţei de asigurare de răspundere civilă auto. În România, prin
contractul de asigurare se pot cuprinde şi alte persoane care conduc automobilul nu doar
proprietarul, înţelesul popular al acestui mecanism fiind că „maşina este asigurată” RCA
şi nu şoferul, când în drept răspunderea şoferului este cea asigurată.

Asigurarea de răspundere civilă auto este obligatorie pentru toţi proprietarii şi

utilizatorii de autoturisme, sancţiunea pentru nerespectarea obligaţiei de asigurare fiind
amenda şi reţinerea de către Poliţie a certificatului de înmatriculare a autovehiculului
până la prezentarea documentului privind încheierea asigurării.

Riscuri şi excluderi

Complexitatea situaţiilor existente în trafic precum şi mecanismele alternative de

despăgubire existente la îndemâna păgubiţilor, împreună cu lobby-ul şi presiunile
puternice ale societăţilor financiare de asigurări au limitat în mod legal cazurile de
despăgubire prin reducerea ariei de riscuri asumate de companiile de asigurări. Plata de
către utilizator a primei de asigurare îi asigură acestuia acoperirea în prezent a
următoarelor riscuri ale evenimentelor provocate altora în urma unui accident rutier:
a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial;
b) pagube materiale;
c) pagube consecinţă a lipsei de folosinţă a vehiculului avariat;
d) cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată.

Confuzii terminologice:
Pornind de la principiul reparării prejudiciului şi în cazul în care la volan se află alte
persoane, norma metodologică din 7 noiembrie 2008* impune asigurătorului RCA să
acorde despăgubiri până la limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare RCA şi
pentru următoarele situaţii suplimentare:
* Comisia de Supraveghere a Asigurărilor: Normă din 07/11/2008 Publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 762 din
11/11/2008 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule
 1. dispozitive sau instalaţii cu care este echipat autovehiculul, inclusiv desprinderea accidentală a
remorcii, semiremorcii sau ataşului
2. prejudiciul produs din culpa conducătorului vehiculului asigurat, inclusiv în cazurile în care la
data accidentului conducătorul vehiculului:
- a condus vehiculul fără consimţământul explicit sau implicit al asiguratului;
- nu este titularul unui permis care să îi dea dreptul să conducă vehiculul respectiv;
- nu a respectat obligaţiile legale de ordin tehnic cu privire la starea şi siguranţa vehiculului
respectiv;
3. prejudiciul produs prin fapta lucrului, când prejudiciul îşi are cauza în însuşirile, acţiunea sau
inacţiunea vehiculului, prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea vehiculului, prin
scurgerea, risipirea ori căderea accidentală a substanţelor, materialelor sau a obiectelor
transportate
4. cazul în care persoanele care solicită despăgubiri pentru vătămări corporale sunt membrii
familiei asiguratului, conducătorului auto sau ai oricărei altei persoane a cărei răspundere civilă
este angajată într-un accident de vehicul
5. prejudiciile provocate terţilor, consecinţă a deschiderii în timpul mersului sau atunci când
vehiculul este oprit ori staţionează a uşilor vehiculului de către pasagerii acestuia fără
asigurarea că nu se pune în pericol siguranţa deplasării celorlalţi participanţi la trafic

Legislaţia adaugă astfel în mod obligatoriu la asigurarea de răspundere civilă auto

elemente suplimentare de asigurare a prejudiciilor produse de autovehicul indiferent de
conducătorul acestuia, vorbind în astfel de cazuri despre un vehicul asigurat şi nu despre
o persoană a cărei răspundere (civilă auto) este asigurată. În acest scop, poliţele de
asigurare RCA se încheie cu datele de identificare ale autovehicului, inclusiv seria de
şasiu şi numărul de înmatriculare, fiind valabile pentru accidentele produse de orice
şofer care conduce exclusiv automobilul astfel identificat. Deşi este asigurată
răspunderea civilă a persoanei şoferului, poliţa „aparţine” de fapt autovehicului. Şoferul
care a plătit o primă pentru o maşină nu poate folosi aceeaşi poliţă dacă se urcă la
volanul altei maşini „neasigurate” şi produce un accident, acoperirea răspunderii sale
fiind condiţionată de existenţa unei poliţe încheiată pe datele de identificare ale maşinii
implicate în accident.
Pentru clarificare, putem afirma că asigurarea de răspundere civilă auto este o asigurare
specială sub condiţia producerii accidentului cu un autovehicul anume individualizat.
Prin poliţă este acoperită răspunderea civilă auto a asiguratului, dar societatea va plăti
despăgubiri şi în cazul conducerii autovehiculului asigurat de alte persoane, indiferent
dacă aveau sau nu permis de conducere sau consimţământul asiguratului.

O companie de asigurări este o afacere dintre cele mai lucrative deoarece volumul total
al primelor încasate depăşeşte cu mult cuantumul despăgubirilor plătite: dacă toţi
proprietarii de autovehicule sunt obligaţi să plătească primele de asigurare de răspundere
civilă auto, numai o mică parte dintre aceştia produc accidente, chiar dacă valoarea
despăgubirilor pentru un caz anume depăşeşte cu mult valoarea primei individuale
plătite. Cu toate acestea, afacerea de asigurări trebuie să cunoască şi să limiteze riscurile
la care este supusă, obţinând astfel un control asupra anumitor riscuri pe care nu şi le
asumă din raţiuni de viabilitate economică. Aceste riscuri ale unor anumite evenimente
neacoperite sunt denumite excluderi, în materia asigurării obligatorii RCA fiind expres
prevăzute de Norma din 7 noiembrie 2008 şi cuprind următoarele situaţii:
– lipseşte responsabilitatea autorului accidentului
– sunt produse pagube autovehicului autorului, pentru astfel de situaţii trebuind încheiată o
asigurare suplimentară facultativă denumită CASCO
– situaţia în care autorul sau un prepus ori o altă persoană pentru care răspunde proprietarul
produce un accident asupra unui alt autovehicul al său
– poliţa nu este valabilă la data producerii accidentului
– depăşirea limitelor contractuale de despăgubire
– amenzile şi cheltuielile penale sau cele efectuate în procesul penal, fiind acoperite doar
cheltuielile la care a fost obligat autorul în procesul civil
– sumele pe care autorul trebuie să le plătească proprietarului care îi încredinţase maşina
– bunurile transportate în baza unor raporturi contractuale
– prejudiciile produse persoanelor sau bunurilor aflate în vehiculul cu care s-a produs accidentul,
dacă asigurătorul poate dovedi că persoanele prejudiciate ştiau că vehiculul respectiv era furat;
– prejudiciile produse de dispozitivele sau de instalaţiile montate pe vehicule, atunci când acestea
 sunt utilizate ca utilaje ori instalaţii de lucru;
– prejudiciile produse prin accidente survenite în timpul operaţiunilor de încărcare şi de
descărcare, acestea constituind riscuri ale activităţii profesionale;
– prejudiciile produse ca urmare a transportului de produse periculoase: radioactive, ionizante,
inflamabile, explozive, corozive, combustibile, care au determinat sau au agravat producerea
prejudiciului;
– prejudiciile cauzate prin utilizarea unui vehicul în timpul unui atac terorist sau război, dacă
evenimentul are directă legătură cu respectivul atac sau război;
– pretenţiile ca urmare a diminuării valorii bunurilor după reparaţie.

În situaţia în care vina aparţine ambilor conducători auto implicaţi în accident,

cuantumul despăgubirilor se va calcula raportat la procentul vinei fiecăruia. În situaţia în
care nu se poate stabili întinderea răspunderii fiecărei persoane, aceasta se va stabili în
cote egale, în raport cu numărul părţilor implicate în accident, fiecare parte având
dreptul la despăgubire în proporţia în care nu s-a făcut răspunzătoare de producerea
accidentului.

Cine poate pretinde despăgubirile în baza RCA:

Conform mecanismului legal prevăzut în legislaţia română, numai păgubitul este cel
care poate pretinde plata despăgubirilor direct de la asigurător în urma producerii
accidentului. Mai mult decât atât, păgubitul are opţiunea de a solicita fie de la autor fie
de la asigurătorul RCA repararea pagubei produse prin accident.

Atunci când păgubitul formulează pretenţiile sale către autorul accidentului, autorul este
obligat să să înştiinţeze, în cel mai scurt timp, asigurătorul RCA, în scris, cu privire la
faptul că partea prejudiciată a solicitat despăgubirea de la acesta sau că şi-a exercitat
dreptul de a fi despăgubită prin înaintarea unei cereri către o instanţă judecătorească sau
către o altă autoritate, în situaţia în care asiguratul află despre acest lucru.
Această obligaţie este necesară pentru a proteja asigurătorul de răspundere civilă de
eventualele fraude în stabilirea despăgubirilor, întrucât prin poliţa de asigurare
asigurătorul va trebui să-i returneze asiguratului cuantumul despăgubirilor plătite
precum şi cheltuielile păgubitului cu desfăşurarea procesul civil împotriva autorului. În
cazul proceselor penale în care autorul este atât inculpat cât şi parte responsabilă
civilmente pentru repararea prejudiciului, legea impune citarea obligatorie a societăţii de
asigurare în calitate de asigurător pentru a cunoaşte actele şi lucrările dosarului. În
oricare dintre situaţii, asigurătorul nu va fi „parte” în proces şi nu poate fi asimilat unei
persoane răspunzătoare pentru fapta altuia (cum sunt părinţii pentru copii ori societăţile
pentru angajaţi) sau a unui garant (asigurarea nu este un contract de garanţie personală).
De aceea, asiguratul nu poate introduce pe asigurător alături de el sau în locul său în
procesul deschis de păgubit, ci îşi va recupera separat cuantumul obligaţiei la care a fost
supus prin hotărârea judecătorească în baza contractului de asigurare.

Dacă păgubitul se adresează direct asigurătorului RCA, acesta din urmă este obligat să
deschidă dosarul de daună şi să evalueze cuantumul despăgubirii, având la dispoziţie
pentru această investigaţie maxim 3 luni de zile de la data deschiderii formulării cererii
de daune. La sfărşitul celor trei luni de zile, asigurătorul este obligat ca în termen de 15
zile să efectueze plata despăgubirilor, după această dată curgând penalităţi de 0,1%,
pentru fiecare zi de întârziere. În cazul în care asigurătorul refuză să plătească
despăgubiri, societatea de asigurări este obligată să notifice părţii prejudiciate cu privire
la motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parţial, pretenţiile de despăgubire.

În ambele situaţii, la stabilirea despăgubirii, în cazul avarierii sau al distrugerii bunurilor,

se iau ca bază de calcul următoarele criterii:
1. pretenţiile formulate de persoanele păgubite şi dovada acestora,
2. constatarea amiabilă sau a autorităţii cu privire la autor şi întinderea vinei
3. prevederile legale privind acoperirea cuantumului pagubelor aduse bunurilor,
 4. valoarea bunurilor din momentul producerii accidentului
5. limitele de despăgubire stabilite prin poliţa de asigurare RCA

Atunci când se solicită pretenţii de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă, pentru hârtii de
valoare, acte, manuscrise, bijuterii, pietre preţioase, obiecte de artă, obiecte din platină,
aur sau argint, mărci poştale, timbre, precum şi pentru dispariţia sau distrugerea banilor
sau atunci când din actele dosarului nu se pot trage concluzii cu privire la persoana
răspunzătoare de producerea prejudiciului, la cauzele şi împrejurările producerii
accidentului, precum şi la cuantumul prejudiciilor produse, despăgubirile urmează a fi
stabilite pe calea instanţelor de judecată.

Există situaţii neplăcute în care societăţile de asigurări refuză să plătească despăgubirile

datorate în baza unor poliţe RCA valabile chiar şi atunci când nu pot invoca cauzele de
excludere amintite în Normă. Motivul invocat cel mai frecvent este acela că nu se pot
trage concluzii cu privire la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, la
cauzele şi împrejurările producerii accidentului, precum şi la cuantumul prejudiciilor
produse. Acest refuz va forţa păgubitul să se adreseze instanţei de judecată cu o acţiune
întemeiată pe dispoziţiile legale, urmând ca scoietatea să plătească în cazul în care
pierde procesul şi cheltuielile de judecată ale păgubitului reprezentând onorariul
asistenţei juridice calificate, cheltuielile de deplasare şi de administrare a probelor
precum şi penalităţile legale. Acţiunea se introduce la alegerea păgubitului la una dintre
următoarele Judecătorii: sediul social al asigurătorului, sediul sucursalei la care a fost
emisă poliţa, sediul sucursalei care a lichidat dauna.
Informaţii suplimentare

Accidentul săvârşit de un conducător al unui vehicul pentru care nu era încheiată

asigurarea de răspundere civilă auto obligatorie sau de un autovehicul neidentificat
cauzează prejudicii care pot fi reparate prin apelarea la Fondul de protecţie a victimelor
străzii. Acest Fond este contituit prin contribuţiile tuturor asigurătorilor din România
stabilite proporţional cu volumul primelor brute încasate din vânzarea asigurării de
răspundere civilă. Fondul acoperă inclusiv situaţiile de compensare în Spaţiul Economic
European şi în Sistemul de Carte Verde pentru cetăţenii români în anumite condiţii.
Procedurile şi formularele cererilor de despăgubiri se găsesc la adresa:
http://www.fpvs.ro

În cazul societăţilor de asigurări intrate în procedură de faliment, despăgubirile vor fi

solicitate Fondului de Garantare la care contribuie de asemenea toţi asigurătorii din
România. Informaţii detaliate, legislaţie şi proceduri specifice pot fi consultate la adresa
Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor: http://www.csa-isc.ro

Cristian Gânj
cabinet de avocat
Iasi
Bd. Tutora No. 8, P2 Ap.1

Tel: + 4 0744 275 112

E-mail: office@ganj.ro

http://www.ganj.ro

membru al:
Uniunea Nationala a Barourilor din Romania
Baroul Iasi