Professional Documents
Culture Documents
Capitolul 2. Legatura
Cap. 4. Ciudat.
Cap. 8. Ajutor.
Partea II.
Prea multa agitatie...am gandit. Mult prea multa... Era ciudat, timp de
cateva saptamani, in care eu stiam de Aro, de Volturi, in care eu eram
chinuita, nimeni nu facea nimic , nimeni nu e antrena pentru lupta,
nimeni nu isi exersa talentul, nimeni nu facea planuri pentru „ce va fi”.
Nimeni.
Acum, totul o luase razna.
Ramasesem in zona Washington, Forks chiar daca mama nu vroia sa
ucida alti oameni nevionovati, tata o convinsese ca aici sau in New
Hampshire, era acelasi lucru.
Alice, era cu ochii pe Volturii, stiam ca inainte ea nu ii putea vedea din
nu stiu ce motiv, ei nu avusesera viitor. Acum insa, ii vedea mai bine ca
niciodata.
Deci, stiam ca nu erau implicati in planurile lor: varcolaci, Copii ai Lunii,
sau chiar si jumate lupi- jumate oameni, ca Jake al meu.
Apoi , mama, toata ziua isi exersa scutul astfel incat sa cuprinda cat
mai multi vampiri/varcolaci/ sau corcituri ca mine, Nahuel si surorile sale.
Un zambet mi se arata pe fata, chiar daca era unul ironic, era o
premiera.
Volturii nu atacasera inca, desi trecuse ziua mea, azi fiind in 1
octombrie.
Adica, cam o luna de cand nu l-am mai simtit pe Aro sau pe Jane. Mi-
am adus aminte fata ei enervata si in acelasi timp enervanta, atunci cand
ma atacase, mintal cei drept, cu tot ce putea da. Probabil si-a descarcat
toti nervii pe care ii avea asupra mamei pe mine. Am gandit eu , din nou
ironic.
Dar, nu puteam fi suparata pe ea. Se parea ca adevarul pe care i l-am
spus lui Aro, a fost auzit si de gemeni si de necunoscutul vampir.
Imi era atat de mila de ea... daca chiar era adevarat ce spusesem, iar
eu eram 100% sigura de asta, stiam ce simtise. Aro ii luase si ei tot. Sau
poate, nu ma crezuse. Sau poate fusese doar o halucinatie de-a mea.
Nici nu am observat cum canapeaua pe care stateam se misca brusc,
din cauza unui vampir care vroia sa ma relinisteasca.
Probabil Jasper, probabil mama. Nu imi pasa.
Aveam altele pe cap...
- Nici unul nici altul, sopti tata.
Mi-am intors capul si vrand sa il gonesc, m-am apropiat de el
strangandu-l in brate. Inima mi-o luase inainte.
- Te iubesc fetita mea, imi spuse cu vocea lui care mereu ma linistea.
Aveam nevoie de protectia lui. Aveam nevoie sa ma simt ocrotita,
aveam nevoie sa... sa pot respira din nou linistita.
-Te inteleg pui mic. De aceea am zis , daca vrei desigur, sa facem o
plimbare in nord, numai noi doi. M-am ocupat deja de tot, in caz ca vrei.
Pot oare sa imi refuz taticul? Cand mergem?
- Cand vrei tu. Aaa... mai luam si pe altcineva? Mai intreba cu un
subinteles ascuns foarte bine.. stia ca numai eu imi voi da seama
dintre toate urechile bine ascutie din preajma
- Hm... nu. Mergem singuri. Vroiam asta, chiar aveam nevoie de un
moment respiro.
- Merg sa pregatesc masina.
- Acum? L-am intrebat, desi nu avea niciun rost itnrebare mea. Acum
chiar era momentul cel mai bun.
***
Desi de obicei nu imi placea sa stau prin preajma tatei cand ma
gandeam la ceva important, acum chiar vroiam asta.
Mama intelesese, desi cu lacrimi in ochi – la modul figurat- ne lasa sa
mergem unde nici eu macar nu stiam locatia. Jake, era chiar fericit ca
ma voi simtii in sfarsit bine.
Chiar daca imi spusese de sute de ori ca ii va fi dor de mine, chiar
daca stateam doar un weekend, caci deh, timpul nu ne permitea.
Si mie imi va fi dor de el. Mult, dar, luna care trecuse fusese putin mai
relaxanta pentru mine, chiar daca fusese o agitatie extrema. Imi
aminteam cum le-am povestit alor mei despre tot. Alesesem calea cea
mai rapida, si anume cea naturala, prin care eu comunicam. Nu vroiam
sa spun prin cuvinte ce simtisem, imi fusese si asa greu , sa ii arat
mamei, sa vad inca o data prin tot ce trecusem. Decat odata aratasem,
caci tata, povestii tuturor mai departe ,scapandu-ma de pedeapsa.
Atunci, fusese usor. Ce a urmat era mult mai greu.
Strangerea prietenilor chiar fusese grea.
Apoi, toate planurile, si asta fusese greu.
Apoi, tot viitorul. Da.. chiar daca tot greul cazuse pe tusa Alice, stiam ce
simte.... chiar mai mult decat simtea Jasper, caci si eu trecusem prin
asta. Sa vrei sa vezi viitorul si in acelasi timp sa il si impiedici, nu e
treaba de orice medium.
Tata zambi, in timp ce calca din ce in ce mai tare acceleratia. Iesisem
de mult din S.U.A. eram prin nordul Canadei.
-Si unde mergem? Il intreb in timp ce i-am luat palma in mana. Cat
puteam sa il iubesc pe tata!
Stiam ca daca nu am fi amanat scoala inca un an, eu si tata am fi fost
considerati iubiti de catre majoritatea gurilor sparte din scoala. Pur si
simplu eram foarte apropiati. Ne intelegeam de minune cand vroiam.
Dar normal ca iubirea pentru el nu se compara cu iubirea pentru Jake,
caci na, pe el il iubeam ca pe tata, ca pe prietenul meu cel mai bun, ca
pe salvatorul general din familie, ca pe.. ei bine, sa nu continui capitolul
cu laude la adresa lui.
- Pai.. m-am gandit sa fie o surpriza.
Supeeeer, deci o surpriza pentru amandoi. Cu alte cuvine nici tu nu stii
unde.
-Ba stiu. Doar ca nu m-am hotarat. Se incrunta el glumet, dart vizibil
jenat.
- Ok, te las pe tine. Dar sa fie undeva unde sa nu ne gaseasca nici ursii
polari. Am inceput eu sa rad si cu asta am terminat conversatia.
Am incercat sa adorm , intinzandu-ma pe bancheta din spate. Nu
puteam, stiam bine asta.
Toate amintirile imi treceau prin fata.
Hm... va fi o adevarata vacanta, mi-am zis cand mi-am dat seama ca
nu va mai fi niciun vampir pe nume Eleazar nu ma va mai gauri in cap cu
talentul meu atat de unic.
Ah.. da , talentul meu. Da... nici el nu isi dadea seama prea bine ce
este. Se parea ca intr-adevar, nu aveam o putere noua. Era aceasi
putere ca inainte. Numai ca era mai mare.... daca inainte eh bine,
puteam intoarce puterea din ADN-ul meu. Acum, o faceam si pe altii,
doar atingandu-i . Era foarte greu, totusi, era mai usor cu puterile pe care
le intalneam zilnic.
De exemplu, cu unchiul Jazz a fost cel mai usor. L-am atins, si am
vazut pur si simplu lumea in alta culoare. Exact ca in visul cu razele de
soare transformate in curcubeu. Acum, toti aveau un fel de curcubeu
propriu, de data asta mov. Am apasat culoarea cu privirea. La inceput,
nu am observatca eram concentrata pe Rosalie, dar cand movul a
devenit atat de strans pe forma corpului ei, s-a incruntat brusc si a
marait. Nici nu si-a dat seama ce s-a intamplat. Era pur si simplu
nervoasa de-a binelea, insa in acelasi timp, se vedea ca isi dorea ceva.
-Incredibil, sopti mirat tata.
NU intelegeam ce facusem. Nu as fi vrut niciodata sa o enervez.
-Nu fac eu asta, isi intoarse Jasper privirea catre mine.
Cam asta a fost.. Rose isi reveni imediat ce eu nu o mai stransesem cu
vopsea mov, cum aveam sa spun mai tarziu asa ziselor puteri.
In scurt timp dupa lungi antrenamente si lungi dureri de cap, reusise sa
vad aproape toate puterile din preajma. Le simteam ca o bila colorata
deasupra vampirului, gata sa se sparga si sa imprastie pe toata lumea
cu culoarea din ea, odata ce o atingeam.
In sfarsit.. vacanta, am gandit din nou, trezindu-ma din amintiri.
Schimbasem masina pe un vaporas perfect pentru spart gheata. L-am
intrebat pe tata de ce nu mergeam pe jos.
- Nu vreau sa te obosesti degeaba. Apropo... am gasit locatia ideala.
Gheata si foc. Doi in unu, perfect,nu?
- Nu cred ca am auzit de statiunea asta tata...
- A, pai, nu este numele asta. Doar ce ar defini locatia.
- ???
Scoase un mic chicot, ce ma enerva de-a dreptul.
- Apropo, tati, cat mai avem din vacanta?
- Aproximativ, 36 de ore si vreo 21 de minute...cred.
L-am lasat in pace cu socotelile „aproximative”.
Mi-am intors privirea spre capatul Insulei Baflin.
*** *** ***
13. Rabdare.
Dupa ce tata imi arata cum unii trebuie sa moara pentru a trai altii, ma
deconectasem.
Cam asta imi aratase el. Cum, pentru ca sa putem trai in pace si in
liniste, fara presiunea „ cand vor veni”si fara alte amanari, cineva trebuia
sa se sacrifice pentru a intalni „focul” ce ne ameninta.
Cei ce se vor sacrifica vor fi ei, desigur, parintii mei. Nu trebuiau sa faca
asta, dar o vor facea pentru ca au in inima lor motivul „ nu e lupta lor”
aici, referindu-se sa ceilalti vampiri sau varcolaci care ne vor ajuta.
Vor face asta pentru mine in special, pentru mine si pentru viitorul meu
care il va cuprinde si pe Jake.
Cum puteau face asta? Cum puteau sa ...sa se sinucida in halul asta.
Da, sa fie primii doborati de catre Volturii, incercand sa ii omoare intai pe
cei mai puternici, era o sinucidere curata.
Mi-am adus aminte de gheata ce se topea sub roci. Asa vor face si ei,
vor fi omorati in timp ce ii vor omori pe Volturii.
Poate va intrebati de ce ne era atat de frica, da, intr-adevar nu prea
aveam de ce sa ne fie frica inainte ca Alice sa ne zica ca Volturii tocmai
si-au procurat cateva zeci de duzini cu nou-nascuti.
Asta era o noutate. Alice deabia mai putea sa se opreasca din urlat
cand i-a vazut in viitor. Rai, puternici, bine antrenati, unii cu puteri
miraculoase.
Oare si cel care ma controlat era un nou nascut? Ajunsesem sa ma
intreb.
Eram prin Edmonton cand, pentru prima oara imi dadusem seama ca
nu erau sanse. Cu sau fara mine, tot vom muri. Daca il vor omori pe
Demetri, eu voi putea fi in siguranta.
As ramane in viata.
Ma rog, aproape in viata, viata nu se poate numi viata cand esti gol,
singur, plin de rani in interior, rani dintre cele mai grave. Care sa iti
deschida pieptul sa iti roada inima lasando sangerand, rupandu-ti
coastele si in acelasi timp , rana sa iti readuca aminte de tot ce ai
pierdut.
- Nu vei fi singura. Il vei avea pe Jake. Spuse tata cu o voce impacata.
L-am lasat in pace cu tot cu alinarile lui.
Cum de devenise asa de impacat ca o va pierde pe mama? Ca ma va
pierde pe mine? Ca va pierde tot?
Cum de era asa de calm cand auzea maraiturile si injuraturile si ura si
durerea din mintea mea?
De ce nu mai eram in desertul de zapada, acolo unde fricul iti ingheata
durerea si o da afara?
Acum, soarele incepuse sa rasara, era dimineata. Ma uitam la soare , in
timp ce el imi topea scutul care invaluise credinta in viata, iubirea, pacea,
tot, tot ce aveam.
De ce nu am putut fi o fata normala? O fata care sa sufere numai din
simplul motiv ca nu si-a gasit pantoful potrivit, ca nu a fost invitata la
dans de catre un baiat, ca a luat nota mica la scoala?
De ce nu am putut avea o iubire normala?
O casnicie in care sa suferi decat ca nu ti-ai gasit rochia potrivita de
mireasa sau din cauza unor mici certuri?
De ce nu am fost un copil normal care sa aiba timp sa invete, sa se
maturizeze, sa creasca!
Nu , eu trebuia sa cresc in 7 ani cati altii in 27. Eu trebuia sa am o minte
care sa intreaca pe una a unui om de stiinta. Eu trebuia sa iubesc un
varcolac. Sa am o familie sugatoare de sange. Sa am o familie care
trebuie sa se lupte cu niste criminali, pana la moarte.
De ce ? Ce aveam eu mai special? De ce naibii nu m-a dat mama afara
cand avea ocazia? De ce? Vreau raspunsul! Il vreau!
- Imi pare rau Nessie, nici noi nu vroiam sa se intample asa.
Imi pare rau ca nu ai avut o viata asa cum ti-ai fi dorit. Totusi, daca ai
ramane cu Jake, ati putea avea macar putin din ceea ce ti-ai dori.
Insa, sa stii ca nu imi pare rau ca sunt tatal tau. Nici mie si nici Bellei.
Te iubim. Mult mai mult decat ai crede vreodata. Insa imi pare rau ca
nu am putut fi niste parinti normali, umani. Tu ai fi meritat o viata plina
de realizari si iubire, insa o viata umana. Imi pare rau ca nu ti-am
putut oferi asta. Imi spuse cu o voce terminata.
Cum am putut gandi asta? Ce fel de criminala sunt? Cum imi pot rani
tatal asa? Eu nu vroiam o alta viata! Eu nu vroiam o viata umana. Eu ii
vroiam numai si numai pe ei. Ce ar insemna viata mea fara ei?
Nimeni nu a mai spus niciun cuvant in drumul spre casa.
Era seara cand ajunsesem. Tata parea sa fi uitat tot. Speram sa fie asa.
Nu eu spusesem cuvintele alea fara noima, nu eu, ci partea egoista din
mine.
Pana la urma, aveam bucati umane.
L-am luat pe tata in brate.
Inca tinandu-l cu o mana si el pe mine, ne daduram plovarele mult prea
groase jos, si ne-am grabit spre casa.
Mama si Jake ne asteptau. Erau nerabdatori. Amandoi alergasera spre
noi cand ne auzira.
- Mama! Jake!
***
14. Ciudat.
Nimeni nu stia ce vroia sa spuna tata, insa in acelasi timp, fiecare stia
despre ce era vorba.
Volturii. Alice ne spunea cand vin Volturii.
- Cand? Intreb eu mai mult soptind.
Tata isi schimba fata. Luand una foarte fericita.
- Peste trei luni.
Cum putea fi fericit acum? Eu, noi mai aveam atat de putin pana la
lupta si el era fericit?
- Da Nessie, este o perioada destul de lunga. Asa vom putea sa
facem nunta.
- Ce nunta? Intreba Jake, furandu-mi cuvintele din gura.
- Nunta voastra, spuse Alice.
Nu mai aveam cuvinte. In loc sa se concentreze pe ce era mai
important ei isi pierdeau vremea cu ceva nesemnificativ. Eu il iubeam
pe Jacob si fara un act.
Se parea ca si Jake era de aceasi parere cand tata spuse:
- Nu va fi o nunta mare, doar noi, cei stransi si Emmet, si-a luat
licenta de pe net.
- Tata! Avem atatea de facut! Iarasi incepeti prostiile cu nuntile?
De obicei nu as fi fost deloc impotriva cu nunta dintre mine si Jake.
Dar acum... acum cand aveam pe cap Volturii? Cum isi permiteau?
- Tatal tau are dreptate, trebuie sa o faceti. Mergeti si in luna de miere,
daca vreti. Incepu mama. Mama? De acord mama cu asa ceva? Cum
putea sa minta in halu asa. O recunosteam dupa fata. Se uit lung la
tata de parca astepta ceva.
Jake avea o mutra de parca tocmai ar visa ceva frumos dar in acelasi
timp totul ar fi un miraj.
Alice schita o rochita „mini” de mireasa.
Esme si Carlisle erau deconectati.
Tata si mama erau pe aproape, incercand sa ma faca sa inteleg ca e
bine.
- Voi sunteti siguri ca nu vor veni mai devreme? Daca.. .daca vin?
- Nu vor veni Volturii, te asigur, ma tot linistea Alice.
- Dar, sa zicem ca facem nunta, ne ia cateva saptamani, apoi luna
de miere alte cateva saptamani, se ajunge la luni. Pierdem timpul
degeaba, va zic eu ! spuse Jake care parca se trezise dintr-un
cosmar.
Se parea ca si el ma vroia asa cum il vroiam eu. Dar... dar, Jake al
meu vroia ceva stabil . Nu cateva saptamani in care sa ne prefacem ca
totul e perfect si apoi... murim. La fel ca mine.
- Cine a zis ca nunta va fi in cateva saptamani? Avem totul gata.
- Cum asa? Intreb eu mirata.
- Am avut timp inca de acum un an sa fac pregatiri. Spuse zambind
draceste. Cum putea fi asa relaxata?? Felicitari draga! Sari ea sa
ma pupe pe obraz. Maine te mariti! Spuse apoi fugi din casa sa dea
anuntul.
Eu, maritata? Maine?
Era ceva nou. Foarte nou si ciudat. Eu, maritata. Maine.
Se parea ca si Jake era in aceasi situatie.
Tata se cam incrunta cand ii citea mintea.
Hm... dragut.
L-am luat pe Jake de mana si am mers la o plimbare. Ce ciudat era.
De cand nu mai fusesem noi doi la o plimbare?
Ne-am luat strans in brate, asezandu-ne la umbra unui copac.
Am vorbit despre luna de miere. Despre cat de bine va fi cateva
saptamani. Despre... ciudata mea Alice si ciudatul meu tata care ar fi
trebuit sa vrea orice numai asta nu.
- Poate, poate si-au dat seama ca nu mai avem timp. Bine.. decat 3
luni. Dar, totusi, si-au dat seama ca putem sa profitam de timpul
asta cat mai mult, nu? spuse el.
Cine stia? Eu una, nu .
Era clar ca familia mea punea ceva la cale.
Cand am ajuns acasa, toti vampirii se comportau ciudat, la fel si
varcolacii.
Toata lumea ne spune fals „ Casa de piatra” de parca le era frica sa
vina ziua de maine.
Ce naiba se intampla?
Foarte foarte foarte ciudat.
- Jake, vi cu mine la vanatoare? Il chema tata pe Jake, poate vroiau
sa vorbeasca despre nunta.
Wow, nunta mea! Inca nu ma obisnuisem cu asta. Jake pana la
urma nici nu ma ceruse de sotie. Deci, ratasem momentul acela
romantic! Eh, de parca asta ar conta...
Mama se comporta ciudat. Iar eu deja ii simteam lipsa lui Jake.
Totul era asa de inabusitor, nu puteam nici macar sa ma simt pe mine.
Am inceput deodata sa ma linistesc si sa fiu nerabdatoare. Cineva se
juca cu sentimentele mele. Jasper.
Vroiam atat de mult sa ii dau o doza din propriul sau medicament, pana
am descoperit ca imi face bine, intr-un fel anume.
Macar asta sa am si eu... liniste.
***
17. Revenirea.
Eram in stare? Puteam sa o fac? Nu simteam deloc ca aveam putere,
curaj.
Imi imaginam ingerasi, aici sus, unde sunt eu.
Oare unde e mami acum? Dar tata? Dar toti ceilalti?
Un semn ca au ajuns cu bine, acolo unde ma asteapta. Ii voi urma.
Sunt bine.. au scapat de durere. Sunt fericiti. Ma asteapta.
Dar Jacob? Dar iubitul meu? El ce face?
El... poate e bine. Sper sa fie bine. Il simteam asa departe... fara el,
pielea imi inghetase. Aveam nevoie de caldura lui, de linistea pe care
mi-o dadea.
Eram deja cazuta intr-un gol care niciodata nu va putea fi umplut.
Vroiam sa ii strig sa nu ma lase sa ajung jos. Jake, nu imi da
drumul, Jake! Dar imi dadusem seama ca deja o facusem. Nu el imi
daduse drumul, eu o facusem.
Eram departe de el. Eram in drum spre razbunare.
Nu ma facea mai fericita gandul acesta.
Simteam auzul unor clape, triste, fara sfarsit, rasunandu-mi in ureche
lunga calatorie pe care o voi face.
Aterizarea avionului , lina, placuta, imi aducea aminte de venirea
unui inger. Eu eram micuta pe langa acel ingeras. El venea spre mine,
si privindu-ma, parca ma reintregeam.
Nu vroiam sa imi iau la revedere de la Jake asa. Puteam sa il sun.
Sa ii spun ca el va fi bine. Nu va pati nimic. Asta vroiam. Nu va fi
singur, de acolo, de sus nu il voi uita.
Nu vroiam sa moara. De aceea stiam ca cei care il vor pune in
pericol, vor fi morti.
Strigatul lui ma facu sa tresar, venea spre mine, alerga spre mine, nu
ma putea prinde, eram prea departe, cazusem deja prea departe in
inalta prapastie, imi aduceam aminte de mangaierile pe care le
avusesem acum cateva ore. Il iubeam.
Si imi iubeam familia si mai tare.
Nu mai era nimic care sa ma doboare acum. Nu stiam cum
prinsesem puterea, dar , cand adierea din Italia imi strabatu fata, ceva
crestea in mine.
Curajul, iubirea, puterea, ma ajutau. Ele vor fi cu mine. Dar odata cu
aceste sentimente, va fi si durerea. Si ea crestea. Insa, durerea ma ajuta
cel mai mult. Asa imi simteam parintii mai aproape.
Nu ii pretuisem la momentul potrivit, nu am putut sa imi dau seama
ca de ei aveam nevoie, ca ei erau reali atunci.
Acum , nu mai erau. Cerul se sparsese in mii de bucatele, in timp
ce ei urcau acolo.
Poate acum ma priveau. Poate erau de acord, sau nu.
Nu conta. Nu vroiam sa le stiu parerea.
Tot ce vroiam acum era o explicatie.
Furasem o masina din Roma.
Nici nu bagasem de seama ce model era. Nu imi pasa.
Mergeam cu viteza. Nici nu intelegeam de ce ma grabeam asa... ma
grabeam spre moarte.
Oh.....
Preferam sa nu mai gandesc. Sa nu mai simt. As fi vrut, ca acum, sa
fie Aro cu mine. Nu l-as fi omorat sau gonit.
L-as fi lasat sa ma controleze.
Sa simta durerea. Dar.. nu putea sa o faca. Ii era frica.
Mai bine.. puteam sa simt fiecare particica din ultimele sentimente
pe care le voi purta.
Vedeam deja cetatea. Veche, antica. Precum ei.
Stiam deja fiecare loc din acel castel. Fusesem in mintea lui Aro,
precum si el in a mea.
Va fi usor. In primul rand, il voi cauta pe Marcus. Daca m-ar asculta
pentru o clipa, totul ar fi mers spre bine. Apoi, daca puteam, urmau
Jane si Alec. Aro le facuse mult rau, meritau sa stie adevarul. Nu
aveau cum sa ma omoare, le puteam oricand intoarce puterile, chiar la
toti deodata. Imi simteam puterea gata de atac.
Apoi... urma garda. Le voi povestii si arata tot. Toate mijloacele pe
care le-a folosit Aro, ca ei sa fie vampiri, sa fie de partea lui, sa fie in
acest nemarginit infern.
Pana la urma, l-am mai impiedicat pe Aro odata. Puteam sa o fac si
a doua oara.
Intrarea in cetate a fost usoara, era noapte, si nu era mai nimeni pe
acolo. Nimeni... locul era foarte sinistru. Cateva mici cladiri, si un turn
mare cu ceas.
Era 11 noaptea. Tarziu. Destul de tarziu.
Am luato pe scurtatura pe care o stiam din capul lui Aro. Nu bagam
de seama decoratiunile. Nu bagam de seama nici frigul. Nici teama
care imi invelea spatele.
Am rezistat totusi, si am mers mai departe.
Auzeam niste miscari deasupra mea. Apoi niste susoteli.
Simteam briza pe care o aducea trupul micut, alergand a unui
vampir.
Ii vedeam fata si frumusetea diabolica. O cunosteam de mult.
Era fata aceea care ma chinuise de mult. Era Jane.
- Renesmee? Tu esti? Ma privii ea cu o oarecare teama dar si
fericire. Ce cauti aici? Esti in pericol! Ce se intampla daca nu
eram decat eu aici? Sau, i-ati prins? Renesmee, de ce stai ca
muta? Isi schimba ea tonul.
- Jane, i-am spus privindo cu ura. Nu inteleg ce e toata mascarada
asta. Am venit sa aflu niste raspunsuri.
*** ** ***
19. Chin.
20. Rasarit.
*********
****** ***
- In sfarsit! Va incepe vacanta si pentru noi, spuse tata intr-un tarziu.
Mai avem ceva in lista de facut inainte sa trag un somn bun,la
figurat, desigur?
- Aaa...pai normal ca mai avem, suna clopotelul nerabdator al vocii
matusii Alice. Daca Renesmee zicea ca nunta a fost o mascarada,
pai atunci facem alta. Am strambat din nas la auzul vestii, o nunta ,
in momentul acela ma innebunea.
- Da chiar iubito, vrei sa fii sotia mea? Ma intreba Jake strangandu-
ma tare tare intr-o imbratisare la pieptul lui fierbinte. Cand isi
capatase puterea inapoi? Si cand isi capatase tupeul asta inapoi?
- NU! am spus tare si raspicat atragand privirile familiei pentru a nu
stiu cata oara in seara aceea.
PS: Fanficul nu s-a terminat, deci stati fara griji ;) Pupici, Adriana.
PSS: Puteti sa imi spuneti parerea voastra despre fanficul meu,
prin comentarii sau la adriana_gradila ( id-ul meu) .
21. Bine.