2.

Bloody Newtons

BELLA
Era acelasi cosmar de saptamana trecuta, cel in care ma ascundeam in dulap. Intotdeauna
ma gasea, nu conta cat de linistita stateam. M-am trezit cazand de pe scaunul meu pe
podeaua tare si rece. Am auzit cel mai groaznic strigat, si instinctiv mi-am acoperit urechile
sa ma apar de groaznicul tipat. Mi-a luat un moment sa-mi dau seama ca eu facusem acel
sunet, si automat mi-am acoperit gura cu o pocnitura. Am realizat apoi, spre umilirea mea,
ca eram inca la biologie.
Cand m-am uitat imprejur prin clasa, toata lumea se holba la mine cum zaceam pe podea,
cu diferite stari de soc. Singurul sunet din clasa era gafaitul meu. Am stat acolo linistita,
tremurand, pentru un moment, salvata de respiratia mea grea, nu prea stiind ce sa fac. Ar
trebui sa fug? Ar trebui sa ma invoiesc? Era vreo cale sa ies din situatia asta cu un strop de
demnitate? Am decis ca raspunsul la aceasta intrebare era cu siguranta nu. Asa ca m-am
ridicat incet de pe podea si am indreptat scaunul, pe care l-am rasturnat in starea mea
panicata.
Mike Newton statea cu doua banci in fata mea, si se holba la mine cu gura deschisa de
uimire. Toti ceilalti pareau sa arate la fel si m-am simtit obligata sa spun ceva… orice.
Acum, eram sigura ca fata mea era rosie din cauza jenei. Tot ce am putut sa fac a fost sa
arunc o privire in jurul clasei si sa ma uit la colegii mei uimiti.
In sfarsit, domnul Banner si-a dres glasul. Mi-am indreptat privirea spre el, rugandu-l in
liniste cu ochii; pentru ce, nu stiu. El a deschis gura ca si cum urma sa spuna ceva, apoi a
inchis-o. A facut asta de patru ori pana cand intr-un final, a vorbit.
- Domnisoara Swan, aveti nevoie sa va scuz? A intrebat atat de incet incat abia am inteles
cuvintele. Neavand incredere indeajuns in vocea mea ca sa vorbesc, am dat vehement din
cap si m-am sprijinit de scaun ca sa-mi iau ghiozdanul. Fara sa astept vreo confirmare a
invoirii, m-am grabit sa ies din clasa, cu ochii fixati in podea.
Odata ajunsa afara, m-am prabusit pe iarba si am respirat adanc si constant, nepasandu-
mi de ploaia luminoasa care cadea. Mi s-a parut ca am stat acolo cateva ore, revazand
evenimentul in cap. Orice speranta pe care am avut-o vreodata ca o sa raman neobservata,
chiar si in ciuda episoadelor precedente, a zburat pur si simplu pe fereastra.
Cu un geamat, m-am ridicat de pe pamant si m-am indreptat spre Porsche-ul lui Alice.
Sub nicio forma n-o sa merg azi la sport.
Nu eram sigura daca Alice a aflat despre incidentul de la biologie, dar daca a aflat, n-a
mentionat nimic despre el cand a venit in masina la sfarsitul zilei. Pentru asta eram
recunoscatoare. In drumul spre casa, a vorbit intruna despre un tip de la ora ei de istorie pe
care il placea. Il chema Jasper. I-a analizat fiecare privire, intrebandu-se daca el o placea sau
se holba la ea pentru ca avea ceva pe fata de la pranz.
- Vreau sa spun, am mancat pizza astazi, si sosul poate sa se intinda daca nu ai grija. Ar fi
trebuit sa merg la baie inainte de ora! Daca era ceva pe fata mea la pranz, mi-ai fi spus, nu?
S-a uitat la mine nervoasa din scaunul ei, ca si cum gangurea ceva. Bineinteles ca nu mi-a
dat sansa sa raspund.
 - Doamne! Probabil crede ca sunt complet nebuna! A gemut ea. Mi-am dat ochii peste
cap.
- Nu crede ca esti nebuna, Alice. Esti ridicola. Am spus pe un ton obisnuit.
A facut asa in fiecare zi saptamana asta, crezand ca tipul asta ori e complet indragostit de
ea, ori complet dezgustat de ea, si intotdeuna credea ca e a doua. Privirea ei sceptica m-a
facut sa adaug:
- Plus ca, te-am vazut dupa pranz si aratai absolut perfect. Am mintit. In realitate, nu sunt
atenta la scoala la chestiile astea. S-a simtit cumva mai linistita de comentariul meu.
- Bine, poate ai dreptate. Totusi, sper sa vina diseara la petrecerea lui Emmet. O sa ma
asigur ca arat 100% irezistibil. Am rochia aia verde pe care mor sa o port… mormaia ea,
mai incantata acum ca se schimbase cursul conversatiei cu unul dintre subiectele ei
preferate; dulapul cu haine. Am gemut interior numai la gandul de a merge la petrecerea
asta. Dupa comportamentul meu de astazi, nu era nicio cale sa reusesc “intrat, vorbit cu
Rose, plecat” fara sa atrag atentia asupra mea. Totusi, am impins gandul departe din
mintea mea, stiind ca n-o sa scap de Alice.
Odata ce am ajuns acasa, Alice a inceput sa-si cotrobaie prin dulap, intr-o incercare
disperata de a gasi “ Rochia Verde Perfecta” pe care vroia sa o poarte, in timp ce eu
pregateam cina. Esme era plecata in seara asta, asa ca Alice si cu mine am mancat singure
in bucatarie, in timp ce ea sporovaia despre accesorii. M-am trezit intrebandu-ma ce
amuzant ar fi ca tipul asta Jasper nici macar sa nu vina la petrecerea lui Emmet, dar nici
macar n-am visat sa mentionez posibilitatea asta in fata lui Alice.
- Deci… A spus Alice incet in timp ce infingea furculita in mancare. Tu … ce o sa… porti?
Ea incerca sa intrebe la nimereala in timp ce si-a aruncat un broccoli in gura. Stiam exact
unde o sa ajunga concersatia asta, asa ca am oprit-o inainte sa fie prea tarziu.
- Nu. Am spus ferm, incercand sa-mi compun o expresie defensiva. O sa port ce am
acum, si nu vreau sa mai aud despre asta. Perioada. Esti norocoasa in primul rand pentru
ca merg la chestia asta. Am murmurat ultima parte mai mult pentru mine, dar destul de
tare ca ea sa auda. Vedeam ca ea chiar vroia sa obiecteze si i-am laudat in sinea mea
autocontrolul cand nu a facut asta. Stiam ca i-a luat mult. Am mancat restul cinei cu
conversatii amiabile. Adica, vreau sa spun ca Alice a vorbit foarte mult, si eu am ascultat…
in majoritatea timpului.
La ora 10, Alice era aranjata de parca mergea la o sedinta foto pentru Vogue, nu la o
petrecere de liceu, iar eu mi-am tinut cuvantul, purtand aceleasi haine ca si la scoala.
Probabil voi avea o nevoie cumplita de gluga, am observat.
Am parasit casa, pantofii cu toc ai lui Alice de 200 de dolari rasunand pe sosea, si am
pornit spre usa urmatoare. Nu stiam prea multe despre Culleni, in afara de ceea ce mi-a zis
Alice. Carlisle Cullen era un fel de doctor emigrant care a adoptat doi fii: Emmet, si inca un
tip pe care nu l-am intalnit. Edmund, sau Edward sau ceva asemanator. Nu mi-a spus
multe despre el, pentru ca Jasper este prietenul lui cel mai bun, si bineinteles conversatia
nu mergea mai departe, caci era incapabila sa rosteasca numele lui Jasper fara sa lesine
dupa el. Ma gandeam pe de o parte sa-l gasesc pe Jasper asta si sa il duc la ea. Mori daca
vorbesti doar cu sarmana fata?!
 Am fost smulsa din ganduri de muzica galagioasa din casa mare si alba din fata mea.
Alice era asa de incantata incat m-am gandit ca s-ar putea sa aiba anevrism. Mergea
inaintea mea pe carare si a disparut prin usa lasata deschisa pentru invitati. Nu erau multi
oameni afara, asa ca mi-a luat un moment sa am o mica conversatie cu mine inainte sa o
urmez. Gluga sus, capul jos. Am oftat in sinea mea. Cu un suspin lung si martiric, mi-am pus
gluga si am mers spre usa.
Acolo parea sa fie o adevarata multime, dar nu asa de linistita, era rau asa cum am crezut
initial ca va fi. Am observat o fata din clasa mea de trigonometrie stand pe fotoliu, cu
buzele lipite de ale unui tip pe care nu-l cunosteam. Cred ca numele ei era Jennifer, sau
Jessica, sau ceva de genu`. Am decis ca eram intr-adevar rea la retinut nume. Am trecut
rapid peste sesiunea de intalnire, care era langa al doilea bas, si am intrat mai mult in casa
sa o caut pe Rose. Odata ce am intrat in living, am putut auzi vocea bubuitoare a lui Emmet
care spunea cuiva sa nu arunce ceva pe covor. Mi-am intors privirea inspre locul de unde
se auzea vocea, crezand ca Rose va fi pe undeva prin apropiere, cand mi-am auzit numele,
spus de o voce familiara dezamagita.
- Bella!
Mike era in cealalta parte a camerei, langa un colt, cu un grup mic de oameni si agitandu-
si mainile in aer ca sa il vad. Am gemut si mi-am tinut capul in jos, sperand ca el o sa
creada ca nu l-am auzit din cauza muzicii rap galagioase care canta si ca va renunta. M-am
inselat. A inceput sa-si faca loc prin jurul oamenilor traversand livingul, impingand umerii
unei fete si fortand-o sa-si bea bautura. Totusi, continua sa mearga. Odata ce a ajuns la 10
pasi de mine, m-am panicat si am inceput sa caut o cale de scapare. M-am gandit ca Mike a
baut si o sa fie si mai insistent decat de obicei, un risc pe care nu vreau sa mi-l asum. Din
nefericire, cand m-am intors, am observat un grup foarte mare care bloca intrarea, si am
stiut ca nu era nicio sansa sa trec de ei. M-am uitat in dreapta si am vazut niste scari care
duceau la urmatorul etaj al casei si nu era niciun petrecaret acolo. Vazand ca nu am nicio
alta sansa care sa ma salveze si vrand sa evit alt episod jenant si oribil, am inceput sa urc
scarile in graba.
Inca puteam sa il aud pe Mike strigandu-mi numele, asa ca am continuat sa fug pe holul
de la urmatorul etaj. Am ajuns la ultima usa de acolo si am incercat sa o deschid, insa era
incuiata. Am observat atunci un alt rand de scari, spre urmatorul etaj la casei, cred, asa ca
am alergat spre ele si am continuat sa fug pana cand am dat de un perete.
- Bella! Und` te duci?
Mike a strigat din capatul scarilor. Vocea lui era neclara, intarindu-mi suspiciunile in
legatura cu bautura. Panicandu-ma la apropierea vocii lui, am putut vedea o singura usa si
am incercat-o. Descuiata. M-am aruncat spre usa deschisa si am inchis-o cat de incet am
putut in starea alarmata in care eram, si mi-am inclinat capul spre ea.
Gafaiam si tremuram usor acum, si am lucrat la reglarea respiratiei cu ochii inchisi, in
timp ce ascultam cu atentie, sa vad daca il mai auzeam pe Mike. Mana mea tremurand inca
mai era pe maner, asa ca mi-a luat un moment sa incui usa si apoi am luat-o inapoi incet.
Cand nu am mai auzit nimic de partea cealalta a usii, am lasat sa-mi scape un suspin si
am deschis ochii. Chiar atunci, cineva din camera, in spatele meu, si-a dres glasul. Am sarit
in sus imediat si mi-am lovit spatele de usa, scotand un sunet surprins, si instinctiv mi-am
pus mana peste gura. Acolo, stand in stil Indian pe un pat mare, era un tip care parea sa
aiba varsta apropiata de a mea. Avea cele mai ciudate nuante in parul lui aramiu ciufulit, o
structura pala a fetei, semanand cu a mea, si ochi verzi impresionanti care aveau urme
intunecate sub ei si erau serios umflati. Arata aproape la fel de obosit cum ma simteam eu,
dar era foarte… frumos? Da, frumos. Era unul din acele momente in care mi-as fi dorit sa
ma pot apropia de cineva de sex opus, pentru ca arata foarte bine, aproape inuman.
Dar el statea acolo uitandu-se la mine, asteptand cu sprancenele ridicate. Am ramas in
liniste pentru un moment, inainte sa realizez ca asta probabil era camera lui si eu eram ca o
intrusa.
- Oh, eu… imi pare atat de r-rau… nu s-stiam… eu doar i-incercam… M-am balbait,
incercand fara success sa-mi explic prezenta. Am respirat adanc si mi-am miscat picioarele
inconfortabil, uitandu-ma peste tot, in afara de ochii lui.
- A, nu, chiar nu este nicio problema. Tot timpul am in dormitor fete ravasite cu stari
emotionale depresive ciudate. A ranjit.
Stari emotionale depresive ciudate? M-am gandit cu amaraciune. Nici n-ai idee. Am afisat o
fata cu o expresie de scuza de care eram in stare si am incercat sa explic mai coerent. Inima
mea inca batea rapid si inca tremuram usor din cauza surprizei de a gasi acest strain aici,
dar am incercat din rasputeri sa explic.
- Eu doar incercam sa scap de tipul care ma urmarea si am fugit pe scari, dar usa pe care
am incercat-o era incuiata, asa ca am mai urcat un eraj, si el tot venea dupa mine, asa ca am
intrat aici. Am murmurat cu o vocea inalta. M-am oprit, incercand sa-i descifrez expresia,
care parea sa fie amuzata. Am luat o gura mare de aer ca sa ma calmez si sa o iau usor. Te
rog, iarta-ma ca te-am deranjat. Am terminat sincer.
M-am intors sa plec inainte sa-mi dea un raspuns, dar am auzit o voce de partea cealalta a
usii care mi-a facut mana sa inghete pe maner.
- Bella!
Il puteam auzi pe Mike strigand pe hol. Am stat acolo pentru un moment, auzindu-l cum
imi repeta numele inainte sa ma intorc incet spre tipul din pat care se uita la mine cu
frustrare si amuzament.
- Te ascunzi de Newton.
A spus-o ca pe o afirmatie, nu ca pe o intrebare. I-am intalnit ochii verzi, adanci si obositi,
si am dat din cap. Apoi a chicotit. Era un sunet moale si muzical care m-a distrat momentan
de la situatia incomoda care se desfasura inaintea mea. Ma simteam foarte inconfortabil sa
fiu in camera unui tip strain, frumos sau nu, dar nu puteam sa ma intorc in hol unde
astepta Mike. Am decis ca as putea sa plec si sa infrunt un Mike insistent si foarte beat, sau
as putea sa stau aici pana pleaca, si sa-mi evaluez sansele cu acest strain. Facand o alegere
intre cele doua, m-am gandit bine.
- Aa.. Am inceput, implorandu-l cu ochii. Te superi… daca astept aici pana cand pleaca
Mike? Am intrebat in soapta, muscandu-mi buza inferioara. Ochii lui verzi s-au uitat la
mine apoi la usa si inapoi la mine cu fruntea incruntata.
Dupa un moment de indecizie, a scos un suspin greoi.
- Da, bine. A spus pe un ton infrant. Numai sa nu freci nimic. M-a avertizat el pe un ton
aspru.
 Mi-am inclinat capul cu o miscare rapida, in timp ce el s-a intors la o carte cu schite, un
jurnal sau ceva asemanator din poala sa. Cand si-a intors privirea, m-am uitat la spatiul
larg care era dormitorul lui. Patul pe care statea era in dreapta mea, ocupand cam jumatate
din camera. In dreptul peretelui din stanga era o canapea mare din piele neagra si o cutie
cu carti in capat. Peretele din fata mea avea o fereastra mare si niste usi frantuzesti in mijloc
care dadea spre o terasa. Camera era cam dezordonata, cu cateva articole de imbracaminte
atarnand de pe canapea sau de pe pat, caiete pe podea, dar nu era chiar atat de oribila.
- Deci, care este numele tau? Vocea lui catifelata mi-a intrerupt explorarea. M-am intors
sa-l vad, fruntea lui era usor incretita, concentrat pe cartea din poala lui, creionul se misca
inainte si inapoi cu o miscare lenta.
- Bella Swan. Am raspuns repede. El a dat din cap, dar nu si-a ridicat privirea. Am
asteptat sa-mi spuna numele lui, dar n-a facut-o. Care este numele tau? Am intrebat,
tragand stanjenita de manecile jachetei.
- Edward Cullen, a raspuns distras.

EDWARD
M-am uitat in sus de la cartea mea cu schite ca sa o vad tragandu-si manecile si uitandu-
se stanjenita in jur. Am profitat de momentul ei de distragere sa ma uit cu adevarat la ea.
Avea par saten lung, bineinteles, dar asta stiam deja. Era imbracata cu aceleasi haine cu
care a venit azi la scoala. Inca mai avea gluga pe cap, incercand sa-si ascunda fata. Dar
acum puteam sa o vad. Era… atragatoare, presupun. Cel putin, fata ei era. Dar n-am putut
sa trec pur si simplu peste ochii ei. Aveau urme mari si intunecate sub ei, si aratau umflati,
tristi… obositi. Arata aproape la fel de obosita pe cat ma simteam eu. Ceea ce n-are cum naiba
sa fie posibil. M-am gandit, amintindu-mi puiul de somn de la biologie din dupa-amiaza
aceasta.
- Poti sa stai jos, sa stii. Am spus ridicandu-mi sprancenele, aratand din cap spre canapea.
Mi-a intalnit privirea pentru un moment, apoi a pasit ezitant spre peretele de langa patul
meu, unde era canapeaua. Cand s-a asezat, si-a tras genunchii la piept si i-a imbratisat. M-
am incruntat, vazandu-i papucii uzi si murdari pe noua mea canapea de piele.
- O sa-mi murdaresti naibii canapeaua mea de 5000 de dolari, macar ai decenta si scoate-ti
papucii. Am strigat. Ochii is-au marit pentru un moment, inainte sa se ridice de pe canapea
si sa curete cu palmele murdaria din locurile pe care le-au atins papucii ei.
- O, Doamne, imi pare asa de rau! Nici macar nu m-am gandit! Imi pare rau. A continuat
sa-si ceara scuze, in timp ce inca curata locul. Isi cerea naibii prea multe scuze. M-am simtit
aproape vinovat pentru ca am zis ceva in primul rand.
- E in regula. Nu-ti face griji. Am suspinat. Mainile i s-au oprit si ea s-a ridicat, inspectand
canapeaua. Odata ce a parut multumita de starea canapelii mele italiene, s-a asezat din
nou, de data aceasta cu picioarele pe podea.
M-am intors la schitele mele pentru cateva minute. Cand m-am uitat in sus, Bella era inca
in locul ei, dar parea ca inspecteaza cutia de langa canapea cu interes si… dor? Ii place sa
citeasca?
- Iti plac cartile? Am intrebat cu voce tare.
 Capul ei s-a indreptat inspre mine si a aprobat incet, o usoara lumina rosie urcandu-i in
obraji, jenata ca am prins-o holbandu-se la literatura mea. Am chicotit in sinea mea.
- Poti sa te uiti daca vrei. Am spus aratand spre carti.
Ochii ei s-au luminat putin, si s-a ridicat incet, indreptandu-se spre cutia cu carti, ochii ei
cercetand titlurile. Mi-am achizitionat o colectie extinsa de cand m-am mutat aici. Carlisle
nu se dadea niciodata inapoi de la a-mi cumpara carti.
Mana Bellei s-a ridicat ca si cum ar fi vrut sa ia una, dar apoi s-a oprit si s-a intors spre
mine.
- Pot? A intrebat incet, uitandu-se la o carte. Mi-am miscat mana intr-un gest care
insemna “Bineinteles”. A luat o carte din cutie si a deschis-o, mana ei miscandu-se repede
in josul paginilor intr-un mod respectabil. Da, ii plac cartile, am decis.
S-a mutat inapoi la locul ei pe canapea si a inceput sa citeasca. N-am putut sa vad ce carte
era, dar parea foarte interesata de ea, asa ca m-am intors la schitele mele.
A fost o liniste confortabila pentru o perioada lunga, singurele sunete care se auzeau erau
de la petrecerea de jos, creionul meu pe hartie si paginile intoarse ale cartii Bellei.
Nu si-a ridicat privirea de la cartea pe care o citea, si eu eram atat de absorbit de schita
mea, incat am realizat ca au trecut 2 ore cand am terminat-o. Atunci m-am uitat la ea. Ea
arata linistita citindu-si cartea, si chiar daca era foarte groasa, parea ca a citit deja jumatate
din ea. Arata de asemenea atat de obosita.
- Stii, am inceput eu, spargand linistea. Cand privirea ei a intalnit-o pe a mea am
continuat. Pariu pe douazeci de dolari ca Newton deja zace in propria lui voma. Am ranjit.
- Oh. A spus ea, parand distrasa de ceva, apoi: Oh, OH! A inchis cartea si s-a ridicat. Imi
pare atat de rau! Am fost atat de prinsa in carte, nu mi-am dat seama. Sincer, n-am vrut sa
fiu nepoliticoasa. S-a indreptat catre cutia de carti.
- Nu, nu ma deranjeaza, doar ca… M-am incruntat atunci, nu prea stiind de ce nu ma
deranjeaza, dar am continuat. Doar ca arati foarte obosita. Ar trebui sa te duci acasa si sa
dormi putin. Am spus sincer.
S-a intors atunci, dupa ce a pus cartea inapoi la locul ei, si a scos un chicotit amuzat.
- Da, ar trebui sa merg acasa si sa dorm putin. A spus si a sunat sarcastic. Mi-am incruntat
sprancenele si m-am uitat la ea intrebator. S-a strambat si si-a intors capul. Eu nu dorm. A
spus, si apoi, cand a vazut expresia socata care sigur imi era intiparita pe fata, a continuat:
Vreau sa spun, incerc sa nu dorm. Vise urate. A terminat neconvingator.
Dar acum totul avea un sens pentru mine. Expresia obosita a fetei sale, faptul ca adoarme
la scoala, cosmarul pe care l-a avut azi la biologie. Nici ea nu dormea. Ca mine.
- Nici tu nu dormi? Incerci sa stai treaza? Am intrebat cu o voce uimita. Ochii i s-au marit
si fata i-a devenit palida. Apoi, deodata si-a incruntat sprancenele de confuzie.
- Nici eu? Tu nu dormi? A intrebat incet. Nu am vorbit niciodata cu nimeni despre
problemele mele cu somnul, dar s-a dovedit ca ea era in aceeasi situatie. Mi-am intors capul
incet, sustinandu-i privirea. Cosmaruri? A soptit incet. Am facut o pauza de o secunda, nu
prea imi placea termenul.
- Poti sa le spui si asa… Am raspuns cu ochii ingustati.
Avea o expresie de neintelegere pe fata. Deci ea stia la ce ma refer? Am stat acolo pentru
cateva momente, holbandu-ne unul la altul intr-o liniste mutuala, ca respect pentru toate
porcariile peste care a trebuit sa trecem, stiind cum este sa faci ceva atat de greu precum a
sta treaz. Vorbind despre ceea ce…
- Cum o faci? Sa stai treaza? Am intrebat curios.
- Cafea, gatit, teme… A ridicat din umeri. Incerc sa prind cate putin pe aici, pe colo, pe la
scoala cand pot, pentru ca e foarte greu sa dormi acolo. A facut o pauza, apoi a intors capul.
Cel putin, pana astazi. Probabil n-o sa mai fac asta niciodata. A terminat, intorcandu-si
privirea spre carpeta mea aurie.
M-am simtit vinovat atunci, dandu-mi seama ca se referea la puiul de somn de la biologie
de astazi, in care eu am lasat-o pur si simplu sa doarma. Daca “cosmarurile” ei semanau
putin cu ale mele, si nu aveam de unde sa stiu, probabil s-a trezit complet panicata. M-am
incruntat.
- Cum o faci tu? A intrebat ea, inclinandu-si usor capul.
M-am sprijinit de capatul patului.
- Carlisle e doctor. Mai iau cateodata niste porcarii de la el. Pastile, stii? S-a uitat la mine
mirata de discutia normala pentru mine despre folosirea drogurilor. Am ridicat din umeri.
Sau, pot pur si simplu sa fac niste schite si asta ma tine treaz.. concentrare si toate alea. Am
adaugat, nevrand ca ea sa creada ca eram vreun dependent de droguri. Vreau sa spun,
cafea? Am ras ironic.
Serios? Tot ce lua era cafea? Cum dracu` face asta. Si sa doarma la scoala? N-as face
niciodata asa o greseala.
Ea doar a ridicat din umeri, apoi s-a uitat inspre usa si inapoi la mine, parand sa ezite.
- Aa… Probabil ar trebui sa plec. Nu vreau sa se ingrijoreze Alice din cauza mea. Dar
multumesc ca m-ai lasat sa ma ascund de Mike. Apoi o parte a gurii ei s-a ridicat intr-un
zambet.
Am dat din cap si i-am raspuns si eu cu un zambet. Aceasta Bella Swan nu era asa de rea
pana la urma. Cand se indrepta spre usa, m-am gandit un moment inainte sa-mi fac
observatia.
- Hey! Am strigat-o. Ea s-a intors si mi-a dat o privire intrebatoare. Stii chioscul din spate?
Am intrebat referindu-ma la chioscul acoperit pe care Carlisle si Esme, mama lui Alice, l-au
construit pe linia neutra a celor doua curti.
Bella a dat din cap, asa ca am continuat.
- Cateodata, noaptea, imi place sa merg acolo. Racoarea ma ajuta sa stau treaz. Am facut o
pauza, gandindu-ma cum sa formulez ceea ce vreau sa intreb. Poate ne vedem acolo intr-o
seara. Am terminat cu un ton obisnuit. Ochii Bellei s-au luminat putin la ideea de a ma
vedea din nou, si a dat din cap, zambind, inainte sa deschida usa si sa iasa din camera mea.
O sa merg la chiosc maine seara. Ideea ca aveam macar pe cineva cu care sa vorbesc
noaptea era suficienta sa ma faca sa merg. Dar eram de asemenea, foarte interesat sa o
cunosc pe Bella. Era draguta, pentru inceput, sa nu se simta singura.

BELLA
Edward avea dreptate. Mike era, de fapt, zacand in propria voma… intins in baia de la
etajul doi cu usa larg deschisa. Si se duc douazeci de dolari. M-am gandit. M-am uitat mai de
aproape si am vazut ca avea nasul insangerat. Arata de parca s-a lovit de chiuveta sau ceva,
atunci cand a cazut. Am lasat un chicotit intunecat sa-mi alunece dintre buze. Incet, m-am
indreptat catre scari, evitand oamenii constienti ramasi, adormitit in fotoliu.
Am iesit din casa Cullen cu moralul mai ridicat, si m-am plimbat inspre casa, respirand
din plin aerul cetos. Noaptea s-a incheiat surprinzator intr-o nota buna. Edward era de
neinduplecat cateodata, si iritabil, dar eram interesata sa aflu mai multe despre el. Nu eram
neaparat de acord cu consumul lui de droguri, dar cine eram eu sa spun asa ceva? Stiu cat
de greu este sa stai treaz.
Cand am ajuns acasa, am observat ca Alice era deja culcata in patul ei, inca purtand
rochia verde. Am zambit in sinea mea, sperand ca l-a gasit pe Jasper in seara asta, si am
mers spre camera mea sa-mi schimb hainele.
Am ezitat in fata usii, cu mana inca tinand manerul. Decizand sa fiu curajoasa si
injurandu-ma mental pentru ca nu mi-am schimbat hainele mai devreme, am deschis usa,
si am alergat spre sifonier cat de repede am putut. Am insfacat primul lucru pe care am
pus mana si am rupt-o la fuga din camera spre bucatarie fara sa ma uit inapoi.
Gafaind de nervi, mi-a venit dintr-o data inspiratia pentru o noua reteta de prajituri, asa
ca mi-am abandonat hainele pe masa din bucatarie si am inceput sa gatesc o multime de
Bloody Newtons. In timp ce amestecam zmeura cu aluatul, m-am gandit din nou la Edward
Cullen. O sa ma duc la chiosc maine seara, si sper din toata inima ca el va fi acolo.