CELE TREI HAGIALCURI

"C'est une belle chose, mon ami, que les voyages..." Diderot Un prieten de cnd lumea, asa-mi paruse desi nainte de anul acela - 1910 - nici nui banuisem macar fiinta pe lume. Se ivise n Bucuresti cam o data cu ntile frunze. De atunci l ntlnisem mereu si pretutindeni. De la nceput mi facuse placere sal vad, cu timpul cautasem chiar prilejul. Sunt fiinte cari prin cte ceva, uneori fara a sti ce anume, desteapta n noi o vie curiozitate, attndune nchipuirea sa faureasca asuprale mici romane Mam mustrat pentru slabiciunea ceam avut de asemenea fiinte; nu destul de scump era so platesc n patania cu sir Aubrey de Vere? De data asta, peste curiozitate se altoia covrsitor un simtamnt nou: o apropiere sufleteasca mergnd pna la nduiosare. Sa fi fost pentru ca omul era asa de fermecator de trist? Cu putinta, la dnsul numai ochii spunnd attea. Cam afundati sub bolta sprncenelor si de un albastru rar, privirea lor, nespus de dulce, parea a urmari, nzabranita de nostalgie, amintirea unui vis. Ei ntinereau straniu aceasta faptura care nici altmintreli nusi trada vrsta, luminau fruntea senina, desavrseau nfatisarea nobila cei ntiparea mata paloare a fetei smede si trase, prelungita de o tacalie moale ca matasea porumbului, a carei coloare o avea chiar. Cam aceeasi era si coloarea mbracamintei ce purta de obicei, la dnsul moi, molatece, mladioase fiind toate, si port, si miscari, si grai. Era un obosit, un sfios sau un mare mndru. Totdeauna singur el se strecura n viata aproape furisnduse, cautnd a se pierde n gloata; era nsa ntre aceasta si dnsul asa nepotrivire, ca simplicitatea sa dinafara, vadit voita pentru a trece nebagat n seama, atingea tocmai scopul dimpotriva, ajungea sa fie batatoare la ochi sii da un aer si mai strain. Strain totusi nu era. A romn nu semana iarasi: prea vorbea frumos romneste, la fel ca frantuzeste, poate ceva mai cu greutate. Fusesem adesea vecini de masa, azi la unul din birturile de frunte, mine pe prispa vreunei crciumi. Multumire simteam de cte ori l aveam aproape, locul nsa unde tristetea lui afla n mine un rasunet att de adnc nct l facea sami para un alt eunsumi era Cismegiul, Cismegiul de atunci, singuratic si lasat n salbaticie. Sub naltii copaci, n amurg, necunoscutul si plimba melancolia. El pasea grav, sprijininduse n batul sau de cires, strabatea ncet aleiele, fumnd, oprinduse uneori dus pe gnduri. Dar cari puteau fi ele ca, napadindu-l, sal miste pna la lacrimi? Se nstelase de mult cnd, fara graba, visatorul se ndura n sfrsit sa plece. Mergea sa cineze. Spre miezul noptii se

nfiinta iar la vreun loc de bautura unde sta ct mai trziu, pna la nchidere. Mai zabovea apoi pe uliti ntru asteptarea zorilor. Am spus cal ntlneam peste tot. ntratt ma deprinsesem cu el ca o zi de se ntmpla sa nul vad i simteam lipsa. Zarindul odata la gara, lund Aradul, ma cuprins o parere de rau copilareasca la gndul ca ar fi plecat pentru totdeauna prietenul necunoscut, omul care privea cu ochi duiosi cerul, copacii, florile, copiii... Las fi uitat anevoie, amintirea fiindui strns legata de Cismegiu caruia i ramasesem credincios chiar n timpul marilor ploi ce au cazut nainte de ivirea cometei din acea vara. n apriga nviorare a verdetii bete de umezeala si pustie cu desavrsire, gradina dezvelea spre seara, cnd se nsenina vremelnic, frumuseti nebanuite. Si n cea mai minunata dintre seri, avui pe podul cel mare al lacului placuta surprindere de ami regasi amicul. Rezemat de subredul parmaclc, el si atintea privirea asupra albei scnteieri a luceafarului rasarind. Vaznduma cu o tigara aprinsa, veni sami ceara foc si focul acesta fu de ajuns ca sa topeasca dintre noi orice gheata. Aflai ca nici eu nu eram pentru dnsul un strain: ne ntlneam att de des. Asteptase numai prilejul sami poata face cunostinta si multumea mprejurarilor ca il dase tocmai n acea seara. - n fata Frumosului, lamuri el, singuratatea devine apasatoare si e o seara prea frumoasa, domnule, o seara de basm si de vis. Asemenea seri se ntorc, zicese; de demult n taina lor le placea mesterilor cei vechi sa ntruchipeze unele legende sacre, rareori nsa penelul celor mai iscusiti chiar a izbutit sa le redea umbra limpede n toata albastrai stravezime. E seara izgonirii Agarei, seara fugii n Egipt. Pare ca, fascinata, vremea nsasi si conteneste mersul. Si n vazduhul fluid nici o adiere, n frunzisuri nici un murmur, pe luciul apei nici un fior... Astazi, dupa attia ani, mi pare cal mai aud. Vorbea masurat si rar, mprumutnd spuselor ct de nensemnate farmecul glasului sau grav si cald pe care stia sal mladieze si sal nvaluie, sa-l urce sau sal coboare cu o fericita maiestrie . Lam nsotit ascultndu-l cu o placere crescnda n umbra acelei seri aproape mistice careia el i resfrngea n ochi albastrul adnc si n ntreaga faptura sa linistea nesfrsita, nu m-am saturat sal ascult toata noaptea. Dar, pentru cte avea de povestit, o singura noapte nu era de ajuns asa ca, despartindune, spre dimineata, am luat ntlnire pentru seara urmatoare cnd sa petrecut la fel, si apoi iar si iar, fara ntrerupere, n sir, aproape trei luni... ...din rarele placute ale vietii mele. Cu ct scadea ziua ne ntlneam mai devreme, ne desparteam mai trziu. Sa nu mai fi fost zi deloc ca sa fi ramas mereu mpreuna, rau nu miar fi parut; cu dnsul nu mi sar fi urt o vesnicie. Nimic mai monoton

totusi ca felul de a ne petrece timpul. Masa o prelungeam pna spre miezul noptii, la vorba pe care o urmam la aer liber, cutreiernd, calmi peripateticieni, ulite pustii prin mahalale necunoscute unde ne rataceam adesea, uitam ca ne aflam n Bucuresti. Uneori, la loc deschis, omul se oprea ca sa priveasca ndelung cerul, din ce n ce mai frumos catre toamna si caruiai cunostea toate stelele. Cnd era vreme rea, mergeam la el acasa. Locuia pe linistita strada a Modei, la catul al doilea al unei cladiri ce apartinea regelui Carol, la o frantuzoaica batrna carei nchiriase doua ncaperi, bogat mobilate n gustul greoi de acum cincizeci de ani, un salon n fata si o odaie de dormit n fund, despartite printrun geamlc nalt. La belsugul de abanos si de mahon, de matasarii, de catifele si de oglinzi acestea de toata frumusetea, fara rama si ct peretele - iubirea de flori a chiriasului, mpinsa la patima, adaoga o nebuneasca risipa de trandafiri si de tiparoase ce, mpreuna cu lumnarile pe cari le gaseam aprinse, n cele doua candelabre de argint cu cte cinci ramuri, oricnd am fi venit, puneau locuintei pecetea unui lux ales, alcatuind oaspelui meu un cadru n asa armonie cu fiinta sa ca, amintirea mea, dintrnsul nul pot desprinde. Dar ncntarea ncepuse: omul vorbea... Povestirea unduia agale, mpletind n bogatai ghirlanda nobile flori culese din literatura tutulor popoarelor. Stapn pe mestesugul de a zugravi cu vorba, el gasea cu usurinta mijlocul de a nsemna, si nca ntrun grai a carui deprindere o pierduse, pna si cele mai alunecoase si mai nehotarte nfatisari ale firii, ale vremii, ale departarii, asa ca amagirea era ntotdeauna deplina. Ca n puterea unei vraji, cu dnsul am facut n nchipuire lungi calatorii, calatorii cum numi fusese dat nici sa visez... omul vorbea. naintea ochilor mei, aievea, se desfasura fermecatoare trmba de vedenii. Strajuiau pe naltimi ruine semete n falduri de iedera, zaceau cotropite de veninoasa verdeata surpaturi de cetati. Palate parasite atipeau n paragina gradinilor unde zeitati de piatra, n vesmnt de muschi, privesc zmbind cum vntul toamnei spulbera troiene ruginii de frunze, gradinile cu fntni unde apele nu mai joaca. Beteala lunii pline se revarsa peste vechi orasele adormite; plpiau pe mlastini vapai zglobii. Puhoiul de lumini poleia noroiul metropolelor uriase aprinznd deasuprale ceata cu un pojar. De funinginea si de mucegaiul lor fugeam nsa repede; la zare neaua piscurilor sngera n amurg. Si plecam sa cunoastem ameteala apriga a culmilor, lasam n urma noastra nflorite poiene, urcam prin bradet, adulmecati de soapta praielor resfirate sub ferigi, urcam, beti de aerul tare, mai sus, tot mai sus. La picioarele noastre, ntre costise plesuve si dmburi ncomate de codri stufosi, vaile se asterneau dea lungul albiei serpuite a rurilor ce se pierdeau departe, n aburul cmpiilor grase. Un lung freamat se nalta ca o rugaciune. n pacea singuratatii nemarginite priveam n slava rotirea vulturilor deasupra negrelor prapastii, iar noaptea ne simteam

mai aproape de stele. Dar curnd ncepea sa viscoleasca si sa geruie si coboram catre miazazi, n tinuturile cu dulci nume unde toamna lncezeste pna n primavara, unde totul, suferinta, moartea chiar, nvesmnta chipul voluptatii. Mireasma florilor de oleandru se asternea amara deasupra lacurilor triste ce oglinda albe turle ntre funebri chiparosi. Peregrini cucernici mergeam sa ne nchinam frumosului n cetatile linistii si ale uitarii, le cutreieram ulitele n clina si pietele ierboase, veneram n vechi palate si biserici capodopere auguste, ne patrundeam de suflul Trecutului contemplndu-i vestigiile sublime. Corabia aluneca ncet ntre tarmurile laudate ale marilor elene si latine; stlpii capistii n ruina rasareau din crngul de dafini. O grecoaica ne zmbea dintrun pridvor perdeluit de iasomie, ne tocmeam cu negutatori armeni si jidovi prin bazare, beam cu marinarii vin dulce n tractire afumate unde jucau femei din buric. Ne ametea forfoteala pestrita din schelele scaldate n soare cu leganarea molcoma a catartelor, ne fermeca lina tacere din cimitirele turcesti, albul rasfat al oraselor rasaritene tolanite ca niste cadne la umbra cedrilor trufasi, lasam sa ne fure vraja albastra a Mediteranei pna cnd coplesiti de toropeala cerului sau de smalt si nabusiti de vntul Libiei, ieseam la ocean. Spre miazanoapte, din jocurile umezelii cu lumina, se isca pentru vazul uimit o nesfrsita desfatare. Razele piezise daureau viu burhaiul, destramau tortul brumelor n toate fetele curcubeului si erau, la fel niciodata, mpurpurari grele n asfintit, apoase stravezimi viorii si sure n serile lungi de vara, feerica stralucire a zorilor boreale deasupra nametirilor de ghetari. Ne nturnam apoi spre tropice, traiam cu saditorii visul gales al Floridei si al ostroavelor Antile, patrundeam, pe urma "vnatorilor de orchidee", n verdea ntunecime a selbelor Amazonului scaparnd de zboruri de papagali. Nimic nu scapa cercetarii noastre lacome, descopeream guri de rai pierdute pe ntinsul oceanului pasnic unde, sub constelatii noi, ncrucisam ndelung, ne ndrumam spre tarile mirodeniilor, spre leaganul civilizatiilor stravechi, sarbatoream ivirea primaverii la Ise, ne scufundam n tainica pierzanie a noptilor chinezesti si indiene, ne nfiora aromeala serilor pe apa la Bangkok. Vntul fierbinte alinta lin clopoteii argintii ai pagodelor, nclina foile late de plibani. Uitam de Europa, din ea tot ce admirasem ne parea acum att de pipernicit si de sters. Si purcedam mereu, n cautare de zari mai adnci, de paduri mai batrne, de gradini mai nflorite, de ruine mai marete; multumire nu mai aflam dect atunci cnd frumusetea sau ciudatenia facea sa ne credem pe tarmul visului; oricare ar fi fost nsa minunatia datorita jucariei firei sau trudei omenesti, mult nu ne retinea si porneam iarasi, strabateam sumbre meleaguri si rpoase singuratati, ocoleam jalea pustietatilor sterpe, groaza smrcurilor fetide ca sa ne ntoarcem ct mai repede la mare. Marea... Lucie ca o balta, oglindind, la adapostul toartelor coastei, pirozeaua tariei si margaritarul norilor, florie ca o

pajiste sau scnteind ca o misuna de licurici, searbada si domoala sau vie, verde si vajnica, avntndu-se spumegnd spre cerul caruia i e fiica, de ea vorbea cu pagneasca evlavie, pomenindui doar numele glasul i se pogora tremura ca si cum ar fi marturisit o taina sau ngnat o ruga. Pentru slavirea ei, uriasa putere n miscare a rotundului, matca a tot ce viaza nencatusata si neprihanita, i se parea ca graiul omenesc nu e ndeajuns vrednic si ca nsisi poetii cei mai cu renume ncumetnduse a o cnta palisera. La dnsa i era gndul, ca ntro scoica, ea rasuna n inima lui fara sfrsit, ntrnsa, care fusese patima ntregii lui vieti, dorea sasi afle si mormntul... ...tacea acum cu privirea pierduta n gol. De la un ceas, simteam cum ceva greu ma apasa pe piept, mi strngea tmplele. Omul acesta deprins cu vntul iute de la larg, cu mirosul salubru de vsc marin, avea groaza de ferestrele deschise si traia ntrun aer nchegat, mpclit de fum, zaharisit de miresme grele. Trziu, flacarile lumnarilor ncremeneau tepene si, din cnd n cnd, se auzea scuturnduse cu un fosnet nnabusit cte un trandafir. Nu era singura lui ciudatenie. Miaducea uneori aminte de acel tnar englez a carui trista istorie am scriso. Avea acelasi fel nepretuit de a tivi descrierile de calatorii cu amanunte istorice rare; si el tinuse sa ntrebe fiecare colt de tarm sau de apa la ce fusese n trecut martor, mbinnd pretutindeni privelistea de azi cu vedenia de odinioara. i placuse sa viseze n fata stncii de pe care Sapho se aruncase n valuri, a tarmului unde se naltase rugul lui Pompei. Ici fu rapusa frumoasa Ines, colo muri nchis regele nebun. Dar pe cnd vastele peisagii ce sir Aubrey zugravea dintrun cuvnt erau pustii de suflare omeneasca, ca dupa un potop, n ale noului prieten se mbulzea, n pitoresti vesminte, o lume ntreaga: seici si pasale, emiri si hani, rajahi si mandarini, preoti si calugari de toate legile si tagmele, zodiasi, pustnici, vrajitori, vraci, capetenii de semintii salbatice carora le fusese oaspe sau tovaras de petrecere si vnatoare si trebuie sa le fi intrat n voie si sa le fi fost pe plac la fel ca numerosilor sai prieteni din Europa, asa cum stia sa se arate, linistit, blajin, ngaduitor, fara fudulie si prejudecati de rnd, de o curtenie binevoitoare, nesilita, ce trada n el un boier mare n ntelesul nalt al cuvntului, unul din pastratorii cei din urma a ceea ce "vechiul regim" avea mai simpatic si mai ademenitor. Si nu ma ntrebam att cine era acel domn Pantazi - asa parea cal chema omul patimas dupa Frumos si adapat la izvorul tutulor cunostintelor, care citea n original pe Cervantes si pe Camons si vorbea cu cersetorii tiganeste, cavalerul SfntuluiGeorge al Rusiei, ct ma ciuda pricina tristetii acelui rasfatat al soartei, taina acelei line melancolii cei adumbrea asa romantic fiinta si se oglindea nesfrsita n privelistea attor ceruri, attor mari si limane. Cu ncetul, la evocarea lor se desteptase n mine un suflet nou, un suflet de nomad cu nostalgii sfsietoare, ma ncindea dorul de duca, ma nfrigura ispita

plecarilor spre necunoscut, fermecul ndepartatelor pribegiri si, la gndul ca as ramne pna la capat robul unui petec de pamnt, osndit a ma framnta si istovi fara multumire ntrun ocol restrns, sufeream cumplit, ma simteam abatut pna la deznadejde. Asemenea acelei suliti maiestre ce singura avea darul sa tamaduiasca ranile ce facuse, numai istorisirile ciudatului prieten mi mai puteau alina raul, multumita lor ma pierdeam n lumea visarilor cantro betie, betie de felul celor de mac sau de cnepa, attind nchipuirea deopotriva si urmate de treziri nu mai putin amare. Legasem dar iarasi prietesug cu un necunoscut, prietesug la toarta, eram toata vremea mpreuna, casa lui miera deschisa la orice ora, ajunsesem sa stau mai mult la el dect la mine. De la venirea toamnei iesea mai rar, era tare friguros, daca era urt afara nu desfacea perdelele ziua ntreaga si sta cu luminile aprinse. Vorbea cu dor atunci de vila, ce, undeva sub un cer cald, l astepta la marginea marii, ntrun noian de verdeata si de flori. Florile, ct le iubea! La dnsul se scuturasera cei din urma trandafiri de Bucuresti si pentru ca tufanicile ce le luasera locul nu miros, manunchiuri de ciubuce de vanilie si zvntau aroma n largi cupe. Te mbiau, de pe masute, zaharicale, poame, bauturi dulci. Omul traia ntro nepasare fara tarmurire, nu se sinchisea de nimeni si de nimic; afundat n perne, fuma si povestea numai, iar povestirilei noi totdeauna erau urmate de acele lungi caderi pe gnduri cnd i lacramau ochii. Si afara de mine nui cunosteam alt oaspe. Or, cam o luna nainte de seara de la care purcede istoria de fata, la birtul frantuzesc unde domnului Pantazi i se pastra cu sfintenie masa, n coltul cel mai adapostit, era la ceasul cinei zarva mare. Ce anume prilejuise, n strmta ncapere, galagioasa adunare a tot ce Bucurestii aveau mai motat, nu tin minte, stiu numai ca repede satul de a privi acea lume anosta si desarta ma hotarsem tocmai sami aplec nasul n taler cnd avu loc o intrare ce merita ntradevar sa nu fie trecuta cu vederea. O clipa mi se nazari ca, folosinduse de nvalmaseala unei cirezi tmpe de malaci, se strecurasera ntrun tarc doua fiare hamesite... Era una din acele mperecheri strnse, datorite de obicei vitiului, asa strnse ca de la un timp nu se mai pot nchipui singuri cei ce le alcatuiesc. De buna seama tot vitiul trebuia so fi nnadit si pe aceasta, caci altceva ce ar fi putut apropia doi oameni att de deosebiti? Unul n vrsta, canit si ferchezuit la deznadejde, purta pe un trup ntepenit, dar zvelt nca, un cap cum veacul nostru nusi mai da cazna sa plasmuiasca si parea chiar ntors din vremuri de altadata acel chip aprig ale carui trasuri semete purtau pecetea razvratirii si a urii. Celalalt, mai tnar mult, coclit nsa si buhav, care legana pe niste picioare subtiri arcuite n afara o burtica ascutita, oglindea pe fatai rnjitoare si botoasa josnicia cea mai murdara. Cel dinti, foarte rece, si rotise ncet privirea posomorta pe deasupra capetelor, celui de

al doilea i jucau fara astmpar ochisorii vioi si refecati sclipind de vicleana rautate. n tot, impresia ce o da acesta din urma era numai n paguba lui, iar alaturea de domnul cel trufas facea sai reiasa si mai respingatoare mutra obraznica de martafoi. - Dumneata nici apa la grla nu gasesti, bombani el asa ca sal auzim noi, tot eu, tot Pirgu sireacul! Strnse familiar mna lui Pantazi si ocrotitor pe a mea si se aseza la masa noastra fara a mai cere voie. nsotitorul sau nu lua loc dect poftit si dupa nfatisarile de rigoare pe cari le facui cu att mai rnare placere cu ct de mult doream o apropiere ntre aceste doua fiinte, Pasadia si Pantazi, asa menite sa se nteleaga si sa se pretuiasca. Tinuram deschis localul pna la ziua. Pirgu pleca si se ntoarse de mai multe ori, din ce n ce mai beat. Ca sai dovedeasca lui Pantazi, pe care din "nene" nul scotea, ct l iubea, l tot saruta mereu. - Nu ma mai lasati sal pup, fratilor, ne ruga, cal trimit la Govora. - Bufon abject, l mustra Pasadia, vezi sa nu te trimitem noi la Marcuta! Ar fi fost drept atunci sa mergem cu el acolo si noi ceilalti trei si sa nu ni se mai dea drumul. Ca sa fim mpreuna, Pantazi si cu mine nu urmaram oare n viata lui de noapte pe Pasadia care, la rndul sau, se lasa calauzit orbeste de Pirgu? Mi se dezvalui astfel o lume nebanuita, cu blestematii la cari, de nas fi fost n fiinta martor si leas fi auzit de la altcineva, leas fi crezut ca tin de tarmul nascocirii. Bucurestii ramasese credincios vechei sale datini de stricaciune; la fiece pas ne aminteam ca suntem la portile Rasaritului. Si totusi, desfrul ma uimi mai putin dect descreierarea ce domnea n toate rndurile; marturisesc ca nu ma asteptam sa vad dospind ticneli att de numeroase si de felurite, sa ntlnesc atta nebunime sloboda. Cum numi fu dat sa gasesc mai pe nimeni la care, mai curnd sau mai trziu, sa nu se dea pe fata vreo meteahna, pe care pe neasteptate, sa nul aud aiurind, la sfrsit pierdui nadejdea sa cunosc, n carne si oase, faptura omeneasca pe deplin teafara la minte. Numarul cazurilor interesante ramnea nsa restrns si, printre ele, vrednic de cercetare ntradevar nul socotii dect pe al lui Pasadia. Am pomenit de felul cum marele meu prieten pusese cu vreo cincisprezece ani nainte capat lungii lupte n valmasagul careia l aruncase mohorta lui zodie si cum se ngropase de viu. De atunci tot ce facea era asa nesabuit si fara de noima, ca nu se putea sa nu dai dreptate obstestii pareri carel decretase nebun. Omul acesta care, n ura bolnava ce nutrea mpotriva tarii romnesti, jurase ca se va nstraina pentru totdeauna ndata ce mijloace ct de slabe i vor ngaduio, cnd se navutise, si asa cum poate nici nu trasese nadejde, nu numai ca nui mai trecuse hotarele, dar se statornicise tocmai n Bucuresti, n orasul blestemat, plin de attea amintiri amare. Din batrnele case ale

Zincai Mamonoaia, cumparate la mezat, el si facuse meremetisindule deantregul si ngramadind nauntru tot felul de scumpatati rare, o somptuoasa sihastrie unde traia pe picior mare, boiereste. Cum traia nsa era o halima: ca la el la nimeni. El care de cincisprezece ani tinea bucatar si sofragiu, nu lua masa dect seara si atunci la birt si, tot de atta vreme, nu se culcase acasa, n pat, niciodata. Slugile sale ce, la dorinta, se iveau si piereau, ca niste stafii, mute, el nu le suferea sa stea cu dnsul sub acelasi acoperis; ele huzureau ntro locuinta deosebita unde puisera sisi pripasisera neamuri sau cunostinte de cari stapnul habar navea si a ramas de pomina cum acesta vaznd ntro zi, pe geam, ca de la el din curte se scoate un cosciug na tinut sa stie cine fusese mortul. Sa stau sai nsir toate ciudatenile de soiul acesta ar fi sa nu mai ispravesc; ma voi margini dar sa ma agat numai de cea mai uimitoare: Pasadia traia cu schimbul doua vieti. De dimineata pna seara el nu se misca de acasa, nu se ridica de la masa de lucru dintre carti si hrtii, citea, scria fara ragaz. n timpul acesta nici nu fuma, sorbea cte putin numai dintro ceasca de cafea fara zahar si tare. Mergeam din cnd n cnd sal vad si era de attea ori pentru mine o sarbatoare. Ce fiinta aleasa, cta deosebire ntre dnsul si ceilalti, ce prapastie! De vulgaritatea consfintita de obiceiul pamntului, nici umbra la el, nici urma - nimic balcanic, nimic tiganesc; pasindui pragul treceai granita, dadeai de civilizatie. Acolo era salasul desfatarilor grave ale duhului. Cum era atunci cu putinta ca omul de carte si de Curte care ar fi facut podoaba zilelor de la Weimar, sa se fi nvoit a mpartasi de seara pna dimineata dezmatarea unui Pirgu, ca apuseanul subtire n gusturi si lingav sa guste pastrama si turburelul, schembeaua si prastina, ca vechiul vienez piedut n vraja visului mozartian sa asculte ciamparalele si bidineaua? i atipea estimp oare vointa, era cumva victima fara raspundere a vreunei sminteli stranii? Eu unul am crezut ca da si ma ndoiesc ca o alta talmacire sa fi parut mai fireasca oricui ar fi stiut ce ngrozitoare clironomie mpovara n privinta aceasta pe Pasadia. Se mplinise cam un veac de cnd cel dinti cu acest nume, la care se adaogase porecla de Magureanu, dupa o mosioara de danie domneasca, fugind de undeva, de prin partile turcesti, ca sa scape de ispasirea unui ndoit omor, se aciuiase n Valahia si ajunsese armas mare. O trista faima supravietuise omului patat de snge ce nu fusese vazut rznd niciodata. La veneticul acesta necunoscut, despre care se zvonise ca nusi destainuia obrsia pentru ca ar fi fost prea joasa, se nvederau tocmai dimpotriva, trupeste si sufleteste, semnele unei nalte stirpe n cadere: portul semet si nfatisarea nobila, trufia, cerbicia si cruzimea, lenea, sila de viata, setea de razbunare si puterea de ura, semne ce trecu urmasilor sai cari, de nu sar fi prigonit ntre dnsii, dezbinati toata vremea, ar fi putut nca dura o casa puternica si vestita. Credinta ca tara romneasca lea fost neprielnica nu era lipsita de temei, cu toate ca si suceala firii lor patimase si

ndaratnice, bntuita de nvrajbire, nu numai vitregia mprejurarilor ia mpiedicat sa ajunga la treapta pentru carei meneau pretioasele daruri ale mintii. Ei se aratasera lacomi de nvatatura, placuti la vorba si mesteri n condei, isteti si destoinici, dar fara sir n ce faceau, cu trasneli toti si cu toane, purtnd fiecare n sine plodul propriei sale pierderi si pieiri si, stnd cineva sa cugete la soarta PasadestilorMagureni ar zice ca asupra neamului lor apasa o neagra afurisenie carel mna fara nduplecare spre stingere, supunndul mai nainte la ncercarile cele mai grele ale restristei. Dezradacinata si rasadita n pamnt strain, batrna tulpina batuta de vijelie si scuturase jalnic cele din urma frunze. Armasul schingiuitor si ucigas se prapadise de timpuriu, otravit, zicese, chiar de ai sai, al doilea, serdarul, vnator posac, si petrecuse mai toata viata n Vlasia si, nvinuit de tlharie la drumul mare si de batere de bani calpi, pierise pentru totdeauna fara a i se mai auzi de nume, iar fiul sau, parintele prietenului meu, parinte nevrednic si dusman, cartofor, crai si betiv, macinase mai multe rnduri de mosteniri si murise n furiile nebuniei. La fel sfrsise, tnar, si varul sau, poetul, iar dintre fete, singura care avusese parte de cununii si aprinsese de la lumnare parul n noaptea nuntii si arsese de vie. Femeile ce slujisera de matca - greaca ursuza si sanchie, clocindusi cu gura nclestata lunga dambla ntre hrdaiele de neramzi si de gazii, srba haina si drja care, pe patul mortii, scuipase grijania n barba popii sisi dase sufletul blestemndusi copiii, brasoveanca zacasa si fatarnica roasa de schiros si de pisma - nveninasera mai mult acel snge bolnav, i sporisera funesta zestre de racile si de betesuguri, dar ascutisera totdeodata si desteptaciunea celor nascuti dintrnsul, acea stearpa desteptaciune, nesanatoasa si ea poate, care atinsese o asa nalta stepena de agerime la vlastarul cel din urma. n acesta, sufletele celor dinainte ai sai cuibau nempacate, licarind n sumbrai privire, rnjind n zmbetui sinistru, ele-i stnjenisera natarea, l mpiedicasera sa apuna cu fala, zticnindui minunata cumpanire a nsusirilor si numai el stia de cte ori fusese nevoit sasi ncordeze mpotrivale toata stapnirea de sine, ntro lupta mai istovitoare dect aceea cu vrajmasii dinafara si din care nu iesise biruitor deopotriva pna la sfrsit. ntro zi, ziua hotarrii celei mari, le lasase sasi reia din drepturi o parte, ridicase singur zagazul si se pravalise n desfru adnc, pna la fund dar, si ma simt dator so spun iarasi, degradarea nul nfierase o singura clipa caci, daca seara patriciul cobora n Suburra, el nusi schimba portul, nici nusi lepada nsemnele, ramnnd tot asa maret n vitiu ca si n virtute. Se petrecea nsa atunci ntrnsul ceva nefiresc: treptat fiinta lui cadea ntro amorteala asa stranie, ca acela pe care Pirgu l tra, fara mpotrivire, dupa dnsul, nu arata a fi Pasadia elnsusi, ci numai trupul sau, n care singura privirea urma sa traiasca, din ce n ce mai posomorta si mai tulbure, destainuind parca o suferinta launtrica sfsietoare. Ar fi stat astfel, fumnd tigara dupa tigara, sorbind pahar dupa pahar, fara a rosti un cuvnt, noaptea ntreaga. Cunosteam mijlocul de al

rechema la viata; deodata omul se nviora, ochii i se nseninau, un trist surs i lumina rece fata stinsa. Adusesem vorba de ceva din vremuri de odinioara, de demult. Stiam ca vedenia trecutului, n care se cufunda cu patima, era singurul lucru n stare sal miste, de trecut vorbea cu o reculegere mistica; eresul ca sufletul sau umbros si vechi ar mai fi avut cndva si alte ntrupari fiind singura amagire cesi ngaduia, singura nduiosare si singura mngiere. Si asa de puternica era la dnsul acea vedenie ca pe data neo mpartasea si noua - lui Pantazi si mie. ncepea atunci, nu mai putin fermecatoare, o noua calatorie, calatoria n veacurile apuse. Ne regaseam de obicei n acela, scump noua si nostalgic ntre toate, care fu al optsprezecelea. Eram trei odrasle de dinasti ce nume slavite, tustrei cavalericalugari din tagma Sfntului Ioan de la Ierusalim, zisi de Malta, purtnd cu fala pe piept crucea de smalt alb si ncununatul trofeu spnzurate de panglica de canavat negru. Rasarisem n amurgul Craiului-Soare, parintii iezuiti ne crescusera si ne narmase Villena. Tineri de tot, ntro caravana, scufundasem pe furtuna niste tartane barbaresti; mai trziu vitejiseram pe uscat pentru izbnda florilor de crin: fusesem la Kehl cu Berwick si cu Coigny la Guastalla, dupa cari ispravi luaseram ramas bun de la viata ostaseasca si, dornici de a vedea si de a cunoaste, plecasem, treime nedespartita, n necontenit colind, pe urmele lui Peterborough. Curteni de vita, de la un capat al Europei la altul nu fu Curte sa ramie de noi necercetata, tocurile noastre rosii sunara pe scarile tutulora, oglinzile fiecareia ne resfrnsera chipurile ntepate si zmbetele nepatrunse; dea rndul cutreieraram Curte dupa Curte; bine primiti si bine priviti pretutindeni eram oaspetii Mariilor, Sfintiilor si Luminatiilor toate, ai Domnitorilor mari, de mijloc si marunti, al Printeselor starite, ai Printiloregumeni si ai Printilorepiscopi; la Belem si la Granja, la Favorita si la Caserta, la Versailles, la Chantilly si la Sceaux, la Windsor, la Amalienborg, la Nymphenburg si la Herrenhausen, la Schnbrunn si la Sanssouci, la HagapeMaelar, la Ermitage si la Peterhof cunoscuram "dulceata traiului". n sarbatoarea nentrerupta de zi si noapte, am petrecut cum nu se mai petrecuse si cum nu se va mai petrece, neam nfruptat cu nesat din toate desfatarile simturilor si ale mintii caci, desi lipsit de maretie, fu veacul binecuvntat, veacul cel din urma al bunului plac si al bunului gust, pe scurt veacul francez si mai presus de orice veacul voluptatii, cnd pna si n biserici heruvimilor le luasera locul Cupidonii, cnd, lncezind de dor, inimile fura aduse prinos toate zeului legat la ochi si noi cari am vazut pe mult iubitul trnduse la picioarele marchizei pe filozoful de la Potsdam scncind dupa Kayserlinck si pe Semiramida moscovita smulgndusi parul la moartea lui Lanskoi, noi nsine nu scaparam dulcei molimi - "era att de frumos seara sub castanii nalti" - privind nsa n femeie si un mijloc nu numai un tel, cum politica ne ispitise, adesea facuram din alcovuri punte si pentru ca totul sa ne izbuteasca vietuiram n nsotirea celor Alesi si slujiram pe Crmuitori. Amestecati din umbra n toate urzelile si uneltirile,

fara noi nu se fereca nici desfereca nimic; prin lingusiri si daruri cumparam tiitoarele regesti si ibovnicii mparatesti, dregatorilor le eram sfetnici si calauze, lucram dupa mprejurari la naltarea sau la rasturnarea lor, ndeplineam nsarcinari de tot soiul: ntovaraseam pe BelleIsle la Frankfurt pentru alegerea mparatului, plecam cu Richelieu n petit la Dresda, tocmeam la Paris pnze de Watteau pentru marele Frederic, duceam diamanticalele Elisavetei Petrovna sa le slefuiasca la Amsterdam, porunceam la Malines horbote pentru Brhl si acestea toate nu pentru vnarea de avutie sau de mariri, ci numai din nevoia de a fi pururi n neastmpar, n miscare. Hoinari nepocaiti, vesnic pe drumuri, patimasi de curiozitate si din ce n ce mai ahtiati dupa placeri, neam raspndit cu frenezie sufletele n depanarea celei mai nflorite vremi din cte se cunoscuse, neam mpartasit din toate harurile ei si din toate ratacirile. Si noi am fost nebuni dupa muzica, neam razboit pentru Rameau si pentru Glck si asemenea celor trei Crai neam nchinat copilului care avea sa fie Mozart; si noi am avut slabiciune de aventurieri: Neuhof, Bonneval, Cantacuzen, Tarakhanova, ducesa de Kingston, cavalerul d'Eon, Zanovici, Trenck s-au bucurat n ascuns sau pe fata de sprjinul nostru, pe Casanova, batrn si matofit l-am aciolat pe lnga Waldstein la Dux; si pe noi nea atras ce parea suprafiresc: oglinda lui SaintGermain, carafa lui Cagliostro, hrdaul lui Mesmer, bazaconiile lui Swedenborg si ale lui Schrepfner aflau la noi, cari nu mai credeam n nimic, crezare. Si tot cu luare aminte urmaream lucrarile lui Scheele si ale lui Lavoisier. Cu ncetul legasem prietenie cu mai toti aceia al caror nume istoria nu se poate scuti sal nsemneze, ne trimiteam ravase, ne abateam ntotdeauna din cale ca sa dam cte o raita pe la Montbard sau pe la Ferney, prelungeam ncntatoare popasuri la Hoditz, n Arcadia lui sileziana de la Rosswalde, spoream alaiul mparatesei n Taurida, ne desfrnam n nebunia carnavalului la Venetia si, tot ntre masti, n cealalta Venetie de la miazanoapte, n bratele noastre cadea Regele mpuscat de Ankarstroem. Era scris ca cel mai frumos dintre veacuri sa asfinteasa n snge si cnd, dupa cteva luni, vedeam trecnd n par, ntre fulgerari de cusme frigiene, capul doamnei de Lamballe, ntelegnd ca timpul nostru trecuse si ca, n curnd, avea sa strveasca si sa cada prada nimicirii tot ce ne fusese pe lume drag, ne acopeream fetele si pieream pentru totdeauna. - Ia mai lasati, nene, ciubucele astea, ne ntrerupea sastisit Pirgu, sa mai vorbim si de muieri. Stiam atunci ca nici glceava nu era departe. Pasadia i tagaduia lui Pirgu n ce priveste sexul gingas orice fel de pricepere. Nu cu mai putina tarie, la rndul sau, Pirgu sustinea ca n materie de dame Pasadia era nul. Sa fi judecat dupa femeile pe cari Pirgu i le aducea lui Pasadia, oricine ar fi fost de parerea acestuia din urma: numai otravuri, rable de pripas, trezitura si rasuflatura. - o adevarata jale. Dar pentru ce atunci Pasadia care, cu banii cel tineau, ar fi putut sasi plateasca tot ce era mai trufanda pe piata se multumea cu ele

lasnd sasi bata asa neomenos joc de el Pirgu caruia numai gustul nui lipsea. Vechi copoi, Gorica dibuia, pe la mahala, fete vrednice sa slujeasca de izvod de frumusete, le momea cu vedenia unei vieti usoare si bogate, le sprijinea ntii pasi pe poteca vitiului cu parinteasa grija si, ca un adevarat parinte, nici nu se atingea de ele. Cu totul altceva i placea lui. Simturile sale, ce aratau respingere tocmai de ce e venust si pur, nu se mai desteptau dectt la betie si atunci i trebuiau femei schiloade, stirbe, cocosate sau bortoase si mai ales peste masura de grase si de trupese, huidume si namile rupnd cntarul la Sfntul Gheorghe, geamale, baldre, balcze. Iar de gretoseniile la cari se deda cu ele, vorbea att de zdrentaros nct ar fi facut sa se rusineze, daca l-ar fi nteles, porcii, chiar si maimutele. - Nu scuipati, rnjea el, cai piere gustul. Ce vreti daca am boala, dambla? Abia se potoleau lucrurile ca, din chiar senin, izbucnea al doilea rnd de cearta. Pentru nimic, Pasadia nar fi scapat prilejul de a ponegri ce era romnesc. Pantazi i lua ntotdeauna parte, dar fara pornire; la unul era nversunarea mpotriva unei fiinte iubite carel tradase, la celalalt numai despretul fata de o ruda saraca. n schimb, Pirgu ajungea sa se mire el singur ct era de patriot si nu pot sa uit cum, mergnd o data sal iau de la o adunare de cioclovine mbracate toate n port national, dar fara a vorbi una boaba romneste, mam crucit si eu, ca de alta aia, cnd lam vazut, dulce pastoras al Carpatilor, cu cavalul n bru, nvrtind o batuta zuralie cu teozoafa Papura Jilava. Dect sa-si auda terfelita biata tarisoara, mai bine se lipsea de toate, se scula si ne parasea, pentru scurta vreme nsa, deoarece se ntorcea ntodeauna si niciodata singur. nsotitorii sii dejuga, fara sa mai ceara ncuviintare, dea dreptul la masa noastra, la care, n chipul acesta, n mai putin de o luna, am vazut perindnduse tot ce Bucurestii avea mai nabadaios, mai zanatic, mai tesmenit si defaimat - jegul, lepra si trnjii societatii. Pierdut, ca de obicei, n aburoasai visare, Pantazi nici nui baga n seama, era de mirare numai cum Pasadia, omul att de tfnos, nu-i respingea, ba dimpotriva: i cinstea, le ntindea chiar mna si, dupa oarecari ntrebari ce le punea unora cu mestesug, trada a nu fi fost tocmai asa strain de ce se petrecea pe lume cum si da aerul. Se facea foc nsa de cte ori, cntnd: "Ah, dupa militari, infanteristi, tunari"... Pirgu ne aducea de subtioara pe Poponel. Se facuse cunoscut sub aceasta porecla unul din edecurile ministerului trebilor din afara, baiat de mare viitor, aratnd, ca multi altii din breasla lui, o aplecare deosebita pentru anumite metode dosnice ale unei scoli foarte discutate. Lamsdorf, Eulenburg, Mestschersky i erau parinti sufletesti si de asemenea nasii Poponel se aratase vrednic. Cum, pe vremea aceea, orasul nu era napadit de numerosi icioglani de meserie, Poponel trecea drept ceva foarte rar. n faptura sa, care de altmintreli n ce priveste dragalasia nu lasa dect de dorit, salasluia, mistuit de toate flacarile Sodomei, un suflet de femeie, sufletul uneia din

acele slujnici mputite ce dau trcoale seara cazarmilor. Mai mult nu voi starui asupra-i; ca sa-l descriu, ar trebui sa-mi nting pana n puroi si n mocirla si, la aceasta ndeletnicire, nu mi-as pngari numai pana, dar as spurca mocirla, chiar si puroiul. Si totusi, nu a lui era vina: asa era de la Dumnezeu. La apropierea diplomatului, Pasadia recadea n sumbra-i toropeala si-l astepta sa plece ca sa-i faca lui Pirgu imputari amare. - Pna cnd, i raspundea acesta, cu asemenea prejudecati trezite, pna cnd? De ce atta prigoana? Nu cumva ai pofti sa-ti faca dumitale curte? Nu? - atunci ce ai cu el? Dumneata nu tii muscal cu luna? - lasa-l si pe el sa-si ia turc cu luna. Dumitale ti cere cineva socoteala ca umbli dupa marcoave, dupa steoalfe? - el de ce sa nu umble dupa juni, dupa crai? - Bine, staruia Pasadia, dar pentru ce la face asa pe dadaca? - Pai altfel, lamurea Pirgu, nu fac nici ei pe doica. Era dat n Paste, dat dracului. A! sa fi voit el, cu darul de a zeflemisi grosolan si ieftin, cu lipsa lui de carte si de ideal nalt si cu amanuntita lui cunoastere a lumii de mardeiasi, de codosi si de smecheri, de teleleici, de trfe si de tate, a naravurilor si a felului lor de a vorbi, fara multa bataie de cap, Pirgu ar fi ajuns sa fie numarat printre scriitorii de frunte ai neamului, i sar fi zis "maestrul", siar fi arvunit statui si funeralii nationale. Ce mai "schite" iar fi tras, maica ta Doamne! de la el sa fi auzit dandanale de mahala si de alegeri. Mai cuminte poate, dnsul se multumea a le pune la cale, a trage sforile si n aceasta ramnea nentrecut. Asa cum sucea el treburile, cum le nvrtea, cum i prostea sii zapacea de la mic la mare, scotnduse pe el basma curata, era o minune; un trg ntreg l juca giurgiuna si noi nsine nu am facut tustrei oare parte din Vicleimul ale carui papusi le arunca una ntralta, le smucea, le surchidea, fara sa se sinchiseasca daca i se ntmpla sa le ciobeasca sau sa le sfarame. Mai primejdioasa javra si mai murdara nu se putea gasi, dar nici mai buna calauza pentru calatoria a treia ce faceam aproape n fiecare seara, calatorie n viata care se vietuieste, nu n aceea care se viseaza. De cte ori totusi nu mam crezut n plin vis. Abia se ispravea masa, ca lui Pirgu i se si facea de duca. i era omului sete. Se gaseau pe atunci, slava Domnului, si nu scumpe, vinuri de Bordeaux si de Bourgogne sa fi facut cinste unui ospat regesc. Lui Gorica nui erau nsa pe plac, el vrea un vin mai usor, vin indigen, vin de gradina, descoperea el cte unul grozav si ne cara, prin cine stie ce fund de mahala, sa ne catraneasca cu vreo posirca mucegaita si tulbure. Adevarat lup de mare, Pantazi bea cei da de gura, mai lesne chiar dect Pasadia care nu bautura cauta, ci larma, lumina, lume. De acolo plecam sa ncercam alt vinat; siaducea el aminte de niste ravac nebun, la prispa nalta, sau de niste sngedeiepure, sa dai cu caciulan cini. ntre doua crciumi, luam o cafea la Protapeasca sau la Pepi Smarot si mai stam de vorba cu fetele la un pahar, ct rostuia Pirgu pentru Pasadia sau altcineva vreo ntlnire pe a

doua zi. Ne suiam uneori nitel la "club", unde Pasadia tinea cteva lovituri la drumdefier, din picioare, la iuteala; aceasta nsa rar, femeilor si cartilor fiindule harazite ceasurile dinaintea cinei. La popasul al treilea ncepea cheful cu temei pe rapunere. n jurul nostru foiau si forfoteau sinistre jivinele strejinopti ale orasului. Cu ele Gorica se simtea la largul sau, si da drumul. Ca argintul-viu, el aluneca de la masa la masa, strnea hohote de rs, multumita lui chiolhanul prindea chiag si se nfierbnta; el spunea lautarilor ce sa cnte, le da de baut, se pupa cu ei n gura, apoi i lua la njuraturi si la palme. De altfel, cam de obicei, spre dimineata se lasa cu bataie. Straini de tambalaul care se umfla salbatic, Pantazi si Pasadiasi urmau n tacere visarea ca si cum sar fi aflat la mii de poste departe, ceea ce parea ca leo tulbura era tocmai linistea. Si ceva ciudat iarasi, cnd se ntmpla sa nu vie Pirgu - avea de mosit vreo polita cu maimuta, sau se ncurca la dardar cu Mehtupciu - atunci chiar daca mergeam pe unde fusesem cu dnsul, motaiam cu paharele dinainte, tot ce vedeam ramnea sters si fara viata, acelei lumi de noapte nsufletitor fiindui numai el, el, ntruparea vie a nsusi sufletului spurcat si scrnav al Bucurestilor. De aceea l urmam fara vorba; cu dnsul am tarbacit, pe lapovita si pe zloata, clisa ulitelor fara caldarm si fara nume de pe la margini, prin funduri de maidane pline de gunoaie si de mortaciuni, am intrat pe brnci aproape, n zapusala chitimiilor scunde, cu pamnt pe jos si spoite tot asa proaspat ca tigancile ce, n flenderite rosii sau galbene si desculte, legate numai cu o vipusca de crpa sub genunchi, se dadeau acolo parlagiilor si matarilor pe o bancuta, o cinzeaca de trascau sau un pac de mahorca. Si cu toate ca nu mergeam n familii, am izbutit sa coborm si mai jos... Adastam apoi n piata, la ciorba de burta, pna n revarsatul zorilor. Zorile... ...Pasadia se oterea, se scutura ca dupa un vis urt. Ma feream sa ma uit atunci la chipul sau nclestat, sai ntlnesc privirea tulbure a carei groaza nimic nar puteao spune. Tot astfel, cu inima strnsa, trebuise sa se fi ntors n graba, de teama sa nu fie prins de lumina zilei pe drum, strabunul ucigas. Ne desparteam n sfrsit ducndune fiecare lesurile: Pasadia si Pantazi dea dreptul acasa, eu la baia de aburi, Pirgu la moasa sal traga cu otet de trandafiri si cu opodeldoc. Desuchieturile lui, oricari ar fi fost, ajunsesera sa para la dnsul asa firesti ca, n Jarcaleti, unde sta cu parintii, pe mahalagiii vecinasi nui mai cuprindea mirarea cnd l vedeau ntorcnduse dimineata cu doua flasnete cntnd fiecare altceva, cu ursul, cu calusarii sau cu paparudele, pe saca, pe targa sau cu dricul. Dar trista viata de petrecere n care ne ngalasem avu cel putin o urmare fericita. n scurt timp, o nobila amicitie lega pe Pantazi de Pasadia. Sufleteste, cred ca mai vrtos dect cunostintele si curtenia i apropiase tristetea, desi a unuia era albastra si lina ca acele seri ce se ntorc, zicese de demult, iar a celuilalt o neagra si netarmurita gheena. Cum Pantazi lua

mai totdeauna pe seama lui cheltuiala de noapte, si ntrasa fel ca nu ncapea din partea lui Pasadia mpotrivire, acesta se hotar sal ospateze la rndul sau, dar nu la birt, ci la el acasa. Se scoasera pentru ntia oara din dulapuri si lazi pnzeturile de masa de Olanda, farfuriile si clestarurile de Boemia, argintaria suflata cu aur. Sofrageria fu bogat nflorita cu trandafiri galbeni ce capatau stravezimi de ceara n galesa lumina chihlibarie a acelei dulcegi zile de toamna, cea din urma frumoasa a anului. Ma simteam asa departe de Bucuresti si mi se parea ca acel prnz nsemna sarbatorirea rentoarcerii lui Pasadia dintro lunga pribegie, a lepadarii lui de Pirgu. Desi poftit, acesta nu venise. Dupa masa, trecuseram ntro ncapere de cel mai pretios rococo vienez, mbracata toata, pereti si mobile, n matase sofranie cu poleieli de argint ntruchipnd flori de nufar, salonul lui Kaunitz cum l numeam, deoarece era mpodobit de un fastuos portret al cancelaruluiprincipe n manta Lneideaur si ticluit ntocmai dupa una din odaile de primire a vechiului sau Gartenpalast din Mariahilf. Pasadia era menit sa traiasca n acel decor aristocratic att de potrivit cu fiinta si cu sufletul sau, la dnsul carturarul si cugetatorul fiind altoiti pe un ciocoi bort caruia, cnd i se ntmpla sa se afle ca atunci cu vreunul din semenii lui, n masura sal priceapa, si da pe fata toata ria. Mut de uimire, Pantazi nu se mai satura sai admire nobila demnitate a tinutei, severa stapnire asupra miscarilor si vorbirei, amaraciunea acelui viu sarcasm ce geruia sclipitor, mai rece dect omatul, mai taios dect otelul, mai nveninat dect omagul si nca nu ma domiresc cum si le putuse nsusi, caci daca adevarat e ca, trebuindui veacuri ca sa se plamadeasca, datina ramne apanagiul exclusiv al sngelui, de unde acel strop albastru foarte pur care, respingnd prihana corcelilor, nflorea n fiinta lui pe neasteptate att de semet; ce tainica nrudire l lega de acei slaviti dregatori mari din trecut, de chipurile carora i placea sa se nconjoare si de ale caror ndaratnicii, apucaturi si gusturi era asa mbcsit, ca ei nsisi de ar fi fost rechemati la viata, sar fi recunoscut mai degraba ntrnsul dect n propriii lor urmasi? Atunci am nteles nsa pentru ce i se strigase "raca", miam dat seama ct de monstruos trebuise sa fi parut si de strain dezrobitilor si feciorilor de lele ce se napustisera toti asuprai ca sal sfsie si sal nimiceasca. Si, n vreme ce seara pogora, iar convorbirea lncezise, fara voie mi trecea prin minte tot ce auzisem despre Pasadia. Pe socoteala lui se trancanise atta! Brusca lui trecere de la saracia lucie la avutie nfierbnta nca, dupa attia ani, nchipuirile: ba ca era n slujba unei puteri straine, ba ca pentru a nu da n vileag lucruri de mare gravitate i se platea scump tacerea - de altfel, n afara de acele case n care bagase la bani cu nemiluita nu i se cunostea nici un soi de avere sub soare, nici izvor de cstig si doar capetenie de tlhari sau calpuzan nu era ca bunicusau, ori de, mai stii minune. Se spunea iarasi ca tocmai de la serdar i se tragea procopseala. Ajuns n adnci batrnete, mult bogat si singur, acesta, simtind ca i se

apropie sfrsitul, si chemase nepotul la dnsul, n tara ndepartata unde traia cu nume schimbat sil lasase mostenitor. E drept ca din nclcita cronica a vietii prietenului meu lipseau file, fusesera ani ntregi cnd se dase afund, nul mai zarise nimeni, l crezuse lumea mort. Misterul n care-i placuse ntotdeauna sa se nvaluie facuse sa iasa un alt rnd de zvonuri; bunioara se scornise ca n zavorta sa locuinta, mpresurata de gradini el tinea ascunsa, ori nchisa, o femeie, o femeie nu n toate mintile; uneori, noaptea, se auzeau venind din partea locului tipete. Un fapt divers - sinuciderea n mprejurari ciudate a unui cunoscut personagiu bucurestean, a carui sotie ntretinea, se zice, legaturi vinovate cu Pasadia - dase brfelii nversunate prilej sasi atinga culmea: se murmurase ca, prins asupra faptului si ncoltit, acesta nu se codise sa adaoge la lantul de nelegiuiri al neamului sau o nsngerata veriga. Asemenea istorii chiar de ar fi fost tesute n gherghef de adevar nu mar fi interesat prea mult; mie cemi zgndarea curiozitatea era altceva, tocmai ceea ce scapase tutulor celorlalti din vedere. Destul de des, Pasadia spunea ca pleaca pentru cteva zile la munte, dar care era acel tainic Horeb, de unde se ntorcea cu puteri proaspete, nu stia, nici nu se ntreba nimeni. Ar fi fost firesc sa presupun ca faptura otelita, care saptamni ntregi din douazeci si patru de ceasuri dormea cel mult cte doua si nici acelea n pat, mergea sa caute n aerul balsamic al naltimilor si n singuratatea lor adnca pacea si odihna si mias fi marginit presupunerea la att, daca demult, fiind copil, nas fi auzit, la matusa mea, de la o cocoana batrna, cam rubedenie cu Pasadia, ca acesta avea, n rastimpuri, furii, "pandalii" groaznice, dar ca, simtindule cnd i vin, senchidea el singur nainte si sta ascuns pnai treceau. ntre aceste lucruri se facuse n capul meu o legatura la care nu ma puteam gndi fara sa nu ma cutremur. Iesind de acolo cu Pantazi, gasii pentru ntia oara ciudat ca despre acestalalt, omul caremi paruse un prieten de cnd lumea si uneori chiar un alt eunsumi, nu stiam nca nici cum l chema adevarat: n tifrul ncununat ce se vedea pe unele din lucrurile sale, lipsea tocmai slova ncepatoare a numelui sub care era cunoscut. Nemultumit eram nsa departe de a fi; la placerea de a ma bucura de prietenia a doua fiinte att de unice fiecare, sadaoga aceea, pentru mine nepretuita, de a ma afla ntre doua taine ce puse, ca doua oglinzi, fatan fata, sadnceau fara sfrsit. Mantrebam numai daca din ele avea sa mi se dezvaluie vreodata ceva?