Ioan, COCUZ - Partidele Politice Romanesti Din Bucovina 1862-1914

IOAN COCUZ
PARTIDELE POLITICE ROMÂNEŞTI DIN BUCOVINA

1862 – 1914
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale
Cocuz, Ioan
Partidele politice româneşti din Bucovina:
1862 – 1914/ Ioan Cocuz – Suceava
Editura CUVÂNTUL NOSTRU; 2003
516 p.
24,5 x 16,5 cm
ISBN 973 – 85272 – 0 – 1
Redactor de carte: Nicolae CÂRLAN

Tehnoredactare computerizată: Sandrino Cristian COCUZ
IOAN COCUZ
PARTIDELE POLITICE ROMÂNEŞTI

DIN BUCOVINA
1862 – 1914
SUCEAVA
2003
MOTTO
“Cu fruntea înaltă, cu mândria cetăţenilor, ce se numără

astăzi între cei mai liberi din Europa, să păşim înainte şi să
stăruim a se împlini ce s-a negrijit mult şi de cătră mulţi, de sus
până jos, în biata noastră ţară; să conlucrăm la întemeierea şi la
întărirea regimului libertăţii în mijlocul nostru la îmbunătăţirea
stării patriei, şi , pătrunşi de prima îndatorire a unui cetăţean liber
şi a virtuţii cetăţeneşti: de simţământul de legalitate, să înfăţişăm
lumii icoana cea adevărată a ţării noastre, şi descoperind, fără
frică şi fără cruţare în folosul acesteia, împreună cu dorinţele, cu
nevoile şi trebuinţele obştii, toate neajunsurile, lipsele şi abuzurile
– orişiunde le-am întâmpina – să le trădăm tribunalului celui mai
sever şi nepărtinitor: conştiinţei publice, spre a fi îndreptate sau
spre a fi osândite”.
GHEORGHE HURMUZACHI
Partidele politice româneşti din Bucovina 1862 - 1914
DIVIDE ET IMPERA
“Divide et impera” – dezbină şi stăpâneşte – dictonul latin aplicat ca

principiu politic prin care puterea imperială habsburgică şi-a asigurat, timp de
câteva secole, dominaţia şi stăpânirea asupra a zeci de popoare din imperiu:
“Habsburgii i-au ridicat pe ruteni împotriva polonilor din Galiţia şi românilor
din Bucovina; tot astfel Habsburgii i-au aţâţat pe minoritarii germani contra
slavilor, cehilor şi polonezilor în Silezia, Moravia, Boemia şi Austria de Jos şi
de Sus; în Tirol şi Istria i-au instigat pe germani contra italienilor; în
Transilvania şi Slovacia pe maghiari contra românilor şi slovacilor, iar în
Croaţia, Slovenia, Bosnia şi Herţegovina pe minoritarii turci şi germani
împotriva sârbilor şi croaţilor, autohtonii de drept şi de fapt”1.
În cadrul acestei politici, birocraţia austriacă a jucat un rol covârşitor.
Disciplinată, inventivă, de o rigurozitate şi un rafinament ridicat la rang de artă,
diabolică şi neîndurătoare, această cumplită “armă” a Curţii vieneze a creat un
sistem complex menit să slujească interesele Coroanei de Habsburg.
Birocraţia austriacă a creat în Bucovina, între cetăţenii provinciei, o
permanentă stare de suspiciune şi neîncredere, o stare de dedublare a
personalităţii individului, în special în rândul “inteligenţei”.
Valeriu Branişte, la început un necunoscător al stării de fapt din
Bucovina, unde birocraţia atinsese culmea perfecţiunii, rămăsese uimit de
comportamentul oamenilor politici de aici: “Deja din capul locului am avut
prilejul să cunosc tertipurile bucovinenilor cauzate de gelozia şi neîncrederea
reciprocă”2.
În drum spre Cernăuţi, unde fusese chemat să înfiinţeze ziarul
Partidului Naţional Român din Bucovina, se întâlneşte cu Aurel Onciul (acesta
a dat întâlnirii un caracter de semiclandestinitate) care-l intrigase pe Branişte:
“Mai târziu, când am văzut că nu sunt în Bucovina doi oameni influenţi care să
se încreadă pe deplin unul în altul şi să fie “prieteni politici”, cum înţelegeam
eu prietenia, am putut pricepe această apucătură”3. După discuţia cu Onciul
care i s-a părut lui Branişte un om energic şi cu vederi clare, acesta îşi
aminteşte: “Păcat că vedea într-un fel şi făcea în alt fel. Avea şi el păcatele
birocraţiei austriece (subl.n., I.C.), pe care am avut prilej să le cunosc cu
îndestulare în Bucovina”4.
7
Ioan Cocuz
Această birocraţie diabolică avea şi rolul de a uza rapid printr-o

ţesătură machiavelică de intrigi, oamenii de valoare, în special pe cei
aparţinând popoarelor supuse.
Birocraţia austriacă din Bucovina, ca dealtfel din întreg imperiul, te
obliga, volens – nolens, să-i respecţi cu stricteţe perceptele, fără de care nu
aveai nici o şansă să supravieţuieşti politic şi social, să urci pe scara ierarhică.
În timp, obligativitatea de a cunoaşte perfect limba germană, a dus la o
situaţie greu de imaginat, cu repercusiuni negative în plan naţional. Astfel, cu
mici excepţii, care de fapt întăreau regula, clasa cultă românească din Bucovina
a suferit un accentuat proces de aculturaţie, vorbind mai bine nemţeşte decât
româneşte, deoarece studiile şi le făcuse în limba germană.
Intelectualitatea românească era educată nemţeşte, deşi simţea
româneşte.
Analizând mai atent această problemă, una dintre ideile care circulau
era aceea că înclinaţia românilor spre limba şi cultura germană nu putea duce la
germanizarea lor5.
Mulţi dintre români considerau limba germană ca o limbă
internaţională, uitând că limba germană era limba noilor autorităţi, care şi-a
impus în Bucovina, după anexarea acesteia la Austria, administraţia, structurile
sale statale, tocmai prin intermediul limbii germane.
În Bucovina erau români care în urma educaţiei lor germane, nu
cunoşteau altă limbă, dar nu se considerau germani, datorită, în primul rând,
religiei diferite şi contactului imediat cu o populaţie germană, şi poate şi din
lipsa de curaj de a trece “pe faţă” la nemţi6.
Unii dintre aceşti români însă, nu mai manifestau nici un interes pentru
problemele naţionale, ei nu mai puteau înţelege cerinţele naţionale fără de care
nu puteau exista7. În felul acesta se pierdea o parte a intelectualităţii române
atât de necesară în lupta pentru păstrarea fiinţei naţionale; “căci în loc ca
dobândirea unei culturi mai înalte să se creeze din popor, cu timpul, o
poporaţiune orăşenească română, prin învăţământul german se pierde o parte
din puterea noastră naţională şi se pierd toate cele ce aceşti români germanizaţi
sau cu educaţiune nemţească ar putea lucra în interesul naţiunii proprii”8.
Pe de altă parte, prin germanizare “se reţine în mod artificial prin
şcolile unde se pierde timpul cu învăţământul limbii nemţeşti, cultura poporului
nostru, care prin inteligenţa sa naturală ar putea astăzi să fie ajuns la un grad
foarte înalt dacă ar fi existat totdeauna şi ar exista şi acum destule şcoli
naţionale care pot fi poporului de folos adevărat”9.
Procesul acesta de distrugere a elitei româneşti, care a început din
secolul al XIX-lea, s-a desfăşurat în trepte şi viza, în prima fază, pierderea
identităţii etnice prin contopirea intereselor. Primul pas a fost făcut în anul
8
1817 când Forumul Nobiliar din Bucovina s-a contopit cu Forumul Nobiliar
din Galiţia10.
A doua etapă viza slăbirea economică a boierimii române prin acţiuni
ce urmăreau pierderea moşiilor şi, deci, lipsirea acesteia de baza sa economică,
de mijloacele cu care să lupte pentru interesul naţional. În anul 1810, austriecii
au acordat dreptul de liberă circulaţie a pământurilor mănăstireşti şi a
fundaţiilor, fapt ce a agravat şi mai mult situaţia proprietăţilor funciare.
Evreii au obţinut dreptul să cumpere pământ în Bucovina începând din
anul 1865, cu mult mai devreme decât în alte provincii ale Imperiului
Habsburgic, fapt ce a dus la o fluctuaţie extraordinară a proprietăţii funciare
româneşti.
În anul 1894, marea proprietate din Bucovina era formată, luând în
considerare criteriul etnic, din: armeni – 49, polonezi – 16, români – 52, evrei –
32. Deci, din 149 de mari proprietari 97 erau străini, adică 2/311.
Dacă în anul 1774, pădurile din Bucovina aparţineau boierilor
moldoveni şi mănăstirilor, în anul 1871, deci după aproape o sută de ani, boierii
români mai deţineau doar 6 proprietăţi silvice (familiile Petrino, Goian,
Mustaţă, Stârcea, Popovici şi prinţul Mihail Sturdza), cu o suprafaţă de 42.741
iugăre, în timp ce proprietarii străini (Johann Zadurowicz, Capri, Myvass,
Buchental, L.Salter, Gudemus, Rohosiewicz), deţineau 194.300 iugăre12.
Din datele oferite de “Bukowinaer Boden Credint Anstalt” din
Cernăuţi, în anul 1894, ipotecile pe marea proprietate în Bucovina se ridicau
numai la această instituţie, la 930.800 de florini13.
Chiar şi ziarul “Privitorul” al lui Aurel Onciul, recunoaşte cauzele
sărăcirii şi distrugerii economice a românilor bucovineni: “Vânzările licitative
în masă atât a gospodăriilor ţărăneşti, cât şi ale proprietăţii mari, din ce în ce tot
mai mult micşorează numărul elementului aşezat. Pe locurile lui se adăpostesc
legioanele străine de lege şi limba noastră, iar amărâtul popor român, supt până
la măduvă de cămătarii toleraţi, este fugărit prin toate colţurile lumii de
nesocotinţa puternicilor zilei…”14.
A treia treaptă o reprezenta stoparea accesului românilor la diferite
funcţii în aparatul de stat, îndepărtarea acestora acolo unde ei deţineau astfel de
funcţii
Industria de strictă necesitate era acoperită, aproape exclusiv de mici
întreprinderi şi meseriaşi.
Clasa de mijloc era restrânsă, din punct de vedere numeric, comparativ
cu cea a populaţiei alogene. Aceasta nu avea nici forţa economică şi nici
mijloacele necesare sprijinirii vieţii culturale şi politice.
În anul 1900, erau în Bucovina 120 de meserii cu un număr total de
9.322 de meşteşugari dintre care 5.091 erau evrei, 3.494 erau străini de diferite
naţionalităţi şi numai 737 erau români15.
9
Ioan Cocuz
Am scris această carte dintr-un profund sentiment de respect faţă de

adevărul istoric, faţă de faptele istorice care au avut loc indiferent de voinţa
noastră prezentă, conştient că ISTORIA nu poate fi contestată.
Am confruntat dovezile de care am dispus, cu echilibrul şi
obiectivitatea absolut necesare aflării ADEVĂRULUI ISTORIC.
Eu cred cu tărie că nimic trainic nu poate fi construit pe minciună, pe
neadevăr.
Numai adevărul istoric poate să ne ofere un scenariu viabil, pentru un
viitor viabil.
10
1
I.E.Torouţiu – Poporaţia şi clasele sociale din Bucovina – Bucureşti, 1916, p.134.
2
Valeriu Branişte – Amintiri din închisoare – Editura Minerva, Bucureşti, 1972, p.325.
3
Ibidem.
4
Ibidem.
5
Românii şi Rutenii din Bucovina- III, “Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, an III, nr.24/25 martie – 5 aprilie 1893.
6
Ibidem.
7
Ibidem.
8
Ibidem.
9
Ibidem.
1 0
Ion Nistor – Istoria Bucovinei, Ediţie şi studiu bio–bibliografic de Stelian Neagoe, Humanitas, Bucureşti, 1991,
p.59.
1 1
George Bogdan Duică – Bucovina – Notiţe politice asupra situaţiei – Institut Tipografic, T.Liviu Albini, Sibiu,
1895, p.64-65.
1 2
Hauptbericht und Statistik, p.178-179.
1 3
“Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, nr.21/12 – 24 martie 1895.
1 4
“Privitorul”, Viena, an I, nr.2/15 mai 1902.
1 5
I.E.Torouţiu – Românii şi clasa de mijloc din Bucovina – partea întâia, Meseriaşii, Cernăuţi, Societatea
Tipografică Bucovineană, 1912, p.130-135.
BUCOVINA
Împărtăşind destinul istoric al Moldovei din care a făcut parte

integrantă de-a lungul întregului Ev Mediu românesc, Bucovina a fost anexată
în anul 1775, de Imperiul Habsburgic, prin forţă, corupţie şi crimă.
Denumirea de BUCOVINA, derivă de la cuvântul slav бyk = “fag” şi
are sensul de “Ţinutul fagilor”1.
Documentele medievale româneşti din secolele XIV-XVII,
menţionează termenul de Bucovina, în accepţiunea de “pădure de fag” sau
“făget”. Cea mai veche menţiune documentară, în acest sens, se află într-un act
emis de Roman I Muşat, la 30 martie 1392, în care erau delimitate hotarele
unor sate, dăruite lui Ioanîş Viteazul, pe apa Siretului, ce se întindeau până la:
“marginea bucovinei”, şi până la “bucovina cea mare”2.
În alte documente moldoveneşti sunt menţionate “păduri de fag”,
“bucovine”, situate în ţinutul Neamţ (anul 1414, 1491, 1497), în ţinutul
Cârligătura (anii 1426, 1497, 1501, 1583, 1659), în ţinutul Hârlău (anii 1492,
1609, 1610, 1626, 1627), în ţinutul Vaslui (anii 1503, 1607, 1608, 1622, 1636),
în ţinutul Iaşi (anii 1579, 1712)3.
Documente provenind din cancelarii străine, între care tratatul încheiat
la Lublau, la 15 martie 1412, între Sigismund de Luxemburg al Ungariei şi
Wladislav II Jagello al Poloniei, menţionează: “codrii mari numiţi Bucovina”4.
Odată cu trecerea timpului, termenul de “bucovina” – “pădure de fag”
se toponimizează. Astfel, bătălia din 1497 dintre oastea moldovenească şi cea
polonă a avut loc, după cum menţiona Cronica de la curtea marelui domnitor
Ştefan, în “bucovina Cosminului”5.
După anexare, în anul 1775, toponimul capătă un sens precis.
Primul guvernator militar al Bucovinei generalul Gabriel von Spleny
menţiona că teritoriul încorporat de Austria cuprindea 290 de localităţi din care
3 oraşe (Cernăuţi, Siret, Suceava) şi 12 ocoale (Cernăuţi, Prut, Nistru,
Ceremuş, Hotin, Câmpulung Rusesc, Berhomete, Vicov, Mijlocului, Moldovei,
Siret, Câmpulung Moldovenesc) cu o populaţie de 17.047 de familii, cu
următoarea structură socială: 14.992 familii de ţărani, 22 familii de boieri, 175
de mazili, 149 de răzeşi, 501 de preoţi, 285 de slujbaşi administrativ –
judecătoreşti, 45 de negustori, 58 de armeni, 526 de evrei şi 294 de familii de
ţigani nomazi6.
Prin Convenţia austro – turcă de la Palamutka, din 2 iulie 1776, a fost
11
Ioan Cocuz
definitivată graniţa Bucovinei, în interiorul căreia, rămăseseră după retrocedare

către Moldova şi raiaua Hotinului 64 de sate cu 10 cătune având în total 2697
familii cu 13.485 suflete, un număr de 226 de sate cu o populaţie de 14.350 de
familii cu 71.750 de suflete, suprafaţa totală a Bucovinei însumând 10.441
Kmp7.
În Istoria Bucovinei, Ion Nistor menţionează că: “După originea lor
etnică, cele 14.350 de familii erau, în covârşitoarea lor majoritate,
Moldoveneşti (româneşti). După însemnările lui Spleny trăiau în valea
Ceremuşului şi a Prutului, 1.112 familii de huţani care se strecuraseră în cursul
vremii din Pocuţia în Moldova. Tot Spleny arăta că în regiunea dintre Prut şi
Nistru, mai trăiau amestecate cu moldovenii şi 1.261 de familii de ruteni, fugari
de pe moşiile boiereşti polone din Galiţia. Scăzând cele 1.112 familii huţăneşti,
cele 1.261 de familii rutene precum şi cele 58 familii armeneşti, 526 familii
evreieşti, cât şi pe cele 294 familii de ţigani – din numărul de 14.350 de familii,
putem constata că la ocuparea Bucovinei de către Austria, trăiau în noua
provincie austriacă, pe lângă cele 11.099 de familii moldoveneşti, alte 3.251 de
familii huţăneşti, armene, evreeşti şi ţigăneşti, adică 55.495 de moldoveni
(români), faţă de 16.255 de neromâni”8.
Maiorul Mieg arăta, că în teritoriul anexat, erau 3 oraşe, 263 de sate cu
14.989 de familii cu 70.000 de locuitori9.
F.Ziglauer apreciază că în anul 1774, în Bucovina erau 11.421 de
familii10.
D.Werenka menţiona că în Bucovina în anii 1775 – 1776, erau 17.047
de familii11.
J.Polek arăta că în conformitate cu recensământul efectuat la sfârşitul
anului 1774 şi începutul anului 1775, de generalul Spleny, în teritoriul ocupat
erau 17.047 familii, însumând cca 85.000 de locuitori12.
Acelaşi J.Polek menţiona că, prin semnarea, la 2 iulie 1776, a
Convenţiei de la Palamutka, habsburgii au fost nevoiţi să accepte o rectificare
de frontieră, prin care au “retrocedat” 9 sate în ţinutul Hotinului, 14 sate în
ţinutul Cernăuţiului, şi 41 de sate şi 10 cătune în ţinutul Suceava13.
Johann Polek, în a sa – Bukowina in Wart und Bild, la pagina 125,
afirma că: “…după naţionalitate, majoritatea locuitorilor aparţineau etniei
românilor”.
Karl Ritter von Schmedes menţiona că: “…cea mai veche populaţie a
Bucovinei o constituie moldovenii (românii n.n. I.C.). Abia la sfârşitul
secolului al XVIII-lea încep să pătrundă aici huţanii şi mai târziu rutenii şi alte
etnii. Moldovenii sunt populaţia principală a Bucovinei”14.
Foarte interesantă este afirmaţia făcută, în anul 1780 de un ofiţer al
generalului Spleny care susţinea că populaţia de aici are origine romană:
12
“Locuitorii cei vechi ai Bucovinei, sunt deopotrivă cu locuitorii din Moldova

turcească descendenţi din coloniile valahe sau vechi romane […] limba
obştească a ţării este limba moldovenească ce se compune dintr-o latinească
stricată”15.
Înalţii funcţionari austrieci Goehlert şi Gray scriau referindu-se la
Bucovina: “baştina poporului era pe atunci moldovenii”, şi că numai pe ici pe
colo, se auzea vorbindu-se ruseşte, armeneşte, evreieşte16.
La 10 martie 1781, Heinrich Blumegen, cancelarul Curţii unite boeme
– austriece şi-a exprimat părerea că Majestatea Sa ar trebui sfătuit ca Bucovina
să nu fie deloc unită cu alte provincii, ci să fie toată ca o ţară separată, pentru a
câştiga: “iubirea şi încrederea naţiunii moldoveneşti”17.
Una dintre cele mai precise recensăminte ale populaţiei din Moldova,
cel efectuat în timpul ocupaţiei ruseşti din 1772 – 1773 este cunoscut şi sub
numele de Recensământul Rimski – Korsakov, pe baza acestuia Pavel Ţugui a
făcut o serie de calcule, rezultând următoarele cifre18:
Naţionalităţi Număr de persoane Procentaj

Români 54.284 64,23 %
Ruteni 17.125 20,26 %
Huţuli 5.975 7,06 %
Ţigani 2.655 3,14 %
Evrei 2.425 2,86 %
Ruşi 1.665 1,26 %
Polonezi 460 0,54 %
Al doilea recensământ efectuat de ruşi, în anul 1774, în Ţinutul

Cernăuţi, de exemplu, a dat următoarele rezultate: în Ocolul târgului Cernăuţi
erau 30 de aşezări (între cele mai importante fiind Cernăuţi, Roşişa, Mihalcea,
Cuciurul Mare, Mologhia, Ustiţa, Horecea, Tîrnauca), în Ocolul Prutului de
Jos erau 34 de aşezări (între acestea cele mai importante erau Boianul,
Toporăuţi, Mămăieşti, Coţmanii, Orăşenii, Luşenii, Davideştii), în Ocolul
Nistrului erau 35 de aşezări (între care cele mai importante) erau Vaslăuţi,
Stăuceanii, Chisălău, Codobişte, Zastavna), şi Ocolul Ceremuşului cu 21 de
aşezări (între care cele mai importante erau Băbeşti, Costeştii, Berbeştii,
Carapciu, Ispasul, Bănila de Sus, Vijniţa). În cele 121 de localităţi existau
7.419 case. Ca număr de locuitori în Ocolul Cernăuţilor erau 1.671 capi de
familie români (85,12%), 140 evrei (7,13%), 116 ruşi (5,9%), alţii 36 (1,83%);
în Ocolul Prutului de Jos erau 1.838 capi de familie români (92,18%), 49 evrei
(2,47%), 69 ruşi (3,46%), 27 alţii (1,36%); în Ocolul Nistrului erau 1.519 capi
de familie români (92,79%), 55 evrei (3,35%), 43 ruşi (2,62%), 20 alţii
13
Ioan Cocuz
(1,22%); în Ocolul Ceremuşului erau 1.136 capi de familie români (86,91%),

116 evrei (8,86%), 16 ruşi (1.25%) şi 39 alţii (2,98%).
Din cei 6.890 capi de familie (529 case fiind pustii), majoritatea o
formau românii (6.164 capi de familie). Era normal ca într-o regiune de graniţă
să existe şi alte etnii: evreii (360 capi de familie), ruşi (244 capi de familie),
ţigani (51 familii), huţuli (40 de familii), greci (11 capi de familie), armeni (8
capi de familie), germani (5 capi de familie), polonezi (5 capi de familie), sârbi
(2 capi de familie)19.
Referitor la acest recensământ, doar un singur comentariu: a fost
publicat în anul 1975 de către P.G.Dimitriev de la Academia de Ştiinţe a
Republicii Moldova, făcând obiectul unei lucrări în două volume, intitulată –
Moldova în epoca feudalismului – Recensămintele populaţiei Moldovei din
anii 1772-1773 şi 1774.
Cartea a fost retrasă din circulaţie, imediat după apariţie, de către
autorităţile sovietice, pe motiv că face deservicii U.R.S.S.
Johann Polek publică în Ortschafts verzeichniss der Bukowina,
Czernowitz, 1893, statistica pe care generalul Spleny a făcut-o la 1775.
Coroborând toate datele din această statistică, se ajunge la concluzia că
numărul familiilor rutene era de cca 2.100. Familiile bucovinene erau,
exceptând negustorii, armenii, evreii şi ţiganii, 16.124, iar familiile ţărăneşti
erau 14.992. Satele cele mai numeroase şi mai populate erau, după Spleny, în
districtul Suceava – 142, Cernăuţi – 119, Câmpulung – 11, Câmpulungul
Rusesc – 3. Deci tot în districtele care în configuraţia actuală au o pondere
zdrobitoare românească, erau atunci cele mai populate”20.
Evaluarea oarecum diferită a populaţiei şi structurii acesteia făcută de
diferiţi cercetători, se explică prin faptul că între recensămintele efectuate în
acea perioadă de instabilitate datorată războiului, sustragerea de la recensământ
al unor locuitori, din motive economice şi nu numai, superficialităţii în
recenzare, dar şi datorită incertitudinii în delimitarea frontierelor, existau
diferenţe.
În anul 1779, noul guvernator militar al Bucovinei, generalul
Enzenberg dispune efectuarea unui nou recensământ care dă următorul rezultat:
23.385 de familii cu cca 115.000 de locuitori21, ceea ce reprezenta o creştere
semnificativă a populaţiei faţă de 1774 (10.942 de familii), explicată astfel de
R.F.Kaindl: “Numărul locuitorilor se mărea foarte repede, drept rezultat al
reîntoarcerii persoanelor refugiate în urma războiului, prin nenumărate imigrări
de evrei şi armeni; prin imigrarea moldovenilor din teritoriul moldovenesc şi
turcesc…îndeosebi, prin pătrunderea rutenilor din Galiţia (subl. n. I.C.) care,
în ciuda tuturor interdicţiilor îşi părăseau baştina din cauza relaţiilor de
supuşenie drastice”22.
14
O mărturie incontestabilă a numărului foarte mic al rutenilor în

Bucovina anexată de habsburgi, este şi Planul reglementării bisericeşti
(Geistlicher Regulierungsplan) din 28 aprilie 1786, dat pentru Bucovina, şi care
reprezenta prima normă austriacă pentru biserică şi şcoală. În capitolul V, art.3,
se arăta că s-a hotărât să se facă “6 şcoli naţionale pentru limba moldovenească,
şi, cum s-au făcut 3 din aceste cu bun sfârşit la Cernăuţi, Siret şi Suceava, aşa
să se poarte de grijă ca să se facă cât mai curând şi celelalte 3 şi anume în
Zastavna, Câmpulung Moldovenesc şi Văşcăuţi”23.
Deci, după 12 ani de la anexare, Bucovina era toată, până sus de Nistru,
românească, astfel, ce rost ar mai fi avut şcoli de limbă moldovenească la
Zastavna, aproape de Galiţia şi Văşcăuţi, unde, la sfârşitul secolului al XIX-lea,
statisticile guvernamentale arătau că nu mai există români.
Articolul 18 din Planul reglementării bisericeştii suna aşa: “în toate
şcoalele ce sunt în Bucovina şi în celelalte şcoli ce se vor mai face,
învăţământul au să se împărtăşească numai (subl.n., I.C.) în limba
moldovenească şi nemţească”24.
Cărţile necesare acestor şcoli, ca şi un îndrumător pentru învăţători, vor
fi, specifică articolul 5, germane şi moldoveneşti (subl.n., I.C.)25.
Articolul 8 prevedea ca învăţătorii ajutori să ştie moldoveneşte, şi este
de preferat să fie “naţionalişti”, adică moldoveni, români26.
Între 1785-1786, pentru uzul şcolilor din această parte nordică a
Bucovinei au fost aduse 4.275 de cărţi germano-române şi numai 25 de cărţi
germano-ruseşti27.
Deci, este clar că proporţia populaţiei şcolare indica, de fapt, proporţia
generală a populaţiei în zonele, unde, la sfârşitul secolului al XIX, populaţia era
preponderent ruteană.
Toate datele privind populaţia Bucovinei, la data ocupării acesteia de
către Austria, indiferent de provenienţă surselor, indică indubitabil faptul că
românii formau majoritatea covârşitoare a populaţiei.
Multă vreme de la anexare, limba moldovenească şi germană au rămas
limbile oficiale ale administraţiei austriece.
În acest context, George Bogdan Duică scria: “Oricât s-ar suci acest
soiu de istorici şi politicieni, ajungem totdeauna la concluzia că rutenii nu
formau pe timpul anexării, nici măcar a zecea parte din populaţia Bucovinei.
Ei, dispăreau din vedere (subl.n., I.C.) precum foarte bine s-a exprimat
Constantin Morariu pe care Polek încearcă să-l combată”28.
Mărturii ale recunoaşterii de către autorităţi a caracterului românesc al
nordului Moldovei încorporat la Imperiul Habsburgic, reprezintă şi
numeroasele proclamaţii, documente publice, acte, decizii şi hotărâri ale
instanţelor judecătoreşti, toate tipărite şi scrise bilingv (germana ca limbă a
15
Ioan Cocuz
noilor autorităţi şi româna ca limbă a populaţiei autohtone).

Cu prilejul primei vizite în Bucovina, în anul 1783, împăratul Iosif al
II-lea îl numea pe Vasile Balş, “concepist în Consiliul Aulic de Război din
Viena”, pentru că era om cu carte, care “ştie limba şi trebile ţării”29.
O scrisoare tipărită la 27 august 1777, prin care generalul Spleny dă de
ştire, în numele împărătesei Maria Teresa, că la 1 octombrie calendarul vechi,
ori în 13 octombrie calendarul nou 1777 are să se adune deputaţii din toate
stările poporului de la Cernăuţi, ca să jure că vor fi cu credinţă către tron şi
împărăţie, era în limba română: “Noi, Maria, cu mila lui Dumnezeu: a Rinului
împărăteasă văduvă creesă de la Ţara Ungurească, Bohemia, Dalmaţia,
Croaţia, Slavonia, Galiţia şi Lodomeria, Archiduchina de Austria, Cneahina
de la Brabant […] Mare Cnehină de la Toscana […] la toţi şi fiecăruia ce sunt
locuitori într-această Bucovină district, care oriunde, ce sat sau moşie au aici
de stăpânire cu care sunt ai noştri supuşi sau podani şi protecţia noastră sunt
vrednici a avea: Adică tuturor Mitropoliţilor, Arhiepiscopi, Episcopi,
Arhimandriţi ai Diecesei, Egumeni, Protopopi, Popi, Diaconi, Boieri, mazili,
ruptaşi şi la toată prostimea din oraşe, târguri, sate şi la toată obştea, atât
partea bisericească cât şi cea lumească, vă adeverim întâia noastră
Împărătească şi Crăiască milă, gând bun şi tot binele, cărora mai este arătate
mai jos, arătăm şi înştiinţare facem […]”30.
O “Mărturisire hotarnică” scrisă la 17 noiembrie 1778, era tot în limba
română: “Facem ştire cu această adevărată şi încredinţată mărturie hotarnică,
că aducându-ne Domnul Toader Păunel o carte de la măria sa căpitanul
Jukovschi, auditorul Bucovinei district întru care ne scrie ca să mergem în
satul Boiancincului şi să alegem parte din moşia dumisale lui Toader Păunel
din stâlpul de jos, de către partea dumisale lui Grigoraş al Teutului […] deci
noi după poruncă am mers la numita moşie şi am ieşit la starea locului făcând
odgonu de 20 de stânjeni de 8 palme şi 3 degete”31.
Un interesant document în limba română, este datat 15 septembrie
1804, o scrisoare trimisă de Kreisamtul Bucovinei, “Cătră cetăţeneştii meşteri
şi calfe a crăiescului oraş Siret”: “Prin înaltă poruncă gubernială ce au ieşit
la 20 april a anului acestuia în ţinutul Bucovinei, dară aşezarea breslelor
pentru toate breslele s-au îngăduit numai în cele două oraşe Cernăuţi şi
Suceava, iară meşterii din celelalte târguri a ţinutului acestuia s-au întronocat
cu breslele numitelor două oraşe după îndepărtarea locului. Dară fiindcă la
întâmplarea când au făcut înalta gubernie arătare înaltelor locuri de regulaţie
breslelor în ţinutul acesta ce urma înaltul decret de curte din 28 iunie 1804,
nr.10.794 s-au făcut aducere aminte, ca fiind Siretul oraş crăiesc şi hrănindu-
se târgoveţii cu meşteşug, cu greu ar fi să se împreune cu altă breaslă
îndepărtată, de aceea au pozvolit pomenita înaltă gubernie ca să se facă bresle
16
şi la Siret, deosebit de Cernăuţi şi de Suceava. Despre această înaltă hotărâre

se va da înştiinţare cu acea adăugire că acum, toată Bucovina în trei ocoale de
bresle se va împărţi”32.
La 4 august 1784, o petiţie a unui arendaş din Cernauca, pe nume
Cozac Vasile, împotriva “Dumisale graf Logoteti”, petiţie trimisă
Auditoriatului din Cernăuţi primeşte răspuns în limba română: “Poruncă. De
vreme ce jăluitorul nu este stăpân ci numai arendaş de la Cernauca şi nici
vichilic de la domnia sa boierul Hurmuzachi nu are, pentru aceea i se dă
răspuns jăluitorului că dacă avea ceva de a cere, stăpânul locului atunci să vie
boierul însuşi sau să-şi trimită vechil în locul său cu vechilic scris şi întărit de
mâna vechilului şi aşa să-şi caute pricina de va avea ceva”33.
Anunţul concursului pentru un post de “canţelist” la Kraisamtul
Bucovinei este făcut tot în limba română: “Cinstitul K.K.Kraisamt de aice,
prin Nota din 5 octomvrie 1811, sub Nr.472, cătră Consistorium, au înştiinţat
cum că în vremea de acum la Canţlaria Cinstitului Kraisamt s-au deschis loc
din al 3-lea clase pentru aşezarea unui canţelist de izvoană. Deci cei ce vor a
se meldui la această slujbă, trebuie să aibă deplină ştiinţă în limba nemţească
şi mai cu samă în moldovenească. Pentru aceea tuturor carii se vor socoti a fi
procopsiţi întru învăţătură cu însoţitele atestaturi de agonisânţă şi ştiinţă au să
se melduiască cu cerere lor în scris la Cinstitul Kraisamt până la 20
Octomvrie călind nou de care spre ştiinţă şi despre partea noastră se
vesteşte”. Vlahovici m.p.34
O menţiune din 12 martie 1811, referitoare la lucrările de întreţinere a
drumului spre Cernăuţi, este redactată în limba română: “Asignato Cernauca
No.88. Stăpânirea Cernauca, grema de Cernauca are spre zidire a cesaro-
crăiesc drumului pe a Cernăuţiului staţie după împărţeala neplatnicei
salahorii pe sfertul 1,2,3 şi 4 a anului milităresc 1811 se orânduiască la loc
lucrători cu mâna 324, iară cu o păreche de jug 200. De către cesaro-crăiesc
Crăisamtul la 12 Martie 1811”35.
Platter, căpitanul ţinutului Cernăuţi îi trimite boierului Doxachi
Hurmuzachi, o scrisoare, la 5 octombrie 1812: “Cinstitului Domn. Domn
Doxachi von Hurmuzachi la Cernauca ! De bun neam născutule. Fiindcă
Excelenţa Sa Domnul Guvernator care vine la Bucovina în treburi de slujbă şi
voieşte la acest prilej a vorbi cu unii din Dumnealor stăpânii moşieşti pentru
unele şi altele; pentru aceasta dau poştă Dumitale ca să binevoieşti la al 8-
lea a lunei acestei, la amiază-zi a te afla la Toporăuţi, în care zi şi Excelenţa
sa va veni acolo. Eu rămân cu deosebită cinste a Domnietale gata slugă,
Platter”36.
Alte zeci şi sute de documente cu valoare juridică, scrise în limba
română dovedesc prezenţa masivă a românilor în toate părţile Bucovinei,
17
Ioan Cocuz
inclusiv între Prut şi Nistru, dintre acestea selectăm câteva:

-Hotărâre: “Fiind că s-au arătat ceau dat jăluitorii Ioniţă Costrăş i
Vasile Cocea, şi dintr-acele ce au arătat Enache Istrătuţă, viind despre partea
fămeii sale înnaintea giudecăţii precum:
1.Părţile de moşie acele cu pricină Ivăncăuţii, Ispasul, Stăneştii şi
Jadova au fost căzut de la părinţii ei zăstre la dânsa;
2.Bărbatul a Cotomăniţii anume Procopie dascăl au fost zălojât aceste
părţi de moşie de zăstre a ei la Deleanul Cantacuzino drept 250 lei, iară el
după ce au luat hotărâri de la divan le-au fost lăsat la Ioniţă Costrăş i Vasile
Coce drept 350 lei, adecă trei sute şi cincizeci de lei: şi
3.Au hotărât la 24 Iunie 1777 Directorul Smidbauer ceau fost aicea,
cercetând între îmbe părţile pricinile lor, au hotărât într-acesta chip ca ea
Dochiţa Cotomăniţa şi drepţi clironomii ei întorcând 250 lei, adecă două sute
şi cinci zăci lei, să-ş între la stăpânire părţilor ei de moşie, iară Ioniţă Costrăş
şi Vasile Coce să aibă a-şi cerca acea 100 lei, adecă una sută lei ceau dat
pentru moşiile mai mult de la Deleanul Cantacuzino.
Ie dar hotărâre ce sau făcut dela Directoriatul atuncea şi acum nu atât
mai vârtos să întăreşte, fiindcă Ioniţă Costrăş i Vasile Coce s-au luat cu
adevărat acele 250, adică doauă sute şi cinci zeci de lei de la Dochiţa
Cotomăniţa la anul 1777 în mâinile sale.
Drept aceasta Ruxanda, fiică a Cotomăniţii care se află măritată după
Enache Istrătuţă să şi întăreşte printr-aceasta a fi clironomă dreaptă după
Dochiţa Cotomăniţa, mama ei, prin care întăritură să intre la mai sus
pomenitelor părţi de moşie, adică la Stăneşti cinci odgoane, la Ivăncăuţi patru
odgoane şi giumătate, la Ispas la al douăzăcile parte din tot satul în Ţinutul
Cernăuţului şi la Jadova ot Ţinutul Sucevei la zeace odgoane. Împreună se
porunceşte jăluitorilor Costrăş i Coce ca să aibă a da la mâna Ruxandei toate
scrisorile acestor părţi de moşie, după cum şi la voia lor rămâne aş căuta
păgubire ceau avut cu pricina cumpărării acestor numite-părţ de moşiea, de la
vânzătorul Ioniţă Deleanul Cantacuzino”.
De la chesaro crăesc a Cernăuţului district auditoriat.
Cernăuţ, 1783, Mai 5 cal nou.
Hieţingher, cap. şi district auditor”37.
Vechilic.
“Eu mai gios iscălitul având pricină cu Luca Botoşanul, Armanul din
Suceava pentru a şasă parte din tot satul Româneşti la ţinutul Sucevii, ce este
dată de zestre de la socrul mieu Dumitraşcu Străgoţchii, şi după mulţi ani s-au
sculat un cumnat al mieu anume Ioniţă Nacul şi au amăgit pe sora sa adecă pe
femeia me de au iscălit la zapis nespunându-i de vâzare de istov şi cu
18
(înşe)lăciune au iscălit (zap)isul cel de istov şi fără de ştire me nesocotind că

avem copii, şi după înşelăciune ce au înşălat Armanul pomenitul de sus, i-au
vândut de istov acea a şasă parte de moşie pomenită mai sus, şi oblicind eu că
acea parte de moşie e vândută de istov, dar nu cu arândă pa anii; Deci asupra
aceştii întâmplări vânzării cu înşelăciune, fac vechil şi deplin răspunzător pe
dumnealui Văsăli Vasălco din Berhomete, ca orice ar face dumnealui la
scoaterea aceştii moşii prin giudecată este primit şi de mine, şi câtă cheltuială
ar face, eu îndatorit cu păsuială a plăti dumisale toată cheltuială ce s-ar face
cu acestă pricină.
Cernăuţi, 29 Avgust 1797, vechiu calend.
l.s Ioan Samson, căpitan, Ioan Calmuschi martor, Nicolae Prodan
martor”38.
Mărtorie.
“Noi mai gios iscăliţii, adeverim şi încredinţăm, prin această direaptă
mărtorie a noastră la mâna Dumilor-sale acestor doi răzăş ot Boianciuc
anume Ioan Stăngaci şi Ştefan Stăngaci, precum aceştii de sus arătaţi sunt
drept Stăngăceni din moş-strămoş şi Părinţii săi, şi stăpânitor de moşii în satul
Baianciuc, apucându stăpânire de la părinţii săi, şi stăpânescu numiţii de sus
până în zioa de astăz, cum şi o parte de moşie a lui Gligore Stăngaci, după
ducere lui în Moldova au rămas în stăpânire fraţilor săi cum şi în stăpânire
fratelui său răpăusatului Mihai Stângaci, cum şi după moarte fraţilor a
răpăusatului Gligore Stăngaci au rămas în stăpânire a lui Ioan Stăngaci şi
Ştefan Stăngaci, despre care şi în zioa de astăz toat numiţii de sus o stăpânesc
Ioan şi Ştefan Stăngaci iară pe alţii pe părţile numiţilor de sus nece o hă n-am
apucat să fie stăpânetor, ce toat pe numiţii Ioan şi Ştefan Stăngaci. Dupre care
pentru mai bună încredinţare am iscălit şi care n-am ştiut carte, ne-am pus
numele şi degetele şi sfânta cruce.
În Boianciuc la 15 septemvre vechiul cal 1802.
Sămion Daşchievici, mazil ot Boianciuc
Dumitrachi Balasinovici, mazăl
+eu Toader Chitar, răzeş ot Boianciuc
+eu Dumitraş Paţorina, răzeş ot Boianciuc
Ioan Tăut, mazâl ot Cuciurmic
Dumitraş Răpta, mazâl ot Cuciurmic
+Gheorghi Vlaico ot Hroşăuţ, mazil
+eu Vasilie Vlaico ot Hroşăuţ, mazil
eu Onufraş Reptă, mazâl ot Hroşăuţ
eu Vasăli Vlad ot Hroşăuţ, mazâl
eu Ştefan Poclitar, mazăl ot Subraneţ
Gligoraş Tăutul, mazăl ot Virbiuţ39
19
Ioan Cocuz
O altă dovadă că limba română era oficial întrebuinţată în toată

Bucovina, ne oferă Diploma împărătească de la 9 Decembrie 1862:
“Noi Francisc Iosef Întâiul, din mila lui Dumnezeu, Împărat al
Austriei, Rege al Ungariei şi Boemiei, Rege al Lombardiei şi al Veneţiei, al
Dalmaţiei, Croaţiei, Slavonei, Galiţiei, Lodomeriei şi al Iliriei; Archiduce al
Austriei, mare duce al Cracoviei, duce al Lotaringiei, Salisburgului, al Stiriei,
Carintiei, Carniolei, Silesiei de Sus şi de Jos şi al Bucovinei; mare duce al
Ardealului, marchion al Moraviei, Conte de Habsburg şi Tirol; mare voievod
al Voivodinei Serbiei şi aşa mai departe… am înţeles cu plăcere, că dieta
credinciosului nostru ducat al Bucovinei a înnoit prea umilita sa rugare,
subşternută de comisiunea de încredere încă în anul 1849 pentru încuviinţarea
unei marce proprie a ţării.
Ca parte din Dacia veche, ţara aceasta Bucovina se număra sub
stăpânirea domnilor Moldovei la aşa numita ţeara de jos mai târziu se numea
Arboroasa, Plonia şi în urmă Bucovina, după pădurea de fagi dintre Cernăuţ
şi Vijniţ. Înainte de Ştefan cel Mare o mică parte a ţării de dincolo de Prut se
ţinea de Galiţia numai prin un scurt timp, iară o seamă de munţii ei de Ardeal.
Astfel hotarele Moldovei şi prin urmare cele ale Bucovinei după
biruinţele strălucite a numitului principe (Ştefan cel Mare) în contra Leşilor şi
a Ungurilor, fură restituite şi statornicite prin anumite tractate, pe temeiul
cărora graniţele erau spre Apus şi Miază-Noapte, Nistrul pareele Serafineşti,
Colacinul şi râul Ceremuş apoi spre Miază-Zi isvoarele Ceremuşului, ale
Sucevei, Bistriţei şi a Trotuşului până la Milcov.
Ţeara aceasta locuită la început de daci, apoi împoporată de coloniele
lui Traian, fu bântuită pe timpul năvălirii popoarelor de către Goţi, Gepizi,
Huni, Avari, Unguri, Tătari, şi alte popoare care au lăsat după sine numai
urme de groază şi pustiire.
Între astfel de împrejurări grele că au trecut mai ca o mie de ani,
poporul băştinaş (adecă cel român), fu împedecat în calea sa spre propăşire în
luminarea minţii, şi trebuia să fie mulţumit a-şi mântui viaţa, datinile şi limba,
fugind în întunericul pădurilor sale seculare, dacă nu mai putea să lupte cu
armele în mână în contra hoardelor năvălitoare.
Abia după ce fură împreunate prin Dragoş-Vodă singuraticele ţinuturi
într-un stat (voievodat) şi puterea poporului băştinaş mai crescuse în câtva
prin apărarea de popoarele vecine, ajunse statul acesta (al Moldovei) sub
eroul Ştefan cel Mare la un măreţ renume, prin biruinţele strălucite ale
acestuia asupra duşmanilor creştinătăţii şi ai civilisaţiunii, despre care
biruinţi, dau încă şi astăzi dovezi, numeroasele biserici şi monastiri ca Putna,
Voloveţ, Rădăuţi, Suceava, Solca, Moldoviţa, Suceviţa, Dragomirna, Prisaca şi
altele mai multe.
20
Din momentul acela, în care Bucovina prin tratatul din 7 mai 1775, fu
împreunată cu coroana Noastră, ţara începu a mai răsufla sub binecuvântările
unei ocârmuiri blânde de duşmăniile ce o turburaseră până atunci necurmat şi
începu a merge pe calea propăşirii înainte.
După împreunarea ţării cu sceptrul Nostru, ea fu pusă mai întâi sub
administrare militară, apoi în anul 1786, fu împreunată cu Galiţia, la 1790 fu
hotărâtă provincie de sine stătătoare cu propriile ei judecătorii locale, la 1804
i se dete şi un forum nobilium (adică o judecătorie pentru boieri); la 1817
deveni Bucovina din nou un ţinut al Galiţiei şi în această însuşire rămase
dânsa supusă guvernului galiţian până la anul 1848.
Arătându-se însă din trecut că deosebirea de limbă, de datine şi de
obiceiuri nu fac să fie de dorit o contopire cu Galiţia, de aceea la 1848, Ne-am
îndurat a ridica Bucovina la rangul de ducat şi am dăruit autonomie
administrativă, care după ce nu reuşi încercarea făcută la 1860 de a o elibera
de împreunarea cu Galiţia, curând după aceea fu ea reînoită în mod statornic.
Prin legea fundamentală de stat de la 26 Februar 1861, Noi am
chezăşuit această reânoire a neatârnării administrative a credinciosului nostru
ducat Bucovina, prin care ajunse să aibă o reprezentanţă a ţării şi fu chemată
a lua parte la dieta imperială, care cu hotărârea Noastră împărătească de la
25 August 1861 Ne-am aflat îndemnaţi a-i dărui o marcă proprie a ţării.
Îngăduim îndeosebi, că reprezentanţa ţării a credinciosului nostru
ducat Bucovina şi organele ei să se folosească de marca ducală lucrată în
diploma aceasta cu colorile măiestre şi descrisă precum urmează; (Aice e
zugrăvită marca ţării). Pe o tablă împărţită de-a lungul în colorile albastru şi
roşu, un cap firesc de bour aşezat cu faţa înainte şi însoţit de trei stele aurie
(galbene) într-un triunchiu drept. Tabla e înconjurată de o mantie roşie tivită
cu frunze de aur, căptuşită cu ermelin şi ridicată cu ciucuri de aur peste
colţurile tablei. Pe deasupra mantiei zace o pălărie ducală de aur împodobită
cu pietre scumpe şi pe jumătate căptuşită cu roşu.
Pentru mai mare întărire a tuturor acestora, am sub-semnat diploma
acesta cu numele Nostru împărătesc şi am poruncit să se atârne de dânsa
sigiliul Majestăţii Noastre împărăteşti.
Dată şi trimisă prin iubitul şi credinciosul Nostru Anton cavaler de
Schmerling, consilier intim şi ministru de stat al Nostru, decorat cu ordinul
Nostru Leopoldin şi cu ordinul de credinţă al marelui ducat Baden, Doctor în
drepturi ş.a.m departe. În capitala şi reşedinţa împărăţiei Noastre, Viena, la a
noua zi din Decemvrie a anului o mie opt sute şasezeci şi doi după naşterea lui
Christos şi al cincisprezecelea al împărăţiei Noastre.
FRANCISC IOSEF M.P.
Anton, cavaler de Schmerling m.p.
21
Ioan Cocuz
Ministru de Stat.
La prea înalta poruncă proprie a Majestăţii sale
Apostolice Împărătesei; Regesci;
CAROL cavaler de Reich m.p.
Consilier Ministerial40.
(IS.I)
După anexare, Curtea de la Viena era preocupată ca prin toate
mijloacele aflate la îndemână, să transforme Bucovina într-o provincie a cărei
fizionomie etnică, administrativ – economică şi socială să fie o copie fidelă a
imperiului. În acest sens, modificarea structurii etnice româneşti a Bucovinei
prin colonizarea masivă cu populaţie germană, ruteană, poloneză, slovacă era o
primă măsură ce viza schimbarea caracterului românesc al provinciei nou
cucerite. Reorganizarea administrativă a teritoriului nou încorporat oferea
posibilitatea autorităţilor habsburgice de a lichida cât mai rapid tot ce putea
aminti de caracterul românesc al Bucovinei. Conferinţa de la Viena, ale cărei
lucrări au început la 4 aprilie 1780, a luat în dezbatere acest aspect. Deşi
părerile erau diferite, toate convergeau spre acelaşi scop, contopirea cât mai
rapidă a Bucovinei în imperiu: înglobarea Bucovinei în Confiniul militar
Năsăud, alipirea la Galiţia, sau împărţirea Bucovinei în două (partea de nord să
fie alipită la Galiţia, iar partea de sud Confiniului militar Năsăud)41.
Organizarea definitivă din punct de vedere administrativ s-a amînat, conferinţa
hotărând că teritoriul respectiv să fie considerat cerc administrativ sub
comandament militar, iar pentru rezolvarea problemelor administrative curente
înfiinţându-se la Cernăuţi, Oficiul cercual cu două directorate districtuale, la
Cernăuţi şi Suceava42.
În timpul desfăşurării conferinţei, reprezentanţi ai românilor din toate
clasele sociale s-au întâlnit la Cernăuţi cu care prilej au redactat un memoriu în
care printre alte doleanţe, cereau ca Bucovina să fie organizată într-o provincie
autonomă a imperiului, păstrându-se caracterul istoric şi etnic românesc43.
Documentul a fost înaintat Consiliului Aulic de Război de la Viena de către
Vasile Balş, în anul 1781 şi se constituie ca o primă manifestare politică a
românilor după anexarea Bucovinei de către Austria44. Acţiunile desfăşurate de
români au determinat pe împăratul Iosif al II-lea să acorde Bucovinei, prin
Decretul aulic din 15 martie 1783, statut de provincie de sine stătătoare45.
Totuşi, la 16 septembrie 1786, împăratul Iosif al II-lea dă un decret prin care
Bucovina este încorporată din punct de vedere administrativ şi politic Galiţiei
ca al 19-lea cerc districtual46. Moartea împăratului Iosif al II-lea şi un nou
memoriu al românilor bucovineni au determinat pe noul suveran Leopold al II-
lea, să emită, la 29 septembrie 1790, un decret aulic prin care se recunoşteau
drepturile românilor şi promitea despărţirea Bucovinei de Galiţia, dar măsurile
22
practice, în acest sens, nu au mai fost luate47. Dimpotrivă, românii resimt tot
mai mult exploatarea naţională care viza asimilarea lor şi care se materializează
în Patentul imperial din 13 aprilie 1817, prin care boierii români erau contopiţi
cu nobilimea poloneză din Galiţia, având acces la dieta provincială a Galiţiei.
Ca urmare a acestui fapt, mulţi boieri români au refuzat propunerile
deznaţionalizatoare, şi-au vândut moşiile şi s-au retras în Moldova48.
23
1
I.Nistor – Originea numelui Bucovina, “Buletinul Societăţii Regale Române de Geografie”, XXXVIII, 1916-1918,
p.585-589.
2
Victor Spinei – Bucovina în mileniul întunecat, Spaţiul nord-est carpatic în mileniul întunecat, Editura Universităţii
“Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 1997, p.133.
3
Ibidem, p.134.
4
Ibidem.
5
Ibidem.
6
Daniel Werenka – Topographie der Bukowina zur Zeit ihrer Erwerbung durch Oesterreich (1774-1775),
Czernowitz, 1895, p.127-137, apud Mihai Ştefan Ceauşu – Bucovina Habsburgică de la anexare la Congresul de la
Viena, Fundaţia Academică “A.D.Xenopol”, Iaşi, 1998, p.69.
7
Ion Nistor – Istoria Bucovinei, Ediţie şi studiu bio-bibliografic de Stelian Neagoe, Humanitas, Bucureşti, 1991,
p.16.
8
Ibidem.
9
Major Friedrich Mieg – Topographische Beschreibung der Bukowina mit militärischen Anmerkungen, ediţia
J.Polek “Jahrbuch des Bukowiner Landesmuseums”, Czernowitz, nr.5/1897, p. 11.
1 0
F.Ziglauer – Geschichteliche Bilder aus der Bukowina zur Zeit der Oesterreichischen Militärverwaltung, Bd. I,
Czernowitz, 1893, p.13.
1 1
D.Werenka, Op.cit.,p.137.
1 2
J.Polek – Ortschaftenverzeichnis der Bukowina aus dem Jahre 1775, “Jahrbuch des Bukowiner aus
Landesmuseums”, Czernowitz, 1893, nr.1, p.30-39.
1 3
Ibidem, p.30-40.
1 4
Karl Ritter von Schmedes – Geographisch-statistisk übersicht Galiziens und der Bukowina, Lemberg, 1867, p.87-
88.
1 5
Ion Nistor – Op. cit., p.17.
1 6
Ceva din istoria românilor, “Deşteptarea”, Cernăuţi, an I, nr.2/15-27 ianuarie 1893.
1 7
Rutenizarea Bucovinei şi cauzele deznaţionalizării poporului român după date autentice de un bucovinean,
Bucureşti, Minerva, 1904, p.22.
1 8
Pavel Ţugui – Populaţia Bucovinei între 1772-1774, în “Academica”, an II, nr.4/1992, p.4-5.
1 9
Pavel Blaj – Structura populaţiei ţinutului Cernăuţi la recensământul rusesc din iunie 1774, Suceava
2 0
George Bogdan-Duică – Bucovina – Notiţe politice asupra situaţiei, Institut Tipografic, T.Liviu Albini, Sibiu, 1895, p.128.
2 1
D.Werenka – Op.cit., p.173-177.
2 2
R.F.Kaindl – Kaiser Iosef II in seinem Verhaltnisse zurder Bukowina, în “Jahrbuch des Bukowiner Landesmuseums”,
nr.4/1896, p.18.
2 3
Istoria şcoalelor poporale române din Bucovina, “Deşteptarea”, Cernăuţi, an I, nr.12/15-27 iunie 1893.
2 4
Ibidem.
2 5
Ibidem.
2 6
Ibidem.
2 7
George Bogdan-Duică – Op.cit., p.131.
2 8
Ibidem, p.128.
2 9
Ceva din istoria românilor, II, “Deşteptarea”, Cernăuţi, nr.2/15-27 ianuarie 1893.
3 0
Ibidem.
3 1
Ceva din istoria românilor bucovineni V, “Deşteptarea”, Cernăuţi, an I, nr.6/15-27 mai 1893.
3 2
Ibidem.
3 3
“Deşteptarea”, Cernăuţi, an I, nr.2/15-27 ianuarie 1893.
3 4
“Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, nr.13/15-27 februarie 1896.
3 5
Rutenizarea Bucovinei ... p.29.
3 6
3 7
“Gazeta Mazililor şi Răzeşilor”, Cernăuţi, an II, nr16 şi 17/27 martie 1913.
3 8
Ibidem, nr.3/14 mai 1912.
3 9
Ibidem, nr.2-3/21 iunie 1913.
4 0
Rutenizarea Bucovinei…, p.31.
4 1
Ion I. Nistor – Istoria Bucovinei, dactilogramă, inv.4329, Muzeul Naţional al Bucovinei, Suceava, p.20.
4 2
Ibidem, p.27.
4 3
Erich Prokopowitsch – Die Rumanische Nationalbewegung in der Bukowina und der dako-Romanismus, Graz-
Koln, 1865, p.35-37.
4 4
Ibidem.
4 5
Promemaria zur Bukowiner Landespetition von Jahre 1848, Wien, 1849, p.5.
4 6
I.G.Sbiera – Familia Sbiera după tradiţiune şi istorie şi Amintiri din viaţa autorului, Cernăuţi, Tipografia
universitară, I.R. a lui R.Eckhardt, 1899, p.157.
4 7
Ibidem, p.158.
4 8
D.Werenka, Op.cit., p.140-168.
GERMANII
După anexarea nord–vestului Moldovei de către Habsburgi, Bucovina a

avut de suportat o serie de măsuri dure care vizau transformarea structurilor
economice, administrative, sociale, politice, culturale, şi, nu în ultimul rând,
demografice, având ca finalitate pierderea identităţii naţionale a teritoriului
anexat şi, implicit, a populaţiei băştinaşe româneşti, îndepărtarea acestuia de
trupul comun românesc.
Politica demografică a austriecilor s-a manifestat, în primul rând, prin
colonizări cu populaţie germană, atât în mediul urban cât şi în cel rural,
populaţie germană ce a constituit pentru autorităţi un important suport în
acţiunea de integrare a Bucovinei în structurile imperiului: “Evoluţia
demografică a populaţiei germane din Bucovina cunoaşte un proces accentuat
de creştere numerică, atât printr-un spor demografic natural, cât mai ales prin
ample măsuri de colonizare, ajungând de la câteva sute de locuitori la sfârşitul
secolului al XVIII-lea, la câteva zeci de mii la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Recensământul din 1910 consemnează o populaţie de 68.219 germani ce
reprezenta un procent de 8,58% din populaţia totală a Bucovinei”1.
În martie 1782, August Friedmann Ruhle von Lilienstern, funcţionar în
oraşul Dilenburg, Orania–Nassau, trimite împăratului Iosif al II-lea propuneri
concrete pentru colonizarea Bucovinei cu populaţie germană. Câteva luni mai
târziu, directorul Evidenţei Funciare înaintează administraţiei provinciale o
notă cu privire la propunerea de colonizare făcută de funcţionarul din Orania –
Nassau, arătând că pământurile Bucovinei pot hrăni o populaţie dublă decât cea
actuală. Precizează că numărul de familii ce va putea fi colonizat va fi
specificat abia după definitivarea evidenţei terenurilor şi a populaţiei. În acelaşi
raport, Budinszky arăta că nu este posibil ca germanii să fie colonizaţi aparte în
localităţi noi ci trebuie să se aşeze în localităţile existente, alături de români,
dându-li-se anumite drepturi şi scutiri. În cele trei oraşe, Cernăuţi, Suceava şi
Siret, ar putea fi colonizate câteva sute de familii de meşteşugari. Anul viitor
(1783), ar putea fi colonizate şi în Bucovina 3.000 – 4.000 de familii2.
Peste Bucovina s-au abătut valuri de colonişti germani, nu numai din
afara Imperiului, dar şi din interior, formând colonii pentru exploatări miniere,
forestiere, fabricarea sticlei, agricultură, meşteşuguri, etc.
Dar, iată, cronologic, coloniile germane înfiinţate în Bucovina:
Anul 1782 – Cernăuţi – colonişti germani din Banat;
25
Ioan Cocuz
Anul 1782 – Roşa – colonişti germani din Banat;

Anul 1782 – Molodia – colonişti germani din Banat;
Anul 1782 – Jucica – colonişti germani din Banat;
Anul 1782 – Mitocu Dragomirnei – colonişti germani din Banat;
Anul 1784, 1787, 1796 – Iacobeni – colonişti din nordul Transilvaniei şi
Zips (comitat din nordul Ungariei);
Anul 1787 – Ilişeşti – colonişti germani ţărani din Hessen, Pfalz, Baden şi
Würtenberg;
Anul 1787 – Frătăuţi - colonişti germani ţărani din Hessen, Pfalz, Baden şi
Würtenberg;
Anul 1787 – Satul Mare - colonişti germani ţărani din Hessen, Pfalz, Baden şi
Würtenberg;
Anul 1787 – Bădeuţi - colonişti germani ţărani din Hessen, Pfalz, Baden şi
Würtenberg;
Anul 1787 – St.Onufri - colonişti germani ţărani din Hessen, Pfalz, Baden şi
Würtenberg;
Anul 1787 – Iţcani - colonişti germani ţărani din Hessen, Pfalz, Baden şi
Würtenberg;
Anul 1787 – Tereblecea - colonişti germani ţărani din Hessen, Pfalz, Baden şi
Würtenberg;
Anul 1787 – Arbore - colonişti germani ţărani din Hessen, Pfalz, Baden şi
Würtenberg;
Anul 1789 – Rădăuţi – colonişti germani în legătură cu organizarea Fondului
Bisericesc şi anul 1792 colonişti germani legat de organizarea
Remonteriei;
Anul 1791 – Gura Putnei (Karlsberg) – colonişti din Boemia care lucrau la
fabrica de sticlă şi în 1803 – colonişti lucrători forestieri;
Anul 1793 – Huta Veche (Althüte) – colonişti din Boemia lucrători sticlari.
După plecarea acestora, coloniştii rămaşi lucrau la pădure;
Anul 1797 – Cârlibaba (Mariensee) – colonişti din Zips care lucrau la minele
de plumb;
Anul 1802 – Cacica – colonişti transferaţi de la zăcămintele de sare de la Pleş;
Anul 1803 – Valea Voievodeasa–Marginea (Frütstenthal) – colonişti lucrători
la fabrica de sticlă;
Anul 1804 – Frasin – colonişti mineri pentru exploatarea piritei, fierului,
argintului şi manganului, veniţi din Germania, Transilvania,
Ungaria de Sus;
Anul 1807 – Prisaca Dornei (Eisenau) – colonişti mineri din Zips;
Anul 1808 – Fundu Moldovei – colonişti din Zips, lucrători la minele de cupru;
Anul 1808 – Pojorâta – colonişti lucrători la minele de cupru, veniţi din Zips;
26
Anul 1808 – Bucşoaia;

Anul 1808 – Stulpicani;
Anul 1808 – Luisenthal (între Pojorâta şi Fundu Moldovei) – colonişti din Zips,
lucrători la minele de cupru;
Anul 1815 – Huta Nouă;
Anul 1809 – Freundenthal (la nord de Vama) - colonişti muncitori forestieri pe
valea râului Moldova;
Anul 1809 – Fundu Moldovei – colonişti lucrători în mină;
Anul 1810 – Gura Humorului;
Anul 1817 – Crasna Ilschi;
Anul 1817 - Păltinoasa – colonişti germani din Boemia;
Anul 1835 – Lichtenberg (între Clit şi Marginea) – colonişti germani din ţinutul
Praga;
Anul 1835 – Lunca Frumoasă;
Anul 1836 – Bori – colonişti germani din ţinutul Praga, originari din Boemia;
Anul 1838 – Schwarthal (pe valea pârâului Negrileasa) – colonişti germani din
Boemia;
Anul 1841 – Poiana Micului (Buchenhein);
Anul 1843 – Clit – cu colonişti germani din Boemia;
Anul 1850 – Bănila Moldovenească (Augustendorf);
Anul 1860 – Alexanderdorf – pe moşia Berhomet;
Anul 1869 – Katerinendorf – pe moşia Berhomet;
Anul 1885 – Jadova Nouă (pe teritoriul satului Jadova);
Anul 1893 – Nicolausdorf – pe teritoriul satului Jadova3.
Referindu-se la populaţia germană din Bucovina, K.Czoerning scria:
“În Bucovina, populaţia germană locuieşte exclusiv (subl.n.,I.C.), numai de la
începutul dominaţiei austriece”4.
Prin colonizarea Bucovinei cu populaţie germană, habsburgii au
urmărit obiective precise, de ordin politic, economic, social, cultural: “Datorită
dispunerii sale geografice, ce făcea din Bucovina o provincie periferică a
Imperiului habsburgic, cât şi ca urmare a unei anumite stări de inferioritate
culturală a acesteia în raport cu celelalte provincii imperiale, funcţionarilor
germani, proveniţi în mare parte din apusul monarhiei, li s-a conferit din capul
locului rolul de Kulturtrager, menit să sporească continuu gradul de cultură şi
civilizaţie a oraşelor bucovinene şi al provinciei în general. Acest fapt a
determinat şi o anumită formă de mentalitate a acestor funcţionari, exprimată şi
în raporturile lor cu populaţia română autohtonă”5.
Adevărul crud îl rosteşte însă, I.E.Torouţiu care referindu-se la
importul de funcţionari din Apus arată că “n-ar fi fost atât de păgubitor pentru
români, dacă aceşti funcţionari ar fi fost numai nişte unelte oarbe ale stăpânirii
27
Ioan Cocuz
austriece, prin care se aduceau la îndeplinire ideile de deznaţionalizare a

“primejdiosului” element românesc şi de favorizare a germanismului,
ovreismului şi ucrainismului; în multe cazuri, aceşti funcţionari cu pretinsă
pregătire necesară, importaţi din Apus, cu bine cunoscuta lor mască în rolul de
predilecţie al “Kulturtrager-ilor”, nu erau decât gunoiul şi scursura provinciilor
austriece apusene care nu puteau fi folosiţi în alt loc decât în ţara…urşilor.
Corupători ai obiceiurilor patriarhale, sub forma unei culturi, semănători de
zâzanii şi dezbinători de neamuri, intriganţi politici, agenţi electorali, spioni şi
cămătari, iată cine sunt în majoritate covârşitoare funcţionarii publici importaţi
din Apus de stăpânirea austriacă, vreme de aproape 100 de ani, iată funcţionarii
de la care poporul românesc avea să aştepte îndrumare, sfaturi, cârmă şi
lumină”6.
Ion Budai Deleanu, funcţionar superior în administraţia de la Lemberg,
scria la 1803 despre starea administraţiei şi a celorlalte instituţii austriece aduse
să “civilizeze” Bucovina: “O autoritate politică bine întocmită şi ocupată cu
oameni destoinici ar fi curmat de mult acest rău. Dar durere. Bucovina pare a
avea soarta de-a vedea în fruntea sa tot ce-i incapabil, imoral şi egoist în
monarhia întreagă […] ei se cugetă numai la îngroşarea pungilor şi după ce,
prin firea lor egoistă, necrescută şi sensuală, au sfârşit şi puţinul bun rămas
locuitorilor şi s-au îmbogăţit, caută anvasamente; şi batjocuresc apoi în
continu pe acest popor sărman, care a fost temeiul fericirii lor vremelnice,
numindu-l: barbari, semioameni, otoliţi, etc”7.
Nici în instituţiile juridice lucrurile nu stăteau prea bine, din contra:
“Pentru afacerile judecătoreşti şi hotărâri în procese s-au făcut pentru ţărani sau
orăşeni, şi în anumite neînţelegeri şi pentru boieri care, de altfel stau sub
tribunalul stanislavean, trei judecătorii locale de district: în Cernăuţi, Suceava
şi Siret. Dar din nenorocire, din capul locului, aceste posturi au fost ocupate de
oamenii cei mai bizari; persoane fără valoare, vagabonzi de nimic, calfe de
măsari (adică tâmplari, n.n., I.C.), ba chiar şi lachei au fost trimişi şi aplicaţi în
Bucovina ca şefi (corect prezidenţi, n.n., I.C.), asesori, cancelişti; nu poţi să-ţi
faci idee de nedibăcia, răutatea, obrăznicia şi volnica (corect samavolicia n.n.)
procedură a astor fel de judecători; cine-i cunoaşte pe ei şi faptele lor, nu le
face nici o nedreptate dacă-i numeşte hoţi privilegiaţi şi ţine drept peşteri de
tâlhari, odăile judecăţii lor. Fiecărui om onest trebuie să-i sângereze inima când
vede această ţară bună maltratată în acest chip […]. Toată ţara murmură”8.
Este evident că populaţia germană colonizată în Bucovina, cu mici
excepţii (lucrătorii la fabricile de sticlă, minerii şi meşteşugarii), era populaţie
săracă, care nu-şi găsea un rost în alte părţi ale imperiului. Ar fi un nonsens să
credem că au fost aduşi germani care în ţările lor de origine aveau o situaţie
28
economică şi socială bună, şi aceştia, aşa, de dragul aventurii şi-ar fi părăsit

gospodăriile lor prospere.
Documentele vremii ne întăresc această afirmaţie. Astfel, într-o
scrisoare trimisă împăratului, un grup de colonişti germani se plângeau:
“împinşi de sărăcie şi de lipsuri, din lipsă de pământ, singura putinţă de trai
pentru noi ţăranii, ne-am lăsat ţara noastră Boemia şi am ajuns cu copii noştri
chinuiţi de foame în Bucovina, având nădejdea că ni se va da în vreo parte din
ţinutul acesta, un loc de aşezare […] dar mai bine de un an trebuie să ne ducem
traiul, aici în Bucovina, sub cerul liber şi fără mila cuiva […]. Sunt destule
locuri de colonizare aici, dar aprobările cerute de noi nu ne-au venit [...] ne
aşteaptă o deznădejde cumplită, nu mai suntem în stare să ne întoarcem în
patrie, neavând nici un ban de drum şi chiar dacă am ajunge acolo cu bietele
noastre familii, nu ne-ar aştepta nici acolo decât mizeria şi foametea de mai
înainte”9.
Balthazar Haquet descrie cum se comportau coloniştii germani sosiţi în
Bucovina: “Cu toate aceste plantage noue, vechii locuitori nu sunt, natural, prea
mulţumiţi, aceşti venetici îndrăznesc chiar prea des ce nu li se cuvine. Aşa am
auzit plângeri de ale acestor oameni în contra coloniştilor […] aduse în faţa
comisarului imperial că ei […] nu numai le-au prădat micile grădini, ci s-au
obrăznicit de a atinge şi ştirbi în cutare şi cutare chip, drepturile lor cele
vechi”10.
Afirmaţiile d-lui Bartha Reinhold care, fiind prezent la Suceava, cu
prilejul sărbătoririi unirii Bucovinei cu România (25-30 noiembrie 1993), a
susţinut în comunicarea sa că, “în acelaşi timp şi agricultorii germani colonizaţi
în Bucovina au constituit un important factor de cultură în zonă”, pe când
“populaţia pe care agricultorii germani au găsit-o în Bucovina cu ocazia
colonizării era înapoiată din punct de vedere cultural”, şi drept urmare ”colonii
germani au avut sarcina, în primul rând, de a-i familiariza cu cultura
occidentală avansată”, sunt contrazise, în mare măsură, de documentele şi
scrierile unor cunoscuţi oameni de ştiinţă.
Era normal ca, în activitatea lor, agricultorii colonişti germani să fi
obţinut rezultate mai bune decât localnicii, din moment ce, la venirea lor în
Bucovina, aceştia au primit 16-20 hectare de teren agricol de cea mai bună
calitate, lemn de construcţie, vite de prăsilă, seminţe de calitate la preţuri
convenabile sau sub formă de împrumuturi pe termen lung, fără dobândă,
scutiri de impozite11.
Admiţând, în aceste condiţii, că ţăranii români vor fi avut ce învăţa de
la coloniştii germani, continuăm să prezentăm părerile unor martori oculari.
Astfel, naturalistul Balthazar Haquet, călătorind prin Galiţia şi Bucovina, scria
referitor la coloniile germane: “cele mai multe sunt de acelaşi soi ca şi în
29
Ioan Cocuz
Bucovina, totdeauna popor sărac cum se găseşte mai ales pe Rinul de Jos,
popor dedat mai mult la viaţa uşuratică, decât la muncă laborioasă"12.
În anul 1864, aflându-se în Bucovina pentru a studia stabilimentele
agricole şi sistemul de cultură de aici, bătrânii i-au povestit lui P.S.Aurelian, că
unii dintre coloniştii germani veniseră aici “în cărucioare trase de câini”13.
Un ordin împărătesc din 6 august 1816 prevedea că toţi supuşii
germani, care la ei acasă duc lipsă de alimente, să se stabilească pe “domeniile
Statului Bucovina”.
Numărul populaţiei germane a crescut continuu, mai ales, prin sporul
natural. Vezi tabelul alăturat14.
Anul Total populaţie Germani %

1880 568.453 108.820 19,14
1890 642.495 133.501 20,78
1900 723.504 159.486 22,04
După anul 1881, recensământul populaţiei, în Imperiul Habsburgic se

făcea după criteriul limbii de comunicare (Umgangsprache), ceea ce a făcut ca
brusc, numărul populaţiei germane să crească. Astfel, din cei 159.486 de
vorbitori de limbă germană cât se înregistraseră în anul 1900, mai mult de
jumătate (91.097) erau evrei. Ziarul “Revista Politică” semnalează un fapt, pe
cât de real, pe atât de hazliu: “Evreii care strigă că-s germani, fără să-i creadă
cineva”15.
Prin politica de colonizare, nu numai cu populaţie germană, autorităţile
habsburgice au realizat în Bucovina o alcătuire plurietnică poliglotă, un
Imperiu Habsburgic în miniatură: “Aici protecţionismul stăpânirii pentru o
naţiune şi dispreţul pentru alta, întunericul şi lumina, hărnicia şi lenea, şimţul
de dreptate şi lipsa acestuia, dexteritatea şi stângăcia, egoismul şi altruismul,
tăria unei naţiuni şi slăbiciunea alteia, toate aceste contraste provoacă şi
alimentează rivalitatea şi concurenţa între popoare, sub forma unei aprige lupte
pentru existenţă, aşa că cea mai ideală stare de pace dintr-un stat poliglot este
aproape identică cu un perpetuu război civil. Şi de pe urma acestui război civil,
toate naţiunile ies înfrânte […]. Ceea ce se întâmplă în stil mare cu popoarele
monarhiei, se repetă în mozaicul bucovinean”16.
În acţiunea lor de a şterge caracterul românesc al Bucovinei,
autorităţile habsburgice au făcut mult mai mult pentru ruteni, decât asigurarea
condiţiilor pentru dezvoltarea lor economică şi culturală. În mod forţat, prin
sistemul politic pus la punct, cu un rafinament demn de o cauză mai bună, au
impus o creştere artificială a acestora, slăbind elementul românesc, în primul
rând, numeric: “Distribuţia coloniilor germane (şvabi) nu e o simplă
30
întâmplare, ci arată, planul de a sparge teritoriul locuit de români, să ne adauge

nişte minorităţi străine în mijlocul populaţiei noastre, iar de altă parte a scuti
teritoriul locuit de ruteni de astfel de înstrăinare, ba a-l preface într-un teritoriu
rutean compact prin asimilarea (rutenizarea) rămăşiţelor de răzeşi români, care
locuiesc în acele părţi ale ţării. Nu avem decât să privim distribuţia coloniilor
germane: toate coloniile aşezate pe domeniile fondului religionar şi dotate cu
teritorii gratuite din averea strămoşilor noştri se află în părţile locuite de
români. Aşa d.e ultima colonie germană pe valea Sucevei de Sus (Karlsberg) pe
Valea Moldoviţei (Freudenthal), a Moldovei (Luisenthal), a Bistriţei
(Iacobeni), sunt situate între români, iar de acolo în sus, unde locuiesc huţanii,
nu mai întâlnim pe moşiile fondului nici o colonie germană. Fondul religionar
are însă şi moşii însemnate între Prut şi Nistru – dar şi acolo, între ruteni nu s-a
aşezat nici o colonie germană. Nu numai coloniile germane, o întreagă hartă
etnografică, colonii ungureşti, ruseşti (lipoveni), slovace, chiar şi colonii
ruteneşti, d.e Clitt lângă Solca şi multe sate din districtul Sucevei şi a Siretului
au fost aşezate în mijlocul naţionalităţii române”17.
Românii bucovineni au avut întotdeauna o atitudine tolerantă faţă de
coloniştii germani nepunând nici un fel de stavilă dezvoltării lor naţionale:
“Apreciem pe deplin importanţa elementului german în Monarhie şi
recunoaştem fără invidie meritele ce şi le-au câştigat în special pentru ţara
noastră coloniştii germani aduşi încoace. N-am pus nicicând la îndoială dreptul
de a fi acestor colonişti aici la noi în ţară şi nici n-am încercat nicicând a
suprima drepturile lor cetăţeneşti şi naţionale”18.
Niciodată în atitudinea românilor din Bucovina nu a apărut intenţia de
a stopa în vreun fel dezvoltarea naţională a minorităţilor din provincie:
“Suntem un popor care luptăm pentru libertatea propriei noastre dezvoltări
naţionale şi în calitatea aceasta, ca element eminamente de libertate şi
liberalism, nu am putut nicicând nutri, precum nu nutrim nici astăzi, veleităţi de
suprimare naţională faţă de concetăţenii noştri”19.
Dar, niciodată românii bucovineni nu vor accepta, din partea tuturor
celor veniţi în Bucovina, atacuri şi acţiuni împotriva caracterului românesc al
acestei provincii: “Politica germană condusă de ciudatul principiu a fi <<limba
de cumpănă>> între români şi slavi, ne-a atacat continu, în credinţa că noi
suntem cei tari şi periculoşi iar pe ruşi i-a sutinat atât pe faţă, cât şi pe sub
mână, în considerarea că, aceştia sunt slabi, şi astfel, stabilind un echilibru de
puteri şi înhăţându-ne la luptă, să fie germanul <<tertius gaudi>>”20.
Rezultatul final al acestei politici nu este greu de ghicit. Prin întărirea
artificială a elementului slav nu pierdem numai noi, ci pierd şi germanii, mai
ales în această parte a Monarhiei, nu sunt expuşi germanii pericolului
romanizării. Slavismul însă, înghite la germani în mod înspăimântător. Nici noi
31
Ioan Cocuz
nu vom deveni germani, nici germanii nu vor deveni români, dar actuala
politică germană ne dă pe ambii pradă slavismului cotropitor.21
“Pe cât de imperios impun împrejurările o alianţă germano–română în
faţa pericolului comun al slavismului, pe atât de imposibilă este o astfel de
alianţă, câtă vreme politica germană s-a făcut coadă la toporul slav”22.
Este în afară de orice îndoială faptul că habsburgii au introdus în
teritoriul cucerit o administraţie superioară, antrenând Bucovina într-un circuit
economic european, intensificând exploatarea solului şi subsolului, creând
bazele unei industrii, mai mult de exploatare decât de prelucrare.
A fost construită o reţea nouă de drumuri, care să faciliteze punerea în
valoare a valenţelor economice şi strategice ale provinciei.
Politica economică a autorităţilor habsburgice viza menţinerea
Bucovinei în stare de hinterland agrar şi forestier al imperiului. Alocările de la
bugetul statului pentru Bucovina au fost cu totul nesemnificative, în schimb
statul a prelevat sub diferite forme, valori imense pentru interesele sale.
La 27 decembrie 1781, împăratul Iosif al II-lea aproba memoriul
generalului Enzenberg referitor la “încamerarea” moşiilor şi averilor
mănăstireşti. Inventarierea moşiilor şi a tuturor bunurilor mănăstireşti a fost
finalizată în martie 1783.
La 19 iunie 1783, ia fiinţă Fondul religionar ce cuprindea toate
bunurile mobile şi imobile, toate sursele de venit al bisericilor şi mănăstirilor,
schiturile aparţinând Episcopiei Rădăuţilor. Aici au fost incluse şi proprietăţile
pe care aceste aşezăminte le aveau în Moldova. Din 25 de aşezăminte
monahale au fost desfiinţate 22, rămânând cu o activitate mult redusă Putna,
Suceviţa şi Dragomirna23.
Fondul religionar ortodox deţinea 110 sate cu 7.316 familii de ţărani,
însumând 36.580 de suflete24.
Prin crearea Fondului religionar ortodox, habsburgii au urmărit câteva
obiective precise:
- Deposedarea românilor de acest potenţial economic care le
aparţinea;
- Crearea unei structuri cu un potenţial economic mare care să
aducă venituri uriaşe visteriei imperiale şi, implicit, impozite pe
măsură;
- Distrugerea aşezămintelor ortodoxe de spiritualitate românească
care ar fi întreţinut vie conştiinţa de neam şi ţară, purtătoare ale
tradiţiei naţionale;
- Folosirea pământurilor Fondului religionar ortodox ca mijloc de
deznaţionalizare, prin colonizarea cu germani, ruteni, etc,
urmărindu-se ştergerea caracterului românesc al Bucovinei;
32
- Nu mai puţin importantă a fost această acţiune pentru anihilarea

oricăror mişcări de împotrivire a românilor faţă de jaful noilor
autorităţi25.
Referindu-se la obiectivele autorităţilor habsburgice, urmărite prin
crearea Fondului religionar, P.S. Aurelian scria în Bucovina – Descriere
economică: “într-o ţară cu totul românească, într-un stat, ale cărei venituri din
Fondul religionar al bisericii române sunt atât de însemnate, se spune fără
sfială, că se urmăreşte lăţirea culturii germane. Ce ar zice, oare, când ar fi cu
putinţă să iasă din morminte nemuritorii şi glorioşii fondatori şi înzestrători ai
mănăstirilor din Bucovina, atâţia boieri, atâţia cetăţeni români, când ar vedea că
cu fondurile lăsate de dânşii, cu veniturile unei ţări române se lucrează pentru
propaganda culturii germane şi pentru peirea neamului românesc din vechile
ţinuturi ale Moldovei ?”26.
Secularizarea averilor mănăstireşti dăruite acestora de domnitorii şi
boierii Moldovei şi crearea Fondului religionar greco–ortodox, structura
economică cu o valoare uriaşă ce însuma teren arabil şi păduri ce reprezenta
1/3 din suprafaţa Bucovinei, pus sub patronajul Coroanei şi cu administraţie
străină, a constituit principala formă prin care a fost jefuită, fără scrupule,
averea poporului român. Astfel fiscul austriac a prelevat 400.000 de florini
reprezentând contravaloarea moşiilor mănăstireşti rămase în afara Bucovinei.
Aventurile militare ale habsburgilor au costat Fondul religionar sume uriaşe:
236.000 de florini pentru susţinerea campaniilor antinapoleoniene, peste
2.000.000 de florini pentru războiul din Italia din 1859, aceeaşi sumă pentru
războiul austro–prusac din 1866, 8 împrumuturi care nu au mai fost rambursate
niciodată, în valoare totală de 160.000.000 de florini pentru războiul din 1914 -
191827.
Deşi prin patentul de înfiinţare al Fondului, se prevedea sprijinirea
învăţământului românesc, sume mari de bani au fost folosite pentru înfiinţarea
şi întreţinerea de şcoli străine28.
Cele mai bune terenuri au fost afectate intereselor statului habsburgic,
pentru herghelia de la Rădăuţi, pentru construirea de căzărmi, colonizarea
germanilor, în special29.
În nici un caz, atunci când se vorbeşte de misiunea civilizatoare a
germanilor în Bucovina, nu putem fi de acord, în totalitate, cu aprecierile unor
cercetători români contemporani, care vorbesc la superlativ despre
“binefacerile” dominaţiei habsburgice, trecând cu foarte mare uşurinţă, peste
gravele prejudicii aduse românilor bucovineni.
Să analizăm succint, modul cum au acţionat habsburgii ca să pună
capăt “ignoranţei” dintr-o ţară “barbară”, pentru disciplinarea, segmentului
silvic, de exemplu.
33
Ioan Cocuz
La 2 iulie 1776, generalul Spleny, guvernatorul militar al Bucovinei,

emite prima Ordonanţă silvică care cuprindea măsuri de disciplinare în
domeniu.
În anul 1782, generalul Enzenberg, înfiinţează primele funcţii
responsabile cu organizarea fondului forestier, funcţii care au fost ocupate
numai de germani. Acestea aveau sarcina de a preveni şi opri “exploatarea cu
totul neraţională şi dăunătoare a pădurilor de către localnici”30.
Am subliniat cuvântul localnici, pentru că ce a urmat, a însemnat
jefuirea la scară mare, fără scrupule, de către habsburgi, a pădurilor Bucovinei.
Din anul 1800, începe să fie fabricată în Bucovina potasa. Se tăiau
copacii şi se ardeau cantităţi imense de lemn din a cărei cenuşă se prepara leşia
din care, prin evaporare, rezulta potasa. În anul 1859, se obţineau între 528.000
– 886.000 ocale de potasă care era vândută la un preţ foarte bun, în special de
către evreii din Galiţia. În anul 1881, existau în pădurile Bucovinei, 9
“stabilimente” de fabricat potasă31.
Fabricarea păcurii din coajă de mesteacăn, a făcut ca şi pădurile de
mesteacăn să fie, aproape în întregime, distruse32.
Dacă la începutul secolului al XIX-lea existau în Bucovina 23.000 de
pogoane de pădure de fag, la mijlocul aceluiaşi secol, deci după aproximativ 50
de ani, suprafaţa pădurilor de fag era de doar 5.000 de pogoane33.
Blocada economică napoleoneană impusă Austriei s-a repercutat
negativ asupra pădurilor din Bucovina. Nevoia acută de zahăr i-a determinat pe
habsburgi să înfiinţeze la Horecea o fabrică de zahăr din scoarţă de arţar, mii de
hectare de pădure de arţar fiind distruse34.
Între 1793 şi 1803, se înfiinţează la Putna, Karlsberg, Crasna,
Fürstenthal, Huta Nouă şi Ciudin, ateliere de fabricat sticla care “mâncau” mii
de hectare de pădure35. De altfel, A.Zachar recunoaşte că, între 1776 – 1848,
suprafaţa împădurită din Bucovina s-a micşorat cu cca 30.000 de hectare36.
Exploatarea şi valorificarea resurselor subsolului Bucovinei de către
coloniştii germani, mai ales cei bogaţi, precum Anton Mantz de Mariensse,
Karl Kalita, Wolf Kleinberg, Vicenz Mantz şi alţii, au produs pădurilor
Bucovinei pagube imense prin lemnul folosit la topitorii, fabricarea cărbunelui,
armarea galeriilor de mină, zeci de mii de hectare de pădure fiind tăiate. Astfel,
Anton Mantz sprijinit de autorităţile austriece, şi-a însuşit, pur şi simplu, averi
imense constând în 7.242 iugăre de pădure, 54 iugăre de fânaţ, 246 iugăre de
păşune, cele mai bune terenuri. Lăcomia colonistului german “civilizator” era
tot mai mare, şi el acaparează încă 1.477 iugăre de pădure la poalele Runcului
şi Suhardului, apoi munţii Muncel, Bătuş şi Giumalău. Coloniştilor mineri, care
au fost aduşi din Zips să lucreze la minele lui Mantz, le-au fost repartizate
4.139,33 ha de pădure, 142 ha de păşune, 31,3 ha de fânaţuri, plătind pentru
34
toate acestea o taxă derizorie. În anul 1808, Mantz mai arendează încă 6.000 de
iugăre de pădure, care împreună cu terenuri din jurul satelor Dorna Candreni,
Poiana Stampei, Voroneţ, Iacobeni, Ciocăneşti, Vatra Dornei, Bucşoaia, Frasin,
l-au “costat”, 5.860 de coroane pe 15 ani, ceea ce reprezenta o sumă absolut
ridicolă37.
Revenind la cea mai mare bogăţie a Bucovinei, pădurile, odată cu
introducerea primelor gatere de tăiat buşteni, pentru fabricarea cherestelei,
începea o exploatare absolut dementă a pădurilor. Zeci şi sute de fierăstraie au
făcut ca milioane de m.c. de lemn, practic păduri întregi să fie tăiate şi
transformate în cherestea sau lemn de construcţii. Astfel, în anul 1898,
producţia anuală de cherestea a Bucovinei, ajunsese la cca 500.000 de mc38.
Plutăritul, inaugurat în anul 1816, a făcut ca sute de plute, însumând
sute de mii de mc de lemn, să ia drumul Galaţiului, Brăilei şi, de aici, spre cele
mai importante centre comerciale ale Europei şi Asiei.
Românii erau îndepărtaţi sistematic de la orice funcţie în societatea
bucovineană: “căci nemţii şi ceilalţi amanţi potentaţi şi credincioşi ai Austriei
ajungeau cu patru clase primare, în funcţii la care românii, de multe ori nici cu
studii universitare nu puteau ajunge”39.
Zilnic, noi şi noi fapte duceau la concluzia că autorităţile statului
acţionau pentru transformarea Bucovinei într-o provincie germană.
Politica de “împănare” a Fondului religionar cu funcţionari germani, în
condiţii dubioase, nu mai putea fi trecută cu vederea: “Procedura aceasta ocultă
şi clandestină a guvernului la conferirea posturilor vacante la direcţiunea
fondului religionar a devenit sistem”40.
Românii protestau şi se opuneau politicii de germanizare a instituţiilor
provinciei: “E prea frumos şi onorific să fii german, dar această calitate nu dă
privilegii prevalente…În numele poporului nostru protestăm în contra
încercărilor de a introduce, fie şi pe ascuns, în viaţa birocraţiei indigene eresul
despre privilegiile germanismului. În ţara noastră o asemenea tendinţă e o
ofensă făţişă şi nemeritată…Noi stimăm sincer pe puţinii noştri conlocuitori
germani, dar vom combate neadormit şi fără cruţare, teutonizarea oficiilor
noastre. Din simptomele ce le-am putut observa până acum, devine străveziu
un plan, pe care noi îl condamnăm în toată puterea cuvântului. Se pare că e
vorba a rezerva birocraţia pentru elementul german şi a asigura germanismului
astfel fortificat, hegemonia în ţară”41.
Publicarea anunţurilor pentru concursurile organizate pe posturile de
funcţionari ai Fondului religionar, în ziarele galiţiene în cele de la Viena şi
numai în ziarul oficial ce apărea în limba germană, era, evident, un îndemn
făţiş, adresat străinilor să vină în Bucovina: “Este o nedreptate revoltătoare de a
administra o avere a bisericii noastre prin străini şi pentru străini (subl.n., I.C.)
35
Ioan Cocuz
[…]. Înfierăm aceste abuzuri şi reclamăm neamânat sanarea lor definitivă, căci
nu mai putem suferi ca să se introducă şi întărească străinismul în ţara noastră
cu ajutorul averilor menite pentru promovarea binelui fiilor ţării”42.
Statistica oficială evită să abordeze problema naţionalităţii, sau dacă
până la urmă o face, aceasta este tendenţioasă şi urmăreşte să faciliteze
deznaţionalizarea, şi, prin manopere statistice, creează un raport fals privind
naţionalitatea, în conformitate cu interesele politice ale autorităţilor
habsburgice, care, şi în domeniul şcolar, erau antiromâneşti.
Statisticeşte favorizează, în acest fel, în primul rând, elementul german
care în rubrica “limba maternă” cuprinde şi pe evreii din Bucovina. Cel mai
elocvent exemplu îl constituie situaţia şcolară în districtul şcolar al oraşului
Cernăuţi, în anul 1897.
“Dintr-un total de 15 şcoli, 13 sunt cu limba de propunere germană şi 2
(Ţeţina şi Horecea) cu limba de propunere română. În aceste şcoli au fost
înmatriculaţi în anul şcolar 1896-97, 6.947 elevi, dintre care, cu limba maternă
germană – 3.336, română – 1.137, ruteană – 1.356, polonă – 1.090, alte limbi –
28. După confesiune aceşti elevi se împărţeau în 2.100 evrei, 1.853 romano–
catolici, 1.847 greco–ortodocşi, 701 greco–catolici, 31 armeano–catolici, 415
evanghelişti. Scăzând din 3.336 de elevi cu limba maternă germană, 2.100 de
elevi evrei, înseamnă că la 1.236 de elevi germani reveneau 96 de clase cu
limba de propunere germană, iar pentru 5.711 elevi negermani, dintre care nici
1/5 nu sunt români, revine un număr de 4 clase”43.
Românii considerau că: “O astfel de protejare a germanismului şi
aproape desăvârşită desconsiderare a elementului băştinaş este un păcat
strigător la cer.
Fabula dintre lup şi miel este o plăsmuire palidă lângă realitatea, ce ne-
o arată germanismul care se întăreşte în sarcina noastră a tuturora şi totuşi
strigă din răsputeri că este neândreptăţit şi caută prin simularea unor dureri
nesimţite să câştige mai mult teren, înăbuşind totul ce nu este german sau nu se
dă plainic germanismului”44.
În comunicarea ştiinţifică “Bucovina şi ideea europeană”, istoricul
german Adolf Armbruster afirma că: “între Bucovina şi celelalte regiuni ale
României este o mare diferenţă din mai multe puncte de vedere, diferenţă care
s-ar datora: influenţei covârşitoare şi binefacerilor factorului german, respectiv
politicii inteligente, luminate, care s-a promovat în Bucovina în perioada
stăpânirii habsburgice”.
Domnia sa folosea pentru BUCOVINA, denumirea de ŢARA
GERMANĂ A FAGILOR, denumire cu evidentă tentă revendicativă, istoria,
mărturiile istorice dovedesc, fără putinţă de tăgadă, că ŢARA GERMANĂ A
FAGILOR este o creaţie artificială, istoricul încercând să acopere cu un văl
36
negru, să ignore, cu rea voinţă, apartenenţa teritorială, spirituală a Bucovinei la

România, subevaluând şi chiar ignorând rolul românilor în istoria Bucovinei.
Poziţia pe care a avut-o istoricul german nu este nouă, dar este preluată
de la habsburgi a căror intenţie era: “să vrea cu orice preţ caracter german acolo
unde nu-i trecut german, nici moşie, nici populaţie şi, deci, nici trebuinţe
culturale germane”45.
Iată, câteva aprecieri ale unor contemporani ai perioadei de la sfârşitul
secolului al XIX-lea,
L.A.Simiginowicz–Staufe nota, referindu-se la Bucovina: “Cu cât mai
adânc pătrundem într-însa, cu atât mai admirabil se configurează miraculosul
acestei mici lumi carpatine. Odinioară ţară de trecere a hoardelor războinice,
astăzi ea se bucură de binecuvântările păcii şi culturii; cândva fără stăpân, ea se
leagă acum de acea monarhie, în care domneşte glorioasa Casă de Habsburg
care a construit aici, într-o pustietate sălbatică, o grădină înfloritoare şi pe care
o glorifică cu recunoştinţă însufleţită, orice bucovinean fără deosebire de
credinţă şi rasă”46.
K.A.Romstrofer şi H.Wiglitzky apreciau că Bucovina: “se situiază din
unele puncte de vedere, mai ales din cel economic – în urma celor mai multe
provincii ale imperiului […]. Randamentul agriculturii este redus […] meseriile
în special cele orăşeneşti n-au atins în nici un fel nivelul celor din vest,
industria înţeleasă în sensul şi dimensiunile moderne este prezentă doar parţial,
iar sistemul de comunicaţie, a intrat abia acum, într-o dezvoltare fructuoasă”47.
Dr. Julius Platter, profesor la Universitatea din Cernăuţi, în cartea sa
Der Wucher in der Bukowina, descrie în pagini cutremurătoare, adevărata faţă
a Bucovinei aflată sub stăpânire austriacă: “Astăzi sunt încă ţărani care mai
locuiesc în bordee […] nu cunoaşte încă pâinea şi îşi poate pierde recolta […]
prin schimbul acesteia pe nimic sau pe un preţ de batjocură […] că uşurinţa şi
nepriceperea economică în Bucovina domneşte nu numai printre ţărani şi marii
latifundiari ci, în general şi în oraşe înfiinţate foarte târziu sau asimilate prin
creşterea treptată trebuie să dăm din păcate exemplul capitalei. Găsim acolo
clădiri frumoase şi curţi meschine, camere frumos vopsite şi tapiţate cu podele
de parchet dar cu toaleta în curte […] saloane aranjate dar bucătării
îngrozitoare, şi rareori vestibul, un teatru nou, dar în mijlocul pieţii oraşului
[…] la fiecare cişmea miros de urină şi alte realităţi incalificabile, care otrăvesc
apa, toalete elegante, echipaje, baluri, numeroşi servitori dar şi datorii colosale.
Între locuitorii capitalei ţării s-au numărat în 1869, 2.654 “servitori pentru
plăcerea personală”. Raportând aceasta la totalul populaţiei, revine un lacheu la
12,8 locuitori […] în realitate era un servitor la 8,8 locuitori. În Viena era, în
1869, un servitor la 8 locuitori; Cernăuţiul era compus în mare parte din colibe
sărăcăcioase, murdare şi urât mirositoare […] industria sa era neînsemnată, de
37
Ioan Cocuz
industria grea abia se poate vorbi şi micile afaceri sunt în cele mai multe cazuri
limitate la reparaţii, comerţul era alcătuit în cea mai mare parte din lucruri
mărunte […]. Jumătate din locuitorii din Cernăuţi erau în 1869, la rubrica
persoane fără o anume ocupaţie.
Se aude adesea afirmându-se că Cernăuţiul ar fi un oraş nemţesc. El
avea în 1869, 33.884 locuitori […]. Conform raportului Camerei de Comerţ,
găsim între populaţia orăşenească 17,7% români, 17,2% ruteni, 0,2% unguri,
0,1% ruşi şi lipoveni, 16,9% alte naţionalităţi (în special polonezi), 28,3% evrei
şi 19,6% germani. Din aceasta rezultă că Cernăuţiul nu este un oraş german.
Fără a lua în considerare rapoartele oficiale ci realitatea din Cernăuţi, scăzând
populaţia germană din satul Roşa din numărul populaţiei orăşeneşti, observăm
că printre aşa zisa populaţie orăşenească germană o seamă de galiţieni, cărora,
din păcate, în afară de nume nu le-a mai rămas nimic german, care în familie
vorbesc mai uşor în poloneză sau franceză decât germană, observăm că printre
aceşti nemţi trăiesc şi evrei botezaţi a căror naţionalitate nu poate fi spălată o
dată cu apa de botez, chiar dacă au fost botezaţi şi părinţii lor, iar ei s-au născut
creştini, dacă naţionalitatea lor poate fi considerată doar iudaică, astfel numărul
germanilor reali îşi schimbă total conţinutul, iar o altă parte sunt funcţionari,
profesori, învăţători, adesea comercianţi şi industriaşi care stau aici pentru scurt
timp, neputând astfel să influenţeze caracterul vieţii orăşeneşti.
Total diferit se întâmplă cu evreii. Referindu-se la aceştia, în oraş îi
găsim în proporţie de 28%. Acestora nu le este dor de ţară, adunându-se cu
plăcere aici, aceştia ajungând să numere în Bucovina de la 14.581 persoane în
1850, la 47.754 în 1870, deci în 20 de ani numărul lor a crescut de mai mult de
3 ori (S.Schimmer, Statistica iudaică în Consiliul imperial referitor la imperiu
şi provincii, Viena, 1873) şi numărul acestora a crescut mai repede la oraş
decât la ţară, aceasta fiind mai clar în ultimul timp, când evreii au fost
consideraţi la fel ca ceilalţi locuitori ai Austriei […] putem afirma cu toată
siguranţa, că numărul acestora în Cernăuţi ar fi mai aproape de 50% decât de
28% şi prin aceasta afirmând că Cernăuţiul, atât timp cât majoritatea dă
caracterul, poate fi numit pe bună dreptate un oraş iudaic. Cine trece pe străzile
sau pieţele oraşului întâlneşte aproape numai caftane, frunţi înalte şi bărbi
lungi.
Majoritatea evreilor sunt săraci şi dintre cei prosperi şi bogaţi, care
poartă încă caftane se ocupă doar cu activităţi comerciale şi de transport.
Specificul societăţii orăşeneşti, comunitatea în sens propriu care se compune
din cercuri care sunt alcătuite după rang, pregătire şi avere şi în care evoluţia
membrilor lor este în strânsă legătură, este românesc, polonez şi ceva rutean.
38
Un corp social nu poate fi otrăvit într-un organ principal şi în rest să fie

sănătos şi aşa nu o să ne mirăm, dacă la orăşeni găsim aceleaşi defecte
economice şi morale care trebuie să le dovedim la ţărani.
Faptul că arătăm aici numai părţile întunecate ale caracterului popular,
care ca oriunde în lumea asta, are şi părţile lui bune, are scopul pe care-l arătăm
şi constă în a înţelege cum a fost posibil şi care este motivul unei atât de mari şi
monstruoase calamităţi sociale cum o găsim în camăta specifică Bucovinei, să
cercetăm realităţile specifice locului care au permis creşterea şi au ajutat la
maturizarea unei asemenea plante veninoase …
La învăluirea şi prezentarea în culori frumoase, oricum se lucrează
destul”48.
Profesorul universitar Julius Platter se simte obligat să explice de ce a
abordat în lucrarea sa numai aspectele negative surprinse, pe viu, în Bucovina:
“Când în revista omagială cu ocazia aniversării a 100 de ani de la unirea
Bucovinei cu Imperiul austriac, publicată de Ficker, Bidermann şi Mikulicz,
aproape numai dezvoltarea a fost scoasă în evidenţă, dezvoltare pe care ţara a
făcut-o în ultimii 100 de ani, acesta fiind şi scopul unor asemenea scrieri, care
trebuie să servească numai la creşterea rolului sărbătoririi şi să sublinieze
sentimentul de loialitate al autorilor. Dar cine citeşte această lucrare fără a avea
cunoştinţă despre starea reală a ţării, poate gândi cu uşurinţă, că aici toate sunt
în cea mai bună stare, că aici s-a instalat deja bunăstarea şi aceasta ar fi o mare
eroare”49.
Referindu-se la consecinţele stăpânirii habsburgice în Bucovina,
academicianul Gheorghe Platon concluziona: “Marea masă a românilor din
Transilvania din Bucovina şi din Banat nu a putut să se bucure decât într-o
măsură redusă de binefacerile civilizaţiei a cărei purtătoare era Monarhia
Habsburgică. Ei au fost constrânşi să accepte consecinţele grave produse de
colonizările masive efectuate în Banat şi în Bucovina şi a politicii de
germanizare[…]. Politica aceasta nu a avut nimic comun cu o aşa zisă misiune
civilizatoare, de natură să contribuie la prosperitatea economică, socială şi
culturală a ţinuturilor locuite de români […] politica (Austriei, n.n.,I.C.), nu a
fost lipsită de anumite consecinţe pozitive, pe care istoria le-a înregistrat
apreciindu-le. Aceasta însă – în ceea ce priveşte Austria, mai cu seamă, au cu
mult mai puţină importanţă decât factorii negativi, care au marcat, şi-au pus
pecetea asupra istoriei noastre”50.
39
1
Mihai Ştefan Ceauşu – Locul şi rolul populaţiei germane în viaţa economică-socială din Bucovina – sfârşitul
secolului al XVIII-lea – secolul al XIX-lea, Analele Universităţii “Ştefan cel Mare”, Suceava, anul I, 1995, nr.1, p.101.
2
Fond Consiliul Aulic de Război, pachet 8, nr.87 şi 88/25 martie 1782 şi pachet 9 nr.27/22 iunie 1782.
3
R.F.Kaindl – Das Ansiedlungswesen in der Bukowina seit der Besitzergreifung durch Öesterreich, Innsbruck, 1902;
I.H.Bidermann–Die Bukowina unter öesterreichischer Verwaltung, (1775-1875), Lemberg, 1876; Constantin
Ungureanu – Colonizarea populaţiei germane în Bucovina, Analele Universităţii “Ştefan cel Mare”, Suceava, anul II,
nr.2/1996; Mihai Ştefan Ceauşu – Op.cit.; Mihai Iacobescu – Din istoria Bucovinei, vol.I (1774-1862), Editura
Academiei Române, Bucureşti, 1993.
4
H.Czoernig – Etnographie der oesterreichischen Monarchie, Wien, 1875, vol.I, p.43.
5
Mihai Ştefan Ceauşu – Op.cit., p.102.
6
I.E.Torouţiu – Poporaţia şi clasele sociale din Bucovina, Bucureşti, 1916, p.136-137.
7
Ion Budai Deleanu – Scurte observaţii asupra Bucovinei – Bucovina în primele descrieri geografice, istorice,
economice şi demografice, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1998, p.405.
8
Ibidem, p.410-411 şi 413.
9
F.Wişniovski – Rădăuţi, cel mai german oraş din Ţara fagilor, Waiblingen, 1966, p.126.
1 0
Balthazar Haquet – Neueste physikalisch-politische, Reisen, in den Jahren 1788 und 1789 durch die Dachischen
und Sarmatischen oder nordlichen Karpathen, Nürnberg, 1790, vol.I, p.114-115.
1 1
Mihai Iacobescu – Op.cit., p.50. Bukowina in Wart und Bild, Czernowitz, 1893, p.295-296.
1 2
Balthazar Haquet – Op.cit., p.191-192.
1 3
P.S.Aurelian – Bucovina. Descriere economică însoţită de o hartă, Bucureşti, 1876, p.XIII.
1 4
Mitthelungen des statistichen Landesamtes des Herzogtums Bukowina, vol.XI, Czernowitz, 1907.
1 5
“Revista Politică”, Suceava, an II, nr.5/15 iulie 1887.
1 6
I.E.Torouţiu – Op.cit., p.134-135.
1 7
Colonizarea Bucovinei cu străini, “Patria”, Cernăuţi, an III, nr.226/13-25 ianuarie 1899.
1 8
Dezbaterea economică, “Patria”, Cernăuţi, an III, nr.252/29 martie 1899.
1 9
Ibidem.
2 0
Ibidem.
2 1
Ibidem.
2 2
Ibidem.
2 3
Mihai Iacobescu – A fost Bucovina de ieri un “model”al Europei de mâine ? Astăzi despre evoluţia celui mai mare
“trust” al patrimoniului naţional, Fondul Bisericesc, “Ţara Fagilor” – Almanah cultural-literar al românilor nord-
bucovineni, Cernăuţi, Tg.Mureş, 1998, p.46.
2 4
Ion Nistor – Istoria Fondului Bisericesc, Cernăuţi, 1921, p.32-35.
2 5
Ibidem, p.34-36.
2 6
P.S.Aurelian – Op.cit., p.80.
2 7
Dr.Aurel Morariu – Problema fondului bisericesc ort-rom al Bucovinei, Zece ani de la Unirea Bucovinei (1918-
1928), Cernăuţi, 1928, p.123.
2 8
Ibidem.
2 9
Ibidem.
3 0
A.Zachar – Die Entwieklung der Land und Fortwirstschaft und ihrer Industrien sowie der Jogd und Fischerei in
Herzogtum Bukowina seit dem Jahre 1848, Wien, 1901, p.84. Nicolae Ionescu – Contribuţii la dezvoltarea
economiei forestiere din Bucovina, Bucureşti, Editura Ceres, 1991. Radu Ichim – Istoria pădurilor şi silviculturii din
Bucovina, Bucovina, Editura Ceres, 1988.
3 1
Ibidem.
3 2
Ibidem.
3 3
Ibidem.
3 4
Ibidem.
3 5
Ibidem.
3 6
Ibidem.
3 7
Victor Prelicz – Geschichte der Bukowina Bergbauer, “Deutscher Kalender für die Bukowina”, Czernowitz, 1904,
p.85-90. Gavril Irimescu – Din istoria mineritului în Bucovina, I-II, Suceava, “Anuarul Muzeului Judeţean”,
VIII/1981 şi IX/1982; Ionel Dârdală – Din istoria mineritului în judeţul Suceava, “Revista Muzeelor”, Bucureşti,
nr.41; T.Balan – Din istoricul Câmpulungului Moldovenesc, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1957; Calendarul “Glasul
Bucovinei”, Cernăuţi, 1921.
3 8
A.Zachar – Op.cit., p.128.
3 9
I.E.Torouţiu – Op.cit., p.136.
4 0
Bucovina provincie germană?, “Patria”, Cernăuţi, an I, nr.58/14-26 noiembrie 1897.
4 1
Teutonizarea oficiilor noastre, “Patria”, Cernăuţi, an I, nr.6/13-25 iulie 1897.
4 2
Ibidem.
4 3
Protejarea elementului german în Bucovina, “Patria”, Cernăuţi, an I, nr.50/24 octombrie-5 noiembrie 1897.
4 4
Ibidem.
4 5
Dr.Aurel Morariu – Bucovina 1774-1914, p.65.
4 6
L.A.Simiginowicz-Staufe – Landschaftliche Schilderung, “Die öesterreichisch-ungarische Monarchie in Wart und
Bild” Bukowina, Wien, 1899, p.3.
4 7
K.A.Romstorfer şi H.Wiglitzy – Verglechende graphische Statistik in ihrer Anwendung auf das Herzothum
Bukowina und das Oesterreichische Staatsgebiet, W.Frick, Wien, 1886, apud, George Bogdan Duică – Bucovina –
Notite politice asupra situaţiei, Sibiu, Institut Tipografic T.Liviu Albini, 1895.
4 8
Dr.Julius Platter – Der Wucher in der Bukowina, Jena, 1878, Verlag von Gustav Fischer.
4 9
Ibidem.
5 0
Gheorghe Platon – Austria şi Principatele Române în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Politică de anexiune
sau misiune civilizatoare?, “Analele Bucovinei”, an IV, nr.3/1997, p.581-582.
Ioan Cocuz
EVREII
Prezenţa evreilor în Bucovina, era strâns legată de activităţile

comerciale derulate în legătură cu marele drum comercial european ce străbătea
Moldova de la sud la nord, de ramificaţiile acestui drum în interiorul Moldovei,
cu destinaţii regionale şi inter regionale.
În anul anexării nord-vestului Moldovei de către austrieci, numărul
familiilor evreieşti se ridica la 480.
Încă înainte de anexare, evreii se găseau aici în număr destul de mare,
numărul lor sporind, atât pe cale naturală, cât mai ales, prin imigrare din Galiţia
şi din provinciile ruseşti, ceea ce l-a determinat pe Bidermann să numească
Bucovina “al doilea Canaan al evreilor”.
Budinszki scria în Beschreibung der Bukowina că, pe la 1775-1777,
erau 3 sinagogi, una la Suceava, una la Cernăuţi şi una la Siret.
În timpul administraţiei militare în Bucovina (1775-1786), cei doi
guvernatori militari, generalul Gabriel Freihern Spleny von Mihaldy şi
generalul Karl Freihern von Enzenberg au avut atitudini oarecum diferite faţă
de prezenţa evreilor în Bucovina.
Generalul Spleny, primul guvernator militar al Bucovinei (1775-1778)
a menţinut pe evrei în structurile lor tradiţionale de organizare, aşa cum au fost
ele în timpul statului moldovenesc, adică în “kahale”, care aveau, pe lângă
atribuţii de ordin religios, şi atribuţii de natură administrativă, fiscală şi justiţie,
valabile numai pentru evreii din mediul urban.
Eugen Glück afirma, fără să aducă argumente în acest sens că:
“General-maiorul Spleny, personal, în nici un caz nu-i simpatiza pe evrei. Din
contră, prezenţa evreilor în Bucovina îl deranja şi aşezarea lor o considera un
inconvenient. Îndeosebi îl deranja creşterea serioasă a numărului de evrei,
survenită în timpul anilor ocupaţiei ruseşti"1.
Din ordinul lui Spleny are loc un recensământ al populaţiei din
Bucovina, din care reieşea că aici existau 526 de familii evreieşti, reprezentând
3,08% din populaţia totală. La Suceava existau 50 de familii evreieşti, adică
39,68% din populaţia totală a oraşului2.
Polek spunea că la 1775, în Cernăuţi trăiau 112 familii evreieşti iar în
Vijniţa 60 de familii. Spleny menţiona că: “Cernăuţii sunt o localitate destul de
populată. Cele mai bune case de acolo aparţineau evreilor, în întregul district
nu există mai mulţi decât în acest orăşel”3. În aceeaşi lucrare se arăta că:
42
Ioan Cocuz
“Siretul este un orăşel locuit doar de câţiva evrei şi altfel numai de ţărani…
Vijniţa este un orăşel înfiinţat nu de mult în apropierea Pocuţiei, constând în
prezent numai din câţiva evrei şi ţărani imigraţi din Polonia”4.
Ocupaţia de bază a evreilor era comerţul, care: “se găseşte aproape
total în mâinile armenilor şi evreilor, care pe lângă faptul că fac comerţ cu
mărfuri străine, se pricep şi să cumpere produsele brute ale ţării, de la locuitorii
de aici, pentru un preţ redus şi să le revândă într-o formă modificată aceloraşi
locuitori, la un preţ, de cele mai multe ori exagerat”5.
Generalul Enzenberg, cel de al doilea guvernator militar al Bucovinei
(1778-1786), apare, afirmă Eugen Glück: “ca exponent al politicii antisemite a
forurilor superioare vieneze. În primul rând, toate străduinţele lui se
canalizează în mod sistematic, în direcţia reducerii drastice a efectivului
existent al populaţiei evreieşti. Aceste tendinţe ale general-maiorului
Enzemberg şi superiorilor lui se asociază strâns cu încercarea lor de a mări şi
statornici o fiscalitate specială. La fel dorea să coboare cât mai jos, statutul
social al evreilor şi a-i obliga la muncile cele mai grele, indiferent de ocupaţiile
practicate anterior”6. Creşterea semnificativă a populaţiei evreieşti din
Bucovina se datora factorului natural, dar în primul rând, imigrării în acest
teritoriu, din marele rezervor evreiesc din Galiţia.
În majoritatea sa, populaţia evreiască din Bucovina locuia în mediul
rural.
Începând din anul 1779, generalul Enzemberg ia o serie de măsuri
aspre împotriva evreilor.
Din documentele vremii, din unele lucrări apărute în Bucovina de
atunci şi de mai târziu, reiese că aceste măsuri au fost luate pentru a stopa
exploatarea economică pe care evreii o exercitau faţă de populaţia ţărănească
din Bucovina: “Evreii nu cruţă nimic; dacă pădurile cădeau în mâinile lor, lăsau
numai locuri dezgolite de lemnul pe care îl vindeau în Galiţia, iar pe supuşi şi
pe ţăranii locului îi lăsau storşi de vlagă şi săraci lipiţi pământului. Ei patronau
în exclusivitate, negoţul cu rachiu adus din Ucraina, îmbogăţindu-i peste noapte
şi distrugând sănătatea populaţiei rurale. Ei aveau cele mai multe procese şi
erau coruptivi”7.
Din ordinul lui Enzemberg, sunt expulzaţi în martie-aprilie 1782, 372
de familii evreieşti din cele 1050 câte existau în Bucovina. Au fost expulzate
familiile care veniseră în noua provincie austriacă după 1769 şi plăteau impozit
statului sub 4 guldeni.
Restricţiile impuse evreilor de către guvernatorul militar, generalul
Enzemberg, considerate de Eugen Glück ca fiind antisemite, între care:
- obligativitatea comercianţilor evrei să practice un comerţ util şi să
dispună de un capital circulant de 200 de forinţi;
43
- interdicţia ca evreii să mai ia în arendă pământul, cârciumi, mori

şi chiar sate întregi;
- obligativitatea ca evreii care doresc să se ocupe de agricultură, să-
şi lucreze singuri pământul;
- condiţionarea acordării autorizaţiilor de căsătorie numai pentru
evreii care lucrau nemijlocit în agricultură şi puteau plăti taxa de 20 de
ducaţi;
- obligativitatea ca evreii care se ocupau cu agricultura să-şi
muncească singuri pământul, putând să folosească forţa de muncă
creştină, doar timp de doi ani;
- anularea unui număr însemnat de arenzi evreeşti privind
cârciumile
erau, aşa cum reese din documentele vremii, măsuri menite să apere
populaţia săracă, ţărănimea din Bucovina, proprietatea acestora8.
Enzemberg încerca, o îngrădire a extinderii exploatării practicate de
evrei în toate sectoarele de activitate.
Dr.Julis Platter profesor la Universitatea din Cernăuţi, referindu-se la
faptul că evreii nu aveau nici o tragere de inimă pentru munca pământului care
era grea şi cu câştig puţin, scria: “Evreul nu va fi în Europa niciodată, sau cel
puţin mult timp de acum încolo, un adevărat agricultor. El dispreţuieşte regulat
munca fizică pentru că are un spirit foarte activ şi preocupat cu siguranţă din
cauză că munca fizică aduce cei mai puţini bani, pentru că din asta nu se va
îmbogăţi niciodată şi pentru că el crede că poate pretinde bogăţia în mod
natural şi prin tradiţie. Munca fizică le-o lasă altora, atâta timp cât îşi permite
ca prin intelect să-i considere inferiori […] evreul după ce l-a expropriat pe
ţăran, îl angajează pe fosta lui proprietate ca argat”9.
Nu agitaţia creată de măsurile luate de generalul Enzenberg, împotriva
evreilor din Bucovina a creat o atmosferă defavorabilă lor, ci însăşi activitatea
acestora.
Nu măsurile luate de Enzemberg l-au determinat pe Ion Budai Deleanu
să afirme că: “Evreii joacă aici acelaşi rol ca în Galiţia; ei se silesc să pună
mâna pe tot, cu un cuvânt; ei sunt samsari generali; carnea, bucatele, băutura şi
tot negoţul atârnă de mâinile lor cămătăreşti; ei sunt arendaşi, contrabandişti de
mărfuri oprite, gazde şi tăinuitori ai tâlharilor şi ai scursurilor rele, corupători ai
servitorimii, conducători şi tovarăşi ai tâlharilor; seducători ai supuşilor; ei sunt
canalul sigur pentru coruperea funcţionarilor publici”10.
Ca funcţionar austriac, Ioan Budai Deleanu cunoştea foarte bine
realităţile din Galiţia şi Bucovina.
Eugen Gluck publică un interesant tabel care cuprinde grupele de
ocupaţie a 963 de evrei, persoane active, conform cu conscripţia din 178211:
44
Ioan Cocuz
Grupa de ocupaţie Număr Procentaj

persoane
Slujbaşi ai comunităţilor 79 8,20%
Diferiţi intelectuali 5 0,20%
Arendaşi de moşie 82 8,51%
Arendaşi de moşie întreagă 17
Arendaşi de părţi de moşie 65
Comercianţi din care: 133 13,81%
- Angrosişti 13
- Mici comercianţi 75
- Negustori vite 3
- Negustori miere 4
- Negustori tutun 2
- Negustori de vinuri 6
- Negustori de fructe 2
- Negustori de piei de iepure 13
- Precupeţi pe piaţă 15
Cârciumari 388 40,29%
Meseriaşi 240 24,92%
Agricultori 6 0,62%
Alte ocupaţii 30 3,11
Tabelul este extrem de sugestiv şi dă una din dimensiunile spolierii de

către evrei a populaţiei Bucovinei.
Să luăm două cifre: arendaşii de moşie în număr de 82 (8,51%) şi
agricultorii evrei în număr de 6 (0,62%). Este evident că arendăşia era extrem
de bănoasă, existând o sumedenie de forme de exploatare a muncii ţăranilor şi
pământului, de aici şi numărul mare de evrei arendaşi, comparativ cu numărul
foarte mic, 6, al celor ce se încumetau să-şi lucreze singuri pământul.
Ioan Budai Deleanu prezintă şi tehnicile folosite de arendaşi pentru
exploatarea ţăranilor, tehnici folosite şi de alţi arendaşi bucovineni şi străini
care foloseau evrei ca ajutoare: “La sfârşit trebuie să mai observ ceva despre
arenzile de aici, ce-am văzut din propria mea experienţă că este exact.
Deoarece cele mai multe moşii din Bucovina au aparţinut mai înainte
episcopiei din Cernăuţi, mitropoliei din Iaşi, feluritelor mănăstiri sau boierilor
mari, acum moşiile bisericeşti se află în mâinile preaînaltului erar şi stau sub
administraţia din Galiţia a moşiilor; moşiile boierilor se arendează la privaţi,
deoarece boierii au trecut în Moldova. Aceste arendări aduc şi erarului şi
45
poporului contribuient, mari daune; statului îi sunt spre daună pentru că în toţi
anii, o mare sumă este dusă în străinătate (mai ales aurul), supusului îi sunt spre
daună întrucât arendaşul, care se străduieşte să-şi scoată cu folos arenda plătită
înainte, îl înşală în felurite chipuri şi îl asupreşte; şi anume aşa încât, dacă acest
fel de arendări vor mai fi şi de aici înainte ocrotite, supuşii vor fi cu totul
nimiciţi.
După legea principelui Ghica, domnul [corect; stăpânul n.n. I.C.] nu
poate lua pe an [de la supus] mai mult de 12 de zile de robotă; arendaşii
bucovineni ştiu să-I întocmească astfel lucrul, ca supusul să facă de 3 şi 4 ori
atâtea zile. Dar, deoarece aceasta nu se poate obţine decât prin speculaţiuni ce
păgubesc pe supus, este şi evident că aceste apucături rafinate nu sunt departe
de înşelătorie. Între apucăturile lor obişnuite sunt acestea:
1. Ei îşi însuşesc moşiile [corect; terenurile n.n. I.C.] cele mai bune
comunale, care din vremuri străvechi erau ale supuşilor, le ară şi le seamănă
pentru ei.
2. Deoarece apoi nu se pot ajunge cu cele 12 zile de robotă pentru
pământurile astfel sporite, ei sunt necesitaţi a stoarce sub diferite pretexte, mai
multe zile de robotă, ce se fac aşa:
a) Dacă supusul nu este în zori în câmp, el primeşte numai jumătate
de chitanţă, dacă apare mai târziu, atunci primeşte 1/3 sau şi numai ¼ din
chitanţă.
b) Dacă supusul şi-a făcut zilele şi după ordinea existentă, are să-şi
capete chitanţă îndată sara, i se zice că domnul nu are timp acum, să vie
altădată. El vine şi iarăşi este amânat, până ce sărmanul supus îşi uită socoteala
şi lucră mai multe zile decât a fost dator. Acum devine neliniştit şi cere
chitanţele sale; apoi se face o răfuială la care ţăranul totdeauna e păgubit;
pentru că i se dovedeşte din registrele domneşti [corect; stăpânului n.n. I.C.] că
a făcut numai atâtea zile; aici se ivesc mai multe ½, 1/3, ¼ chitanţe şi slujbaşii
domneşti [corect; stăpânului n.n. I.C.] îi dovedesc că nu a apărut conform
rânduielii cu zorile în câmp la robotă. (Pot avea şi dreptate că ţăranul apare cu
numai câteva minute mai târziu).
c) Pentru a ara o falce, supusul are de lipsă cel puţin 3
zile cu un plug cu 6 vite. După obiceiul de până acum al ţării, supusului i
se cuvin pentru lucrarea unei fălci [corect; falce n.n. I.C.] 4 chitanţe,
deşi, deja la această dispoziţie supusul este păgubit; căci în Bucovina
unde pământul e tare, are lipsă de 6 boi şi de 2 oameni la un plug, prin
urmare trebuie să se asocieze 2 sau 3 gospodari şi să piardă 3 zile de
lucru, deci ar trebui să se socotească 9 zile de robotă; totuşi se găsesc
46
Ioan Cocuz
provizorii [corect; revizorii adică registre de revizie n.n. I.C.] ale

oficiilor cercuale în care aratul unei falce este redus la 2 chitanţe.
d) Arendaşii din Bucovina ţin peste tot evrei, cu toate că-i oprit,
dar pentru a eluda legea, dau evreului contractele, pe un nume străin şi
creştinesc, pentru că numai evreul posedă mai multă isteţime, pentru a face pe
cel ce nu-i pricepe socoteala, să înţeleagă ca la lumina soarelui, că bunul unei
moşii constă în aceea că: ţăranii să bea din zi în zi şi din an în an tot mai mult şi
mai mult. Aşa că acest fel de oameni sunt căutaţi şi primiţi nu numai de
arendaşii lacomi, ci şi de ceilalţi posesori de moştenire. Dacă i se sfârşesc acum
arendaşului zilele de robotă şi el are necesitate de vreo câteva sute, el se
adresează la sfătuitorul său evreu; acesta trebuie să predea o specificaţie a
supuşilor care au rămas datori pentru băutură; şi se intervine la el pentru
scoaterea datoriei; datornicii sunt adunaţi la un loc şi li se dă ordin să plătească
îndată, ameninţându-i şi cu execuţia silită. Ţăranii la care banii sunt şi de altfel
raşi, se roagă pentru amânări. La urma urmelor se mijloceşte aşa, că ţăranii se
pot achita prin chitanţă de robotă; o cvitanţă se ia drept 7, 8 şi 10 creiţari şi
astfel arendaşul îşi câştigă zilele de robotă pe jumătate gratis.
3) Sub numele zilei de reparaţiune, pe care ţăranii sunt şi aici datori să
le facă, înţeleg arendaşii locului orişice: zidiri nouă, mori nouă, crâşme, etc. La
zidirea lor supusul trebuie să lucre mai multe zile fără plată.
4) Deoarece supuşii bucovineni trebuie să dea mai înainte de toate
productele lor, dijmele, domnului [corect; stăpânului n.n. I.C.] arendaşii au şi
aici prilej să se înavuţească cu paguba supuşilor; ei nu o iau după rând tot al
zecelea stog [corect; snop n.n. I.C.] cum se cuvine, ci socotesc de mai înainte
toţi snopii şi caută unde-i fructul mai frumos şi iau apoi de la un loc toată
dijma. Dacă pot [corect; prin urmare n.n. I.C.] îi iau ţăranului ce-i mai bun şi-i
lasă lui ce-i mai rău; iar la păpuşoi au obiceiul să ia după vedere rândurile dese
[corect; un rând întreg n.n. I.C.] acolo pe câmp, şi-n acelaşi chip, adică ce-i mai
bun.
Acestea sunt numai câteva din apucăturile lor. Dar de acestea sunt prea
multe, decât să le poţi însemna într-o scrisoare atât de concisă”12.
Deci, evreii erau atraşi şi practicau arendăşia pentru câştigul nemuncit
ce-l obţineau din exploatarea ţăranului bucovinean, fie el român, rutean, sau de
altă naţionalitate.
Un procentaj mare, 13,81% adică 153 de evrei erau comercianţi, iarăşi
o activitate economică bănoasă.
Numărul cel mai mare, 388 (40,29%) dintre aceşti evrei care locuiau în
Bucovina, erau cârciumari, cea mai blestemată şi ticăloasă “profesie”, care a
distrus viaţa şi a risipit gospodăriile a mii de ţărani.
47
Aprecierea că: “Această evreime, în realitate reprezenta pentru

Bucovina un foarte însemnat potenţial economic şi un factor major în
dezvoltarea provinciei pe tărâmul comerţului şi meseriilor”13, este evident, o
exagerare, o apreciere nerealistă, evitându-se cu grijă, aspectele negative ale
activităţii economice dăunătoare pentru majoritatea populaţiei Bucovinei.
Sigur că expulzările de evrei făcute din ordinul lui Enzenberg: “nu a
dus nici pe departe la vreo uşurare a situaţiei social-economice a populaţiei
creştine”14, deoarece evreii au găsit forme diverse pentru a-şi menţine
monopolul economic asupra Bucovinei, iar după 1786, odată cu înglobarea
Bucovinei la Galiţia: “de când s-a ridicat aici un Kreisamt şi Bucovina s-a
încorporat la Galiţia, din lipsă de îngrijire şi poate şi lăcomia unor funcţionari
publici, ţara întreagă a fost potopită […]; cu cărţile de bir ale evreilor s-a făcut
în Bucovina un negoţ care şi acum înfloreşte. De conscripţiune ştiu a se feri aşa
de iscusit încât, câtă vreme va exista metodul nostru de circumscripţie nu vom
fi în stare să ştim adevărata stare a populaţiunei lor; mai ales, că la ei, pare să
fie o tăinuită idee de sfântă credinţă, să încerce în tot chipul, ca numărul lor să
nu fie aflat”15.
Din datele statistice reese că, în anul 1869, erau în Bucovina cca
50.000 de evrei, în anul 1880, 67.418, iar în anul 1890, 82.717.
Districtul Cernăuţi (fără oraşul Cernăuţi)
TOTAL – 10.822 evrei
Localităţi cu populaţie evreească mai numeroasă: Sadagura – 3.708,
Rohozna – 1.322, Cuciur Mare, Mămăieştii Noi, Cernauca, Noua Suliţă,
Molodia, Ţureni, Toporăuţi, Jucica Nouă, Jucica Veche, Rarancea.
Districtul Suceava
TOTAL – 7.782
Localităţi cu populaţie evreească mai numeroasă: Suceava – 3.751,
Gura Humorului – 1.206, Bosanci, Cernăuţi, Iţcani, Bălăceana.
Districtul Rădăuţi
TOTAL – 7.285
Localităţi cu populaţie evreească mai numeroasă: Rădăuţi – 4.232,
Seletin – 476, Vicovu de Sus, Vicovu de Jos, Solca, Şipot, Straja, Arbore,
Frătăuţi.
Districtul Câmpulung Moldovenesc
TOTAL: 4.630
Localităţi cu populaţie evreească mai numeroasă: Câmpulung
Moldovenesc – 1.165, Vatra Dornei, Dorna Candreni, Iacobeni, Cârlibaba,
Frumoasa, Fundu Moldovei, Rus-Moldoviţa, Pojorâta, Stulpicani, Vatra
Moldoviţei.
48
Ioan Cocuz
Districtul Siret
TOTAL – 4.996
Localităţi cu populaţie evreească mai numeroasă: Siret – 3.014,
Dorneşti, Hliboca.
Districtul Storojineţ
TOTAL – 9.089
Localităţi cu populaţie evreească mai numeroasă: Storojineţ – 1.993,
Stăneştii de Jos – 909, Banila Moldovenească – 622, Ciudin – 434, Broscăuţi,
Costeşti, Berbeşti, Hliniţa, Dracineţ, Căbeşti, Pătrăuţi, Ropcea, Davideni,
Iordăneşti, Crasna, Putna, Igeşti.
Districtele rutene Coţmani şi Vijniţa.
TOTAL – 20.754
Oraşul Cernăuţi
TOTAL – 17.35916
În anul 1865-1866, Bucovina a fost bântuită de o foamete cumplită,
situaţia economică şi socială a ţărănimii devenind disperată: “Raportul Camerei
de Comerţ şi Industrie a Bucovinei observă la pag.5, că pentru anul 1864, în
ciuda ploilor dese faţă de anul 1862, o reducere de recoltă în medie cu 50%
(pag. 130), din această cauză, deja la sfârşitul anului s-a făcut simţită cea mai
mare mizerie (p.130). Recolta din 1865 s-a ridicat la 9 procente din recolta
medie (p.130), şi sărăcia a atins în 1865 şi 1866 un nivel nemaiântâlnit încă”17.
În această situaţie, cămătarii au contribuit din plin la ruinarea a sute de
gospodării ţărăneşti. Aceştia s-au folosit fără milă, de situaţia disperată a
ţăranilor a căror familii mureau de foame, vânzându-le cereale la preţuri extrem
de mari şi cumpărându-le vitele la preţuri derizorii. Astfel, coreţul de păpuşoi,
îl vindeau ţăranilor cu 12-14 florini, cumpărând de la acelaşi amărât de ţăran,
vaca cu viţel cu 6-8 florini, iar falcea de pământ cu 40-60 de florini. Camăta
ajunsese exorbitantă. La 100 de florini se lua 60-120 florini camătă pe an, plus
penalizarea convenţională la expirarea termenului de înnapoiere a
împrumutului”18.
Evreii au obţinut dreptul să cumpere pământ în Bucovina din anul 1865
cu mult mai devreme decât în alte părţi ale Imperiului Habsburgic, fapt ce a dus
la o fluctuaţie extraordinară a proprietăţilor mici ale ţăranilor. Cauza principală
a acestei fluctuaţii era cămătăritul, un adevărat flagel, cu urmări economice şi
sociale dezastruoase pentru Bucovina şi populaţia rurală în special.
Foarte târziu, autorităţile legislative austriece au abordat acest cumplit
flagel. În Galiţia, de exemplu, pe la 1856, judecătoriile justificau atitudinea
oarecum pasivă, faţă de fenomenul cămătăriei prin permisivitatea legilor, prin
faptul că atunci era foarte greu să dovedeşti cămătăria, la aceasta adăugându-se:
49
“lucru care este esenţial, judecătorii care erau prin obiceiurile locului mult prea
influenţaţi în judecata lor de justiţie”19.
Arendăşia încurajată de autorităţi, povara tot mai mare a impozitelor
către stat, jaful practicat de cămătari prin perceperea de camete uriaşe, a dus la
fărâmiţarea marii şi micii proprietăţi, schimbarea, cu precădere, a proprietăţii
mici prin execuţie silită şi vânzare. Astfel, între anii 1888 şi 1892, datoria
micilor proprietari atingea pentru cei cinci ani, uriaşa sumă de 37.904.919
florini. Pe ani situaţia se prezenta astfel 20:
Anul Suma
1888 6.689.153 florini
1889 6.852.728 florini
1890 7.624.817 florini
1891 8.099.997 florini
1892 8.638.224 florini
TOTAL 37.904.919 florini
Cărţile funciare din Bucovina nu mai serveau pentru a dovedi

drepturile ţărănimii autohtone, ci reprezentau o oglindă vie zguduitoare a
jafului cămătarilor asupra acestor bunuri: “de la 1873 încoace […] sute de
gospodării ţărăneşti sunt înăbuşite sub povara ipotecilor, astfel se poate zice că,
în Bucovina cărţile funciare nu mai serveau pentru dovedirea dreptului de
proprietate şi a altor drepturi reale ale ţăranilor de baştină, ci pentru
înregistrarea oficială a isprăvilor de cămătărie”21.
Jaful cămătăresc este ilustrat perfect de datele din următorul tabel:
Numărul total al datoriilor ţăranilor către cămătari (în procente)22
Suma datorată Anul 1876 Anul 1877

Datorii până la 50 florini 23,18% 19,80%
Datorii de la 50-100 florini 45,01% 45,58%
21,83% 25,78%
Datorii de la 100-500 florini 44,21% 43,59%
Datorii de la 500-1000 6,47% 6,47%
florini
Datorii peste 1000 florini 4,31% 4,36%
50
Ioan Cocuz
Faptul că autorităţile habsburgice au încurajat arendăşia a atras după

sine un adevărat exod de populaţie alogenă din Galiţia în Bucovina. Evreii au
pus rapid stăpânire pe pârghiile economice de aici, folosind din plin camăta şi
arendăşia. Vasile Balş aducea la cunoştinţa Curţii de la Viena acest pericol:
“Luarea în arendă este lucrul cel mai păgubitor pentru obşti; aproape fiecare sat
este în arendă şi fiecare arendaş caută să se îmbogăţească pe seama ruinării
locuitorilor autohtoni […] mare pagubă se face locuitorilor prin mulţimea de
evrei săraci care s-au strecurat în Bucovina de la război încoace […] ei pun pe
ţărani în datorii mari şi în cruntă stare de mizerie”23.
Edificatoare în ceea ce priveşte dezastrul micii gospodării ţărăneşti în
Bucovina, sunt şi cifrele din tabelul de mai jos, cu schimbarea proprietăţii mici
prin execuţie şi vânzare24:
Datornicii
Suma Prin Prin Pierderile
Anul până la
execuţie vânzare creditorilor
100 florini
1888 49.308 152 prop 7740 prop 1066 prop 4.889 florini
florini
florini
florini
florini
florini
În anul 1894, marea proprietate din Bucovina aparţinea, luând în

considerare criteriul etnic, din: armeni-49, polonezi-16, români-52, evrei-32.
Deci, din 149 de mari proprietari, 97 erau străini, adică 2/325.
Cămătăria reprezenta o adevărată plagă pe trupul Bucovinei, ţăranii
fiind obligaţi datorită situaţiei economice precare, să se împrumute de la
cămătari. Presa vremii, statisticile, anunţurile de execuţie silită de la
judecătoriile districtuale dovedesc, fără putinţă de tăgadă, urmările dramatice
ale acestui cumplit flagel: “poporaţiunea rurală geme sub mâna plumboasă a
diferiţilor cămătari, căci să nu creadă nimeni, tribunalele nu se poate ca să nu
ştie, că cămătarii de la sate storc şi acum câte 24-30 la sută”26.
Această plagă cu efecte extrem de nocive pentru economia rurală a
Bucovinei se întinsese cu repezeciune: “Astfel sunt sate la noi în ţară în care cu
greu îi găsi case care să nu fie îndatorate la evreu”27.
51
LICITAŢII EXECUTIVE
pentru datorii la cămătari28
Anul 1876
Valoarea împrumutului Număr Media sumei Media sumei
de achitat împrumutate
Până la 50 fl inclusiv 86 2519,08 fl 29,29 fl
Între 50-100 fl inclusiv 81 7115,68 fl 87,85 fl
Peste 1000 fl 16 107543,00 fl 6721,00 fl
Anul 1877
Pînă la 50 fl inclusiv 159 5190,22 fl 32,64 fl
Peste 1000 fl 35 385394,00 fl 11011,00 fl
Dar cine erau aceşti cămătari ? Ne răspunde într-un articol, redacţia
ziarului “Gazeta Bucovinei”: “nu sunt fii Bucovinei, cel puţin nu îşi au originea
în familiile bucovinene, ci sunt nişte venetici, care, după ce au văzut că
populaţiunea din Galiţia a sărăcit, şi-au mutat locul de exploatare în Bucovina,
au asediat oraşele mai de frunte ale ţării şi s-au răsfirat prin comunele rurale,
formând aici adevăraţi polipi pe corpul bietei poporaţiuni de la ţară”29.
Prof. Mihai Iacobescu arată că: “Elementele alogene ajung în mod
incredibil, paradoxal, să deţină în zona dintre Prut şi Nistru îndeosebi, şi
calitatea de ctitori şi patroni ai celor mai multe biserici din satele care iniţial
fuseseră româneşti şi acum erau invadate de ruteni, veniţi la început ca zilieri
apoi împroprietăriţi pe moşiile Fondului Bisericesc ale foştilor boieri români,
refugiaţi în Moldova sau care îşi vânduseră moşiile. Astfel, în ajunul primului
război mondial, la cele 283 de biserici din centrele comunale, Fondul
Bisericesc era patron şi ctitor la 100 de lăcaşuri, proprietarii străini la 107, iar
românii la 38 de biserici, alte 38 fiind construite şi patronate în comun, de
români şi alogeni. Incredibil şi paradoxal e faptul că proprietarii şi arendaşii de
confesiune mozaică, deţineau - ca un fapt unic în analele bisericii ortodoxe
române – această calitate de ctitori şi patroni la 54 de biserici. Pe primul loc
între proprietarii evrei se situa vestita familie Fischer, care apare cu calitatea de
ctitor şi patron în 8 lăcaşuri, din localităţile Ispas, Stăneştii de Jos, Babin,
52
Ioan Cocuz
Borăuţi, Chisălău, Prelipcea, Călineşti-Cuparencu şi Teodoreşti, din

protopopiatele Ceremuşului, Nistrului, Siretului şi Rădăuţi”30.
Printre arendaşii şi proprietarii moşiilor Fondului aflăm pe Marcus
Juster (Serăuţii de Sus), N.Gottlieb (Boian), Elias Zinet (Serăuţii de Sus),
Anton Kisslinger (Lucaviţa), Oswald Freudlich (Slobozia Rarancei), Ludwig şi
Emerich Holder (Ţureni), Arnold Weiselberger (Bărbeşti), Marcu Fischer
(Ispas), Kalman Fiescher (Stăneşti de Jos), Wilhelm Kindler şi J.Kolber
(Mihova), Katz David şi Horn Leib (Vijniţa), Hersch Weissglas (Vilaucea),
R.Freitag (Voloca pe Ceremuş), Nathan Horowitz şi dr. Salo Weisselberger
(Berhomet)31.
Moşiile foştilor boieri au ajuns în mâinile evreilor prin speculaţii
specifice lor. Astfel, Frankel deţinea parţial moşia Lucaveţ cu Berhometul pe
Siret din anul 1894, Chaim Scharf (moşia Milie), Roman Freitag (Văşcăuţi),
Moses Carmelin şi Eugenia Zierhoffer (Babin), Sahanowitz şi Socol
(Boianciuc), Samuel Daukner (Cincău), Iacob Goldenberg (Doroşăuţi), Rosalia
Pasakas (Culeuţ), Iacob Goldberg şi Wolf Tennenblat (Revăcăuţ), Lazăr
Pasakas (Vitiliuca), Sara Solomon şi Orias Goldner (Cliveşti), Iosif Rott şi
I.Tittinger (parte din vechiul corp tabular al Broscăuţiului), Leon Nadler
(Hliniţa-parţial), Feibisch Huber (Igeşti), Aaron Krossel şi Kraiger (parţial
moşia Comareşti), Moses Babriker (Panca), David Krausz, Marcel Frenkel,
Sloim Ivanier, Leub Enfel (Jadova), Rosenstock (cea mai mare parte din
Cernauca), Mehel Schlosser (Lucaviţa)32.
Nepriceperea ţăranilor în problemele economice era una dintre cauzele
care-l aruncau în braţele lacome ale cămătarilor şi băncilor străine: “Toată
calamitatea în care se află poporul nostru o reducem la lipsa totală de spirit de
chivernisire şi de cruţare”33.
Deşi pentru protejarea populaţiei sărace, mai ales cea rurală au fost
votate două legi, “Legea contra cametei” (1877) şi “Legea contra beţiei”
(1881), cămătarii îşi vedeau mai departe, nestingheriţi de afacerile lor,
acaparând sistematic, gospodăriile ţărăneşti, ştiind să scape de rigorile legii:
“Ca şi nişte vampiri ei sug pe nesimţite sângele şi averea bietului nostru popor
şi ştiu să se scape de regulă, când sunt pârâţi, de pedeapsa defiptă de lege”34.
Această dramă a românilor în ţara lor, este descrisă, în pasaje
cutremurătoare, în paginile ziarului “Deşteptarea”: “Moşiile falnicilor noştri
boieri de odinioară au ajuns aproape de-a rândul pe mâini străine, moşioarele
ţărăneşti pe aceeaşi urmă; iar câte au mai rămas, gem sub povara grelelor
datorii pe la cei cămătari şi zi de zi se tot crâmpoţesc şi împrăştie de nu mai
ajung mulţimii şi gurilor flămânde”35.
În aceste condiţii, vom observa, lesne, că evreii şi străinii neevrei
deţineau pârghiile instituţiilor juridice din Bucovina.
53
Astfel, la tribunale erau funcţionari 76 de români, 141 de evrei, 228 de

străini, în timp ce populaţia românească era în proporţie de 40%, iar evreii de
14%. La Boian, Coţmani, Putila, Văşcăuţi, Vijniţa, Seletin nu exista nici un
funcţionar român. La Boian, localitate curat românească nu exista nici un
funcţionar român la judecătorie. La Câmpulung Moldovenesc, district
eminamente românesc, lucrau la tribunalul din localitate, 7 români, 10 evrei şi
10 străini. La Rădăuţi, la judecătorie, lucrau 2 români, 14 evrei şi 18 străini36.
La notariate, românii stăteau ceva mai bine, aici lucrând 8 notari
români, 4 evrei şi 9 notari străini (4 polonezi, 2 ruteni, 2 germani, 1 armean).
Preşedintele Camerei Naţionale a Notarilor era polonez37.
În avocatură situaţia a cunoscut aceeaşi creştere favorabilă evreilor.
Tabelul de mai jos ne edifică pe deplin, în acest sens38:
Anul Creştini Evrei TOTAL

1865 10 2 12
1870 15 8 23
1880 9 18 27
1890 11 45 56
1900 14 82 96
În anul 1910 existau în Bucovina, 11 avocaţi români, 14 străini neevrei
şi 136 de evrei.
În anul 1900, studiau ştiinţele juridice la Universitatea din Cernăuţi, 14
studenţi creştini şi 82 de studenţi evrei, iar în anul 1910, studiau 11 studenţi
români, 14 studenţi creştini şi 136 studenţi evrei39.
La Camera avocaţilor din capitala Bucovinei, preşedintele şi cei doi
locţiitori ai săi erau evrei, iar membrii comitetului erau 6 evrei şi un român.
Consiliul de disciplină al avocaţilor era format din 24 de membri.
Preşedintele era polonez, un membru al comitetului era român şi 22 erau evrei.
Făcând o sinteză a componenţei etnice a personalului din justiţie
(tribunale, notariate, avocatură), în anul 1910, situaţia se prezenta astfel: 95
români, 281 evrei, 251 străini40.
Referindu-se la funcţionarii publici (guvern, poliţie, districte), din cei
315, 243 erau străini, 39 evrei şi 33 români41.
La finanţe, dintr-un total de 477 funcţionari, 58 erau români, 70 evrei şi
349 străini.
La Direcţia bunurilor fondului religionar gr.ort. din110 funcţionari, 73
erau străini şi 37 români.
La poştă şi telegraf lucrau 51 de români, 130 de evrei şi 356 străini.
54
Ioan Cocuz
La căile ferate, dintr-un total de 598 de funcţionari, 347 erau străini,

120 evrei şi numai 31 români42.
În învăţământ situaţia era oarecum diferită, tabelul de mai jos relevând
acest fapt43:
Cadre didactice Români Evrei Străini TOTAL

Profesori universitari 10 7 30 47
Profesori de liceu 133 60 219 412
Învăţători 717 136 983 1836
TOTAL 860 203 1232 2295
Un tablou rezumativ al meseriaşilor din Bucovina, în anul 1910, ne

prezintă o serie de cifre extrem de sugestive44:
Oraşul şi districtul Români Evrei Străini TOTAL

Cernăuţi 90 2165 1276 3531
Câmpulung 134 343 270 741
Moldovenesc
Coţmani - 143 91 234
Gura Humorului 102 165 241 508
Rădăuţi 147 485 428 1060
Siret 88 247 270 605
Storojineţ 37 297 201 535
Suceava 139 381 172 692
Văşcăuţi - 89 66 155
Vijniţa - 235 298 833
Zastavna - 241 181 422
TOTAL 737 5091 3494 9322
BUCOVINA
Deci, în întreaga Bucovină, dintr-un număr de 9.322 de meseriaşi,

5.091 erau evrei, 3.494 erau străini şi abia 737 erau români.
Recensământul din 1910, grosolan falsificat de autorităţile habsburgice
în defavoarea românilor, arăta că în Bucovina erau 273.254 de români,
102.919 de evrei şi 418.637 de creştini de diferite naţionalităţi.
Deşi românii erau de 3 ori mai numeroşi decât evreii, meseriaşii evrei
erau de 7 ori mai numeroşi.
55
În ceea ce priveşte comerţul, raportul era mai defavorabil: 444 de

negustori români, 8.642 de negustori evrei şi 1.226 de negustori de alte
naţionalităţi.
După promulgarea constituţiei liberale din Austria, în februarie 1861,
evreii au început să se manifeste altfel decât până atunci faţă de români.
La Cernăuţi, între anii 1866 şi 1870, în localurile publice evreii au
început să-i fluiere pe muzicanţii veniţi din Moldova, care dădeau spectacole
angajate de români, în timpul serbărilor legate de târgul de Sf. Petru, în timp ce
spectatorii români îi aplaudau cu frenezie pentru cântecele populare pe care le
interpretau. Atitudinea aceasta a deranjat extrem de mult, studenţii români de la
Universitatea din Cernăuţi încăierându-se cu evreii turbulenţi45.
I.Gh.Sbiera relatează discuţia pe care a avut-o, în august 1869, cu
evreul Löbel din Bacău, membru al Alianţei Israelite din Paris.
Löbel i-a explicat profesorului român scopul alianţei israelite: “Alianţa
israelită şi-a propus deci ca prin viu grai, prin diverse scrieri şi prin presă ba
chiar şi prin societăţi secrete, să atace, să zguduie încetul cu încetul şi apoi să
surpe organismul vechi al bisericii creştine şi al staturilor constituite pe
principiul stărilor sau al naţiunilor dominante şi apoi pe ruinele acestora să
construiască altfel de societăţi cu organisme noi sociale, cu o nouă religiune şi
cu o nouă morală”46.
La nedumeririle profesorului Sbiera privind soarta israeliţilor: ”dacă se
va produce o dată acea învălmăşeală haotică în credinţele, în instituţiunile şi în
organismele sociale de astăzi”47, Löbel răspunde că: “tocmai atunci puterea
acestei alianţe va fi mai covârşitoare, fiindcă va fi triumfătoare; că ea va
continua să existe şi mai departe ca privighetoare asupra noilor formaţiuni
sociale şi că israeliţii se vor organiza şi ei în societăţi particulare, mai mari sau
mai mici, pe teritoriul pe unde se vor afla şi vor susţine şi mai departe, în
deplină libertate şi nestingherite lupta de existenţă cu ceilalţi concurenţi la
apucarea şi folosirea bunurilor pământeşti”48.
Conversaţiile politice avute cu Lobel l-au făcut pe I.Gh.Sbiera să
urmărească cu atenţie viaţa politică a evreilor din Bucovina: “În Cernăuţi, se
observa printre fruntaşii ovreilor o activitate febrilă tinzând într-acolo ca să fie
puşi alăturea întru toate cu ceilalţi locuitori din ţară”49.
După 1867, evreii au înfiinţat la Cernăuţi un club politic numit al
“fidelilor constituţiunii” (Verfassungstreuen). Având sediul pe strada
Domnească de Sus, clubul găzduia aprinse dezbateri privind tactica şi strategia
politică ce urma să fie aplicată. În cadrul clubului s-au format două curente,
unul radical şi unul moderat.
Radicalii: “văzându-se în limanul constituţiunii imperiului, crezură că a
sosit momentul ca şi israeliţii să-şi dea pe faţă, fără rezerve, toate dorinţele
56
Ioan Cocuz
inimii şi toate planurile, visurile şi idealurile lor. De unde mai înainte, israeliţii
erau priviţi pretutindeni numai ca confesiune [...] acuma prin constituţiunea
imperiului erau puşi pe aceeaşi treaptă de egalitate cu toate celelalte confesiuni
creştine din imperiu”50.
Moderaţii considerau că: “încă n-a sosit timpul pentru realizarea
acestei pretenţiuni”51.
Participând la alegerea noului rabin din Cernăuţi, prin vacantarea
postului ca urmare a morţii dr.E.Ingel, I.Gh.Sbiera a: “avut o deosebită plăcere
şi mulţumire sufletească ascultând nişte bărbaţi plini de erudiţiune cu
cunoştinţe temeinice asupra istoriei şi sorţii neamului lor, cu idealuri naţionale
sublime şi însufleţite de ele, şi înzestraţi cu vervă oratorică aleasă şi
înflăcărată”52.
Sistemul bancar în general şi băncile în special, joacă un rol important
în dezvoltarea economiei unei ţări, în promovarea unor interese economice şi
financiare.
La sfârşitul anului 1910, existau în Bucovina, circa 100 de bănci, dintre
care, marea majoritate (82) erau evreeşti.
Astfel în oraşul Cernăuţi funcţionau: “Bukowiner Disconto-Bank”,
“Bukowiner Bankverein”, “Leibukas Barber Nachfolger”, “Fliegler et
Comp”, “Chargraf”, “Lakinger”, “Schor et Rosenblatt”, “Bukowiner
Sparkasse”, “Eihenbaum S”, “Eskomptengeschaft”, “Fischer Gabriel”,
“Bank-Wechler und Kommissiongeschaft”, “Grunfeld Berhard”, “Friedmann
Salo”, “Bank und Kommissiongeschaft”, “Bank und Geldwechselgeschaft”,
“Kaufmannischer Sporverein fur Handel und Gewerbe”, “Lucker Lazar”,
“Wechseleskomptgeschaft”, “Ohlglesser et Frankel”, “Bank und
Kommissionsgeschaft”, “Pallasch H”, “Eskomptgeschaft”, toate aparţinând
unor bancheri evrei bucovineni.
La Cernăuţi mai funcţionau filiale a trei bănci evreeşti din afara
Bucovinei: “Wiener Bankverein”, “Anglo-Osterr Bank”, “Galizien
Hypotheken Bank”53.
În cele ce urmează prezentăm bilanţurile a 10 bănci evreeşti din
Cernăuţi, pe anul 1909, bănci care se adaugă celor enumerate mai sus54.
Părtăşia de cor.
Dividente plătite
Roscomptul sinetelor
Depuneri
Reveriment
Părtaşi
Numele Capitalul Fondul

ul pe anul Câştigul
băncii acţionar de reservă
1909
Buk. Creditver 180429096 1181800 100 282 2150328 1712405 210388 7% 45068302
f.H. v. Gen.
Buk. Union- 98462014 275150 100 270 384241 1623645 10482 7% 17971334
Bank
Buk. Eskonte- 41492206 103900 100 418 743206 626212 31662 6% 14087185
57
Gesellschaft
Buk. Credit- 101666415 233800 50 428 1231832 2557767 96822 5% 9170179
Anstalt
Buk. 13720460 45854 100 368 406886 409785 36335 7% 2912222
Bankverein f.
H. v Gen.
Allg. Volks- 26286938 25093 100 419 449086 395350 9159 7% 2564523
u. Creditbank
Buk. 4476850 30050 5 340 376249 73708 9239 6% 1906866
Commercialba 0
nk
Buk. Handel- 2491337 40650 5 141 83990 128273 11000 6% 1290681
u Gewerbank 0
Judische 6380470 60860 2 536 136762 204632 1886 5% 1336179
Volks-u. 0
Vorschusska.
Allg. - 8991 - - 104334 62731 380 - 1051091
Sparbank
“Merkur”
În afară de aceste bănci, Cernăuţiul era plin de o mulţime de

escomptatori, o adevărată categorie de cămătari privilegiaţi, care, pentru o
simplă semnătură pe verso-ul sinetului, percepeau procente extrem de mari.
La Suceava funcţiona o singură bancă românească “Asociaţiunea de
economie şi credit” şi 13 bănci evreeşti între care: “Bukowiner
Commercialbank”, “Suczawaer Vorschuss und Sparverein”, “Eskompteverein
f.H. und Gew”, “Judische Volksbank und Sparkasse”, “Sparkasse der
Stadtgemeinde”, “Spar und Kreditverein”, “ Kreditverein f.H.”, “Suczawaer
Kreditverein f.H. und Gew”, “Barber et Comp” la Iţcani, “Spar und
Vorschusverein”, “Wechselgeschaft Gebrun der Hellman”,
“Eskomptegeschaft Friedlander et Peritz”55.
Ca şi la Cernăuţi, în Suceava mişunau zarafi, usurari, dar mai ales
escomptatori evrei, printre cei mai renumiţi aflându-se L.Frankel, Kalman
Goldenberg, Karl Haas şi mulţi alţii56.
Oraşul Rădăuţi nu făcea nici el excepţie de la regulă. Aici îşi
desfăşurau activitatea “Eskompte-u. Sparverein f.H.u. Gev”, “Eskompte-u.
Sparverein f.H.u. Industrie”, “Escomptegesellschaft”, “Assekuranz Bank-u.
Wechselgeschaft”, “Kredit-u. Sparverein”, “Radautzer Kredit-u. Sparverein
f.H. und Gew”, “Spar-u Vorschubverein”, “Judische Volksbank und
Sparkasse”, “Nathan Harth Bankgeschaft”, “Emmanuel Singer”, “Bank und
Wechselgeschaft”, “Lazar Lecker Bankgeschaft”, “Komerzielle
Kreditanstalt”57.
Prosperitatea băncilor evreeşti din Siret contrasta puternic cu sărăcia
populaţiei din oraş şi district. Tabelul alăturat dovedeşte acest lucru58:
58
Ioan Cocuz
Părtăşia de cor.
Dividente plătite
roscomptul sinetelor
Depuneri
Fondul
părtaşi
Reverimentul Capitalul
Numele băncii de Câştigul
pe anul 1910 acţionar
reservă
Handels u. 12802216 28500 100 20 195290 691093 25328 6 8353177

Gewerbebank 4
Eskompte-Bank 8985750 30200 50 25 540210 255199 35593 9 2854359
0
Komm. Kredit- 45218424 73000 50 21 1119043 608605 75000 8 4863926
Verein 1
“Unione” Kredit 11251141 148200 100 31 594911 408012 66529 6 197901
u. Sparverein 5
Serether Kredit 51641610 87190 100 42 1034203 417068 330589 14 7559118
u. Sparverein 0
3483657 35261013
La Siret îşi mai desfăşurau activitatea “Judische Volskbank et
Sparkasse”, “Kredit et Sparverein”, Landwirtschaft Spar-u. Kreditverein”,
“Spar u Vorkchubverein”, “David Beral Bankgeschaft”, “Alexander
Schreibe”, “Wechseleskomptegeschaft”, “Akiba Schreiber”,
“Wechscleskomptegeschaft”59.
În oraşul Storojineţ existau în anul 1910, 12 bănci evreeşti: “Mercur
Verein f.Handel et Gewerbe”, “Creditanstal f.L.H. et Gewerbe”,
“Storozynetzer Spar u.Vorschusverein”, “Sparkasse der Stadtgemeinde”,
“Creditverein f.H. und Gew”, “Kredit und Sparverein f.L.u.H et Gew”,
“Eskomptegeschaft”, “Rabinowicz Israel”, “Spar-und Vorsch-u verein”,
“Storozynetzer Kredit-u. Sparverein”, “Spar-u Darlehensverein”,
“Storozynetzer Kreditverein f.H.u. Gew”60.
Casele parsimoniale din oraşele menţionate erau în mâna evreilor:
dr.Isidor Katz, dr.Seinfeld, Chaim Sommer, Isidor Hildebrand, Leopold
Schiefer, Mendel Delighdisch, Moses Gotlieb, Osias Landwehr, Moses
Margulies, Samuel Ohrenstein, Juda Singer, Hermann Stappler, Berl
Sternschus, Isidor Werth, Isac Deligdisch, Adolf Rosenfeld61.
La Gura Humorului erau 7 bănci evreeşti: “Gurahumoraer
Crediverein”, Handel u.Gewerbank”, “Sparkasse der Stadtgemeinde”,
Judischer Spar-und Darlehenskasseverein”, “Nathan vel Nussen Markovitz
Eskomptegeschaft”, “Moische Scharfstein”, “Eskomptgeschaft”, “Spar-und
kreditverein”62, şi exemplele pentru zona de munte ar putea continua cu zecile.
“Provocat” de un articol intitulat “Românii şi antisemitismul”, apărut în
anul 1893, în “Romanische Jahrbruker” din Sibiu, ziarul “Gazeta Bucovinei”
se simte “obligat” să abordeze această temă şi în Bucovina: “Chestiunea
evreească e de importanţă mare, nu atât din cauza însemnătăţii numerice a
ovreilor, căci chiar aici numărul lor relativ nu e decât de 12 procente a întregii
59
populaţiuni, ci din cauza poziţiunii economice ce o posed ovreii în ţările

noastre orientale”63.
Antisemitismul economic: “nici nu se cunoaşte în Bucovina”64.
Nu s-ar fi putut lua nici o măsură economică prohibitivă îndreptată
împotriva evreilor, pentru că românul, sau ruteanul, sau germanul, sau
polonezul nu are de unde să cumpere de la altcineva, deoarece toţi negustorii
sunt evrei şi tocmai din această cauză, evreul vinde marfa lui cu cât vrea, îi
împrumută bani ţăranului român cu camătă mare şi acesta acceptă pentru că
banii de care are nevoie nu-i găseşte, decât la evreu.
Deci, pe acest fond al relaţiilor economice dintre evrei şi locuitorii
Bucovinei, mai ales cei din zonele rurale, relaţii economice impuse de evrei,
prin rezultatele economice catastrofale pentru marea majoritate a populaţiei a
acestor relaţii, s-a creat o stare de antipatie faţă de cămătar, cârciumar,
arendaş, escomptator, bancher, care era evreu.
În Bucovina în mod categoric nu a existat un antisemitism religios,
românii fiind cunoscuţi ca fiind toleranţi din punct de vedere religios.
60
1
Eugen Glück – Evreii din Bucovina în perioada 1774-1786, “Analele Bucovinei”, III, Bucureşti, 1996, p.119.
2
H. Bidermann – Die Bukowina unter österreichischen Verwaltung (1775-1786), Lemberg, 1786, p.5-7.
3
Descrierea Bucovinei de generalul Spleny, editată de dr.Johann Polek, Custode al Bibl. Univ. din Cernăuţi, 1893,
Bucovina în primele descrieri geografice, economice, istorice şi demografice, Editura Academiei Române, Bucureşti,
1998, p.51.
4
Ibidem, p.53.
5
Ibidem, p.65.
6
Eugen Gluck, Op.cit., p.11.
7
Dr.F.Ziglauer – Geschichtliche Bilder aus der Bukowina zur zeit des österreichischen Militärverwaltung,
Czernowitz, p. 92, 97, 130,131.
8
Eugen Glück, Op.cit.,p.11.
9
Julius Platter – Der Wucher in der Bukowina, Jena, Verlag von Gustav Fischer, 1878, p.46.
1 0
Ion Budai Deleanu – Scurte observaţii asupra Bucovinei (1813), Bucovina în primele descrieri geografice, istorice,
1 1
Eugen Glück – Op.cit., p.363-386.
1 2
Ion Budai Deleanu – Op.cit., p.417-421.
1 3
Eugen Glück – Op.cit., p.366.
1 4
Ibidem, p.379.
1 5
Ion Budai Deleanu – Op.cit., p.391.
1 6
George Bogdan Duică – Bucovina – Notiţe politice asupra situaţiei, Institut Tipografic T.Liviu Albini, Sibiu, 1895,
p.204, 205, 206.
1 7
Julius Platter – Op.cit., p.9.
1 8
“Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, an III, nr.3/10-22 ianuarie 1893.
1 9
2 0
George Bogdan Duică – Op.cit., p.13.
2 1
A. Morariu – Bucovina (1774-1918), Bucureşti, 1916, p.104.
2 2
2 3
Vasile Balş – Descrierea Bucovinei şi a stării ei lăuntrice (1780), Bucovina în primele descrieri, geografice,
istorice, economice şi demografice, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1988, p.355.
2 4
George Bogdan Duică – Op.cit., p.64-65.
2 5
Ibidem.
2 6
“Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, an I, nr.62/1-13 decembrie 1891.
2 7
“Deşteptarea”, Cernăuţi, an IX, nr.38/septembrie 1901.
2 8
Julius Platter - Op.cit., p.13.
2 9
“Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, an I, nr.21/11-23 iulie 1891.
3 0
Mihai Iacobescu – A fost Bucovina de ieri un model al Europei de mâine: Astăzi despre evoluţia celui mai mare
trust al patrimoniului naţional, Fondul Bisericesc, “Ţara Fagilor” – Almanah cultural-literar al românilor nord-
bucovineni, Cernăuţi, Tg.Mureş, 1998, p.51.
3 1
Ibidem, p.56-57.
3 2
3 3
“Deşteptarea”, Cernăuţi, an XI, nr.62/1-13 decembrie 1891.
3 4
Ibidem.
3 5
Ibidem, nr.34/6-19 mai 1891.
3 6
I.E.Torouţiu – Poporaţia şi clasele sociale din Bucovina, Biblioteca Bucovina Bucureşti, 1916, p.143, 145.
3 7
Ibidem, p.145.
3 8
Ibidem, p.149.
3 9
Ibidem, p.150-152.
4 0
Ibidem, p.154.
4 1
Ibidem, p.157.
4 2
Ibidem, p.185.
4 3
Ibidem.
4 4
I.E.Torouţiu – Românii şi clasa de mijloc din Bucovina – partea întâia, meseriaşii, Cernăuţi, 1912, Societatea
Tipografică Bucovineană, p.129.
4 5
Naţionalitatea ovreilor – Observaţii asupra broşurii “Die Juden eine Nation, von Jakob Kommer”, Czernowitz,
1894, “Liga Română”, Bucureşti, an II, nr.31-34/31 august 1897.
4 6
Ibidem, p.457.
4 7
Ibidem.
4 8
Ibidem.
4 9
Ibidem.
5 0
Ibidem.
5 1
Ibidem.
5 2
Ibidem, p.503.
5 3
“Foaia Poporului”, Cernăuţi, nr.30/9 iulie 1911; despre aceste aspecte vezi Ioan Cocuz, Dumitru Cucu – Băncile şi
creditul funciar românesc în Bucovina(1840-1918), Grupul editorial Muşatinii – Bucovina Viitoare, Suceava, 1999.
5 4
Ibidem.
5 5
Ibidem, nr.32/23 iulie 1911.
5 6
Ibidem.
5 7
Ibidem.
5 8
Ibidem, nr.34/6 august 1911.
5 9
Ibidem.
6 0
Ibidem,nr.32/23 iulie 1911
6 1
Ibidem.
6 2
Ibidem.
6 3
“Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, an III, nr.12/11-23 februarie 1893.
6 4
Ibidem.
RUTENII
În abordarea complexei problematici privind istoria Bucovinei,

indiferent de perioada când s-a făcut cercetarea, şi mai ales, de către cine
(austrieci, ruşi, sovietici, ucraineni), s-a pornit de la “comanda politică” ce viza
justificarea pretenţiilor teritoriale ale Rusiei ţariste, Imperiului Habsburgic,
URSS, Ucrainei, faţă de acest teritoriu românesc, adevărul istoric fiind, voit,
eludat.
Pregătindu-se temeinic pentru anexarea părţii de nord a Moldovei,
Curtea de la Viena ordonă, în anul 1773, colonelului Seeger von Durrenberg, să
găsească şi argumente istorice care să justifice pretenţiile sale teritoriale.
Colonelul – “istoric” găseşte “dovezi” (?!) ale unei presupuse apartenenţe a
Moldovei la Galiţia, care făcea parte din regatul polonez. Mai apoi, Bucovina
ar fi fost ruptă de la Polonia de voievozii Moldovei. Istoricul de ocazie austriac,
bazat pe documente polone, consideră expediţia regelui Ioan Albrecht
împotriva Moldovei, la 1497, ca o acţiune de recuperare a Bucovinei care,
chipurile, i-ar fi aparţinut. Şi cum, la ultima împărţire a Poloniei, Galiţia a
revenit Austriei, şi Bucovina, susţineau ei, li se cuvenea.
Slujind, evident, intereselor habsburgice, încercări de a documenta că
Bucovina ar fi făcut parte din Halici şi Halici-Volhinia, au avut R.Kaindl,
H.Biedermann şi F.Wickenhauser.
Într-o perioadă când politica expansionistă a Rusiei ţariste viza zona
Dunării de jos, unii istorici ruşi au susţinut, ca argument al acestei politici,
faptul că în secolul al XII-lea Haliciul şi-ar fi extins dominaţia asupra
Moldovei.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, în lucrarea Nekotoriia Istoriea
Geograficeskaia Svedniia o Bukovine, apărută la Kiev, G.Kupcianko susţine că
mare parte din Moldova istorică ar fi fost sub stăpânire haliciană, aserţiune
susţinută şi de Ştefan Smal-Stocki şi M.Korduba.
Încercând să extindă hotarul Haliciului şi în Ardeal, istoricul
M.Korduba interpretează în mod forţat şi evident, eronat, două documente:
-Actul de danie prin care regele Andrei al II-lea acordă, în anul 1228,
banului Simion, domeniul Szeplak cu hotarele ce se întindeau până la “Ruscia”,
situată la izvoarele Şişeului şi Budacului1.
Korduba identifică “Ruscia” ca fiind “Rusia Roşie” (Galiţia), afirmând
că în acea perioadă Haliciul cuprindea în hotarele sale Moldova de Sus,
Bucovina, Maramureşul şi nordul Transilvaniei, până la izvoarele Şişeului şi
63
Ioan Cocuz
Budacului. În realitate, “Ruscia” era de fapt Rusciorul, actualmente, Sebeşul de

Jos2.
-În bula papală din 1264, se aminteşte de localitatea “Sassvar”
(Orăştie).
Korduba afirmă că “Sassvar” se identifică cu “Satmar” (Satu Mare),
susţinând că graniţa de sud a Haliciului ajunsese în Transilvania, până la Satu
Mare. Ceea ce este o aberaţie3.
Istoria R.S.S. Ucraineană, a fost scrisă având unic scop să justifice
graniţele fixate după cel de-al doilea război mondial. De aceea, istoricii
I.Kondufor şi P.Sohan susţin că din secolul al XII-lea, cnezatul Haliciului şi-a
extins stăpânirea şi în teritoriul dintre Nistru şi Dunăre, unde şi-ar fi instalat
garnizoane conduse de “posadnici”. Referitor la acest aspect, în Ipatievskaia
Letopisi se consemnează că la 1116, într-o perioadă scurtă (circa cinci luni), au
avut loc trei expediţii haliciene pe Dunăre, toate soldate cu eşecuri grele pentru
halicieni.
În Levrentienskaia Letopisi este menţionată doar o singură expediţie
haliciană, dar nu se pomeneşte nimic de “posadnici”.
Se fac interpretări forţate ale unor documente, cum ar fi Lista rusă a
oraşelor depărtate şi apropiate anexată, la sfârşitul secolului al XIV-lea la
Letopiseţul Voskresensk, în care sunt enumerate mai multe oraşe: “Pe Dunăre
Viditov cu şapte turnuri de piatră, Mdin, pe cealălaltă parte a Dunării Trnov,
aici zace Sfânta Vineri, iar pe Dunăre: Drestvin, Dicin, la gurile Dunării
Novoie Selo, Acoliatria, pe mare, Carna, Cavarna. Iar pe această parte a
Dunării, la gurile Nistrului deasupra mării-Belgorod, Cern, Iaschii Torg pe râul
Prut, Romanov Torg pe Moldova, Nemecii în munţi, Caraciunov, Cameni,
Soceava, Seret, Bania, Ceciun, Kolomîia, Gorodoc pe Ceremuş, pe Nistru-
Hoten, iar acestea-s oraşele bulgare şi valahe”4.
Textul este folosit de istoricii ucraineni ca argument în susţinerea
“tezei” conform căreia aceste oraşe şi deci şi teritoriile respective ar fi aparţinut
Haliciului. Ori, chiar în document se face menţiunea că aceste oraşe sunt
bulgăreşti şi româneşti, amănunt pe care istoricii ucraineni nu au vrut (subl.n.
I.C.) să-l observe, ba, mai mult, Lista rusă a oraşelor depărtate şi apropiate,
menţionează separat, oraşele principatelor Smolensk, Riazan, oraşele kieviene
şi lituaniene, iar oraşele haliciene sunt arătate ca fiind oraşe poloneze şi
volhiniene (Halici-Volhinia).
În poemul eroic Cântec pentru oastea lui Igor creaţie literară
contemporană cu conducătorul Haliciului, Iaroslav Osmomîsli, există un pasaj:
“Haliceanule Iaroslave Osmomîsli ! Sus şezi pe scaunul ferecat cu aur, sprijini
munţii ungureşti cu trupele tale de fier, barând calea regelui, ferecând porţile,
aruncând greutăţi prin nori judecând până la Dunăre”5, care a fost intepretat,
64
voit eronat (subl.n. I.C.) în sensul stăpânirii militare, administrative şi politice a

Haliciului, până la Dunăre.
“Pe vremea când epopeea rusească lăuda pe Iaroslav pentru că ar fi
închis Dunărea şi ar fi aşezat posadnicii săi acolo – afirma istoricul bucovinean
Ion.I.Nistor – în Moldova stăpâneau pecenegii şi după ei cumanii, astfel că ţara
aceasta apare în analele vremurilor de atunci sub numele de “Cumania
Neagră”. De aceea este greu de admis o supremaţie galiţiană asupra cumanilor.
Şi aceasta, cu atât mai puţin, cu cât nici cronicarii ruşi şi nici un document
contemporan nu vine în sprijinul acestei stăpâniri. O stăpânire creştină ar fi
putut lua fiinţă în regiunea dintre Carpaţi, Nistru şi Dunăre, adică în Moldova
de mai târziu, numai după înfrângerea pecenegilor, cumanilor şi tătarilor, care
hălăduiau acolo, şi după izgonirea lor dincolo de Nistru. Or, această măreaţă
operă istorică a fost rezervată poporului român, descălicător al Ţării Româneşti
şi al Moldovei”6.
Pretinsa stăpânire a Rusiei kieviene şi apoi a Haliciului la nordul
Dunării, teorie mult îndrăgită de istoricii ruşi, sovietici şi ucraineni (subl.n.
I.C.) se bazează şi pe interpretarea forţată a “Diplomei bârlădene” de la 1134,
care face vorbire despre principele Ivan Rostislavici ca “principe de Bârlad”:
“În numele Tatălui şi al Fiului […] eu Ivanko Rostislavici din scaunul galiţian,
cneaz bârlădean, încuviinţăm negustorilor din Mesem, să nu plătească vama de
descărcare în oraşul nostru Galiciul Mic, ci numai la Bârlad şi la Tecuciu, […]
oraşe ale noastre. Iar la export pentru diferite mărfuri cele ungureşti, ruseşti şi
ceheşti, să nu plătească nicăieri, numai la Galiciul Mic şi vă spune voievodul şi
la această făgăduinţă […]. De la naşterea lui Hristos, o mie, o sută treizeci şi
patru ani, luna mai 20 de zile”7.
“Diploma bârlădeană” reprezintă un fals al lui Bogdan Petriceicu
Haşdeu. Că este aşa, o demonstrează şi numai faptul că acest document este
datat 1134 şi nu 6642, cunoscut fiind faptul că documentele ruseşti sunt datate
de la crearea lumii şi nu de la naşterea lui Hristos.
Sunt documente istorice care atacă până la anulare (subl.n. I.C.),
autenticitatea “Diplomei bârlădene”:
1. În anul în care a fost emisă diploma (1134), nu exista principatul de
Halici.
2. Ivanko era fiul lui Rostislav din Przsemisl din al cărui scaun era, şi nu
din Halici.
3. Se pomeneşte de voievodul Ivanko, dar acest titlu nu-i este atribuit
niciodată în documentele ruseşti.
Prezenţa lui Ivan Rostislavici, pretendent la tronul Haliciului, în ţinutul
Bârladului a fost interpretată de istoricii ucraineni în sensul apartenenţei acestui
teritoriu la statul halician. Logic, nici nu poate fi vorba de aşa ceva, răzvrătitul
65
Ioan Cocuz
Ivan Rostislavici nu putea să se refugieze în interiorul Haliciului condus de

Iaroslav Osmomîsli, unde nu ar fi fost în siguranţă. Ivan Rostislavici nu era un
principe de Bârlad ci un fugar în zona Bârladului8.
Argumentelor unei stăpâniri ipotetice, fie ele şi efemere, ale Haliciului
asupra Moldovei, le răspundem cu argumentul indubitabil al existenţei şi
dezvoltării unui stat românesc – MOLDOVA – cu structuri politice, militare,
administrative, economice, sociale, spirituale extrem de solide, care, timp de
peste patru secole, până la 1775, a luptat şi a rezistat eroic invaziilor tătăreşti,
căzăceşti, a îngenunchiat marile oştiri ale timpului (turceşti, poloneze,
ungureşti), stat recunoscut şi respectat ca atare în toată Europa acelei perioade.
“După ce românilor li s-a contestat autohtonia şi continuitatea pe
pământul unde şi-au clădit primele organisme statale, a fost firesc interesul pe
care istoricii l-au arătat procesului de formare a statelor medievale: apariţia
principatelor care, de la început, au putut opune rezistenţă încercărilor de
cucerire, apărându-şi cu dârzenie existenţa şi stăvilind, apoi, înaintarea celei
mai puternice forţe a Evului Mediu, ar fi inexplicabilă fără acumulările seculare
ale căror fruct au fost. Apariţia statelor presupune, cu necesitate, lunga perioadă
de procese complexe care au dus la diferenţierile din cadrul obştilor, la naşterea
unor celule autonome de viaţă economică şi socială (cnezatele), reunite apoi
sub o autoritate unică de-a lungul râurilor (cnezatele de vale)”9.
Nu ne propunem să facem o retrospectivă detaliată privind istoria
spaţiului carpato-nistrean în secolele IV-XIV (mileniul întunecat), dar se impun
câteva precizări asupra rezultatelor arheologice şi istorice referitoare la
realităţile etno-culturale, socio-economice şi politice, despre modul de abordare
a respectivei problematici de către arheologii şi istoricii din zonă.
Prezentăm câteva dintre caracteristicile fundamentale ale perioadei
respective în spaţiul carpato-nistrean.
• Locuirea geto-dacilor în acest spaţiu în primele secole ale mileniului I

d.Hr.
Cercetările arheologice întreprinse în această direcţie au reuşit de multă

vreme să ateste prin sute de aşezări şi necropole existenţa populaţiei dacice
locuind în număr considerabil în spaţiul dintre Carpaţi si Prut unde au fost
localizaţi carpii cu civilizaţia specifică denumită de tip Poeneşti-Vârteşcoiu şi
în Bucovina în regiunile imediat învecinate de la est de Nistrul Superior unde
au fost plasaţi costobocii, creatori ai civilizaţiei de tip Lipiţa”10.
• Întreg teritoriul carpato-nistrean s-a aflat în sfera directă de influenţă

a Imperiului roman
66
În baza cercetărilor arheologice şi istorice s-a dovedit în mod ştiinţific,

indubitabil, faptul că aici a avut loc un intens proces de romanizare, a avut loc
procesul de etnogeneză a poporului român, s-a demonstrat continuitatea
neîntreruptă a elementelor etno-lingvistice romane şi vechi româneşti11.
• Prezenţa masivă a culturii Sântana de Mureş
Din punct de vedere etnic: “unii arheologi o consideră o creaţie locală

exclusiv daco-romană, alţii o sinteză plurietnică, iar unii (cercetătorii ucraineni
n.n. I.C.) o atribuie exclusiv populaţiei slave susţinând astfel existenţa aici mai
timpurie decât în realitate a acestor migratori. Potrivit ultimei ipoteze, regiunile
extracarpatice, în general, ar fi fost complet slavizate în cursul secolului al IV-
lea d.Hr., teorie care are la bază doar raţiuni de ordin politic nefiind
întemeiată pe argumente ştiinţifice”12.
• Multitudinea de aşezări şi necropole aparţinând culturii Costişa-

Botoşana-Hanska specifică populaţiei autohtone, variantă regională a
civilizaţiei romanice unitare, atestată în zeci de obiective în spaţiul
carpato-nistrean
Cultura Costişa-Botoşana-Hanska constituie o elocventă dovadă despre

continuitatea populaţiei autohtone în teritoriile în care ea este răspândită şi
despre stadiul înalt de dezvoltare a comunităţilor săteşti locale: “Obştile săteşti
autohtone din această vreme cu forme de organizare social-economică
străvechi, de origine dacică şi romană, net deosebite de acelea ale comunităţilor
populaţiilor alogene cu care au venit în contact, au format prin unificare, în
multe zone ale Moldovei şi Bucovinei, la fel ca şi în alte părţi ale spaţiului de
etnogeneză românească, încă din secolele V-VI d.Hr., adevărate romanii
populare (subl.n. I.C.). Ele au apărut ca urmare a transformărilor multiple
social-economice, etno-demografice şi lingvistice, petrecute în sânul societăţii
locale, concomitent cu desăvârşirea procesului de romanizare (început în unele
zone încă din secolele I-II d.Hr.) şi au constituit permanent numeroase şi
puternice nuclee de statornică creaţie materială şi viaţă spirituală romană
(creştină), influenţând hotărâtor sensul procesului de asimilare etno-lingvistică
şi culturală a resturilor de migratori rămaşi să locuiască definitiv aici”13.
Arheologii ruşi, dar mai ales cei ucraineni, răspunzând unor comenzi
politice consideră aşezările şi necropolele romane aparţinând culturii Costişa-
Botoşana-Hanska prezente, masiv în nordul Bucovinei şi în Basarabia ca fiind
de origine slavă. Folosind o argumentaţie “subţire”, aceştia încearcă să
67
Ioan Cocuz
acrediteze ideea că teritoriile respective au fost complet slavizate în secolele

IV-VII.
Analiza riguros-ştiinţifică a descoperirilor din această perioadă: “arată
că în spaţiul menţionat nu a existat decât o populaţie romanică, cu străvechi
rădăcini locale care a convieţuit cu slavii de-abia din a doua jumătate a
secolului al VI-lea. Într-adevăr aşa cum arată izvoarele scrise, confirmate şi de
cercetările arheologice în cursul secolului al VI-lea în teritoriile carpato-
dunărene îşi fac apariţia slavii [...]. Conform descoperirilor arheologice
pătrunderea în masă a slavilor în regiunile extracarpatice se va putea petrece
de-abia la începutul celei de-a doua jumătăţi a secolului al VI-lea d.Hr., în acest
sens, un anumit rol avându-l şi deplasările avarilor”14.
Cercetătorii ruşi, sovietici şi ucraineni au depistat peste 200 de aşezări
medievale timpurii dintre care cca 60 din secolele V-VII, aproximativ 100 de
aşezări din secolele VIII-IX, şi mai mult de 100 de aşezări din secolele X-XIV,
din care aproximativ 30 de cetăţui15.
Au fost cercetate arheologic locuinţe din aşezarea de la Zadubrovka,
aşezări medievale timpurii din secolele V-VII la Horecea, Corovia, Lencăuţi,
Lucaviţa, Kodîn I, II, Socol, Rascov II, III, de către Boris D.Timosciuk, Irina
Rusanova, Vladimir Baran, Liana Vakulenko, Oleg Prihodniuk, Liubomir
Mihailina, valorificate în lucrări ca: Bucovina de nord-pământ slav” (Boris
Timoşciuk), Monumente arheologice din regiunea Cernăuţi (Boris Timoşciuk),
Datele arheologice despre apartenenţa Bucovinei de Nord la Rusia haliciană
în secolele X-XIV (Boris Timoşciuk), Ţara Şiperiţului conform datelor
arheologice (Boris Timoşciuk), Slavii din Bucovina de nord în secolul V-IX
(Boris Timoşciuk), Bucovina veche rusă în secolul X-prima jumătate a
secolului XIV (Boris Timoşciuk), Kodîn-aşezări slave din secolele V-VIII pe
râul Prut (Boris Timoşciuk, Irina Rusanova), Aşezări slave din mileniul I al
e.n. de lângă satul Socol din regiunea Nistrului Mijlociu (Liana Vakulenko,
Oleg Prihodniuk), Cultura Praga din regiunea Nistrului Mijlociu (Vladimir
Baran).
Toate aceste lucrări comandate politic încearcă să demonstreze că
nordul Bucovinei a fost populat în evul mediu timpuriu exclusiv de slavi, care
ar reprezenta astfel populaţia autohtonă de aici, negându-se total existenţa
populaţiei şi culturii romanice în această zonă şi pe cale de consecinţă,
atribuirea tuturor descoperirilor arheologice, slavilor.
Răspunzând unor interese politice, Vladimir Baran lansează o teorie
aberantă, absurdă, care nu are nimic comun cu ştiinţa, cu adevărul istoric, cu
realitatea: Bucovina ar reprezenta teritoriul de geneză al slavilor vechi.
O corectă cercetare şi interpretare a izvoarelor scrise şi a recentelor
descoperiri arheologice acreditează concluzia că anţii nu erau slavi, ceea ce
68
deschide o nouă viziune asupra amplorii marilor migraţii slave şi implicit a

consecinţelor impunându-se o reconsiderare a situaţiei politice din secolele VI-
VII d.Hr. şi al rolului real pe care slavii l-au avut în zona carpato-nistreană şi în
teritoriile nord-est europene în general16.
După căderea graniţei bizantine de la Dunărea de Jos în anul 602,
marea majoritate a slavilor s-au stabilit la sud de Dunăre, spaţiul carpato-
nistrean cunoscând o perioadă de linişte, excepţie făcând partea sudică afectată
de invazia bulgarilor conduşi de Asparuh.
În aceste condiţii, de la sfârşitul secolului al VIII-lea până la sfârşitul
secolului al IX-lea d.Hr., concomitent cu asimilarea populaţiei slave de către
autohtoni, societatea locală intra într-un vizibil avânt economic17.
• Cultura Dridu răspândită pe întreg spaţiul carpato-danubiano-

pontic în secolele IX-XI s-a format ca o cultură unitară, pe bază
locală de tradiţie daco-romană cu influenţe semnificative ale
civilizaţiei bizantine
Creşterea demografică spectaculoasă în perioada secolelor X-XI, a

făcut ca descoperirile arheologice aparţinând culturii Dridu să se numere cu
sutele, dezvăluind o societate bine închegată, cu aşezări bine structurate şi
organizate în care locuitorii se ocupau cu agricultura, creşterea vitelor, având
fortificaţii-cetăţui construite, cu precădere, în jumătatea de nord a Moldovei şi
în nordul Bucovinei, începând mai ales, din secolul al IX-lea d.Hr. Aceste
fortificaţii-cetăţi apărau populaţia românească de valurile de migratori
(pecenegi, uzi, cumani, tătari), constituind şi centrul unor formaţii prestatale de
tipul cnezatelor şi voevodatelor. Unele dintre aceste cetăţi îşi încetează
existenţa la sfârşitul secolului al X-lea, altele sunt construite mai târziu, în
secolele XI-XII şi chiar în secolul al XIII-lea, dovedind înaltul nivel de
organizare al obştilor româneşti, în comparaţie cu acela al diferitelor grupuri de
migratori care pătrundeau în acest spaţiu18.
Constituirea acelor structuri teritoriale româneşti: “reprezintă una
dintre cele mai însemnate etape ale procesului îndelungat de organizare politică
a comunităţilor de viaţă de pe teritoriul României de la formele inferioare de
organizare, acele uniuni teritoriale de mică cuprindere, la organismele statale
de tipul ţărilor şi voievodatelor din secolele VIII-XI şi de aici la statele feudale
independente de la mijlocul secolului al XIV-lea”19.
Aceste structuri arhaice cu mare vechime au existat până la formarea
statului, ele constituind acele terrae din care s-a plămădit statul moldav.
Aceste TERRAE care s-au numit fie câmpuri (topicul URMEZEU
atestat în anul 1456 lângă Hotin, care derivă de la cuvântul unguresc ÖRMEZÖ
69
Ioan Cocuz
– Câmpul străjii; câmpul menţionat în documentul de la Roman I, din anul

1382, ce reprezintă o parte a hotarului pământurilor lui Ioanâş Viteazul,
Câmpul perilor de pe apa Moldovei menţionat la 1488, capătul câmpului de la
Vlad din ţinutul Neamţului, menţionat în 1414; Câmpul de sus de lângă Bacău
menţionat în 1640; Câmpul îngust – Sucmezeu, menţionat tot în ţinutul
Bacăului; Câmpulung de la Trestiana-Bârlad; Câmpu-lung din Vrancea –
ţinutul Putnei şi Tigheciului – ţinutul Fălciu, Câmpulung Moldovenesc,
câmpuri lungi care cuprindeau zeci de sate şi pe care Dimitrie Cantemir le
considera un fel de republici din vechime, cu privilegiile lor) 20 fie cnezate de
vale având în fruntea lor pe acei potent illarum partium care luaseră în
proprietatea lor pământurile episcopiei cumanilor şi care de bună seama că unii
dintre ei s-au aplecat de bunăvoie sau poate de teamă că şi-ar putea pierde
poziţia socială, averile şi privilegiile, noilor “descălecători”, reprezentau forme
stabile de organizare politică, formaţiuni teritoriale puternice pe pământul
Moldovei.
Unele formule de prezentare folosite în documentele medievale, după
anul 1400, pomenesc, pe boierii Bârlea de la Hârlău, Şandru de la Tudora, sau
Mic de la Molniţa care e cu fraţii şi cu fii (subl.n. I.C.) sau e cu fraţii (subl.n.
I.C.), dovedesc vechimea familiei lor dinainte de descălecat21.
În actul omagial al lui Ştefan I, din 1395 se aduc ca martori şi garanţi
pe “panii şi boierii Moldovei [...] panii pământeni”22.
Într-un document de la Alexandru cel Bun din 1 august 1404 se
pomeneşte despre “panii valahi, pământeni moldoveni [...] (subl.n. I.C.) şi toţi
boierii moldoveni [...] (subl.n. I.C.)” iar în actul omagial al aceluiaşi domnitor,
din 6 octombrie 1407, îi menţionează pe “pământenii noştri, panii moldoveni
(subl.n. I.C.)”23.
Indicarea unor boieri în formularea cu fraţii şi cu fii din aceste
documente reprezintă: “familii de străvechi stăpâni ereditari ai unor formaţii
teritoriale “alipite” domniei pe care o întemeiase Bogdan I.
Boieri ca Giurgiu de la Frătăuţi, Oană Jumătate, Oană Pântece,
Stanislav Rotompan, Oană de la Tulova fuseseră printre acei nobili din ale
căror domenii s-a format statul moldovenesc. Boierul Ştefan Procelnic cel
Bătrân şi familia menţionat într-un document de la Alexandru cel Bun este,
consideră cercetătoarea Renate Möhlenkamp, în urma unor temeinice analize a
documentului respectiv una dintre cele mai puternice familii româneşti
conducătoare “familia lui Stoian a reprezentat în vremea dominaţiei tătare
vârful ierarhiei sociale a regiunii”24.
Propaganda naţionalistă ucraineană urmăreşte combaterea şi
contracararea activităţii istoricilor români care au ca obiective, să demonstreze,
cu argumente ştiinţifice, realităţi de necontestat:
70
- Românii reprezintă cea mai veche populaţie pe teritoriul

Bucovinei, ca provincie istorică şi geografică;
- Regiunea Cernăuţi, ca parte componentă a Ucrainei, este
consecinţa pactului Ribbentrop-Molotov.
Pentru a împiedica reliefarea adevărului istoric cu privire la teritoriile
aflate sub jurisdicţia Ucrainei, a fost înfiinţat Centrul de studii “Bukovina” din
Cernăuţi, care are sarcina de a descoperi şi valorifica date şi documente istorice
cu privire la această zonă. Semnificativ este faptul că Oleg Panciuc, directorul
acestei instituţii, este unul din membrii de vază ai conducerii organizaţiei
naţionaliste regionale “RUH”.
Inaugurarea Centrului de istorie “Bukovina” a avut loc la 24 aprilie
1992, în Aula Universităţii din Cernăuţi. În cuvântul său, prof. Oleg Panciuc
afirma că: “Atenţia noastră principală o vom acorda studierii trecutului
Bucovinei, pentru că trecutul ne desparte. S-au adunat prea multe neadevăruri
pe care trebuie să le eradicăm şi să spunem adevărul”.
Dealtfel, direcţia pe care urma să meargă Centrul “Bukovina” din
Cernăuţi a fost trasată, un an mai înainte, de Arkadii Jukovski, cu prilejul
lansării “operei” sale fundamentale, “Istoria Bucovinei”: “Apariţia Istoriei
Bucovinei e necesară deoarece nu numai românii din emigraţie, dar chiar şi
acei care au rămas în Bucovina sau care trăiesc în România au început
campania pentru întoarcerea Bucovinei la “patria mamă”. Se vede, că pe dânşii
viaţa şi istoria nu i-a învăţat nimic, din care cauză noi trebuie să fim atenţi şi să
ne înarmăm cu argumente despre autohtonia noastră pe pământul strămoşesc.
Bucovinenii ca şi toţi ucrainenii doresc să trăiască în armonie şi înţelegere cu
vecinii lor, dar noi trebuie să fim gata să ne apărăm drepturile noastre asupra
pământului ucrainean”. Răzbat din aceste fraze ameninţări preluate direct din
arsenalul fostului imperiu roşu, dar şi neliniştea în faţa adevărului istoric.
În faţa unui asemenea program net antiştiinţific şi antiromânesc, care
ignoră adevărul istoric, care atentează cu grosolănie asupra dreptului istoric
legitim al românilor din Bucovina, istoricii români răspund cu fermitate,
demnitate şi profesionalism:
“Succinta privire de ansamblu asupra principalelor rezultate obţinute de
cercetările arheologice întreprinse în teritoriul carpato-nistrean, în ultimele
decenii pentru cunoaşterea realităţilor din perioada secolelor II-XIV relevă cu
deplină claritate numeroasele contribuţii pe care aceste investigaţii le-au adus la
elucidarea unor fundamentale probleme din istoria acestor regiuni. În primul
rând, aşa cum s-a mai amintit prin aceste cercetări au fost scoase la iveală un
număr considerabil de vestigii care s-au constituit în atâtea dovezi concrete şi
convingătoare privind continuitatea neîntreruptă a populaţiei autohtone, dacice,
daco-romane şi româneşti, despre desfăşurarea largului şi complexului proces
71
Ioan Cocuz
de romanizare, în care, întreg spaţiul est-carpatic, ca şi restul teritoriului de

etnogeneză românească, a fost implicat direct timp de câteva secole, ca şi
despre natura durata şi consecinţele raporturilor dintre autohtoni şi migratori pe
baza cărora au putut fi precizate etapele şi mersul procesului de asimilare al
alogenilor de către băştinaşi”25.
Prezenţa românilor în această zonă, încă de la începutul mileniului al
II-lea d.Hr. este o realitate de necontestat, argumentată de mărturii istorice şi nu
numai.
În acest context, istoricii ucraineni contestă prezenţa românilor în
această parte a ţării, legitimitatea noastră, susţin că ucrainenii sunt autohtonii
acestor locuri.
Ne îndoim că istoricii ucraineni nu cunosc izvoarele scrise, narative,
beletristice, diplomatice, cartografice, numismatice, rezultatele cercetărilor
arheologice, lucrări de specialitate ce însumează sute de titluri, şi care într-o
formă sau alta, menţionează prezenţa românilor în acest spaţiu – MOLDOVA –
şi nu numai, atât de disputat astăzi, din punct de vedere politic de ucraineni, cu
argumente complet neştiinţifice.
Între aceste lucrări, pentru secolele XI-XII, menţionăm, izvoare
narative externe, pe cronicarii greci Georgios Kenderos, Anna Comnena,
Ioannas Skylitzes, Ioannes Zanaras, Nicetas Choniates, Michael Psellos,
Constantin Porphyrogenetul, cronicile ruseşti “Povestea anilor de demult”,
“Letopiseţul haliciano-volhinian”, “Letopiseţul de la Voskresensk”. Menţionăm
de asemenea “Carmen miserabile” a călugărului italian Rogerius, lucrarea
misionarului franciscan Pian del Carpine, cronica călugărului franciscan
german Thomas Tuscus, “Gesta Hungarorum”, “Cronicum pictum
Vidobonense”, lucrarea medicului armean Vardan din Pardsepert, cronica
polonezului Jan Dlugoszi, etc.
Între izvoarele beletristice menţionăm “Cântecul Nibelungilor”, “Die
Lage”, etc.
Referindu-ne la MOLDOVA, termen ce denumea regiunea dintre
Carpaţi şi Nistru, vom face precizarea că numele locuitorilor din spaţiul
respectiv derivă de la acesta, numai pentru a diferenţia între ele cele două
formaţiuni statale apărute datorită evoluţiei societăţii româneşti.
În legătură cu evoluţia teritoriului Moldovei din secolul XI, până la
marea invazie mongolă din 1241-1242, vom face precizarea, că această zonă a
nord-estului Europei s-a caracterizat prin permanente mişcări de populaţii,
intense dispute interne ale formaţiilor politice, mutaţii ale graniţelor dintre
acestea.
În această zonă a Europei, extrem de zbuciumată, ce a suportat
violentele invazii ale popoarelor turanice, disputele între statele din vecinătate
72
(Imperiul bizantin, cnezatele de Kiev şi Halici, regatul ungar), ca şi acţiunile

militare întreprinse de acestea, s-a conturat, încet dar sigur, ca entitate etnică
distinctă, poporul român.
Noile realităţi politice conturate în secolul al XIII-lea, în spaţiile slave
din vecinătatea nord-estică a Moldovei, s-au materializat prin slăbirea statului
kievian şi crearea mai multor cnezate autonome, între care Haliciul unit, mai
târziu, cu Wolhinia.
Oricât şi-ar dori istoricii ucraineni şi alţii de aiurea, să demonstreze că
Haliciul şi-a întins graniţele până în nordul Moldovei (Bucovina), un studiu
detaliat al datelor de geografie istorică din cronicile ruseşti, arată, fără putinţă
de tăgadă, că hotarele Rusiei haliciene nu depăşeau spre sud, Uşiţa şi
Kucelminul, neincluzând, prin urmare, Moldova, cu excepţia, poate, a
extremităţii sale septentrionale. Aceste hotare au rămas neschimbate până la
mijlocul secolului al XIV-lea, când Haliciul a fost “înghiţit“ de Regatul
polonez.
În a sa Istorie în 12 volume masive, istoricul rus Nikolai Karamzin
(1766-1826), deşi foloseşte numeroase cronici, izvoare, letopiseţe, nu face
referire la faptul că Moldova ar fi aparţinut vreodată statului kievian sau
Haliciului.
Teza apartenenţei Moldovei şi deci a Bucovinei la Halici nu se
confirmă nici în lucrările lui Serghei Soloviev (1820-1879), şi nici în lucrările
lui Vasili Kliucevski (1841-1911) sau ale lui Platonov, Poerovski sau Miliukov.
În cronicile româneşti (munteneşti şi moldoveneşti), este frecvent
folosit termenul de descălecat pentru două evenimente majore care au marcat
decisiv istoria spaţiului românesc: descălecatul dintâi pentru colonizarea
romană şi descălecatul al doilea pentru întemeierea statelor feudale româneşti
Muntenia şi Moldova.
În Istoria Românilor, A.D.Xenopol făcea o apreciere conformă cu
realităţile vremii. El nu considera descălecatul ca pe o colonizare: întreprinsă
de românii de peste munţi în siliştele deşerte ale viitoarelor principate" ci ca pe
"o suprapunere a unui element nou, coborât din Transilvania, peste unul de
baştină care se pleacă înaintea lui”26.
Mărturiile arheologice de necontestat referitoare la prezenţa românilor
în teritoriile de la est de Carpaţi înainte de întemeierea statului moldav, înainte
de descălecatul lui Dragoş şi al lui Bogdan I, vin să întărească ştirile din
documentele vremii, care afirmau că “Dragoş vvod n-au descălecat pe
pământul Moldovei pustii”27, concluzia ştiinţifică, conformă cu adevărul istoric
demonstrat este că: “prin descălecat cronicarii au înţeles întemeierea unor
state acolo unde anterior nu existaseră, reorganizarea vieţii economice,
politice, culturale şi în cadrul statelor nou întemeiate”28.
73
Ioan Cocuz
Termenul de descălecat: “provenit din limba vie a poporului, este mult

mai bogat în sensuri, în nuanţe, decât simpla întemeiere. Desigur în multe
privinţe [...] Dragoş şi Bogdan sunt deopotrivă descălecători, deopotrivă
întemeietori. Totuşi e de observat că tradiţiile orale ca şi cronica şi
documentele, atribuie numai lui Dragoş evenimentul descălecării (cum se
spune în Letopiseţul anonim): el este începutul, de la el porneşte numărătoarea
domnilor şi a anilor de domnie. Deopotrivă, însă, Bogdan “descălecase”, ceea
ce însemna în limba veche – cum scrie N.Iorga – că se aşezase trainic, pentru
viaţa sa şi a neamului său”, adăugând o calitate nouă vechii înjghebări a
Drăgoşeştilor: neatârnarea faţă de coroana maghiară29.
Termenul de descălecat care se regăseşte numai în documentele
redactate în limba română, nu şi în cele redactate în limba slavonă, pentru că
este un termen românesc, are mai multe sensuri: întemeierea, crearea, aşezare,
facerea.
Întemeierea statului
Într-un document datat 30 iunie 1592 – egumenul şi soborul mănăstirii
Moldoviţa referindu-se la o proprietate a sfântului lăcaş arată că: “acei munţi
sântu daţi sfintei mănăstiri de cându s-au descălecat Ţara Moldovei şi această
mănăstire”30. Scrisoarea este redactată în limba română şi reprezintă cea mai
veche atestare a termenului de descălecat într-un document moldovenesc.
Întemeierea de oraşe
În cronicile lui Grigore Ureche şi Miron Costin termenul descălecat era
folosit şi pentru întemeierea de oraşe:
- “târgul Baia l-au descălecat nişte saşi ce au fost olari”31;
- “s-au întorsu Ştefan vodă s-au descălecat târgu Iasii”32;
- “au descălecatu Ştefan vodă târgul Hârlăului”33;
- Într-un document din 11 ianuarie 1759 Ioan Vodă Calimachi
întărea mănăstirii Galată unele privilegii: “Aşijdere să mai ia şi
venitul cântariului din târgul Chişinăului, după hrisoave ce ni-au
arătat şi de alţi luminaţi domni, întru care scriu că fiind târgul
Chişinăului descălecat dintru început pe locul Beucanilor moşie
mănăstirii”34.
Întemeierea de sate
- La sfârşitul secolului al XVII-lea se menţiona că satele Putila şi
Răstoace erau “descălecate” mult mai dincoace decât satul
Lucavăţ “sat vechi din descălecatul ţării de la Dragoş Vodă”35;
74
- Într-un document datat 1844, răzeşii din satul Şerbeşti, ţinutul

Romanului îl considerau pe Alexandru cel Bun “descălicător
săliştei, la Dumbravă”36.
Întemeieri de aşezări monahale

- un document de la domnitorul Radu Mihnea scris în limba
română din prima jumătate a secolului al XVII-lea menţiona
faptul că: “mănăstirea Săcului nu iaste descălecată pre hotarul
Agăpianiilor, ce-i descălecată pre hotar domnescu, ca ş-alte sfinte
mănăstiri”37.
- Într-un document de la 1730 se face menţiunea despre un schit
“care a fost descălecat de răposatul Iancu Costin, pârcălabul
Hotinului”38.
În Anaforaua Obşteştei Adunări a Moldaviei pentru felul proprietăţii
din învechime şi în special pentru direcţia juridică a pământului Vrancei din
1817, este afirmată cu claritate CONTINUITATEA POPORULUI ROMÂN:
“în zilele împăraţilor Domiţian şi Traian pământul Dachiei au fost lăcuit de
norod şi după ce am intrat sub stăpânirea Râmlenilor, nu puţin norod de
lăcuitori pătimea după vreme, de năvăliri despre niamuri străine şi pentru
această pricină unii năzurea în părţâle munţilor, fiind locuri tari spre a pute a să
apăra, iar alţii rămăind, petrecea împreună cu năvălitorii streini şi că pământul
acesta a fost de-a pururea lăcuit şi mai ales părţile munţilor, aceasta den
istoricii cei mai vestiţi se dovedeşte”39.
Afirmaţiile unor istorici cu ştaif, dar şi a unor politruci care bântuie
prin lumea istorică ucraineană, de talia lui Arkadii Jukovski care proclamând
idealul Ucrainei Mari, cu o atenţie aparte asupra Bucovinei, în a sa “Istoria
Bucovinei” (partea I, până la 1774) susţine aberant, fără nici un suport ştiinţific
că: “autohtonii Bucovinei pot fi numai slavii şi nici un fel de alte populaţii”, că
în această zonă, românii “au venit (subl.n. I.C.) în timpul lui Dragoş şi Bogdan,
ocupând Bucovina cu începere de la mijlocul secolului al XIV-lea şi până la
sfârşitul secolului al XV-lea”, că “ucrainenii au jucat un mare rol în formarea
statului moldav",”că "românii s-au revărsat în Bucovina venind din
Transilvania", încercând să-i elimine pe ucraineni de pe pământurile
acestora”40, afirmaţiile unui inginer mecanic Adrian Şeiciuc care în lucrarea
Problema ucraineană în Bucovina sudică – punctul nostru de vedere, Editura
Mustang, Bucureşti, 2001 susţine că: “noi ucrainenii trăitori în Bucovina
Sudică, cu toate problemele şi nerealizările cu care ne confruntăm, ne
considerăm continuatorii direcţi ai elementului ucrainean semnalat în diferite
acte istorice de la finele sec. al XIV-lea şi sec. al XV-lea, strămoşii noştri care
au reprezentat la timpul lor AUTOHTONII acestei zone în discuţie”41 aducând
75
Ioan Cocuz
argumente aberante dar şi ale lui Leonti Sănduleak fostul ambasador al

Ucrainei în România care la 21 mai 1994 vizitând Muzeul de Istorie din
Suceava, a avut o reacţie violentă la adresa “trecutului românesc al Bucovinei”,
afirmând că: “dacă în zona Bucovinei populaţia ar fi fost majoritar românească
şi denumirile localităţilor ar avea terminologie românească, dar majoritatea
locuitorilor şi locurilor din spaţiul Bucovina de sud şi de nord poartă nume
ucrainene”, deci…
Diplomatul de ocazie nu avea de unde să ştie, dar mai ales nu dorea să
accepte că “toponimele şi hidronimele slave din Moldova, nu pot servi ca
argumente pentru a justifica o dominaţie politică, ele fiind dovada îndelungatei
convieţuiri a populaţiei româneşti cu cea slavă, înainte ca aceasta să fi fost
supusă asimilării. Cuvintele de uz comun, de origine slavă răsăriteană, pătrunse
în limba română au fost adoptate şi mai târziu, prin intermediul limbii oficiale,
cea slavonă, utilizată în biserică şi cancelaria domnească. Limba ucraineană
conţine numeroase împrumuturi din limba română, ceea ce demonstrează că
procesul a fost bivalent”42, a lui Stepan Tcaciuc – preşedintele Uniunii
Ucrainenilor din România, originar din judeţul Suceava, deputat în Parlamentul
României din partea minorităţii ucrainene, aflat la Lugoj în septembrie 1991, la
“Festivalul cântecului şi dansului ucrainean” a acordat un interviu din care
răzbătea naţionalismul său exacerbat, împletit cu minciuna şi grosolănia. Cu
mintea înfierbântată, pan deputat afirma că în judeţul Suceava majoritatea
populaţiei este ucraineană (cca 350.000), în realitate sunt declaraţi 10.100, şi ca
atare, sudul Bucovinei (actualul judeţ Suceava) ar fi ucrainean. Şi glăsuieşte
domnia sa: “Mergeţi la Putna, la Voroneţ, nume ucrainene, acolo e toată istoria
noastră; mănăstirile cu care se mândresc atât românii, sunt mănăstiri ucrainene,
însă ei nu recunosc asta”.
Cred că s-au răsucit în mormânt voievozii Moldovei, ctitori ai acestor
mănăstiri şi biserici.
Toate acestea, sunt tot atâtea încercări de a acoperi cu o perdea de fum
realitatea istorică, faptul că Ucraina este beneficiara pactului Ribbentrop-
Molotov privind teritoriile româneşti aflate sub jurisdicţia sa.
În interviul acordat ziarului ultranaţionalist “Ceas” din Cernăuţi, la 6
septembrie 1991, Jukovski declara că toată viaţa sa a cheltuit-o pentru a încerca
să convingă opinia publică occidentală că Bucovina (şi nu numai partea ei de
nord) anexată de URSS ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov, este un
teritoriu în exclusivitate ucrainean. De aceea în “Istoria Bucovinei” el scrie:
“rumunii ne mojuti poclicatisea na istoricini argumentî i uvajati sebe za
avtohtoniv na tih zemle”.
76
Inginerul-istoric Arkadii Jukovski afirma că nu-i mai rămâne timp să

scrie: “o istorie strict ştiinţifică a Bucovinei” şi că acest tratat (Istoria
Bucovinei n.n. I.C.) este: “într-o oarecare măsură diletant”. Şi are dreptate.
Mărturiile arheologice şi documentele vremii spun însă adevărul:
“pământul acesta n-au fost lipsit de lăcuitori şi […] mult mai înainte de venirea
lui Dragoş vvod, atât în Făgăraş cât şi în Maramurâş cât şi în părţile de gios a
Oltului şi în pământul Moldaviei stăpânea voevozii număr nu puţini de lăcuitori
mai ales în părţile munţilor şi Dragoş vvod n-au descălecat pământul Moldaviei
pustiu” şi mai departe: “pe lângă aceste dovezi ce sunt den istorii avem şi
deosebite dovezi care sunt de faţă, adecă hrisoavele domnilor bătrâni carii au
stătut curândă vreme după Dragoş Vodă, prin care să dovedeşte nu numai
lăcuirea pământului acestuia mai innainte de descălecarea lui Dragoş vodă, ci
şi dreptăţile moşânaşilor lăcuitori carii au avut baştinile lor strămoşeşti şi
prestrămoşeşti în pământul acesta”43.
Referindu-se la problema ucraineană în Bucovina, şi la pretenţiile
ucrainenilor, istoricul Ion Nistor considera că trebuie să se răspundă la câteva
întrebări: “Ei reclamă pe seama lor drepturi politice şi naţionale pe toate
terenele de manifestare publică şi de aceea este de mare interes să ştim, pe care
drepturi îşi întemeiază ei pretenţiunile lor aşa exagerate. Luptat-au ei din
vechime, umăr la umăr cu moldovenii pentru apărarea acestei frumoase ţări ?
Contribuit-au ei cu ceva la desrădăcinarea codrilor, la uscarea mlaştinilor care
acopereau pe vremuri această ţară ? Contribuit-au ei cu ceva la aşezămintele de
cultură din ea ? Sau poate sunt ei oaspeţi de mai târziu, care venind în ţară au
găsit toate gata ? De răspunsul la aceste întrebări depinde aprecierea justă a
chestiunii rutene din Bucovina”44.
Campaniile militare ale lui Ştefan cel Mare (1490 şi 1502), Bogdan al
III-lea (1509), Petru Rareş şi Ioan Vodă cel Cumplit (1572) pentru stăpânirea
Pocuţiei zălogite la 1388 lui Petru I Muşat de regele Wladislaw al II-lea Jagello
care împrumutase de la domnitorul Moldovei o mare sumă de bani pe care nu o
mai înapoiase, au făcut mulţi robi ruteni pe care domnii Moldovei i-au
colonizat în ţară.
Exploatarea cruntă a iobagilor ruteni de către nobilimea poloneză a
făcut ca mulţi dintre aceştia să fugă în Moldova şi să se pună la adăpost de
represalii, mai ales după răscoala din 1489.
La începutul secolului al XVIII-lea coloniştii ruteni din Moldova erau
complet asimilaţi45.
În “Descriptio Moldaviae” Dimitrie Cantemir afirma: “cei ce au fost
aduşi din Polonia şi au fost aşezaţi în mijlocul Moldovei au uitat cu timpul
limba lor maternă şi au primit pe cea moldovenească”46.
77
Ioan Cocuz
Istoricul Ion Nistor afirma, aducând în acest sens, solide argumente

ştiinţifice: “Aşa fiind, rămâne deci bine stabilit că vechii coloni ruteni din
Moldova, întrucât ei, în termenul tratatelor de pace de la Cameniţa şi Hotin nu
urmară să fie restituiţi stăpânilor lor din Polonia, pe vremea lui Dimitrie
Cantemir, care ca domn al Moldovei îşi cunoştea de bună seamă destul de bine
supuşii săi, erau cu desăvârşire asimilaţi de moldoveni, formând cu aceştia unul
şi acelaşi neam, neamul românesc din Moldova, din care făcea parte pe acele
vremuri şi ţara Bucovinei”47.
În lucrarea – Vechimea ucrainenilor în România – M.Florin arăta că,
“un martor ocular, hatmanul ucrainean Orlik, un intim al lui Mazepa, aflat în
exil, fiind însărcinat de regele Suediei să adune pe ucrainenii antimoscoviţi
refugiaţi în Moldova în urma înfrângerii de la Poltava, a trecut apa
Ceremuşului din Polonia în Moldova şi a ajuns, la 10/22 martie 1722, în satul
Văşcăuţi care aparţinea boierului Şerban Flondor şi de acolo a trecut la Hotin,
folosindu-se de un translator deoarece toată populaţia era românească”48.
Prezenţa rutenilor în Moldova era semnalată la mijlocul secolului al
XVIII-lea. Astfel, în anul 1742, hatmanul Coroanei poloneze scria
domnitorului Constantin Mavrocordat despre: “bejenarii sau tâlharii din partea
ţării leşeşti care au fugit în Moldova”49.
Aceşti bejenari din Ţara Leşească despre care face vorbire ispravnicul
Cernăuţilor erau de naţionalitate ruteană şi fugiseră de pe moşiile din Sniatyn,
Reszow, Brzezony, Colomeea, Tyomenica, aparţinând nobililor polonezi din
Galiţia.50
Referindu-ne la aceeaşi bejenari, ispravnicul Cernăuţiului anunţa
Domnia că: “bejenari din Ţara Leşească, din lipsa pâinii, ies din ţară tot
vârtos”51.
Generalul Enzenberg guvernatorul militar al Bucovinei menţiona într-
un document oficial în anul 1779, că numărul rutenilor emigraţi din Galiţia în
Bucovina, era la acea dată de 14.114 suflete52.
La 1742, domnitorul Moldovei Constantin Mavrocordat permitea “să
poată oamenii din Ţara Leşească a ara şi semăna cu datul obicinuit pe pământul
Bucovinei”53.
Topograful Budinszky arăta într-un raport că: “Moldovenii dintre
Nistru şi Prut nu fac ei înşişi secerişul, ci-l lasă în sama supuşilor galiţieni, care
în schimbul muncii lor primesc tot al şaselea sau al şaptelea snop. Tot galiţienii
grijeau şi de cositul orzului pentru o simbrie de 10-15 cruceri pe zi, primind pe
lângă simbrie şi mâncarea necesară”54.
Pribegii din Galiţia şi Podolia refugiaţi în Moldova: “beneficiau şi de
înlesnirile hrisovului pentru bejenari ai lui Constantin Vodă Racoviţă, de la
anul 1756”55.
78
Răscoala haidamacilor din 1768 din Polonia a dus la intensificarea

semnificativă a bejeniei populaţiei rutene din Polonia în Moldova56.
Joseph Röhrer arăta că slavii din Galiţia cunoşteau de multă vreme
drumul spre Moldova, exemplificând cu locuitorii din munţii zonei Stanislav
care plecau după lucru în Ungaria, Moldova, la fel şi locuitorii din Babcze, din
care unii nu s-au mai întors, stabilindu-se în Moldova. Este această afluire
nord-sud un început de imigraţie57.
În raportul său din 12 ianuarie 1774, generalul austriac Barco informa
Curtea de la Viena că rutenii cărăuşi de război şi supuşi ai imperiului, au prins
gust de Moldova deoarece aici traiul era mai bun58.
Acelaşi Röhrer atrăgea atenţia că cine: “vorbeşte aşa, a văzut, desigur,
numai începutul unei mişcări de emigraţie mai mare pe care vroiau să o
împiedice prin anexare, pentru ca emigrând supusul să rămână tot supus
austriac”59.
Maiorul von Mieg cel care a cartografiat Bucovina, arăta că după
semnarea Convenţiei de la Palamutka din 21 iulie 1776, în noul teritoriu
încorporat la Austria, populaţia era formată din: “valahii ortodocşi, aflându-se
câţiva puţini unguri, ruteni din care o mare parte emigraţi din Polonia,
maramureşeni şi ardeleni, de asemenea ţigani, care sunt în mare parte robii
mănăstirilor ortodoxe de aici, de asemenea se află acum şi evreii”60.
La 1813, Ioan Budai Deleanu scria referindu-se la populaţia Bucovinei:
“Toată populaţiunea ce locuieşte cam în 300 de locuri mai mari sau mai mici se
compune din 160 până la 200 de mii de suflete. Naţiuni felurite ca: moldoveni,
rusniaci, germani, evrei, armeni, unguri, lipoveni, ţigani. Localităţile cele mai
alese sunt Cernăuţi, Suceava, Sirete, Rădăuţi, Vijniţa, Sadagura [...]. Cu toate
că numărul moldovenilor a scăzut mult, după revendicare, pentru că mulţi
dintre ei credincioşi vechilor obiceiuri au trecut în Moldova turcească, totuşi
putem să-i privim pe ei ca populaţie de căpetenie în această provincie [...]. Toţi
rusniacii care se află în Bucovina şi Moldova sunt supuşi galiţieni sau ruseşti;
cei din Bucovina sunt mai toţi galiţieni au şi obiceiuri galiţiene, vorbesc aceeaşi
limbă, numai cu deosebirea că prin contactul cu moldovenii ei amestecă multe
cuvinte moldoveneşti în limba lor şi se îmbracă mai bine şi sunt mai curăţei
decât ţăranii din Galiţia. Dar băutura de holercă este introdusă şi aici peste
tot”61.
Dr. Adolf Ficker, şef de secţie şi preşedintele Comisiei Centrale de
Statistică din Viena, scria în anul 1875, în “Hundert Jahre”: “Românii a căror
limbă încă din ultimele două decenii ale veacului trecut, domină aproape
exclusiv Bucovina, sunt strâmtoraţi treptat în sud şi est în urma înaintării rapide
a rutenilor în nordul şi vestul ţinutului. Mulţi români, îndeosebi în zona dintre
Prut şi Nistru, treptat sunt asimilaţi de către ruteni”62.
79
Ioan Cocuz
La începutul secolului XX, în satul Lucavăţ mai vorbeau româneşte 53

din cei 4149 de locuitori, restul vorbind ruteneşte. Satul este menţionat într-un
document din anul 1699: “satul Lucavăţului este vechiu din descălicatul ţerii
de la Dragoş Vodă” (subl.n. I.C.)63. Acest fapt este confirmat şi de un hrisov
din 1428 de la Alexandru cel Bun64.
Vintilă Mihăilescu identifică trei arii de expansiune a rutenilor în
nordul Moldovei (Bucovina):
1.Blocul rutean. În circa un secol, 1/3 din pământul Bucovinei a fost
ocupat de ruteni, Nistrul până la Secureni, Prutul până la Cernăuţi şi Ceremuşul
în întregime, aproape tot judeţul Hotin: “De asemenea prinse de sate ruteneşti
sunt văile Siretului până lângă Storojineţ, Suceava până în apusul Străjii,
Bistriţa până aproape de Cârlibaba, Moldoviţa până la Ruşii Moldoviţei; o
peninsulă de aşezări compacte ruteneşti porneşte apoi de lângă Cernăuţi şi
înaintând către sud pe valea Siretului, ajunge cu o întrerupere până la Călineşti
(în N.Sucevei)”65.
Acelaşi autor afirma că: “Blocul rutenesc e de presupus că avea la acea
vreme (sfârşitul secolului al XVIII-lea n.n. I.C.) înfăţişarea şi întinderea
aproximativă arătată în harta noastră, după izvoarele guvernatorilor Spleny şi
Enzenberg, folosite de d-l Nistor. În afară de munţii huţăneşti, aşezările
ruteneşti aveau un caracter de insularitate; ele schiţau numai drumuri de
imigrare în lungul Prutului şi mai ales pe cel din N de Zalescie către Siret.
Ţinuturile Vijniţei şi Văşcăuţilor, Coţmanilor, azi complet rutenizate, erau cu
totul româneşti. După informaţiile generalului Enzemberg, sumedenie de ruteni
erau însă tăbărâţi în lungul graniţei, de la Prut până în Transilvania, gata să
treacă dincoace”66.
2.Zona de luptă. Era situată în sudul blocului rutean şi era compusă din
sate cu populaţie românească şi ruteană, în proporţie aproape egală şi este mai
pregnantă spre est (Basarabia) decât spre vest, ceea ce dovedeşte o slăbire a
curentului de la vest la est67.
3.Zona de risipire. Este formată din minorităţi rutene ce se pierd în
masa compactă românească. În Bucovina această zonă este extrem de subţire68.
Analizând datele prezentate, statisticile şi documentele existente se pot
trage următoarele concluzii:
“1.În vest, infiltrarea ruteană a avut un caracter “năvalnic”. Elementul
autohton a fost repede copleşit şi deznaţionalizat; astfel nu se poate explica
aproape inexistenţa zonei intermediare şi chiar a celei de risipire.
2.Ca un corolar al punctului precedent urmează că imigranţii au trecut
în masă, că regiunile de plecare erau în imediata apropiere şi că mişcarea a fost
spontană şi de durată lungă.
80
3.Spre est, fie din cauza depărtării zonei de plecare, fie din alte cauze
[...] copleşirea elementului autohton a avut loc într-un număr mai mic de sate.
În schimb, lărgimea câmpului de luptă nehotărâtă şi a celui de risipire a
imigranţilor dovedeşte că, mai slabe ca intensitate, curentele de populaţie de
aici au radiat pe suprafaţă mai mare pierzând astfel, din efectul etnic pe care-l
putea avea asupra românilor”69.
Istoricul Ion Nistor a elucidat, în mare măsură, în lucrările sale acţiunea
de rutenizare a Bucovinei.
Se pare că acţiunea de rutenizare se încadra în acel plan secret, spre
acea “misiune slavă a Austriei” care urmărea constituirea unei puteri slave
occidentale formată din popoare slave, excepţie făcând ruşii, popoare care să
fie “protejate” de Austria atât împotriva ruşilor cât şi împotriva germanilor.
Între cauzele care au determinat acel masiv exod rutean în Bucovina,
încurajat şi sprijinit ocult de Austria enumerăm:
Cauze economice
În timp ce în ţări ca Ungaria, Polonia, Rusia, ţăranul era complet
aservit stăpânului, în Moldova, acesta era liber sub raport juridic, prin
reformele lui Constantin Mavrocordat care le-au precedat pe cele ale lui Iosif al
II-lea. În timp ce ţăranul român făcea stăpânului 12 zile de clacă pe an, în
Galiţia, şerbii ruteni făceau stăpânului câte 80-100 zile de clacă.
În aceste condiţii, zeci de mii de ruteni s-au aşezat în Bucovina
beneficiind din partea administraţiei habsburgice de înlesniri şi scutiri, primind
loturi gratuite sau la un preţ mic, din pământurile mănăstireşti secularizate.
Cărţile funciare ale primăriilor comunale, începând din a doua jumătate a
secolului al XIX-lea, sunt pline de menţiuni la o rubrică specială a
contribuabililor, consemnându-se “zilier”, “bejenar”, venit din Galiţia.
Cauze militare
Serviciul militar austriac, cu durata de 23 de ani, duritatea acestuia, ca
şi masivele recrutări pentru armată, efectuate în teritoriile poloneze, cu ocazia
războaielor ruso-austro-turce, au făcut ca rutenii să emigreze masiv din Galiţia
în Bucovina, unde populaţia a fost scutită de recrutare timp de 35 de ani între
1795-1830. Acesta era ”motivul imigrării în masă a rutenilor în Moldova”, atât
în opinia lui Auersperg guvernatorul Galiţiei cât şi a lui Enzenberg
guvernatorul militar al Bucovinei.
Cauze religioase
În timp ce în Galiţia şi în Polonia, marii proprietari erau catolici, şerbii,
în marea lor majoritate, erau ortodocşi, sau uniţi, şi, deşi, în 1595, încheiaseră
unirea cu papalitatea, îşi respectau religia strămoşească, neputându-şi, totuşi
organiza din punct de vedere religios, biserica proprie. Singura lor şansă de a-şi
apăra credinţa, era, să treacă în Bucovina. Că aşa este o spune şi abatele greco-
81
Ioan Cocuz
catolic Ioasafat Bastassich, într-un raport din 1780, către nunţiul papal Joseph
Garampi: “mii de refugiaţi ruteni vin şi se aşează în satele româneşti din
Bucovina şi trec la schisma ortodoxă”70.
Cauze politice
După trecerea Bucovinei sub administraţia Galiţiei, habsburgii au
urmărit două obiective: slavizarea provinciei şi convertirea populaţiei slavizate
la confesiunea unită catolică. Greco-catolicismul era privit de ruteanul galiţian
ca notă esenţială a naţionalităţii sale.
Sprijinind pe ruteni şi ajutându-i în aspiraţiile lor naţionale, Austria
construia o barieră în calea Rusiei şi stopa o eventuală acţiune a Moldovei de
recuperare a Bucovinei.
Interferenţele politice ale expansiunii austriece şi ruseşti şi-au pus
amprenta asupra masivei imigrări a populaţiei rutene în Bucovina, a situaţiei
din zonă.
După revoluţia de la 1848, austriecii şi ruşii au manevrat în interesul
lor pe ruteni.
Cu sprijinul material al austriecilor, ia fiinţă, la Lemberg, în anul 1848
Înaltul Sfat Rutean ce viza crearea unei provincii rutene autonome, prin
unificarea Galiţiei de est cu Rusia Subcarpatică şi nordul Bucovinei, ce avea
drept scop, crearea unui pol rutean la care să fie atras restul Ucrainei de la
Rusia (curentul tinerilor ruteni).
La rândul său, Rusia a creat şi încurajat un curent politic al “bătrânilor
ruteni” ce viza realizarea Ucrainei Mari în cadrul Rusiei, stat ce trebuia să
includă Ucraina propriu-zisă, o parte a Slovaciei, o parte din Maramureş,
Galiţia Orientală, nordul Bucovinei şi părţi din Basarabia.
Prezentăm statistic evoluţia populaţiei din Bucovina între 1774-19107
Anul Români Ruteni Evrei Ceilalţi TOTAL

străini
1774 63.700 8.400 526 2.374 75.000
1779 87.811 21.114 8.000 116.925
1786 91.823 31.671 12.000 135.494
1800 150.000 48.481 198.481
1848 209.293 108.907 11.580 47.801 377.581
1851 184.718 142.682 51.136 378.536
1860 202.655 170.983 83.282 456.920
1869 207.000 186.000 47.700 70.664 511.364
1875 221.726 202.700 51.617 67.782 543.915
1880 190.000 239.690 138.758 568.453
1890 208.301 268.367 165.827 642.495
82
1900 229.018 297.798 100.893 102.486 730.195

1910 273.254 305.101 102.909 113.655 794.929
Analizând statistica, coroborând aceste date cu diferite lucrări de

specialitate privind evoluţia populaţiei Bucovinei, cu informaţiile culese pe
teren de primii guvernatori militari ai Bucovinei, generalul Spleny şi
Enzenberg, cu mărturiile oferite de documentele vremii, Vintilă Mihăilescu
aprecia că: “La începutul secolului XX în Bucovina, cel puţin după statistica
oficială austriacă din 1910, rutenii numărau 305.101, iar românii numai
273.254 [...] Dacă socotim acum sporul procentual în timp de aproximativ un
secol, constatăm că populaţia ruteană a crescut cu 650% iar cea română cu abia
80% [...] Chiar dacă am admite pentru tot secolul trecut un spor natural de 15%
în cazul rutenilor, care azi înregistrează într-adevăr acest excedent, iar pentru
români unul pe jumătate – ceea ce e departe de a corespunde realităţii – rutenii
ar fi trebuit să ajungă în Bucovina la cel mult 197.000 pe când românii la peste
317.000. Aceasta înseamnă un spor pentru ruteni de 100.000 pe cale de
imigrare şi asimilare iar pentru moldoveni o scădere de circa 40.000.
Coeficientul de 15% însă, este absolut exagerat [...] Numărul imigranţilor
ruteni şi al românilor deznaţionalizaţi trebuie să fie mult mai mare deci, decât l-
ar arăta calculele aproximative pornite de la valori anume sporite în favoarea
rutenilor”72.
Concluzia vine de la sine: “Aşadar nu poate fi vorba numai de spor
normal pe calea naşterilor, superior puterii de creştere a poporului nostru şi nici
numai de o infiltrare lentă din afară, ci de o adevărată invazie, care s-a
manifestat uneori prin mutarea de sate întregi dincoace de Nistru, Ceremuş şi
Prut. Această năvală (subl.n. I.C.) a atins maximul intensităţii între Ceremuş şi
Nistru, în Bucovina şi cu întreruperi, a durat din 1776 până în vremurile
noastre”73.
Prin decretul militar din 8 august 1786, Bucovina a fost înglobată
Galiţiei, ca al 19-lea cerc administrativ. Acest fapt s-a răsfrânt extrem de grav,
asupra situaţiei românilor din Bucovina, asupra tuturor instituţiilor în general.
În problemele şcolare, Bucovina depindea acum de “Consensul normal
de studiii”, în fruntea căruia se afla Inspectoratul şcolilor normale pentru
Galiţia răsăriteană şi de Guberniul din Leow.
În anul 1783, Guberniul din Leow anulează obligativitatea copiilor de a
frecventa şcoala, lăsând la latitudinea satelor, de a avea sau nu şcoli, mişcare
vicleană, ce viza desfiinţarea şcolilor româneşti. Urmarea a fost, că din cele 32
de şcoli cu învăţători români ce existau în Bucovina, încă din 1792, au mai
rămas doar 14 (o şcoală cu limba de predare germană-română, la Cernăuţi, 9
83
Ioan Cocuz
şcoli cu limba de predare germană şi română la sate, 2 şcoli româneşti (la Siret
şi Suceava), o şcoală ungurească şi o şcoală armenească).
În anul 1812, cele mai multe şcoli din Bucovina au fost transformate în
şcoli catolice.
După patru ani, în 1816, “Inspectoratul şcolilor normale” din Leow a
fost desfiinţat, conducerea problemelor şcolare fiind preluată de Consistoriul
catolic din Leow. În acelaşi an, Consistoriul emite un ordin, prin care nici un
învăţător român de la şcolile din Bucovina, nu va mai putea preda, dacă nu
trece la catolicism. Toţi învăţătorii români au refuzat să-şi trădeze religia şi au
fost îndepărtaţi din şcoli, în locul lor fiind numiţi învăţători polonezi74.
În această situaţie, Consistoriul greco-catolic din Cernăuţi a început,
din a doua parte a anului 1816, o luptă aprigă cu Consistoriul catolic din Leow,
pentru apărarea intereselor şcolilor din Bucovina, luptă care a durat până în
anul 1850.
La 5/17 septembrie 1837, Consistoriul greco-ortodox din Cernăuţi, se
adresează guvernului central solicitând reglementarea acestei insuportabile
situaţii.
Abia la 18 mai 1844, prin ordin imperial, se hotărăşte ca şcolile ort.or.
din Bucovina, să fie puse sub directa îndrumare a Episcopului şi Consistoriului
din Cernăuţi, învăţătorii catolici să fie înlocuiţi cu învăţători de religie
ortodoxă, în şcolile din Şerăuţul de Sus, Cincău, Zvineace, Broscăuţi, Roşa,
Tereblecea, Ciudei, Solca, Arbore, Bucşoaia, Pojorâta, Cuciur Mare, Ivăncăuţi
şi Mologhia75.
În perioada 1844-1848, Consistoriul din Cernăuţi a trimis 20 de scrisori
Guberniului din Leow, solicitând înfiinţarea a 2 şcoli “naţionale capitale” la
Suceava şi Siret, a unei şcoli de învăţători la Cernăuţi, şcoli poporale la
Văşcăuţi, Vicovu de Sus, Vicovu de Jos şi Vatra Dornei. Urmarea a fost că la
1/13 noiembrie 1847, a fost deschisă şcoala de învăţători din Cernăuţi76.
Leowul a împărţit Bucovina în 3 ţinuturi şcolare: Cernăuţi
(supraveghetor şcolar Anton Helinski – parohul catolic din Sadagura), Rădăuţi
(supraveghetor şcolar Johann Wachowski – parohul catolic din Siret) şi
Suceava (supraveghetor şcolar Anton Bereznicki – capelan catolic la Gura
Humorului)77.
După ce Bucovina a fost despărţită de Galiţia, şcolile au fost redate
spre supraveghere Consistoriului din Cernăuţi, abia la 23 februarie 1850.
Prin Legea din 25 mai 1868 şi Legea din 14 mai 1869, toate şcolile au
trecut sub conducerea statului, problemele şcolare fiind conduse de:
- Ministerul Învăţământului de la Viena;
- Consiliul şcolar al Bucovinei;
- Consiliul şcolar al ţinutului;
84
- Consiliul şcolar al comunei78.

Prin Legea nr.8/februarie 1869, Dieta Bucovinei împarte provincia în 8
ţinuturi şcolare.
Apreciind că, anexarea Bucovinei la Galiţia a însemnat pentru români o
perioadă de cruntă deznaţionalizare, ziarul “Deşteptarea” scria: “Nici
sângeroasele şi necurmatele războaie întâmplate pe pământul Bucovinei, nici
năvălirile sălbatice ale tătarilor şi cazacilor, nici năvălirile turbate ale turcilor
nu au adus mai multă stricăciune naţiei române din Bucovina decât această
împreunare nefirească cu Galiţia”79.
Politica de deznaţionalizare naţională prin şcoală, promovată de
habsburgi în Bucovina, unde şcolile erau create după cerinţe străine şi nu
potrivit cerinţelor româneşti de viaţă naţională, eliminarea sistematică a limbii
române din şcoli şi din celelalte sfere ale activităţii societăţii, au constituit
piedici majore în dezvoltarea firească a românilor bucovineni, băştinaşi ai
acestei ţări, ai acestor pământuri.
În domeniul şcolar, rutenizarea se realiza şi prin lipsirea copiilor
români de şcoli în limba română, micşorarea artificială a numărului de copii
şcolari, până la anulare. Astfel, în localităţile mai jos menţionate nu era nici un
copil de vârstă şcolară, deşi existau familii româneşti: Camena-42 familii,
Cotul Bainschi-45, Rarancea-85, Sadagura-50, Poieni-GuraHumorului-1420,
Hliboca-257, Rogojeşti-287, Huta Veche-219.
Este absolut imposibil ca la acest număr de populaţie românească care
totaliza în localităţile de mai sus 2.405 familii, să nu existe nici un copil de
vârstă şcolară80.
Iată o altă statistică la fel de neverosimilă şi de nefavorabilă românilor.
În localitatea Huta Nouă, la un număr de 234 de români nu exista nici un copil
de vârstă şcolară, în timp ce 40 de ruteni din aceeaşi localitate, aveau 17 copii
de şcoală. La Costeşti, 1293 de români nu aveau nici un copil şcolar, în timp ce
rutenii, în număr de 925, aveau 193 de copii şcolari. La Jucica, un număr de
196 de români nu aveau copii şcolari, în timp ce 30 de ruteni aveau 15 copii
şcolari81.
Se pune fireasca întrebare: vor fi uitat românii din aceste localităţi cum
se fac...copiii ?! Răspunsul era altul: copiii românilor au “dispărut” prin
manevre statistice. S-a constatat că acolo unde s-a micşorat sau au dispărut
numărul copiilor români sau al familiilor de români, a crescut în aceeaşi
proporţie numărul copiilor ruteni sau al familiilor rutene.
Alte situaţii sunt la fel de edificatoare privind rutenizarea românilor
prin şcoală. La Molodia – şcoală cu limba de propunere română, germană şi
ruteană, erau 28 de copii români şi 17 copii ruteni. În şcoală nu există învăţător
pentru limba română. La Braşca erau 25 copii germani, la Corlata 35 de copii
85
Ioan Cocuz
germani, la Bahrineşti 3 copii germani. În cele trei localităţi erau 415 copii
şcolari. În cele trei şcoli din satele menţionate, limba de predare era germana.
În localitatea St.Onufrie exista şcoală cu limba de predare română şi germană.
Copii înscrişi – 43 germani şi 106 români. În şcoală erau doi învăţători, unul
pentru limba germană, celălalt pentru limba ruteană. La Iţcanii Vechi exista
şcoală cu predare germană. Copii înscrişi - 48 români şi 17 ruteni. În şcoală
erau doi învăţători, unul pentru limba germană, celălalt pentru limba ruteană.
La Breaza erau 15 copii şcolari români, iar la Cârlibaba 28 de copii români. La
ambele şcoli, limba de predare era ruteana82.
La Coţmani, rutenii au o şcoală poporală cu 6 clase, iar românii din
întreaga Bucovină nu aveau o asemenea şcoală (în anul 1893).
Repetatele solicitări ale unor sate româneşti de a li se aproba
înfiinţarea, pe cheltuială proprie, de şcoli româneşti erau sistematic respinse de
autorităţi.
Rutenii aveau la Coţmani şi la Vijniţa câte o şcoală de fete cu 5 clase.
Românii nu aveau nici una.
La Câmpulung Moldovenesc funcţionau şcoli poporale cu 727 de elevi
români, dar limba de predare în aceste şcoli, era germana.
Elevii români din oraşul Câmpulung Moldovenesc erau mai numeroşi
(727), decât elevii ruteni din Coţmani (540) şi totuşi nu aveau şcoală poporală
în limba română.
La Mihalcea, în anul 1822, toţi copii de şcoală erau români. În 1895,
jumătate erau aproape rutenizaţi, iar în 1900, conform raportului oficial,
evident, falsificat, în localitate erau 277 copii ruteni şi numai 11 români. Şi ca
să se termine odată cu Mihalcea românească, guvernul hotărăşte, prin decizia
Consiliului Şcolar al Ţării, din 9 mai 1900, să se introducă în şcoala din
Mihalcea, limba ruteană ca limbă de propunere, limba germană ca limbă
obligatorie, iar limba română ca obiect facultativ83.
Că rutenizarea Bucovinei era o realitate, o dovedeşte şi declaraţiile
deschise ale unor politicieni ruteni: “Noi n-avem nici o teamă despre satele
noastre, pentru că e un fapt notoric, că poporul nostru (rutean n.n. I.C.), care stă
pe o treaptă culturală mai înaltă (!? n.n. I.C.), îi asimilează pe români întru atâta
încât aceştia deja în generaţiunea a treia, nu cunosc mai mult limba lor, precum
s-a întâmplat aceasta în multe sate, chiar şi prin suburbiile Cernăuţiului. E un
fapt desăvârşit că satele rutene s-au conservat până astăzi intacte în districtele
curat româneşti precum în districtul Câmpulungului şi nu s-au românizat, şi din
contră ei slavizeză pe români"84.
Un adevărat strigăt de disperare lansează sătenii români din Cuciur
Mare: “Ce să facem D-lor, ca să ajungem şi noi românii din Cuciur Mare odată
la dreptul nostru în şcoli ? Diregătoria ne-a pus satul să clădească şcoli cu câte
86
două rânduri care coastă o mulţime de bani, peste 60.000 fl. De plătit ne pun la
plată, dar când vine să ne trimitem copilaşii la şcoală – acolo învăţătorii îi
învaţă scrisul şi cetitul numai ruseşte şi noi numai ne amărâm că aşa, pe
nevrute, copii noştri se înstrăinează de noi şi ne fac ruşinea, că nu ştiu a scrie şi
a ceti româneşte, astăzi, învăţătorii şi învăţătoriţele ce le avem în sat, numai
ruseşte o păzesc, parcă noi am fi ruşi. Cum să se înveţe româneşte, dacă nici nu
se dau învăţători români ? La şcoală în parohia Sf.Dumitru au fost învăţători
Bekul (rus, a venit astă primăvară) şi Bubuleak (rus), învăţătoriţele Daskiewicz
(ruscă), Mahniewikz (leaşcă), Bekul (ruscă) şi Ungurean (care poartă numai
numele de român) ? La şcoala din parohia Sf.Maria nici nu se învaţă
româneşte. Acolo au fost învăţători Brescziuc, Boczinski şi Prodaniuk (toţi trei
ruşi încarnaţi care răscolesc tot satul la rusie) şi învăţătoriţele Statkiewicz,
Zettel şi Krichtobe din care nici una nu-i româncă. Dacă-i aşa cu şcoalele
noastre, apoi se mai poate să avem inimă bună pentru dânsele, când acolo îşi
prăpădesc copii noştri limba ? Tot satul e nemulţumit cu asta. Rog domnilor, să
faceţi bine şi să ne ajutaţi cu gazeta, ca să ni se facă şi nouă sărmanilor români,
nedreptăţiţi şi urgisiţi, odată dreptate. Vasile Nicoară”85.
Sub titlul “Răzeşii noştri din Cuciur Mic”, ziarul “Deşteptarea” publică
apelul acestora: “Nu ne lăsaţi să pierim cu totul, nu ne lăsaţi să pierim cu zile !
Faceţi ceva ca să ne revenim în fire şi să ne dobândim de la voi fraţilor,
odoarele acele ce le-am avut din moşi strămoşi şi care le-am pierdut fără voia
noastră ! Daţi-ne iarăşi limba noastră românească, că fără de aceste două
odoare viaţa nu poate fi viaţă”86.
Constantin Morariu, arăta că la sfârşitul anului 1888, în Bucovina erau
293 de şcoli poporale din care 92-rutene, 81-româneşti, 32-germane, 4-
ungureşti, 1-armenească, 22-româno-germane, 18-rutene-germane, 11-româno-
rutene, 2-germano-polone, 10-germano-româno-rutene, 8-germano-ruteano-
polone, 11-germano-româno-ruteano-polone, 1-maghiaro-română87.
După cum se vede, o adevărată babilonie, un adevărat haos lingvistic-
şcolar, bine organizat de autorităţile habsburgice, instrument diabolic pentru
pierderea identităţii naţionale.
Rutenizarea românilor a fost cu atât mai cumplită, cu efecte extrem de
nocive pentru viitorul românesc în Bucovina, cu cât a afectat şi categoria
intelectualilor, mare parte din “inteligenţa ruteană”, mai ales învăţătorii,
provine din rândul românilor rutenizaţi, în special, în spaţiul dintre Prut şi
Nistru. Dovada este, că numele de familie ale acestora se trag din familii
româneşti, multe din boierime. Aceşti “ieniceri ruteni” dovedesc că: “poporul
rutean nu e în stare să producă inteligenţă din propriile sale puteri, ei trebuie să
o împrumute de la noi”88. Iată câteva exemple: “Dimitrie Pădure din Boianciuc,
Nicolai Spânul din Brodoc pe Nistru, Emanuel Tomorug din Ciorni Potoc
87
Ioan Cocuz
(Pârâul Negru), Onufri Iliuţ din Dubăuţ, Gavril Rotopan din Chiseleu, Dimitrie
Tomorug din Culeuţ, Casian Albotă (veche familie boierească din secolul al
XV-lea) din Lunca pe Nistru, Marin Buicliu din Malatineţ, Vasile Oarză din
Lujeni, Ioan Braha din Mitcău pe Nistru, George Muntean din Todireşti,
Emilian Vlad din Mosoriufca, Onesim Popovici din Orăşeni, Dimitrie de
Tarnavschi (familie românească aristocrată de răzeşi) din Piedecăuţi, Ilie
Pătură din Stăuceni, Vasile Ariciuc (nume schimbat prin rutenizare), veche
familie românească din Şipeniţ, Ilie Pleşcanu din Sişcani, Dimitrie Albotă
dinTontri, Dimitrie Păunel (familie veche românească de mare proprietar, foşti
stăpâni ai moşiilor Hlincea, Mihova, etc) din Valeva, Is.Tomorug, A. de
Păunel, C.Hotincean, toţi din Valeva, Mihai de Cracalia (familie de boieri
români) din Vasileu pe Nistru, N.Ţintă (acum un înfocat rutean, care şi-a
schimbat numele în Zenta) din Zastavna, George Lupulenco (Lupul) din
Zeletin, Mihai cav de Zota din Băbeşti, Albertina Palade din Băbeşti, Vasile
Becu din Cuciur Mare, Mintici din Dracineţ, Panici din Hliniţa, Barbir (familie
românească veche) din Căbeşti, Ioan Scroba (veche familie de răzeşi români)
din Comareşti, Bîrsan Ilie din Nepolocăuţi, Mihai Gozdu din Panca, I.Solonar
din Costeşti, Casian de Zopa şi Xenofon Danciul din Stăneşti pe Ceremuş,
Ştefan Nanoşi, St.Zotta şi Ilarion Becul toţi din Berhomet, Macarie Tutuescu
din Ispas pe Ceremuş, Constantin Ţurcan (acum rutenizat Ţurcanovici) din
Carapciu pe Ceremuş, Vasile Andrievici din Putila, C.Scraba din Văşcăuţi pe
Ceremuş, Dimitrie Caşvanu şi Tit Vlad din Vilauce, Semaca, Tăutu, Busură,
Lazu, Vitan, Gogea, Cautiş, etc89.
Din raportul generalului Enzenberg datat 5 septembrie 1779, trimis la
Viena imigraţia în nordul Moldovei a început cu cca 12-13 ani mai înainte,
ceea ce indică anii 1766 şi 1767.
Ion Nistor descrie aceste mişcări de populaţie: “Aduşi la disperare din
cauza asupririlor neomenoase ale stăpânilor şi arendaşilor, îngroziţi de
turburările războiului şi ademeniţi prin promisiuni frumoase din partea
emisarilor boiereşti din Moldova, ţăranii ruteni din districtele mărginaşe ale
Galiţiei şi Poloniei, părăsiră în cete mai mari sau mai mici patria lor trecând
hotarul se sălăşluiau în Moldova. Aici ei se aşezară mai întâi în regiunea dintre
Nistru şi Prut pe pământul vechiului voievodat al Şipeniţului şi anume la
Mitcău, Ocna, Tăutri, Cadobeşti, Sişcăuţi, Pohorlăuţi, Zastavna, Iurcăuţi,
Verbăuţi, Cuciur Mic, Clivodin, Gavrileşti, Laşchiuca, Slobozia sau Şerăuţii de
Jos, Sadagura, Mămăeşti şi dincoace de Prut la Camena unii ajunseseră chiar
până la Budeniţi în valea Siretului. Dacă urmărim pe hartă imigrarea aceasta,
vedem cum ea, purcezând din Podolia şi Galiţia, străbate mereu spre Sud,
ajunge Prutul îl trece şi pătrunde până la Siret. E începutul năvălirii Rutenilor
asupra Bucovinei care continuă până în ziua de azi”90.
88
Referindu-se la Moldova dintre Prut şi Nistru, Dimitrie Topa scria:

“Situată la graniţa Poloniei, voievozii moldoveni, mai ales Ştefan cel Mare, au
întărit elementul românesc cu oameni de nădejde, cu boieri, mazili şi răzeşi
români. Ca un val în jurul unei cetăţi ni se prezintă lanţul satelor răzeşeşti la
graniţa Moldovei de Sus către Polonia, Vilaucea, Carapciul, Voloca, Stăneştii,
Costeştii, Căbeştii în valea Ceremuşului, iară Pedecăuţii, Ivăncăuţii, Şiscăuţii,
Babinul, Culăuţii, Vasilăul, Horoşăuţii, Boiancenii, Cuciurul Mic) între Prut şi
Nistru –sate locuite în mare parte de răzeşi – înconjoară această regiune”91.
Acelaşi autor, a folosit ca izvoare oficiale, registrele parohiale care în
Austria aveau valoarea registrelor civile, demonstrând cu argumente
inatacabile, că Bucovina dintre Prut şi Nistru ca şi cealaltă parte a sa, a fost în
timpul ocupării acestui teritoriu românească: “Să se arate adevărul, istoric că
regiunea dintre Prut şi Nistru a fost la anexarea ei de către Austria, o parte de
pământ moldovenesc, os din oasele Moldovei, că din cele 160.000 de suflete ce
locuesc azi (anul 1926 n.n. I.C.) în regiunea aceasta, 12.000 sunt români
neînstrăinaţi, 50.000 sunt români slavizaţi ca limbă, iar celelalte 100.000 sunt
produsul invaziei slave, urmată în decursul celor 140 de ani ai stăpânirii
habsburgice”92.
Statistica oficială austriacă făcută imediat după ocuparea nordului
Moldovei, publicată în lucrarea lui Daniil Werenka – Topographie der
Bukowina – în anexă la paginile 173-177, arată că în regiunea dintre Prut şi
Nistru, existau la 1774, 3.743 de familii, aproximativ 18.715 persoane, dacă se
calculează că o familie era compusă din 5 persoane.
“Dacă considerăm că moşiile episcopiei din Rădăuţi şi ale mănăstirilor
se aflau şi se află şi azi, în cea mai mare parte în sudul Bucovinei şi că aceste
averi, imobile formează a treia parte din fosta Bucovină, urmează că din
numărul de 377 de boieri, mazili şi boiernaşi (care au depus jurământul pentru
împărat n.n. I.C.), cel puţin 150 au fost din regiunea dintre Prut şi Nistru. Aici,
cele mai multe moşii au fost stăpânite de persoane particulare. Între aceşti 150
de moşieri nu este cuprinsă răzeşimea dintre Prut şi Nistru din satele:
Piedecăuţi, Nepolocăuţi, cu Ţopeni, Ivăncăuţi, Şiscăuţi, Babin, Cincău, Culeuţi,
Vasilău, Horoşăuţi, Boianceni şi Cuciurul Mic. Dacă calculăm numai 30 de
familii răzeşeşti la fiecare din aceste sate căpătăm numărul de 350. Dacă mai
adăugăm apoi, preoţimea, puţinii funcţionari, negustorii şi meseriaşii, atunci
trebuie să socotim numărul tuturor acestora adică a boierilor, răzeşilor,
preoţilor, funcţionarilor şi meseriaşilor la cel puţin 600 de familii [...] cu
ajutorul registrelor parohiale (ale celor mai vechi, începând cu 1783) se lasă
constatat că numele româneşti ce se află azi (anul 1926 n.n. I.C.) între Prut şi
Nistru se găsesc în cea mai mare parte şi între anii 1785 şi 1800. Urmează deci
că din restul amintit de 3143 familii ţărăneşti ce-au trăit la anul 1775, între Prut
89
Ioan Cocuz
şi Nistru, 2480 au fost româneşti, deci 12.400 de suflete. Ar rămâne restul de

663 familii sau 3.315 de suflete. Aceştia au fost străinii veniţi mai curând sau
mai târziu aici: rutenii (mai ales între anii 1760 până la 1770), evreii, polonii,
armenii, ş.a. E cu totul greşit a admite un număr mai mare decât cel mult 3.000
suflete de ruteni pentru regiunea noastră în anul 1775”93.
Alte mărturii de necontestat ale prezenţei românilor ca băştinaşi ai
acestui ţinut, a deplinei romanităţi a acestei regiuni dintre Prut şi Nistru, sunt
bisericile, mănăstirile şi schiturile construite de boierii români. Între acestea
amintim biserica din Toporăuţi (ctitorie din 1629 a lui Miron Movilă), biserica
din Lujeni (ctitorie a lui Arnold Vitold înrudit cu familii româneşti din secolul
XIV–XV) bisericile din Şipeniţ, Valeva, Crisceatec (ctitorită la 1775), fosta
mănăstire Vrânceni, biserica din Zviniace şi din Repujineţ94.
“Mormintele vechi de prin cimitirele acestei regiuni arată acelaşi lucru.
În slovă moldovenească cu litere chirilice, pietrele mormintelor dau mărturie
despre cei ce zac sub ele”95.
Afirmaţiile pseudo-ştiinţifice ale unor istorici ucraineni care susţin
prezenţa rutenilor din vechime, în teritoriul Bucovinei istorice şi cu precădere
în regiunea dintre Prut şi Nistru care chipurile le-ar fi aparţinut, sunt combătute
de realitatea istorică: “Imigrările galiţiene în timpul stăpânirii moldoveneşti
(1766 şi 1767) în satele: Cadobeşti, Tăuteni (Tontri), Ocna, Pohorlăuţi,
Laşchiuca, Clivodin, Slobozia (Serăuţii), Mitcău, Sişcăuţi, Verbăuţi, Cuciurul
Mic, Sadagura, Mămăieşti, Iurcăuţi, Gavrileşti şi Zastavna nu alterează întru
nimic afirmarea că şi aceste sate au fost locuite în majoritatea covârşitoare de
moldoveni. Satele acestea n-au fost înfiinţate de imigranţii galiţieni, veniţi în
anii arătaţi. Ele au existat sute de ani înaintea acestei imigrări (subl.n. I.C.)
[…]. Imigrările slave din anii 1766 şi 1767 au putut să fie de cel mult 25-30 de
familii de fiecare sat din cele numite […]. Înainte de imigrarea galiţienilor de
la 1766 până la 1767, regiunea dintre Prut şi Nistru a fost absolut
românească”96.
Partea de nord a Bucovinei era locuită de o parte numeroasă de răzeşi
şi mazili, care încă din timpul lui Ştefan cel Mare apăra graniţa de nord a
statului Moldova, împotriva năvălirilor străine.
După anexarea nord-vestului Moldovei de către Austria, prin Patentul
din 13 martie 1787, împăratul Iosif al II-lea a recunoscut drepturile nobiliare
ale acestora acordându-le în baza unor criterii stabilite, titlul de “baron” sau
“cavaler”. Printre acestea se aflau familiile Tăutul, Vlad, Cantemir,
Hurmuzachi, Stârcea, Flondor, Şerban, Bârsan, Goian, Arbore, Tudan,
Mănescu, Isăcescu, Baloşescu, Barbir, Ţântă, Isar, Păunel, Zota, Reus, Rei,
Bejan, Negri, Sorocean, Petraşcu, Frunză, Spânul, Onciul, Stroici, Tomorug,
90
Lupu, Ursachi, Gafencu, Costea, Cârstea, Cuparencu, Repta, Semaca,

Volosencu, Albotă, Cracalia, Ieşan, Buţurean, Tarangul, Septilici, etc97.
În pofida statisticilor oficiale care arătau că între Prut şi Nistru exista
numai populaţie ruteană, realitatea era cu totul alta, aici trăind foarte mulţi
români care se luptau din greu să-şi păstreze naţionalitatea. Astfel, ziarul
“Timpul” publica petiţia locuitorilor din Vilaucea, adresată Consiliului Şcolar
al Ţării, în care solicitau şcoală românească: “conform uricului de fundaţiune al
şcoalei de aice, ar trebui să se înveţe la acestă şcoală şi limba română. De un şir
de ani încoace, însă, limba română a fost cu totul eliminată din şcoala aceasta,
o împrejurare care nu ne poate fi indiferentă nouă, celor subsemnaţi, pentru că
noi aparţinem naţiunii române, suntem contribuabili tot aşa de buni ca şi
rutenii, şi prin urmare, nu putem admite ca copii noştri să înveţe numai limba
ruteană […] Din cauzele sus amintite, subsemnaţii îşi permit a supune
lăudabilului c.r. consiliu şcolar al ţării, următoarea petiţiune: I.r. Consiliul
şcolar al ţării binevoiască a lua măsurile necesare, ca stipulaţiunile uricului de
fundare să se întocmească întocmai, şi ca la şcoala din Vilaucea să se introducă
încă din decursul anului acestuia, limba română, ca obiect de învăţământ”.
Vilaucea, 26 septembrie 190098.
Comentând această petiţie, semnată de peste 500 de persoane, ziarul
“Timpul” afirma că: “Noi am amintit în diferite ori, că rutenizarea Bucovinei
progresează în mod rapid. Dacă acest proces ar urma pe cale naturală n-am
putea obiecta; însă, acest proces de slavisare este patronat de însăşi forurile
competente administrative. Mai ales pe tărâmul şcolar, se comit o mulţime de
fapte în detrimentul românilor”99.
Răzeşii români de peste Prut au fost siliţi să-şi uite limba maternă, însă
nu şi-au pierdut conştiinţa naţională şi ei se consideră, pe drept cuvânt, români.
La începutul secolului XX, dacă întrebai vreun rutean de peste Prut,
cărei naţionalităţi aparţine, el răspundea “ia Woloch”100.
Aceşti răzeşi români rutenizaţi au incontestabilul drept de a cere să li se
reînfiinţeze şcoli, în care copii lor să fie instruiţi în limba română.
Redeşteptarea răzeşimii de peste Prut, cei care au fost odinioară,
reazemul de nădejde al domnitorilor moldoveni, era firească. Partidul “tinerilor
ruteni” nu agrea deloc acest curent firesc şi acuza Partidul Naţional Român, de
acţiuni românizatoare101.
De altfel, chiar germanii liberali recunoşteau ca unici reprezentanţi ai
naţiunii rutene, un mic grup de ruteni imigranţi din Galiţia care formează mai
multe societăţi în Cernăuţi, şi fiind străini în ţară, aproape polonizaţi, cred că
vor ajunge vreun scop naţional dacă vor combate pe români cu ajutorul acestui
partid: “Aceşti ruteni însă, precum e cunoscut, nu au nici o legătură cu
91
Ioan Cocuz
poporaţiunea rusească din Bucovina, care nici nu-i recunoaşte de conducătorii

săi”102.
Populaţia românească din Bucovina era slavizată nu numai prin şcoală
ci şi prin biserică. Numărul destul de mic al şcolilor aflate în Bucovina, la
început, ca şi permanentele vexaţii la care erau supuşi elevii români, au redus
numărul celor din care se recrutau viitorii preoţi, care, la încorporarea
Bucovinei la Austria, erau destul de numeroşi: “În lipsa de preoţi indigeni,
episcopii îşi procurau clerici din alte părţi şi Galiţia venea la primul rând în
combinaţie. Astfel se explică neştiinţa limbii româneşti în foarte multe case
preoţeşti şi siluirea locuitorilor de a vorbi ruseşte”103. “Tocmai la anul 1860 şi
mai ales de la 1867, după reorganizarea oficiilor administrative şi judecătoreşti
s-a adus o mulţime de funcţionari ruteni din Galiţia, care atrăgând de la sine
câţiva indigeni egoişti, şi-au arogat dreptul de a fi conducătorii rutenilor din
Bucovina”104. “Dascălii bisericeşti, mai toţi, veniţi din Galiţia, neştiind
româneşte, cântau şi ceteau numai ruseşte şi încredinţau pe popor, că
rugăciunea făcută ruseşte, e mai bine primită la Dumnezeu”105.
Episcopul Daniil Vlahovici, dar mai ales episcopul Hacman care era un
român rutenizat, au lovit puternic în preoţimea română, trecând la slavizarea
forţată a bisericii româneşti.
Începând cu anul 1840, rutenii de rit greco-catolic veniţi în Bucovina
din Galiţia, încep să se erijeze în conducători ai rutenilor ortodocşi, şi se
pretind “naţiune ruteană”. Mai ales după 1867, odată cu reorganizarea oficiilor
administrative şi judecătoreşti, au fost aduşi din Galiţia o mulţime de
amploaiaţi ruteni, cu sprijinul, deloc dezinteresat, al guvernului Bucovinei.
Aceştia au început să se impună cu tupeu în viaţa publică a provinciei. Au pus
mâna pe societatea ruteană “Beseda” creată de rutenii bucovineni, îndepărtând
oamenii de valoare precum Isidor Vorobchievici, profesorul Kirilovici,
protopresbiterii Cantemir şi Martynovici, ierarhii Charinovici şi Tarnovieţki,
parohii Andrieciuc şi Cupcianco106.
Denumirea politică de “ruteni tineri” şi “ruteni bătrâni” este valabilă de
fapt, numai pentru rutenii din Galiţia, care formau, din punct de vedere politic,
două grupări. În Bucovina, această personalizare politică se referă numai la
rutenii galiţieni imigraţi în Bucovina şi care aveau aspiraţii identice cu cei din
ţara de origine107.
Aceşti ruteni venetici au început o intensă activitate de înfiinţare a
caselor de citit la sate (“cetalnie”) acţiune lăudabilă din punct de vedere
cultural. În aceste case de citit însă, se ducea o intensă propagandă
antiromânească, pentru acapararea tuturor pârghiilor societăţii bucovinene.
Încă înainte de 1848, Taras Şevcenco, împreună cu prietenii săi politici
a cochetat cu ideea unei “Confederaţii slave”, formată din ruşi, ruteni şi
92
polonezi, cu obligativitatea respectării individualităţii etnice, în fruntea acestei

Confederaţii, urmând să fie ţarul Rusiei.
Această mişcare politică ruteană a luat naştere în afara graniţelor
Bucovinei. Aşa-zişii “ruteni tineri” crescuţi cu biberonul şi mângâiaţi pe creştet
de guvernatorii Bucovinei, Pino şi Pace, erau exponenţii acelei mişcări, în
Bucovina.
Constantin Dobrogeanu-Gherea susţine, în “Calendarul Social-
Democrat” pe anul 1894, că există un “partid secret” care activează energic,
pentru crearea unui stat ucrainean.
Ei bine, programul “rutenilor tineri” care viza penetrarea tuturor
segmentelor vieţii economice, politice, administrative, sociale din Bucovina,
deci rutenizarea acesteia, nu reprezenta decât o etapă, pentru realizarea visului
lor-Ucraina Mare.
Rutenii galiţieni imigraţi în Bucovina au obţinut cu ajutorul baronului
Pino, guvernatorul Bucovinei, trei mandate de deputaţi pentru dieta provincială.
Românii nu s-au opus, fiind de acord ca şi rutenii să aibă deputaţii lor, dar au
cerut ca aceştia să fie aleşi în mod liber, de populaţia ruteană. Pino n-a acceptat
şi i-a desemnat personal pe candidaţii, care, de fapt, au fost impuşi în “alegeri”.
“Cu drept cuvânt s-a exprimat odată căpitanul districtual din Coţmani, că nu cei
doi deputaţi, ci el a fost ales, căci alegătorii ruteni au votat numai de hatârul lui
pe aceşti doi domni impuşi de guvern”108.
După alegeri, politicienii români concluzionau, cu o oarecare ironie:
”s-a dovedit că capii pretinşi ai rutenilor nu au dreptul de a se numi
conducătorii rutenilor bucovineni, deşi nu le denegăm dreptul de conducători ai
rutenilor veniţi din Galiţia”109.
Programul politic al “rutenilor tineri” : Silvester Daskiewicz - Die
Lage der gr.or. Ruthenen in der Bukowinaer Erzdiocese – conceput de fapt de
deputatul galiţian Winnicki, de Ştefan Smal-Stocki şi Ierotei Pihuleac, a fost
discutat şi votat în şedinţa din 2 februarie 1891, a societăţii “Ruska Rada” şi
prevedea:
1.Jumătate din toate posturile sistematisate la Consistoriu, seminarul
clerical şi biserica catedrală arhiepiscopească gr.or, să se ocupe cu preoţi de
naţionalitate ruteană.
2.Toţi preoţii care ocupă deja unul din aceste posturi sau voiesc să le
obţină pentru viitor, au să dovedească că cunosc temeinic, în scris şi vorbire,
amândouă limbile ţării.
3.Relativ la limba oficială, au să se execute exact emisele ministeriale
relative la chestie şi articolele regulamentului interior şi sancţional al
Consistoriului şi prin urmare, limba ruteană şi română ca limbi interne şi
externe oficiale ale Consistoriului au să fie egal îndreptăţite. În special faţă de
93
Ioan Cocuz
protopresviteriatele parohiile şi părţile rutene se va întrebuinţa totdeauna numai

limba ruteană.
4.În biserica catedrală, serviciul divin se va ţine în duminicile şi
sărbătorile obişnuite, alternativ, odată în limba slavă-bisericească, odată în
limba română, dar la sărbătorile mari, în părţi egale în amândouă limbile
bisericeşti.
5.Predicatorul catedral rutean trebuie cu stricteţe ţinut să se folosească
în predicile sale, numai de limba curat ruteană, şi niciodată de o limbă
amestecată, neînţeleasă pentru toţi clericii de naţionalitate ruteană.
6.Foaia Ordinăciunilor diecesane, precum şi toate celelalte publicaţiuni
oficiale şi oficioase ale autorităţilor diecesane, să apară şi în ediţii separate
rutene şi nu numai exemplarele rutene să se trimită protopresviterilor şi
parohiilor ruteneşti.
7.Pentru protopresviteriatele şi parohiile curat rutene, să se numească
numai preoţi de naţionalitate ruteană ca protopresviteri, preoţi şi cooperatori la
aceste locuri să fie consideraţi numai candidaţi care vor dovedi cu un
testimoniu al unei comisiuni de examinare de la Universitatea Cernăuţi, că
cunosc exact limba ruteană în vorbire şi scriere. Pentru protopresbiteriatele şi
parohiile cu limbă mixtă, candidaţii au să poseadă un testimoniu analog de
cunoştinţa temeinică a amândorur limbilor ţării.
8.Ca limbă internă şi externă a cancelariilor protopresbiteriatelor şi
parohiilor, precum ca şi limba de pertractare şi protocolare în conferinţele
pastorale se va folosi în cele patru protopresbiteriate curat rutene, exclusiv
numai limba ruteană, iar în protopresbiteriatele, respectiv parohiile mixte,
limba ruteană şi română în aceeaşi măsură.
9.La predice, preoţii din parohiile rutene se vor folosi numai de limba
curat ruteană şi în cele mixte, alternativ de amândouă limbile ţării. Preoţii şi
cooperatorii aplicaţi în parohii rutene au să fie afară de aceasta, ţinuţi ca pentru
obţinerea unei dexterităţi mai mari în limba ruteană, să-şi depună la
conferinţele pastorale elaboratele lor, lucrate întotdeauna în limba ruteană şi să
predice în fiecare duminică şi sărbătoare.
10.În chip analog, la toate funcţiunile bisericeşti, în parohiile curat
rutene se va folosi exclusiv limba slavă bisericească, iar în parohiile mixte,
alternativ, cea română şi cea slavă bisericească.
11.Toate comunele parohiale în care trăiesc minorităţi însemnate
naţionale, de cel puţin 500 de suflete, să fie împărţite pe temeiul naţionalităţii şi
limbii de conversare, în două parohii, şi această împărţire să se înceapă în
Cernăuţi, unde, una din cele două parohii gr.or. existente, să fie destinată
pentru ruteni şi alta pentru români.
94
12.Pentru creşterea unui număr de preoţi de naţionalitate ruteană,

corespunzător numărului de credincioşi gr.or. ruteni, să fie consideraţi la
primirea în seminarul clerical, în special teologii de naţionalitate ruteană, şi ei
să fie primiţi toţi dacă nu-i constatat nici un temei legal de excludere şi tuturor
aspiranţilor ruteni la starea preoţească să li se uşureze intrarea în seminarul
clerical prin măsuri corespunzătoare.
13.Dintre cei doi preoţi care sunt numiţi în consiliul şcolar al ţării, ca
reprezentanţi ai confesiunii gr.or. unul să fie totdeauna rutean.
14.La facultatea gr.or. teologică, prelegerile să se ţină şi în limba
ruteană şi pentru acest scop să se sistemizeze catedre proprii cu limba de
propunere ruteană, pentru toate specilităţile principale.
15.Ordinul dat pentru teologii seminarului gr.or. relativ la cercetarea
prelegerilor asupra limbii şi literaturii rutene, să se retragă imediat şi
dimpotrivă, cercetarea prelegerilor de limba şi literatura ruteană să fie declarată
obligată pentru toţi clericii de naţionalitate ruteană.
16.Pentru tinerimea gr.or. de naţionalitate ruteană să se sistemizeze la
toate şcoalele medii din ţară, profesori proprii cu limba de propunere ruteană şi
ocupate cu ruteni. La şcoalele poporale care sunt cercetate şi de şcolari gr.or. de
naţionalitate ruteană, să se aplice ca catiheţi gr.or. numai astfel de preoţi care
pot să dovedească în chipul legal pomenit mai sus, că cunosc cu temeiu limba
ruteană.
17.La şcoala cantorală să se creeze pentru şcolarii de naţionalitate
ruteană, clase proprii paralele, în care instrucţia în religiune şi în celelalte
obiecte de învăţământ, să se facă exclusiv, numai în limba ruteană. Ca învăţător
de limba ruteană, să se pună la acest institut un rutean, care are calificaţia
necesară pentru aceasta.
18.Şcoala gr.or. populară din Cernăuţi, să se dividă în două părţi
independente, în care să se introducă la una, exclusiv limba ruteană, la alta
exclusiv limba română, ca limbă de propunere.
19.Toate catehismele şi cărţile de religie folosite până acum la şcoalele
poporale, medii şi speciale scrise într-o neînţeleasă limbă amestecată, să se
înlocuiască fără amânare, cu altele corespunzătoare, scrise în limba curat
ruteană şi uşor de înţeles.
20.În fine, peste tot, unde noi am cerut aplicarea limbii rutene, să se
folosească, în adevăr, limba curat ruteană, dar la nici un caz neînţelesul
amestec de limbă ruteană-bisericească-rusească ce s-a folosit până acum şi pe
care Consistoriul l-a favorizat”110.
Acest program a fost prezentat, cu unele modificări şi completări, la
mitingul rutenilor care a avut loc la Cernăuţi, la 26 mai 1896111.
95
Ioan Cocuz
Analizând cele două programe ale rutenilor, Die Lage şi cel prezentat
la mitingul de la Cernăuţi, se observă lesne că ele urmăreau câteva obiective
precise, extrem de dăunătoare Bisericii naţionale româneşti din Bucovina.
-Creşterea influenţei rutene în biserică şi crearea unui nucleu clerical
rutean sprijinit şi alimentat de Fondul religionar român.
-Nerecunoaşterea dreptului istoric al limbii române în Biserica
ortodoxă din Bucovina, prin apelarea la aplicarea art.19 al Legii Fundamentale
de la 21 Decembrie 1867, ce prevedea “egala îndreptăţire a limbilor existente
în diecesa Bucovinei”.
-Pătrunderea rutenilor în localităţile mari, cu populaţie net majoritar
românească, cum ar fi Suceava, Storojineţ, Rădăuţi, şi crearea unui puternic
focar rutenizator prin Biserică, dar pe banii Fondului religionar românesc.
-Eliminarea preoţilor români din localităţile cu populaţie mixtă,
românii rămânând fără sprijinul moral al bisericii.
-Formarea unei intelectualităţi clericale rutene, cu scopul, bine definit,
de rutenizare, pe cheltuiala Fondului religionar, format din averile bisericii
moldoveneşti (româneşti).
De fapt, ţinta finală, corolarul luptei rutenilor pe tărâm bisericesc, era
crearea unei mitropolii rutene independente în Bucovina.
Întreaga activitate politică a rutenilor se baza pe un program în 5
puncte ce sintetiza pretenţiile rutene din perioada 1848-1894:
1. Noi stăm pe baza programului naţional al centralei “Ruska Rada”,
din 1848 şi voim ca poporul nostru să se dezvolte ca popor slav
independent, credincios legii, ritului părinţilor lui, credincios
monarhiei austriece şi Împăratului.
2. Noi stăm pe baza constituţiunii şi vom nisui la realizarea
drepturilor ce ne sunt garantate prin constituţiune, ocupându-ne
serios de necesităţile ţăranilor şi târgoveţilor noştri.
3. Noi cerem consolidarea pe bază naţională a tuturor puterilor
rutene pentru o comună lucrare organică şi eventual pentru o
apărare energică.
4. Noi nisuim după autonomie deplină pentru poporul nostru şi
înlăturarea oricărei influenţe străine asupra chestiilor sale interne.
5. Ne vom alia numai cu astfel de elemente care susţin faţă cu
rutenii punctul de vedere al dreptăţii sau sunt democratice.
Guvernului şi partidelor care în prezent sunt hotărâtoare, vom face
opoziţie câtă vreme nu se va schimba sistemul actual duşmănos
poporului rutean”112.
Deci, în două domenii, şcolar şi bisericesc, rutenii încearcau din
răsputeri să obţină privilegii nemeritate, pe seama românilor.
96
Cele două interpelări ale rutenilor în Camera Deputaţilor a

Parlamentului Imperial de la Viena, reprezintă cea mai bună dovadă a slavizării
şi atitudinei de rea credinţă şi duşmănie faţă de români.
Scopul acestor două interpelări era, de a intimida şi de a teroriza, în cea
mai corectă accepţie a cuvântului, conducerea Arhidiecezei Bucovinei, de a
informa denaturat forurile politice de la Viena asupra situaţiei din provincie, în
vederea satisfacerii unor pretenţii, total nejustificate.
Nerespectarea drepturilor legitime ale românilor, contestarea acestor
drepturi de către rutenii venetici, era una din practicile predilecte ale acestora.
De aceea politicienii români erau conştienţi că trebuie să fie mereu
atenţi la aceste atacuri perfide, la faptul că: “Noi niciodată nu putem trece cu
vederea, că elementul nou etnic cel mai periculos sunt rutenii, de a căror
progresiune în inima poporului nostru, trebuie pururi să ne apărăm”113.
În lucrarea apărută în 1903, intitulată – Eine Kulturliga fur die
Bukowina, affene Antwort auf die Rede des Dr.Popovici in der rumanischen
Kulturliga im Bukarest -, este combătut caracterul istoric românesc al bisericii
ortodoxe din Bucovina, susţinându-se că până la 1880, ea ar fi avut un caracter
slavo-rutean şi că mitropolitul Silvestru a transformat-o în biserică
românească114.
Argumentele aşa-zis “ştiinţifice” aduse de ruteni, în acest sens, sunt
aberante şi hilare (Faptul că biserica moldovenească de la organizarea ei până
în secolul al XVII, s-a folosit, exclusiv, de limba liturgică slavo-bulgară, în care
se întrevăd şi elemente lingvistice maloruse, apoi faptul că la curtea voievozilor
Moldovei limba actelor şi documentelor era aceeaşi), se deduce caracterul slav
al bisericii în vechime. Din secolul XVII până la 1880, susţin rutenii, limba
slavo-bulgaro-ruteană ar fi domnit în biserică, în egală măsură fără ca să se
ivească vreun conflict115.
În toate aceste afirmaţii domneşte o confuzie voită, cu scopul de a
exonera adevărul.
Era limpede, că ucrainenii refuză să abordeze caracterul politic al
bisericii ortodoxe în Bucovina, care nu a fost niciodată slav, ci moldovenesc
(românesc).
Faptul că românii aveau organizare bisericească răsăriteană, în timpul
imperiului bulgaro-român, din care cauză limba bulgaro-slavă a fost câteva
secole limbă liturgică, nu îi poate îndreptăţi, cu nimic, pe ruteni, să pledeze
pentru caracterul bisericesc slav, în sensul politic al cuvântului, acesta nefiind
altceva decât, o reminiscenţă din timpul imperiului bulgar. Biserica
moldovenească (românească) s-a format independent de imperiul bulgar, care,
pe vremea lui Alexandru cel Bun, nici nu mai exista.116
97
Ioan Cocuz
Contactul permanent al bisericii moldoveneşti cu bisericile vecine,

slave, sinoadele ţinute împreună, nu dovedesc nici dependenţă, nici caracter
slav al acesteia, ci numai afinitate dogmatică şi rituală, naturală, prin faptul
că toate aceste biserici au fost răsăritene.
Caracterul bisericilor răsăritene a fost determinat de organizarea
politică independentă a respectivelor popoare.
Biserica din Moldova, deşi avea, la început, limba liturgică bulgară-
slavonă şi apoi grecească, a fost de la început biserică românească, fiindcă
românii au fost cei care au organizat-o. La începutul secolului al XVIII-lea,
limba liturgică din biserică era românească, în conformitate cu adevăratul său
caracter.
Biserica din Bucovina, chiar şi după desprinderea din biserica
Moldovei, şi-a păstrat limba liturgică, şi nu numai, şi-a păstrat caracterul ei
românesc. Limba oficială întrebuinţată în toate instituţiile bisericeşti din
Bucovina era, în exclusivitate, limba română. Limba liturgică română era
folosită în toate bisericile din Bucovina, inclusiv în districtele rutene, cărţile
bisericeşti erau, aproape în exclusivitate, româneşti, cărţile în limba slavă fiind
extrem de puţine.
Aceasta era situaţia până la 1848, când: “abia începu a se resimţi în
Bucovina curentul slav ce bătea de la nord şi nord-est, din Galiţia şi din
Rusia”117.
Nici episcopul rutean (român renegat) Hacman, nu a îndrăznit să se
atingă de caracterul românesc al bisericii din Bucovina118.
În pomenita broşură, după ce biserica ortodoxă română din Bucovina
este atacată şi răstălmăcită în fel şi chip, se aplică de acum binecunoscuta reţetă
ucraineană în care românii sunt acuzaţi de iredentism, de neloialitate faţă de
Coroană, de tendinţa de a “privi” spre Bucureşti, presa românească din
provincie fiind acuzată că “este plătită din ţară”, etc.
Finalul, în stil propriu ucrainean, este o adevărată diversiune la adresa
românilor, propunându-li-se o alianţă româno-ruteană, o făţarnică pledoarie
pentru o “Ligă culturală bucovineană”, îndreptată împotriva … germanilor119.
În ceea ce priveşte pretenţiile rutenilor în domeniul bisericesc, acestea
erau greu de realizat, din mai multe motive: lipsa preoţilor ruteni care să fie
transformaţi într-o adevărată armată slavizatoare, iar Consistoriul într-o
citadelă ruteană care să conducă strategic şi tactic această acţiune.
Dar mai ales, divizarea arhidiecezei Bucovinei într-una românească şi
alta ruteană, himera care le tulbura minţile ucrainenilor, nu se putea realiza,
decât cu acceptul Congresului bisericesc, ori: “Administraţia noastră
bisericească are necesitate de noi reforme. Forul legislativ competent pentru a-
şi spune votul ar fi însă, numai congresul bisericesc, compus din reprezentanţii
98
chemaţi ai clerului şi credincioşilor. Câtă vreme nu funcţionează acest for,

conducerea bisericii, conştientă fiind, nu va putea da ajutor la schimbări care ar
tăia adânc în caracterul bisericii şi ar fi apt să provoace nespuse nemulţumiri.
Pretensiunile rutene sunt de nediscutat câtă vreme, Congresul bisericesc nu va
fi activat, stabilind legătura legală între conducerea bisericească şi credincioşi
şi contribuind astfel la armonizarea intereselor în sensul păcii creştine”120.
În domeniul şcolar, rutenii au obţinut cu sprijinul guvernului şi al
diferitelor instituţii specifice, privilegii însemnate, dar total nemeritate.
Prezenţa în Consiliul şcolar al ţării a celor mai aprigi slavizatori ruteni, ca şi a
unor inspectori şcolari precum Chodakowski şi Popowicz a însemnat un
nesfârşit şir de abuzuri pe tărâm şcolar care au afectat grav pe români. Astfel,
în multe şcoli pe al cărui uric de fundaţie era prevăzută limba de predare
română, aceasta a fost înlocuită cu limba ruteană. În alte comune, pe lângă
limba română a fost introdusă şi limba ruteană121.
Dar cel mai grav atentat împotriva românilor, pe teren şcolar, s-a
produs în timpul guvernatorului Goës, care printr-o hotărâre, cei care stabileau
naţionalitatea elevului erau învăţătorii şi nu părinţii copilului.
În lupta pe care românii bucovineni o duceau pentru apărarea fiinţei lor
naţionale au întâlnit în oamenii politici ruteni un adversar care folosea cele mai
detestabile mijloace. Prezentăm în acest sens, un grăitor exemplu. Astfel, ziarul
"tinerilor ruteni", “Bukowyna”, publică într-un interval de numai patru luni,
două articole referitoare la relaţiile politice cu românii:
-“Noi (rutenii n.n. I.C.) nu ne temem satele noastre, căci fapt este că
poporul nostru ca mai progresat în cultură (subl.n. I.C.), asimilează pe români
astfel, că în a treia generaţiune, ei nu-şi mai cunosc propria lor limbă […] Fapt
este că satele ruseşti din districtele româneşti, până astăzi s-au susţinut şi nu s-
au românizat”122.
-“Românii bucovineni, majoritatea lor constau din ruteni renegaţi, care,
ca toţi ienicerii formează majoritatea puterii lor naţionale. Bărboşii farisei
românizatori vânează după oameni ruteni ignoranţi şi zic că ei sunt de lege
moldovenească şi că cei ce ştiu ruseşte, şi româneşte trebuie să înveţe. Aşa au
fabricat ei români în sate rutene au vârât limba română în şcoli ruseşti şi
ameţesc cu ea capetele bieţilor copii, şi aşa izgonesc limba ruteană din comune
curat ruteneşti”123.
Cele două texte sunt suficiente pentru a proba, dacă mai era nevoie
perfidia politicienilor ruteni. Dacă mai amintim că ziarul “Bukowyna” era
subvenţionat de guvernul Bucovinei, mai avem încă o dovadă că politica
panslavistă era o afacere habsburgică.
Jignirilor aduse românilor bucovineni, le răspunde Partidul Naţional
Român din Bucovina, care pentru a nu face o nedreptate rutenilor care se
99
Ioan Cocuz
considerau mai avansaţi în “ale culturii”, decât românii, i-a căutat prin toate
lexicoanele popoarelor civilizate: însă rubricile relative la popoarele mai
înaintate erau deşerte124.
Afirmaţiei stupide a celor de la “Bukowyna”, cum că, rutenizarea
românilor se datoreşte culturii superioare a rutenilor, i se răspunde cu adevărul:
“Nu cultura imaginară a poporului rutean a deznaţionalizat pe românii
bucovineni; pe dânşii i-a nimicit forţa brutală, maşinaţiuni bine chibzuite. Nu
cultura mai progresistă a scursurei Galiţiei, ci administraţia şi domnirea
neomenească a acestei ţări, sub care a gemut Bucovina răstimp de 63 de ani,
acestea au adus potopul minciunii asupra noastră. Dacă vorbă poate fi de o
cultură a poporului bucovinean în decomun, atunci trebuie să constatăm că
poporul român, ca popor băştinaş şi de rasă latină, a avut şi are o cultură
superioară ruteanului, care - un nomad modern – n-a avut căpătâi pe care să-şi
razime capul. Este doar lucru cunoscut că o foarte mare parte a concetăţenilor
noştri ruteni s-a recrutat şi se recrutează din plebea Galiţiei […] Poate aşa un
element să steie pe aceeaşi treaptă culturală ca un popor, ce cultivă sute de ani
pământul ?
Puternicii noştri au făcut din Bucovina un fel de cloaca maxima, prin
care s-a scurs încoace tot ce-i mai rău; însă a pretinde, că scursurile acestea
sunt superioare poporului român, este o aroganţă”125.
Cine vrea să înţeleagă toată ironia şi sarcasmul plin de venin ce rezidă
în afirmaţia obraznică a partidului “rutenilor tineri” când afirmă că asimilează
pe români nu prin dreptul forţei ci prin forţa culturii lor, pe care, cu infatuare, o
consideră superioară culturii româneşti, apelează la cuvintele lui T.V.Ştefanelli:
“Învăţătorii români de pe la cele 14 şcoli româneşti din Bucovina (18 fură
desridicate în mod volnic) fură provocaţi de a trece la catolicism. Cei ce
refuzau trecerea fură destituiţi şi înlocuiţi cu galiţieni care nici o idee n-aveau
de limba română. Dar nu era destul atâta; a venit peste scurt timp, o lovitură şi
mai grozavă: prin un decret din anul 1812, se prefăcură şcolile fundate şi
susţinute din mijloacele fondului religionar gr.or. în şcoli romano-catolice.
Acuma începu slavizarea şcolarilor şi înstrăinarea lor de tot ce era românesc,
într-un mod îngrozitor”126.
În ceea ce îi priveşte pe “rutenii bătrâni”, ei înfiinţează, la 11 iulie
1893, o nouă societate politică “Narodna Rada”, având ca organ de presă,
ziarul cu acelaşi nume. Preşedintele societăţii a fost ales Basil Wolan,
vicepreşedinte – Tyminski, secretar – Bejan, casier – dr.Kaluznieki. Politica
acestei societăţi era deosebită de cea a “rutenilor tineri”, acceptând colaborarea
cu românii.
Politica “cursului nou” inaugurată în Galiţia, de rutenii de aici, este
strămutată pe teritoriul Bucovinei, ştafeta fiind preluată de la ziarul
100
“Haliceanin” din Leow de către “Bukowyna” din Cernăuţi. Această translatare

politică s-a făcut din cauza refuzului polonezilor din Galiţia de a satisface
pretenţiile naţionale ale rutenilor în Galiţia, sprijinindu-i însă în Bucovina pe
seama românilor127.
“În timpul din urmă centrul politicii “cursului nou” s-a strămutat din
Galiţia în Bucovina şi poartă de aici război cu ajutorul organelor din Cernăuţi
“Bukowyna”, în favorul “cursului nou”. La ce această permutare? Răspunsul se
află în organul radical “Narodna” nr.10, unde e spus resvedit că “strămutarea
erei noi” în Bucovina s-a făcut în folosul polonilor galiţieni care nevrând
ameliorarea referinţelor naţionale în favorul rutenilor galiţieni, au hotărât să-i
răsplătească pe Novoerişti cu cheltuială străină, cu cheltuiala românilor din
Bucovina”128.
Politica de deznaţionalizare a românilor bucovineni era organizată şi
patronată de autorităţile habsburgice.
Dacă în cazul colonizărilor cu populaţie germană, autorităţile i-au
amplasat pe colonişti pe cele mai bune pământuri ale românilor, în mijlocul
populaţiei româneşti rurale şi urbane, în cazul rutenilor veniţi masiv din Galiţia,
i-au amplasat compact în zonele cu populaţie răzeşească pentru a o ruteniza.
Nu întâmplător, între Prut şi Nistru nu au fost aşezaţi coloniştii
germani.
La prima vedere, pare extrem de curioasă, politica pro ruteană dusă de
habsburgi în Bucovina. Nu numai curioasă dar şi extrem de periculoasă pentru
însăşi existenţa Imperiului Habsburgic.
Politicienii ruteni din Bucovina recunoşteau că ei “lucrează” atât pentru
societăţile secrete ucrainene de la Kiev şi din alte oraşe ale Rusiei meridionale
pentru refacerea Poloniei, dar şi pentru înfiinţarea unui stat ucrainean, poate cu
numele RUTENIA, evident, sub hegemonie austriacă.
Orientarea politicii expansioniste a Rusiei spre Asia, crea premisele
favorabile desprinderii de aceasta a părţilor occidentale ale Poloniei, a
Ucrainei, Podoliei, care urmau să graviteze spre această idee.
Deşi în Galiţia, rutenii şi polonezii erau la “cuţite”, în Bucovina,
situaţia era cu totul alta. Faptul că rutenii erau sprijiniţi de polonezi ar putea fi
interpretat că “rutenii tineri” duc o politică de catolicizare a rutenilor
bucovineni care erau de religie greco-orientală, pentru a se “achita” astfel
pentru serviciile făcute de polonezi.
Se pare că realitatea era cu totul alta: politica “rutenilor tineri” era de
fapt, de a întări biserica ortodoxă din Bucovina, dar în limita intereselor lor,
aceasta constituind o legătură extrem de puternică între rutenii austrieci din
Bucovina şi cei din Ucraina. Pentru ca rutenii din Rusia să aibă simpatii pro
habsburgice, ei trebuiau să fie convinşi că Austria sprijină ortodoxia ruteană, îi
101
Ioan Cocuz
sprijină pe ruteni, atât din punct de vedere naţional cât şi confesional. Cele
două programe “Die Lage” şi cel din mai 1896, sunt axate cu precădere pe
rezolvarea problemelor de natură confesională, dar care aveau un pronunţat
caracter politic.
Chiar faptul că “rutenii tineri” au proclamat oraşul Cernăuţi
“Metropola Ucrainei Bucovinene” vine să confirme punctul nostru de vedere.
Faptul că unii politicieni români considerau că rutenii bucovineni
“lucrează” pentru polonezi este fals, acestea nefiind decât jocuri politice “la
vedere”.
În Bucovina rutenii lucrau pentru propriile interese, împotriva
românilor-băştinaşi ai ţării, şi deci, cei mai de temut prin legitimitatea
drepturilor lor.
Cât priveşte politica rutenilor faţă de germani, aceasta nu putea fi decât
de acceptare, date fiind privilegiile cu care autorităţile austriece i-au “gratulat”.
În această problemă, vom apela iarăşi la aprecierile realiste, de data
aceasta, ale unui diplomat rus: “În Galiţia cheltuim enorm pentru cauza noastră,
dar în Bucovina nu mai trimitem mai mult nici o copeică, căci Austria are o
deosebită gentileţe de a pregăti terenul gratuit"129.
Politica pan germană promovată de contele Taaffe, primul ministru al
Austriei, după anul 1880, s-a materializat în sprijinirea unor popoare din
monarhie care nu aveau legături şi interese vitale cu connaţionalii lor din statele
vecine, şi de a căror sentimente filo austriece nu se îndoiau.
În Galiţia, această politică s-a materializat prin sprijinirea rutenilor
împotriva polonezilor pentru că polonezii se regăseau în număr mare în Rusia,
dar şi pentru că habsburgii doreau să se folosească de ruteni, împotriva ruşilor
din teritoriul naţional.
În acelaşi timp Austria sprijinea pe rutenii din Ucraina pentru a crea un
curent general care să conducă în final la formarea unui stat ucrainean sub
suzeranitatea Coroanei de Habsburg.
În Bucovina, habsburgii îşi doreau cu ardoare un grup etnic rutean
puternic, pentru a contracara atât pe români, băştinaşii ţării şi a-i împiedica să
graviteze spre Regatul român, dar şi pentru a se opune politicii ucrainene dusă
de Imperiul Ţarist, şi a-i determina pe ucrainenii din Rusia să se orienteze spre
Austria.
Falsificarea recensămintelor era una dintre teribilele arme ale
habsburgilor în realizarea planurilor lor. Astfel, din anul 1880, naţionalitatea
cetăţeanului se stabilea după limba de conversaţie (Umgangsprache).
Această lege a avut pentru români urmări dramatice.
Dacă la recensământul din 1870, în Bucovina erau 221.726 de români,
în urma recensământului din 1880, numărul acestora a scăzut la 190.005, deci
102
cu 31.721. Românii, nu numai că nu au înregistrat sporul natural normal, dar au

suferit pierderi absolut nenormale, numărul lor scăzând semnificativ. Unde au
dispărut aceşti români ? Cum unde ! Au fost recenzaţi ca …ruteni.
Nu numai românii au fost defavorizaţi la acest recensământ, ci şi evreii
care în anul 1880 au fost recenzaţi ca germani (168.851 germani, dintre care
102.919 erau evrei).
Rutenii şi-au sporit numărul nu numai cu cei 31.721 de români, dar şi
cu cei 3.232 de lipoveni recenzaţi ca ruteni.
Protejarea intereselor austriece în Bucovina, împotriva românilor
cărora le furaseră din teritoriul naţional, nu datează din 1880. Legea Taaffe nu
era decât o verigă din lanţul de fier cu care Austria sugruma Bucovina.
Întreaga politică habsburgică de-a lungul perioadei 1774-1918 a vizat
conservarea intereselor austriece într-un teritoriu care nu le aparţinea.
Însuşi rutenismul este o creaţie artificială a habsburgilor.
Dacă urmărim, de la nordul la sudul Bucovinei, aria de colonizare a
rutenilor, observăm că aceasta formează o zonă, un cordon de protecţie de-a
lungul graniţei cu Moldova, apoi cu Principatele Unite, şi în fine cu Regatul
României, cordon ce urmărea, fără putinţă de tăgadă, separarea populaţiei
româneşti din Bucovina de românii din regatul liber. Acest “cordon de
protecţie” se prelungea spre nord în Galiţia, trecând prin mijlocul populaţiei
poloneze, şi avea acelaşi obiectiv, numai datele problemei erau modificate.
De aici, lupta îndârjită între români şi populaţiile colonizate, care le
inundaseră teritoriul.
Armonie etnică ? Nici vorbă. O luptă pe viaţă şi pe moarte, pentru
supravieţuire naţională.
SLAVIZAREA şi CATOLICIZAREA Bucovinei erau în mâna
Austriei, două arme cumplite, prima pentru a anihila orice tendinţă a românilor
de a se apropia de România, a doua, pentru a scoate ortodoxismul de sub
influenţa Rusiei.
“Limba de conversaţie” nu era altceva decât un paravan pentru a
ascunde “conglomeratul naţional” care era Imperiul Habsburgic, o diversiune
ce urmărea să îndepărteze popoarele supuse de la problemele lor naţionale.
“Limba de conversaţie” şi lipsa de scrupule a autorităţilor austriece, au
făcut ca recensământul din 31 decembrie 1910, să falsifice grosolan realitatea
din teren astfel că au fost recenzaţi 305.101 ruteni şi numai 273.254 de români.
După calculele făcute de I.E.Torouţiu în baza recensământului din
1910, date coroborate cu situaţia de pe teren, după cercetările făcute în
cercurile româneşti de oameni de presă, rezultatul real trebuia să fie următorul:
români – 313.254, ruteni – 263.013130.
103
Ioan Cocuz
Referindu-se la recensământul din 1910, profesorul dr.Raimund Kaindl

afirma: “Aşadar, aceste numărări nu prezintă o valoare ştiinţifică […]
Cercetarea obişnuită astăzi, după limba de conversaţie, nu ne oferă, durere, un
tablou deplin corect asupra alcătuirii poporaţiei din Bucovina”131.
În anul 1934, Ion Nistor, în a sa Problema ucraineană în lumina
istoriei afirma adevăruri istorice care au aceeaşi valoare excepţională şi la
începutul mileniului III: “pretenţiile ucrainene asupra Moldovei sau părţi din
acest pământ românesc, nu au la temelia lor nici un act istoric. Nici diploma
bârlădeană, a cărei neautenticitate a fost dovedită, nici lista cu cetăţile
paristrice, nici cele două documente citate şi fals interpretate de Korduba nu
aduc nimic serios în sprijinul acestor afirmaţii. Prin urmare, ucrainenii nu pot
invoca drepturi istorice pentru revendicările lor teritoriale în Maramureş,
Bucovina şi Basarabia. Graniţa străveche între români şi ucraineni a fost
întotdeauna Nistru”.
La 1703, palatinul Brazlaviei, Martin Chometowski spunea: “Inter nos
et Valachian ispre deus flumine Tyras dislimitavit”132.
Articolul lui Valeriu Branişte publicat în ziarul “Patria” sub titlul
“Ucrainomanii şi baronul Bourguignon” este o strălucită relatare a politicii
ucrainene în Bucovina.
“Foaia rutenilor tineri dedică articolul de fond din 8/20 iulie nr.80, sub
titlul “Fariseilor ruseşti, valachilor şi rutenilor conservativi”. Atât românii cât
şi rutenii bătrâni sunt batjocoriţi după metodul unei babe care nu mai posedă
nici o ruşine în faţă şi care spre a face vorbă multă şi nerunşinoasă, trage mai
multe fluşti, până îşi pierde şi puţina logică, ce poate fi proprie unei babe. O
atare babă a scris articolul amintit. Mai de aproape nu mă voi ocupa de
cuprinsul lui, ci numai voiesc încă a aduce babei neruşinoase care a scris
articolul respectiv, unele momente în memorie.
A face istoria Bucovinei după metodul d-lui Stocki, este foarte
neistoric. Dacă a succes d-lui Stocki a face o gramatică ruteană cu ajutorul unui
neamţ, al d-lui prof.Gartner, care e profesor la universitate pentru limbile
romane (italiană, spaniolă, şel), fără a avea auditori şi care după, care gramatica
limba ruteană nu posede mai puţin de poate 32 de declamaţiuni – a face istoria
Bucovinei i-ar succede poate tot aşa de bine. A schimonosi faptele istorice, a
face deducţiuni greşite după bunul plac – aceasta nu e virtutea unui istoric.
Istoricii care scriu pentru foloase materiale, sau cu pătimire, sau
conduşi de idei fixe, strică hârtia.
D-l Stocki voieşte să demonstreze că Bucovina n-a fost nici când
românească, că turcii, polonii şi grecii au fost stăpânii ei, că românii
românizează, că românii sunt renegaţi. Spre a şti, care poporaţiune a fost şi
104
trebuie să fie băştinaşă în Bucovina a şti tot ţăranul neînveninat de “Hayka” d-

lui Stocki et cons.
Bucovina a fost românească înainte de anexare la Austria şi
poporaţiunea bucovineană nu a putut să-şi piardă caracterul etnic prin anexare.
Limba română a fost şi după anexare singura stăpânitoare în biserică şi şcoală.
Acesta e fapt istoric.
După un secol de ani, jumătate din poporaţiune nu mai aparţine naţiunii
române.
Ce înseamnă această împrejurare? Poate că românii romanizează? Au a
uitat cinstita “Bukowyna”, când spuse înainte de vreo doi ani că ucrainţilor le
succede aşa de bine planul lor de rutenizare, că în al treilea neam, românii nu-şi
mai cunosc originea. Pe timpul acela însă, “Bukowyna” obţinea de la guvernul
local 14.000 florini, apărea zilnic şi în acea dispoziţie făcu mărturisirea
amintită, că ea rusifică teribil. Aceasta corespunde adevărului. Multe sate,
odinioară curat româneşti, astăzi se gerează ca ruseşti. Contactul cu nătângii
velniceri galiţieni, lemnarii, cerşetorii, contactul cu amploaiaţii recrutaţi din
Galiţia au constrâns poporul român de a învăţa ruseşte. Şi pe românul care
vorbeşte ruseşte, îl numără baba de “Bukowyna” la ruşi.
Această babă mai pretinde că preoţii de naştere români, care ocupă
parohii – anume în părţile ruseşti – să se gereze de ruşi şi să crească familia lor
ruseşte.
Oare are baba aceasta de “Bukowyna” pic de ruşine ? Are ea logică ?
Toate aceste lucruri îi sunt mărimi necunoscute.
Înainte de un an, au fost rutenii tineri cumpeniţi cu bani (14.000 fl) şi
gogoliţi pe toate terenele de guvernul local – astăzi nu primesc 14.000 fl, dar
sunt totuşi sprijiniţi foarte de guvernul local.
D-l Omelian Popowicz terorizează grozav în învăţătorime; fiecare
învăţător a necesitat de a ţine “Bukowyna”; guvernul ştie şi tace. Ba, orice
denunţare la adresa românilor, guvernul o bagă în seamă. Inspectorii români
trebuie să fie internaţionali, pe când Omelian Popowicz are dreptul de a fi
şovinist naţional. Ce înseamnă această cinstită “Bukowyna” dacă te mai simţi a
fi cinstită sau dacă ai fost cândva ? A face agitaţie, a corupe poporul
moralmente e scopul principal al “Bukowynei”. Rodul sămânţii ce o seamănă
această foaie, va fi cel al “Praţei”, ce a apus deja.
La adresa preoţilor români scrie “Bukowyna” murdării de tot soiul – şi
cu aceste murdării îndoapă ea poporul, aţâţându-l la neascultare faţă de sfatul
preoţilor săi. Ea nu cere ca preoţii să fie modele pentru popor, ci ea pretinde ca
preoţii să se facă ruşi.
Dar, în fine, pe cine reprezintă “Bukowyna” ? Pe care popor ? Pe cel
pravoslavnic, pe lemnari, torbari şi hargaţii de pe la velniţe.
105
Ioan Cocuz
Iată, “Bukowyna”, babă fără ruşine, poporul pentru care trebuie să

lucre. Pentru acest popor să facă stăpânul d-tale d-l Stocki, istorie: istoria
lemnarilor, cerşetorilor, hargaţilor de pe la velniţe, să se publice în
“Bukowyna”.
Istoria românilor o vor face istorici iubitori de fapte adevărate – şi nu
şoviniştii naţionali. Istorici ca Kaindl şi Stocki, sunt ei în faptă “istorici” ?!
“Bukowyna” zice că românii şi rutenii conservativi sunt “perechinicel”.
Întrucât sunt bătrânii ruteni renegaţi, cel […] au răspuns deja şi vor răspunde ei
înşişi cât însă atinge constatarea aceasta pe români, observăm că românii nu
posed nimic din neamul pe care-l reprezintă “Bukowyna”.
Românii sunt din neamul nobil.
Mult nu ne vom ocupa de baba de “Bukowyna” nici pe viitor căci unei
babe, care a pierdut ruşinea, cu cât mai multă atenţie îi dai, cu atât de mai cu
minte se crede şi bârfele curg, până nu pică la pământ de boală alcoolică.
Dar d-nul baron Bourguignon să facă odată dreptate şi să nu
sprijinească nişte oameni care seamănă vrajbă între popoare, pentru că nimic nu
e sfânt. Au poate îi place d-lui Bourguignon tulburările ce au loc în Galiţia ?
Până când va suferi d-l baron Bourguignon ca Stocki, Pihuleak să atace
biserica, să submineze disciplina în popor ? Până când va suferi şi gogoli d-l
baron Bourguignon pe d-l Omelian Popowicz, ca el ca inspector să facă politică
naţională între învăţătorime ?
Până când vor dura aceste stări, până atunci trăim în convingerea că
guvernul e duşmanul nostru, al poporului român, şi de confesiunea gr.orientală
şi că el (guvernul) foloseşte pe rutenii tineri ca unealtă contra noastră. A face
din români – ruteni şi din rutenii gr.or. – ruteni greco-catolici se pare a fi
deviza de care se ţine guvernul. Iezuiţii joacă rolul lor. Din ruteni a face poloni
e lucru uşor, dacă greco catolicii se fac odată romano-catolici. Atunci: Vivat
Polonia şi o Bucovina”133.
106
1
Ion I.Nistor – Problema ucraineană în lumina istoriei, Editura Septentrion, Editura Agora, Rădăuţi, 1997, p.72.
2
Ibidem, p.73.
3
Ibidem, p.74.
4
Ştefan Purici – Hotarele meridionale ale Haliciului în Spaţiul nord-est carpatic în mileniul întunecat, Editura
Universităţii “Al.I.Cuza”, Iaşi, p.194.
5
Ibidem, p.192.
6
Ion I.Nistor – Op.cit., p.54.
7
Ibidem, p.63-64.
8
Ibidem,
9
Ştefan Gorovei – Întemeierea Moldovei – Probleme controversate, Editura Universităţii “Al.I.Cuza”, Iaşi, 1997,
p.20.
1 0
Dan Gh.Teodor – Contribuţiile cercetărilor arheologice la cunoaşterea istoriei, spaţiului carpato-nistrean în
sec.II-XIV, în Spaţiul nord est carpatic în mileniul întunecat, Editura Universităţii “Al.I.Cuza”, Iaşi, 1997, p.220-
221.
1 1
Ibidem.
1 2
Ibidem, p.223.
1 3
Ibidem, p.224-225.
1 4
Ibidem, p.225.
1 5
Gheorghe Postică – Unele consideraţii privind interpretarea etnică a monumentelor arheologice medievale
timpurii din nordul Bucovinei, în Spaţiul nord est carpatic în mileniul întunecat, Editura Universităţii “Al.I.Cuza”,
Iaşi, 1997, p.118.
1 6
Dan Gh.Teodor – Op.cit., p.225.
1 7
Ibidem, p.226.
1 8
Ibidem, p.227.
1 9
Ştefan Olteanu – Structuri teritorial-politice româneşti în spaţiul carpato-danubiano-pontic în secolele VIII-XI, în
“Revista de istorie”, 2/32, 1979, p.307.
2 0
Ştefan S.Gorovei – Op.cit., p.37-40.
2 1
Ibidem, p.41.
2 2
Costăchescu – Documente înainte de Ştefan II, vol.I (1374-1447), Editura “Viaţa Românească”, Iaşi, 1931, p.614.
2 3
Ibidem, p.629.
2 4
Renate Möhelnkamp – Contribuţii, Iaşi, 969, apud Ştefan S.Gorovei, Op.cit., p.42.
2 5
Dan Gh.Teodor – Op.cit., p.228.
2 6
A.D.Xenopol – Istoria românilor din Dacia Traiană, Editura “Cartea Românească”, Bucureşti, vol.I, p.222, apud
Ştefan S.Gorovei, Op.cit., p.46.
2 7
Aurel.V.Sava – Documente putnene, I, Focşani, 1929, p.188.
2 8
Ştefan S.Gorovei – Op.cit., p.66.
2 9
N. Iorga – Istoria lui Ştefan cel Mare, Bucureşti, 1966, p. 18.
3 0
V.A.Urechia – Codex Bandinus în Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice, p.64-65, apund Ştefan
S.Gorovei, Op.cit., p.51.
3 1
Grigore Ureche – Letopiseţul Ţării Moldovei – ediţie îngrijită studiu introductiv indexat şi glosar de
P.P.Panaitescu, Editura de Stat pentru literatură şi artă, Bucureşti, 1955, p.65.
3 2
Ibidem, p.94.
3 3
Ibidem, p.99.
3 4
Paul Mihail – Alte acte româneşti de la Constantinopol (IV), în “Anuarul Institutului de Istorie “A.D.Xenopol”,
Iaşi, XII, 1975, p.252 ap. Ştefan S.Gorovei, Op.cit., p.54.
3 5
Teodor Balan – Documente bucovinene, vol.III (1573-1720), Editura consiliului eparhial al Mitropoliei, Tiparul
“Glasul Bucovinei”, Cernăuţi, 1937, p.100.
3 6
Gheorghe Ungureanu – Un document inedit de la Alexandru cel Bun, în RA, 2/X, 1967, p.343.
3 7
DIR, 4/XVII, nr.19, p.14, apud Ştefan S.Gorovei, Op.cit., p.57.
3 8
C.Turcu – Mănăstirea lui Iancu Costin de la Hotin pustiită de răscoale, Iaşi, 1941, p.12.
3 9
Aurel.V.Sava – Op.cit., p.186., apud Ştefan S.Gorovei, Op.cit., p.65.
4 0
Arkadi Jukovski – Istoria Bucovinei, partea I, până la 1774.
4 1
Adrian Şeiciuc – Problema ucraineană în Bucovina Sudică, punctul nostru de vedere, Editura Mustang, Bucureşti,
2001, p.125.
4 2
Victor Spinei – Moldova în secolele XI-XIV, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p.64.
4 3
Aurel V.Sava – Op.cit., p.187-188.
4 4
Ion I.Nistor – Românii şi rutenii în Bucovina – studiu istoric şi statistic, Ediţiunea Academiei Române, Bucureşti,
1915, p.91.
4 5
Ibidem, p.14-25.
4 6
Dimitrie Cantemir – Descrierea Moldovei, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1973, (traducere după originalul
latin de Gh.Guţu), Notă asupra ediţiei de D.M.Pippidi, p.132.
4 7
I.Nistor – Op.cit., p.25.
4 8
U.M.Florin – Vechimea ucrainenilor în România, în “Moldova Nouă”, Iaşi, 1939, p.5.
4 9
Nicolae Iorga – Studii şi documente cu privire la istoria Românilor, Bucureşti, vol.VI, p.286.
5 0
Veniamin Ciobanu – Relaţiile politice româno-polone între 1699 şi 1848, Bucureşti, 1980, p.115-127.
5 1
Ibidem, p.300.
5 2
Ion Nistor – Istoria Bucovinei, ediţie şi studiu biobibliografic de Ştefan Neagoe, Editura Humanitas, Bucureşti,
1991, p.21.
5 3
Nicolae Iorga – Op.cit., p.239.
5 4
Ion Nistor – Op.cit., p.50.
5 5
Codrescu – Uricarul, I, ediţiunea a II-a, Tiparul “Buciumului Român”, Iaşi, 1871, p.193, apud I.Nistor, Op.cit.,
p.48.
5 6
Nicolae Iorga – Op.cit., p.300.
5 7
Ioseph Rohrer – Bemerkungen auf einer Reise von der türkischen Gränze über die Bukowina, durch Ost und
Westgalizien, Wien, 1804.
5 8
George Bogdan Duică – Bucovina – Notiţe politice asupra situaţiei, Institut tipografic T.Liviu Albini, Sibiu, 1895,
p.125.
5 9
Joseph Röhrer – Op.cit., p.79.
6 0
Joahann Polek – Topograpische Beschreibung der Bukowina mit militarischen Ammerkungen von major Friedrich
von Mieg, “Jahrbuch des Bukowiner Landes museums”, Czernowitz, nr.5/1897, p.11-12, apud Mihai Ştefan Ceauşu
– Bucovina Habsburgică de la anexare la Congresul de la Viena, Fundaţia Academică “A.D.Xenopol”, Iaşi, 1998,
p.68.
6 1
Ioan Budai Deleanu – Scurte observaţii asupra Bucovinei, al.8, p.379, al 10, p.389, al 22, p.389, în Bucovina în
primele descrieri geografice, istorice, economice şi demografice, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1998.
6 2
A.Ficker – Hundert Jahre (1775-1875), p.406.
6 3
N.Cotlarciuc – Acte şi documente moldoveneşti din Bucovina, p.55.
6 4
Ibidem.
6 5
Vintilă Mihăilescu – Infiltraţia ruteană în nordul Moldovei, în “Buletinul Societăţii Regale de Geografie”, Tomul
XLII-1923, p.71-72.
6 6
Ibidem, p.75.
6 7
Ibidem, p.72.
6 8
Ibidem.
6 9
Ibidem, p.73-74.
7 0
Rutenizarea Bucovinei – p.9-10; George Bogdan Duică, Op.cit., p.133.
7 1
I.E.Torouţiu – Poporaţia şi clasele sociale din Bucovina, Biblioteca Bucovina, Bucureşti, 1916, p.33.
7 2
Vintilă Mihăilescu – Op.cit., p.76.
7 3
Ibidem, p.76-77.
7 4
Istoria şcoalelor poporale române din Bucovina, în “Deşteptarea”, anul I, nr.13/1-13 iulie 1893.
7 5
Ibidem.
7 6
Ibidem.
7 7
Ibidem.
7 8
Ibidem, nr.14/15-22 iulie 1893.
7 9
Ibidem, nr.4/15-27 februarie 1893.
8 0
Rutenizarea Bucovinei; George Bogdan Duică, Op.cit., p.84.
8 1
Ibidem.
8 2
Ibidem, p.87-88.
8 3
Ibidem.
8 4
“Bukowyna”, Cernăuţi, nr.116/1897.
8 5
“Deşteptarea”, Cernăuţi, din 25 iulie 1903.
8 6
Răzeşii noştri din Cuciur Mic, în “Deşteptarea”, anul IV, nr.1/1-13 iunie 1896.
8 7
C.Morariu – Istoricul şcolii greco-orientale din Cernăuţi, Cernăuţi, 1889, p.6.
8 8
Rutenizarea Bucovinei; George Bogdan Duică, Op.cit., p.317.
8 9
Ibidem, p.316-318; Preotul Dimitrie Ţopa – Românismul în regiunea dintre Prut şi Nistru, Bucureşti, Editura Casei
Şcoalelor, 1928.
9 0
I.Nistor – Op.cit., p.54.
9 1
Preotul Dimitrie Ţopa – Op.cit., p.19-20.
9 2
Ibidem, p.8.
9 3
Ibidem, p.26-28.
9 4
Ibidem, p.28.
9 5
Ibidem, p.2.
9 6
Ibidem, p.29-30.
9 7
Ibidem.
9 8
“Timpul”, Cernăuţi, din 21 noiembrie 1900.
9 9
Ibidem.
1 00
I.E Torouţiu – Op.cit., p.45.
1 01
Slavizarea forţată a Bucovinei, II, în “Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, anul VI, nr.51/27 iunie-9 iulie 1896.
1 02
“Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, an III, nr.22/18-30 martie 1893.
1 03
Slavizarea forţată a Bucovinei, II, în “Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, an VI, nr.51/27 iunie-9 iulie 1896.
1 04
“Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, an III, nr.45/3-15 octombrie 1891.
1 05
Ibidem.
1 06
Rutenii din Bucovina şi pretinşii lor conducători, în “Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, an II, nr.76/24 septembrie-6
octombrie 1892.
1 07
Ibidem.
1 08
Ibidem, an I, nr.45/3-15 octombrie 1891.
1 09
Ibidem.
1 10
Silvester Daskiewicz – Die Lage der gr.or Ruthenen in der Bukowinaer Erzdiöceze, 1891, p.157-160 şi “Gazeta
Bucovinei”, Cernăuţi, an VI, nr.41/23 mai-6 iunie 1896.
1 11
“Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, an VI, nr.41/23 mai-6 iunie 1856.
1 12
Ibidem, an VI, nr.22/1894 şi George Bogdan Duică, Op.cit., p.165-166.
1 13
“Deşteptarea”, Cernăuţi, an XI, nr.19/6-19 martie 1903.
1 14
Ibidem, nr.26/30 martie-12 aprilie 1903.
1 15
Memoriul Românilor greco-orientali privitor la chestia bisericească din Bucovina în Dr. Ion Nistor – Istoria
bisericii din Bucovina.
1 16
Ibidem, p.279,281.
1 17
“Deşteptarea”, Cernăuţi, nr.26/30 martie-12 aprilie 1903.
1 18
Memoriul Românilor greco-orientali privitor la chestia bisericească din Bucovina în Dr. Ion Nistor op.cit.
1 19
“Deşteptarea”, Cernăuţi, nr.26/30 martie-12 aprilie 1903.
1 20
Ibidem, nr.19/6-19 martie 1903.
1 21
Guvernul Bucovinei şi Românii, III, în “Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, an I, nr.45/3-15 octombrie 1891.
1 22
“Bukowyna”, Cernăuţi, nr.116/iunie 1896.
1 23
Ibidem, nr.249/10-22 noiembrie 1896.
1 24
Slavizarea forţată a Bucovinei, în “Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, an VI, nr.50/23 iunie-5 iulie 1896.
1 25
Ibidem.
1 26
T.V.Ştefanelli – Einige statistische und historische Daten aus der Bukowina, Deutsch von Stefan Popescu in
„Czernowitz. Wochenblatt” - 1881.
1 27
“Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, an V, nr.46/11-23 iunie 1895.
1 28
Ibidem.
1 29
“Patria”, Cernăuţi, an V, nr.42/21 iunie 1900.
1 30
I.E.Torouţiu – Op.cit., p.111-113.
1 31
August Heft – Die etnografische Zuzamensetz der Bevolkerung der Bukowina von Prof. dr. Raimund Friedrich
Kaindl, Czernowitz-Wien.
1 32
E.Hurmuzachi – Documente, supliment II, vol.III, p.293.
1 33
“Patria”, Cernăuţi, an I, nr.155/19-31 iulie 1898.
POLONEZII
În anul 1775, în Bucovina existau conform recensământului Rimski-

Korsakov, 450 de polonezi, adică 0,54% din populaţie.
Ca element politic, polonezii şi-au făcut cunoscută prezenţa în
Bucovina după înlocuirea administraţiei militare şi încorporarea provinciei în
anul 1786, la Galiţia.
Ideea înglobării administrativ-politice a Bucovinei la Galiţia nu a
apărut spontan, ea a fost, se pare, premeditată, cu mult timp înainte, de vreme
ce, într-un memoriu al boierului Balş, din 13 noiembrie 1780, se vorbeşte de
teama boierimii moldovene din Bucovina faţă de o eventuală alipire a
Bucovinei la Galiţia: “în cazul când Bucovina ar fi împărţită între diferite
jurisdicţii cum ar fi încorporată Galiţiei sau Ludomeriei, aceştia ar putea deveni
oarecum reţinuţi”1.
H.I.Bidermann susţine că ideea anexării Bucovinei la Galiţia vine de la
nobilimea galiţiană: “din Galiţia se agitase viu pentru anexare”2.
Aceeaşi idee răzbate şi din Comentariul la Petiţia Ţării din 1848, făcut
în broşura “Zur Begrudűng der Bukowinaer Landes Petition”, în care se arată
că “staturile bucovinene nu au mers niciodată la dietele galiţiene de până
acum”3.
Deputatul galiţian Ziemialkowsky declara, cu tupeu, în anul 1848, în
Camera Deputaţilor a Parlamentului Imperial de la Viena: “Bucovina cu fondul
ei religios de 700.000 de florini şi cu alte lucruri ar fi pentru poloni o bucăţică
foarte ademenitoare”4.
Devenind district al Galiţiei, Bucovina a reprezentat un debuşeu pentru
populaţia neocupată economic, nefolositoare, din această provincie. “Noi din
capul locului ne-am ferit a ne ocupa cu polonii din Bucovina. Contingentul
acesta îl dau funcţionarii, vreo câţiva meseriaşi şi droaia de lucrători şi
servitori, care fugiţi de mizeria ce bântuie în Galiţia, s-au aşezat şi adăpostit în
frumoasa şi odinioară bogata Bucovină. Ei nu au nici o bază în această ţară, nu
au popor agricultor şi nici nu sunt recunoscuţi de naţionalitate cu limba sa
proprie, bunăoară ca Românii, Rutenii şi Germanii ale căror limbi se iau oficial
în considerare ca limbi ale ţării”5.
Imensul puhoi al slavilor veniţi din Galiţia ca lucrători la pădure, la
fabricile şi fierăstraiele de cherestea, la căile ferate, ca funcţionari, iar mai
târziu ca lucrători la fabricile de zahăr, avea misiunea de a face să dispară
populaţia băştinaşă românească: “Ţăranul român, în de regulă, nu este primit ca
lucrător la scoaterea lemnului fiindcă antreprenorii îşi comandă sute şi mii de
111
Ioan Cocuz
lucrători străini, de obicei mazuri galiţieni. De aceştia sunt pline pădurile şi

plaiurile Bucovinei. Ei vin, cârduri, cu ferestre în spate şi rămân aici în ţară
(subl.n.I.C.), vară şi iarnă, când în pădure la lucru, când în crâşmă la băut, când
la poduri şi pe lângă biserici la cerşit [...]. De răul lor, românii nu încap nicăieri
la lucru”6.
Funcţiile publice în administraţie, în justiţie, avocatură, notariat, erau
ocupate prin numiri de la Lemberg. Este evident că polonezii galiţieni şi-au
făcut intrarea în Bucovina ca element de stăpânire al autorităţii de stat7.
Galiţia ea însăşi anexată la Imperiul Habsburgic, subordona la rândul
său, din punct de vedere administrativ, Bucovina, o altă provincie anexată cu
forţa la Austria.
La început această situaţie îşi găsea, poate, justificarea, prin faptul că
noului teritoriu anexat îi era necesară o perioadă de tranziţie, pentru a se putea
acomoda şi apoi integra în sistemul administrativ, politic, economic, juridic
austriac. Din acest punct de vedere funcţionarul străin se impunea de la sine, nu
ca fiind superior funcţionarului băştinaş, ci pentru că din punct de vedere tehnic
aducea ceea ce acesta trebuia să înveţe pentru a se putea integra noului sistem.
Şi părea cu totul inofensiv pentru viaţa politică a Bucovinei, faptul că
funcţionarul venea din Galiţia, iar Bucovina devenise district galiţian. Aşa
părea atunci, pentru că funcţionarul galiţian nu trecea drept polonez, ci era
considerat funcţionar austriac7bis: “noi putem încredinţa pe polonii noştri, că
vom păstra şi faţă cu ei o atitudine binevoitoare câtă vreme vor respecta
ospitalitatea noastră şi nu vor încerca să deie altora mână de ajutor pentru
zădărnicirea aspiraţiunilor naţionale ale poporaţiunii autohtone din Bucovina”8.
Intraţi în Bucovina ca funcţionari austrieci, galiţienii îşi arată rapid
adevărata faţă. Limba polonă era ca şi limba română, limbă oficială iar atunci
când cetăţeanul bucovinean, fie el român, rutean, german, se adresa
funcţionarului, trebuia să vorbească în limba polonă.
Polonezii galiţieni au transformat perioada de tranziţie într-o stare
definitivă. Aceasta nu putea să dureze mult9.
Separarea Bucovinei de Galiţia devenise o necesitate imperioasă,
absolut întemeiată istoric.
Revoluţia de la 1848 a creat premisele obţinerii autonomiei Bucovinei,
autonomie pe care autorităţile habsburgice o concepeau în contextul interesului
general german austriac, de penetrare spre estul şi sud-estul Europei.
Semnificative au fost, în acest sens, discuţiile care au avut loc în
Comisia pentru redactarea constituţiei, din Parlamentul imperial de la
Kremsier. Trei deputaţi germani, Fischhof, Lasser şi Brestel se pronunţau ferm
pentru separarea Bucovinei de Galiţia. Astfel Fischhof susţinea că: “Bucovina-i
un punct de cristalisaţiune, la care se va alătura, la timpul său, Valahia şi
112
anume, cu atât mai curând, cu cât, ea şi Moldova o va putea invidia”10. Brestel

spunea acelaşi lucru, cu alte cuvinte “despărţirea ei are şi importanţă politică
căci ea devine un punct de atracţiune pentru Moldova şi Valahia”11.
Deci, imperialii vedeau în Bucovina o “momeală” pentru Moldova şi
Muntenia, sperând, ca în acest fel, politica austriacă ce urmărea controlul sud-
estului european şi gurilor Dunării, se va realiza prin atragerea în sfera ei de
influenţă, sau poate chiar să înglobeze, cele două state româneşti.
Un alt deputat german, Rieger, se temea de întărirea Bucovinei,
gândindu-se că aceasta poate fi pierdută pentru Coroană, prin atragerea de către
Moldova şi Valahia: “Trebuie ca rutenii să fie recunoscuţi ca naţionalitate şi să
fie ocrotiţi şi (subl.n. I.C.) în Bucovina, ceea ce se va face mai bine dacă-i
lăsăm să rămână uniţi cu Galiţia, decât dacă-i dăm Bucovinei independenţă,
unde-i lăsăm pradă unei gospodării turceşti şi aşa îi putem pierde către
Moldova şi Valahia care poate că odată sunt destinate pentru o secundagenitură
rusească”12.
Deputatul german Kautschitsch, neavând încredere în ruteni pe care îi
bănuia de rusofilism, se pronunţa pentru despărţirea de Galiţia, arătând că:
“Austria trebuie să-şi arunce privirile mai ales asupra teritoriului danubian şi să
caute a ocroti Moldova şi Valahia, ce se poate mai bine face prin această
separare şi printr-o dietă în Cernăuţi”13.
Constituţia imperială de la 4 martie 1849, prevedea ca Bucovina să
devină ducat, iar la 29 septembrie 1850, a fost promulgată Constituţia noului
ducat şi Legea privind alegerile pentru dieta Bucovinei.
După ce, în anul 1853, Bucovina fusese despărţită formal de Galiţia, în
august 1859, a fost iarăşi subordonată administraţiei galiţiene, motivându-se
acest act, prin dificultăţile financiare prin care trecea imperiul.
Adevărul era că nobilimea poloneză, râvnea la bogăţiile Bucovinei, iar
propunerea de revenire a Bucovinei la Galiţia a aparţinut contelui
Goluchowski.
Abia în anul 1861, după încă o “repriză” de administraţie galiţiană,
Bucovina devine Ducat al Coroanei de Habsburg, cu instituţiile aferente.
Cu toate acestea, Bucovina rămânea dependentă de Galiţia prin Curtea
de Apel, Curtea Superioară Financiară, Administraţia Căilor Ferate şi ierarhia
catolică, aceste instituţii având sediul la Lemberg.
Deputatul Smolka face în dieta Galiţiei, în anul 1867, o propunere de
federalizare a Austriei, în patru mari grupe, dintre care una, să fie formată din
regatul Galiţiei şi Lodomeriei cu marele ducat al Krakowiei şi cu BUCOVINA.
Acest Smolka susţine fără nici un temei, că Bucovina a aparţinut din vechime
Poloniei, ba chiar şi Valahia, o perioadă de timp: “Eu cunosc istoria Bucovinei,
precum şi titlul anexării şi cauzele pentru care Bucovina a aparţinut mai demult
113
Ioan Cocuz
Poloniei, ca şi Valahia o vreme scurtă şi abia înainte cu 80 de ani a fost unită cu

Galiţia şi mai ştiu şi pentru ce ea a fost iarăşi despărţită de Galiţia”14.
Vrând să dovedească cât de bine i-a fost Bucovinei la Galiţia, deputatul
Smolka aduce drept argument scrisoarea de mulţumire adresată lui, ca
reprezentant al Galiţiei, de episcopul Hacman. Lucrurile sunt, deci, cât se poate
de clare.
Reacţia a venit prompt, din partea lui Eudoxiu Hurmuzachi: “Deşi are
Bucovina dieta sa proprie autonomă, deşi s-au lărgit acesteia acum, prin
constituţiune, cercul de activitate, totuşi am fi dorit foarte mult a o vedea
investită cu prerogative potrivite cu o autonomie mai întinsă a ţării, cu toate că
suntem departe de a dori pentru Bucovina, federalismul, care ar fi moartea
independenţei noastre provinciale căci îndată am fi anexaţi”15.
George Bogdan-Duică face o binevenită remarcă prin care explică
poziţia pro “centralistă” a lui Eudoxiu Hurmuzachi: “Aici am desvelit originea
patriotică-politică a centralismului austriac-german a lui Eudoxiu
Hurmuzachi”16.
Documentele vremii ne ajută să ajungem la concluzia că bucovinenii,
cu greu, reuşeau să ocupe funcţii în administraţie, în celelalte instituţii cu care
fusese dotat Ducatul, odată cu obţinerea autonomiei.
Limba polonă încetează să mai fie limbă oficială în Bucovina,
rămânând doar, limbă de conversaţie.
Totuşi, pe unele paliere ale societăţii, schimbarea era doar formală.
Curtea de Apel din Lemberg numea pentru Bucovina funcţionarii superiori de
justiţie, acorda posturi de notari, admitea pe noii avocaţi.
Din punct de vedere financiar, Galiţia trata Bucovina ca pe o sucursală,
cu tot ce derivă din această situaţie, inclusiv corupţia: “E deci învederat că
corupţiunea e importată în ţară de către străini care nu au durere pentru ea, care
nu o consideră drept o patrie adevărată, ci de o oaie bună de tuns sau de o mină
bună de exploatat”17.
Gravele fraude financiare şi de la vămile din Bucovina a făcut ca
ministrul de finanţe austriac să-l întrebe pe un deputat polonez din dieta
Bucovinei: “Ei ce istorii fac compatrioţii D-Tale?” Deputatul răspunse:
“Excelenţă, vă greşiţi, ăştia nu sunt compatrioţii mei, ci funcţionarii trimişi de
ministerul D-Tale în Bucovina”18.
Centrul ierarhic clerical catolic din Lemberg îşi trimitea în Bucovina,
liota de slujitori fideli galiţianismului polonez.
Autonomia Bucovinei era subminată şi de faptul că Administraţia
Căilor Ferate era subordonată Galiţiei.
114
Dar chiar în administraţia politică, schimbarea nu era de fond. Se

instalase aici un sistem de “ocrotire” al polonezilor, cu efecte negative, care se
resimţeau în departamentul instrucţiei, al lucrărilor publice, al domeniilor etc.
Aflaţi în diferite funcţii galiţienii întindeau mâna celor de acasă,
aducându-i în Bucovina, oferindu-le funcţii. Aceştia, la rândul lor, procedau la
fel cu alţi polonezi din Galiţia19.
În felul acesta, polonezii îşi păstrau aproape intacte poziţiile.
Şi, în timp ce partidele politice se încăierau pentru cine ştie ce postuleţ,
problemele vitale pentru provincie atingeau cote dramatice, zeci de tineri, în
special români, cu studii şi solide cunoştiinţe, erau obligaţi să-şi caute posturi
în afara Bucovinei, pentru că în justiţie, căi ferate, notariat, avocatură, în alte
sectoare de activitate se loveau şi de polonezii veniţi din Galiţia. Iată una din
faţetele cele mai periculoase ale polonismului bucovinean20.
Autorităţile habsburgice au sprijinit permanent expansiunea rutenilor şi
polonezilor din Galiţia în Bucovina, acordându-le cu multă uşurinţă posturi de
funcţionari ai statului în justiţie, administraţie, finanţe, căi ferate, poştă şi
telegraf, învăţământ, creând, în acelaşi timp, mari greutăţi românilor la
accederea în aceste funcţii, ducând o politică vădit antiromânească, făcând
jocul, conştient sau inconştient, unei politici ruteano-polone de perspectivă,
extrem de periculoasă pentru Bucovina.
Partidul Naţional Român din Bucovina a sesizat pericolul pentru
români, al acestei birocraţii ruteano-polone care controla aproape toate
segmentele societăţii bucovinene: “Una dintre cele mai mari calamităţi pentru
Bucovina a fost totdeauna desconsiderarea bucovinenilor la ocuparea funcţiilor
publice şi umplerea acestora cu străini veniţi fie din Galiţia, fie din alte regate
şi ţări austriece”21.
Într-un memoriu înaintat Ministerului de Justiţie din Guvernul Central
de la Viena, Partidul Naţional Român prezenta situaţia românilor aflaţi în
serviciul statului. În justiţie, în anul 1890: LaTribunalul din Cernăuţi, din 9
consilieri nici unul nu era român; dintre cei 5 secretari de consiliu, doar 2 erau
români; din 8 adjuncţi numai unul era român; din cei 30 de ascultanţi şi
practicanţi, 20 erau străini; la oficiile de manipulaţiune lucrează un singur
român; din cei 8 pretori care ţin de tribunalul din Cernăuţi, nici unul nu era
român. La Tribunalul din Suceava din cei 4 consilieri doar unul era român; nici
un român nu era secretar de consiliu; din cei 6 adjuncţi, 2 erau români; la
oficiile auxiliare erau români numai 2 funcţionari; din 6 pretori, 2 erau
români22.
Dintre cei 15 notari c.r. din Bucovina, numai 2 erau români23.
Faptul că românii nu puteau accede ca funcţionari ai statului ar fi putut
fi oarecum compensat, dacă funcţionarii străini, în cea mai mare parte germani
115
Ioan Cocuz
şi polonezi, pe lângă limba oficială – germana -, ar fi cunoscut şi ambele limbi

ale ţării, iar în districtele româneşti, limba română. Dar nu era aşa. În justiţie,
unde, în anul 1892, s-au făcut noi numiri, românii au fost pur şi simplu
eliminaţi, refuzându-li-se numirile în pofida faptului că din punct de vedere
profesional corespundeau.
La judecătoriile din Bucovina, în contra dispoziţiilor legii, figurau ca
judecători persoane care, sau nu cunoşteau deloc limba română, sau nu o
cunoşteau în măsura să poată conversa. Astfel, 55 de judecători în frunte cu
preşedintele de tribunal nu cunoşteau limba română. Preşedinţi de tribunal :
Ipolyt Martyrowicz şi Ignatie baron Szimonowicz; Consilier la Curtea de Apel
– Carol Crynicki, Adolf Hailig, Mihaiu Czarnecki, Vladimir Jasinicki, Iuliu
Negrusz, Otto Sauerquel, Maximilian Chlebrik, Filimon Kalitowski; Secretari
de Consiliu – dr. Bernhard Barber, Isidor Mayer, Zaharie Bogosiewicz, Fredrik
Hasenöhl,; adjuncţi – Emil Lewicki, dr. Albert Salter, Iuliu Trompeteur,
Antonin Nevecerel, dr. Carol Woinarowicz, Vladimir Mihalski, Adolf Sommer,
Iuliu Donicewicz, Carol Wachlowski, Arthur Malek, Maximilian Kobylanski,
Sigmund Badian, Casimir Tarlecki, Iosif Zeidler, Mihaiu Koralewicz, dr.
Emanuil Dresdner, Albert Boskowitz, Stanislau Limberger, Sigismund Dworki,
Iosif Flasch, dr. Ignatie Salter, Teofil Eiweling, Emil Okobko, Corneliu
Lucasiewicz, Cornel Plohn. Pretori – Arthur Fangor, Isidor Lukzacowski,
Adolf Öhl, Petru Winarski, Iosif Kupetz, Iosif Gugalski, Valerian Vania, Paul
Meisler. Procurori – Alexander Artimowitz. Ascultanţi – Cristofor Iakubovicz,
Alexander Weismann, Iuliu Sedelmayer, Grigorie Hankewitz, Iuliu Hubrich24.
Acuzaţiile pe care românii le-au adus instanţelor judecătoreşti cu
prilejul procesului intentat ziarului “Gazeta Bucovinei”, cărora le-a imputat
necunoaşterea limbii române, au fost etichetate de şeful partidului “german-
liberal”, dr. Iosif Rott, drept şovinism românesc, o manifestare a şovinismului
“junkerilor feudali-clericali”. Lăsând la o parte eticheta nedreaptă de
“şovinişti” pusă românilor, Ordonanţa ministrului de stat, din 4 iulie 1860,
nr.2166, publicată de guvernul Bucovinei prin circulara sa din 5 februarie 1866,
nr. 699, avea următorul conţinut: “Guvernul c.r. al ţării se simte îndemnat a
aduce căpitanului districtual c.r. aminte spre precisă urmare întocmai
dispoziţiunilor înaltului minister de stat de la 4 iulie 1861, nr.2166, intimate
prin emisul de la 9 ianuarie 1861, nr.21 cu privire la folosinţa limbilor ţării, şi
anume a limbii germane, române şi ruseşti în comunicarea oficială cu partidele
(părţile n.n. I.C.). După aceste dispoziţiuni, partidele şi reprezentanţii lor au, pe
teritoriul acestei administraţiuni, voie de a-şi scrie scrisorile lor autorităţii şi
oficii, într-una din amintitele trei limbi ale ţării şi autorităţile şi oficiile din
această ţară sunt îndatorate a redigia protocoalele despre presentaţiunile verbale
ale partidelor, precum şi cele despre ascultarea lor, a martorilor sau a experţilor
116
la pertractări oficiale, în acea limbă a ţării care e limba maternă a partidelor

respective. În publicaţiunile oficiale către partide, autorităţile şi serviciile au să
se servească de aceea dintre cele trei limbi amintite în care s-a predat escibitul
prin presentaţiunea verbală sau în care s-a făcut pertractarea protocolară şi dacă
acest fel de incident nu e la mijloc, în limba maternă a respectivei partide”25.
Referitor la judecăţile penale în Bucovina, emisul Ministerului de
Justiţie din 17 august 1864, nr.7017 specifica: Către presidiul Curţii de Apel şi
către Procuratura supremă din Leow: “Deoarece în Bucovina limbile germană,
română şi rusească trec de limbi ale ţării, iar împrotocolările judecătoreşti
urmau până acum exclusiv limba germană, ministerul de justiţie se află
îndemnat a ordona:
1.Judecătoriile din Bucovina au să pertracteze în limbile partidelor
(părţilor n.n. I.C.) dacă aceste cunosc numai limba română sau cea rusească,
ascultarea acuzaţiilor şi depoziţiunilor martorilor în afaceri penale trebuie să se
facă, după putinţă, în limba celor ascultaţi sau să se ia la protocol cel puţin
pasagiile hotărâtoare din dispoziţiunile acuzatului sau a martorului în limba
română ori rusească, dacă el cunoaşte numai una dintre aceste limbi şi nu şi
limba germană.
2.Când depunerea jurămintelor se face în limba română sau ruteană
protocoalele despre aceste limbi redigiate sau cel puţin formulele jurământului,
să intre la protocol în aceste limbi.
3.Trebuie să se caute la aceea ca persoanele judecătoriei ce
funcţionează la pertractările criminale şi finale precum şi funcţionarii,
procurorii de stat şi apărătorii să cunoască limba acuzatului pentru cazul când
acesta nu ştie decât limba română sau rusească, pertractarea să se facă după
putinţă şi motivaţia ei să se publice în aceste limbi.
4.În caz de trebuinţă trebuie să se procureze şi să se folosească
tipăriturile recerute pentru citaţiuni de tot felul, pentru decrete şi tutorie,
protocoale de jurământ, constatări de moarte, protocoale şi edicte şi în limba
română şi rusească.
Aceste dispoziţiuni sunt a se publica judecătoriilor subordonate din
Bucovina spre întocmai urmare (subl.n. I.C.), procuratura din Cernăuţi spre
ştiinţă şi întocmai urmare (subl.n. I.C.)26.
Nu există nici o îndoială că, prin origine, prin modul în care s-a infiltrat
şi impus în timpul administraţiei galiţiene, prin felul în care se manifesta în
Bucovina, polonismul semnifica stăpânirea străinului27.
Prin felul în care acţiona, polonismul era de sorginte politică şi avea o
misiune eminamente politică. Un funcţionar polonez împlantat în Bucovina are
rol de avantgardă, de cap de pod şi nu este în interesul acestei mişcări din afară
să fie retras. Polonezul, indigen de acum, reprezintă poziţia dobândită,
117
Ioan Cocuz
galiţianul însă, înseamnă încă o poziţie de câştigat şi, pe lângă aceasta, o

întărire a poziţiei dobândite28.
Dacă polonezii ar rămâne numai la un număr de galiţieni intraţi deja în
Bucovina, nu ar reprezenta un pericol pentru provincie, pentru populaţia
românească băştinaşă. Dar această mişcare este sprijinită, reâmprospătată
mereu din centrul ei de influenţă din Galiţia, se hrăneşte moral şi spiritual din
Galiţia pentru a-şi putea conserva prezenţa şi caracterul său în Bucovina29.
Această mişcare a polonismului galiţian urmăreşte în Bucovina două
obiective:
-Accentuarea dependenţei acesteia faţă de Galiţia, aşa cum fusese după
1786.
-Transformarea acesteia într-un debuşeu permanent pentru populaţia
inutilă din Galiţia, concomitent cu părăsirea Bucovinei, sub presiunea aceasta,
de către intelectualitatea autohtonă şi nu numai, care nu se mai putea realiza
profesional.
În Bucovina, ducat autonom, cu instituţiile sale specifice, polonezii se
aflau în faţa unei vieţi constituţionale, unei vieţi politice, cu aparenţe
democratice, în care legătura dintre stat şi populaţie era făcută de partidele
politice30.
În acest context, polonezii îşi crează partide şi societăţi politice pentru
a se legitima în viaţa politică, acţiune ce reprezintă o uzurpare31.
Prin societăţile şi organizaţiile lor, aceşti polonezi, străini de ţară îşi
crează legături cu populaţia indigenă, exercitând o puternică influenţă pentru a
o transforma în suport parlamentar şi constituţional al polonismului,
reprezentant democratic (?!) al unei influenţe străine în Bucovina32.
Şi astfel, polonezii intră în disputele politice din Bucovina, iau parte la
viaţa constituţională. Aici ei “descoperă” că polonismul şi catolicismul sunt
identice, că armenii catolici sunt armeni polonezi (?!), străduindu-se să-i
transforme în adepţi înfocaţi. Aici ei “descoperă” că rutenii catolici veniţi din
Galiţia, sunt superiori rutenilor ortodocşi33.
În viaţa politică îi vezi pe polonezi făcând coaliţie cu conservatorii apoi
coaliţie cu germanii liberali, nesocotind pe evrei, urmărind în felul acesta, să
obţină un mandat în dieta ţării, pentru ca apoi să se alieze cu evreii pentru a
obţine câteva locuri într-un consiliu.
Polonezii tulburau viaţa politică din Bucovina provocând dispute între
partide, se aliau cu unul pentru a-l învinge pe celălalt, pentru ca la prima
ocazie, să procedeze invers şi să le desconsidere pe amândouă.
Polonezii ca element politic în Bucovina reprezentau un indicator fidel
al expansiunii galiţiene, ei se inspirau din Galiţia şi gravitau spre Galiţia34.
118
Mai ales după anul 1890, când în urma recensământului a rezultat un

număr de 20.000 de polonezi, deci circa 3% din populaţia provinciei, opinia
publică din Bucovina şi-a îndreptat atenţia asupra acestora. Cifra este însă, mult
“umflată”, rezultând şi ca urmare a recenzării populaţiei slovace ca fiind
poloneză35.
În Bucovina nu exista o populaţie poloneză stabilă şi compactă. Cei
mai mulţi polonezi erau funcţionari publici şi privaţi, servitori răspândiţi în
întreaga provincie. Nu exista o comună rurală cu populaţie poloneză compactă,
sau un cerc electoral în care polonezii să aibă o anume minoritate mai
importantă. “Nu există în Bucovina nici măcar o unică comună rurală, cu atât
mai puţin un cerc electoral unde Polonii ar avea cel puţin o minoritate atât de
însemnată încât ar trebui să fie luată în considerare la constelaţiunea politică la
vreo alegere, de majoritate nici nu poate fi vorbă; însemnătatea lor politică este
aşa dară de tot nulă”36.
Câţiva proprietari mari polonezi au cumpărat moşii în Bucovina. Dintre
aceştia, numărul lor nu depăşeşte 20, nici nu locuiesc în Bucovina şi nici nu se
ocupă cu politica. Între ei îi găsim pe Kaietan Iakubowicz şi I. Iakubowicz
(Cuciur Mare), Maximilian Ipolski (Văslăuţi), Emil Bohosiewicz (Bănila pe
Ceremuş), Alfred şi Viktor Cristoffowicz (Carapciu pe Ceremuş)37, contele
Wrszowe-Rey (domeniul Vijniţa), Witold Wolanski (parţial Babin), baronul
Szygmanowicz (Dubovăţ), Jurnitscheck (Ivăncăuţi), Jacobowicz (Cuciur Mic),
Tabora şi Lukasiewicz (parţial domeniul Mosoriufca), Kohanowski (Stăuceni),
Wartanowicz şi Sahanowicz (parţial Comareşti), Landynski şi Brodowski
(Pătrăuţi)38.
Aşa numiţii “armeano-poloni”, adică proprietarii mari armeni nu sunt
polonizaţi, ei nici nu cunosc limba polonă, ci vorbesc româneşte. Problema
aceasta a fost lămurită în sesiunea din 1892 a dietei Bucovinei, când deputatul
Ştefanowicz liderul marilor proprietari armeni a declarat: “clubul armeano-
polon nu este o unitate naţională, ci o întrunire politică (subl.n. I.C.) a
deputaţilor armeni şi poloni”39.
Deci este o deosebire netă între armeni şi polonezi, ceea ce nu
corespunde cu punctul de vedere al politicienilor polonezi, cărora, declaraţia lui
Ştefanowicz nu le-a căzut bine.
În Bucovina, polonezii aveau o atitudine agresivă faţă de români.
Analizând cauzele acestei agresivităţi, credem că acestea se datoreşte
pierderilor teritoriale suferite în nord, din partea Germaniei şi Rusiei40.
Polonezii încearcă să compenseze în Bucovina ce au pierdut în nord.
Este de la sine înţeles că această atitudine a creat o reacţie adversă din partea
populaţiei autohtone.
119
Ioan Cocuz
Românii nu aveau nimic împotriva polonezilor, atâta timp cât

activitatea politică a acestora se limita numai la teritoriile lor istorice-naţionale:
“Dacă însă vor continua cu pretenţiunile lor agresive în Bucovina, atunci pot fi
siguri nu numai că vom respinge cu toată energia oricare pretenţiune, fie ea
cât de modestă, asupra acestei ţări, unde, precum au dovedit, n-au nici o
îndreptăţire, dar ne vom şi apăra în contra lor, ca în contra unei naţiuni care
atacă naţionalitatea noastră. Şi suntem convinşi că noi românii [...] vom afla
mijloacele potrivite ca să ajungem pe cale legală în timp de pace, la acelaşi
rezultat pe care l-au obţinut strămoşii noştri, sunt acu 400 de ani, în timp de
lupte tot aici pe teritoriul Bucovinei”41.
Relevant pentru cunoaşterea poziţiei românilor din Bucovina faţă de
“invazia”, acţiunile şi pretenţiile politice ale polonezilor şi rutenilor, este
Memoriul deputaţilor români din Dieta Bucovinei şi din Parlamentul Vienez
adresat primului ministru al Austriei, Taaffe, în decembrie 1892. Memoriul a
fost semnat de mitropolitul Bucovinei, Silvestru Morariu-Andrievici,
Alexandru Vasilco, Ioan Ţurcan, Ioan Bejan, Iancu Volcinschi, Nicolae
Mustatză, Eugen Stârcea, Victor Stârcea, Ioan Zotta, T.V.Ştefanelli, Modest
Grigorcea, Ilarion Onciul şi deputaţii ruteni “bătrâni” Basil Wolan şi Ioan
Tyminski42.
Românii acuză guvernatorii Bucovinei de complicitate la încurajarea a:
“două partide politice noi şi necunoscute”, aparţinând rutenilor tineri şi
armeano-polonilor, astfel că: “baronul Felix Pino a devenit părintele rutenilor
tineri, iar contele Anton Pace, naşul partidului armeano-polon”43.
În Bucovina: “armeano-polonii formau o minoritate disparentă. Greu
apasă caracterul politic al noului grup politic al armeano-polonilor. Aceştia vor
apărea, probabil, cu noi pretenţii. Se va pune în discuţie problema poloneză. Se
pare că se intenţionează a se rezerva elementului polonez o situaţie
dominantă”44.
Opunându-se categoric ingerinţelor polone, sub diverse forme, în viaţa
politică, economică, socială, culturală, în administraţie şi în sistemul
judecătoresc, politicienii români semnatari ai Memoriului arătau că: “Bucovina
va trebui să insiste la păstrarea caracterului ei naţional. Dacă vine mereu sucurs
din Galiţia, Bucovina va intra în pericol”45.
Se aducea la cunoştinţa Curţii de la Viena că: “Schimbarea în situaţia
Bucovinei a intervenit chiar în timpul recent, după crearea partidului armeano-
polon şi a celui al “rutenilor tineri”. De câţiva ani apare la Cernăuţi, un ziar
polonez subvenţionat din Galiţia, care face propagandă pentru ideea poloneză.
Ei îi atacă pe români şi biserica ortodoxă”46.
Într-adevăr, “Gazeta Polska” înfiinţată în anul 1882 la Cernăuţi, a dus o
permanentă campanie antiromânească, care, în unele momente, a atins
120
paroxismul, provocând pe români, tulburând apele, şi aşa destul de mâloase ale

politicii bucovinene. De altfel, modul de acţiune al ziarului “Gazeta Polska”
este descris, extrem de realist, de Morgensbener, un fost redactor al său: “De la
1882 încoace, de la apariţiunea ziarului “Gazeta Polska”, liniştea ţării e
tulburată, nu atât pentru succesul cu care ar propaga dară ideile sale calciate-cei
mai mulţi dintre proprietarii mari armeano-poloni şi ei se leapădă de ea – ci mai
mult din cauza atitudinii ei provocatoare în cestiunile politice şi naţionale.
Articolii ei de goarnă între care şi cel cu “salvarea acestui petec de pământ
pentru slavism” (subl.n. I.C.), opintirile ei de-a despărţi pe ruşi de către români,
etc, etc, sunt tot atâtea motive pentru a produce în românii bucovineni, o
neâncredere şi pentru a-i înstrăina cu desăvârşire de către poloni, cu care între
alte condiţiuni, ar putea să trăiască în bună pace [...], “Gazeta Polska” o
consider o mare pierdere pentru noi, căci luptând prin minciună şi înşelăciune,
a aţâţat în contra noastră populaţiunea ţării”47.
Se făceau puternice presiuni şi repetate încercări de a impune limba
polonă la judecătorii şi organele administrative, pentru deschiderea de şcoli şi
alte instituţii de învăţământ în limba polonă, pentru recunoaşterea limbii polone
ca a 4-a limbă a provinciei.
În anul 1897, în distrctul şcolar Suceava este numit un nou inspector
şcolar, în persoana lui Carol Kuczynski, autorităţile austriece împlantând într-
un district eminamente românesc, un polonez.
Reacţia românilor, ponderată şi echilibrată, trădează neliniştea faţă de
ameninţarea intereselor şcolare româneşti: “Nu cunoaştem pe d-nul Carol
Kuczynski, noul inspector şcolar al districtului Suceava, nu ştim despre dânsul
nici bine, nici rău şi prin urmare nici nu ne îndreptăm contra persoanei Domniei
sale...Noul inspector şcolar al districtului Suceava este însă străin şi în
consecvenţă, deja în urma originii sale, nu va putea corespunde în măsura
cerută intereselor învăţământului în districtul şcolar românesc”48.
La 19 noiembrie 1892, clubul armeano-polon a provocat o discuţie în
Parlamentul de la Viena, în privinţa Bucovinei. Comunicatul oficial al Clubului
face cunoscut că: “În decursul discuţiei mai mulţi oratori au atras atenţiunea
asupra stărilor politice din Bucovina şi anume relativ la protegiarea tendinţelor
extreme daco-române şi la promovarea preponderenţei bisericii ortodoxe din
partea guvernului [...] Clubul polon însărcinează comisiunea sa parlamentară să
examineze stările din Bucovina puse în discuţie şi să facă apoi paşii necesari la
guvern”49.
Cu alte cuvinte, polonezii în număr de câteva mii veniţi în Bucovina
din Galiţia, sau de aiurea, se plângeau guvernului de faptul că românii îşi apără
propria ţară, se plângeau împotriva bisericii naţionale ortodoxe române.
121
Ioan Cocuz
În Memoriu politicienii români arată că polonezii: “s-au amestecat în

afaceri străine [...] Trebuie protestat în mod solemn contra faptului că o naţiune
străină să-şi aroge dreptul să pronunţe sentinţe”50.
Timp de un an de zile, 1893-1894, polonezii au pus în practică
ameninţările lor la adresa caracterului românesc al Bucovinei, prin acţiuni care
s-au întins pe o plajă largă de forme, de la excursiile socoliştilor, procesiuni cu
sfinţiri de steaguri naţionale poloneze, presiuni pentru înfiinţarea de şcoli
polone la Siret şi Suceava, până la încăierări ale studenţilor polonezi cu
studenţi români51.
Imigrarea de populaţie poloneză în Bucovina a continuat cu un
contingent destul de important, în toamna lui 1893 şi în 1894. Astfel, “Gazeta
Polska” aducea veşti deloc îmbucurătoare pentru românii din Bucovina:
“guvernul rus a dat ucaz care expulzează mai multe mii de mazuri galiţieni din
Volhinia. O parte din aceşti remigranţi a şi sosit deja în Galiţia şi chiar şi în
Bucovina au ajuns mai mulţi economi spre a căuta mari proprietăţi”52.
Delegaţi ai acestor mazuri s-au adresat redacţiei ziarului “Gazeta
Polska” din Cernăuţi, care le-a promis ajutor, organizând chiar un birou pentru
a canaliza această remigrare spre Bucovina.
Populaţia rurală era extrem de îngrijorată, cu atât mai mult cu cât
Bucovina şi aşa “multinaţională” prin grija “drăguţului” de împărat, s-ar
pricopsi cu asemenea colonişti, pe care dr.J.Szujski i-a caracterizat astfel:
“leneşi şi melancolici îşi fac lucrul; orice amelioraţiune în vechiu-i sistem de
economie o respinge cu îndărătnicire; este neîncrezător în proprietari, în
funcţionari şi chiar în preotul lui”53.
Reacţia oficială a românilor faţă de acţiunile polonezilor a venit prin
glasul lui Eudoxiu Hurmuzachi care, la 23 aprilie 1894, rostea un discurs în
Parlamentul Imperial, precizând că românii sunt profund neliniştiţi faţă de
aceste manifestări făţiş antiromâneşti, acuzând, în acest sens, guvernul central,
făcându-l răspunzător de cele întâmplate. Românii, spunea Hurmuzachi, au:
“întemeiatul simţământ că sferele guvernamentale vieneze au intenţia de a
altera caracterul istoric al ţării şi autonomia sa, a împiedica prin măsuri
administrative dezvoltarea culturală şi naţională a românilor”54.
Răspunzând deputatului român, contele polonez Pininski, cu un cinism
şi o trufie fără margini, afirma că: “În Bucovina, polonii sunt acei privilegiaţi
de care ţara are să poarte grija mai întâi ! Aici ne aflăm deja la începutul unei
gospodării galiţiene în care polonul este fiul cerului (subl.n. I.C.), iar ceilalţi,
capete plecate şi desconsiderate, cerşetori de-a dreptul”55.
După ce şi-au extins tentaculele în Bucovina, polonezii veniţi din
Galiţia, având sprijinul autorităţilor habsburgice, începeau să se comporte ca şi
cum ar fi fost stăpâni ai ţării.
122
Fruntaşii politici români au monitorizat această mişcare subversivă

observând: “cum se furişează în mod îngrijorător polonismul în ţară şi cum
tinde tot mai mult să contrabandeze limba polonă ca limbă a ţării, ba să dea
întregii ţări, caracter polon”56.
Ca atare, apare surprinzătoare poziţia deputatului polonez Roszkowski
care în cadrul “Clubului polon” din Viena cerea, “scut pentru polonii din
Bucovina”. Pe bună dreptate, ziarul “Patria”, organul de presă al Partidului
Naţional Român din Bucovina se întreba: “Scut ? Contra cui şi din ce motiv”57.
Şi tot P.N.R. răspunde: “Ei bine, cine prigoneşte pe aceşti poloni ? Pentru ţară
şi îndeobşte pentru noi, constituie aceşti poloni un pericol, dar nici din partea
noastră nici din altă parte n-au avut şi nu au de suferit nici o prigonire sau
nedreptăţire. Din contra, ţara încălzeşte la sânul său suma de străini, care vin an
de an în ţară între aceştia, în primul loc polonii – şi în scurtă vreme ajung aceşti
străini la poziţii şi situaţii cu mult mai favorabile decât înşişi fii ţării”58.
Valeriu Branişte face un tablou veridic al pericolului polonez pentru
Bucovina şi poziţiile pe care aceştia se insinuează în societatea bucovineană:
“Birocraţia e de sus până jos împănată cu poloni, încât unul din cele mai
puternice adăposturi ale polonismului îl constituie birocraţia. Spiritul german al
birocraţiei descompune toate familiile funcţionarilor – numai funcţionarii
poloni conservă şi dezvoltă cu tenacitate limba lor în familie şi în viaţa publică.
Biserica catolică este alt adăpost tot atât de însemnat pentru polonism.
Amvonul şi propaganda catolică în Bucovina merg mână în mână cu
răspândirea polonismului şi tendinţele distructive ale ruşilor tineri în biserica
noastră sunt – conştient sau inconştient – puse tot în serviciul polonismului.
Direcţia căilor ferate, care e în Galiţia, ne aduce an de an, sumedenii de
impegaţi poloni, care aşezându-se aici, înmulţesc în mod considerabil familiile
polone. Toţi aceştia propagă cu deosebit zel, limba polonă, în sarcina limbilor
ţării. Nici nu vorbim de impegaţii de la calea ferată pe linia principală, care, în
fine, trece numai prin ţară, dar să căutăm şi cercetăm funcţionarii pe liniile
noastre locale. Am remarcat că pe liniile vecinale în regiuni curat româneşti,
cum este d.e linia Hadic-Rădăuţi-Putna-Brodina, dai aproape exclusiv numai de
impegaţi poloni care folosesc pretutindeni în serviciu şi afară de serviciu, limba
polonă.
Mai înfiorător ni se prezintă tabloul, când analizăm servitorii. Începând
de la palatul Rezidenţei, până la ultimul burlac, vom găsi pretutindeni servitori,
lachei, bucătari, scl poloni, care păstrează cu tenacitate limba lor şi necesitează
pe stăpânii lor să înveţe ei limba polonă şi să o folosească în casa proprie”59.
Câteva date statistice referitoare la polonezii din Bucovina se impun a
fi prezentate. Astfel, în anul 1870, se aflau în Bucovina; 5.000 de polonezi,
pentru ca în anul 1890 numărul acestora să ajungă la cca 20.000, cifră mult
123
Ioan Cocuz
exagerată în statisticile oficiale, care nu-i recunoaşte pe polonezi ca

naţionalitate.
Dar iată cum erau repartizaţi polonezii, pe localităţi, în anul 1890:
- peste 100 de locuitori în 17 localităţi;

- peste 200 locuitori în 4 localităţi;
- peste 700 locuitori în 2 localităţi.
Localităţi cu un număr mai mare de polonezi: Cernăuţi (7.610),

Suceava (879).
Dintre localităţile rurale: Rohozna (427), Jucica Nouă (271), Sadagura
(241), Boian (200), Cuciur Mare (188), Lehucenii Tăutului (133), Cernauca
(126), Rarancea (118)60.
În lupta pe care românii o duceau pentru apărarea limbii, moşiei şi
legii, nu tindeau: “la dobândirea dreptului nostru prin nedreptăţirea altora”61.
124
1
Vasile Balş – Descrierea Bucovinei şi a stării ei lăuntrice, “Bucovina în primele descrieri geografice, istorice,
2
H.I.Bidermann – Die Bukowina – Lemberg, 1876, p.7, apud George Bogdan Duică – Bucovina notiţe politice asupra
situaţiei – Institut Tipografic T.Liviu Albini, Sibiu, 1897, p.173.
3
4
Ibidem
5
Opintirile Polonilor din Bucovina – “Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, an I, nr.68/22 decembrie-3 ianuarie 1893.
6
“Deşteptarea”, Cernăuţi, anul IX, nr.34/6-19 mai 1891.
7
Polonismul în Bucovina, II – “Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, an V, nr.38/14-26 mai 1895.
7 bis
Ibidem.
8
Românii şi partidele politice din ţară, II – Ibidem, an I, nr.4/12-24 mai 1891.
9
Ibidem.
1 0
Protokolle des Vegasaungs-Ausschusses im Österreichischen Reichstage 1848-1849, Herausgegeben und eingebiet
von Anton Springer, Leipzig, 1885, p.348-350.
1 1
Ibidem.
1 2
Ibidem.
1 3
Ibidem.
1 4
Ibidem, p.182.
1 5
Eudoxiu Hurmuzachi – Austria liberală, “Foaia Soţietăţii pentru cultură şi literatură română în Bucovina”, Cernăuţi,
an II, 1868, nr.1-2.
1 6
1 7
“Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, an I, nr.23/18-30 iulie 1891.
1 8
Profesorul Mischler despre Poloni – “Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, an III, nr.89/11-23 noiembrie 1893.
1 9
Ibidem.
2 0
Presa din România despre Românii bucovineni, “Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, an I, nr.65/12-24 decembrie 1891.
2 1
Ibidem, an II, nr.11/6-18 februarie 1892.
2 2
Ibidem, an II, nr.61/2-14 august 1892
2 3
Ibidem.
2 4
Ibidem.
2 5
Circularverordung des Bukowiner K.K.Landespresidenten, von 15 Februar 1866, zhl 699.
2 6
“Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, nr.6/23 august-4 septembrie 1892.
2 7
Polonismul în Bucovina, III – Ibidem, an V, nr.39/18-30 mai 1895.
2 8
Ibidem.
2 9
Ibidem.
3 0
Ibidem.
3 1
Ibidem.
3 2
Ibidem.
3 3
Ibidem.
3 4
Ibidem.
3 5
Cestiunea Polonă în Bucovina I – Ibidem, an III, nr.13/14-26 februarie 1893.
3 6
Ibidem.
3 7
Mihai Iacobescu – A fost Bucovina de ieri un “model” al Europei de mâine ? Astăzi despre evoluţia celui mai mare
“trust” al patriomoniului naţional, Fondul Bisericesc, “Ţara Fagilor”, Almanah cultural-literar al românilor
nord-bucovineni, Cernăuţi-Târgu Mureş, 1998, p.66-67.
3 8
3 9
4 0
Cestiunea Polonă în Bucovina, II – Ibidem, nr.14/18 februarie-2 martie 1893; Presa din România despre Românii
Bucovineni, Ibidem, an I, nr.65/12-24 decembrie 1891.
4 1
Cestiunea Polonă în Bucovina, II, Ibidem, nr.14/18 februarie-4 martie 1893.
4 2
George Bogdan Duică – Op.cit., p.190-191; Marian Olaru – Două memorii reprezentative pentru situaţia social-
politică a românilor bucovineni la sfârşitul secolului al XIX-lea, “Analele Bucovinei”, II, Bucureşti, 1995, p.179-205.
4 3
Ibidem.
4 4
Ibidem, p.191.
4 5
Ibidem.
4 6
Ibidem, p.192.
4 7
“Ksianzka pamiantkowo Jassy”, Iaşi, 1891, Biblioteka Polska w Rumunii – 1866-1891.
4 8
Justa considerare a elementului românesc, “Patria”, Cernăuţi, an I, nr.12/9-21 august 1897.
4 9
5 0
Marian Olaru, Op.cit., p.192.
5 1
5 2
“Gazeta Polska”, Cernăuţi, nr.93/19 noiembrie 1893; “Gazeta Bucovinei”, an III, nr.89/11-23 noiembrie 1893.
5 3
Mazurii la noi?, “Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, an III, nr.89/11-23 noiembrie 1893.
5 4
George Bogdan Duică – Op.cit, p.198.
5 5
Ibidem, p.199.
5 6
Valeriu Branişte – În slujba Bucovinei, în slujba neamului românesc, Articole politice – Ediţie şi studiu introductiv
de Ioan Cocuz, Editura “Bucovina Viitoare”, Suceava, 1998, p.374.
5 7
Ibidem.
5 8
Ibidem, p.374-375.
5 9
Ibidem, p.375.
6 0
6 1
Valeriu Branişte – Op.cit., p.375.
BUCOVINA
DUCAT AUTONOM AL COROANEI DE HABSBURG
Începuturile activităţii parlamentare
Revoluţia de la 1848, a ridicat pe o treaptă superioară lupta românilor

din Bucovina pentru emancipare socială şi naţională. În acest sens, Comitetul
revoluţionar de acţiune în care rolul de frunte îl aveau fraţii Hurmuzachi,
organizează la Cernăuţi, la 20 mai 1848 o mare adunare naţională cu care prilej
este elaborat şi adoptat un program în 12 puncte printre care se prevedea
separarea Bucovinei de Galiţia şi constituirea ei ca ţară autonomă. Programul
acesta dezvoltat şi completat, este dat publicităţii în iunie 1848 sub denumirea
LANDES PETITION DER BUKOWINA (Petiţia Ţării), care prevedea la
punctul 1, autonomia Bucovinei şi o dietă provincială în care să fie reprezentate
în număr egal toate clasele şi categoriile sociale1.
Revoluţia de la 1848 a creat premisele dezvoltării de sine stătătoare a
Bucovinei în cadrul Imperiului Habsburgic.
Participant la Adunarea Constituantă de la Kremsier, deputatul român
Mihai Bodnar a susţinut revendicările formulate în Adunarea Naţională de la
Cernăuţi din 20 mai 1848 între care - “păstrarea naţionalităţii, adică a legii,
limbii şi obiceiurilor moldoveneşti pe care moldovenii de la moşi strămoşi le
aveau şi anume: prin întemeierea de şcoli naţionale în toate satele, la care şcoli,
limba maicii – muttersprache - să se înveţe; prin introducerea limbii ţării la
toate dregătoriile şi prin aşezarea în slujbe dregătoreşti mai ales pe pământeni
moldoveni”. Bucovina să fie “o ţară pentru sine stătătoare şi osebită de
Galiţia pentru că bucovinenii de altă limbă sunt decum galiţienii, pentru aceea
deosebiţi de Galiţia să fie, însă tot sub împăratul Austriei”.
- Fondul religiei moldovenilor “să se administreze de bărbaţi aleşi
de legea lor, să se desfiinţeze taxele preoţeşti şi să se oprească
amăgirea de la legea ortodoxă la uniţi, care atâta amărăciune în
biserica drept măritoare şi atâtea suspine şi vrăjmăşii în popor
pricinuiesc şi naţia moldovenească înjosesc”.
- Şcoala latinească din Cernăuţi “să fie ridicată la şcoală înaltă, ca
să poată şi ţăranii, copiii lor la învăţători mari a-i da şi aceea
acolo la ei, la Cernăuţi, şi nu tocmai la Liov şi Viena.
- Să nu se mai trimită în viitor “coloni străini, care pe imaşurile şi
locurile moldoveneşti se aşează, de vreme ce moldovenii înşişi în
toată Bucovina de 10.000 de halupari (colibaşi) au, care încă nu-
127
Ioan Cocuz
şi au un loc şi necăjesc"
- Să rămână “ridicate pentru totdeauna robota, dijma şi toate
beilicurile, sub orice nume ar fi ele, şi să fie oprit sătenilor
moldoveni a vinde pământurile la străini”2.
Constituţia imperială din 4 martie 1849 proclamă autonomia Bucovinei
care devine provincie ereditară a Coroanei de Habsburg cu drepturi egale cu ale
celorlalte provincii ale imperiului3. Problema de importanţă deosebită care se
punea acum privea modalitatea, căile, mijloacele şi formele prin care urma să
fie realizată autonomia de fapt a Bucovinei. Faptul că Viena nu dorea o
autonomie largă, reală, în consens cu “dorinţele şi nevoile Bucovinei”4, o
dovedeşte şi numirea ca guvernator a baronului Eduard Bach care, acţionând
după interesele guvernului central, a trimis Curţii vieneze, în aprilie 1849, fără
a consulta reprezentanţa politică din Cernăuţi (Comitetul pentru elaborarea
proiectului de constituţie şi a regulamentului pentru alegerile dietale), un
proiect de constituţie şi pentru dieta Bucovinei, care a nemulţumit profund pe
românii bucovineni5. În ceea ce priveşte dieta Bucovinei, Eduard Bach
propunea ca să fie formată din 38 de membri (15 din categoria marilor
proprietari, 15 ţărani şi 8 orăşeni)6.
Ca urmare a nemulţumirilor provocate şi a presiunii opiniei publice
româneşti din Bucovina, proiectul lui Bach este anulat şi se constituie un
Comitet lărgit care realizează un nou proiect de constituţie şi pentru alegerile
dietale. În această nouă formă se prevedea ca dieta Bucovinei să fie alcătuită
din 48 deputaţi aleşi pe trei ani, după cum urmează: 16 ţărani, 14 proprietari
mari, 2 proprietari (Fondul Bisericesc), 16 orăşeni7. Pentru alegerea deputaţilor
ţărani, Bucovina urma să fie împărţită în 16 districte cu cel puţin 20.000
locuitori fiecare8. Ca profesiune deputaţii oraşelor trebuiau să fie 6 din
categoria intelectualilor (4 pentru oraşul Cernăuţi şi 2 pentru celelalte oraşe din
Bucovina) şi 10 din categoria industriaşilor, comercianţilor etc9. Pe oraşe
numărul deputaţilor ce trebuiau aleşi din rândul industriaşilor şi comercianţilor,
era astfel repartizat: Cernăuţi – 5, Suceava, Rădăuţi, Siret, Câmpulung
Moldovenesc şi Gura Humorului, Vijniţa şi Sadagura câte unul10. Dieta
Bucovinei urma să se întrunească anual, şedinţele urmând să fie publice. În
atribuţiile dietei urma să intre discutarea şi adoptarea bugetului ţării,
problemele administraţiei comunelor, cele şcolare, bisericeşti etc11. Pentru a
avea putere de lege hotărârile dietei trebuiau să fie luate în unanimitate12. Dieta
alegea din rândul membrilor săi, Comitetul Ţării ale cărui atribuţii erau de a
veghea la respectarea legilor ţării, la transpunerea în fapt a hotărârilor luate în
dietă13.
În ceea ce priveşte activitatea şi acţiunile autonomiste ale românilor din
Bucovina, a luptei lor pentru o dietă proprie, se impune a fi făcută menţiunea că
128
toate acestea nu au avut un caracter ostil faţă de celelalte naţionalităţi de aici, ci

au vizat doar apărarea individualităţii istorice a ţării, conservarea caracterului ei
naţional şi confesional. Deşi autohtoni ai acestor locuri, românii n-au căutat
niciodată să asuprească sau să împiedice minorităţile, în conservarea şi
dezvoltarea caracterului lor naţional: “Românul niciodată nu s-a arătat
duşmănos faţă cu celălalte naţionalităţi, ci voieşte să aibă pace – dar el nu
sufere în Bucovina să fie tratat ca un copil vitreg în ţara sa în care leagănul lui i
se află cu mult înainte decât cel al altor naţiuni […]. Românul a fost şi rămâne
stâlpul cel puternic în amestecul popoarelor din Bucovina, el este vechiul
element autohton care ţine cu tărie şi nestrămutat la brazda lui şi tot aşa de
nestrămutat este în patriotismul său […], el va accepta lupta ce i se impune şi
va lupta cu toate puterile ce-i stau la dispoziţie pentru că nu renunţă la existenţa
sa”14.
Prin Decretul imperial din 29 septembrie 1850, odată cu statutul de
autonomie provincială, este dat publicităţii şi Regulamentul alegerilor Dietei
pentru Ducatul Bucovina.
În capitolul I intitulat Despre circumscripţiile electorale se prevede că
în conformitate cu articolul 11 al Constituţiei ţării, Dieta Bucovinei se va
compune din 7 deputaţi din categoria cetăţenilor impuşi la maximum, 5
deputaţi ai oraşelor şi târgurilor mai importante, 12 deputaţi ai comunelor
rurale (art.1). Pentru alegerile din clasa cetăţenilor impuşi la maximum se
constituie o singură circumscripţie electorală pe întreaga Bucovină (art.2). Cei
5 deputaţi ai oraşelor şi târgurilor vor fi aleşi după cum urmează: 2 în oraşul
Cernăuţi, câte unul în oraşele Suceava, Siret şi Rădăuţi, cu precizarea că în ceea
ce priveşte cele două locuri pentru oraşul Cernăuţi, guvernatorul Bucovinei, de
comun acord cu primarul oraşului, va stabili dacă alegerea deputaţilor se va
face în una sau două circumscripţii electorale şi delimitarea acestora (art.3).
Referitor la alegerea celor 12 deputaţi pentru comunele rurale, se repartizează
câte două locuri pentru cele 6 districte politice din Bucovina, fiecare district
constituind o singură circumscripţie electorală (art.4)15.
În capitolul II intitulat Despre dreptul la vot, sunt prevăzute condiţiile
dreptului la vot. În acest sens poate vota orice cetăţean care îndeplineşte
următoarele condiţii: este cetăţean al imperiului, este major, se bucură de toate
drepturile civile şi politice, plăteşte un impozit pentru casă sau proprietate
funciară, pentru exercitarea unei meserii, pentru venituri de natură ecleziastică
sau mireană, în valoare de 10 florini pentru locuitorii oraşului Cernăuţi şi de cel
puţin 5 florini pentru alte localităţi. Dacă nu plăteşte un impozit direct are drept
de vot activ într-o localitate din Bucovina în baza însuşirii personale sau în
conformitate cu dispoziţiile Regulamentului comunal sau al statutului special
(art.6). Se face precizarea că primele alegeri pentru dieta Bucovinei se vor
129
Ioan Cocuz
desfăşura ţinându-se cont, în mod excepţional de situaţia impozitară existentă:

astfel, în cazul în care numărul de locuitori dintr-o comună care au drept de vot
nu ajunge la ¼ din proprietarii funciari care plătesc un impozit de cel puţin 1
florin şi 20 creiţari, numărul alegătorilor se va completa cu proprietarii funciari
impuşi sub 5 florini anual în ordine până la cel puţin această proporţie, cu
restricţia că în nici un caz dreptul la vot pentru aceşti proprietari funciari, care
nu plătesc niciodată 1 florin şi 20 creiţari impozit pe pământ, nu va putea fi
mărit (art.7). Pentru a fi considerat alegător în categoria cetăţenilor impuşi la
maximum, se prevede nu numai obligativitatea de a îndeplini prevederile art.6,
dar şi plata unui impozit direct anual în valoare egală cu suma impusă conform
art.42 al Constituţiei imperiale pentru eligibilitate în Parlamentul imperial
(art.8). În continuare se prevede obligativitatea ca cetăţeanul cu drept de vot să-
şi exercite acest drept numai într-o circumscripţie electorală, aceea căreia îi
aparţine localitatea sa de domiciliu. Se face precizarea că alegătorul cu drept de
vot în categoria celor impuşi la maximum nu poate vota şi în circumscripţiile
electorale din oraşe şi comunele rurale, iar alegătorul cu drept de vot în
circumscripţiile electorale ale oraşelor nu poate vota şi în circumscripţiile
electorale ale comunelor rurale (art.11)16.
Capitolul al III-lea intitulat Despre listele electorale, cuprinde
precizări referitoare la alcătuirea listelor electorale. În acest sens se precizează
că alegătorii fiecărei circumscripţii electorale vor fi înregistraţi în liste separate.
Lista de alegători pentru cetăţenii impuşi la maximum va fi alcătuită de către
guvernatorul Bucovinei în aşa fel încât să se obţină proporţia de un alegător la
6000 locuitori din totalul populaţiei provinciei (art.13). Pot fi incluse în această
listă şi persoane care reprezintă o corporaţie sau o societate, juridic constituită
şi care-şi desfăşoară activitatea în ducatul Bucovinei cu condiţia ca aceasta să
fie impusă la maximum. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Fondul Bisericesc
care va fi reprezentat în lista respectivă de reprezentanţii legali (art.14). Dacă
vreuna din comune ca unitate administrativ teritorială face parte din categoria
contribuabililor impuşi la maximum, atunci acea comună nu poate să exercite
dreptul la vot în categoria respectivă, nici prin mandatar, nici prin reprezentant
(art.15). Listele de alegători pentru oraşul Cernăuţi vor fi alcătuite de primar cu
concursul unui comisar special numit de guvernator (art.16). Listele electorale
ale comunelor rurale vor fi alcătuite de către primar cu ajutorul a doi membri ai
comitetului comunal (art.17). Fiecare listă electorală trebuie să cuprindă
numele şi prenumele, vârsta şi domiciliul alegătorului, totalul impozitelor
plătite sau calitatea personală de care depinde dreptul său la vot (art.18). Dacă
dreptul la vot este condiţionat de plata unui anumit impozit, va fi considerat
alegător numai acel cetăţean care şi-a achitat integral impozitul în anul fiscal
precedent alegerilor şi care în anul fiscal în curs nu are nici o restanţă (art.19).
130
Listele electorale ale cetăţenilor impuşi la maximum vor fi aduse la cunoştinţă

de către guvernatorul Bucovinei prin înserarea acestora în anunţuri publice în
ziarele oficiale, prin afişarea la prefecturi (art.20). Pentru oraşul Cernăuţi listele
electorale vor fi afişate spre cercetare generală la primărie (art.21). Listele
electorale cu alegătorii din oraşe şi comunele rurale vor fi afişate la primăriile
localităţilor respective, iar lista generală a circumscripţiei electorale a
comunelor rurale va fi afişată la sediul prefecturii (art.22). Ziua afişării
electorale şi termenul în interiorul căruia se admit contestaţii se va publica
pentru fiecare circumscripţie electorală. Termenul de contestaţii va fi fixat de
guvernator (art.23). Contestaţiile ulterioare termenului fixat vor fi respinse ca
tardive, totuşi, în cazuri cu totul deosebite, guvernatorul Bucovinei va putea,
până în ziua alegerilor să hotărască corectarea listelor electorale (art.24).
Fiecare cetăţean are dreptul să conteste, adresându-se în acest sens organelor de
stat care au întocmit listele. În ceea ce priveşte contestaţiile făcute pentru listele
electorale ale cetăţenilor impuşi la maximum şi a celor din oraşul Cernăuţi,
guvernatorul este acela care hotărăşte temeinicia sau netemeinicia lor, iar
contestaţiile pentru celelalte liste vor fi rezolvate de prefect de comun acord cu
primarul localităţii respective, acordându-se un termen de trei zile pentru
eventualul recurs ce poate fi înaintat guvernatorului (art.25). În fine, listele
electorale corect întocmite vor fi verificate la începutul fiecărui an financiar şi
reverificate cu prilejul alegerilor care vor avea loc din trei în trei ani (art.26).
Operaţiunea de întocmire corectă a listelor odată terminată, vor fi completate
legitimaţiile de votare pentru fiecare cetăţean cu drept de vot, legitimaţii ce
cuprind numele şi prenumele alegătorului, numărul curent din lista electorală,
domiciliul şi circumscripţia în care el trebuie să voteze (art.27)17.
Capitolul IV este intitulat Despre eligibilitate, în care sunt specificate
condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cetăţenii care doresc să candideze
pentru dieta Bucovinei: să aibă vârsta de cel puţin 30 de ani, să fie cetăţean
austriac de cel puţin 5 ani, să aibă depline drepturi cetăţeneşti şi politice, să
aibă drept de vot în conformitate cu articolele 6 şi 7 din prezentul Decret
imperial (art.28). Nu pot candida pentru dietă cetăţenii care nu îndeplinesc în
totalitate condiţiile enumerate în precedentul articol, împotriva cărora s-a
deschis acţiune penală, şi cei care după acţiune au fost declaraţi vinovaţi, cei
vinovaţi de crimă, dovediţi că fac camătă, cei vinovaţi de delicte la bunele
moravuri, sau condamnaţi la o pedeapsă privativă de libertate de cel puţin
jumătate de an (art.29). Cetăţenii care îndeplinesc toate condiţiile de
eligibilitate pot fi aleşi deputaţi de către orice categorie de alegători indiferent
dacă aparţin sau nu clasei respective, în orice circumscripţie electorală,
indiferent dacă sunt sau nu domiciliaţi în respectiva circumscripţie electorală
(art.30). Articolul 31 face precizarea că nu pot fi aleşi locţiitori ai deputaţilor18.
131
Ioan Cocuz
Capitolul V este intitulat Despre localurile de votare. În acest sens se

face precizarea că pentru fiecare circumscripţie electorală vor fi fixate localuri
diferite pentru alegeri. Cetăţenii prezenţi pe lista electorală a celor impuşi la
maximum au ca localitate de votare oraşul Cernăuţi (art.33). Oraşele Cernăuţi,
Rădăuţi, Suceava şi Siret sunt fixate ca centre de votare ale respectivelor
circumscripţii electorale (art.34). Locurile de votare ale comunelor urbane vor
fi fixate de regulă la prefectura fiecărui district politic, în mod excepţional
guvernatorul Bucovinei poate fixa şi altă localitate de votare în cadrul aceluiaşi
judeţ (art.35)19.
Capitolul VI este intitulat Despre comisiile electorale şi cuprinde
precizări referitoare la componenţa, atribuţiile şi activitatea comisiilor
electorale. Astfel, în vederea alegerilor vor fi constituite comisii electorale
speciale. Comisia electorală pentru cetăţenii din categoria celor impuşi la
maximum va fi alcătuită dintr-un comisar electoral imperial numit de
guvernatorul Bucovinei, ca preşedinte şi patru membri numiţi de guvernator,
din aceeaşi categorie electorală (art.37). În oraşul Cernăuţi se va constitui una
sau două comisii electorale, în conformitate cu precizările articolului 3 al
prezentului decret imperial şi vor fi alcătuite din primar sau un locţiitor al său
desemnat de el, din doi membri ai consiliului oraşului şi din alţi doi alegători
pentru fiecare oraş şi dintr-un comisar imperial numit de guvernator (art.38).
Pentru circumscripţiile electorale din oraşe şi comunele rurale, comisiile
elctorale pentru fiecare local de vot vor fi alcătuite din patru membri numiţi de
către prefect, dintre primarii sau consilierii comunali, fiecare comisie fiind pusă
sub conducerea unui comisar electoral imperial. În ceea ce priveşte deciziile
comisiilor, pentru a fi valabile trebuie să întrunească majoritatea absolută a
membrilor acesteia (art.39). Membrilor comisiilor electorale le este interzisă cu
desăvârşire orice activitate care ar putea să influenţeze într-un fel sau altul
votarea (art.41)20.
Capitolul VII este intitulat Despre convocarea alegerilor. Convocarea
pentru alegeri se face de regulă prin decret al guvernatorului Bucovinei şi va fi
adusă la cunoştinţa publică cu cel puţin 8 zile înaintea datei fixate pentru
alegeri (art.42). În anunţ este obligatoriu să fie menţionate ziua, ora, durata
votării şi locul unde trebuie să se desfăşoare aceasta. În legitimaţiile care se
remit fiecărui alegător, după aducerea la cunoştinţa publică a convocării
alegerilor, se va înscrie timpul şi locul unde se desfăşoară votarea (art.43).
Ordinea în care urmează să aibă loc votarea pe categorii electorale este
următoarea: se vor alege mai întâi deputaţii comunelor rurale, apoi deputaţii
oraşelor şi la urmă deputaţii celor impuşi la maximum, în aşa fel încât, pentru
fiecare categorie electorală, votarea va fi terminată în aceeaşi zi în întreaga
Bucovină (art.44)21.
132
Capitolul VIII intitulat Despre efectuarea votării, cuprinde două

subcapitole, dintre care în primul sunt prevăzute dispoziţiile generale. În acest
sens se prevede că în ziua votării, la ora şi locul stabilit va începe operaţiunea
votării, fără a se ţine seama de numărul alegătorilor prezenţi, prin constituirea
comisiei electorale care preia listele de alegători şi registrele de votare (art.45).
Cu excepţia comisiei electorale, a comisarului imperial şi a alegătorilor, nu este
nimănui permis accesul la localul de votare (art.46). Dacă înaintea începerii
votării, unul dintre alegători ridică obiecţiuni asupra dreptului de vot al unei
persoane înscrise în listele electorale, afirmând că nu îndeplineşte toate
condiţiile preliminare pentru a beneficia de dreptul la vot, comisia electorală va
decide imediat asupra acestui fapt, nefiind acceptat recurs de nici o parte la
hotărârea comisiei (art.47). Operaţiunea votării începe cu exercitarea dreptului
la vot de către membrii comisiei, apoi prin apel nominal alegătorii sunt chemaţi
în ordinea înscrierii lor în listele electorale. Cetăţenii cu drept de vot care
sosesc la locul de votare, după ce li s-a strigat numele, vor putea vota după ce
întreaga listă electorală a fost citită (art.49). Fiecare votant va rosti cu glas tare,
clar, numele candidatului care conform dorinţei sale trebuie să fie deputat. În
cazul în care într-o circumscripţie electorală trebuie aleşi mai mulţi deputaţi,
atunci votantul trebuie să indice atâtea nume câţi deputaţi sunt de ales (art.50).
În mod excepţional, când alegătorul este mut poate înmâna comisiei un bilet
electoral pe care să fie scris numele candidatului pentru care optează, un
membru al comisiei citindu-l în faţa sa (art.51). Orice votare verbală sau bilet
electoral se înscrie în rubricile celor două liste de votare, în dreptul numelui
alegătorului (art.53). Asupra valabilităţii sau nevalabilităţii fiecărui vot acordat,
hotărăşte comisia electorală, fără a se permite recurs ulterior (art.55). Votarea
trebuie să înceapă şi să se termine, de regulă, în fiecare localitate, în cursul zilei
hotărâte pentru alegeri. În eventualitatea când din motive obiective operaţiunile
votării nu pot începe, continua sau sfârşi în timpul prevăzut, acestea pot fi
prelungite prin hotărârea comisiei electorale cu acordul comisarului imperial,
după ce în prealabil vor fi anunţaţi prefectul sau guvernatorul Bucovinei
(art.56). După ce alegătorii şi-au exercitat dreptul la vot sau a expirat dreptul
acordat votării, preşedintele comisiei electorale va declara închise lucrările de
votare, cele două liste trebuind să fie iscălite de membrii comisiei şi de către
comisarul imperial (art.57). După încheierea votării, membrii comisiei
electorale procedează la numărătoarea voturilor, în adunarea electorală şi atunci
când candidatul a întrunit numărul de voturi pentru a fi ales, se încheie proces
verbal, care va fi semnat de membrii comisiei şi de către comisarul imperial
care va comunica guvernatorului rezultatul final al alegerilor (art.58). În cazul
în care doi sau mai mulţi candidaţi întrunesc acelaşi număr de voturi,
desemnarea câştigătorului alegerilor se va face prin tragere la sorţi care va fi
133
Ioan Cocuz
efectuată de preşedintele comisiei electorale (art.59).

Al doilea subcapitol intitulat Dispoziţii speciale încheie capitolul al
VIII-lea. Referitor la modul în care urmează să se desfăşoare alegerile în
categoria electorală a cetăţenilor impuşi la maximum se face precizarea că
alegătorii trebuie să desemneze tot atâţia candidaţi, câţi deputaţi trebuie aleşi
(art.61). Pentru ca un candidat să fie declarat ales este necesară majoritatea
absolută a voturilor. În cazul în care nu se realizează această majoritate
absolută, se va proceda la o a doua votare, iar în eventualitatea menţinerii
situaţiei se va proceda la balotaj (art.62). În cazul balotajului, alegătorii trebuie
să-şi dea votul numai acelor candidaţi care au cele mai mari şanse pentru a
obţine majoritatea absolută. În caz de egalitate de voturi, se va hotărî prin
tragere la sorţi candidaţii care vor participa la a treia votare. Dacă şi la a treia
votare se ajunge la egalitate de voturi, deputatul va fi ales prin tragere la sorţi
(art.63). În ceea ce priveşte alegerile din localităţile izolate îndreptăţite la vot se
face precizarea că alegătorii din oraşele Cernăuţi, Suceava, Siret şi Rădăuţi vor
indica, în cadrul votării, tot atâtea persoane eligibile câţi deputaţi trebuie aleşi
în respectiva circumscripţie electorală. Pentru a fi aleşi deputaţi, candidaţii
trebuie să întrunească majoritatea absolută a voturilor exprimate. În situaţia în
care la primele două tururi de scrutin nu se ajunge la majoritatea absolută, se va
trece la balotaj, fiind şi aici valabile instrucţiunile din paragrafele precedente
(art.64). În circumscripţiile electorale ale comunelor rurale fiecare alegător
trebuie să aleagă doi candidaţi. Pentru a fi declaraţi aleşi, candidaţii trebuie să
întrunească o majoritate relativă de cel puţin 1/3 din numărul voturilor
exprimate. În situaţia când aceasta nu se realizează în primele tururi de scrutin
se va proceda la balotaj în conformitate cu precizările făcute în paragrafele
anterioare (art.65).
Capitolul IX este intitulat Despre acceptarea alegerii. După
terminarea operaţiunilor de numărare a voturilor, comisia electorală este
obligată să aducă la cunoştinţa deputaţilor aleşi, alegerea lor, solicitându-le ca
în timpul indicat de lege să se pronunţe dacă acceptă sau nu alegerea (art.66).
Orice deputat nou ales este îndreptăţit să refuze alegerea (art.67). În
eventualitatea că deputatul nou ales refuză alegerea sa în chiar ziua alegerii, în
faţa comisiei electorale şi a alegătorilor prezenţi încă, declaraţia acestuia va fi
menţionată în procesul verbal electoral, putându-se trece imediat la o nouă
alegere (art.68). În toate cazurile, declaraţia deputatului nou ales trebuie să fie
remisă guvernatorului Bucovinei în decurs de 14 zile din momentul în care
comisia electorală i-a adus la cunoştinţă alegerea sa. Omiterea acestei declaraţii
sau orice acceptare a alegerii cu proteste sau sub rezervă este considerată refuz,
în care caz, guvernatorul va dispune de organizarea în circumscripţia şi
categoria electorală respectivă, de noi alegeri (art.69). Dacă un candidat a fost
134
ales în mai multe circumscripţii electorale, el trebuie, în conformitate cu

articolele 68 şi 69 să accepte sau să refuze alegerea, în primul rând pentru care
circumscripţie electorală acceptă alegerea. Dacă un deputat acceptă alegerea în
alt district, chiar dacă alegerea aceasta i-a fost adusă mai târziu la cunoştinţă, în
eventualitatea că declaraţia de acceptare a unui deputat nou ales în două sau
mai multe districte electorale, se ia fără opţiunea pentru unul din acestea, atunci
acceptarea se face pentru circumscripţia în care a fost ales mai întâi, iar dacă
dubla alegere a fost făcută în aceeaşi zi, este valabilă acceptarea pentru
districtul în care a primit mai multe voturi. La egalitate de voturi este necesară
opţiunea celui ales (art.70). În cazul în care candidatul ales nu este o
personalitate cunoscută, odată cu acceptarea alegerii, trebuie să aducă şi
dovezile necesare eligibilităţii sale (art.71). Dacă guvernatorul Bucovinei
deţine dovezi că deputatul nou ales nu este eligibil, atunci documentele de
votare, fără a fi întocmit certificatul de votare, trebuie trimise dietei, împreună
cu actele doveditoare de neeligibilitate a celui ales (art.72). Deputaţii care sunt
în cercetare pentru crimă, camătă, încălcarea bunelor moravuri sau pentru o altă
încălcare a legii, nu au dreptul să participe la şedinţele dietei, până când nu vor
dovedi prin hotărâre judecătorească că sunt nevinovaţi (art.73)22.
Capitolul X este intitulat Despre dovada şi verificarea alegerilor.
Guvernatorul Bucovinei va dispune să se întocmească şi să se remită
deputatului nou ales în dietă un certificat de alegere, care îi conferă acestuia
dreptul de intrare în dietă şi dovedeşte valabilitatea alegerii sale (art.74).
Asupra valabilităţii alegerii decide dieta în conformitate cu reglementările
referitoare la capacitatea electorală activă şi pasivă şi cele referitoare la
procedura de votare conţinute în constituţia Bucovinei şi în regulamentul
alegerilor. Actele votării servesc drept suport la verificarea şi luarea hotărârii
(art.75). Dosarul electoral se compune din procesul verbal al votării, din listele
electorale şi listele de numărare a voturilor pe care comisarii electorali
imperiali trebuie să le trimită guvernatorului cu rapoartele referitoare la modul
cum s-au desfăşurat alegerile, eventualele reclamaţii şi proteste, din declaraţiile
şi dovezile prezentate de către cei aleşi, despre acceptarea alegerii şi despre
eligibilitate (art.76). Reclamaţiile şi protestele contra modului în care s-au
desfăşurat alegerile trebuiesc prezentate în cel mult 8 zile de la deschiderea
dietei, în caz contrar nu vor mai putea fi luate în considerare (art.77)23.
Acest regulament al alegerilor pentru dieta Bucovinei a rămas valabil,
cu unele modificări, până la 1900.
Pentru Bucovina însă lupta pentru o autonomie reală nu se încheiase.
Forţele conservatoare centraliste din imperiu simţindu-se destul de puternice au
trecut făţiş la limitarea, desfiinţarea unor drepturi ale popoarelor din imperiu.
Astfel premierul austriac Felix Schwarzenberg hotărăşte, la 14 aprilie 1851,
135
Ioan Cocuz
desfiinţarea Parlamentului Imperial în componenţa căruia intrau reprezentanţii

tuturor popoarelor şi ţărilor ce făceau parte din monarhie şi înfiinţează
Consiliul Imperial din care făceau parte magnaţi, clerici, civili, militari, toţi
numiţi de împărat. Măsurile de mână forte continuă: la 20 august 1851 este
abrogată legea pentru responsabilitatea ministerială, legea comunală, reformele
juridice ale lui Schmerling. Este abrogată Constituţia imperială din 4 martie
1849, instaurându-se un regim de maximă centralizare, absolutist monarhic24.
În acest context politic, prin Decretul Imperial din 31 decembrie 1851,
Bucovina îşi pierde autonomia dar fără a mai trece sub administraţia Galiţiei,
guvernator provizoriu fiind numit Francisc Schmuck25. Prin Decretul Imperial
din 22 aprilie 1860 Bucovina trece la Galiţia26. Puternicele manifestaţii şi
acţiuni întreprinse sub impulsul curentului naţional şi autonomist român, cât şi
a celui autonomist bucovinean din care făceau parte reprezentanţi ai altor
naţionalităţi din Bucovina, au determinat autorităţile centrale să revoce, la 25
august 1860, Decretul Imperial prin care se hotăra alipirea Bucovinei la
Galiţia27. La 20 octombrie 1860 Diploma Imperială recunoaşte în termeni
generali autonomia Bucovinei, pentru ca şi Constituţia Imperială din 26
februarie 1861 să recunoască definitiv autonomia Bucovinei28.
Prin toate mijloacele legale, reprezentanţii Bucovinei au acţionat
împotriva alipirii la Galiţia. Astfel, în articolul Cu privire la problema anexării
Bucovinei la Galiţia, publicat în ziarul vienez “Die Presse”, Eudoxiu
Hurmuzachi, exprimând realitatea crudă, arăta că “nici o altă posesiune a
Coroanei nu a fost atât de rău şi de mult maltratată ca Bucovina, prin
încorporarea acesteia la Galiţia, încorporare iniţiată din nou de seniorul polonez
[Agenor Goluchowski, n.n. I.C.], în ciuda opoziţiei populaţiei bucovinene şi
chiar a Consiliului Imperial”29.
În vara anului 1860, Gheorghe şi Eudoxiu Hurmuzachi arătau că
“ducatul Bucovinei este la ora aceasta ameninţat de o lovitură de moarte în tot
ce are mai scump, în lege, în biserică, în limbă, în toate interesele naţionale,
morale şi materiale. Autonomia Ţării, ce abia ne prezicea un viitor fericit, ni s-
au luat şi ducatul nostru are curând a se împreuna şi a se slei cu Polonia
austriacă”30.
Românii din Bucovina au cerut sprijinul fraţilor din Transilvania din
partea cărora, prin marii patrioţi Andrei Şaguna, Alexandru Mocioni şi alţii, au
primit un ajutor nepreţuit prin acţiunile întreprinse în capitala imperiului,
Viena.
Populaţia Bucovinei a acţionat pentru aducerea la cunoştinţa Curţii
Imperiale a doleanţelor Bucovinei.
Astfel, la 24 decembrie 1860, bucovinenii trimit Curţii de la Viena un
memoriu intitulat “Chemarea Bucovinei la emancipare” (Emanzipationruf der
136
Bukowina) cerând menţinerea autonomiei acesteia.

Constituţia din 26 februarie 1861 a menţinut situaţia separării
Bucovinei de Galiţia şi constituirea ei într-un DUCAT AUTONOM
(Herzogtum), ţară de coroană ereditară, conform Constituţiei din 4 martie 1849.
Campania electorală din martie 1861, pentru alegerile din dieta
Bucovinei a fost extrem de agitată, toate clasele şi categoriile soaciale s-au
aruncat în vâltoarea luptei electorale, dând dovadă de un înalt civism,
nădăjduind că Dieta Bucovinei, deputaţii aleşi vor contribui la îmbunătăţirea
stării economice şi sociale.
În frunte s-au situat, după cum era firesc, intelectualitatea bucovineană,
tinerii studioşi, elevii şi studenţii.
În acest sens stă mărturie Apelul către alegători, tipărit la Viena, la 2
martie 1861, şi răspândit în întreaga Bucovină.
“Preastimaţi Domni !
Pentru timpurile acestea grele şi încurcate în care trăim, ne veţi
ierta puţinele cuvinte ce, cu mare stimă, le aţintim cătră domnia voastră;
ele purced numai din durerea adâncă ce am suferit-o pînă acum împreună,
şi din dragostea cea înfocată cătră patrie şi sporiul ei întru toate cele bune.
Prea onoraţi domni ! Să ne cunoaştem, mai înăinte, bine, trecutul,
ca să pricepem timpul de faţă şi să ne înţelegem, apriat, viitoriul spre care
năzuim cu toţii !
Trecutul ne-a fost fatal, furtunos, ba încă mistuitoriu de înteresele
cele mai înalte ale omenirii; noi îl putem înfiera, prea pe nimerite, cu
cuvîntul despotism sau stăpânism crâncen, adică, foarte puţini au poruncit
numai, după placul lor, şi toţi ceilalţi au trebuit să asculte orbiş, căci,
altmintrelea urma temniţa, gloabele şi boatele la spinare. Noi am fost,
până acum, mai mult decât minoreni, mai că am pute zice că am fost chiar
robi, căci alţii ne-au purtat trebile noastre, alţii au dispus, după placul lor,
asupra avuţiei şi a vieţii noastre, fără să ne întrebe şi pe noi de sfat şi de
conţelegere, şi fără ca ei să ne deie seama despre purtatul trebilor.
Noi am avut o ţară volnică, cu moşiile noastre strămoşeşti în mâni
străine, fără ca să ştim cum de au venit ele în mâna lor.
Noi avem moşii bisericeşti, cu un fond religionariu care trece în
milioane, fără ca să ştim cum se administrează ele, şi ce se face cu acei bani
colosali.
Noi plătim biruri grele, adausuri, aruncături, împrumuturi, fără ca
să ne deie cineva socoteală că cum şi spre ce scop anumit se întrebuinţează
ele.
Noi facem poştărituri cu care şi căruţe, noi mergem la cordun; noi
încortelăm cătane şi grijim pentru dânsele, fără ca să ne spună cineva,
137
Ioan Cocuz
pentru ce mai pică atâtea greutăţi asupra noastră.

Noi facem poduri şi lucrăm la drumuri, şi tot plătim rohătcile.
Noi plătim vornicului de sat, fără ca să ne alegem chiar pe acela pe
carele îl vrea tot satul.
Noi facem părintelui de sat zile de lucru; dăm bani şi dascălului, şi
când vine la botez, nuntă, înmormântăciune, iarăş caută să-I îndestulezi, şi
când ai lipsă de dânşii şi s-ar cuveni să ţi-i alegi singur, atunci ţi-i împune
altul cu forţa (sila) !
La câte şi mai multe tot dăm şi dăm şi din pungă şi cu braţul, şi
când am cere şi noi vrun bine ca să avem câte o şcoluţă bună în sat, cu
nişte învăţători de treabă, sau vreo biserică mai frumuşică pe din afară şi
mai împodobită în lăuntru, ca să nu ne fie ruşine de dânsa: atunci ţi se
răspunde din partea stăpînilor: “Aşteaptă până ce ne va plăcea nouă, sau
de nu, faceţi-vă singuri !” Aşadară tot la punga ta pretinde.
Pe lângă acestea mai arunci banii săracilor şi la spitale ! Şi cine
dintre ai noştri se foloseşte de dânsele?
O mulţime de diregători şi judecători străini sunt în ţară, şi când
merge un biet om năcăjit la dânşii cu vreun rugământ, sau plânsoare, ca
să-şi afle dreptatea, iată că nu te poţi înţelege cu dânşii la vorbă, căci ei nu-
ţi pricep limba ! Cheltuieşti de vreo trei patru ori mai mult cu procesul,
decât face aceea ce vrei să câştigi, şi, după vreo două trei luni, sau ani de
zile, ieşi la capăt cu aceea că ţi-ai pierdut dreptatea !
Fiecare bocâncariu străin se face domn în ţara ta, care tot
porunceşte şi te suge, şi tu … trebue să asculţi, să faci, şi să taci ca mielul !
Nu vrem aice să amintim nici din gimnasiul din Suceava, nici de
celea petrecute în Consistoriul episcopesc din Cernăuţi, fiindu-mi prea vie
înăintea ochilor !. Multe ar mai fi de vorbit aice ! Însă treacă acestea de un
colorit foarte moderat despre trecutul nostru ! Ele să ne demonstreze că
noi am fost ţinuţi mai mult decât de minoreni, adecă mai ca de robi în casă
şi la vatra noastră, unde am făcut toate pentru alţii, numai pentru noi
nimică; căci nu ni era iertat !
Relele cele mai nenumărate ce le-am suferit împreună, şi greutăţile
neîncetate ce le-am purtat cu toţii, abia resuflând: toate acestea le ştim şi le
simţim, deoarece zăcem încă şi acuma sub ele, şi dorim cu toţii ca să le
scuturăm de pe grumazul nostru.
Vaietele noastre au ajuns la auzul împăratului, şi Măria Sa a
hotărât, sărbătoreşte, că vre să ne scape de nevoile trecutului, cu tot
adinsul.
Spre acest scop ne-a declarat de majoreni, adecă de oameni care
pot să grijască singuri de sine, şi ni-a încredinţat toate trebile săteşti,
138
orăşeneşti, ţinutureşti şi ale ţării întregi, în mâna noastră, ca să le purtăm

singuri spre folosul nostru şi spre binele ţării !
Are aici loc, în toată tăria cuvântului, vorba Românului: Cum ţi-i
aşterne, aşa vei dormi; şi cum ţi-i săra, aşa vei mânca !
Să căutăm dară să ni aşternem bine ca să putem dormi dulce. Şi să
ne sărăm cum se cade bucatele, ca să nu se împuţască şi să se strice iarăş !
Viaţa aceasta nouă de a griji singuri, în conţelegere cu împăratul,
pentru trebile tale şi ale patriei, se numeşte viaţă constituţională. Toţi însă,
câţi locuiesc într-o ţară, nu pot, pe nemijlocite, să steie faţă cu împăratul la
acea conţelegere despre îngrijitul trebilor patriei, ci se cere ca locuitorii
ţării să aleagă pe unii, şi apoi aceştia vor ave să răspice toate dorinţile şi
ofurile, şi să poarte trebile şi grija ţării în numele celorlalţi.
Deci şi noi bucovinenii avem să alegem treizeci de bărbaţi, care să
vorbească şi să grijească pentru binele şi sporiul patriei noastre, şi adică:
trei vor fi aleşi să înfăţişeze înteresele preoţimii, opt acelea ale boierilor,
şapte ale orăşenilor, negustorilor şi îndustriaşilor, şi doisprăzece care au să
ia seama de interesele sătenilor. Aceştia toţi, dacă vor fi oameni de omenie,
cu cuget curat şi cu inimă bună, atuncea vom putea zice că va fi mai ferice
de noi, şi că şi noi ne vom putea numi stăpâni şi domni în patria şi la vatra
noastră, unde până acuma n-aveam de mâcnit nici un cuvânt !
Şi de la cine atârnă să fie aşa? Dela noi înşine ! Ce oameni ne vom
alege, cu aceia ne vom lăuda, şi ei ne vor aşterne patul şi ne vor săra
bucatele şase ani de zile ! Să căutăm dară ca să avem oamenii noştri de
încredere, ca nu cumva să ne alegem nişte vitregi, care să ne aştearnă
numai spini, şi să ne sare bucatele numai cu venin !
Să ne întrebăm acuma, cum să fie acei bărbaţi, ce feliu de însuşiri
să aibă ei, ca să ne poată fi părinţi, şi încă părinţi buni şi călduroşi?
Ei să fie:
1) născuţi din moşi strămoşi bucovineni şi de legea noastră drept
credincioasă, căci altmintrelea ne-am aduce la perichiu (primejdie)
religiunea, biserica, şi am deschis poarta şi mai mare străinilor care ne-au
amărât până acuma atât de mult;
2) să fie iubitori de patrie, religiune şi naţiune, ca nu cumva,
aleşi fiind, să ne vândă duşmanilor patriei, să ne strice religiunea, şi să ne
omoare naţiunea, favorind alte limbi străine;
3) să fie cutezători, cu bărbăţie, cu tărie de duh şi cu virtute, ca
să nu se sfiiască de nimeni, ci să stee buni, cu toată puterea cuvântului lor,
pentru toate înteresele acelora pe cari îi înfăţişează, chiar şi atunci când ar
avea să-şi atragă nişte neplăceri, sau disgraţii, din partea unora sau altora;
4) să fie liberali, adică, să ceară şi să pretindă, răzimiş, numai
139
Ioan Cocuz
aceea ce este în binele, folosul şi sporiul patriei şi naţiunii întregi,

neuitându-se la aceea că s-ar face prin aceasta neplăcuţi, sau urâţi,
înaintea unei sau altei autorităţi, ori de ce feliu;
5) să fie buni de gură şi ajunşi la cap, ca să poată pătrunde
deodată toate interesele înfăţişaţilor săi, ale patriei şi naţiunii, şi să le apere
cu căldură şi foc, şi cu argumente lovitoare, înaintea cărora să se topească
şi să se convingă şi cea mai îngheţată inimă a contrarilor săi, şi ca să
răsbate şi prevede, iute şi lămurit, toate metehnele obiecturilor contrare,
ca să le răstoarne şi să le resufle cu lesnitate;
6) să fie cunoscători de referinţile patriei şi naţiunii şi bisericii,
şi de împrejurările înfăţişaţilor săi, ca să ştie ce sau despre ce au să
vorbească; ce au să pretindă; ce îmbunătăţiri să se introducă; ce rele să se
stârpească, şi ce mijloace să se ia spre o ţintă sau alta; şi
7) să fie oameni probaţi, şi de faptă, adică, care s-au arătat până
acuma când era vorba despre binele patriei şi naţiunii, cam ce plătesc
dumnealor ca, fără întârziere, să se prefacă în fapte toate acelea despre
care sunt ei convinşi că-s bune, folosicioase şi mântuicioase pentru patrie şi
naţiune.
Dacă vom ave nişte deputaţi la dieta ţării, înzestraţi cu însuşirile
amintite, putem fi siguri că cauza noastră nu va fi fără de apărători, şi încă
apărători buni şi vrednici; atunci ne va fi patul aşternut după plac, şi
bucatele sărate după gust !
Dar mai una ! şi aceasta-i un lucru de care avem să ne ferim ca
dracul de tămâie !
La alegeri de feliul acesta domneşte întriga, adică nişte smomele
furişate şi iţite, de care abia te poţi lua în samă. Mulţi dintre acei domni şi
domnişori, care au fost până acum deprinşi a tot rumpe la colaci şi întinge
în miere, vor căuta în tot modul să fie şi ei aleşi; ei vor linguşi; ei vor
măguli, vor smomi şi cu bani, băuturi, sau făgăduinţi, dar…să nu îi
credeţi, să nu vă daţi înşelaţi, căci ei ar vre să pună numai iarăş mâna pe
cuţit şi pită, şi apoi să ne împărţească după placul lor.
Dacă ar cerca cineva cu asprime, sau porunci, a vă impune ca să
alegeţi pe cutare, sau cutare, să nu-i ascultaţi, să nu vă temeţi, căci de
făcut, n-au putere să vă facă ceva.
Oameni străini, de altă limbă şi lege, să nu alegeţi, arete-se ei cât de
blânzi, sau cu buneţe, căci, dacă pui şarpele în sân şi-l încălzeşte, apoi te
muşcă şi te înveninează !
Încredere nu daţi orişicui; cercaţi-l întâiu bine şi rescumpeniţi-l cu
de amănuntul, şi apoi vă puteţi încrede, încât socotiţi că merită !
Nu căutaţi să alegeţi pe cutare, sau cutare, pentru că-i neam sau
140
prieten bun, ci numai pe aceia, la cari se găsesc împreunate însuşirile de

mai sus !
Spre a înlesni aceasta, se cere ca să vă adunaţi dumeavoastră mai
mulţi la un loc, să vă sfătuiţi în privinţa atinsă, şi după ce v-aţi învoit la
candidaţi, să-i propuneţi şi poporului ca, la locul şi în ziua de alegere, să
aleagă pre aceştia, căci numai aşa vom reuşi cu oameni de treabă, şi ne
vom ajunge scopul, altimintrelea va căde poporul subt înrâurinţa altora,
şi, la alegeri, vor ieşi numai deputaţi împilători şi vînzători, sau nevrednici,
în loc de nişte apărători ai causei noastre sfinte, şi în loc de oameni de
capacitate strălucită. Adunări preliminare de acestea nu poate nimenea să
le împiedice cu dreptul, căci ele sunt iertate orişiunde. Aicea în Viena s-au
ţinut şi se ţin încă destule în această privinţă.
Dacă vom reuşi la alegeri cu oameni de calităţile arătate, atunci şi
viitoriul nostru va fi asigurat; răul de carele pătimeşte atâta ţara, se va
stârpi, şi ranele de moarte ale trecutului se vor tămădui, şi întru toate va
răsări altă viaţă mai vioaie, mai sănătoasă, mai puternică şi mai plăcută.
Cu bărbaţi de acest feliu în dietă nu vom avea să ne plângem că nu-s şcoale
prin sate, şi şcoale mai înalte şi crescători de fete (convipte) prin oraşe; că
bisericile ni-s sparte şi cu nişte sfinţi boldiţi şi cu gurile şuvăiete, cât te
sparii de dânşii; că părinţii nu-s dotaţi după cuviinţă şi după cerinţa
timpului; nu vom ave, zic, să ne mai plângem asupra lucrurilor istora, căci
fondul religionariu şi alte venituri ale ţării cad sub administraţiunea dietei,
şi ea va şti cum să grijească de lipsele şi înteresele patriei.
Având noi oameni de aceştia ca înfăţişători, nu ne vom mai jelui că
limba şi datinile noastre strămoşeşti ni-s călcate în picioare şi batjocurite şi
înapoiate de la toate trebile (afacerile) publice; că ţinem procese cu anii, şi,
după ce ne-am sărăcit bine, pierdem şi aceea ce cugetam că vom câştiga,
căci ei se vor îngriji ca limba dulce să-şi reapuce locul său cuvenit, şi noi să
căpătăm nişte legi mai scurte, mai bune şi mai drepte; ei se vor sîrgui ca în
toate diregătoriile şi judecătoriile să fie limba ţării, diregători şi judecători
născuţi din ţară, fii de ai patriei, care să poată înţelege pe popor, şi să
grijască mai bine de siguritatea lui personală şi materială; prin stăruinţa
lor vor înflori ştiinţele, va înăinta îndustria; meseriile vor prinde zbor, şi
negoţul va lua nişte lărgimi mai întinse; starea înţelesuală şi materială a
ţării va apuca treapta aceea care se cuvine să o aibă Bucovina între ţările
cultivate ale Europei.
Deci să nu uităm, că alegerile ce le vom face, vor decide asupra
sorţii şi viitoriului patriei noastre ! Să nu trecem cu vederea, că numai şi
numai bărbaţi, înzestraţi cu însuşirile arătate mai sus, ne pot scăpa de
nevoile de acuma, şi croi un drum mai lin spre fericire ! Să-I cercăm dară
141
Ioan Cocuz
şi cu lumina, ca doară n-am căde în păcate şi răspundere înaintea lui

Dumnezeu şi a viitorimii!
Viena în 2 a lui Mart 1861”31
În luna martie a anului 1861 au avut loc în Bucovina alegerile pentru
dietă, iar la 6 aprilie al aceluiaşi an se inaugurează viaţa parlamentară în
Bucovina prin convocarea primei diete32. Dezbaterile dietale aveau loc în limba
română ca recunoaştere a caracterului românesc al ţării şi în limba germană ca
limbă oficială în imperiu. Protocoalele şedinţelor dietei din sesiunea 1861 au
fost publicate în limba română şi germană33.
Cernăuţi – 1860
Prima dietă a Bucovinei se compunea din 29 deputaţi, aleşi pe timp de

6 ani, care proveneau din alegerile în cele patru colegii electorale: marea
proprietate, camera de comerţ, oraşele, comunele rurale. Alegerile în primele
trei colegii electorale se făceau prin vot direct, iar alegerile în colegiul al
patrulea – comune rurale - se făceau prin delegaţi (wahlmanner), proporţia fiind
un delegat la 50 alegători34.
Colegiul I alegea 12 deputaţi în următoarea componenţă: 2 din partea
Fondului Religionar, 6 din partea marilor proprietari români şi 4 din partea
marilor proprietari armeano – poloni.
Colegiul al II-lea alegea 2 deputaţi, unul german şi unul evreu.
Colegiul al III-lea, al oraşelor, alegea 3 deputaţi, toţi germani pentru
oraşele Cernăuţi, Suceava şi Rădăuţi.
Colegiul al IV-lea, alegea 12 deputaţi dintre care 8 români şi 4 ruteni.
Din cei 12 deputaţi ai acestui colegiu numai 4 erau ţărani, 3 erau boieri şi 5
erau prepoziţi de judeţ35.
Ca membru de drept al dietei era episcopul Bucovinei. Împăratul
numeşte din rândul membrilor dietei pe preşedintele ei, care se numea Căpitan
142
al Ţării (Landeshauptmann) şi pe locţiitorul acestuia. Dieta Bucovinei se

convoacă prin rescript imperial, în sesiunea ordinară, o dată pe an36. În şedinţa
de constituire a dietei a fost ales, pentru întreaga perioadă legislativă, un
Consiliu Provincial Permanent (Landesansschuss) care se compunea din
Căpitanul Ţării, locţiitorul acestuia şi patru membri care împărţeau între ei
diferite agende administrative37. Competenţa legislativă a dietei Bucovinei se
referă la întreaga gestiune administrativă autonomă a ţării sub raport politic,
cultural, economic38. Ca provincie de coroană, Bucovina trimitea deputaţi şi în
Parlamentul Imperial de la Viena, până în anul 1870 aceştia fiind aleşi din
rândul membrilor dietei, după care alegerea acestora se făcea prin intermediul
celor patru curii electorale39.
În acest fel se deschide în istoria Bucovinei o nouă pagină politică
pentru emancipare socială şi naţională a românilor, pentru unitate.
Cei 29 de deputaţi ai Dietei Bucovinei erau:
1. Eugen Hacman – Landeshauptmann (Căpitan al Ţării).
2. Eudoxiu Hurmuzachi – Căpitan al Ţării din 1862, prin demisia lui
Eugen Hacman.
3. Ioan Woinarowicz.
4. Teofil Bendela.
5. George cav de Flondor.
6. Cristoff cav de Iacubowicz.
7. Vasile Ianovici.
8. Alexander Ritter von Roftin.
9. Alexandru Petrino.
10. Iacob Petrovici.
11. Alexandru Popovici.
12. Iacob Simionovici.
13. Alexandru Vasilco.
14. Dr. Iosif Fehner.
15. George Hurmuzachi.
16. Wilhelm von Alth.
17. Andrei Miculi.
18. Leo Isăcescul.
19. Ioan Pruncul.
20. Adam Iavorschi.
21. George Iliuţ.
22. Ioan Karczo.
23. Anton Kovaci.
24. Mihai Pitei.
25. Iosif Procopovici.
143
Ioan Cocuz
26. George Jureschi.

27. Victor Zuftanovschi.
28. Nicolae Zahariofievici.
29. Olera Focşa40.
Prima sesiune a dietei Bucovinei a fost foarte scurtă (16 aprilie – mai
1862).
Guvernatorul Bucovinei, Wenzel graf Martino prezintă un proiect de
lege care prevedea, în principiu, următoarele: comunele, parohiile şi patronii
bisericeşti erau obligaţi să suporte cheltuielile pentru construirea bisericilor şi a
caselor parohiale, iar până la construirea acestora, să plătească preoţilor o sumă
mai mare ca până atunci, pentru “cortel”.
Problema avea un profund caracter politic, prin aceea că, aprobându-se
acest proiect guvernamental, s-ar fi dat o altă destinaţie resurselor financiare ale
Fondului religionar, care prin statut avea obligaţia să acopere cheltuielile
culturale, religioase şi şcolare ale românilor ortodocşi.
Fraţii Hurmuzachi şi Alexandru Petrino au sesizat manevra autorităţilor
şi au căutat să zădărnicească votarea proiectului de lege şi să pună biserica
naţională românească în drepturile legale şi canonice, care să-i garanteze
existenţa şi să-i asigure dezvoltarea.
Se aştepta ca deputaţii români să vorbească în Dietă în limba română,
aceeaşi limbă să fie folosită şi în organismul reprezentativ al Dietei – Comitetul
Ţării.
Dar românii nu mai puteau să vorbească fluent româneşte, nu mai
aveau un limbaj adecvat. Făcuseră studiile în limba germană pe care o foloseau
curent.
A doua sesiune a Dietei Bucovinei se deschidea la 29 ianuarie 1863.
În această sesiune, Alexandro Petrino, în calitate de raportor al
Comitetului Dietei, a demonstrat cu argumente pertinente, că proiectul de lege
propus Camerei spre dezbatere de guvernatorul Bucovinei, deşi urmăreşte
rezolvarea unor probleme stringente ale bisericii naţionale, nu apelează la
mijloacele legale, şi afectează interesele naţionale româneşti, propunând dietei,
respingerea lui.
După dispute aprige, se hotărăşte să fie înfiinţată o comisie formată din
5 membri care să stabilească taxa de “cortel” şi modalităţile de plată.
În această comisie, trei deputaţi erau credincioşi guvernului, ceilalţi doi
erau “neguvernamentali”.
Mihai Pitei, raportorul majorităţii din comisie, argumentează în
favoarea proiectului guvernamental cu toate că acesta fusese respins prin vot de
dietă, în şedinţa din 29 ianuarie 1863.
Vasile Ianovici raportorul “neguvernamentalilor” în comisie, prezintă
144
trei propuneri de rezolvare a problemei:

- mărirea taxei de “cortel”.
- obligaţiile Fondului religionar în acest sens.
- formularea unei scrisori care trebuia prezentată împăratului.
Trei şedinţe ale Dietei au dezbătut problemele respective.
În şedinţa din 21 februarie 1863, Alexandru Petrino, sprijinit de
deputatul Iacob Simionovici, a susţinut punctul de vedere că mijloacele
financiare pentru construirea bisericilor şi caselor parohiale şi plata sumelor
pentru “cortel” intră în sarcina Fondului Religionar, şi numai în măsura în care
nu putea acoperi aceste cheltuieli (ceea ce nu era cazul), să se apeleze la
contribuţia de la membrii parohiilor şi de la patronii bisericeşti41.
Deoarece Dieta nu era competentă a dispune în problemele Fondului
Religionar, Alexandru Petrino propune ca Dieta să se adreseze împăratului cu
rugămintea de a restitui Bisericii Ortodoxe din Bucovina autonomia ei,
garantată de suveranii imperiului, averea ei să fie administrată de organele
bisericeşti desemnate în acest sens, în conformitate cu canoanele bisericeşti şi
ale dreptului strămoşesc.
În şedinţa Dietei din 21 februarie 1863, propunerea lui Alexandru
Petrino a fost adoptată cu majoritatea voturilor, iar în şedinţa din 27 martie,
Dieta aproba, în unanimitate, conţinutul scrisorii către împărat42.
Scrisoarea Dietei, adresată împăratului, nu a avut nici un efect deoarece
apăruse o dispută între diecezani şi episcop, referitoare la organul competent de
a exercita autonomia şi asupra competenţei acestuia:
- Episcopul şi anturajul său susţinea supremaţia episcopală, nu numai
în probleme spirituale dar şi în cele temporale şi economice.
- Diecezanii şi îndeosebi lumenii pretindeau că pentru exerciţiul
autonomiei bisericeşti în cele temporale, organul chemat era Congresul sau
Sinodul bisericesc compus din preoţi şi lumeni.
Aspectul politic al problemei consta în reglementarea raporturilor
bisericii din Bucovina faţă de Stat şi de celelalte biserici din imperiu.
În Dietă, reprezentantul guvernului Bucovinei a declarat că guvernul
intenţionează să sprijine pe lângă guvernul central şi împărat dorinţa Dietei
Bucovinei, în aşa fel ca şi aceasta să aibă dreptul de a dispune asupra Fondului
Religionar43.
Era evident, însă, că autorităţile habsburgice nu erau dispuse să lase din
mână o avere uriaşă care aparţinea românilor ai căror strămoşi au ctitorit
biserici şi mânăstiri şi le-au înzestrat cu averi.
Fondul Religionar înfiinţat în anul 1783, în pofida statutului său care
prevedea ca aceste averi să fie folosite pentru nevoile bisericii ortodoxe şi a
românilor, nu avea alt scop decât spolierea averii românilor bucovineni în
145
Ioan Cocuz
favoarea statului austriac.

Depăşind această problemă, vom aminti că, prin Decretul Imperial din
9 decembrie 1862, Bucovina devine Ducat autonom şi primeşte stemă
proprie44.
La 2 martie 1864, începe sesiunea de primăvară a Dietei Bucovinei.
Lucrările debutează cu discursul Căpitanului Ţării, Eudoxiu
Hurmuzachi, care face un călduros apel şi îndemn pentru o “lucrare sinceră” în
folosul ţării: “Domnilor, Vă salutez cu toată simpatia conaţională şi cu toată
ardoarea patriotică la această readunare a cărui scop este înaintarea iubitei
patriei noastre, între toate cele ce privesc la bunăstarea ei materială şi
morală. Calea ce conduce la scopul acesta este lungă şi grea, căci câmpia
reformelor este tot atât de întinsă şi spinoasă, precât de nemărginită este
înflorirea unei ţări, precât de felurite sunt piedicile şi greutăţile ce se nasc din
diferenţa şi neaparata zdruncinare ale intereselor particulare şi individuale.
Numai un patriotism înfocat poate învinge asemenea stavile, acel
patriotism totodată naţional şi liberal carele fiind înrădăcinat în istoria,
tradiţia şi deprinderea strămoşilor noştri pe o scenă mai întinsă şi glorioasă
ne va conduce precum sperez, de acum înainte, deşi pe un câmp mai îngust,
dară cu o râvnă tot aşa de învăpăiată.
Libertatea constituţională trebuie să ne fie un puternic îndemn spre
manifestarea cugetărilor noastre patriotice şi numai înfăptuirea lor spre binele
comun al ţării noastre vom putea exprima în modul cel mai demn, adânca
noastră recunoştiinţă […]”45.
În şedinţa dietei din 12 martie 1864, George Iliuţ, împreună cu alţi 13
deputaţi, a interpelat guvernul Bucovinei în privinţa folosirii limbii române în
administraţie: “funcţionarilor statului din ţară li s-a ordonat de a învăţa limbile
ţării până într-un an de zile, dar de atunci au trecut trei ani şi ei totuşi nu le-au
învăţat”46.
În şedinţa din 13 mai 1864, contele Amadei, guvernatorul Bucovinei
răspunzând acestei interpelări, precizează că: “regimul de mult năzuieşte într-
acolo ca toţi funcţionarii, să ştie bine limbile ţării, şi care nu le ştiu, să le
înveţe; că se nevoieşte a executa, cu consecinţă, principiul egalei îndreptăţiri a
naţionalităţilor; că va stărui ca toţi funcţionarii existenţi din ţară să ştie cum se
cade limbile ţării, şi care nu le ştiu, să le înveţe cât mai curând; şi că la aşezarea
posturilor în viitor, va lua în privire pe lângă calificaţiunea legală, pre acei
indivizi care vorbesc şi scriu în limbile ţării”47.
Evident, răspunsul a fost pur formal, politica administraţiei habsburgice
a continuat în aceeaşi direcţie, promovând în funcţii publice străini de ţară, de
limbă de interesele românilor din Bucovina, funcţionari – ostaşi credincioşi în
misiunea lor de a crea omul bucovinean – homo bucovinensis, de a şterge tot ce
146
amintea de originea românească a acestui teritoriu.

În aceeaşi şedinţă din 12 martie 1864, un număr de 22 de deputaţi ai
dietei între care Eugen Hacman, Teofil Bendela, Eudoxiu Hurmuzachi,
Alexandru Petrino, George Iliuţ, Gheorghe Flondor, Gheorghe Hurmuzachi,
Vasile Ianovici, Gh.Costin, Mihai Pitei au interpelat guvernul Bucovinei cu
privire la folosirea limbii în dietă.
La 12 mai 1864, guvernatorul Bucovinei reacţionează, la fel de
stereotip şi de formal: “În privinţa aceasta ţin să răspund interpelantului că
guvernul imperial se străduieşte deja, de timp mai îndelungat, ca toţi slujbaşii
publici şi îndeosebi aceia care vin în nemijlocită atingere cu partidele, să
cunoască limba ţării”48.
Una din problemele cele mai acute care s-au discutat şi dezbătut în
Dieta Bucovinei, a fost problema ţărănească.
În şedinţa dietei din 11 aprilie 1864, deputatul Iavorschi atrage atenţia
că el, încă din sesiunea 1863 a dietei, a ridicat problema “tragerii sau luarea
locurilor ţărăneşti prin proprietarii de moşii”.
Această temă de discuţie a fost înregistrată de dietă, dar din motive de
interese de grup, problema a fost intenţionat neglijată, uitată, a fost “aruncată
sub Masă”.
Deputatul George Iliuţ atrage atenţia că în toate comunele din
Bucovina, locuitorii de ţară “se plâng că sunt înstrâmbătăţiţi prin proprietarii de
moşii, de asemenea şi prin administraţia fondului religionar luându-se
drepturile cele vechi şi strămoşeşti, adică: tolocile şi dreptul pădurii la întreaga
comună, de asemeni, prin cele multe comune şi de la unii deosăbit, adică: cum
au vrut şi le-au plăcut despre care gândesc că s-au putut oricine încredinţa
numai din petiţiile cele numeroase aduse aici în înalta casă în scris în anul
trecut”49.
Ţăranii se plâng că prin legi încă din 1853, în tot ce ţine de problema
dreptului şi a pădurii pentru comună, au fost alcătuite comisii care să analizeze
şi să rezolve fiecare caz în parte. Respectivele comisii nu şi-au desfăşurat
activitatea decât foarte puţin, lăsând nerezolvate sute de cazuri.
Ţăranilor cărora de la ridicarea boierescului, li s-au luat locurile de
către proprietarii de pământ, în conformitate cu Ordinul ministerial din 20
octombrie 1860, li s-a promis rezolvarea problemei prin crearea unor comisii
speciale pentru servitute care prezintă fiecare caz la “judecata ţării”.
A trecut atâta timp şi bieţii ţărani sunt purtaţi prin judecăţi fără nici un
rezultat: “Iară pricinile care se judecă în judecătorii sunt grele pentru ţărani,
deoarece mulţi din ei nu pot avea acces la judecătorii din următoarele motive:
- Pentru că nu înţeleg altă limbă, totodată nu se pot înţelege cu
amploiaţii din numitele judecătorii;
147
Ioan Cocuz
- Cei mai mulţi sunt săraci, au câte 8-9 copii şi cheltuiesc şi

ultimul bănuţ şi procesele se tot amână 2,3,4 ani şi proprietarul trage foloase de
pe pământul respectiv, fără ca ţăranul să aibă măcar pe ce îşi scoate
cheltuiala”50.
Deputatul George Iliuţ prezintă dietei metodele şi mijloacele prin care
boierii au luat ţăranilor pământul: “Sunt sate întregi venite din Ardeal, în 1812
sau 1813. Boierul i-a primit bucuros şi le-a dat la fiecare familie câte 3 fălci de
pământ pentru totdeauna, în codru negru. Oamenii şi-au făcut bande au defrişat
şi au lucrat la boier ca boul în jug. Urmaşii boierului şi ţăranilor n-au mai
acceptat acelaşi sistem. Proprietarul a arendat moşia la evrei. Oamenii au rămas
din cele trei fălci de pământ cu nişte gârle, nişte surpături pentru care este silit
să plătească posesorilor, 12 până la 18 florini pe an […] pentru că în alt mod îi
ară până sub talpa bordeiului cât nici n-are pe unde ieşi din casă, pe lângă
aceasta încă sunt îndatoraţi a lucra anul întreg posesorilor la orice lucru i-ar
trebui, dar cu plată, adică: 20 creiţari sau 25 creiţari pe zi însă veţi socoti că
capătă aceşti creiţari? NU, că din banii acei trage plată pentru acele juguri şi îi
dă şi de mâncat nişte urluială ce hrăneşte boii în grajd, şi care costă 1 fl 50
creiţari […] ; pe urmă vine la răfuială, rămâne în tot anul cu 50 florini şi 60 de
florini datori, pentru care datorie, cari au câte un ficior sau doi, este silit să
robească în velniţă sau în hută, ori neîndeplinind aceste ce am spus, să se ridice
pe acele locuri ce au scos rădăcinile copacilor. Cei ce au încercat să se
reîntoarcă în Ardeal n-au putut, deoarece proprietarii au intervenit la autorităţi
să nu le dea documente de plecare”51.
Aceste probleme şi situaţiile cele mai grave din Bucovina au fost
ridicate de George Iliuţ şi în Consiliul Imperial de la Viena. Fără nici un
rezultat însă.
George Iliuţ a arătat că dieta este “chemată ca să-l dezbată şi să-l
lucreze”52.
George Iliuţ propune ca, în baza acestui material prezentat de el, Dieta
Bucovinei să trimită împăratului un memoriu în care să fie arătată adevărata
stare a ţăranului bucovinean, să-i solicite să fie oprită acţiunea de
supraevaluare (subl.n. I.C.) a pământului ţăranilor, supraevaluare care duce la
impunerea de impozite extrem de împovărătoare, imposibil de plătit de către
contribuabilul de la sate: “Preţuirea a fost nedreaptă[…]. S-au făcut o mulţime
de nelegiuiri de la început şi până la sfârşit de către dregătoria de preţuri[…].
S-au lucrat în taină, pe popor nu l-au înştiinţat cum se cuvine, anume în limba
sa, nu l-au povăţuit, nu i-au deschis ochii despre toate lucrările aşa cum suna
legea[…], bărbaţii de încredere care trebuiau să fie de faţă pretutindeni la toate
lucrările cele mai însemnate, într-ades nu s-au chemat[…]. S-au întrebuinţat
măsuri aici neobişnuite şi de aceea ades îndoite şi prin urmare nedrepte […]
148
precum şi preţuri cu totul nepotrivite[…], s-au urcat preţuirea venitului de

pământ într-un chip neauzit pentru ca să-l poată lucra cu un bir peste măsură,
precum s-au şi întâmplat”53.
Deputatul ţăran George Iliuţ, bun cunoscător al marilor greutăţi în care
se zbătea ţărănimea din Bucovina, acuză faptul că această provincie plăteşte
cele mai mari impozite din imperiu: “Este cunoscut că Bucovina plăteşte şi aşa
mai mare bir decât celelalte ţări din împărăţie[…]. Cu toate acestea, domnii
preţuitori pentru Bucovina au scos din socotelile cele mai tainice a domniilor
sale, birul care le-au plăcut, adică încă pe jumătate mai mare decât cel de până
acum: 54 de procente mai mult, sau 54 de cruceri la fieştecare fiorin din birul
pământului de până acum[…]; pe lângă aceasta puneţi şi toate celelalte biruri
împărăteşti ale ţării şi ale comunei, care cel din urmă, singur întrece ades toate
celelalte la un loc”54.
Se atrage atenţia asupra dezastrului economic şi social ce se va abate
asupra Bucovinei: “dacă ni se va aşeza birul de pământ pe temelia acestei
nefericite preţuiri, atunci se va stinge toată urma de bunăstare din ţară, poporul
va sărăci de tot şi toată putinţa de speranţă de îndreptare, de înflorirea sa va
pieri pe lung timp”55.
George Iliuţ adresează dietei Bucovinei, deputaţilor acestui for, o
patetică chemare pentru a se apleca asupra durerilor poporului, pentru
rezolvarea doleanţelor îndreptăţite ale ţăranului bucovinean: “Înaltă casă ! Cred
că toţi reprezentanţii proprietarilor celor mari precum şi acei ai comunelor de la
ţară, şi nu mai puţin acei ale târgurilor, toţi membrii acestei înalte case, fără
deosebire, se vor pătrunde de sfinţia îndatorirei lor, a uni toate puterile spre a
delătura de la această ţară o măsură administrativă greşită şi nedreaptă –
precum este preţuirea actuală de pământ, o măsură care de a se va susţinea este
menită a fi pentru Bucovina, un isvor nesecat de sărăcie, de înapoiere
materială, morală şi naţională, de tot felul de nenorociri[…]”56.
În sesiunile dietei Bucovinei din anul 1865 şi 1866, nerezolvându-se
situaţia folosirii limbilor ţării în administraţie şi justiţie, deputaţii reiau
interpelările adresate guvernatorului Bucovinei, pe această temă.
Astfel, în anul 1866, în şedinţa dietei din 5 februarie, deputatul
Alexandru Costin, împreună cu alţi 10 deputaţi (în baza art.14, 237 şi 238 din
Regulamentul pentru Galiţia şi Bucovina, în baza art.123 şi 184 din Procedura
penală, ordinele ministerului de justiţie din 17 martie 1862 şi 1865, unde se
stipulează că “oficiile şi funcţionarii să vorbească cu poporul în limba lui şi
această însuşire este un moment ponderos şi decisiv la dejudecarea
aplicabilităţii unui funcţionar”), interpelează guvernul, cerând luarea de măsuri
severe, pentru punerea în aplicare, pe cale administrativă, pentru a duce la
îndeplinire egala îndreptăţire a limbilor ţării prin toate oficiile: "de a porunci
149
Ioan Cocuz
tuturor funcţionarilor să vorbească cu poporul în limba lui atât în scris cât şi

verbal, şi de a aşeza posturile numai cu fii de-ai ţării, care cunosc limbile ei
atât în vorbire cât şi în scris, şi o dovedesc aceasta în pracsă”57.
Răspunde guvernatorul Bucovinei, contele Myrbach, în şedinţa din 17
februarie 1866, că “va lua ansă de a aduce aminte tuturor funcţionarilor publici
dispoziţiunile legale, şi că-i va obliga ca să le observe cu stricteţe, şi că la
aşezarea posturilor, o condiţie a concursului va fi cunoştinţa deplină a limbilor
ţării”58.
În şedinţa dietei Bucovinei din 25 septembrie 1868, deputatul Eugen
Stârcea, împreună cu 10 deputaţi, interpelează guvernul, acuzându-l că nu a
respectat hotărârile dietei ca posturile vacante să fie ocupate de fii ai ţării şi
întreabă de ce posturile de judecători districtuali din Storojineţ şi Solca au fost
ocupate de oameni care nu cunosc limba română.
Răspunde, în aceeaşi şedinţă, guvernatorul Myrbach că va stărui pe
lângă Curtea de Apel din Lemberg pentru satisfacerea dorinţei
interpelatorilor59.
Succinta prezentare a activităţii Dietei Bucovinei de la înfiinţarea sa şi
problematica abordată în şedinţele diferitelor sesiuni, ne permite să apreciem că
în cadrul dietei s-au relevat poziţii şi atitudini faţă de problemele discutate, fie
ele economice, sociale, culturale, şcolare, poziţia deputaţilor fiind determinată
de interese de grup sau de clasă şi categorie socială.
Fără a exista forme de organizare politică, se detaşează net poziţiile
economice, cele sociale şi mai ales cele naţionale, poziţii care cu timpul se vor
transforma în curente politice, în atitudini politice, ce vor duce mai târziu la
formarea societăţilor şi apoi a partidelor politice.
În acelaşi timp, este evident faptul că membrii acelor clase şi pături
sociale, ale grupurilor de interese s-au orientat politic, la nivelul Imperiului,
aderând la un curent sau altul, în funcţie de propriile interese, în funcţie de
interesele claselor sociale din care făceau parte şi le reprezentau.
150
1
Dr.I.G.Sbiera – Familiea Sbiera după tradiţie şi istoric şi Amintiri din viaţa autorului, Cernăuţi, Tipografia
universitară, î.r. a lui R.Eckhardt, 1899, p. 509.
2
Ion Nistor – Istoria Bucovinei – Bucureşti, Humanitas, 1991, p.100-101.
3
Dr.I.G.Sbiera – Op.cit., p.160.
4
“Bucovina”, Cernăuţi, nr.9/1849.
5
Ibidem.
6
Ibidem.
7
Ibidem, nr.29/9 septembrie 1849.
8
Ibidem.
9
Ibidem.
1 0
Ibidem.
1 1
Ibidem.
1 2
Ibidem.
1 3
Ibidem, nr.31/septembrie 1849.
1 4
“Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, nr.13/12-24 februarie 1895.
1 5
Bukowina, deren politische Verwaltung organisirt Landes werfassung und Landtagswahlordnung, Wien, 1850,
p.1786.
1 6
Ibidem, p.1786-1787.
1 7
Ibidem, p.1788-1789.
1 8
Ibidem, p.1789.
1 9
Ibidem, p.1790.
2 0
Ibidem, p.1791.
2 1
Ibidem.
2 2
Ibidem, p.1792-1793.
2 3
Ibidem, p.1794.
2 4
Ibidem, p.1795.
2 5
Dr.I.G.Sbiera – Op.cit., p.154.
2 6
Ibidem, p.160.
2 7
Ibidem, p.161.
2 8
Ibidem.
2 9
“Die Presse”, Wien, nr.336/30 decembrie 1860.
3 0
T.Bălan – Redobândirea unei autonomii, “Revista Arhivelor” Bucureşti, nr.1/1946, p.67-68.
3 1
Dr.I.G.Sbiera – Op.cit., p.135-139.
3 2
Ibidem, p.162.
3 3
Ibidem, p.217.
3 4
Ion I.Nistor – Bucovina sub raport politic şi administrativ, “Cultura Românilor”, nr.7-8 iulie-august 1915, p.9.
3 5
Ion I. Nistor – Op.cit., p.111.
3 6
I.I.Nistor – Ibidem.
3 7
Ibidem.
3 8
Ibidem, p.10.
3 9
Ibidem.
4 0
Stenograpische Protokolle des Bukowinaer Landtage fur dritte Session – 1864, Gedrut bei Rudolph Erhardt in
Czernowitz, 1864.
4 1
I.G.Sbiera – Op.cit., p.221.
4 2
Ibidem, p.222.
4 3
4 4
“Foaia Soţietăţii pentru cultură şi literatură română în Bucovina”, Cernăuţi, anul I, p.75-78.
4 5
Stenograpische Protokolle des Bukowinaer Landtage fur dritte Session – 1864, Gedrut bei Rudolph Erhardt in Czernowitz,
1864.
4 6
I.G.Sbiera, Op.cit., p.264.
4 7
Ibidem.
4 8
Ion Nistor – Istoria Bucovinei, p.114.
4 9
5 0
Ibidem.
5 1
Ibidem, p.181-182.
5 2
Ibidem, p.183.
5 3
Ibidem, p.390.
5 4
Ibidem, p.391.
5 5
Ibidem.
5 6
Ibidem, p.392.
5 7
I.G.Sbiera – Op.cit., p.264 şi 265.
5 8
Ibidem, p.265.
5 9
Ibidem.
FORMAREA CLASEI POLITICE ROMÂNEŞTI

DIN BUCOVINA
Marile evenimete din viaţa poporului român, din a doua jumătate a

secolului XIX-lea – Unirea Principatelor în 1859, cucerirea independenţei de
stat a României în războiul din 1877-1878 - au trezit un puternic ecou în
conştiinţa românilor din Bucovina, au constituit un imbold în intensificarea
activităţii pentru propăşirea cultural–naţională.
Aceste viguroase manifestări s-au desfăşurat în Bucovina în domenii de
activitate şi forme diverse, într-o permanentă legătură cu celelalte provincii
istorice româneşti.
În acest sens iau fiinţă asociaţii şi societăţi cu caracter cultural,
naţional, cabinete de lectură, se editează lucrări ştiinţifice, reviste, ziare,
calendare, diverse broşuri care popularizau originea comună a românilor,
comunitatea de limbă, obiceiuri, cultură, ideea de luptă naţională.
Remarcabil este faptul că: “…în pofida hotarelor nedrepte impuse de
puternicii vremii, ideile, aspiraţiile neamului românesc au circulat în toate
sensurile, formând un univers de viaţă spirituală unitară, temelie a făuririi
statului naţional unitar în anul 1918”1.
Această activitate de renaştere naţională prin societăţi culturale, prin
permanentele legături ale românilor bucovineni cu fraţii din întreg spaţiul
românesc, prin schimbul de ziare, reviste, prin publicarea de articole, a
constituit “creuzetul” în care s-au format oamenii politici români, clasa politică
românească din Bucovina.
După 1861 generaţia tinerilor studioşi din Bucovina educată de Aron
Pumnul, în spiritul naţional românesc, începe să-şi pună amprenta în
activitatea naţional-politică.
Avea dreptate Teodor Balan când afirma că “…după consolidarea
statului român, chestiunea română a devenit acută. Nu se mai putea trăi în
izolarea păgubitoare de până atunci, provincie de provincie, fiecare cu şcoala,
tineretul şi mentalitatea ei. Ideea unităţii naţionale era atât de vie încât căuta
puncte de sprijin pentru a evidenţia asemănările între noi. Se vorbea de
nivelarea Carpaţilor despărţitori de fraţi şi de omogenitatea educaţiei ce trebuie
dată generaţiei noi”2.
La 19 aprilie/1 mai 1862, ia fiinţă “Reuniunea română de leptură” din
Cernăuţi. În cuvântul de deschidere, Alecu Hurmuzachi afirma: “Societatea
noastră s-a născut în puterea ideii de conştiinţă şi demnitate naţională,
recunoscută ca principiu de toate popoarele civilizate. De un asemenea adevăr,
astăzi mai presus de toată îndoiala, că ştiinţa este putere, atunci este tot aşa de
153
Ioan Cocuz
adevărat că cultura este viaţă. Am simţit trebuinţa culturii, fiindcă am simţit

trebuinţa vieţii cu conştiinţa de sine…”3.
În ianuarie 1865, “Reuniunea română de leptură” se transformă în
Societatea pentru Cultură şi Literatura Română în Bucovina al cărui scop era
“…de a conlucra la reânvierea noastră spirituală, a întruni inteligenţele din ţară
şi de peste marginile ei […], a deştepta simţirile amorţite, a vorbi faţă de
nămolul ameţitor al idioamelor străine din Austria, iubiţilor compatrioţi, în
dulcea noastră limbă română […], se va ocupa, mai înainte de toate, cu
literatura naţională în osebitele ei ramuri, contribuind prin lucrări originale şi
alese la înavuţirea ei”4.
Personalităţi ale culturii româneşti precum Vasile Alecsandri, Dimitrie
Bolintineanu, Ion Heliade Rădulescu, George Bariţ, August Treboniu Laurian,
Matei Millo, Timotei Cipariu, Aron Pumnul sunt aleşi membri onorifici sau
membri fondatori, alături de fraţii Hurmuzachi, I.G.Sbiera, Dimitrie Onciul,
Simeon Florea Marian, Dimitrie Petrino.
Înfiinţarea Societăţii pentru Cultură şi Literatură Română în Bucovina
s-a datorat mai multor factori care au acţionat în condiţiile istorice date,
“reacţiunea instinctului naţional – împotriva procesului de înstrăinare deschis
pe diverse căi împotriva elementului românesc de către administraţia
habsburgică, ecoul mişcărilor revendicative ale românilor bucovineni
desfăşurate în 1848, consecinţele petrecerii timp de mai multe luni în acelaşi an
şi în anul 1849 a numeroşi fruntaşi ardeleni, dar mai ales moldoveni refugiaţi
pe pământul Bucovinei, unde ei au continuat sub alte forme şi în mod organizat
activitatea revoluţionară şi au sprijinit reînvierea şi dinamizarea vieţii
româneşti în Bucovina; entuziasmul şi activitatea fraţilor Hurmuzachi care din
1848 înainte au stat în fruntea luptei pentru libertăţi politice şi ridicarea
culturală a românilor bucovineni şi cărora li s-au asociat tineri intelectuali în
frunte cu I.G.Sbiera”5.
În acelaşi an, la 1 martie apare “Foaia Societăţii pentru Cultură şi
Literatură Română în Bucovina” al cărui preşedinte a fost, până la moartea sa
în 1882, Gheorghe Hurmuzachi.
În jurul Societăţii şi revistei s-au adunat scriitori de seamă, oameni de
cultură din întreg spaţiul românesc: C.Negruzzi, George Sion, Vasile
Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Alecu Russo, Eudoxiu, Gheorghe, Alecu şi
Constantin Hurmuzachi, T.V.Ştefanelli, Vasile Bumbac, I.G.Sbiera, Simion
Florea Marian, Dimitrie Petrino.
Societatea şi Foaia Soţietăţii au luptat pentru păstrarea caracterului
românesc al Bucovinei prin cultură, pentru deşteptarea conştiinţei naţionale a
românilor: “În condiţiile oprimării naţionale tacite, ridicarea nivelului cultural
al poporului prin intermediul societăţilor culturale, a reprezentat pentru
154
mişcarea naţională românească din Bucovina, un obiectiv important menit să

trezească interesul pentru lupta politică”6.
După înfiinţarea universităţii din Cernăuţi în anul 1875, studenţii
români s-au organizat în societăţi academice: “Arboroasa” (decembrie 1875),
“Junimea” (7 decembrie 1878), “Bucovina” (1880), “Academia Ortodoxă” (9
decembrie 1884).
Iau fiinţă alte societăţi, între care: “Armonia” (1881), “Şcoala Română”
(1883), “Societatea Doamnelor Române din Bucovina” (1889), etc.
Toate aceste societăţi aveau menirea să ridice, prin acţiuni specifice,
conştiinţa naţională a românilor bucovineni.
Evenimentul care a marcat puternic evoluţia vieţii naţionale româneşti
din Bucovina a fost Serbarea Naţională de la Putna care a avut loc în
organizarea Societăţii “România Jună” din Viena, cu prilejul hramului
mănăstirii, la 15/27 august 1871.
Deşi avea, prin locul şi data desfăşurării, un caracter religios, la
mormântul lui Ştefan cel Mare s-au adunat români din toate provinciile istorice,
pentru a se închina trecutului glorios, dar mai ales, pentru a trasa drumul pe
care naţiunea română urma să păşească pentru împlinirea destinului naţional7.
În “Apelul cătră onoratul public român” transmis din Viena, 12 iunie
1871 şi semnat de Vasile Bumbac şi Ion Slavici se afirmă că “…serbarea de la
Putna are să fie întrunirea naţiunii române în suvenirile trecutului, în
însufleţirea prezentului şi speranţele viitoriului !”8.
Printre cei care au contribuit decisiv la organizarea acestei serbări
naţionale, alături de alte personalităţi marcante ale vieţii culturale, ştiinţifice şi
naţionale româneşti, între care Vasile Bumbac, Ion Slavici, Teodor Ştefanelli,
Pamfil Dan, Ştefan Cocinschi, Vasile Morariu, Ioan Luţac, Elie Luţia, a fost şi
Mihai Eminescu.
Problemele viitorului naţiunii, a patriei române, plămădite de-a lungul
veacurilor de zbuciumată existenţă în spaţiul hărăzit de destin, de zecile de
generaţii, au constituit ţelul acestei acţiuni: “Prin aceste idei perene ca şi prin
întregul travaliu neprecupeţit pus în slujba serbării, Eminescu se impune ca
principalul actant al unuia dintre evenimentele cardinale care au marcat, în a
doua jumătate a secolului trecut, consolidarea conştiinţei naţionale româneşti”9.
În “Cuvântarea festivă”, A.D.Xenopol prezintă ţelul acestei
manifestări: “Scopul pentru care ne-am adunat aice nu este de a face istoricul
faptelor sau zugrăvirea caracterului măreţului bărbat, care după sute de ani este
încă destul de puternic ca să adune pe mormântul său reprezentanţi din toate
ţările unde trăiesc români…Venim aice şi pentru viitorul după care năzuieşte
orice suflet mai nobil al poporului nostru…Aceasta deci să fie gândirea ce să
ne lege împreună aice pe mormântul lui Ştefan cel Mare”10.
155
Ioan Cocuz
Ideea predominantă a acelei memorabile serbări era: “Că toţi românii

care simt în sine un suflet mai osebit, o inimă mai nobilă, fie ei din orice sferă,
fie ei din orice ţară, să lucreze neobosit, fiecare în parte şi cu toţii împreună,
spre aflarea şi răspândirea mijloacelor care vor putea să înlesnească
înrădăcinarea credinţelor năzuinţelor şi speranţelor noastre comune în unul şi
acelaşi viitor şi să asigure împlinirea acelui viitor însuşi”11.
Deci problematica majoră dominantă pentru tinerimea română, pentru
toţi românii din provinciile istorice prezenţi la Putna în acea memorabilă zi
era:”…unitatea morală a naţiunii române, unificarea cugetelor, punerea de
acord a ideilor şi structurarea lor într-un complex coerent, unificarea direcţiunii
spirituale şi consolidarea ei reprezentau atunci (parcă numai atunci ?)
comandamentele majore ce se cereau conştientizate şi înfăptuite progresiv, ca o
condiţie sine qua non pentru ca ulterior, la un termen ce se întrezărea dar nu
putea fi încă determinat cu precizie, să se poată înfăptui şi <<unitatea destinelor
noastre>> adică unitatea statal politică a românilor”12.
În anul 1875, autorităţile habsburgice se pregăteau să sărbătorească cu
mult fast, 100 de ani de la anexarea Bucovinei la Imperiu, proiectând ridicarea
la Cernăuţi a unui monument care să marcheze acest eveniment şi să
“dăruiască” Bucovinei o universitate germană.
Românii bucovineni au considerat aceste manifestări drept o jignire
naţională. Intelectualitatea română a refuzat să ia parte la aceste evenimente
datorită caracterului ostentativ antiromânesc al acestora.
Societăţile culturale româneşti ca şi boierii autonomişti Nicolae
Hurmuzachi, Iancu Zotta, Alexandru Vasilco, George Flondor, Victor Stârcea
s-au manifestat ca “buni români”, refuzând să participe la inaugurarea
universităţii, deşi mai târziu, au fost acuzaţi că au intrat de-a binelea: “în
făgaşul politicii austriece”13.
Comitetul “Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în
Bucovina” refuză să contribuie la subscripţia deschisă pentru ridicarea
monumentului, iar Mihai Călinescu, secretarul “Societăţii” a declarat că aceasta
se va abţine de la orice fel de activităţi prilejuite de inaugurarea universităţii
germane.
Presa din România şi-a ridicat glasul împotriva serbărilor festive
prilejuite de anexarea Bucovinei. “Convorbiri literare”, “Trompeta Carpaţilor”
şi alte publicaţii arătau că serbarea din Bucovina era îndreptată împotriva
românilor, îndemnându-i pe bucovineni să se îmbrace în doliu în ziua
inaugurării monumentului de la Cernăuţi.
Secţia din Iaşi a Partidului Naţional Liberal a lansat un apel în care
arăta că jubileul de la Cernăuţi insultă naţiunea română deoarece, în timp ce
oficialităţile austriece sărbătoresc un succes politic, românii cu inima îndurerată
156
retrăiesc evenimentele tragice în care leagănul Moldovei fusese înstrăinat prin

corupţie, presiune, asasinat14.
Datorită acţiunilor protestatare ale românilor şi pentru a nu crea
tensiuni în zonă, împăratul a fost nevoit să renunţe să participe la festivităţi.
Ca răspuns la acest jubileu, apare în anul 1875 broşura Răpirea
Bucovinei de Mihail Kogălniceanu care demonstra pe bază de documente
autentice, provenite din arhivele de la Viena, maşinaţiunile diplomatice ale
habsburgilor care au dus la anexarea Bucovinei.
Lucrarea era tipărită în limba română şi franceză şi s-a răspândit rapid,
alertând serios autorităţile. În august 1875, ministrul de interne de la Viena
cerea guvernatorului Bucovinei, Alesany să-i raporteze dacă broşura este
răspândită în ţară şi în caz afirmativ să-i comunice ce măsuri a luat în acest
sens15.
La 2 mai 1876, prefectul judeţului Suceava, Anton Keschmann, raporta
guvernatorului că în judeţ broşura a fost semnalată şi că intelectualii de aici se
agită16.
La 10/22 decembrie 1877, ia fiinţă la Cernăuţi societatea studenţească
“Arboroasa” al cărui scop era: “…perfecţionarea reciprocă a membrilor pe
terenul naţional, literar şi social prin prelegeri literare, îndeletnicirea în arta
oratorică, susţinerea unui cabinet de lectură, a unei biblioteci, aranjări de
petreceri, serate literar–declamatorice–muzicale, sprijinirea membrilor sărmani
şi căutarea lor gratuită în caz de boală”17.
Autorităţile habsburgice au pus imediat “ochii” pe societate,
supraveghindu-i discret activitatea.
O simplă reuniune în sala hotelului “Mielul de aur” din Cernăuţi, care a
avut loc la data de 17/29 mai 1877 la care a participat şi dr. Rosnovanu din
România a alertat autorităţile cernăuţene care-l bănuiau pe acesta că ar recruta
voluntari pentru armata română.
Acceptarea unei subvenţii din parte Ministerului Cultelor şi
Instrucţiunii Publice din România, scrisoarea de mulţumire a societăţii către
deputatul Petru Grădişteanu în care era folosită expresia “către Înalta Cameră
română pentru fraţii detrunchiaţi de comuna maică”18, trimiterea unei
telegrame de condoleanţe către primăria Iaşi care organizase o manifestare de
doliu în memoria domnitorului Grigore Ghica al III-lea asasinat de turci la
sugestia Austriei, în timp ce la Cernăuţi autorităţile sărbătoreau cu fast 100 de
ani de la anexare, telegramă al cărui text era: “Arboroasa societatea junimei
române din partea detrunchiată a vechei Moldove aduce condoleanţa
membrilor ei pentru Tutorul decapitat, “, ridicarea de toasturi cu prilejul unei
serbări în sănătatea regelui Carol I şi a armatei române, faptul că studenţii au
fluierat în sala de cursuri pe profesorul de drept roman Schiffner care îşi
157
Ioan Cocuz
permisese să insulte naţiunea română, au dus la arestarea Comitetului

Arboroasei format din Ciprian Porumbescu, Constantin Morariu, Orest
Popescu, Eugen Siretean şi Zaharie Voronca19.
COMITETUL ARBOROASEI
Ciprian Porumbescu, Constantin Morariu, Orest Popescu,
Eugen Sireteanu, Zaharie Voronca
Procesul arborosenilor s-a desfăşurat la Cernăuţi, între 1 şi 3 februarie

1878, într-o extraordinară stare de tensiune, în care a ieşit pregnant în evidenţă
solidaritatea tuturor românilor bucovineni, care s-a manifestat în forme diferite,
procesul intentat teologilor fiind considerat ca un proces politic al întregului
neam românesc din Bucovina.
Membrii conducerii societăţii “Arboroasa”, arestaţi pentru trădare de
patrie de către autorităţile habsburgice, “au fost de fapt trădători ai cauzei
austriece şi mărturisitori ai unităţii sufleteşti a românilor, care trebuia să
preceadă pe cea definitivă politică”20.
Cei cinci patrioţi români au fost achitaţi, dar au urmat măsurile
disciplinare pe linie şcolară.
Procesul “Arboroasei” a fost un proces politic de răsunet în tot spaţiul
românesc pentru că, acuzându-i pe arboroseni, autorităţile habsburgice au
acuzat în fapt întreg neamul românesc.
Activitatea societăţii studenţeşti “Arboroasa” se înscrie în cadrul
întregii mişcări a românilor din Bucovina, Transilvania şi Banat, pentru
“eliberarea lor din sclavie” fapt ce a alarmat extrem de mult guvernul central
de la Viena, consulul austriac de la Iaşi, Rudolf Schlick transmiţând zilnic
rapoarte despre legăturile moldovenilor şi bucovinenilor21.
Atmosfera de înaltă efervescenţă naţională a inspirat pe Andrei
158
Bârseanu când a scris versurile cântecului Pe-al nostru steag e scris Unire !
care, pe muzica lui Ciprian Porumbescu, a fost imnul celor ce luptau pentru
unitate naţională22.
S-a dovedit, încă o dată, cu acest prilej, că imperiile nu au nici o putere
asupra conştiinţei de neam şi ţară: “întâmplarea aceasta a prilejuit trezirea
românilor la o nouă viaţă de redeşteptare naţională”23.
Independenţa naţională a României a constituit cauza întregului popor.
Populaţia românească din provinciile aflate sub dominaţia străină s-a alăturat
entuziasmului şi efortului tuturor românilor de împlinire a aspiraţiilor naţionale,
sprijinind mişcarea pentru independenţă şi pe luptătorii din tranşee.
Documentele vremii (rapoartele confidenţiale ale prefecţilor de judeţ
către guvernatorul Bucovinei, corespondenţa acestuia cu autorităţile de la
Viena) atestă îngrijorarea ce cuprinsese monarhia habsburgică faţă de
evenimentele din România. Aceasta, cu atât mai mult cu cât în ultimii ani,
românii bucovineni prin acţiunile întreprinse au arătat că sunt ferm hotărâţi să
lupte pentru apărarea drepturilor naţionale, împotriva politicii de
deznaţionalizare promovată de autorităţile habsburgice.
Proclamarea independenţei de stat a României, la 9 mai 1877, a trezit
speranţele românilor bucovineni într-o apropiată revenire la patria mamă,
autorităţile habsburgice bănuind chiar că ar putea izbucni o revoltă a românilor
din Imperiul Austro–Ungar24.
În preajma izbucnirii războiului din 1877, autorităţile austriece au luat
măsuri severe faţă de populaţia românească din Bucovina. La punctele de
frontieră au fost organizate servicii speciale însărcinate cu controlul şi
supravegherea persoanelor care intrau şi ieşeau din ţară25.
Prefecţii de judeţe au primit instrucţiuni de supraveghere strictă a
intelectualilor români “suspecţi”, a tuturor societăţilor culturale.
Proclamarea independenţei de stat şi intrarea României în război a
produs un entuziasm de nedescris în rândul românilor bucovineni.
Numeroşi tineri din Bucovina au trecut graniţa în România, înrolându-
se voluntari în armata română. Un grup de elevi de la liceul din Cernăuţi,
format din Partenie Sireteanu, George Levescu şi Ilie Gherghel trece graniţa în
România la 7 mai 1877, prin pădurea Cozmin, alt grup format din Alecu
Giurgiuveanu şi Emilian Hnidei trece graniţa pe la Burdujeni, la 8 mai. Cele
două grupuri se reunesc în gara Vereşti pornind apoi spre Bucureşti. La Paşcani
şi Roman, autorităţile româneşti şi populaţia i-au întâmpinat cu aclamaţii de
simpatie, considerându-i adevăraţi eroi. Ajunşi la Bucureşti sunt înrolaţi în
Regimentul 2 Artilerie, Gherghel şi Giurgiuveanu la bateria I călare, Hnidei,
Levescu şi Sireteanu la bateria a II-a pedestră26. În regiment mai întâlnesc un
tânăr voluntar bucovinean, pe nume Apostoliuc din Rădăuţi. Grupul de
159
Ioan Cocuz
voluntari bucovineni participă la duelurile de artilerie de la Calafat în bateria

“Ştefan cel Mare”. Consulul austriac la Bucureşti protestează pe lângă guvernul
român împotriva înrolării în armata română a cetăţenilor austrieci. La 8 august
1877, cu un ordin domnesc sunt demişi din armată. Emilian Hnidei, care
reuşise să se sustragă recrutării austriece, a continuat să lupte în armata română
dând dovadă de vitejie în luptele pentru reduta Verbiţa, fiind distins cu
“Virtutea militară” clasa a II-a, medalia “Apărătorii independenţei”, şi
“Trecerea Dunării”.
Alţi tineri români bucovineni s-au înrolat sub flamura luptei pentru
independenţă, printre aceştia aflându-se Ion Forgaci, elev la Şcoala normală,
funcţionarii Bodnărescu şi Emilian Săvescu, medicul veterinar Dionisie
Bucevschi, etc.
Nu este lipsit de semnificaţii faptul că printre primii ostaşi români care
şi-au dat viaţa în războiul de neatârnare a fost şi sergentul Constantin Popescu,
din Bucovina, ucis de o ghiulea turcească la Calafat.
În întreaga Bucovină s-au format societăţi şi comitete care au organizat
colecte pentru obţinerea de fonduri care să sprijine lupta armată a României.
Membrii societăţii “Arboroasa” au strâns fonduri care au fost folosite la
înarmarea grupului de studenţi bucovineni şi bănăţeni ce urmau să se înroleze
în armata română. În acelaşi timp s-a strâns o sumă importantă de bani la care
au contribuit studenţi, profesori, oameni politici între care Silvestru Morariu
Andrievici, George Flondor, Nicolae Hurmuzachi, Iancu Zotta, I.Cântea, şi
alţii. O parte din fondurile strânse erau destinate sprijinirii studenţilor români
din Valea Timocului care se refugiaseră la Bucureşti pentru a se înrola în
armata română. Printre aceştia se aflau Ţurcanu, Beuca, Mihăilescu, Olaru,
Popovici, care au participat la luptele de la Plevna şi Smârdan, doi dintre ei
căzând pe câmpul de luptă.
Toate aceste acţiuni n-au scăpat ochiului autorităţilor austriece.
Guvernatorul Alesany cerea, la 27 mai 1877, rectorului Universităţii din
Cernăuţi, să ia măsuri contra acelor studenţi români care se agitau în problema
naţională şi se pregăteau să plece voluntari în România. Rectorul Universităţii
răspunde că senatul universitar nu are atribuţii poliţieneşti, ceea ce atrage după
sine intervenţia poliţiei care percheziţionează locuinţele studenţilor27.
Afirmarea spiritului de solidaritate naţională cu lupta pentru
independenţă a primit o strălucită confirmare prin acţiunile întreprinse de
femeile române din Bucovina. Constituite în comitete judeţene pentru
ajutorarea ostaşilor români răniţi, ele au organizat colecte de bani,
medicamente, bandaje şi scame, destinate alinării durerilor “răniţilor noştri”. În
fruntea acestor comitete se aflau Natalia Hurmuzachi, Elena Popovici–
Logotheti, Olga Grigorcea, Eufrosina Petrino, Victoria Zotta, Catinca Vasilco
160
şi altele. Această acţiune a constituit un răspuns la iniţiativa guvernului austriac

de a colecta medicamente şi bandaje pentru soldaţii turci, la care româncele au
refuzat să subscrie. Guvernul român şi-a exprimat întreaga recunoştiinţă şi
mulţumire, decorând cu ordine româneşti pe Natalia Hurmuzachi şi Elena
Popovici–Logotheti28.
Victoriile armatei române şi capitularea armatei turceşti la Plevna au
provocat un entuziasm de nedescris în rândul românilor.
Ziarul “Neue Freie Presse” din Viena a sesizat importanţa victoriilor
obţinute de armata română în războiul de independenţă: “boierii moldoveni şi
împreună cu ei şi românii din Bucovina şi-au ridicat capetele, crezând că s-a
apropiat reconstituirea Vechii Dacii”29.
Cucerirea independenţei de stat a României şi afirmarea ţării pe plan
internaţional în anii următori au constituit un extraordinar sprijin moral pentru
lupta românilor din provinciile istorice aflate sub dominaţie străină, în
afirmarea lor naţională. Momentul a constituit “An de fală ! An de biruinţă !
An scris cu litere măşcate căci acum s-a făurit biruinţa strălucită – victorie
adevărată, ce incită pe fraţi şi uimi pe străini, iar pe români îi ridică în faţa
lumii întregi”30.
Procesul intentat la Cluj, în anul 1894, de către autorităţile ungureşti,
conducătorilor Partidului Naţional Român a declanşat din partea românilor din
întreg spaţiul românesc puternice manifestaţii de protest, acţiuni de solidaritate,
de sprijin faţă de cauza dreaptă a fraţilor ardeleni.
Românii din Bucovina, ei înşişi sub dominaţie străină, erau conştienţi
de faptul că nobila cauză pentru care luptau şi sufereau fraţii lor din
Transilvania era propria lor cauză, era cauza tuturor românilor aflaţi sub
dominaţia străină.
Ideea de unitate naţională, conştiinţa că sunt fii ai aceluiaşi popor au
stat la baza tuturor acţiunilor de solidaritate cu împrocesuaţii de la Cluj, de
protest şi condamnare făţişă a acelora care puseseră la cale înscenarea judiciară.
Ziarele româneşti din Bucovina, printre care “Gazeta Bucovinei”,
“Deşteptarea” şi altele, prezentau în paginile lor, la rubrici speciale purtând
titlul ca: “Procesul naţiunii române”, “Procesul cel mare de la Cluj”, “Procesul
memorandumului”, aspecte de la desfăşurarea procesului, protestând energic
împotriva măsurilor luate de autorităţi.
Această atitudine a presei româneşti a făcut ca procuratura din
Bucovina să interzică apariţia unor numere considerate prea explozive din
“Gazeta Bucovinei”31.
Făcându-se ecoul indignării generale faţă de aceste măsuri, ziarul
“Deşteptarea”, în numărul său din 13 mai 1894, protesta împotriva confiscării
de către autorităţi a ziarului “Gazeta Bucovinei”32. Subliniind faptul că acţiunile
161
Ioan Cocuz
conducătorilor memorandişti pornesc prin voinţa poporului, ziarul

“Deşteptarea” scria: “Comitetul şi întreaga naţiune una sunt, că ceea ce face
unul e făcut şi de celălalt, ceea ce simţeşte unul, simţesc deopotrivă cele trei
milioane de români asupriţi”33.
Referindu-se la profunda semnificaţie a acestui proces, ziarul “Gazeta
Bucovinei” afirma: “Procesul acesta a înălţat unda vieţii naţionale de peste
munţi la o înălţime neaşteptată. Ce-a clocotit până acum ţâşneşte cu putere.
Poporul are o atitudine admirabilă”34.
Românii din cele mai diverse categorii sociale trimiteau redacţiilor
ziarelor moţiuni de solidaritate cu lupta dreaptă a fraţilor din Transilvania. În
scrisoarea lor ţăranii din Horodnicul de Jos transmiteau “Simţămintele noastre
cele mai profunde pentru cauza pe care o apăraţi”35.
Alte asemenea scrisori au adresat memorandiştilor locuitorii din
Dănila, Solca, Todireşti, Chilişeni, Berchişeşti, Şerbăuţi, Vatra Dornei,
Câmpulung Moldovenesc, Vama, Bosanci şi altele36.
La 24 aprilie 1894, Societatea politică “Concordia” organizează în sala
Weiss din Cernăuţi o adunare la care au luat parte sute de cetăţeni, cu care
prilej, vorbitorii, în numele tuturor românilor bucovineni subscriu acţiunilor
întreprinse de memorandişti. Adunarea se termină prin adoptarea unei scrisori
de solidaritate cu Ioan Raţiu37.
Pentru a preîntâmpina alte acţiuni, autorităţile iau măsuri severe, poliţia
interzicând accesul în oraş al grupurilor de ţărani din satele din împrejurimi 38.
De o excepţională valoare pentru spiritul său naţional este prezenţa la
Cluj a delegaţiei tineretului bucovinean, formată din Leonida Bodnărescu,
Alecu Popovici şi Constantin Onciul39. Studenţii bucovineni au fost întâmpinaţi
cu entuziasm la sosirea în Cluj de un grup de studenţi şi de membri ai familiei
Raţiu, după care l-au vizitat în temniţă pe Rusu–Şirianu, redactor al revistei
“Tribuna”, asigurându-l că românii bucovineni sunt alături de lupta sa dreaptă.
Participând la dezbaterile procesului, studenţii bucovineni au rămas
impresionaţi de curajul şi demnitatea cu care cei judecaţi au răspuns acuzaţiilor
aduse, apărând drepturile românilor de a trăi liberi pe pământul moşilor şi
strămoşilor.
Prezenţa la Cluj a românilor din Bucovina, ca a celor şi din celelalte
provincii istorice româneşti, a constituit un nepreţuit sprijin moral pentru cei ce
fuseseră aduşi în faţa unei instanţe nedrepte, pentru “vina” de a fi apărat
drepturile naţiunii lor.
Având port–drapel programul Revoluţiei române de la 1848, instituţiile
şi asociaţiile culturale, economice, şcolare, societăţile studenţeşti, prin
activitatea şi acţiunile desfăşurate au constituit “atelierele” în care s-au
organizat şi plăsmuit, apoi au ţâşnit la lumină, ideile politice şi programele
162
naţionale care exprimau poziţia şi aspiraţiile românilor din Bucovina, în

confruntarea cu autorităţile habsburgice. Aici s-a făurit ideologia românească
de rezistenţă în Bucovina, împotriva stăpânirii habsburgice. Aici s-au format
slujitorii acestei ideologii, viitorii politicieni naţionali40.
După 1875, tinerii politicieni ca Vasile Găină, Eusebie Popovici, Isidor
Onciul, Teodor Tarnavschi, Ştefan Saghin, Constantin Popovici, Emilian
Voiutschi şi alţii, “fiind burghezi şi nu boieri, deci neavând a păzi privilegii
economice”41, au îmbrăţişat ideea naţională acţionând în acest sens.
Dealtfel, în timpul procesului “Arboroasei”, o scrisoare anonimă
trimisă din Cernăuţi, ministrului de interne la Viena informa că sufletul acestei
mişcări erau Silvestru Morariu–Andrievici, Isidor Onciul, Mihai Călinescu,
Dimitrie Isopescul, Nicu Balmoş, Mihai Pitei42.
În acelaşi spirit şi-a desfăşurat activitatea şi Societatea Academică
“Junimea” din Cernăuţi: “Aşezată în serviciul programului român, înconjurată
de vitregii şi de răutăţi, subminată de greşeli şi inconsecvenţe interne,
suspectată pentru resorturile pe care le-ar putea declanşa în planul conştiinţei
naţionale “Junimea” a fost o şcoală de formare a caracterelor de organizare a
tineretului universitar român înspre asumarea aspiraţiilor general–naţionale
prin eliminarea egoismului şi localismului”43.
Activitatea politică românească, începând, mai ales, cu deceniul opt al
secolului al XIX-lea, cunoaşte o ascendenţă vizibilă în plan doctrinar şi
organizatoric, fiind “ampretată” de situaţia economică, politică şi socială din
Imperiu care se caracteriza prin substanţiale transformări, urmare a
intensificării şi radicalizării mişcărilor popoarelor subjugate, şi din patriile lor
istorice.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, viaţa politică românească cunoaşte o
creştere calitativă prin crearea de partide în sens modern, în a căror activitate
începe să prevaleze interesul pentru masa mare a ţăranilor care forma baza
societăţii româneşti din Bucovina.
În doctrina, strategia şi tactica partidelor politice româneşti apar ca
element de sprijin masele populare.
Aceasta nu înseamnă că în interiorul partidelor nu existau interese
particulare, interesul pentru problemele vitale ale românilor bucovineni
îmbrăcând forme populiste, demagogice, oportuniste.
În Bucovina, “această ţărişoară subminată de patimi şi invidii”44,
aceeaşi situaţie se întâlnea şi la germani ai căror deputaţi erau şi ei divizaţi în
grupări politice ce ţineau de germanii austrieci din Cisleithania, şi la ruteni
grupaţi în “rutenii tineri” şi “rutenii bătrâni”.
Atât partidele germane austriece care acţionau şi în Bucovina, cât şi
partidele ucrainene, dar mai ales evreii care formau marea majoritate a
163
Ioan Cocuz
Partidului Liberal din Bucovina s-au coalizat, la comanda guvernatorilor

Bucovinei, având şi sprijinul unor politicieni români, “acel Onciul care mergea
umăr la umăr cu evreii şi cu micul Belzebut” 45, împotriva partidelor naţionale
româneşti.
Semnificativ este faptul că, doctrinar, Ştefan Smal-Stocki, unul din
liderii politici ai rutenilor respingea “necesitatea şi posibilitatea luptei de clasă
în rândul ucrainenilor, considerând că această luptă poate fi dusă numai în
cadrul naţiunilor titulare [subl.n. I.C.], iar la ucraineni ca naţiune subjugată, pe
primul loc trebuie să se afle problema emancipării naţionale” 46, dar accepta şi
încuraja această luptă politică la români, situaţie în care ucrainenii se aliaseră
cu germanii, evreii şi cu “democraţii” lui Aurel Onciul în “Tovărăşia
Ţărănească”, tocmai pentru a lovi în politica de emancipare naţională a
românilor bucovineni.
Se dovedeşte, încă o dată, dacă mai era nevoie, că politica austriacă în
Bucovina viza, clar, slăbirea elementului românesc în toate segmentele vieţii
economice, sociale, culturale, şcolare, bisericeşti.
Politica “divide et impera” în acel conglomerat habsburgic plurietnic
era exprimată în Bucovina şi prin coalizarea naţionalităţilor venite după
anexare, împotriva populaţiei autohtone – românii.
164
1
Ioan Cocuz – Bucovina – file de istorie, Grupul Editorial Muşatinii–Bucovina Viitoare, Suceava, 2000, p.15.
2
T.Bălan – Serbarea de la Putna - 1871, Cernăuţi, Tipografia “Mitropolitul Silvestru”, 1932, p.57-58.
3
C.Loghin – Societatea pentru Cultură şi Literatura Română în Bucovina la 80 de ani (istoric şi realizări), Cernăuţi,
Editura “Mitropolitul Silvestru”, 1943, p.6.
4
“Foia Soţietăţii pentru cultura şi literatura română în Bucovina”, Cernăuţi, an I, nr.1/1865.
5
Ion Negură – Societatea pentru Cultură şi Literatură Română în Bucovina, “Suceava „ – Anuarul Muzeului
Judeţean, IV, 1977, p.181.
6
Ilie Luceac – Familia Hurmuzachi: între ideal şi realizare (o istorie a culturii româneşti din Bucovina în cea de a
doua jumătate a secolului al XIX-lea), Cernăuţi, Editura Alexandru cel Bun, Timişoara, Editura Augusta, 2000,
p.61.
7
T.Bălan – Op.cit.
8
Ibidem, p.86
9
Serbarea naţională de la Putna – 15/27 august 1871 (Documente). Ediţie şi prefaţă de Nicolae Cârlan, Uniunea
Românilor Bucovineni, Editura Mirton, Timişoara, p.8.
1 0
Ibidem, p.27.
1 1
Ibidem, p.33-34.
1 2
Ibidem, p.7-8.
13
C.Loghin – Op.cit., p.196-197; C.Loghin – Străduinţele societăţii pentru cultură pe teren şcolar, “Şaptezeci de ani de la înfiinţarea
Societăţii pentru cultură”, Cernăuţi, 1932, p.55-58.
1 4
Octav Monoranu, Ioan Cocuz – Ecouri ale războiului de independenţă în Bucovina, “Almanah Tribuna”, Cluj,
1976, p.82; Teodor Balan – Procesul Arboroasei 1875 – 1878, Cernăuţi, Tiparul “Glasul Bucovinei”, 1937, p.24-28.
1 5
Ibidem, p.27-28.
1 6
Ibidem.
1 7
Ilie Dugan – Istoricul Societăţii Academice Române “Junimea” din Cernăuţi. Partea întâia Arboroasa (1875 –
1877), Editura Societăţii, 1930, p.11-12.
1 8
Ibidem, p.41.
1 9
Leca Morariu – Iraclie şi Ciprian Porumbescu, vol I, Editura Muzicală, Bucureşti, 1996, p.5; Mihai Eminescu –
La Bucovina, Editura Hurmuzachi, Suceava, 1996, p.78.
2 0
Romulus Cândea – Arborosenii. Trădători austrieci şi naţionalişti români, Cernăuţi, „Glasul Bucovinei”, 1937,
p.30.
2 1
T.Bălan – Procesul Arboroasei, 1875 – 1877, Cernăuţi, 1937, p.80-81.
2 2
I.Grămadă – Societatea Academică Social – Literară “România Jună” din Viena (1871 – 1911), Arad, 1912, p.73-
75.
2 3
Ilie Dugan, Op.cit., p.28.
2 4
Nicolae Pentelescu – Românii bucovineni în războiul pentru independenţă, “Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, Iaşi,
nr.5-6/1977, p.378-383.
2 5
Ion I.Nistor – Bucovineni la Plevna, “Junimea Literară”, Cernăuţi, nr.7-9/1937, p.321-330.
2 6
Octav Monoranu, Ioan Cocuz – Op.cit., p.82-84.
2 7
Ion I.Nistor – Op.cit., p.25-27.
2 8
Ion Nistor – Răsunetul războiului din 1877 în Bucovina şi Basarabia, Cultura Naţională, Bucureşti, 1927, p.6-7.
2 9
Teodor Balan – Procesul Arboroasei…, p.49.
3 0
“Calendariu”, Cernăuţi, 1879, p.109.
3 1
Ioan Cocuz – Ecoul procesului Memorandumului în Bucovina, în “Muzeul Naţional”, Bucureşti, IV, 1978, p.363.
3 2
“Deşteptarea”, Cernăuţi, 13 mai 1894.
3 3
Ibidem.
3 4
“Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, nr.35/5-17 mai 1894.
3 5
Ibidem, nr.36/8-20 mai 1894.
3 6
3 7
Ibidem.
3 8
Ibidem.
3 9
“Făt Frumos”, Cernăuţi, nr.3/1942, p.72-75.
4 0
Corneliu Crăciun – Societăţi academice din Bucovina I – Arboroasa şi Junimea, Editura culturală “Cele trei
Crişuri”, Oradea, 1997, p.8.
4 1
Ion Nistor – România în războiul mondial. Idei generale, “Codrul Cosminului”, VI, Cernăuţi, 1929 – 1930, p.7.
4 2
Teodor Balan, Op.cit., p.48.
4 3
Corneliu Crăciun – Op.cit., p.61.
4 4
Valeriu Branişte – Amintiri din închisoare, Editura Minerva, Bucureşti, 1972, p.331.
4 5
“Românul”, Cernăuţi, an I, nr.5/4 noiembrie 1908.
4 6
Oleksandr Dobrjanski – Ştefan Smal–Stoţki – savant şi om politic, “Codrul Cosminului”, serie nouă, nr.5(15),
1999, Universitatea “Ştefan cel Mare”, Suceava, p.316.
GUVERNATORII BUCOVINEI ÎNTRE 1848-1918
Între 1849-1854, de la Cercul (Kreisamt) la Guvernul

(Landesregierung) Bucovinei, reprezentanţii acestei perioade de trecere au
fost:
- Eduard von Bach (februarie-iulie 1849).
- Adalbert von Henniger (iulie 1849-martie 1853).
- Franz Schmuck (6 martie 1853 cu statut de provizorat), 29 mai
1854-27 noiembrie 1854 (cu statut definitiv).
1. Karl Graf Rothkirch-Panthen (18 februarie 1858-mai 1860).
2. Iacob cav de Mikuli (1 septembrie 1860-martie 1861), şeful
cercului, guvernului provizoriu al Bucovinei.
3. Wenzel cav de Martino (26 martie 1861-2 mai 1862).
4. Rudolf Graf Amadei (31 mai 1862-30 octombrie 1865).
5. Franz Myrbach Ritter v. Rheinfeld (30 octombrie 1865-4
octombrie 1870).
6. Felix Freiherr v. Pino-Friedenthal (4 octombrie 1870-8 iulie
1874).
7. Hieronimus Freiherr v. Alesani (18 august 1874-8 februarie
1887).
8. Felix Freiherr v. Pino-Friedenthal (14 februarie 1887-1 august
1890).
9. Anton Graf Pace (1 august 1891-17 mai 1892).
10. Franz Freiherr v. Kraus (22 mai 1892-13 iunie 1894).
11. Leopold Graf Goës (15 noiembrie 1894-16 decembrie 1897).
12. Friedrich Baron Bourguignon v. Bamberg (16 decembrie 1897-25
februarie 1903).
13. Priz Konrad Hohenlohe-Schillingfürst (25 februarie 1903-1
octombrie 1904).
14. Oktavian Regner v. Bleyleben (octombrie 1804-1911).
15. Rudolf Graf v. Meran (1912-1917).
16. Iosef Graf v. Etzdorf (1917-1918).
167
Ioan Cocuz
PRIMII MINIŞTRI
AI GUVERNELOR CARE S-AU SUCCEDAT ÎN AUSTRIA,
ÎN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA PÂNĂ LA 1916
FELIX SCHWARZENBERG (1848-1852)

Instaurează un puternic regim centralizat, absolutist monarhic.
A luat o serie de măsuri între care:
- 14 aprilie 1852 – în locul instituţiei ce reprezenta popoarele şi
provinciile componente ale monarhiei, înfiinţează Consiliul Imperial compus
din magnaţi, civili, militari, clerici, numiţi de împărat.
- 20 august 1852 – abrogă legea privind responsabilitatea
ministerială, legea comunală a ministrului Stadion, reformele juridice ale lui
Schmerling.
- Abrogă Constituţia Imperială din 4 martie 1849.
ALEXANDER BACH (1852-1859)

Guvern de orientare neoabsolutistă. La 15 august 1855, Imperiul
încheie cu Papa, un Concordat, prin care învăţământul era pus sub tutela
bisericii romano-catolice. Acest Concordat prejudicia grav suveranitatea
Imperiului Habsburgic. A creat o situaţie generală de nemulţumire, contribuind
la declanşarea războiului din 1859, pierdut de Austria în bătăliile de la Magenta
şi Solferino. Regimul neoabsolutist se prăbuşeşte.
AGENOR GOLUCHOWSKI (1859-1860)

Semnifică restaurarea regimului constituţional de tentă federalistă. La 5
martie 1860, printr-un Patent imperial, împăratul Franz Iosef completa
Consiliul Imperial constituit în anul 1851, cu un număr de 38 de membri aleşi
de el dintre propunerile (câte trei) făcute de Camerele şi Dietele “ţărilor şi
regatelor” ce făceau parte din imperiu.
La 31 mai 1860 acest Consiliu, denumit Consiliul Imperial Întărit a
fost convocat. La acest Consiliu au participat şi ungurii care nu acceptaseră altă
constituţie decât pe cea veche, cu modificările aduse prin legile votate la 1848.
La 28 septembrie 1860, fără să ia vreo hotărâre, Consiliul Imperial
Întărit îşi încetează activitatea. Totuşi membrii acestuia au făcut unele
propuneri care au fost reţinute pentru studiere şi rezolvare ulterioară.
La 20 octombrie 1860, printr-un manifest, împăratul arăta că va
reorganiza imperiul, pe baza propunerilor făcute de membrii Consiliului
168
Imperial Întărit.
La sfârşitul anului 1860, este emisă Diploma Imperială prin care erau
prezentate principiile pe baza cărora se va reorganiza imperiul. La baza acestor
principii stătea autonomia provinciilor monarhiei, integritatea şi unitatea
Imperiului Habsburgic. Regatului maghiar i se “restituia” Constituţia ce o avea
înainte de 1848.
ANTON SCHMERLING (decembrie 1860-1865)

Inaugurează un regim centralist sprijinit de germanii austrieci.
Programul de guvernare a lui Anton Schmerling a fost publicat la 23 decembrie
1860.
- Din punct de vedere legislativ, reorganizează dietele provinciilor după
“interesele” alegătorilor (marea proprietate, mica proprietate rurală, orăşeni,
industrie, comerţ) şi nu după stări (nobilime, preoţime, ţărănime) ca până
atunci.
- Înfiinţează Consiliul Imperial din care făceau parte toate camerele
legislative provinciale. Consiliul Imperial avea două camere: Camera
deputaţilor şi Camera magnaţilor.
- Consiliul Imperial Întărit a fost desfiinţat şi înlocuit cu un Consiliu
de Stat.
- La 26 februarie 1861 a fost promulgată noua Constituţie de tip
centralist.
Primul ministru dă dovadă de lipsă de tact şi de înţelegere faţă de
solicitările cehilor, românilor, slovenilor, polonezilor şi croaţilor.
Împotriva primului ministru Schmerling se coalizează feudalii,
clericalii, naţionaliştii negermani, înalţii funcţionari polonezi din Galiţia, cehii
din Boemia şi italienii din Tirol.
La 1 mai 1861, îşi deschide lucrările Consiliul Imperial la care refuză
să participe reprezentanţii Ungariei, Croaţiei, Ardealului, Sloveniei, Istriei şi
Lombardo-Veneţiei.
Au participat reprezentanţii germanilor, cehilor, polonezilor, românilor
din partea apuseană şi nordică a imperiului.
Din cauza absenţei unui număr mare de reprezentanţi, Consiliul a fost
denumit Consiliul Imperial Îngust.
Consiliul Imperial Lărgit nu a putut să se întrunească niciodată în
plenul său. Abia în anul 1863, ca urmare a unor concesii care li s-au făcut,
românii şi saşii din Ardeal şi-au trimis reprezentanţii în acest organism.
Consiliul Imperial Îngust nu putea lua hotărâri datorită
neconstituţionalităţii funcţionării sale, reprezentanţii germanilor alcătuindu-şi o
majoritate neconformă cu numărul populaţiei pe care o reprezenta.
169
Ioan Cocuz
RICHARD BELCREDI (27 iulie 1865-februarie 1867)

Introduce din nou regimul absolutist şi suspendă Constituţia din
februarie 1861. Primul ministru promitea respectarea şi aplicarea Constituţiei
Imperiale de la 20 octombrie 1860 şi a autonomiei provinciilor.
-Îşi propusese confederarea provinciilor imperiului, având o
reprezentanţă comună.
-Nu era de acord cu prezenţa ca instituţie a Consiliului Imperial.
-La 20 septembrie 1865, printr-un Decret imperial este sistată
activitatea Consiliului Imperial Îngust şi a Consiliului Imperial Lărgit până
când dietele provinciale se vor pronunţa asupra menţinerii sau desfiinţării
acestora.
Prezenţa împăratului Franz Iosef, în decembrie 1865, la deschiderea
Dietei ungare, la Budapesta, cu scopul vădit de a-i potoli pe unguri, atrage după
sine o puternică reacţie de nemulţumire din partea cehilor care doreau
restaurarea vechiului regat al lui Viaceslav. Pentru a-i domoli, primul ministru
Belcredi hotărăşte, printr-un decret că cehii îşi pot folosi limba în administraţia
din Boemia.
În 1866, Austria este înfrântă în războiul cu Prusia aliată cu Italia.
Pacea se încheie la Praga la 23 august 1866.
Primul ministru Belcredi considera că imperiul poate supraveţui prin
confederarea de 5 grupuri politice de teritorii: ungurii, slavii de sud, cehii,
polonezii şi germanii.
La 3 februarie 1867, dietele provinciilor care trimiseseră reprezentanţii
lor în Consiliul Imperial Îngust, au fost dizolvate. În locul acestora au fost alese
altele, care împreună cu cele din Ungaria, Transilvania, Croaţia şi Slovenia
urmau să trimită reprezentanţii lor la Consiliul Imperial Extraordinar. Rolul
acestuia era de a statua modul de funcţionare al sistemului confederat de 5
grupuri, preconizat de Belcredi.
În întreg imperiul au loc mari manifestaţii de nemulţumire faţă de acest
sistem politic, ceea ce atrage după sine, demisia primului ministru.
FREDERICH FERDINAND BEUST (7 februarie 1867-1 ianuarie

1868)
Pentru salvarea imperiului, se ajunge la un compromis cu ungurii,
compromis ce necesita modificarea Constituţiei din 26 februarie 1861, care se
realiza numai cu aprobarea Consiliului Imperial Îngust. Acesta a fost convocat
la 22 mai 1867, majoritatea aparţinând germanilor care i-au atras de partea lor
pe polonezi, promiţându-le mai multe privilegii.
La 21 decembrie 1867 a fost promulgată Constituţia imperială care
statua noua formă de guvernământ – Dualismul austro-ungar.
170
Imperiul a fost delimitat în două zone:

- Transleithania sub jurisdicţia ungurilor (partea de răsărit formată
din Ungaria, Transilvania, Banatul, Croaţia şi Slovenia) şi
- Cisleithania sub jurisdicţia austriacă (partea apuseană).
Pactul – Ausgleich-ul austro-ungar a creat o profundă stare de
nemulţumire în rândul românilor din Transilvania şi Banat, al croaţilor şi
slovenilor care erau lăsaţi la mâna ungurilor.
La fel de nemulţumite erau şi naţionalităţile din Cisleithania, germanii,
austrieci împărţiţi în mai multe tabere luptându-se între ele.
Pentru conducerea celor două părţi este introdusă instituţia
Delegaţiunilor.
Una din Delegaţiuni era aleasă de Dieta ungară de la Budapesta,
cealaltă Delegaţiune era aleasă de Consiliul Imperial de la Viena.
Cele două Delegaţiuni erau convocate pe rând, deliberau separat şi erau
coordonate de Ministerul Imperial Comun compus din trei ministri, de externe,
de finanţe şi de război.
În Cisleithania se desfăşurau intense lupte politice, pe de o parte, între
gruparea liberală şi clericală germană pe tema organizării instituţiilor şi
serviciilor publice, pe de altă parte, între germanii austrieci şi celelalte popoare
din imperiu care acţionau puternic pentru o autonomie tot mai lărgită, pentru
egalitatea limbilor în toate segmentele de activitate din respectivele provincii.
Cehii, mult mai radicali, cereau restaurarea regatului Boemiei, în
hotarele sale istorice.
În Cisleithania se formaseră două mari tabere politice:
-Centraliştii – toţi cei care apărau constituţia din decembrie 1867.
-Feudalii clericali, naţionalii şi autonomiştii care se pronunţau pentru
modificarea Constituţiei din 1867.
CAROL AUERSPERG (ianuarie 1868-ianuarie 1870)

Noul şef al guvernului nu mai recunoaşte Concordatul cu Papa.
La propunerea noului prim ministru, Consiliul Imperial a votat 3 legi
care, deposeda biserica romano-catolică, de trei dintre atributele sale în
monarhie:
-I se ridica jurisdicţia în treburile matrimoniale, acestea intrând în
competenţa judecătoriilor civile.
-I se ridica dreptul de a supraveghea şi controla învăţământul public şi
privat de toate gradele, sarcini ce vor reveni de acum înainte organelor
administrative civile.
-Se reglementau raporturile interconfesionale având la bază egalitatea
în drepturi.
171
Ioan Cocuz
Aceste legi au fost sancţionate şi promulgate la 25 mai 1868.

În condiţiile radicalizării naţionalilor şi autonomiştilor, toată
Cisleithania fierbea. În dietele provinciale era mare agitaţie.
Astfel, la 22 august 1868, 81 de deputaţi cehi nu s-au prezentat la
lucrările dietei de la Praga şi au dat publicităţii o Declaraţie prin care contestau
competenţa Consiliului Imperial în probleme legislative ce priveau Boemia.
Mai mult, ei cerură împăratului să fie trataţi ca şi ungurii.
Cehii din Dieta Moraviei procedară identic.
În replică, deputaţii germani din Dietă, au votat anularea dreptului
cehilor de a-şi folosi limba în administraţia din Boemia, drepturi acordate de
fostul prim ministru Belcredi.
Consecinţele nu întârzie să apară. La 10 octombrie 1868 se instaurează
starea de asediu la Praga.
Lupta naţională din imperiu se încingea.
Slovenii din Carniolia, Styria şi Carintia se agită şi ei.
Polonezii votează în Dieta de la Lemberg o rezoluţie prin care solicită
pentru Galiţia autonomie deplină, cu o administraţie pur poloneză.
Pentru a slăbi influenţa dietelor provinciale în Consiliul Imperial, la
iniţiativa Dietei Austriei de Jos, a fost propus un proiect de lege prin care
membrii Camerei Deputaţilor din Consiliul Imperial să nu mai fie trimişi de
către dietele provinciale ci să fie aleşi direct de către deputaţii din diete.
În această dispută, în cadrul guvernului se formează două tabere: cea
majoritară solicita votarea rapidă a legii, cea minoritară era pentru o temperare
a disputelor politice prin acordarea de concesii cehilor şi polonezilor.
Camera deputaţilor din Consiliul Imperial înclină balanţa de partea
majorităţii. În aceste condiţii Carol Auersperg îşi dă demisia.
LEOPOLD HASNER VON ARTHA (ianuarie 1870-aprilie 1870)

Cu un guvern remaniat, primul ministru avea sarcina deosebit de
dificilă, de a pune în aplicare măsurile majorităţii guvernamentale. Comisia
Camerei Deputaţilor din Consiliul Imperial, însărcinată să studieze şi să facă un
raport pe marginea rezoluţiei dietei poloneze din 14 septembrie 1868, a respins
cererile polonezilor, ceea ce a atras după sine, părăsirea Consiliului Imperial de
către deputaţii polonezi, sloveni, români din Bucovina, de orientare naţională şi
autonomistă.
În această situaţie fără ieşire, von Artha demisionează.
ALFRED POTOKI (12 aprilie 1870-februarie 1871)

Formează un guvern autonomist.
Noul prim ministru dizolvă Camera Deputaţilor din Consiliul Imperial
172
şi dietele provinciale.
Noile alegeri dau în dietele provinciale câştig de cauză naţionaliştilor şi
autonomiştilor.
Dietele provinciale îşi trimit delegaţii în Consiliul Imperial, cu excepţia
cehilor din Boemia, care refuză să facă acest lucru, cerând la 14 septembrie
1870 să fie recunoscut regatului Boemiei dreptul public de mai înainte.
Alfred Potocki refuză, şi ordonă pentru Boemia, alegeri directe în
Consiliul Imperial în care au fost aleşi 30 de cehi şi 24 de germani. Cehii
refuză din nou să participe la lucrările Consiliului Imperial, însă deputaţii
germani din Boemia participă la lucrări.
În acest fel, germanii au obţinut majoritatea în ambele camere ale
Consiliului Imperial, solicitând împăratului să nu accepte modificarea
Constituţiei dualiste.
În această situaţie, guvernul îşi dă demisia în februarie 1871.
CAROL HOHENWART (7 februarie 1871-noiembrie 1871)

Acesta era un guvern de orientare autonomist-conservatoare. Pentru
Bucovina a avut ca rezultat imediat, dizolvarea dietei şi organizarea de alegeri
noi care au dat o majoritate confortabilă autonomiştilor.
Primele acţiuni ale noului prim ministru au fost pregătirea şi lansarea
unui pachet de propuneri, a unor proiecte de legi ce vizau lărgirea considerabilă
a autonomiei legislative şi administrative naţionale a provinciilor.
La 5 mai 1871 propune un proiect de lege prin care satisface pretenţiile
polonezilor, prezentate de aceştia în rezoluţia din 25 septembrie 1868 cu
condiţia să recunoască Consiliul Imperial şi să-şi trimită reprezentanţii în acest
for legislativ.
În Camera Deputaţilor a Consiliului Imperial majoritatea germană
respinge, la 9 mai 1871, proiectul de lege privind lărgirea autonomiei
provinciilor.
Carol Hohenwart insistă şi arată că va acorda autonomie lărgită şi
cehilor şi le va satisface toate revendicările.
Camera Deputaţilor respinge şi aceste propuneri.
Împăratul îşi exprimă public încrederea şi sprijinul faţă de guvern şi
premier.
Având sprijinul moral şi politic al împăratului, primul ministru
Hohenwart acţionează pentru împăcarea cu cehii.
Şapte dintre dietele provinciale în care adepţii Constituţiei din 1867
erau majoritari au fost dizolvate şi se organizează noi alegeri. În două din ele
(cele mai importante), autonomiştii şi naţionaliştii aveau majoritate, trimiţând
în Consiliul Imperial deputaţi autonomişti şi creând o majoritate de 2/3
173
Ioan Cocuz
favorabilă lui Hohenwart.

Prin Rescriptul imperial din 14 septembrie 1871, împăratul recunoaşte
dreptul public al regatului Boemiei şi că acesta va fi oficializat cu prilejul
depunerii jurământului ca rege al Boemiei.
Carol Hohenwart împreună cu dieta cehă au pregătit o lege cu 18
articole fundamentale prin care se acordă Boemiei, în cadrul Austro-Ungariei, o
poziţie similară cu cea a Ungariei.
Era semnalul că Imperiul Habsburgic se destramă în state autonome,
era începutul sfârşitului.
La 10 octombrie 1871, aceste articole fundamentale au fost supuse spre
sancţionare, împăratului.
Modificarea Constituţiei din decembrie 1867 nu era pe placul ungurilor
şi germanilor austrieci.
Ungurii se temeau că popoarele subjugate din regatul Ungariei
(românii, slovacii, etc.) vor cere aceleaşi libertăţi.
Germanii austrieci regretau pierderea supremaţiei în dietele
provinciale.
În faţa acestor presiuni care deveneau insuportabile din punct de vedere
politic, guvernul Carol Hohenwart a căzut.
ADOLF AUERSPERG (25 noiembrie 1871-6 octombrie 1878)

Guvern favorabil Constituţiei din 1867.
Prima măsură luată de guvern a fost dizolvarea dietelor provinciale şi
asigurarea unei majorităţi favorabile.
În baza legii din 1870, au fost organizate noi alegeri pentru Consiliul
Imperial, dar nu prin delegaţi din partea dietelor, ci alegeri directe.
La 28 decembrie 1871 se deschid lucrările Consiliului Imperial cu o
majoritate favorabilă guvernului. Deputaţii cehi, în număr de 30 au boicotat
lucrările Consiliului.
Ca să înfrângă cerbicia cehilor, adepţii Constituţiei din 1867 au
solicitat presant să se voteze o lege definitivă care să prevadă alegeri directe
pentru Consiliul Imperial. Polonezii se opun şi condiţionează acordul lor de
acceptarea revendicărilor lor din rezoluţia din 24 septembrie 1868.
În această situaţie, adepţii Constituţiei din 1867 au votat, în februarie
1872, un adaos la Legea electorală provizorie din 1870, în care se stipula
organizarea de noi alegeri în condiţiile când dietele vor refuza să-şi trimită
reprezentanţii în Consiliul Imperial şi când deputatul ales direct refuză să-şi
exercite mandatul.
În felul acesta, adepţii Constituţiei din 1867 au obţinut o majoritate de
2/3 în Camera Deputaţilor din Consiliul Imperial şi impun Legea electorală
174
definitivă (martie 1873) sancţionată de împărat la 2 aprilie 1873.

Această Lege electorală prevedea sporirea numărului de deputaţi de la
203 la 353, în cele 4 colegii:
- Colegiul marilor proprietari;
- Colegiul camerelor comerciale;
- Colegiul comunelor rurale;
- Colegiul comunelor urbane.
Se mărea numărul de deputaţi şi în dietele provinciale.
Camera deputaţilor a Consiliului Imperial a fost dizolvată la 7
septembrie 1873, şi se organizează alegeri în baza noii legi electorale.
Noua Cameră a Deputaţilor din Consiliul Imperial era formată din 233
de deputaţi adepţi ai Constituţiei din 1867, 39 de deputaţi cehi care nu s-au
prezentat la Cameră, 81 de deputaţi polonezi, feudali-clericali, şi români din
Dieta Bucovinei, care formau opoziţia sub conducerea lui Carol Hohenwart.
După alegerile din 1873, un grup de tineri deputaţi germani austrieci
au înfiinţat Partidul Naţional German care susţinea superioritatea culturii
germane în toate provinciile imperiului, negarea egalităţii dintre popoare, fapt
ce i-a atras duşmănia tuturor provinciilor imperiului.
Adepţii Constituţiei din decembrie 1867 s-au ridicat împotriva
celorlalte grupări şi partide politice prin: intenţia de a introduce căsătoria civilă,
de a da învăţământului religios o tentă secundară, combaterea unor legi militare
şi refuzul de a accepta mărirea bugetului militar, orientarea intereselor externe
ale imperiului numai pe criteriul intereselor germane, combaterea politicii
orientale ale ministrului de externe Andrassy, refuzul de a recunoaşte ocuparea
Bosniei şi Herţegovinei în 1878, nerecunoaşterea Tratatului de la Berlin din 13
iulie 1878.
Complicaţiile politice interne îl determină pe Adolf Auersperg să-şi dea
demisia la 6 octombrie 1878.
CAROL STREMAYER (15 februarie 1879-august 1879)

Abia în februarie 1879 se formează un nou guvern alcătuit de contele
Taaffe cu miniştri din fostul guvern, sub preşedinţia lui Carol Stremayer.
La 22 mai 1879, Camera deputaţilor din Consiliul Imperial a fost
dizolvată şi organizate noi alegeri care au dat o majoritate potrivnică
Constituţiei din 1867.
EDUARD TAAFFE (12 august 1879-11 noiembrie 1893)

Guvernul era sprijinit de cehi, polonezi şi feudalii clericali.
Sprijinind guvernul Taaffe, polonezii au obţinut autonomia deplină a
Galiţiei având limba oficială poloneza, în timp ce opoziţia ruteană primea
175
Ioan Cocuz
satisfacţie în…Bucovina.
Germanii naţionalişti se opuneau din răsputeri acordării oricăror
drepturi pentru popoarele imperiului. Ei propuneau chiar, în 1884, în Camera
Deputaţilor a Parlamentului Imperial, ca limba germană să fie declarată, printr-
o lege specială, limba oficială a statului. Propunerea a fost respinsă.
Datorită presiunilor extrem de mari ale naţionaliştilor germani,
guvernul Taaffe este obligat să se retragă, în noiembrie 1893, nu înainte de a
prezenta două proiecte de legi:
-Reforma electorală tinzând spre votul universal, prin crearea unei
curii electorale, a V-a, pentru clasa lucrătorilor. Legea a fost prezentată
Parlamentului Imperial.
-Legea votată de dieta cehă la 27 octombrie 1892, prin care se
propunea egalitatea limbii cehe şi germane în toate instituţiile publice.
ALFRED WINDISCHGRÄTZ (noiembrie 1893-octombrie 1895)

Avea o majoritate parlamentară asigurată de liberali, conservatori,
clericali feudali şi polonezi.
KAZIMIR BADENI (octombrie 1895-28 noiembrie 1897)

Fost guvernator al Galiţiei, Badeni era considerat o adevărată “mână de
fier” mai ales în problema naţională.
Reforma electorală prin care numărul deputaţilor din Reichsrath a
crescut cu 72, a fost opera sa.
După alegeri au ieşit întăriţi clericalii, creştin-socialii şi cehii “tineri”.
În aceste condiţii guvernul austriac nu avea o majoritate parlamentară
reeşită din alegeri, ci, trebuia să o realizeze prin negocieri.
Contele Badeni ţinea neaparat ca din majoritate să facă parte şi partidul
cehilor, cărora, în baza unei ordonanţe, le-a făcut o concesie deosebită, care
punea limba cehă pe treaptă de egalitate cu limba germană, în administraţia
Boemiei, ceea ce a nemulţumit profund Partidul Constituţional al marilor
proprietari germani. Din majoritate mai făceau parte şi polonezii şi marii
proprietari germani adepţi ai Constituţiei în vigoare.
În condiţiile în care marii proprietarii germani constituţionali nu au
acceptat necondiţionat să facă parte din coaliţia guvernamentală condusă de
Badeni, acesta şi-a dat demisia.
A fost, de fapt, un simulacru de demisie deoarece împăratul şi-a
manifestat public sprijinul pentru primul ministru, cerându-i acestuia să nu ţină
seama de presiunile politice ale unor grupări.
Gestul împăratului îi determină pe marii proprietari germani să intre în
coaliţia guvernamentală.
176
În felul acesta, contele Badeni trebuia să se sprijine pe o majoritate

extrem de eterogenă care nu-i putea asigura liniştea.
Se înfiinţează un nou colegiu electoral, al V-lea, cu vot universal, direct
şi secret.
La 14 iunie 1896, este votată şi sancţionată noua lege electorală.
Numărul membrilor din Camera deputaţilor a Parlamentului Imperial a crescut
de la 353 la 425. Din cei 72 de deputaţi în plus 2 erau din Bucovina.
Încercările primului ministru de a realiza o împăcare pe plan naţional i-
au fost fatale.
PAUL GAUTSCH DE FRANKENTURM (noiembrie 1897-5 martie

1898)
FRANZ ANTON THUN (7 martie 1898-2 octombrie 1899)
ERNST VON KÖRBER (1900-1904)
CONRAD DE HOHENLOHE (1904-1906)
MAXIMILIAN VLADIMIR BECK (1906-1908)

În timpul guvernării lui Beck a fost introdus votul universal, direct şi
secret.
Bucovinei i-au fost repartizate 14 mandate în Camera Deputaţilor a
Parlamentului Imperial, 5 mandate românii, 5 mandate rutenii, două mandate
germanii şi câte un mandat evreii şi polonezii.
Electoratul din Bucovina a fost împărţit în curii naţionale.
RICHARD BIENERTH (1908-1911)

Vechile partide din Austria au suferit o grea înfrângere, votul universal
aducând un succes răsunător social-democraţilor ceea ce duce la căderea
guvernului.
KARL STÜRGKH (1911-1916)

__________
1. Ion Nistor – Istoria Bucovinei, Ediţie şi studiu bio-bibliografic de Stelian Neagoe,
Humanitas, Bucureşti, 1991.
2. Dr.I.G.Sbiera – Familia Sbiera după tradiţiune şi istorie şi Amintiri din viaţa
autorului, Cernăuţi, Tipografia universitară, î.r., a lui R. Eckhardt, 1899.
177
SOCIETĂŢILE ŞI PARTIDELE POLITICE

ROMÂNEŞTI DIN BUCOVINA (1872 – 1914)
Începând din deceniul şapte al secolului al XIX-lea autorităţile

habsburgice intensifică măsurile de asuprire naţională, ce vizau, în primul rând,
pe români. Aceştia erau desconsideraţi ca naţionalitate, le erau închise căile de
dezvoltare social–economică. Limba română, deşi limbă istorică a acestei ţări,
era eliminată din toate segmentele societăţii, considerată inferioară, lipsită de
posibilităţi culturale. Învăţământul era unul din obiectivele supuse permanent
politicii de deznaţionalizare, promovată de autorităţile austriece. Şcolile,
atribute ale civilizaţiei, erau croite după cerinţe străine, şi nu potrivit cerinţelor
de viaţă naţională.
Intensificarea măsurilor de asuprire naţională duce la o puternică
reacţie de apărare din partea românilor bucovineni, materializată prin
constituirea de asociaţii şi societăţi cu caracter cultural–patriotic, cabinete de
lectură, editarea de calendare, reviste şi ziare, diferite broşuri, lucrări ştiinţifice,
care popularizau originea comună a românilor, comunitatea de limbă, obiceiuri,
cultură, ideea de luptă naţională.
Autorităţile habsburgice erau într-o permanentă căutare a unor metode
şi soluţii de contracarare a acţiunii naţionale româneşti, una dintre soluţii fiind
Bukowinerthum-ul, concepţia bucovinistă care cu timpul va deveni o adevărată
doctrină politică.
Sesizând pericolul de nivelare etnică şi de alcătuire a unui hibrid –
naţiunea bucovineană – împotriva Bukowinerthum-ului s-au ridicat nu numai
românii, ci şi polonezii, rutenii, evreii, germanii care nu concepeau să renunţe
la identitatea lor etnică.
Altă mişcare vicleană a habsburgilor a fost crearea unei contraponderi
demografice extrem de agresivă faţă de români, contrapondere care era
rutenismul.
Rutenismului, acestei falange antiromâneşti în Bucovina, habsburgii i-
au asociat în mai mare sau mai mică măsură, în funcţie de oportunitatea
politică, pe evrei, polonezi, germani, uneori şi pe armeni, care au acţionat
împotriva românilor în toate segmentele societăţii.
În plan religios, această sarcină politică şi-a asumat-o episcopul Eugen
Hacman care, prin toate acţiunile întreprinse a lovit în interesele bisericii
ortodoxe naţionale româneşti din Bucovina:
178
Ioan Cocuz
- opunerea prin toate mijloacele la solicitările privind convocarea

congresului bisericesc;
- sprijinirea acţiunilor ruteneşti ce urmăreau contestarea şi
nerecunoaşterea caracterului naţional românesc al bisericii
ortodoxe din Bucovina;
- interzicerea membrilor clerului român de a participa la
reprezentaţiile teatrului românesc;
- interdicţia pentru studenţii români în teologie de a citi presa
românească;
- în circularele episcopale din anii 1866 şi 1867, a impus folosirea
limbii rutene în serviciul religios în catedrala din Cernăuţi;
- interzicerea folosirii corespondenţei în limba latină între
instituţiile religioase ale episcopiei Bucovinei, considerată ca
fiind “papistaşă” şi “daco-română”;
- a avut o atitudine voit îngăduitoare, ba chiar încurajatoare, faţă de
propaganda greco–catolică ce se întinsese în Bucovina cu mare
repeziciune;
- duşman înverşunat al învăţământului în limba română, episcopul
a impus ca, în şcolile româneşti, să fie folosită harta Austro–
Ungariei din 1867, apărută în limba ruteană : “…îndrumăciunea
de a îngriji ca harta ruteană să fie aplicată la toate şcolile
poporale, căci ea se poate folosi şi la prelegerile româneşti,
deoarece literele slave sunt aceleaşi cu ale limbii române în
şcolile poporale şi că prin urmare, tinerimea şcolară română le
poate ceti”1.
- opoziţia împotriva unirii bisericii ortodoxe din Bucovina cu
Mitropolia românească din Transilvania2.
Opoziţia faţă de unirea bisericii ortodoxe din Bucovina cu Mitropolia
românească din Transilvania, poziţia luată la Sinodul episcopilor de la
Carlowitz de către Eugen Hacman “înseamnă curmarea legăturilor noastre
fireşti cu fraţii noştri de peste munţi şi deplina noastră izolare politică şi
naţională”3.
Împotriva tuturor abuzurilor şi acţiunilor antiromâneşti ale episcopului
Eugen Hacman, contrare naţionalităţii şi sinodalităţii bisericii ortodoxe din
Bucovina s-au ridicat românii bucovineni care şi-au prezentat punctul de
vedere în manifestul „Ce vreau diecezanii şi clerul din Bucovina”, publicat în
anul 1867 în „Albina”4.
Prezentul ca şi viitorul se prezenta sumbru pentru biserica românească
ortodoxă din Bucovina şi pentru lupta naţională: „În pământul moştenirii
noastre suntem ca nişte străini, în casele şi bisericile noastre amuţeşte limba
179
părintească de strigătul străinului de la miazănoapte, care venind mai dăunăzi

mai vârtos ca cerşetor, zice astăzi că este foarte egal îndreptăţit şi mâine
poimâine va zice că este <<samo vólnoi panu>>”5.
Referitor la Eugen Hacman, Ion Nistor făcea următoarea apreciere: „Se
pare că episcopul Eugenie după sentimentele şi atitudinea sa n-a fost nici
român, nici rutean, ci un simplu birocrat austriac, autoritar şi despotic, condus
de ideea că dieceza Bucovinei ar fi creată anume pentru dânsul, iar nu el pentru
ea”6.
Burghezia română redusă ca număr şi fără forţă economică, îngrădită la
tot pasul de către administraţia austriacă, fără acces la viaţa politică, se zbătea
mult, dar reuşea puţin. Interesele înguste de clasă au făcut ca uneori elemente
ale burgheziei române din Bucovina să manifeste inconsecvenţă, tendinţe de
acceptare a politicii duse de autorităţi. Cauza principală a acestei situaţii era
lipsa aproape totală a unei clase de mijloc.
În Bucovina, până la începutul anilor 1880, nu exista un partid
românesc, lucru de altfel explicabil prin faptul că politica naţională era făcută
de câteva familii privilegiate de boieri, Hurmuzachi, Vasilco, Costin, Stârcea,
Zotta, Volcinschi, Grigorcea, care exercitau un adevărat monopol în politică.
Unii dintre aceşti boieri, care făceau “politică naţională” pentru propriile lor
interese, nu aveau nevoie nici de program nici de organizaţie politică. De
regulă, în ajunul alegerilor dietale sau parlamentare, boierii români ajungeau la
o înţelegere electorală cu guvernul, primind câteva mandate pentru dietă şi
parlamentul de la Viena.
“Până în anul 1892, politica românilor în Bucovina a fost monopolul
unei companii de şapte familii boiereşti. Capii lor se întruneau în intervale
regulate în anticamera prezidentului şi scoteau acolo la mezat interesele
românilor. Târgul se făcea astfel că prezidentul ceda boierilor, prin osteneala
căpitanilor districtuali, mandatele comunelor rurale, iar boierii, în schimb,
renunţau la toate postulatele naţionale. Tranzacţia aceasta se numea politică
conservativă…Drept aceea, periodul de la 1879 până la 1892, atât de favorabil
intereselor naţionale ale tuturor celorlalte popoare din Cisleitania, a fost tot
sterp de progrese culturale pentru români, pentru aceea însă prea legat de
avantaje personale pentru familiile boiereşti în chestie. Rezultatele <<politicii
conservative>> au fost :Baronatul pentru familiile Stârcea şi Hurmuzachi,
înfiinţarea unui fideicomis pentru familia baronilor Vasilco, demnitatea de
consilier intim pentru baronul Vasilco, titlul de profesor (în schimb cu clasele
superioare române la gimnaziul din Suceava) pentru institutorul de moaşe
Volcinschi, avansamentul afară de tură (în schimb cu legea secretarilor
comunali ce sugrumă autonomia comunelor rurale) pentru baronul George
Stârcea, căi ferate locale pentru boierii de pe valea Siretului spre a mări
180
Ioan Cocuz
rentabilitatea moşiilor respective, o concesiune de bancă pentru baronul Alecu

Petrino spre a întări finanţele sale derute, arenda pe nimic a unei vărării a
fondului religionar în favorul baronului Eugen Stârcea”7.
La rândul lor marii boieri, făceau parte din curentele politice ce
dominau, în perioada la care ne referim, Austria : centralist şi autonomist.
Reprezentantul cel mai de seamă al curentului autonomist era Carol
Hohenwart, prim ministru al Austriei, în perioada 7 februarie – 25 noiembrie
1871, care a dus o politică ce viza lărgirea autonomiei legislative şi
administrative a provinciilor Coroanei, timp în care se intensifică şi activitatea
autonomiştilor români din Bucovina. Urmează o perioadă marcată de venirea la
putere, în Austria, a unui guvern format din centralişti, în frunte cu Adolf
Auersperg. Printre liderii centraliştilor români se aflau Eudoxiu Hurmuzachi şi
Constantin Tomasciuc, iar printre liderii autonomiştilor, Gheorghe şi
Alexandru Hurmuzachi.
Iniţial, deosebirile dintre cele două grupări politice ale boierilor români
nu erau prea mari. Ambele militau pentru autonomia Bucovinei în cadrul
Imperiului, pentru apărarea individualităţii ţării, conservarea caracterului ei
naţional şi confesional, crearea tuturor condiţiilor pentru întărirea şi dezvoltarea
acestui caracter. În sensul constituirii unei Austrii federaliste, cu o largă
autonomie politică şi naţională a provinciilor, deci şi a Bucovinei, înţelegea să
colaboreze Eudoxiu Hurmuzachi în cadrul grupării centraliste din Austria.
Centraliştii români erau pentru o autonomie mai restrânsă, militând pentru o
apropiere de germani. În momentul în care în rândurile curentului centralist
român din Bucovina au intrat germani şi reprezentanţi ai altor naţionalităţi,
apare o netă deosebire între cele două grupări : autonomie dar printr-o
germanizare a tuturor laturilor vieţii sociale, economice şi politice doreau
centraliştii, ceea ce autonomiştii români nu puteau accepta.
SOCIETATEA AUTONOMIŞTILOR NAŢIONALI
Data înfiinţării – 1872, Cernăuţi

Membri marcanţi – boierii Vasilco, Stârcea, Costin, Gheorghe, şi
Alexandru Hurmuzachi, I.G.Sbiera
Organ de presă – Ziarul “Patriot” care apărea la Cernăuţi în limba
germană, 30 aprilie – 24 decembrie 1972
“Către cititorii noştri
În faţa unei mişcări ascendente în rândul partidelor politice
181
austriece, care, ca în sfârşit să capete o formă trainică, nu pot şi nu au voie

să fie nepăsători acei membri ai acestui specific şi unit aparat de stat, ei
trebuie să încurajeze acest proces de regenerare, dacă el are un caracter
folositor, plin de răspundere faţă de ei înşişi şi faţă de monarhie.
Această nepăsare nu trebuie să se reflecte în mişcarea care depinde
de procesul de regenerare existent. Aceste partide au rolul de a organiza şi
consolida întreaga monarhie.
Scopul final al fiecărui austriac sincer şi bine intenţionat este ca
fiecare din popoarele austriece [ale Austriei] a căror origine se pot găsi în
istorie, să se dezvolte într-o formă proprie.
Unitatea şi puterea internă şi externă a Austriei se dezvoltă într-o
indestructibilă forţă vitală. Puterea fiecărei ţări şi fiecărui popor stă în
autonomia lui. Puterea statului austriac constă în scopul comun al
puterilor unite al naţionalităţilor şi regiunilor ei. Şi dacă odată, dar trebuie
chiar acum, toate popoarele Austriei să-şi mobilizeze toată puterea lor
spirituală şi materială, de comun acord, la opera comună pentru
drepturile şi obligaţiile lor, cu aceeaşi putere trebuie să se întoarcă între
ele în manifestarea dragostei şi pentru dreptatea şi libertatea popoarelor
lor.
La mijloacele materiale, ca să ajungă la scopul înalt şi sublim,
trebuie să se adauge, în limitele unei legi liberale, o presă liberă care să
demonstreze fără echivoc, beteşugurile şi lipsurile reale şi să aducă la
cunoştinţa cetăţenilor şi a guvernului, dorinţele îndreptăţite ale fiecărui
popor, pentru ca mandatarii poporului, în adunările cu guvernul, să poată
duce o activitate fructuoasă şi să îndeplinească într-adevăr, misiunea unui
stat.
Până acum Bucovina nu avea un jurnal care să fi fost capabil, care
să oglindească situaţiile şi necesităţile acestei ţări, să le aducă la cunoştinţa,
mai întâi a poporului şi apoi a marelui public. Despre nici un ţinut al
Austriei nu au colindat în exteriorul graniţelor, atâtea zvonuri demne de
rectificat ca despre Bucovina.
Pentru ca interesele, în momentele principale ale Bucovinei să fie
clar înţelese şi liber discutate, s-a înfiinţat un organ de presă politico–
economic şi social pentru toate satele, oraşele, instituţiile ei. La acest organ
de presă au colaborat un număr important de oameni cu concepţii
patriotice, asigurând un ajutor material statornic, substanţial. Aşa a luat
viaţă, în ziua de 30 aprilie 1872, sub cele mai bune auspicii, ziarul
“Patriot”, săptămânal, ca un organ politico–economic şi social. Cu atât
mai mult sperăm, într-o participare generală, atât a populaţiei Bucovinei,
cât şi a tuturor celor ce se interesează, într-un oarecare domeniu asupra
182
Ioan Cocuz
acestui ţinut necunoscut.

Când ziarul “Patriot” în calitate de ziar strict naţional, se va
concentra conştiincios asupra tuturor întrebărilor cu privire la autonomia
ţinutului şi comunei, a bisericii şi şcolii, va merge în întâmpinarea
rezolvărilor dorite şi hotărâte de întregul popor; dar nu mai puţin, gazeta
“Patriot” va dispune unei dezbateri corespunzătoare a tot ce este
interesant în domeniul politicii, culturii, ştiinţei, industriei, comerţului a
vieţii profesionale şi sociale şi a fiecărui progres îi va da atenţia cuvenită
oriunde s-ar manifesta. În expunerile lui va urmări promovarea libertăţii,
a dreptăţii şi a adevărului, ziarul “Patriot” este din punct de vedere
opoziţional contra tendinţei de centralizare, un organ adevărat al cărui
îndreptăţită dezvoltare plină de viaţă şi are un caracter particular, să
susţină şi să încurajeze cu toate posibilităţile dezvoltarea Bucovinei”8.
Program – Scopul Societăţii Autonomiştilor Naţionali era: ”de a

cultiva în popor instrucţiunea politică şi conştiinţa naţională, precum şi de a
stărui pentru realizarea, întărirea şi dezvoltarea organică a autonomiei în toate
ramurile vieţii publice”9.
Pentru ducerea la îndeplinire a programului se prevedea:
- adunările membrilor în răstimpuri voluntare, ordinare sau
extraordinare pentru conversarea despre chestiuni ce stau în
raport cu scopul societăţii;
- adrese, petiţiuni, rezoluţii;
- adunări poporale;
- împărtăşirea activă şi corespunzătoare la alegerile pentru
consiliile comunale şi districtuale, pentru dieta ţării şi Senatul
imperial; sprijinirea candidaţilor demni de încredere; controlarea
severă a activităţii politice a deputaţilor aleşi; necurmat raport
reciproc cu ei;
- îndrumarea la fundarea de societăţi analoage în ţară;
- publicarea de foi periodice sau de altele şi răspândirea de foi
volante şi broşuri10.
La puţin timp, spre sfârşitul anului 1872, societatea îşi încetează
activitatea.
După 1875, ideile centraliste austriece pătrund, mai puternic, în
Bucovina, manifestându-se, în primul rând, prin tendinţele lor germanizatoare.
Prin acţiuni concertate şi concentrate reprezentanţii centraliştilor germani au
început să coaguleze în jurul lor elemente alogene din Bucovina, şi nu erau
puţine, combătând manifestările fireşti ale românilor, în mişcarea lor de
emancipare naţională.
183
Agitaţiile împotriva acestor stări de lucruri sunt din ce în ce mai

prezente în viaţa publică din Bucovina, prin organizarea de acţiuni în rândurile
populaţiei rurale şi orăşeneşti. Intelectualitatea se afla în primele rânduri ale
acestor acţiuni ce vizau păstrarea individualităţii naţionale a românilor ca
autohtoni ai acestei ţări.
Astfel, în luna martie 1876, românii din Cernăuţi, din oraşul şi
districtul Suceava, s-au adresat dietei Bucovinei, solicitându-i intervenţia pe
lângă guvern, pentru introducerea limbii române ca limbă de învăţământ la
gimnaziul superior din Suceava. Printr-un document emis la 12 aprilie 1876,
dieta recomandă introducerea limbii române la respectivul gimnaziu, chiar din
anul şcolar 1876/1877. Guvernul Bucovinei, însă, nu a luat nici o măsură11. În
anul 1878, luna octombrie, deputatul Ion Zotta interpelează, în dietă, guvernul
Bucovinei, în aceeaşi problemă. Guvernatorul răspunde evaziv12.
În sesiunea de toamnă a dietei, deputatul Ion Ţurcan solicită înfiinţarea
de noi judecătorii şi unui al doilea tribunal de primă instanţă, la Suceava. În
aceeaşi sesiune a dietei, deputatul Ion Zotta interpelează guvernul solicitând
folosirea la judecătorii, în procese, a limbii române, a limbii părţilor aflate în
litigiu. Guvernul se eschivează iarăşi să dea un răspuns concret13.
Deputaţii români în dietă insistă mereu pentru obţinerea acestor
drepturi, printre care şi crearea unei catedre româneşti la gimnaziul superior din
Rădăuţi. Deputatul George Flondor insistă iarăşi pentru introducerea limbii
române ca limbă de învăţământ la gimnaziul superior din Suceava. Şi,
întradevăr, după cinci ani de strădanii, prin ordinele ministeriale nr. 1404/23
februarie 1881, nr. 8171/28 iunie 1881 şi nr. 8590/30 iunie 1883, se
aprobă…patru clase paralele româneşti la cursul inferior şi acestea numai la
obiectele la care există manuale în limba română14.
În Parlamentul Imperial, deputaţii români au insistat, deseori, pentru
organizarea congresului bisericesc. Insistenţele lor au dat roade, astfel că, prin
decretul imperial din iunie 1882, prin ordinul ministerial nr. 715/26 iunie 1882
şi prin ordinul guvernului Bucovinei nr. 503/2 iulie 1882, se aprobă convocarea
primului congres bisericesc ortodox în Bucovina15. Lucrările acestuia au
început la 26 iulie 1882.
Situaţia din Bucovina impunea crearea unui organism politic românesc
care să trezească spiritele amorţite ale tuturor claselor sociale. Bătrânii
politicieni lipsiţi de energie erau depăşiţi de evenimente, de problemele grele
cu care se confruntau românii. Ei nu aveau soluţii concrete şi, chiar dacă ar fi
avut, nu doreau să se angajeze într-o luptă dură, căreia, cu siguranţă, nu i-ar fi
făcut faţă. Dacă până acum celelalte clase şi categorii sociale vedeau în marea
boierime românească şi îi recunoşteau calitatea de conducător politic, încep să
apară tinerii intelectuali, cu vederi noi, progresiste, energici, care concepeau
184
Ioan Cocuz
altfel lupta politică pentru emancipare naţională. Între cele două orientări, cea a
bătrânilor şi cea a tinerilor politicieni, se instalează o stare conflictuală. În
timp ce bătrânii politicieni erau adepţii politicii de oportunitate, care le asigura
conservarea unor privilegii economice şi politice, tinerii politicieni români
atrăgeau atenţia, în mod serios, oponenţilor: “Aristocraţia noastră să nu uite că
deşi la un moment dat s-ar părea că domină situaţia în afacerile ţării, este în
pericol de a fi înlăturată de evrei şi poloni, şi în curând poate fi necesitat de a
capitula înaintea străinilor…Deşi nu voim a da lecţii de conduită proprietarilor
noştri, nu ne putem reţine de a nu recomanda acestora, cu toată căldura, o
apropiere sinceră de popor, solidaritatea intimă cu naţiunea”16.
Deputaţii români din Reichsrath s-au alăturat grupului Hohenwart, care
se afla în opoziţie, în mijocul căruia şi-au pierdut identitatea politică naţională
(Carol Hohenwart, primul ministru al guvernului austriac, de orientare
autonomist conservatoare, începând cu 7 februarie 1871). În perioada la care ne
referim se afla în opoziţie faţă de guvernul Auersperg17, iar cei din dieta
Bucovinei, grup lipsit de personalitate politică, au format un “mixtum
compositum”, cunoscut sub numele de partidul conservator, alcătuit din
deputaţii tuturor naţionalităţilor din Bucovina, de orientare conservatoare, care,
cu timpul s-a transformat în aşa zisul “partid bucovinean”18. Astfel, se
materializează Bukowinerthum-ul, acea de tristă memorie doctrină
“bucovineană” (neacceptarea identităţii naţionale), în care s-au complăcut, o
perioadă de timp, şi marii boieri care deţineau monopolul politicii româneşti.
Pe bună dreptate, dieta Bucovinei era numită “dieta cesaro–imperială”,
deoarece deputaţii care o formau erau sau slujitori ai statului, sau persoane care
depindeau de voinţa autorităţilor, aşa încât sistemul parlamentar din Bucovina
era la dispoziţia guvernului19. Aşa zisa “partidă naţională”, formată din
bătrânii politicieni, lipsită de un program politic concret, ferm, de o strategie şi
tactică adecvată situaţiei, de un organ de presă puternic, nu reuşea să se impună
în cele mai importante probleme ale vieţii social-politice şi economice din
Bucovina. Faptul că guvernul numea dintre români pe mareşalul ţării, pe
mitropolit, faptul că dintre români erau aleşi deputaţi, nu se poate considera
numai ca un rezultat al activităţilor bătrânilor politicieni, ci, mai curând, ca
rezultatul colaborării acestora cu guvernul. Ce ar fi însemnat pentru români
continuarea unei astfel de politici, o spune clar “Revista politică”: “Boierimea
nebăgată în seamă, biserica înduşmănită, poporul calic fără creştere politică.
Iată viitorul politicii noastre tradiţionale”20.
Împotriva acestei politici de “oportunitate”, s-au ridicat tinerii
intelectuali proveniţi din rândurile ţărănimii şi burgheziei de la oraşe şi din
mediul rural, de care se simţeau atraşi şi ale căror interese le apărau. Conştienţi
că numai într-o politică pentru popor, sprijinită de popor, stă realizarea
185
idealurilor naţionale româneşti, tinerii politicieni spuneau: “[…]daţi poporului

cultura politică şi câştigaţi-vă încrederea lui, căci numai aceasta va fi scăparea
noastră a tuturora"21.
Adepţii noului curent politic excludeau, din capul locului, ştergerea
individualităţii naţionale şi contopirea în “Bukowinerthum”, care nu era altceva
decât o formulă menită să faciliteze exploatarea naţională în Bucovina, cu atât
mai mult, cu cât aceasta viza, în primul rând, pe români, care erau băştinaşi ai
ţării: “Suntem români şi voim să rămânem români buni în Bucovina
românească şi combatem până la ultima consecvenţă pe acei care uitând
zimbrul din stema ţării, uitând moaştele sfinte de la Putna şi nenumăratele
monumente de glorie română pe acest pământ, voiesc să ne facă de batjocura
lumii: un popor fără limbă şi conştiinţă naţională…Ţinem la autonomia ţării şi
reclamăm lărgirea ei, dar nu pentru a preface ţara într-un melegar al străinilor
traşi–împinşi din toată lumea, ci ca să păstrăm neschimbat caracterul istoric al
ţării, dezvoltându-ne conform spiritului timpului şi conştiinţei noastre
naţionale. Având înaintea ochilor acest măreţ scop, o singură lozincă ne va
conduce în lupta pentru neam şi ţară: jos Bukowinerthumul”22.
Se impunea, deci, luarea unor decizii şi măsuri ferme în apărarea
intereselor fundamentale româneşti, insistent uzurpate de cohortele de străini ce
se abătuseră asupra Bucovinei.
Aceasta, în condiţiile în care ţăranul era crescut în neştiinţă, nu era
obişnuit să gândească asupra stării în care se afla, era lipsit de iniţiativă şi fără
înţelegerea problemelor ce priveau interesele sale, în primul rând cele
economice. Ţăranul a fost obişnuit ca statul să-i rezolve problemele importante,
şi autorităţile habsburgice au ştiut de minune să folosească această neştiinţă,
făcându-l dependent de administraţie în aşa măsură, încât putea dispune de el,
aproape necondiţionat. Situaţia economică a ţăranului era grea şi pentru faptul
că nu se putea debarasa de vechile tradiţii şi, fiind înşelat de cămătar, de notar,
de vornic, de judecător, nu mai avea încredere în nimeni23.
Învăţătorimea, cu foarte mici excepţii, nu poseda exerciţiul afacerilor
publice şi politice şi de aceea era strâns dependentă de administraţie, şi îşi
îndeplinea datoria cum putea şi se pricepea mai bine24.
Preoţimea al cărui rol a fost vital în păstrarea credinţei ortodoxe, a
limbii române şi, implicit, a existenţei, a fiinţei noastre naţionale, şi care avea o
influenţă puternică asupra poporului, ar fi putut să aibă un cuvânt greu în toate
problemele publice, cu o singură condiţie, dacă ar fi fost organizată din punct
de vedere politic25.
Boierimea, puţin numeroasă, apăra, cu moderaţie, interesele româneşti
pentru a nu supăra autorităţile26.
Redacţia ziarului “Revista politică” spera că “vom fi susţinuţi din tot
186
Ioan Cocuz
sufletul românesc din ţară. Este că vrem să delăturăm măcar întrucâtva o lipsă
simţită de noi toţi. Mai este şi sperarea că revista noastră va îndruma la o
activitate mai mare politică şi va pune temelia la o foaie mai mare”27.
Conducătorii ziarului ştiau că sarcina aceasta nu este uşoară, aici, în Bucovina,
unde trăiau o mulţime de naţionalităţi, atât de deosebite între ele şi, evident, cu
aspiraţii diferite şi contrarii. În acelaşi timp, redacţia ziarului nou înfiinţat era
fermă în a arăta că “vom fi drepţi în aprecierile noastre, drepţi şi cât se poate de
moderaţi. Vom susţine cu tot zelul drepturile noastre de popor băştinaş al ţării
şi vom combate fără rezervă orice încercare care ar tinde să jignească aceste
drepturi”28.
SOCIETATEA POLITICĂ “CONCORDIA”
Data fondării – anul 1885, Cernăuţi
Conducerea
1885
Preşedinte – Ion Bumbac.
Vicepreşedinţi - Vasile Marcu, George Ostafi.
Secretar – Grigore Halip.
1890
Preşedinte – Ioan Volcinschi.
Vicepreşedinte – Iancu Zotta.
Secretar – Vasile Morariu.
1891
Preşedinte – Iancu Zotta.
Vicepreşedinţi – Modest Grigorcea, Ioan Procopovici.
Secretar – Constantin Ştefanovici.
1893
Vicepreşedinţi – Modest Grigorcea, Ioan Procopovici.
Secretar – Constantin Popovici.
1895
Vicepreşedinte – Modest Grigorcea.
Secretar – Zaharie Voronca.
1896
187
Preşedinte – Varteres Pruncul.

Vicepreşedinte – Modest Grigorcea.
Secretar – Zaharie Voronca.
Membri marcanţi – Grigore Halip, M.Andronic, L.Popescu, Onesim

Ţurcan, I.Litviniuc, Vasile Marcu, Antonovici, Eudoxiu Hurmuzachi, Nicolae
Hurmuzachi, Ioan Procopovici, Leon Rey, George Flondor, Mihai Goian,
Mihai Mustatză, Oreste Renney, Teodor Ştefanelli, Tit Onciul, Miron
Ciupercovici, Nicu Lomicovschi.
Organ de presă – Nu a avut de la început un organ de presă. În anul
1886 publică o broşură sub denumirea generică de “Bibliotecă”, intitulată
“Biblioteca societăţii politice Concordia în Cernăuţi”, prima fascicolă
cuprinzând o privire istorică asupra trecutului politic, social şi naţional al
Bucovinei, redactată de Ion Bumbac şi Grigore Halip29. Din acest ciclu,
redenumit Biblioteca poporului bucovinean, au fost publicate, între anii 1886 –
1892, 11 broşuri cu povestiri din istoria noastră naţională. Sub acelaşi titlu
generic de Bibliotecă, au fost publicate între 1886 şi 1897, un număr de 17
broşuri cu povestiri literare alese, din Ion Creangă, Vasile Alecsandri, Ion
Slavici etc, sub denumirea de Biblioteca pentru tinerimea română. Apoi, sub
genericul “Biblioteca de petrecere şi învăţătură pentru tineret”, au fost
publicate 4 broşuri între anii 1886 – 189330.
IANCU ZOTTA
preşedintele Societăţii Concordia (1891 – 1896)
Program – Societatea politică “Concordia” avea drept scop “de a

deştepta interes pentru viaţa politică naţională, de a instrui poporul despre
drepturile şi îndatoririle lui patriotice şi politice”31.
188
Ioan Cocuz
Societatea politică “Concordia” îşi propunea “unirea tuturor românilor

sub un drapel unitar naţional”32.
Programul societăţii politice “Concordia” a fost aprobat în şedinţa
Comitetului din 14 septembrie 1890, sub forma unor statute ce prevedeau:
- “să dezvolte libertatea politică şi individuală precum şi
progresul spiritual şi material al populaţiei ducatului
Bucovina;
- să însufleţească simţul pentru binele comun;
- să deştepte interes pentru viaţa politică naţională;
- să instruiască poporul despre drepturile şi dorinţele sale
patriotice şi politice;
- să întărească conştiinţa de stat;
- să apere autonomia ducatului Bucovina în legătură strânsă cu
prea înalta curte imperială şi cu monarhia austriacă”33.
A avut un rol important în dezvoltarea conştiinţei politice a românilor
bucovineni, în orientarea activităţii politice pe un făgaş nou, fiind, la un
moment dat, singurul for naţional românesc din Bucovina. A constituit nucleul
viitorului Partid Naţional Român. Odată cu înfiinţarea acestei societăţi, politica
românească a încetat să mai fie, într-o măsură semnificativă, monopolul unei
anumite clase sociale.
Activitate – Presa din România, ca şi cea a românilor de peste munţi, a

salutat cu entuziasm renaşterea politică naţională a românilor bucovineni,
subliniind importanţa luptei acestora pentru întreaga naţiune română.
În aceste condiţii, apare, “Revista Politică” la conducerea căreia se
aflau Matei Lupu şi Simeon Florea Marian. Este prima gazetă românească
apărută la Suceava. Era, în perioada la care ne referim, organul de presă
reprezentativ al românilor bucovineni. Propunându-şi să apere poziţia
românilor în viaţa politică, ziarul se consideră “organ comun al totalităţii
românilor bucovineni”34. Demascând în paginile sale politica habsburgică faţă
de români, ziarul are meritul de a fi făcut cunoscută opiniei publice situaţia
social–economică grea în care se află Bucovina, de a fi contribuit la antrenarea
românilor spre o nouă viaţă politică, de a fi militat pentru organizarea acestora
într-un partid naţional. Aceste idei, ferm exprimate de ziar de-a lungul întregii
sale existenţe, au fost cu claritate expuse, încă din primul număr, în articolul
program intitulat Către publicul român: “Trebuinţa unei gazete româneşti în
Bucovina este adânc simţită şi s-a manifestat din mai multe părţi. La
această trebuinţă voim să răspundem prin publicarea “Revistei politice”.
Intenţiunea noastră este să înfiinţăm un organ care să apere poziţia
românilor în viaţa publică din Bucovina şi să ţie viu sentimentul lor de
189
solidaritate. „Revista politică” va fi, prin urmare, organul comun al

totalităţii românilor bucovineni. Ea va motiva, lămuri şi apăra trebuinţele
şi drepturile poporaţiunii româneşti din ţară şi va combate, fără rezerve,
orice măsură, vie ea din orice parte, care ar jigni interesele poporului
român. Ne identificăm cu poporul român bucovinean, voim să fim glasul
lui, cerem prin urmare sprijinul tuturor românilor din ţară”35.
În condiţiile asupririi străine, ridicarea culturală a poporului a
reprezentat, pentru mişcarea naţională românească din Bucovina, un obiectiv
important menit să trezească interesul pentru lupta politică.
În acest sens, colectivul redacţional şi colaboratorii de la “Revista
Politică” au acordat o deosebită atenţie problemelor culturale, cu deosebire
societăţilor culturale, şcolare, cluburilor de lectură şi bibliotecilor, creaţiilor
literare, învăţământului în general şi celui în limba română, în special, limbii
române ca element important în procesul de conservare a individualităţii
naţionale. Astfel, şi-au găsit un binemeritat loc, în paginile ziarului, “Societatea
pentru cultură şi literatură română în Bucovina”, “Societatea arheologică”,
“Clubul român”, dar mai ales “Şcoala română” înfiinţată la Suceava, în anul
1883, a cărei activitate rodnică în domeniul dezvoltării învăţământului
românesc, prin editarea de manuale şcolare, acordarea de burse şi ajutor
elevilor merituoşi dar lipsiţi de mijloace materiale, înfiinţarea de şcoli săteşti, a
fost intens mediatizată. Ziarul a sprijinit şi a încurajat, prin diferite mijloace
specifice presei, activitatea acestor societăţi care erau adevărate nuclee de
apărare şi promovare a culturii naţionale româneşti.
Pornind de la realităţile existente în Bucovina, al cărui învăţământ era
slab dezvoltat, “Revista Politică” şi-a propus un program şi a pornit o adevărată
campanie de presă, ce viza ridicarea culturală a poporului, prin şcoală. În acest
sens, Constantin Morariu publica, în paginile ziarului, un istoric al şcolii din
Bucovina până în 1890, sunt aduse la cunoştinţa cititorilor neajunsurile în care
se zbătea învăţământul şi căile de înlăturarea ale acestora. Alţi oameni de
cultură, între care Teodor Ştefanelli, Iraclie Porumbescu, Ştefan Ştefureac,
Dimitrie Dan, fac cunoscută opiniei publice, folosind statisticile vremii, starea
şcolară la românii din Bucovina.
Conştienţi că şcoala în limba română era o prioritate naţională în
Bucovina, slujitorii cărturari ai neamului nostru cereau cu insistenţă
autorităţilor, prin intermediul ziarului, folosirea limbii române în şcolile de
toate gradele, în administraţie, în întreaga activitate economică şi politică–
socială. O adevărată campanie s-a dus în paginile “Revistei Politice”, pentru
introducerea limbii române în clasele superioare la liceul din Suceava36.
Rubrica “Foiţa Revistei Politice”, pe care o găsim aproape în fiecare
număr de ziar, publică literatură (poezii, schiţe, nuvele, folclor), diferite ştiri de
190
Ioan Cocuz
la manifestări cultural–literare, adresate, în primul rând, ţăranului român.

Evident, în paginile ziarului şi-au găsit loc şi creaţii din literatura cultă, printre
autori aflându-se Vasile Bumbac, T.Robeanu, Teodor Ştefanelli, Averchi
Macovei37.
“Revista politică” a promovat intense legături cu presa, oameni politici
şi de cultură din celelalte provincii istorice româneşti, în paginile ziarului
aflându-şi loc ştiri despre activitatea politică, ştiinţifică, literară a românilor din
Monarhie şi din Ţară, creaţii ale acestora, colaboratorii bucovineni ai “Revistei
politice” publicau în “Convorbiri literare”, “Arhiva”, “Tribuna”,
“Transilvania”, “Gazeta Transilvaniei”, “Familia”, realizând o adevărată punte
spirituală, ideologică, a unităţii politice38.
Sub influenţa noului curent politic, intelectualitatea suceveană
părăseşte “Casinoul bucovinist” în care era grupată, şi înfiinţează, în anul 1887,
“Clubul român”, desfăşurând aici o intensă activitate de renaştere naţională39.
Conducerea societăţii politice “Concordia” numeşte două din relele
care apăsau greu asupra Bucovinei: străinismul galiţian catolic şi ambiţia
egoistă şi trufaşă de sorginte autohtonă: “Delăturarea sau cel puţin
paralizarea relelor emanate din aceste două izvoare şi-a făcut-o societatea
politică “Concordia” de problema sa principală, pentru că, numai prin
delăturarea sau paralizarea lor, vom putea reconstrui şi dezvolta frăţia şi
încrederea în sânul populaţiunii şi bisericii noastre ortodoxe–orientale
bucovinene, căci unde nu-i unire şi încredere, acolo nu poate fi nici putere, nu
poate fi nici viaţă, ci numai stagnare sau chiar pieire”40.
Referindu-se la influenţa nefastă a străinilor în viaţa Bucovinei,
societatea politică “Concordia” îşi precizează ferm poziţia: “Noi, concordienii
nu voim şi nici nu dorim ca să se facă siluire lingvistică acelor fii bisericeşti
bucovineni, care uitându-şi limba strămoşească, se văd azi siliţi să vorbească
într-o limbă străină, şi anume în limba vecinilor galiţieni, în limba slavă, dar
nici nu voim, nici nu putem rămâne nepăsători, când o mână de apostoli străini:
străini de lege, străini de neam şi sânge, cu un cuvânt străini de ţară, de biserică
şi de popor năzuiesc din răsputeri să despartă poporul nostru bucovinean în
două tabere vrăjmaşe, propovăduindu-i cumplita şi otrăvitoarea minciună,
cum că el (poporul nostru) nu este unul şi acelaşi din moşi strămoşi, având
aceeaşi patrie, aceeaşi lege, acelaşi Dumnezeu”41.
Luând apărarea bisericii strămoşeşti, “Concordia” se situa pe o poziţie
naţională, fără echivoc: “Nu lăsăm şi nici nu vom lăsa vreodată ca sfânta
noastră biserică, care ne-a scăpat poporul şi limba, ne-a scăpat legea şi patria în
trecut şi care a fost adevăratul Sion al poporului bucovinean – câţiva prooroci
venetici şi neadevăraţi, s-o prefacă într-o vatră de ură şi învrăjbire
frăţească”42.
191
CERNĂUŢI
la mijlocul secolului al XIX-lea
În ceea ce priveşte eliminarea relelor datorate autohtonilor, societatea

politică “Concordia” şi-a propus să realizeze “Unirea frăţească între toate
păturile şi clasele societăţii noastre naţionale–bisericeşti, apropierea şi
încrederea reciprocă între mic şi mare, între puternic şi slab, între avut şi sărac,
între nobil şi democrat, între cler şi laici, cu un cuvânt, între toţi fii populaţiunii
şi bisericii bucovinene ortodoxe–orientale, observând frăţia binevoitoare şi
către toţi acei conlocuitori străini care ne recunosc şi ne respectă legea, biserica
şi limba noastră şi nu tind a ne paraliza în drepturile şi scopurile noastre
culturale bisericeşti naţionale”43.
Societatea politică “Concordia” intră în focul vieţii politice,
participând cu candidat propriu la alegerile dietale din 1886, ca urmare a
vacantării mandatului de deputat pentru districtele Rădăuţi – Suceava –
Câmpulung – Dorna. Comitetul societăţii convoacă pentru 29 noiembrie 1885,
o adunare plenară la care au participat 419 membri, cu care ocazie a fost făcută
o succintă analiză a situaţiei politice din Bucovina, propunându-se participarea
la aceste alegeri. Adunarea a hotărât ca “Societatea Politică <<Concordia>>:
a) să participe activ la aceste alegeri;
b) să nu admită candidatura unui străin nebucovinean;
c) să sprijine candidatura numai acelui candidat naţional care va
avea cele mai mari şanse de reuşită, cu cea mai mare credibilitate
în rândul alegătorilor”44.
La 11 ianuarie 1886, “Concordia” îl nominalizează pe Isidor Zotta
candidat unic la aceste alegeri. În ianuarie 1886 au loc alegerile care au dat
câştig de cauză candidatului “Concordiei” Isidor Zotta, care a fost ales deputat,
aproape în unanimitate45.
192
Ioan Cocuz
În primii ani, “Concordia” a desfăşurat o activitate politică destul de

palidă, cu toate că participa la alegeri. Acest lucru se datora faptului că unii din
membrii săi, în special marii proprietari, nu se arătau dispuşi să colaboreze cu
tinerii politicieni. Existau, încă, neînţelegeri, animozităţi, puncte de vedere
deosebite, în ceea ce priveşte strategia de urmat. Ideea de “partid naţional
compact” prindea tot mai mult contur, dar destul de timid. “Concordia” nu
putea vorbi în numele tuturor românilor ci numai în numele celor cca 400 de
membri ai săi.
Începând cu anul 1889, ponderea tinerilor politicieni în rândurile
societăţii “Concordia” creşte, ceea ce atrage după sine desfăşurarea unei
activităţi politice naţionale din ce în ce mai energice.
Decesul profesorului Tomasciuc vacantează mandatul de deputat
pentru Parlamentul Imperial, în circumscripţia Rădăuţi – Suceava – Siret.
Din partea societăţii politice “Concordia” îşi depune candidatura
Eudoxiu Hurmuzachi, având contracandidaţi pe consilierul de la Tribunalul din
Suceava, Emil Miskolczy, din partea aşa–zisului partid liberal din Bucovina, pe
evreul Ziffer, şi pe profesorul de drept cambial de la universitatea din Viena,
dr. Grühut46. “Concordia” se angajează cu toate forţele, sprijinind, prin adunări
populare electorale, candidatura lui Eudoxiu Hurmuzachi care prezenta garanţia
că va şti să apere interesele bisericii ortodoxe, călcate în picioare de potrivnici,
interesele populaţiei rurale ignorate şi tratate de către liberali ca “material brut
şi necopt pentru o viaţă politică”47. Combătându-l pe candidatul aşa–zişilor
liberali din Bucovina, “Concordia” se întreba: “Ce propovăduiri a făcut şi face
partidul aşa numit liberal ? Politica ministeriului Taaffe este o utopie,
împăcarea popoarelor, numai o turtă dulce pentru a putea guverna şi domina;
deci foc şi sabie cehilor, polonilor, slavonilor şi românilor care sprijinesc
această politică”48.
În alegeri, Eudoxiu Hurmuzachi a obţinut o victorie clară,
adjudecându-şi, din 1691 de voturi, 1.141, în timp ce contracandidatul său, cel
mai bine plasat, Miskolczy, a obţinut doar 547 de voturi49.
În conglomeratul etnic din Bucovina, interesele naţionalităţilor erau
diferite şi uneori greu de descifrat. Această diversitate de interese producea şi
diferite concepte economice, sociale, culturale, multe dintre acestea menite să
“adoarmă” tabăra adversă, sau să mascheze adevăratele intenţii. Societatea
politică ”Concordia” va face, în acest sens câteva precizări pertinente,
acceptând să-şi aducă contribuţia la dezvoltarea social–economică a Bucovinei,
dar numai în anumite condiţii, între care, cea mai importantă era păstrarea
individualităţii naţionale: “Suntem şi noi înţeleşi cu o programă social–
economică, dară numai atunci când nu se vor face piedici apărării şi dezvoltării
naţionalităţii. Aceasta trebuie s-o susţinem ca să putem susţine elementul cel
193
mai sfânt, pentru că veşnic moral în viaţa omenirii, care este naţionalitatea.
Vom conlucra cu toate naţiile pentru delăturarea cauzelor care împiedică
progresul social–economic, dar vom rămâne apărători ai muncitorului român,
ai industriei naţionale, ai comerţului român şi vom lupta, mai ales, în contra
indeferentismului ce bântuie societatea noastră, astăzi când se agită marea
chestiune a “guvernării de sine”50.
La 8 iunie 1890, are loc adunarea generală a societăţii politice
“Concordia” care a ales un nou comitet de conducere care intră rapid în
vâltoarea luptei electorale, deoarece, prin decizie imperială, dieta Bucovinei
este dizolvată, organizându-se noi alegeri, la 8 iulie 1890, pentru districtele
rurale şi la 10 iulie pentru oraşe. Societatea politică “Concordia” recomanda
alegătorilor următorii candidaţi propuşi într-o adunare electorală extraordinară:
1. Districtul Vijniţa – Alexandru Vasilco.
2. Districtul Storojineţ – George Flondor.
3. Districtul Stăneşti – Mihai Goian.
4. Districtul Sadagura – Mihai Mustaţă.
5. Districtul Suceava – Iancu Zotta.
6. Districtul Gura Humorului şi Solca – Victor Stârcea.
7. Districtul Rădăuţi – Oreste Renney.
8. Oraşul Rădăuţi – Eudoxiu Hurmuzachi.
Pentru celelalte districte şi oraşe, în afară de oraşul Cernăuţi, societatea
politică “Concordia” nu a nominalizat candidaţi proprii, ca urmare a
compromisului realizat cu Comitetul Electoral Central condus de Alexandru
Vasilco51.
În Bucovina, cu o viaţă politică atât de complexă, cu alianţe fragile şi
vremelnice, de multe ori de neînţeles, chiar şi pentru cei ce se aflau în mijlocul
acestui hăţiş politic, societatea “Concordia” a trebuit să accepte unele “jocuri”
politice, care nu întotdeauna i-au fost favorabile. Astfel, pentru a detensiona
relaţiile cu rutenii, comitetul societăţii a hotărât să cedeze trei mandate pentru
reprezentanţii ruteni, iar pentru celelalte 9 districte rurale au fost propuşi 7
români şi 2 funcţionari guvernamentali (Pino – în districtul Siret şi Iosif
Kohanowski – în districtul Câmpulung). “Concordia” a cedat prea uşor un
district pur românesc, Câmpulungul, unde şi-a depus candidatura un polonez. A
fost acest gest, un act de slăbiciune al conducerii societăţii, care mai târziu se
va răsfrânge negativ asupra întregii activităţi politice româneşti.
Pentru oraşe, Comitetul Electoral Central a propus următorii candidaţi:
la Rădăuţi – Eudoxiu Hurmuzachi, la Siret - Ioan Woinarowicz, iar la Suceava
– Wilhelm Pompe.
Districtele în care rutenii şi-au depus candidaţi proprii erau Coţmani,
Zastavna şi Cernăuţi52.
194
Ioan Cocuz
Pentru oraşul Cernăuţi, “Concordia” s-a aliat cu rutenii şi polonezii,

susţinându-l pe dr.Wexler, împotriva pseudoliberalului, Iosif Rott. Gestul
“Concordiei” se explică prin faptul că nici un partid din Bucovina nu s-a lansat
în atacuri atât de dure la adresa românilor ca “pseudoliberalii” lui Rott (s-au
ridicat împotriva gimnaziului din Suceava, împotriva şcolii reale din Suceava,
au propus secularizarea Fondului religionar ortodox şi parcelarea pământurilor
acestuia, l-au atacat pe profesorul Constantin Popovici care a depus jurământul
de deputat în dieta Bucovinei în limba română). Ziarul pseudoliberalilor,
“Bukowinaer Nachrichten”, ataca permanent în paginile sale orice activitate
românească.
“Concordia” recunoaşte că “nu ne sunt amici nici polonii, nici
germanii, nici unii, nici alţii nu doresc, din inimă, binele şi prosperitatea
noastră”53. Această colaborare politică temporară a fost acceptată, cântărindu-se
foarte serios toate argumentele, pro şi contra, “Concordia” l-a acceptat pe
notarul Wexler, nu pentru că ar fi fost candidatul polonezilor şi rutenilor,
pentru că nu a discutat cu aceştia, Wexler este candidatul propus de către
comitetul de cetăţeni al oraşului Cernăuţi, care este prezidat de d-l Richter, care
cum se ştie nu este nici rutean, nici polonez. Candidatura lui Wexler a fost
acceptată de către polonezi şi ruteni, cu prea puţin entuziasm. “Concordia” l-a
acceptat drept candidat pe Wexler, nu pentru că spera, ca, odată ajuns deputat,
va sprijini interesele româneşti, ci pentru a da o lecţie şi, eventual, a înfrânge
avântul partidului pseudo–liberal “care ne tratează ca pe o nemică, ci înainte de
vreo doi ani, s-a şi încumetat a zice că noi suntem o nulă politică. Concordia
doreşte numai să le arate că românii există, că sunt şi că înseamnă ceva[…], ea
voieşte să-i înveţe a ne respecta pe noi românii, a le arăta că fără noi nu pot
nimic şi cum că noi suntem cei decisivi”54. Societatea politică “Concordia”
precizează corect şi cu sinceritate că interesele noastre de autonomie, de
naţionalitate, de cultură, de biserică, nu sunt incompatibile unei apropieri sau
alianţe cu acel partid german liberal, dar numai cu reprezentanţii săi autentici.
În anul 1891, candidaţii pentru parlamentul imperial, nominalizaţi
pentru prima dată, în cadrul adunării generale a societăţii politice “Concordia”,
erau propuşi pe baza unui program politic naţional destul de modest, printre
prevederi figurând: “adâncirea şi lărgirea autonomiei Bucovinei, dezvoltarea
cultural–naţională prin înfiinţarea de şcoli româneşti şi folosirea limbii române
în administraţie şi justiţie, autonomia bisericească, convenţia vamală cu
România, etc”55.
Conducătorii “Concordiei” desfăşoară o intensă activitate politică,
organizând adunări populare, în principalele oraşe din Bucovina56. Numărul
membrilor societăţii creştea mereu, din rândurile intelectualilor, ţăranilor,
meseriaşilor. Adunările se terminau, de regulă, cu desemnarea unor “bărbaţi de
195
încredere cu influenţă în mase”, care erau, de fapt, conducători ai organizaţiilor

districtuale, locale, ale societăţii politice “Concordia” (pentru oraşul şi
districtul Câmpulung – Tit Onciul şi T.V.Ştefanelli, pentru districtul Suceava –
V.Blându, V.Sârghie, şi M.Lupu, pentru oraşul Vatra Dornei – V.Flocea şi
George Balmoş, pentru comuna Pojorâta – M.Frâncul şi Eusebiu
Constantinovici)”57.
Prin activitatea desfăşurată, comitetul de conducere al societăţii politice
“Concordia” capătă caracterul de organ executiv naţional.
O perioadă de timp, viaţa politică românească din Bucovina este
dominată de societatea politică “Concordia”, “bătrânii politicieni” înregistrând
un vizibil regres de credibilitate politică, deşi unii dintre ei, continuau să fie
deputaţi în parlamentul de la Viena sau în dieta Bucovinei. Pentru o mai bună
coordonare a activităţii politice naţionale, conducerea societăţii “Concordia”,
în baza unei înţelegeri prealabile cu redacţia ziarului “Revista politică”,
hotărăşte crearea unui organ de presă românesc puternic, prin transformarea
“Revistei politice”, în “Gazeta Bucovinei”, care va continua lupta politică
inaugurată de predecesoarea sa.
În felul acesta apare la Cernăuţi, la 2/14 mai 1891, ziarul “Gazeta
Bucovinei” al cărui director era ardeleanul Pompiliu Pipoş58. Acest ziar poate
fi privit ca organ de presă al societăţii politice “Concordia”. Programul
“Gazetei Bucovinei” ca atare, nu se va deosebi de programul original al
societăţii politice Concordia şi cuprinde “în sine tot ceea ce găsesc adânc
cioplit în inima fiecărui român adevărat din Bucovina”59.
Alegerile comunale de la Suceava, din iunie 1891, au demonstrat, dacă
mai era nevoie, că, în Bucovina, nu primează interesele obştii ci ale partidelor
politice, ale străinilor, adversari de moarte ai românilor. În aceste alegeri, lista
Partidului Liberal German a triumfat pe toată linia. În colegiul I a câştigat
Emilian Miskolczy, alegere care reprezenta, de fapt, o demonstraţie politică de
forţă. Din cei trei candidaţi români naţionali, unul singur, Ilie Ţopa, a “ieşit”,
ceilalţi doi candidaţi, Constantin Cosovici şi Tuşinschi, au “căzut”. Deci,
consilierul Ţopa reprezenta pe cei 3500 de români, locuitori ai Sucevei, deşi în
consiliul comunal, care era format din 30 de consilieri, românii ar fi avut
dreptul la 10 locuri (dar au cerut numai trei locuri), deşi populaţia românească a
Sucevei reprezintă 1/3 din populaţia totală a oraşului. Ce s-a întâmplat, era
dureros şi ruşinos, în acelaşi timp, datorită faptului că pe lista partidului liberal
au candidat şi români care au mers nu pe “mâna” obştii româneşti, ci pe a
pseudo–liberalilor. Printre aceştia s-au aflat dr. Ion Luţia, dl.Dracinschi, dr.
Matei Lupu, Epifanie Popovici şi Costache Turtureanu60. Concluzia acestor
întâmplări deloc dorite, o trage “Gazeta Bucovinei”, concluzie care impunea o
schimbare în viaţa politică românească din Bucovina: “Ne lipseşte
196
Ioan Cocuz
pretutindenea organizarea, ne lipsesc conducătorii chemaţi prin încrederea

poporului şi asta e pricina mulţimei de eşecuri ce le îndurăm de un timp
încoace, în toate afacerile noastre publice”61.
În articolul “Păcatele noastre”, românii naţionali îi acuză pe politicieni
care fac politică de dragul intereselor personale, şi nu ale poporului pe care
pretind că îl reprezintă: "Dar dacă conducătorii acestui popor, inteligenţa lui, cu
un cuvânt, oamenii cu carte ce au ieşit din sânul lui, ştiau totdeauna să reziste
cu destulă bărbăţie şi hotărâre tuturor opintirilor de acest fel, el nu ar sta acolo
unde stă astăzi, în ceea ce priveşte viaţa lui culturală şi politică”62. Şi mai
departe, cu un patetism extraordinar: “Să privim numai în jurul nostru şi să ne
întrebăm serios unii pe alţii ce am făcut până acum şi ce facem de prezent
bunăoară, pentru cultivarea limbii noastre materne, sau măcar, păstrarea acestui
mai scump odor al fiecărei naţii ? Pună fiecare mâna pe piept şi dacă voieşte să
răspundă cu inima curată şi în deplină conştiinţă, spună că nimic. Avem legi
care ne garantează respectarea limbii în afacerile publice, la judecătorii, în
administraţie şi în şcoală. Cine e de vină că aceste legi nu se execută întocmai ?
Există un român inteligent (intelectual, n.n. I.C.) care ar prezenta fie la
judecătorii, fie la autorităţile politice vreo scrisoare scrisă în limba română?
Pretinde cineva ca protocoalele să se ducă în această limbă şi insistă cineva ca
să primească, de la autorităţi, o sentinţă sau hotărâre scrisă în limba
românească? Nimic din toate acestea”63.
Concluzia era una singură: “Trebuie să ne spălăm de păcatele trecutului
şi să începem o viaţă nouă, curat românească, dacă e să mai mântuim ce putem
din caracterul românesc al ţării noastre”64.
În Apelul–program publicat în primul număr al ziarului “Gazeta
Bucovinei” s-a afirmat că românii naţionali vor sprijini acel guvern care susţine
şi încurajează autonomia ţărilor din monarhie, şi care va da dovezi de egală
îndreptăţire, faţă de toate naţionalităţile imperiului.
Aruncând numai o scurtă privire asupra ultimelor sale măsuri, vedem,
însă, că guvernul Bucovinei ne convinge nu numai că nu respectă drepturile
celei mai numeroase populaţii din ţară, românii, dar acţionează vădit duşmănos,
faţă de aceştia. Dovezile, în acest sens, sunt nenumărate.
Cu prilejul ultimelor alegeri pentru parlamentul imperial, guvernatorul
Bucovinei, contele Pace, s-a străduit să reducă numărul deputaţilor români
guvernamentali65. Cuvântul de ordine dat de guvernul Bucovinei, cu prilejul
recensământului din 1890, a fost de a se proceda în aşa fel, încât numărul
românilor recenzaţi să fie mai mic decât este în realitate, avantajându-i pe
ruteni66. Funcţionarii care efectuau recensământul, în marea lor majoritate
străini, se adresau românilor, mai ales în limba ruteană, iar românii din
districtele mixte din punct de vedere etnic, care cunoşteau limba ruteană,
197
răspundeau în această limbă şi erau recenzaţi drept ruteni. Numai în oraşul

Cernăuţi, populaţia ruteană a fost mărită, în mod artificial, cu circa 3000 de
oameni67.
Senatul Universităţii din Cernăuţi a propus să fie stipendiaţi primii trei
studenţi după meritul la învăţătură şi situaţie materială grea. Aceşti trei studenţi
erau români. Guvernul, care a avizat stipendiile, a dat unul din aceste stipendii
unui student rutean, cu note mai slabe şi situaţie materială bună.
Fondul religionar ortodox a propus cinci stipendii pentru elevii Şcolii
reale gr. ort. din Cernăuţi, cu merite la învăţătură şi situaţie materială grea. Cei
cinci elevi propuşi erau toţi români. Guvernul respinge elevii români şi oferă
stipendiile unor elevi ruteni cu note mult mai mici la învăţătură.
În legătură cu alegerile din oraşul Câmpulung Moldovenesc, oraş curat
românesc, a dorit guvernul să-l “scoată” primar pe un venetic galiţian.
În consiliile şcolare districtuale şi în consiliul şcolar al ţării, populaţia
ortodoxă, în special românii, trebuiau să fie reprezentaţi proporţional cu
numărul populaţiei. Situaţia este însă, aşa cum a dorit-o guvernul: majoritatea
zdrobitoare a membrilor acestui consiliu şi a consiliilor districtuale, era formată
din venetici68.
Guvernul Bucovinei a numit ca inspector şcolar în districtul Storojineţ,
a cărui populaţie era majoritar românească, pe un cunoscut şovinist rutean,
Omelian Popovici, iar în districtul Suceava, pe d-l Chodakowski care nu
cunoaşte limba română şi e şi catolic, lucru care nelinişteşte conştiinţa
religioasă a majorităţii populaţiei care este română ortodoxă69.
Judecând numai după aceste câteva exemple, dar ele pot fi date cu
sutele, concluzia pe care au tras-o oamenii politici români este clară: “d-l conte
Pace, judecând după cele petrecute în urmă, face aci politică curat galiţiană
rutenească şi prin aceasta a produs o legitimă nemulţumire între locuitorii de
naţionalitate română”70. Urmează avertismentul adresat autorităţilor: “La nici o
întâmplare să nu creadă cineva că românii se vor lăsa turtiţi de părete[…], când
e vorba de existenţa lor naţională, ei cu toţii vor pune umăr de la umăr şi vor şti
să se interpună cu demnitate pentru apărarea ei”71.
Referindu-se la starea românilor din Bucovina, Ion Zotta,
vicepreşedintele Concordiei, făcea următoarele aprecieri, în adunarea generală
din 8 iunie 1891: “Situaţia românilor bucovineni e mai grea ca până acum,
politica internă s-a schimbat, sau cel puţin tinde să se schimbe şi această
schimbare va reclama din partea românilor o atitudine mai aspră şi mai hotărâtă
şi o conlucrare mai energică a tuturora. Românii nu au fost niciodată
duşmănoşi faţă de ceilalţi locuitori ai ţării, dar nici nu vor permite niciodată ca
să fie călcaţi. E de datorinţa noastră, de a apăra drepturile şi de a ţine totdeauna
sus steagul naţional”72.
198
Ioan Cocuz
Vizând transformarea fundamentală a organizării politice româneşti din

Bucovina, prin antrenarea la viaţa politică a tuturor categoriilor sociale,
generaţia tinerilor intelectuali, printre care George Popovici, Constantin
Isopescul, Florea Lupu, Nicu Blându, Constantin Berariu, Vasile Găină,
Constantin Morariu şi alţii, revendică poziţii în conducerea politică românească
a cărei activitate nu satisfăcea aşteptările.
Disputa dintre “tinerii” şi “bătrânii” politicieni conservatori, ultimii
fiind stăpâni pe situaţia politică datorită reprezentanţilor lor în dietă unde se
aliaseră cu armeano–polonii, beneficiind şi de simpatia şi ajutorul
guvernatorului Pace, care le asigura şi mandatele româneşti din comunele
rurale, este tranşantă de …guvernatorul Pace. Conflictului izbucnit cu prilejul
şedinţei de închidere a Congresului bisericesc, din 18 septembrie 1891, când
deputatul Iancu Zotta îl interpelează pe guvernator, cerându-i să răspundă în
limba română pe care acesta nu o cunoştea, înăsprirea măsurilor antiromâneşti,
şi conflictul personal dintre guvernator şi baronul Nicu Mustaţă, din februarie
1892, a dus la înţelegerea dintre cele două grupări politice româneşti.
Tinerii politicieni din societatea politică “Concordia” au propus şi au
obţinut ca adunările plenare ale societăţii să se desfăşoare în reşedinţele
districtelor pentru a putea lua pulsul maselor, pentru a putea avea susţinerea
necesară, în condiţiile în care conflictul dintre “bătrânii politicieni” şi
guvernatorul Bucovinei, Anton Pace, se acutiza.
Astfel, la 3/15 februarie 1892, la Câmpulung Moldovenesc, în sala
hotelului primăriei, în prezenţa a circa 500 de participanţi, din toate localităţile
districtului, are loc adunarea generală a societăţii Concordia. În cuvântul său,
ţăranul Eusebiu Constantinovici, cu proverbiala precauţie şi lipsă de încredere a
munteanului faţă de “domni” a spus: “Auzisem numai şi citeam de un Iancu
Zotta, Modest Grigorcea, Iancu Lupul…Ne vom scrie ca membri pe un an, doi
sau trei, să vedem numai cum vor merge treburile, căci noi nu cunoaştem pe
nici unul din domnii aceştia. Le pasă lor de binele nostru în adevăr? Sunt
încredinţat că prin pasul pe care l-aţi făcut acum, toate acestea să piară. V-am
văzut, v-am cunoscut ne-am încredinţat noi…că sunteţi în adevăr binevoitori şi
adevăraţi conducători ai noştri”73.
Reproşându-le conducătorilor Concordiei imobilismul politic şi lipsa
de viziune, T.V.Ştefanelli arăta: “Dacă am fi fost mai uniţi, dacă legăturile
dintre noi erau mai strânse, programul nostru ar fi fost şi mai bine dus la
îndeplinire, mai ales în privinţa politicii noastre, a religiei şi a limbii[…]. Eu
fac deci propunerea ca adunarea să nomineze oamenii de încredere pentru
comitetul societăţii noastre”74. Adunarea generală a ales conducătorii societăţii
politice “Concordia” pentru judeţul Câmpulung: “Teodor Ştefanelli, Tit Onciul,
Vasilică Cucinschi (Câmpulung), Nicolae Zbranca şi Ştefan Pavel (Sadova),
199
Eusebiu Constantinovici şi Mihai Frâncul (Pojorâta), Modest Avram, Miron

Ciupercovici şi Toader Leuştean (Valea Putnei), Dionisie Constantinovici şi
M.Nichituş (Iacobeni), Vasile Flocea şi George Balmoş (Dorna), Pantelei
Vleşu (Dorna Candreni), Nicu Lomicovschi şi Vasile Ionaşcu (Vama), Emil
Ţurcan şi Ion Negură (Frumosul), Teofil Dumitrovici şi Alecu Constantinovici
(Vatra Moldoviţei), Vasile Cocârlă şi George Maghior (Rus Moldoviţa),
Nicolae Bodnărescu şi George Mihăiescu (Rus pe Boul), Boca Amphilochi şi
George Sidorovici (Bucşoaia şi Frasin), Petrea Bocea (Stulpicani), Vasile
Cucinschi şi George Prelici (Breaza), Bârgăoan Roman (Ciocăneşti şi
Cârlibaba)”75.
În conflictul personal Mustaţă – Pace, deputaţii evrei, poloni, armeni şi
ruteni au atacat dur pe conducătorii societăţii politice “Concordia”, sărind în
ajutorul guvernatorului Anton Pace, considerând că a sosit momentul să dea
românilor o lovitură de graţie, prin demolarea instituţiilor din Bucovina.
Scopul acestei manevre murdare era de a dizolva dieta Bucovinei, prin
depunerea mandatelor de deputaţi. Cei 14 deputaţi care şi-au depus mandatul,
în speranţa că noile alegeri îi vor elimina pe români din dietă, folosind şi
sprijinul guvernatorului Anton Pace, erau: “baronul George Kapri (armean
oriental), Anton de Kohanowski sen (polon), Anton de Kohanowski jun
(polon), Iosif Kohanowski (polon), Iacob Kohn (evreu), Ierotei Pihuleak
(rutean), Felix baron Pino (?), Wilhelm Pompe (funcţionar al guvernatorului),
dr. Iosif Rott (şeful coteriei liberale), Orest de Reney (funcţionar
administrativ), dr. Ştefan Ştefanowicz (armean polon), David Tittinger (evreu),
Leon Timinski (rutean), dr. Basil Wolan (rutean), Ioan de Woinarowicz
(rutean)76.
Aceştia au format o delegaţie care s-a prezentat contelui Taaffe, primul
ministru austriac, şi a susţinut punctul lor de vedere, afirmând cu neruşinare că
reprezintă “toate grupurile de interese” şi exprimă “dorinţele tuturor
naţionalităţilor din Bucovina”77.
Prin patentul imperial din 27 februarie 1892, dieta Bucovinei a fost
dizolvată78.
În aceste condiţii, comitetul de conducere al societăţii politice
“Concordia” transmite un apel către toţi românii din Bucovina: “P.T.Domnule.
Dieta ţării noastre fiind dizolvată prin patent împărătesc, societatea politică
Concordia ca reprezentantă recunoscută a poporului românesc din Bucovina, e
nevoită a face din nou apel la patriotismul şi aplicarea spre jertfa a fruntaşilor şi
bărbaţilor de încredere ai poporului nostru, şi a-i ruga să se prezenteze, luni 7
martie a.c. st. n. la 4 ore d.a. în localul societăţii politice “Concordia” din
Cernăuţi, strada primăriei nr.19, la o consultare asupra atitudinii pe care
partidul nostru naţional va avea şi observa faţă cu alegerile iminente de deputaţi
200
Ioan Cocuz
dietali şi asupra alegerii unui comitet electoral central. Împrejurările care au

pricinuit dizolvarea dietei noastre şi greutatea actualei situaţii provocate de
către adversarii noştri politici reclamă o activitate mai extinsă pe terenul
politic, precum şi o mai mare consolidare a partidului naţional românesc. Nu
ne îndoim deci, că, recunoscând aceasta, d-voastră veţi grăbi a satisface apelul
nostru şi a contribui cu sfatul d-voastră la rezolvarea problemelor naţionale ce
ni s-au impus. Din şedinţa Comitetului societăţii politice Concordia. Cernăuţi,
29 februarie 1892. Dr. Ion cav de Zotta – preşedinte, Constantin Ştefanovici –
secretar”79.
La 7 martie 1892, are loc la Cernăuţi, o mare adunare politică
naţională, cu care prilej se proclamă “…solidaritatea tuturor românilor din
Bucovina, în afaceri politice, naţionale, bisericeşti şi organizarea lor într-un
partid unic, reprezentat prin societatea politică “Concordia”80.
Momentul marchează, de fapt, naşterea PARTIDULUI NAŢIONAL
ROMÂN din Bucovina.
PARTIDUL NAŢIONAL ROMÂN – CONCORDIA
Data fondării – 7 martie 1892.
Preşedinte – Iancu Zotta (1893 – 1896).
Membri marcanţi – dr. Ioan Ţurcan, Eugen Stârcea, Nicolae Mustaţă,

Iancu Lupul, dr. Ioan Volcinschi, Victor Stârcea, Eudoxiu Hurmuzachi, Modest
Grigorcea, Ilarion Onciul, Teodor Ştefanelli, Leon Vasilco, Onesim Ţurcan,
Constantin Morariu, George Tofan.
EUDOXIU HURMUZACHI T.V. STEFANELLI

Membrii marcanţi ai Partidului Naţional Român „Concordia”
201
Organ central de presă – ziarul “Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, 14 mai

1891 – 6 aprilie 1897.
Organizare – reprezenta pe toţi românii bucovineni, dar predilect

burghezia şi intelectualii oraşelor şi satelor, o parte a marilor proprietari.
La nivel central avea un preşedinte, unul sau mai mulţi vicepreşedinţi,
secretar, casier.
Program
“1.În privinţa politică, românii ţin, înainte de toate, cu credinţă
neclintită la împăratul lor, la împărăţie şi la dinastie. Prin urmare, organul
nostru va interveni în toate chestiunile pentru tot ceea ce ridică puterea şi
forţele glorioasei noastre patrii şi contribuie în general la întărirea şi
oţelirea monarhiei habsburgice.
2.[…] va aspira la menţinerea autonomiei Bucovinei şi păstrarea
individualităţii sale istorice, politice, garantată atât prin diploma
împărătească din 9 decembrie 1862, cât şi prin legile fundamentale ale
statului.
3.Noi stăm, înainte de toate, pe terenul constituţiei astăzi în
valoare, de la 21 decembrie 1867, deoarece în legile fundamentale ale
statului găsim deplină garanţie pentru respectarea tuturor drepturilor
noastre politice, cetăţeneşti, bisericeşti şi naţionale. Drept aceea…va
pretinde totdeauna executarea conştiincioasă a acestor legi, precum şi
aplicare strictă a spiritului lor şi faţă de poporul românesc din Bucovina.
4.Deoarece românii bucovineni doresc soluţionarea mulţumitoare a
tuturor chestiunilor naţionale în patrie[…], îşi va da toată silinţa de a
promova buna înţelegere între poporul românesc şi celelalte poporaţiuni
indigene a ţării.
5.În privinţa morală şi religioasă, românii din Bucovina sunt fii
credincioşi şi supuşi ai bisericii ortodoxe răsăritene şi în urmare acestuia
ne vom interpune şi noi pentru dobândirea autonomiei şi a organizării
bisericii noastre.
6.Va avea întotdeauna în vedere dezvoltarea culturală–naţională a
poporului românesc bucovinean şi, astfel, va stărui pentru prosperarea
învăţământului în limba română, în special pentru lărgirea şi înmulţirea
şcoalelor primare precum şi pentru întrebuinţarea limbii poporului în
toate afacerile sale cu autorităţile administrative şi judecătoreşti.
7.Noi vom avea mai departe în vedere prosperarea economică a
ţării şi după ce ţara noastră e mai ales o ţară agricolă[…], va tinde în
deosebi, la ridicarea temeliei forţelor noastre economice: la ridicarea
202
Ioan Cocuz
economiei generale.
8.Conform programului nostru, noi vom sprijini guvernul care
susţine autonomia ţărilor din această monarhie şi care va da dovezi de
egală bunăvoinţă faţă de toate naţionalităţile din stat.
9.Una din misiunile noastre importante pe care le avem în cadrul
acestui program este şi organizarea poporului nostru românesc din
Bucovina […] vom lucra deci pentru formarea unui partid naţional
compact şi vom combate din răsputeri spiritul de clică ce s-ar încerca să se
încuibe în sânul poporului şi al partidului nostru"81.
Programul Partidului Naţional Român–Concordia este completat,
explicându-se câteva prevederi care, probabil, au fost considerate confuze
sau insuficient de clare, completări care au apărut tot în primul şi al doilea
număr al “Gazetei Bucovinei”:
“10.În privinţa culturală, în afară de cele înşirate în apelul nostru
din fruntea numărului de azi al acestui ziar, pretenţiunile noastre se extind
şi asupra următoarelor puncte: introducerea limbii române de propunere
la întreg gimnaziul din Suceava şi cultivarea mai serioasă a limbii române
în şcolile medii şi la cele poporale.
11…vom cere reorganizarea administraţiunii fondului religios gr.
or. din Bucovina sub controlul organelor bisericeşti competente.
12.Îmbunătăţirea soartei poporaţiunii agricole încă va forma una
dintre preocupările noastre de căpetenie şi credem că în direcţia aceasta
vom putea lucra mai salutar, dacă vom persista pentru înfiinţarea unei
bănci pentru câştigarea de credite agricole pentru poporaţiunea de la ţară
şi pentru prosperarea industriei şi a comerţului şi pentru încheierea
grabnică a convenţiei comerciale şi vamale cu învecinatul regat al
României”82.
13.Partidul Naţional Român va: “combate deja de pe acum tot ceea
ce găsim că e în contra intereselor poporului românesc din Bucovina, răul
îl vom scoate totdeauna la iveală orinde s-ar ivi el şi nu vom permite
nicicând, ca oameni nechemaţi fie români sau de altă naţionalitate să
abuzeze de buna credinţă a poporului şi să-l ducă pe povârnişuri
periculoase pentru poziţia sa politică sau chiar pentru existenţa sa”83.
14.Partidul Naţional Român cere ca “fiecare român să-şi
îndeplinească dătorinţa cu conştiinciozitate în poziţia în care se află.
Preotul, învăţătorul şi funcţionarul public face cele mai bune servicii
poporului, atunci când îşi caută de treburi cu conştiinciozitate şi lucrează
conform legilor ce respectează şi naţionalitatea şi limba noastră”84.
Activitate – Într-un comentariu politic, pe marginea evenimentelor de
203
la 7 martie 1892, „Gazeta Bucovinei” arată că: „Afacerea de care era agitată
întreaga ţară şi care a provocat, aşa zicând, dizolvarea dietei, din afacere
personală ce era, prefăcându-se într-o afacere curat politică, a accelerat numai
schimbarea atitudinii noastre, aspiraţiunile vădite ale adversarilor noştri de
toate categoriile, de a ne dezbina în două tabere şi de a ne desface de
conducătorii noştri probaţi în luptele naţionale de peste 20 de ani încoace, ne-a
silit a ne strânge din nou rândurile şi a arăta din nou lumii că întocmai ca în
trecut, vom fi solidari şi de aici înainte, în toate afacerile noastre politice,
naţionale şi bisericeşti şi nu vom admite mai ales, ca străinii să vâre ceartă între
noi şi între ceilalţi locuitori băştinaşi ai ţării…”85.
Reprezentanţii tuturor românilor din Bucovina au părăsit politica de
„oportunitate”, situându-se pe baze naţionale, proclamând solidaritatea tuturor
românilor bucovineni, indiferent de categoria socială, organizându-se într-un
partid naţional compact şi urmând să formeze în dietă un club naţional român.
Adunarea generală a reprezentanţilor români, întrunită la 7 martie
1892, a hotărât:
1. “Proclamarea din nou a solidarităţii tuturor românilor din Bucovina,
în afaceri politice, naţionale şi bisericeşti şi organizarea într-un partid naţional
compact reprezentat prin societatea politică “Concordia”;
2. Însărcinează cu conducerea alegerilor din întreaga ţară, un Comitet
Electoral Central care se va compune din toţi membrii români ai camerei şi ai
Dietei trecute şi din alţi bărbaţi de încredere din ţară;
3. Recunoaşte de reprezentanţi ai românilor, numai pe acei candidaţi
români care vor fi recomandaţi de către comitetul electoral mai sus numit;
4. Impune aleşilor românilor obligământul de a forma în dieta ţării un
club naţional deosebit”86.
Astfel organizaţi, românii obţin un strălucit succes în alegerile pentru
dietă, care au avut loc la 4/11 aprilie 1892, din cele 31 de locuri, 13 (7 în
comunele rurale şi 6 în curia marii proprietăţi) revin românilor, ceea ce atrage
după sine, înlăturarea guvernatorului Anton Pace87. Au fost aleşi în curia marii
proprietăţi Myron Călinescu, dr. Ioan Ţurcan, Eugen Stârcea, Nicolae Mustaţă,
Iancu Lupul, dr. Ioan Volcinschi88. În curia comunelor rurale au fost aleşi
deputaţi Victor Stârcea, Iancu Zotta, Eudoxiu Hurmuzachi, Modest Grigorcea,
Leon Vasilco, Teodor Ştefanelli, Ilarion Onciul89.
Noua dietă era formată din 14 români (dintre care unul, virilist –
mitropolitul), 7 germani “liberali”, 5 polonezi, 4 ruteni, 1 virilist (rectorul
universităţii din Cernăuţi). Românii au câştigat, formal, un mandat, rutenii unul
şi polonezii unul, în timp ce guvernul Bucovinei şi-a pierdut toate locurile90.
Lucrările dietei Bucovinei s-au deschis la 28 august 1892, în prezenţa
noului guvernator, baronul Kraus şi a mareşalului ţării Iancu Lupul. Cu o zi
204
Ioan Cocuz
înainte, s-a constituit clubul naţional român în dietă, format din 13 membri,
preşedinte de onoare fiind ales Silvestru Morariu Andrievici, preşedinte
executiv – Alexandru Vasilco, şeful Partidului Naţional Român, vicepreşedinte
– dr. Ioan Ţurcan91.
În noua dietă s-au conturat două grupări:
1. Gruparea deputaţilor români – aleşi pe lista Partidului Naţional
Român, din care făceau parte Iancu Lupul (mareşalul ţării), arhimandritul
Myron Călinescu, consilierul consistorial Onesim Ţurcan, Eugen Stârcea,
Victor Stârcea, Ioan Volcinschi, Nicu Mustaţă, Ioan Zotta, Eudoxiu
Hurmuzachi, Modest Grigorcea, Leon Vasilco, Teodor Ştefanelli, Ilarion
Onciul. În urma unor tratative duse de P.N.R. grupul de deputaţi aparţinând
“rutenilor bătrâni”, format de Basil Wolan, Leon Timinski şi Bejan s-au
alăturat românilor. Deci 13 deputaţi români şi 3 “ruteni bătrâni”, formau
această grupare cu 16 deputaţi.
2. Gruparea formată din deputaţii Partidului German Liberal, (botezat
de români “pseudo liberal”), deputaţii ruteni şi unii armeano–poloni. În această
grupare se remarcau liderii dr. Iosif Rott, Ştefan Smal–Stocki, Ierotei
Pihuleak92.
Făcând o analiză surprinzător de obiectivă a vieţii politice din
Bucovina, după alegerile dietale din anul 1892, prezentând modul în care s-au
desfăşurat acestea, ziarele “Frendenblatt” şi “Die Presse” reuşesc să surprindă
mecanismul politic şi electoral care funcţiona în Bucovina, mecanism dirijat de
administraţia austriacă: “Afară de cei doi deputaţi pretinşi liberali, aleşi de către
camera comercială, toţi ceilalţi, începând cu dr. Rott şi Kohanowski din
Cernăuţi, până la d-l Hubsch din Rădăuţi au fost aleşi cu ajutorul
guvernatorului Pace şi cu voturile droaiei de funcţionari comandaţi la alegere.
Cei doi ruteni, care, de dragul unor interese personale şi din duşmănie către
români, s-au alăturat la partidul speculanţilor, nu mai erau niciodată în dietă,
dacă, cu prilejul alegerilor, nu erau la spatele lor căpitanii districtuali care
trebuiau să se pună la dispoziţia contelui Pace…Rămân cei patru armeni care
reprezintă, în realitate, pe cei patruzeci de proprietari mari armeni din Bucovina
şi care ei înşişi nu ştiau ce au de făcut când au dat mâna cu speculanţii
împotriva românilor cu care până acum au mers împreună. Din ei sunt abia 6
aleşi în deplină libertate, şi aceştia nu reprezintă decât camera comercială
Cernăuţi şi minoritatea proprietarilor mari din Bucovina, pe când cei 13,
eventual 14, cu toţii reprezintă grosul poporaţiunii şi majoritatea proprietarilor
mari din Bucovina”93.
Cele mai prestigioase ziare vieneze fac aprecieri extrem de corecte
despre partidul “german liberal”: “Partidul german liberal în Bucovina, precum
se vede deci, nu e altceva decât o minciună, căci el nu reprezintă nici pe
205
germani de care nu avem decât vreo câteva colonii ce aleg în comunele rurale
şi nici liberalismul”94.
Partidul Naţional Român a apreciat corect raţiunea de a fi a Partidului
German Liberal: „Programul Partidului German Liberal este atât de cunoscut,
încât nu ţinem necesar a-l explica încă odată, în mod mai detaliat; chiar şi acum
sub deviza nouă: <<conservarea posesiunii naţionale a limbii germane>> el
este tot ceea ce a fost şi mai înainte, adică: germanizare”95.
Deputaţii români din dietă au intuit exact scopul adevărat al grupării
alogene din dietă, căreia nu i s-a alăturat deputatul rutean Timinski, grupare
care, după prima şedinţă a ameninţat cu invalidarea a trei deputaţi români din
colegiul marilor proprietari: “Pe aceşti liberali de speculă, armeano–poloni şi
ruteni, ale căror interese şi aspiraţiuni sunt tot atât de comune precum ar fi cu
putinţă o împreunare a focului cu apa, s-au aliat pentru a forma o majoritate
efemeră cu a cărei ajutor să-şi răzbune în contra românilor”96.
În dieta Bucovinei se încinge o aprigă luptă politică, românii apărându-
se şi cerându-şi drepturile, conform legilor imperiale aflate în vigoare. Un
moment inedit s-a produs când deputatul Modest Grigorcea şi-a rostit
cuvântarea în limba română, ceea ce a dus la părăsirea sălii de şedinţe de către
liberali. Au loc aprige dispute între români şi ruteni, provocate de faptul că în
şcolile din Rogojeşti şi Cuciur Mare a fost introdusă limba română de predare.
Deputatul rutean Pihuleak a acuzat Consiliul Şcolar al Ţării de maşinaţiuni,
deşi articolele 6 şi 7 din Legea şcolilor populare, specifică expres, că numai
comuna în care este şcoala hotărăşte care să fie limba de predare şi în cazul
acesta comunele au optat pentru limba română. Ca întotdeauna când era vorba
de drepturile românilor, rutenii refuzau să recunoască şi să respecte legile
statului97.
Deputaţii români din dietă aveau în permanenţă “dueluri” cu guvernul
pe tema şcolilor. Astfel, ei au solicitat, în nenumărate rânduri, înfiinţarea unei
şcoli româneşti de fete la Cernăuţi. De fiecare dată, guvernul nu a dat nici un
răspuns, cu toate că, pentru a preveni un răspuns negativ al guvernului, pe
motiv de mijloace financiare, diferite societăţi şi persoane particulare au depus
importante sume de bani pentru deschiderea unei astfel de şcoli şi înfiinţarea
unui internat aferent şcolii. Astfel, Societatea Doamnelor Române din
Bucovina a donat 3000 de florini, iar George Popovici din Stroieşti a donat
10.000 de florini98.
Conducătorii P.N.R.-Concordia căutau să elimine slăbiciunile
programului partidului în ceea ce priveşte antrenarea la viaţa politică a
ţărănimii care reprezenta circa 80% din totalul românilor bucovineni ca şi în
ceea ce priveşte găsirea unor soluţii pentru îmbunătăţirea situaţiei economice a
ţăranului român: „E vorba atât de interesul naţional cât şi de cel economic, care
206
Ioan Cocuz
nu se pot separa. Păstrarea individualităţii naţionale şi buna stare economică,

cum şi păstrarea averii imobile sunt doar premisele care compun existenţa şi
prosperitatea unei naţiuni”99.
Pentru realizarea acestor obiective, Partidul Naţional Român propunea
votarea unor legi care să protejeze proprietatea ţăranului român împotriva
duşmanilor economici ai poporului nostru, liberalii care caută „să împiedice
orişice organizaţie sau orice protecţie asupra stării economice a poporului
incult (neştiutor, n.n. I.C.) sub pretextul de a salva libera mobilitate a averii”,
fără însă a preciza punctual care trebuie să fie acestea, înfiinţarea însoţirilor de
păstrare şi credit de tip Raiffeisen şi, surprinzător „[…] înfiinţarea unei
societăţi care ar trebui să fie un fel de avocat al poporului, un centru de
consultare pentru ţărănimea noastră”100, nefiind suficiente.
La propunerile deputatului T.V.Ştefanelli, în şedinţa a VIII-a a dietei, a
fost votată o lege prin care scriitorii comunali (notarii, n.n. I.C.) erau obligaţi să
facă “ispitirea” în limba română, nu numai verbal, ci şi în scris: “Scriitorii
trebuiau să dovedească că ştiu nu numai româneşte, ci şi că scriu în limba
română”101.
Discuţii aprinse s-au iscat când a fost abordată problema căilor ferate
din Bucovina, care depindeau de Direcţia Căilor Ferate din Leow. Deputatul
Victor Stârcea arăta cu cifre concrete nedreptăţile ce se fac Bucovinei, în acest
sens. Astfel, din 72 de funcţionari, 36 erau galiţieni şi numai 19 bucovineni, din
59 de funcţionari inferiori, 30 erau galiţieni şi 18 bucovineni, iar din 378 de
lucrători, 175 erau galiţieni. Cât despre români, numărul acestora era foarte mic
în structurile căilor ferate. Este evidentă politica de deznaţionalizare dusă de
autorităţi la căile ferate, prin numărul extrem de mare de salariaţi galiţieni. În
timp ce Inspectoratul Căilor Ferate de la Cernăuţi trimitea la Leow, conform
legilor imperiului, corespondenţa în limbile română, germană şi ruteană,
Leowul trimitea Cernăuţiului circulare în limba …polonă102.
Aceeaşi situaţie nedreaptă pentru românii bucovineni o aflăm şi în
instituţiile financiare: „Sunt bani ai Bucovinei, sunt sudori, sunt lacrimi vărsate
de bucovineni ce se adună în visteriile ţării noastre. Ai crede deci că-i echitabil,
cinstit, omenesc lucru ca în aparatul administraţiei financiare să aibă loc tot
bucovinenii, şi cel puţin majoritatea[…] funcţionarii străini sunt foarte
mulţi[…]. La direcţia financiară găsim pe consilierul de curţi Weight,
consilierul financiar Kokstein, secretarul Tschek, comisarul Loffler şi alt
comisar venit din Innsbruck[…]. În rangurile mai mici asemenea nici un
bucovinean[…]. În districtul Cernăuţiului sunt 13 staturi de conducători ai
controlului financiar. Din toţi 13 nici unul nu-i bucovinean; ei nu cunosc
limbile ţării, nu se pot înţelege cu poporul, ce-i doar necesară la afacerile
lor[…]. În inspectoratul districtului Siret se găseşte suma imensă de 2 şefi
207
controlori din Bucovina; inspectoratul din districtul Sucevei are şi el fericita

soartă de-a cuprinde tot 2 şefi controlori în cuprinsul acestor inspectorate
corpul inferior este în marea-i majoritate boem (din Boemia, n.n. I.C.). La vămi
sunt 23 de posturi, dintre ele numai patru sunt ocupate cu bucovineni…Intră
apoi la departamentul compatibilităţi şi vei întâlni pe consilierul Leifer şi doi
rezidenţi străini[…].La Storojineţ – inspector al dărilor directe[…] alt
străin,…în Cernăuţi şef al Comisiei locale pentru bir[…] străin. Şi în acest chip
vei colinda ţara şi te vei convinge că ministrul Steinbach trebuie să fi crezut că
Bucovina e un cuib de corupţiune, şi că-i rar bucovineanul cinstit, care să
merite încredere”103.
Partidul Naţional Român a declanşat o adevărată campanie pentru
apărarea drepturilor românilor din Bucovina: “Rugăm deci şi îndemnăm, încă o
dată, pe toate comitetele comunale din satele noastre să hotărască ca limba
românească să fie limba tuturor scrisorilor comunale, rugăm pe toţi preoţii şi pe
ceilalţi oameni luminaţi ai poporului nostru să scrie orice scrisoare şi la orice
dregătorie, numai româneşte, şi cine ar avea neplăcere din pricina asta, să strige
în gazetele noastre şi să se plângă la deputaţii noştri, la căpitanii ţinuturilor, la
guvernul ţării şi chiar la miniştrii din Viena, ca să vadă lumea întreagă, că noi
cu toţii suntem hotărâţi să ne apărăm cel mai scump drept[…]. Cutezăm,
tocmai de aceea, pentru că nimeni pe lume nu ne poate împiedica să ne folosim
de dreptul limbii noastre[…]. Înainte dară fraţilor, pentru apărarea limbii, care
este viaţa noastră”104.
Pentru prima dată în activitatea sa, în vederea intensificării acţiunilor
de impunere a limbii române în oficiile din comunele rurale, cu prilejul
adunărilor din judeţe, s-a trecut la împărţirea de formulare şi tipărituri în limba
română pentru oficii comunale şi s-au ţinut conferinţe despre „[…] datorinţele
şi drepturile comitetelor comunale în special ce priveşte afacerea secretarilor
comunali”105.
Partidul Naţional Român trece, neîntârziat, la popularizarea
programului său, organizând adunări în reşedinţele de district, luând cunoştinţă
de problemele cu care se confruntă populaţia românească din mediul rural,
educând şi instruind românii simpli, în problemele politice, creându-şi nuclee
de conducere la nivelul districtelor, oraşelor şi comunelor.
Astfel, la 2/14 iulie 1892, la adunarea de la Storojineţ care a avut loc în
sala hotelului “Moldavie”, în prezenţa a cca 400 de participanţi, au fost aleşi
“bărbaţii de încredere”, cum erau numiţi membrii din conducerile locale ale
P.N.R.: Nicolae Calancea şi Ilie Hostiuc (Prisăcăreni), Gavril Carciu şi
Constantin Semaca (Carapciu), Emanoil Palievici şi Ioan Iancovschi (Ropcea),
Teofil Sauciuc, Florea Ioan şi Băjenescu (Iordăneşti), Nicolae Filievici, Ion
Boca (Storojineţ), George Sucevean, George a Ion Grigorovici (Suceveni),
208
Ioan Cocuz
Epifanie Prelici şi Constantin Morariu (Cupca), Ioan Schipor, Ioan Zavadoschi

şi George Chisăliţă (Pătrăuţi), Leon Zugrav şi Petru Schipor (Corceşti), Ioan
Piotrovschi şi Ştefan Bohaterschi (Budeniţ), Ioan Galeriu şi Epaminonda
Dracinschi (Igeşti), Nicolae Cărăuş şi Ioan Burlă (Ciudei), Samuil Piotrovschi,
G.Ihnati, Mihai Reuţ şi Petrachi Galeriu (Crasna), Gheorghe Gherman (Huta
Nouă), Mihai Nichitovici, Ilie Tcaciuc (Davideni), Dimitrie Baloşescul,
Dimitrie cav de Goian şi Patraş (Banila), Alexandru Burlă şi Constantin Babin
(Cireşu), V.Gribovschi, Isidor cav de Ianoş (Panca), Toader Scraba şi Dimitrie
Niaica (Comareşti), Victor Zaharescu şi Kraigher (Slobozia Comareşti),
Alexandru Vitan şi G.Stasiuc (Jadova), Grigore Costaş şi Grigore Dolinschi
(Broscăuţii Vechi), Alexandru Ilinca, Alexandru Dohan şi Eugen Braha
(Broscăuţii Noi), Ioan Sicotov şi Dumitru Cârstiuc (Camenca)106.
Răzeşii din districtul Storojineţ şi-au manifestat ataşamentul faţă de
Partidul Naţional Român: “Noi răzeşii vom merge toţi, umăr la umăr cu
Partidul Naţional Român din ţară la viitoarele alegeri, întocmai cum am mers şi
până acum”107.
Acest gen de consultări populare continuau, conducerea partidului
constatând că organizarea acestora, în tot mai multe zone ale Bucovinei începe
să dea roade în planul angajării şi conştientizării politice: “Cuvântările ţăranilor
noştri ne-au dovedit că gândirea politică începe a-şi face drum în popor, că el
prinde curaj şi spune cu cea mai deplină claritate ce fel de îmbunătăţiri doreşte
să le vadă realizându-se cât mai degrabă în viaţa sa”108.
Plecând de la atitudinea şi acţiunile antiromâneşti ale Partidului
German Liberal din Bucovina, care se opunea prin toate mijloacele ca românii
să beneficieze de drepturile garantate prin constituţie, conducerea P.N.R.–
Concordia aprecia că: “Germanii liberali nu vor concede nicicând toate aceste
şi nu e de înţeles ce pot aştepta reprezentanţii unui partid naţional de la aceşti
oameni, ai căror existenţă ca partid e bazată pe negarea îndreptăţirii naţiunilor
negermane”109.
Victor Stârcea, unul dintre liderii Partidului Naţional Român afirma în
cunoştinţă de cauză, cu prilejul unei adunări cu membrii şi simpatizanţii
partidului: “De un timp încoace vedem o ostilitate contra românilor fără ca ea
să fie întemeiată, ea este îndreptată împotriva poporului, iar nu contra unor
conducători. Aceasta ne-o arată chestiunile care s-au întâmplat la deschiderea
Congresului, ne-a arătat spiritul nu binevoitor ce pulsează la numirile
inspectorilor şcolari şi ale altor funcţii mari în toate ramurile vieţii publice[…],
sunt atacuri îndreptate nu contra conducătorilor, ci chiar contra naţiunii”110.
Partidul Naţional Român considera că prezenţa unui partid german
liberal în Bucovina era o “anomalie politică”, baza acestui partid nefiind
germană ci evreiască: “Existenţa unui partid german–liberal într-o ţară ca
209
Bucovina este deja pentru sine o anomalie căci de altminteri nu aflăm aşa un
partid decât în acele ţări occidentale care posedă o poporaţiune germană
compactă; în Bucovina unde ca şi d. e în Galiţia, elementul german nu e
reprezentat decât prin colonişti (“şvabi”) şi prin ovrei, acest partid poate
prospera, până când limba oficială şi cea din viaţa publică va fi cea germană:
dacă însă naţiunile şi limbile indigene ar ajunge la dreptul lor egal, atunci
partidul german ar trebui să dispară ca d. e în Galiţia”111.
P.N.R.–Concordia a prezentat public în paginile organului său de presă
“Gazeta Bucovinei” poziţia faţă de evreii din Bucovina, deoarece “adversarii
noştri politici calificându-ne de antisemiţi, voiesc să ne facă imposibili în
opiniunea publică a populaţiei ovreieşti din Bucovina”112.
Ca reprezentant politic al unui popor care luptă pentru drepturile sale
naţionale, P.N.R. nu putea avea şi nu avea o atitudine ostilă faţă de celelalte
naţionalităţi “Ce se atinge de cestiunea politică declarăm că Partidul Naţional
Român din Bucovina, care stă pe baza constituţiunii şi a legilor fundamentale şi
lucră în favorul egalei îndreptăţiri a naţiunilor şi confesiunilor nu urmăreşte
tendinţe inamice în contra ovreilor, nici ca naţiune nici ca confesiune”113.
P.N.R. nu era adeptul învinovăţirii fără discernământ a evreilor pentru
situaţia economică grea a ţăranilor români. Partidul se opunea antisemitismului
economic , practicat cu predilecţie la Viena şi se opunea aplicării acestei
politici în Bucovina. Chiar dacă existau antipatii cu tentă economică faţă de
evrei, Partidul Naţional Român considera că nu boicotul faţă de comerciantul,
meseriaşul sau bancherul evreu este soluţia pentru ameliorarea situaţiei
economice a românilor bucovineni ci “numai prin educarea sistematică a
poporului nostru, ca să se apuce şi el de comerţ şi meserii şi să poată, în fine,
persista în concurenţă cu oricine”114.
P.N.R. crede că atitudinea ostilă a unei părţi a evreilor din Bucovina
împotriva românilor se explică prin aceea că aceştia sunt cei imigraţi din
Galiţia, necunoscând problemele specifice Bucovinei, aflându-se sub influenţa
Partidului German Liberal.
P.N.R. considera că în momentul în care evreii îşi vor înfiinţa propriul
partid, cu un program care să prevadă apărarea intereselor lor naţionale
confesionale şi economice fără tendinţe antiromâneşti, nu va exista nici un
impediment pentru o colaborare politică115.
Liderii Partidului Naţional Român îşi nuanţează însă atitudine faţă de
evrei: “Dacă combatem tendinţele reprezentanţilor actuali ai evreilor în
parlament şi în dieta ţării, aceasta o facem din cauză că ei s-au aliat cu un partid
politic care ar voi să poseadă toate drepturile numai pentru sine, fără a
recunoaşte egala îndreptăţire a altor naţiuni şi prin urmare stă în contrazicere cu
poporul nostru”116.
210
Ioan Cocuz
„Rutenii tineri” fără bază naţională în Bucovina trimişi de Galiţia “în

misiune” în Bucovina, sprijiniţi de administraţia austriacă şi de guvernatorii
Pace şi Goës nu pierdeau nici un prilej să se erijeze în “sentinele ale imperiului
în Ost” (Est), dorind în orice chip să pozeze în forţă politică (!?, n.n. I.C.) de
menţinere a echilibrului între “loiali” şi “neloiali”117. În acest sens, doreau cu
orice ocazie să “lovească în rutenii <<bătrâni>>”, calomniindu-i: “Ei văd că
deputaţii Tyminski, Wolan, Bejan, au pe partea lor poporul rutean autohton,
văd că în zadar ei se silesc să despartă poporul de aceşti trei reprezentanţi ai lui,
deci îi calomniază; ei văd că aceşti trei deputaţi au priceput să se alieze cu
singurul grup, care-i poate ajuta să-şi servească programul cu folos şi acest
lucru nu-l iartă nici românilor”118.
P.N.R.–Concordia aprecia că în Bucovina românii şi rutenii ar trebui să
conlucreze pentru a-şi apăra interesele împotriva exclusivismului german şi
preponderenţii limbii germane, împotriva acelor conducători ai germanilor
imigraţi în Bucovina, care, aşa cum afirma şi deputatul german Plener într-un
discurs în Camera Deputaţilor a Parlamentului Imperial, nu consideră egale
aceste popoare cu o “cultură orientală”: “O înţelegere în ce priveşte principiile
politice este foarte uşoară între două popoare care caută acelaşi drept egal,
precum s-a manifestat aceasta prin unirea majorităţii deputaţilor ruteni
(Tyminski, Wolan şi Bejan, n.n. I.C.) din dieta ţării cu partidul român; ea nu
poate să fie posibilă cu un partid care prin programul său (nationaler
Besitzstand) cere privilegii pentru naţiunea germană”119.
Politicienii români atrăgeau atenţia “rutenilor tineri” ai căror
conducători (Ştefan Smal–Stocki şi Ierotei Pihuleak) erau membri ai Partidului
German Liberal, că acesta, combătând tendinţele naţionale ale românilor,
combat ca principiu orice tendinţă naţională a naţionalităţilor din Bucovina,
deci şi împotriva rutenilor: "Rutenii <<liberali>> vor trebui în fine să înţeleagă,
că noi, dacă ne dăm silinţa să câştigăm drepturile noastre naţionale pentru
naţionalitatea noastră, lucrăm totodată şi în interesul naţiunii rutene, dacă s-ar
realiza şi s-ar înlătura limba germană din poziţiunea ei uzurpantă”120.
Poziţia P.N.R.-Concordia faţă de partidul „rutenilor tineri” şi Partidul
German Liberal, exprimată în organul său de presă „Gazeta Bucovinei”, nu a
rămas fără replică din partea celor vizaţi.
În numărul său din 9 aprilie 1893, „Bukowiner Nachrichten” răspunde
punctului de vedere naţional românesc exprimat în articolul Românii şi
Rutenii din Bucovina, nu în „…cestiuni de principii politice, ci mai mult cu
cestiuni personale”121.
Germanii liberali vedeau divergenţe de interese politice între români şi
ruteni în componenţa consistoriilor, ocuparea posturilor de parohi căci, aşa cum
corect susţineau naţionalii români „[…]afacerile noastre interne confesionale
211
nu-i importă pe germanii liberali, ci numai pe noi românii şi rutenii ortodocşi

cu care suntem de acord şi în armonie deplină”122.
Germanii–liberali vedeau „divergenţă politică” în ocuparea posturilor
de inspector şcolar în districtul Storojineţ a „ruteanului tânăr” Omelian
Popovici.
Germanii–liberali nu vedeau însă adevăratele contradicţii care se
găseau chiar în interiorul alianţei dintre Rutenii tineri şi Partidul German
Liberal, cum ar fi „dobândirea dreptului egal pentru limbile ţării, în
întrebuinţarea oficială în şcoli, unde astăzi nu se admite alta decât cea
germană…acelaşi drept în viaţa publică”123.
„Bukowiner Nachrichten” îşi exprimă nemulţumirea[…]”că ar fi prea
puţini reprezentanţi ai partidului german–liberal în dieta ţării şi în comitetul
ţării”124.
Partidul Naţional Român-Concordia atrăgea atenţia Partidului German
Liberal că dacă „se pun pe baza proporţiunii statistice atunci şi în dieta ţării
noastre n-ar putea să fie mai mulţi germani–liberali împreună cu armeano–
poloni decât şase din 31, chiar dacă toţi germanii şi ovreii din Bucovina ar
aparţine acestui partid, ceea ce însă nu este adevărat. Oare or fi ele înţelese cu
aşa o împărţire proporţională ? Unde rămân pretensiunile îndreptăţite ?”125
Problema esenţială menţionată de „Bukowiner Nachrichten” în
respectivul articol, aceea a unei posibile alianţe, a unei colaborări politice între
ruteni, evident cei „tineri”, germani liberali şi români, ar reprezenta o alianţă
politică „împotriva naturii”, deoarece, susţinea P.N.R.-Concordia, „Trebuie să
constatăm că partidul pe care-l reprezintă <<Bukowiner Nachrichten>>” nu
este simplu numai reprezentant al naţiunii nemţeşti (căci nemţii în Austria,
precum este cunoscut, se separă în mai multe partide: clericali, naţionali etc.),
el este totodată reprezentantul unui sistem politic, al unui program pe care noi
îl cunoaştem foarte bine…Noi nu putem privi politica ca pe o jucărie şi
germanii noştri liberali tot nu-i putem privi numai ca un grup de oameni care ar
întrebuinţa politica numai spre a dobândi avantaje personale, căci atunci nu ne-
am ocupa cu dânşii şi nu le-am răspunde, ci credem că avem de a face cu un
partid cu principii politice pozitive şi precise”126.
Partidul Naţional Român-Concordia preciza şi care erau condiţiile pe
care le-ar impune pentru o asemenea colaborare: „Prin urmare, pentru noi nici
nu vor fi posibile raporturi amicale cu reprezentanţii poporaţiunii nemţeşti şi
ovreeşti, decât atunci când ei s-ar pune pe bază de tot diferită (subl. n. I.C.) de
cea centralistă, adică dacă ar elimina punctul esenţial (deutscher Besitzstand)
din programul stângei unite care are tendinţa agresivă în contra celorlalte
naţiuni şi dacă ar recunoaşte dreptul nostru egal”127.
Pe marginea aceluiaşi articol în trei numere publicat în „Gazeta
212
Ioan Cocuz
Bucovinei”, ziarul „Bukowyna”, organul de presă al „rutenilor tineri” se simte

obligat să replice, deşi preia aceleaşi idei din „Bukowiner Nachrichten”, care-i
numeşte pe preoţii români din Bucovina „pionieri ai românizării”128, acuzându-
i pe români de românizarea rutenilor, acuze dragi rutenilor, folosite oricând se
iveşte ocazia, acuze însă neîntemeiate.
“Gazeta Bucovinei” răspunde, amintindu-le “rutenilor tineri” despre
activitatea desfăşurată de agitatorii ruteni în satele româneşti: “…cum s-a făcut
propaganda pentru rutenism, uneori în modul cel mai nedemn de s-a numit
limba ruteană <<limba lui Dumnezeu>>” pentru ca ţăranii români să o
înveţe[…]”129.
Faţă de acţiunile puternice de rutenizare, Partidul Naţional Român-
Concordia avea în program ca primă datorie “[…]de a lucra cu toată energia şi
a căuta după mijloace în contra acestei agitaţiuni, de a căuta ca să nu se mai
restrângă teritoriul locuit de români ca să încete procesul de deznaţionalizare
şi ca să se reţie pentru viitor individualitatea şi naţionalitatea română în satele
locuite de români” 130.
La 12/24 aprilie 1893, are loc Adunarea generală a P.N.R.–Concordia,
la care au participat membri ai partidului din toată Bucovina. Cu acest prilej se
face o analiză a activităţii desfăşurate de la precedenta adunare la zi. Se
menţionează faptul că, pentru prima dată, în viaţa politică a românilor
bucovineni, membri marcanţi ai partidului şi deputaţii aleşi pe lista partidului,
s-au întâlnit la Suceava şi Câmpulung Moldovenesc, cu aderenţii lor şi cu
alegătorii, pe care i-au informat despre activitatea desfăşurată, despre situaţia
economică, socială, şcolară, modul cum a fost dus la îndeplinire programul
partidului, programul electoral al deputaţilor. S-a acţionat pentru mobilizarea
comunelor româneşti, în vederea introducerii limbii române în activitatea
primăriilor comunale, solicitând îndepărtarea tuturor notarilor care nu vorbesc
şi scriu româneşte. S-a editat o broşură electorală, pentru uzul popular, în care
erau prezentate drepturile şi obligaţiile cetăţenilor cu drept de vot, sfaturi
electorale, etc. Au fost adresate petiţii către dieta Bucovinei, în care se solicita
ca numele localităţilor din Bucovina să fie scrise, în actele oficiale, cum se
pronunţă în româneşte şi nu “traduse” sau rebotezate în limba ruteană, polonă,
germană. S-a solicitat guvernului ţării ca, în comunele româneşti, atestatele şi
certificatele trimestriale şcolare să fie scrise în limba română. A fost adresat un
memoriu ministerului de justiţie, în care s-a solicitat respectarea şi folosirea
limbii române la judecătorii şi tribunale, prezentându-se şi cazuri de grave
abuzuri. Sintetizând situaţia respectării legislaţiei de către autorităţile
bucovinene, dr. I. Gh. Sbiera spunea: “Autonomia jurisdicţiunii ţării noastre
nu-i deplină…Nu avem Curte de Apel la Cernăuţi. Ea este la Leow. Drumurile
de fier au Direcţia în Galiţia…”131.
213
La această adunare generală au participat toţi deputaţii români din dieta

Bucovinei: Alexandru Vasilco, Iancu Lupul, Eugen Stârcea, Victor Stârcea,
rectorul universităţii dr. Voiuţchi, dr. Ţurcan, Ilarion Onciul, Modest
Grigorcea, arhimandritul Emanuel Ciuntuleac, Constantin Popovici, Nicolae
Vasilco132.
Gospodarii satelor au constituit o prezenţă activă în cadrul adunării.
Astfel, Toader Irimie din Arbore, se plângea de “[…] ovreii care “belesc” pe
ţărani, bietul român nu încape de ei să ia ceva în arendă, deşi el munceşte cu
cinste”133. Alt ţăran din Arbore, Vasile Pahomi, face propunerea “ca la
diregătorii, să se scrie şi să se vorbească româneşte şi răspunsurile tot
româneşte să se întoarcă”134. Vasile Morariu solicită intervenţia P.N.R.-
Concordia, pe lângă dieta Bucovinei, în vederea modificării legii scriitorilor
comunali135. Preotul Doroftei, din Văşcăuţi pe Siret, aduce la cunoştinţa
adunării faptul că organele administrative au băgat spaima în învăţătorii români
care activează pentru cauza naţională. Adresându-se adunării, acesta a spus:
“Eu cred că a sosit timpul ca limba noastră să fie luată în seamă şi să fie ţinută
în cinste atât de noi cât şi de diregătoriile din ţara noastră. De aceea, domnilor,
eu fac propunerea ca adunarea de astăzi a Concordiei să primească hotărârea
aceasta: Partidul Naţional Român se leagă de acum în chip sărbătoresc (solemn,
n.n. I.C.) de a se folosi de limba românească în toate diregătoriile şi cere ca
diregătoriile să ne răspundă, în orice trebi, tot în limba românească”136.
Pentru prima dată, prin formularea: “Comitetul Concordiei” să
binevoiască a interveni pe lângă Partidul Naţional Român, reiese, că Partidul
Naţional Român din Bucovina avea o structură de conducere diferită de a
societăţii politice “Concordia”, fără însă să se detaşeze net de aceasta.
În această perioadă Partidul Naţional Român din Bucovina era un
partid de tranziţie, între vechea orientare conservatoare şi partidul viitorului.
Structura de conducere era formată, la propunerea deputaţilor români, din:
Iancu Lupul, Victor Stârcea, Nicolae Mustaţă, Ioan Zotta, Eugen Stârcea şi
Ioan Volcinschi, comitet care conducea “toate afacerile naţionale şi politice”137.
În condiţiile în care dieta Bucovinei a votat rezoluţia privind înfiinţarea
unei Curţi de Apel la Cernăuţi, şi presa poloneză, în speţă ziarele “Czas”,
“Przegland” şi “Gazeta Narodowa” atenţiona pe conducătorii politici ai
românilor că această atitudine antigaliţiană şi antipoloneză nu v-a trece fără
replica viguroasă a politicienilor polonezi din Galiţia138 adunarea generală a
P.N.R.-Concordia, ce urma să-şi desfăşoare lucrările, avea în prim plan datoria
partidului naţional ca “să se pronunţe din nou asupra chestiei, luând la
cunoştiinţă demersurile deputaţilor ei şi zorind ca această tendinţă a politicii
noastre să fie cât mai curând împlinită”139.
P.N.R.–Concordia considera că “[…]acest duşman extern este mai uşor
214
Ioan Cocuz
de învins decât unul intern…este un fel ce nu se poate nega, de lâncezire când

e vorba să ne consolidăm, pentru a putea asalta mai cu succes şi mai repede
terenul ce i se cuvine limbii noastre”140.
În preajma adunării generale a P.N.R.–Concordia, partidul îşi punea
fireştile întrebări: “Dar ce facem noi pentru a înmulţi actele româneşti ce se
dau la oficii ? Dar ce facem noi pentru ca să trezim în popor conştiinţa
naţională ? Cum ne povăţuim noi cu graiul poporului nostru ?141
Una din problemele vitale ale P.N.R.–Concordia era mai buna
organizare în teritoriu: “Fiind organizaţi mai bine vom dispune de mai multe
mijloace pentru a trezi mai cu succes conştiinţa de neam acolo unde ea slăbeşte
ori s-a pierdut chiar. Căci ne înşelăm rău, dacă credem că fără de o organizaţie
solidă vom putea accelera până la gradul ca să fim mulţămiţi, procesul de
dezvoltare politică a poporului"142.
Conducătorii politici ai P.N.R.–Concordia erau conştienţi că românii
bucovineni erau “[…]faurii sorţii noastre: de va fi bună, al nostru va fi meritul,
de va fi rea a noastră va fi vina”, dar avertizau: cine se va feri sau se va teme de
lupte nu va putea să existe, şi naţiunea care resignează de bună voie şi primesc
singură altă limbă, altă naţionalitate, nu merită o soartă mai bună”143.
O nouă adunare generală a Concordiei are loc, în iulie 1893, având ca
subiect de discuţii modul nemulţumitor în care dieta Bucovinei a soluţionat
problemele şcolare, în sesiunea care a trecut. Adunarea hotărăşte să înainteze
dietei o petiţie în care să se solicite:
1. “Înfiinţarea claselor paralele române la pedagogiul c.r. din
Cernăuţi şi crearea unui pedagogiu cu limba de propunere
română, în Suceava.
2. Înfiinţarea a două şcoale complete de fete, una în Cernăuţi şi
alta în Suceava.
3. Completarea claselor paralele române la gimnaziul gr.or. din
Suceava.
4. Înfiinţarea de şcoli de adulţi prin comunele rurale.
5. Înfiinţarea şcoalelor agricole române pentru trebuinţele
poporului de la ţară.
6. Revizuirea legilor şcolare existente, modificarea şi
acomodarea acestora cerinţelor ţării şi trebuinţelor
poporului.
7. Înfiinţarea de şcoli sau cursuri de mână şi industrie de casă.
8. Înfiinţarea de şcoale poporale prin toate comunele româneşti
în care o mulţime mare de şcoale lipsesc încă, mai cu seamă în
districtele Sucevei şi al Rădăuţilor”144.
În această adunare este ales noul comitet de conducere al societăţii
215
politice “Concordia”, format din: “Iancu Zotta – preşedinte, Modest Grigorcea

şi Ioan Procopovici – vicepreşedinţi, Constantin Popovici – secretar,
Constantin Ştefanovici – casier, Dionisie Bejan – controlor, Emanuel
Ciuntuleac, Teodor Doboş şi Constantin Sbiera – membri. Şi-a dat demisia din
Comitet, Emil Isopescul”145.
Adunarea generală a societăţii politice Concordia, care a avut loc la
Vatra Dornei, în 12/24 septembrie 1893, a analizat cauzele care au dus la unele
nerealizări ale programului partidei naţionale, între acestea numărându-se
netipărirea broşurilor de popularizare a cunoştiinţelor politice, care erau atât de
necesare cetăţenilor de rând146.
Răspunzând unor acuzaţii aduse de partidele politice neromâne,
privitoare la itinerarea adunărilor generale ale societăţii, preşedintele acesteia
Iancu Zotta arăta că scopul adunărilor este “să introducă viaţa mai vie în popor,
să trezească toate păturile lui, corpului lui să-i dea viaţă nouă. Numai în acest
chip vom propăşi, numai astfel lucrând, elementul nostru va fi salvat, naţiunea
va fi ferită de pericolul pierzării…Noi nu jignim în această lucrare pe nimeni,
dar va trebui să stăruim ca toate legile să fie aplicate cu deplină
conştiinciozitate”147.
Tinerii politicieni acţionează intens pentru consolidarea Partidului
Naţional Român, acordând, aşa cum s-a văzut, o atenţie sporită antrenării
maselor la viaţa politică naţională. În acest context, se înscrie şi apariţia, la 1/13
ianuarie 1893, la Cernăuţi, a ziarului “Deşteptarea” – Gazetă pentru popor, al
cărui animator era Constantin Morariu148.
Conştienţi de drepturile românilor din Bucovina, aderenţii Partidului
Naţional Român acţionau în toate sectoarele vieţii social–economice, având
permanent în atenţie cultivarea naţionalităţii, a aşezămintelor noastre naţionale,
cultivarea limbii româneşti, păstrată cu sfinţenie de strămoşi.
La sfârşitul anului 1892, un grup de oameni politici membri ai
Partidului Naţional Român, trimit contelui Taaffe, primul ministru al
guvernului austriac, un memoriu în care prezintă o imagine fidelă a ceea ce era
viaţa politică din Bucovina acelei perioade: “Bucovina oferă de mai mult timp
aspectul unor lupte de partid puternic agitate, pătimaşe, ce se sporesc zilnic; nu
numai dieta, acest teren natural şi legal al luptelor şi contrastelor parlamentare
oferă acest chip de sporită întărâtare a partidelor, ci cearta şi-a făcut loc şi afară
de dietă, în sate şi oraşe, în locale publice, la singuratice cazuri şi pe strade şi
pentru proximul viitor nu-i de prevăzut un sfârşit paşnic al acestei violente
cerţi.
Mişcarea aceasta iritată nu se mărgineşte, cum s-a putut observa, până
mai acum câţiva ani, la terenul liniştit al chestiilor de drept public sau politic, ci
a cuprins terenul mult mai aprins şi mai şovăitor al chestiilor naţionale şi
216
Ioan Cocuz
ameninţă a trece şi pe terenul şi mai gingaş şi mai simţitor al chestiilor

religioase şi bisericeşti, dacă prin neglijarea sau prin necunoştinţa cauzelor
acestei mişcări nu se vor aplica la timp potrivit, mijloacele nimerite pentru
zăgăzuirea ei.
Pentru oricine cunoaşte Bucovina, aceste apariţiuni trebuie să se
prezinte ca ceva străin, cu totului tot în contrazicere cu caracterul acestei ţări
şi, desigur, cine a cunoscut, până mai acum câţiva ani, ţara şi locuitorii ei nu ar
fi putut prevedea întâmplări pe care le-ar fi socotit de imposibile”149.
În aceste lupte politice erau angrenate patru grupări de interese: trei din
aceste grupări erau de interese naţionale (română, ruteană şi germano–
evreiască), şi o grupare, a patra, privea interesele marilor proprietari.
Gruparea de interese naţionale română şi ruteană era preponderentă în
mediul rural şi de aici proveneau, în planul doctrinei politice, autonomiştii
conservatori.
Gruparea germano–evreiască era preponderentă în mediul urban şi
forma partidul liberal.
Gruparea marilor proprietari nu avea un caracter pronunţat naţional.
Referindu-ne la politica dusă de români, până în 1892, reprezentanţii
acestora în dieta Bucovinei erau marii boieri, care se manifestau extrem de
“reţinut” în a exprima cerinţele naţionale. Erau atât de moderaţi, încât în cadrul
lucrărilor dietei se foloseau de…limba germană şi “nu s-au folosit de dreptul de
a-şi vorbi limba, cu toate că în această privinţă mandaţii le-au făcut obiecţii”150.
În cadrul clubului dietal român, abia la 11 ianuarie 1893, s-a luat
hotărârea ca deputaţii să discute în limba română. Dar iată care erau hotărârile
luate, în acest sens: “Clubul român discutează în limba românească. La
întruniri, la clubul rutean, se întrebuinţează limba germană. Deputaţii în
persoană, cât şi prin persoane influente şi societăţi, să influenţeze asupra
comunelor ca acestea să declare care este limba de gestiune, să aducă aceasta la
cunoştinţa Comitetului ţării şi să corespondeze cu autorităţile în această limbă.
Propuneri de iniţiativă ieşite din sânul clubului român se vor face în limba
română”151.
Această stare de reţinere politică, grija deosebită de a nu “supăra”
guvernul s-a manifestat, în toată această perioadă, cu toate declaraţiile făcute de
marii proprietari, care arătau că sunt naţionali în simţire şi că fac parte din
partida naţională.
Din această poziţie ambiguă, derivă, în oarecare măsură, atacurile
partidului liberal, ale “rutenilor tineri” şi ale armeano–polonilor, şi a
germanilor liberali care nu scăpau nici un prilej în a răspândi neadevărul că
Partidul Naţional Român din Bucovina ar fi un partid al marilor proprietari, al
boierilor, partidul unei clase dominante, fără baze în masa mare a populaţiei
217
româneşti. Modul tendenţios de a aborda aceste probleme urmărea dezbinarea

românilor, stoparea luptei comune a românilor sub drapelul naţional.
Ar fi fost normal ca, în dieta Bucovinei, să fie reprezentate toate clasele
sociale ale populaţiei româneşti, aşa cum, până la 1870, în dietă se aflau şi
reprezentanţi ai ţăranilor. Dar, cu timpul, i s-a indus ţărănimii ideea că ar putea
fi reprezentată, mai bine, în dietă, de oameni de încredere din rândul marilor
proprietari, dar şi din rândurile intelectualităţii, care să-i reprezinte interesele,
acordându-le acestora, aşa zisele “mandate onorifice” şi misiunea de a o
reprezenta în forul legislativ al Bucovinei. În această privinţă, societatea
politică “Concordia”, cu cei 600 de membri ai săi, nu reprezenta toate clasele
sociale, dar organiza, în campaniile electorale pentru alegerea deputaţilor în
dieta Bucovinei, zeci de adunări populare la care participau sute de ţărani,
meseriaşi, învăţători, preoţi, cu care prilej erau discutate problemele, mai ales
ale micilor proprietari şi se stabileau candidaţii. Aceşti deputaţi dietali, astfel
aleşi, cu mici excepţii (T.V.Ştefanelli, Ilarion Onciul), făceau parte din clasa
marilor proprietari care conduceau, de fapt, societatea politică “Concordia” şi
nu doreau ca tinerii politicieni, proveniţi mai ales din rândul populaţiei rurale,
să-şi pună în practică noile idei privind antrenarea la viaţa politică a tuturor
claselor sociale.
Politicienii “conservatori”, de vreo câteva decenii bune şi chiar în
perioada la care ne referim, evitau să se angajeze în lupte politice, şi să
organizeze acţiuni energice pentru obţinerea drepturilor ce se cuveneau, prin
lege, românilor. Aserţiuni ca: “suntem mici”, “suntem slabi”, “dorim să trăim
în pace”, “nu ne trebuie vrajbă”, erau laitmotivul acestor politicieni. Atitudinea
aceasta producea efecte negative, care în loc să întărească poziţia românilor, o
slăbeau: “Conservatorii noştri cred că vor câştiga drepturile noastre naţionale
garantate prin legile fundamentale şi toate cele trebuincioase pentru asigurarea
existenţei noastre ca naţiune, prin apelul la mila şi îndurarea adversarilor,
strigând în gura mare: suntem slabi, suntem mici[…]. Din pomana adversarilor
n-a prosperat încă nicicând vreun popor”152.
Privind la cei 20 de ani de politică “conservatoare”, constatăm că s-au
produs două mari rele pentru viaţa politică românească şi implicit şi pentru
popor: “un fel de dispreţ al partenerilor noştri politici, văzându-ne atât de
puţini dornici de luptă pentru obţinerea drepturilor naţionale, şi o puternică
expansiune politică a partidelor populaţiilor alogene pentru obţinerea unor
drepturi necuvenite, pe seama românilor”153.
În felul acesta s-a accentuat înstrăinarea populaţiei rurale (neprotejată
de liderii săi politici), de limba şi neamul său. Aceasta este una din cauzele
rutenizării, care a înghiţit de la jumătatea secolului al XIX-lea, sate întregi
româneşti154.
218
Ioan Cocuz
Conservatorii au încheiat o înţelegere cu “rutenii bătrâni”. S-a crezut că

pactul cu rutenii va avea drept urmare potolirea agitaţiei şi propagandei
rutenizatoare şi va asigura dezvoltarea naţională normală a românilor. Dar nu a
fost să fie aşa. În timp ce românii formau un partid “solidar” şi era de înţeles că
vor fi avantajaţi de acest pact, rutenii, împărţiţi în două tabere, au fost cei care
au avut de câştigat: “rutenii au căpătat, prin mijlocirea aliaţilor germani liberali
şi poloni, un inspector şcolar special, gimnaziul proiectat pentru capitala ţării şi
introducerea învăţământului rutean în mai multe şcoli poporale, iar prin
mijlocirea aliaţilor români, ei vor căpăta şcoala populară ruteană în oraşul
Cernăuţi, pentru care au votat şi deputaţii noştri români”155.
Dacă era un pact sincer, de ce nu au sprijinit “rutenii bătrâni” cererea
românilor pentru înfiinţarea unui gimnaziu românesc la Cernăuţi, în timp ce
Iancu Lupul, deputat român şi mareşal al ţării, a cerut înfiinţarea unui gimnaziu
rutean la Cernăuţi, chiar în plenul Parlamentului Imperial ?!156
Evident, că o asemenea politică nu putea duce prea departe.
Era necesară o schimbare din temelii a politicii româneşti în Bucovina.
Românii bucovineni au mai avut, de curând, încă o dovadă a
formidabilelor presiuni politice la care erau supuşi de către ruteni şi galiţieni,
presiuni care le periclitau, clipă de clipă, zi de zi, existenţa lor naţională. La 10
iulie 1895, în şedinţa camerei deputaţilor din Parlamentul imperial, deputatul
rutean din Galiţia, Wachnianin a solicitat înfiinţarea unui gimnaziu superior
rutean, cu clase paralele, la Cernăuţi. Este curios faptul că un deputat galiţian se
ocupa de problemele Bucovinei şi nu de ale Galiţiei, unde din punct de vedere
şcolar, nu sunt decât şcoli polone şi vreo câteva şcoli rutene157.
Cu excepţia lui George Vasilco, care s-a opus acestei propuneri, ceilalţi
deputaţi români au tăcut, deşi era vorba de o problemă vitală pentru români.
Vitală deoarece un gimnaziu rutean la Cernăuţi ar fi însemnat un adevărat
“pericol naţional” pentru români. În buget, însă, nu erau prevăzute fondurile
băneşti necesare, pentru această instituţie şcolară şi se spera că George Vasilco
va cere asigurări pentru înfiinţarea la Cernăuţi a unui gimnaziu cu limba de
predare română158.
Pentru o înţelegere mai corectă a vieţii politice din Bucovina, se
impune prezentarea succintă a sistemului electoral, a modului cum acesta
funcţiona.
În Bucovina existau patru colegii electorale:
1. Colegiul marii proprietăţi care alegea în total 10 deputaţi, dintre
care 2 din corpul Fondului religionar ortodox şi 8 din corpul
marilor proprietari.
2. Colegiul oraşelor care alegea 5 deputaţi.
3. Corpul Camerei comerciale şi industrie care alegea 2 deputaţi.
219
4. Colegiul comunelor rurale care alegea 12 deputaţi.

Dieta era compusă deci din 29 de deputaţi aleşi şi 2 deputaţi de drept
(virilişti), aceştia fiind mitropolitul Bucovinei şi rectorul universităţii din
Cernăuţi, în total 31 de deputaţi.
În colegiul marii proprietăţi aveau drept de vot (în anul 1894) un
număr de 145 de proprietari, dintre care, români – 51, armeano–poloni – 61,
între care 16 erau polonezi şi 32 evrei. Menţionăm că, de regulă, cam 5
proprietari mari armeni votau cu românii, în timp ce evreii votau oamenii
guvernului. Făcând un calcul, rezultă că 18 mari proprietari alegeau un deputat.
Alegerile în acest colegiu se făceau în funcţie de prietenii şi rudenie. Politica
acestui colegiu o făceau, de fapt, 4 mari proprietari români şi 4 mari proprietari
armeano–poloni. Nu intrau în acest algoritm cei doi deputaţi ai Fondului
religionar.
Marii proprietari români, dorind să se impună în politica generală a
românilor, încercau să-şi impună candidaţii şi în Colegiul comunelor rurale,
pentru a împiedica pe politicienii tineri să imprime vigoare şi orientare
naţională activă politicii româneşti.
În colegiul comunelor rurale alegerile erau indirecte şi se făceau prin
delegaţi (Wahlmanner), care alegeau deputatul.
La ultimele alegeri (1892) populaţia românească din Bucovina număra
cca 208.000 şi a ales 567 de delegaţi, dintre care au votat 549.
În circumscripţia Gura Humorului a fost ales Victor Stârcea (delegaţi
119 – votanţi 117), în circumscripţia Rădăuţi a fost ales Ilarion Onciul (delegaţi
112 – votanţi 108), în circumscripţia Siret a fost ales Eudoxiu Hurmuzachi
(delegaţi 66 – votanţi 63), în circumscripţia Suceava, a fost ales Iancu Zotta (84
delegaţi – 83 votanţi), în circumscripţia Câmpulung Moldovenesc a fost ales
T.V.Ştefanelli (79 delegaţi – 79 votanţi), în circumscripţia Storojineţ a fost ales
(mai târziu) Modest Grigorcea (107 delegaţi – 99 votanţi).
Era absolut anormal ca un deputat să fie ales cu 117 voturi (Gura
Humorului), în loc de 4000 de voturi directe, ce reprezenta o cifră medie; era
anormal ca 567 de delegaţi să reprezinte voinţa electorală a întregii populaţii
rurale româneşti din aceste districte. Aceşti deputaţi, prin sistemul electoral
prin care erau aleşi, nu puteau fi consideraţi “aleşi ai poporului”. Cu acest
sistem electoral era extrem de mulţumit guvernul, care îşi putea impune cu mai
multă uşurinţă punctul de vedere în problemele ţării. Cu un astfel de sistem
electoral, politicienii aparţinând clasei marilor proprietari, nici nu aveau nevoie
de partid. Partidul lor era…sistemul159.
Acelaşi sistem era practicat şi la alegerea pentru Camera Deputaţilor a
Parlamentului Imperial de la Viena. La alegerile din anul 1891, 152 de mari
proprietari au ales trei deputaţi, 5.918 orăşeni au ales doi deputaţi şi 48.520 de
220
Ioan Cocuz
ţărani au ales trei deputaţi din partea Bucovinei160.

Dacă în Colegiul comunelor rurale acţiona falsa voinţă electorală,
lucrurile nu stăteau mai bine, în Colegiul orăşenesc unde apatia electorală era la
ea acasă. Alegerile se caracterizau printr-un absenteism extrem de dăunător
pentru populaţie, dar benefic autorităţilor. Astfel, la Cernăuţi, din 3.698 de
alegători au votat 1.772, la Rădăuţi, din 972 alegători au votat 558, la Suceava,
din 627 alegători au votat 315, iar la Siret, din 440 alegători au votat 204
alegători161. În acest colegiu, poziţia românilor era destul de “subţire”,
semnificative fiind rezultatele obţinute în două oraşe: Cernăuţi, unde dintr-un
număr de 1.772 de votanţi candidatul român a obţinut 553 de voturi şi Rădăuţi,
unde din 558 de voturi exprimate, candidatul român a obţinut 125162.
În editorialul intitulat Chestia economică, publicat consecutiv, în două
numere, din ziarul “Gazeta Bucovinei”, se face o analiză corectă asupra
situaţiei economice a populaţiei româneşti din mediul rural, caracterizată ca
fiind dezastruoasă. Se atrăgea atenţia că redresarea economică a populaţiei
rurale nu se poate realiza numai prin ridicare culturală a ţărănimii, prin şcoli,
societăţi culturale, case de citit şi alte forme, care erau necesare dar nu
suficiente. Se atrăgea atenţia că nu se poate ajuta economic populaţia rurală,
numai prin colecte sau prin înfiinţarea unor societăţi de binefacere: "În urma
lipsei de succese folositoare a politicii de până acum, care din când în când şi-a
dat un <<aspect naţional>>, pe la adunările societăţii politice Concordia,
poporul de la ţară priveşte câteodată, aspiraţiile societăţii culte, în chestia
naţională ca o mişcare suspectă şi crede că, poate, sub această mişcare, se
ascund oarecare scopuri egoiste. Şi adeseori are dreptate”163.
Dacă politicienii români vorbesc de interes naţional, cu certitudine
acest interes este şi economic. Păstrarea individualităţii naţionale şi bunăstarea
economică, ca şi păstrarea bunurilor imobile (pământul în special), sunt
premisele care compun existenţa şi prosperitatea poporului român.
Cum se va realiza, concret, programul economic al Partidului Naţional
Român, cum s-a acţionat până acum, avându-se în vedere că sute şi mii de
ţărani erau la cheremul zarafilor şi cămătarilor evrei, care îi jefuiau prin camete
uriaşe, de pământurile şi bunurile agonisite cu sudoarea frunţii în condiţiile
când “Decadenţa economică ajunge din zi în zi, de dimensiuni tot mai mari,
moşiile (pământurile ţărăneşti, n.n. I.C.) ajung una după alta în mâinile
străinilor. Duşmanii economici ai poporului nostru, liberalii, caută să împiedice
orice organizaţie sau orice protecţie asupra stării economice a poporului incult,
sub pretextul de a salva libera mobilitate a averii”164, rămâne pentru clasa
politică românească din Bucovina, o întrebare care nu şi-a găsit încă răspuns,
decât în mică măsură, iniţiativa sprijinirii înfiinţării băncilor săteşti
Raiffeisiene, fiind una din soluţii, dar singură, insuficientă.
221
Deşi în Bucovina era în vigoare o lege împotriva cămătăritului

(Wuchergetz) ca şi o lege împotriva beţiei, se resimţea acut necesitatea unor
măsuri serioase de protejare a proprietăţii ţărăneşti. Cu toate aceste legi, în
mediul rural, cămătăritul şi alcoolismul erau pericolele cele mai mari pentru
starea economică a ţăranului. Sunt cunoscute cazuri când, pentru o datorie
iniţială de cca 3 florini, prin sporirea dobânzilor cămătăreşti, unii ţărani şi-au
pierdut pământul în valoare de 500 de florini165.
Anul parlamentar 1894 se anunţa, pentru dieta Bucovinei, un an cu
dificile negocieri politice, pentru realizarea unei majorităţi stabile care să
permită o stare de normalitate, în vederea adoptării unor legi şi hotărâri
benefice pentru ţară.
Românii au realizat o coaliţie dietală cu rutenii “conservatori”, bazele
acesteia, fiind considerate fireşti, pentru interesele Bucovinei, dar şi pentru că
în dietă au fost rostite principii politice, de către “rutenii tineri”, principii care
s-au regăsit şi în dieta Galiţiei. La baza înţelegerii cu rutenii “conservatori”
stăteau următoarele principii:
“1. Cel mai sincer dinasticism care nu va fi pus la îndoială,
oricâte articole s-ar scrie despre “spiritul de la Katkow” în Bucovina,
pentru că noi românii niciodată nu ne-am aliat şi nu ne vom alia cu oameni
care ar avea simpatie pentru Rusia.
2. Credinţa comună care nu-i sigură de atacuri catolice şi în
special catolice poloneze.
3. Autonomia ţării care-i garantată prin legi, dar care poate fi
periclitată prin modificări de legi.
4. Dezvoltarea culturală şi economică.
5. Sinceritatea coaliţiei”166.
Minoritatea în dietă o forma tot o coaliţie alcătuită din trei grupări:
germanii “liberali”, proprietarii mari nenaţionali (armenii) şi “rutenii tineri”.
Scopul urmărit de această coaliţie era de a crea o majoritate în dietă, în toate
comisiile acesteia şi în Comitetul Ţării, pentru a pune în aplicare planurile lor
antiromâneşti167.
Iniţial, deputaţii români au dorit să încheie un pact, o înţelegere, cu
proprietarii mari nenaţionali (armenii), dar s-au opus cu vehemenţă liberalii lui
Iosif Rott. Condiţiile acestei înţelegeri, nesemnată totuşi, erau:
“Proprietarii mari români–naţionali şi armeni îşi asigură reciproc
statul–quo pentru alegerile viitoare.
Proprietarii mari nenaţionali obţin un loc, al cincilea, ce trebuie creat în
Comitetul ţării.
Proprietarii mari nenaţionali se obligă a sprijini îndreptăţitele tendinţe
naţionale ale majorităţii”168.
222
Ioan Cocuz
Aceste trei puncte erau în concordanţă cu cele afirmate de dr.

Stephanowicz în şedinţa dietei din septembrie 1892: “Majoritatea este compusă
din români. Această majoritate nu-i în contrazicere cu direcţia noastră, căci noi
suntem un partid politic şi majoritatea acestei diete este un partid naţional. Noi
ca partid politic putem trăi în pace şi unire cu toate trei fracţiunile naţionale din
această dietă. Tendinţelor naţionale nu ne-am opus niciodată. Dacă aici s-ar
discuta chestii naţionale, noi vom dovedi că vă stăm în ajutor şi că, la vânătoare
după ideale, nu ne vom pune în calea d-voastră ca piedică”169.
Referitor la dieta Bucovinei şi la politica de alianţe ce se ducea, ziarul
“Deutsches Volksblatt”, din 5 iunie 1894, arăta că “În toată liniştea s-a făcut
între clubul polon şi clubul rutean o înţelegere care constă în recunoaşterea din
partea clubului prim, a unui şir întreg de pretenţiuni concrete ale clubului al
doilea. Această înţelegere a mijlocit-o guvernatorul, contele Badeni, cu
consimţământul Consiliului şcolar galiţian relativ la pretenţiunile rutene pe
tărâm şcolar[…]. Pretenţiunile acestea ale clubului rutean cuprind, afară de
Galiţia, şi Bucovina, şi ele, opt la număr relativ la Galiţia şi şase relative la
Bucovina, au fost predate cabinetului, printr-un memoriu, prin prezidentul
clubului rutean”170.
Relativ la Bucovina, clubul rutean a formulat următoarele pretenţii:
“1. Împărţirea arhidiecezei greco–orientale a Bucovinei, într-
una română şi alta ruteană, pentru o corespunzătoare cultivare a preoţilor
ruteni, ce până acum nu au făcut.
2. Pentru a împiedica românizarea în Bucovina, trebuie să se
dea instrucţii corespunzătoare prezidentului Bucovinei.
3. Pentru şcolile populare rutene şi supravegherea unei
instrucţii regulate a limbii rutene în şcolile medii din Bucovina, să se
numească un inspector special rutean.
4. La şcoala de fetiţe care se va crea, să se introducă şi limba
ruteană pe lângă cea română.
5. Crearea unei şcoli de aplicaţii cu patru clase, ca şcoală
pregătitoare cu limba de propunere ruteană în Cernăuţi.
6. Crearea de clase paralele rutene la al doilea gimnaziu
german ce se va face în Cernăuţi”171.
În final se arată că guvernul “este bine dispus” faţă de aceste cereri.
Partidul Naţional Român a reacţionat cu promptitudine, declarând că
nişte venetici (rutenii şi polonii) nu pot hotărî soarta Bucovinei: “Această
târguială, făcută de două cluburi de galiţieni asupra Bucovinei, este cea mai
sfruntată îndrăzneală”172.
Românii reproşează atât rutenilor cât şi polonilor care s-au oploşit în
Bucovina, politica duplicitară pe care o duceau, faptul că nu se dau în lături de
223
la nimic, pentru a-şi atinge pretenţiile, fără nici un fel de acoperire: “Pe când
ţara şi dieta ei proclamă o politică de pace ruteano–română, clubul polon şi
ruteano–polonofil din Parlament ne aruncă, de peste graniţă, un foc în ţară”173.
Se face apel la deputaţii români din parlamentul imperial, pentru a pune
lucrurile la punct: “Avem deputaţi la Viena[…]. În faţa situaţiei ce se prepară
de mâini străine în Bucovina, credem că ei trebuie să concheme, cel puţin pe
oamenii de încredere ai partidului naţional, să lămurească situaţia şi să
chibzuiască care poate fi atitudinea noastră faţă de o acţiune de acest fel.
“Concordia” trebuie să ia iniţiativa acestei acţiuni româneşti, căreia îi urăm să
nu vină prea târziu”174.
Acest pact ruteano–polon a stat la baza declaraţiilor făcute în
Parlamentul Imperial, de către deputaţii polonezi din Galiţia, Pininski şi
Barwinski: “Baza aceasta, în întregimea ei, nu poate fi admisă de nici un
politician român naţional”175.
Mareşalul ţării, Iancu Lupul, nu accepta amestecul străinilor în
treburile Bucovinei, arătând că intervenţiile acestora nu fac altceva decât să
învrăjbească şi mai mult naţionalităţile de aici: “Dar ce îngreunează această
înţelegere, în genere, şi în special la noi în Bucovina, este amestecul
elementelor străine în afaceri ce nu le privesc deloc. De aici se naşte dorinţa
generală şi îndreptăţită, ca aceşti factori nechemaţi să se abţie de la noi”176.
După cum se poate vedea, lupta politică între români şi venetici, se
înăsprea, pe măsură ce atingea domenii extrem de sensibile, cum ar fi cel
bisericesc, şcolar, folosirea limbii în administraţie, etc. În acest sens este de
menţionat faptul că, Partidul Naţional Român–Concordia, a tipărit, cu sprijinul
unor intelectuali, “Repertoriul pentru secretarii comunali” şi “Dicţionarul
juridic–politic”, ambele de mare folos, în special populaţiei româneşti din
mediul rural”177.
Pentru că îi era periclitată naţionalitatea, în special în şcoli, domeniu în
care guvernul Bucovinei se arăta extrem de darnic în a înfiinţa şcoli primare cu
limba de predare ruteană, în timp ce românilor li se refuza sistematic aproape
toate solicitările îndreptăţite în acest domeniu, Partidul Naţional Român
înaintează Parlamentului Imperial şi Ministerului Cultelor şi instrucţiunii, în
martie 1895, un Memoriu, în care face o succintă retrospectivă a
învăţământului din Bucovina, solicitând înfiinţarea de clase paralele române la
un gimnaziu din Cernăuţi:
“Înaltă Cameră a Deputaţilor ! Înalt Ministeriu i.r. ! În mijlocul
emulaţiunii generale a popoarelor Austriei pentru căutarea naţionalităţii şi
înaintarea culturei lor, românii din Bucovina se consideră şi ei îndatoraţi a
reclama în această privinţă, în proporţiune dreaptă cu celelalte popoare
ale patriei, partea ce li se cuvine din drepturile garantate prin legile
224
Ioan Cocuz
fundamentale ale statului şi binefacerile constituţiunii.

Observând această patriotică datorinţă, cerută întru interesul
bineînţeles al Statului ca şi al Ţării, venim a înainta cu devotament Înaltei
Camere (Înaltului Minister), petiţiunea prezentă.
Cea mai scumpă moştenire a fiecărui popor civilizat este, pe lângă
patrie, naţionalitatea şi cultura sa. Între instituţiunile ce exercitează însă o
înrâurire hotărâtoare asupra îngrijirii de naţionalitatea şi cultura unui
popor, şcoala ocupă prin importanţa şi efectele sale, locul cel dintâiu.
Drept aceea, şi în patria noastră poliglotă, silinţele tuturor
popoarelor, cărora sub dreptul sceptru al preagraţiosului nostru Împărat
şi Domn le este garantată o egală protecţiune a naţionalităţii şi de
asemenea promovare a dezvoltării lor, sunt îndreptate asupra şcoalei, cu
deosebită privire la organizaţiunea ei, conformă cu cerinţele lor culturale
şi priincioasă dezvoltării lor.
În considerarea acestor momente, diregătoria şcolară, ţinând
seama de populaţiunea ruteană din Bucovina şi de năzuinţa pentru
promovarea intereselor ei naţional–culturale, a aflat de bine să dispună
preparative pentru înfiinţarea unui gimnaziu cu clase paralele rutene în
Cernăuţi. Cu adevărat din partea ruteană s-a exprimat dorinţa ca un
asemenea institut să fie înfiinţat, mai potrivit cu trebuinţele reale ale
populaţiunii rutene din ţară, în o parte preponderent ruteană a ţării, cum
e Coţmanul sau Vijniţa.
Dar după măsurile luate de către administraţiunea şcolară,
intenţiunea este de a îndestula cerinţa populaţiunii rutene din Bucovina,
prin înfiinţarea unui gimnaziu cu clase paralele rutene în capitala
Cernăuţi, însă fără de a lua aminte de o egală considerare a populaţiunii
române a ţării, în capitală.
Faţă de această chestiune de cea mai mare importanţă pentru
circumstanţele capitalei şi ale întregii ţări, cum şi totodată pentru
populaţiunea pământeană română, ne simţim nevoiţi a ruga Înalta
Cameră (Ministeriu) să binevoiască a lua în considerare efectele
următoare şi cererea noastră pe ele întemeiată.
Prin dezvoltarea sa istorică şi pe poziţiunea sa fundată pe drept
public, Ducatul Bucovinei cum constată şi recunoaşte Diploma
Împărătească din 9 decembrie 1862, îşi are sub raporturile prin drept
existente, individualitatea şi caracterul său îndeosebi de la principala
populaţiune pământeană, de la românii de veacuri moşneni.
La împreunarea cu ţările glorioasei noastre Case domnitoare,
având ţara aproape exclusiv în posesiune, românii reduşi din ce în ce în
numărul relativ prin continuă inmigrare de alte neamuri, fac, în prezent,
225
după statistică, a treia parte din populaţiunea totală şi, după măsura
posesiunii de loc şi pământ, majoritatea relativă în ţară.
Capitala ţării are, după recensământul din urmă, între 54.171
locuitori, 7.624 români, 10.384 ruteni, între care 6.522 de confesiune greco-
catolică. Din aceştia din urmă, însă, o parte considerabilă ca servitori
salahori şi ca proletariat orăşenesc, nu e decât o populaţiune fluctuantă,
aparţinând, mai cu seamă, la Galiţia, pe când românii fac parte aproape
exclusiv din clasa proprietară, în preponderenţă ca populaţiunea principală a
suburbiilor, sau din clasa cultă. Satele din împrejurime precum Ceahor,
Corovia, Cuciur Mare, Horecea, Mihalcea, Molodia, Ostriţă, Voloca,
Boian, Buda, Cotul Ostriţii, Mahala, Noua Suliţă, au aproape exclusiv, sau
în mare parte populaţiune română, aşa că districtul politic al Cernăuţilor,
deşi în majoritate rutean, numără 19.918 locuitori români. Pe lângă
aceasta mai vin în privire, pentru contingentul gimnaziului din Cernăuţi,
districtele învecinate, cel al Storojineţului cu 30.670 români, faţă de 26.584
ruteni şi cel al Siretului cu 14.609 români faţă de 22.849 ruteni.
Pentru cele trei gimnazii din ţară, românii dau un număr întreit de
şcolari, în raport cu rutenii. În anul şcolar expirat, au fost la tustrele, după
datele programelor şcolare, între 1.666 şcolari, 410 români şi 143 ruteni,
între care 74 de confesiune greco–catolică, în mare parte din Galiţia.
Ce priveşte îndeosebi frecvenţa gimnaziului din Cernăuţi, numărul
şcolarilor, în cei 10 ani din urmă, se prezintă în raportul următor:
Anul Şcolari Români Ruteni

1884/85 726 119 115
1885/86 721 128 107
1886/87 642 114 98
1887/88 641 103 93
1888/89 677 125 85
1889/90 679 111 87
1890/91 674 108 92
1891/92 701 113 92
1892/93 756 102 101
1894/95 810 100 116
Total 7.781 1.133 986
Ca număr mediu pe an, rezultă deci, între 7.781 şcolari, 1.133

români faţă de 986 ruteni, aşa că numărul şcolarilor români la gimnaziul
din Cernăuţi, cu toată diversiunea considerabilă prin clasele paralele
române de la gimnaziul gr.or. din Suceava, e pe an în termen mediu 127
226
Ioan Cocuz
mai mare ca cel al şcolarilor ruteni. De se mai ia însă în considerare că

între cei 986 şcolari ruteni, din ultimii 10 ani, 499 sunt de confesiune
greco–catolică şi, sigur, cel puţin o treime din Galiţia, care în această
perioadă a dat pentru gimnaziul din Cernăuţi 1.201 şcolari, pe când
numărul şcolarilor români din afară e de tot minimal: numărul şcolarilor
români indigeni faţă de cel al şcolarilor ruteni din ţară, la gimnaziul din
Cernăuţi, se prezintă în proporţiune aproximativă de 4:3.
Aceste fapte fie deajuns pentru a trage din ele dovada
necontestabilă că, înfiinţându-se un gimnaziu cu clasele paralele rutene în
capitala ţării, care până acum, în privinţa naţională trecea de teren
neutral, populaţiunea pământeană română are cea mai întemeiată
pretenţiune la o egală considerare pentru numărul cu atât mai mare al
şcolarilor români.
Cu bună seamă, la gimnaziul gr.or. din Suceava, carele, după actul
de fundaţiune a fost înfiinţat ca institut al fondului religionar gr.or. cu
condiţiunea ca limba de învăţământ să fie cea română, există patru clase
paralele române. Dar acest gimnaziu situat mult la o parte de centrul ţării
şi întreţinut din mijloace confesionale, nu poate nicidecum trece de
echivalent pentru un gimnaziu al statului cu clase paralele rutene în
Capitală a cărui înrâurire asupra caracterului general al ţării e de cea mai
eminentă importanţă.
Departe de a nu dori fraţilor noştri ruteni din ţară înaintarea
intereselor lor naţional–culturale, noi românii din Bucovina nu putem opri
îngrijirea că vedem un pericol pentru dezvoltarea corespunzătoare a
neamului nostru, un pericol pentru pacea naţionalităţilor din ţară, dacă la
înfiinţarea unui gimnaziu cu clase paralele rutene în Cernăuţi, interesele
noastre culturale n-ar afla tot aceeaşi considerare.
Înfiinţându-se cutare institut, fără a introduce totodată şi clase
paralele române: prin neglijarea elementului român în capitală, echilibrul
de până acum s-ar turbura; în faţa pericolului de deznaţionalizare
progresivă, dezvoltarea ulterioră a neamului nostru cum mai greu s-ar
vătăma, şi în urmă, nemulţumirii generale la populaţiunea română, toate
stavilele s-ar deschide. În adeverită credinţă şi probat devotament către
Tron şi Patrie, noi românii din Bucovina ţinem de datoria noastră către
Stat şi Ţară, de datoria către trecutul şi viitorul nostru, să ne ferim de o
neglijare a neamului nostru şi a intereselor noastre cele mai vitale în
străbuna noastră ţară, şi să menţinem în putere legitima noastră
pretenţiune spre o egală considerare a binelui nostru cultural–naţional.
Noi, destul de dureros trebuie să simţim acum că românii cei
pururea credincioşi către Împărat şi imperiu sunt singurul popor al
227
Imperiului carele până azi, nu există în patrie nici o singură şcoală

secundară a statului cu limba maternă, şcoalele cu limba învăţământ
română fiind întreţinute, parte din propriile mijloace, confesionale sau
private, parte din mijloacele ţării. Şi totuşi nu mai puţin de socotit este
prinosul de avut şi sânge al românului pentru Tron şi Patrie ca el să treacă
de mai puţin îndreptăţit a face, pentru binele său cultural, pretenţiune
către bugetul statului.
Cu încredere în o dreaptă şi binevoitoare judecare a cauzei,
susţinem, deci, urgenta rugare: Înalta Camera (Ministeriu) binevoiască în
considerarea momentelor expuse înainte, anume în considerarea
caracterului ţării după drept public şi după starea etnografică, apoi în
considerarea raporturilor de populaţiune în Capitală şi giur cu districtele
învecinate, în fine, în considerarea raporturilor de frecvenţă la gimnaziul din
Cernăuţi, să dispună ca la înfiinţarea unui al doilea gimnaziu în Cernăuţi,
care, cu privire la frecvenţa cea mare, e neapărat de trebuinţă să se
înfiinţeze, totodată şi clase paralele, fie la gimnaziul acum existent, fie la cel
înfiinţat.
Noi putem pune cu atât mai vârtos credinţa la îndeplinirea acestei
rugări, cu cât pentru clase paralele române se află atât şcolari cât şi
învăţători în număr mai corespunzător, şi cu cât cerinţele şi năzuinţele
culturale ale poporului nostru prevenit pentru progres şi cultură sunt
demne de aşa considerare, nu numai pentru binele şi sporul său propriu, ci
şi întru interesul mai înalt al statului”178.
Sfârşitul anului 1895 şi începutul lui 1896, marchează primele
disensiuni între fruntaşii politici români, disensiuni care se accentuează tot mai
mult. Astfel, după moartea deputatului Alexandru Vasilco, se constituie, fără
ştirea P.N.R.–Concordia, un comitet de deputaţi din dietă, pentru a conduce
“afacerile naţionale şi politice”. Conducerea P.N.R.–Concordia nu recunoaşte
acest comitet, cu care era, totuşi, de acord vicepreşedintele partidului, Modest
Grigorcea. În timp ce mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici dezaprobă
acţiunea, arhimandritul Myron Călinescu o agreează179. Unele formulări vagi,
insuficienţa programatică în domenii vitale pentru români (economie, şcoală,
apărarea limbii, autonomia bisericească) au creat confuzie, determinând pe unii
politicieni români să apeleze iarăşi la colaborarea cu guvernul. Răbufneau, iar,
ambiţiile personale, abia mascate până acum.
La 20 ianuarie 1896, la doar trei luni de la ultima adunare generală,
este convocată, la Cernăuţi, o nouă adunare generală a societăţii politice
“Concordia”. Motivul convocării era demisia unor membri din Comitetul de
conducere. Numărul mic de participanţi nu s-a datorat numai timpului
nefavorabil, ci şi disensiunilor apărute. Astfel, tinerii politicieni, “curentul nou”
228
Ioan Cocuz
cum a fost numită mişcarea, reproşa încetineala şi lipsa de energie a

“bătrânilor”, în angajarea unor acţiuni politice directe şi eficiente. Nu erau
mulţumiţi cu activitatea Comitetului de conducere. Profesorul I.Gh.Sbiera a
încercat să prezinte situaţia existentă ca pe o neînţelegere între generaţii: “Este
adevărat s-au ivit vederi deosebite, ei doresc o păşire mai energică spre
ţintă[…]. Noi, bătrânii, ştim cu ce duşmani avem de-a face şi credem a urma
tactica probată. Însă în mijlocul comitetului s-au aflat bărbaţi tineri, care au
venit înainte. Noi, mai încet. Vom merge cu tinerii, însă cu chibzuială,
înţelepciune”180. Zaharie Voronca reproşa bătrânilor politicieni încetineala,
ineficienţa activităţii, de aici şi neîncrederea în felul în care era concepută
politica românească în Bucovina: “Comitetul Concordiei a ţinut foarte multe
şedinţe, în care s-a deliberat asupra celor mai ardente chestii. Între altele, a fost
la ordinea zilei şi organizaţia noastră naţională. Cu aceste ne-am ocupat […],
fără a ajunge la un rezultat pozitiv[…]. Prin ieşirea a doi membri din comitet,
aceştia şi-au exprimat neîncrederea faţă de mersul politicii actuale”181.
Semnificative pentru situaţia existentă în viaţa politică a românilor din
Bucovina erau aprecierile preotului Ioan Doroftei: “Eu cred că, dacă e vorba de
politică naţională, ar trebui să stăm pe baza solidarităţii naţionale declarată în
memorabila zi de 7 martie. Atunci am auzit din gura tuturor că steaua
conducătoare a politicii noastre va fi apărarea intereselor noastre naţionale.
Până azi, puţin am observat din toate aceste[…]. Noi am putea crede că cauza
acestei sciziuni să fie numai temperamentul diferit. Temperament au şi bătrânii,
rezoluţie le lipseşte, şi de aceasta avem azi atâta lipsă[…]. Cu moliciune şi
chibzuială mocoşită nu vom ajunge departe. Nouă ne trebuie oameni energici,
gata a păşi în orice moment la luptă. În toate părţile ţării ni se fac nedreptăţi.
Datoria reprezentanţilor este de a-l întreba pe contele Goës, pentru ce nu se
respectă legea. Străinismul ne înneacă, indigenii sunt preteraţi, calomniaţi.
Toate acestea recer o grabnică remediere. Datoria conducătorilor noştri ar fi
deci să păşească fără şovăire înainte"182.
Mihai Teliman, marele gazetar şi pamfletar al Bucovinei, sesizează şi
el politica “pasului înapoi” promovată de “bătrânii politicieni”, părăsind
redacţia ziarului “Gazeta Bucovinei”: “Aşa numita politică de oportunitate a
cercurilor noastre conducătoare îmi face imposibil de a apăra interesele
naţionale ale românilor în organul acesta, cu sinceritate şi foc juvenil, precum o
recere imperios, grav periclitata noastră situaţiune. Deoarece silinţele mele de
a-i îndupleca pe conducătorii noştri actuali la paşi energici spre apărarea
neamului nostru, au rămas fără rezultat, nu mai pot sta în fruntea unui organ
publicistic, care nu se interpune cu destulă sinceritate pentru apărarea naţiunii
noastre. Cu ziua de azi repăşesc deci din fruntea <<Gazetei Bucovinei>>”183.
Prin decesul lui Iancu Zotta, s-a vacantat mandatul de deputat dietal
229
pentru districtul Suceava. Comitetul societăţii politice Concordia l-a propus pe

Varteres Pruncul candidat unic al partidului pentru acest mandat, cu un
program electoral care era al Partidului Naţional Român. Adunarea electorală a
avut loc în sala hotelului Langer din Suceava, la 3/15 octombrie 1896, şi a fost
prezidată de vicepreşedintele partidului Modest Grigorcea. Varteres Pruncul şi-
a prezentat programul său electoral prin care urmărea să realizeze “Binele
poporului românesc şi înaintarea lui pe toate căile[…]. Eu voi lucra într-acolo
ca drepturile comunei să fie respectate, iar mai ales autonomia ei să nu fie
vătămată[…]. Voi stărui împreună cu ceilalţi deputaţi ai poporului, ca în
Cernăuţi să se creeze o Curte de Apel[…]. Căile ferate sunt ale statului şi prin
urmare sunt şi ale noastre, voi stărui ca să ne emancipăm şi pe acest teren, să ne
dobândim propria noastră direcţie. În privinţa culturală, mă voi interpune, ca
şcolile noastre de la ţară, să fie lărgite aşa, ca şi copilul plugarului nostru să
poată intra, la timpul său, în şcoli mai mari...Pe terenul economic mă voi sili să
fie relaxată taxarea pământului[…]”184. Varteres Pruncul este ales cu mare
majoritate deputat al districtului Suceava, în dieta Bucovinei.
Sfârşitul anului 1896 se prefigura pentru Imperiul Habsburgic
tumultuos şi dificil: reînoirea pactului dualist cu Ungaria, alegeri noi în dietele
ţărilor componente dizolvarea Reichsrathului şi organizarea de noi alegeri în
conformitate cu o nouă lege electorală ce urma a fi pusă în aplicare185.
Toate aceste evenimente s-au răsfrânt şi asupra Bucovinei, mai ales că
de la debutul anului, Partidul German Liberal puternic reprezentat în
Parlamentul Imperial (Camera Deputaţilor) a intrat în disoluţie, acelaşi lucru
întâmplându-se şi cu aripa sa bucovineană. Partidul German Liberal nu a mai
rezistat pe scena politică austriacă, fiindcă devenise un partid–stat şi se
comporta ca atare: “Un partid german va fi numai un partid în stat, nicidecum
însă partid al statului; el n-are să reprezinte poporul ca totalitate ci numai pe
propriul său popor, propria sa naţionalitate”186.
Cât priveşte Partidul German Liberal din Bucovina, aşa cum aprecia
corect P.N.R.–Concordia, “nu este decât un neadevăr politic, ceva artificial,
bazat pe învechitul sistem birocratic centralist–german”187.
Partidul Naţional Român–Concordia considera, pe bună dreptate, că
german–liberalii din Bucovina erau un nonsens ca formaţiune politică, dată
fiind componenţa majoritară a sa care era evreiască: “Vorbind despre germanii
Bucovinei, nu putem să înţelegem, decât sigur numai pe coloniştii, aşa numiţii
şvabi care totdeauna, trăind în bună înţelegere cu poporaţiunea română a ţării,
stau departe de luptele politice, în special de partidul german–liberal din
ţară”188.
În acest context conducătorii Partidului Naţional Român au făcut o
analiză atentă a scenei politice din Bucovina, încercând să prefigureze
230
Ioan Cocuz
eventualele alianţe pe care partidul le va putea face, în interesul ţării, fără a

renunţa la a “…reprezenta cu toată scumpătatea adevăratele interese naţionale
ale acestui popor[…]”189.
Şi aşa cum susţinea încă din 1893, Partidul Naţional Român era dispus
la o alianţă cu evreii bucovineni, o alianţă care să fie benefică atât celor două
naţionalităţi, cât şi Bucovinei în general, recunoscând sincer că “[…]ovreii
noştri, care câştigă în importanţă nu numai prin numărul lor, ci mai ales prin
solida lor organisaţiune şi prin sentimentul lor puternic de unitate etnică – toată
presa germană bucovineană o au în mâna lor – că ei reprezintă comerţul,
capitalul şi puterea în oraşele ţării noastre: trebuie să constatăm, că în Bucovina
ei sunt un factor puternic, un element destul de considerabil între factorii
constitutivi ai patriei noastre”190.
Condiţia pe care P.N.R. o punea unei eventuale colaborări politice cu
evreii care “Seduşi necontenit de conducătorii lor germani, şi sprijiniţi de
guvern…în cea mai mare parte au observat până acum o politică totdeauna
duşmănoasă faţă de români”191, era de a renunţa la această politică şi de a
recunoaşte că: "[…]numai românii sunt poporul care reprezintă caracterul
istoric şi elementul mai valoros al acestei ţări”192.
La începutul lunii octombrie 1896, au loc două întâlniri între
conducătorii politici ai evreilor desprinşi din Partidul German Liberal cu
membri de vază ai P.N.R.–Concordia şi ai rutenilor conservatori. Una dintre
întâlniri a fost condusă de Leo Kiesler şi baronul Mustaţă, cealaltă de dr. Bruno
Straucher. S-a discutat despre apropiatele alegeri comunale în Cernăuţi şi
despre necesitatea realizării unei alianţe politice a evreilor cu Partidul Naţional
Român şi “rutenii bătrâni”193.
Considerând că “Devenind serioasă noua pornire a ovreilor noştri noi
nu putem decât să-i asigurăm, că partidul naţional român care e preparat pentru
o astfel de eventualitate este gata să primească mâna sincer întinsă, îndată ce
partidul lor va da garanţii depline despre solidaritatea şi vitalitatea
organisaţiunii sale”194.
P.N.R.–Concordia în mai multe şedinţe a pus la punct modalităţile şi
formele de colaborare cu reprezentanţii politici ai evreilor şi cu rutenii
conservatori195.
Partidul Naţional Român–Concordia s-a simţit dator, încă o dată, să
precizeze că “Întreagă acţiunea noastră în luptele politice – în mod esenţial se
deosebeşte de lupta partidelor strict politice. Noi nu suntem numai un partid
politic, ci în primul loc un partid naţional. Prin urmare şi lupta noastră în multe
privinţe are un caracter special. Ea are scopul de a restabili o stare normală de
lucruri într-o situaţie abnormală. Lupta noastră e cu mult mai înaltă, mai
complicată şi pune în chestiune interese de ordine foarte diferite. De aici
231
urmează, că membrii partidului nostru politic–naţional au un punct de reazim

într-un ideal cu mult mai înalt şi mai stabil. Noi, ca partid, luptăm pentru
afirmarea drepturilor la existenţă naţională şi la o viaţă demnă şi respectată a
unui popor întreg”196.
Prin dizolvarea parlamentului imperial, cu ordinul din 10/22 ianuarie
1897, au fost fixate alegeri generale. Pentru Bucovina a fost înfiinţată curia a
V-a, urmând să fie aleşi aici, doi deputaţi, unul român şi unul al minorităţilor
naţionale197.
Partidul Naţional Român organizează adunări electorale la Vatra
Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului. Candidat pentru curia a V-
a este desemnat George Popovici. Participând la aceste adunări, George
Popovici a pus accent pe problemele economice cu care se confruntau în
special ţăranii, şi în general populaţia românească din Bucovina: “A sosit
timpul când trebuie să ne gândim cu toţii, la îmbunătăţirea stării economice a
poporului nostru românesc. Toate ţările împărăţiei noastre şi ţările altor
împărăţii, păşesc în economie spre bine şi noi bucovinenii am rămas mai
înapoi, de aceea făgăduiesc că voi căuta toate chipurile ca să se îndrepte starea
economică a ţăranului nostru bucovinean”198.
În noul parlament imperial au fost aleşi următorii deputaţi români:
George Vasilco, Eudoxiu Hurmuzachi, Iancu Lupul, Ioan Ţurcan, George
Popovici199.
Decesul preşedintelui partidului Iancu Zotta şi lipsa de autoritate a
vicepreşedintelui Modest Grigorcea au contribuit la degringolada Partidului
Naţional Român–Concordia.
Ei bine, tocmai hotărârea şi acţiunea concretă a lipsit politicienilor
Partidului Naţional Român–Concordia şi care a dus la rezultate negative ce au
scăzut credibilitatea în faţa românilor bucovineni.
Făcând o succintă analiză a modului în care a fost îndeplinit programul
partidului, vom constata:
- Opţiunea P.N.R.–Concordia pentru menţinerea autonomiei
Bucovinei şi păstrarea individualităţii sale era firească şi vitală, în acelaşi timp
pentru existenţa românilor, dar au lipsit formulările clare şi mai ales acţiunea în
vederea lărgirii autonomiei provinciale cu precădere în administraţie şi justiţie
(Bucovina nu avea la acea dată Curte de Apel proprie, depinzând de Curtea de
Apel de la Lemberg);
- Formularea din program care recunoaştea Constituţia din 21
Decembrie 1867 a fost o greşeală gravă, deoarece, tocmai această Constituţie,
prin prevederile sale, facilita "invazia" străinilor în Bucovina. Votarea în dietă a
Legii notarilor comunali, care permitea ingerinţa guvernului într-o problemă a
administraţiei locale, a fost o greşeală a deputaţilor români, care s-a repercutat
232
Ioan Cocuz
grav asupra românilor din sate, deoarece străinii, în special evreii au pus rapid
mâna pe consiliile comunale dictând pentru propriile interese şi nu ale
locuitorilor comunelor200;
- Referitor la biserica ortodoxă română din Bucovina, Partidul
Naţional Român–Concordia avea în program formulări vagi care au dus la
acţiuni, care pot fi cu îngăduinţă numite “timide”. Practic nu s-a făcut nimic,
ori partidul trebuia să acţioneze în conformitate cu hotărârile Congresului
bisericesc din 18/30 septembrie 1891, care “ţinea cu dinţii” de trei articole din
Statutul Congresului, cu care Viena nu era de acord în ruptul capului:
Art.14 “Cu eschiderea acelor agende care se raportă la învăţătura
evanghelică, la cultul religios şi la vieţuirea creştinească, şi care prin
aşezămintele dreptului bisericesc ortodox oriental sunt rezervate sinodului
episcopesc şi autorităţii spirituale a arhidiecesei, precum şi cu excluderea a
toată puterea executivă competentă congresului bisericesc se extinde în
genere la toate afacerile interioare, care ating interesele generale ale
parohiilor şi îndeobeşte ale bisericii ortodoxe orientale a Bucovinei şi care
conform cu articolul XV al legii fundamentale de stat din 21 decembrie
1867, se ţin de reglementarea şi de administrarea autonomă (neatârnată) a
fiecărei biserici şi asociaţiuni religionare recunoscute de stat"201.
Art.15: “Congresul bisericesc este chemat a delibera şi a face
propuneri mai ales:
1. Despre înfiinţarea de diregătorii şi institute bisericeşti noi şi
despre reorganizarea şi desfiinţarea celor existente în cadrul
aşezămintelor dreptului bisericesc ort. orient. comun.
2. Despre regularea parohiilor, adică despre înfiinţarea de
parohii noi şi despre concentrarea şi dezmembrarea celor
existente, precum şi despre dotarea păstorilor de suflet, a
cantorilor şi a servitorilor de pe la bisericile parohiale şi
filiale.
3. Despre numărul şi delimitarea protopresbiteriatelor.
4. Despre regularea patronatului de la bisericile parohiale şi
filiale în marginile normelor desemnate de legislatura
statului.
5. Despre regularea concurenţei la zidirea bisericilor parohiale
şi filiale în marginile legilor generale.
6. Despre introducerea de contribuiri ce sunt a se scoate numai
odată sau periodic de la parohieni, în folosul cultului, al
învăţământului şi al altor scopuri bisericeşti.
7. Despre regularea taxelor pentru săvârşirea funcţiunilor
preoţeşti (taxele epitrahilului).
233
8. Despre înfiinţarea şi susţinerea şcoalelor confesionale

poporale şi mijlocie precum şi a institutelor bisericeşti de
creştere şi de binefacere”.
Art.16: “Congresul bisericesc poate discuta despre administrarea şi
întrebuinţarea fondului religionar gr.or. din Bucovina şi formula dorită în
privinţa aceasta"202.
Pentru aceste trei articole ar fi trebuit ca P.N.R.–Concordia să găsească
modalităţi de a le impune, deoarece acestea aveau un profund caracter politic.
Viena dorea să-şi menţină privilegiul de a numi mitropolitul Bucovinei,
pentru a putea controla mai uşor, printr-un om devotat, biserica ortodoxă,
pentru a controla Fondul religionar şi a dispune, după bunul plac, de uriaşele
averi ale acestuia.
O biserică ortodoxă autonomă puternică, ar fi putut face faţă, ar fi
contracarat cu succes ofensiva catolică de sorginte galiţiană şi din interior.
Referitor la problemele şcolare viziunea şi deci activitatea P.N.R.–
Concordia nu erau clare, partidul nu avea o concepţie generală unitară, ceea ce
era demonstrat de faptul că, pe lângă prevederi privind dezvoltarea şcolii
primare româneşti, apare şi propunerea pentru înfiinţarea unei facultăţi de
medicină la Cernăuţi, care în mod sigur ar fi fost favorabilă mai mult străinilor
decât românilor. Nimic despre îmbunătăţirea sistemului şcolar, a legislaţiei
şcolare, nimic despre măsuri ferme şi concrete de acţiune împotriva
deznaţionalizării prin şcoală203.
Referitor la problemele administraţiei, P.N.R.–Concordia nu a venit cu
nici o propunere de îmbunătăţire. La fel şi în problemele judecătoreşti204.
În mod cert programul economic era cel mai slab. Formulări vagi, fără
o gândire economică clară şi, mai ales, fără soluţii. Deci nici nu s-a acţionat în
acest segment extrem de sensibil. Nu se pomeneşte nimic despre creditul
agricol mărunt, despre creditul meşteşugăresc, despre asocierile agricole205.
Dată fiind situaţia politică din acel moment, P.N.R.–Concordia trebuia
să treacă la organizarea poporului, conştientizându-l despre forţa sa, despre
posibilităţile ce le avea pentru cucerirea drepturilor, pentru apărarea eficientă a
fiinţei naţionale.
Tânăra generaţie de politicieni, provenită din rândurile poporului,
trebuia să-l instruiască în problemele politice să-i catalizeze forţele şi să le
orienteze pentru obţinerea unor noi legi electorale în care alegerile indirecte să
fie înlocuite cu alegeri directe.
În atenţia partidului trebuia să stea, cu precădere, activitatea politică în
două colegii extrem de importante, al comunelor rurale şi al comunelor
orăşeneşti206.
Partidul trebuia să combată acea somnolenţă politică insinuată în
234
Ioan Cocuz
activitatea sa de unii boieri conservatori, să trezească interesul claselor sociale

ce formau baza societăţii.
Numai cu o doctrină clară, cu un program concret, şi o acţiune
concertată care să vină în întâmpinarea nevoilor ţărănimii şi a populaţiei
orăşeneşti, având permanent în atenţie problema naţională, în multiplele ei
aspecte, se putea vorbi despre unitate naţională, care să fie scut, să apere
interesele tuturor românilor bucovineni.
Se impunea revigorarea politică naţională a corpului de alegători
români, care ar fi făcut ca cei mai mulţi dintre politicienii români să nu mai fie
atât de dependenţi de guvern, dispersarea forţelor politice constituind un serios
handicap207.
Grupul celor nemulţumiţi faţă de politica vechilor boieri avea în frunte
pe Modest Grigorcea, Ioan Ţurcan, George Vasilco, George Popovici, Iancu
Flondor.
Activitatea de organizare a partidului ar fi trebuit înfăptuită nu numai
ca mijloc de apărare împotriva străinismului, pentru obţinerea sau recucerirea
unor drepturi ale românilor, dar şi împotriva unor politicieni români, care,
urmărind interese particulare sau pur şi simplu din orgoliu, gândeau şi acţionau
împotriva propriului popor.
SOCIETATEA POLITICĂ CREŞTIN–SOCIALĂ
Data înfiinţării – 6 decembrie 1896, la Solca.
Preşedinte – Tigran Pruncul.
Activitate – Şedinţa de constituire a Societăţii Politice Creştin–Sociale

a avut loc la Solca în localul “Kramer” din parcul oraşului208.
Pentru 24 ianuarie 1897, Societatea anunţa o adunare la Rădăuţi, în
care urma să se prezinte programul şi să se discute acţiunile ce urmau să fie
întreprinse pentru “Dezvoltarea unui program pentru candidaţii bucovineni ai
Partidului Creştin Social pentru dieta imperială”209.
Se cunosc doar trei nume care urmau să prezinte programul şi acţiunile
societăţii, Tigran Pruncul notar din Solca, Anton Bălan şi preotul Leon
Maximovici din Iaslovăţ.
În mod cert, Societatea a avut o existenţă efemeră.
235
PARTIDUL POPORAL NAŢIONAL

(PARTIDUL NAŢIONAL RADICAL ROMÂN)
Data fondării – aprilie 1897.
Preşedinte – Iancu Lupul, vicepreşedinţi – Iancu Flondor şi Modest

Grigorcea.
Membri marcanţi – dr. Ion Ţurcan, dr. George Popovici, dr. Nicu
Blându, Dimitrie Socolean, Varteres Pruncul, Constantin Popovici, Zaharie
Voronca, Ilarion Onciul, George Şandru, Ion Dihon, George Vasilco, Mihai
Bendeschi, Artemie Berariu, dr. Eudoxiu Procopovici, Teodor Ştefanelli,
Valeriu Branişte.
Organ de presă – ziarul “Patria”, Cernăuţi, 2/14 iulie 1897 – 21

aprilie/ 4 mai 1900.
Organizare – Baza socială o constituiau intelectualii, elemente ale

burgheziei orăşeneşti, ţărani, preoţi, etc.
La nivel central aveau un preşedinte, unul sau mai mulţi vicepreşedinţi,
un secretar, un Comitet Naţional sau Consiliu Naţional, Dirigenţă, comitete
districtuale conduse de un preşedinte, mai mulţi vicepreşedinţi, secretar, casier.
Program – “Pătrunşi de măreţia cauzei, în al cărei serviciu am
intrat, conscii de marile greutăţi, cu care avem să ne luptăm şi cuprinşi de
sentimentul responsabilităţii ce ni-l impune lucrarea pentru care ne
angajăm – desfăşurăm noul stindard al luptei naţionale politice pe
pământul Bucovinei şi ca creştini buni şi români adevăraţi zicem: Doamne
ajută, căci dreaptă este cauza pentru care luptăm şi drepte vor fi şi
mijloacele, cu cari căutăm să o eluptăm.
Stindardul este nou, nu însă şi cauza în numele căreia se înalţă,
căci aceasta există de mult şi există în continuu de atunci, de când
românismul Bucovinei a ajuns la conştiinţa importanţei sale ca element
constitutiv de ordine şi progres al acestei Monarhii şi de când românismul
din Bucovina a ajuns la conştiinţa drepturilor sale inalienabile naţionale şi
cetăţeneşti.
Nu este deci lucru nou ceea ce voim şi, dacă este cu cale a vorbi în
acest articol introductiv despre ceva nou, atunci numai despre intensitatea
şi dimensiunile lucrării ce voiam să pornim – putem vorbi.
Voim, acolo unde va fi nevoie, să trezim, să răspândim şi să
dezvoltăm conştiinţa naţională; voim să dezvoltăm şi întărim sentimentul
236
Ioan Cocuz
solidarităţii naţionale între toate clasele poporului român bucovinean;

voim să creăm şi să asigurăm condiţiile necesare pentru ridicarea nivelului
cultural, moral şi religios al poporului român din Bucovina, ca astfel
pornind din singura bază corectă să devină un factor important în sublima
lucrare a civilizaţiei şi prin aceasta să-şi afirme în chip neîndoielnic, clar şi
pozitiv pentru toate timpurile şi împrejurările, dreptul său de existenţă pe
acest pământ.
Spre acest sfârşit vom tinde pe teren curat naţional să asigurăm
dezvoltarea individualităţii noastre naţionale, atât de puterile noastre
proprii, cât şi cu ajutorul factorilor chemaţi ai statului, a căror datorie
firească tot aceasta este şi să ne apărăm faţă de orice intervenţie
nechemată, faţă de orice influenţă străină sau piedică artificială ce ni s-ar
pune în cale. Deplina şi libera dezvoltare a limbii noastre materne, egala ei
îndreptăţire pe toate terenurile vieţii publice a teritoriilor locuite de
români şi la toate forurile, care au de a face cu români, ceea ce nu este
numai un atribut al dreptului de limbă naţională, ci şi un postulat al
jurisdicţiei şi administraţiei corecte. Tindem într-acolo, ca învăţământul în
şcolile poporale, primare şi secundare să se aşeze pe singura bază
pedagogică primită şi recunoscută de ştiinţă – pe baza principiului
naţional. Pretindem învăţământ naţional şi educaţiune naţională,
pretindem aceste nu numai pentru că avem dreptul de a le pretinde, ci le
pretindem, fiindcă suntem datori, ca fii leali ai patriei şi tronului, să le
pretindem în interesul civilizaţiei pentru care trebuie să luptăm.
Pe teren bisericesc vom tinde să câştigăm deplina autonomie a
bisericii gr.– or., ca astfel biserica noastră, care este a doua mamă a
poporului român, organizându-se, să fie pusă în posibilitatea de a urma şi
în viitor a fi pentru români ceea ce a fost în trecut: scut puternic şi
neînvins în zile de restrişte şi izvor limpede de viaţă dătător în zile senine.
Pe teren economic vom tinde la dezvoltarea şi întărirea elementului
românesc, drept la o condiţiune cardinală a puterii neamului nostru.
Dezvoltarea agriculturii prin realizarea principiului de asociaţiune prin o
economie raţională la nivelul zilelor noastre şi prin un credit agricol, liber
de orice altă tendinţă, decât cea a progresului naţional, crearea,
răspândirea în cele mai largi cercuri a industriei între români pe baza
aceloraşi principii sunt tot atâtea postulate ardente pentru emanciparea şi
întărirea românismului în Bucovina, care numai realizând aceste postulate
îşi poate afirma pe deplin poziţia sa de putere şi independenţa sa în cadrele
vieţii politice, sociale şi culturale ale ţării.
Iar pe teren curat politic, tindem la păstrarea neştirbită şi
dezvoltarea autonomiei ţării ţinând totdeauna cont, de o parte, de
237
interesele mari ale monarhiei întregi, a cărei parte constitutivă o formează

ducatul Bucovinei, ţinem cont, de altă parte, de interesele românismului,
care este cel mai natural şi credincios apărător al Monarhiei la răsărit.
Pentru întărirea şi asigurarea poziţiei de drept public al ducatului
Bucovinei, vom conlucra la câştigarea deplinei sale independenţe în toate
afacerile privitoare la administraţie, justiţie şi comunicaţiune şi vom căuta
ca, prin înfiinţarea unei curţi de apel şi a unei direcţiuni a căilor ferate în
ţară, să asigurăm independenţa aceasta a ducatului şi să-l ferim de orişice
amestec nechemat şi nebinevenit al provinciilor vecine, fără de a voi însă,
cât de puţin, a ne ingera în afacerile interne ale acestora.
Este frumoasă şi justă, este sublimă ţinta ce ne-am pus şi ne
angajăm solemn a lucra din toate puterile noastre, neobosit, ca să ducem
cauza poporului român înainte, să o apropiem cu paşi siguri de realizarea
completă.
Avem însă deplină conştiinţă a greutăţii şi seriozităţii acestei mari
lucrări, care nu mai este chemarea unui om, sau a unor oameni, ştim prea
bine că pentru realizarea unor astfel de probleme înalte şi adânc tăietoare
în viaţa unui stat se recere o muncă asiduă, neîntreruptă de rosturi întregi
de oameni şi ştim prea bine că numai noi şi numai pe cale ziaristică, nu
putem ajunge la ţinta dorită.
Întregul popor român din Bucovina, conştient şi umăr la umăr,
solidar în toate interesele sale vitale, trebuie să lucreze cu plan şi bine
organizat, ca munca şi sacrificiile cele mari să-şi poată aduce roadele
contemplate.
Organizarea politică a întregului popor român din Bucovina,
închegarea într-un partid naţional puternic, fără nici o deosebire de clasă
socială, este deci cea mai apropiată ţintă şi primul pas, ce trebuie să-l
facem, ca să putem continua cu succes calea pe care am pornit.
În jurul acestui punct ne vom grupa deocamdată toate puterile şi
convinşi că vom întâmpina iubirea şi încrederea poporului român zicem:
Înainte cu Dumnezeu!”210
Activitate
Tinerii politicieni în frunte cu Iancu Flondor şi George Popovici,
nemulţumiţi de activitatea conducătorilor partidului, formează un nou Comitet
de conducere. Ia fiinţă, de fapt, un nou partid, pe care noi l-am numit Partidul
Naţional Român Radical (Ion.I. Nistor, în “Istoria Bucovinei” îl numeşte,
Partidul Poporal Naţional). Este acel partid al viitorului, de care aminteam ceva
mai devreme. Din acel moment, societatea politică “Concordia”, care
impropriu se mai numea Partidul Naţional Român, devine o grupare politică
insignifiantă, pusă în slujba unor interese politice personale. Ziarul “Gazeta
238
Ioan Cocuz
Bucovinei” îşi încetează activitatea.

În aceste condiţii apare la Cernăuţi, ziarul “Patria”, organ al Partidului
Naţional Radical Român din Bucovina. Sufletul ziarului va fi Valeriu Branişte
care vine la Cernăuţi la chemarea fruntaşilor politici Iancu Flondor şi George
Popovici. Iniţial, Branişte fusese solicitat să preia redacţia ziarului “Gazeta
Bucovinei” care era în declin, propunându-i-se titularizarea ca profesor la
catedra de limba şi literatura română a Universităţii din Cernăuţi, ce urma să
devină vacantă prin pensionarea lui I.Gh. Sbiera211. Deoarece nu avea cetăţenie
austriacă, pentru a nu atrage atenţia autorităţilor, se înscrie ca student
“extraordinar” al universităţii din Cernăuţi212.
Valeriu Branişte soseşte în capitala Bucovinei, la sfârşitul lunii iunie
1897, semnând, imediat, cu Modest Grigorcea, contractul de editare al ziarului
“Patria”. Se formează un comitet de redacţie al cărui preşedinte era Iancu
Flondor, delegat – Modest Grigorcea, membri fiind deputaţii români din dieta
Bucovinei şi din Camera deputaţilor a Parlamentului Imperial213.
La 2/14 iulie 1897, apare primul număr al ziarului “Patria” al cărui
director era Valeriu Branişte fără a fi menţionat în caseta tehnică. În subsolul
paginii a treia, erau menţionaţi editorul – dr. Emilian Criclevici şi redactorul
responsabil – Dimitrie Bucevschi. Ziarul apărea de trei ori pe săptămână şi se
tipărea la Societatea tipografică bucovineană din Cernăuţi214.
“PATRIA” este bine primită în Bucovina ca şi în ţară şi provinciile
istorice româneşti, aflate sub stăpânire străină: “Cu mare bucurie, cu o bucurie
nespus de mare, a îmbrăţişat “Deşteptarea” ieşirea noii gazete “Patria”. Bucuria
“Deşteptării” e cu atât mai mare, deoarece ea, biata, rămăsese singură o bucată
de vreme, fără pic de ajutor în vălmăşagul luptei. De aceea “Deşteptarea” îi
zice din toată inima: bine ai venit soră, pe mândrele plaiuri ale Bucovinei, hai
la luptă, să luptăm cum se cade pentru propăşirea şi drepturile poporului român,
a cărui voce nefăţărită trebuie să fim…Şi ce frumos nume mai poartă noua
gazetă ! Căci care nume e mai măreţ sub soare decât “Patria”? “Patria” se
cheamă ea, pentru că pentru patrie – pentru mândra Bucovină – unde zac
mormintele moşilor şi ale strămoşilor noştri şi unde noi ne-am născut şi ne-am
deprins a trăi…pentru patria de care suntem lipiţi cu toată fiinţa noastră, şi pe
care o iubim mai mult ca ochii din cap – pentru această patrie, voieşte noua
gazetă “Patria” să lupte”215.
Editorialele lui Valeriu Branişte publicate în ziar, aveau ca semn
distinctiv un asterisc, foiletoanele le semnează “vbr”, “b-a-z”, unele articole
fără ascuţiş politic le semnează cu numele său real. După numărul 300 al
ziarului “Patria”, articolele sale se răresc, deoarece autorităţile îl căutau pentru
a-l expulza, datorită activităţii sale politice. Ultimul număr în care poate fi
recunoscut, cu certitudine, scrisul său este 324. Comparând stilul lui gazetăresc,
239
având o puternică tentă personală, noi credem că am identificat şi alte editoriale

scrise de Branişte şi publicate în ziarul “Patria” şi după numărul 324, fără a
avea semnul distinctiv.
Situaţia în care se aflau românii din Bucovina, la sfârşitul veacului al
XIX-lea, este extrem de plastic zugrăvită în articolul Românii din Bucovina
sunt un Christos bătut în cuie, apărut în ziarul “Deşteptarea”: “unde ne
întoarcem tot dăm de neamuri venetice, care după ce ne-au luat averile,
slujbele, meşteşugurile şi neguţătoriile, ne urgisesc, ne batjocoresc, ne împing
şi ne calcă în picioare, fără nici o mustrare de cuget…am ajuns zile de acelea,
să vedem cum ţărănimea, leagănul limbii şi al legii noastre româneşti, cu
sarcina cea grea a lipsei de avere, a lipsei de învăţătură şi a lipsei de
meşteşuguri folositoare, se suie pe brânci, greu oftând, pe muntele Golgota, ca
acolo, liftele străine în chiote şi strigăte de bucurie, s-o răstignească”216.
Ca director al ziarului “Patria”, Valeriu Branişte desfăşoară o intensă
activitate de redeşteptare naţională: “Erau timpuri grele, notează Branişte.
Bărbaţii ajunşi la conducerea destinelor poporului nostru, pe nesimţite s-au
apropiat pe atâta de culisele palatului guvernamental pe cât s-au depărtat de
inima poporului, încât era primejdia de tot aproape, ca voinţa poporului să fie
zero, iar influenţa guvernului totul, în tabăra politicienilor care reprezentau aşa
zis partid român”217.
Partidul Naţional Român–Concordia, de după 7 martie 1892, se
complăcea într-o stare de pasivism politic, dăunător intereselor naţionale
româneşti. Referindu-se la această situaţie, într-unul din editorialele sale,
Valeriu Branişte scria: “Bucovina este pământ istoric românesc cum rar alt colţ
de pământ locuit de români. Cele mai glorioase reminiscenţe istorice naţionale
sunt legate de această ţărişoară care cuprinde atâtea monumente de strălucire
naţională, aici zac osemintele lui Ştefan cel Mare, aici monumentele atâtor
domni ai Moldovei, aici sunt mănăstirile ridicate spre veşnica pomenire
eroismului românesc, sânge român a îngrăşat acest pământ şi sudoare română l-
a cultivat[…]. Trăim la finea unui secol în care s-a redeşteptat conştiinţa
naţională[…]. Nu este oare un sacrilegiu, o trădare a celor mai sfinte tradiţii
naţionale, când urmaşii glorioşilor străbuni dau pradă străinismului acest
clenodiu naţional?”218.
Situaţia impunea reorganizarea Partidului Naţional Român, pe baze
largi, reprezentative, cu conducători energici, cu un program care să slujească
interesele românilor bucovineni, să antreneze masele la viaţa politică naţională.
Grupul de oameni politici radicali, lansează lozinca: “Nu din graţia
guvernanţilor ci din voinţa nestrămutată a poporului, bazaţi pe drept şi dreptate,
voim să ştim conduse interesele naţiunii româneşti pe pământul Bucovinei”219.
Programul ziarului “Patria”, era programul Partidului Naţional Radical
240
Ioan Cocuz
Român220.
Reorganizarea partidului impunea, în primul rând, un program clar,
concret, viabil, care, pornind de la realităţile economice, sociale şi politice din
Bucovina, să propună soluţii eficiente.
Pornind de la faptul că în Bucovina nu exista o industrie naţională şi, ca
atare, nici o burghezie numeroasă şi puternică, clasa de mijloc fiind ca şi
inexistentă, partidul şi-a îndreptat atenţia, cu precădere, asupra agriculturii:
“Suntem un popor agricultor […] de aceea şi atenţia noastră trebuie să se
îndrepte cu încordare înzecită şi însutită asupra agriculturii noastre, asupra
stratului de agricultori şi, prin ridicarea şi întărirea lui, să ridicăm puterea
neamului nostru”221.
Două erau cauzele stagnării progresului în agricultura bucovineană:
situaţia politică nefavorabilă românilor şi conservatorismul ţăranului român
faţă de orice noutate în domeniu. De aceea era necesară înfiinţarea unor şcoli
de agricultură pentru ca ţăranul “să fie pus în posibilitatea de a ţine pasul cu
exigenţele timpului în care trăim ca să poată cultiva pământul său, cât se poate
de raţional, ca să se stoarcă pământului roadele cele mai bune şi în cantitate cât
se poate de mare şi să-şi susţină cu succes poziţiunea în concurenţă economică
cu celelalte popoare şi ţări”222. Înfiinţarea Şcolii româneşti de agricultură din
Rădăuţi era un prim pas în această direcţie.
Deşi pe teren şcolar s-au făcut destule lucruri bune pentru ţăranii
români, paradoxal, prin ridicarea din rândul ţărănimii a unor intelectuali, a unor
specialişti în diferite domenii, a fost văduvit agricultorul: “Am lipsit pe ţărani
de cele mai bune forţe ale sale, fără să-i dăm în schimb aproape nimic prin ce i-
am întări poziţiunea economică. Din băieţi de ţărani, ori gospodari – cum se
zice în partea locului – am făcut “domni” de toate categoriile, numai gospodari
culţi n-am făcut. Am întărit din şirele ţărănimii toate celelalte straturi ale
poporului nostru şi stratul principal al agricultorilor l-am lăsat la mila
sfântului”223.
Evident, sintagma de “gospodari culţi” se referă la acei ţărani care
practicau o agricultură, pe cât era posibil, de tip modern, al căror rezultate
economice şi tip de gospodărie puteau constitui exemple de urmat de ceilalţi
ţărani, ştiut fiind faptul că ţăranul, mai curând face ce vede la vecin, decât ce-l
sfătuiesc “domnii”.
Partidul Poporal Naţional concluziona că: “Este deci timpul suprem să
ne îndreptăm întreaga luare aminte în direcţiunea aceasta şi să nu mai lăsăm
dezvoltarea agriculturii noastre, la voia întâmplării, ci să lucrăm conştienţi şi cu
plan, ca să creem în şirele poporului nostru un strat de gospodari culţi, căci
aceştia n-au să mai fie numai puterea economică, ci au să ne înlocuiască şi
burghezia, clasa de mijloc a Apusului”224.
241
Pornind de la două recente numiri în administraţia Fondului religionar

gr.or., a doi germani, Alfred Adelsberger şi Sholz, caracterul ocult al acestor
numiri, fără concurs, excluzându-se astfel tineri români excelent pregătiţi,
partidul combătea metodele administraţiei austriece care favoriza pe străini, în
general, şi pe germani, în special, la ocuparea diferitelor funcţii, în detrimentul
românilor: “E prea frumos şi onorific să fii german. Dar această calitate nu dă
privilegii prevalente”225.
Privind asupra structurii etnice a funcţionarilor din Bucovina, reiese
clar în evidenţă, existenţa unei discrepanţe nete, între străini care ocupau marea
majoritate a funcţiilor în toate structurile societăţii bucovinene, şi români care,
datorită sistemului, cu greu puteau accede la aceste funcţii. Toate aceste
realităţi duc la concluzia că autorităţile habsburgice considerau funcţiile de stat
un apanaj al germanilor, în primul rând, în vederea conservării şi fortificării
germanismului, asigurării hegemoniei sale în Bucovina. Partidul Naţional
Radical Român ia o atitudine tranşantă în această problemă: “În numele
poporului nostru protestăm contra încercărilor de a introduce, fie şi pe ascuns
în viaţa birocraţiei indigene, crezul despre privilegiile germanismului. În ţara
noastră, o asemenea tendinţă e o ofensă făţişă […] ca amici ai guvernului
(deputaţii români din parlamentul imperial s-au alăturat grupării autonomiste a
primului ministru Badeni), îl prevenim să pună capăt acestor subcurente, ce
încep a se ivi destul de accentuat şi a constitui un pericol pentru prestigiul şi
popularitatea instituţiunilor publice, subminând credinţa în obiectivitatea şi
imparţialitatea lor. Noi stimăm sincer pe puţinii conlocuitori germani, dar vom
combate, neadormit şi fără cruţare, teutonizarea oficiilor noastre”226.
Prezentând în paginile sale aceste probleme, ziarul “Patria” scria:
“Supunem aceste observaţii luării aminte a dirigenţei partidului nostru, şi
aşteptăm demersurile cele mai energice”227.
Politica antiromânească a autorităţilor habsburgice din Bucovina se
manifesta din plin şi în domeniul şcolar. Astfel a fost numit în funcţia de
inspector şcolar al judeţului Suceava, district cu populaţie predominant
românească, polonezul Carol Kuczynski. Arătând că “Noul inspector şcolar al
districtului Suceava, este însă şi străin, în consecinţă, deja în urma originii sale,
nu va putea corespunde în măsura cerută intereselor învăţământului în districtul
şcolar românesc”228, conducerea partidului pretinde necondiţionat “justa
considerare a elementului românesc în toate ramurile vieţii publice din
Bucovina”229.
Problema folosirii limbii române în toate domeniile de activitate din
Bucovina era de fapt o problemă politică, de mare importanţă, deoarece limba
este o parte constitutivă, esenţială, a vieţii naţionale, parte organică a vieţii
private, de familie, sociale şi culturale a poporului român. În aceste condiţii,
242
Ioan Cocuz
ziarul “Patria” se întreabă: “Ce ţinută va urma partidul nostru în chestiunea

aceasta, ca să se valideze pe deplin şi dreptul istoric, şi dreptul firesc al limbii
noastre în Bucovina şi ce dispoziţiuni va lua, ca o iniţiativă a guvernului în
direcţiunea aceasta să nu ne găsească nepregătiţi şi neorientaţi”230.
IANCU FLONDOR
Membru marcant al Partidului Poporal Naţional
În această luptă intelectualitatea română juca un rol important deoarece

“…numai în strânsă legătură cu poporul, putem să însemnăm ceva în stat şi
poporul numai prin noi poate să se afirme corect”231.
Linia de conduită şi de acţiune a Partidului Naţional Radical Român,
tactica şi strategia sa, erau determinate şi de raporturile existente între acesta şi
stat. Dacă raporturile între partid şi guvern nu erau încă clarificate, raporturile
cu Parlamentul Imperial erau clare. În acest sens, clubul format din deputaţii
români în Reichsrath sprijinea majoritatea parlamentară a primului ministru
Badeni. Această orientare a parlamentarilor români se datora recunoaşterii
aspiraţiilor naţionale şi autonomiste româneşti faţă de hegemonia germanilor şi
politica lor centralistă. În parlamentul imperial această majoritate era formată,
pe lângă deputaţii români şi din deputaţii naţionalităţilor slave şi din două
grupări germane (clubul Di Pauli şi clubul Falkenheyn). Pare curios faptul că
românii au acceptat să colaboreze în Parlamentul Imperial cu o grupare politică
având în componenţă grupuri slave. Doar la prima vedere pare un paradox
politic, în realitate, existând între cluburile slave o stare de inamiciţie, românii
aveau posibilitatea să se retragă oricând, dacă interesele româneşti o cereau, sau
dacă ar fi sesizat o atitudine agresivă din partea slavilor. Explicând această
orientare a grupului parlamentar român, “Patria” aprecia că “Deputaţii noştri
sprijinind acest minister, trebuie să fi avut în vedere momente serioase, care l-
243
au determinat la acest demers. Ei trebuie să ştie precis, că ne putem aştepta să

vedem realizat cel puţin minimul absolut necesar al dezideratelor noastre” 232.
Deputaţii români priveau totuşi cu destulă suspiciune activitatea guvernului
Badeni deoarece: “suntem încă departe de a putea constata o promovare justă şi
de tot binevoitoare a cauzelor noastre”233.
Dacă la nivel central, cel puţin principial, raporturile dintre
parlamentarii români şi majoritate, deci cu guvernul Badeni, erau bune, nu se
poate spune acelaşi lucru despre atitudinea autorităţilor bucovinene, faţă de
români: “Cum suntem sprijiniţi de organele competente pe terenul şcolar, pe
acel teren pe care se edifică tăria şi gloria fiecărei naţiuni? Aici fiecare zi ne
aduce un nou afront aplicat drepturilor noastre celor mai sfinte şi mai clare. Aşa
cum e organizată şcoala în Bucovina, ea e cea mai frornică distrugătoare a
neamului românesc. Nici nu poate fi altcum, dacă în fruntea organizaţiunii
noastre şcolare stă un bărbat care nu cunoaşte nici trebuinţele ţării şi limba ei.
Existenţa lui la acest post înalt de conducător e cea mai gravă insultă, ce s-a
putut aduce ţării. Astfel suntem trataţi pe toate terenele”234.
Partidul “liberal” din Bucovina, prin intermediul organului său de presă
“Bukowiner Nachrichten” îi atacă dur pe deputaţii români pentru sprijinirea
majorităţii parlamentare. Răspunzând atacurilor, P.N.R.R. arată că românii
bucovineni aprobă poziţia parlamentarilor săi, consecinţă firească a situaţiei din
Bucovina: “Locul românilor e în partea acelora care recunosc egala
îndreptăţire a naţiunilor[…]. Românii nu pot face cauză comună cu aceia care
proclamă principiul superiorităţii unei rase, cu aceia care reclamă pentru
poporul lor hegemonia şi privilegii şi pun pe celelalte popoare într-un raport de
eternă vasalitate”235.
Partidul german din Bucovina, pretins liberal, a catalogat aderarea
clubului parlamentar român la gruparea majoritară, autonomistă, din
Parlamentul Imperial, drept o “eroare politică”, dacă nu chiar trădare naţională,
motivând că atitudinea ostilă a germanilor faţă de români se datorează acestei
orientări.
Nimic mai fals. Raporturile dintre germani şi români în general, şi
dintre germanii din Bucovina şi românii de aici, în special, nu datează din anul
1897. Se reaminteşte celor de la “Bukowiner Nachrichten” că între 1861 şi
1879, în plină înflorire a centralismului german, românii din Bucovina au avut
de suferit multe nedreptăţi din partea germanilor. Amintim aici eliminarea
limbii române din învăţământ, prin aşa numita “Neuschule”, dându-se cale
liberă germanizării învăţământului din Bucovina.
Orice manifestare şi activitate naţională în viaţa publică, inclusiv pe
terenul bisericesc, a fost suprimată. În această perioadă, germanii din Bucovina
au sprijinit guvernul, fără nici un scrupul, pentru a face imposibilă orice
244
Ioan Cocuz
dezvoltare naţională românească în stat. Timp de aproape două decenii, sub

guvernările lui Schmerling, Herbst şi Giskra, Auersperg–Lasser, germanii au
dus o politică antiromânească, reprimând orice sentiment naţional negerman.
Funcţiunile au devenit germane fiindcă nu s-a admis să se înfiinţeze în ţară alte
institute mai înalte de învăţământ, decât germane236.
Partidul german “pseudoliberal” din Bucovina acuza pe deputaţii
români din Parlamentul Imperial: “comitem o trădare naţională, dacă nu ne
aruncăm orbeşte în braţele acelui germanism, care de la 1861, până în anul
Domnului 1897, ne-a fost şi ne este cel mai periculos duşman al dezvoltării
naţionale”237. Aceiaşi talmiliberali (falşi liberali, n.n. I.C.) acuză fruntaşii
politici români de miopie şi, că făcând parte din majoritatea parlamentară, se
aruncă în braţele slavismului.
Răspunzând acuzaţiilor aduse de “Bukowiner Nachrichten”, P.N.R.R.
răspundea în ziarul “Patria”: “Ar fi o miopie politică nescuzabilă, dacă nu ne-
am da pe deplin seama de pericolul ce ne ameninţă, deşi în alt chip, dar tot atât
de puternic, din partea slavismului şi va trebui să avem ochii în patru, ca în
lupta noastră, pentru a scăpa de o belea, să nu dăm de alta, dar, tocmai din
consideraţiunea aceasta, ne-am aliat pe baza programului autonomist, cu
partidele din majoritate”238.
Se preciza care sunt condiţiile participării clubului parlamentar român,
alături de coaliţia majoritară: „Noi construim un partid naţional independent şi
mergem alături cu alte partide ale monarhiei numai câtă vreme alianţa dintre
noi va fi bazată pe dreptate şi încredere reciprocă. În lărgirea şi stabilirea
autonomiei Bucovinei pe baze fireşti, încât poporul nostru să se poată
manifesta pe deplin în toate ramurile vieţii publice, conform importanţei sale,
trecutului şi numărului său, vedem mediul necesar pentru libera dezvoltare a
românismului din Bucovina şi totodată cea mai puternică garanţie contra
tuturor pericolelor de deznaţionalizare, vină ele din partea slavă sau
germană”239.
Clubul român, ca şi celelalte cluburi parlamentare ale dreptei,
negociază cu primul ministru Badeni condiţiile participării la această coaliţie,
condiţiile sprijinirii acestui guvern. Un lucru era, însă sigur: „Românii din
Bucovina nu pot sprijini regimul, până atunci, până nu vor avea garanţii
neîndoielnice, că spiritul duşmănos nouă, al administraţiei din ţară, nu se va
schimba din temelii, astfel ca să reprezinte adevăratele interese ale populaţiunii
şi ţării, încetând de a mai fi duşman dezvoltării fireşti naţionale şi încetând de a
mai aservi menirea ei unor tendinţe meschine. Nu putem sprijini regimul, până
nu ni se va considera just, limba şi legea în toate oficiile, până nu se va sista
sistemul pervers de astăzi de a ne servi dreptatea prin oameni care nu ne cunosc
nici graiul, nici datinile şi obiceiurile, nu putem sprijini regimul până atunci,
245
până nu se va da drum liber învăţământului naţional, de jos până sus şi până nu

ne va aduce pe noi în posesiunea noastră strămoşească a bisericii şi averii
noastre bisericeşti”240.
Pentru demascarea diversiunii ziarului „Bukowiner Nachrichten” şi a
şefului talmiliberalilor dr. Rott care „ne conjură să alungăm din sufletul nostru
ura în contra poporului german”241, ziarul „Patria”, în numele Partidului
Naţional Radical Român, răspunde: „Oricine trebuie să recunoască că nu
luptăm în contra poporului german. Nu e însă vina noastră, dacă liberalii caută
a împiedica, cu violenţă, justa dezvoltare a drepturilor popoarelor întrunite în
Austria, dacă ei calcă în picioare prestigiul parlamentului. Noi fiind crunt loviţi
în interesele noastre, nu putem fraterniza cu cei ce doresc îngenuncherea
noastră […] Dacă ne ataşăm unei majorităţi autonomiste este pentru că încolo
ne dirijează programul nostru autonomist. Alăturea de noi luptă şi fracţiuni
germane”242.
La 2-14 septembrie 1897, s-a întrunit la Cernăuţi, sub preşedinţia lui
Victor Stârcea, Comitetul Naţional, pentru a se pronunţa asupra situaţiei
politice şi adeziunii deputaţilor români la majoritatea autonomistă de dreapta.
Au participat Iancul Lupu, dr. Ion Ţurcan, Eugen Stârcea, Nicolae Mustaţă,
Eudoxiu Hurmuzachi, Ioan Volcinschi, Modest Grigorcea, dr. George
Popovici, Dimitrie Socolean, dr. Nicu Blându, Ilarion Onciu, Varteres Pruncul,
Constantin Popovici, Ion Dihon, George Şandru, Zaharie Voronca. Deputatul
George Popovici a schiţat liniile generale ale programului autonomist majoritar
din Parlamentul Imperial, raporturile existente între cluburile parlamentare
naţionale componente ale majorităţii şi ale acestora cu cabinetul Badeni.
GEORGE POPOVICI
Membru marcant al Partidului Poporal Naţional
246
Ioan Cocuz
După dezbateri atente şi după analiza amănunţită a situaţiei politice,

Comitetul a votat următoarea hotărâre: „Comitetul Partidului Naţional Român,
în deplin acord cu atitudinea politică şi procedarea deputaţilor clubului român
din senatul imperial, aprobă solidaritatea deputaţilor români cu majoritatea
parlamentară a senatului imperial, consimte ca clubul român al senatului
imperial să sprijinească regimul în lucrarea pentru realizarea principiilor
enunţate în proiectul de adresă al majorităţii senatului imperial şi aşteaptă ca
regimul să ţină pe deplin seama de justele dorinţe ale ţării şi populaţiunii
româneşti. Îndeosebi Comitetul Partidului Naţional Român ţine mult ca
administraţiunea în ţară să fie pusă în conformitate cu principiile exprimate de
majoritatea senatului imperial şi să fie condusă în direcţiunea naţională şi
autonomistă, în spiritul şi sensul acestor principii”243.
Considerăm că se impune o analiză a principiului autonomist, valoarea
lui pentru românii din Bucovina, noţiunea de autonomie în sens austriac
constituţional.
Prin Legea nr. 145/21 decembrie 1867, întreaga putere de guvernământ
aparţinea Coroanei de Habsburg, deci era centrală. Coroana exercita această
putere, prin miniştri responsabili şi organismele subordonate acestora, care erau
oficiile de stat. Aceste oficii aveau ca sarcină principală respectarea cu stricteţe
a legilor fundamentale ale statului. Oficiile erau responsabile şi pentru
administrarea conformă cu legislaţia statului, a provinciilor imperiului.
Prin Legea nr.141/21 decembrie 1867, se stabilea competenţa
Parlamentului Imperial care se compunea din Camera superioară sau Camera
seniorilor şi Camera deputaţilor aleşi.
Articolul 11 al acestei legi prevedea că „parlamentul este competent în
toate acele afaceri, care se referă la drepturile, obligaţiile şi interesele care sunt
comune tuturor ţărilor care sunt reprezentate în parlament, întrucât aceste
afaceri nu sunt a se trata comun între ţările Coroanei Ungare şi între acelea ale
statului austriac”. Parlamentul imperial îşi manifestă competenţa prin votarea
legilor pe baza iniţiativei proprii şi a ministerelor. Ele au controlul asupra
executivului statului. Are dreptul de a interpela miniştrii, controlează actele
administrative ale guvernului, numeşte comisii şi membrii acestora cărora
ministerele sunt obligate să le dea informaţiile solicitate, are dreptul de a pune
sub acuzare miniştrii.
Delegaţiile au sarcina de a se ocupa de problemele comune ambelor
state din monarhie.
Dietele ţărilor imperiului sunt competente acelor probleme legislative
care nu sunt rezervate parlamentului imperial.
Pentru Bucovina, competenţele dietei sunt precizate în Legea nr. 20/26
februarie 1861, având titlul „Landes – Ordnung und Lantags – Wahlordung für
247
das Herzgothum Bukowina”. Legislaţia Bucovinei este aprobată de dietă şi

sancţionată de împărat. Dreptul de iniţiativă legislativă îl are guvernul şi dieta.
Administrarea ţării, controlul administraţiei comunale, problemele şcolare şi
bugetul ţării ţin de competenţa dietei.
Am schiţat, în linii generale, competenţele diferitelor organisme,
conform Constituţiei imperiale, pentru a înţelege noţiunea de autonomie.
Autonomia deplină ar însemna independenţa completă a ţărilor în
privinţa legislativă şi administrativă faţă de organismele subordonate
ministerelor. Acesta ar însemna o descentralizare accentuată care ar depăşi
limitele constituţionale. Dar, conform Constituţiei, numai o parte, neînsemnată,
ce ţine de domeniul economicului şi administrativului, intră în competenţa
ţărilor.
În acest context, tendinţa provinciilor componente ale Coroanei era, ca
şi în cadrul Constituţiei, să se ţină seama de limitele geografice în ceea ce
priveşte aria de competenţă. În această privinţă, Bucovina nu se bucura de
întreaga autonomie, datorită faptului că instituţii ale sale (justiţie, finanţe, căile
ferate) erau subordonate unor organisme din Galiţia.
În acest sens, în programul politic al Partidului Naţional Radical
Român, un punct distinct, era aşezarea organelor administrative şi executive de
stat în limitele geografice ale Bucovinei.
Referindu-se la felul în care autorităţile bucovinene aplicau legile
fundamentale ale ţării, “Patria” arată că “Articolul 19 din legile fundamentale
de stat, care constată egala îndreptăţire a naţionalităţilor şi dreptul inviolabil al
acestora la susţinere şi dezvoltare, în special dreptul la instrucţiune în propria
limbă, în cea mai mare parte, până astăzi, a rămas un principiu fundamental de
stat, fără ca în mod satisfăcător, prin alte legi, să fie definită executarea acestui
principiu. Executarea lui, până acum, este dependentă de graţia organelor
statului. Răzleţite şi nesatisfăcătoare ordinaţiuni ministeriale şi ale guvernelor
locale există, nimic însă normativ, afară de ceva puţin în legile şcolare
poporale”244.
Aşadar, în cadrul Imperiului, cele trei principii, federalist, centralist şi
autonomist existau.
Federaliştii doreau împărţirea Austriei în mai multe state, care să-şi
reglementeze singure raporturile dintre naţiunile componente. Din punctul de
vedere al românilor, acest principiu ar putea fi acceptat, cu condiţia ca
Bucovinei să i se asigure deplina autonomie.
Centraliştii susţineau hegemonia germană, zădărnicind reglementarea
raporturilor lingvistice şi decretând limba germană ca limbă de stat, sau salvând
posesiunea faptică actuală, lozinca majorităţii parlamentare din timpul
cabinetului Windischgraetz245. În Bucovina, principiul centralist era îmbrăţişat
248
Ioan Cocuz
de partidul liberal german (talmiliberalii, n.n. I.C.). Pentru românii bucovineni,

aplicarea acestui principiu ar fi fost o adevărată calamitate.
Autonomiştii doreau păstrarea caracterului istoric al ţărilor şi al
actualului raport cu statul, amplificarea competenţelor administrative ale
provinciilor şi reglementarea problemelor naţionale, prin legi parlamentare,
eventual votate de dietă. Acesta era principiul acceptat de români, pe baza
căruia deputaţii noştri în parlamentul imperial au intrat în majoritatea
parlamentară de dreapta.
În sfârşit mai era un curent neparlamentar, care susţinea federalizarea
naţiunii, care ar împărţi Imperiul după posesiunea teritorială a diferitelor
naţionalităţi, înlăturând vechile limite istorice ale ţărilor246.
Faţă de aceste curente, guvernul central de la Viena avea următoarea
poziţie: planurile federaliste nu sunt acceptabile, centralismul german, datorită
art.19 din Legea fundamentală de stat, nu mai este posibil. Guvernul recunoaşte
ţările din care este format imperiul, le recunoaşte ca individualităţi istorice
inviolabile în perspectivă şi în principiu, era de acord cu lărgirea autonomiei
ţărilor, amplificarea agendelor şi activităţii guvernului central. Problema
naţionalităţilor a încercat să o rezolve prin ordonanţe guvernamentale, ceea ce
de fapt a stârnit nemulţumirea.
Această problemă era rezolvabilă pe cale legislativă. Dar în
parlamentul imperial va fi de promulgat o lege: “care să mulţumească partidele
naţionale, căci aproape imposibil va fi a întruni majoritatea necesară: singurul
punct stabil ar putea fi polonii, care nu au ce cere, cehii din pretenţiunile lor nu
vor lăsa, slovenii asemenea, tot aşa germanii. A încrede această legislaţiune
însă dietelor, va fi imposibil, căci minorităţile din diferitele ţări nu s-ar
considera. Unicul expedient ar fi ca parlamentul să fixeze principiile generale,
iar dietele ţărilor, pe baza acestor principii, scutitoare ale minorităţilor, să aducă
legile particulare pentru fiecare ţară, obligatorie, atât pentru oficiile de stat şi
cele autonome, precum şi legi prin care dietelor să le fie posibil controlul
deplin în privinţa împlinirii acurate a acestor legi”247.
Reglementarea raporturilor naţionale pe cale legală în cadrul
Constituţiei actuale reprezintă, aşadar, o garanţie pentru păstrarea autonomiei
ţărilor şi încetarea conflictelor naţionale, frecvente, datorate legislaţiei
imperfecte.
Din acest punct de vedere programul politic al Partidului Naţional
cuprindea şi autonomia Bucovinei, căile de realizare corectă a acesteia.
Analizând viaţa politică din Bucovina, se poate afirma fără putinţă de
tăgadă că progresul realizat în domeniul politic, în secolul al XIX–lea nu era
valabil în totalitate şi pentru români. Deşi proclama egalitatea limbilor
naţionale în viaţa publică, şi, implicit, şi egalitatea naţiunilor respective, “[…]
249
în Bucovina puterea publică nu se exercită în limba popoarelor care locuiesc în

această ţară. Şi este expresia aceluiaşi fapt, dacă zicem că acea putere nu se
exercită prin înseşi naţiunile acestei ţări”248.
Este adevărat că în unele instituţii, dar în număr redus, românii ocupă
funcţii ale statului şi exercită o foarte mică parte a autorităţii publice. Dar felul
în care ocupă aceste funcţii, modul în care ei trebuie să exercite puterea ce li se
încredinţează, îi îndepărtează, într-o măsură mai mică sau mai mare, de limba
poporului, de sufletul poporului din care fac parte: “poporul băştinaş este străin
de toate autorităţile instituite pentru dânsul, dar nicidecum ieşite din mijlocul
său[…]. Şi din acest fapt urmează, ca de sine, nepăsarea poporului faţă cu tot ce
priveşte fiinţa şi schimbarea în lăuntrul autorităţilor publice. Pentru poporul de
aici, numai faptul că autoritatea instituită pentru dânsul este ceva ce nu face
parte din viaţa neamului său, este un fapt deplin, pe care-l ştie şi a cărui
importanţă zilnic i se impune, dar de formele acestor autorităţi, de schimbările
mici şi mari[…], nu-i pasă deloc[…]. Nu-i pasă de acestea, fiindcă nu se
aşteptă ca asemenea transformări să schimbe aceea ce e esenţial pentru dânsul,
adică faptul că el este şi rămâne străin de exerciţiul puterii publice”249.
Situaţia impunea ca, în programul Partidului Naţional Radical Român,
să fie prevăzute obiective, măsuri, acţiuni, în special pentru conştientizarea
ţăranului român, să-l antreneze la exerciţiul puterii publice.
În preajma începerii noului an şcolar, ziarul “Patria” face o corectă
analiză a învăţământului din Bucovina, situaţia în care se aflau românii, în
raport cu acesta: “Avem lipsă de ţărani români culţi, avem lipsă de meseriaşi şi
industriaşi români, de funcţionari români, profesori, medici şi avocaţi români,
care nu numai de origine să fie români, ci în toate fibrele vieţii lor să se
manifeste spiritul naţional românesc. Ce avem până acum este cu mult prea
puţin faţă de necesităţile poporului nostru şi nu stă în raport cu numărul şi
importanţa poporului român în Bucovina”250.
În şcolile din Bucovina, creaţii ale unui sistem ce nu corespundea
necesităţilor românilor, spiritul naţional era interzis, alungat. În şcolile
poporale, autorităţile urmăreau făţiş germanizarea românilor, prin obligarea
elevilor să înveţe limba germană, în detrimentul limbii române, clasele paralele
de la gimnaziul din Suceava nu sunt decât o…iluzie naţională, tendinţa
germanizării planului de învăţământ fiind evidentă. Şcolile speciale de la
Câmpulung şi Rădăuţi, nu sunt altceva decât debuşeuri ale germanizării. Cât
priveşte şcoala reală gr.ort. din Cernăuţi, facultatea de ştiinţe juridice şi
facultatea de filozofie, numărul elevilor şi studenţilor români este extrem de
mic. În toate aceste instituţii de învăţământ, germanismul, în special, şi
străinismul, în general, constituie o serioasă piedică în dezvoltarea naţională a
românilor. Sunt prea vizibile maşinaţiunile autorităţilor austriece, care vizează
250
Ioan Cocuz
transformarea Bucovinei într-o insulă a germanismului în răsăritul Europei. O

singură constatare vine să confirme afirmaţiile noastre. La peste o sută de ani
de la anexarea Bucovinei de către Austria, românii, singurul element important
băştinaş al ţării, nu au nici o şcoală medie cu limba de predare română, iar
“drăguţul de împărat” le-a dăruit la “centenar” o universitate germană şi nu una
românească.
Şi în acest timp ”noi am fost cei modeşti, îndelung răbdători şi devotaţi
germanismului, noi totdeauna ne-am purtat onest faţă de dânşii, chiar şi atunci
când ne suspicionau cu “daco–românism” şi alte veleităţi dizolvente de stat,
nici astăzi, deşi am avea cuvinte puternice, nu le suntem duşmani, fiindcă aşa
ni-e firea, dezvolte-se cât de intensiv germanismul, noi piedici nu-i vom pune,
dar ne vom opune din toate forţele dezvoltării extensive în sarcina noastră”251.
Ordinul Consiliului şcolar al Bucovinei prin care era eliminată din
cataloagele şcolare rubrica “naţionalitatea şcolarului”, introducându-se în
schimb, rubrica “limba maternă”, ce urma să fie stabilită de învăţător sau
dirigintele clasei, pe baza observaţiilor proprii, a stârnit indignarea tuturor
românilor, deoarece îi lipsea pe părinţi şi pe copii de posibilitatea de a-şi afirma
naţionalitatea. Prin constatarea limbii materne de către învăţător, se deschidea
calea falsificării statisticilor şcolare, în detrimentul românilor. Aceste fapte ca
şi altele demonstrează “reaua credinţă a guvernului local şi a autorităţilor
şcolare, care pentru a ne sparge şirele şi a ne descompune, protejează slavismul
pe socoteala noastră, nu însă de dragul slavismului, pe care îl neîndreptăţeşte
unde poate, ci din motivul diabolic, de a vârî certe, frecări şi neîncredere între
noi, ca astfel ţinându-ne locului, într-o luptă fără rost, să-şi poată face liber
trebuşoarele asupra noastră [...] în meschinăria aceasta şi-a antrenat guvernul şi
pe aşa numiţii ruteni tineri, care sunt gata în teorie şi praxă a da tot ajutorul
posibil politicii şcolare locale, care, aşa se vede, pentru dânşii se rentează”252.
Conştiinţa naţională a românilor din Bucovina se constituia într-un
protest viu faţă de violarea drepturilor naţionale. De aceea toţi românii,
mobilizaţi de P.N.R.R., aveau datoria de a căuta “căi şi mijloace şi vom afla, ca
să delăturăm aceste piedici nefireşti, aşezate în calea progresului nostru
naţional, ca să putem da drum liber învăţământului naţional”253.
În toamna anului 1897, proiectul pentru reorganizare a Partidului
Naţional Radical Român era gata, fiind trecut prin toate comisiile. În fruntea
partidului se afla o “dirigenţă” formată din deputaţi români ai Parlamentului
imperial şi din dieta Bucovinei, reprezentanţii districtelor româneşti, directorul
ziarului “Patria”. La nivel imediat inferior se situau comitetele districtuale ale
partidului, cele din oraşe şi reprezentanţii partidului din fiecare comună.
Antrenarea la viaţa politică naţională a celor mai largi pături şi categorii
sociale, din toate districtele Bucovinei, a contribuit la conştientizarea maselor,
251
maturizarea lor politică la radicalizarea programului partidului, a ridicat pe o

treaptă superioară lupta naţională. Conştient de rolul maselor în viaţa politică a
ţării, Valeriu Branişte scria, în numele dirigenţei partidului: “un partid politic
dacă voieşte să îmbrăţişeze viitorul ţării şi populaţiunii în al cărui nume se
constituie, trebuie necontenit să lărgească cercul combatanţilor săi, gregari şi
căpitani”254.
În acest sens au acţionat conducătorii partidului şi prin cele şapte
rezoluţii referitoare la direcţiile de acţiune ale partidului, antrenând la
conducerea destinelor poporului români din toate categoriile şi păturile sociale.
Din motive de strategie şi tactică de partid, aceste rezoluţii nu au fost date
publicităţii, dar din întreaga activitate a partidului, acestea pot fi sesizate.
Principiul liberei întruniri pe care se baza Partidul Naţional Radical Român nu
excludea existenţa societăţilor politice, dimpotrivă, în concepţia “dirigenţei”
partidului, societatea politică “Concordia” nu trebuia desfiinţată, ci sprijinită
să-şi reorienteze activitatea, conform noilor obiective ale partidului. Se avea în
vedere înfiinţarea de noi societăţi politice româneşti în districtele Bucovinei255.
Reorganizarea partidului impunea dezvoltarea pe o arie mai largă nu
numai a activităţilor şi acţiunilor cu caracter strict politic, ci şi activităţilor
segmentelor economico–sociale ale societăţii bucovinene. Noua organizare a
partidului impunea înfiinţarea de noi societăţi nu numai politice ci şi culturale,
economice, dezvoltarea şi intensificarea activităţii societăţilor deja existente.
Acest aspect al activităţii era considerat chiar una din condiţiile existenţei
partidului. Referindu-se la rolul pe care Partidul Naţional Radical Român
trebuie să-l joace în viaţa politică a Bucovinei, Valeriu Branişte scria: “Nu ne
îndoim că elementele noi aduse în fruntea vieţii de partid vor fi pătrunse de
conştiinţa gravei responsabilităţi ce le incumbă şi vor contribui din toate forţele
lor, ca viaţa noastră naţională să ia pe toate terenele, un avânt care va purta în
sine garanţia izbândei”256.
Ideea fundamentală care stătea la baza activităţii partidului era
scoaterea politicii românilor bucovineni de sub tutela guvernului şi
subordonarea acesteia intereselor româneşti: “Voim să facem politică din
voinţa liberă a poporului întreg şi nu din graţia guvernului a cărui artă de
guvernământ se reducea la tradiţionalul “divide et impera”257.
Solidaritatea naţională izvorâtă din voinţa fermă şi cunoaşterea
intereselor care legau indisolubil pe toţi românii bucovineni şi afirmarea
drepturilor cetăţeneşti, constituia garanţia viitorului. În condiţiile când
“…duşmanii noştri ne tratează drept o masă inertă, incapabilă de-a participa
activ la conducerea destinelor ţării şi neputincioasă în cunoaşterea şi afirmarea
drepturilor sale, astăzi, când duşmanii motivează făţiş neîndreptăţirile ce ni le
fac, cu lipsa de cultură şi conştiinţă a poporului nostru, astăzi ne servesc
252
Ioan Cocuz
probele despre maturitatea politică a poporului nostru, cea mai neîndoielnică

demonstrare că poporul nostru este atât de înaintat în cultură, atât de conştient
şi pătruns de sentimentul datoriei cetăţeneşti şi a responsabilităţii ce urmează
din această conştiinţă, încât liniştit putem zice că poporul român din Bucovina
s-a afirmat şi se afirmă drept un factor politic naţional puternic şi serios”258.
În toamna anului 1898, au loc în Bucovina, alegeri pentru dietă.
La 9 august 1898, este dată publicităţii hotărârea guvernului privind
organizarea alegerilor: “Cu privire la încheierea periodului VIII al dietei
ducatului Bucovinei, se escriu alegeri generale noi pentru dieta ducatului
Bucovina în conformitate cu dispoziţiunile articolelor 19,20,21 ale
regulamentului pentru alegeri dietale.
Ca cercuri electorale pentru alegerea deputaţilor din comunele rurale
sunt în vigoare cercurile politice anterioare enumerate în art. 6 al
regulamentului pentru alegerile dietale, iar ca localitate de alegere, domiciliile
oficiile districtuale politice anterioare, desemnate îndeosebi în articolul 7 al
acestui regulament pentru alegeri.
Timpul şi locul alegerilor se stabilesc în modul următor:
I. Pentru comunele rurale, ziua de 22 septembrie 1898 şi anume în

cercurile rurale:
1. Cernăuţi 8. Stăneşti
2. Coţmani 9. Zastavna
3. Rădăuţi 10. Vijniţa cu Putila, în localitatea Vijniţa
4. Sadagura 11. Gura Humorului cu Solca
în localitatea Gura Humorului
5. Siret 12. Câmpulung cu Dorna
6. Storojineţ în localitatea Câmpulung
7. Suceava
Dacă alegerile în unul din cercurile mai sus citate nu se pot ţine în ziua
de 22 septembrie a.c. din cauza vreunei piedici prevăzute în articolul 45 al
regulamentului pentru alegerile dietale, sau nu se pot termina în aceeaşi zi, se
amână, respectiv se contină în conformitate cu dispoziţiunile legale citate în 23
septembrie 1898.
II. În oraşele Cernăuţi, Rădăuţi, Siret şi Suceava va avea loc alegerea în
27 sept 1898 şi pentru cazul că nu se pot încheia, se va continua în 28 sept
1898.
III. Alegerea deputaţilor camerei comerciale şi industriale va avea loc
la 26 septembrie 1898, în localul oficial al acesteia.
253
IV. Alegerea deputaţilor din curia a II-a a marii proprietăţi (art.2. al

regulamentului pentru alegerile dietale), va avea loc la 30 septembrie 1898.
Odată cu acestea sunt invitaţi membrii primei curii a marii proprietăţi
ca, în sensul art.9 al regulamentului pentru alegerile dietale, să transmită bilele
lor de votare preşedintelui i.r. al ţării, până la 30 septembrie 1898.
Lista persoanelor îndreptăţite la alegere în curia a II-a a marii
proprietăţi, conform art.23 al regulamentului pentru alegerile dietale, precum şi
lista acelor persoane, care în sensul art.15 al regulamentului pentru alegeri sunt
îndreptăţite a lua parte la alegerea de deputaţi în un cerc electoral al comunelor
rurale ca electori (Wahlmanner), o vor publica ulterior, în “Czernowitzer
Zeitung”.
Cernăuţi, 9 august 1898.

President i.r. al ţării
Bar. Bourguignon”259
În timpul acestor alegeri, izbucneşte un conflict deschis între Partidul

Naţional Radical Român şi guvern. Aşa cum se obişnuia, în urma tratativelor
duse de guvernul central de la Viena şi deputaţii români din Parlamentul
Imperial, a fost fixat numărul de mandate ce urmau să fie repartizate românilor
de către guvernul Bucovinei. Respectând formal acordul, guvernul Bucovinei,
obişnuit cu astfel de practici, şi-a rezervat dreptul de a verifica candidaturile
românilor, admiţându-le numai pe acelea care-i conveneau. Guvernul nu dorea
să scape din mână controlul asupra dietei, urmărind să împiedice emanciparea
vieţii politice româneşti de sub tutela sa.
Partidul Naţional Radical Român refuză să mai accepte compromisul
umilitor din trecut, intrând astfel în conflict deschis cu guvernul. Alegerile care
se pregăteau erau deosebit de importante pentru românii bucovineni care
aşteptau de la noua dietă o schimbare de esenţă a stărilor de lucruri din
Bucovina: “De o deosebită importanţă vor fi aceste alegeri pentru noi românii,
care aşteptăm de la noua dietă o schimbare esenţială a stărilor ţării în favoarea
populaţiunii noastre. Schimbarea aceasta depinde de la bărbaţii care vor reuşi la
alegeri să facă parte din corpul legiuitor şi de la programul politic cu care vor
intra în dietă”260.
Era deci firesc ca partidul să-şi îndrepte întreaga atenţie asupra
campaniei electorale: “Campania electorală ce vom întreprinde şi reuşita ei este
de importanţă decisivă pentru viitorul ţărişoarei noastre. De la compoziţia
dietei viitoare depinde întreaga direcţiune ce o va lua viaţa politică şi naţională
a ţării”261.
Partidul Naţional Român aprecia corect situaţia politică din Bucovina,
254
Ioan Cocuz
ponderea diferitelor partide şi grupări politice: “Singurul element politic serios

şi firesc, chemat să imprime caracterul său vieţii politice a ţării, este atât în
urma importanţei sale actuale, cât şi în urma valorii sale istorice, poporul
român. Toate pretinsele partide politice din Bucovina sunt mici grupări de
interese mai restrânse, sau filiale de ale partidelor din afara de frontierele ţării,
aşa încât nu pot cuprinde în programul şi activitatea lor întreaga ţară cu toate
interesele ei bine înţelese şi nu ne pot da scutul absolut necesar faţă de
ingerenţele străine”262.
În comparaţie cu celelalte partide din Bucovina: “Singur Partidul
Naţional Român este eminamente partid al ţării. Pe acest motiv, nu exagerăm
deloc dacă susţinem că întregul mers al lucrurilor în ţară depinde de la reuşita
partidului naţional la alegeri şi activitatea ce o va dezvolta în afară de dietă”263.
În ziua de 3/15 august 1898, are loc la Cernăuţi, sub preşedinţia lui
Iancu Lupul, şedinţa Comitetului naţional al partidului, în care s-a dezbătut şi
stabilit tactica partidului în alegeri, componenţa noului Comitet naţional, în
conformitate cu cele şapte rezoluţii adoptate, convocarea adunărilor electorale
districtuale şi alegerea reprezentanţilor fiecărui district în Comitetul naţional.
S-a luat hotărârea ca la fiecare adunare electorală districtuală să participe
câte un delegat al Consiliului Naţional.Au fost cooptaţi în Dirigenţa partidului
George Popovici şi George Vasilco. Referitor la nominalizarea candidaţilor, s-a
luat hotărârea ca aceasta să se facă în următoarea şedinţă a Comitetului
Naţional”264. A fost votată, în unanimitate, orientarea pentru alegerile ce
urmau: “facem politică din voinţa naţională şi nu pe placul stăpânirii”265.
Partidul Naţional Radical Român, eminamente partid al ţării, corespunzând,
prin urmare, tuturor intereselor româneşti şi Bucovinei, lansează un apel la
unitatea naţională: “Toţi românii, atât cei din marea proprietate, cât şi cei din
oraşe şi comunele rurale, trebuie să se grupeze în jurul unui singur stindard:
programul naţional, căci tocmai solidaritatea românilor, fără deosebire de clasă
şi cerc de interese, constituie importanţa “per excelentiam” politică a poporului
român în viaţa politică a Bucovinei”266.
În perioada care a urmat, s-au desfăşurat adunări electorale districtuale:
Cernăuţi – 10/22 august 1898 – grădina hotelului Weiss, delegat al Comitetului
Naţional, Ioan Volcinschi; Suceava – 9/21 august – grădina societăţii “Şcoala
Română”, delegat Varteres Pruncul; Rădăuţi – 7/19 august – hotelul Bucovina,
delegat Modest Grigorcea; Câmpulung Moldovenesc – 10/22 august – hotel
comunal, delegat dr. Emilian Criclevici; Gura Humorului – 9/21 august – sala
hotelului Mittelmann, delegat dr. Nicu Blându; Siret – 11/23 august – delegat
George Şandru; Storojineţ 9/21 august – sala hotelului “Central”, delegat dr.
Iancu Flondor267.
255
IMAGINE DIN STOROJINEŢ
Participanţii la aceste adunări s-au pronunţat pentru deplina solidaritate

a românilor din Bucovina, sub steagul luptei ridicat de Partidul Naţional
Radical Român: “ românii întregii ţări se prezintă astăzi strâns legaţi, într-un
singur mănunchi, în Partidul Naţional Român, care pe baza unui program
unitar, va lupta sub deviza solidarităţii naţionale, uniform pentru revendicarea
drepturilor poporului român, pentru restabilirea adevăratului caracter al ţării,
pentru progresul cultural şi economic”268.
În majoritatea oraşelor şi districtelor politice româneşti, Suceava,
Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Cernăuţi, Storojineţ, cu prilejul
adunărilor electorale, s-au constituit comitete electorale şi au fost aleşi “bărbaţii
de încredere” în Comitetul Naţional: “Rezultatul acestor alegeri ne probează
viul interes al poporului român pentru viaţa constituţională. Bărbaţi de
încredere sunt aleşi gospodari, învăţători, preoţi, funcţionari şi mari proprietari,
încât, la sfatul comun vom vedea întrunite toate păturile poporului român, cu
aceleaşi drepturi şi dorinţe. Această alcătuire este singura reprezentanţă
adevărată a poporului nostru, chemată a decide asupra destinelor poporului, pe
care însuşi trebuie să şi le făurească”269.
Au existat, este drept, şi cazuri, puţine la număr, când unii politicieni,
urmând ambiţii personale, sau făcând jocul căpitanilor districtuali, n-au aderat
la programul partidului. Este cazul arhimandritului Ciuntuleac, stareţul
mănăstirii Sf. Ioan din Suceava, care în politică “…jucase toate apele”270.
Aceste tendinţe au fost izolate, fără ecou în popor.
Adunările electorale din oraşe şi districte au ales comitete electorale
formate din câte 10-12 membri.
256
Ioan Cocuz
Districtul Suceava
Comitet electoral compus din: Ioan Grigorovici, Constantin Moraru,
Ioan Doroftei, Ioan Cercavschi, Constantin Berar, Ştefan Ştefaniuc şi ţăranii
Varter Pruncul, Vasile Blându din Bosanci, Ioan Poleac din Stroieşti, Leon
Popovici din Udeşti, George Andrieş din Poieni, Ioan a lui Toader Papuc din
Lisaura.
Comitetul electoral din oraşul Suceava era format din: Varteres
Pruncul, Simion Florea Marian, Constantin Cosovici, Eusebie Popovici, Ioan
Teleagă, Mihai Sârbu, Mihai Pohoaţă, Ilarion Onciul, dr. Florea Lupu, Nicolae
Munteanu, Epaminonda Popovici, Isidor Paiuc.
Districtul Rădăuţi
Comitet electoral districtual compus din: Samuil Petrescu, Teodor
Pătraş, Dimitrie Dan, G. Brăilean, O. Gherman, ţăranii: Z. Zub din Horodnicu
de Sus, Dimitrie Pauliuc din Frătăuţii Vechi, G. Nistor din Vicovul de Sus,
Onofrei Teleagă din Horodnicul de Jos, Petru Vicol din Volovăţ, Constantin
Giurgiu din Satul Mare, Nicu Popescu din Straja, Grigore Chifan din Vicovu de
Jos, Vasile Jacotă din Frătăuţul Nou, Petru Hrişcă din Gălăneşti.
Pentru Comitetul Naţional: Samson Petrescu, Dimitrie Gallin,
D.Pauliuc.
Districtul Cernăuţi
Comitet electoral districtual compus din: A. Berariu (Ceahor), Stratulat
(Voloca), Gh. Hostiuc (Camena), Ianovici (Voloca), Vasile Marcu (Cuciur
Mare), Zaharia Voronca (Mihalcea), Gribovici (Stăneşti), Cosovici (Cuciur
Mare), Ioan a lui Nicolae Onofreiciuc (Voloca), Ciolac (Molodia), Simion
Bercea (Ostriţa), V.Negruţi (Ceahor), Paul Cudeba (Ţureni), Reus (Mihalcea),
G.Bejinariu, D.Cepişca, Salomian, S.Simionovici (Cuciur Mare), C.Voronca
(Corovia).
Pentru Comitetul Naţional: Artemie Berariu şi Grigore Hostiuc.
Districtul Gura Humorului

Comitetul districtual Gura Humorului şi Solca: G. Boca, Dimitrie
Brăilean, Nicolae Donisă, D. Gemănar, E.E. Ghiuţă, L. Grigorovici, V. Halip,
M. Iliuţ, T.Iliuţ, C. Isopescu, D. Marcu, T. Pahomi, E. Paşcovici, A.
Procopovici, D. Sahlean, G. Şesan, C. Scânteuţă.
Pentru Comitetul Naţional: Dimitrie Brăilean, V. Halip, G. Gemănar.
Districtul Câmpulung Moldovenesc

Comitetul districtual format din: T.V. Ştefanelli, Vasile Deac, G.
257
Balmoş, T.Leuştean, V. Boca, Nic. Lomicovschi, Eusebie Constantinovici,

V.Ţurcan, Matei Lupu.
Pentru Comitetul Naţional: Matei Lupu, Eusebie Constantinovici, T.
Leuştean, George Balmoş.
Districtul Storojineţ
Comitetul electoral districtual: Iancu Flondor, Modest Grigorcea,
Ioachim Pătraş, Nicu Filievici, Max Mitric, Ioan Grigorovici, Al. Burlă,
D.Grigorovici, C. Burlă, I. Piotrovschi, I. Jancovschi, G.Giurumia, Al. Goian,
Eudoxiu Ursachi, Gr. Costaş, Mihai Bendeschi.
Pentru Comitetul Naţional: Mihai Bendeschi, Constantin Păuş, Al.
Burlă.
Siret
Pentru Comitetul Naţional: M. Percec, Nicolae Totoiescul.
Cernăuţi
În Comitetul municipal: Dionisie Bejan, Atanasie Pridie, Onesim
Ţurcan, Eud. Procopovici, George Popovici, Radu Grigorcea, E. Bocancea, D.
Socolean, Vasile Găină, Nicu Blându, Ioan Paşcan, Cantemir, Pitei, Hostiuc,
Al. Homiuca, Iliuţ, C. Berariu, Gr. Halip.
Pentru Comitetul Naţional: Atanasie Pridie, E. Procopovici, G.
Halip271.
Potrivit constituţiei austriece, alegerile fiind indirecte, listele
alegătorilor erau afişate în primăriile comunale şi supuse controlului public.
Alegătorii desemnau, la rândul lor, electorii, care votau candidaţii pentru dietă.
Guvernul, prin intermediul căpitanilor districtuali, iar aceştia la rândul lor, prin
autorităţile comunale, dirijau alegerile în sensul dorit.
O sarcină importantă a partidului, în perioada pregătitoare alegerilor,
era antrenarea populaţiei, în special a ţărănimii, la acţiunea de verificare şi
respingere a tuturor listelor de alegători aranjate în favoarea guvernului:
“Listele de alegători şi alegerea electorilor formează pentru noi, în adevăr, linia
în care am postat avangarda […] Controlarea neobosită a listelor şi alegerea de
electori independenţi şi devotaţi partidului, aceasta e problema pe care în acest
stadiu al campaniei electorale, avem să o deslegăm”272. De aceea ziarul “Patria”
cheamă “întreaga inteligenţă română din fiecare comună […], ţinerimea noastră
care cu ardoare urmăreşte dezvoltarea spre bine a iubitei sale naţiuni, să
activeze pentru ca alegătorii din comunele rurale să se grupeze în jurul unor
români, împiedicând, în aceste fel, pe căpitanii districtuali […], acei faimoşi
furnizori de deputaţi […], să-şi exercite nefasta lor influenţă”273.
258
Ioan Cocuz
O luptă electorală aprigă s-a declanşat, în special, în comunele rurale

între alegătorii români şi autorităţi, care căutau să impună oamenii credincioşi
guvernului. Referindu-se la aceasta, ziarul “Patria” scria: “Conştiinţa
alegătorilor s-a trezit şi populaţia ţării nu mai doreşte să lase drepturile sale
pradă volniciei căpitanilor districtuali”274. Abuzurile săvârşite de Duzinkiewicz,
căpitanul districtului Suceava, care l-a proclamat, în pofida opoziţiei populare,
pe arhimandritul Ciuntuleac, deputat din partea cercului electoral al comunelor
rurale Suceava, ca şi altele din celelalte districte din Bucovina, au făcut ca
Partidul Naţional Radical Român să “atragă atenţia preşedintelui ţării asupra
acestor cazuri flagrante de violare a constituţiei şi sugrumare a libertăţii
cetăţeneşti. Reclamăm alegeri libere, căci numai astfel pot lua curs firesc
treburile ţării atât de dezolante prin păcatele trecutului”275.
În ziua de 18/30 august 1898, are loc la Cernăuţi prima şedinţă a
Comitetului Naţional al partidului, în noua sa alcătuire: preşedinte – Iancu
Lupul, vicepreşedinţi – dr. Iancu Flondor şi Modest Grigorcea, secretar – dr.
Nicu Blându, membri – Cristofor Aritonovici, George Balmoş, Dionisie Bejan,
Mihai Bendeschi, Artemie Berariu, Vasile Blându, Dimitrie Brăilean, dr.
Valeriu Branişte, Alecu Burlă, Miron Călinescu, Eusebiu Constantinovici, dr.
Emilian Criclevici, Ion Dihon, Ioan Doroftei, dr. Dimitrie Gallin, Dimitrie
Gemănar, Lazăr Gherman, Grigore Halip, Valeriu Halip, Eudoxiu Hurmuzachi
(Doxuţă), Grigore Hostiuc, Toader Leuştean, dr. Matei Lupu, Dimitrie Pauliuc,
Constantin Păuş, Mihai Percec, Samuil Piotrovschi, Ioan Pohoaţă, Constantin
Popovici, Eusebiu Popovici, dr. George Popovici, Atanasie Pridie, dr. Eudoxiu
Procopovici, Varteres Pruncul, Dimitrie Socolean, Teodor Stefanelli, Eugen
Stârcea, dr. Iancu Tabora, N. Totoiescul, dr. I. Ţurcan, George Vasilco, dr. Ioan
Volcinschi, Zaharia Voronca276.
Ordinea de zi era următoarea:
1. “Raportul Dirigenţei despre activitatea organizaţiei noi de partid
despre adunările electorale constituante şi trimiterea bărbaţilor de încredere;
2. Atitudinea Partidului Naţional Român în campania electorală pentru
dieta ţării;
3. Redactarea manifestului electoral;
4. Desemnarea de deputaţi pentru dietă;
5. Eventuale”277.
Reprezentanţii tuturor românilor din Bucovina au proclamat, cu acest
prilej, solidaritatea naţională, aprobând în unanimitate programul electoral al
Partidului Naţional Radical Român: “Partidul Naţional Român este singurul
partid serios de guvernământ care îmbrăţişează toate interesele ţării. Germanii
bucovineni sunt colonişti şi funcţionari, care au copleşit ţara, polonii sunt
funcţionari şi mari proprietari, evreii sunt comercianţi, mişcarea din sânul
259
poporului rutean este numai un reflux al luptei rutenilor din Galiţia, prin
urmare cu centrul intereselor în afară de ţară, singur Partidul Naţional Român
cuprinde în sine, toate păturile ţării, de la marea proprietate până la populaţia
comunelor rurale”278.
La punctul doi din ordinea de zi, Comitetul Naţional hotărăşte ca
partidul să participe la alegeri cu candidaţi într-un oraş şi în şapte circumscripţii
electorale ale comunelor rurale şi anume: Cernăuţi, Storojineţ, Siret, Rădăuţi,
Suceava, Câmpulung Moldovenesc şi Gura Humorului, astfel nominalizaţi: dr.
Nicu Blându – districtul Cernăuţi, Modest Grigorcea – districtul Storojineţ,
Tudor Flondor – districtul Siret, Samuil Piotrovschi – districtul Rădăuţi,
Varteres Pruncul – districtul Suceava, dr. George Popovici – districtul
Câmpulung Moldovenesc, Iancu Lupul – districtul Gura Humorului”279.
În aceeaşi zi, Comitetul naţional lansează, prin ziarul “Patria”
manifestul:
“Către alegătorii români – pentru dieta ţării a Ducatului Bucovinei
Escriindu-se alegeri noi pentru dieta ţării, s-a întrunit comitetul
naţional, care în virtutea organizaţiunii noi de partid este reprezentanţa
legitimă a poporului român din Bucovina şi susţinând nealterat programul
naţional proclamat la 7 martie 1892 a decis să intre în campania electorală
pentru dieta ţării cu candidaţii săi proprii, chemaţi a afirma fără şovăire
în corpul legiuitor drepturile poporului român.
Conştient de înalta importanţă a momentului şi de grava
responsabilitate ce urmează din actuala situaţiune, a ţinut comitetul
naţional să se adreseze către toţi alegătorii români ai ţării, ca în virtutea
solidarităţii naţionale şi a disciplinei de partid să proceadă toţi unitar întru
afirmarea şi apărarea drepturilor noastre inalienabile.
Alegători români !
Preabunul nostru Împărat şi Duce al Bucovinei, serbează jubileul
de 50 ani al Domniei Sale prea înţelepte, de care sunt strâns legate
revendicaţiunile poporului nostru: desfiinţarea boierescului, desrobirea
ţăranului, libertatea proprietăţii, învăţământul obligatoriu, autonomia şi
independenţa ţării; cuvine-se deci, ca poporul român, pururea credincios
moşiei şi neamului său, să aducă în momentul când intră în lupta pentru
afirmarea drepturilor sale constituţionale, omagiu de iubire şi devotament
preluminatului Domn jubilant şi să înalţe spre Ceruri rugi ferbinte, ca
atotputernicul Dumnezeu să-i dea încă mulţi ani întru binele şi progresul
ţării şi poporului.
Poporul român din Bucovina, ca element băştinaş, ţine cu sfinţenie
la caracterul istoric românesc al ţării, al cărui purtător este atât în urma
260
Ioan Cocuz
trecutului său, cât şi a importanţei sale culturale şi numerice şi reclamă,

prin urmare, ca întreaga dezvoltare a ţării să fie pe deplin între limitele
trase de tradiţia istorică şi necesităţile politice, culturale şi economice ale
elementului românesc constitutiv de stat.
Poporul român ţine neclintit la autonomia ţării garantată prin
diploma împărătească de la 9 decembrie 1862 şi legile fundamentale ale
Monarhiei, reclamă recunoaşterea deplină a drepturilor istorice politice,
care urmează din poziţiunea autonomă a ţării şi tinde la completa
independenţă a ţării faţă de celelalte regate şi ţări ale Monarhiei, nu numai
în privinţa politică–administrativă, ci şi în cele judiciare şi economice–
culturale.
În deplina conştiinţă a importanţei culturii naţionale pentru
desăvârşirea poporului conform exigenţelor timpului şi trebuinţelor sale
sufleteşti, reclamă învăţământul naţional, începând cu şcoala poporală
până la terminarea şcolii medii, de toate soiurile şi insistă ca la supremul
corp de instrucţiune din ţară, la universitate, să se ţină seama în mod
corespunzător şi de trebuinţele, care rezumă din învăţământul naţional
pentru poporul român.
Ca fii credincioşi ai sfintei noastre biserici drept măritoare,
reclamăm deplina ei autonomie, convocarea neîntârzâiată a congresului
bisericesc; dorim sincer susţinerea păcii confesionale şi respingem prin
urmare toate atacurile, care ar tinde să tulbure această pace.
Ţinem ca lupta noastră să urmeze strict pe cale legală şi în spirit
adevărat constituţional, respectând drepturile tuturor cetăţenilor noştri,
fără deosebire de naţionalitate şi confesiune, cât şi ale ţărilor şi regatelor,
cu care împreună alcătuim gloriosul Imperiu Habsburgic.
Nu tindem la trezirea şi dezvoltarea urii şi ostilităţilor naţionale,
care frământă astăzi Monarhia întreagă, ci dorim sincera împăcare,
bazată pe dreptate şi încredere reciprocă.
După ce progresul naţiunii noastre e în strânsă legătură cu
bunăstarea economică a întregii ţări, mai ales a populaţiunei agricole,
tindem – pe lângă dezvoltarea unor industrii corespunzătoare – la
întărirea economică a proprietarilor agricoli, prin susţinerea întregii
proprietăţi mici, regularea potrivită a creditului agricol, formarea de
asociaţiuni agricole, spre echilibrarea concurenţei în comerciu, asigurarea
agricultorilor contra pagubelor elementare prin regularea râurilor,
dezvoltarea instituţiunei de asiguraţiuni asupra mobilelor agricole, şi prin
regularea chestiunei muncitorilor agricoli.
261
Comitetul naţional, întrunit în şedinţa sa din 18/30 august, a

proclamat în completă unanimitate următorii candidaţi ai partidului
naţional român pentru dieta ţării în districtele electorale ale comunale
rurale, şi anume:
pentru districtul: pentru districtul:
Cernăuţi Dl. Dr. Nicu Blându Rădăuţi Dl. Samuil Piotrovschi
Storojineţ Suceava
Dl. Modest cav. de Grigorcea Dl.Varteres cav. de Pruncul
Sirete Dl. Tudor cav. de Flondor Câmpulung Dl. Dr. George Popovici
pentru districtul:
Gura Humorului Dl. Iancu Lupul
rămânând ca pentru celelalte colegii electorale să se nomineze candidaţii
mai târziu, când va deveni perfectă înţelegerea între partidul naţional şi
reprezentanţii acelor colegii, care nu s-au putut întruni până acuma.
Din încrederea deplină a tuturor reprezentanţilor poporului
român am proclamat aceşti candidaţi şi apelăm la toţi alegătorii români
care ţin la programul naţional să se grupeze în jurul acestor bărbaţi şi să
lucreze din toate puterile lor să reuşească candidaţii noştri la alegerile care
încep la 22 septembrie a.c.
Sus să avem inimile ! Soarta ţării şi a poporului este depusă în
mâinile voastre şi de la voinţa voastră depinde viitorul mai bun şi deplina
asigurare a esistenţei poporului român pe acest pământ istoric românesc.
Înainte cu Dumnezeu sub flamura sfintei cauze a poporului român!
Ca fii credincioşi ai sfintei noastre biserici drept măritoare,
reclamăm deplina ei autonomie,
Iancu Lupul Dr. Iancu cav. de Flondor Dr. Nicu Blându

Modest cav. de Grigorcea”280
Guvernul s-a folosit de toate mijloacele ce-i stăteau la îndemână

pentru a combate candidaţii partidului naţional, nominalizând, în acest scop, şi
unii candidaţi guvernamentali, din rândul românilor, puţini la număr, care au
acceptat colaborarea cu autorităţile, printre aceştia aflându-se arhimandritul
Ciuntuleac la Suceava, Gh. Balmoş la Câmpulung Moldovenesc, Ilarion Onciul
la Rădăuţi. Sistemul alegerilor indirecte practicat în districtele rurale dădea
posibilitatea guvernului Bucovinei ca prin intermediul căpitanilor districtuali şi
al autorităţilor poliţieneşti să “dicteze” liste de alegători, să îndepărteze pe
aderenţii partidului naţional, să facă presiuni asupra electorilor, pentru ca
262
Ioan Cocuz
aceştia să voteze candidaţii agreaţi de guvern. În multe comune din districtul

Suceava, listele cu alegători au sosit, abia în ziua alegerilor, sau în cel mai bun
caz, cu o zi înainte, aşa încât cetăţenii nu au avut timpul necesar să le verifice.
Fruntaşii comunelor, în majoritate aderenţi ai Partidului Naţional Român, nu au
fost trecuţi pe listele de alegători, aşa cum s-a întâmplat la Părhăuţi, Costâna,
Mihoveni, Pătrăuţi, Todireşti. Ziarul “Patria”, sub titlul Violenţele de la
Suceava, demască, în faţa opiniei publice, abuzurile autorităţilor, acţiunile vădit
antiromâneşti ale acestora: “Recomandăm însă aderenţilor noştri să nu-şi piardă
cumpătul şi să comunice toate abuzurile, imediat, telegrafic atât prezidentului
ţării la Cernăuţi, cât şi ministrului – president la Viena, protestând în termeni
energici contra violenţelor revoltătoare care subminează liniştea ţării. Dacă
doreşte guvernul linişte la Suceava, apoi trebuie să depărteze, pe timpul
alegerilor, atât pe căpitanul Duzinkiewicz cât şi pe comisarul Zierhoffer din
district, căci simpla prezenţă a acestor răpitori de drepturi, transpune
populaţiunea într-o agitaţiune, ale cărei consecinţe vor fi tot mai grave”281.
Încă de la sosirea în oraşul Cernăuţi, electorii au fost sechestraţi în
grădina Gruft, păziţi de jandarmi, ameninţaţi că dacă nu votează cu candidatul
guvernamental (care a fost desemnat în persoana lui Gustav Marin – gruparea
conservatorilor germani, abia cu două ore înainte de alegeri), li se vor mări
obligaţiile către stat282.
Încolonaţi, flancaţi de jandarmi înarmaţi, electorii au fost conduşi la
locul unde au “ales” candidatul guvernamental. Relatând modul cum s-au
desfăşurat alegerile pentru districtul Cernăuţi, Valeriu Branişte arăta în
editorialul său, pentru care ziarul “Patria” a fost confiscat: “Grădina lui Gruft,
păzită de jandarmi, a fost mormântul libertăţii electorale. Căpitanul districtului
s-a ţinut de cuvânt şi a “ales”, împlinind vorba cu “ciomagul”, un candidat
clandestin, care nici astăzi nu ştiu “alegătorii” săi, că cine este şi ce este”283.
Referindu-se la faptul că în asemenea condiţii, candidatul partidului, Nicu
Blându, nu a fost ales, acelaşi ziar scria: “Noi ne-am luptat cinstit, am făcut
totul ce ne-a stat în puteri, mai mult nu s-a putut cere de la noi. Rezultatul nu ne
înspăimântă. Ce am dobândit, am dobândit cu puterile proprii, nu cu ajutor de
jandarmi, ci contra jandarmilor. Vom lupta şi mai departe, fără şovăire, fiindcă
dreptatea este de partea noastră”284.
Alegerile din districtele rurale s-au încheiat cu următoarele rezultate :
la Suceava, a câştigat arhimandritul Ciuntuleac cu 57 voturi, contra lui Varteres
Pruncul (20 de voturi); la Câmpulung Moldovenesc a câştigat dr. George
Popovici cu 37 de voturi contra George Balmoş (32 voturi); la Gura Humorului
a câştigat Iancu Lupul cu majoritate de voturi, contra lui Constantin Scânteuţă,
la Siret a câştigat Tudor Flondor cu 63 de voturi, contra 3 voturi ale
oponentului său Arthur Mallek; la Rădăuţi a câştigat, cu majoritate de voturi
263
Ilarion Onciul contra lui Samuil Piotrovschi; la Storojineţ a câştigat Modest

Grigorcea cu 98 voturi, contra 2 voturi ale lui Petru Moroiu; la Cernăuţi a
câştigat Gustrav Marin contra lui Nicu Blându. Acestea au fost rezultatele în
districtele politice româneşti285.
Deci, în comunele rurale, alegerile s-au încheiat cu patru succese ale
candidaţilor Partidului Naţional Radical Român: Iancu Lupul la Gura
Humorului, dr. George Popovici la Câmpulung Moldovenesc, Modest
Grigorcea la Storojineţ şi Tudor Flondor la Siret. La Rădăuţi şi Suceava au fost
aleşi, în condiţiile arătate, Ilarion Onciul şi Emanoil Ciuntuleac, români
“guvernamentali”. La Cernăuţi a fost ales deputat Gustav Marin, membru al
aripei conservatoare a partidului german286.
ARHIMANDRITUL EMANOIL CIUNTULEAC

Stareţul Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou - Suceava
Alegerile în curia marilor proprietari, încheiate la 19 sep/1 oct 1898, au

dat următoarele rezultate: în colegiul I al marilor proprietari au fost aleşi, cu
unanimitate de voturi, dr. Ioan Ţurcan şi Miron Călinescu, iar în colegiul al II-
lea al marilor proprietari au fost aleşi în unanimitate de voturi dr. Iancu
Flondor, Nicolae Mustaţă, George Vasilco şi dr. Iancu Volcinschi”287.
Componenţa noii diete a Bucovinei era următoarea:
Români
I.P.S. Sa Mitropolitul Arcadie Ciupercovici (virilist);
P.C. Arhimandritul Miron Călinescu (colegiul I);
P.C. dr. Ioan Ţurcan (colegiul I);
Dr. Iancu cav de Flondor (colegiul II);
Nicu Mustaţă (colegiul II);
George Vasilco (colegiul II);
264
Ioan Cocuz
P.C. Sa Arhimandrit Emanuil Ciuntuleac (colegiul comunelor rurale);

Tudor cav de Flondor (colegiul comunelor rurale);
Modest cav de Grigorcea (colegiul comunelor rurale);
Iancu Lupul (colegiul comunelor rurale);
Ilarion Onciul (colegiul comunelor rurale);
Dr. George Popovici (colegiul comunelor rurale).
Armeano – poloni
Christof cav de Abrahamowicz (colegiul II);
Zah Bohosiewicz (colegiul II);
Dr. Stefan Stefanowicz (colegiul II);
A. cav de Wiesolowski (colegiul II).
Ruteni
Ierotei Pihuleak (colegiul comunelor rurale);
Dr. Ştefan Smal Stocki (colegiul comunelor rurale);
Nico cav de Wassilko (colegiul comunelor rurale);
E. cav de Zubrzycki (colegiul comunelor rurale).
Germani
Dr. Oscar Skedl, rector univ (virilist);
David Tittinger (camera comercială);
Francisc cav Des Loges (colegiul oraşelor);
Dr. Iosif Rott (colegiul oraşelor);
Gustav Marin (colegiul comunelor rurale);
Dr, Michael Kipper (colegiul oraşelor);
Friedrich Lagenham (camera comercială);
Wilhelm Pompe (colegiul oraşelor).
Alţii
Anton cav de Kochanowski (colegiul oraşelor);
Hieronim conte Della Scala (colegiul comunelor rurale)288.
În cele ce urmează vom face o scurtă prezentare a dietei, în noua sa

componenţă, a ceea ce ar fi putut ea reprezenta pentru Bucovina în următorii
ani. Dieta era compusă din 31 de deputaţi, repartizaţi astfel după naţionalitate:
12 români, 8 germani, 4 armeano–poloni, 4 ruteni, 2 nedeclarându-se pentru
nici o naţionalitate. Numărul mare al deputaţilor germani surprinde, creând
impresia, falsă de altfel, că avem de-a face cu o ţară pe jumătate germană. În
realitate, era vorba, nu de reprezentanţi a populaţiei germane, ci de ai puternicei
birocraţii austriece care sufoca Bucovina. Din punct de vedere politic,
împărţirea în partide a deputaţilor era dificilă, deoarece mulţi dintre ei nu
aparţineau vreunui partid sau grupări politice, fiind pur şi simplu, oameni de
manevră ai guvernului. În aceste condiţii, nu se putea forma o majoritate fără
265
alianţe, deoarece nici un grup nu era destul de puternic ca să o alcătuiască. Nici

chiar grupul românilor, deşi era cel mai numeros, nu putea alcătui o majoritate,
deoarece nu toţi deputaţii erau adepţi ai programului Partidului Naţional
Român, şi erau numai 12 din 31. În ceea ce priveşte situaţia celorlalte grupuri
etnice, rutenii aparţineau la două grupări politice rivale, iar grupul deputaţilor
germani era format din conservatori, naţionali şi liberali. Deşi românii au
pierdut un loc în dietă, faţă de legislatura precedentă, prin faptul că printre
deputaţi se afla Iancu Flondor şi George Popovici, adepţi ai luptei naţionale
active, radicale, interesele româneşti vor fi mai bine reprezentate.
Rezultatele alegerilor au arătat că deputaţii români reprezintă cea mai
importantă forţă în dietă, în jurul căreia se putea constitui singura majoritate
viabilă.
Dar guvernul a manevrat în aşa fel, în alegeri, încât noua dietă, în loc
să ofere garanţia unei activităţi favorabile dezvoltării social economice a ţării,
va dezlănţui vechile conflicte între grupurile politice şi naţionale, care
urmăreau, în primul rând, să înlăture pe români, din viaţa politică decizională
prin alcătuirea unei majorităţi antiromâneşti.
Şi de această dată, sistemul de guvernare habsburgic a dat roade.
Numai în felul acesta se explică faptul că în alegeri guvernul a sprijinit
gruparea “tinerilor ruteni”, a sprijinit pe unii români împotriva românilor
grupaţi în jurul Partidului Naţional Român.
Prezentând, realist, drumul pe care îl va urma Bucovina, în următorii
ani, Valeriu Branişte scria: “Scăpaţi de Goës, mergem sub conducerea
baronului Bourguignon, condus de consorţiul Wurfel et Pompe, cu paşi repezi
spre Pace”289.
Indignaţi de abuzurile săvârşite de guvernul Bucovinei împotriva
românilor în timpul alegerilor dietale, grupul de deputaţi români din
Parlamentul de la Viena, în frunte cu dr. George Popovici şi Ion Ţurcan, au
interpelat guvernul central în această problemă: “Interpelaţiunea deputatului
dr. George Popovici şi soţii, către Excelenţa Sa Ministrul–president în
calitate de conducător al ministerului internelor în privinţa întâmplărilor
de la ultimele alegeri din Bucovina.
Legea electorală pentru Bucovina prevede, în articolul 38, ca
alegătorii să-şi dea voturile conform liberei lor convingeri, fără
considerente secundare egoiste pentru binele public, după cea mai bună
stiinţă şi cunoştinţă a lor. Legea mai dispune ca organele administraţiei
politice să asigure alegătorilor afirmarea liberei lor convingeri.
În loc de a satisface aceste dorinţe, au căutat, tocmai organele
guvernului ţării Bucovina, să împiedice, în cursul alegerilor trecute, cu
toate mijloacele, libera afirmare a convingerii alegătorilor.
266
Ioan Cocuz
Mai ales căpitanii districtuali Barleon şi Duzinkiewicz, precum şi

comisarii Zierhoff şi Matuszewski au falsificat la alegerea electorilor cu
toate practicele posibile, voinţa alegătorilor, iar la alegerea de deputat au
adunat voturi pentru candidatul decretat de guvernul ţării, prin
dispoziţiuni agitatorice, promisiuni şi ameninţări de tot soiul.
Nu poate rămâne amintire că presa din localitate, fără excepţie,
vorbeşte despre o ingerenţă intensivă a consilierului guvernamental
Pompe şi secretarul presidial, căpitanul districtual Wurfel.
Atitudinea aceasta a organelor guvernului se probează prin o
întreagă serie de fapte concrete, ale căror detalii au fost enumerate şi
publice dovedite în numerele 177 şi 178 ale “Patriei”, care apare la
Cernăuţi. Toate foile bucovinene, fără deosebire de nuanţă de partid,
constată la unison, ingerenţele ilicite electorale (cf.d. c. nr. 229/98 a “Buk.
Nachrichten” şi nr.744 a “Buk. Post”) şi în întreaga ţară domină o singură
apreciere, că alegerile trecute au fost o simplă farsă. Dacă mai este
necesară în privinţa aceasta o probă, apoi este suficient faptul că la
Zastavna şi Cernăuţi, s-au ales, la ordinul căpitanilor districtuali, bărbaţi,
pe care alegătorii, nici după nume nu i-au cunoscut.
După ce atitudinea aceasta a organelor guvernului constituie o
flagrantă depăşire a legii şi călcare a jurământului oficial şi este aptă a
nimici cu desăvârşire morala publică, care şi dealtfel este greu
compromisă prin ingerenţele electorale tradiţionale, adresează
subsemnaţii întebarea:
1. Are Excelenţa Sa cunoştiinţă despre ingerinţele amintite ?
2. Cum se poate justifica ?
3. Cum crede Excelenţa Sa să procedeze contra numiţilor
funcţionari, care şi-au uitat de datorie, ca să dea satisfacţie sentimentului
de drept ofensat şi să împiedice pentru viitor repetarea unor astfel de
violări de drept şi depăşire de lege ?
Viena, 20 octombrie 1898. Dr. George Popovici şi soţii”290. Alături
de dr. Popovici, interpelarea a fost semnată de deputatul Ion Ţurcan, dr.
Kronowatter şi de deputaţii italieni.
Scopul imediat pe care l-a urmărit guvernul, aducând în dietă o serie de
oameni politici fără program, voinţă şi convingeri, era alcătuirea unui nou
Comitet al Ţării în care raportul numeric între naţionalităţi, favorabil românilor,
să fie schimbat. Raportul de până acum era, 3 români şi 2 neromâni (un german
şi un rutean din gruparea “rutenilor bătrâni”). Guvernul intenţiona să schimbe
acest raport astfel ca, în afară de mareşalul ţării, să fie ales un singur român,
adăugând un rutean (din gruparea “rutenilor tineri”), un german şi un polonez.
Această intenţie va atrage după sine, o crâncenă luptă politică între Partidul
267
Naţional Român şi guvern. În cazul în care guvernul va putea să-şi ducă la

îndeplinire intenţiile, urmările ar fi fost incalculabile. Atrăgând atenţia asupra
acestei probleme, “Patria” scria: “Noi românii trebuie să ţinem neclintit
raportul de până acum şi sub nici un cuvânt n-avem voie să facem guvernului
concesiunea dorită. Noi suntem elementul băştinaş în ţară; de existenţa noastră
este legat caracterul ţării; noi suntem elementul cel mai puternic şi nouă ne
copete majoritatea în comitetul ţării”291.
Prin organul său de presă, partidul continuă să demaşte acţiunile
guvernului care urmărea “…strivirea naţională politică a românilor”292.
Pe bună dreptate, politicienii români îşi puneau problema contradicţiei
dintre relaţiile românilor cu guvernul central de la Viena şi cel local din
Bucovina: “Pe când deputaţii noştri din Viena sprijină guvernul Thun şi fac
parte din dreapta guvernamentală, suntem aici în ţară prigoniţi, ca şi când am fi
cei mai pronunţaţi adversari ai regimului actual”293.
Oricum, politicienii români şi-au pus foarte serios problema rezolvării
acestui “paradox” şi luarea unei hotărâri şi atitudini demne: “Dacă ar merge
treburile aşa mai departe, atunci ar trebui să se schimbe şi poziţia deputaţilor
din Viena, căci nu putem privi lucrurile altfel, decât după situaţia care ni se
creează aici în ţară, unde suntem persecutaţi şi pentru care stări, va fi
responsabil şi guvernul central din Viena”294.
La 17/29 decembrie 1898, s-au deschis lucrările noii diete a Bucovinei.
Jurământul de credinţă a fost rostit de 31 de deputaţi astfel: 14 deputaţi
au rostit jurământul în limba germană, 13 în limba română şi 4 în limba
ruteană.
Presa vremii a descris extrem de plastic prima şedinţă a dietei:
“Alegerea locurilor în dietă a fost mai mult întâmplătoare, decât după vederi
sau grupuri politice. Singurul rus bătrân şedea în apropierea veselului primar
din Suceava, arhimandritul Ciuntuleac s-a pierdut printre germanii stângii,
contele Della Scalla, care drept program s-a prezentat în uniformă de căpitan de
cavalerie cu sabia şi insignele, s-a rătăcit printre românii care împreună cu
armeano–polonii au ocupat dreapta dietei. Dintre noii deputaţi români am
observat cu plăcere pe domnii dr. I de Flondor, bar. G. Vasilco, dr. George
Popovici de la care suntem în drept a ne aştepta că vor introduce un avânt mai
naţional în dezbaterile şi lucrările dietei. Sunt doar tineri şi dedicaţi cauzei
poporului”295.
Baronul Bourguignon n-a putut ierta Partidul Naţional Radical Român
atitudinea demnă în relaţiile cu autorităţile, rezultatele obţinute, şi mai ales
faptul că pe toate căile a incriminat politica antiromânească, amestecul brutal şi
măsluirea alegerilor, de către căpitanii districtuali, nerespectarea legilor. Şi aşa
cum a promis, a început o puternică ofensivă antiromânească, care lovea grav
268
Ioan Cocuz
interesele naţionale româneşti. Primul obiectiv a fost numirea în funcţia de

consilieri consistoriali a doi ruteni: “Este încă mai presus de orice îndoială că
lovitura aceasta făţişă, la adresa bisericii noastre şi a neamului nostru, s-a pus la
cale în palatul de pe piaţa Austriei cu plan şi scop bine definit. Guvernul local a
reuşit să facă cu consistoriul ceea ce n-a putut face cu Comitetul Ţării, în urma
atitudinii bărbăteşti a deputaţilor noştri, şi anume să introducă între consilieri,
pretinşi reprezentanţi ai poporului rus şi de astă dată, chiar doi deodată”296.
Ziarul “Patria” explică de ce aceşti doi ruteni nu reprezintă, de fapt,
populaţia ruteană din Bucovina, cele două grupări politice rutene, “tinerii” şi
“bătrânii”, fiind reprezentanţii rutenismului galiţian: “Zicem anume “pretinşi”
reprezentanţi ai poporului rus din ţară, căci domnii, care se răţoiesc azi în
politică, sub denumirea de “ruşi tineri”, nici pe departe nu sunt depozitari ai
voinţei poporului rusesc, ci simplamente, creaturi ale guvernului local”297.
Mişcarea făcută de guvern era extrem de periculoasă, la adresa bisericii
ortodoxe pământene şi reprezenta o lovitură pe care catolicismul o dădea
bisericii greco-orientale. Faptul că rutenii veniţi din Galiţia erau greco-catolici,
iar conducătorii acestora s-au erijat în lideri politici ai rutenilor bucovineni,
care erau de religie greco-ortodoxă, a reprezentat poarta deschisă prin care
catolicismul a intrat în Bucovina. Faptul că biserica ortodoxă moldovenească
era astfel lovită, reprezenta o altă cale de penetraţie a catolicismului: “tendinţa
vădită a guvernului, prin numirile aceste de consilieri, este desfacerea bisericii
noastre şi introducerea propagandei catolice în inima bisericii. Ceea ce am
bănuit numai, până acum, iese acum clar şi lămurit la iveală. Primejdia pentru
biserică nu mai rezidă numai în palatul de pe piaţa Austriei, în veleităţile de
prozelitism ale iezuiţilor şi în singuraticii îndivizi atinşi de gălbeaza Pihuleak et
Stocki, ci se introduc chiar în mijlocul consistoriului”298.
Partidul Naţional Radical Român era conştient de pericolul extrem de
grav pentru biserica noastră strămoşească, pentru neamul românesc, şi de faptul
că trebuie reacţionat fără întârziere: “Lovitura dată de guvern bisericii noastre
este semnalul luptei între biserică şi guvern, şi dacă până acum am suferit şi am
înghiţit cu resemnare atâtea nelegiuiri, de dragul păcii, mai simţim atâta forţă în
noi, ca de dragul “bunei păci” să intrăm în război deschis, contra tendinţelor
subversive ale clicii din piaţa Austriei şi contra tuturor uneltelor sale
mârşave”299.
Studenţii români din Viena au trimis un protest contra acelor care
atentau la integritatea bisericii strămoşeşti: “Tinerimea academică română nu
participă la serbările din incidentul reactivării episcopiei titulare de Rădăuţi,
când naţiunea noastră este greu lovită pe terenul naţional bisericesc, prin
condamnabile numiri recente în consistor, săvârşite în favoarea rutenilor.
Ar trebui să punem doliu în faţa acestor enorme pierderi.
269
Titlul arhieresc de Rădăuţi ne pare asemenea blidului de linte din

scriptură.
Tinerimea română regretă adânc slăbiciunea şi condamnă neloialitatea
cercurilor conducătoare bisericii din Bucovina.
Pentru tinerimea bucovineană:
Nicu Dracinschi
Pentru tinerimea ardeleană:
Alexandru Vaida Voievod
Pentru tinerimea din Regatul liber:
Ionel Capşa
Pentru tinerimea macedoneană:
Alexandru Corina”300.
Alegerile pentru Consiliul local Cernăuţi, şi mai ales rezultatele
acestora, reprezenta încă o dovadă a faptului că politica dusă de statul austriac a
dat roade, străinismul instalându-se temeinic în acest vechi oraş românesc.
Administraţia habsburgică a urmărit cu obstinaţie transformarea oraşului
Cernăuţi, într-un oraş german, imprimarea unui caracter german naţional
capitalei Bucovinei. Românii au participat la aceste alegeri pentru ca “…să ne
afirmăm conform importanţei şi numărului nostru, cât şi mai ales, conform
caracterului istoric şi etnic al ţării…N-am izbutit ! faţă în faţă cu noi s-au
constituit străinii, contestându-ne dreptul inalienabil, afirmat de noi în
campania electorală şi de abia jumătate din candidaţii noştri au ajuns la
mandate în consiliul comunal”301.
Implicit, rezultatul alegerii de primar a fost nefavorabil românilor,
primar fiind ales un polon, iar cei doi viceprimari au fost aleşi un evreu şi
un…ceh302.
Nenumăratele atacuri şi lovituri date de guvern românilor impunea de
urgenţă clarificarea raporturilor dintre P.N.R.R. şi guvernul Bucovinei.
În dietă majoritatea era formată din elemente alogene, cu interese
diferite, dar “unite” de guvern, încă din stadiul candidaturilor, printr-un singur
element comun, ostilitatea faţă de români.
Această majoritate dietală, evident artificială, susţinută din răsputeri de
autorităţile administrative ale Bucovinei, nu putea garanta promovarea unei
legislaţii favorabile dezvoltării economice, sociale şi culturale ale ţării.
Singurii care puteau asigura progresul Bucovinei în toate segmentele
societăţii erau românii ce reprezentau elementul constitutiv de ţară.
Partidul Naţional Radical Român atenţiona guvernul asupra gravelor
urmări ale politicii de nerecunoaştere a poziţiei românilor. În această situaţie
“întreaga responsabilitate revine asupra guvernului local şi în special asupra
guvernului Bourguignon, care a creat artificial majoritatea dietală, contra
270
Ioan Cocuz
românilor, contra singurului element capabil de guvernământ. Nu ştim dacă

baronul Bourguignon are conştiinţa că voieşte să guverneze ţara contra
intereselor vitale ale ţării […] dacă nu va înţelege baronul Bourguignon
situaţia şi gravitatea urmărilor, sau înţelegând şi una şi alta, totuşi va persista pe
calea greşită şi fatală de până acum, nu ne rămâne altceva de făcut, decât să
tragem consecinţele din situaţia ce ne-o crează guvernul cezaro–regesc”303.
De altfel, în cuvântarea sa, la deschiderea dietei, dr. Iancu Flondor,
vicepreşedintele Partidului Naţional Radical Român a declarat că “nu va mai
permite ca noi, românii, să fim bagatelizaţi în ţara acesta proprie”304.
Printre deputaţii majorităţii alogene din dieta Bucovinei, majoritate atât
de dragă guvernului, au început să circule proiecte de legi, ce urmau să fie
supuse aprobării dietei, legi ce urmăreau, completa înstrăinare a Bucovinei.
Armeano–polonii au redactat, în acest sens, două proiecte de legi în care cereau
ca inspectoratul şcolar al ţării sau un inspector special să cunoască limba
polonă, iar al doilea proiect se referea la înlocuirea manualelor de limba polonă
aduse din Moravia şi Silezia cu manuale de limba polonă aduse din …Galiţia.
Cei care au reacţionat extrem de virulent au fost …rutenii, deci aliaţi ai
armeano–polonilor, care considerau aceste intenţii polone deosebit de
periculoase pentru propriile lor interese şi ambiţii de expansiune în
Bucovina305. Clubul dietal român cerea: “cu insistenţă şi cu tot dreptul”, ca
manualele şcolare folosite în Bucovina, indiferent în ce limbă sunt ele, să
considere pe deplin istoria şi tradiţiunea ţării, căci numai atunci poate fi
învăţământul în Bucovina cu adevărat învăţământ al Bucovinei”306.
La 10 aprilie 1899, guvernatorul Bucovinei, baronul Bourguignon,
anunţa, în dietă, aspre măsuri împotriva românilor, restrângerea libertăţilor
acordate presei, măsuri restrictive care erau îndreptate, în primul rând,
împotriva ziarului “Patria”, singurul ziar politic al românilor bucovineni307.
Măsurile samavolnice împotriva românilor se ţineau lanţ. Ziarul
“Patria”, în articolul “Era Bourguignon” enumeră cutremurătoarele nedreptăţi
şi samavolnicii la care este supus neamul românesc în Bucovina: “Astăzi un
glas de indignare răsună prin toate părţile Bucovinei, locuite de români. Astăzi
baronul Bourguignon este privit drept omul nefast care a venit ca să ne
desfiinţeze ca naţiune română […]. În dietă, baronul Bourguignon a aliat toate
partidele contra noastră cu scopul lămurit de a ne reduce în comitetul ţării, la o
minoritate de nebăgat în seamă […]. Autonomia ţării, prin uneltirile baronului
Bourguignon, astăzi este aproape o frază goală. Ba, ea este mai mult, se tinde
într-acolo de a preface oficiul comitetului ţării, într-o simplă expositură a
guvernului, prin bucşarea teroristică de amploaiaţi aserviţi lui […]. Ce este mai
sfânt lipit de inima românului, biserica sa, este astăzi pradă celei mai ruşinoase
umiliri. Biserica este o turmă fără păstor, căci păstorul trăieşte într-un exil ales
271
de nevoie, prinzând frică de turma proprie, pe care nu a avut bărbăţia de a o

apăra […]. Baronul Bourguignon şi uneltele sale sunt acei care au dezlănţuit
urgia venită asupra bisericii noastre […]. Fondul religionar şi sucursalele lui au
devenit un fond de reptile în mâna guvernului local. Veniturile lui se scurtează
în mod artificial prin gheşefturi dubioase, prin care guvernul local îşi cumpără
aderenţii şi-şi astupă gurile periculoase. Goana este pornită contra preoţimii
noastre. Această goană în contra preoţimii noastre este o provocare, la al cărei
auz, ţi se revoltă sufletul”308.
Adrian P. Deseanu şi Victor Branişte, colaboratori ai ziarului “Patria”,
au fost expulzaţi. Rectorul universităţii din Cernăuţi, dr. Skedl, a aplicat aspre
pedepse studenţilor români Emilian Sluşanschi, Eusebiu Antonovici, Emanoil
Antonovici şi Adrian Deseanu, pentru atitudinea lor patriotică manifestată cu
prilejul fugii mitropolitului Arcadie. Confiscările ziarului “Patria” se ţineau
lanţ309.
Ţinta tuturor acestor atacuri era însă ziarul “Patria” şi directorul
acestuia, Valeriu Branişte: “În contra acestui organ, în contra ziarului nostru, ca
reprezentant al opiniei publice româneşti din Bucovina, care conduce lupta
deschisă conta duşmanilor noştri, s-a dezlănţuit furia atotputernicilor care
voiesc să-l stârpească de pe faţa pământului… De o săptămână încoace ni se
confiscă ziarul aproape număr de număr. Redacţiunea şi tipografia sunt asediate
de o droaie de detectivi, care au strictul mandat de a urmări orice mişcare
“suspectă”, localurile unde convin românii sunt îndesite de astfel de indivizi
care pândesc orice cuvânt, colportorii ziarului nostru sunt excortaţi ca nişte
criminali, înaintea d–lui Wurfel, interogaţi”310.
Suprimarea opiniei publice era considerată de români drept “un atentat
îndreptat în contra neamului român ca atare, cu atât mai mult, cu cât ne
convingem de sistemul politic al guvernului care ne este duşmănos pe toate
terenele”311.
Românii erau convinşi că toată această politică dusă de autorităţi în
Bucovina, face parte dintr-un plan diabolic de distrugere a neamului românesc:
“Bucovina care a fost la încorporare cu Austria, o ţară curat română, a devenit
în timp relativ scurt, o ţară locuită în mare parte de străini şi noi am fost reduşi
la o minoritate. Nu e deci guvernul local, nu e Wurfel, nici Tumlirz sau Skedl,
cauza politică de nimicire a neamului nostru, ei sunt numai executorii voinţei
guvernului central, care se vede, că şi-a pus această ţintă. Fie că birocraţia
vieneză crede într-adevăr, în restabilirea ucraină, fie numai voieşte să ne dea pe
noi pradă rutenilor, ca să-i mângâie pe aceştia pentru ceea ce nu le dau în
Galiţia, fie orişicum, politica oficială austriacă, în acord cu cea ungară şi-au
evident ca ţintă stingerea neamului român de pe teritoriul acestui stat.
Deosebirea că maghiarii întrebuinţează mijloace mai făţişe, însă au mai puţin
272
Ioan Cocuz
succes, pe când la noi se întrebuinţează mijloace mai ascunse, însă cu mult

succes”312.
Situaţia creată de atitudinea guvernului faţă de români, nu mai putea fi
tolerată. De aceea, conducătorii Partidului Naţional Radical Român s-au
întâlnit, într-o şedinţă restrânsă, pentru a discuta măsurile ce se impun a fi
luate. După dezbateri agitate, conducătorii politici şi deputaţii din parlamentul
imperial şi dieta Bucovinei au dat următorul comunicat: “Deputaţii dietei ţării
şi ai camerei imperiale, de naţionalitate română, adunaţi în Cernăuţi, declară de
a ţine strâns de principiile autonomistice. Ei aşteaptă că guvernul va observa
faţă de românii din Bucovina acea atitudine, cum este ea prescrisă prin egala
îndreptăţire a naţionalităţilor garantată prin constituţiune. Ei exprimă regretele,
reproba lor, în contra procedurii guvernului faţă de naţiunea română, care
procedere stă în contrazicere cu principiile amintite şi decid de a întreprinde
paşii cuveniţi pentru a pune capăt situaţiei insuportabile, dăunătoare naţiunii
române din Bucovina şi ameninţătoare pentru pacea din ţară”313.
Pentru ducerea la îndeplinire a hotărârilor luate, s-a format un comitet
executiv din care făceau parte Eudoxiu Hurmuzachi, Iancu Lupul, dr. George
Popovici, dr. Iancu Flondor şi Nicu Mustaţă.
Comunicatul dat publicităţii era destul de “cuminte” faţă de loviturile
grele aplicate românilor de către guvern. În această şedinţă pare că s-au
confruntat două tendinţe: una care era pentru măsuri şi acţiuni energice pentru
apărarea românilor şi cu certitudine din această orientare făceau parte Iancu
Flondor şi dr. George Popovici, şi o altă tendinţă, moderată, care, credem, a
reuşit să se impună, dovadă fiind comunicatul.
Guvernul Bucovinei s-a grăbit să răspundă comunicatului Partidului
Naţional Român, răspuns publicat în “Czernowiter Zeitung” din 24 iunie 1899
şi reprezenta “…o dovadă despre cinism fără margini în judecarea situaţiunii
atât de serioase”314. Răspunsul se rezumă doar la o frază generală, privind
“egala îndreptăţire” şi cuprinde un avertisment abia voalat, aruncând
responsabilitatea urmărilor acestui conflict, în “curtea” partidului naţional315.
La câteva zile de la şedinţa conducătorilor P.N.R.R., a avut loc la
Cernăuţi o nouă întâlnire, de data aceasta secretă, la care s-a discutat extrem de
agitat, până seara târziu. Ceea ce era sesizabil în comunicatul anterior, s-a
dovedit. Iancu Lupul a demisionat din fruntea Partidului Naţional Român
Radical. S-a format un colegiu director alcătuit din Miron Călinescu, Eudoxiu
Hurmuzachi, dr. Iancu Flondor şi, locţiitor, în persoana lui Ilarie Onciul316.
În şedinţa Consistoriului arhiepiscopesc, din 8/19 iulie 1899,
mitropolitul Arcadie anunţă că “congresul bisericesc al arhidiecesei, printr-o
rezoluţie recentă a Coroanei, este dizolvat”317.
Ştirea a căzut ca un trăznet din senin, şi reprezenta o nouă lovitură dată
273
românilor, bisericii ortodoxe strămoşeşti. Dizolvarea Congresului bisericesc era

un act grav, cu urmări nefaste pentru Bucovina, şi lovea în interesele vitale ale
bisericii, într-un moment de grea cumpănă a acesteia, datorată atitudinii laşe a
mitropolitului Arcadie: “Mitropolitul este o năpastă pentru diecesă, biserica şi
credincioşii bisericii. De orice pas al său se leagă urgie. Biserica este ruinată şi
faptele lui au ruşinat-o. Gonit de furtuna nemulţumirii, mitropolitul a fugit din
dieceza sa la Viena, lăsând în ţară ca dar, înainte de plecare, goana nebună
contra studenţilor români. La Viena, reîntorcându-se, a lăsat un dar analog,
goana contra multor studenţi români şi membrii ai coloniei române din Viena.
Reîntors în Bucovina, darul nefast ce-l aduce, este dizolvarea Congresului”318.
Situaţia se deteriora continuu. Prigoana împotriva românilor, şi în
special împotriva ziarului “Patria” şi a lui Valeriu Branişte, se accentua:
“Suntem confiscaţi, acestea sunt cuvintele tipice care de două luni şi mai bine,
răsună aproape zilnic după apariţia fiecărui număr al “Patriei”, în localul
redacţiei noastre […] este nemaipomenit nu numai în ţărişoara noastră, dar în
întreaga lume, unde mai există cenzură prealabilă pentru presă, ca
dispoziţiunile legii pentru oprimarea cuvântului liber, să se aplice în vreme de
pace, atât de sever, precum se procedează faţă de noi”319.
Acuzaţia de neloialitate şi iredentism, aruncată preoţimii române de
către guvernatorul Bourguignon, în discursul de aniversare a zilei de naştere a
împăratului, acuze extrem de grave, pentru acea vreme, a stârnit o adevărată
furtună de proteste în întreaga Bucovină. La 4 septembrie 1899, deputaţii
români s-au întâlnit, într-o furtunoasă şedinţă în care au analizat continua
degradare a situaţiei politice în Bucovina, datorată răfuielilor guvernatorului cu
românii. La sfârşitul şedinţei la care au participat Nicu Mustaţă, Modest
Grigorcea, Iancu Lupul, Eudoxiu Hurmuzachi, dr. George Popovici şi dr. Iancu
Flondor, în care au absentat “tactic” arhimandritul Miron Călinescu şi
E.Ciuntuleac, s-a dat publicităţii următorul comunicat: “Discursul preşedintelui
ţării adresat în ziua natală a Majestăţii Sale, mitropolitului, în prezenţa clerului
ort. or, cuprinde o gravă inculpare în contra unei părţi a preoţimei române,
precum şi familiilor acestora.
Unei părţi a preoţimii ort. or. române i se impută direct lipsa
adevăratului patriotism.
Deputaţii români, considerau alocuţiunea aceasta a preşedintelui ţării
drept o vătămare gravă şi în nici un chip justificabilă a sentimentelor sale celor
mai leale şi patriotice. Ei protestează cu hotărâre în contra unor astfel de
supoziţiuni:
Ei îşi exprimă dezaprobarea şi adânca lor părere de rău faţă de această
atitudine a preşedintelui ţării şi sunt necesitaţi a recomanda viu, tuturor
românilor, de a transmite de azi înainte, manifestaţiunile lor de loialitate, direct
274
Ioan Cocuz
cancelariei imperiale de cabinet”320.

Din toate colţurile Bucovinei, soseau pe adresa deputaţilor, a Partidului
Naţional Român, mesaje de protest contra guvernului, de încurajare pentru
conducătorii politici ai românilor: “dorim rezoluţiuni energice pentru
recâştigarea autonomiei bisericii noastre, căzută pradă unor venetici…”
(Câmpulung Moldovenesc); “Rugăm a aduce la cunoştinţa locurilor
competente plângerile noastre, cum că atât pe terenul cultural–naţional, cât şi
pe terenul autonomiei bisericii noastre suntem nedreptăţiţi” (Gura Humorului);
“Românii din Storojineţ şi district, aşteaptă cu încredere de la reprezentanţii
naţiunii măsuri energice ce vor pune capăt nesuportabilei situaţiuni create prin
demersurile guvernului. Trăiască partidul român”; “cerem grabnică intervenire
contra uneltirilor duşmane” (Fundu Moldovei); “Domnilor deputaţi ! Nu voim
să fim veşnic sclavi pe strămoşescul nostru pământ, salutând întrunirea de azi,
aşteptăm salvarea drepturilor şi demnităţii pângărite a celui mai patriotic popor.
Aderenţii partidului naţional din Siret şi district”321.
Preoţimea română din Bucovina a răspuns, printr-o largă mişcare de
protest, acuzelor şi jignirilor adresate de guvernatorul Bourguignon:
“Stigmatizarea palam et publice a preoţimei noastre prin graiul
reprezentantului guvernial de nepatriotică, a umplut cupa suferinţelor şi
şicanelor […]. Din un capăt al ţării până în celălalt, se manifesta o adâncă
revoltă şi s-au pornit manifestaţiuni energice contra acelui bărbat […]”322.
Adunările preoţilor din decanatele Sucevei, Storojineţului, Rădăuţilor,
Câmpulungului, Vicovului, au fost tot atâtea proteste împotriva volniciilor
guvernului Bucovinei.
Împotriva preoţilor români s-a abătut o adevărată prigoană. Astfel
preotul Procopovici din Drăgoieşti s-a aflat în cercetarea consilierului
consistorial Hannicki “pentru a-l nimici cu orişice mijloace odată pentru
totdeauna”323; profesorul univ. dr. Tarnavschi este interpelat de căpitanul
districtual Wurfel; profesorul E. Popovici este convocat la mitropolitul Arcadie
şi i se cere imperios să nu se solidarizeze cu preoţimea. Acesta refuză”324.
Ca o reacţie la aceste presiuni, exercitate în special împotriva preoţilor
din decanatul Câmpulung Moldovenesc şi Humor, s-au întrunit la Cernăuţi, din
toate părţile Bucovinei, patronii bisericii noastre drept măritoare pentru a-şi
spune cuvântul faţă de prigonirile guvernului, patronii bisericii au votat
următoarea rezoluţie, pe care au dat-o publicităţii: “Patronii bisericeşti gr.or., a
Bucovinei, întruniţi în adunarea din 13 noiembrie a.c.n. se simt constrânşi – în
faţa confusiunei din ce în ce mai mare, ce se introduce în conferinţele
bisericeşti ale Bucovinei prin atitudinea şi influenţa neadmisibilă a guvernului
ţării şi a organelor sale şi în special, în considerarea suspiciunilor înjositoare
adresate preoţimii gr.or. din partea preşedintelui ţării – a aduce la cunoştinţa
275
deputaţilor români din parlament, următoarele rezoluţiuni, acceptate unanim în

adunarea de astăzi, cu rugămintea insistentă, ca să se interpună energic pe lângă
ministrul president şi ministrul de culte şi instrucţiune, ca inconvenientele
notorice de până acum, devenite şi mai insuportabile în urma cercetărilor
disciplinare iniţiate în timpul recent în contra a aproape 250 de preoţi – să fie
delăturate şi să aducă conţinutul rezoluţiunilor actuale în caz de trebuinţă în
mod cuvenit şi la cunoştinţa Coroanei.
I. Subsemnaţii patroni bisericeşti salută cu bucurie şi deosebită
satisfacţiune manifestaţiunile de loialitate ale preoţimei gr.or.
române din Bucovina. Alăturându-se acestor satisfacţiuni, îşi
exprimă nestrămutata lor iubire faţă de împărat şi patrie.
II. Subsemnaţii patroni exprimă preoţimei gr.or. mulţumita şi
deosebita lor recunoştinţă faţă de ţinuta demnă ce a observat-
o în cauza apărării atacurilor îndreptate în contra bisericii
gr.or. şi a preoţimii din partea presidentului ţării şi-şi exprimă
regretele lor faţă de slăbiciunea episcopului Arcadie.
III. Subsemnaţii patroni privesc grabnica convocare a
congresului bisericesc de o necesitate imperativă pentru
realizarea definitivă a mult aşteptatei regulări a ingerinţei
statului faţă de biserica gr.or. din Bucovina şi pentru
restabilirea şi susţinerea integrităţii ei”325.
Slugărnicia autorităţilor administrative bucovinene, în fruntea cărora se
aflau străini de ţară, deci de interesele ei, atinge culmea când, la propunerea
primarului Kochanowski, cavaler de Stawczan, îl proclamă pe baronul
Bourgugnon de Bamberg, guvernatorul Bucovinei, cetăţean de onoare al
municipiului Cernăuţi. Nici că se putea “răsplată” mai meritată pentru marile
nedreptăţi şi silnicii făcute românilor. Slugărnicia veneticului Kochanowski a
ajuns până acolo, încât i-a atribuit lui Bourguignon epitetul de “astrul secolului
ce dispare”326.
Prilejuit de acest eveniment “epocal”, Valeriu Branişte publică în
“Patria”, un excepţional pamflet, al cărui personaj principal, era baronul
Bourguignon: “Ticăloşia veşnic nu piere; mamelucismul e fără capăt ca şi
imbecilitatea. Uitaţi-vă, mă rog, cazul lui Bourguignon. O nulă matematică
întrupată în chip de om; după diplomatica-i frunte, pustiul Bărăganului; amorf
ca un paragraf de lege austriac: om cu închipuirea că închinarea sus şi apăsarea
jos, sunt chintesenţa guvernării. Cine-l stimează ? Lingăii. Un vornic sau altul,
care fără ajutor de jandarmi, n-ar fi nici un singur moment ceea ce este; fiinţe
dubioase, care prin tămâiere cred a ajunge la periferia unui mălai mai
voluminos; vertebrate administrative, care fac de ruşine legile naturii; un
naufragiat de peste Prut, ce crede, pentru a se putea salva printr-un mandat în
276
Ioan Cocuz
parlament. Numirea lui de cive de onoare pe bază de merite pro futura e

scandal public, ce da demoralizării politice brevet de liber parcurs. Corupţiune
ca aceasta s-a văzut numai în cel mai decadent timp al istoriei franceze. A-l
numi cive de onorar pe Bourguignon, e a sancţiona cea mai greţoasă formă a
servilismului”327.
Comitetul executiv al Partidului Naţional Radical Român continuă să
atenţioneze guvernul Bucovinei, asupra abuzurilor ce le săvârşeşte. Din păcate,
majoritatea politicienilor români, cu câteva excepţii (George Popovici, Iancu
Flondor, Ioan Ţurcan), se rezumă numai la aceste avertismente cărora guvernul
nu le dădea atenţie. Fiind totuşi situaţia politică extrem de încordată,
guvernatorul Bucovinei amâna mereu convocarea dietei, pentru a nu avea aici
“probleme”, deşi această amânare se repercuta negativ asupra ţării, bugetul
trebuia să fie urgent aprobat de forul legislativ.
În sesiunea de vară a dietei Bucovinei, deputaţii români, inclusiv cei
“guvernamentali”, se solidarizează cu acţiunile P.N.R.R. şi dau un vot de
neîncredere guvernului328.
Drept răspuns, se intensifică prigoana împotriva românilor, Valeriu
Branişte, directorul ziarului “Patria”, este expulzat din Bucovina, începând cu
data de 18/30 iulie 1899. În condiţii extrem de dificile, ascunzându-se în
locuinţele unor prieteni din Cernăuţi, Rogojeşti, Storojineţ, trecând şi în
Moldova, la Mihăileni, Valeriu Branişte reuşeşte, tot mai greu, să editeze
ziarul. La 21 aprilie/4 mai 1900, apare ultimul număr al ziarului “Patria”, după
care, fără a fi prins, Valeriu Branişte părăseşte Bucovina.
Un scurt mesaj, adresat cititorilor săi, în ultimul număr al ziarului
“Patria”, marchează sfârşitul activităţii lui Valeriu Branişte în Bucovina:
“Ajuns în imposibilitatea de a continua în Bucovina, sunt nevoit a mă retrage
definitiv de la conducerea foii.
Aducând aceasta la cunoştinţa cercului nostru de cititori, mulţumesc
prietenilor şi aderenţilor pentru ajutorul dat, şi luîndu-mi rămas bun, urez
deplin succes cauzei mari a românilor din Bucovina, care este cauza tuturor
românilor”329.
În condiţiile înăspririi măsurilor luate de autorităţile habsburgice
împotriva oricăror manifestări de viaţă naţională românească în Bucovina, cu
toate rezultatele notabile obţinute, unitatea de acţiune a Partidului Naţional
Radical Român dă primele semne de slăbiciune.
Încă din anul 1898, cu prilejul alegerilor dietale, câţiva politicieni de
orientare conservatoare având şanse mici de reuşită, încearcă să formeze un
nou partid, al cărui organ de presă urma să fie ziarul “Sentinela”, care a apărut
pentru scurt timp la Cernăuţi.
Această acţiune era simptomatică pentru instabilitatea politică ce
277
domnea în Bucovina330.
În primăvara anului 1900, marii boieri conservatori părăsesc Partidul
Naţional Radical Român, ceea ce atrage după sine, încetarea activităţii acestuia.
La 16 martie, membrii clubului dietal român şi deputaţii din
Parlamentul Imperial, aparţinând grupării conservatoare, hotărăsc să înceteze
lupta împotriva guvernului şi, în cadrul unei şedinţe, delegă pe Eudoxiu
(Doxuţă) Hurmuzachi, Nicolae Mustatză, Ilarion Onciul şi George Vasilco, să
ducă tratative cu guvernatorul Bucovinei baronul Fredrich Bourguignon de
Bamberg. Se pare că împăcarea cu guvernul a fost sugerată de Körber, primul
ministru al Austriei331.
Încercând să motiveze părăsirea rândurilor Partidului Naţional Radical
Român, conservatorii susţineau că acesta nu era suficient de pregătit pentru o
îndelungată şi dură luptă de opoziţie. Poziţia fermă antiguvernamentală a
P.N.R.R., arătau conservatorii, “…periclitează existenţa noastră naţională şi
mai mult, că din ce în ce pierdem tot mai mult teren şi că am fost necesitaţi a
aduce mari şi multe jertfe atât morale cât şi materiale care nu stau nici într-o
proporţiune cu rezultatele dobândite”332.
Iancu Flondor, preşedintele Partidului Naţional Radical Român,
reproşa “pactiştilor” că dacă nu s-ar fi înţeles cu guvernul, în urma presiunii la
care era supus guvernatorul Bourguignon, ar fi fost obligat să părăsească
Bucovina.
Răspunzând lui Flondor, conservatorii susţineau că şi în condiţiile în
care guvernatorul ar fi părăsit ţara, ”sistemul nu s-ar fi schimbat în favorul
românilor”333.
Înţelegerea cu guvernul, “pacea” cum o numeau politicienii români a
fost încheiată de deputaţi, în numele întregului popor român din Bucovina.
Numai doi deputaţi au refuzat să-şi încarce conştiinţa cu povara unui asemenea
act antiromânesc, dr. George Popovici şi dr. Iancu Flondor, care, după
“împăcare”, împreună cu Ioan Ţurcan, n-au mai luat parte la lucrările dietei
Bucovinei.
Această “mişcare” politică au făcut-o deputaţii, fără a consulta pe cei a
căror situaţie au pus-o în cumpănă, vânzându-i guvernului, din proprie
iniţiativă: “Astăzi, când toată lumea ştie ce se petrece în Bucovina […] astăzi
când toţi răuvoitorii îşi râd în pumni de noi din pricina relelor nenumărate ce se
descarcă ca o grindină deasupra noastră, astăzi, deputaţii noştri se împacă cu
baronul Bourguignon, şi-şi strâng mâna cu zâmbete tainice. Ei încheie pacea în
numele unui popor întreg şi o încheie liniştit şi fără mustrări de cuget”334.
Glasul românilor era unul singur: “Noi cerem cu tărie, ca deputaţii
români să ne dea socoteală amănunţită despre toate cele ce au pus la cale când
au încheiat pacea”335.
278
Ioan Cocuz
După ce a părăsit Bucovina, Valeriu Branişte a dat un interviu ziarului

“Adevărul” din Bucureşti. Din acest interviu aflăm care au fost condiţiile pe
care “pactiştii” le-au pus guvernului pentru realizarea “păcii”:
“I. Crearea unui post de inspector şcolar al ţării pentru şcolile române
primare şi secundare. Până acum acest inspector era german.
II. Ocuparea acestui post cu un profesor recomandat de clubul dietal
român.
III. Ocuparea posturilor de inspectori şcolari districtuali în Bucovina
prin bărbaţi agreaţi de partidul român, nu prin poloni ca până acum.
IV. Stingerea prigonirilor contra preoţilor şi învăţătorilor precum şi
satisfacţia acestora împotriva ofenselor aduse în august 1899, când cu chestia
tricolorului, ofensă că românii nu sunt serioşi.
V. Subvenţionarea şcolilor internate româneşti de băieţi şi fete din
Cernăuţi, cu suma de 5.000 florini anual”336.
După cum se vede, era vorba doar de solicitări pe care guvernul
Bucovinei avea, oricum, obligaţia să le respecte, în conformitate cu legile ţării.
De nu vor fi fost alte înţelegeri secrete, chiar în aceste condiţii,
deputaţii români au capitulat politic în faţa guvernatorului Bucovinei. În
această situaţie, “pactul” era o trădare a intereselor românilor bucovineni.
Ziarul “Deşteptarea” afirmă că “pactul încheiat, în loc să mântuie oropsitul
nostru neam, în loc să ne mântuie de loviturile brutale, ne-a îngenunchiat la
picioarele baronului Bourguignon[...]. În pactul încheiat cu deputaţii români
conservatori, ne-a aruncat un os de ros”337.
La 14 mai 1900, deputaţii români care au semnat “pactul” au organizat
la Cernăuţi, o adunare la care au participat numai politicienii din anturajul
acestora. Discuţiile au fost extrem de tensionate, câţiva participanţi părăsind
sala, înainte de sfârşitul întrunirii. Cei rămaşi în sală, adoptă o rezoluţie în care
încearcă fără să reuşească însă, să justifice “pactul”, recunoscând, totuşi, că
majoritatea românilor privesc cu dezaprobare, sau în cel mai fericit caz, cu
suspiciune, înţelegerea cu guvernul: “Un număr mare de bărbaţi de încredere ai
partidului român, întruniţi într-o adunare în 14 a.c. a deliberat asupra tratărilor
de înţelegere ce s-au făcut de către cluburile unite ale deputaţilor români din
camera din Viena şi dieta ţării, cu guvernul local. După nişte discuţii foarte
temeinice asupra necesităţii şi a foloaselor pactului s-a hotărât cu unanimitate
de voturi ca pactul încheiat să fie bine primit, corespunzând el intereselor
poporului român. Poporul însuşi se ţine însă deocamdată în expectativă, până
ce nu vor da fapte care să probeze că în înţelesul stipulaţiunilor făcute, se va
ţine cont despre îndreptăţitele dorinţi şi aspiraţiuni ale românilor din Bucovina.
Deputaţii pe de altă parte şi-au rezervat pe terenul obiectiv deplina libertate a
deciziunilor despre ţinuta lor în cameră şi dietă”338.
279
În aceste condiţii ia fiinţă un nou partid.
PARTIDUL CONSERVATOR ROMÂN (PARTIDUL “PACTIST”)
Data fondării - primăvara anului 1900.

Preşedinte – Ioan Volcinschi.
Membri marcanţi – Florea Lupu, George Vasilco, Leon Vasilco,
Nicolae Mustaţă, Tigran Pruncul, Tudor Flondor, Dimitrie Isopescul.
Organ de presă – Ziarul “Timpul”, Cernăuţi, 1 iulie 1900 – 4 ianuarie

1901. Apărea de trei ori pe săptămână. Redactor responsabil şi editor Teodor
Andoni, apoi Erast Levescu.
Organizare – Baza socială a partidului o formau marii propietari,

propietarii mijlocii, unii preoţi, etc.
Program – Programul partidului apare în primul număr al ziarului

“Timpul”.
“PROGRAMUL NOSTRU”
“Patru puncte cardinale vor forma baza programului ziarului

nostru şi anume: politica, biserica, cultura şi economia naţională.
Pe terenul politic vom stărui, ca elementul român în Bucovina să
fie susţinut, pentru că sîntem încredinţaţi că elementul român este un
element conservator de stat, pentru că elementul român este unicul
element în ţară care poate pune stavilă tendinţelor expansioniste şi tocmai
din această cauză credem că susţinerea elementului român în această ţară
este totodată o necesitate eminentă de stat.
Convinşi de acest adevăr sfânt, noi vom stărui pentru realizarea
acestui postulat şi vom îndeplini prin aceasta atît o dorinţă naţională cît şi
mai cu seamă o datorinţă patriotică – austriacă.
Nu cerem de la guvern alta decît numai obiectivitate şi observarea
principiului: „audiatur et altera pars” şi atunci sîntem siguri că conflicte
serioase vor deveni imposibile în această ţară.
Faţă de celelalte naţiuni conlocuitoare vom observa toleranţa
absolută şi numai atacuri nemotivate contra neamului nostru vor fi
combătute resolut – însă cu putinţă.
În scopul stabilizării referinţelor etnice naţionale vom stărui ca
imediat după săvârşirea recensământului nou să se îndrumeze măsurile
280
Ioan Cocuz
necesare pentru salvarea diferitelor interese naţionale, dobîndindu-se

astfel baza pentru o unică şi dreaptă măsură, care va avea să se aplice
strict faţă de toate naţiunile conlocuitoare. Numai atunci va putea încăpea
o mulţumire relativă la naţiunile conlocuitoare şi fricţiunile dăunătoare,
care sînt piedica principală a fiecărui progres sănătos vor trebui să
dispară.
Stările contrare acestor principii stîrnesc gelozie şi provoacă lupte
sterile între naţiunile conlocuitoare, care înăbuşă orice progres, orice
dezvoltare.
Acest vierme distrugător va trebui nimicit.
Numai astfel se vor putea delătura recriminaţiunile – adese
incontrolabile – de prozelitism naţional dar şi numai astfel se va apropia
şcoala mai strîns de misiunea sa, adică de a mijloci cultura poporului şi nu
agitaţiuni naţionale.
Atunci deabia va fi cîştigată calea liberă pentru o muncă serioasă
economică şi deabia atunci credem că şi poporul nostru îşi va concentra
puterile sale la o muncă rodnică economică şi culturală. Realizându-se
acest scop credem că prin aceasta s-a ajuns şi ţinta cea mai frumoasă
naţională, adică un popor cult, economiceşte consolidat şi moralmente
limpezit şi integru.
Pentru activitatea noastră va fi hotărîtoare pe lîngă istoria,
tradiţia, etc şi referinţele concrete, trebuinţele efective ale poporului şi
ţării; numai aceşti factori vor fi pentru noi hotărîtori.
Realizarea acestor scopuri ne impune datoria de a ţine morţiş la
autonomia ţării şi de a stărui ca competenţa legiuitoare a dietei provinciale
să fie lărgită corespunzător intereselor ţării.
Nu ezităm însă a declara sincer şi clar că, satisfăcîndu-se
trebuinţele cultural–economice ale poporului nostru, că orice politică
naţională revendicativă sau expansivă este departe de noi.
Unde însă din cauza informaţiunilor inexacte – deşi poate
neintenţionate – s-ar schimba echilibrul în exclusivul însă nefirescul favor
al unei alte individualităţi politice şi pe seama românilor, acolo vom cere
mai întîi cercetarea exactă a adevăratei stări a lucrurilor şi adeverindu-se
reclamaţiunile ca juste, sanarea stării nefireşti. O atare acţiune zace nu
numai în interesul nostru naţional ci mai cu seamă şi în interesul bine
înţeles al unei administraţii rodnice.
Nu favoruri naţionale ci dreptate cerem şi stăruind a ne mişca pe
acest teren, credem că şi autorităţile din ţară vor contribui bucuros la
ajungerea scopurilor intenţionate.
Privitor la mişcarea politică cerem liberă mişcare.
281
Numai astfel ne vom putea apropia de cultura din vest, numai

atunci va putea fi Bucovina o ţară vrednică a Împărăţiei. Dar şi aceasta o
cerem în interesul statului, căci împiedicarea mişcării libere politice,
zădărnicirea organizărilor politice, influenţarea alegerilor, etc, sînt
potrivite a compromite vaza guvernului în ţară, iar noi avem interesul viu,
ca vaza guvernului să rămînă intactă, căci la un atare guvern vor putea
privi toate popoarele cu încredere şi numai de la un atare guvern putem
aştepta împăcarea legală a intereselor colidente.
Libertatea politică este pentru un popor aceea ce-i siguranţa
personală pentru un individ. Nici unul nici altul nu poate prospera fără
elementul său vital.
Pe terenul bisericesc vom stărui pentru activarea congresului
bisericesc, pentru reorganizarea clerului, desfiinţarea stolei, etc.
Actualmente nu mai încape îndoiala că organizaţiunea clerului
sufere de scăderi şi neajunsuri esenţiale, care fac ca activitatea păstorească
a preoţilor să nu poată produce totdeauna roadele dorite.
Dacă ne gîndim la actuala stare a cooperatorilor, trebuie să
mărturisim că ea este cît se poate de deplorabilă.
Bărbaţii cu studii academice şi un cîrd de copii miserează decenii
prin coturile ţării fără ca emolumentele lor să ajungă măcar cele ale
servitorilor erariali mai vechi.
Stola o privim ca o reminiscenţă tristă medievală, care adese
discreditează acţiunile păstoreşti; ea este după convingerea noastră
singurul izvor al multor neînţelegeri complicate, care în rezultatul lor final
zdruncină vaza şi zădărniceşte misiunea preoţească.
Faţă de celelalte confesiuni din ţară ne va fi deviza: toleranţă
absolută.
Pe terenul cultural vom tinde în prima linie la o reformare
raţională a actualului sistem şcolar.
Ca patrioţi austrieci ni se roşeşte faţa de ruşine, dacă ne gîndim că
după o muncă şcolară de peste o jumătate de secol populaţiunea rurală
este cu aproape 90% analfabetă.
Cauza acestui trist eveniment n-are să se caute la învăţătorime,
căci învăţătorimea îşi îndeplineşte datoria ei cu multă exactitate şi
abnegaţie.
Sistemul şcolar este greşit şi aci vor trebui concentrate toate forţele
noastre pentru a străbate la o reformă corespunzătoare trebuinţelor
concrete.
După părerea noastră este absurd a aştepta rezultate şcolare
favorabile, dacă în cele mai multe cazuri un învăţător trebuie să
282
Ioan Cocuz
instruiască 70 – 100 copii, împărţiţi în diferiţi ani şcolari.

Va fi deci o necesitate indispensabilă, ca numărul şcoalelor să fie
sporit, ca singuraticele şcoli să fie lărgite şi dezvoltate, ca numărul
puterilor didactice să fie mărit corespunzător copiilor înşcoliţi etc.
Poziţia materială a învăţătorimii este insuficientă şi ea va trebui
ridicată minimum la nivelul aceleia a funcţionarilor erariali manipulanţi.
Nu cantitatea ci calitatea învăţămîntului şcolar este decisiv pentru
progresul cultural al unui popor.
Obligaţiunea şcolară generală o privim deci ca greşită, cîtă vreme
nu se va griji ca copii părinţilor pălmaşi, care din mînă în gură, să fie
scutiţi din lipsa hranei zilnice prin instituţiuni publice.
Mînă în mînă cu această acţiune va trebui să meargă acţiunea
pentru crearea bibliotecilor populare şi a cabinetelor de lectură unde încă
nu există.
Pe terenul economic vom stărui pentru organizarea agriculturii pe
baza principiului asociaţiunii, pentru deschiderea unui credit agricol ieftin
şi lesne accesibil, pentru crearea şi răspîndirea unei industrii puternice etc.
La această operă mare naţională este chemat să conlucre întreg
poporul român.
Numai cu puteri unite vom străbate la o organizaţie politică şi
economică care va cuprinde întreg poporul român din ţară”339.
Partidul îşi propunea să susţină elementul român ca o “necesitate
eminentă de stat”, susţinere îmbinată cu “absolută toleranţă” pentru celelalte
naţiuni conlocuitoare, îşi propunea să promoveze interesele concrete ale
poporului, ţinând seama însă de istorie şi tradiţie, să reformeze sistemul şcolar,
să organizeze agricultura pe baza “principiului de asociaţiune”, a unui credit
agricol accesibil, să creeze şi să răspândească o industrie puternică. Partidul
ţinea “morţiş” la autonomia ţării, pe care dorea să o lărgească prin extinderea
competenţei dietei provinciale, activarea congresului bisericesc.
Ca mijloace de realizare a programului său, partidul avea în vedere
solicitarea bunăvoinţei guvernului şi alianţe cu germanii, evreii şi polonezii din
Bucovina, cu excepţia rutenilor.
Activitate – Alegerile din vara anului 1900 s-au soldat cu victoria

candidaţilor Partidului Conservator Român din Bucovina, cea mai
surprinzătoare fiind, alegerea profesorului universitar Dimitrie Isopescul în
districtul electoral Câmpulung Moldovenesc, în detrimentul lui George
Popovici. Absenţa acestuia din Camera Deputaţilor a Parlamentului Imperial se
va face simţită, mai ales în planul organizării parlamentarilor români şi al
apărării intereselor româneşti.
283
Desfiinţarea “Clubului parlamentar român” din Parlamentul Imperial a

fost o mişcare politică abilă, pusă la cale de baronul Bourguignon, cu ajutorul
deputatului evreu dr. Skedl, care a propus înfiinţarea “Clubului Bucovinean”,
sau cum se numea oficial, “Uniunea Liberală Bucovineană”340.
Iancu Lupul a înghiţit momeala şi a convocat toţi deputaţii bucovineni
din Parlamentul Imperial de la Viena la o întrunire pentru realizarea “Clubului
Bucovinean”. Aranjorii acestei mişcări politice, dr. Skedl, Rosenzweig şi
Benno Straucher, au lipsit intenţionat de la această întrunire, lăsându-i pe
politicienii conservatori români să distrugă o structură parlamentară
românească şi să “contribuie” efectiv la formarea unei structuri parlamentare
bucovinene: “toate popoarele conlocuitoare din ţară îşi strâng rândurile şi se
concentrează pentru a fi gata de lupta cea mare ce se încinge acum la Viena
pentru a da Austriei direcţiunea politică şi drepturi popoarelor sale, şi într-un
moment atât de însemnat […] cine credeţi că se fac “cosmopoliţi” de uită de
neam şi de lege? Răspundem cu durere, deputaţii români din Bucovina, bar.
George Vasilco, dl. Isopescul, dr. Florea Lupu, mareşalul Iancu Lupul, în fine,
floarea politică românească de odinioară”341.
Activitatea Partidului Conservator Român din Bucovina, de colaborare
cu autorităţile habsburgice, nu a dat roade, din care cauză, din a doua jumătate
a anului 1901, au loc primele contacte în vederea colaborării politice cu
Partidul Poporal Naţional Român.
PARTIDUL POPORAL NAŢIONAL ROMÂN
Data fondării – august 1900.
Preşedinte – George Popovici, iar după plecarea acestuia în România,

dr. Iancu Flondor.
Membri marcanţi – Nicu Blându, Constantin Morariu, Nicu Filievici,
Eusebie Popovici, Amfilohie Turturean, Dimitrie Gallin, Iorgu Toma, Valerian
Halip, George Doroftei, Zaharie Percec.
Organ de presă – Ziarul “Deşteptarea”, Cernăuţi, începând din 2

septembrie 1900.
Organizare – Baza partidului o formau ţăranii, preoţii, meseriaşii

funcţionarii, învăţătorii.
284
Ioan Cocuz
În fruntea partidului se afla un Comitet Central al cărui preşedinte era

Iancu Flondor.
Partidul avea comitete districtuale la Storojineţ, Rădăuţi, Suceava,
Siret, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc. Acestea erau conduse de
către un preşedinte, un vicepreşedinte şi un secretar.
În districtul Suceava, Comitetul era format din Constantin Morariu –
preşedinte, Eusebie Popovici – vicepreşedinte, Amfilohie Turturean – secretar,
Ion Cercaschi – casier342.
Fiecare comună avea în aceste comitete districtuale reprezentanţii săi:
Storojineţ – 40, Rădăuţi – 52, Suceava – 26, Câmpulung – 60, Gura Humorului
– 60.
Program – A fost publicat în ziarul “Deşteptarea”, din 15 noiembrie
1900.
Dintre prevederi menţionăm:
“Pe terenul bisericesc.

Deplina autonomie a bisericii noastre, convocarea şi instituirea
definitivă a Congresului bisericesc înzestrat cu toate drepturile cuvenite
după canoane şi legile statului; cerem ca averea bisericească să se
întrebuinţeze numai pentru scopul cel sfânt pentru care e menită; cerem
conservarea neştirbită a caracterului istoric român al bisericii noastre; vom
susţine pacea confesională, dacă biserica şi drepturile sale vor fi respectate
şi de celelalte confesiuni.
Pe terenul şcolar.
În deplină cunoştinţă a importanţei culturii naţionale, cerem
creşterea şi instruirea poporului nostru pe baza învăţământului naţional în
prima linie în şcolile poporale şi medii şi în mod corespunzător şi la
universitate. Absolut nu vom suferi ca şcolile să se abată de la menirea lor
şi să se prefacă în institute de deznaţionalizare şi propagandă politică.
Pe terenul administrativ.
Cerem dregătorii imparţiale şi obiective, cu cunoştinţa ţării,
neamului şi limbii noastre. Ne vom opune cu toată puterea contra ocupării
posturilor la dregătorii cu bărbaţi străini de ţară. Nu vom mai suferi ca
poporul român şi limba sa să fie tratate în ţara proprie în mod vitreg şi cu
dispreţul legilor fundamentale de stat. Cerem separarea completă a
Bucovinei în toate afacerile sale publice de influenţa galiţiană, prin
urmare, înfiinţarea neîntârziată a unei Curţi de Apel şi a unei Direcţiuni a
Căilor ferate bucovinene în ţară.
285
Pe terenul economic.
Vom lucra din răsputeri ca ţăranul român să rămână stăpân al
pământului şi averii sale, conştienţi fiind că dânsul este temelia neamului
nostru. Vom cere instituţiuni pentru reglementarea creditului agricol,
formarea de asociaţiuni agricole obligatorii; instituţiuni de asigurare asupra
averii mobile şi imobile a ţăranului; regularea neamânată a râurilor din
toată ţara; tarifuri vamale excepţionale în comerţul cu ţările învecinate; în
fine regularea chestiunii muncitorilor agricoli.
Pe terenul politic.
Vom lucra la dezvoltarea autonomiei ţării cu condiţia însă că
existenţa noastră naţională ne va fi garantată. Ne vom lupta din răsputeri
contra tendinţelor agresive ale rutenilor şi ne vom ataşa în lupta aceasta
acelor naţiuni care cu noi împreună au a se apăra în contra aceluiaşi
duşman etnic. Pretindem ca poporul român să fie reprezentat în corpurile
legiuitoare, nu numai corespunzător numărului şi importanţei sale istorice
ci şi nealterat conform principiilor sale politice. Ne vom interpune deci,
pentru dobândirea sufragiului universal şi direct”343.
Activitate - În luna august 1900, gruparea naţională a ,,românilor

tineri”, foşti membri ai Partidului Naţional Român, care a dezaprobat ,,pactul”,
organizează la Cernăuţi o adunare populară în care se hotărăşte înfiinţarea
partidului.
Apariţia acestui nou partid pe scena vieţii politice bucovinene, a atras
după sine, o puternică reacţie din partea partidelor altor naţionalităţi, care nu
vedeau cu ochi buni, un partid politic românesc puternic, condus de George
Popovici şi Iancu Flondor. Răspunzând atacurilor, dr.George Popovici afirma:
”cauza ţinutei noastre e urmarea firească a nesuferitelor stări de lucruri din
această ţară, este urmarea dureroaselor noastre păţanii, e stâmtorarea, asuprirea
şi robirea noastră naţională de la împreunarea Bucovinei la Austria, până în
ziua de azi”344.
Motivând refuzul de a colabora cu conservatorii, Iancu Flondor
susţinea că ”Organizarea şi consolidarea poporului român într-un factor politic
naţional, dar un factor care interpretează serios menirea sa, nu este pe placul
bătrânilor care nu admit responsabilitatea pentru activitatea parlamentară şi se
feresc de controlul naţiunii”345. Cel mai elocvent exemplu îl constituia însăşi
mareşalul ţării Iancu Lupul, membru în Camera Deputaţilor a Parlamentului
Imperial, care, solicitat fiind de alegătorii săi din districtul politic Humor-
Solca, să le explice ce este “pactul”, şi cum a apărat interesele lor, a refuzat”346.
Partidul Poporal Român ”a simţit, înainte de toate, trebuinţa unei
286
Ioan Cocuz
organizări pentru că a simţit trebuinţa vieţii poporului românesc, a vieţii cu

conştiinţa de sine, adică trebuinţa ca să trăim ca aceia ce suntem şi să nu ne
pierdem în noianul străinismului ce ne-a copleşit, ci să ne apărăm”347.
Cum a respectat guvernul “pactul” ? Înăsprind prigoana împotriva a tot
ceea ce era românesc. Un număr de 18 comune, printre care Mihalcea,
Oprişeni, Tărăşeni, Milişăuţi, Gemenea, Cârlibaba, Banila Moldovenească,
Molodia şi-au pierdut în şcoli limba de predare română. Nicu Flondor a fost
obligat să părăsească funcţia de slujitor al statului, pentru că la un bal al
societăţii “Junimea”, ce a avut loc la Cernăuţi, a fost ales preşedinte; Iacob
Miculi a fost mutat disciplinar pentru că a participat la acelaşi bal;
arhimandritul Juvenal Ştefanelli a fost obligat să se pensioneze pentru că nu a
aprobat “pactul”. Mulţi învăţători români au fost mutaţi de la posturile lor,
consilierul guvernamental Balmoş a fost pensionat forţat. Măsurile disciplinare
împotriva învăţătorilor s-au înmulţit348.
Câteva evenimente vin să pună în gardă Partidul Poporal Naţional,
despre primejdiile ce ameninţau existenţa naţională a românilor bucovineni.
Primul semnal l-a reprezentat apelul, adresat de ziarele rutene din
Galiţia şi Bucovina, tinerilor absolvenţi ai gimnaziilor din Galiţia, de a veni să
se înscrie la universitatea din Cernăuţi.
Partidul Poporal Naţional reacţionează, atrăgând atenţia asupra
consecinţelor nefaste ale “invaziei” de studenţi galiţieni care întărea frontul
vrăjmaşilor poporului român, sporirea numărului de ruteni şi evrei în Bucovina,
îngustând şi mai mult accesul românilor în structurile vieţii economice şi
sociale, administrative, care oricum erau în mâinile veneticilor: “Nu destul că
mulţimea nomazilor galiţieni potopeşte zi de zi, toate plaiurile acestei ţări, nu
destul că avem a purta o luptă crâncenă cu acest popor, ce caută a ne
deznaţionaliza şi a profana totul ce avem mai sfânt şi scump, nu destul că
guvernul ţării îi sprijineşte şi gogoleşte pe rutenii indigeni şi imigraţi, iar pe noi
ne împiedică în orice progres - trebuie să privim cum vin rând pe rând apostolii
lor de dincolo de Ceremuş şi Nistru şi aţâţă, fanatizează şi înveninează horenda
lor mulţime în contra naţiunii române”349.
În Bucovina, intelectualitatea română era, exclusiv, produsul poporului
român, pe când vârfurile rutenilor sunt venite din Galiţia:”Pe când noi nu avem
de unde împrumuta puteri proaspete, nici intelectuale nici de muncă, pe atunci
guvernul înlesneşte contrarilor noştri, năvălirea cu duiumul, asigurându-le
înaintarea la cele mai ameţitoare înălţimi, iar bărbaţilor noştri celor mai de
seamă le face prin fel de fel de intrigi, greutăţi şi subminări, rămânerea în ţară
absolut cu neputinţă sau îi leagă mâinile pe vecie, aşa că dacă voiesc să rămână
în Bucovina, trebuie să joace cum le cântă lerva guvernamentală”350.
Alt semnal negativ a apărut în dieta Bucovinei, unde guvernul a depus
287
un proiect de lege privind componenţa Consiliului Şcolar al ţării. Astfel,

articolele 34 şi 35 din Legea promulgată la 28 februarie 1869, au fost propuse
spre a fi modificate astfel:
Art. 34. Consiliul şcolar al ţării este compus din:
1. Preşedintele Ţării sau locţiitorul său.
2. Doi membri delegaţi ai Comitetului Ţării.
3. Un referend pentru probleme şcolare, administrative şi economice
4. Inspectorii şcolari ai ţării.
5. Doi preoţi greco-orientali, doi preoţi catolici şi un preot evanghelic.
6. Un reprezentant al religiei mozaice.
7. Trei reprezentanţi ai învăţătorilor.
8. Un delegat al Consiliului comunal Cernăuţi.
Art. 35. Prevedea ca cei amintiţi la punctele 3, 4, 5, 6, 7 vor fi numiţi
de împărat, la propunerea Ministerului cultelor şi instrucţiunii.
Numirea consilierilor de la punctele 5, 6 şi 7 se va face pe durata de 6
ani, pe când delegaţii Comitetului Ţării şi ai Consiliului comunal Cernăuţi
rămân în Consiliul şcolar numai pe perioada cât au mandat în Comitetul Ţării şi
în Comitetul comunal Cernăuţi351.
Prin aceste propuneri guvernul a urmărit mărirea numărului de
reprezentanţi ai cultului catolic la 2, în loc de unul cât era iniţial, ceea ce
atrăgea după sine o reprezentare anormală faţă de numărul mic al credincioşilor
catolici, mişcare nefavorabilă populaţiei ortodoxe, în majoritatea ei români.
Chiar şi mărirea numărului de reprezentanţi ai învăţătorilor, de la 2 la
3, ascunde oarece planuri antiromâneşti.
Revenind la reprezentanţii confesionali, constatăm că “Greco-orientalii
acestei ţări, de cinci ori mai numeroşi decât catolicii, au în Consiliul Şcolar al
Ţării tot aşa de mulţi reprezentanţi ca şi catolicii […], dacă catolicii merită
două mandate în consiliul şcolar al ţării, atunci greco-orientalii au dreptul ca să
ceară cel puţin zece […]. Guvernul însă nu vede şi nu înţelege raporturile
numerice pentru că primirea şi votarea orişicărui proiect al său seamănă să fie
asigurată […]. Aproape toţi deputaţii dietei bucovinene sunt ceară moale în
mâna guvernului, ei cedează la toate […], votează orişice proiecte”352.
În cuvinte cutremurătoare organul de presă al Partidului Poporal
Naţional descrie starea în care a ajuns Bucovina şi românii, băştinaşi ai ţării:
“Urlă văzduhul de durerile neamului românesc din Bucovina. Încotro te întorci,
tot ţipete şi vaiete. Şcoli rutenizate, biruri mari şi grele, oameni izgoniţi din
vetrele străbune, suflete desnădăjduite gata de-a lua lumea-n cap spre a-şi găsi
scăparea prin alte părţi de lume până prin Canada, biserici putrede şi risipite,
vite fără păşune, oameni fără căpătâi robiţi la litvele străine[…], scurt, toate ca
într-o ţară de jaf. Şi străinii curg zi de zi în Bucovina, curg potop-potop peste
288
Ioan Cocuz
noi şi ne îneacă văzând cu ochii. Târgurile sunt în mâna lor,satele în mâna lor,
meşteşugurile tot aşa, negoţul, şcoalele cele mari, Consiliul şcolar al ţării, chiar
şi dieta e tot în mâna străinilor. Ei au pus mâna pe pâinea şi cuţitul nostru, pe
toate ale noastre şi acum ne joacă ca pe urşi şi râd în pumni de slăbiciunea şi
umilirea noastră”353.
Partidul Poporal Naţional îşi declara tranşant poziţia: “Armele din
mâini nu le vom lăsa cu una cu două, pentru că ni se pare că e mult mai bine să
picăm în luptă cinstită decât să cârâim în pace şi robie”354.
Partidul se angajează ferm pentru apărarea intereselor naţionale
româneşti. Prin zeci de adunări populare este făcut cunoscut programul, este
discutat şi îmbunătăţit, sunt căutate căile cele mai eficiente pentru aplicarea lui:
“[…] Partidul Poporal nu este un gremiu de bărbaţi care sunt mai acasă în
antişambrele puternicilor zilei decât în vetrele proprii. Nici nu este o creaţiune
artificială, o apariţie efemeră. El este productul dorinţelor celor mai fierbinţi ale
poporului român şi rostul lui de a fi se deduce din misiunea salvatoare de a
organiza masele mari ale poporului român, într-un corp solid, înzestrat cu
necesara şcoală şi maturitate politică”355.
Conducerea partidului îi avertiza pe oportunişti: “În Partidul Poporal
nu vor putea afla loc acei indivizi ale căror ideale supreme se grupează în jurul
propriei persoane, cu dispreţul marilor interese comune”356.
Partidul Poporal Naţional ştia că: “ Un partid serios trebuie să se
îngrijească de un viitor mai îndepărtat şi înainte de toate să susţină că deasupra
intereselor partidului român stau interesele poporului român”357.
În dieta Bucovinei, deputaţii partidului în frunte cu Iancu Flondor nu se
sfiesc să acuze deschis guvernul ca fiind vinovat de corupţie, de starea
economică catastrofală, de situaţia socială deplorabilă, de nedreptăţile făcute
românilor, caracterizând situaţia ca fiind “un ruin economic şi politic”358.
Printre cauzele dezastrului economic, Iancu Flondor enumera
obstrucţionarea relaţiilor economice cu România: “primul dezastru l-a suferit
ţara noastră prin tulburarea relaţiilor comerciale – politice între statul vecin
România şi între Austria. Ţara noastră este situată la cea mai extremă periferie
a statului şi în multe privinţi are un interes netăgăduit – mai ales în privinţa
economică – ca acest contact cu regatul vecin să nu fie întrerupt, cum am zice,
printr-un zid chinezesc”359.
A doua cauză era politica vamală a statului, care aşa cum era
concepută, reprezenta o crimă cu urmări grave asupra Bucovinei: “Eu cred că
prin această politică tarifară, ţara a fost aruncată în mizerie permanentă.
Desigur, nu exagerez dacă zic: mizeria în Bucovina e permanentă”360.
Flondor acuza guvernul că falimentează, de bunăvoie ţara: “În faţa
acestor fapte dureroase însă, guvernul observă o ţinută atât de ridicolă, încât nu
289
poţi înţelege alta, decât că scopul guvernului este ruinarea perfectă a

Bucovinei”361.
A treia cauză era grevarea cu datorii uriaşe a marii proprietăţi şi a
proprietăţii mijlocii. Marile datorii ipotecare fac ca proprietatea mare şi
mijlocie să treacă din mâna proprietarilor autohtoni în mâna proprietarilor
străini, mulţi dintre ei neavând calităţile necesare pentru conservarea şi
exploatarea acestora.
Această stare de lucruri este prezentată, sugestiv, în paginile ziarului
“Deşteptarea” : “Moşiile falnicilor noştri boieri de odinioară au ajuns aproape
de-a rândul pe mâini străine, moşioarele ţărăneşti pe aceeaşi urmă; iar câte au
mai rămas, gem sub povara grelelor datorii pe la cei cămătari şi zi de zi se tot
crâmpoţesc şi se împrăştie de nu mai ajung mulţimii şi gurilor flămânde”362.
A patra cauză o reprezintă datoriile ipotecare asupra micii proprietăţi
a ţăranului, în proporţie de 90% gospodăriile ţărăneşti sbătându-se în ghearele
cămătarilor:” Credeţi domnilor, că guvernul a aflat de bine a întreprinde
oarecari paşi pentru a întâmpina acest rău ? Eu cel puţin nu am cunoştinţă de
aşa ceva. Ştiu doar atâta, Comitetul ţării şi Camera provincială a luat iniţiativa
de a crea case raiffeisiene”363.
Iancu Flondor crede că două sunt cauzele care fac ca aceste instituţii de
credit pentru ţărani să nu corespundă scopului propus:”…întîia, pentru acela ce
cere credit la un astfel de institut, capătă creditul pe timp scurt […], al doilea,
din cauza pentru că tocmai în acel timp când ţărănimea are cea mai mare
nevoie de bani […], ea nu poate afla credit”364.
Şi dacă totuşi se înfiinţează aceste case de credit Raiffeisien, guvernul
tratează inechitabil aceste instituţii de credit mărunt, în funcţie de naţionalitatea
populaţiei acelei comune: “Pe când guvernul, în comunele rutene – ceea ce nu
voiesc defel să iau în nume de rău – îşi îndeplineşte datoriile sale faţă de ruteni,
trebuie să observ că faţă de români, nu numai că nu-şi îndeplineşte datoriile,
dar pune toate în mişcare pentru a împiedica înfiinţarea de bănci
Raiffeisiene”365.
Aşa s-a întâmplat la Tişăuţi, Şcheia şi mai ales la Udeşti, unde
autorităţile administrative au şicanat în tot felul acţiunea de înfiinţare a acestor
bănci, pe motive politice:”comuna Udeşti este aşa de subminată de un partid al
românilor tineri, încât se simte îndatorat (căpitanul districtului, n.n. I.C.) a
atrage atenţiunea guvernului asupra acestei comune, cu atât mai mult, deoarece
este o comună de lîngă hotarele României”366.
A cincea cauză rezidă în impozitele extrem de mari şi apăsătoare
asupra gospodăriilor ţărăneşti care duc la ruina economică: “Odată ruinat,
bietul ţăran n-are decât să apuce calea pribegiei, de sine înţeles că nu cu
bucurie în suflet. Cel puţin eu n-aşi voi să fiu părtaş la bucuria acestor
290
Ioan Cocuz
dezmoşteniţi”367.
Referindu-se la situaţia politică şi culturală, Iancu Flondor face câteva
precizări pentru a stopa campania de invective şi calomnii la adresa Partidului
Poporal Naţional: “partidul nostru poporal naţional nu e nici radical, nici roşu,
nici intolerant, nici intransigent (neâmpăcat), nici toate câte ar voi cineva să-i
zică. Principiul nostru programatic cel mai de frunte este toleranţa absolută în
privinţa confesională cât şi în cea naţională. Ceea ce combatem cu toată
hotărârea şi unicul lucru care-l împlinim este că nu admitem ca alte naţionalităţi
să se avânte pe contul şi pe spinarea noastră. Şi aceasta e sigur că doară noi
românii nu voim să fim gunoiul cultural pentru alte naţionalităţi”368.
Pe un ton acuzator, Iancu Flondor prezintă situaţia intelectualităţii
române, a preoţilor, a învăţătorilor, a acelor conducători spirituali şi culturali ai
satelor, hăituiţi de organele administrative bucovinene pentru “ vina” de a
educa populaţia românească de la sate în dragostea de neam, limbă şi lege :
“Loviţi sunt preoţii noştri, loviţi sunt şi învăţătorii şi şcolile noastre. Toate
plângerile ridicate de membrii clubului român, acum însă sistate, nu ştiu din ce
cauză, toate neajunsurile acestea există şi azi, începând de la rutenizarea
şcolilor noastre, până la calamităţile ce rezultă din împrejurarea că inspectorul
şcolar al ţării care nu cunoaşte limba ţării inspectează şcolile noastre”369.
Se întreabă retoric, Iancu Flondor, unde sunt mult trâmbiţatele libertăţi
constituţionale austriece, de vreme ce, în Bucovina, procuratura confiscă,
pentru nimica toată, ziarele româneşti, aproape, în fiecare zi ? “Vă rog priviţi
acum mai departe şi la confiscaţiuni. Un şir fără capăt de şicane ce provin
zilnic, ba chiar în fiecare ceas. Priviţi numai la cele 76 confiscaţiuni ale unui
ziar – publicate în foaia oficioasă – ziar pe care din cauza mijloacelor restrânse,
numai de două ori pe săptămână îl putem scoate […]. Toate ziarele româneşti
care au existat şi există în ţară, spre deplina lor satisfacţie, se bucură de o
deosebită antipatie a prezidentului ţării”370.
Preşedintele Partidului Poporal Naţional acuză, atât guvernul central
austriac cât şi guvernele perindate la conducerea Bucovinei, care au favorizat în
permanenţă o adevărată invazie de străini pe pământul românesc al acestei
sărmane ţări: “ De un secol şi mai bine, Bucovina a devenit băteliştea tuturor
elementelor fără căpătâi din imperiul austriac […]. Se pare că guvernul austriac
şi-a propus să prefacă Bucovina într-un conglomerat monstru, fără orice colorit
naţional sau politic […]. Caracterul odinioară românesc al ţării, guvernul poartă
de grijă să dispară încetul cu încetul, iar ce rămâne în urmă, e un amestec
babilonic […]. Strigătele noastre neîncetate în contra invaziunilor, pururea au
răsunat în pustie; dimpotrivă, importurile şi invaziunile au sporit în mod
necrezut”371.
291
IANCU FLONDOR
Preşedintele Partidului Poporal Naţional
(1901)
Semnificativ, în acest sens, este faptul că însuşi deputatul polonez

Wiesiolowski a interpelat guvernul, făcându-l răspunzător pentru potopul de
străini care s-a abătut asupra Bucovinei, mai ales în sectorul administrativ şi
finanţe:” Fiii ţării sunt preteraţi în mod sistematic, iar posturile de-a rândul sunt
ocupate de străini. Cauza acestor stări abnorme nu e de căutat în lipsa de puteri
potrivite, cunoscut fiind că şcolile bucovinene, în special universitatea, oferă o
sucrescenţă abundentă, iar juriştii bucovineni stau la culmea misiunii, după
cum au dovedit şi mari autorităţi juridice din afară. Bucovinenii sunt preteraţi
din alte motive. Modul cum sunt preteraţi fii ţării rectifică părerea ce domneşte
în popor, că adică Bucovina, întocmai ca o ţară cucerită prin foc şi sabie, nu e
tratată cu acea bunăvoinţă şi dreptate, ce fiecare provincie austriacă e
îndreptăţită a o pretinde”372.
Într-un alt discurs ţinut în dieta Bucovinei, răspunzând atacurilor la
adresa tricolorului românesc, adresându-se direct, cu un ton ferm şi extrem de
dur, guvernatorului Bucovinei, care participa la dezbateri, Iancu Flondor
replica: ” Domnule Preşedinte, te rog să iei cunoştiinţă că culorile roşu – galben
– albastru le privim drept culori naţionale române şi că e sub demnitatea
noastră de a discuta cu dumneata de o putem dovedi prin fapte istorice sau ba,
chiar şi în caz că aceste culori ar fi identice cu culorile regatului român”373.
În problema tricolorului, ca simbol naţional românesc, deputatul
“pactist” Florea Lupu a avut o atitudine total deplasată, considerând-o o
“bagatelă” care aduce numai prejudicii românilor deoarece lupta pentru tricolor
este o luptă cu morile de vânt, fără folos, lupta pentru tricolor dă duşmanilor
noştri o armă puternică pentru calomnierea noastră la Coroană, fiindcă
tricolorul cuprinde în sine culorile regatului român; prin arhive nu există dovezi
că tricolorul constituie culorile naţiunii române ca unitate etnică.
Răspunzând unor astfel de “argumente” pe care un deputat român (?!)
292
Ioan Cocuz
le aducea împotriva simbolului neamului său, partidul ia o poziţie clară şi

tranşantă: “Ce este crucea pentru creştin este tricolorul pentru român; un
simbol plin de sfinţenie. Tricolorul este simbolul unităţii noastre etnice şi
culturale, a sentimentului şi drepturilor noastre inalienabile, simbolul
principiului fundamental pe a cărui bază purtăm lupta naţională pe feluritele
sale terene”374.
Impresionaţi de ţinuta morală, naţională a lui Iancu Flondor, de curajul
şi demnitatea cu care l-a înfruntat pe guvernatorul Bucovinei care a părăsit
precipitat sala dietei, românii i-au trimis telegrame de felicitare şi încurajare:
“D-lui dr. Iancu cav de Flondor, Storojineţ, Bucovina. Inspiraţi de ţinuta d-
voastră vrednică în lupta pentru interesele naţionale, vă asigurăm de
nestrămutata noastră iubire şi alipire. Totodată exprimăm dispreţul nostru faţă
de trădătorii naţiunii de pănura lui Ioan Lupul. Tinerimea română din
Viena”375.
O altă telegramă este trimisă de către studenţii români din Graz: “Dr.
Iancu Flondor. Storojineţ, Bucovina. Admiraţie şi încredere distinsului luptător
al neamului românesc. Lupta energică dezvoltată contra duşmanilor ne
însufleţeşte. Cauza Partidului Poporal Român din Bucovina e cauza întregului
neam, iar cei ce s-au lepădat de neam, pactând de dragul strălucitei poziţii ca I.
Lupul, sunt ţinta dispreţului naţional. Trăiască Partidul Poporal Român.
Trăiască reprezentanţa lui. Trăiască Iancu Flondor. Studenţimea română din
Graz”376.
Referindu-se la discursul lui Iancu Flondor, revista “Tribuna” făcea
următoarele aprecieri: “atitudinea energică şi adevărat românească a şefului
partidului naţional, discursuri inspirate din cele mai înalte principii etice. Din
ele străluce o învăpăiată iubire de neam, inspirată din voinţa fermă de a pune în
picioare poporul român, nu prin cerşetorii servile şi lipsite de demnitate, ci prin
luptă, prin muncă sinceră şi roditoare”377.
În aceeaşi şedinţă a dietei, Iancu Flondor se adresează, vorbind
româneşte, deputaţilor “împăcaţi” cu guvernul: “D-voastră domnilor, aţi aflat
de bine a vă pune în înţelegere cu guvernul […]; a trecut mai mult de un an şi
jumătate şi din toate promisiunile câte le-aţi primit de la prezidentul ţării, nimic
nu s-a împlinit […]. D-voastră sunteţi bărbaţi oneşti şi vă ţineţi de promisiunea
ce aţi făcut, prezidentul ţării însă n-a îndeplinit nimic din promisiunile sale, dar
a avut cutezanţa de a vă prezenta cambiul pe care l-aţi subsemnat condiţionat,
presupunând că îşi va ţine cuvântul”378.
Iancu Flondor îl atacă din nou foarte dur, în aceeaşi şedinţă pe baronul
Bourguignon care, deşi nu a respectat “pactul”, avea tupeul să solicite
deputaţilor români să voteze legea referitoare la Consiliul şcolar al Ţării, lege
ostilă românilor, în forma prezentată de autorităţi: “ceea ce cere el de la
293
D-voastră acuma, nu-i alta nimic decât obstacolul cel mai mare în dezvoltarea
naţiunii noastre. Nu face alta cu D-voastră decât o adevărată batjocură. Nu pot
afla pentru aceasta o expresie potrivită”379.
Marcaţi de grava greşeală politică pe care au făcut-o, “pactiştii” căutau
pe toate căile să mai atenueze din imaginea negativă pe care o aveau în faţa
populaţiei româneşti.
Astfel, în ziua de 12/25 ianuarie 1901, “pactiştii” organizează o
întrunire a tuturor deputaţilor români dietali şi imperiali. Pe lângă noii lor
adepţi, Florea Lupu şi Dimitrie Isopescul, au fost invitaţi şi dr.George Popovici
şi dr.Iancu Flondor, “mişcare”, gândeau ei, care le-ar fi îmbunătăţit imaginea.
Arhimandritul Miron Călinescu, om cinstit, dar nedeprins cu manevrele
politice, cade în plasa “pactiştilor” şi participă la adunare. Iancu Flondor şi
George Popovici refuză categoric să participe, refuz consemnat public, printr-o
scrisoare deschisă:
“Către Clubul român dietal în Cernăuţi.
D-voastră aţi aflat de bine să ne invitaţi la o conferinţă a deputaţilor
români din dieta imperială şi a dietei, pe ziua de 12/25 l.c.
Cu privire la acest act semnat de prezidentul şi viceprezidentul clubului
dietal, ne simţim provocaţi la următoarea declaraţie:
Cauze grave, în prima linie împăcarea precipitată cu guvernul ţării
propagată de majoritatea clubului dietal ne-au forţat să ieşim din clubul D-
voastră şi să declinăm orice responsabilitate pentru urmările nefaste prevăzute
de noi.
Campania electorală, cu toate peripeţiile ei de tristă memorie, a
confirmat convingerile noastre.
Majoritatea clubului D-voastră nu s-a sfiit a se oferi drept armă în mâna
adversarilor noştri.
Martori clasici am fost cum o mare parte din D-voastră au protejat
combaterea alegătorilor români cu mijloace condamnabile.
Atitudinea aceasta nu se poate privi decât ca o umilire faţă de guvern şi
ca o suprimare frivolă a drepturilor constituţionale ale alegătorilor români,
fapte care au avut drept urmare, pierderea mandatelor partidului poporal
naţional. D-voastră aţi sprijinit o ziaristică menită a propaga demoralizarea
naţională.
Evenimentele politice din timpul din urmă constituie o fază
remarcabilă în şirul lung al suferinţelor poporului nostru, iar responsabilitatea
grea pentru cele petrecute, cade în sarcina D-voastră şi veţi avea a da seamă
pentru ele înaintea forului întregei naţiuni.
E deci lucru firesc ca în astfel de împrejurări, trebuie să respingem
orice conlucrare cu D-voastră, cu atât mai mult, având în vedere raporturile
294
Ioan Cocuz
reale din ţară care nu vă autorizează a vorbi şi a lua deciziuni în numele

poporului român din Bucovina. Cernăuţi, în 12/25 ianuarie 1901, Dr.Iancu
Flondor, Dr.George Popovici”380.
Moartea subită a deputatului de Câmpulung în Parlamentul Imperial, a
vacantat mandatul. În acest context, când autorităţile administrative începuseră
pregătirile pentru competiţia electorală, pentru susţinerea candidaţilor
“guvernamentali”, s-a întrunit la mijlocul lunii mai 1901, Comitetul Central al
Partidului Poporal Naţional care a discutat situaţia politică din Bucovina ca şi
problema candidatului partidului pentru respectivul mandat. Partidul
nominalizează drept candidat al său pentru curia a V-a Câmpulung, pe
dr.George Popovici, care, aflându-se în România, trimite următorul răspuns:
“D-lui Iancu Flondor, hotel Schwartzen Adler, Cernăuţi. Scumpul şi mult
stimatul meu amic! Mi-aţi făcut onoarea a-mi oferi în numele Partidului
Poporal Naţional candidatura pentru mandatul vacant în curia a cincea.
Primească partidul viile mele mulţumiri pentru acest act de încredere, pe care
ştiu a-l preţui. Împrejurări particulare nu-mi permit însă a urma şi de astă dată
chemării. Regret din inimă pentru că a-şi fi dorit să pot servi cauzei. Primiţi Vă
rog expresia celei mai distinse consideraţiuni şi o amicală strângere de mână.
Bucureşti, în mai 1901. Dr.George Popovici”381.
Refuzul politicos şi justificat al lui George Popovici, de a candida (el
urmând să se căsătorească şi să se stabilească definitiv în România), a provocat
o avalanşă de supoziţii şi de candidaturi, care pentru a fi viabile, trebuiau să
aibă girul lui…Bourguignon. Cei care făceau “antişambră” guvernatorului,
pentru această candidatură erau dr.Iosif Rott, dr.Michael Kiper, dr.Ştefanowicz,
Tittinger,etc. Aşa gândea “Bukowiner Nachrichten”, care a mai lansat un nume,
acela al preşedintelui Consiliului Cultural al Ţării, Tudor Flondor. “Vulpoiul”
de Bourguignon a gândit bine, lansând candidatura lui Tudor Flondor, fratele
lui Iancu Flondor.
Tudor Flondor nu era un om politic experimentat, fiind şi o persoană
uşor influenţabilă. Opţiunea guvernului Bucovinei pentru acesta s-a făcut şi
pentru a da o lovitură lui Iancu Flondor, opozantul cel mai redutabil al
baronului Bourguignon şi al sistemului patronat de acesta. Guvernatorul spera
şi în faptul că Partidul Poporal Naţional nu-i va face o opoziţie serioasă tocmai
fratelui şefului de partid: “Ca să aibă linişte, baronul Bourguignon ar voi să se
încuscrească chiar şi cu Partidul Poporal Naţional […]. Prezidentul partidului
poporal e doară şi el ca oamenii şi pe lângă însuşirile sale neplăcute în ochii
guvernului are şi buna însuşire de a fi frate cu un candidat la deputăţie, moderat
şi potrivit”382.
Dovada cea mai elocventă că Iancu Flondor slujea interesele românilor
bucovineni şi nu ale familiei sale era Comunicatul Comitetului Central al
295
partidului care respingea candidatura lui Tudor Flondor, recomandând

alegătorilor să absenteze de la alegeri: “Către alegătorii români. Alegerea
pentru curia a V-a e fixată pentru 10 octombrie a.c. Câteva persoane a căror
sentimente naţionale şi independenţă de caracter sunt prea bine cunoscute şi
care nu posed încrederea naţiunii, s-au grăbit a candida tocmai pe d-l Tudor cav
de Flondor, proprietar mare în Rogojeşti, pentru a răni şi a sfâşia şi mai adânc
sentimentele naţiunii. Partidul Poporal Naţional nu primeşte şi nu poate primi
această candidatură. Partidul Poporal Naţional nu are încredere în persoana d-
lui Tudor cav de Flondor, atât pentru al său indiferentism naţional şi lipsă de
independenţă, cât şi cu privire la programul său care reprezintă numai o
încurcătură de cuvinte, fără ca să reeasă oarecari principii politice curate şi
înălţătoare pentru poporul nostru.
Fiind de la alegerile trecute, încă proaspete în memorie, mijloacele cu
care se împiedică în ţara noastră libera manifestare a voinţei şi nevoind noi a
expune din nou poporul, presiunii unor elemente ce cultivă numai corupţia,
Partidul Poporal Naţional vă recomandă, de astă dată, până la deplina
clarificare a situaţiunii în toate comunele, abstinenţă absolută.
Nu mergeţi de astă dată la alegere.
Partidul Poporal Naţional priveşte cu încredere în viitorul poporului
român care va ajunge fără milă străină, prin propriile puteri, la exercitarea
drepturilor sale garantate prin constituţiune. Comitetul Central al Partidului
Poporal Naţional”383.
Românii bucovineni dezaprobau atitudinea lui Tudor Flondor care a
acceptat candidatura, ca pe un os din mâinele “murdare” ale guvernatorului
Bucovinei, deşi acesta le lăsase “pactiştilor” satisfacţia de a crede că ei sunt cei
care l-au propus pe Tudor Flondor, lucru, dealtfel, convenabil pentru
guvernator: “Este foarte regretabil că d-l Tudor cav de Flondor n-a înţeles în ce
poziţie tristă încape el singur prin acceptarea candidaturii din astfel de mâini şi
ce nedreptate şi ce durere cauzează şi fratelui domniei sale, bravului dr.Iancu
Flondor şi naţiunii întregi”384.
Membrii marcanţi ai P.P.N. s-au adresat, prin intermediul ziarelor, lui
Tudor Flondor încercând să-l facă să înţeleagă postura ingrată în care se afla şi
a pus principiul sfânt al luptei naţionale în Bucovina: “Domnul Tudor Flondor
nu poate să ştie cât de penibil ne este să ne vedem siliţi a-l combate tocmai pe
fratele şefului nostru, pe acel Tudor Flondor de la care am putut aştepta, de la
intrarea sa în arena politică, că va lupta alăturea cu dr.Iancu Flondor pentru
drepturile noastre"385.
“Gurile rele” spuneau că însuşi Tudor Flondor era convins că nu va sta
prea mult la Viena, ceea ce era un semnal, totuşi, că era conştient de
slăbiciunea poziţiei sale politice: “Noi însă îl întrebăm: înţelege dumnealui
296
Ioan Cocuz
dauna ce se naşte din această luptă în sânul poporului românesc?”386.

Alegerile din 10 octombrie 1901, în curia a V-a Câmpulung, au dat
câştig de cauză candidatului “guvernamental” Tudor Flondor cu 596 voturi
“guvernamentale”, nu ale poporului român. După alegeri “Deşteptarea” scria:
“Noul deputat a dispreţuit sentimentul general românesc, a desconsiderat că se
aserveşte unei cauze duşmănoase poporului român, a primit candidatura şi a
fost ales. Prin acest fapt a pierdut dreptul la simpatia neamului său. De noul
deputat poporul român nu leagă nici o speranţă. Alegerea d-lui Tudor cav de
Flondor lasă rece orice inimă românească şi când va pleca la Viena ca să-şi
exercite mandatul în locul decedatului Isopescul, el va fi un vrednic urmaş, un
reprezentant român, una din acele triste personagii politice care cred că-şi
împlinesc menirea prin simplă figurare”387.
La începutul lunii octombrie 1901, clubul dietal român şi membrii
români ai Parlamentului Imperial au ţinut două adunări secrete, la care cu
siguranţă, se va fi discutat situaţia politică din Bucovina. Ceea ce s-a putut afla
a fost faptul că s-a format un comitet din cinci membri importanţi ai Partidului
Conservator Român dar nu se ştie ce anume mandat a primit acest comitet 388.
La câteva zile, după aceste şedinţe secrete, Ioan Volcinschi,
preşedintele Partidului Conservator Român a organizat, la el acasă, o adunare
restrânsă la care au participat cei cinci membri ai comitetului nou format şi alte
câteva persoane din anturajul lor politic389.
Încet, încet, misterul acestor şedinţe începe să se destrame, Ioan
Volcinschi vorbind despre “pact”, care are valoare trecătoare: “făcut în vederea
şedinţelor dietei…că pactul e răsuflat, neîndeplinidu-se postulatele din el”390.
O vorbă “scăpată”, poate voit, de un participant la aceste întruniri, a
scos la iveală adevăratul scop al discuţiilor: “Dacă poporul nu va consimţi la
politica de până acum, “[…]vom forma un club conservativ cu armeano–
polonii”391. Ziarul “Deşteptarea” comentează această ştire: “din aceste cuvinte
străbate toată taina politicii oculte şi pernicioase cărei suntem aserviţi
reprezentanţii români. Nu interesele româneşti sunt durerea celor care au
exprimat aceste cuvinte, ci dorul de stăpânire cu toate mijloacele. De la
surparea clubului Hohenwart încoace, ideea conservativă în Austria nu mai
reprezintă fondul vechi, a devenit o frază sub care se maschează cu totului–tot
alte tendinţe. La noi ea înseamnă susţinerea în stăpânire în chestii politice a
câtorva persoane dintre proprietarii mari care seduc pe ceilalţi proprietari mari
cu tot arsenalul sofismelor de care dispun. Dar s-au schimbat vremurile, ideea
naţională intră tot mai profund în popor. Acesta începe a distinge ce este bine şi
ce este rău şi a pretinde ruperea cu tradiţiile politice atât de nenorocite.
Proprietarii mari care simt româneşte încep a se solidariza cu poporul român şi
cu interesele lui adevărate”392.
297
CERNĂUŢI
La 4 noiembrie 1901, Comitetul Central al Partidului Poporal Naţional

a ţinut la Cernăuţi o adunare în care s-a deliberat asupra situaţiei politice din
Bucovina, cu privire specială asupra românilor. Urmare a solicitării unui
comitet format din membrii ambelor cluburi române, dietal şi imperial, s-a
format o comisie a partidului alcătuită din patru membri, ce avea ca sarcină să
poarte discuţii cu o comisie similară a conservatorilor.
Printre alte hotărâri luate a fost şi nominalizarea preotului George
Balmoş candidat al P.P.N. pentru mandatul dietal din districtul politic
Câmpulung. S-a discutat despre situaţia economică a ţăranilor români şi
acţiunile ce se vor întreprinde pentru îmbunătăţirea acesteia. Au fost cooptaţi
noi membri ai Comitetului Central al partidului, s-au discutat probleme de
organizare.
Comitetul Central al P.P.N. a redactat un viguros protest, pe care îl
înmânează guvernului şi, prin care condamnă intensificarea politicii de
deznaţionalizare: “Comitetul Central al Partidului Poporal Naţional adunat în 4
noiembrie 1901, constatează că pe terenul şcolar în toată întinderea nu se ţine
cont de drepturile şi dorinţele poporului român referitoare la creşterea naţională
a institutorilor, la organizarea şi la inspectarea şcolilor; protestează contra
sistemului dominant de înstrăinare a şcolilor prin reprimarea limbii române în
favorul slavismului; protestează energic contra recentelor încercări de a
desfiinţa catedra de limba română la gimnaziul superior c.r. de stat din
Cernăuţi, drept acordat românilor înainte de peste jumătate de secol […] decide
ca să se facă preparativele pentru un act impozant şi energic la care poporul
român va fi invitat, la vreme, ca să participe”393.
În încercarea de a minimaliza şi discredita activitatea Partidului
Poporal Naţional, făcând eforturi de a-l prezenta opiniei publice ca fiind lipsit
de bază politică, ca neemanând de la popor, guvernul susţinea că nu există un
partid al poporului român în opoziţie, deoarece poporul român s-a împăcat cu
guvernul (aluzie la “pactul” încheiat cu conservatorii).
298
Ioan Cocuz
Ziarul “Deşteptarea”, organul de presă al partidului combate, cu

argumente, această diversiune a guvernului: “Dacă s-a făcut împăcarea între
românii din Bucovina şi guvern, apoi care sunt roadele acelei împăcări? Au nu
urmează nedreptăţile şi loviturile date românilor acuma ca mai înainte? Deci
cum s-a împăcat guvernul cu poporul românesc? S-a împăcat ca să-l lovească,
iar poporul să rabde şi să tacă?…Nu, căci vedem că loviturile zilnice sunt
îndreptate împotriva întregului popor şi nefiind poporul împăcat cu guvernul,
nici în totalitate şi nici în parte, urmează necesar că nu-i nici dezbinare în
popor”394.
Totuşi, semnele unei apropieri între cele două partide româneşti erau
din ce în ce mai evidente.
Discuţiile în cele două comisii, la care au luat parte şi delegaţi ai
Partidului Poporal Naţional, vin să confirme aceste afirmaţii.
Poporalii susţineau, în continuare, că “pactul este un monstru politic în
privinţa cuprinsului care stăruie mai dinadins asupra unor puncte de ordine
minoră, lipsindu-i acele pretenţiuni politice pline de vedere largă, prin
împlinirea cărora s-ar câştiga garanţia pentru sanarea administrativă a
Bucovinei şi înlăturarea nesfârşitului şir de nedreptăţi sub care suferă poporul
român”395.
Ioan Volcinschi, preşedintele Partidului Conservator Român şi deputat
în dieta Bucovinei, îşi depune mandatul invocând probleme de sănătate.
Motivul real era însă unul politic şi a intervenit în urma unor neînţelegeri în
aprecierea situaţiei politice a românilor bucovineni, neînţelegeri ieşite la iveală
în cele două şedinţe secrete, din 30 şi 31 decembrie 1901.
În primăvara anului 1902, se organizează alegeri dietale în curia a II-a,
prin vacantarea mandatului, datorită retragerii lui Ioan Volcinschi. Acum iese
la iveală faptul că demisia lui Volcinschi s-a datorat tergiversării, păguboase
pentru români, a împăcării celor două partide româneşti.
Declaraţia lui Iancu Flondor, prin care îşi prezintă disponibilitatea de a
se reîntoarce în clubul dietal român, era semnalul pozitiv, al viitoarei împăcări.
Aceeaşi semnificaţie o avea şi acceptarea de către Ioan Volcinschi să
candideze la mandatul la care tocmai renunţase şi realegerea acestuia ca deputat
dietal.
Pe o poziţie diametral opusă se situa Leon Vasilco preşedintele
Comitetului Executiv al marilor propietari români care se împotrivea atât
colaborării cât şi unei eventuale unificări cu Partidul Poporal Naţional.
Semnificativ este faptul că poziţia sa a fost făcută publică nu într-un ziar
românesc, ci în “Bukowinaer Post”, ceea ce spune mult, de unde veneau
“sfaturile” antiromâneşti. Că acesta era adevărul o dovedeşte şi faptul că la
precizarea făcută de Iancu Flondor care arăta că “cooperarea partidelor române
299
este condiţionată prin premisa, că prin aceasta, nici o organizaţie nici

programul Partidului Poporal Naţional nu are să sufere în vreo privinţă”, ziarul
“Bukowinaer Post” a lansat o adevărată campanie de ştiri false, urmărind
dezbinarea românilor.
Partidul Poporal Naţional rămânea însă ferm pe poziţii: “Pactul,
monstruosul copil al unei clipe nenorocite, nu merită să mai aibă viaţă. De la
onestitatea politică a reprezentanţilor români se pretinde ca ei să abzică pactul
şi să reintre în rândurile opoziţiei, câtă vreme guvernul nu va da probe eclatante
că el tinde serios la împăcarea românilor”396.
La întâlnirea din 17 ianuarie 1902 a Comitetului Executiv al Partidului
Conservator Român, au participat şi câţiva membri marcanţi ai P.P.N., în frunte
cu Iancu Flondor. S-a discutat şi găsit un modus vivendi pentru cooperarea
celor două partide româneşti în problemele politice naţionale.
Cu acest prilej, conducătorii Partidului Conservator Român au dat
apodictica declaraţie: “pactul este desfiinţat fiindcă mai multe postulate din el
nu au fost îndeplinite de guvern până la termenul fixat, prin urmare
reprezentanţii Partidului Conservator Român au ieşit din obliga faţă de guvern
şi actual au deplină mână liberă. Prin faptul acesta este înlăturată principala
piedică ce stătea în calea cooperării politice a ambelor partide române”397.
La 20 iunie 1902, delegaţi ai Partidului Conservator Român şi
Partidului Poporal Naţional s-au întâlnit într-o şedinţă şi ajung la o înţelegere
privind cooperarea lor politică, cu rezerva expresă, ca individualitatea
respectivelor partide să rămână intactă.
Înţelegerea prevedea ca organ de conducere, o Dirigenţă compusă din
membri delegaţi de ambele partide. Deciziile Dirigenţei erau obligatorii pentru
membrii celor două partide, iar deputaţii celor două partide urmau să formeze
un club parlamentar român, atât în dieta Bucovinei cât şi în Parlamentul
Imperial398.
În şedinţa sa din 3 iulie 1902, Partidul Poporal Naţional a ratificat
înţelegerea cu Partidul Conservator Român.
Componenţa Dirigenţei celor două partide era următoarea: Eudoxiu
(Doxuţă) Hurmuzachi, Artemie Beraru, Nicu Blându, Iancu Flondor, Vasile
Găină – din partea Partidului Poporal Naţional - şi Modest Grigorcea, Nicolae
Mustatză, Ilarie Onciul, Ioan Volcinschi, Nicu Balmoş – din partea Partidului
Conservator Român. Preşedintele Dirigenţei era Eudoxiu (Doxuţă)
Hurmuzachi, vicepreşedinte Ioan Volcinschi, Secretar – Ilarie Onciul399.
Formarea frontului politic românesc este salutată cu bucurie şi speranţă
de toţi românii bucovineni. În telegrama locuitorilor oraşului şi districtului
Siret se arată că alianţa “a deşteptat cele mai vii sentimente de mulţumire.
Aşteptăm cu toată siguranţa o sănătoasă direcţie naţională şi poporală în
300
Ioan Cocuz
cooperarea reprezentanţilor ambelor partide şi stăm după ei, ziduri, ziduri”400.

Pentru a sprijini activitatea Dirigenţei partidelor unite, intelectualitatea
din oraşul şi districtul Rădăuţi a format un comitet care “va strânge în jurul
stindardului nostru naţional toate puterile veritabile, cu dorul fierbinte de a se
pune în serviciul anevoios dar mântuitor şi onorific al cauzei comune naţionale
româneşti”401.
Singurul politician care s-a opus acestei înţelegeri a fost Florea Lupu,
fapt ce a dus la excluderea sa din Partidul Conservator Român.
Vom insista asupra acţiunilor lui Florea Lupu, deoarece acesta era deja
“pionul otrăvit” al lui Aurel Onciul în mişcarea naţională a românilor
bucovineni, unde a acţionat cu perfidie specifică “democraţilor” lui Onciul.
Referitor la atitudinea lui Florea Lupu, Dirigenţa a dat un comunicat de
presă: “Considerând că atitudinea d-lui deputat dr.Florea Lupu de la intrarea d-
sale pe terenul afacerilor publice, în parlament şi în publicitate, jignind
simţământul naţional şi interesele poporului român din Bucovina.
Cât şi în special discursul D-sale de la ultima adunare a învăţătorilor
din districtul Rădăuţi, în iulie 1902.
considerând că broşura apărută la Cernăuţi în 1902, sub titlul “Cătră
poporul român ţărănesc, apel de la învăţătorime”, aptă a aduce ură şi
înstrăinare între proprietatea mică, proprietatea mare numită boierime şi
preoţime şi a aduce turburare în sânul întregului popor român din Bucovina, nu
numai că este un corolar şi o parafrază a cuvântării ţinută de d-l Lupu în
Rădăuţi pentru apărarea şi preamărirea d-sale, dar chiar, conform declarării d-
sale în nr.4009 al foaiei “Bukowinaer Rundschau” că domnia sa se identifică cu
totul cu conţinutul şi cu tonul acestei broşuri a aflat în public expresia d-sale de
aprobare;
considerând că d-l dr.Florea Lupu a fost declarat de Partidul
Conservator Român pe al cărui program a candidat, de nedemn a mai fi
membru al clubului deputaţilor români din Camera imperială;
considerând că este de datoria noastră a feri întreaga populaţiune
română, precum în cazul prezent şi învăţătorimea de a urma sfaturile d-lui
dr.Florea Lupu, care ar fi numai periculoase pentru românii din Bucovina;
considerând, în fine, că atitudinea d-sale nu poate să aibă alt efect decât
descompunerea oricărei organizări politice şi naţionale şi prin urmare
degradarea naţionalismului român în Bucovina la un factor cu desăvârşire
neglijabil;
Dirigenţa partidelor române unite din Bucovina declară că nu poate
decât să-l privească pe d-l dr.Florea Lupu, în consecvenţa atitudinii d-sale, ca
pe un inamic al intereselor adevărate ale naţiunii române şi-l va trata în viitor
ca atare. Dirigenţa partidelor unite române din Bucovina”402.
301
Ziarul “Deşteptarea” din 5 -18 septembrie 1902, în articolul Pe

povârniş, face o reuşită prezentare a cameleonismului politic al lui Florea
Lupu: “Metempsihoza politică a dr.Florea Lupu e de celebritate […]. Trei ani
au fost destui pentru ca principiile politice ale acestui domn să se întrupeze de
trei ori în trei felurite chipuri: din “radical” să se facă “conservator” şi apoi
“democrat cosmopolit”[…]. Acum, conservatorii căror cu doi ani înainte le
făcuse declaraţii de amor politic, cu ei împreună, membrii partidului poporal au
devenit “clica boierească” şi dr.Lupu şi-a descoperit, “marele său
democratism”: “Boierii sunt netrebnici”, preoţii “nemernici, X un speculant, Y
un om de nimic, deci creăm un partid nou, un partid al ţării unitar democrat
[…]. Noua confesiune politică – dr.Lupu schimbă cameleonic confesiile
politice – se află în recenta sa broşură–pamflet intitulată Offene Antwort an die
Landtagsabgeordneten Excellenz Landshauptmann Johann Lupul, dr.Johann
R.V.Wolczynski und Genosenn care se consumă în atacuri personale”.
Incitarea, asmuţirea învăţătorimii române împotriva partidelor
naţionale româneşti, metodă frecvent folosită de “democraţii” lui Aurel Onciul
şi Florea Lupu, a atras, cum era firesc, reacţia Dirigenţei partidelor române
unite. Aceasta adresează învăţătorimii un apel, dorind să afle, atitudinea reală a
învăţătorimii faţă de problema naţională:
“Apel către onorata învăţătorime din Bucovina.
În zilele trecute a apărut la Cernăuţi ca supliment la foaia “Freie
Lehrerzeitung” o broşură sub titlul “Către poporul român ţărănesc, apel de la
învăţătorime”. În urma conclusului dirigenţei partidelor române unite din
Bucovina ne permitem a ne adresa către onorabila învăţătorime română
îndeosebi, să binevoiască a ne răspunde fără întârziere:
1.Ori de apelul a fost scris în urma unei sfătuiri a învăţătorilor
români.
2.Ori de învăţătorii români au însărcinat pe cineva cu redactarea
acestui apel.
3.Ori de autorii apelului numit, sunt în adevăr învăţători români.
4.Ori de învăţătorimea se identifică cu conţinutul acestei broşuri.
5.Ori de află cu cale ea în modul folosit în broşură să se provoace la
duşmănie o clasă contra alteia din partea învăţătorilor a căror chemare este a
creşte o generaţiune de cetăţeni de ordine şi membri folositori ai societăţii şi
naţiunii.
Aşteptăm răspunsul Domniilor Voastre şi vă rugăm ca până în 8 zile o
dată, să binevoiască a-l trimite sub plic, la Dirigenţa partidelor române unite
din Bucovina […]. Cernăuţi în 10 septembrie 1902”403.
Din răspunsul primit reiese că “Apelul este deci dară de privit ca o
emanare de la unele persoane singuratice care nu caută la obcisiunile
302
Ioan Cocuz
învăţătorilor[…]. Apelul amintit stă chiar în contrazicere clară cu o decisiune a

Societăţii învăţătorilor districtului Rădăuţi prin care învăţătorii acestui district
au declarat că nu pot consimţi cu tonul întrebuinţat în “Freie Lehrerzeitung” şi
care în “Apelul către poporul român” e şi mai nesuferit”404.
Sunt evidente manipulările la care s-au dedat “democraţii”, care în
acţiunea lor antinaţională, n-aveau scrupule, folosind cele mai josnice metode.
În sesiunea dietei din toamna anului 1903, Iancu Flondor este atacat
extrem de dur, “în haită”, de “democraţii” români, evrei, ruteni, în frunte cu
Aurel Onciul, atac nedrept contra celui mai intransigent apărător al intereselor
naţionale româneşti. Atacurile erau lansate pentru a-l forţa pe Iancu Flondor, un
om mândru, să-şi depună mandatul de deputat.
Comitetul Central al Partidului Poporal Naţional, în şedinţa sa din 14
septembrie 1903, respinge atacurile “democraţilor”, demontând acuzaţiile
acestora la adresa lui Iancu Flondor, piesă cu piesă, aprobă atitudinea şefului de
partid, dându-i un vot de încredere, care a contat mult pentru Iancu Flondor:
“S-au înşelat duşmanii naţiunii noastre dacă au crezut că vor înlătura pe d-l
Iancu Flondor din viaţa publică, cu atacuri de aceste, după ce nu au reuşit a-l
înlătura cu sumedenie de intrigi de până acum. Atacuri de aceste nu pot decât
să-i oţelească puterile şi să-l convingă, cu atât mai tare i se impune datoria la
luptă pentru neamul nostru pângărit de proprii săi fii”405.
La 27 septembrie 1903, Comitetul Executiv al Partidului Conservator
Român a ţinut o şedinţă sub preşedinţia lui Ioan Volcinschi cu care prilej
respinge atacurile “democraţilor” împotriva lui Iancu Flondor: “Suntem
îndatoraţi a exprima aprobaţiunea noastră absolută pentru atitudinea
manifestată de deputatul dr.Iancu Flondor în afacerea amintită la început,
Avem deplină încredere în Domnia sa, nu numai din cauza procedurii
amintite ci şi pentru întreg trecutul Domniei sale,
Suntem convinşi că Domnia sa, ca şi până în prezent, va exercita şi în
viitor cu energie obişnuită mandatul de deputat dietal pentru binele naţiunii sale
şi a ţării şi că nu va obosi în această luptă provocată şi purtată de adversarii
noştri cu cele mai condamnabile invective personale. Christoff cav de
Aritonovici, Alexandru cav de Grigorcea, Modest cav de Grigorcea, Nicolae
baron Mustatză, Dimitrie cav de Popovici, Constantin cav de Popovici, Ioan
cav de Tabora, George baron Vasilco, dr.Ioan cav de Volcinschi”406.
Referitor la problema reformei electorale, Comitetul Executiv al marii
proprietăţi române, se situează pe punctul de vedere exprimat în februarie 1901,
militând pentru lărgirea dreptului de vot în curia a III-a.
În şedinţa din 13 octombrie 1903 a dietei Bucovinei, clubul “democrat”
prin Aurel Onciul, l-a acuzat pe Iancu Flondor că ar fi autorul articolelor
Rumänen und Juden publicat în “Bukowinaer Journal” din 4 octombrie 1903 şi
303
Zur Abwehr, publicat în acelaşi ziar, la 8 octombrie, şi solicita ca “Înalta dietă

binevoiască a decide: dieta exprimă autorului şi răspânditorului acestui articol,
dr.Iancu Flondor, pentru procedura sa incompatibilă cu demnitatea dietei, cea
mai severa sa dezaprobare”407.
Comisia dietei a anchetat acest caz şi a ajuns la concluzia, după
depoziţiile martorilor, că aceste articole nu sunt scrise de Iancu Flondor şi că
Max Reiner, redactorul de la “Bukowinaer Journal” a fost mituit cu 1000 de
coroane pentru a declara că Flondor este autorul. Nu este greu de presupus cine
sunt autorii mituirii: clubul internaţionalist al “democraţilor”. Raportul de 79 de
pagini, care dovedeşte nevinovăţia lui Iancu Flondor, era semnat de dr.Hakman
şi dr.Skedl.
Sub titlul Blasfemia parlamentară, ziarul “Deşteptarea”, din 19
octombrie 1903, condamnă jocurile politice murdare ale internaţionaliştilor
“democraţi”, care nu se dau în lături de la nici o metodă de a lovi în românii
naţionali, pentru a-l înlătura pe Iancu Flondor din dietă unde se dovedea un
adversar redutabil: “O blasfemie parlamentară au devenit dezbaterile dietei,
nevrednice de o societate ce pretinde a trăi în mijlocul civilizaţiunii moderne,
nevrednice de imperiul cărui îi aparţinem, nevrednice de ţara strămoşilor noştri,
sărmana Bucovină unde o dată poporul nostru semăna gloria faptelor măreţe.
Iar astăzi – nişte nemernici au uitat de ceea ce sunt datori ţării, gloriei ei
seculare şi tradiţiilor ei, căci o târâie, fără inimă şi suflet, prin toate scârnăviile
patimilor proprii, dându-le proiecţiune asupra nevinovatei ţări”408.
Dat fiind faptul că atacurile din dietă ale “democraţilor” şi acoliţilor lor
evrei şi ruteni împotriva naţionalilor continuau, cu o furie crescândă, clubul
dietal român şi clubul dietal armeano–polon au dat publicităţii un comunicat
oficial în care îşi precizau poziţia: “La deschiderea sesiunei actuale a dietei,
subsemnaţii membri ai clubului dietal român şi armeno–polon, călăuziţi de
imboldul jertfitoarei munci pentru ţară şi populaţia ei, au păşit la lucru spre a
ţine cont de necesităţile urgente şi indispensabile ale întregii populaţii.
O serie întreagă de proiecte însemnate erau gata, altele au fost
prezentate dietei spre decisiune în urma propunerilor de iniţiativă.
Spre cea mai mare părere de rău a cluburilor subsemnate, însă a fost
conturbată de “clubul liberal” dietal, orice dezbatere meritorie şi activitate
mănoasă a fost paralizată prin repetată obstrucţie.
Prin aproape două luni, subsemnaţii au suportat nu numai atacurile şi
asmuţirile contra unor stări, ci şi un torent nesecat de batjocuri brutale, fără ca
să reflecteze la aceste provocaţii, dacă nu pentru alta, spre a susţine demnitatea
dietei.
După ce subsemnaţii au încercat de repetate ori, dar fără succes, a duce
dezbaterile în cameră pe o altă cale, mai liniştită, au trebuit să se încredinţeze,
304
Ioan Cocuz
că în acest mod nu se mai poate continua.

Atitudinea sălbăticită a “clubului liberal” a ajuns punctul de culminaţie
în şedinţa din 2 noiembrie 1903, în care membrii acestui club au purtat din nou
lupte prin mai mult de 8 ore contra dezbaterilor meritorice în dietă, în acel mod,
că au insultat personal aproape pe toţi membrii cluburilor subsemnate şi au
încălcat în picioare regulamentul camerei.
Scurt, înainte de votarea asupra propunerii comisiei disciplinare, ce se
afla în dezbatere, membrii “clubului liberal” au părăsit dieta, spre a face
iluzorică votarea, şi au produs efectul ca, camera să nu mai întrunească
numărul regulamentar de membri, fiindcă unii deputaţi au fost concediaţi. Prin
această procedură ei au documentat în mod neîndoielnic, intenţia de a da şi pe
viitor atenţie batjocurilor personale în dietă şi de a nu lăsa să fie absolvită
afacerea.
În faţa acestor fapte, cluburile subsemnate se văd constrânse şi obligate
a nu intra în sala dietei atâta timp, până când nu va fi dată garanţia deplină că
cursul dezbaterilor nu va fi conturbat prin jignirea neîncetată a regulamentului
prin obstrucţie şi prin atacuri personale contra singuraticilor deputaţi.
Clubul român dietal: George Balmoş, Dionisie cav de Bejan, Miron
Călinescu, dr.Iancu cav de Flondor, Tudor cav de Flondor, Modest cav de
Grigorcea, Nicolae baron Mustatză, Ilarion Onciul, dr.Iancu cav de Volcinschi.
Clubul armeano–polon: Christoff cav de Abrahamowicz, Casimir cav
de Bohdanowicz, Zachar Bohosiewikz, Adolf cav de Wiesielowski”409.
Solidaritatea cluburilor dietale român şi armeano–polon, colaborarea
lor, anunţată în şedinţa comună din 24 iunie 1903, avea la bază stipulaţiile
cuprinse în cartelul electoral din 20 ianuarie 1901.
Noua alianţă politică româno–armeano–polonă, era ceva mai veche şi
reprezenta o accentuare a compromisului electoral din 1901, precum şi a
acordului politic ce funcţiona din primăvara anului 1902, între partidul român,
partidul armeano–polon şi cel german.
Între români şi armeano–poloni, acordul de până acum, îmbrăcase
forma unei alianţe politice formale.
Între partidele aliate menţionate şi partidul german persista acordul
politic anterior şi, în perspectivă, nu era exclusă posibilitatea ca acest acord să
ia forme concrete.
În urma acestor pertractări politice, a fost dat publicităţii următorul
Comunicat:
“Ambele partide ale dietei Bucovinei, cel român şi cel armeano–polon
au dat acordului de până acum o formă hotărâtă prin încheierea unei alianţe
defensive. Prin aceasta ele voiesc, fără ca să jignească vreo altă naţiune, să
lucre pentru interesele adevărate ale ţării, cu deosebire ale populaţiei agricole şi
305
industriale.
Acestei alianţe îi lipseşte orice scop agresiv; ajutorul reciproc în dietă
şi afară de ea, de sine se înţelege, nu are tendinţa să fie în dauna altora şi este
menit, prin urmărirea deosebită a stării ţărăneşti şi a micilor industriaşi, să facă
posibilă scutirea posesiunii naţionale reciproce, deci să continuie campaniile
electorale anterioare, care în decursul vremii au avut de urmare o apropiere
meritorie şi au contribuit la un acord tot mai intim, la o procedură comună, la
care s-au asociat în anul trecut şi deputaţii germani.
Alianţa acum formal încheiată nu exclude o amplificare; ea este terenul
cel mai potrivit pentru aceasta. Atât românii cât şi polonii resimţă multă stimă
înaintea culturii germane, a ştiinţei şi artei germane, valoarea limbii germane
nu s-a desconsiderat în Bucovina niciodată, cu atât mai puţin de români şi
poloni. Totuşi, însă pe baza dreptăţii şi respectului reciproc, se va ţine cont prin
activitatea comună de exigenţele culturale ale ambelor naţiuni aliate.
Deci pe baza acelei armonii politice care unic corespunde intereselor
imperiului şi ale ţării, românii şi polonii acum aliaţi, sunt decişi a lucra şi a se
ajutora în conformitate cu tradiţiile lor”410.
Noul curent politic “democrat”, care a bulversat întreaga viaţă politică
din Bucovina a dus la reacţia partidelor naţionale româneşti. Comitetul Central
al Partidului Poporal Naţional atrăgea atenţia asupra faptului că noul curent
“tinde să capteze învăţătorii români spre a-i preface în factori distructivi faţă de
naţiune” şi că “la spatele acelui curent, ca spirite de taină, dirigente, stau
pronunţaţi duşmani ai poporului nostru”411.
La 14 septembrie 1903, Comitetul Central al Partidului Poporal
Naţional se întruneşte într-o şedinţă în care analizează situaţia politică din
Bucovina, ca urmare a activităţii antinaţionale a Partidului Ţărănesc Democrat
şi hotărăşte să adreseze românilor bucovineni un apel:
“Apel către poporul românesc”
[……………………………………………………………………….]
Cu regret constatăm că în viaţa publică a poporului român în
Bucovina s-a ivit de vreo doi ani încoace, un grup politic de fii ai neamului
nostru care a pierdut din vedere baza naţională şi este călăuzit în acţiunile
sale de doctrine internaţionale şi înstrăinătoare de neam.
Acest grup, adoptând tactica demagogiei, propagă o crâncenă
luptă între stări, îndreptând atacurile în prima linie, contra proprietarilor
mari şi preoţimei.
Pe lucrătorii şi luptătorii naţionali, grupul acesta îi combate spre a-
i discredita şi a produce dezorientare în marea publicitate, instituţiile
306
Ioan Cocuz
naţionale create şi susţinute cu nespuse greutăţi, menite să contribuie la

emanciparea noastră culturală şi economică, le atacă cu vehemenţă.
Pe lângă aceste străduinţi de desmembrare şi descompunere
naţională, acel grup a dovedit lipsa desăvârşită de simţire românească, prin
faptul că a făcut o ruină, ba s-a aliat cu cei mai crânceni duşmani ai
poporului nostru, duşmani etnici şi politici.
Partidul Poporal Naţional pătruns de profundă iubire de neam şi
apărător conştiincios al drepturilor naţionale este obiectul atacurilor
neîncetate şi fără de măsură al grupului amintit – fireşte că partidul
nostru îşi îndeplineşte datoria de a pune piept năvalei neromâneşti şi de a
ridica fără slăbire glasul său contra demoralizării naţionale ce se propagă.
În alegerile din 27 august, partidul nostru a fost învins căci nu a
putut concura cu mijloacele de luptă ale contrariilor: cele mai detestabile
din punct de vedere moral şi naţional.
[………………………………………………………………………..]
Contrarilor noştri le-au stat în ajutor şi alte neamuri, care s-au
arătat duşmane limbii şi legii noastre, în prima linie, evreimea din oraş şi
district care a intrat fanatic în luptă contra candidaţilor partidului
nostru412.
Cernăuţi, septembrie 1903, pentru Comitetul central al Partidului
Poporal Naţional, prezident, dr. Iancu Flondor.
În cadrul aceleiaşi şedinţe, Comitetul Central al Partidului Poporal
Naţional a votat următoarele rezoluţii care au fost date publicităţii:
“I. Comitetul Central al Partidului Poporal Naţional care are
conştiinţa de a reprezenta cu sinceritate şi curăţenie interesele româneşti
din Bucovina îşi exprimă cea mai vie dorinţă ca toate forţele bune şi oneste
ale poporului român să se alieze cu el, cu scop de cooperare în unire, sincer
şi solidar la creşterea, emanciparea şi înaintarea poporului român pe toate
terenele vieţii publice şi particulare îndeplinind cu fidelitate toate punctele
programului său naţional.
Respinge însă de la sine şi va combate cu toată puterea acele
elemente funeste care, în loc de a sprijini această lucrare, caută, fără a se
sfii cele mai detestabile mijloace, a nimici în popor cele mai sfinte şi
gingaşe legături religioase şi naţionale şi a îngropa orice iubire de adevăr,
de ordine şi de respect reciproc, propagând astfel o destrăbălare şi
corupţiune completă şi lucrând indirect la ruinul lui economic.
II. Partidul Poporal Naţional protestează energic în contra
amestecului evreimii din districtul Suceava în afacerile interne ale
poporului român, avertizând, totodată, pe conducătorii poporului evreiesc,
307
că pacea confesională care formează un moment constitutiv în programul

partidului, ar putea să sufere o turburare regretabilă, dacă evreimea va
prourma pe calea pornită.
III. În executarea programului său, Partidul Poporal Naţional se
adresează către reprezentanţii săi în dieta ţării cu rugarea ca să se
interpună şi mai departe, în mod energic, pentru realizarea reformei
electorale, căutând, totodată, ca nu cumva să se strecoare în proiectul de
lege, dispoziţiuni prin care s-ar jigni interesele naţiunii române.
IV. Comitetul Central al Partidului Poporal Naţional autorizează
pe deputaţii săi a se decide în chestiunea creării unei bănci ipotecare a
ţării, pentru acel proiect care, pe lângă reglementarea creditului ipotecar,
garantează mai temeinic susţinerea şi prosperarea băncilor rurale, după
sistemul raiffeisen, deja create.
[………………………………………………………………………..]
Deşi măsurile luate de guvernul nostru sunt deplin justificate din
punctul de vedere al apărării imperiului, totuşi, este de cerut ca guvernul
imperial să ia de urgenţă măsuri energice, ca interesele popoarelor
austriece, deci şi ale românilor, să nu sufere din cauza aspiraţiilor ilegitime
ale maghiarilor. Totodată, protestează Partidul Poporal Naţional, energic,
contra tendinţelor maghiare de a introduce camandamentul maghiar în
regimentele ungare în care servesc zeci de mii de fraţi de-ai noştri
transcarpatini, de care ne leagă sentimentele solidarităţii naţionale”413.
În preajma sesiunii de toamnă a dietei Bucovinei, a anului 1903, Aurel

Onciul încerca o diversiune politică, făcând o propunere de “armistiţiu politic”
Dirigenţei partidelor româneşti. Termenii acestui armistiţiu se referă la
acceptarea de către Dirigenţă a reformei electorale preconizată de “democraţi”,
în schimbul căreia Onciul era dispus să desfiinţeze societatea politică “Unirea”,
încetarea campaniei denigratoare la adresa naţionalilor, dusă în ziarele
“Privitorul” şi “Voinţa Poporului” ca şi sistarea activităţii acestora, sacrificarea
unor oameni politici ai “democraţilor”.
Evident, Dirigenţa nu a crezut în sinceritatea propunerilor, cu atât mai
mult, cu cât, toate aceste cedări din partea lui Aurel Onciul ar fi dus la
sinuciderea politică a Partidului Ţărănesc Democrat.
Aurel Onciul a mai făcut o propunere, la fel de puţin credibilă: crearea
unui partid românesc omogen pe baza principiului reprezentativităţii414.
De fapt, reforma electorală era doar un pretext al duşmăniei crâncene a
“democraţilor” faţă de partidele naţionale româneşti unite.
Această concluzie rezidă din faptul că, au mai existat propuneri
308
Ioan Cocuz
concrete din partea celor două partide, poporal şi conservator, disponibilitatea

pentru abordarea unei reforme electorale moderne, dar nu prin renunţarea la
interesele naţionale româneşti. Chiar în sesiunea din toamna anului 1903 a
dietei, clubul român şi-a prezentat disponibilitatea pentru susţinerea reformei
electorale, instituind o comisie specială compusă din 9 membri care să se ocupe
de această problemă.
Politicienii români naţionali, mulţi intelectuali n-au crezut în
sinceritatea lui Aurel Onciul. Totuşi, Clubul dietal român a alcătuit o comisie
din 3 membri, care să ducă tratative cu “democraţii”.
În dieta Bucovinei, Aurel Onciul a înfiinţat un nou club, în care
deputaţii români “democraţi” erau aliaţi cu cei mai aprigi duşmani etnici ai
românilor – rutenii.
Au continuat adunările Partidului Ţărănesc Democrat în care naţionalii
români erau atacaţi cu duritate: “Recercat să revoce acele adunări incompatibile
cu pertractările curente, dl dr.Aurel Onciul a refuzat aceasta, fiind ele - după
opiniunea d-sale – necesare pentru continuarea lucrării organizatoare a
partidului democrat”415.
În şedinţa din 14 septembrie 1903, Comitetul Central al Partidului
Poporal Naţional s-a pronunţat în această problemă aşa cum o cereau interesele
româneşti: “Onoarea naţiunii o pretinde de a refuza împăcarea cu rătăciţii fii ai
neamului, câtă vreme ei stau prostituaţi în braţele aprigilor duşmani ai naţiunii
noastre, interesele naţiunii reclamă combaterea hotărâtă a veninosului curent
cosmopolit, plin de ură socială, menit să adoarmă conştiinţa naţională şi să
răpească naţiunii sufletul şi simţirea românească spre a o preface într-un stârv
putregăios, ca hrană pentru croncănitoarele păsări de pradă, care de pe acum
înconjoară trupul rănit, totuşi însă viu al naţiunii noastre”416.
În faţa atacurilor tot mai virulente la adresa sa şi a Partidului Poporal
Naţional, Iancu Flondor se adresează Comitetului Executiv al partidului,
prezentându-şi demisia: “Divergenţile vederilor politice care s-au furişat în
rândurile Partidului Poporal Naţional şi apatia membrilor partidului în
campania electorală actuală, faţă cu pericolul ce ne ameninţă din partea
agenţilor internaţionali (Freisinnige Vereinigung) mă silesc să renunţ la
conducerea partidului şi să mă retrag din el.
Rugându-vă a comunica acestea Comitetului Executiv al Partidului
Poporal Naţional, rămân al D-voastră purure devotat. Dr.Iancu Flondor”417.
Iancu Flondor îşi depune şi mandatul de deputat în dieta Bucovinei: “În
şedinţa Comitetului Executiv al marei proprietăţi române, ce a avut loc vineri
în 17 iunie n.c., dl Dr.Iancu cav de Flondor a dat declaraţiunea că, având în
considerare situaţiunea actuală existentă între marii proprietari şi naţiunea
română, provocată în ţară prin inamicii românilor, D-sa depune mandatul său
309
din Comitetul Executiv al marii proprietăţi şi că în referinţele actuale sub nici o

împrejurare nu se află în poziţia de a primi o realegere în dieta ţării”418.
Se pune fireasca întrebare, dacă a făcut sau nu bine, Iancu Flondor
retrăgându-se de la conducerea Partidului Poporal Naţional, nemaiacceptând să
candideze pentru un nou mandat în dieta Bucovinei.
Retrăgându-se, Iancu Flondor a lipsit pe români de conducătorul lor cel
mai autorizat, de un deputat care, în dieta Bucovinei, prin capacităţile sale, ar fi
putut impune un punct de vedere românesc.
A dat satisfacţie adversarilor săi politici care se temeau de el.
Omeneşte, el nu a rezistat atacurilor dure, nemeritate la adresa sa,
atacuri lansate de “democraţii” lui Aurel Onciul.
În luna noiembrie 1904, Partidul Poporal Naţional se autodesfiinţează.
Cele două ziare, “Deşteptarea” şi “Deşteptarea Poporului” îşi încetează apariţia.
În ultimul său număr, ziarul “Deşteptarea” scria: “Corpul naţiunii
noastre este spart în caste separate. Marii proprietari, preoţii, învăţătorii,
poporul rural, toţi se separează politiceşte unii de alţii şi se mărginesc a lupta
pentru interesele particulare ale stării căreia îi aparţine: acesta este tristul efect
al agitaţiei democraţilor români […]. Drept consecinţă a acestei convingeri este
dizolvarea Comitetului Central al Partidului Poporal Naţional şi încetarea
apariţiei ziarului nostru”419.
PARTIDUL ŢĂRĂNESC DEMOCRAT
Data fondării – 2 februarie 1903.
Preşedinte – Aurel Onciul.
Membri marcanţi – Aurel Onciul, Florea Lupu, Grigore Halip,

Constantin Onciul.
Organ de presă – “Privitorul” (Viena, Brün, Cernăuţi), 1 mai 1902 –

15 decembrie 1903; “Voinţa Poporului”, Cernăuţi, 1 octombrie 1902 – 11
octombrie 1908; “Foaia Poporului”, Cernăuţi, 20 decembrie 1909 – iulie 1914.
Organizare – Baza socială a partidului o formau ţăranii, învăţătorii

satelor, o parte a intelectualităţii.
310
Ioan Cocuz
Program – “Timp de zece ani, am încercat de repetate ori să

scoatem cu binele, de la boierii noştri, partea dreaptă a poporului la viaţa
publică, toate încercările au rămas zadarnice. Boierii nu au încetat să
confişte dreptul electoral al poporului şi să abuzeze de el spre a se căpătui,
îmbogăţi şi căftăni înşişi pe seama poporului şi în dauna lui. Astfel nu ne-a
rămas altă cale decât lupta pe faţă în contra boierilor ca să dobândim
libertatea alegerilor şi prin ea influenţa legitimă a poporului asupra sorţii
sale.
Ca în lupta aceasta să nu ne lipsească o cetate, în care să ne
strângem rândurile şi să ne consfătuim, avem de gând să înfiinţăm o
societate politică ca punct de cristalizare pentru o politică cinstită,
naţională şi democratică, pentru o politică românească.
Scopul politicii acesteia este dezvoltarea românilor bucovineni pe
bază naţională în cadrul Austriei şi cu deplină credinţă faţă de Împărăţie,
prin mărirea culturii şi întărirea stării lor economice.
Spre a mări cultura poporului, vom tinde a organiza cu temei,
învăţământul poporal, asigurându-i prin regularea salariilor învăţătorilor
un corp didactic devotat; iar întărirea stării economice vom încerca-o prin
înfiinţarea unei bănci a ţării, care să mijlocească ţăranilor noştri
împrumuturi ieftine şi astfel să le facă cu putinţă, a se desbăra de sarcinile
lor grele şi a-şi mări proprietatea.
Deoarece însă, toate scopurile acestea recer spre realizarea lor
putere politică, societatea va căuta în prima linie, să-i asigure poporului,
influenţa sa legitimă în corpurile legislative prin reforma electorală şi
libertatea votului garantată de ea.
Stăruind la ţinta aceasta, apelăm la concursul tuturor bărbaţilor
cu inimă caldă şi iubire pentru popor”420.
Succint, programul partidului prevedea 3 puncte importante:
Reforma electorală.
Legea comunală.
Înfiinţarea băncii ţării.
Activitate – La începutul anului 1902, începe să prindă contur în

Bucovina, un nou curent politic, mişcarea ţărănistă democrată. Promotorul era
Aurel Onciul, doctor în drept şi economie, un om inteligent, energic, ambiţios,
dar, lipsit complet de scrupule, în realizarea intereselor sale.
Ca om politic, Aurel Onciul a fost extrem de controversat.
Este neîndoios faptul că, el a introdus în Bucovina, un alt mod de a face
politică. În nici un caz, nu este vorba, aşa cum susţine Aurel Constantin Onciul,
de un “nou sistem politic”421.
311
Aurel Onciul a fost, mai aproape decât ceilalţi politicieni români din
Bucovina, de ceea ce am putea numi, astăzi, politică modernă de partid, ca
organizare, program, acţiune şi, lui chiar i se potriveşte de minune, o doză
serioasă de “parşivenie politică”, lipsă totală de scrupule în atingerea
obiectivelor sale, chiar dacă în felul acesta punea în cumpănă, şi chiar a făcut-o,
situaţia românilor din Bucovina.
Ca orice politician, mai ales dacă ne referim la români, Aurel Onciul a
ştiut de minune să folosească poziţia politică pentru realizări personale
(financiare, economice, funcţii, demnităţi), etc.
Aurel Onciul nu a fost în nici un caz, naţional prin raţiune şi nu prin
sentiment.
Aurel Onciul nu a fost naţional de nici un fel.
El a făcut politică socială şi naţională, numai pentru a ajunge la putere.
Practic, Aurel Onciul s-a folosit de social şi naţional, pentru a-şi satisface
orgoliul, vanitatea, şi nu în ultimul rând, lăcomia.
Aurel Onciul a fost un antinaţional, altfel cum se poate explica poziţia
net antiromânească în probleme vitale, cum ar fi caracterul naţional al Bisericii
Ortodoxe Române din Bucovina, făurirea unităţii naţional statale în 1918, etc.
Acelaşi Aurel Constantin Onciul afirmă că Aurel Onciul n-a fost
naţional prin sentiment, pentru că acest tip de naţionalism “nu se mulţumeşte
cu dezvoltarea propriei naţiuni ci încearcă să combată şi să subjuge alte
naţiuni”422.
Total fals. În ceea ce îi priveşte pe naţionaliştii români din Bucovina,
nu au făcut altceva, decât să-şi apere drepturile neamului românesc împotriva
atacurilor vehemente ale veneticilor.
Nu se cunoaşte un singur caz în Bucovina acelei perioade ca românii să
încerce, măcar, să “subjuge” alte etnii.
Programul de reforme al partidului onciulist (PNT), nici măcar nu era
original, societatea politică “Concordia”, Partidul Naţional Român şi Partidul
Poporal Naţional aveau în programele lor, prevederi care, se regăsesc, mai
târziu, la Onciul.
Aurel Onciul trebuie apreciat doar prin performanţa politică.
Din acest punct de vedere, Aurel Onciul a fost doar “un bun austriac”,
apreciere făcută cu multă, foarte multă, îngăduinţă.
Doctrina sa politică a fost lansată prin intermediul ziarului “Privitorul”
care apărea la Viena, Brün (Brno) şi Cernăuţi.
Aurel Onciul şi l-a asociat pe cumnatul său Florea Lupu, exclus din
rândurile Partidului Poporal Naţional.
312
Ioan Cocuz
FLOREA LUPU AUREL ONCIUL

Membru marcant Preşedinte
al Partidului Ţărănesc Democrat al Partidului Ţărănesc Democrat
Se pare că în acţiunea sa politică, Aurel Onciul era sprijinit de primul

ministru al Austriei, Körber, dar mai ales de Conrad Hohenlohe–Schillingsfurt,
guvernatorul Bucovinei care, în pofida declaraţiilor sale, privind principiile
autonomiste al cărui adept era, nu vedea cu ochi buni politica naţională a
românilor, el sugerând lui Onciul colaborarea cu rutenii, cu care partidele
politice româneşti refuzau orice dialog.
Pentru a putea pătrunde cu succes în viaţa politică din Bucovina, Aurel
Onciul care era funcţionar superior la o bancă în Brno, avea nevoie de aliaţi
politici şi cum a fost refuzat categoric de cele două partide româneşti, şi-a
îndreptat privirea spre gruparea politică a “rutenilor tineri”.
Pentru a le inspira încredere şi a-i atrage de partea sa, Aurel Onciul
publică în ziarul “Privitorul”, în mai multe numere, articolele Condiţiunile
existenţei românilor şi Problema austriacă în care susţine un mare neadevăr
istoric: prezenţa din vechime a rutenilor în Bucovina423.
Denaturând adevărul istoric, arăta Ion Nistor, Aurel Onciul şi Florea
Lupu: “au oferit ucrainenilor emigraţi în Bucovina, din Pocuţia şi Galiţia,
certificate de intrare în Moldova, încă din timpul lui Ştefan cel Mare”424.
Pentru a obţine colaborarea şi sprijinul politic al rutenilor, Aurel Onciul
combătea teza “rutenizării Bucovinei”, teză care se baza pe date absolut
concrete şi reale.
Pentru a da monedei sale de schimb “valoare ştiinţifică”(?!), Aurel
Onciul publică în “Privitorul”, poziţia sa: “Teza rutenizării este relativ nouă, ea
s-a conceput abia între 1870 – 1880 şi îşi are originea în coincidenţa
recensământului de la 1869 care a scos la iveală, numărul impozant al rutenilor
în Bucovina cu publicaţia jubiliară foarte lăţită a doctorului Ficker (“Hundert
Jahre”) care, să arate datele pe care se bazează, susţine preponderenţa “aproape
313
exclusivă” a limbii române în Bucovina pe timpul încorporării şi deci este

necesitat să presupuie o rutenizare intensivă, ca să poată explica divergenţa
între rezultatele recensământului din 1869 şi numărul de 186.000 de
ruteni…”425.
Ca argumente, Aurel Onciul susţinea că Ştefan cel Mare prădând Ţara
Leşească, a adus în Moldova 100.000 de ruteni pe care i-a aşezat aici. Mare
parte din aceştia, spune Onciul, a fost românizată, dar 35.000 au rămas ruteni şi
se regăsesc în cei 75.000 de locuitori ai Bucovinei aflaţi la venirea austriecilor.
Folosindu-se de argumente pseudoştiinţifice, Aurel Onciul afirma că:
“Valea Ceremuşului a fost deci ruteană din capul locului şi a rămas ruteană în
tot decursul stăpânirii moldoveneşti”426.
Este absurd să credem că Ştefan cel Mare care era un excelent strateg a
aşezat populaţia ruteană la marginea Moldovei, de unde putea uşor să se
reîntoarcă la vetrele ei, sau să-i creeze probleme militare.
Explicaţia dată de Aurel Onciul situaţiei că între Prut şi Nistru limba
română nu se mai vorbeşte, s-ar datora faptului că limba română era limba
administraţiei moldoveneşti, nu a populaţiei, şi, prin înlocuirea acestei
administraţii, după ocuparea nordului Moldovei de către Austria, şi limba
română care era limba oficială, nu a mai fost folosită, contrazice toate datele
istorice: “…d-nul Aurel Onciul nu consideră deloc convingerea generală
precum nici vocile expres pronunţate, ci se mulţumeşte a le turna pe acestea pe
toate într-o singură oală, clasificându-le ca <<Legenda despre moşii de peste
Prut care încă ştiau româneşte>>”.
Se va vedea mai la vale că “moşii de peste Prut care încă mai ştiau
româneşte” nu încap în cadrele unei legende şi că am fi fericiţi dacă numai
peste Prut s-ar putea aplica această legendă. Dar, durere, ceea ce înainte vreme
se spunea numai de “moşii de pe Prut”, astăzi se întâmplă şi cu părinţii, ba încă
mai des cu copii de dincolo de Prut, ceea ce autorul tezei din chestie nici a visa
se pare că nu este în stare”427.
Totuşi, Aurel Onciul şi-a lăsat o cale de ieşire “onorabilă” (?!) în
această problemă care afecta interesele româneşti, permiţând apariţia în ziarul
său “Privitorul” a studiului lui Zaharia Voronca – Rutenizarea Bucovinei – care
combătea cu argumente ştiinţifice, argumentele fabricate de acelaşi Aurel
Onciul în scopul obţinerii sprijinului politic al ucrainenilor”428.
Zaharia Voronca încearcă să-l scuze pe Aurel Onciul, arătând că acesta
“…a petrecut prea puţin în ţară şi nu a avut ocazia – probabil – să vadă cu ochii
proprii cum, nu indivizi, ci sate întregi cad jertfă slavizării”429.
Bun cunoscător al istoriei Bucovinei, Zaharia Voronca afirma: “Ce
priveşte însă teza susţinută în capitolul IV al acestui studiu, că românii
bucovineni nu s-ar fi rutenizat, că <<de rutenizarea Bucovinei nu poate fi
314
Ioan Cocuz
vorbă>>, că <<teza respectivă este o fabulă şi un neadevăr istoric>>, apoi

trebuie să zic că precum <<întreaga inteligenţă română>>, am rămas şi eu uimit
de naivitatea acestei teorii, deoarece sujetul ei fiind discutat adese ori,
contrariul ei este întemeiata convingere a tuturora”430.
Zaharia Voronca aduce în sprijinul tezei rutenizării Bucovinei
argumentele cunoscute şi folosite în istoriografia modernă.
El prezintă situaţia în care se afla Bucovina şi românii autohtoni ai
ţării: “Facem parte din popoarele de pe Valea Dunării. Suntem înconjuraţi din
trei părţi de lava colosului care respinge denumirea de “rutean” şi reclamă
pentru sine numele de rus. Ţara ne este pururea invadată de prisosul acestei
lave. Privilegii şi instituţiuni se nasc necontenit şi tot mereu aţâţă dorul de
inundări”431.
În schimbul sprijinului dat de gruparea politică ruteană, Aurel Onciul a
trebuit, în perioada de început de secol, să susţină abandonarea luptei naţionale
în favoarea unei pretinse lupte pentru dreptate socială.
Cu această nouă orientare politică, Aurel Onciul a dezorganizat politica
românilor bucovineni aducând grave prejudicii intereselor naţionale.
Ziarul “Deşteptarea” organul de presă al Partidului Poporal Naţional,
dezvăluie neconcordanţele dintre programul şi faptele lui Aurel Onciul,
declaraţiile naţionaliste făcute cu anumite prilejuri şi politica antinaţională
promovată de “democraţi”. Astfel, în articolul Condiţiile existenţei românilor,
publicat în “Privitorul”, sub pseudonimul A.Vrâncean, Aurel Onciul susţinea că
“evoluţia unui popor nu poate avea loc decât pe bază naţională şi anume nu
numai în privinţa fisiologică ci şi în privinţa culturală, deoarece şi cultura este
un ce individual…” şi, apoi, mai departe: “Accentuarea naţionalităţii […] este
afluxul instictiv al voinţei de existenţă a unui popor. Drept aceea, politica unui
popor, doritor de viaţă, conform misiunii ei de a crea şi ameliora condiţiunile
lui de existenţă, nu poate fi decât naţională”432.
Şi atunci, cum rămâne cu discursul parlamentar al discipolului domniei
sale, Florea Lupu, care “descoperea” că pentru Bucovina administraţia germană
este excelentă, a susţinut că trebuie desfiinţate clasele paralele române de la
gimnazii, că românii ar trebui să apere limba germană chiar contra germanilor.
Toate aceste afirmaţii au fost pe placul administraţiei centraliste germane, pe
care românii naţionali o combăteau cu tărie.
Ziarul “Deşteptarea” replică: “Atitudinea aceasta nici onorifică nici
practică nu este pentru naţiunea noastră. Ea cuprinde sancţionarea unui
principiu la care niciodată nu putem consimţi dacă tindem sincer şi serios la o
cultură naţională. Iobăgirea unui popor sub cultura şi administraţia publică a
altui popor rămâne purure nimic alta, decât iobăgire, periculoasă pentru
dezvoltarea lui ca individualitate proprie, chiar dacă, poporul care exercită
315
dominaţiunea este la culmea culturii şi civilizaţiei”433.

Aurel Onciul nu l-a contrazis pe Florea Lupu “căci doară a stat domnia
sa naş la discursul amintit al d-lui dr.Lupu. Pentru ce deci, cele două feţe?”434
Replica la discursul lui Florea Lupu a venit din partea d-lui
dr.Kramarz, deputatul “cehilor tineri”, spumoasă şi la obiect: “Eine Schwalbe
macht nach keinen Sammer”435.
Românii naţionali erau adepţii respectării drepturilor lor conform
legilor imperiului: “Să ni se dee ce ni se cuvine după lege, este principiul
nostru şi sub această condiţie putem trăi alăturea în bună pace. După metoda d-
lui dr.Lupu însă, noi am trebui să capitulăm ca popor, fără împotrivire şi
dr.Aurel Onciul consimte la aceasta căci “Privitorul” tace profund ca
mormântul”436.
În locul celor vizaţi, răspunde însă, ziarul “Voinţa Poporului” care,
vorba “Deşteptării”, era soră de acelaşi sânge cu “Privitorul”: “spre a ilustra la
ce grad excesiv de capitulare înaintea birocratismului centralist–german se
poate avânta un creer românesc, reproducem din ea spiritualele cuvinte:
<<Românii bucovineni au fost sunt şi vor rămâne, austrieci centralişti>>”437.
Aurel Onciul scria în anul 1895: “Pericolul cel mai mare pentru
românii bucovineni este înstrăinarea poporaţiunii rurale de limba şi neamul lor,
adică rutenizarea care a înghiţit în decursul secolului acestuia, sate întregi şi
progresează încă acu”438, apoi, în articolul Răspuns românilor conservativi,
apărut tot în “Gazeta Bucovinei”, afirma că “dacă ne aliem cu un partid rutean,
periclităm existenţa noastră naţională în districtele mixte şi în ultimă
consecvenţă în întreaga ţară”.
După cum se poate vedea, principiile politice ale “curentului nou”,
reprezentat, la 1895, prin dr.Aurel Onciul, erau cu totul altele, decât cele
exprimate în “Privitorul” din 1902, unde este combătută realitatea rutenizării,
teza rutenizării, prezentată ca o fabulă şi un neadevăr istoric.
Interesant este faptul că din acelaşi izvor, de unde curgeau în anul
1895, reproşuri grele adresate “conservatorilor” din pricina vremelnicei alianţe
româno–rutene, din pricina căreia “simţul naţional a dat înapoi”, creând
“pericolul ca singuri să nu mai cunoaştem duşmanul adevărat”, în anul 1903,
curg atacuri diametral opuse: “boierii noştri cultivă vrajba naţională. Întreaga
lor politică de 30 de ani şi prin ea întreaga existenţă materială parazitică este
întemeiată pe diferenţe româno–rutene”439.
Noi apreciem că politica conservatoare veche era prea puţin naţională
faţă de pericolul rutean. Era chiar apatică.
Într-una din lucrările sale, scriitorul ungur Tibad Antal recomanda, ca
metoda eficace de suprimare a dezvoltării naţionale a românilor, izolarea
poporului de conducătorii săi.
316
Ioan Cocuz
Rutenii au prins repede ideea şi, de pe la 1895 încoace, au atacat

continuu liderii politici şi spirituali ai românilor.
Pentru atingerea scopului propus, a ambiţiilor sale personale, Aurel
Onciul aliat cu rutenii, evreii şi germanii, a lansat o campanie necruţătoare cu
accente violente, în dieta Bucovinei, în presă, etc, împotriva liderilor Partidului
Poporal Naţional şi Partidului Conservator Român, cu predilecţie împotriva lui
Iancu Flondor, acuzându-i de neloialitate faţă de Coroană, de iredentism, de
înaltă trădare, denumindu-i, din motive propagandistice, <<partida
boierească>>.
Învăţătorimea prost plătită şi nebăgată de seamă de cele două partide
româneşti, este atrasă rapid de noul curent politic.
Mişcarea <<ţărănească democrată>> produce disensiuni şi în rândurile
societăţii România Jună, o parte din membrii acesteia fondând o nouă societate,
numită Dacia, condusă de George Tofan, Filaret Doboş, Vasile Marcu, Liviu
Marian, Dimitrie Logigan. Convingerile democratice ale acestora nu i-au
împiedicat să desfăşoare o activitate naţional – românească440.
Ziarul “Privitorul” din 31 ianuarie 1903, publică APELUL lui Aurel
Onciul, prin care anunţa, pentru 2 februarie, înfiinţarea la Cernăuţi a societăţii
politice “Unirea”: “Stăruind la ţinta aceasta, apelăm la concursul tuturor
bărbaţilor cu inimă caldă şi iubire pentru popor. Oricine doreşte progresul
cultural şi economic al bietului nostru popor şi află potrivite mijloacele arătate,
este invitat la şedinţa constitutivă a societăţii politice “Unirea” care va avea loc
în 2 faur a.c. st.n. în sala magistratului din Cernăuţi. Bilete de legitimare se pot
ridica la secretariatul societăţii în Cernăuţi, str.Pietrelor 19. Aurel Onciul” 441.
La 2 februarie 1903, are loc, la Cernăuţi, adunarea constitutivă a
societăţii politice “Unirea” care a ales următoarea conducere: Aurel Onciul –
preşedinte, George Hostiuc şi Grigore Halip – vicepreşedinţi, Constantin
Onciul şi Ion Todosan – secretari, George Vistec – casier, George Forgaci –
controlor, George Cuciurean şi Ştefan Sorocean – membri442.
Societatea politică UNIREA este de fapt PARTIDUL ŢĂRĂNESC
DEMOCRAT.
Partidul Ţărănesc Democrat se pregătea pentru alegerile din 1904, cu
un program care avea ca piloni de bază reforma electorală, legea comunală şi
înfiinţarea băncii ţării.
Programul, şi mai ales rezolvarea acestor puncte erau realiste şi
binevenite din punctul de vedere al Bucovinei ca provincie austriacă şi, deci, şi
pentru românii bucovineni, dar din punct de vedere strict naţional, nu toate
aceste reforme preconizate, în forma concepută de P.Ţ.D., erau favorabile
românilor.
După constituirea societăţii politice “Unirea” – P.Ţ.D., Aurel Onciul şi
317
Florea Lupu au făcut un turneu politic în districtele româneşti pentru a explica

cetăţenilor ce este şi ce vrea Partidul Ţărănesc Democrat.
Referindu-se la condiţiile în care “democraţii” acţionau împotriva
unităţii românilor din Bucovina, ziarul “Deşteptarea” din 29 iunie 1903, scria:
“Trăim în momente grele pentru poporul român. Cei mai aprigi duşmani etnici
ai noştri, rutenii, caută neîncetat să ne ia ce este al nostru din moşi şi strămoşi,
ne atacă cu vehemenţă pe terenul bisericesc şi şcolar. Ca un zid ar trebui să stea
naţiunea întreagă pentru ca să se apere. Pentru domnii sus amintiţi, tocmai
vremurile critice ale poporului se par potrivite pentru ca să încerce a
descompune poporul în părticele, să desmembreze corpul închegat, să asmute
starea contra stării, pentru ca la mâna instinctelor oarbe, dezlănţuite, să aprindă
războiul civil în poporul român”443.
La o adunare politică a rutenilor care a avut loc la Cernăuţi, cei doi
fruntaşi “democraţi”, Aurel Onciul şi Florea Lupu au fost întâmpinaţi cu
strigăte de “Slavno”: “Dulce le va fi sunat la ureche acel <<slavno>>, dar nu-i
invidiem. Acele strigări au fost bacşişurile pentru necredinţa cătră poporul
propriu, trădat în interesele sale, au fost tămîierea vanităţii pentru ca să o
întărească în opera destructivă întreprinsă în rândurile poporului nostru”444.
Pentru a-şi întări poziţia şi a impresiona alegătorii, în preajma
alegerilor de la Suceava, Aurel Onciul a răspândit prin intermediul
“partizanilor” săi ideea că are anume relaţii înalte, că ar fi în relaţii mai
deosebite cu Körber primul ministru al Austriei şi cu prinţul Hohenlohe,
guvernatorul Bucovinei. În “Voinţa Poporului” el chiar afirma: “Ministrul–
prezident, din motive administrative, vroieşte reforma electorală şi m-a
împuternicit să o spun pe faţă. Prezidentul ţării, din aceleaşi motive, aşişderea o
vrea şi mi-a dat voie să o zic, iarăşi pe faţă”445.
În replică, “Deşteptarea” îl sancţionează prompt: “Se poate <<Pflanz>>
mai potrivit spre a demonstra înaintea lumii neiniţiate în afacerile politice
<<conexiunile>> şi protecţia guvernamentală? Totuşi afacerea nu este de privit
altfel decât din punctul de vedere al palavrelor”446.
Bucovina avea un sistem electoral învechit care se impunea schimbat.
Încă din anul 1892, unii politicieni români s-au pronunţat pentru o
reformă electorală care să permită populaţiei rurale să-şi trimită reprezentanţii
în dieta provincială.
George Popovici, primul preşedinte al Partidului Poporal Naţional, a
făcut o asemenea propunere care nu a găsit aderenţi în rândul deputaţilor
români din dieta Bucovinei.
În luna aprilie 1903, Partidul Ţărănesc Democrat s-a adresat
Comitetului Ţării solicitând înfiinţarea unei noi curii, a V-a, pentru populaţia
rurală, sufragiu direct şi secret. Comitetul Ţării era solicitat să ia, fără
318
Ioan Cocuz
întârziere, iniţiativa pentru redactarea unui proiect de lege de reformă

electorală447.
Aceasta se putea realiza, cu atât mai uşor, cu cât, dreptul electoral din
Bucovina reglementat prin Regulamentul electoral (Landtagswanlordnung)
putea fi modificat de dietă, într-un timp scurt, în sensul înlocuirii sistemului
votului indirect, prin votul direct şi secret, deoarece detaliile acestor modificări
erau deja codificate în Regulamentul electoral pentru Parlamentul Imperial,
reformat cu ocazia înfiinţării curiei a V-a448.
Singura problemă în dispută era numărul de mandate cu care urma să
fie dotată noua curie şi repartizarea lor teritorială449.
Răspunsul Comitetului Ţării care conţinea, în esenţă, acceptarea unei
reforme electorale, sub rezerva discutării şi aprobării ei în dietă, a fost
considerat nesatisfăcător de Partidul Ţărănesc Democrat.
În aceste condiţii Aurel Onciul este delegat să ducă tratative cu toate
forţele politice de orientare aşa–zise democrate, indiferent de apartenenţa
naţională.
În acest sens, la 25 mai 1903, Aurel Onciul se întâlneşte la Viena cu
dr.Benno Straucher şi Nicolaj Wassilko, în prezenţa directorului ziarului
“Bukowinaer Post”, dr.Stekel, pentru a discuta situaţia politică din Bucovina.
De comun acord, cei prezenţi s-au angajat, în numele partidelor pe care le
reprezentau, să acţioneze pentru reuşita proiectului de reformă electorală
propus de dr.Stekel.
Având denumirea de Proiectele de lege relative la reforma
regulamentului provincial şi al regulamentului electoral al Bucovinei redigeate
în conţelegere cu partidele progresiste din ţară de dr.Benno Straucher, deputat
dietal şi în Cameră, proiectul de lege era considerat ca fiind un manifest ce
marca naşterea “Ligii pentru reformă electorală”, din care făceau parte
partidele menţionate mai sus450.
Scopul acestei Ligi, după cum precizează chiar Aurel Onciul era, în
exclusivitate, lupta pentru reforma electorală, fiecărui partid care făcea parte
din Ligă, fiindu-i garantată activitatea în probleme naţionale, în care era
exclusă orice ingerinţă.
În dieta Bucovinei se dezlănţuie o aprigă luptă pentru reforma
electorală.
Reforma electorală preconizată de dr.Stekel la care se raliase şi Aurel
Onciul cu Partidul Ţărănesc Democrat, defavoriza net pe români.
Aflat în fruntea Clubului dietal, Iancu Flondor dorea reforma electorală
dar, pe principii care să nu afecteze interesele naţionale româneşti451.
În numele Partidului Ţărănesc Democrat, Aurel Onciul face liderilor
Partidului Poporal Naţional şi Partidului Conservator Român o propunere de
319
împăcare, pentru realizarea reformei electorale:

I. Partidul Român Conservator, Poporal şi Democratic se obligă
viceversa, de a întrepune pentru reforma regulamentului electoral al dietei pe
baza următoare:
Numărul mandatelor curiei proprietarilor mari se sporesc cu patru,
dintre care două compet corpului electoral întâi, iar două corpului electoral al
doilea;
Camera de comerţ va alege pe viitor, trei deputaţi, oraşul Cernăuţi
patru, dintre care unul în Roşa – Mânăstirişte şi unul Clocucica – Caliceanca –
Horecea, oraşele Rădăuţi şi Suceava câte doi, iar oraşele Siret, Câmpulung şi
Cozmeni câte unul;
În curia a treia, fiecărui judeţ îi compete câte un deputat;
Se va înfiinţa o a patra curie, a sufragiului universal, în care fiecare
district politic va alege câte un deputat;
Relativ la procedura electorală se vor adapta normele legii pentru
alegerea în curia a cincea a camerei cu adaosul că toate alegerile vor fi directe
şi secrete.
II. Abateri de la principiile acestea pot avea loc numai cu conţelegerea
tuturor trei partide contractante, întrucât o recer postulatele guvernului sau
motivele de conţelegere cu celelalte partide ale dietei.
III. După sancţionarea legii electorale reformate, partidele amintite
mai sus se vor transforma într-un singur partid român.
Organe ale acestui partid vor fi:
Bărbaţi de încredere care se vor alege în număr de 5 de fiecare comună
în majoritate română. În lipsa unor alegeri vor funcţiona ipso jure ca bărbaţi de
încredere:
Preotul român, respectiv între mai mulţi preoţi români, cel mai vechi în
funcţie.
Învăţătorul român, respectiv între mai mulţi învăţători români, cel mai
vechi în rang.
Vornicul şi ambii juraţi fiind români, iar în caz de împiedicare,
membrii români ai consiliului comunal, după alfabet, până la completarea
numărului de trei.
Comitetele districtuale, care se compun din bărbaţi de încredere ai
tuturor comunelor unui district politic. Comitete districtuale se vor înfiinţa în
districtele Câmpulung, Humor, Suceava, Rădăuţi, Siret, Storojineţ şi Cernăuţi.
Ele aleg din mijlocul lor un prezident, doi vicepresidenţi, un secretar şi un
vistiernic. Totalitatea funcţionarilor acestora formează biroul districtual.
Detaliile gestiunii se vor reglementa printr-un statut propriu.
Comitetul naţional care se compune din toţi deputaţii români ai
320
Ioan Cocuz
camerei şi dietei, cât şi din viriliştii români ai dietei. El alege din mijlocul său,
un preşedinte, doi vicepreşedinţi, un secretar, un vistiernic, un director şi doi
cenzori ai presei. Totalitatea funcţionarilor acestora, formează biroul naţional.
Detaliile gestiunii Comitetului naţional se vor reglementa printr-un statut
propriu.
IV. Candidaturile se vor notifica biroului naţional, care va mijloci
notificarea factorilor competenţi, afară de cazul că aspirantul nu este român sau
a fost pedepsit pentru o crimă comisă.
Asupra candidaturilor vor hotărî după ascultarea candidaţilor:
în curia proprietarilor mari, corpul întâi, preoţii chemaţi;
în curia proprietarilor mari, corpul al doilea, membrii români ai
corpului acestuia;
în curia oraşelor, a comunelor rurale şi a sufragiului universal,
comitetele districtuale pe baza adunărilor ţinute de bărbaţii de încredere în
fiecare comună, în al căror teritoriu se află respectivul cerc electoral.
Cuprinzând un cerc electoral mai multe districte politice, vor hotărâ toate
comitetele interesate. Neunindu-se ele, va decide comitetul naţional.
Candidatul proclamat de factorul competent conform normelor de mai
sus trece de candidat oficial al partidului român.
Deputaţii români aleşi fără candidatură oficială, nu se pot primi în
partid decât cu majoritatea de două treimi a voturilor comitetului naţional.
Imediat după sancţionarea legii reformate, partidul conservator, cel
poporal şi cel democrat vor nomina câte un delegat. Aceşti trei delegaţi vor ţine
deocamdată locul Comitetului naţional şi vor dispune în conţelegere cu cele
trebuincioase pentru constituirea comitetelor districtuale. Fiind perfectată
constituirea comitetelor districtuale, toate cele trei partide actuale se
desfiinţează şi se contopesc în Partidul Român Unitar. Totodată vor apune şi
gazetele partidelor, pe deoparte „Deşteptarea”, „Deşteptarea Poporului” şi
„Buk Journal”, pe de altă parte „Privitorul” şi „Voinţa Poporului”, făcând loc
unui ziar român cu un supliment pentru popor şi unui ziar în limba germană. La
susţinerea ziarelor acestora, fiecare deputat membru al comitetului naţional, va
contribui jumătate din dietele sale. Obligaţiunea respectivă se va întări prin un
revers alăturat notificării candidaturii. Abia după apunerea gazetelor
fracţioniste şi înfiinţarea organelor oficiale, pot urma hotărârile comitetelor
districtuale asupra candidaturilor”452.
Cu mici modificări, în urma tratativelor duse din partea Dirigenţei
partidelor unite, de George Vasilco şi Iancu Flondor, s-a ajuns la o
înţelegere453.
La scurt timp însă, dându-şi seama de lipsa de sinceritate a lui Aurel
Onciul, Iancu Flondor denunţă înţelegerea.
321
Partidul Poporal Naţional anunţă că „respinge de la sine şi va combate

cu toată puterea acele elemente funeste care în loc de a sprijini emanciparea şi
înaintarea poporului român, căutând, fără a se sfii, de cele mai detestabile
mijloace a nimici un popor şi cele mai sfinte şi gingaşe legături religioase şi
naţionale”.
La închiderea lucrărilor dietei, la 10 noiembrie 1903, deputaţii Aurel
Onciul, Benno Straucher, Nicolaj Wassilko, Ştefan Smal–Stocki, Ierotei
Pihuleak şi Teodor Lewicki, dau publicităţii un manifest Către alegători în care
condamnă cele două partide româneşti, considerându-le vinovate de faptul că
legea electorală nu a fost votată. Manifestul musteşte de ură şi minciună
împotriva deputaţilor români naţionali. Românul (?!) Aurel Onciul, coalizat cu
deputaţii ucraineni şi evrei, împroaşcă cu grave şi nemeritate acuze pe
reprezentanţii autentici ai intereselor româneşti454.
În acest context politic tensionat, la iniţiativa lui Aurel Onciul, Partidul
Ţărănesc Democrat încheie, în iunie 1904, o înţelegere politică cu rutenii,
germanii şi evreii, denumită TOVĂRĂŞIA ŢĂRĂNEASCĂ (PROGRESISTĂ),
FREISINNIGER VERBAND455.
Deputaţii Skedl, Strauker, Wassilko şi Smal–Stocki vedeau Tovărăşia
Ţărănească ca un partid democratic unitar.
Dându-şi seama că o asemenea grupare politică nu putea rezista mult
timp, în primul rând datorită antagonismului naţional dintre partenerii politici
care o alcătuiau, obligat de unii dintre conducătorii Partidului Ţărănesc
Democrat, care nu vedeau cu ochi buni asemenea alianţă, pe care şi-a dorit-o cu
ardoare şeful lor, Aurel Onciul a propus ca Tovărăşia Ţărănească să fie
alcătuită din cluburi naţionale distincte456.
Partenerii politici se văd, astfel, obligaţi să accepte această propunere,
articolul IV din Statutele Tovărăşiei Ţărăneşti precizând ca aceasta să fie
formată dintr-un club român, unul rutean şi unul german, care aveau deplină
libertate de mişcare în problemele naţionale457.
Referitor la alegerile dietale, fiecare club îşi desemna candidaţii care, la
rândul lor, erau consideraţi candidaţi ai Tovărăşiei Ţărăneşti.
Apelul intitulat Alegătorilor Bucovinei cuprindea programul cu care
Tovărăşia Ţărănească se prezenta în alegerile dietale:
“În vederea alegerilor dietale, românii democraţi, rutenii, evreii şi
germanii adresează cetăţenilor următorul apel: Văzând că în sfatul şi cârmuirea
ţării nu mai merge cu lupta şi sfâşierea de până acum, fruntaşii românilor,
rutenilor, nemţilor şi ovreilor, prietenii ţăranilor, şi-au dat mâna pe temelia
următoare:
1.Deputaţii românilor, rutenilor, nemţilor şi ovreilor aleşi pe temeiul
programului de faţă, se împreună în Tovărăşia Ţărănească (Progresistă).
322
Ioan Cocuz
2.Scopul Tovărăşiei Ţărăneşti este apărarea intereselor politice,

culturale şi economice ale păturilor muncitoare din Bucovina.
Tovărăşia va stărui îndeosebi:
a) să schimbe legea pentru alegeri după dreptate.
b) să întocmească creditul obştesc prin înfiinţarea unei bănci a ţării şi
a unor case de ajutor.
c) să îndrepte şcoala şi îndeosebi să facă şcoale pentru minorităţile
naţionale.
d) să rânduiască trebile săteşti şi să desfiinţeze gutzgebiturile.
e) să mijlocească veniturile mari, fără a mări birurile, pentru a pune la
cale gospodăria ţării şi îndeosebi pentru a regula lefele învăţătorilor.
3.Nu încap în cercul Tovărăşiei Ţărăneşti toate treburile naţionale.
Dară şi în treburile naţionale, deputaţii se vor purta cu credinţă şi dragoste
îndătinată pentru tovarăşi.
4.În treburile obşteşti arătate în articolul II, deputaţii Tovărăşiei
Ţărăneşti se vor sfătui împreună în toate treburile acestea într-afară, în deosebi
în dietă şi faţă de gazete, va purcede ca un singur om. Pentru treburile naţionale
însă, ea se împarte într-un club român, altul rutean şi altul nemţesc, dintre care
fiecare va lucra după placul său.
5.Tovărăşia Ţărănească se va conduce de un directoriu compus din
trei prezidenţi aleşi, unul de clubul român, celălalt de clubul rutean şi al treilea
de cel nemţesc. Pentru fiecare prezident se va alege şi un locţiitor.
Pe temeiul tocmelii acesteia s-a înfiinţat un comitet al Tovărăşiei
Ţărăneşti. La porunca lui, noi, în folosul mult iubitei şi greu încercatei noastre
ţări, vă rugăm pe voi alegătorii Bucovinei: Faceţi cu putinţă îndeplinirea
programului acesteia şi alegeţi numai bărbaţii ce-l primesc. Cernăuţi, luna lui
iunie 1904. Preşedinţii Comitetului Tovărăşiei Ţărăneşti, Onciul, Smal-Stocki,
Skedl, Straucher”458.
În ceea ce priveşte ordinea abordării şi discutării în dietă a celor 5
puncte, între partenerii Ligii Liberale cum se mai autodenumea Tovărăşia
Ţărănească, existau opinii diferite.
Clubul român insista asupra discutării, cu prioritate, a reformei
electorale. Clubul rutean insista să fie discutată cu prioritate problema
desfiinţării domeniilor, fiind dispus chiar să amâne discutarea reglementării
salariilor învăţătorilor şi secretarilor comunali, precum şi reforma electorală,
considerând că promulgarea noului regulament va avea drept consecinţă alegeri
noi, care i-ar fi defavorizat pe ruteni.
Referitor la reforma electorală, crearea băncii ţării şi desfiinţarea
domeniilor, clubul român din Tovărăşia Ţărănească a primit acordul de
principiu, cu unele modificări nesemnificative, al deputaţilor membri ai
323
Partidului Conservator Român.

Dirigenţa celor două partide româneşti, redusă numai la colaborarea cu
gruparea armeano –polonă, nu mai era capabilă de replică. Dezorientarea ca şi
luptele interne în rândul românilor erau din ce în ce mai accentuate.
În aceste condiţii, au loc alegerile pentru dieta Bucovinei, care s-au
desfăşurat într-o tensiune extaordinară.
La 3 iunie 1904, printr-un patent împărătesc, dieta Bucovinei a fost
dizolvată.
Guvernul a hotărât alegeri astfel:
“I. Alegerile deputaţilor din comunele rurale va avea loc la 22 iulie st.
n. 1904.
Câte un deputat au a alege următoarele districte electorale: 1.Cernăuţi;
2.Coţmani; 3.Rădăuţi; 4.Sadagura; 5.Siret; 6.Storojineţ; 7.Suceava; 8.Văşcăuţi;
9.Zastavna; 10.Vijniţa cu Putila; 11.Gura Humorului cu Solca;12.Câmpulung
cu Dorna. Dacă alegerea deputatului în unele din districtele electorale numite,
din cauza împrejurărilor prevăzute în articolul 45 al regulamentului electoral,
nu se va putea fini în ziua de 22 iulie n.c. atunci ea se va urma, respectiv se va
amâna pe ziua de 23 iulie n.c. 1904.
II. În oraşele Cernăuţi, Rădăuţi, Siret, Suceava, alegerile de deputaţi
vor avea loc în 26 iulie n.c. şi în cazul dacă nu se vor putea termina în aceeaşi
zi, ele se vor urma şi în ziua de 27 iulie 1904.
Fiecare oraş formează districtul de alegere şi totodată şi locul de
alegere.
III. Camera de comerţ şi industrie va alege în localul propriu, în ziua de
26 iulie n.1904, doi deputaţi.
IV. Marea proprietate va alege deputaţii în ziua de 28 iulie n.1904 şi
anume: corpul I de alegeri, doi deputaţi, iar corpul al II-lea – opt deputaţi.
Corpul I de alegeri al marilor proprietari este provocat a înainta
conform art.9 al regulamentului electoral, biletele de votare la presidiul i.r. al
ţării, până la 28 iulie n.1904.
Lista alegătorilor Corpului al II-lea al marilor proprietari se va publica
conform art.23 al regulamentului electoral în foaia ţării (“Czernowitzer
Zeitung”), iar alegerea deputaţilor din acest corp va avea loc la 28 iulie n.1904,
în Cernăuţi, în sala de şedinţă a guvernului i.r. al ţării”459.
Atacurile asupra partidelor naţionale româneşti întreprinse cu mijloace
în afara oricărei etici politice, de Tovărăşia Ţărănească dirijată de Aurel Onciul,
a creat o confuzie greu de descris în rândurile electoratului.
În aceste condiţii, Iancu Flondor se retrage de la conducerea Partidului
Poporal Naţional, refuzând să mai candideze pentru un nou mandat în dieta
Bucovinei.
324
Ioan Cocuz
Ca urmare a atitudinii antinaţionale, societatea academică România

Jună de la Viena exclude din rândurile sale pe Aurel Onciul şi Florea Lupu.
Semnalul atacurilor împotriva societăţii România Jună este dat de
Aurel Onciul care afirmă că “cu obrăznicie neruşinată îşi vâră pliscul lor
nespălat în afaceri politice”460.
Imediat, redacţia ziarului “Voinţa Poporului” preia şi amplifică violent,
într-un limbaj incalificabil, atacurile împotriva junimiştilor: “Mucoşii din
Viena ameţiţi de putoarea unui hoit boieresc au aflat de bine în nepătrunsa lor
cuminţenie politică şi naţionalnică, să şteargă din lista membrilor emeritaţi şi
onorari pe doi din cei mai valoroşi bărbaţi ai poporului român, adică dr.Aurel
Onciul şi dr.Florea Lupu. Şi bine au făcut, că bărbaţii cuminţi n-au ce căuta în
cuibul unei ciurde de tonţi. România Jună recte Gogomănia Jună a comis
această năzdrăvănie admirată de toată Europa. “Deşteptarea”, cloaca pentru
toate murdăriile boiereşti, face caz de mare întâmplare din gogomănia
mucoşilor din Viena. Ea latră ca câinele la lună, crezând că behăiturile ei se vor
lipi de bravii noştri deputaţi Aurel Onciul şi Florea Lupu. Latre sănătoşi până îi
vor crăpa fălcile. Bărbaţii de soiul d-lor Aurel Onciul şi Florea Lupu nu se vor
lăsa împiedicaţi de infamele calomnii ciocoieşti”461.
În aceste condiţii, când românii naţionali erau atacaţi “în haită” de
Tovărăşia Ţărănească în care pseudo–democraţii lui Aurel Onciul erau vioara
întâia, Comitetul Central al Partidului Poporal Naţional hotărăşte, în şedinţa din
27 iunie 1904, să nu nominalizeze oficial candidaţii pentru alegerile dietale,
lăsând sarcina aceasta în seama comitetelor electorale districtuale462.
În preajma alegerilor dietale, Partidul Ţărănesc Democrat a făcut o
înţelegere cu ucrainenii, astfel că cele 12 mandate din comunele rurale, să fie
împărţite egal, 6 pentru români şi 6 pentru ruteni.
Înţelegerea mai prevedea ca după alegeri, deputaţii români “democraţi”
şi ucraineni, împreună cu deputaţii din oraşe şi camera comercială să formeze
în dietă un club ţărănesc.
Românii “democraţi” şi rutenii se obligau să se sprijine reciproc
împotriva deputaţilor partidelor naţionale. Aurel Onciul recomanda aderenţilor
Partidului Ţărănesc Democrat, să aleagă candidaţii ruteni463.
Au fost nominalizaţi candidaţi ai Partidului Ţărănesc Democrat,
următorii:
- Districtul Suceava – Tit Onciul.
- Districtul Câmpulung – dr. Aurel Onciul.
- Districtul Rădăuţi – Teofil Simionovici.
- Districtul Storojineţ – George Vasilco.
- Districtul Humor şi Solca – Alexandru Buburuzan.
- Districtul Cernăuţi – dr. Florea Lupu.
325
După cum se poate lesne observa, Partidul Ţărănesc Democrat nu a

nominalizat drept candidat pentru dieta Bucovinei, nici un ţăran.
Candidaţii rutenilor în districtele rurale:
- Districtul Sadagura – dr. Ştefan Smal–Stocki.
- Districtul Coţmani – Ierotei Pihuleak.
- Districtul Stăneşti – Teodor Lewicki.
- Districtul Zastavna –Filemon Kalitovski.
- Districtul Siret – Arthur Malek.
- Distictul Vijniţa – Nicolaj Wassilko464.
Alegerile dietale s-au încheiat cu o categorică victorie a Tovărăşiei
Ţărăneşti.
Dacă reprezentanţii Partidului Conservator Român care candidau în
curia marilor proprietari, au intrat în dietă, candidaţii Partidului Poporal
Naţional, nominalizaţi de comitetele electorale districtuale, nu au câştigat nici
un mandat.
În comunele rurale, din cei 6 candidaţi “democraţi” nu a fost ales Tit
Onciul la Suceava, unde a câştigat independentul Varteres Pruncul465.
În districtele rurale rutene au câştigat toţi candidaţii propuşi.
Alegerile din oraşe au fost câştigate astfel:
La Cernăuţi – Iosef Wiedman şi Benno Straucher.
La Suceava – dr.Weidenfeld (după balotaj).
La Rădăuţi – dr.Erwin Landwehr (după balotaj)466.
Noua dietă a Bucovinei arăta astfel:
2 virilişti:
Mitropolitul dr.Vladimir Repta.
Rectorul Universităţii din Cernăuţi – dr.Tarnavschi.
2 deputaţi ai proprietăţii mari din curia I-a:
Arhimandritul Miron Călinescu.
Consilierul Consistorial Dionisie Bejan.
8 deputaţi ai proprietăţii mari din curia a II-a:
Baronul Alexandru Hurmuzachi.
Baronul Nicolae Mustatză.
Tudor cav de Flondor.
Dr.Ioan cav de Volcinschi.
Cristoff cav de Abrahamowicz.
Casimir cav de Bohdanowicz.
Consilier Zachar Bohosiewicz.
Prof. dr.Alfred Halban.
5 deputaţi din oraşe:
Directorul magistraturii Iosef Wiedman.
326
Ioan Cocuz
Avocat dr.Benno Straucher

Avocat dr.Wiedenfield.
Prof.dr.Arthur Skedl.
Erwin Landwehr.
2 deputaţi ai Camerei de Comerţ:
Friedrich Langenham.
Wilhelm Tittinger.
12 deputaţi în districtele rurale:
Baronul George Vasilco.
Dr.Florea Lupu.
Consilier Teofil Simionovici.
Alexandru Buburuzan.
Dr.Aurel Onciul.
Nicolaj Wassilko.
Consilier Filemon Kalitowski.
Consilier Arthut Malek.
Prof. dr.Ştefan Smal–Stocki.
Prof.Ierotei Pihuleak.
Teodor Levicki467.
Deci în districtele rurale au “ieşit” 11 deputaţi ai Tovărăşiei Ţărăneşti,
5 români şi şase ucraineni, şi un candidat independent.
În oraşe au “ieşit” 4 candidaţi ai “democraţilor” şi 2 ai Camerei de
comerţ şi industrie.
Prima curie a marii proprietăţi a trimis în dietă aceiaşi deputaţi, iar în
curia a II-a au fost aleşi, pe baza înţelegerii existente, 4 români şi patru
armeano–poloni.
Districtul rural Suceava a ales un deputat care nu se va ataşa unui grup
anume, iar oraşul Suceava a ales un evreu social–democrat.
În dietă se conturau două tabere: pe de o parte, majoritatea “democrată”
formată din 17 sau 18 deputaţi, dacă şi deputatul social–democrat se va alia cu
aceasta, pe de altă parte o minoritate formată din 10 deputaţi ai marii
proprietăţi.
Românii n-au pierdut ca număr nici un mandat, dar intrau în dietă
divizaţi.
Rutenii însă au câştigat un mandat, având acum 6 deputaţi.
Districtul Siret care a ales, în mai multe rânduri, deputaţi români, a
ales, acum, un deputat rutean468.
În noua sa componenţă, dieta Bucovinei îşi deschide lucrările la 10
octombrie 1904.
Noua dietă arăta cu totul altfel, cele mai semnificative schimbări fiind
327
în rândul majorităţii, compusă acum, din germani, evrei, ruteni şi “democraţii”

români ai lui Aurel Onciul.
Deasupra întregii dietei plutea spiritul körberian, reprezentat prin însăşi
noul guvernator al Bucovinei, dr.Octavian Regner de Bleyleben, spirit care se
materializa în tendinţa de înlocuire a problematicelor naţionale cu cele sociale.
George Vasilco chiar şi-a manifestat deschis dorinţa ca problemele naţionale să
fie eliminate din dezbaterile dietei şi să fie înlocuite cu probleme sociale,
argumentând că “Pretenţiunile au doar un fond pronunţat economic”469.
În şedinţa de debut a dietei Bucovinei, guvernatorul Bleyleben numeşte
mareşal al ţării pe George Vasilco şi vicemareşal pe Ştefan Smal–Stocki.
În discursul său de investitură, George Vasilco punctează obiectivele
majorităţii dietale în prima sa sesiune: înfiinţarea băncii ţării, reforma
electorală, reglementarea salariilor învăţătorilor, ale medicilor rurali, ale
secretarilor comunali, regularizarea râurilor şi îmbunătăţirea finanţelor ţării470.
Cele două cluburi dietale ce formau minoritatea, român naţional şi
armeano–polon, nu s-au manifestat în nici un fel faţă de priorităţile majorităţii.
Deputatul Ion Volcinschi, din partea minorităţii dietale, face câteva
propuneri de urgenţă:
1.Guvernul să cumpere porumb care să fie distribuit, spre primăvară,
parte pe bani, parte gratuit, populaţiei rurale ameninţată de foamete, urmare a
recoltelor foarte slabe.
2.Guvernul să înainteze dietei un raport asupra situaţiei “pelagrei” în
Bucovina471.
Deputatul Benno Straucher înaintează dietei următoarele propuneri:
1).Reforma Regulamentului ţării şi a legii electorale; 2).Reglementarea
salariilor învăţătorilor.
Deputatul dr.Wiedman înaintează propunerile pentru Reforma legii
comunelor rurale, şi a Legii electorale a comunelor, precum şi Legea pentru
desfiinţarea domeniilor472.
În şedinţa a doua a primei zile, s-a trecut la formarea comisiilor de
lucru ale dietei.
Comisia constituţională
Compusă din dr.Iosif Wiedman – preşedinte, Alexandru Hurmuzachi –
vicepreşedinte, dr.Benno Straucher, dr.Aurel Onciul, dr.Ştefan Smal–Stocki,
dr.Alfred Halban.
Comisia administrativă
Compusă din dr.Florea Lupu – preşedinte, arhimandrit Miron
Călinescu – vicepreşedinte, dr.Arthur Skedl, Teofil Simionovici, Arthur Malek,
Zachar Bohosiewicz.
Comisia de comunicaţie
328
Ioan Cocuz
Compusă din Friederich Lagenham – preşedinte, Tudor Flondor –

vicepreşedinte, Wilhelm Tittinger, Teofil Simionovici, Ierotei Pihuleak,
Casimir Bohdanowicz.
Comisia economică
Compusă din dr.Aurel Onciul – preşedinte, Christoff Abrahamowicz –
vicepreşedinte, Friederich Landwehr, dr.Florea Lupu, dr.Stefan Smal–Stocki,
dr.Wiedenfield, Tudor Flondor, Varteres Pruncul.
Comisia de finanţe
Compusă din Nicolaj Wasilko – preşedinte, Alexandru Buburuzan –
vicepreşedinte, Friederich Langeham, dr.Aurel Onciul, Ierotei Pihuleak, Zachar
Bohosiewicz, Dionisie Bejan.
Comisia şcolară
Compusă din dr.Ştefan Smal–Stocki – preşedinte, dr.Alfred Halban –
vicepreşedinte, dr.Benno Straucher, Teofil Simionovici, Filemon Kalitowski,
dr.Alfred Skedl, dr.Ioan Volcinschi, dr.Tarnavschi.
Comisia de legitimaţie
Compusă din Nicolaj Wassilko – preşedinte, dr.Alexandru Hurmuzachi
– vicepreşedinte, dr.Benno Straucher, Teofil Simionovici, dr.Alfred Halban.
Comisia petiţiilor
Compusă din dr.Benno Straucher – preşedinte, Dionisie Bejan –
vicepreşedinte, Erwin Landwehr, dr.Florea Lupu, Filemon Kalitowski, Casimir
Bohdanowicz.
Comisia de verificare
Compusă din Teofil Simionovici – preşedinte, Casimir Bohdanowicz –
vicepreşedinte, Erwin Landwehr, Alexandru Buburuzan, Arthur Malek, Miron
Călinescu473.
După cum se poate lesne observa, Tovărăşia Ţărănească controla cele
mai importante comisii, structura acestora fiind în aşa fel alcătuită din deputaţii
majorităţii, încât nimic nu se putea realiza, fără acordul acestora.
Având majoritatea în dietă, Tovărăşia Ţărănească trece la realizarea
reformei electorale.
Prin această reformă electorală, rutenii, evreii şi germanii obţin de la
români, de fapt de la deputaţii Partidului Ţărănesc Democrat al cărui şef era
Aurel Onciul, concesii cu totul nejustificate, care întreceau cu mult aşteptările
lor.
Numărul deputaţilor din dieta Bucovinei urma să crească de la 29 la 59,
la care se adăugau 2 mandate de virilişti, care se acordau de drept
mitropolitului şi rectorului universităţii din Cernăuţi.
Teritoriul Bucovinei a fost împărţit în curii naţionale, cărora li s-a
repartizat un număr de mandate; românii – 22, rutenii – 17, evreii – 10,
329
germanii – 6, polonezii – 4.
Noua lege electorală favoriza foarte mult pe ruteni (11 mandate în
plus), evrei (8 mandate în plus), în timp ce numărul mandatelor pentru români a
crescut numai cu 6474.
Discuţiile din dietă, în special în şedinţa din 18 octombrie 1904, au
demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie, că Tovărăşia Ţărănească numai de
grija ţărănimii nu era preocupată, refuzând, din motive politicianiste, să voteze
propunerea lui Ioan Volcinschi, pentru ajutorarea ţăranilor cu porumb: “Votul
dietei îi dă pe ţărani deplin la discreţia cămătarilor şi speculanţilor, îi declară
liberi ca să fie speculaţi fără suflet, în momentul unei crize grele ce se
apropie”475.
Prin noua lege electorală, românii pierdeau majoritatea în dietă.
Noul curs politic inaugurat în Bucovina a făcut ca germanii să piardă
mult din influenţa lor politică. Câtă vreme aveau de luptat numai cu românii, ei
şi-au putut menţine vechea influenţă politică şi administrativă.
Introducerea votului universal, direct şi secret, în alegerile
parlamentare, a produs la nivelul Parlamentului Imperial o adevărată răsturnare
la nivelul structurii etnice a acestei instituţii.
Numărul deputaţilor ruteni din Galiţia şi Bucovina a ajuns la 40.
Neputând satisface revendicările naţionale ale rutenilor în Galiţia, unde poziţia
polonezilor era extrem de puternică, guvernul central căuta să le ofere mari
avantaje în Bucovina, unde rutenii sprijineau politica antiromânească a
autorităţilor habsburgice476.
La sfârşitul sesiunii dietei, toate cele 5 puncte din programul Tovărăşiei
Ţărăneşti au fost votate, fără a primi însă, sancţiunea imperială477.
Tovărăşia Ţărănească, alianţa politică bazată mai mult pe interese şi
compromisuri personale, nu putea rezista prea mult. De altfel, unii membri ai
mişcării ţărăneşti–democrate, în momentul în care, s-au pus bazele Tovărăşiei
Ţărăneşti, au demisionat. Printre aceştia se afla George Hostiuc, vicepreşedinte
al societăţii politice Unirea care, într-o scrisoare deschisă adresată lui Aurel
Onciul arăta că, deoarece “în dieta bucovineană aţi primit conducerea clubului
aşa numiţilor <<Freisinnige>> compus din membrii cei mai ostili poporului
român şi că în diferite şedinţe ale dietei în toamna aceasta v-aţi năpustit
împreună cu membrii acestui club, cu o furie turbată, asupra poporului român
bucovinean […] ţin a vă declara că nu mai sunt în stare a participa ca membru
în comitetul acestei societăţi”478.
Primele semne ale unei apropieri între Partidul Ţărănesc Democrat şi
Partidul Conservator Român, apar în momentul când, Varteres Pruncul,
câştigătorul alegerilor din districtul Suceava ca independent, dar cu simpatii
conservatoare, şi contestat cu violenţă de “democraţi”, renunţă la acest mandat
330
Ioan Cocuz
în favoarea lui Tit Onciul, membru marcant al P.Ţ.D. care milita pentru crearea
unui singur partid al românilor bucovineni479.
În ziarul “Voinţa Poporului” din 5 martie 1905, apare articolul
Neîmpăcarea poporalilor semnat - Un poporal, în care se făcea un apel la
unirea tuturor forţelor politice româneşti: “Spre binele poporului român […]
uniţi vom fi în stare, cu ajutorul unui Florea Lupu, Iancu Flondor şi Aurel
Onciul, a respinge toate atacurile care ne periclitează individualitatea
noastră”480.
Articolul care, evident, nu era al unui poporal, ci al unui membru
marcant al P.Ţ.D., poate chiar al lui Aurel Onciul, dezvăluie şubrezenia
Tovărăşiei Ţărăneşti, chiar puternice contradicţii, de vreme ce articole apărute
în organul de presă al Partidului Ţărănesc Democrat se referă la atacurile
străinilor care periclitează existenţa naţională a românilor.
Analizând componenţa naţională şi politică a Tovărăşiei Ţărăneşti,
sfera divergentă a intereselor, acţiunile întreprinse, se poate lesne observa
şubrezenia acesteia.
Antagonismul latent dintre gruparea germană şi evreiească din cadrul
clubului german, izbucneşte puternic cu prilejul ocupării unicului mandat în
Comitetul Ţării, rezervat celor două minorităţi şi se înăspreşte cu ocazia
alegerii primarului oraşului Cernăuţi481.
Ambiţiile personale ale şefilor cluburilor naţionale au pricinuit multe
necazuri Tovărăşiei Ţărăneşti. Şovinismul lui Ştefan Smal–Stocki se împletea
cu ingerinţa în treburile naţionale româneşti privind desemnarea candidatului la
postul de preşedinte al Băncii Ţării, care aparţine românilor. Nicolaj Wassilko
căuta să-şi satisfacă veleităţile de conducător politic, subminându-i preşedinţia
lui Aurel Onciul. Firea violentă a lui Benno Straucher provoca dispute în
acelaşi ton.
Unele articole apărute în “Voinţa Poporului” în care se protesta
împotriva manifestărilor antiromâneşti din şcolile din Cuciur Mare şi Volcineţ,
vin să întărească părerea că zilele Tovărăşiei Ţărăneşti erau numărate.
Ziarul “Voinţa Poporului”îşi informa cititorii că “Din mai multe părţi
se exprimă părerea ca să se convoace o mare adunare a românilor, la care să se
dea expresie tuturor dorinţelor româneşti şi să se croiască o direcţie nouă”482.
Deoarece baza politicii grupării româneşti liberale (a românilor liberali,
cum îi plăcea lui Aurel Onciul să-şi autointituleze partidul), nu o reprezenta
alianţa cu rutenii, germanii şi evreii, ci realizarea unor reforme, programul în 5
puncte al Tovărăşiei Ţărăneşti, votarea în dietă a acestor reforme, înlătura, pe
de o parte, neînţelegerile dintre conservatori şi P.Ţ.D., iar, pe de altă parte,
anula colaborarea în cadrul Tovărăşiei Ţărăneşti.
Curând, între partenerii din Tovărăşia Ţărănească, gravele neînţelegeri
331
izbucnesc făţiş.
Conflictul se declanşează în luna mai a anului 1905, când gruparea
politică ruteană începe să acţioneze în vederea acaparării tuturor pârghiilor
economice şi administrative ale Bucovinei.
Înţelegerea iniţială, privind repartizarea funcţiilor economice şi
administrative, prevedea ca Ştefan Smal–Stocki să conducă Comitetul Ţării în
lipsa mareşalului (viceguvernator) care era român, şi să ocupe funcţia de
vicepreşedinte al Băncii Ţării, Florea Lupu urmând să ocupe funcţia de
preşedinte al aceleiaşi bănci, având conducerea efectivă a acesteia. Cum Florea
Lupu, ca deputat în Parlamentul Imperial, se afla, cea mai mare parte de timp,
la Viena, conducerea efectivă a băncii aparţinea lui Ştefan Smal–Stocki care o
folosea tot mai mult în scopuri contrare româneşti.
Un nou pas spre acapararea băncii de către gruparea ruteană, l-a
constituit răscumpărarea Institutului Bukowinaer Boden Kredit Anstalt.
Deputaţii români din Tovărăşia Ţărănească s-au declarat de acord cu această
răscumpărare, cu condiţia ca preţul de cumpărare împreună cu taxele şi spesele
respective, să nu depăşească suma de 4 milioane de coroane, iar introducerea
escomptului privat (împrumuturi pe vexluri), să nu provoace nemulţumiri.
Condiţiile puse de deputaţii români “democraţi”, nu sunt respectate de
partenerii din Tovărăşia Ţărănească.
Pentru a evita acapararea conducerii efective a băncii de către Ştefan
Smal–Stocki, deputaţii români conservatori din dietă propun, ca preşedintele să
se dedice numai acestei activităţi, fără a mai candida pentru Parlamentul
Imperial. Deputaţii români “democraţi” susţin propunerea conservatorilor.
Deputaţii ruteni şi evrei se opun cu vehemenţă şi, având sprijinul
autorităţilor habsburgice, în persoana directorului Paschkis şi consilierului aulic
Fekete, încearcă să alegă ca preşedinte al băncii pe baronul Victor Stârcea, un
om cinstit, bine intenţionat, dar care fiind bolnav n-ar fi putut să conducă
efectiv treburile băncii, sarcina aceasta revenindu-i tot lui … Ştefan Smal–
Stocki.
Sesizând manevra, deputaţii români din dieta Bucovinei, au solicitat ca
preşedintele băncii să fie un român ales pe viaţă, numai de deputaţii români483.
Respingerea acestei propuneri au dovedit membrilor Partidului
Ţărănesc Democrat că partenerii lor folosesc Tovărăşia Ţărănească pentru a
face cuceriri economice şi politice pe seama românilor.
În faţa acestei situaţii, deputaţii Aurel Onciul, Florea Lupu, Tit Onciul,
Alexandru Buburuzan şi Teofil Simionovici denunţă Tovărăşia Ţărănească484.
La 27 mai 1905, deputaţii germani Iosif Wiedmann şi Erwin Landwehr
se solidarizează cu deputaţii români din dieta Bucovinei, protestând împotriva
semnării de către deputaţii germani Lagenham şi Tittinger, fără avizul clubului
332
Ioan Cocuz
dietal german, a unui comunicat împreună cu deputaţii ruteni şi evrei, în care

au “expus actuala situaţie politică, unilateral şi neadevărat”485.
În aceste condiţii, criticându-l pe dr.Skedl preşedintele clubului dietal
german, pentru atitudinea duplicitară avută faţă de români, deputaţii germani
demisionează486.
Adunarea naţională a tuturor germanilor din Bucovina care a avut loc
la Cernăuţi, la 13 iunie 1905, a aprobat sprijinul pe care deputaţii Wiedmann şi
Landwehr l-au dat românilor în cadrul dezbaterilor din dietă, referitor la Banca
Ţării487.
În ziua de 28 mai 1905, este convocată la Cernăuţi o adunare naţională
a românilor, la care au participat reprezentanţi ai tuturor claselor, păturilor şi
categoriilor sociale, cu care prilej, deputaţii din dieta Bucovinei au prezentat un
raport al activităţii lor, hotărând reînfiinţarea clubului dietal român.
Adunarea a hotărât ruperea colaborării politice a românilor “democraţi”
în cadrul Tovărăşiei Ţărăneşti. Adunarea a pus problema împăcării
democraţilor cu conservatorii, în vederea apărării eficiente a intereselor
româneşti488.
PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT– ROMÂN DIN BUCOVINA
Data fondării – iulie 1906, Cernăuţi.
Preşedinte – George Grigorovici.
Membri marcanţi – Tatiana Grigorovici, Traian Dan, Iacob Pistiner,

Rudolf Gaidosch.
Organ central de presă – „Lupta”, Cernăuţi, mai 1906 – 12 iulie

1910.
Organizare – Viaţa politică din Bucovina, în ultimele decenii ale

secolului al XIX-lea, se caracteriza printr-un accentuat proces de delimitare a
intereselor naţionale şi de clasă. În acest context, mişcarea sindicală,
muncitorească, socialistă înregistrează prezenţe notabile. Astfel, în anul 1893,
are loc, la Cernăuţi, Congresul asociaţiilor muncitoreşti de într-ajutorare489. La
30 august 1896, îşi desfăşoară la Cernăuţi, lucrările Congresul de constituire a
Partidului Social Democrat din Bucovina, care cuprindea muncitori din toate
întreprinderile din Bucovina, funcţionari, intelectuali. S-a organizat pe baza
sindicatelor muncitoreşti, în deosebi al tipografilor.
333
La Congresul de la Viena al Partidului Social Democrat din Austria

care a avut loc între 6 –12 iunie 1897, luându-se în considerare interesele de
clasă ale diverselor naţionalităţi din Imperiu, se adoptă principiul funcţionării
partidului pe naţionalităţi. Ca urmare a acestei hotărâri, după anul 1900,
Partidul Social Democrat din Bucovina se reorganizează pe principiul
naţionalităţilor, astfel că s-au format secţiile română, evreiască, poloneză şi
ucraineană, din care făceau parte membri ai respectivelor naţionalităţi490.
Toate aceste secţii care, de fapt, funcţionau ca partide de sine stătătoare
erau conduse de Organizaţia Regională Socialistă Internaţională din Bucovina,
în fruntea căruia se afla un Comitet Executiv Central491.
Partidul Social Democrat Român, ca şi celelalte partide, era autonom în
problemele muncitorimii române, îşi convoca propriile forumuri care îşi
alegeau conducerea proprie, dirija activitatea mişcării sindicale a muncitorimii
române bucovinene şi a secţiei sale de femei, făcea propuneri în problemele
politice economice şi sociale ce urmau a fi prezentate la Congresul regional492.
Congresul organizaţiei regionale internaţionale social–democrate din
Bucovina se desfăşura cu participarea delegaţilor aleşi din partidele social–
democrate naţionale, proporţional cu numărul membrilor fiecărui partid.
Congresul stabilea tactica şi strategia, obligatorii de urmat de partidele social–
democrate naţionale. Comitetul Executiv Internaţional nu era ales de către
delegaţia fiecărui partid naţional în parte, ci prin votul general al tuturor
delegaţiilor la Congres, având, astfel mandat să rezolve problemele
fundamentale ale mişcării socialiste din Bucovina493.
Primul ziar socialist din Bucovina a fost “Volkspresse” (Gazeta
Poporului) care a apărut la Cernăuţi în anul 1897.
Program – Programul Partidului Social Democrat din Bucovina se

inspira, în mare parte, din programul general al social-democraţiei austriece, cu
accente pe reforme în cadrul regimului imperial, pe acţiunea parlamentară, în
vederea impunerii unor reforme sociale. Social–democraţii români aveau,
privitor la problema naţională, puncte de vedere diferite, unii susţineau o
confederaţie democratică a popoarelor din Imperiu alţii unirea tuturor
românilor într-un stat naţional unitar.
Din punct de vedere strategic, social–democraţia română din Bucovina
se înscria în concepţia victoriei socialismului prin reforme democrate şi
solidaritate în mişcarea socialistă internaţională.
Din punct de vedere al tacticii, se prevedeau acţiuni pentru cucerirea de
drepturi muncitoreşti (ziua de lucru de 8 ore, repaos duminical, salarii
“omeneşti”), drepturi vitale pentru populaţia românească din Bucovina494.
334
Ioan Cocuz
GEORGE GRIGOROVICI
Preşedintele Partidului Social Democrat – Român din Bucovina
Activitate – Primele organizaţii socialiste româneşti din Bucovina au

fost la bază asociaţii cu caracter cultural. La începutul secolului XX, activitatea
se desfăşura mai ales în sindicate, care grupau muncitori români din Cernăuţi,
Storojineţ, Rădăuţi, Suceava.
În anul 1905, ia fiinţă la Cernăuţi, Secretariatul Politic şi Sindical, care
conducea activitatea social–democraţilor români din Bucovina. În anul 1906, se
constituie P.S.D.
După constituire, P.S.D. a depus eforturi susţinute pentru întărirea sa
organizatorică, prin atragerea în rândurile partidului a muncitorilor
neorganizaţi. Partidul lansează un apel: “Frate muncitor, dacă nu faci parte,
încă, din partidul muncitorilor nu întârzia nici un moment de a te uni cu fraţii
tăi uniţi în organizaţii. Nu sta deoparte, ci pune-te în fruntea coloanei de
luptă[…]. Deci, sus muncitori din Bucovina ! Strângeţi-vă rândurile”495.
Partidul Social–Democrat Român din Bucovina a condus grevele din
1905 din industria forestieră, minieră, construcţii şi tipografii, care au dus la
recunoaşterea de către patroni a organizaţiilor lor, acordarea zilei libere plătite
pentru 1 Mai. În anul 1907 a avut loc o grevă cu caracter politic, pentru votul
universal.
Social–democraţii români din Bucovina au acţionat pentru apărarea
drepturilor românilor. Semnificative sunt, în acest sens, articolele apărute în
ziarul “Lupta”: “Nu vom răbda nicicând să ne ridice cineva hotare în privinţa
unităţii noastre culturale şi vom lupta în contra unei astfel de încercări cu toată
vigoarea”496.
Partidul Social–Democrat Român din Bucovina a întreprins acţiuni
viguroase împotriva măsurii arbitrare a guvernului central de la Viena, care, în
mai 1909, l-a expulzat din imperiu pe istoricul român Nicolae Iorga. În cele
335
mai importante oraşe din Bucovina au fost organizate mitinguri de protest: “Ca
socialişti şi români noi protestăm cu toată tăria împotriva acestui act barbar,
împotriva acestei fapte ruşinoase, ştiind prea bine că ele izvorăsc din reacţiunea
cea mai întunecată a Partidului Creştin Social din Viena care, începând cu
izgonirea unui profesor universitar român care voia să facă studii istorice pe
teritoriul bucovinean, uşor poate sfârşi cu oprirea literaturii ştiinţifice şi
jurnalistice române, de care noi bucovinenii avem multă nevoie”497.
Analizând starea de înapoiere economică în care se afla Bucovina, în
nenumărate rânduri, social – democraţii români au criticat guvernul central de
la Viena pentru lipsa de preocupare faţă de viitorul economic al Bucovinei:
“industria stă pe loc nu numai spre dauna politică şi economică a Austriei, dar
şi spre nenorocirea muncitorimii care e împinsă tot mai mult la sărăcie din
cauza lipsei de lucru”498.
Partidul Social–Democrat Român din Bucovina a participat la alegerile
pentru dieta Bucovinei şi pentru Camera deputaţilor a Parlamentului Imperial
de la Viena. În 1907, George Grigorovici a fost ales deputat în Parlamentul de
la Viena, fiind reales în anul 1911.
P.S.D. a făcut parte din Consiliul Naţional Român prin reprezentantul
său cel mai autorizat, George Grigorovici care s-a pronunţat în numele
partidului pe care-l reprezenta pentru unirea Bucovinei cu România,
participând la Congresul General al Bucovinei, la 28 Noiembrie 1918.
PARTIDUL APĂRĂRIST
Data fondării – 17 octombrie 1906.
Preşedinte – Partidul era condus de un grup de politicieni în frunte cu

Ştefan Saghin, dr.Teodor Tarnavschi, Dorimedont Popovici, dr.Vasile
Bodnărescul.
Membri marcanţi – Dorimedont Popovici, Vasile Bodnărescul, dr.

Teodor Tarnavschi.
Baza socială – Intelectualii care s-au retras din viaţa politică după
încetarea activităţii, Partidului Poporal Naţional.
Organ de presă – “Apărarea Naţională”, Cernăuţi, 17 octombrie 1906

– 29 septembrie 1908.
336
Ioan Cocuz
Organizare – Nu avea o organizare clar conturată, tipică unui partid

politic.
Program - Programul partidului era cel al fostului Partid Poporal
Naţional, cu unele modificări impuse de situaţia economico–socială şi politică
a momentului: “Autonomia bisericească, instituirea Congresului Bisericesc,
controlul asupra averii Fondului Bisericesc, conservarea caracterului naţional
istoric al bisericii ortodoxe din Bucovina, toleranţă religioasă, învăţământ
naţional în cadrele legii fundamentale de stat şi crearea unei catedre de istorie
naţională la universitatea din Cernăuţi; dregători imparţiali, cunoscători ai
limbii române şi considerarea acestei limbi în toate serviciile publice;
reglementarea creditului ţărănesc, combaterea cămătăritului şi a emigrărilor la
America; constituirea unui partid naţional unitar care să chezăşuiască
autonomia ţării”499.
Activitate – Partidul Poporal Naţional, naţionalii n-au putut ierta unora

dintre “democraţi”, atitudinea lor antinaţională, refuzând să adere la noul partid
format.
Criticând modul în care s-au împăcat “democraţii” cu conservatorii,
naţionalii afirmau că ”Fără explicaţii, fără a-şi recunoaşte greşelile, fără
promisiuni ferme că vor fi de acum înainte muncitori cinstiţi şi că vor sprijini
munca cinstită, fără sinceritate şi dezinteres, ei încheie pacea cu cei ce cred
într-înşii”500.
Înşişi conservatorii recunosc că “s-au petrecut lucrurile ceva în pripă”
şi că “dirigenţa Partidului Naţional Român a avut numai caracter provizoriu,
rămânând să se aleagă definitiv membrii dirigenţei la adunările populare
districtuale”501.
Cu toate acestea s-au făcut unele încercări de apropiere. Astfel, la 2
noiembrie 1905, Aurel Onciul şi Florea Lupu l-au vizitat pe Iancu Flondor la
Storojineţ. Trebuie că s-au discutat probleme politice, dar nimic nu a fost
perfectat502.
Naţionalii hotărăsc să înceapă lupta cu “democraţii”. Pentru aceasta ei
editează, la Cernăuţi, ziarul “Apărarea Naţională” – organ naţional
independent, care apărea de trei ori pe săptămână. Scopul acestei publicaţii era
să adune în jurul său toate forţele naţionale.
În felul acesta ia fiinţă Partidul Apărărist.
Activitatea desfăşurată de “apărărişti” era dezaprobată de conservatori.
Referindu-se la situaţia politică creată, Ioan Volcinschi afirma că “A forma
pentru toată nimica partide şi a da un prilej străinilor de a amesteca şi nutri
zâzanie în cuibul nostru, spre a slăbi forţa politică a poporului român, e
politiceşte imprudent”503.
337
Referindu-se la aceleaşi practici politice, “Gazeta Bucovinei”, anunţând

şi încetarea opoziţiei, scria “Nu prin lupte între fraţi şi nici prin înjosire
reciprocă vom dobândi realizarea idealurilor naţionale”504.
Cu toate încercările făcute pentru o apropiere între cele două poziţii,
disputele continuau.
Apărăriştii convoacă la Suceava, în ziua de 21 februarie 1907, o
adunare care a condamnat procedura prin care s-a constituit dirigenţa partidelor
unite, conservator şi “democrat”, respingând propunerea de colaborare făcută
de aceasta: “Adunarea hotărăşte unirea tuturor românilor într-un singur partid
naţional compact, reprezentat printr-un consiliu naţional proclamat în cadrul
aceleiaşi adunări”505.
În legătură cu apariţia ziarului “Apărarea Naţională” şi a Partidului
Apărărist, Iancu Flondor îi răspunde lui Nicolae Iorga, la observaţiile făcute de
acesta: “Prea stimate domnule profesor! În nr.41 al foii “Neamul Românesc”
sunt provocat de d-voastră a-mi exprima părerea asupra jurnalului bucovinean
“Apărarea Naţională”.
Cu toate că sunt ferm decis a observa o strictă retragere, dictată
imperios de situaţia politică actuală şi de raportul partidelor în Bucovina, nu vă
pot lăsa din consideraţii de bună cuviinţă, fără răspuns.
Dezaprob apariţia jurnalului “Apărarea Naţională” ca un pas precipitat
şi, tactic, neoportun în mandatul de faţă. Înţeleg însă foarte bine elementele
adevărat naţionale, care nu se vor acomoda nicicând programului filo–rutean al
“Onciuleştilor”, au simţit necesitatea apărării faţă de paşii agresivi şi gigantici
cu care câştigă rutenii – duşmanul nostru etnic cel mai periculos – în mod
înspăimântător, pe zi ce merge, teren, atât în privinţa naţională cât şi în cea
economică, sprijiniţi fiind de toţi factorii importanţi ai vieţii noastre publice.
“Apărarea Naţională” o privesc ca un strigăt de disperare şi –
înţelegând-o ca atare – n-o pot condamna.
Primiţi vă rog, asigurarea distinsei stime, 13 octombrie st.n.1906.
Dr.Iancu Flondor”506.
PARTIDUL NAŢIONAL ROMÂN
Data fondării – 17 iulie 1905
Preşedinte – Modest Grigorcea
Membri marcanţi – Modest Grigorcea, Vasile Găină, Grigore Halip,

Simion Ciolac, Dionisie Bejan, Ioan Volcinschi, Constantin cav de Popovici,
prof.Constantin Popovici, Alexandru Buburuzan, Teofil Simionovici, Florea
338
Ioan Cocuz
Lupu, Aurel Onciul, Ştefan Saghin, Leonida Bodnărescu, Dimitrie Socolean,

Radu Sbiera, George Voitcu, Zaharia Voronca, Iorgu Toma, Ilie Larionescu,
Victor Iliuţ, Teofil Patraş, Eusebie Popovici, Constantin Morariu, Aurel
Mironovici, Emilian Antonovici, Dumitru Brăilean, Atanasie Procopovici,
Claudiu Ştefanelli, Atanasie Gherman, Constantin Onciul.
Organ de presă – “Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, 2/15 aprilie – 1/14

octombrie 1906, ziar aparţinând aripei conservatoare a partidului.
-- “Voinţa Poporului”, Cernăuţi, 1 octombrie 1902 – 11
octombrie 1908, ziar aparţinând aripei democrate a partidului.
Organizare – Baza socială a partidului o reprezenta proprietarii mari şi

mijlocii, preoţii, învăţători, ţărani, unii intelectuali.
În fruntea partidului se afla o Dirigenţă, cu un preşedinte – Modest
Grigorcea, vicepreşedinţi – Vasile Găină, Grigore Halip şi Simion Ciolac.
Din Dirigenţă mai făceau parte toţi deputaţii activi din dieta Bucovinei
şi Parlamentul Imperial.
Comitetul Naţional Executiv era format din membrii Dirigenţei şi din
deputaţii activi din dieta Bucovinei şi Parlamentul Imperial.
Reprezentanţii din oraşe şi districte ale celor două partide ce au
fuzionat făceau parte, în mod provizoriu din Dirigenţa Naţională. Numărul
acestora era de 75.
Program
1.Românii bucovineni, având în vedere că soarta întregului neam
românesc atârnă de soarta Austriei, au fost, sunt şi rămân pururea
credincioşi Împărăţiei şi Împăratului.
2.Cu celelalte popoare din ţară ei doresc să trăiască în bună
înţelegere, dându-le lor ceea ce este al lor, cerând însă, cu tărie şi pentru
sine ceea ce i se cuvine.
3.În marginile credinţei pentru Împărăţie şi a înţelegerii cu
celelalte popoare din ţară, românii bucovineni voiesc, pe temelia naţională,
dezvoltarea politică, spirituală, culturală şi economică a poporului nostru.
4.În privinţa politică, ei cer, menţinerea autonomiei ţării şi
participarea tuturor păturilor poporului la viaţa obştească.
5.În privinţa spirituală, ei pretind liberarea bisericii gr.ort. şi spre
scopul acesta, înfiinţarea congresului bisericesc.
6.În privinţa culturală ei vor stărui, să consolideze şi să
naţionalizeze învăţământul poporal, să facă cu putinţă absolvirea studiilor
medii în limba română şi să asigure limbii acesteia cultura necesară la
339
Universitatea din Cernăuţi.

7.În privinţa economică, în urmă, ei vor purta de grijă să
întărească prin o organizare potrivită, ţărănimea, talpa ţării, să crească
negustori şi meseriaşi români, şi să pună temelia pentru o industrie
naţională507.
Activitate – În perioada la care ne referim, în dieta Bucovinei se ducea
o luptă aprigă pentru alegerea preşedintelui Băncii Ţării. În şedinţa din 31 mai
1905, după o dezbatere de peste 12 ore, deputaţii uniţi în Clubul dietal român
reuşesc să-l impună ca preşedinte al băncii pe Florea Lupu508.
În vara anului 1905 se desfăşoară în Bucovina alegeri pentru
desemnarea unui deputat în Parlamentul Imperial pentru districtele Cernăuţi,
Siret, şi Storojineţ. Gruparea rutenilor catolici şi-a desemnat candidatul în
persoana lui Arthur Malek preşedinte de tribunal la Siret, iar Partidul Naţional
Român l-a desemnat pe Aurel Onciul, cu un program electoral care i-au atras
sufragiile valmanilor: sporirea veniturilor ţării din propinaţie, micşorarea
impozitelor ţăranilor, sporirea salariilor învăţătorilor şi secretarilor comunali,
înfiinţarea unor fabrici în Bucovina, scăderea tarifelor pentru transportul pe
calea ferată, înfiinţarea unei administraţii proprii a căilor ferate din Bucovina,
exploatarea zăcămintelor de petrol şi cărbune existente, înfiinţarea unei Curţi
de Apel la Cernăuţi, dezvoltarea universităţii, sporirea numărului şcolilor medii
şi de meserii509.
Partidul Naţional Român şi Aurel Onciul duc o formidabilă campanie
electorală, iar rezultatul alegerilor a însemnat un succes românesc, cu deosebite
satisfacţii naţionale. Aurel Onciul şi-a învins oponentul cu o mare majoritate de
voturi (pentru Aurel Onciul au votat în districtul Cernăuţi – 181 de valmani, în
districtul Storojineţ – 95 de valmani iar în districtul Siret – 66 de valmani,
rezultatul final al votării fiind 342 de voturi pentru Aurel Onciul şi 137 de
voturi pentru Arthur Malek510.
Consemnând acest succes, ziarul “Voinţa Poporului” scria: “Iată […]
pe a cui parte e poporul, iată glasul Bucovinei băştinaşe”511.
Victoria electorală obţinută de Aurel Onciul a însemnat o întărire a
solidarităţii politice a tuturor românilor, a dus la scăderea influenţei “rutenilor
tineri”, partid, care, aşa cum aprecia ziarul “Voinţa Poporului”, “s-a născut în
braţele guvernului pe timpul când Austria se temea de iredentismul românilor
şi inventase ca contrabalansă “rutenii tineri” cărora le aruncase în poală toate
favorurile”512.
Presa bucovineană consemna victoria candidatului român: “Laudă şi
cinste ţie poporule bucovinean ! Astăzi ai arătat că vrednic eşti să rămâi stăpân
pe acest pământ strămoşesc, căci ai spulberat şi nimicit îngâmfarea
nemernicilor torbari venetici. În lături deci, venetici nesăţioşi ! Acesta e glasul
340
Ioan Cocuz
ţării…În lături căci vă faceţi de cap în ţara aceasta”513.

Victoria lui Aurel Onciul în disputa electorală cu Arthur Malek avea
consecinţe politice pozitive în viaţa politică a Bucovinei: “Faţă de pericolul
cotropitorilor galiţieni, toate elementele române s-au adunat şi au format o
falangă puternică, faţă de care s-au zdrobit în mod ruşinos zvârcolirile străinilor
[…] nimicirea influenţei partidului rutean tânăr condus de Stocki, Coco
Wassilko şi alţii”514.
Pericolul pe care-l reprezenta, pentru organizarea social–economică şi
politică tradiţională din Bucovina, activitatea desfăşurată de gruparea rutenilor
tineri (catolici), al cărui centru de inspiraţie politică se afla în Galiţia, a făcut ca
la 9 septembrie 1905, la iniţiativa lui Eugen Hacman şeful grupării rutenilor
ortodocşi, să fie organizată o întâlnire la care au participat, din partea Partidului
Naţional Român, Modest Grigorcea, Aurel Onciul, Teofil Simionovici, Tit
Onciul, Dionosie Bejan şi Florea Lupu, preşedintele partidului german Iosif
Wiedmann, iar din partea grupării rutenilor ortodocşi dr.Eugen Hacman,
consilierul Hanicki, alţi fruntaşi politici între care Velehorski, Drobot,
Kozariszczuc, Kiselewski, Czehovski, profesorul universitar Kozac. Cu acest
prilej s-a încheiat o alianţă politică între gruparea rutenilor ortodocşi, Partidul
Naţional Român şi Partidul German, care avea drept scop combaterea activităţii
politice a rutenilor tineri (catolici)515.
La 30 octombrie şi 2 decembrie au loc, la Lemberg, consfătuiri ale
partidelor rutene din Galiţia. Lideri ai acestui partid au pretins împărţirea
Galiţiei: partea apuseană – poloneză şi partea răsăriteană – ruteană, la care să
fie încorporate şi unele districte din Bucovina516.
Aceste pretenţii, cu nici un fel de argumente justificate, care periclitau
autonomia Bucovinei, a bisericii, existenţa individuală a naţionalităţilor din
Bucovina, a românilor, în primul rând, ca băştinaşi ai ţării, au primit răspuns
prin manifestaţiile de protest care au avut loc, aproape în toate localităţile
bucovinene şi care au îmbrăcat diferite forme.
La 17 decembrie 1905, are loc, la Cernăuţi, în sala de şedinţe a
Societăţii pentru Cultură şi Literatura Română în Bucovina, o adunare a
studenţilor români care au protestat împotriva acestor pretenţii. Printre cei care
au luat cuvântul în apărarea străvechiului pământ al Bucovinei s-au aflat Alecu
Procopovici, George Bartoi, E.Forgaci, Aurel Morariu, Vasile Marcu,
I.Bileţchi, G.Teleagă, N.Lupu, E.Tudan517.
Cu acest prilej s-a format un comitet din 20 de membri ai diferitelor
societăţi studenţeşti, care au luat legătura cu deputaţii români din dietă şi i-au
înştiinţat de deciziile luate.
După două zile, are loc, la Cernăuţi, a doua adunare studenţească la
care a fost citit şi aprobat textul protestului şi telegramelor trimise împăratului
341
Franz Iosef, primului ministru al Austriei, Paul Gautsch, guvernatorului

Bucovinei: „Ferm hotărâţi de a ne pune cu toate puterile noastre în serviciul
apărării acestor lăcaşuri, de cele mai sfinte ale noastre amintiri istorice şi de a
apăra până la ultima picătură de sânge, cu toate mijloacele legale, existenţa
greu ameninţată a neamului şi a bisericii sale, întreaga studenţime română a
Universităţii i.r.Francisco–Iosefine din Cernăuţi a luat într-o adunare plenară
ţinută chiar acum, în unanimitatea voturilor, hotărârea cu intenţiunea de a
respinge cererea politicienilor ruteni din Galiţia, ameninţătoare pentru existenţa
poporului român bucovinean şi a bisericii noastre greco–orientale, să facă
protest solemn în contra acestei cereri şi ca să aducă aceasta, prea onorate
domnule guvernator, la cunoştiinţa domniei voastre, rugându-vă ca pe şeful
nostru prea preţuit al ţării să binevoiască a da ascultare acestui strigăt de
disperare a unui popor [...]”518.
O delegaţie de 9 studenţi, formată din Simion Ivanovici, Dimitrie
Logigan, Alecu Procopovici, Mihai Rusu, Teofil Sauciuc, Otto Tarnavschi,
Emilian Tăutu şi Corneliu Vlad, în fruntea unei mari mulţimi de studenţi şi de
români din alte clase şi categorii sociale, cântând „Deşteaptă-te Române”, au
manifestat pe străzile oraşului Cernăuţi, îndreptându-se spre palatul
guvernamental şi spre mitropolie, înmânând guvernatorului, căpitanului ţării şi
mitropolitului, protestul lor519.
La 21 decembrie 1905, studenţii adresează tuturor intelectualilor
români din Bucovina, un apel prin care îi cheamă să organizeze acţiuni în toate
districtele provinciei, cu care prilej: „să se dea expresie adeziunii lor
necondiţionate la pasul frumos ce l-au întreprins studenţii români şi să-şi ridice
glasul său de protestare şi indignare faţă de tendinţele rutenilor galiţieni, ce tind
la nimicirea noastră ca naţie, biserică şi ţară”.
În luna ianuarie 1906, continuă în Bucovina, la iniţiativa Partidului
Naţional Român, puternice manifestaţii de protest contra pretenţiilor rutenilor
galiţieni, manifestaţii la care au participat mii de români din Suceava,
Storojineţ, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Fundu
Moldovei, Cuciur Mare, Putna, Frumosu, Horodnicu de Jos520.
După o relativă stare de alcalmie politică, noua lege electorală pentru
alegerile din Parlamentul Imperial, votată în februarie 1907, care prevedea
votul universal, direct şi secret, a redeschis disputa dintre cele două grupări
politice româneşti, ceea ce dovedea că divergenţele trebuiau căutate în
interesele personale ale unor lideri politici, obiectul disputelor fiind, în acest
caz, mandatele parlamentare.
Că aşa stăteau lucrurile o dovedeşte faptul că la alegerile pentru
Parlamentul Imperial, care urmau să se desfăşoare în luna mai 1907, atât
„democraţii”, cât şi conservatorii din Partidul Naţional Român, dar şi
342
Ioan Cocuz
„apărăriştii” îşi aveau proprii candidaţi.

În vederea desfăşurării acestor alegeri, Partidul Naţional Român se
adresează tuturor alegătorilor români cu un apel în care sunt expuse prevederile
programului politic naţional.
Dirigenţa Partidului Naţional Român anunţă că desemnarea
candidaţilor oficiali ai partidului se va face de către alegători, în cadrul unor
adunări electorale care se vor desfăşura după următorul program: 14 februarie
(Vatra Dornei), 18 februarie (Câmpulung Moldovenesc), 18 februarie (Gura
Humorului), 20 februarie (Solca), 21 februarie (Suceava), 22 februarie
(Rădăuţi), 23 februarie (Boian), 24 februarie (Storojineţ), 25 februarie
(Cernăuţi), 26 februarie (Siret)521.
Adunările au desemnat candidaţii Partidului Naţional Român:
districtele Câmpulung – Gura Humorului (Aurel Onciul), districtele Boian –
Cernăuţi – Storojineţ (Ioan Cuparencu), districtele Suceava şi Siret (Alexandru
Hurmuzachi), şi districtul Rădăuţi (Teofil Simionovici)522.
La 14 mai 1907, s-au desfăşurat în tot Imperiul, alegeri pentru
Reichsrath, în baza noii legi electorale a sufragiului universal.
Populaţia Bucovinei a răspuns extrem de favorabil la aceste prime
alegeri pe baza sufragiului universal. Cifrele prezentate sunt, credem, mai mult
decât elocvente:
Astfel în cercul electoral românesc Suceava, din circa 13.000 de
alegători, s-au prezentat la vot 11.595, în cercul electoral românesc Gura
Humorului din 10.000 de alegători s-au prezentat la vot 9.708.
Comparativ, la aceleaşi alegeri, cu toată obligativitatea cetăţenilor de a
vota, la Viena s-au prezentat la urne doar 9% din cetăţenii cu drept de vot.
În Parlamentul Imperial de la Viena, Bucovina avea 14 locuri, astfel
repartizate: 5 mandate românii, 5 mandate rutenii, 4 mandate germano–evreii.
În cercul electoral românesc rural Suceava - Siret a fost ales, fără
contracandidat, dr.Alexandru Hurmuzachi cu 11.575 din 11.595, în cercul
electoral românesc rural Rădăuţi, a fost ales, fără contracandidat, Teofil
Simionovici, cu 8.845 de voturi din 8.864. Aceşti doi deputaţi au candidat pe
programul fostei Dirigenţe naţionale care cuprindea elemente programatice
„democrate” şi conservatoare şi au fost acceptaţi, tacit, şi de Partidul Apărărist.
În cercul electoral rural românesc Câmpulung–Dorna au candidat
contele Bellegarde care a fost rugat să candideze, fiind foarte iubit de ţărani
pentru ajutorul acordat acestora în nenumărate rânduri, dr.Aurel Onciul, Teodor
Ştefanelli consilier la Curtea de Apel din Lemberg. A fost ales contele
Bellegarde cu 4.653 de voturi, contracandidaţii săi obţinând 2.755 de voturi
Aurel Onciul şi 1.014 voturi Teodor Ştefanelli.
În cercul electoral rural Gura Humorului–Solca, au candidat Aurel
343
Onciul din partea aripii „democrate” a Partidului Naţional Român, Dorimedont

Popovici şi Teofil Tarnavschi din parte „apărăriştilor”. Din cele 9.078 de
voturi, Aurel Onciul a obţinut 4.359, Dorimedont Popovici – 2.587 şi Teofil
Tarnavschi – 2.152. Au rămas la balotaj Aurel Onciul şi Dorimedont Popovici.
A câştigat balotajul Aurel Onciul.
În cercul electoral rural românesc Cernăuţi–Storojineţ, au candidat Ioan
cav de Cuparencu – „democrat”, dr.Constantin Isopescul–Grecu – „apărărist” şi
George Grigorovici – socialist. Din 13.100 de voturi acordate, au revenit lui
Constantin Isopescul–Grecu – 5.680, lui Ioan Cav de Cuparencu – 6.539, iar lui
George Grigorovici – 880. La balotaj a câştigat Constantin Isopescul–Grecu523.
La 23 mai 1907, când au avut loc alegerile de balotaj, socialistul
George Grigorovici, candidând în cercul electoral nr.2 din Cernăuţi, a obţinut
mandatul în Parlamentul Imperial cu 3.543 de voturi contra candidatului
evreilor N.Wender, care a obţinut numai 2.494 de voturi. Românii din
suburbiile Cernăuţilor, Roşa, Clocucica, şi Mănăstirişte au votat pentru George
Grigorovici524.
La începutul lunii septembrie 1907, după o întrerupere de aproximativ
doi ani, se deschid lucrările dietei Bucovinei.
Dieta se compunea din 31 de deputaţi, dintre care 2 erau virilişti:
mitropolitul şi rectorul universităţii.
Deputaţii aleşi aparţineau următoarelor segmente electorale:
Curia I a marii proprietăţi (Fondul religionar gr.ortodox – 2 deputaţi.
Curia a II-a a marii proprietăţi – 8 deputaţi.
Cercurile rurale – 12 deputaţi.
Camera de Comerţ – 2 deputaţi.
Oraşul Cernăuţi – 2 deputaţi.
Oraşele Suceava, Rădăuţi şi Siret – câte 1 deputat.
După naţionalitate, mandatele erau astfel repartizate:
Românii – 13 mandate (1 virilist – mitropolitul): 6 mandate în cercurile
rurale, 2 mandate în curia I şi 4 mandate în curia a II-a a marii proprietăţi.
Rutenii – 4 mandate.
Armeano–polonii – 4 mandate (în curia a II-a a marii proprietăţi).
Germanii – 4 mandate.
Evreii – 4 mandate (1 virilist – rectorul Universităţii din Cernăuţi).
Românii au format un Club dietal alcătuit din deputaţii celor două aripi
ale Partidului Naţional Român, „democrată” şi conservatoare. În problemele
naţionale, deputaţii celor două curente politice, acţionau unitar, în problemele
economice fiecare curent politic avea poziţii independente525.
În faţa dietei stăteau probleme care trebuiau rezolvate prin legi ce
aveau o deosebită importanţă pentru provincie, unele din ele, deşi au trecut ca
344
Ioan Cocuz
fiind rezolvate de dietele anterioare, nu au fost aplicate. (vezi activitatea

Tovărăşiei Ţărăneşti).
-Reforma electorală pentru dietă care prin acordarea dreptului la vot
pentru un număr mare de ţărani ar fi oferit libertate politică ţăranului. Punctul
vulnerabil al acestui proiect de lege era pierderea preponderenţei românilor în
dietă în special în favoarea rutenilor, evreilor şi polonezilor.
-Reforma electorală comunală care prin prevederile ei ar fi permis
accesul ţăranilor în administraţia comunală şi eliminarea evreilor din consiliile
comunale.
-Proiectul de lege privind desfiinţarea propinaţiilor, care ar fi făcut ca
veniturile uriaşe obţinute din afacerile cu alcool să intre în bugetul statului.
-Proiectul de lege privind salarizarea învăţătorilor526.
De o importanţă covârşitoare erau Legea comunală şi Legea electorală
pentru consiliile comunale:
Conform art.1 al Legii electorale dreptul la alegere îl au toţi locuitorii
unei comune care au împlinit vârsta de 24 de ani, indiferent dacă plătesc sau nu
impozit.
Sunt prevăzute 3 corpuri electorale alcătuite în baza unui cadastru, din
care fac parte următoarele categorii:
a) cetăţenii.
b) preoţii definitivi.
c) funcţionarii.
d) ofiţerii trecuţi la pensie.
e) funcţionarii militari.
f) licenţiaţi cu titlul de doctor şi magistru.
g) directorii, profesorii şi toţi învăţătorii de la sate.
h) cei care plătesc impozit după mărirea acestuia, iar cei cu impozit
egal, în ordine alfabetică.
toţi ceilalţi în ordine alfabetică.
Din toate aceste categorii sunt alcătuite cele trei corpuri electorale:
Corpul I. În care intră 3/12 din totalitatea alegătorilor.
Corpul II. În care intră 4/12 din totalitatea alegătorilor.
Corpul III. În care intră 5/12 din totalitatea alegătorilor.
Toţi cetăţenii care nu plătesc nici un impozit intră în corpul al III-lea.
Dacă totalitatea alegătorilor din acest corp ar depăşi 5/12, atunci alegătorii de la
poziţia a şi h să fie repartizaţi 3/7 în corpul I şi restul în corpul al II-lea.
Numărul membrilor comitetului comunal este dat de numărul
locuitorilor comunei, astfel:
Comunele sub 500 de locuitori – 9 membri.
Comunele între 500 – 1.000 de locuitori – 12 membri.
345
Comunele între 1.000 – 2.000 de locuitori – 15 membri.

Comunele cu peste 6.000 de locuitori – 30 membri.
Numărul membrilor consiliului comunal se repartizează, în părţi egale
asupra fiecărui colegiu electoral.
Dreptul de virilişti îl au acei locuitori ai comunei care plătesc 1/6 din
întregul impozit pe comună, sau ca proprietari de moşie care nu au încorporată
comunei, plătesc un impozit real de cel puţin 200 de coroane pe an.
Viriliştii nu se includ în numărul de consilieri repartizaţi comunelor
după numărul locuitorilor.
Consiliul comunal se alege pe 6 ani.
Viceprimarii se aleg pe 3 ani.
Nu toţi consilierii comunali rămân în funcţie 6 ani. După 3 ani, prin
tragere la sorţi, jumătate din membrii consiliului sunt înlocuiţi de supleanţi,
aleşi câte unul la 3 consilieri .
Moşiile boiereşti (Gutsgebiete), care aveau până acum administraţie
proprie independentă de cea a comunei pe teritoriul căreia se aflau, sunt
desfiinţate şi încorporate comunelor.
Alegerea era secretă, publică şi cu „ţidule”527.
În timp ce politicienii îşi disputau mandatele parlamentare şi îşi
pierdeau timpul în dispute sterile, marea majoritate a românilor, în special
ţărănimea, dezamăgită de faptul că promisiunile electorale nu se realizau,
începuse să-şi piardă încrederea în conducătorii politici.
Deputaţii români din dieta Bucovinei şi din Parlamentul Imperial au
înţeles, în sfârşit, că trebuiau să vină, într-un fel, în sprijinul ţărănimii.
Acest prilej se iveşte în anul 1908, când Fondul Bisericesc a scos la
licitaţie întinse exploatări forestiere. Pentru a facilita ţăranilor cumpărarea, în
condiţii avantajoase a exploatărilor forestiere, „democraţii” şi conservatorii din
Partidul Naţional Român hotărăsc să se folosească de prezenţa la putere a
creştin–socialilor conduşi de Carol Lueger, aderând la puternicul partid al
primarului Vienei, printr-o hotărâre luată la 18 septembrie 1908528.
Încep tratative pentru crearea unui singur partid român unitar, condus
pe baza principiilor creştin–sociale.
La 4 octombrie 1908, se desfăşoară, la Cernăuţi, şedinţa Comitetului
Naţional Central având următoarea ordine de zi:
Chestia împăcării partidelor române.
Completarea Comitetului Executiv.
346
Ioan Cocuz
Eventuale.
Din cei 38 de membri ai Comitetului Central al Partidului Naţional
Român au participat 26, doi membri lipsind motivat.
A refuzat să participe deputatul Constantin Isopescul–Grecu care,
împreună cu câţiva membri marcanţi ai partidului, au încercat, într-o adunare
care a avut loc la Suceava, la 1 octombrie 1908, să se rupă de P.N.R. şi să
creeze un nou partid, acţiune ce a eşuat529.
Comitetul Central al Partidului Naţional Român a luat următoarele
hotărâri:
„I. Comitetul Naţional Central întrunit în ziua de 4 octombrie 1908,
ratifică, prin hotărârea prezentă, toate pasurile întreprinse de către Comitetul
Executiv, pentru a aduce la îndeplinire moţiunea votată în şedinţa Comitetului
Naţional din 27 iulie a.c. referitoare la împăcarea partidelor române.
Luând, în acelaşi timp, act despre tratativele prealabile între
reprezentanţii partidului naţional şi cei ai partidului democrat, Comitetul
Naţional Central aprobă pe deplin punctaţiunile luate ca bază de înţelegere între
ambele partide şi îndătoreşte pe d-nii prof.univ.dr.Ştefan Saghin, adiunct Dori
Popovici, secretar Iorgu G.Toma, părintele Zaharie Percec, administrator
Gheorghe Sârbu şi concipientul dr.Vasile Bodnărescu a continua tratativele
începute cu partidul democrat, ca plenipotenţiari ai partidului naţional, până la
definitiva perfecţionare a împăcării intenţionate.
II. Comitetul Naţional Central întrunit în ziua de 4 octombrie 1908, ia
cu adâncă mâhnire, cunoştinţă de încercările făcute de deputatul Constantin
Isopescul şi consorţii săi, de a zădărnici mersul firesc al afacerilor din partid şi
stigmatizând procedura D-sale precum şi a acelora care l-au sprijinit în
acţiunile sale subversive ca o ţinută ce contrazice absolut interesului nostru
naţional, hotărăşte destituirea din funcţiunile lor ca membri ai Comitetului
Executiv a d-lor:
deputat Constantin Isopescul–Grecu.
prof. Grigore Halip.
exarh. Ioan Procopovici.
cons. Onesim Ţurcan.
cons. Emilian Isopescu.
vicesecretar Dr. Const. Hostiuc.
comisar Vespazian Grigorovici.
III. Comitetul Naţional Central întrunit în şedinţa sa din 4 oct. luînd în
vedere că dl. Profesor Grigore Halip, destituitul conducător al partidului
naţional, continuă a abuza de încrederea partidului naţional susţinând a fi
proprietar şi disponent absolut peste jurnalele „Apărarea Naţională” şi
„Apărarea Neamului”, declină de la sine orice responsabilitate faţă cu aceste
347
ziare şi le declară de astăzi înainte, străine de interesele partidului naţional.

IV. Comitetul Naţional Central întrunit în şedinţa sa din 4 octombrie,
examinând amestecul dăunăcios al d-lui Anton Prokopowicz în afacerile
importante româneşti, constată cu indignare în el un membru distructiv al
partidului naţional şi având motive a-l înfiera ca un duşman vedit al intereselor
neamului românesc, hotărăşte cu unanimitate de voturi, eliminarea sa, cum
infamia, din corpul acestui partid”530.
Naţionalii “apărărişti” hotărăsc şi ei să adere la principiile creştin–
sociale.
La 10 octombrie 1908, aripa “democrată” a P.N.R. şi Partidul Apărărist
fuzionează pe baza următoarelor principii:
1.Ambele partide primesc programul creştin–social. Statutul organic al
Partidului Român Creştin–Social se va hotărî de viitoarele organe comune în
cadrul proiectelor făcute de d-nii Onesim Zurcan şi Aurel Onciul.
2.Pentru conducerea partidului se va constitui sub preşedinţia lui Iancu
cav de Flondor, o dirigenţă comună compusă deocamdată, până la alegerea pe
baza statutului viitor, din şase membri delegaţi de fostul partid “apărărist” şi
şase delegaţi de fostul partid “democrat”.
3.În momentul constituirii dirigenţei amintite, vor apune atât “Apărarea
Naţională” şi “Apărarea Neamului”, cât şi “Voinţa Poporului” şi se vor înlocui
prin un singur ziar oficial, scos sub controlul Dirigenţei Comune.”
4.În caz că până la alegerile viitoare nu va urma o fuziune totală a
ambelor fracţiuni, respectivele mandate se vor împărţi egal între ele, rămânând
rezervat dreptul fiecărei fracţiuni de a nomina candidaţii pentru mandatele
rezervate ei. Cercurile electorale se vor împărţi în bună înţelegere respectându-
se, în prima linie, posesiunea actuală. Lipsind momentul acesta, în caz de
neînţelegere, vor decide sorţii.
5.Este oprit cumulul următoarelor mandate: al unui mandat în Cameră
cu un mandat în Comitetul ţării sau în Consiliul comunal din Cernăuţi şi sub
condiţia stabilizării prezidentului băncii ţării, mandatul acesta ca orice alt
mandat în corpurile legiuitoare.
6.Ambele fracţiuni se obligă să apere integritatea bisericii ortodox–
orientale precum şi cea a fondului religionar.
7.Ambele fracţiuni vor stărui la organele competente ca Centrala şi
băncile raiffeisiene să se reorganizeze conform principiilor şi sistemului
raiffeisian, după ce se vor fi constatat prin o comisie specială emisă de
Dirigenţa comună, eventualele defecte.
8.În genere, ambele fracţiuni vor combate orice separatism şi orice
politică română afară de partid, menţinând principiul, că toate diferenţele
politice între românii bucovineni, să se tranşeze în sânul partidului.
348
Ioan Cocuz
9.Aşişderea se va combate orice politică din afară, ce contravine

intereselor poporului român precum şi persoanele care conduc o atare politică.
Cernăuţi, 10 august 1908.
Aurel Onciul Dr. Ştefan Saghin
Florea Lupu Dr. Teodor Tarnavschi
Gheorghe Tofan Dori Popovici
Petru Popescu Atanasie Gherman
Nicu Mihalescul Zaharie Percec
Gheorghe Sîrbu Dr. Vasile Bodnărescul”531.
În ziua de 11 octombrie 1908, o delegaţie formată din Aurel Onciul,
Florea Lupu, Petru Popescu, George Tofan, Ioan Cuparencu, Nicolae
Mihalescul ( “democraţi” ), Ştefan Saghin, Teodor Tarnavschi, Dorimedont
Popovici, George Sârbu, Atanasie Gherman, şi Vasile Bodnărescul (naţionali),
câte doi studenţi din societăţile studenţeşti “Junimea”, “Dacia”, “Academia
Ortodoxă” şi “Bucovina”, pleacă la Storojineţ, la Iancu Flondor, pentru a-i
solicita să ia conducerea preconizatului partid român.
În numele delegaţiei, ia cuvântul Aurel Onciul care se adresează lui
Iancu Flondor: “Iubite Iancule ! În vreme de grea cumpănă, noi, solii tuturor
vârstelor, tuturor păturilor şi tuturor năzuinţelor româneşti din ţară, venim la
tine ca să te rugăm dintr-o gură, ca să părăseşti singurătatea de până acum şi să
reintri iarăşi în războiul politic. Ştim că războiul acesta, la timpul său, ţi-a făcut
mult amar, dară soarta îţi dă satisfacţia cea mai splendidă, pentru că azi întregul
neam românesc te cheamă să i te pui în frunte ca să-l mântuieşti. În ferma
nădejde că vei urma chemării acesteia, noi, care până ieri ne sfâşiam întreolaltă
ne-am dat frăţeşte mâna şi am uitat cele trecute. Uită-le şi tu şi în dragostea-ţi
nemărginită pentru neamul tău, calcă-ţi pe inimă şi întăreşte legătura care
numai tu poţi să o faci trainică. Din inimă curată şi sinceră, întregul nostru
popor te roagă: fii căpitanul nostru şi ne du la izbândă. Dumnezeu să te
ajute”532.
La 19 octombrie 1908 are loc la Cernăuţi Adunare Naţională a tuturor
românilor bucovineni, având următoarea ordine de zi: “Dare de seamă asupra
împăcării; Statutul organic; Alegerea preşedintelui şi a fruntaşilor”533.
La această Adunare Naţională au participat „preoţi venerabili în frunte
cu profesorii de la facultatea de teologie, au fost numeroşi învăţători, a fost
ţărănimea, au fost profesori, judecători, funcţionari, scurt, floarea naţiunii
române din Bucovina”534.
Într-un singur glas, „reprezentanţii diferitelor stări, diferitelor interese,
diferitelor vârste şi a diferitelor regiuni s-au ridicat deasupra tuturor intereselor
şi au cerut precum trebuie să fie: apărarea drepturilor noastre de neam
băştinaş, au cerut unirea românilor ca, cu puteri unite să respingem atacurile
349
din ce în ce mai numeroase, din ce în ce mai vehemente ale veneticilor aşezaţi

în această ţară şi având astăzi pretenţia de a fi stăpânitorii ei”535.
Telegramele, sosite din întreaga Bucovină, exprimă în cuvinte sincere,
bucuria realizării unităţii politice româneşti sub principiile creştin–sociale.
Astfel, în telegrama lor rădăuţenii îşi prezentau adeziunea: „Românii
din Rădăuţi salută cu cea mai mare bucurie contopirea partidelor [...] şi urează
în acest moment istoric, din inimă şi cu un entuziasm neţărmurit: trăiască
românii uniţi, trăiască şeful lor Iancu Flondor”536.
În altă telegramă, clubul deputaţilor români transmitea: „Având în
vedere că unirea românilor constituie un interes puternic al neamului nostru şi
al ţării, clubul deputaţilor români din dietă salută cu căldură împreunarea
partidelor române şi doreşte din inimă ca noului partid naţional unitar să se
alăture toţi românii. Semnează Dionisie Bejan, Miron Călinescu, Ioan
Volcinschi, Aurel Onciul, Florea Lupu, Teofil Simionovici, Tit Onciul,
Alexandru Buburuzan, Nicu Flondor, Niculiţă Popovici, Alexandru
Hurmuzachi”537.
Din Şcheia Sucevei, s-a primit următoarea telegramă: „Românii din
Şcheia salută călduros împăcarea. Trăiască unirea românilor din ţară. Consiliul
Comunal”538.
Adunarea hotărăşte crearea Partidului Creştin Social Român din
Bucovina.
PARTIDUL CREŞTIN SOCIAL ROMÂN
Data fondării – 19 octombrie 1908.
Preşedinte – Iancu Flondor, în fruntea unei Dirigenţe formată din dr.

Teodor Tarnavschi, dr. Nicu Blându, Dorimedont Popovici, George Tofan,
Claudiu Ştefanelli, Mihai Chisanovici, dr. Cornel Homiuca, George Cuciurean,
Zaharie Percec, Nistor Andronicesu, George Sârbu, Constantin Morariu,
Atanasie Gherman.
Membri marcanţi – Dionisie Bejan, Miron Călinescu, Aurel Onciul,

Florea Lupu, Petru Popescu, Nicu Mihalescul, Ioan cav de Cuparencu, Teodor
Tarnavschi, Nicu Blându, Dorimedont Popovici, George Tofan, Claudiu
Ştefanelli, Mihai Chisanovici, dr. Cornel Homiuca, George Cuciurean, Zaharie
Percec, Nistor Andronicescu, George Sârbu, Iancu Flondor, Constantin
350
Ioan Cocuz
Morariu, Atanasie Gherman, Vasile Bodnărescul, Severin Procopovici, Tit

Onciul, Iorgu I. Toma, Adrian Boca, Teofil Patraş, dr. Vasile Gheorghiu, dr.
Emil Voiutschi.
Organ de presă – Ziarul “Românul”, Cernăuţi, 16 octombrie 1908 – 4

februarie 1909.
Organizare – Baza socială a partidului era formată din toate clasele,

păturile şi categoriile sociale ale românilor bucovineni.
Partidul avea următoarea structură organizatorică:
Delegaţii comunali.
Adunările districtuale.
Comitetele districtuale.
Adunarea naţională.
Comitetul naţional.
Cluburile deputaţilor539.
Program:
1.Partidul naţional creştin-social din Bucovina are de scop a

promova în cadrul credinţei pentru Împărat şi Împărăţie în Austria,
interesele naţionale, confesionale, culturale, politice şi economice ale
2.În privinţa naţională, partidul vrea să obţină pentru limba
română, drepturile ei cuvenite la diregătorii, în şcoale şi în viaţa obştească.
3.În privinţa confesională şi culturală, el va griji de progresul
românilor bucovineni pe temeiul legii, limbei şi al obiceiurilor lor.
4.Atât în treburile naţionale cât şi în cele confesionale şi culturale,
Partidul Social Creştin Român îşi rezervă deplina sa independenţă.
5.În toate celelalte treburi politice şi economice el adoptă
programul Partidului Creştin Social Austriac şi se alipeşte Partidului
Creştin Social din Viena”540.
Principiile fundamentale care patronează acest program
Liberalism veritabil, în concepţia creştin–socială semnifică libertatea

deplină a fiecărui cetăţean, care libertate să nu pericliteze libertatea altui
cetăţean, libertatea unor clase şi pături sociale. Evreul tinde şi el, evident, la
această libertate pe care o foloseşte pentru distrugerea altor indivizi, ale
societăţii în care îşi desfăşoară activitatea “lucrările de subminare economică
351
ale acestor, invoalvă fără îndoială, un pericol pentru totalitate, un pericol pentru
pături întregi, un pericol faţă de care trebuie să căutăm scut în cadrele legii […]
organizându-ne pe bază economică sau să ne creăm scut provocând legile
generale”541.
Progres
Programul creştin–social concepe progresul ca trebuind în mod
obligatoriu „să servească obştii şi nu are voie să aducă daune poporului sau
unei pături ale lui [...]. Partidul Creştin-Social tinde să delăture scăderile
existente pe cale legală şi întotdeauna după o temeinică cumpănire a tuturor
referinţelor, deci dară, pe cale paşnică a reformelor iar nu pe calea
revoluţiei”542.
Crezul adevărat creştinesc

Credinţa creştină, în concepţia Partidului Creştin–Social „ţinteşte a
pune capăt proletarizării şi exploatării creştinilor prin elementul evreesc.
Fiind creştin–sociali, suntem datori de a validita măreţele principii
umane ale dreptăţii şi iubirii creştineşti, atât în viaţa particulară cât şi în cea
publică, atât în familie cât şi în stat, în economie şi în legislatură şi a ţine în
vedere, în acest fel, binele obştesc”543.
Pentru Partidul Creştin–Social Român din Bucovina, un obiectiv
important al programului îl constituie apărarea bisericii ortodoxe române faţă
de orice tendinţă şi influenţă negativă străină, contra atacurilor străinilor care
vizează divizarea ei.
Simţul naţional
Programul partidului cere fiecărui membru al său să-şi menţină şi să
dezvolte naţionalitatea sa, să o apere, şi, în acelaşi timp „să conceadă acelaşi
drept şi celorlalte naţionalităţi, pentru că numai în acest fel este cu putinţă să se
susţină pacea politică cu deosebire, într-o ţară poliglotă cum este Bucovina”544.
Partidul Creştin-Social doreşte, deci, „ca să susţinem un raport paşnic
cu celelalte naţiuni creştine, ba chiar mai mult, noi voim să ne stăm reciproc
mână de ajutor pentru realizarea programului creştin–social”545.
Referitor la campania pe care partidul o ducea contra evreilor, aceasta
„nu este menită ca să ia forme ostile în contra lor, noi nu voim să le aplicăm o
nedreptate oareşcare şi voim numai ca să-i izolăm din corpul nostru naţional,
pentru ca să scutim poporul nostru de daune şi mai mari ce ar putea să le îndure
pentru viitor”546.
352
Ioan Cocuz
DORIMEDONT POPOVICI
Membru al Dirigenţiei Partidului Creştin Social Român
Activitate – Concomitent cu românii au aderat la Partidul Creştin

Social Austriac germanii şi ucrainenii. Deputaţii români, ucraineni şi germani
din Dieta Bucovinei s-au constituit dintr-un club comun intitulat „Liga creştin
socială”547.
Hotărârea de unire a tuturor românilor bucovineni într-un singur partid
care să apere interesele vitale ale neamului românesc în Bucovina a fost primită
cu multă bucurie. Comentând acest eveniment politic, ziarul “Voinţa
Poporului” scria: “De acum înainte îşi va mai trage pe seamă toţi aceia pe a
căror program stă scris nimicirea neamului românesc din această ţară. Din cele
petrecute în timpul din urmă, în sânul partidului nostru, va trebui să se
convingă nu numai Coco Wassilko cu toţi hargaţii […], ci însuşi guvernul
provincial al Bucovinei, că au încetat acele timpuri când se putea face cu un
popor ceea ce le plăcea lor. Mulţumită cerului, noi am îmbrăcat deja “toga
virilis” şi putem dispune înşine de soarta şi destinele noastre, de aceea: în lături
cu toţi protectorii, tutorii şi patronii vitregiţi şi nechemaţi”548.
Referitor la măsurile luate împotriva celor care au încercat să rupă
Partidul Naţional Român şi să creeze un nou partid, subordonat altor interese
decât cele naţionale, în spatele acelei dizidenţe politice a stat românul renegat,
trecut în tabăra “rutenilor tineri” în urmă cu 20 de ani, Nicolaj (Coco)
Wassilko. Sancţionarea acelor politicieni a fost blândă, ei fiind excluşi doar din
conducere, nu şi din partid.
Rămânerea în partid a acelor politicieni nu a fost o soluţie fericită, ei
constituind un permanent pericol, putând fi folosiţi din interior, împotriva
intereselor naţionale, ca un veritabil “cal troian”. Că aşa era, o dovedeşte şi
declaraţia lui Coco Wassilko, pe care l-a luat gura pe dinainte: “Voi nu puteţi
părăsi partidul fără a vă expune pericolului să fiţi înfieraţi şi recunoscuţi de
353
toată lumea ca trădători vădiţi, de aceea eu (Coco Wassilko, n.n. I.C.) vă ordon
să rămâneţi în partid şi de acolo să-mi prestaţi serviciile ce vi le voi cere”549.
Formarea Partidului Creştin-Social Român a fost urmare firească a
stărilor grave economice, sociale şi politice din Bucovina, a fost reacţia la
corupţia şi jaful promovat în Bucovina, a fost lipsa unui organism, a unei
organizări creştine care să pună stavilă acestor fenomene extrem de dăunătoare,
în special, pentru ţărănime, dar nu numai: “În viaţa socială precum şi în cea
politică, pretutindeni prevalează la noi în ţară, ovreiul […]. El demoralizează şi
corupe, fără orice mustrări de cuget, tot ce e în jurul său, sacrifică bani grei
numai şi numai ca să-şi ajungă ţinta aleasă şi-şi deschide astfel toate porţile”550.
Că aşa stăteau lucrurile în Bucovina, o spune în Camera Deputaţilor a
Parlamentului Imperial, într-o cuvântare ţinută la 26 iunie 1908, Schoiswohl,
deputat de Styria. Acesta îşi începe cuvântarea menţionând că “nu noi ne-am
dus la Bucovina, ci Bucovina a venit la noi ca să roage ajutor în contra asupririi
evreieşti şi a urmărilor ei”551.
Precizarea deputatului de Styria se impunea, deoarece doi deputaţi din
Bucovina, George Grigorovici şi dr. Keschmann, au atacat Partidul Creştin–
Social din Austria pentru că a căutat să sprijine ţăranii bucovineni, victime ale
cămătăriei şi corupţiei.
Schoiswohl continuă, arătând că ţara este roditoare, locuitorii sunt însă
foarte săraci şi că, în ultimii 10 ani, evreii din Bucovina s-au înmulţit, peste
măsură “prin imigraţie în Rusia şi România şi azi numărul lor este de peste
110.000 suflete, deci de trei ori mai mult decât ar corespunde referinţelor
economice ale ţării”552.
Făcând o sinteză a sectoarelor de activitate pe care evreii din Bucovina
au pus mâna, Schoiswohl arăta:
“1. Mai că tot capitalul aflător în ţară.
2. Aproape două din trei părţi (2/3) ale proprietăţii mari.
3. Mai toate arendele mari agronomice, propinaţiile, berăriile şi alte
instituţiuni industriale.
4. Trei din patru părţi (3/4) din cele peste 100.000 hectare de păduri,
care reprezintă o avere enormă a comunelor şi societăţilor.
5. Peste 90% din pădurile fondului gr. or., avere creştină care face 1/3
din pământul întregii ţări”553.
Referindu-se la cămătari, Schoiswohl afirma: “Cămătăritul bucovinean
n-are pereche nicăieri în Austria şi detaliile lui, prea puţin cunoscute în Vest,
fac să ţi se zburlească părul”554.
Deputatul social–democrat dă replica unui deputat bucovinean, dr.
Benno Straucher “interesat” să-şi apere semenii: “Voiesc încă să observ că, în
Bucovina, se repartizează la 100.000 de evrei, 116 avocaţi evrei, pe când la cele
354
Ioan Cocuz
600.000 de creştini, numai 22 […]. Lor nu le merge deloc rău; voi avea încă
ocaziunea să dovedesc aceasta”555.
Deputatul austriac arăta că, de această teribilă corupţie, dăunătoare
ţării, se face vinovată “clica cârmuitoare din ţară”, inclusiv guvernatorul
Bleyleben care tolerează asemenea fapte grave: “Astfel a fost combătut de
presa oficioasă proiectul guvernului pentru crearea unei bănci a ţării, care avea
să reglementeze creditul agricol. Proiectul acesta a fost combătut cu
înverşunare numai de aceea, pentru că activitatea unei astfel de bănci ar fi
periclitat existenţa cămătarilor.
Proiectul pentru dezrădăcinarea propinaţiei încă a fost combătut cu
toate mijloacele, pentru că, prin el, pierdeau baronii rachiului, un câştig uşor de
câteva milioane...”556.
Guvernatorul Bucovinei, contele Bleyleben era grav acuzat de tolerarea
şi protejarea afacerilor evreieşti şi a acelor deputaţi care îi sprijină: “Când a
corupt deputatul rutean Coco Wassilko prin mijlocirea ovreiului Drach din
Gura Humorului cu sumedenie de bani alegătorii, combătând pe candidatul
duşmănos ovreilor, presidentul ţării a ştiut despre lucrul acesta din telegramele
schimbate, care, contra legii, au trebuit să-i fie arătate la poruncă”557.
Mai departe erau înşiruite cazuri de corupţie în care erau implicaţi
evreii şi deputatul rutean Wassilko, de care avea cunoştinţă şi guvernatorul: ”
Astfel, i s-a dat la dorinţa lui Wassilko şi la porunca preşedintelui ţării, [lui]
Sauchar Keller din Storojneţ, o concesie, măcar că-i lipsea un local potrivit, iar
moşierului Meier Wechsler din Mihova s-a dat permisiunea să-şi taie pădurea,
măcar că legea opreşte aceasta direct”558.
Marile afaceri erau dezvăluite fără nici un fel de teamă: ”Astfel, de
exemplu, a angajat prezidentul ţării de conivenţă faţă de deputatul Nicloaj
Wassilko, fondul religionar, care este administrat de D-Sa, cu 100.000 coroane
la fabrica de ciment din Putna a evreului Axelrod, care stă aproape de ruină,
împotriva tuturor părerilor bine motivate ale experţilor în industria
cimentului”559.
Un adevărat jaf au organizat evreii în pădurile Bucovinei, obţinând
sume fabuloase. Deputatul de Styria prezintă Camerei cele mai semnificative
exemple:” Din 295 firme, sunt 270 ovreieşti, care au luat material de lemn de la
fond. Toate afacerile mari de lemn au fost până acum un fel de monopol în
mâinile ovreilor şi un izvor de câştiguri colosale pentru ovrei. În cei 10 ani din
urmă au câştigat firmele […] Baran Popper un venit rotund de 8 milioane
coroane, Langenham, Lowy, Anhauch et Co 6 milioane coroane, Adolf Lowy 3
milioane coroane, Iacob Hecht 4 milioane coroane, Iacob Greiner 2 milioane
coroane. Pierderea fondului prin astfel de vânzări licitative se urcă pe timpul de
10 ani, adică 1899-1908, la suma de 20 milioane coroane. Această colosală
355
sumă a intrat exclusiv în buzunarele ovreieşti”560.

Lucrurile nu stau mai bine nici în administraţie, unde ”gospodăreşte
clica aproape fără control”561.
Avea dreptate deputatul Aurel Onciul când, în dieta Bucovinei, a
afirmat că ” La Comitetul ţării se iau în slujbe numai idioţii sau tâlharii”562.
Prezentând toate aceste cazuri, şi ele sunt infinit mai multe, avem
explicaţia apariţiei pe scena politică a Bucovinei a Partidului Creştin-Social
Român.
Conducerea Partidului afirma:” Departe de noi ca să cuvântăm
asmuţirea în contra ovreimei, noi nu vroim nici pogromuri, nici ca să curgă
sânge, dar voim ca să ferim odată poporul nostru de continuele pericole ce-l
ameninţă din partea ovreimei în toată viaţa sa economică, ducându-l la
prăpastia pierzării şi aceasta nu poate să urmeze altfel, decât ca să ne excludem,
de cu bună vreme, de orice contact cu ei”563.
Evreii au lansat o campanie furibundă împotriva Partidului Creştin-
Social din Austria şi din Bucovina .
În alegerile din anul 1908 care au avut loc în Austria, Partidul Creştin
Social a obţinut o victorie zdrobitoare, din cele 127 de mandate, 99 (între
acestea aflându-se şi trei virilişti – rectorul universităţii, arhiepiscopul Vienei şi
episcopul de St. Pölten), social-democraţii au obţinut 6 mandate, liberalii - 5,
germanii naţionali - 5, proprietarii mari ai Partidului Constituţional - 12564.
În Bucovina, presa evreiască ataca cu furie partidul şi membrii săi,
acuzându-i de propagarea antisemitismului.
Conducerea Partidului explică clar cauzele care au dus la apariţia
partidului şi care sunt obiectivele sale:” Acţiunea ce am întreprins nu poartă
defel un caracter agresiv, ci e numai apărarea legitimă împotriva unui popor
străin de noi, de a nimici existenţa poporului nostru. Mişcarea creştin-socială
nu s-a produs în mod artificial în popor, ci ea a existat de mulţi ani încoace, ea
e urmare a procedurii pătimaşe şi hrăpăreţe de care se folosesc evreii la
câştigarea de bunuri materiale întrebuinţând mijloace pe care creştinul le află
imorale şi necinstite”565.
Faptul că Iancu Flondor a fost ales şef al Partidului Creştin-Social, fără
a participa la adunarea constitutivă a partidului, deşi cu câteva zile înainte
avusese o discuţie cu delegaţia venită la Storojineţ să-i solicite acceptul, a creat
multe nedumeriri şi a oferit prilejul lansării unor zvonuri dăunătoare partidului.
Realitatea era că Iancu Flondor a fost de acord, numai în principiu, cu
această funcţie, deoarece avea mari dubii în privinţa loialităţii unor membrii
marcanţi ai fostului Partid Democrat Român, Florea Lupu şi în special Aurel
Onciul, cei care, cu câţiva ani în urmă, îl atacaseră cu o violenţă nemaiântâlnită
în viaţa politică din Bucovina.
356
Ioan Cocuz
Şi avea dreptate să se îndoiască de sinceritatea acestora, ca şi a altor

oameni politici, dar zvonurile care puteau fi dăunătoare unităţii politice
româneşti, fragile încă, l-au determinat să ia o poziţie publică tranşantă,
adresându-se ziarului “Românul” cu precizările ce se impuneau: ”Storojineţ, 17
decembrie 1908, către onorata redacţie a ziarului “Românul” în Cernăuţi.
Stimate domnule redactor vă rog să binevoiţi a publica în proximul număr
următorul comunicat: Proclamat prin votul reprezentanţilor tuturor păturilor
neamului românesc din Bucovina, de şef al partidelor politice unite, mă ştiu
dator a da obştimei româneşti unele lămuriri, relativ la raportul în care mă aflu
în prezent faţă cu partidul, în fruntea căruia am fost chemat. Aceasta cu atât
mai mult, cu cât mai insuficiente mi se par informaţiunile aduse de ziare în
privinţa declaraţiunilor ce le-am dat deputaţiunii venite la Storojineţ pentru a
mă invita să primesc conducerea românilor împăcaţi.
Alegerea mea ca şef al partidelor unite, fiindu-mi prezentată de
deputaţiunea menţionată ca o necesitate neapărată pentru înlesnirea unei
înţelegeri trainice între partidele române din ţară, n-am putut-o respinge, cu
toate că interesele mele particulare ar fi pretins imperios să nu primesc această
sarcină grea. Obiecţiunea, că orişice interes particular trebuie să dispară faţă de
interesul obştesc e justă, totuşi fiecare jertfă trebuie să fie şi rezonabilă, ceea ce
vrea să zică, în cazul nostru, ca intenţiunile manifestate să se poată privi în mod
neîdoielnic ca serioase şi realizabile. Am declarat deci, că primesc în principiu
conducerea partidului unit, cer însă, împlinirea unor condiţiuni care ne vor da
garanţia pentru o consolidare trainică şi oareşcare izbândă.
Aceste condiţiuni sunt în prima linie de natură politică iar realizarea lor
atârnă, în cea mai mare parte, de la membrii fostului partid democrat. Celelalte
greutăţi de natură privată - fie ele cât de importante pentru persoana mea - sunt
a se privi ca secundare.
Sper că în timp apropiat se vor realiza toate acele condiţiuni, şi voi fi în
stare să pun din nou toate forţele mele în serviciul neamului nostru.
Mulţumind tuturor, care m-au proclamat de conducător, rog cu căldură
pe toţi românii de bine, să cultive sentimentele bunei înţelegeri dintre olaltă şi
ferindu-se de cei ce bagă discordie între fraţi, să urmeze noii dirigenţe a
partidului condusă deocamdată de d-l vicepreşedinte dr. Cornel Homiuca, pe
care o recunosc şi o recond ca unicul for competent în chestiuni politice ale
Organizarea neamului începută de noua dirigenţă o aprob şi o doresc să
se înscrie în lista partidului nostru tot românul din Bucovina, rămânând ca după
intrarea mea în activitate, să stabilim împreună, în mod detaliat şi definitiv,
programul partidului şi statutul organic. Numai astfel ne vom putea stânge
rândurile, aşa cum pretind onoarea şi binele naţiunii noastre. Dr. Iancu
357
Flondor”566.
La începutul lunii ianuarie 1909, Partidul Social-Democrat din
Bucovina condus de George Grigorovici, începe, se pare la îndemnul evreilor,
să atace dur şi repetat Partidul Creştin Social Român: “În Bucovina, sau mai
bine zis, în Cernăuţi există şi un Partid Social-Democrat, […] despre care s-
aude numai atunci ceva, când e vorba de apărarea neamului celui ales”567.
Creştin-socialii îi reproşează lui George Grigorovici faptul că nu mai
vede, ca până acum, gravele probleme sociale, economice, corupţia din
administraţie, justiţie, comune, etc. şi că “Interesele ameninţate ale cămătarilor
speculanţi din Bucovina n-au aflat un apărător mai înfocat decât pe domnul
deputat Grigorovici”568.
Creştin-socialii români scot la iveală şi cauzele acestor atacuri: “Toate
puterile social-democraţilor sunt îndreptate contra creştinilor sociali care ar
putea strica ghişefturile ovreilor pe care onoratul domn Grigorovici trebuie să
le apere, căci grosul partidului său sunt ovreii. De aceea, în foiţa sa “Lupta”,
care apare din când în când, el ne atacă cu toată vehemenţa şi în modul cel mai
puţin cinstit”569.
Din punct de vedere al organizării diferitelor curente politice
româneşti, într-un partid unitar, cu un lider de marcă, în persoana lui Iancu
Flondor, capabil, iubit şi recunoscut ca atare, temut de adversarii politici,
lucrurile au depăşit faza tranzitorie, începută la 19 octombrie 1908.
La 31 ianuarie 1909, se desfăşoară la Cernăuţi, lucrările Dirigenţei
Partidului, care a luat următoarele hotărâri :
“I. Dirigenţa ia act de raportul d-lui Aurel Onciul asupra înţelegerii cu
Partidul Creştin – Social, şi constată cu vie satisfacţie, deplinul acord dintre
partidul român, prezidentul ei, deputaţii români şi Partidul Creştin–Social .
II. Drept aceea, ea rezervând adunării naţionale ratificarea definitivă,
aprobă modificările statutului, rezultate din compromisul încheiat şi
regulamentul Comitetului naţional prezentat de d-l dr. Aurel Onciul.
III. Pe baza hotărârilor acestora dl dr. Iancu cav de Flondor, fiind
îndeplinite condiţiile puse de el, declară a primi definitiv funcţia de prezident al
partidului.
IV. Se cooptează în dirigenţă, care, conform statutului modificat se va
numi pe viitor “comitet naţional”, următorii domni:[…]1. Forfotă – gospodar,
Vatra Dornei; 2. Leuştean Toader - Fundul Moldovei; 3. Dr.Romul Reuţ –
consilier, Câmpulung; 4. George Hutu cantor, Câmpulung;[…]5 .Emilian
Procopovici – consilier, Suceava; 6. Ioan Hostiuc – protopresviter, Bălcăuţi; 7.
Teofil Patraş - arhimandrit, Putna; 8. Dorimedont Vlad – superior, Putna; 9.
Dimitrie Dan – protopresviter, Straja; 10. Dionosie Tofănel – superior,
Volovăţ; 11. Feodor Fedorciuc – superior, Suceviţa;[…]12. Emilian Isopescu –
358
Ioan Cocuz
consilier, Cernăuţi; 13. Ioan Cuparencu – administrator, Cuciur Mare; […]14.

Dr.Nicolae Vasilovici – avocat, Vatra Dornei; 15. Ioan Tonigariu – expozit,
Negrileasa; 16. dr. Emilian Criclevici – avocat, Câmpulung; 17. Medvighi
Simion – superior, Arbore; 18. Ilie Andruchovici – paroh, Pârteştii de Jos; 19.
Cozmiuc Constantin – învăţător, Păltinoasa; 20. Eustafie Paşcovici – Gura
Humorului; 21. George Mihăescu – paroh, Solca; 22. Ioan Pohoaţă – paroh,
Brăieşti; 23. dr.Eusebie Popovici – profesor, Suceava; 24. Iorgu Toma –
judecător, Suceava; 25. Eugen Sârbu – paroh, Tişăuţi; 26. Amfilohie Ţurcanu –
superior, Costâna; 27. Blându Ştefan – vornic, Bosanci; 28. Aurel Ţurcan –
administrator, Vicovul de Sus; 29. George Papadiuc – Rădăuţi; 30. Ilie
Berlinschi – catihet, Rădăuţi; 31. Dimitrie Popovici – paroh, Broscăuţi; 32.
Ioan Bucevschi – paroh, Budeniţ; 33. Domeţian Ştefanovici – superior, Bănila
Moldovenească; 34. Călinescu Ipolit – consilier, Cernăuţi; 35. Scalat Modest –
asistent la banca ţării, Cernăuţi; 36. Tică baron Hurmuzachi – Cernăuţi; 37.
Băncescu George – comisar la banca ţării, Cernăuţi; 38. .Zaharovschi Isidor –
protopresviter, Mahala; 39. Bocancea Iraclie – secretar de poştă, Cernăuţi; 40.
dr.Ştefan Saghin – profesor univ. Cernăuţi; 41. Mihai Pitei – învăţător,
Cernăuţi; 42. Boca Adrian – catehet, Cernăuţi; 43. Boca Mihai – cooperator,
Cernăuţi; 44. Popescu Petru – catehet, Cernăuţi; 45. Popovici Ieronim –
contr.superior, Cernăuţi; 46. Gribovici Ambros – paroh, Gura Humorului;
Se aleg vicepreşedinţii: 1.dr.Aurel Onciul; 2.Zaharie Percec; 3.Mihai
Boca;
Şef al secţiei administrative – dr. Florea Lupu; membri: Ipolit
Călinescu, George Băncescu, Dori Popovici, Petru Popescul, Tit Onciul, Mihai
Chisanovici.
Şef al secţiei financiare – dr. Cornel Homiuca; membri: Emilian
Isopescul, Iraclie Bocancea, Ironim Popovici, Modest Scalat.
Şef al secţiei redacţionale – Atanasie Gherman; membri: Gheorghe
Tofan, Tică baron Hurmuzachi.
VI. Împuterniceşte prezidentul să îndrumeze o alianţă între clubul
român al deputaţilor şi cel creştin social din Cameră pe baza următoarelor
condiţiuni.
a) În chestiile naţionale, culturale şi confesionale, ele îşi menţin cea
mai deplină libertate.
b) Atât clubul creştin social cât şi cel român, rămân şi mai departe
corporaţiuni parlamentare proprii.
c) În toate celelalte chestii ele se vor procede în comun acord.
d) Spre a mijloci acordul şedinţelor, prezidiului clubului creştin
social, în afacerile comune, le va asista un delegat al clubului român.
VI. Presidiul se somează să facă paşii necesari ca să întrunească dieta
359
de paşti”570.
În aceste condiţii, din 31 ianuarie 1909, Partidul Creştin–Social
Român îşi schimbă denumirea în Partidul Naţional Român.
PARTIDUL NAŢIONAL ROMÂN
Data fondării – 31 ianuarie 1909, prin schimbarea denumirii de Partid

Creştin–Social Român, în Partid Naţional Român.
Preşedinte – Iancu Flondor.
Vicepreşedinţi – Aurel Onciul, Dionisie Bejan.
Secretari – Dorimedont Popovici, Zaharie Percec, Mihai Boca.
Comitet Naţional format din 46 membrii.
Organ de presă – ziarul “Patria”, Cernăuţi, 7 februarie 1909 –27
noiembrie 1910, ziarul “Românul” îşi încetează apariţia la 4 februarie 1909.
Program
“După deplina înţelegere între toţi factorii chemaţi a conduce şi
reprezenta neamul românesc în această ţară, cu toate că unirea tuturor în
principiu, întâmplată în marea adunare naţională din octombrie anul
trecut, s-a dus până acum la expresie prin ziarul “Românul”, Comitetul
Naţional, spre a manifesta oarecum şi prin titlul ziarului, că înţelegerea
dintre toţi românii bucovineni este perfectă până în toate detaliile, a decis
ca în locul “Românului” să apară de azi înainte acest ziar naţional, ca
organ independent al partidului unitar român.
Această hotărâre a Comitetului naţional este cu atât mai
îndreptăţită, cu cât mai vajnice sunt momentele care au produs-o: intrarea
în activitate a d-lui Iancu Flondor ca şef al partidului român; intrarea în
partid a deputaţilor, care din cauza firmei de până acuma aveau unele
nedumeriri; modificarea statutului organic; completarea, deşi provizorie,
a comitetului naţional şi constituirea lui; regularea raporturilor între
partidul român şi partidul creştin social, făcută spre cea mai deplină
mulţumire reciprocă.
Toate aceste chestiuni de importanţă au avut trebuinţă de oarecare
timp spre a fi rezolvate în mod demn şi deplin şi acest timp de “cristalizare
a situaţiei” a fost stadiul de tranziţie reprezentat în afară prin “Românul”.
În ziua de azi suntem veseli, ridicând acest stindard naţional al
unirii şi bunei înţelegeri între toate elementele naţiunii noastre şi a luptei
contra oricărui duşman al neamului românesc. Grupaţi în jurul acestui
stindard, cu încredere unul în altul punându-ne serios la muncă
dezinteresată, vom constitui o putere colosală.
360
Ioan Cocuz
Ţinta o cunoaşte fiecare din noi:

Voim să ne apărăm ceea ce avem mai sfânt şi mai scump: legea,
limba şi moşia românească.
Pentru aceasta au luptat înaintaşii noştri din timpurile de slavă,
pentru aceasta au trebuit să curgă râuri de sânge românesc; pentru ele şi
noi suntem datori să luptăm cu toată bărbăţia, apărându-le cu toate
mijloacele.
Iată întregul nostru program: limba, legea, moşia.
Ca prima naţiune în această ţară ne vom apăra cu bărbăţie toate
drepturile care ne compet atât în şcoală, viaţa publică cât şi în biserică.
Vom deştepta în păturile poporului românesc conştiinţa naţională
şi sentimentul solidarităţii naţionale, oţelind toate forţele de rezistenţă
contra pericolului deznaţionalizării şi a destrăbălării naţionale.
Vom veşteji orice amestec străin în afacerile noastre interne
naţionale, demascând totodată şi toate uneltirile, care am vedea că se fac
spre a produce din nou desbinări între noi, convinşi fiind acuma din
tristele experienţe făcute cât de dezastruoase sunt aceste pentru corpul
nostru naţional.
Ca fii credincioşi ai bisericii noastre străbune, vom griji, ca
drepturile acesteia să rămână neştirbite iar autonomia ei să devină deplină
căci numai în modul acesta îşi va putea împlini în mod perfect sublima ei
misiune care este creşterea religios–morală a poporului.
Iar în privinţa moşiei nostre străbune, unde atât de cumplit s-a
păcătuit şi în trecutul cel mai apropiat, când din cauza lipsei de organizare
în rândurile noastre, s-a înstrăinat o mulţime de pământ românesc, trebuie
să ne încordăm toate puterile noastre şi să jurăm sus şi tare că nu vom mai
admite să se întâmple ce s-a întâmplat până acuma. Organizaţia noastră
economică trebuie deci dară perfecţionată şi finalizată şi de aceea oricât de
asurzitoare ar fi ţipetele contrarilor noştri pe acest teren, noi nu ne vom
abate de la ţinta noastră nici în dreapta nici în stânga.
Cu o energie şi perseverenţă de fier trebuie să ne punem cu toţii la
muncă încordată ca să ne emancipăm din robia economică şi oricine ar
îndrăzni să ne combată în privinţa aceasta va fi combătut şi din partea
noastră fără cruţare, iar cine ne va sprijini se va face vrednic de
recunoştinţa unui neam întreg, greu încercat şi adus aproape până la sapă
de lemn.
E ora a unsprezecea, unde mai putem face ceva pentru mântuirea
neamului nostru, de aceea cu toţii câţi simţiţi şi gândiţi româneşte în
această ţară, săriţi până nu-i prea târziu, la muncă comună şi la apărare
reciprocă.
361
Gândurile şi intenţiile noastre sunt curate, ţinta e măreaţă şi

sfântă, necesitatea consolidării noastre e evidentă, orice nepăsare în
privinţa aceasta este egală cu trădarea de neam – deci care va fi acel
român care nu va voi să se înroleze sub acest stindard ce ridicăm astăzi ?
De aceea înainte cu toţii, plini de încredere în viitor şi izbânda trebuie să
fie a noastră”571.
STATUTUL
PARTIDULUI NAŢIONAL ROMÂN DIN BUCOVINA
“I.Scopul partidului.
1.Partidul român din Bucovina are de scop a promova în cadrul
credinţei pentru împărat în Austria interesele naţionale, confesionale, culturale
şi economice ale românilor bucovineni.
2.În privinţa naţională, partidul vrea să obţină pentru limba română
drepturile ei cuvenite la diregătorii, în şcoale şi în viaţa obştească.
3.În privinţa confesională şi culturală el va griji de progresul românilor
bucovineni pe temeiul legii, limbei, şi al obiceiurilor lor.
4.El îşi rezervă deplina sa independenţă.
5.În chestiile economice, el adoptă programul creştin–social.
II.Membrii partidului.
1.Membri ai partidului sînt toţi alegătorii români creştini, care se
înscriu în listele partidului.
2.Însuşirea de membru începe în momentul înscrierii în listă şi înceată
în momentul ieşirii sau a excluderii hotărâte.
3.Membrii:
a) Exercită dreptul activ şi pasiv de alegere în partid;
b) Au dreptul de a lua parte la toate adunările, desbaterile şi votările
partidului şi de a face propuneri;
c) De a se folosi de toate întocmirile partidului şi de toate binefacerile
care le mijloceşte el;
d) De a primi ziarul partidului cu preţul moderat hotărât pentru
membrii partidului.
4.Membrii sunt datori:
a) De a se supune în toate trebile politice hotărârilor partidului şi ale
organelor sale;
b) De a contribui la acoperirea cheltuielilor partidului.
III.Organele partidului.
1.Organe ale partidului sînt:
a) Delegaţii comunali.
362
Ioan Cocuz
b) Adunările districtuale.
c) Comitetele districtuale.
d) Adunarea naţională
e) Comitetul naţional
f) Cluburile deputaţilor.
2.Toate organele se constituie prin alegeri făcute prin aclamaţiune.
Numai dacă o cere a zecea parte a alegătorilor, alegerea trebuie să urmeze cu
ţidule secrete.
3.Alese sînt persoanele care întrunesc majoritatea absolută a voturilor
date. Lipsind aceasta la întîia alegere, trebuie să se facă balotaj între persoanele,
care la întîia alegere au întrunit cele mai multe voturi. Balotajului au să i se
supună totdeauna de două ori atîţia cîţi au să se aleagă. Voturile date unor
persoane nesupuse balotajului sînt nule şi nu se socotesc. În caz de paritate a
voturilor decid sorţii.
4.Mandatul aleşilor durează atît de lung cît respectivul period de
legislatură a camerii senatului imperial. Alegerile noi se vor face pentru
adunările districtuale pînă în 8, pentru comitetele districtuale şi adunarea
naţională pînă în 14, şi pentru dirigenţa partidului pînă în 21 zile de la
dizolvarea camerii înainte. Pentru vacanţale ivite în decursul fiecărui period,
alegerea suplimentară va urma la proxima şedinţă a membrilor, respective a
organului din chestie.
5.Este incompatibil mandatul din cameră cu mandatul în consiliul
comunal din Cernăuţi, cu funcţia de membru al comitetului ţării şi cu cea de
prezident al băncii ţării. În cazuri excepţionale, comitetul naţional poate
dispenza de incompatibilitate.
IV.Delegaţii comunali.
1.Delegaţii comunali sînt parte virilişti parte aleşi. Viriliştii sînt în
fiecare comună parohii, superiorii şi primarii români. Ceilalţi delegaţi comunali
se aleg de membrii partidului din fiecare comună din mijlocul lor. Numărul lor
total va fi aşa de mare, că la tot 50 de alegători să se aleagă cîte un delegat.
Fracţiuni mai mici de 50 trec de complete.
2.Alegerea se face într-o adunare a membrilor, convocată de un delegat
al comitetului districtual.
3.Delegaţii comunali au să grijească de interesele partidului şi de
munca naţională în comunele lor. Secretariatul local afară de aceasta trebuie să
ţie lista partidului şi să încaseze şi să expedieze birul naţional, iar prezidentul
local este organul executiv al comitetului districtual pentru comuna cutare.
V.Adunările districtuale
1.Adunările districtuale se compun din delegaţii comunali ai tuturor
363
comunelor ce se ţin de acelaşi district electoral pentru cameră. Numai spre

nominarea candidaţilor pentru dietă, ei se adună după districtele electorale
dietale. Delegaţii comunelor ce nu se ţin de un district electoral român, sînt însă
situate în teritoriul lui, fac parte din adunările districtului cutăruia. Delegaţii
capitalei Cernăuţi şi ai comunelor din districtele electorale neromâne se
întrunesc într-o adunare districtuală deosebită la Cernăuţi.
2.Adunările districtuale se întrunesc în caz de trebuinţă la chemarea
adresată tuturor delegaţilor comunali comitetului districtual. Ele pot lua hotărîri
fără privire la numărul celor de faţă, însă numai în trebile cuprinse în ordinea
zilei sau admise de două treiţe ale celor prezenţi.
3.Adunările districtuale sînt chemate:
a) Să nomineze candidaţii pentru cameră şi dietă;
b) Să primească dările de seamă ale deputaţilor şi să le voteze încredere
sau neîncredere;
c) Să hotărască birul naţional menit pentru trebuinţele districtuale;
d) Să aleagă comitetul districtual.
VI.Comitetele districtuale.
1.Comitetele districtuale se compun din 12 membri aleşi de adunarea
districtuală a fiecărui district electoral român pentru cameră, respective de
adunarea districtuală din Cernăuţi.
2.Comitetele districtuale sînt organele executive ale dirigenţei
partidului pentru districtul lor.
3.Îndată după alegerea lor, ele aleg din sânul lor un prezident, un
viceprezident, un secretar şi un cassar. Prezidentul şi în lipsa lor
viceprezidentul convoacă după trebuinţă şedinţele comitetului, direge şedinţele
acestea şi cele ale adunării districtuale; secretarul poartă grija de corespondenţa
partidului, iar cassarul chiverniseşte cu banii partidului.
4.Comitetul districtual poate lua hotărîri, dacă sunt de faţă prezidentul
sau viceprezidentul şi cel puţin 6 membri.
VII.Adunarea naţională.
1.Adunarea naţională se compune din prezidentul partidului, din
membrii comitetului, din toţi membrii comitetelor districtuale, mai departe din
toţi deputaţii din cameră şi dietă, care aparţin partidului şi în urmă din
funcţionarul partidului şi redactorul ziarului.
2.Adunarea naţională se întruneşte la invitarea prezidentului partidului
naţional sau, în lipsa lui, a membrilor autorizaţi de comitet după trebuinţă, însă
cel puţin o dată pe an înainte de ce începe sesiunea dietei la chemarea adresată
tuturor membrilor. Ea poate lua hotărâri fără privire la numărul celor de faţă,
364
Ioan Cocuz
însă numai în trebile cuprinse în ordinea zilei sau admise de două treiţe ale
celor prezenţi.
3.Adunării naţionale sunt rezervate:
a) Votarea şi modificarea statutelor partidului.
b) Hotărîrea principală a direcţiunii politice a partidului şi excluderea
membrilor.
c) Deciziunea în toate certele în sînul partidului şi excluderea
membrilor.
d) Evaluarea birului naţional pentru trebuinţele întregului partid.
e) Nominarea candidaţilor pentru cameră şi dietă în caz că adunarea
districtuală chemată nu ia o hotărîre respectivă.
f) Alegerea comitetului naţional.
VIII.Comitetul naţional.
1.Comitetul naţional se compune din prezidentul partidului şi din 60
membri aleşi cu toţii de adunarea naţională. Deputaţii fac parte din comitetul
naţional în virtutea mandatului lor.
2.El este organul executiv al partidului.
3.Comitetul naţional este chemat:
a) Să ţină în evidenţă membrii partidului.
b) Să dea informaţiuni şi sfaturi membrilor partidului în toate afacerile
juridice şi economice.
c) Să chivernisească cu banii partidului.
d) Să redigeze şi să direagă organul partidului.
e) Să hotărască în liniamente generale acţiunea deputaţilor şi
problemele considerate de actuale.
f) Să recomande adunării districtuale candidaţii pentru cameră şi dietă.
g) Să apere în general interesele partidului.
4.Comitetul naţional, îndată după alegerea sa, alege din sînul său doi
vicepreşedinţi, trei secretari şi trei preşedinţi de secţii. Detaliile activităţii
comitetului naţional se vor hotărî prin un regulament special emis de comitetul
naţional.
5.Pentru munca efectivă, comitetul naţional poate numi funcţionari şi
redactori plătiţi.
IX.Cluburile deputaţilor.
1.Cluburile deputaţilor se compun din toţi deputaţii ce se ţin de partid,
aleşi pentru respectivele corpuri legiuitoare.
2.În cadrul statutului al direcţiunii hotărâte de adunarea naţională şi a
liniamentelor statornicite de comitetul partidului, ele hotărăsc independente
365
asupra procedurii lor.
LISTA COMUNELOR ROMÂNEŞTI

CU MEMBRII ŞI DELEGAŢII PARTIDULUI NAŢIONAL ROMÂN
Districtul Cernăuţi (4517 alegători cu 98 delegaţi).

Cernăuţi 1880 alegători, 38 delegaţi.
Ceahor 220 alegători, 5 delegaţi.
Corovia 228 alegători, 5 delegaţi.
Cotul Bainschi 10 alegători, 1 delegat.
Cuciurmare 315 alegători, 7 delegaţi.
Ludihorecea 80 alegători, 2 delegaţi.
Lucaviţa 4 alegători, 1 delegat.
Mihalcea 119 alegători, 3 delegaţi.
Molodia 427 alegători, 9 delegaţi.
Ostriţa 405 alegători, 9 delegaţi.
Voloca 704 alegători, 15 delegaţi.
Zureni 125 alegători, 3 delegaţi.
Districtul Boian (1919 alegători cu 42 delegaţi)
Boian 912 alegători, 19 delegaţi.
Buda 196 alegători, 4 delegaţi.
Gogolina 20 alegători, 1 delegat.
Cotul Ostriţei 274 alegători, 6 delegaţi.
Mahala 403 alegători, 9 delegaţi.
Noua Suliţă 114 alegători, 3 delegaţi.
Districtul Humorului (3994 alegători cu 42 delegaţi)
Băişeşti 221 alegători, 5 delegaţi.
Berchişeşti 269 alegători, 6 delegaţi.
Brăieşti 147 alegători, 3 delegaţi.
Braşca 86 alegători, 2 delegaţi.
Drăgoieşti 404 alegători, 9 delegaţi.
Gura Humorului 116 alegători, 3 delegaţi.
Ilişeşti 413 alegători, 9 delegaţi.
Tolova 78 alegători, 2 delegaţi.
Capucâmpului 250 alegători, 5 delegaţi.
Capucodrului 488 alegători, 10 delegaţi.
Mînăstirea Humorului 300 alegători, 6 delegaţi.
Corlata110 alegători, 3 delegaţi.
Lucăceşti 70 alegători, 2 delegaţi.
Măzănăieşti129 alegători, 3 delegaţi.
366
Ioan Cocuz
Stupca 470 alegători, 10 delegaţi.

Valea Seacă 350 alegători, 7 delegaţi.
Voroneţ 93 alegători, 2 delegaţi.
Districtul Solcei (3637 alegători cu 77 delegaţi)
Arbore 916 alegători, 19 delegaţi.
Botoşana 385 alegători, 8 delegaţi.
Clit 23 alegători, 1 delegat.
Iaslovăţ 332 alegători, 7 delegaţi.
Cacica 95 alegători, 2 delegaţi.
Cajvana 497 alegători, 10 delegaţi.
Pârteştii de Sus 230 alegători, 5 delegaţi.
Pârteştii de Jos 520 alegători, 11 delegaţi.
Poieni 318 alegători, 7 delegaţi.
Solca 321 alegători, 7 delegaţi.
Districtul Dornei (1473 alegători cu 32 delegaţi)
Ciocăneşti 158 alegători, 4 delegaţi.
Dorna Candreni 394 alegători, 8 delegaţi.
Vatra Dornei 589 alegători, 12 delegaţi.
Iacobeni 113 alegători, 3 delegaţi.
Poiana Stampei 222 alegători, 5 delegaţi.
Districtul Cîmpulungului (4060 alegători cu 81 delegaţi)
Breaza 23 alegători, 1 delegat.
Bucşoaia 113 alegători, 3 delegaţi.
Dea 89 alegători, 2 delegaţi.
Dorotea 189 alegători, 4 delegaţi.
Gemine 42 alegători, 1 delegat.
Frasin 116 alegători, 3 delegaţi.
Frumosul 203 alegători, 5 delegaţi.
Fundul Moldovii 501 alegători, 11 delegaţi.
Câmpulung 940 alegători, 19 delegaţi.
Negrileasa 107 alegători, 3 delegaţi.
Ostra 6 alegători, 1 delegat.
Pojorâta 252 alegători, 6 delegaţi.
Ruşii Mold 8 alegători, 1 delegat.
Ruşii pe Bou 25 alegători, 1 delegat.
Sadova 306 alegători, 7 delegaţi.
Slătioara 74 alegători, 2 delegaţi.
Stulpicani 282 alegători, 6 delegaţi.
Valea Putnei 52 alegători, 2 delegaţi.
Vama 541 alegători, 11 delegaţi.
367
Vatra Moldoviţei 191 alegători, 4 delegaţi.

Districtul Rădăuţului (9524 alegători cu 197 delegaţi)
Bilca 640 alegători, 13 delegaţi.
Burla 350 alegători, 7 delegaţi.
Gălăneşti 140 alegători, 3 delegaţi.
Costişa 288 alegători, 6 delegaţi.
Marginea 691 alegători, 14 delegaţi.
Frătăuţul Nou 687 alegători, 14 delegaţi.
Horodnicul de Sus 550 alegători, 11 delegaţi.
Horodnicul de Jos 474 alegători, 10 delegaţi.
Milişăuţi 33 alegători, 1 delegat.
Vicov de Sus 1236 alegători, 25 delegaţi.
Putna 246 alegători, 5 delegaţi.
Rădăuţi 775 alegători, 16 delegaţi.
Frătăuţul Vechi 644 alegători, 13 delegaţi.
Bădeuţi 195 alegători, 4 delegaţi.
Satulmare 279 alegători, 6 delegaţi.
Suceviţa 237 alegători, 5 delegaţi.
Vicov de Jos 580 alegători, 12 delegaţi.
Voitinel 266 alegători, 6 delegaţi.
Volovăţ 548 alegători, 11 delegaţi.
Seletin 14 alegători, 1 delegat.
Straja 651 alegători, 14 delegaţi.
Districtul Siretului (3173 alegători cu 76 delegaţi)
Bahrineşti 210 alegători, 5 delegaţi.
Baineţ 79 alegători, 2 delegaţi.
Bănceşti 79 alegători, 2 delegaţi.
Botuşeniţa 74 alegători, 2 delegaţi.
Dimca 147 alegători, 3 delegaţi.
Grăniceşti 252 alegători, 6 delegaţi.
Hliboca 45 alegători, 1 delegat.
Calafindeşti 266 alegători, 5 delegaţi.
Camenca 131 alegători, 3 delegaţi.
Muşeniţa 67 alegători, 2 delegaţi.
Negostina 8 alegători, 1 delegat.
Stăneştii de Sus 118 alegători, 3 delegaţi.
Sinăuţul de Sus 56 alegători, 2 delegaţi.
St.Onufrei 296 alegători, 4 delegaţi.
Oprişeni 296 alegători, 6 delegaţi.
Poieni 110 alegători, 3 delegaţi.
368
Ioan Cocuz
Prevorochie 138 alegători, 3 delegaţi.

Rogojeşti 58 alegători, 2 delegaţi.
Tereblecea 432 alegători, 9 delegaţi.
Sirete 134 alegători, 3 delegaţi.
Tărăşeni 8 alegători, 1 delegat.
Stăneştii de Jos 153 alegători, 4 delegaţi.
Sinăuţi de Jos 47 alegători, 1 delegat.
Volcineţ 109 alegători, 3 delegaţi.
Districtul Storojineţului (5058 alegători cu 112 delegaţi)
Căbeşti 11 alegători, 1 delegat.
Broscăuţii Vechi 332 alegători, 7 delegaţi.
Huta Veche 10 alegători, 1 delegat.
Budeniţ 191 alegători, 4 delegaţi.
Cireş 168 alegători, 4 delegaţi.
Ciudeiu 341 alegători, 7 delegaţi.
Davideni 256 alegători, 6 delegaţi.
Igeşti 451 alegători, 10 delegaţi.
Iordăneşti 359 alegători, 8 delegaţi.
Carapciu 221 alegători, 5 delegaţi.
Comareşti 23 alegători, 1 delegat.
Corceşti 31 alegători, 1 delegat.
Crasna Ilschi 315 alegători, 7 delegaţi.
Crasna Putna 243 alegători, 5 delegaţi.
Cupca 342 alegători, 7 delegaţi.
Banila Moldovenească 275 alegători, 6 delegaţi.
Broscăuţii Noi 39 alegători, 1 delegat.
Pătrăuţi 668 alegători, 14 delegaţi.
Presecăreni132 alegători, 3 delegaţi.
Ropcea 475 alegători, 10 delegaţi.
Suceveni 175 alegători, 4 delegaţi.
Districtul Sucevei (7434 alegători cu 167 delegaţi)
Bălăceana 431 alegători, 9 delegaţi.
Bosanci 932 alegători, 19 delegaţi.
Buneşti 53 alegători, 2 delegaţi.
Buninţi 158 alegători, 4 delegaţi.
Chilişeni 53 alegători, 2 delegaţi.
Danila 58 alegători, 2 delegaţi.
Găureni 14 alegători, 1 delegat.
Sfântu Ilie 249 alegători, 5 delegaţi.
Ipoteşti 310 alegători, 7 delegaţi.
369
Iacobeşti 63 alegători, 2 delegaţi.

Călineşti Cuparencu 16 alegători, 1 delegat.
Comăneşti 216 alegători, 5 delegaţi.
Costâna 296 alegători, 6 delegaţi.
Lisaura 118 alegători, 3 delegaţi.
Liteni 151 alegători, 4 delegaţi.
Ludi Humor 188 alegători, 4 delegaţi.
Mihoveni 218 alegători, 5 delegaţi.
Mitocul Dragomirnei 315 alegători, 7 delegaţi.
Iţcanii Noi 23 alegători, 1 delegat.
Părhăuţi 240 alegători, 5 delegaţi.
Pătrăuţi 452 alegători, 10 delegaţi.
Reuseni 147 alegători, 3 delegaţi.
Româneşti 132 alegători, 3 delegaţi.
Ruşi Mănăstioara 175 alegători, 4 delegaţi.
Ruşi Plavalar 196 alegători, 4 delegaţi.
Ruşi Poieni 40 alegători, 1 delegat.
Securiceni 37 alegători, 1 delegat.
Şcheia 299 alegători, 6 delegaţi.
Slobozia 26 alegători, 1 delegat.
Soloneţ 171 alegători, 4 delegaţi.
Stroieşti 386 alegători, 8 delegaţi.
Suceava 556 alegători, 12 delegaţi.
Tişăuţi 159 alegători, 4 delegaţi.
Todireşti 199 alegători, 4 delegaţi.
Udeşti 357 alegători, 8 delegaţi572.
Organizarea – Avea structura organizatorică identică cu a Partidului

Creştin-Social Român, pe care a preluat-o în totalitate.
Numărul membrilor partidului, pe districte, era următorul: Cernăuţi –
4.517; Boian –1.919; Humor – 3.994; Solca – 3.637; Dorna – 1.473;
Câmpulung Moldovenesc – 4.060; Rădăuţi – 9.524; Siret – 3.173; Suceava –
7.434; Storojineţ – 5.058; totalul pe întreaga Bucovină era de 44.789, iar
delegaţii comunali – 969.
Activitatea – Anul politic 1909, debutează cu proteste violente ale

studenţilor români de la Universitatea din Cernăuţi, revoltaţi de gestul
căpitanului ţării, George Vasilco, care, la alegerile pentru consiliul oraşului
Cernăuţi, şi-a dat votul, în mod public şi ostentativ, pentru candidaţii rutenilor,
împotriva candidaţilor români, gest făcut, la sfatul vărului său, renegatul Coco
370
Ioan Cocuz
Wassilko.
Urmare a fost că sute de studenţi au manifestat în faţa casei lui George
Vasilco, spărgând geamurile cu pietre, continuându-şi protestele pe străzile
Cernăuţiului, cântând imnul naţional român573.
Procuratura a dispus anchetarea studenţilor şi arestarea a trei dintre ei.
Ziarul “Patria” comenta evenimentele: “Camora infernală e mai
puternică decât orice consideraţiuni. Ea stăpâneşte statul în această nefericită
ţară; În mâna ei a ajuns şi libertatea personală a tinerilor academici a căror
demonstraţiune politică nu stă în nici un raport cu fapta de trădare isprăvită de
Jurjie Wassilko şi cu lipsa lui totală de tact ce a arătat-o în ziua ceea”574.
Evident, comentariile ziarului “Patria” pe marginea acestui eveniment
au fost mult mai acide, mai tranşante, din moment ce restul articolului a fost
cenzurat.
Reacţia societăţilor studenţeşti româneşti şi a românilor bucovineni a
fost pe măsură: “Studenţimea din Viena aderează pe deplin la purtarea vrednică
naţională a fraţilor din Cernăuţi şi condamnă purtarea de călău a autorităţilor
bucovinene”575.
Adresându-se lui George Vasilco, locuitorii din comuna Arbore
“condamnă cu toată asprimea ţinuta Domniei Voastre de la alegerile din
Cernăuţi, care a fost incorectă şi nedemnă de un român şi căpitan al Ţării”576.
Mai aspri sunt românii din Davideni “Subsemnaţii locuitori din
Davideni sunt foarte supăraţi de purtarea căpitanului ţării cu studenţii români
şi-şi exprimă toată indignarea lor, pentru că la alegeri a arătat că nu mai vrea să
fie român ci rutean”577.
Pentru a prezenta programul Partidului Naţional Român, acţiunile ce
vor fi intreprinse în viitor, Consiliul Naţional a hotărât organizarea unor
adunări populare în oraşele Suceava şi Rădăuţi, în zilele de 19 şi 20 august
1909. La aceste adunări au participat sute de oameni care şi-au exprimat dorinţa
de a activa în cadrul partidului, cerând conducerii acestuia, să treacă cât mai
repede la organizarea în teritoriu. “Deplin înţeleşi cu această hotărâre,
gospodarii români (din districtul Rădăuţi, n.n. I.C.) roagă pe şeful partidului, d–
l Iancu Flodor, ca Comitetul Naţional să intre, fără întârziere, prin satele
noastre şi să pornească cu alegerea bărbaţilor de încredere pe care să se
reazime, de astăzi înainte, puterea bietului neam”578.
Cei trei deputaţi disidenţi, George Vasilco, Constantin Isopescul-Grecu
şi Teofil Simionovici au refuzat, cu obstinaţie, să discute deschis cu conducerea
partidului, care nu tăiase toate punţile. Ba mai mult, instigaţi de ruteni şi evrei,
cărora le făceau jocul, susţineau, evident, fără nici un suport real, că sunt
sprijiniţi de popor.
Replica conducerii Partidului Naţional Român a venit prompt,
371
solicitându-li-se să demonstreze susţinerea populară: “îşi pun mandatul lor de

deputaţi la dispoziţia alegătorilor lor, a căror încredere deplină susţin că o au şi
să se lase apoi, realeşi, fără concursul, ba în contra Comitetului Naţional “579.
Evident, “aprigii” disidenţi au refuzat să-şi depună mandatul.
În primăvara anului1909, deputaţii români din Parlamentul Imperial,
împreună cu deputaţii italieni, pun bazele Uniunii Latine.
Unul din succesele deputaţilor români, în cadrul acestei asocieri
politice, a fost înfiinţarea catedrei de istorie naţională la universitatea din
Cernăuţi, al cărui prim titular a fost profesorul Ion Nistor580.
Trebuie remarcat faptul că această colaborare cu deputaţii italieni nu a
afectat relaţiile deputaţilor români cu clubul creştin–social din Camera
Deputaţilor a Parlamentului Imperial.
Statutul Uniunii Latine cuprindea următoarele prevederi:
“1.Deputaţii italieni şi români din parlament formează o uniune
parlamentară numită Uniunea Latină.
2.Membrii Uniunii Latine îşi asigură sprijinul reciproc în activitatea
lor parlamentară.
3.Prezidiul Uniunii Latine se compune dintr-un preşedinte şi doi
vicepreşedinţi aleşi cu majoritatea voturilor membrilor Uniunii.
4.Prezidiul Uniunii Latine va dezbate împreună afacerile ivite în
decursul sesiunii parlamentare şi se va întruni spre scopul acesta, de rând,
în fiecare marţi, la ora 10 dimineaţa sau când o cere un membru al
prezidiului.
5.Scopul dezbaterilor va fi de a proceda de acord la voturile camerei,
spre a promova, prin votul comun, interesele popoarelor reprezentate în
Uniunea Latină.
6.Votările interne în Uniune vor urma după cum şi hotărârile vor fi
obligatorii pentru toţi membrii Uniunii, numai atunci când vor fi luate cu
majoritatea fiecărui grup deosebit. În caz că nu s-ar stabili un atare acord,
îi rămâne fiecărui grup, mână liberă.
7.Uniunea Latină va căuta să intre în legătură şi cu alte grupuri
puternice din cameră, spre a dobândi sprijinul lor şi îndeosebi va veghea
să apere drepturile minorităţilor”581.
La 15 octombrie 1909, dieta Bucovinei s-a întrunit pentru o scurtă
sesiune de două zile. Principala problemă care a fost abordată a fost discutarea
şi votarea Legii electorale.
Noua Lege electorală, care a fost votată cu 23 de voturi pentru şi 7
voturi contra, reprezenta un compromis între partidele reprezentate în dietă,
căci, nefiind nici unul suficient de puternic pentru a-şi impune punctul de
vedere, s-a acceptat compromisul.
372
Ioan Cocuz
Au votat împotriva legii deputaţii evrei şi germani care susţineau că

noua lege electorală îi dezavantajează, ceea ce era un neadevăr, deoarece au
primit mandate mai multe decât li se cuvenea. Astfel, conform statisticii, la
9.000 de locuitori germani revenea un mandat, în timp ce românilor le revenea
un mandat la 14.000 de locuitori, iar rutenilor un mandat la 18.000 de locuitori.
Germanii susţineau că au fost nedreptăţiţi, deoarece ei formau colegiul
naţional electoral împreună cu evreii, cu toate că ei au fost cei care, într-un
Proiect de lege electorală, au cerut curii electorale germane în care minoritatea
evreiască era de …45%582.
Prin noua lege electorală a crescut numărul mandatelor de la 55 la 63.
Numărul mandatelor pentru fiecare naţionalitate a rămas, în fond, acelaşi şi
reprezenta aproximativ media aritmetică între numărul mandatelor pe care le-a
avut dieta până acum, pe baza legii electorale privilegiate şi numărul
mandatelor la care se aspiră pentru viitor, pe baza numărului populaţiei.
După legea electorală privilegiată, de până acum, proporţia între
români, ruteni, poloni şi germani era 42; 21; 13; 24.
După numărul populaţiei, ea ar fi trebuit să fie 32; 40; 6; 22583.
În lege s-a fixat proporţia 37; 28; 12; 23. Românii şi polonezii au primit
exact media aritmetică iar rutenilor li s-a luat 2%.
Bucovina a fost împărţită în curii naţionale care respectau două
principii:
- Social;
- Naţional.
Din categoria curiilor sociale făceau parte privilegiaţii şi masele.
Din categoria curiilor naţionale făceau parte curia marii proprietăţi,
câte una pentru români şi armeano–poloni şi 5 curii naţionale propriu zise:
română, germană, ruteană, evreiască, poloneză.
Dat fiind faptul că legile imperiului nu permiteau ca evreii să aibă curie
naţională electorală, aceştia formau împreună cu germanii, o singură curie.
Deci rămăseseră numai 4 curii naţionale: română, germană, ruteană,
poloneză584.
În această perioadă, viaţa politică din Bucovina era dominată de
conflicte între evrei şi creştini, în special între evrei şi români.
Ziarele evreişti atacă furibund Partidul Naţional Român pentru faptul
că apără interesele economice ale populaţiei româneşti.
Presa românească atrage atenţia opiniei publice asupra gravului pericol,
nu numai economic, al activităţii evreilor care au proclamat oraşul Cernăuţi,
“Klein Jerusalem am Pruth” (micul Ierusalim de pe Prut): “E timpul să ne dăm
seama unde vom ajunge cu toleranţa noastră, mai ales faţă de un popor care nici
nu vrea să ştie de drepturile altora, care trăind după o morală a lui aparte,
373
urmărind scopuri aparte, cu mijloace pe care le cunoaşte numai el, este foarte
greu de combătut”585.
Ziarul evreiesc “Volskwehr” care a apărut în presa bucovineană, la
Cernăuţi, la începutul lunii decembrie 1909, în fruntea şi împreună cu alte ziare
evreieşti a dezlănţuit o campanie dură împotriva contelui Bellegarde, deputatul
Câmpulungului Moldovenesc în Parlamentul Imperial, pentru îndrăzneala de a
fi trimis primului ministru al Austriei un memoriu în care descrie, demascând,
în acelaşi timp, cumplita corupţie în care evreimea aruncase Bucovina586.
Cel mai vehement s-a manifestat ziaristul Mayer Elener care, în nr.
34/16 februarie 1910 al ziarului “Volkswehr”, a aruncat cuvinte grele la adresa
ţăranului român587.
La sfârşitul anului 1909, au avut loc alegeri dietale în Colegiul al III-
lea Câmpulung, pentru un mandat liber. Din partea Partidului Naţional Român
a candidat Gheorghe Hutu contra unui candidat evreu. A câştigat Hutu cu 327
de voturi, în timp ce contracandidatul său a obţinut doar 7 voturi588.
La începutul anului 1910, în luna ianuarie, dieta Bucovinei a fost
convocată, pe neaşteptate.
Aurel Onciul a făcut trei propuneri:
1. Votarea unei noi legi electorale pentru oraşul Cernăuţi, motivată
de faptul că oraşul avea cel mai recţionar sistem electoral, care excludea
de la administrarea Cernăuţiului, mare parte a populaţiei contribuabile.
2. Asanarea Băncii Ţării, care numai cu numele era a ţării,
deoarece sub conducerea directorului Paschkis, devenise o instituţie de
credit pentru cămătarii evrei şi un mijloc de spoliere a ţărănimii
bucovinene.
3. Arendarea moşiilor Fondului Religionar gr.ort, direct ţăranilor.
Acest punct a trebuit să fie retras de pe ordinea de zi deoarece
mitropolitul Bucovinei nu a recunoscut dietei dreptul de a se amesteca în
problemele Fondului589.
S-a aprobat Proiectul de reformă pentru alegerile în Consiliul oraşului
Cernăuţi, mandatele fiind repartizate astfel: românii, rutenii şi polonezii câte 10
mandate, deci în total 30, germanii şi evreii 42 de mandate590.
În iunie 1910, Partidul Naţional Român se adresează printr-un apel
tuturor alegătorilor din Bucovina: “Majestatea sa prealuminatul nostru Împărat
a întărit legea prin care se schimbă felul alegerilor în dieta Bucovinei.
Cu legea aceasta începe o viaţă nouă pentru obştea ţării noastre.
Până acum alegerile în dietă se făceau prin delegaţi (valmani), pe faţă şi
la căpitănie, iar întocmirea aceasta dădea stăpânirii şi slugilor ei străine, putinţa
de a se amesteca în alegeri, de a le drege după placul lor şi de-a pune în spatele
poporului nostru deputaţi care chiar din pricina felului alegerilor erau siliţi să
374
Ioan Cocuz
poarte grija de dorinţele stăpânirii şi ale străinilor, iar nu de binele poporului pe

seama căruia erau aleşi…
După legea nouă, alegerile în dietă au să se facă pe viitor, ca şi cele în
sfatul împărătesc, de-a dreptul prin ţidule şi în fiecare sat. Mai mult, el va urma
după neamuri deosebite, încât deputaţii români se vor alege numai de români
[…].
Destul ne-am dezbinat şi ne-am sfâşiat până acuma, slăbindu-ne înşine.
De acum înainte să mergem cu toţii împreună, umăr la umăr, în
întreaga ţară. Lozinca să ne fie; uniţi să fim în cuget, uniţi în Dumnezeu”591.
Apelul era semnat de Iancu Flondor, vicepreşedinţii, secretarii Partidului
Naţional Român şi deputaţii din dietă.
La 21 noiembrie 1910, se desfăşoară lucrările Adunării Naţionale a
P.N.R., cu care prilej este ales Comitetul Naţional al partidului.
Înainte de a se intra în ordinea de zi, Aurel Onciul dă citire textelor a
două telegrame, prin care Iancu Flondor anunţă că a hotărât să se retragă din
viaţa politică şi că nu va primi şefia partidului: “Regret. Nu pot primi. Sunt
hotărât să nu mai iau parte activă la politică până când nu mă voi desface de
afacerile cu fondul. Flondor”592.
A doua telegramă este trimisă lui Aurel Onciul: “Iubite amice. M-am
hotărât în mod irevocabil, Te supăr, o regret mult, dar n-am încotro. Îţi doresc
din suflet să fii scutit de decepţiuni amare şi te salut cordial. Iancu Flondor”593.
Cu toată poziţia sa tranşantă, Adunarea Naţională îl alege pe Iancu
Flondor preşedintele partidului, vicepreşedinţi pe Aurel Onciul şi Dionisie
Bejan, iar ca secretari pe Dorimedont Popovici şi Mihai Chisanovici594.
Aurel Onciul face Adunării Generale a P.N.R., următoarele propuneri
privind direcţiile de acţiune ale partidului, în perioada care urma:
- “Cârma românilor bucovineni va îngriji în dieta ce vine de ogor,
păşune, pădure, lemn, cărbune, fier, limbă, şcoală, biserică.
- Comitetul Naţional va pregăti legi pentru toate trebile acestea şi le va
înainta unei adunări naţionale viitoare.
- Deputaţii vor purta de grijă ca în treburile limbei, ale şcolii şi ale
bisericii să nu se facă nimica fără ştirea şi consimţirea poporului român”595.
Dispute încinse a provocat punctul 5 de pe ordinea de zi: “Discuţia
procedurei la alegerile generale în dietă”, referitor la mandatul vacant al
Câmpulungului, provocate de protestul lui Ipolit Călinescu faţă de candidatura
lui Romul Reuţ.
Pentru a se evita luptele în interiorul partidului, se face propunerea ca
alegerile pentru mandatul vacant la Câmpulung, să se facă independent de
partid596.
Se pare că protestul lui Ipolit Călinescu îl viza, de fapt, pe Iancu
375
Flondor care participase la adunarea de la Câmpulung şi îl susţinuse pe Romul

Reuţ.
Nu este exclus, ca aceste atacuri învăluite la adresa lui Iancu Flondor,
să fi fost puse la cale de Aurel Onciul, pe care îl deranja vizibil, personalitatea
şi prestigiul marelui om politic şi patriot.
Ţăranul Andronicescu, cu bunul simţ al munteanului, îi “pune la punct”
pe domnii “înfierbântaţi” şi stimulaţi de absenţa lui Iancu Flondor la Adunarea
Naţională: “E ridiculă o organizaţie cu un partid al cărui şef şi comitet nu află
ascultare între membrii. Dacă există un partid, datori sunt toţi membrii să
asculte de conducerea lui, supunându-se hotărârilor ei”597.
Dr. Vasilovschi reia problema atât de mult discutată a motivelor reale
ale retragerii lui Iancu Flondor de la conducerea partidului “dl. Flondor e mult
prea cinstit decât ca numele său bun să fie implicat în nişte certe urâte, de felul
acesta. Dar trebuie de lucrat în aşa fel, ca lucrurile necinstite precum şi cei care
aduc zarvă, neînţelegeri, batjocură[…]să fie înlăturaţi. Din certele care se iscă,
se îngreunează reîntoarcerea lui Flondor, fără Flondor însă, nu poate fi nici
vorbă în ţară de organizaţie solidă, de înţelegere şi de putere românească în
luptă”598.
Cine să fie oare acei politicieni care aduc zarvă, neînţelegeri, batjocură
şi care trebuie înlăturaţi ! Aceştia erau cunoscuţi de toată lumea: Aurel Onciul
şi Florea Lupu.
Chiar dacă Adunarea Naţională îi trimite lui Iancu Flondor o telegramă
în care se “osândeşte bârfelile josnice îndreptate împotriva lui Iancu Flondor
din partea unor nemernici”, şi îl asigură de “stima şi iubirea tuturor românilor
de bine din ţară”599, Iancu Flondor rămâne de neclintit în hotărârea sa.
Iorgu Toma concluziona: “Şi dacă s-a retras acum, e cu mult prea puţin
să se treacă peste persoana d-sale numai cu o mică moţiune şi prin alegerea sa
în felul acesta, cum se ştie că nu o va primi. Numai pentru jertfele materiale şi
morale, cât a stat în fruntea partidului, i se cuvine acuma o satisfacţie mai
deplină. Şi ştiind ce-a făcut în trecut dl. Flondor şi ce-ar putea să facă d-sa de
acum înainte cu cunoscuta-i energie neînfricată, dacă i s-ar da condiţiile pentru
asta, trebuie să ne interesăm mai de-a amănuntul despre motivele adevărate ale
retragerii sale, trebuie ca poporul întreg să audă adevărul din gura d-sale, să
osândească pe cei vinovaţi, să curăţească calea d-lui Flondor, care e singurul
chemat ca stând în fruntea unui partid bine organizat să aducă, în fine, odată,
pacea între fraţi şi să facă din românii bucovineni o oaste bine disciplinată
împotriva străinismului şi a tot ce ni-e duşmănos”600.
Pentru clarificarea situaţiei, Iorgu Toma propunea, ca în cel mult trei
săptămâni, să fie convocat Congresul Naţional al partidului. Propunerea este
votată aproape în unanimitate.
376
Ioan Cocuz
Şedinţa Adunării Naţionale a luat sfârşit la orele 18, iar la ora 21 s-a
întrunit în prima şedinţă Comitetul Naţional al P.N.R. care avea ca secretari pe
Dorimedont Popovici şi Mihai Chisanovici, casier pe Emilian Isopescul iar ca
referenţi pe Ipolit Călinescu (administraţie), Mihai Scalat (finanţe), Florea
Lupu (presă).
Printre hotărârile luate figurau: contopirea ziarelor “Patria” şi “Foaia
Poporului” într-un singur ziar săptămânal “Foaia Poporului”; stabilirea
calendarului adunărilor orăşeneşti şi judeţene cu ordinea de zi: alegerea
comitetului orăşenesc, judeţean, districtual, nominalizarea candidatului pentru
curia censului, iar la Rădăuţi pentru curia sufragiului universal601.
În şedinţa Comitetului Naţional al P.N.R. s-a discutat şi problema
convocării Congresului Naţional. În conformitate cu art. VIII, al.2 al statutului,
Congresul Naţional se întruneşte la hotărârea Comitetului Naţional, în cazuri
extraordinare, când este vorba de o manifestare a întregului neam românesc din
ţară.
Aurel Onciul, în acord cu Comitetul Naţional, consideră că nu există
“competenţă statutară”, cerând avizul lui Iancu Flondor pentru convocarea
congresului. Într-o scrisoare particulară, adresată lui Aurel Onciul, Iancu
Flondor “declină realegerea” sa în fruntea partidului şi ca atare, anunţă că nu se
poate amesteca în problemele organizatorice a P.N.R.602.
Aurel Onciul nu mai putea convoca din nou Comitetul Naţional,
deoarece unii membri erau deputaţi în Parlamentul Imperial şi erau ocupaţi cu
lucrările Camerei, iar preşedinţii actuali ai comitetelor districtuale, membri ai
Comitetului Naţional, îşi pierduseră această calitate, urmare a votării noului
statut al partidului603.
În legătură cu alegerea de la Câmpulung, unde existau doi candidaţi ai
partidului, ţăranul Gheorghe Boncheş din Vatra Dornei şi George Sârbu, Aurel
Onciul îşi asumă responsabilitatea de a notifica oficial candidat al P.N.R.
pentru Parlamentul Imperial pe George Sârbu604.
Anul 1911 se arăta a fi extrem de agitat pentru viaţa politică
românească din Bucovina.
Motivul agitaţiei îl constituia declanşarea alegerilor pentru Dieta
Bucovinei, care urmau să se desfăşoare în conformitate cu noua lege electorală
şi alegerile pentru Camera Deputaţilor a Parlamentului Imperial, în baza
votului universal.
Noua lege electorală pentru alegerile dietale din Bucovina a mărit
numărul mandatelor de la 31 la 63, a desfiinţat alegerile indirecte şi, prin
introducerea votului direct, a lărgit considerabil dreptul la vot.
Prin înfiinţarea “catastratului” naţional, Bucovina a fost împărţită în
circumscripţii electorale naţionale.
377
Românilor le-au revenit 22 de mandate (din totalul de 61, inclusiv 2

virilişti), repartizate astfel: 16 în curiile populare şi 6 în curia marii proprietăţi.
Prin noua lege electorală, bătălia alegerilor nu se mai ducea între
candidaţi ai diferitelor naţionalităţi din Bucovina, ci între candidaţii ale
aceleiaşi naţionalităţi, o luptă electorală naţională, cele 22 de mandate neputând
fi adjudecate decât de candidaţii români.
Noua lege electorală reprezenta, incontestabil, un mare pas înainte.
Progresul consta în aceea că, la alegeri participau mase mari de cetăţeni, mai
ales din mediul rural.
S-au redus, deşi nu definitiv, ingerinţele autorităţilor administrative în
alegerea deputaţilor.
În ceea ce priveşte ingerinţele străinilor în treburile electorale ale
românilor, ele se mai resimţeau încă, în special din partea evreilor.
Alegerile urmau să se desfăşoare astfel:
Mandatele din comunele rurale şi oraşe urmau să fie adjudecate în două
etape:
În curia sufragiului universal în care votau cetăţenii care împliniseră 24
de ani, care nu se aflau sub epitropie, nu suportaseră vreo condamnare, erau
stabiliţi în comune de cel puţin 6 luni înainte, fără cens, data alegerilor – 2
aprilie 1911.
În curia censului, cetăţenii care plăteau un impozit direct de 2 coroane,
alegerile la 28 aprilie.
Curia sufragiului universal avea 18 mandate: 6 româneşti, 6 rutene, 5
germano–evreişti, 1 polonez.
Curia censului avea 28 de mandate: 10 româneşti, 10 rutene, 7
germano–evreişti, 1 polonez.
Comitetul Naţional al P.N.R. presimţind că alegerile vor crea o stare de
tensiune în rândurile partidului, încearcă, timid, printr-o rezoluţie, să
preîntâmpine disputele ce se prefigurau:
“1.Sub împrejurările de azi, interesele naţionale cer, pentru viitoarele
alegeri, cea mai deplină solidaritate a tuturor românilor.
2.Spre a o asigura, Comitetul Naţional recomandă în curia sufragiului
universal pe următorii candidaţi: pentru cercul Câmpulung–Dorna pe d-l
George Sârbu, deputat în cameră; pentru cercul Humor–Solca pe d-l Aurel
Onciul deputat în cameră; pentru cercul Suceava–Siret pe d-l Alexandru baron
Hurmuzachi, deputat în cameră; pentru cercul Rădăuţi pe d-l Teofil
Simionovici, deputat în cameră, pentru cercul Storojineţ–Boian pe d-l Ioan cav
de Cuparencu, maestru silvic, pentru cercul oraşelor Cernăuţi-Suceava–
Rădăuţi–Siret, pe d-l Florea Lupu.
3.Nominarea candidaţilor pentru curia censului va urma după alegerea
378
Ioan Cocuz
în curia sufragiului universal, pe baza rezultatului alegerii acestuia”605.

Deşi exista o aparentă unitate a partidului, candidaţii participând la
alegeri sub sigla P.N.R., totuşi, cele trei curente politice existente în interiorul
partidului, naţionalist, conservator şi democrat şi-au desemnat fiecare
candidaţii săi.
De data aceasta, lupta electorală s-a dus între candidaţii români de
diferite orientări politice, şi nu a fost, în toate cazurile, o luptă dusă în numele
unor principii politice: “Dar o luptă electorală în care în faţa candidatului cu
program bogat, întocmit pentru nevoile neamului, se ridică un individ obscur,
cu mijloace de corupţie, o luptă în care hotărârea n-o dau alegătorii ci străinii
care nu au nici dreptul de votare, e tot ce poate produce mai scârbos viaţa
constituţională a unei ţări, şi în multe părţi ale Bucovinei s-a văzut de astă dată
o aşa luptă. S-au văzut candidaţi luptând cu toată sinceritatea inimii lor pentru
un program de idei şi principii, combătuţi de indivizi care în locul programului,
a calităţilor şi a integrităţii personale, aveau următoarele arme care s-au dovedit
mai puternice: promisiuni, bani şi băutură”606.
Cel mai edificator exemplu, în acest sens, era cel al lui George Tofan
intelectual de marcă şi apărător al intereselor româneşti, cu un program social –
economic şi naţional excelent, învins în cercul electoral Rădăuţi, cu numai 14
voturi, de un obscur reprezentant al unor grupuri de interese afaceriste.
Solidaritatea naţională a funcţionat într-un singur caz: “În faţa
primejdiei socialiste de care e ameninţată curia generală a oraşelor, în urma
candidaturii socialistului George Grigorovici, pentru care se face cea mai mare
propagandă, românii naţionali şi-au stâns rândurile şi au ajuns la o înţelegere
deplină. Toţi candidaţii, adică domnii Emilian Isopescul, Tăchiţă Isopescul,
George Voitcu, Cezar Scalat şi M. Chisanovici şi-au retras candidaturile lor în
favorul d–lui prezident al Băncii Ţării, dr. Florea Lupu607.
În alegerile din curia sufragiului universal, care au avut loc la 2 aprilie
1911, rezultatele au fost favorabile Partidului Naţional Român: “Candidaţii
oficiali ai partidului au ieşit învingători cu majoritate zdrobitoare”608.
Cu titlu mare, pe prima pagină, “Foaia Poporului” anunţa: “Candidatul
naţionalist dr. Florea Lupu învingător cu impozanta majoritate de 2/3 voturi,
contra candidatului socialist George Grigorovici”609.
În cuprinsul articolului se afirma: “Această luptă a avut o însemnătate
istorică pentru neamul nostru, pentru că în această luptă, pentru prima dată a
ajuns a se pieptui ideea conştiinţei de neam şi de lege cu ideea socialismului
internaţional, care înveninează şi subminează viaţa noastră socială şi naţională
care subminează ordină publică şi care tinde la dărâmarea idealurilor noastre
celor mai scumpe”610.
În curia sufragiului universal rezultatele au fost următoarele:
379
În cercul electoral Câmpulung–Dorna a fost ales George Sârbu cu

3.143 voturi, care l-a învins pe Toader Leuştean primarul comunei Fundu
Moldovei. În acest cerc electoral disputa dura de cca un an de zile, după
retragerea contelui Bellegarde din parlament, mandatul acestuia fiind disputat
între judecătorii Romul Reuţ şi Călinescu, George Sârbu şi Gheorghe Boncheş
din Vatra Dornei. Candidatul P.N.R. dr.Romul Reuţ era puternic contestat de
evrei, pe care îi deranja ca preşedinte al judecătoriei din Câmpulung
Moldovenesc. Călinescu a “căzut” şi el, iar în lupta pentru candidatură între
Sârbu şi Boncheş, a câştigat primul, care s-a bucurat de sprijinul
intelectualităţii.
În cercul electoral Humor–Solca a fost ales Aurel Onciul cu 6.774
voturi, fără contracandidat.
În cercul electoral Suceava–Siret a fost ales Alexandru Hurmuzachi cu
8.876 voturi, având contracandidat pe Ştefan Blându primarul din Bosanci, care
n-a contat aproape deloc în lupta electorală.
În cercul electoral Rădăuţi a fost ales Teofil Simionovici cu 6.125
voturi. Contracandidatul său, A. Halus a obţinut un număr nesemnificativ de
voturi.
În cercul electoral Cernăuţi–Storojineţ a fost ales Ioan Cuparencu,
aproape în unanimitate.
În cercul electoral al oraşelor (Cernăuţi–Rădăuţi–Suceava–Siret) a fost
ales, după o luptă acerbă, Florea Lupu cu 2.158 voturi, care l-a învins pe
candidatul socialist George Grigorovici care a obţinut 980 de voturi611.
În curia censului, rezultatele au fost următoarele:
În cercul electoral al oraşelor Cernăuţi–Rădăuţi–Siret a fost ales Dr.
Eusebie Popovici (candidat oficial), cu 715 voturi din 1193.
În cercul electoral al Dornei a fost ales candidatul independent
Gheorghe Boncheş cu 867 de voturi din 936.
În cercul electoral Câmpulung–Stulpicani a fost ales candidatul
independent Romul Reuţ, candidatul oficial al P.N.R. Iorgu Toma a obţinut 993
de voturi.
În cercul electoral Gura Humorului a fost ales candidatul P.N.R.,
dr.Nicu Blându.
În cercul electoral Solca a fost ales candidatul oficial al P.N.R., Nicu
Vasiloschi cu 1.457 de voturi.
În cercul electoral Rădăuţi a fost ales Aurel Ţurcan cu 2.493 de voturi.
În cercul electoral Suceava a fost ales Dorimedont Popovici cu 3.520
de voturi.
În cercul electoral Siret a fost ales candidatul P.N.R., Mihai
Chisanovici cu 1477 de voturi, contra candidatului antinaţional Mironovici
380
Ioan Cocuz
sprijinit de toţi evreii şi de banii lui Mochi Fischer.

În cercul electoral Storojineţ–Stăneşti a fost ales Constantin Isopescul–
Grecu cu 2.794 de voturi.
În cercul electoral Cernăuţi–Boian s-a declarat balotaj între George
Băncescu şi Modest Scalat. George Băncescu renunţă în favoarea lui Modest
Scalat612.
Alegerile în curiile privilegiate au dat pentru Curia proprietăţii mari
româneşti următoarele rezultate: Nicu Flondor, Constantin Niculiţă Popovici,
Varteres Pruncul şi Constantin Hurmuzachi.
În curia preoţească a fost ales dr.Ipolit Tarnavschi, iar consistoriul şi
egumenii l-au ales pe Dionisie Bejan.
Alături de deputaţii români, în număr de 22, se adaugă şi mitropolitul
Bucovinei, Vladimir Repta ca virilist613.
Dacă în alegerile pentru Dietă, românii au păstrat aparenţa unei unităţi
politice, campania electorală pentru alegerea celor 5 deputaţi pentru Camera
Deputaţilor din Parlamentul Imperial a dezlănţuit toate patimile, fiecare luptând
cu fiecare, impunându-se lupta tuturor împotriva tuturor. Cele 5 mandate vechi
erau ocupate de Aurel Onciul, Alexandru Hurmuzachi, Constantin Isopescul–
Grecu, Teofil Siminovici şi George Sârbu.
Acum, aceste mandate şi le disputau, în cercul electoral Câmpulung–
Dorna, George Sârbu şi Toader Leuştean, în cercul electoral Humor–Solca,
Aurel Onciul, dr.Nicu Vasilovschi şi Gheorghe Boncheş, în cercul electoral
Suceava–Siret, Alexandru Hurmuzachi şi Iorgu Toma, în cercul electoral
Rădăuţi Teofil Simionovici, Emilian Isopescul şi dr.Ambros Comoroşan, în
cercul electoral Cernăuţi–Storojineţ-Boian, Constantin Isopescul–Grecu şi
dr.Florea Lupu614.
La 13 iunie 1911 s-au desfăşurat alegeri pentru cele 14 mandate (5
româneşti, 5 rutene şi 4 germane) în Camera Deputaţilor a Parlamentului
Imperial.
În urma alegerilor cei 14 deputaţi bucovineni erau:
Din partea românilor:
George Sârbu.
Aurel Onciul.
Alexandru Hurmuzachi.
Teofil Siminovici.
Constantin Isopescul–Grecu.
Ca orientare politică aceştia erau: un democrat, un naţionalist şi trei
conservatori.
Din partea rutenilor:
Nicolaj Wassilko.
381
N.Semaka.
Lukasiewicz.
Nicolaj Spenul.
Ştefan Smal–Stocki.
Din partea germanilor:
Dr.Keschmann.
Dr.Benno Strucher.
George Grigorovici.
Hruschka615.
Deputaţii români aleşi în dieta Bucovinei aparţineau următoarelor
orientări politice:
8 erau democraţi: Aurel Onciul, Florea Lupu, Mihai Chisanovici,
Cezar Scalat, Romul Reuţ, Teofil Simionovici, Ioan Cuparencu, Nicu Blându.
7 erau “apărărişti”-naţionali: Dorimedont Popovici, Eusebie
Popovici, Nicu Vasiloschi, Constantin Isopescul–Grecu, Aurel Ţurcan, George
Sârbu, Ipolit Tarnavschi.
5 erau conservatori: Dionisie Bejan, Nicu Flondor, Constantin
Hurmuzachi, Constantin Niculiţă–Popovici, Varteres Pruncul
Alexandru Hurmuzachi care va deveni Mareşal al Ţării, se situa în
afara grupurilor politice, chiar dacă la constituirea dietei a votat cu
“democraţii”.
Gheoghe Boncheş, independent, se va “lipi” probabil, de
“apărărişti”616.
La 26 iunie 1911 s-a deschis la Cernăuţi, Dieta Bucovinei, în noua sa
alcătuire.
După cuvântul de deschidere, baronul Bleyleben numeşte pe Alexandru
Hurmuzachi preşedinte al dietei şi pe ruteanul Ştefan Smal–Stocki
vicepreşedinte.
Se aleg o parte din comisiile de lucru ale dietei.
În cadrul aceleiaşi sesiuni care a durat numai 3 zile, s-au constituit şi
curiile.
Deputaţii dietei se împărţeau în 6 curii:
Curia întâi formată din deputaţii români din curia marilor proprietari, a
consistoriului şi a preoţilor. Preşedintele a fost ales Dionisie cav de Bejan,
vicepreşedinte Tică Hurmuzachi, secretar dr.Ipolit Tarnavschi.
Curia a doua formată din deputaţii polonezi.
Curia a treia formată din deputaţi români. Preşedinte a fost ales Aurel
Onciul, vicepreşedinte Constantin Isopescul–Grecu, secretar Mihai
Chisanovici.
Curia a patra formată din deputaţi ruteni.
382
Ioan Cocuz
Curia a cincea formată din deputaţii germani.

Curia a şasea formată din deputaţii evrei617.
După constituire, curiile au nominalizat reprezentanţii lor în Comitetul
Ţării, după următoarele criterii: curiile 1, 2, 5 şi 6 aleg câte un delegat, curiile 3
şi 4 câte doi delegaţi.
Comitetul Ţării avea următoarea componenţă; Nicu cav de Flondor, dr.
Ştefanowicz (polonez), dr. Aurel cav de Onciul, Aurel Zurkan (rutean),
Omelian Popowicz (rutean) dr. Landwehr (german), Wender (evreu).
Substituţii acestora, în aceeaşi ordine, au fost desemnaţi Dionisie cav
de Bejan, Kwiatkowski (polonez), Mihai Chisanovici, dr. Nicu Vasilovschi,
Teodot Halip (rutean), N.Semaka (rutean), Krehan (german), Benno Straucher
(evreu)618.
Şi după alegeri, în dietă, disputele au continuat între deputaţii români
aparţinând celor trei orientări, care continuau să se comporte, de fapt nu ca un
partid unitar, ci ca grupări – partide diferite, democrată, naţionalistă,
conservatoare.
De fap, Partidul Naţional Român, în structura sa nu mai exista decât
formal.
Aurel Onciul face propunerea ca deputaţii români dietali să alcătuiască
un “Club român”, din care să facă parte, deputaţii din cele trei curente politice.
Naţionaliştii se împotrivesc, propunând ca deputaţii români să formeze
un singur grup.
Conservatorii sunt şi ei de părerea lui Aurel Onciul. Ca urmare a
acestei poziţii, naţionaliştii acceptă şi ei varianta lui Aurel Onciul619.
“Democraţii”, prin liderul lor, propun un regulament după care să
acţioneze în dietă, toţi deputaţii români:
“I. Clubul deputaţilor români din dietă au de scop apărarea intereselor
naţionale.
II. El se compune din toţi deputaţii români din dietă.
III. Clubul român se desparte în trei grupuri, cel democrat, cel poporal,
cel conservator.
IV. Cele trei grupuri discută şi hotărăsc împreună toate chestiile
electorale comune. Comune sunt chestiile care se declară ca atari, cu
majoritatea de două treimi ale membrilor prezenţi.
V. Hotărârile clubului în chestii declarate comune sunt obligatorii
pentru toţi membrii clubului, dacă se iau cu o majoritate de două treimi ale
membrilor prezenţi.
VI. Lipsind majoritatea de două treimi, fiecare club procede după
placul său.
VII. Fiecare club îşi stabileşte independent statutul său şi-şi alege câte
383
un prezident şi un viceprezident.
VIII. Prezidentul clubului celui mai numeros funcţionează, totodată, ca
prezident al clubului român. Prezidenţii celorlalte cluburi îl substituie în rangul
numărului membrilor grupului respectiv.
IX. Presidenţii şi vicepresidenţii grupurilor formează comisiunea
parlamentară chemată a cenzura propunerile şi interpelaţiile făcute în numele
clubului român.
X. Clubul român alege din mijlocul său, cu majoritate a voturilor, doi
secretari care dresează procesele verbale şi îngrijesc de corespondenţiile
clubului”620.
REFACEREA PARTIDULUI NAŢIONAL ROMÂN
După alegeri, conservatorii şi naţionalii au refăcut Partidul Naţional

Român. În fruntea partidului se aflau deputaţii naţionali şi conservatori din
dieta Bucovinei.
Conducerea partidului – era asigurată de Eusebie Popovici –
preşedinte, Nicu Flondor şi Ipolit Tarnavschi.
Membri marcanţi – Dionisie Bejan, Constantin Niculiţă–Popovici,
Constantin Hurmuzachi, Eusebie Popovici, Nicu Flondor, Ipolit Tarnavschi,
Varteres Pruncul, Dorimedont Popovici.
Organ de presă – ziarul “Viaţa Nouă”, Cernăuţi, 6 ianuarie 1912.
În primul număr apare articolul – Să ne regăsim - :
“De un şir de ani, domnesc în rândurile poporului român din
ţărişoara noastră, neînţelegeri.
La început ele îşi avură izvorul în dorinţa unei generaţii tinere de a
vedea reprezentate interesele naţionale pe toate terenele vieţii publice,
într-un mod mai energic şi prevăzător. Aderenţii acestui curent îşi
concentraseră activitatea şi asupra organizaţiunilor culturale şi economice.
Într-un interval relativ scurt, se înfiinţează prin comunele rurale cabinete
de lectură, apoi casse rurale şi alte organizaţiuni culturale şi economice.
Deşteptarea iubirii de neam şi oţelirea forţelor era problema acelui curent
nobil.
Mari interese naţionale erau pe atunci periclitate. Reprezentanţii
acelui curent puseseră pieptul lor ca zid de apărare, fără să mai
cântărească ce sacrificii grele personale trebuie să le îndure. Sufereau şi
luptau până la istovirea puterilor.
Curând însă, se va ivi din rândurile româneşti un nou curent,
demagogic punându-se în calea acelor stăruinţi. Demagogul e ca şi acel
zaraf care pune în circulaţie publică monede false, dar sclipitoare şi
384
Ioan Cocuz
captivante, stricăcioase prin lipsa de valoare inherentă şi prin aptitudinea

de a seduce pe cei nepricepuţi.
Cu un fanatism lipsit de scrupule – sub masca ştiinţei, cu un
arsenal de argumente sofiste, denaturări, clevetiri, calomnieri,
denunciaţiuni şi chiar brutalităţi brachiale – şefii demagogilor cu intimii
lor au dat asalt asupra celor buni. Au spart simţul solidarităţii naţionale şi
au introdus lupta între clase. S-a infiltrat ura şi neîncrederea reciprocă şi
s-a tâmpit simţul de responsabilitate. Acest mediu era binevenit
demagogilor, căci ei puteau urma neconturbaţi, planurile, la a căror
realizare râvneau.
Exercitarea puterii a fost, de la început, deviza lor călăuzitoare.
Acum se arată, că scopul lor tainic, dar bine definit, era de a exploata
material, respectiv de-a specula necontrolaţi poporul român. Căci pe
seama lui şi a ţării au făcut ei gheşefturile nefaste care au provocat
cutremurul economic recent. Azi se arată efectele. Să mai stabilim faptele
? E de prisos. Ele sunt general cunoscute.
Am petrecut o eră când Românii deveniseră un obiect de batjocură
şi de jucărie pentru alţii. Apogeul l-au atins cu dezastrul economic şi moral
de astăzi.
Dezastrul economic s-a zăgăzuit în parte prin angajarea
mijloacelor fondului religionar. Procurorul şi judecătorul vor stabili
responsabilităţile şi vina.
Dezastrul moral ne-a rămas ca o pată uriaşă de ruşine. <<La ce
vremuri de ticăloşie a ajuns neamul nostru !>> ar exclama cu durere
vechiul cronicar Miron Costin.
Compromişi suntem în faţa naţiunilor străine din jurul nostru şi în
faţa autorităţilor. Se vor minuna fraţii noştri de pretutindeni de isprăvile
frânturii de popor român din ţărişoara noastră. Ei vor privi această
frântură de o soră căzută în nevrednicie. Simţul onestităţii şi dreptăţii se
revoltă şi tot mai clară devine convingerea că, nu se cuvine ca zarafii cu
monede false să mai aibă loc în templul politicii poporului român din
Bucovina.
E o afacere de onoare pentru toţi cei buni ca să nu mai stea cu
mâinele în sân. Li se impune înaltul obligământ moral, ca ei, fără frică de
terori, să îndrume afacerile neamului nostru, pe o cale nouă.
Aceasta o reclamă reputaţiunea noastră ca popor.
Să ne regăsim, deci, pe o cale bună.
În locul pizmei, urei, intre iubirea în rândurile noastre. Să ne
împrietenim !
Cu rândurile strânse, să păşim fără şovăire spre regenerare. Căci
385
dorim să dobândim altă viaţă, decât cea de ruşine, ce o petrecem astăzi.

Să punem temelii noi, pentru o viaţă nouă !”621
Programul politic – Partidul Naţional Român din Bucovina “adoptă

pe deplin vechiul program naţional care este aproape în întregime comun
tuturor partidelor româneşti din ţara noastră. Asupra detaliilor acestui program,
deocamdată nu stăruim, căci el este general cunoscut şi sancţionat de popor în
nenumărate adunări”622.
La solicitarea membrilor săi din întreaga Bucovină, partidul îşi
precizează poziţia faţă de “democraţi” şi de partidele celorlalte naţionalităţi din
ţară: “Cu partidul democrat român nu ne putem solidariza din mai multe
motive, mai presus din motivul că el propagă sciziunea şi ura între stări, ceea
ce contrastează absolut cu principiul solidarităţii naţionale, proclamat în
programul naţional, afară de aceasta, pentru că spiritul în care acest partid
înţelege administrarea afacerilor de interes public şi naţional, s-a arătat atât
de nefast, încât prin vina acestui partid, poporul nostru se află azi într-o
poziţie catastrofală”623.
Faţă de celelalte partide ale naţionalităţilor, partidul va fi călăuzit “de
principiul iubirii de pace. Atacaţi fiind în interesele noastre naţionale, de sine
înţeles vom fi apărătorii devotaţi ai cauzei româneşti, căutând să înlăturăm
chiar şi prin luptă, pericolele ce ne vor ameninţa şi să depărtăm piedicile ce se
vor opune realizării aspiraţiilor noastre ca popor”624.
Activitatea – În faţa Partidului Naţional Român din Bucovina se aflau

trei mari probleme de interes naţional:
I.Situaţia economică extrem de grea a ţăranilor români, datorată în
mare parte, dezastrului financiar şi economic al “Centralei însoţirilor româneşti
raiffeisiene”, a lipsei de profesionalism a conducerii acesteia, implicării în
afaceri hazardante precum cumpărarea moşiilor Pătrăuţi şi Milişăuţi, a morii
din Cernăuţi şi a sprijinului acordat “Prăvăliei” din Cernăuţi, şi nu în ultimul
rând, al afacerilor murdare cu lemn, în care s-a implicat Partidul Democrat şi
unul din liderii săi, Florea Lupu preşedintele Centralei, toate acestea ducând la
pierderi de milioane de coroane.
II.Problema bisericească.
Reprezenta una din cele mai sensibile şi acute probleme, datorită
pretenţiilor absolut nefondate ale ucrainenilor care solicitau, în anul 1908,
crearea unei dieceze ucrainene independente, iar acum solicitau poziţii egale cu
ale românilor în cadrul arhidiecezei Bucovinei, contestând, astfel, caracterul
naţional istoric românesc al bisericii ortodoxe din Bucovina.
III.Problema şcolară.
386
Ioan Cocuz
Consta în apărarea şcolilor româneşti din comunele mixte, contra

atacurilor ucrainenilor, în condiţiile desconsiderării dreptului legal al părinţilor
de a hotărî limba în care să fie instruiţi copii lor.
Din punct de vedere al intereselor generale ale ţării, problema cea mai
gravă, şi care impunea o rezolvare rapidă, era Situaţia economică grea în care
se găsea Bucovina. Deficitele creşteau enorm, prin cheltuieli fără nici o
acoperire.
Cu toate că în programele partidelor politice româneşti din Bucovina au
fost abordate problemele economice ale provinciei, soluţiile preconizate pentru
scoaterea populaţiei rurale din marasmul economic în care se zbătea, se rezuma
doar la generalităţi.
De cele mai multe ori se mergea la formulări vagi precum: “vom avea
mai departe în vedere prosperarea economică a ţării”, vom tinde îndeosebi la
ridicarea temeliei forţelor noastre economice, la ridicarea economiei rurale”625
care nu spuneau nimic concret.
În condiţiile în care însoţirile de credit rural de tip Raiffeisian şi
Centrala Însoţirilor române care au fost concepute ca o soluţie pentru acordarea
creditului mărunt ţăranilor în vederea redresării lor economice, s-a soldat cu un
dezastru general pentru populaţia rurală a întregii Bucovine, datorat acţiunilor
întreprinse de Partidul Democrat, în condiţiile în care clasa de mijloc
românească era ca şi inexistentă, când statisticile indicau o preponderenţă
masivă a elementelor alogene în sectorul meseriilor şi al comerţului, Partidul
Naţional Român din Bucovina considera că “Cel dintâiu imperativ pentru
emanciparea noastră economică e aşadar: clasa de mijloc naţională”626.
Partidul Naţional Român a conceput acest program pe două segmente,
legate organic între ele:
A.”Organizarea clasei de mijloc la sate, prin:
1. Înfiinţarea de asociaţii şi cooperative.
2. Înfiinţarea de ateliere de meserii (în comunele mari).
3. Crearea de stabilimente pentru lăptării.
4. Înfiinţarea de hambare în centre mai mari.
5. Introducerea de cântare în fiecare comună, sat, cătun, sub
administraţia băncilor sau cooperativelor.
6. Asociaţii (tovărăşii) de negustori români”627.
Partidul Naţional Român avea o viziune naţional liberală în acest sens,
considerând că acest program trebuia dus la îndeplinire cu capital naţional, cu
personal românesc, sub deviza “Prin noi înşine”, fără ingerinţe străine: “În
orice întreprindere, în orice început de muncă economică în direcţia creării unei
vieţi economice independente trebuie respectată cu stricteţe condiţia
personalului naţional. Capital străin şi personal internaţional, plasat şi angajat
387
în întreprinderi româneşti contribuie indirect la o înlănţuire a noastră în robia

capitalismului şi oligarhiei străine. E timpul suprem să o ştie aceasta fiecare
din noi, cel puţin acuma, când guvernarea cu milioane importate din vest
ameninţă să ne aducă la sapă de lemn”628.
În ceea ce priveşte activitatea cooperativelor la sate, pentru a fi
eficientă se prevedea înfiinţarea în fiecare reşedinţă de judeţ a unui “birou
informativ”, care să ofere informaţii utile tuturor celor interesaţi în vânzarea
sau cumpărarea de produse necesare gospodăriei ţărăneşti”629.
Interesantă şi de tentă social–democrată era şi poziţia P.N.R. faţă de
aspectele sociale ale problemei, organizarea şi înfiinţarea la sate de ateliere
româneşti de rotari, covali, curelari, vopsitori ca şi a unor şcoli, menite să
pregătească astfel de meşteşugari, ce ar crea locuri de muncă care să ducă la
“salvarea numeroaselor fiinţe care sunt secerate din mijlocul nostru în lipsă de
ocupaţie”.
Bucovina este considerată a avea condiţii asemănătoare cu cele din
Alpi privind mica industrie bazată pe creşterea vitelor, în special produsele din
lapte, care cu timpul ar putea câştiga pieţele din Vest630.
Punctele privind înfiinţarea de hambare (depozite) de cereale cât şi a
cântarelor în comunele mari şi în oraşe, vizau eliminarea vânzărilor de cereale
şi păstrarea în condiţii bune a produselor cerealiere, eliminarea speculanţilor şi
deci posibilitatea înşelării ţăranilor la vânzarea vitelor şi a produselor
gospodăriei lor631.
Partidul Naţional Român considera ca absolut necesară înfiinţarea de
asociaţii ale comercianţilor români din comunele rurale pentru eliminarea
intermediarilor, pentru realizarea de legături comerciale directe cu marile oraşe
din imperiu, cu scopul de a “sfărâma cu certitudine toate asalturile capitaliştilor
mari sau mici, până la cel din urmă samsar, care slujind pe patronul său, voieşte
să facă şi el afaceri “grăsuţe” pe punga ţăranului care nu a trecut dobitocul
peste graniţa celui mai apropiat oraş”632.
Al II-lea segment al Programului P.N.R. îl reprezenta:
B.Organizarea clasei de mijloc româneşti la oraşe.
Necesitatea unei atari organizări impune cerinţele creării “unei
adevărate şcoli politice cerută de alegătorii conştienţi, de la reprezentanţii pe
care îi trimite în sfatul ţării”633, de la necesitatea înnoirii clasei politice
româneşti din Bucovina, în majoritatea ei orientată nu spre rezolvarea
problemelor româneşti ci spre satisfacerea intereselor personale sau de grup, cel
mai elocvent exemplu fiind clica de “afacerişti oameni politici” ai Partidului
Democrat care au distrus din punct de vedere economic populaţia rurală a
Bucovinei.
Ca obiective, se aveau în vedere:
388
Ioan Cocuz
1. Înfiinţarea de cooperative româneşti pentru mulţumirea

trebuinţelor orăşenilor.
2. Întemeierea unui “centru cooperativ”.
3. Construirea unui birou de informaţii în fiecare capitală de judeţ.
4. Înfiinţarea de ateliere–şcoli de meserii în oraşele Suceava,
Humor, Câmpulung Moldovenesc, Dorna, Siret, Storojineţ,
Cernăuţi.
5. Înfiinţarea de şcoli speciale de construcţii.
6. Înfiinţarea unor asociaţii a comercianţilor români împreună cu
negustorii ţărani634.
Partidul Naţional Român din Bucovina viza prin programul său
economic realizarea unui puternic segment pe care să se sprijine în lupta
naţională: “Întrunită odată clasa comercianţilor, meseriaşilor şi industriaşilor
români la un prim factor de energie, ea nu numai că va nutri rezistenţa
economică ci va canaliza în mare parte sub steagul ei tot complexul de forţe în
drumul apărării integrităţii teritoriului naţional–politic[…]. La caz contrar,
abdicarea la idealul economic înseamnă în aceeaşi vreme abdicarea la idealul
nostru naţional”635 (subl.n. I.C.).
SUCEAVA – CASA NAŢIONALĂ
În anul 1906, “democraţii” şi Florea Lupu “pun mâna”, prin alegeri

care s-au caracterizat prin forţă şi brutalitate, pe “Centrala însoţirilor
româneşti raiffeisiene”.
Cu toate promisiunile făcute, foarte repede, a devenit clar pentru toată
389
lumea că, “democraţii” au urmărit scopuri politice şi particulare: “Şi într-adevăr

nu a trecut mult timp şi Centrala a devenit cuibuşorul politic al Partidului
Democrat. El […] subjugase din acest loc aproape întregul românism din ţară,
fiind, o astfel de instituţiune ca Centrala într-adevăr un factor puternic care în
urma influenţei fireşti ce o exercita asupra poporului de la ţară, se poate
întrebuinţa lesne pentru scopuri politice”636.
Florea Lupu şi democraţii au angajat Centrala în afaceri extrem de
riscante, cum ar fi cumpărarea moşiilor Pătrăuţi şi Milişăuţi, fără un calcul
prealabil de rentabilitate, deşi iniţial destinaţia era alta, fără a avea mijloacele
financiare acoperitoare pentru achiziţionarea acestora, recurgând în mod ilegal
şi imoral, la operarea cu “sinete în bianco”, pentru a acoperi respectivele
preţuri.
O altă greşeală gravă a lui Florea Lupu şi a “democraţilor” a fost
angajarea “Centralei” în a garanta în subsidiar afacerile cu lemn ale firmelor
“G.Balan” şi “G.Balan et Comp”, garanţie subsidiară faţă de banca cehă
“Ustredny Banka Ceskih Sportelen Prag” care a pus la dispoziţie banii pentru
afacerile cu lemn ale firmelor mai sus menţionate, a adus “Centrala” în pragul
catastrofei financiare.
Deşi conducerea Centralei a fost avertizată în repetate rânduri de către
specialiştii în materie, să nu se aventureze în astfel de operaţiuni, “să se
ferească de atari experimente, deoarece astfel de încercări le pot face numai
cât persoane singuratice cu avutul lor propriu, la nici un caz însă instituţiuni
publice, punând în joc averea şi sudoarea bietului popor”637, lăcomia lui
Florea Lupu şi a acoliţilor săi din Partidul Democrat, băgaţi “până în gât” în
afacerile murdare, dar bănoase cu lemn, au avut prioritate.
Afacerile cu lemn, sub o administrare cinstită şi corectă, ar fi putut
aduce “Centralei” un câştig bun, dar “La aceste firme domnea însă, cea mai
mare destrăbălare, banii se aruncau aşa zicând, pe fereastră, s-a zidit fără ca să
fi fost de trebuinţă, un feresteu în Rădăuţi, cu o cheltuială de 1.700.000
coroane, un anumit Merdler şi Hrusco, cel din urmă, cumnat drept cu dr. Aurel
Onciul şi dr. Florea Lupu, încheiau contracte, prin care se pricinuiau acestor
firme pierderi de sute de mii de coroane, se plăteau – precum se susţine în
public – proviziuni cam în aceeaşi mărime, se înstrăinau valori ale firmelor şi
se lăsau să se piardă astfel de valori, se înstrăinau sume enorme din averea
firmelor şi rezultatul acestei gospodăriri scandaloase este deficitul de cam şapte
milioane de coroane şi sanarea, adică trebuinţa de a scăpa ţărănimea care
trebuia să răspundă pentru aceste pagube îngrozitoare”638.
Partidul Naţional Român din Bucovina era de acord, în principiu, cu
“sanarea”, dar altfel decât era preconizată de autorităţi, solicitând, în primul
rând, să fie date în vileag hoţiile şi hoţii.
390
Ioan Cocuz
Era evident că o verificare riguroasă a gestiunilor şi a tuturor

tranzacţiilor financiare ar fi durat mai mult, dar ar fi putut să se stabilească
exact, în sarcina căror persoane cădeau pierderile, s-ar fi putut recupera cel
puţin o parte din bani, şi ce era mai important, s-ar fi făcut paşi însemnaţi
pentru reconsiderarea moralei publice, atât de grav afectată de dominaţia
“democraţilor”, din ultimul deceniu.
Fondul religionar gr.ort ar fi putut interveni ceva mai târziu pentru
salvarea Centralei şi a băncilor raiffeisiene, fără ca aceasta să producă ţărănimii
vreo pagubă directă.
Se poate constata lesne, că “sanarea” aşa cum a fost concepută la
Viena, avea drept scop, în principal, salvarea băncii cehe de la faliment. Cu
certitudine, nu au fost “sanate” băncile raiffeisiene româneşti, deşi, prin
îndepărtarea acestei garanţii, băncile săteşti au scăpat de pericol, dar “Centrala”
continua să suporte mari pierderi, deoarece prin vânzarea moşiei Pătrăuţi şi a
morii din Cernăuţi, în nici un caz, nu se vor putea obţine preţurile cu care
acestea au fost cumpărate, în acest fel, va creşte deficitul “Centralei”, la acesta
adăugându-se dobânzile aferente, ca şi pierderile ce se vor ivi cu ocazia
lichidării “Prăvăliei” din Cernăuţi.
Pierderile la aceste trei “afaceri” ale democraţilor, se vor cifra, la cel
puţin 1.000.000 de coroane.
“Sanarea” concepută la Viena, avea în trăsăturile sale esenţiale,
următorul conţinut:
“1.Fondul religionar plăteşte băncii cehe pentru eliberarea din chezăşia
subsidiară a cooperativelor române, suma de 3.900.000 cor, ceea ce s-a făcut
deja, răscumpărându-se la banca numită, sinete cu girul Centralei, până la
această sumă.
2.Fondul religionar cumpără feresteul din Rădăuţi cu întregul lui
inventar cu preţul de 800.000 cor.
3.Contractele cu tovărăşiile dr.Nicu Blându şi consorţii se dizolvă cu
finea decembrie 1911.
4.Pentru exploatarea ulterioară a pădurilor respective, s-a încheiat cu
societatea pe acţii “Bucovina”, un contract nou, obligându-se această societate
să urce preţul pentru un metru cub de lemn cu 1,75 cor”639.
Luând în calcul toate manevrele financiare şi acţiunile întreprinse
pentru “sanare”, rezultă că Fondul religionar din Bucovina a suferit foarte mari
piederi, care constau în:
“1) 3.000.000 cor plată în bani numerar pentru eliberarea
cooperativelor de chezăşia subsidiară pentru gheşefturile de lemn.
2) 900.000 cor suprasolvire peste valoarea efectivă a feresteului din
Rădăuţi.
391
3) 2.500.000 cor câştigul ce l-ar fi putut avea fondul în proximii 10 ani

şi la care a renunţat, încheind contractele împricinate cu “Bucovina”.
La aceste sume trebuie să mai adăugăm şi pierderea de:
4) 1.000.000 cor ce a îndurat-o fondul prin trecerea gheşefturilor din
Valea Bistriţei, de la firma ”G.Bălan” tot la asociaţia “Bucovina”, renunţând şi
aici la dreptul de a regula preţul, trecere care în realitate s-a făcut şi cu scop de
a ajutura firma, care deja pe atunci avea să lupte cu greutăţi, şi pierderea de
5) 115.000 cor la vânzarea forţată a hârtiilor de valoare.
În faţa acestei pierderi stă numai profitul amintit de 200.000 cor de
care beneficiază fondul prin dizolvarea prematură a contractelor privitoare la
ocoalele silvice Brodina, Straja, Falcău […]. Fondul religionar a sacrificat
7.415.000 cor pentru a “sana” firmele bancrote şi mai ales banca cehă, căci
pentru liberarea cooperativelor româneşti ajungeau 3.000.000 cor”640.
Aşa cum s-a pornit sanarea, Centrala era în continuare în mare
suferinţă, datorită deficitului de peste un milion de coroane, iar creditele de la
banca cehă ce alimentează însoţirile săteşti raiffeisiene sunt asigurate numai
pentru doi ani, şi există posibilitatea ca banca cehă, după această perioadă, să
revoce creditele acordate, băncile săteşti fiind obligate să restituie sumele
împrumutate.
Partidul Naţional Român din Bucovina atrăgea atenţia asupra
catastrofei economice ce-i pândea pe ţărani, în situaţia creată, şi solicita
guvernului Bucovinei, să ia din timp, măsurile ce se impuneau pentru
asigurarea creditelor pentru băncile săteşti raiffeisiene.
IV.Problema bisericească
În abordarea acestei probleme se impune un succint excurs asupra
evoluţiei bisericii ortodoxe române din Bucovina.
După anexare, unul din obiectivele imediate ale autorităţilor
habsburgice, a fost reorganizarea bisericii conform intereselor Coroanei.
Astfel, din părţi ale Mitropoliei Moldovei şi ale Episcopiei de Rădăuţi,
a fost constituită Episcopia Bucovinei, cu reşedinţa la Cernăuţi, care nu mai era
supusă mitropoliei Moldovei ci Mitropoliei sârbeşti de la Carlowitz. Scopul
urmărit era evident: ruperea bisericii din Bucovina de legăturile dogmatice şi
spirituale cu biserica românească.
Din averile şi moşiile bisericilor şi mănăstirilor aflate în teritoriul
cucerit, s-a format Fondul Religionar Greco–Oriental, denumire care avea
scopul de a face uitată apartenenţa românească a acestor uriaşe bogăţii.
Primul episcop a fost Dositei Herescul care a apărat din răsputeri
caracterul românesc al bisericii ortodoxe din Bucovina.
Urmează în scaunul episcopal un sârb, Daniil Vlahovici care considera
392
Ioan Cocuz
biserica din Bucovina, greco–ortodoxă şi nu românească cum ar fi fost firesc,

ducând o politică bisericească antiromânească.
Îi succede în scaunul episcopal, Isaiia Baloşescu care, cu toată
dragostea sa pentru biserica strămoşească, nu a sesizat marile pericole pe care
le reprezentau rutenii, pentru biserica românească.
Eugen Hacman noul episcop, deşi are meritul de a desprinde episcopia
Bucovinei de tutela dogmatică şi spirituală a Carlowitzului, s-a opus cu
înverşunare creării unei legături ierarhice cu arhidieceza românească din
Transilvania. A ridicat episcopia Bucovinei la rangul de arhiepiscopie. Se pare
că, la sugestia autorităţilor habsburgice, Eugen Hacman a sprijinit făţiş
pretenţiile nejustificate şi amestecul rutenilor în biserica românească din
Bucovina.
Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici s-a opus din răsputeri
pătrunderii rutene în biserică, apărând caracterul românesc al acesteia.
Urmează în scaunul arhiepiscopal Arcadie Ciupercovici, un om slab, şi
fricos, supus întru toate autorităţilor administrative austriece, sub a cărui
păstorire, rutenii sprijiniţi de guvernatorul Bourguignon, au pătruns în biserica
românească ocupând poziţii în nici un fel justificate.
Pretenţiile nefondate ale ucrainenilor în frunte cu românul renegat
Nicolaj Wassilko, erau din ce în ce mai îndrăzneţe. Pretenţiile lor ajung, chiar,
la a solicita crearea unei dieceze ucrainene independente în Bucovina (anul
1908), iar în anul de graţie 1912, ucrainenii îşi doreau cu ardoare să rămână în
arhidieceza românească, pe poziţii egale cu românii, acţionând, de fapt, pentru
crearea în arhidieceza Bucovinei a două secţii naţionale, ceea ce era o inovaţie
anticanonică.
Ţinta lor era distrugerea caracterului istoric naţional românesc al
bisericii ortodoxe din Bucovina: “Ucrainenii, în năprasnica lor lăcomie, se
năpustesc acum, întârtaţi de izbânzi uşoare, asupra singurului odor ce ne-a mai
rămas, cercând să ne dispoaie de biserică şi de averile ei închinate toate de
strămoşii noştri şi apărate prin nesfârşirea veacurilor numai cu sânge
românesc”641.
După moartea arhimandritului Miron Călinescu, presiunea rutenilor
creşte, acţionând pentru ridicarea unui ucrainean în funcţia de vicar general al
diecezei Bucovinei, poziţie care le-ar fi permis să transforme biserica
românească din lăcaş sfânt de pace şi rugăciune, în armă politică îndreptată şi
folosită împotriva românilor.
În faţa acestei primejdii, un comitet de acţiune în frunte cu baronul
Eudoxiu Hurmuzachi, convoacă o Mare Adunare Naţională la Cernăuţi, la 12
martie 1912: “Fraţilor Români ! Stăm în faţa unei primejdii mari. Bisericii
noastre strămoşeşti i se prepară o lovitură de moarte, pe care noi, trebuie s-o
393
întâmpinăm, nelăsând nimănui a se atinge de drepturile noastre moştenite de la

părinţi. Biserica e pavăza neamului nostru şi apărând-o pe dânsa, ne apărăm
existenţa. În acest moment istoric, când se hotărăşte viitorul neamului nostru,
ne adresăm vouă Fraţilor Români chemându-vă să veniţi cu mic cu mare, luni,
25 martie la ora 2 p.m. la o Mare Adunare Naţională care se va ţine în Cernăuţi,
pe piaţa cea mare de gimnastică de lângă grădina publică”642.
La această impunătoare adunare la care au participat peste zece mii de
români, au fost prezente personalităţi marcante ale vieţii politice, culturale,
religioase, între care Eudoxiu Hurmuzachi, T.V.Ştefanelli, Nicu Flondor,
Alexandru Vitencu, Eusebie Popovici – preşedintele P.N.R., deputaţii
naţionalişti George Sârbu, Dorimedont Popovici, Dionisie Bejan, Nicu
Vasilovschi, George Boncheş, Aurel Ţurcan, Nicu Blându, Cezar Scalat,
profesorii universitari în frunte cu Ştefan Saghin – rectorul universităţii
Cernăuţi, reprezentanţi ai marilor proprietari români, consilieri consistoriali,
directorii şi profesorii români de la liceu, funcţionari înalţi ai statului, preoţi în
frunte cu protopresviterii români ai arhidiecezei.
Soluţia pe care Partidul Naţional Român din Bucovina o agreea şi
pentru care acţiona, era “o separare a rutenilor de noi, la o demitere a lor din
arhidieceza noastră. Numai prin o separare definitivă ne vom putea salva
caracterul românesc al bisericii noastre, numai prin aşa o separare se va putea
restabili pacea naţională în biserica ortodoxă din Bucovina”643.
Marea Adunare de la Cernăuţi hotărăşte trimiterea unei petiţii către
împăratul Franz Iosef.
“Petiţia Românilor Bucovineni gr.–or. către M. Sa Împăratul
votată la meetingul din 12 (25) martie 1912, în chestia bisericească.
Maiestatea Voastră Cesaro–Crăiască Apostolică !
Prea luminate, prea graţioase Împărate şi Stăpâne !
Noi Românii bucovineni, ai Maiestăţii Voastre, ai prealuminatei
dinastii împărăteşti şi ai glorioasei monarhii prea credincioşi supuşi, am
înaintat în luna lui iulie 1911 cătră treptele preaînaltului tron al Maiestăţii
Voastre o petiţiune în care ne-am exprimat, sprijiniţi pe date istorice, cari
probează caracterul românesc al diecesei gr. or. a Bucovinei, următoarea
prea umilă rugăminte:
Maiestatea Voastră binevoiască prea graţios a ne garanta şi de
acum înainte posesiunea nestingherită a străvechei noastre dieceze, de altă
dată, a actualei arhidiecese, pentru credincioşii gr. ort. de naţionalitate
ruteană însă, de-a crea o separată episcopie gr. ort. în Bucovina.
Rugămintea de a se crea o episcopie proprie pentru Rutenii gr. ort.
Bucovineni a fost îndreptată către Maiestatea Voastră şi din partea
coreligionarilor noştri ruteni deja în anul 1906.
394
Ioan Cocuz
De atunci încoace situaţia bisericii noastre gr. ort. a Bucovinei s-a

înăsprit şi schimbat în deosebi din cauza decesului arhimandritului
consistorial şi vicarului general al arhidiecesei dr. Miron Călinescu,
ivindu-se acum necesitatea de a se ocupa din nou postul devenit vacant.
Rutenii ţin să pretindă locul acesta pentru un credincios rutean cu intenţia
foarte transparentă ca arhimandritul consistorial şi vicarul general rutean
să fie succesorul Î.P.S.S. actualului Mitroplit. Această cerere ei o fac
desconsiderând drepturile multiseculare româneşti la păstrarea
caracterului românesc şi a status quo-lui al actualei arhidieceze şi
ignorând primejdia desnaţionalizărei căreia ar fi expuşi Românii, când
posturile bisericeşti de frunte ar trece pe mâinile Rutenilor.
De aceea prea ascultător subsemnaţii credincioşi gr. ort. români
mai înaintează cu adâncă supunere şi următoarea rugăminte:
Glorioasa Voastră Maiestate Cesaro–Crăiască binevoiască a păstra
acest status quo al Românilor bucovineni până la regularea definitivă a
chestiunii bisericeşti gr. ort. din Bucovina în aşa fel, încât vacantul post de
arhimandrit consistorial şi vicar general să fie luat, ca până acuma, de un
Român.
Pentru coroborarea acestor rugăminţi prea ascultător subsemnaţii
au de observat următoarele:
I.Actuala arhidiecesă gr. ort. a Bucovinei a fost înfiinţată la
începutul sec. XV (la 1402) de cătră principele român Alexandru cel Bun
ca episcopie moldo–vlahică cu sediul în Rădăuţi.
Această episcopie era subordonată până la anul 1630 Metropoliei
moldoveneşti din Suceava. Când însă la 1630 această Metropolie, urmând
principelui îşi strămută sediul la Iaşi, ajunge şi episcopia Rădăuţului sub
jurisdicţiunea Mitropoliei de Iaşi. Această legătură a episcopiei
moldoveneşti a Rădăuţilor cu Metropolia de Iaşi durează până la anul
1781, adică încă şase ani după încorporarea Bucovinei (1775) de cătră
Austria.
Episcopia Rădăuţilor a fost înzestrată de cătră întemeietorul său,
principele moldovenesc Alexandru cel Bun apoi şi de cătră urmaşii
acestuia şi boierii români cu multe moşii şi odoare, şi pe timpul când trecu
pe partea Austriei, i-au fost subordonate mănăstirile mai mari aflătoare în
Bucovina, anume: Vatra–Moldoviţei, Pătrăuţi, Voroneţ, Humorul, Putna,
St.-Ilie, Suceviţa, Dragomirna şi Solca, cari au fost toate întemeiate şi
înzestrate cu moşii de cătră principii Moldovei şi în cari se şi află
lăcaşurile de odihnă veşnică ale multor dintre aceşti principi şi ale altor
ctitori nobili.
Cum Bucovina, înainte de încorporarea la Austria, forma o parte a
395
principatului Moldovei, aşadară a unui stat român, ţara aceasta a şi ajuns

cu caracterul ei naţional român sub stăpânirea glorioasei Coroane
Habsburgice. Împreună cu ţara a ajuns şi biserica ei, adică episcopia
Rădăuţilor, care mai târziu (la 1873) prin graţia Maiestăţii Voastre a fost
ridicată la rangul de arhiepiscopie cu sediul în Cernăuţi, ca episcopie
asemenea naţional românească cu limba română ca limbă dominantă de
culte, de păstorire sufletească şi oficiu, sub stăpânirea casei împărăteşti de
Austria, şi în decretul din 7 Maiu 1775, prin care Bucovina trecu la
Austria, i s-a garantat ţerei status – quo–ul din partea regimului austriac.
Din aceste moşii ale episcopiei Rădăuţilor, donate exclusiv de
ctitori români, precum o documentează istoria în chipul cel mai neîndoios,
şi din mănăstirile gr. ort. aflătoare în toată ţara, a făcut M.S. neuitatul
împăratul de fericită memorie Iosif II fondul religionar gr. ort., acest
neperitor simbol al înţelepciunii împărăteşti şi dragostei părinteşti
hotărând totodată ca fondul acesta să îngrijească de susţinerea bisericii gr.
ort. moldoveneşti şi de afacerile de culte ale naţiunii moldoveneşti (sc. ale
Românilor) după intenţia generosului ctitor.
Faptul că caracterul diecesei gr. ort. bucovinene a rămas cel
românesc şi după încorporarea Bucovinei îl probează nu numai actele
diecesane din acel timp dar şi împrejurarea că în aşa zisul “Geistlicher
Regulierungsplan” din anul 1786 e vorba numai de un cler moldovenesc;
apoi şi faptul că episcopul Hacman, după cum se ştie, de origine Rutean,
înlocuise în 1848, limba latină uzitată dela 1827 înainte în instrucţia
teologică cu cea română insisitând că aceasta e “limba patriei”.
Asemenea a fost propusă de acelaşi episcop limba română ca limbă
de predare la intemeierea liceului gr. ort. din Suceava în anul 1860,
precum şi la 1862 la crearea şcoalei reale gr. ort. din Cernăuţi, evident
pentru motivul că aceste instituţii se susţin cu averile fondului gr. ort., a
cărui origine românească nu putea fi trecută cu vederea. Asemenea nu s-a
afişat la 1864 pe nou sfinţita catedrală episc. din Cernăuţi decât o
inscripţie românească drept simbol neperitor al caracterului român al
bisericii.
Până şi poporul gr. ort. rutean numeşte încă şi astăzi biserica gr.
ort. “woloska zerkwa” adică “biserica românească”.
E deci o sfântă datorie a populaţiei gr. ort. româneşti de a susţinea
caracterul român al diecesei lor şi de a solicita dela Maiestatea Voastră
păstrarea patrimoniului bisericesc naţional - românesc de cinci secole în
faţa atacurilor tot mai violente din partea coreligionarilor noştri ruteni.
II.Pe timpul când a avut fericirea ţara noastră să vină sub
glorioasa coroană habsburgică, se aflau în biserica gr. ort. din Bucovina
396
Ioan Cocuz
conform datelor statistice oficioase cu privire la numărul covârşitor al

populaţiei româneşti, aşa numite “moldovene” numai un număr aşa de
minimal de Ruteni, încât nici nu au fost amintiţi de către primul
guvernator al Bucovinei, generalul Spleny, care a făcut o enumerare a
populaţiei.
În decursul vremii însă se înmulţi numărul Rutenilor în ţară nu
aşa de mult prin o creştere naturală a Rutenilor băştinaşi, ci cu mult mai
mult prin importarea din Galiţia şi slavisarea Românilor în măsură aşa de
mare încât astăzi prevalează în Bucovina în urma operaţiunilor de
enumerare a populaţiunei, numărul Rutenilor chiar cu câteva mii în
raport cu Românii.
Astăzi trăiesc în Bucovina conform resultatelor recensământului
ultim din anul 1910, 273.254 Români şi 305.101 Ruteni. La ultima cifră s-a
adaus şi numărul rotund de 5.000 Lipoveni, cari nici nu sunt Ruteni, nici
nu aparţin bisericii gr. ort. din Bucovina; mai departe un număr
considerabil de Ruteni de confesiune mosaică şi în sfârşit 26.181 de Ruteni,
care aparţin bisericii gr. cat.
Pentru biserica gr. ort. din Bucovina intră însă în considerare
exclusiv credincioşii gr. ort. de naţionalitate română şi ruteană. Resultatele
ultimului recensământ arată în Bucovina 547.601 de credincioşi gr. or.
Dintre aceştia sunt 273.254 Români gr. ort., iar restul de 274.347 formează
numărul Rutenilor.
De oarece a crescut aşadară numărul Rutenilor în ţară din anul
1775, deşi prin importare din Galiţia, până astăzi aşa de mult, că aceştia
dispun astăzi de un contingent destul de mare pentru constituirea unei
biserice gr. or. rutene în Bucovina, condiţiunea numerică pentru o episcopie
gr. or. ruteană e dată.
III.Românii gr. or. ai Bucovinei solicitează cuprinşi de veneraţia
cea mai adâncă dela Maiestatea Voastră atât păstrarea prea graţioasă a
caracterului românesc a moştenirii bisericeşti–naţionale româneşti prin
cinci sute ani cât şi creiarea prea graţioasă a unei episcopii aparte pentru
Rutenii gr. or. din Bucovina şi din cauza aceia, pentru că biserica gr. or.
spre deosebire de biserica rom. cat. e întemeiată în general pe bază
naţională.
A existat adecă în biserica gr. or. din vechime nizuinţa să se
organizeze diecesele, conformându-se limbei naţionale vorbite de
credincioşi şi în modul acesta sunt în biserica aceasta organisaţii cu
desăvârşire separate, precum sunt cunoscute aceste ca biserica grecească,
sârbească, bulgară, românească şi rusască.
Cu privire la creşterea amintită a credincioşilor gr. or. de
397
naţionalitate ruteană în arhidiecesa gr. or. bucovineană e oportună

dispărţirea şi din cauza bazei ei naţionale amintite, fiind în conformitatea
cea mai perfectă cu spiritul bisericei.
IV.Însă şi din cauze, care ating chiar existenţa poporului românesc
în totdeauna credincios cătră împărat şi dinastie, solicităm dela Maiestatea
Voastră acultarea prea înaltă a rugămintei noastre.
Poporul românesc din Bucovina a urmărit în deceniile din urmă cu
multă îngrijorare tendinţele de slavizare a Rutenilor, cari sunt îndreptate
în Bucovina exclusiv împotriva poporului român. Prin deplângeri
nemotivate împotriva opresărilor pretinse şi tendinţelor de romanizare ne-
au isgonit Rutenii pe noi paşnicii Români pas cu pas din multe posiţiuni pe
care le-am avut din vechime, sau au căutat să ne isgonească.
În numeroase sate, în cari înainte de puţine decenii a predominat
limba românească au isgonit Rutenii pe aceasta.
Nemăsurat de numeroase familii româneşti dela ţară anume în
nordul Bucovinei au fost slavizate.
Acuma, încurăjaţi de resultatele neasămănat de mari dobândite pe
urma năzuinţelor lor de până acuma pe terenul bisericesc , năzuesc
Rutenii cu toată puterea şi cu toate mijloacele de care dispun într-acolo, să
prefacă caracterul românesc predominator şi acuma al eparhiei sub
pretextul unui caracter român – rutean paritar, în realitate însă în unul
predominător – rutean, dacă nu chiar în un caracter curat rutean.
Pentru acest scop cer ei pentru actualul post zimă nădejdea
poporului gr. ort. român al Bucovinei general numirea unui Rutean, care
să fie după socoteala lor pe urmă şi mitropolitul nostru.
Pentru numirea aceasta stăruesc Rutenii după cum e cunoscut
numai din acea cauză, ca sub adăpostul prelaţilor ruteni, eventual al unui
Mitropolit de naţionalitate ruteană ca să continue cu atât mai mare
intensitate năzuinţele de slavizare şi să realiseze aceste pe sama noastră.
Românii gr. ort. ai Bucovinei se simt periclitaţi în chipul cel mai
extrem în existenţa lor prin aceste procedeuri ale Rutenilor, cari sporesc
prin necontenitul sucurs din partea conaţionalilor lor Galiţieni, cari
numără mai multe milioane de inşi, procedeuri cari vor continua şi în
viitor, şi grija Românilor pentru viitoarea lor soartă apasă greu asupra
sufletului lor.
Pentru Românii gr. ort. ai Bucovinei e deci o eminentă chestiune de
existenţă ca prin numirea unui arhimandrit consistorial şi vicar general
arhiepiscopesc să nu li se cedeze credincioşilor gr. ort. ruteni pe terenul
bisericesc o posiţie care ar deveni în curând o fortăreaţă a tendinţelor lor
de slavizare.
398
Ioan Cocuz
V.Dacă această separare a Românilor şi Rutenilor pe terenul

bisericesc e inevitabilă pentru motivele induse sus, atunci Românii gr. ort.
o doresc şi în interesul păcii bisericeşti între ambele popoare.
Actuala organizaţie a bisericii gr. ort. bucovinene a cauzat atâtea
divergenţe între Români şi Ruteni, încât ambele naţiuni se găsesc
încontinuu într-o stare de războiu.
Această insuportabilă stare de lucruri se poate însă lesne înlătura
prin separarea bisericii care li va facilita ambelor naţiuni nestingherita
cultivare şi păstrare a propriilor interese.
În urma înfiinţării diecesei gr. ort. rutene pentru credincioşii gr.
ort. ruteni poporul românesc gr. ort. se va putea desvolta în străvechea sa
dieceză conform vechilor sale tradiţii, şi tot aşa şi cel rutean în episcopia sa
proprie şi în cadrele legilor, înlăturându-se astfel pentru viitor orice
moment ce ar putea da anză la nemulţumiri.
Prin separaţia aceasta se va reîntroduce însă şi mult dorita pace în
sînul bisericii gr. ort. din Bucovina împlinindu-se astfel nu numai
postulatul fundamental suprem al bisericii creştineşti dar servindu-se prin
aceasta şi interesele statului doritor de pace şi bună înţelegere între
naţiuni.
Prin aceasta s-ar face populaţia gr. ort. din Bucovina părtaşă de
aceiaş mare binefacere cu care Maiestatea Voastră aţi binevoit să-i
învredniciţi şi pe Românii şi Sârbii Ungariei prin înfiinţarea dieceselor
independente cu prea înalta hotărâre din anul 1864.
Singura posibilitate de a se înlătura toate divergenţele existente
între Românii şi Rutenii gr. ort. şi de a se restabili pacea între ambele
naţiuni şi în sînul bisericii Românii gr. ort. bucovineni o văd numai în
cazul când Maiestatea Voastră Cesaro–Crăiască Apostolică se va îndura
să păstreze prea graţios caracterul românesc al străvechei lor arhiepiscopii
gr. ort. pentru toate timpurile, pentru credincioşii gr. ort. ruteni însă, să
înfiinţeze o episcopie gr. ort. ruteană independentă.
Aceleaşi argumente inducem şi întru sprijinirea prea umilei
rugăminţi ca Maiestatea Voastră Cesaro–Crăiască Apostolică să
binevoiască de a păstra actualul status–quo al bisericii gr. ort. româneşti
în aşa fel, încât postul vacant de arhimandrit consistorial şi vicar general
să se încredinţeze ca până acuma, unui Român gr. ort. bucovinean
Pe bunăvoinţa, graţia şi dragostea de pace a Maiestăţii Voastre
Cesaro–Crăieşti Apostolice se razimă nădejdea poporului gr. ort. român al
Bucovinei care în adânca sa jale şi adânc îngrijit de viitoarea sa soartă îşi
ia refugiul său la inima şi înţelepciunea Maiestăţii Voastre solicitându-Vă
ascultarea rugăminţii sale.
399
Pătruns de cea mai devotată veneraţiune şi de sentimentele

nestrămutatei lealităţi, poporul românesc îşi înalţă cătră Atotputernicul
rugăciunea fierbinte:
Doamne susţine şi binecuvântează pe Maiestatea Sa, pe prea bunul
nostru împărat şi stăpân, pe părintele ţerii şi ocrotitorul bisericii noastre !
Cernăuţi, în 12/25 Martie 1912. Ai Maiestăţii Voastre prea
credincioşi Români gr. ort. bucovineni: Eudoxiu Baron Hormuzachi
preşedintele adunării poporului m.p. (urmează 46.136 iscălituri)”644.
Această adunare naţională de la Cernăuţi a fost convocată pentru
rezolvarea problemei bisericeşti în Bucovina, de la popor la popor şi a pornit
de la premiza corectă, că nu dieta Bucovinei, ci Congresul Naţional al Bisericii
Ortodoxe din Bucovina poate rezolva această problemă.
Adunarea naţională a luat următoarele hotărâri:
“1)Susţinem neclintit tot cuprinsul petitului din petiţia noastră predată
Majestăţii Sale în anul 1911 şi reînnoită în anul 1912, până o vom vedea
încuviinţată de Majestatea Sa, şi cerem ca să se înfiinţeze în Bucovina o
episcopie nouă, în care să intre toţi rutenii ortodocşi, după catastrul naţional,
iară în arhiepiscopia cea veche, să rămâie numai români.
2)Fiecare din cele două episcopii, adică atât arhiepiscopia românească
cât şi episcopia ruteană, să aibă episcop şi consistoriu deosebit, iară Congresul
bisericesc la români să fie compus din aceleaşi elemente ca şi până acum, din
tot atâţia lumeni şi preoţi.
3)Rânduiala în biserica noastră să nu o hotărască dieta, ci, cum cere
autonomia bisericească garantată prin legile statului, să o hotărască biserica
însăşi şi îndeosebi, cele ce vor fi de competenţa congresului bisericesc cu
consimţirea neamului episcopesc şi cu încuviinţarea Majestăţii Sale.
4)Învoiala între români şi ruteni să nu se trăgăneze ci să se încheie cel
mai târziu în trei luni, să consimţească la ea Înalt Prea Sfinţia Sa Mitrop.
Vladimir; iar îndată după aceasta să se facă şi paşii trebuincioşi la Majestatea
Sa, pentru aducerea ei la îndeplinire”645.
Ziarul cernăuţean „Czernowitzer Tagblatt” prezenta modul în care
rutenii vedeau rezolvarea problemei bisericeşti în Bucovina: „Biserica gr. ort.,
în Bucovina se desparte în două dieceze independente; arhiereul diecezei
române poartă titlul de mitropolit, are sediul său în Cernăuţi şi prezidează
sinodul mitropolitan; arhiereul rutean are titlul de episcop, e cu sediul
asemenea în Cernăuţi şi depinde de mitropolit numai întrucât priveşte curăţia
credinţei (sanctis et spiritualibus). Alte raporturi de atârnare, pe care le impune
dreptul bisericii gr. orientale episcopului faţă de mitropolit nu există între
episcopul rutean şi mitropolitul gr. or. român.
Un palat nou ca reşedinţă pentru episcopul rutean nu e de lipsă,
400
Ioan Cocuz
deoarece, în palatul existent sunt destule încăperi pentru a da adăpost

amândorur arhiereilor. Ar trebui însă ca pentru episcop să se zidească o biserică
catedrală, deoarece, după normele dreptului canonic nu e permis ca doi
episcopi să-şi aibă sediul în aceeaşi biserică catedrală.
Despărţirea dieceselor trebuie să se facă pe bază teritorială (subl n.IC),
săvârşirea despărţirii are să urmeze aşa că comunele care, după recensământul
din 1900, sunt curat româneşti sau prezintă o majoritate românească, trebuie să
aparţine diecezei române, iar comunele care, după acelaşi recensământ sunt
curat rutene sau prezintă o majoritate ruteană să aparţină diecezei rutene. Ce
priveşte Cernăuţii, acest principiu se poate realiza numai în suburbii şi anume:
în suburbiile Roşa, Clocucica şi Horecea au să aparţină diecezei române, iar
Caliceanca şi Mănăstirişte celei rutene. În centrul oraşului se lasă în seama
credincioşilor de confesiune gr. or. să aleagă singuri cărei dieceze voiesc să
aparţină, deoarece aici este vorba de o populaţiune cultă, căreia nu i se poate
impune o dieceză[...]. Rutenii vor renunţa la trei din mănăstirile existente:
Putna, Dragomirna şi Suceava. Din contră ei revendică pentru sine mănăstirea
Suceviţa, cu înfiinţarea unei mănăstiri într-un district curat rutean şi anume
comuna Crişceatic, unde a existat odată o mănăstire gr. or.
Fiecare episcopie să fie asistată de un Consistoriu pentru rezolvarea
afacerilor administrative, care, se va compune din şase membri: arhiereul,
vicarul general, doi asesori plătiţi, protopresviterul bisericii catedrale şi un
membru al facultăţii teologice.
La facultatea teologică se va înfiinţa catedre paralele cu limba de
propunere română şi ruteană.
Şcoala reală gr. or. din Cernăuţi va păstra caracterul de acuma”646.
În condiţiile ştiute din Bucovina, era de preferat despărţirea diecezei
după principiul naţionalităţii, cu condiţia ca toţi românii să facă parte din
dieceza română: „Proiectul rutenilor cere ataşarea comunelor populate de
ambele naţionalităţi la dieceza ruteană; această soluţie ar fi mai rea decât starea
actuală, căci astăzi putem cere chiar de la preoţi ruteni, liturghia română în
comunele unde locuiesc români.
Proiectul rutenilor mai reclamă pentru dieceza lor mănăstirea Suceviţa
cu mormintele domnitorilor Moldovei, Ieremia Movilă, Simion Movilă şi altor
membri ai acestor ilustre familii”647.
Românii respingeau categoric despărţirea diecezelor pe principiul
teritorialităţii, acceptând ca la baza acestei operaţii să stea „catastrul” folosit în
legea electorală, care acordă fiecărui cetăţean dreptul de a-şi alege dieceza din
care să facă parte”648.
Presiunea pe care rutenii, sprijiniţi de autorităţi, o exercitau asupra
românilor, pentru ca aceştia să accepte principiul teritorialităţii era uriaşă,
401
datorită faptului că acest principiu, dacă s-ar fi pus în aplicare, ar fi favorizat pe

ruteni, nu numai în domeniul bisericesc, ci şi politic şi parlamentar, economic,
şcolar, cu urmări extrem de grave pentru soarta românilor din Bucovina, pentru
păstrarea fiinţei lor naţionale.
Pentru a mobiliza toţi românii din Bucovina la apărarea bisericii
strămoşeşti, în faţa agresivităţii crescânde a rutenilor, ziarul „Viaţa Nouă”
publică, între alte pretenţii ucrainene, şi parohiile pe care rutenii le pretindeau
pentru ei: Babin, Bălcăuţi, Banila Moldovenească (!), Banila Rusească,
Slobozia, Banila, Bărbeşti, Berhomet pe Prut, Berhomet pe Siret, Bobeşti (!),
Boianciuc, Borăuţi, Brodoc, Breaza (!), Broscăuţii Noi (!), Bordei, Ceahor (!),
Cereşanca, Hliveşti, Ciorni Potoc, Ceartorea (!), Cerepcăuţi (!), Cernauca (!),
Cincău, Ciornohuzi, Davideni (!), Davideşti, Dicteniţ, Dobronăuţi, Dolhopole,
Doroşăuţi, Dracineţ, Dubăuţi, Gemine (!), Clit (!), Gogolina (!), Hatna (!),
Havrileşti, Hliboca (!), Hliniţa, Horoşăuţi, Iabloniţa, Ipoteşti (!), Ispas, Iurcăuţi,
Ivăncăuţi (răzeşesc), Căbeşti, Cadobeşti, Călineşti pe C, Călineştii lui
Cuparencu şi Ienachi (!), Camena, Camenca (!), Carapciu pe Ceremuş (!),
Cârlibaba (!), Chiseleu, Climăuţi, Clivodin, Comăreşti (!), Coniatin, Corceşti
(!), Costeşti (!), Cozmeni, Crisceatic, Cuciur Mare (!), Cuciur Mic, Culeuţ
(răzeşesc), Laşchiuca, Lencăuţi, Ludi Horecea (!), Luca, Lucavăţ de Sus şi de
Jos, Lucaviţa (!), Lujan, Malatineţ, Mămăieştii Noi şi Vechi, Marenice,
Mihalcea (!), Mihova, Mile, Mihuceni, Milişăuţi (!), Moldova, Mamorniţa (!),
Molodia ocupi, Moşii – Istenie, Mosoriufca, Negostina (!), Nepolocăuţi, Ocna,
Onut, Orăşeni, Oşehlib, Ostra, Panca (!), Piedecăuţi (!), Plosca, Pozaharici,
Pohorlăuţi, Prelipcea, Rarancea, Rarancea Slb, Repujineţ, Revna, Rogojeşti (!),
Rohozna, Rostocki, Rus Molodoviţa (!), Rus pe Boul (!), Sadagura, Sadău,
Şerbăuţi (!), Şipot–Camerale, Şipeniţ, Şişcăuţi, Şubraneţ, Seletin, Siret (!),
Serghie, Stăneşti de Sus (!), Stăneşti de Jos, Stavcean, Stebne–Spetchi,
Storoneţ–Putila, Stârcea (!), Suhovercov, Sinăuţi de Jos (!), Tărăşeni (!),
Toporăuţi, Torachi, Tontri, Valeva, Văşcăuţi, Verbăuţi, Vilaucea (!), Vitelevca,
Vijenca, Vijniţa, Volcineţ (!), Voloca (!), Uscie Putila, Jadova, Zadobrovca,
Zamostie, Zeleneu, Jucica, Zvineace649.
Din aceste parohii revendicate de ucraineni pentru dieceza lor, cel puţin
45 (cele cu semnul !), au populaţie majoritară românească, sau locuiesc în
aceste parohii foarte mulţi români.
Răspândirea populaţiei din punct de vedere etnic, pe întreg teritoriul
Bucovinei nu permite aplicarea principiului teritorial, atât de mult dorit de
ruteni în delimitarea diecezelor, fără pierderi mari din partea românilor.
Astfel, aproape întreg districtul Cernăuţi, cu Boian, partea de nord a
districtului Suceava, o parte a districtului Storojineţ, districtul Siret şi mai
multe comune din districtul Câmpulung sunt locuite de români şi de ruteni în
402
Ioan Cocuz
proporţii diferite. Prin aplicarea principiului teritorial pierderile românilor ar fi

foarte mari, în timp ce pierderile rutenilor ar fi cu totul nesemnificative.
Românii, care prin „catastrul” electoral îşi păstrau neştirbită
naţionalitatea, prin aplicarea principiului teritorial diecezan vor fi consideraţi
drept ruteni, biserica ruteană urmând să contribuie din plin la „rutenizarea”
acestor români. Şcoala românească din aceste comune ar urma, cu siguranţă, să
dispară, în această luptă inegală.
Statistica din 31 decembrie 1910, oglindeşte perfect acest mare pericol:
Nr.crt. Numele comunei Districtul Români Ruteni

1. Bănila Moldovenească Storojineţ 1960 2267
2. Bobeşti Storojineţ 148 2041
3. Broscăuţii Noi Storojineţ 547 914
4. Davideni Storojineţ 1731 1107
5. Comareşti Storojineţ 87 1444
6. Corceşti Storojineţ 705 687
7. Panca Storojineţ 105 1680
TOTAL DISTRICT STOROJINEŢ 5283 10140
8. Ceahor Cernăuţi 1540 786
9. Gogolina Cernăuţi 135 450
10. Cuciur Mare Cernăuţi 3781 5339
11. Ludi Horecea Cernăuţi 168 528
12. Lucaviţa Cernăuţi 52 1410
13. Mihalcea Cernăuţi 911 1970
14. Molodia Cernăuţi 2676 815
15. Voloca Cernăuţi 3826 11
16. Mănăstirişte Cernăuţi 920 924
17. Caliceanca Cernăuţi 554 801
TOTAL DISTRICT CERNĂUŢI 14563 12049
18. Hliboca Siret 601 3400
19. Camenca Siret 1404 2552
20. Rogojeşti Siret 202 1035
21. Siret Siret 715 2070
22. Stârcea Siret 64 577
23. Sinăuţii de Jos Siret 164 936
24. Tărăşeni Siret 117 906
25. Volcineţ Siret 474 2133
TOTAL DISTRICT SIRET 3741 13608
403
26. Clit Gura 351 336

Humorului
27. Breaza Câmpulung 154 1703
Moldovenesc
28. Cârlibaba Câmpulung 84 343
Moldovenesc
29. Gemine Câmpulung 225 475
Moldovenesc
30. Moldoviţa rusească Câmpulung 206 2078
Moldovenesc
31. Rus pe Boul Câmpulung 98 942
Moldovenesc
TOTAL DISTRICT 767 5541
CÂMPULUNG MOLDOVENESC
32. Hatna Suceava 1513 166
33. Ipoteşti Suceava 157 120
34. Călineşti Cuparencu Suceava 1286 9
35. Călineşti Ienachi Suceava 244 1040
TOTAL DISTRICT SUCEAVA 3200 1335
650
Acceptarea acestei împărţiri ar fi însemnat pierderea unui număr de

27.905 români, cu consecinţe politice, culturale sociale, şcolare, extrem de
grave.
Din punct de vedere politic, această cedare ar fi însemnat un câştig
numeric pentru ruteni, care ar duce, implicit, la mărirea numărului de mandate
ucrainene în dieta Bucovinei, prin obţinerea unui deputat virilist (episcopul
ucrainean) şi un mandat pentru consistoriul ucrainean.
Ar crea premisele modificării Legii electorale pentru dieta Bucovinei.
Românii ar pierde mandate în curia marilor proprietari, în curia
comunelor rurale şi orăşeneşti, întreaga administraţie a Bucovinei încăpând în
mâinile ucrainenilor651.
Acceptarea acestei împărţiri diecezane ar duce implicit la ruperea
teritoriului românesc al Bucovinei în două: „una curat ruteană, cealaltă nu
românească ci o amestecătură de diferite naţionalităţi. Căci rutenii precum am
zis, vor asimila uşor prin biserica naţională, minorităţile româneşti, pe când
minorităţile rutene vor rămânea aşa cum prosperează acum cu toate că au preoţi
români; cele mai importante vor fi scutite prin confesiunea greco–catolică [...].
Teritoriul rutean va reclama deci, în oficiu, introducerea limbii rutene pe când
în părţile locuite de români, limba de oficiu va trebui să rămână limba germană
ca şi până acum. S-ar putea chiar întâmpla ca teritoriul să fie anexat la cel
404
Ioan Cocuz
rutean al Galiţiei! românii ar rămâne într-un colţ al Bucovinei mutilate, o

naţionalitate menită spre nimicire deplină”652.
În plan şcolar consecinţele ar fi la fel de grave, prin pierderea unui
număr important de şcoli publice româneşti în comunele Davideni, Corceşti,
Ceahor, Cuciur Mare, Molodia, Mihalcea, Voloca, Camenca, Gemine, Călineşti
Cuparencu, Siret, Volcineţ, suburbiile Mănăstirişte, Caliceanca653.
Acceptarea principiului teritorial dorit de ucraineni în delimitarea
dieceselor ar însemna pierderea caracterului istoric românesc al bisericii
ortodoxe din Bucovina şi transformarea acestui drept strămoşesc într-unul
ONORIFIC.
În zilele de 14, 19 şi 21 aprilie 1913, cei 32 de delegaţi români ce
urmau să stabilească cu claritate punctul de vedere românesc privind chestiunea
împărţirii diecezelor, punct de vedere ce trebuia prezentat la discuţiile cu
rutenii, s-au întrunit, şi cu toate că existau două variante de abordare a
problemei (1. să se aştepte un moment mai favorabil, deoarece puterea
ucrainenilor era în scădere; 2. rezolvarea cât mai rapidă a situaţiei, chiar şi cu
unele cedări minore), s-a ajuns la o poziţie clară, tranşantă, de apărare a
bisericii ortodoxe române în Bucovina:
„1.Organizaţia bisericească să se facă pe baze strict naţionale, creându-
se o episcopie ruteană separată.
2.Delimitarea teritorială nu se poate admite deoarece ea ar înghiţi
minorităţile româneşti şi mai ales mazilimea şi răzeşimea care părăseşte pe
ruteni şi se trezeşte la o nouă viaţă românească.
3.Fondul religionar aparţine arhidiecezei româneşti dar de el tot M.S.
Împăratul trebuie să dispună. Şcolile secundare pe socoteala fondului să nu se
mai întemeieze.
4.Reşedinţa episcopiei ruteneşti nu poate fi în Cernăuţi.
5.Consistoriul român să nu mai întrebuinţeze limba ruteană şi germană.
6.La facultatea teologică se pot crea catedre rutene paralele, pentru
materiile principale”654.
Poziţia „democraţilor” lui Aurel Onciul şi Florea Lupu, în această
problemă era următoarea:
1.Toţi credincioşii aleg, după un asemenea statut ca acel pentru
alegerea dietei ţării, un Congres bisericesc în care să fie reprezentaţi lumenii (în
majoritate) şi preoţii.
2.În fruntea bisericii să steie doi episcopi, unul român şi unul rutean;
cel român să fie totodată mitropolit şi conducătorul diecezei. Fiecare episcop să
capete consistoriu propriu. În privinţa limbii, dieceza se împarte în două părţi,
pe baza catastrului naţional”655.
Într-unul din numerele din aprilie 1912 al ziarului “Bukowinaer Post”,
405
în articolul “Die Antwort der gr-or Ruthenen”, rutenii încearcă o replică

veninoasă şi evazivă la Memoriul românilor adresat Împăratului, aprobat la
mitingul din 12/25 martie 1912, în problema bisericească.
Întregul articol conţine “neadevăruri, ponegriri, încriminări şi linguşiri
transparente ce se năruie asupra noastră pentru a ne compromite şi a ne pune în
umbră drepturile istorice şi faptice ce le avem în biserica orientală”656.
Făcându-se că uită caracterul istoric românesc al bisericii ortodoxe
române din Bucovina, autorul articolului al cărui nume nu se cunoaşte, dar
inspiratorul va fi fost de bună seamă renegatul român ajuns lider rutean
Coco Wassilko, vorbeşte de “dreptul ce li se cade” şi de “forţa majoră a
faptelor”657.
“Răspunsul Rutenilor greco–orientali” este de la un capăt la altul o
insultă gravă adusă poporului român, bisericii sale naţionale, slujitorilor acestei
biserici. Atacul se îndrepta mai ales asupra mitropolitului Silvestru Morariu
Andrievici care timp de 20 de ani a respins pretenţiile nedrepte ale veneticilor
galiţieni faţă de biserica ortodoxă română, etichetându-l drept “daco–român
îndărătnic”. Nu lipsesc, bineînţeles, obişnuitele de acum acuze de iredentism,
neloialitate faţă de Coroană, de care chipurile, ar da dovadă românii”658.
În partea a doua a Replicei la “Răspunsul Rutenilor gr. orientali,
redacţia ziarului “Viaţa Nouă” prezintă, în toată goliciunea lui adevărul despre
“dreptul lor” asupra bisericii ortodoxe româneşti din Bucovina: “din poporul
blajin şi nepretenţios ce se oploşise în cei 50 de ani de după anexare, de
imboldul patriotic de a nu sluji în armată şi adus de noi să ne muncească
moşiile şi să ne argăţească, ne dă grozav coate[…]. Intrând în 1907 în cameră o
droaie zgomotoasă de galiţieni, partidul lor din Bucovina azvârle traista (subl.
n. I.C.)[…]se răstesc obraznic declarând răzvedit că stăpânirea în ţară trebuie să
li se dea lor, autohtonilor. Lucru ce nu merge, dacă nu vor fi mai întâi alungaţi
afară românii din fortăreaţa unde se ţin, din biserică (subl.n.I.C.). “Die Lage
der gr. or. Ruth”, biblia lor, e o galerie de invective şi de pângăriri ale realităţii,
întrecută nu în bogăţie ci numai calitativ de plăsmuirile din memoriul ce s-a
predat în 99 lui Nicodim Milos”659.
Culmea minciunii şi sfruntării adevărului istoric a dovedit-o Coco
Wassilko în discursul de 1 martie 1900 din Parlamentul Imperial, când a
susţinut că “Bucovina este pământ slav şi slav trebuie să rămână[…]. Legenda
ridicolă că acest petec a fost slav şi că l-am uzurpat, trăieşte şi acum în Vest”
(subl.n.I.C.)660.
Partidul Naţional Român răspundea acestor pretenţii, făcând, în acelaşi
timp, un portret al politicienilor ruteni: “Drepturile istorice - pe care doară se
clădeşte edificiul statului – pentru ei nu există, căci nu le au; deci nu le respectă
nici la alt popor. “Cucerire” e lozinca lor, cucerire cu orice preţ, cu plângeri
406
Ioan Cocuz
false, terorisări ş.a.”661.

Trecând peste hotărârea românilor din Bucovina şi fără a încunoştiinţa
capii bisericii greco–ortodoxe, care era biserică naţională românească,
autorităţile de la Viena îl numesc pe ucraineanul Artemon Manastyrski,
arhimandrit consistorial: „ni s-a dat cea mai grea lovitură şi s-a încălcat un
drept sfânt pe care moşii şi strămoşii ni l-au apărat şi păstrat cu multe jertfe de
sânge. Ni s-a răpit cel mai scump odor, ni se jigneşte demnitatea şi cinstea
noastră naţională şi se nesocoteşte colea, cu atâta cinism voinţa unui neam
întreg de către duşmanii noştri de moarte şi de către vânzătorii vânduţi ai
poporului nostru. O crimă după alta se face pe seama naţiei româneşti şi orice
strigăt de durere şi orice glas care cere dreptate, e nesocotit şi înnăbuşit”662.
În aceste condiţii, preoţii români din Bucovina s-au întrunit în ziua de
19 septembrie (2 octombrie) 1913, la Cernăuţi şi au votat, unanim, următoarea
moţiune:
„I.Ţinând seama de graţia ce biserica ort.or din Bucovina a aflat
totdeauna la glorioasa dinastie, aduc Majestăţii Sale prea graţiosul lor Împărat,
reînnoite omagii de cea mai devotată supunere şi neţărmurită ascultare.
II.Constată cu adâncă mâhnire sufletească că decretarea consilierului
consistorial Artemon Manastyrski ca arhimandrit de scaun a urmat fără de
consimţirea, ba chiar contra capului lor bisericesc.
III.Află în această procedură o violare gravă a drepturilor
constituţionale ale bisericii lor, drept măritoare şi examinând cu temeinicie
împrejurările care au făcut cu putinţă acest act, s-au încredinţat că Majestatea
Sa a binevoit a dispune decretarea de mai sus în urma unui raport inexact,
făurit cu rea intenţie din partea miniştrilor săi.
IV.Convinşi fiind de numirea aceasta care stă în vădită contrazicere cu
drepturile constituţionale ale bisericii noastre, n-ar fi urmat dacă ar fi fost
cunoscută adevărata stare a lucrurilor, protestează cu toată tăria în contra ei şi
declară, prin urmare, că nu-l pot privi pe noul arhimandrit de scaun cu drept în
funcţiune ce i s-a încredinţat şi că nici nu-l vor recunoaşte în această demnitate.
V.Iau cu multă satisfacţie, la cunoştinţă ţinuta vrednică şi hotărâtă ce o
demonstrează Excelenţa Sa I.P.S. Mitropolitul dr.Vladimir de Repta faţă de
violarea drepturilor inalienabile ce i se cuvin ca cap al bisericii lor şi
încredinţându-l de cea mai neţărmurită admirare şi veneraţiune, îi jură credinţă
şi ascultare în lupta dreaptă ce o poartă pentru respectarea bisericii ai cărei
slujitor sunt.
VI.Având în vedere că stările din arhidieceza noastră, prin faptul
numirii consilierului rutean Manastyrski ca arhimandrit de scaun, au devenit
pentru noi, preoţii şi poporul român, care suntem singurii purtători ai tradiţiei
vechi a acestei arhidieceze, de-a dreptul insuportabile, ne îndreptăm în interesul
407
unei paşnice dezvoltări a bisericii noastre, atât către Excelenţa Sa I.P.S.

Mitropolit, cât şi către deputaţii români din senatul imperial şi din dieta ţării cu
insistenta rugare ca să grăbească din toate puterile la prea înaltul tron
împărătesc, rezolvarea favorabilă a petiţiilor românilor bucovineni înaintate în
afacerea demiterii rutenilor gr. or. din arhidieceza noastră prin marile adunări
ale poporului român din 1911 şi 1912663.
Delegaţii români aleşi în Adunarea Naţională din 10 februarie 1913,
pentru reglementarea chestiunii bisericeşti şi reprezentanţii patronilor
bisericeşti greco–ortodocşi români, întruniţi în ziua de 15 octombrie 1913,
pentru a-şi preciza atitudinea lor faţă de noua situaţie creată prin recentele
numiri în ierarhia bisericească, au votat, cu unanimitate, următoarea moţiune:
„1.Constatând cu adâncă mâhnire că propunerile făcute de guvernul
central pentru ocuparea postului de arhimandrit consistorial au urmat fără
consimţământul capului bisericesc şi că acelaşi guvern a introdus două posturi
de arhimandriţi consistoriali, ceea ce este contra organizaţiunii bisericii,
protestează cu toată energia contra acestui procedeu care, involvă o încălcare a
drepturilor istorice şi o vădită vătămare a celor mai vitale interese naţionale şi
bisericeşti ale românilor bucovineni.
2.Adunarea împărtăşeşte deplina convingere că pe urma numirii
consilierului consistorial Artemon Manastyrski în arhimandrit consistorial s-a
creat în biserica gr. or. a Bucovinei o situaţie din cele mai grele care face cu
neputinţă ca pe viitor, amândouă naţiunile să trăiască în pacinică înţelegere în
aceeaşi biserică.
3.Considerând că păstrarea neştirbită a sentimentului religios cât şi
asigurarea liberei mărturisiri a credinţei, sunt temeliile de căpetenie ale
existenţei popoarelor şi statelor, delegaţii naţionali, împreună cu reprezentanţii
patronilor bisericeşti gr. or. români, cer cu toată stăruinţa, ca guvernul M.Sale
să îndrumeze şi să înfăptuiască fără întârziere regularea desăvârşită a chestiei
bisericeşti prin separarea elementului rutean din arhidieceza gr. or. a Bucovinei,
care după originea şi firea ei a fost şi trebuie să rămână naţională; separarea
elementului rutean va putea urma numai prin libera opţiune a credincioşilor pe
temeiul unui catastru naţional, întemeindu-se pentru rutenii gr. or. din
Bucovina, o deosebită episcopie.
4.Delegaţii români împreună cu reprezentanţii patronilor bisericeşti
resping cu dispreţul cuvenit, suspicionările absurde pe care preoţimea ruteană
întrunită în adunarea din 10 octombrie 1913, le-a cuprins cu neţărmurită
îngâmfare în rezoluţiunile îndreptate în contra unui partid român şi a unei părţi
a preoţimei române şi adresează totodată conducătorilor ruteni rugămintea
stăruitoare ca ei, în interesul bineînţeles al patriei comune, să pună stavilă
poftei lor nesăţioase de cucerire şi să facă capăt necontenitelor provocaţiuni; iar
408
Ioan Cocuz
faţă de numitele învinovăţiri tendenţioase constată adunarea, că din rândul

poporului român nu s-a ridicat niciodată spioni pentru o putere străină sau
trădători de patrie.
5.Adunarea exprimă Excelenţei Sale I.P.S. Arhiepiscop şi Mitropolit
dr. Vladimir de Repta sentimentele lor de adâncă stimă şi veneraţiune şi-l
asigură de încrederea, dragostea şi supunerea lor fiască.
6.În sfârşit, faţă de afirmaţiile răutăcioase şi tendenţioase, răspândite de
organele de publicitate rutene, care sfidând adevărul istoric se încumetă de a
contesta originea şi caracterul românesc al vechilor aşezăminte bisericeşti din
Bucovina, adunarea constată, că până în ziua de astăzi, pe pământul ţării
noastre şi al Moldovei, nu s-a putu afla nici o singură mărturie istorică în
limba ruteană şi nici o singură biserică sau mănăstire ctitorită de ruteni, pe
când ctitorii româneşti se găsesc răspândite până adânc în Galiţia”664.
Românii bucovineni trimit guvernului central de la Viena, primului
ministru Karl Stürgch Memoriul Românilor greco-orientali privitor la chestia
bisericească din Bucovina665.
Excelenţă !
În urma atacurilor tot mai îndrăzneţe ale Rutenilor contra
Românilor şi bisericii lor străvechi şi prin numirea contrară propunerii
mitropolitului a unui Rutean ca arhimandrit consistorial, chestia
bisericească din Bucovina a intrat într-o fază, care impune înaltului
guvern datoria de a nu mai alimenta prin paliative luptele bisericeşti şi
naţionale, din ce în ce tot mai violente dintre Români şi Ruteni, şi de va da
chestiunii bisericeşti o soluţiune definitivă şi trainică, cerută şi de
interesele păcii naţionale şi bisericeşti ale celor două neamuri, dar cerută şi
de pacea ţării.
Care trebuie să fie soluţia, noi Românii gr.-or. (greco-orientali) ne-
am permis a spune şi M.Sale prea graţiosului nostru Împărat în petiţiile
dela 4/17 Iulie 1911 şi 12/25 Martie 1912, care au pornit din convingerea că
numai împărţirea naţională a arhidiecezei şi crearea unei episcopii ruteneşti
independente pot să oprească luptele naţionale şi să restabilească pacea
între Români şi Ruteni.
CONSIDERAŢIUNI ISTORICE. Bucovina a fost odată parte
integrantă din principatul român al Moldovei. Elementul intemeetor şi
susţinător al statului naţional erau Românii (Moldovenii) şi ca parte dintr-un
stat român, partea cea mai nordică a voevodatului Moldovei se alipi, în
urma tratatului dela 7 Maiu 1775, către glorioasa casă împărătească a
Austriei şi capătă, subt stăpânirea austriacă, numele de Bucovina.
Aminititul tratat garantă ţării de curând câştigate status-quo-ul
său; şi ea fu supusă de la început administraţiei militare. Întâiul
409
guvernator militar a fost generalul Splény de Mihaldy, care făcu un

recensământ chiar la sfârşitul anului 1775 şi comunică consiliului de
războiu de la Viena rezultatele lui.. Este caracteristic că acel întâiu
recensământ, făcut imediat după încorporarea Bucovinei, nu pomeneşte
nimic despre Ruteni, ci numai despre Moldoveni găsiţi în ţară, amintind şi de
puţini Armeni, Ovrei şi Ţigani cari locuiau aici. De aceea trebue să se admită
cu siguranţă că în timpul ocupării Bucovinei în ţară nu se aflau ruteni sau
că numărul lor era atât de mic încât generalul Spleny, care era un bărbat
scrupulos nici nu a ţinut cu cale să-i mai pomenească. În tot cazul în toate
dispoziţiunile lui administrative şi în toate rapoartele lui el vorbeşte numai
despre naţiunea moldovenească; iar publicaţiunile administrative ale lui ca
şi ale succesorului său, Generalului Enzenberg (1778-1876), erau redactate
numai în limba moldovenescă (română) şi nemţească.
Marea împărăteasă Maria Theresia porunceşte, prin autograful
imperial din 27 August 1877, ca jurământul de credinţă să se depună în
1/12 Octombre. Şi acel autograf fu primit de generalul Spleny numai în
limba românească.
Cu decretul din 28 Octomvrie 1786 al cancelariei curţii se porunci
ca pentru Bucovina legile să fie traduse din limba germană în cea
moldovenească (românească).
În special prevăzătorul împărat Iosif II s-a îngrijit foarte mult să
câştige pentru domnia austriacă şi inimile noilor supuşi; şi de aceea, prin
decretul împărătesc din 29 Aprilie 1786 (No. 2484), a întemeiat fondul
religionar greco-oriental, compus din moşiile mănăstireşti române care se
găsiau în ţară, şi care, precum reese din documentele tabulei cernăuţene şi
din arhivele imperiale-regale ale moşiilor fondului, fuseseră dăruite de
voevozi şi boieri moldoveni. Tot iniţiativei acestui mare împărat i se
datoreşte legea publicată pentru Bucovina sub titlul <<Geistlicher
Regulierungsplan>>: Plan de organizare bisericească. Din acestea rezultă
că moşiile mănăstireşti, fiind dăruite numai de Români, fondul alcătuit din
ele, deşi a primit numai numirea confesională “greco-oriental”, este totuşi
numai avere românească.
În acel timp întemeetorului imperial nu-i păru de loc necesar să-l
numească fond moldovenesc sau românesc, deoarece atunci în ţară nu
exista decât o singură naţiune greco-orientală şi anume cea moldovenească.
Că împăratul Iosif II era condus de această idee, singura idee corectă,
reiese neîndoios din pomenitul plan de organizare creat de el, deoarece în
capitolul V al acestei legi împăratul porunceşte expres:
<<§ 2. Cele două şcoale normale înfiinţate în Cernăuţi şi Suceava
cu limba germană şi moldovenească, vor servi de model tuturor celorlalte
410
Ioan Cocuz
şcoale din district.

<<§ 3. Celelalte şase şcoale districtuale sau naţionale cu limba
moldovenească trebuie privite ca şcoale capitale şi, după ce trei din ele sau
întemeiat cu bun succes în Cernăuţi, Sirete şi Suceava, celelalte trei şcoli
districtuale din Zastavna, Câmpulungul Moldovenesc şi Văşcăuţi trebuie să
se ridice în cel mai scurt timp.
<<§ 5. (aminteşte) catehismul alcătuit la anul 1774 de sinodul
greco-oriental, cartea de cetire şi aritmetică, din care cărţi în Bucovina se
află exemplarele necesare în limba germană şi moldovenească.
<<§ 8. Pentru fiecare învăţător normal, dacă şcoalele vor creşte
mai tare, se va aproba câte un ajutor, cunoscător al limbei germane şi
moldoveneşti şi, întru cât se poate, recrutat dintotdeauna din naţionali.
<<§ 18. În aceste şcoale normale, districtuale şi triviale întemeiate
sau care se vor mai întemeia, învăţământul se va preda numai în limba
germană şi moldovenească.
Din aceste hotărâri împărăteşti trebue să conchidem cu necesitate
stringentă că împăratul Iosif II, care călătorise în anul 1783 prin
Bucovina, a cunoscut şi recunoscut ca naţiune principală a ţărei numai pe
Români; către ei se îndreaptă bunătatea lui şi numai pentru ei intemeia
şcoale cu limba moldovenească, în care trebuia să propună şi să se înveţe
în limba germană; ba în § 19 el porunceşte şi introducerea limbei latineşti
şi greceşti; dar de-o limbă rutenească nu se vorbeşte nicăiri. Şi într-o decizie
a consiliului de răsboiu al curţii din anul 1783 se afirmă necesitatea <<că
aceia care se vor aşeza ca învăţători în Bucovina să cunoască, pe lângă
limba germană şi latină, limba ţării, adică limba românească (Arhiva
ministerului de culte şi instrucţie din Viena No. 14/1783, fascicolul
18.Bucovina).
Dar după pilda împăratului Iosif II şi a consiliului de războiu, care
recunoşteau şi ocrotiau caracterul românesc al ţării şi al poporului,
procedară şi autorităţile ţării ale căror ordinaţiuni, precum dovedesc
arhivele ţării, se tipăriră până târziu după anul 1850 în limba germană şi
românească.
Extraordinar de caracteristică şi cu deosebire preţioasă pentru
judecarea caracterului românesc al ţării este decizia din 18/30 Septembre
1848, No.161, redactată în limba românească de episcopul de atunci-
născut, precum se pretinde, din părinţi ruteni-Eugeniu Hacman, care
înlătură limba latină întrebuinţată până atunci ca limbă de propunere, în
institutul teologic şi introdusă în locul ei limba română ca limbă a ţării:
<<limba patriei>>, lingua patriae. Tot episcopul Hacman propuse, în 17
Septembre 1837, guvernului galiţian să deschidă trei şcoale capitale,
411
treizeci de şcoale triviale şi câte o şcoală de fiecare parohie şi ca în toate

şcoalele acestea să se numească învăţători cunoscători deplini ai limbii
moldoveneşti şi de religie greco-neunită. (Vezi preaînaltul raport al comisiei
aulice de studii, din 23 martie 1844, în ministerul cultelor şi instrucţiei din
Viena, No. 4189/1156 din 1844, fascicula 18 A. Galiţia).
Aşa dar chiar episcopul Hacman, pe care Rutenii îl reclamă ca al
lor şi îl dau drept rutean, a recunoscut ca limbă a patriei numai limba
română !
Ca dovadă elocventă pentru caracterul românesc al Bucovinei se
poate cita în sfârşit prea înalta diplomă a Majestăţii Sale Împăratului
Francisc Iosif I, dată din Viena, 9 Decemvrie 1862, prin care ducatului
Bucovinei i se acordă o proprie marcă.
Din aceste fapte istorice uşor de controlat înaltul guvern va fi în
stare să-şi facă o icoană limpede despre stările iniţiale din Bucovina şi
despre drepturile poporului de baştină, adică ale Românilor, pentrucă pe
temeiul lor să poată aprecia în mod corespunzător pretenţiunile lor pe
teren bisericesc şi naţional.
RUTENII. În cursul vremii apăru în Bucovina şi al doilea neam,
Rutenii, cari în prezent poartă cu Românii cea mai violentă luptă atât pe
teren bisericesc cât şi pe cel naţional şi prin toate mijloacele caută să
scoaţă pe Români din toate poziţiile lor strămoşeşti, cerând pentru acest
scop şi sprijinul guvernului imperial-regesc.
Mai sus am arătat ce rezultat a dat, privitor la Ruteni, întâiul
recensământ din anul 1775 al Bucovinei şi că generalul Spleny nici nu
pomenia de ei. Dar cu timpul începu admigrarea Rutenilor din Galiţia
vecină şi luă astfel de dimensiuni încât în anul 1779, aşa dar numai patru
ani după ocuparea Bucovinei, guvernatorul ei militar Enzenberg constată
în ţară 14.141 de fugari galiţieni, care toţi profesau credinţa greco-catolică
(unită). (Vezi raportul comandamentului general al Galiţiei din 12
Ianuarie 1779. Originalul în arhiva de războiu. Sign. 1799-14-51).
Aceste ştiri avură drept urmare o intervenţie a nunţiului papal din
Viena, care scrie în 9 Martie 1780 consiliului de războiu despre emigrarea
supuşilor greco-uniţi (Rutenii !) din Galiţia spre Bucovina, atrage atenţia
asupra trecerii lor la schismă (credinţa greco-orientală) şi se cere să se ia
măsuri de prevenire. (Vezi indexul cancelariei de stat No.1968 din 1780).
Dar imigrarea Rutenilor din Galiţia nu s-a putut opri, neîncetat ei
intrară în ţară în cete tot mai numeroase; şi imigrarea aceasta continuă şi
astăzi.
La început cauzele suficiente ale imigrării au fost posibilităţile de
câştig mai bun şi densitatea mică a populaţiunei ţării; dar mai ales
412
Ioan Cocuz
împrejurarea că mulţi ani Bucovina a fost un cerc administrativ al Galiţiei

şi că până la 1830 în Bucovina recrutarea militară a fost interzisă din
consideraţia de a nu se introduce inovaţii principale în ţara abia anexată şi
de a câştiga ţărănimea cât mai temeinic pentru noua stăpânire. Deci cine
nu voia să facă serviciul militar în Galiţia n-avea decât să vie şi să se aşeze
în Bucovina.
Astfel populaţia rutenească a Bucovinei crescu mereu; astfel partea
nordică, vecină cu Galiţia şi toată mica nobilime românească aşezată în
acea parte (mazili şi răzeşi) se ruteniză; astfel în cete izolate potopul
rutean pătrunse chiar şi mai adânc în ţară şi, după recensământul din
urmă din 1910, ajunse la 305.101 de Ruteni (greco-orientali şi greco-
catolici) faţă de 273.254 Români.
De aceea, când conducătorii Rutenilor bucovineni se plâng de zeci
de ani de asuprirea şi romanizarea poporului rutean, ei lovesc în faţă
adversarul; căci, dacă în realitate Rutenii ar fi fost, cum în contra
convingerii lor intime afirmă conducătorii ruteni, asupriţi şi romanizaţi,
numărul lor ar mai fi crescut neîntrerupt şi ar fi putut întrece pe al
Românilor ? Acest unic fapt desminte plângerile neîntemeiate şi
tendenţioase ale politicianilor ruteni din Bucovina. Şi tocmai contrarul este
adevărat: Românii sunt rutenizaţi; pe Români încearcă Rutenii să-i scoaţă
din propria lor casă, deoarece este fapt că Rutenii greco-orientali sunt
susţinuţi din fondul religionar, românesc prin origine şi istorie; asemenea
fapt este că prin numirea fără de ştirea mitropolitului, a unui Rutean ca
arhimandrit consistorial, Rutenii au făcut penultimul pas spre cel mai
înalt loc din biserică, adecă spre scaunul mitropolitan. Însă biserica este
cel din urmă scut al Românilor Bucovineni; pentru acest scut ei vor lupta
până la cea din urmă răsuflare; acest scut nu-l pot pierde, decât numai
dacă guvernul i. r., desconsiderând şi dreptul şi istoria, le-ar da Rutenilor
ajutor. Pentru a împiedica aceasta s-a scris memoriul de faţă, care este un
strigăt după ajutor al Românilor Bucovineni.
NUMĂRUL ROMÂNILOR ŞI RUTENILOR ÎN BISERICA
GRECO-ORIENTALĂ A BUCOVINEI. Numărul general al Rutenilor
diferă mult de numărul Rutenilor cari se ţin de biserica greco-orientală,
deoarece în acel număr sunt cuprinşi şi Rutenii catolici, şi Lipovenii.
Ultimul recensământ, care, zis în treacăt, a fost din oficiu bine
<<corectat>> în defavorul Românilor, dă ca număr al credincioşilor greco-
orientali din Bucovina 547.603 suflete. Dacă din cifra aceasta scoatem
numărul Românilor: 273.254, rămân 274.349 de Ruteni greco-orientali,
astfel că, în ciuda amintitei <<corectări>> a rezultatelor statistice,
Românii şi Rutenii îşi ţin echilibrul. Dar dacă se ţine seama de
413
<<corectarea>> amintită şi dacă se iea în considerare că multele mii de

mazili şi răzeşi înscrişi ca Ruteni ţin, totuşi, la naţionalitatea lor
românească, atunci cu uşurinţă obţinem rezultatul că numărul
credincioşilor greco-orientali şi români întrece încă mult pe al
credincioşilor greco-orientali şi ruteni.
În capitala Cernăuţi recensământul constată, după limba de
vorbire, 13.450 Români şi 15.254 Ruteni. Dar printre cei din urmă se
găsesc 9.588 Ruteni greco-catolici; deci faţă cu cei 13.440 de Români
greco-orientali rămân numai 5.666 Ruteni greco-orientali. Şi cu toate că
numeric ei sunt mai mulţi decât încă odată atâţia, totuşi Românii au
îngăduit ca în catedrala greco-orientală din Cernăuţi să se ţină în
ruteneşte o jumătate de liturgii şi predice. Aceasta este în catedrală
adevărata faţă a aşazisei asupriri şi romanizări !
CARACTERUL ISTORIC ROMÂNESC AL BISERICII GRECO-
ORIENTALE. Episcopia bucovineană găsită de casa austriacă, la
ocuparea părţii de Nord a principatului Moldovei, a fost întemeiată de
voevodul moldovenesc Alexandru cel Bun (1400-1432) la începutul
veacului XV, în oraşul Rădăuţi; apoi supt stăpânirea austriacă, a fost
mutată la Cernăuţi (12 Septembre 1781) şi ridicată în 1873 la rangul de
arhiepiscopie.
Precum, la despărţirea de principatul moldovenesc şi la
încorporarea ei către Austria, românesc a fost întreg caracterul ţării, tot
românesc a fost şi caracterul episcopiei moştenite şi al tuturor bisericilor
din Bucovina.
La 10 Februar 1782, când episcopul din Rădăuţi, Dosofteiu
Herescu a fost sărbătoreşte instalat în Cernăuţi ca episcop exempt al
Bucovinei, cu reşedinţa în Cernăuţi, guvernatorul de atunci, generalul
Enzenberg, a săvârşit instalarea în limba românească, iar el însuş,
generalul, a ţinut cuvântarea sa oficială tot în limba românească.
Caracterul românesc al bisericii reiese neîndoios şi din citatul plan
de organizare bisericească al împăratului Iosif II, în care nu se vorbeşte
decât numai despre limba moldovenească. Aşa dăinui el până la 1850,
când numărul Rutenilor se înmulţise în modul arătat mai sus şi Românii
fură siliţi să facă în biserică concesiuni din ce în ce tot mai mari. Dar
concesiunile nu împiedicară persistenţa caracterului românesc. Şi dacă
astăzi Rutenii citează inscripţiile slave din bisericile şi mănăstirile în fiinţă
la ocuparea Bucovinei şi vechi de mai multe veacuri, pentru a deduce de
aici că biserica greco-orientală a Bucovinei nu ar fi avut caracter
românesc, ci rutenesc, aceasta constituie numai o desfigurare conştientă a
adevărului sau o crasă necunoştinţă a istoriei. De bună seamă inscripţiile
414
Ioan Cocuz
de pe aceste venerabile biserici şi morminte etc. au fost şi rămaseră slave,

dar nu ruteneşti. Anume, ele sunt redactate în limba slavă-bisericească,
medio-bulgară. Dar această limbă slavă-bisericească se deosebeşte de
idiomul rutean tot atât cât se deosebesc toate celelalte limbi slave de acelaş
idiom.
Este un fapt istoric că Românii locuitori la Nordul Dunării nu au
împrumutat dela Slavii de Nord nimic privitor la biserică şi stat. Altul este
însă raportul Românilor cu Slavii de Sud. Anume: În ţările din Sudul
Dunării, în Bulgaria, limba liturgică obişnuită până atunci a fost scoasă pe
la sfârşitul veacului IX şi în cursul veacului X-de ucenicii apostolilor slavi
Ciril şi Metodiu şi în locul ei introduse limba bulgară-slavă. Introducerea
ei nu rămase fără efect asupra Românilor locuitori la Sudul Dunării, nici
înainte şi mai ales nici după întemeierea imperiului româno-bulgar,
deoarece Românii imitară pe vecinii lor bulgari, cari erau de aceiaş religie.
Şi ei eliminară limba latină şi primiră pe cea bulgară-slavă în biserica lor,
în liturgie şi în cărţile bisericeşti. De acolo introducerea ei s-a propagat şi
la Românii din Nordul Dunării; şi ei introduseră limba slavă-bulgară în
biserică, în inscripţii şi în documente şi anume chiar şi după întemeierea
voevodatelor româneşti independente ale Moldovei şi Munteniei, până
când veacul XVI şi la începutul veacului XVII Românii începură să
tipărească cărţile lor bisericeşti în limba română, eliminând treptat limba
bulgară-slavă din biserică, inscripţii şi documente de stat.
Odată s-a întrebuinţat în cele mai multe state civilizate ale Europei
limba latină ca limbă oficială şi în documente; ea se întrebuinţează şi
astăzi în biserica catolică: dar din aceste fapte nu se pot trage concluzii
privitoare la popoare şi la instituţiile lor. Tot acesta fu şi rostul vechei
limbi bulgaro-slave în Moldova, din care Bucovina a făcut parte odată.
Poporul român nu pricepea această limbă, cum nici popoarele catolice nu
pricep limba latină.
Cu acestă limbă bulgară-slavă, întrebuinţată în trecut de Români,
Rutenii nu au nici un raport istoric, din contră, fapt este că până astăzi în
toată Moldova şi în toată Bucovina nu s-a găsit nici un singur document
istoric în limba rutenească şi că istoria nu a dovedit nici o ctitorie
rutenească de mănăstiri ori biserici. Afirmaţiile contrare se pot face numai
faţă de analfabeţi în ştiinţa istorică.
Recunoscând caracterul istoric-românesc al episcopiei, mai apoi al
arhiepiscopiei greco-orientale din Bucovina, până astăzi totdeauna guvernul
i.r. al Austriei a numit Români ca arhimandriţi consistoriali şi ca episcopi
sau arhiepiscopi. Şi dacă Rutenii opun afirmaţia că episcopul Eugenie
Hacman a fost rutean, noi trebuie să observăm că acest episcop nu s-a
415
purtat ca rutean; că şi el a recunoscut caracterul românesc al ţării şi al

bisericii; şi că, precum însuşi zise, el a introdus <<limba patriei>>, adică
limba românească, ca unică limbă de propunere în institutul teologic
greco-oriental; şi el a cerut pentru şcolile propuse de el limba
moldovenească.
Românii din Bucovina luptă pentru păstrarea acestui caracter
românesc al episcopiei sau arhiepiscopiei bucovinene, care este un rezultat
al istoriei lor, recunoscut limpede şi neîndoios chiar de împăratul Iosif II.
Românii nu râvnesc la nimic străin, ci numai la păstrarea intactă a propriei
lor biserici strămoşeşti, a limbei lor în această biserică şi ale venerabilelor lor
drepturi în propriul pământ.
LUPTA ACTUALĂ A ROMÂNILOR CU RUTENI PE TEREN
BISERICESC. Dar la ce râvnesc rutenii? Ei voesc să ne isgonească din
biserica noastră străbună; ei voesc să pună mâinile chiar şi pe supremul
post al bisericei noastre. Sprijinindu-se pe admigrarea Rutenilor din
Galiţia, cari în cursul vremii adaose mereu numărul lor; întemeindu-se pe
împrejurarea că mulţi Ruteni greco-catolici, imigraţi din Galiţia în
Bucovina, au trecut la credinţa greco-orientală, sporind astfel numărul
Rutenilor greco-orientali – împrejurarea dovedită şi prin amintita
plângere a nunţiului papal din 1780; astăzi Rutenii cer dela guvern un
premiu pentrucă şi-au părăsit patria galiţiană şi religia catolică, un
premiu de dat pe socoteala Românilor; iar guvernul imperial-regal s-a
grăbit să dea un acont din premiu, numind de curând pe un Rutean în
postul de arhimandrit consistorial.
Pentru a-şi împlini scopurile lor Rutenii de mulţi ani au început
războiul cu Românii; purtându-l cu lăcomie sporită nu s-au sfiit de nici un
mijloc, ca să-i calomnieze pe Români, să-i bănuească, să-i denunţe
guvernului ca romanizatori şi să le amărască convieţuirea în aceeaşi
biserică. Sgomotoasele demonstraţiuni ruteneşti, conduse în faţa palatului
arhiepiscopal de politicianii ruteni, au produs sensaţie penibilă; iar în 4
octombrie a.c., pe când în biserica catedrală se cânta imnul împărătesc,
Rutenii au provocat un scandal care a impresionat dureros pe credincioşi.
Gazetele germane şi rutene, care sunt bine plătite pentru ca să stea în
slujba Rutenilor, grămădesc cele mai neadevărate acuzări în contra
Românilor. Tot în ele deputaţii ruteni debutează cu cele mai absurde
platitudini şi falşificări ale faptelor istorice. Şi astfel lupta continuă
neîntrerupt; pacea în biserică este turburată şi convieţuirea celor două
popoare în aceeaşi biserică a devenit cu neputinţă.
Se pare însă că dela un timp şi Rutenii au înţeles că pe teren
bisericesc este greu să lupte împotriva drepturilor naţionale-istorice ale
416
Ioan Cocuz
Românilor; şi de aceea, în anul 1905, au convocat o adunare a poporului,

iar în 1906 au înaintat Majestăţii Sale Împăratului o petiţie prin care
cereau înfiinţarea unei proprii episcopii greco-orientale, ruteneşti. Faţă de
această acţiune Românii avură o atitudine pasivă. Dar îndată ce
conducătorii ruteni au agitat şi mai departe lupta pe teren bisericesc şi
îndată ce lupta a luat proporţii neînfrânate, Românii, cari se ţinuseră
constant şi cari se ţin încă în defensivă, au înţeles că traiu pacinic cu
Rutenii, în aceeaşi biserică, nu mai este cu putinţă şi, ţinând două adunări
cercetate de enorme masse populare, strânse în 4/17 Iulie 1911 şi 12/25
martie 1912, au consimţit la despărţirea diecezei cerute de Ruteni şi au
supus Majestăţii Sale împăratului o petiţie iscălită de 46.136 de credincioşi,
rugând ca <<Majestatea Sa i. şi r. apostolică să se îndure prea graţios a
păstra pentru toate timpurile caracterul românesc al strămoşeştii
arhiepiscopii greco-orientale; iar pentru credincioşii greco-orientali de
naţionalitate ruteană să aibă graţia prea înaltă de a întemeia o epriscopie
ruteană greco-orientală; şi să dea, ca şi până acum, unui Român greco-
oriental postul vacant de arhimandrit consistorial şi general>>.
TRATĂRI DIRECTE CU RUTENII. Deoarece aceste petiţii nu au
fost urmate de nici o preaînaltă decizie, dela începutul anului curent
Românii şi Rutenii au tratat direct având scopul de a găsi drumul spre o
regulare a chestiunii bisericeşti greco-orientale din Bucovina. Cu acest
gând adunarea poporului român din toată ţara, convocată la 10 Februar
1913, alese pe delegaţii români, în timp ce o adunare a Rutenilor numea pe
delegaţii lor. Amândouă delegaţiile se întruniră la 1 Martie 1913 şi se
înţeleseră ca Rutenii să-şi formeze întâiu înscris dorinţele privitoare la
biserică şi să le comunice Românilor. Românii răspunseră tot înscris,
împărtăşind vederile lor relative la împărţirea diecezei şi motivându-le.
Rutenii primiră numai următoarele propuneri româneşti:
“Biserica greco-orientală a Bucovinei se împarte în două dieceze
independente şi anume: un arhiepiscopat român şi un episcopat rutean.
Demnitarului român i se va da titlul şi demnitatea de arhiepiscop al
arhiepiscopiei româneşti a Bucovinei şi mitropolit al Bucovinei şi Dalmaţiei.
Demnitarului rutean i se va da titlul şi demnitatea de episcop al
episcopiei rutene din Bucovina; şi el va fi supus arhiepiscopului român
numai într-atât întrucât sunt supuşi, ca urmare a raportului lor către
mitropolie, episcopii greco-orientali din Dalmaţia”.
Până la acest rezultat ajunseră tratările directe dintre cele două
naţiuni, când ele fură oprite în loc de subita intervenire a guvernului central
şi anume prin numirea neaşteptată a unui Rutean ca arhimandrit
consitorial şi încă a unui al doilea arhimandrit. Procedura aceasta a
417
guvernului central a fost pentru Români surprinzătoare şi dureroasă,

deoarece acelaş guvern asigurase pe deputaţii români din parlament că,
atât timp cât vor ţine tratările cu Rutenii, guvernul nu va da numirii de
arhimandrit nici o soluţie fără să fi ascultat şi părerea deputaţilor români
din parlament. Dar guvernul i. r. nu a mai cerut şi părerea lor şi pentru
aceasta a aruncat o îndoielnică lumină asupra raportului dintre delegaţia
naţională, alegători şi deputaţi români, cari comunicaseră Românilor
făgăduiala amintită a guvernului. Şi de aceea este uşor de înţeles pentru ce
alegătorii au propus deputaţilor să chibzuiască ideea de a lua faţă de
guvernul i. r. atitudine de opozanţi.
Amintita numire a doi arhimandriţi consistoriali implică o călcare
directă a organizărei actuale a bisericii greco-orientale din Bucovina şi a
regulamentului consistorial, care a fost aprobat de M.S. Împăratul la 2
Februar 1869 şi care hotărăşte prin §3 un singur post de arhimandrit
consistorial.
Dar călcarea constituţiei consistoriului a mers şi mai departe:
Împotriva prescripţiei exprese din §18 care vorbeşte despre agendele
rezervate deciziei personale a mitropolitului şi cuprinde între ele şi
propunerile pentru numiri, la numirea lui Artemon Manastyrski ca
arhimandrit, consimţământul arhiepiscopului nu s-a cerut; ba mitropolitul
nu a fost întrebat nici de cualificaţia candidatului, de curiculum vitae, iar
numirea s-a făcut fără colaborarea bisericii şi împotriva autonomiei ei
garantate prin constituţia statului.
Astăzi la orice autoritate, fiind nevoie de numirea vreunui
funcţionar, chiar din clasa cea mai de jos, se cere întâiu părerea şefului
despre cualificaţia petiţionarului; dar în cazul de faţă, fiind vorba de
numirea unui înalt demnitar bisericesc, guvernul i. r. a trecut peste toate
normele şi, lucrând în contra regulamentului consistorial dela 2 Februarie
1869, a creat mai întâiu din propria omnipotenţă al doilea post de
arhimandrit consistorial şi numai după aceea a manifestat intenţia de a
justifica numirea ulterior, prin modificarea actualului regulament
consistorial.
Această procedare a guvernului i. r. este unică în biserica noastră.
Ea trebuia să deştepte nemulţumiri adânci şi supărare în toate păturile
credincioşilor greco-orientali români, despre care guvernul i. r. s-au şi
încredinţat în protestele ce i-au sosit din partea întregii preoţimi
româneşti, a patronilor, bisericilor şi a delegaţilor aleşi din credincioşii
români. Numirea unui Rutean ca arhimandrit consistorial trebuia să
umple de mare nelinişte toată populaţia românească a Bucovinei, deoarece
aceasta are drept să se teamă că numirea însemnează intenţia de a
418
Ioan Cocuz
primejdui caracterul românesc al strămoşeştii arhiepiscopii greco-orientale şi

că guvernului i. r. urmăreşte scopuri cari au manierea să creieze un
prejudiciu pentru viitoarea ocupare a scaunului arhiepiscopal.
Neliniştea aceasta nu se putea risipi prin faptul că, pe lângă un
arhimandrit rutean de 56 de ani, se numi ad personam şi un arhimandrit
român de 76 de ani; şi astfel lupta de până acum dintre Români şi Ruteni
s-a aprins şi mai mult, deoarece simţindu-se în deplină siguranţă că
totdeauna dorinţele lor găsesc la înaltul guvern ascultare – Rutenii se
pregătesc pentru atacuri noui contra noastră: tăgăduind cu cinism şi
îndrăsneală faptele istorice, ei se ridică împotriva noastră cu cele mai
necrezute învinovăţiri de pretinse nedreptăţi ce noi le-am fi săvârşit; ei
aruncă neîncetate şi incalificabile bănueli asupra fidelităţii noastre către stat,
pentru că în acelaşi timp pe sineşi să se laude până la desgust cu
particularul lor patriotism austriac înfăţişându-l ca susţinător şi mântuitor
al statului. Lucrând astfel ei au deschis între ei şi noi o prăpastie care pe
teren bisericesc rămâne deschisă.
Astăzi Românii şi Rutenii stau faţă în faţă în atitudinea de luptă şi
cu simţiri de luptători: Românii hotărâţi să-şi adune toate puterile pentru
a-şi apăra moştenirea strămoşească, Rutenii mânaţi de ambiţioasa lor
poftă de putere spre subjugarea bisericească şi naţională şi a restului
acestuia de pământ românesc.
Stărilor acestea nesuferite şi desolate trebue să li se pue un grabnic
şi definitiv sfârşit, atât în interesul bisericii gr.-or, şi al credincioşilor ei,
cât şi în cel mai propriu interes al ţării şi al statului, deoarece liberul
exerciţiu al religiei şi cultul neturburat al sentimentelor religioase
alcătuesc cele mai nobile temelii ale existenţei popoarelor şi statelor.
Unicul mijloc de a aduce rândueala definitivă în chestiunea
bisericii greco-orientale a Bucovinei este despărţirea totală a Românilor de
Ruteni, deoarece de acum, pentru amândouă popoarele, numai pe acest
drum se mai poate garanta libera ocrotire şi desvoltare a intereselor lor.
În numele credincioşilor românii greco-orientali, cari ne-au ales la
10 Februar 1913 într-o adunare naţională, ca delegaţi pentru regularea
chestiunei bisericeşti greco-ortodoxe şi în unire cu reprezentanţii
patronilor bisericeşti români greco-orientali supunem înaltului guvern
urgenta rugare: guvernul să iniţieze desăvârşita separare bisericească a
Românilor greco-orientali de Rutenii greco-orientali şi să o desăvârşească
prin întemeierea unei episcopii independente pentru credincioşii greco-
orientali de naţionalitate ruteană.
Delegaţiunea aleasă de adunarea naţională a credincioşilor români
greco-ortodoxe în 10 Februar 1913.
419
Teodor V. Ştefanelli
c. r. consilier aulic î. p: preşedintele delegaţiei
Baron Nicu Flondor Dr. Eusebiu Popovici
deputat dietal, patron bisericesc deputat dietal
Baron Constantin Hurmuzachi Teofil Simionovici
deputat dietal, patron bisericesc deputat dietal şi parlamentar
Dr. Ipolit Tarnavschi
deputat dietal
III. Problema şcolară
În anul 1775, anul anexării Bucovinei la Imperiul Habsburgic,

majoritatea covârşitoare a populaţiei nordului Moldovei era românească,
printre argumentele indubitabile aduse, în acest sens, sunt şi cele de natură
şcolară.
În „Planul reglementării bisericeşti” din 28 aprilie 1786, se menţiona
că s-a hotărât să se facă: „6 şcoli naţionale pentru limba moldovenească şi cum
s-au făcut 3 din aceste cu bun sfârşit la Cernăuţi, Siret şi Suceava, aşa să se
poarte de grijă ca să se facă cât mai curând şi celelalte 3 şi anume în Zastavna,
Câmpulung Moldovenesc şi Văşcăuţi”666.
Articolul 18 din acelaşi act normativ, prevedea expres: „în toate
şcoalele ce sunt în Bucovina şi în celelalte şcoli ce se vor mai face,
învăţământul are să se împărtăşească numai în limba moldovenească şi
nemţească”667.
Alipirea Bucovinei ca al 19 cerc administrativ al Galiţiei, a însemnat o
adevărată catastrofă pentru românii bucovineni. În anul 1793, administraţia
galiţiană a luat măsura vicleană, profund dăunătoare şcolii româneşti, anulând
obligativitatea frecventării şcolii pentru elevii din Bucovina, ceea ce a dus la
desfiinţarea a 18 şcoli româneşti din cele 32 care funcţionau.
În anul 1812, majoritatea şcolilor din Bucovina au fost transformate în
şcoli catolice, la care copiii românilor nu aveau acces decât cu preţul renunţării
la religia strămoşească ortodoxă.
În aceste condiţii, singurii care au mai păstrat limba şi cartea
românească au fost învăţătorii ambulanţi, care, ca nişte adevăraţi mucenici, au
întreţinut viu, licărul de simţire românească, cutreerând şi împărtăşind cultura
românească copiilor. Învăţătorii ambulanţi au activat până spre anul 1855, când
locul lor a fost luat de şcolile primare.
Politica de deznaţionalizare prin şcoală practicată de autorităţile
austriece s-a materializat prin înfiinţarea de şcoli croite după cerinţe şi interese
străine românilor: „în anul 1865, însă, va să zică după 90 de ani de stăpânire
420
Ioan Cocuz
austriacă erau în Bucovina 133 de şcoli primare, din care niciuna curat
românească, în schimb 13 rutene iar restul mixte şi curat germane. În cei zece
ani ce-au urmat, s-au înfiinţat abia 13 şcoale primare române, cele rutene însă,
au crescut de la 13 la 59. Şi azi numărul şcoalelor primare rutene întrece cu
mult numărul şcoalelor primare româneşti. Rutenii din Bucovina sunt copii
alintaţi ai stăpânirii austriece. Şcoalele rutene cu două, trei şi chiar patru clase
sunt susţinute numai pentru câţiva elevi, cu mare generozitate din partea
stăpânirii. Comune întregi româneşti însă, având sute de copii buni de şcoală,
cer în zadar înfiinţarea de şcoale primare româneşti şi trebuie să-şi susţină
şcoalele primare din mijloace particulare”668.
De la 1865 până la 1875 „s-au înfiinţat 13 şcoale româneşti, iar
numărul celor rutene s-au urcat de la 13 la 50; între 1875 – 1885, numărul
şcoalelor româneşti a sporit până la 60, pe când numărul şcoalelor rutene a
crescut, în acelaşi timp la 85”669.
Cu ocazia aniversării a 100 de ani de la anexarea Bucovinei, împăratul
a hotărât să dăruiască acestei provincii, o universitate germană, care avea drept
scop, după cu mărturisea ziarul vienez „Neue Freie Presse”: „de a desăvârşi
germanizarea Bucovinei şi de a arunca raze civilizatoare asupra Moldovei şi
Basarabiei”.
Aşa cum susţinea prof. Ion Nistor, „Cu înfiinţarea universităţii din
Cernăuţi, se desăvârşeşte planul de culturalizare germană a Bucovinei, început
din 1808 cu crearea Gimnaziului german de la Cernăuţi şi continuând în 1860
cu înfiinţarea Liceului clasic de la Suceava şi a celui real de la Cernăuţi din
1862, a scolii normale de la Cernăuţi în 1869, iar în 1872 a Liceului clasic de la
Rădăuţi, învăţământul german teoretic fiind completat, prin învăţământul
aplicat de şcolile secundare de agricultură şi meserii din Cernăuţi din anii 1870
– 1871”670.
Referindu-se la binefacerile pe care universitatea germană din Cernăuţi
le aducea românilor, dr. Juris menţiona: “Cultură adevărată sufletească,
universitatea n-a revărsat asupra ţării, ci numai o cultură cosmopolită evreo–
nemţească, pe care o caracterizează un utilitarism foarte pronunţat. Pregătirea
ştiinţifică şi cunoştinţele ce le împrăştie facultatea de litere şi ştiinţe şi
facultatea de drept, afară de excepţii rare, sunt numai de mâna a doua, deoarece
această universitate e numai un loc de trecere pentru profesorii mai buni […].
Fiind profesorii aduşi numai din vest şi neavând nici o legătură cu ţara şi
locuitorii ei, e firesc că universitatea n-a contribuit aproape cu nimic la
cunoaşterea şi studierea ştiinţifică a ţării şi a trecutului ei, a locuitorilor şi
instituţiunilor ei”671.
Că universitatea din Cernăuţi nu corespundea nevoilor spirituale
româneşti, o dovedeşte şi faptul că până la 1912, istoria românilor a fost
421
predată ”de profesorul rutean Milkovikz a cărui catedră pentru istoria Europei
estice, cuprindea şi istoria românilor, care însă niciodată în cursurile sale n-a
trecut peste teoriile lui Engel şi Rösler. Aceasta este universitatea din Cernăuţi,
ale cărei porţi pentru români, sunt încuiate cu şapte zăvoare, în schimb însă,
larg deschise pentru evrei, care pe aici, dragă doamne, sunt tot nemţi, căci nu
numai studenţii sunt în majoritate evrei, ci şi profesorilor nu le lipseşte mult să
fie tot aşa”672.
În Bucovina, doar şcolile primare au reuşit să se debaraseze, cât de cât,
de obligativitatea predării în limba germană.
Se remarca, în cadrul unei adevărate “redeşteptări naţionale” a
mazililor şi răzeşilor români aflaţi în zonele cu populaţie preponderent
ucraineană, unde ei au fost, în parte, rutenizaţi, dorinţa tot mai mare a acestei
populaţii, româneşti la origine, să-şi recâştige şcoala şi limba românească
pentru copii lor.
La începutul secolului XX, în primul său deceniu, existau în Bucovina,
dintr-un total de 531 şcoli primare, 179 şcoli primare româneşti, la care se
adăugau încă 21 de şcoli româneşti utracviste, în care a doua limbă de predare
era, de regulă, germana.
Situaţia cea mai gravă o aveau şcolile secundare din Bucovina. În anul
1912, existau 15 şcoli secundare de băieţi şi 7 şcoli secundare de fete. Acestea
erau: Gimnaziul de Stat nr.1 Cernăuţi, cu limba de predare germană, Gimnaziul
de Stat nr.2 Cernăuţi, cu limba de predare germană şi cu clase paralele rutene–
germane, Gimnaziul de Stat nr.3 Cernăuţi, cu limba de predare germană şi cu
clase paralele româno–germane, Şcoala Reală Ortodox–Orientală din Cernăuţi
cu limba de predare germană, Şcoala Reală de Stat din Cernăuţi cu limba de
predare germană, Gimnaziul real particular polon din Cernăuţi, Gimnaziul de
Stat rutean–german din Coţmani, Gimnaziul particular rutean din Văşcăuţi,
Gimnaziul de Stat rutean din Vijniţa, Gimnaziul real particular evreiesc la
Storojineţ, Gimnaziul de Stat din Siret cu limba de predare germană, Gimnaziul
de Stat din Rădăuţi cu limba de predare germană şi clase paralele româno–
germane, Gimnaziul de Stat gr.ort. din Suceava cu limba de predare germană şi
clase paralele româno–germane, Gimnaziul Real de Stat din Gura Humorului
cu limba de predare germană, Gimnaziul de Stat român–german din
Câmpulung Moldovenesc673.
Din cele 7 şcoli secundare, una era şcoală normală de învăţătoare şi 6
licee de fete.
Din această statistică, se observă, lesne că românii erau defavorizaţi,
neavând nici o şcoală secundară românească, liceul din Câmpulung fiind cu
clase paralele româno–germane.
Peste tot domnea acel “utracvism” extrem de dăunător, atât din punct
422
Ioan Cocuz
de vedere pedagogic cât, mai ales, naţional, deoarece numai limba latină,
eventual matematica, pe lângă religie şi limba română se predau româneşte,
celelalte obiecte se predau în limba germană.
Utracvismul din şcolile secundare era extrem de dăunător, în special
pentru elevii români, deoarece aceştia proveneau, în marea lor majoritate, din
fiii de ţărani care în şcoala primară abia dacă reuşeau să scrie şi să citească în
limba germană. Ajunşi la licee, aceşti elevi se loveau de greutăţi aproape
insurmontabile, şi cu toate eforturile profesorilor secundari români, elevii cu
greu puteau face faţă învăţării mecanice a noţiunilor, cărora nu le prea
pricepeau sensul, utracvismul fiind, din acest punct de vedere, împotriva
principiilor pedagogice.
Din punct de vedere naţional, utracvismul reprezenta “Cel mai mare
rău[…], deoarece elevii români pierd încrederea în limba lor pentru că văd că le
foloseşte aşa de puţin şi că ea e aşa de puţin însemnată în asemănarea cu limba
germană. Astfel, ei se învaţă de tineri a-şi dispreţui limba şi cultura română faţă
de cea străină”674.
În ce priveşte şcolile secundare de fete, limba de predare este germana,
fetele de români fiind obligate să înveţe într-o limbă care nu aducea nici un
folos educaţiei şi culturii româneşti.
În aceste condiţii, românii din Bucovina se străduiau din răsputeri să
facă faţă politicii de deznaţionalizare prin rutenizare şi germanizare, atacurile
împotriva şcolilor româneşti îmbrăcând diverse forme, de la şicane zilnice, la
acţiuni brutale ale administraţiei habsburgice. La 16 februarie 1913, este
exprimată clar poziţia profesorilor secundari români faţă de utracvismul din
şcoli. Acest punct de vedere este prezentat guvernatorului Bucovinei, contele
Meran, de către 95 de profesori:
“1.Desfiinţarea utracvismului prin introducerea limbii româneşti la
toate materiile afară de limba germană.
2.Reorganizarea predării limbii germane.
3.Deschiderea secţiei româneşti la şcoala normală de fete din
Cernăuţi”675.
Societatea “Cercul profesorilor secundari români”, în adunarea
generală din 26 octombrie 1913, a atins multe din problemele cu care se
confruntau profesorii români de la şcolile secundare din Bucovina: numărul
copleşitor de mare al profesorilor străini în comparaţie cu cei români,
menţinerea utracvismului în şcolile frecventate de elevii români, în timp ce
ucrainenilor li s-au permis să aibă şcoli secundare în limba lor, starea
deplorabilă materială în care se învăţa la Liceul de Stat nr.3 Cernăuţi, cu limba
de predare română–germană, nepăsarea deputaţilor români din dietă şi
Reichsraht şi a presei române, cu excepţia “Gazetei mazililor şi răzeşilor
423
bucovineni”, faţă de gravitatea problemelor şcolare.

Semnificativă, pentru starea şcolii româneşti din Bucovina, faţă de
atacurile deznaţionalizatoare ale autorităţilor şi ucrainenilor, a reprezentat-o
interpelarea deputatului dr. Nicu Vasilovschi în dieta Bucovinei676.
“Onorată dietă !
I.De mai bine de două decenii se luptă poporul român din
Bucovina pentru câştigarea de şcoli româneşti în satele în cari, deşi trăesc
şi Români sau aproape numai Români, sunt şcoli rutene sau nu sunt şcoli
de loc, deoarece şcoli rutene nu vrea să primească poporul, iar şcoli
româneşti nu dau autorităţile. În urmă, văzând Românii că toată lupta lor
de decenii, cu toate memorandele şi deputaţiile trimese forurilor
competente din ţară, şi chiar din Viena, nimica nu isprăvesc – în această
privinţă e caracteristic cazul Mihalcei, al cărui recurs aşteaptă rezolvirea
de vreo zece ani – ba că nesocotindu-se sistematic dreptul lor, duşmanii lor
etnici înaintează tot mai mult în regiuni româneşti, au căutat să-şi ajute
singuri şi, doritori de carte românească, au început a-şi deschide şcoli
particulare. S-ar crede că acest pas doveditor de spiritul de jertfă al unui
popor pentru interesele sale culturale este suficient, ca să arate că poporul
românesc nu se lasă subjugat pe terenul naţional şi e potrivit ca să readucă
forurile competente la sentimente mai bune faţă de străduinţele culturale
ale neamului românesc din această ţară românească. Căci ce dovadă mai
bună ne trebuie decât aceasta, că Românii bucovineni plătesc bani grei
pentru fondul şcolar, din care însă se creează institute de deznaţionalizare
şi se plătesc cei mai înfocaţi agitatori antiromâni şi pe deasupra tot ei îşi
impun noul sacrificiu material creindu-şi din puterile lor proprii şcoli
particulare. Dar deabia s-a pornit această mişcare de salvare a elementului
românesc periclitat din ţară şi au început a curge pe de o parte denunţările
calomnioase ale contrarilor şi şicanările nemaiauzite din partea
autorităţilor.
II.Pe când la şcolile publice sunt, chiar după datele statistice
oficiale, 307 puteri didactice necalificate, în marea lor majoritate cu o
pregătire de tot insuficientă, pentru şcolile particulare se cer numai puteri
calificate, nu li se numără anii de serviciu şi cei fără examenul de
capacitate îşi pierd dreptul de a se prezenta la examenul de capacitate, aşa
încât suntem între Scyla şi Charibdis. Iar, ca măsura să fie deplină, contra
dispoziţiilor legale, li se interzice învăţătorilor de a da lecţii la o şcoală
particulară în timpul liber. Pentru justificarea acestui procedeu nu poate
fi adus nici un motiv plauzibil, căci legea permite învăţătorului ca să dea 8
ore pe săptămână la altă şcoală şi, în loc ca învăţătorul să-şi piardă timpul
424
Ioan Cocuz
liber cu alte ocupaţii, e mai consult ca el să-l întrebuinţeze în şcoală, în

interesul generaţiei tinere, având posibilitatea să-şi câştige ceva bani
pentru a alina greul traiului şi totodată a face neamului un serviciu.
Oprirea învăţătorilor de a da lecţii, în timpul liber, la şcoale particulare e
ilegală şi nejustă, întrucât aproape toţi învăţătorii din oraşe sunt angajaţi
la institute particulare. De ce li s-ar opri aceasta învăţătorilor dela sate ?
dacă dispoziţiile acestea rămân şi mai departe în vigoare, atunci
autorizarea ce se dă şcolilor particulare este iluzorie întrucât Românii nu
pot avea învăţători pentru aceste şcoale decât pe cei câţiva învăţători
trecuţi la pensie.
III.Apoi vin şicanele cu localurile.
Multe din şcoalele publice din ţară sunt adăpostite în case care
constituie o adevărată ruşine. Nici dimensiunile cerute de lege, nici fereşti
reglementare, nici podele nici closete, nimic şi cu toate acestea
funcţionează nestingherite.
La şcoalele particulare se cercetează fiecare amănunt şi pentru cea
mai mică lipsă şcoalele se închid, cauzându-se cheltuieli mari cu comisiile,
şi tulburându-se mersul învăţământului. Şi în urmă vine şicanarea
părinţilor. Aceştia sunt citaţi pe la prefecturi, trebuie să piardă zile întregi
până ce sunt interogaţi şi aceasta nu odată, ci de repeţite ori, după cum se
poate vedea la Mihalcea, unde acelaş gospodar, având mai mulţi copii la
şcoală, a fost citat de atâtea ori câţi copii are la şcoală.
Că această procedură poate amărî pe oameni şi trebuie calificată
ca şicanare va concede ori şi cine care n-a pierdut încă simţul judecăţii
obiective.
Şi ca culme a şicanei vin amenzile şcolare. Conducătorul şcoalei
rutene trece într-o listă pe toţi copii obligaţi să frecventeze şcoala şi fără a
ţinea cont că mulţi dintre ei frecventează şcoala particulară română, îi
amendează sistematic cu sume mari, iar executorul scoate din casele
Românilor hainele de sărbătoare şi le duce să putrezească prin cele
magazii. Întrebăm: Ce ideie îşi fac cetăţenii loviţi de aceste nedreptăţi
despre imparţialitatea autorităţilor chemate să privegheze la egala tratare
a tuturor naţiunilor ?
Şi ca să nu aibă aparenţa că am vorbit numai în general, vom arăta
cu câteva exemple marea nedreptate ce ni se face pe terenul şcolar.
IV.Şi vom începe cu cazul cel mai tipic, cu Mihalcea.
De cincisprezece ani luptă poporul din Mihalcea pentru o şcoală
românească. Nenumărate sunt deciziile unanime ale consiliului comunal,
reprezentantul legal al poporului, nenumărate deputaţiile cari au bătut
scările palatului guvernial din Cernăuţi, nenumărate comisiile cari au fost
425
la faţa locului, ca să studieze afacerea şi până astăzi Mihalcenii nu s-au

învrednicit să primească măcar un răspuns la recursul lor înaintat
autorităţilor.
În Mihalcea există o şcoală sistematizată de şase clase în limba
ruteană cu un local mare şi corespunzător. De doi ani de zile nici un copil
nu frecventează această şcoală. Ţara plăteşte, iar Românii trebuie să
susţină o şcoală particulară, care e frecventată de peste 300 copii.
În Dănila (distr. Sucevei) există o clădire şcolară nouă gata de trei
ani de zile. Acest edificiu pentru care comuna, care e săracă, a sângerat,
stă goală şi copii cresc fără învăţătură din pricină că autorităţile vreau să
deschidă o şcoală ruteană, iar comuna a cerut de repetiţie ori şcoală
română.
Tot aceeaş situaţie e în Călineştii lui Ienache şi Cuparencu, unde
clădirile şcolare stau goale, iar Românii trebuie să susţie din calicia lor
şcoli particulare.
În Măriţei există o şcoală ruteană cu 2 clase sistemizate şi o
paralelă pentru 20 copii, şi aceştia numai pe “hârtie”, căci de fapt sunt zile
când învăţătorul e singur, care frecventează şcoala. Românii din Mărăţei
trebuie să-şi susţină singuri o şcoală pentru cei 900 de elevi români.
În Breaza (distr. Câmpulung) Românii, deşi au numărul cerut de
lege de 40 copii obligaţi a frecventa o şcoală românească, trebuie să susţie
acum al treilea an o şcoală particulară.
Mai interesant şi instructiv este cazul din Gemene. Aici s-a înfiinţat
o şcoală primară ca şcoală românească şi peste noapte s-a prefăcut prin o
decizie a comitetului comunal în şcoală ruteană. Consiliul şcolar al ţării a
executat cu o iuţeală, care dă de bănuit, decizia comitetului comunal de a
preface şcoala română în ruteană, dar hotărârile luate de atunci de a da
Românilor o clasă cu limba de propunere româna au rămas nebăgate în
samă şi Românii trebuie să susţie şi aici o şcoală particulară. Procedura
autorităţii şcolare la Gemene şi Dănila e instructivă. Acolo se preface o
şcoală românească existentă în şcoală ruteană; la Dănila, unde şcoala e
numai sistemizată cu limba de propunere ruteană, dar nu-i activată, nu se
poate preface în şcoală română cu toate cererile unanime şi repeţite în zeci
de memorii, telegrame şi deputaţii ale consiliului comunal, ale comunei
întregi şi cu toate că în această comună există, după recensământul din
1910, numai un Rutean !
Un adevărat martiriu suferă pe teren şcolar răzăşii şi mazilii din
Bucovina. Pentru cei 20 – 30.000 răzăşi şi mazili bucovineni, Români din
moşi strămoşi, conştienţi de romanitatea neamului, locuind parte compact
în sate curat răzeşeşti sau în minorităţi considerabile în districtele
426
Ioan Cocuz
Storojineţului, Văşcăuţului, Vijniţei, Coţmanului şi Zastavnei, nu există

nici o singură şcoală, ba nici o singură clasă românească publică.
Şcolile particulare deschise în Carapciu pe Ceremuş, Costeşti,
Comareşti, Dealul lui Mintici şi Tişovăţ, Panca au îndurat necontenite
şicane. Pentru cele mai mici neajunsuri aceste şcoli sunt închise şi părinţii
copiilor amendaţi. În cele mai multe din aceste sate şcolile publice rutene
sunt deşerte, iar învăţătorii, plătiţi din ţară, dar rămaşi fără ocupaţie, se
ţin de agitaţii în contra Românilor şi a şcoalei româneşti, fapt care
provoacă tulburări prin aceste sate.
În Comareşti – Centru există pentru 47 elevi o şcoală cu două clase,
iar în Comareşti – Zdrub este o şcoală de două clase pentru 39 elevi cu
câte doi învăţători.
Caracteristic e că între motivele pentru care a fost închisă şcoala
particulară din Carapciu e trecută şi lipsa de perdele !
În Şerbăuţi (distr. Siretului) sunt patru clase rutene cu 4 învăţători,
iar 130 copii cercetează şcoala românească particulară. Dacă scădem cei
130 din numărul total de 230 copii obligaţi a frecventa şcoala, rămân la
şcoala ruteană pe hârtie 100 copii, în realitate nici 50, pentru cari se
plătesc însă patru învăţători şi li stă la dispoziţie o şcoală spaţioasă, care
stă deşartă.
Şi accentuăm că aceste sunt datele din 31 Decemvrie 1911, pe când
azi situaţia acestei şcoli rutene e mult mai nefavorabilă: multe din ele stau
deşerte şi învăţătorii fără ocupaţie !
Interesant e faptul, că discutându-se în una din şedinţele consiliului
şcolar districtual din Cernăuţi reducerea numărului claselor dela şcoala
din Mihalcea cu două, Rutenii s-au opus cu toate că şcoala e goală.
În Petriceanca (distr. Siretului) nu-i şcoală publică. Autoritatea
şcolară le-a declarat locuitorilor, că dacă vreau şcoală ruteană, o capătă
îndată, dar şcoală românească nu capătă.
Mai vin apoi alte nedreptăţi. În Ceahor au Rutenii o şcoală de 3
clase. În această şcoală au fost înscrişi 76 copii, au fost clasificaţi însă
numai 44. Deci pentru 44 copii trei învăţători, pe când de altfel un
învăţător preda la 80 de copii.
În Panca sunt pentru 98 de copii trei învăţători, iar în Costeşti
pentru 108 elevi, cinci.
În Cuciurmare ad St. Demetrium, Rutenii pentru 162 copii
clasificaţi în noemvrie au şase învăţători, deci câte 30 elevi de învăţător, iar
la şcoala ad. St. Maria au tot pentru 163 clasificaţi chiar şapte. Românii
cari au, chiar după statictica oficială, la şcoala ad St. Demetrium 65 –
interesant că la Ruteni din 481 resp. 592 înscrişi sunt clasificaţi numai 163
427
– iar la şcoala ad St. Maria 128 elevi n-au nici o şcoală independentă, ci
stau sub conducerea superiorilor ruteni, fapt ce dă loc la o sumă de
incoveniente, mai ales cu ocazia înscrierilor.
În Camenca (Cotul de Jos) Românii cu 182 de elevi au două clase şi
o paralelă cu 3 puteri didactice, Rutenii cu 27, cinci clase şi o paralelă şi
şapte puteri didactice.
În Milişăuţi (distr. Rădăuţi) de ani de zile e vorba ca Românii să
capete o şcoală separată, dar până azi n-au căpătat nimica. De ce, ne
întrebăm, cei 88 de elevi ruteni din Hliboca pot avea o şcoală publică a lor,
cu doi învăţători şi Românii din Hliboca nu pot avea nici o clasă cu limba
lor de propunere?
În vederea celor arătate mai sus şi a faptului, că fiecărui popor îi
este garantată prin legea fundamentală cultivarea sa în limba naţională,
subsemnaţii cer ca autoritatea şcolară să dispuie din oficiu revizuirea
uricului de fondare a şcolilor din chestiune şi crearea de şcoale româneşti,
iar pe viitor şcoalele particulare şi părinţii copiilor, cari cercetează aceste
şcoale, să fie cruţaţi de şicanele de până acuma.
Cu privire la cele expuse adresăm d-lui prezident al ţării
următoarele întrebări:
1.D-l prezident cunoaşte dificultăţile desfăşurate, ce le întâmpinăm
noi Românii bucovineni pe teritoriul şcolar?
2.D-l prezident este dispus să intervie ca să se înlăture nedreptăţile
comise din partea forurilor şcolare în defavorul Românilor bucovineni şi
ca poporului român să-i fie asigurată dezvoltarea neştirbită pe terenul
şcolar?
Dr. Vasilovschi, Sârbu, Aurel Ţurcan, Const. Hurmuzachi, Nicu
Flondor, Tarnavschi, V. cav. de Pruncul, Dr. Blându, Cuparencu, Bejan,
etc, etc. –“
DISPUTE ÎNDÂRJITE
ÎNTRE PARTIDELE POLITICE ROMÂNEŞTI
(1911 – 1914)
După alegerile din anul 1911, “democraţii” lui Aurel Onciul, în special
staful Partidului Democrat, lansează împotriva Partidului Naţional Român
atacuri de o vehemenţă şi o duritate extremă, ziarul “Foaia Poporului” organul
428
Ioan Cocuz
de presă democrat folosind, la indicaţiile lui Aurel Onciul un limbaj absolut

incalificabil.
Atacul la persoană era principala armă “politică” a Partidului
Democrat.
Aceştia modificau numele şi prenumele unor adversari politici pentru a
induce opiniei publice ideea că n-ar fi români şi că sunt vânduţi străinilor:
“Ipolit Tarnavschi=Hippolit Tarnawski, Dorimedont Popovici=Dorimedon
Popowicz, Eusebie Popovici=Eusebius Popowicz, Aurel Turcan=Aurel
Zurkanowicz […] ei înşişi se întovărăşesc cu vrăjmaşii cei mai aprigi ai noştri,
cum sunt un Strauker şi un Landwehr”677.
Uită Aurel Onciul că în urmă cu câţiva ani, pe când colabora strâns cu
evreii, rutenii şi germanii, se săruta în adunări publice cu Benno Straucher şi că
ţineau frecvente sfaturi de taină care au pricinuit românilor atâtea necazuri.
Acelaşi Aurel Onciul îi caracteriza pe naţionali ca fiind partidul
“popilor şi jidanilor”678.
Preoţii români erau acuzaţi de colaboraţionism mascat cu evreii, ceea
ce era absolut absurd: “ei, numai cu gura sunt antisemiţi, cu fapta sunt robi ai
jidovilor […] la alegeri, jidanii şi popii totdeauna intră în legătură contra
partidului ţărănesc”679.
Chiar şi faptul că preoţii îşi cumpărau veşmintele de cult de la un
magazin (singurul de altfel), care aparţinea unui evreu, era considerat de Aurel
Onciul, un mare păcat: “Chiar şi în ziua de azi, veştmintele preoţeşti se
cumpără de la un jidan, astfel preotul nostru, din cap până în picioare se
îmbracă cu haine cumpărate de la străini, ba mănâncă şi bea, afară de produsele
gospodăriei proprii, alimente şi băuturi cumpărate la străini”680.
Membrii Partidului Democrat nu au participat la Adunarea Naţională
din martie 1912, la care românii s-au adunat să apere biserica strămoşească.
Ba mai mult, Onciul şi “democraţii” săi au atacat instituţii
fundamentale româneşti: biserica ortodoxă română, şi mitropolitul ei,
Societatea pentru Cultură şi Literatură Română în Bucovina, pe preşedintele
acesteia, Societatea “Şcoala Română”, Facultatea de Teologie a Universităţii
din Cernăuţi, pe profesorii şi studenţii acesteia, etc.
Naţionalii n-au rămas datori şi paginile ziarului lor “Viaţa Nouă” sunt
pline de dezvăluirile privind marile afaceri cu lemn pe care “democraţii” le-au
făcut, dezastrul economic şi financiar al Centralei însoţirilor române
raiffeisiene, provocat de Florea Lupu şi oamenii lui Aurel Onciul:
“Presupunând că domnul Onciul nu-i patologic, campania ce-o deschide trebuie
luată de chestiune de tactică. Mijloacele sale meschine, cu năpăstuirea altora
pentru haosul din ţară şi cu propovăduirea luptei de clasă, îs menite să producă
diversiune în opinia publică şi să abată de la persoana lui şi de la Tovărăşia ce-l
429
susţine, indignarea violentă şi îndreptăţită a ţăranilor, mânând-o spre acei pe

care i-a detractat şi ciomăgit pentru ca să înhaţe puterea şi cu care s-a împăcat
apoi pentru că pretindea afacerile de lemn”681.
Presa vremii prezintă în imagini dureroase, luptele fratricide între cele
două tabere de români: “Urlă ţara de ultragieri, calomnii, încriminări. Tot iadul
patimilor se dezlănţuieşte. Păruială şi vărsări de sânge. Cei atacaţi lovesc şi ei,
cu dreptul legitimei apărări. Mai ales în ofiţerii domnului Onciul, în învăţători.
Pentru că măcelul se face în sate, sar şi ţăranii şi în credinţa lor naivă, că
biserica şi şcoala îi cauza mizeriei şi amarului lor, credinţă alimentată de
aspectul trist şi aţâţător ce li se oferea […] lovesc cu furie fanatică deodată în
amândouă aceste instituţiuni scumpe, paladiul viitorului lor. Sfertul de milion
de români se spintecă în tabere duşmănoase de moarte. Străinii râd şi ne
întărâtă şi strigă “d-a capo”. Noi ne batem mai nebuni, ne sfâşiem ca bestiile.
Intelectul, averile şi vlaga noastră se părăduiesc în luptă fratricidă. Cui buno ?
Poporului NU. Democratismului d-lui Onciul şi rubedeniilor sale. Pe câmpul de
bătaie zac grav răniţi ambele avant–garde, preoţii şi învăţătorii: iar norodul
slăbit de atâta zbatere fără seamă şi deziluzionat de nădejdi înşelate, stă
nedumerit şi nu ştie ce să mai înceapă. De cine să asculte, cui să-i urmeze”682.
Istoricul Ion Nistor încriminează politicianismul care a adus numai
prejudicii, ameninţând grav interesele naţionale româneşti în Bucovina.
Referindu-ne la perioada menţionată, acesta scria: “O mână de politicieni, toţi
săraci, dezbinaţi în trei partide, sau mai bine zis în trei cete înduşmănite şi
anume nu pe tema unei idei conducătoare, ci pe tema intereselor meschine,
“Apărăriştii”, prin organul lor “Viaţa Nouă”, democraţii prin “Foaia
Poporului”, împroaşcă zilnic veninul neîncrederii şi vrajbei în masele populare.
Ei bine, oamenii aceştia, vreo 20 la număr, revendică pentru ei monopolul
politic în Bucovina, se urăsc, se suspicionează, se batjocoresc şi-şi reproşează
cele mai urîcioase şi culpabile fapte – şi, durere, multe din aceste învinuiri sunt
riguros exacte, oferind pe calea aceasta, atât guvernului cât şi celorlalte naţiuni
conlocuitoare, cel mai dezgustător tablou de decadenţă morală şi josnicie
sufletească […] copleşite de buruiana acestui politicianism netrebnic, vegetează
elemente cinstite, harnice, muncitoare şi iubitoare de ţară ale neamului nostru
care aşteaptă să fie izbăvit de coşmarul politicianismului bucovinean. Aceste
elemente suferă, dar nu pierd nădejdea în viitor”683.
În acest context de aprigă dispută între curentele politice româneşti, în
condiţiile în care “ne găsim noi românii de aici în preajma a trei fronturi de
bătaie crâncenă: ucrainii s-au apropiat de vadul Sucevei, ne înjumătăţesc
biserica şi întind obraznic mâna după cârja arhierească; nepoţii speculanţi ai lui
Iacob ne pradă de avut şi muncă; iar cultura nemţească ne înnăbuşă sufletul”684,
conservatorii din Partidul Naţional Român organizează, la 11 februarie 1912 la
430
Ioan Cocuz
Storojineţ, o adunare în care solicitau expres încetarea luptelor între diferitele

fracţiuni, a dezbinărilor din interiorul partidelor care dovedeşte o stare
“nenaturală în corpul naţiunii române din Bucovina, care în principiu este unită
şi solidară şi ţinteşte numai la grabnica salvare a moşiei, legii şi a limbii
strămoşeşti de atacurile duşmănoase”685.
Adunarea aprecia că formarea unor partide politice la românii din
Bucovina (aluzie directă la Partidul Democrat al lui Aurel Onciul n.n.I.C.) “n-
au izvorât din cauza unei necesităţi documentată în folosul neamului, ci din
contra, s-au născut numai din interesul propriu condamnabil al câtorva deputaţi,
îmbinat adesea cu avantaje personale şi mijloace materiale precum la o samă de
o invidie răutăcioasă, ceea ce după părerea noastră, mai ales în timpul acesta
critic pentru noi românii, nu pot fi o sinceră reprezentare a intereselor
româneşti din ţară”686.
În timpul adunării, s-au spus cuvinte grele despre unii deputaţi care în
taină sau făţiş “s-au unit şi se unesc şi acum cu duşmanii noştri etnici pentru
diverse avantaje în dauna naţiunii proprii. Această stare deplorabilă de
destrăbălare politică ne va duce, pe noi românii, în cel mai scurt timp, la
pierderi ireparabile mai ales pe terenul bisericesc şi şcolar”687.
În final se făcea un apel către toţi deputaţii români “să lucre într-acolo
ca această stare insuportabilă să dispară”688.
La acest îndemn, Aurel Onciul: “De frica grozavă să nu fie răsturnat
din locul unde-i lui şi cumnatului său atât de bine, şi-n năbădăiosul său dor de
răzbunare asupra clerului şi intelectualilor, care împreună cu ţărănimea
dezmeticită, îi scutură cu insistenţa înşelaţilor, jeţul unde se lăfăie de opt ani de
zile spre dezastrul binelui comun românesc”689, face în ziarul “Foaia
Poporului” o încercare, de altfel, destul de arogantă, de a testa atitudinea
adversarilor săi politici “vreau război, război să fie; vreau pace, pace să fie”690.
Răspunsul naţionalilor nu se lasă aşteptat, el fiind deloc promiţător faţă
de apelul conservatorilor: “Război, veşnic război cu indivizi care nu au nici o
credinţă faţă de neamul lor, şi de ale căror sentimente sunt de mult îngropaţi în
zăscăul intereselor proprii […], va să zică război sau pace d-le Onciul? Război?
Cu cine? Cu iresponsabili, cu faliţi politici, cu subjugaţii finaţelor evreeşti?
Pace? Pace cu cine? Cu oameni interesaţi, cu gheşeftari ordinari, cu obscurităţi
care afară de buzunarul propriu, n-au nimic sfânt? Nu, niciodată !!!”691.
Partidul Naţional Român considera că ţara aştepta de la conducătorii ei
politici “sanarea moravurilor politice, doreşte aşezarea în conducerea vrednică
a poporului, a unor elemente demne, serioase, cu o răspundere morală, iar nu a
unor indivizi pentru care energia muncii e o scamatorie, iar cinstea politică o
banalitate”692.
Luptele politice fratricide între românii din Bucovina, au ridicat multe
431
semne de întrebare şi nedumeriri la românii din Regat, din celelalte provincii

istorice aflate vremelnic, ca şi Bucovina, sub dominaţie străină.
George Bogdan–Duică, cel care a trăit o perioadă de timp în Bucovina,
fiind deci familiarizat cu “obiceiurile politice” de aici, adresează, în anul 1913,
unor importanţi oameni politici români din Bucovina, 8 întrebări care, în opinia
sa, ar fi contribuit la lămurirea frământărilor politice de aici.
Cele 8 întrebări erau:
“1.Care sunt chestiunile care ar impune solidaritatea tuturor claselor şi
luptătorilor din Bucovina ?
2.Care – şi întrucât sunt îndreptăţite – principiile economice, sociale şi
politice ale fracţiunilor parlamentare româneşti ? Întrucât guvernul şi străinii au
influenţat desfacerea partidului român în fracţiuni ?
3.La ce probleme s–ar conta pe colaborarea fracţiunilor şi la care nu se
poate spera în ea ?
4.Ce urmări vor avea legile “democratice”, din ultimii ani, de exemplu
legea electorală, a băncilor, etc ?
5.Ce credeţi despre sanare ?
6.Ce credeţi despre înţelegerea cu rutenii în chestiunea bisericească?
7.Care sunt reflexele în Bucovina ale curentelor politice mari
reprezentate în parlamentul vienez şi care trebuie să fie acolo orientarea politică
internă şi externă ?
8.Ce părere aveţi despre educaţia politică a generaţiei actuale
universitare, în raport cu problemele arătate?”693
La întrebările lui George Bogdan–Duică au răspuns; dr. Eusebie
Popovici: “Regret însă că[…]nu pot satisface invitării cu care m-aţi onorat”694;
dr. Florea Lupu: “Cernăuţi, în 7 Faur 1913. Stimate d-le, epistola dvs am
primit-o chiar azi, în ziua mutării mele la Viena. Vă voiu răspunde din Viena
cât se poate de obiectiv şi cuprinzător la toate întrebările puse mie. Atunci abia
va vedea lumea românească cât de greu a greşit, când a luat parte pentru o
fracţiune românească, ce a trădat şi trădează interesele româneşti din ordinul
guvernului”695. Răspunsul promis nu a mai venit niciodată; dr. I. Flondor:
“Storojineţ, 5 Faur 1913, Stimate Domn, regret mult că nu pot corespunde
dorinţei D-voastră privitoare la interview pentru revista “Românismul”.
Necesitat fiind de situaţia politică creată de aşa numitul partid democrat m-am
retras de doi ani din viaţa politică bucovineană şi nu-mi este iertat să părăsesc
actualmente rezerva care mi-am impus-o. Cu distinsă stimă. Dr. I. Flondor”696.
Deci trei răspunsuri, practic, negative.
Singurul care a răspuns a fost Constantin Hurmuzachi: “am avut
experienţe foarte rele cu solidaritatea, dacă înţelegem sub ea, întrunirea tuturor
politicienilor activi în un singur partid. Solidaritatea n-a fost la noi decât un
432
Ioan Cocuz
mijloc pentru neactivitate deplină sau, mai precis, pentru a suprima sub pretext
de disciplină, de partid, orice critică îndreptăţită a unei politici greşite. Situaţia
actuală e deci mai favorabilă”. Mai departe, Constantin Hurmuzachi arăta: “Nu
e posibil ca una din fracţiunile existente să facă o politică absolut contrară
intereselor naţionale, căci dacă ar încerca aşa ceva, atunci ar pierde terenul şi
popularitatea în favorul altor fracţiuni”697.
Două sunt chestiunile pur naţionale care asigură, după opinia lui
Constantin Hurmuzachi, existenţa etnică a poporului român în Bucovina:
chestia şcoalelor primare şi chestia bisericească698.
Răspunsurile lui Constantin Hurmuzachi la întrebările puse de George
Bogdan–Duică sunt completate cu mai multe anexe, cuprinzând aspecte ale
vieţii şi activităţii politice din Bucovina, ale problemelor cu care românii se
confruntau zilnic în aspra luptă de supravieţuire şi apărare a naţionalităţii lor.
În atmosfera de acerbă dispută politică, este convocată dieta Bucovinei,
pentru 8 octombrie 1912.
Problemele cele mai arzătoare ce urmau să fie dezbătute în dietă erau
cele referitoare la regularizarea impozitelor pentru concesii care apăsau greu
asupra situaţiei economice a ţărănimii, diferite proiecte în domeniul şcolar şi
bisericesc, cele referitoare la administraţia judecătorilor, problema Băncii Ţării,
“sanarea” Centralei însoţirilor săteşti raiffeisiene.
Modul de rezolvare a acestor probleme ţinea de interesele grupurilor
parlamentare naţionale, de interesele particulare.
Se pleca de la următoarea situaţie a grupurilor parlamentare naţionale
dietale: “17 ruteni uniţi prin interese comune, 6 democraţi români legaţi de
ruteni prin aceleaşi interese; 10 evrei divizaţi; 6 poloni divizaţi şi ei; 7 nemţi
iarăşi împărţiţi; 13 naţionalişti români şi 4 independenţi care se alătură încotro
suflă vântul intereselor”699.
Într-un articol intitulat “Deschiderea Dietei”, ziarul “Viaţa Nouă” făcea
câteva consideraţiuni privind abordarea celui mai important punct de pe
ordinea de zi, “sanarea”: “Asupra sanării fiecare dintre grupurile politice ale
viitoarei sesiuni îşi rezervă o judecată proprie. În principiu, nici una nu poate
adminte proiectul alianţei ucraino–democrate, care îngreunează numai sarcinile
poporului, fără a-i da posibilitatea unui câştig mai ieftin şi fără a-l ajutora câtuşi
de puţin în situaţia lui economică, zdruncinată prin manoperele financiare
neoneste ale Centralelor.
Partidul Naţional Român purtând la inimă necazurile poporului său va
căuta cu toate mijloacele ce-i stă la îndemână să apere acest popor necăjit, de o
nouă lovitură, de aceea şi-a formulat şi el un proiect de sanare, raţional, scos
din nevoile noastre economice, pe care-l va susţine în viitoarea sesiune”700.
433
GHEORGHE BONCHEŞ
Deputat de Dorna în Dieta Bucovinei
Deci, de departe, problema cea mai importantă era “sanarea”. În acest

sens, era posibil ca, în absenţa unui program de “sanare” viabil şi cinstit,
partidele din opoziţie să împiedice intenţiile deputaţilor ruteni şi democraţilor
lui Onciul, ca prin “sanare” să-şi scape pielea din afacerile murdare în care erau
băgaţi, în Centrala română şi ruteană.
Proiectul depus la secretariatul dietei, de către Aurel Onciul, prevedea
înfiinţarea unei Case Centrale unde spera să ajungă preşedinte cu un salariu
anual de 36.000 de coroane. Onciul spera în sprijinul rutenilor, de care putea fi
sigur, de vreme ce proiectul său prevedea ca datoriile Centralei ucrainene să fie
plătite de Banca Ţării. Intenţia grupării dietale ucrineano–democrate române
era ca să salveze Centralele însoţirilor raiffeisiene, dar mai ales, pe cea
ucraineană, care avea un deficit extrem de mare, fie printr-un împrumut al ţării,
fie printr-o emisiune de hârtii de valoare, fie printr-un împrumut propriu–zis,
care angaja în plată ţara şi nu pe cei care făcuseră afaceri grase cu banii
Centralelor701.
Celelalte puncte de pe ordinea de zi, deşi, nu mai puţin importante, care
figuraseră ani de-a rândul pe ordinea de zi a dietei Bucovinei, se presupunea
că…vor mai aştepta.
Dieta şi-a deschis lucrările în dimineaţa zilei de 8 octombrie 1912 şi
debutează cu un conflict provocat de “democraţii” lui Aurel Onciul, în intenţia
de a bloca propunerea deputatului de Dorna, Gheorghe Boncheş care cerea
destituirea lui Florea Lupu din funcţia de preşedinte al Băncii Ţării, Onciul
solicitând “purificarea” dietei. Nu-şi poate atinge scopul, şi atunci cu sprijinul
unui funcţionar al dietei, mituit de el, ascunde printre alte hârtii, propunerea lui
Boncheş. Manevra nu-i reuşeşte.
434
Ioan Cocuz
Dieta îşi alege comisiile de lucru:

Comisia comunicaţiei
Preşedinte – Benno Straucher; membri: Varteres Pruncul,
Skiebniewski, Ioan Cuparencu, Nicu Blându, Lukasiewicz, Havrisciuk,
Schultz, Fischer.
Comisia şcolară
Preşedinte – Omelian Popowicz; membri: dr. Kwiatkowski, Mihai
Chisanovici, dr. Eusebie Popovici, Nicolaj Spenul, Ivanicki, Michael Kipper,
dr. Wender, baron Constantin Hurmuzachi.
Comisia petiţiilor
Preşedinte – Landwehr; membri: Nicu Dracinschi, Gheorghe Boncheş,
Skiebniewski, Cezar Scalat, Osadea, Lewitzki, dr.Raimund Kaindl, dr.Keller.
Comisia verificărilor
Preşedinte – Dionisie cav de Bejan; membri: Varteres Pruncul,
Abramowicz, Aurel Ţurcan, Cezar Scalat, Lukasiewicz, Semaka, Schultz,
Blum.
Comisia Constituţiei
Preşedinte – Aurel Onciul; membri: dr. Ipolit Tarnavschi, ministrul
Glombinski, Mihai Chisanovici, Dori Popovici, Arthur Mallek, Keschmann,
dr.Weisslberger.
Comisia administrativă
Preşedinte – dr. Eusebie Popovici; membri: C.Niculiţă–Popovici,
dr.Stanislaus Kwiatkowski, Cezar Scalat, dr.Constantin Isopescul–Grecul,
Ierotei Pihuleak, Semaka.
Comisia de finanţe
Preşedinte: Nicolaj Wassilko; membri: Nicu Flondor, Gorcyki, Nicu
Vasiloschi, Teofil Simionovici, Lukasiewikz, Arthur Mallek, Landwehr, Hecht.
Comisia economică
Preşedinte – dr.C.Ştefanowicz; membri: Nicu Flondor, Gorcyki,
Romulus Reuţ, George Sârbu, Nicolaj Wassilko, Landwehr, dr.Fakschoner702.
În cadrul aceleiaşi şedinţe au făcut interpelări:
Aurel Ţurcan în problema regularizării râurilor şi întăririi digurilor de
apărare a malurilor inundate în comunele Vicovu de Sus, Gălăneşti şi Frătăuţi.
Pentru statificarea inspectorilor şcolilor districtuale din Bucovina.
Dorimedont Popovici, în problema stricteţei cu care administraţiile
financiare caută să încaseze impozitele de la săraci, în condiţiile unei situaţii
economice extrem de precare în care se află provincia, faţă de sărăcirea
completă a populaţiei.
S-au făcut mai multe propuneri de urgenţă între care, cea a deputatului
George Sârbu care solicita cercetarea cauzelor care au dus la ruinarea
435
financiară a Centralelor române, rutene şi germane, precum şi a cauzelor care

au dus la dificultăţile în care se zbătea Banca Ţării.
Dorimedont Popovici face propunerea de reducere a salariilor
membrilor din Consiliul de Administraţie a Băncii Ţării.
Gheorghe Boncheş face propunerea ca Florea Lupu să fie îndepărtat
din funcţia de preşedinte al Băncii Ţării.
Din păcate, această sesiune a dietei a fost marcată de mai multe
incidente regretabile. Astfel, în şedinţa din 10 octombrie, deputatul Nicu
Blându l-a pălmuit public pe deputatul Mihai Chisanovici, în timp ce acesta
îşi ţinea discursul. Presa menţiona că deputatul Chisanovici “a terfelit în modul
cel mai murdar şi infam, stările româneşti din ţară, în care a încercat să arate
străinilor că întegul neam românesc din Bucovina se compunea din mişei,
tâlhari, nemernici”703.
În cadrul aceleiaşi şedinţe, reprezentanţii guvernului Bucovinei au
cedat insistenţelor deputaţilor naţionali români, promiţând îndepărtarea lui
Florea Lupu de la conducerea Băncii Ţării şi constituirea unui nou consiliu de
administraţie şi amânarea “sanării” pentru a se putea cenzura bilanţurile
Centralelor.
Socialistul Havrisciuk a solicitat luarea unor măsuri drastice pentru
protecţia muncitorilor împotriva speculei mijlocitorilor704.
Următoarea şedinţă a dietei, debutează, iarăşi, cu o lecţie de box
aplicată deputatului Chisanovici de acelaşi Nicu Blându care fusese acuzat pe
nedrept, că şi-ar fi însuşit 70.000 de coroane din banii Centralei româneşti.
La discuţiile care au urmat, pe marginea bugetului, dr. Benno Straucher
a criticat virulent stările de lucruri din Bucovina.
În discursul său, Eusebie Popovici arăta că starea economică precară a
Bucovinei se datorează înlăturării sistematice a românilor din viaţa politică şi
economică a ţării, preponderenţei rutenilor şi manoperilor oportuniste ale
“democraţilor” lui Aurel Onciul şi Florea Lupu: “Românii trăiesc astăzi numai
din fărâmiturile rămase la masa rutenilor servită de guvern. Nădăjduiesc că
viitorul va schimba starea actuală de lucruri, ceea ce mă îndeamnă să exprim în
numele partidului pe care-l reprezint, deplină încredere preşedintelui ţării”705.
Preşedintele P.N.R. a afirmat că “Sanarea acestui deficit nu se poate
face decât, prin îmbunătăţirea stării contribuabililor”706.
Pentru a nu greva bugetele comunelor, şi aşa destul de firave, Aurel
Ţurcan a solicitat ca regularizarea râurilor să se facă cât mai repede, pe baza
planurilor vechi, iar valoarea lucrărilor însumând 342.000 de coroane, să fie
transferată din sarcina comunelor Vicovul de Sus, Pătrăuţi şi Gălăneşti, în
sarcina guvernului Bucovinei.
Camera votează şi aprobă acest proiect.
436
Ioan Cocuz
Deputatul P.N.R. Nicu Vasiloschi abordează şi el problema sanării:

“Partidul nostru a propus să se facă lumină asupra acestei misterioase afaceri.
Să se aleagă o comisie care să fie însărcinată cu verificarea bilanţurilor celor
trei Centrale”707.
Dieta votează această propunere şi guvernatorul Meran nominalizează
membrii comisiei.
Luând cuvântul în plenul dietei, Meran, guvernatorul Bucovinei, a
afirmat răspicat: “Dorim sanarea morală a ţării”, cuvinte care i-au pus pe
gânduri pe “democraţii” lui Aurel Onciu şi Florea Lupu, ca şi pe Coco
Wassilko, băgaţi “până în gât” în afacerea Centralelor708.
În încheierea acestei sesiuni a dietei, s-a votat un statut şi o nouă lege
electorală pentru oraşul Cernăuţi.Conform noii legi, se aleg 72 de consilieri
municipali: 25 de evrei ce reprezintă 33% din populaţie, 17 germani – 14% din
populaţie, 10 români – 15% din populaţie, 10 ruteni – 14% din populaţie şi 10
polonezi – 15% din populaţie. Din aceste cifre reese limpede faptul că germanii
au fost favorizaţi709.
În perioada imediat următoare încheierii lucrărilor dietei, deputaţii
Partidului Naţional Român au organizat în districtele politice româneşti la care
au participat mulţi membri ai partidului, simpatizanţi şi alegători, adunări cu
care prilej s-au făcut informări asupra activităţii din dietă şi a problemelor care
s-au dezbătut şi adoptat.
La adunarea de la Rădăuţi, convocată pentru 15 noiembrie 1912, la
care a participat şi preşedintele Partidului Naţional Român, prof. Eusebie
Popovici, a fost aprobată următoarea rezoluţie care a fost înaintată
guvernatorului Bucovinei:
- Sancţionarea de urgenţă a proiectului votat în dietă privind
regularizarea râurilor.
- Să se pună la dispoziţia celor afectaţi grav de dezastrul economic,
din erariul statului, mijloace minime de trai.
- Fondul bisericesc să pună gratuit la dispoziţia celor săraci, lemne
de foc.
- Să ia măsurile ce se impun pentru reglementarea corectă a
problemei bisericeşti710.
La 26 decembrie 1912, se deschide a treia sesiune a dietei Bucovinei.
Şedinţa de deschidere păstrează un caracter strict formal.
În urma demisiei din funcţia de vicepreşedinte al dietei a lui Ştefan
Smal-Stocki, este ales “vicecăpitan”, T.Dracinski.
În discursul său, guvernatorul Meran a precizat că actuala “sesiune a
camerei are o singură temă: sanarea centralelor însoţirilor economice din
Bucovina”711.
437
Referitor la această problemă, care domina viaţa economică şi politică

din Bucovina, punctul de vedere al guvernului era că “sanarea consistă în
salvarea centralelor de concursul ameninţător care aflându-se în forma unei
bovine umflate de deficite, va răpi cu sine sumedenie de existenţe şi va
zădărnici pe mulţi ani spiritul de asociaţie”712.
Guvernatorul Bucovinei prezintă, într-o descriere plastică, dezastrul
economic în care se află ţara şi solicita cluburilor naţionale dietale, să înceteze
luptele pe probleme naţionale şi să se creeze un curent favorabil rezolvării
problemelor generale ale ţării “Dezastrul care a bătut în octombrie la uşile ţării,
a intrat acum în toate străzile şi uliţele, în toate casele şi bordeele. Acum nu e
momentul pentru rezolvarea chestiilor de preponderenţă naţională, să fie
zâdărâte frecăturile între partide şi să fie urmărite chiar interesele personale.
Acum există numai un scop: Ţara să fie salvată de ruina materială”713.
Amânarea lucrărilor dietei până după sărbătorile Crăciunului a fost
primită cu vădită uşurare de deputaţi, cu atât mai mult cu cât ei trebuiau să dea
un verdict în problema “sanării” Centralelor.
Această stare de uşurare venea şi datorită faptului că deputaţii P.N.R.
solicitaseră, în mod categoric “ca înainte de toate, să se asigure însoţirilor
româneşti, un credit îndestulător care să le înlesnească, fără să sufere starea lor
economic prea mult, restituirea împrumutului destinat să acopere faimoasele
deficite pe care nu le-a păcătuit bietul popor, ci o tovărăşie fatală, care în scurtă
vreme a adus atâta amar şi greu asupra populaţiei româneşti de aici”714.
Interesante sunt poziţiile, atitudinea fiecărei grupări politice din dieta
Bucovinei, faţă de problema “sanării” Centralelor.
Partidul Naţional Român a cerut ca cel puţin 4 milioane de coroane din
împrumutul ce se preconiza a se face, să fie rezervat, în exclusivitate, pentru
alimentarea însoţirilor române. Atât statul austriac cât şi guvernul Bucovinei să
acorde subvenţii anuale în proporţia care să permită capitalurilor puse la
dispoziţia băncilor săteşti raiffeisiene să nu ruleze o dobândă mai mare de 7%,
în timp ce proiectul preconizat de autorităţi, prevedea împrumuturi pentru
însoţirile raiffeisiene cu 8-9% dobândă, ceea ce ar periclita şi mai mult situaţia
economică a ţăranilor şi băncilor săteşti.
Conservatorii români şi polonezi (de fapt marii proprietari), prin
atitudinea lor de supunere necondiţionată faţă de autorităţi, erau de acord cu
orice proiect de provenienţă guvernamentală.
Evreii obişnuiţi să profite de pe urma necazurilor altora, şi-au asigurat
o reducere a impozitului cu cca jumătate de milion de coroane şi au mai
solicitat o reducere cu încă jumătate de milion de coroane pentru a pune bazele
unei bănci. Cu toate acestea, poziţia lor faţă de “sanarea” Centralelor era
ambiguă.
438
Ioan Cocuz
Germanii, după ce au obţinut un împrumut ieftin de 1,5 milioane de

coroane şi o subvenţie anuală de 28.090 de coroane din partea statului pentru
Centrala lor, nu mai aveau nici un motiv să fie nemulţumiţi de “sanarea”
preconizată de guvern.
Ucrainenii erau extrem de îngrijoraţi privind soarta Centralei lor,
“sanarea” acesteia ducând, se pare, şi la anularea oricăror competenţe ale
acesteia.
Democraţii români aşteptau cu nerăbdare şi înfrigurare, “sanarea”
preconizată de guvern, căci numai în felul acesta oamenii lui Aurel Onciul şi
Florea Lupu ar fi putut evita să răspundă în faţa legii, de prăbuşirea economică
de care se făceau vinovaţi.
În ceea ce priveşte responsabilitatea morală faţă de miile de ţărani pe
care i-au nenorocit, aceasta va rămâne “pentru timpurile viitoare, cea mai
jalnică pagină din istoria suferinţelor necăjitului popor român din Bucovina”715.
PARTIDUL ŢĂRĂNESC ROMÂN
Data fondării – 13/26 aprilie 1914, Cernăuţi.
Membri marcanţi – Florea Lupu, Mihai Chisanovici, Romul Reuţ,

Filaret Doboş, Liviu Marian, Iancu Dolinski, Corneliu Clain, George Balmoş,
Alexandru Buburuzan
Organ de presă – Ziarul “Foaia Poporului”, Cernăuţi
Organizare – statut
“Statutele “Partidului ţărănesc”.
Art.1 Numele şi reşedinţa. “Partidul ţărănesc” este o societate politică
şi îşi are reşedinţa în Cernăuţi.
Art.2 Scopul. Partidul ţărănesc are de scop:
a) de a-i învăţa pe ţărani să fie toţi pentru unul şi fiecare pentru toţi;
b) de a deştepta mândria ţărănească şi iubirea pământului
strămoşesc;
c) de a îndrepta starea politică, economică şi culturală a ţăranilor.
Art.3 Mijloacele. Spre a ajunge scopul acesta, partidul ţărănesc, după
puterile sale:
a) va lumina poporul prin rost şi în scris, ţinând adunări şi scoţând
gazete;
439
b) va numi şi sprijini candidaţi potriviţi pentru alegerile în comună,

dietă şi în sfatul împărătesc;
c) va apăra prin deputaţii ce se ţin de partidul ţărănesc toate
interesele ţărăneşti şi, în urmă;
d) va da sfat şi ajutor ţăranilor în toate trebile lor.
Art.4 Banii. Cheltuielile partidului ţărănesc se acopăr:
a) din veniturile gazetelor;
b) din birul membrilor;
c) prin daruri.
Art.5 Membrii. Membrii ai partidului ţărănesc pot fi toţi românii din
Bucovina, cari sunt cetăţeni austriaci, au trecut vârsta de 24 de ani şi se primesc
de comitetul partidului.
Art.6 Datoriile membrilor. Membrii sunt datori a lucra din răsputeri
pentru binele ţărănimii, a glăsui la alegeri pentru candidaţii Partidului Ţărănesc
şi a plăti pentru scopurile partidului birul statorit.
Art.7 Drepturile membrilor. Membrii au dreptul:
a) de a lua parte la adunările partidului ţărănesc, de a cuvânta în ele
şi de a face propuneri, cari însă se vor împărtăşi comitetului cel
târziu până în 8 zile înainte de adunare;
b) de a alege şi de a fi aleşi;
c) de a se folosi de sfatul şi ajutorul partidului în toate trebile lor;
d) de a căpăta gazeta partidului cu preţ redus.
Art.8 Ieşirea şi scoaterea membrilor.
1. Spre a ieşi din partid membrii nu au decât să împărtăşească ieşirea
lor comitetului partidului sau bărbatului de încredere din comuna lor.
2. Comitetul partidului are dreptul să scoată din partid membrii ce nu-
şi îndeplinesc datoria lor sau lucră împotriva intereselor partidului.
3. Membrii ieşiţi sau scoşi nu au parte la averea partidului. Birul plătit
de ei nu li se înapoiază.
Art.9 Organele partidului.
1.Organe ale partidului sunt:
a) adunarea generală;
b) comitetul partidului;
c) prezidiul partidului,
d) revizorii şi;
e) juriul de arbitri.
2.Toate organele se aleg prin rost. Numai dacă o cere a zecea parte a
alegătorilor, alegerea se va face cu ţidule.
3.Aleşi sunt aceia, cari au căpătat cele mai multe glasuri.
4.Alegeri noi vor urma de câte ori se alege din nou comitetul ţării, iar
440
Ioan Cocuz
alegeri suplimentare în adunarea generală ordinară următoare.

Art.10 Adunarea generală
1.Adunarea generală ordinară are loc o dată pe an în ziua şi localitatea
hotărâtă de comitetul partidului.
2.Conchemarea adunării generale ordinare şi ordinea zilei se va
împărtăşi cel puţin cu 8 zile înainte prin gazetele partidului.
3.Adunarea generală ordinară se compune din delegaţii comunali, aleşi
în fiecare comună de membrii de acolo, în număr de a zecea parte a membrilor
din comună înscrişi în lista partidului. Delegaţii la rândul lor aleg pentru
comună bărbatul de încredere, care are să împărtăşească comitetului numele
lor. În lipsa unei alegeri bărbatul de încredere se numeşte de comitet.
4.Adunarea generală ordinară este chemată:
a) a alege comitetul şi prezidiul partidului, cât şi revizorii şi juriul de
arbitri;
b) a statori birul partidului;
c) a întări socotelile partidului;
d) a sfătui şi întări paşii ce au să se facă pentru apărarea intereselor
ţărăneşti;
e) a schimba statutele;
f) a desface partidul;
5.Adunări generale extraordinare se pot conchema de comitet ori şi
când, ori şi cum şi ori şi unde în Bucovina. La ele pot lua parte toţi membrii
partidului şi chiar oaspeţi aduşi de membri, dacă conchemătorul adunării le dă
voie să intre.
6.Adunările generale se vor conduce în modul obicinuit în dietă.
7.Glăsuirea urmează prin ridicarea mâinilor. Primită este propunerea,
pentru care glăsuiesc mai mulţi de jumătate a celor de faţă.
Art.11 Comitetul partidului.
1.Din comitetul partidului fac parte membrii prezidiului, deputaţii din
sfatul împărătesc şi din dietă înscrişi în lista partidului şi câte un bărbat de
încredere, ales în adunarea generală ordinară de delegaţii comunali din fiecare
cerc electoral al birnicilor pentru dietă. Pentru fiecare bărbat de încredere al
cercului electoral se va alege şi câte un locţiitor, chemat a lua locul bărbatului
de încredere, dacă-i împiedecat acesta.
2.Comitetul partidului se întruneşte la chemarea prezidentului
partidului la Cernăuţi sau şi aiurea în Bucovina, de câte ori este de lipsă. El
poate lua hotărâri fără privire la numărul celor de faţă.
3.De comitetul partidului se ţin toate trebile, cari nu sunt lăsate în voia
altui organ al partidului.
4.Şedinţele comitetului se conduc în modul obicinuit în comitetele
441
dietei.
Art.12 Prezidiul partidului.
1.Prezidiul partidului se compune dintr-un prezident, un viceprezident,
un secretar şi un cassar, aleşi de adunarea generală ordinară.
2.Prezidiul este organul executiv al partidului.
3.Prezidentul reprezintă partidul, conchiamă şi conduce adunările
generale şi şedinţele comitetului, putând delega pentru conducerea adunărilor
generale extraordinare ori şi ce membru, şi îndeplineşte hotărârile luate de
adunările generale şi de comitet.
4.Viceprezidentul ia locul prezidentului, dacă-i împiedecat acesta.
5.Secretarul poartă grijă de corespondenţa partidului.
6.Cassarul chiverniseşte cu banii partidului.
Art.13 Revizorii.
1.Alegerea generală ordinară alege trei revizori, cari nu au voie să facă
parte din prezidiu, din comitet sau din juriul de arbitri.
2.Revizorii cercetează an de an socotelile partidului şi împărtăşesc
resultatul cercetărilor adunării generale ordinare, făcând propunerile ce li se par
potrivite.
Art.14 Juriul de arbitri.
1.Juriul de arbitri se compune din trei membri aleşi de adunarea
generală şi din trei locţiitori.
2.Aceştia aleg din sânul lor prezidentul.
3.Juriul de arbitri judecă în senat de trei membri toate certele iscate
între membrii partidului din trebi de partid.
4.El trebue să judece orice ceartă în cel mult trei săptămâni, ţinându-se
de rânduiala prevăzută pentru arbitri în procedura civilă.
5.Judecăţile lui sunt definitive.
Art.15 Desfacerea.
Desfăcându-se partidul ţărănesc, averea lui se va preda fondului de
cultură al ţării cu menirea de a fi întrebuinţat pentru sprijinirea ţăranilor români
din Bucovina.
Activitate – Aventura politică în care se lansează Aurel Onciul în

Bucovina, începând din anul 1902 şi până în toamna anului 1918, când
sfârşeşte lamentabil, trădând făţiş, în acele momente vitale pentru ţară,
interesele fundamentale româneşti, atentând iresponsabil la unitatea naţional
statală, are un traseu extrem de controversat, îmbinând elemente pozitive de
politică pentru Bucovina, în general, cu elemente negative de politică profund
dăunătoare românilor bucovineni, acestea din urmă predominând, de departe.
Nu încercăm acum să facem o analiză aprofundată a activităţii politice
442
Ioan Cocuz
onciuliste, dar câteva repere se impun, mai ales, în ceea ce ne interesează pe noi
acum, şi anume organizarea de partid.
Deci la 2 februarie 1903, ia fiinţă societatea politică “Unirea”, aceasta
fiind prima structură politică alcătuită de Aurel Onciul, care servea intereselor
şi ambiţiilor personale ale acestuia, chiar dacă, în program îşi găseau loc
prevederi ca: emanciparea ţărănimii, reforme democratice, reforma electorală,
lupta împotriva corupţiei, sprijinirea financiară a gospodăriilor ţărăneşti
(elemente pozitive de politică generală), lupta împotriva boierilor fiind de fapt
o lozincă ce avea menirea să mascheze elementele de politică antinaţională,
îmbrăcate în haina democraţiei (politică negativă).
Afirmaţiile lui Aurel Onciul ( “O mână de ciocoi prăpădiţi conduce de
un semisecol destinele poporului român în Bucovina. Sub letargia
indiferentismului şi îngâmfarea acestora am pierdut tot ce se putea pierde ca
popor fruntaş al acestei ţări. Loviţi de moarte în interesele noastre economice,
deveniţi robi ai exploatării boiereşti, ei cu stafia rutenizării cată să ne abată de
la mizeria noastră economică cauzată de ei”716), sunt acuzaţii, în mare parte
nemeritate, aduse, de fapt, politicii naţionale.
Reformele preconizate de democraţii români ai lui Aurel Onciul şi
aliaţilor lor germani, evrei, şi ruteni, au reprezentat un progres “însă numai din
punct de vedere austriac, sau mai bine zis bucovinist–austriac şi, folosind
Bucovinei întregi, a trebuit să aducă relativ folos şi românilor care încă-s în
Bucovina”717.
În anul 1903, iunie, Aurel Onciul face în “Privitorul” următoarea
declaraţie: “Eu unul cel puţin, în ziua în care voi citi, sancţionată reforma
electorală şi voi vedea astfel realizată problema politică a vieţii mele, impuse
mie de iubirea către ţara mea depărtată, mă voi reîntoarce la viaţa mea ticnită
de la Brünn”718.
Oare de ce nu s-a ţinut Aurel Onciul de cuvânt !?
Pentru că adulmecase şi simţise gustul dulce al puterii, pentru care de
fapt, se reîntorsese în Bucovina.
Societatea politică Unirea, era în fapt Partidul Ţărănesc Democrat,
numit “democrat” doar din raţiuni de propagandă, pentru că partidul nu era nici
democrat (Onciul şi oamenii lui exercitau o adevărată dictatură în interiorul
partidului), nici ţărănesc, demosul constituind doar masa de manevră pentru
Aurel Onciul.
Tot “domnii” erau cei care-i reprezentau pe ţărani. Au fost înlocuiţi
“domnii boieri” cu “domnii democraţi”.
Ei bine, este clar că nu ţăranii au impus alianţa politică cu rutenii,
germanii şi evreii, cunoscută sub denumirea de Tovărăşia Ţărănească
(Progresivă) – Freisinnige Verband - ci Onciul cu echipa lui.
443
Rămâne de văzut cât de ţărani erau evreii, chiar şi germanii,

nemaivorbind de liderii lor.
Liderii rutenilor, evreilor şi germanilor cu care făcuse alianţă Partidul
Ţărănesc Democrat erau tot atât de ţărani şi de democraţi ca şi trepăduşii
politici ai lui Aurel Onciul.
În mai 1905, Tovărăşia Ţărănească se sparge.
De aici înainte, Aurel Onciul participă la viaţa politică din Bucovina cu
o structură politică denumită generic “democraţii”. Partidul Ţărănesc Democrat
era de fapt un curent politic, fără a avea o structură specifică partidelor. Aşa se
explică şi faptul că, organul de presă al acestui curent sau orientări politice,
“Foaia Poporului”, a purtat pe rând, mai multe subtitluri: “Organul românilor
din Bucovina”, “Organul Partidului Naţional Ţărănesc” (1911), denumire
surprinzătoare, Organul tovărăşiei politice “Partidul Ţărănesc”, etc.
De aceea pare şi nu pare surprinzător faptul că Aurel Onciul, şeful
“partidului democrat” (!?), convoacă la Cernăuţi, pentru ziua de 13/26 aprilie
1914, o adunare pentru constituirea Societăţii politice “Partidul Ţărănesc”719.
Considerăm că politica “democrată” a lui Aurel Onciul se uzase, nu
mai avea pic de credibilitate, ca urmare a dezastrului provocat Centralei
însoţirilor române, şi implicit ţăranilor, de către Florea Lupu şi Aurel Onciul,
de dezastrul Băncii Ţării, a afacerilor cu lemn de care s-au făcut vinovaţi
fruntaşii “democraţi”.
În aceste condiţii, Aurel Onciul a simţit nevoia unei schimbări, evident,
de suprafaţă, a unei cosmetizări a dezastruoasei sale politici, creând un partid
tocmai pentru, zicea el, ţărani, pe care prin politica sa ticăloasă şi a echipei sale
i-a ruinat economic.
Se impune o întrebare firească: Avea Aurel Onciul şi “democraţii” săi
cu adevărat sprijinul ţărănimii române din Bucovina, sau măcar a unei părţi a
acesteia? Răspunsul îl găsim în ziarul “Vremea Nouă” – Organ Ţărănesc
Român: “De ce nu spui dumneata, domnule Aurel şi cauzele pentru care nu s-a
deschis dieta, ca să ştim şi noi? Trei ani de zile aţi dormit domnilor democraţi
şi aţi aşteptat să vie alţii şi să vă cureţe bârlogul vostru ! Unde e dragostea
voastră către ţărani, dacă voi aţi lăsat regularea apelor Siretului şi a Sucevei,
trei ani de zile baltă?[…]. Aţi făcut deficite în bănci şi aţi grijit ca să piardă
bieţii gospodari […], aţi lucrat pentru punga voastră şi a lingăilor voştri. De
ţărani n-aţi avut nici o grijă şi acuma aţi vroi să vă spălaţi feţele voastre
vânzătoare de neam[…]. Aţi fost stăpâni în ţară, aţi jefuit pielea bietului ţăran
ca cei mai cruzi barbari, şi astăzi cutezaţi a vă spăla?[…]. Ce ironie ! Încurcă
Aurică beţele şi iţele şi crede că va prosti ţărănimea ca până acuma ! […].
Făgăduieli mincinoase ca acestea le-au mai făcut democraţii […]. După ce aţi
luat poporului mămăliga de pe fund, voi făţarnicilor şi fariseilor, voiţi să-i mai
444
Ioan Cocuz
luaţi şi biserica şi şcoala şi limba[…], voi batjocuriţi în tot locul şi în tot timpul
pe toţi românii […], voi aţi batjocurit preoţimea şi toată suflarea românească
din Bucovina şi voi aveţi obrazul să îndreptaţi stările în şcoală, biserică şi limbă
?!”720.
Cuvinte grele ca plumbul, la adresa lui Aurel Onciul, Florea Lupu şi a
“democraţilor” români bucovineni, dar care sintetizează „contribuţia” lui Aurel
Onciul şi al Partidului Democrat, la dezastrul neamului românesc în Bucovina.
Semnificativă, pentru felul în care “democraţii” români bucovineni
făceau politică, este declaraţia unuia dintre “aliaţii” politici ai lui Aurel Onciul
şi Florea Lupu, românul renegat Coco Wassilko, ajuns şef al partidului
ucrainean, declaraţie făcută în Parlamentul Imperial de la Viena: “Eu i-am dat
preşedintelui băncii, Lupu, multe mii de coroane, ca să nu-mi candideze
candidaţii care nu-s pe placul meu. Pentru că, domnii mei, la noi în Bucovina,
alegătorii nu costă nici o para. Eu trebuie însă să vă spun: ţăranul nostru e un
alegător foarte cumsecade. Ştiţi D-voastră cine costă bani? Vreo câţiva
conducători politici, ce fac (gheşefturi) cu politica lor şi la aceştia se numără
prezidentul băncii ţării, Lupu”721.
Afirmaţiile lui Coco Wassilko sunt confirmate cu prilejul alegerilor
dietale din 1911, când Florea Lupu telegrafiază unor însoţiri raiffeisiene, ca
alegătorii să sprijine candidatul ucrainean şi nu pe cel român: “1 iulie 1911.
Ora 2 după amiază, din Ţureni, Florea Lupu telegrafiază către banca din
Corceşti: “<<Rog numaidecât pe toţi lipaşii să glăsuiască numai pentru
candidatul Spenul, căci candidatura lui Mintencu se aseamănă cu o spargere şi
cu un furt politic (o tâlhărie politică) şi noi românii nu avem voie să ne
încărcăm cu aşa o “pată politică>>”722.
Concluzia vine de la sine: “La nici un popor de pe faţa pământului nu
credem să se găsească măcar unul, care să arate atâta lipsă de conştiinţă precum
găsim în acest partid democratic ! Cele mai condamnabile mijloace nu s-au
sfiit a le întrebuinţa spre a-şi ajunge scopul lor ruşinos şi vânzător de neam”723.
Şi iată că Aurel Onciul convoacă un congres de constituire a unui nou
partid.
În cuvântul de deschidere Aurel Onciul afirma: “Această adunare e
prima în felul ei, întrucât un partid politic renunţă de a reprezenta toate stările
şi se pune în serviciul numai al unei stări, în cazul de faţă al ţăranilor, al celei
mai numeroase stări la românii bucovineni. Încercarea de a cuprinde într-un
partid toate stările n-a reuşit, în urma perfidiei intelectualilor care au aflat de
bine să se constituie în partid deosebit, după săvârşirea alegerilor, rupând astfel
în două unitatea politică; de aceea democraţii au părăsit definitiv gândul de a
apela la sprijinul intelectualilor, dorind (subl.n.) să fie reprezentanţii
ţărănimii"724.
445
Deci partidul ce se preconiza a fi înfiinţat, trebuia să dea o nouă

imagine fostului Partid Democrat, dar mai ales, conducătorilor săi.
Din cuvântarea sa, reiese cu claritate că Aurel Onciul nu mai avea
aderenţă în rândul intelectualilor, pe care, se vede de departe, era supărat.
Situaţia nu era mai bună nici cu ţărănimea, democraţii dorind, o spune
clar Onciul, să fie reprezentanţii ţărănimii.
De ce nu invers ?!.
Răspunsul îl găsim în întreaga activitate a “democraţilor” şi
conducătorilor acestora.
Ordinea de zi a Congresului cuprindea 6 puncte:
1. Deschiderea lucrărilor;
2. Probleme naţionale;
3. Probleme economice ale ţărănimii;
4. Statutul societăţii;
5. Alegerea conducerii;
6. Eventuale.
Adresându-se participanţilor la congres, Aurel Onciul afirma că
“opinca e talpa ţării […], căci purtătorul opincii, ţăranul, e temelia obştei […].
Nimene nu-i aşa supt, asuprit, călcat în picioare ca însuşi ţăranul”725, cuvinte
adevărate, dar care în rostirea domniei sale, sunau cinic şi fals.
Aurel Onciul nu pierde prilejul de a mai ridica osanale Austriei şi
împăratului, de a-şi mai atribui nişte merite, făcând o comparaţie între situaţia
ţăranului din România şi a celui din Imperiu: “Ţăranii din Bucovina n-au avut
pricină să ieie în mână arma spre a-şi câştiga puterea politică, pentru că
Împăratul din mila sa le-a dat de bunăvoie, acuma, la 1907, toate drepturile la
alegeri. Ei au o mulţime de deputăţii, aleg cu toţii, tată şi ficior, în comună, de-
a dreptul prin ţidule, îşi pot deci alege după plac solii ce au să-i apere. Numai
că ei încă n-au învăţat a se folosi de drepturile aceste”726.
Aurel Onciul recunoaşte că ţăranii sunt împărţiţi în tabere, dezorientaţi,
nu mai ştiu pe cine să aleagă pentru a le apăra drepturile, pentru a progresa
economic şi social: “În loc să meargă buluc să-şi aleagă prieteni de-ai lor (se
referea evident la “democraţi”, n.n.I.C.), ei se lasă momiţi de domni, împărţiţi
în tabere şi ademeniţi de a-şi alege deputaţi, chiar pe duşmanii lor”727.
Ceea ce nu spune Aurel Onciul, este că, la această stare de spirit a
ţăranilor români bucovineni, Partidul Democrat şi-a adus din plin contribuţia
de-a lungul a peste 10 ani.
Aurel Onciul constată că ţăranii nu sunt organizaţi în structuri politice
care să le apere interesele şi de aceea, din dragoste şi grijă pentru ei (!?) au
purces “democraţii” să-i organizeze: “A-i organiza este scopul societăţii care se
naşte astăzi. Ea voieşte, după cum zic statutele, să împreună întreaga ţărănime
446
Ioan Cocuz
pe temeiul <<toţi pentru unul, şi unul pentru toţi>>, să înnalţe mândria

ţărănească, să mărească iubirea de neam şi de glia strămoşească şi astfel, să
grijească de binele economic, politic şi cultural al ţărănimii. Ea-i făcută după
pilda unirii ţărăneşti din Apus, care azi numără zeci de mii de membri şi face
adevărate minuni. Deie Dumnezeu ca prin unirea ţăranilor din Bucovina numită
<<Partidul Ţărănesc>> să-şi atingă scopul şi să fericească ţărănimea. Să se
nască într-un ceas bun”728.
La punctul 2 din ordinea de zi – problema naţională - ia cuvântul
deputatul Modest Scalat care se lansează într-o adevărată apologie a binelui
românesc în Bucovina, afirmând, printre altele, că dintre românii care trăiesc în
diferite state din Europa, românilor bucovineni le merge cel mai bine: “Avem
un număr mare de şcoli poporale româneşti. Avem gimnazii naţionale, avem un
pedagogiu român, avem o şcoală de meserie română, avem şi alte şcoli speciale
româneşti, avem diferite societăţi şi însemnate instituţiuni culturale, avem şi o
catedră pentru limba şi literatura română la universitatea din loc, avem, preoţi,
profesori, învăţători români, avem limba noastră în şcoală şi biserică”729.
Demagogia discursului deputatului “democrat” Modest Scalat este
confirmată de, acelaşi vorbitor, care, prin cele 4 rezoluţii propuse spre
aprobarea adunării de constituire a Partidului Ţărănesc, se contrazice flagrant,
confirmând starea economică, socială şi naţională deplorabilă în care se aflau
românii bucovineni:
“I.Adunarea de astăzi protestează contra încălcării limbei române de
către slujbaşii din administraţie şi judecătorie, ea cere de la stăpânire
numaidecât ca legile fundamentale de stat întărite de prea luminatul Împărat să
fie păzite şi observate de fiecare slujbaş împărătesc şi ca toţi slujbaşii
neştiutori de limba română să fie mutaţi din această ţară sau pensionaţi.
II.Adunarea de azi protestează contra hotărârii Comitetului ţării şi a
consiliului şcolar ca listele de recensământ, modificate fără ştirea şi învoirea
cetăţenilor din satele mixte să fie luată ca bază pentru înscrierea oficioasă a
elevilor din şcolile poporale în satele mixte. Adunarea cere numaidecât
respectarea dreptului părinţesc în această afacere. Ea pretinde ca conform
cererii locuitorilor din satele Dănila, Călineştii lui Ienachi şi Cuparencu să se
deschidă pe loc şi şcoala română publică, fiind clădirile de 2 respectiv 4 ani
gata în acest scop.
III.Adunarea pretinde mai departe ca toate şcoalele particulare
româneşti din satele mixte din districtele Cernăuţi, Siret, Suceava, Storojineţ,
Câmpulung şi anume din Cotul Bainschi, Mihalcea, Hliboca, Şerbăuţi, Măriţei,
Călineşti Ienachi şi Cuparencu, Dănila, Panca, Comareşti, Gemine, Breaza – să
fie provincializate. Reprezentanţii noştri din consiliul şcolar şi Comitetul ţării
sunt provocaţi să lucre în această direcţie.
447
IV.Adunarea de azi crede că numai prin congresul bisericesc se pot

sana toate relele încuibate în biserica noastră drept măritoare şi cere numaidecât
convocarea lui grabnică”730.
Rezoluţiile fac doar o trimitere generală la una dintre problemele
esenţiale pentru românii bucovineni, aceea a apărării caracterului naţional al
bisericii ortodoxe române din Bucovina.
La punctul 3 din ordinea de zi, ia cuvântul deputatul Mihai Chisanovici
care declară sus şi tare că “Noi ( “democraţii”, n.n.) suntem partid naţional”.
Cât de naţional a fost Partidul Democrat al lui Aurel Onciul s-a văzut de-a
lungul întregii sale activităţi.
În probleme economice, noul partid care urma să ia fiinţă, lansează
sloganul “ogor, păşune, pădure”.
Discursul lui Chisanovici frizează ridicolul, prin înşiruirea unor fraze,
în care problematica economică ţărănească este redusă la formulări fără
conţinut. Sunt propuse soluţii abolut ridicole “ar fi potrivit dacă fondul ar
preface o parte din pădurile sale în păşuni”731.
Acelaşi deputat face o gafă de proporţii când afirmă că “speculanţii au
pus mâna pe pădurile fondului […]”, uitând că printre marii speculanţi se aflau
chiar şefii lui, Aurel Onciul şi Florea Lupu.
Ca şi când nu oamenii Partidului Democrat, în primul rând Florea Lupu
şi Aurel Onciul, se fac vinovaţi de falimentarea Centralei băncilor româneşti
raiffeisiene, Mihai Chisanovici acuză, senin, pe naţionali că "au ponegrit
Centrala şi Banca Ţării până ce creditul s-a închis în urma acestei agitaţii
nebune”732.
La punctul 4, deputatul Romul Reuţ prezintă proiectul Statutului
“Partidului Ţărănesc”733.
Acesta stă sub semnul improvizaţiei, fiind conceput în mare grabă.
Statutul a fost votat de către toţi partcipanţii la Congres(!?).
Propunerea ţăranului Ciocan din Ciudei, care a susţinut să i se
transmită “d–lui dr.Florea Lupu o telegramă de aderenţă pentru meritele
câştigate pentru binele ţărănimii”734, ne lămureşte, pe deplin, asupra faptului că
această adunare convocată pentru înfiinţarea Partidului Ţărănesc, reprezenta
un scenariu al unei deplorabile farse politice, puse la cale de Aurel Onciul şi
“democraţii” săi, menite să inducă opiniei publice din Bucovina ideea, absolut
falsă, că Aurel Onciul are sprijinul politic al ţăranilor români, că el este
reprezentantul celei mai importante clase sociale din Bucovina.
În concepţia lui Aurel Onciul, această “perdea de fum” avea menirea de
a-l exonera de responsabilitatea gravelor fapte ce planau asupra sa şi a
partidului său: distrugerea sistemului de credit pentru ţărani, ruinarea lor
economică atât prin maşinaţiunile întreprinse la Centrala însoţirilor raiffeisiene
448
Ioan Cocuz
cât şi la Banca Ţării, pentru “gheşefturile” cu lemn care au adus grave

prejudicii economiei Bucovinei în general.
La finele lucrărilor adunării, au fost aleasă conducerea partidului:
Vicepreşedinţi – Romul Reuţ, Alexandru Buburuzan.
Secretar – Mihai Chisanovici.
Casier – Filaret Doboş.
Au fost desemnaţi şefii organizaţiilor judeţene şi din oraşe:
- Oraşul Cernăuţi – prof.Liviu Marian şi primarul Michiciuc din
Roşa.
- Judeţul Cernăuţi – Grigoroşciuc (primar din Buda) şi Nichita din
Corovia.
- Judeţul Siret – Iancu Preda (Muşeniţa) şi Nimigean (primar
Tereblecea).
- Judeţul Storojineţ – Pădure Porfir (primar Ciudei) şi Gherman
Istrate (Pătrăuţi pe Siret).
- Humor – Paşcovici Eustafie (Humor), Cvinda (primar
Drăgoieşti).
- Solca – G.Balmoş (primar Arbore) şi Strugar (primar Pârteştii de
Jos).
- Câmpulung – Nistor Andronicescu (Fundu Moldovei) şi
Gh.Istrati (primar Vama).
- Dorna – George Diac şi Ion Condrea (primar Dorna Candreni).
- Suceava – Cormoş (primar Bălăceana) şi Ioan Morar (Mitocul
Dragomirnei).
- Rădăuţi – Avram Iţcuş (Suceviţa) şi Ilie Ungureanu (primar
Gălăneşti).
Toţi iluştri necunoscuţi. Juriul de arbitri: Iancu Dolinski – notar,
Corneliu Clain – învăţător superior, Ilie Flocea – ţăran, Dumitru Sahlean –
ţăran, Eugen Becul şi Brăiescu – învăţători.
Adunarea de constituire a Partidului Ţărănesc se încheie cu o cuvântare
a lui Aurel Onciul care a mai probat o dată, dacă mai era nevoie, dispreţul faţă
de neamul românesc, din care făcea parte, faţă de aspiraţiile naţionale ale
românilor din Bucovina: “În vremea din urmă, gazetele domneşti şi preoţii au
început a se văita, a cârti asupra împărăţiei şi a o înjosi în ochii României.
Vaietele, cârtelile, şi înjosirile acestea au găsit un răsunet puternic în România,
stricând prietenia dintre ţara aceasta şi Împărăţia noastră în dauna amândorura.
Noi, durându-ne inima, ne-am împotrivit goanei acesteia, rugându-i pe cei din
regat să-şi caute de trebile lor şi să ne lase pe noi în ştirea lui Dumnezeu şi să
nu se mai amestece în trebile noastre. Din pricina aceasta, am fost huliţi,
449
batjocoriţi şi traşi în noroi îndeosebi pentru credinţa noastră în Împărat. Cu

sufletul curat îndurăm hulele […], ştiindu-ne una cu ţăranii […], pentru că ştim
cu toţii, că soarta întregului neam românesc atârnă de Austria puternică.
Hulească-ne domnii şi preoţii cât voiesc, noi rămânem credincioşi
Împăratului”735.
Acţiunea, antiromânească a lui Aurel Onciul, potrivnică realizării
unităţii naţional statale româneşti din toamna anului 1918, nu este o surpriză, ea
explicându-se prin acţiunile pe care acesta le-a întreprins în Bucovina, în
fruntea “democraţilor”, începând din anul 1902, când şi-a început cariera
politică.
Începutul primului război mondial a făcut ca noul partid “conceput”de
Aurel Onciul să-şi sisteze activitatea care s-a rezumat, de fapt, doar la actul de
constituire.
BILANŢUL POLITICII ROMÂNEŞTI

LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XX
Bilanţul politicii româneşti din Bucovina la începutul secolului XX,

până la izbucnirea primului război mondial, era, mai curând, negativ.
Necesitatea existenţei celor două partide româneşti, a celor două
curente politice, democrat şi naţional, nu mai trebuia demonstrată, fiind
reclamată de cerinţe reale, de interesele reale ale existenţei neamului românesc,
care erau exprimate în programe foarte puţin diferenţiate.
Diferenţele programatice se datorau intereselor de clasă.
Existenţa, pentru scurt timp, a unui singur partid în viaţa politică
românească, a reprezentat un moment de acalmie, de linişte, de speranţă, dar şi
de discuţii interminabile şi sterile, dăunătoare intereselor naţionale româneşti.
Era liniştea “morţii politice”.
Aşa zisul partid “unitar” era zguduit de duşmănii ascunse, de
“dizidenţe” şi “dizidenţi” la lumina zilei, de lipsă de sinceritate: “partidele
înfrăţite se pândeau cu neîncredere, şeful n-avea încredere în colaboratori şi
colaboratorii recunoşteau numai de formă pe şef […], o presă lipsită de avânt,
căci n-avea de unde lua, reprezenta neamul, peste tot locul compromisuri, de
cele mai multe ori, în adevăr comprominţătoare în interesul păcii naţionale
[…], o astfel de politică de amorţeală de menajare a celor cu musca pe căciulă,
a celor slabi, a celor nedecişi, şovăitori, e mai dăunătoare decât cea mai aspră
luptă politică cinstită”736.
În anul 1903, Aurel Onciul a înfiinţat Partidul Ţărănesc Democrat,
antrenând ţărănimea la viaţa politică din Bucovina.
Era, evident, necesară o asemenea acţiune politică, dat fiind faptul că
450
Ioan Cocuz
ţărănimea reprezenta marea majoritate a românilor, având interese specifice:

“Şi aceste interese sunt de cea mai mare importanţă pentru politica naţională a
românilor din Bucovina, căci sunt interesele clasei celei mai numeroase, celei
mai trainice a poporului nostru, unica pe care ne putem răzima, într-o politică
sănătoasă şi bine fundamentată”737.
Această acţiune s-a datorat şi ambiţiilor personale ale lui Aurel Onciul,
căruia, i s-au alăturat rapid, câţiva “dizidenţi” care nu-şi găseau locul.
Marea dramă a vieţii politice româneşti din Bucovina nu a reprezentat-
o existenţa a două sau mai multe partide pe eşichierul politic, cu doctrine,
programe diferite, ci de modul în care aceste partide au înţeles să ducă lupta
politică: “dacă în lăuntru e necesară lupta, şi ea e necesară, pentru că lupta e
viaţă, şi din luptă ies elemente viguroase, atunci lupta să fie înlăuntru, cu
condiţia ca ea să fie purtată în mod cinstit, cu arme reale pentru principii şi nu
pentru persoane, iar în afară, de organizarea intereselor naţionale în lupta cu
celelalte popoare”738.
De fapt, programele celor două partide şi curente politice se puteau
armoniza perfect pentru intereselor românilor bucovineni:
Partidul Naţional Român – interesele generale ce ţin de biserică,
şcoală, limbă, mişcare culturală.
Partidul Democrat Ţărănesc – legi cu caracter social, economic,
cultural, în slujba marii mase ţărăneşti.
Această luptă politică ce a cunoscut escaladări, forme şi expresii
dureroase şi neproductive pentru interesele naţionale româneşti, se datora, în
mare măsură, elitelor politice, culturale, grupurilor de interese, celor care
considerau politica, o trambulină pentru propriile interese: “Deschideţi
jurnalele din Bucovina să vedeţi însă, ce se petrece de fapt. În locul principiilor,
personalităţilor, în locul discuţiilor folositoare, cercetărilor temeinice,
îndrumărilor necesare – injurii, calomnieri, denunţări. Deşi deprinşi în certele
personale şi pline de venin ale bucovinenilor, totuşi, ceea ce ne-au adus anii din
urmă întrece orişice margine”739.
Presa românească din Bucovina anilor 1912 – 1913 este expresia fidelă
a luptelor politice: “Organele de partid “Viaţa Nouă” a partidul naţionalist şi
“Foaia Poporului” (partidul democrat sau ţărănesc) sunt o vastă colecţie de
invective personale între care tâlhar, potlogar, etc, sunt expresii de salon. E o
ziaristică de ciomag, cum au botezat-o foarte nimerit, redactorii răposatei
“Vremea Nouă” (organul popular al naţionaliştilor). Dar n-au fost de ajuns
batjocurile şi clevetirile din gazete, din adunări, din dietă, partidele au început
un război de afişe pe zidurile oraşelor spre bucuria puţin ascunsă a tuturor
străinilor.
Toate popoarele din Bucovina sunt divizate politiceşte, dar nici unul nu
451
dă priveliştea destrăbălării naţionale ca partidele române”740.

Şi în acest timp, românii bucovineni pierd teren în cele mai vitale
probleme naţionale: consilierul consistorial ucrainean A.Manastyrski este
numit vicar general, limba română “în diregătorii nu-i admisă, din comunicaţia
zilnică îi scoasă de limba nemţească vorbită de intelectuali […] în timpul din
urmă, unii învăţători au început a scrie româneşte actele şcolare, pe când
majoritatea preoţilor scrie nemţeşte; tot aşa primăriile, care n-au notari
cunoscători de limbă, şi până şi în comitetul ţării, corporaţiunea autonomă
chemată în primul rând să respecte drepturile românilor, scrie nemţeşte”741.
În justiţie treburile stau la fel de rău: “limba nemţească stăpâneşte
atotputernică, iar “valahii” orbiţi de conducătorii lor ahtiaţi după titluri,
avansări, decoraţii, etc, aşteaptă o binevoitoare milă de la ministerul dreptăţii,
care să permită ca să se vorbească în limba lui Ştefan şi Mihai, înaintea
simandicoaselor feţe ale unor judecători jidovi din Galiţia sau nemţi din
Bohemia, care declară cu neruşinare că sunt “chemaţi” să apere drepturile
limbii nemţeşti”742.
În şcoală, românii apără utracvismul de parcă “ar avea un interes
deosebit ca să crească o generaţie de corcituri”743.
În plan economic, falimentul Centralei însoţirilor româneşti de credit,
provoacă o adevărată dramă în rândul a zeci de mii de gospodării ţărăneşti.
Lupta politică dusă, timp de doi ani, între cele două tabere (democrată şi
naţională), pentru sanarea centralei, mai provoacă ţăranilor pierderi de circa un
milion de coroane.
Acestea sunt “rezultatele” politicii româneşti în prima decadă şi
jumătate a secolului al XX-lea “înlăuntrul certe înveninate, ură, patimă, lipsă
de sinceritate, lipsă de ideal, în afară lipsă de orientare, de energie. Cu astfel de
organizaţie şi politică, nime nu poate cere ca să avem rezultate, care ar putea
veni numai de pe urma unei munci sincere, coordonate în vederea lecuirii
durerilor de care suferă neamul nostru”744.
Pentru depăşirea situaţiei extrem de dificile, se impunea “Să se
inaugureze o politică românească intransigentă, pornind de la nevoile reale ale
neamului nostru, ocolind clişeele frazelor tradiţionale, cu care se debitează de
zeci de ani, şi înaintând spre idealul nostru: întărirea neamului nostru pe
pământul strămoşesc până ce-şi va recâştiga poziţiile pierdute, putând dispune
singur de soarta sa.
Să se rupă cu alianţele suspecte, să se abandoneze politica de cerşetorie
şi căpătuială şi să se înceapă politica de muncă, Atunci, fără lupte
dezgustătoare, singur, prin forţa lucrului adevărat şi cinstit, vor dispare şi
persoanele şi sistemul compromis ce stăpânesc politica românilor bucovineni, a
cărei bilanţ se încheie cu un deficit mare”745.
452
Ioan Cocuz
1
Ion Nistor - Istoria Bucovinei, Humanitas, Bucureşti, 1991, p.207-208.
2
Ibidem.
3
Dr. Ion Nistor – Istoria Bisericii din Bucovina şi a rostului ei naţional-cultural în
viaţa românilor bucovineni, Bucureşti, Institutul de arte grafice “Carol Göbl”, 1916,
p.86.
4
Ibidem, p.220-225.
5
Ibidem, p.225
6
Ibidem, p.74-75.
7
A.Vrânceanu – Mersul politicii române în Bucovina, “Privitorul”, Cernăuţi, an II,
nr.12/15 octombrie 1902.
8
“Patriot”, Cernăuţi, nr.1/30 aprilie 1872.
9
Dr.I.G.Sbiera – Familia Sbiera şi Amintiri din Viaţa autorului, Cernăuţi, Tipografia
universitară, i.r. a lui Echardt, 1899, p.220.
10
Ion Nistor – Op.cit., p.210 şi 211.
11
Dr.I.G.Sbiera, Op.cit., p.331.
12
Ibidem.
13
Ibidem.
14
Ibidem, p.332.
15
Ibidem
16
“Revista Politică”, Suceava, an III, nr.17/15 septembrie 1888.
17
Ion I.Nistor – Istoria Bucovinei, dactilogramă, p.294, Fondul documentar Muzeul
Naţional al Bucovinei, inv.4329.
18
“Patria”, Cernăuţi, an II, nr.107/15-28 martie 1898.
19
Ibidem, nr.166/19-31 august 1898.
20
“Revista Politică”, Suceava, an III, nr.18/1 octombrie 1888.
21
Ibidem.
22
“Patria”, Cernăuţi, an II, nr.154/17-29 iulie 1898.
23
“Revista politică”, Suceava, an I, nr.2/1 iunie 1886.
24
Ibidem.
25
Ibidem.
26
Ibidem.
27
Ibidem, an I, nr.1/15 mai 1886.
28
Ibidem.
29
Leonidas Bodnărescu – Autori români bucovineni, Cernăuţi, Societatea Tipografică
Bucovineană, 1903, p.80.
30
Ion.I.Nistor – Op.cit., p.259; “Gazeta Bucovinei” din 2/14 mai 1891.
31
Constantin Loghin – Istoria literaturii române din Bucovina, Cernăuţi, Tipografia
Mitropolitul Silvestru, 1926, p.155.
32
Ibidem.
33
George Bogdan Duică – Bucovina – notiţe politice asupra situaţiei, Sibiu, Institutul
tipografic “T.Liviu Albini”, 1895, p.221.
34
“Revista politică”, Suceava, an I, nr.1/15 mai 1886.
35
Ibidem.
453
36
Ibidem, nr.3/1886, nr.16, 17, 18 şi 19/1887, nr.22/1888.
37
Ibidem, an I, nr.22/1886; an II, nr.5/1887; an IV, nr.13/1889.
38
Ibidem, an III, nr.10/1888.
39
40
Ion Bumbac, Grigore Halip – Privire istorică asupra trecutului politic, social şi
naţional din ducatul Bucovinei, Braşov, 1886, p.27.
41
Ibidem, p.28.
42
Ibidem, p.28-29.
43
Ibidem, p.30.
44
Ibidem, p.30-31.
45
Ibidem, p.39-40.
46
“Revista Politică”, Suceava, an V, nr.31/1 februarie 1890.
47
Ibidem.
48
Ibidem.
49
Ibidem.
50
Ibidem, nr.8/15 aprilie 1890.
51
Ibidem, nr.12/15 iunie 1890.
52
Ibidem.
53
54
Ibidem.
55
Ibidem, an IV, nr.4/23 februarie 1891.
56
“Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, an II, nr.12/9-21 februarie 1892.
57
Ibidem.
58
Ibidem, an I, nr.1/2-14 mai 1891.
59
Ibidem.
60
Ibidem, nr.11/6-18 iunie 1891.
61
62
63
Ibidem.
64
Ibidem.
65
66
Guvernul Bucovinei şi românii, “Gazeta Bucovinei”, nr.42 şi 43/26 septembrie – 8
octombrie 1891.
67
“Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, nr.44/29 septembrie-11 octombrie 1891.
68
Ibidem, nr.45/3-15 octombrie 1891.
69
Ibidem.
70
Ibidem, nr.44/29 septembrie-8 octombrie 1891.
71
72
73
Ibidem, an II, nr.12/9-21 februarie 1892.
74
Ibidem.
75
Ibidem.
76
454
Ioan Cocuz
77
Ibidem, nr.15/20 februarie-3 martie 1892.
78
Ibidem.
79
Ibidem, nr.16/25 februarie-6 martie 1892.
80
I.G.Sbiera, Op.cit., p.336-339.
81
“Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, an I, nr.1/14 mai 1891.
82
Ibidem.
83
Ibidem, an I, nr.2/5-17 mai 1891.
84
Ibidem.
85
Ibidem, an II, nr.17/27 februarie-10 martie 1892.
86
Ibidem.
87
88
Ibidem, nr.27/2-14 aprilie 1898.
89
“Deşteptarea”, Cernăuţi, an II, nr.4/15-27 februarie 1894.
90
Ibidem.
91
“Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, an II, nr.69/30 august-11 septembrie 1892.
92
“Deşteptarea”, Cernăuţi, an II, nr.4/15-27 februarie 1894.
93
“Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, an II, nr.71/6-18 septembrie 1892.
94
Ibidem.
95
Românii şi rutenii din Bucovina-II, “Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, an III, nr.23/21
martie-3 aprilie 1893.
96
Ibidem, nr.70/3-15 septembrie 1892.
97
Ibidem, an IV, nr.5/1-13 martie 1894.
98
Ibidem, an III, nr.6/15-27 martie 1893.
99
Românii şi Rutenii din Bucovina II, “Gazeta Bucovinei”, an III, nr.23/21 martie-3
aprilie 1893.
100
Ibidem.
101
“Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, an III, nr.6/15-27 martie 1893.
102
Ibidem, an IV, nr.7/1-13 aprilie 1894.
103
Ibidem, an III, nr.85/28 octombrie-9 noiembrie 1893.
104
Ibidem.
105
106
Ibidem, anul II, nr.54/9-21 iulie 1892.
107
108
Ibidem, anul III, nr.29/15-27 aprilie 1893.
109
Românii şi Rutenii din Bucovina II, “Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, an III, nr.23/21
110
“Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, an II, nr.18/1-13 martie 1892.
111
Românii şi Rutenii din Bucovina I, “Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, an III, nr.22/18-
30 martie 1893.
112
113
Ibidem.
114
Ibidem.
115
Ibidem.
455
116
Ibidem.
117
Ibidem, nr.36/9-21 mai 1893.
118
Ibidem.
119
Românii şi Rutenii din Bucovina II, “Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, an III, nr.23/21
120
Românii şi Rutenii din Bucovina I, “Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, an III, nr.22/18-
30 martie 1893.
121
Românii, Rutenii şi Germanii liberali, “Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, an III, nr.26/4-
16 aprilie 1893.
122
Ibidem.
123
Ibidem.
124
Ibidem.
125
Ibidem.
126
Ibidem.
127
Ibidem.
128
Încă odată despre Românii şi Rutenii din Bucovina, “Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi,
an III, nr.27/8-20 aprilie 1893.
129
Ibidem.
130
Ibidem
131
“Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, an III, nr.29/15-27 aprilie 1893.
132
Ibidem.
133
134
Ibidem.
135
Ibidem.
136
Ibidem.
137
138
139
Ibidem.
140
Ibidem.
141
Ibidem.
142
Ibidem.
143
Ibidem.
144
145
146
147
148
149
150
Ibidem, p.248.
151
Ibidem, p.249.
152
“Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, an V, nr.48/18-30 iunie 1895.
153
Ibidem.
154
Ibidem.
456
Ioan Cocuz
155
Ibidem.
156
Ibidem.
157
Un pericol naţional, “Gazeta Bucovinei”, nr.52/2-14 iulie 1895.
158
Ibidem.
159
George Bogdan-Duică – Op.cit., p.253-260.
160
Dr.V.Adler – Das allgemeine gleichte und direkte Wahirecht, Wien, 1893, p.27.
161
George Bogdan-Duică – Op.cit., p.258.
162
Ibidem.
163
“Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, an V, nr.54/9-21 iulie 1895.
164
Ibidem.
165
166
Ibidem, anul IV, nr.14/17 februarie-1 martie 1894.
167
Ibidem.
168
Ibidem.
169
Ibidem, anul III, nr.13/14-26 februarie 1893.
170
“Deutsches Volksblatt” Wien din 5 iunie 1894.
171
Ibidem.
172
“Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, an IV, nr.42/29 mai-10 iunie 1897.
173
Ibidem.
174
Ibidem.
175
176
Ibidem.
177
“Deşteptarea”, Cernăuţi, an III, nr.11,12,13,14,15,16,17/1895.
178
“Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, an V, nr.19/5-17 martie 1895.
179
180
“Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, an VI, nr.3/11-23 ianuarie 1896.
181
Ibidem.
182
Ibidem.
183
184
185
La situaţie – I, “Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, an VI, nr.77/26 septembrie – 8
octombrie 1896.
186
Ibidem.
187
Ibidem.
188
Ibidem.
189
La situaţie – II, “Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, an VI, nr.78/29 septembrie – 11
octombrie 1896.
190
Ibidem.
191
Ibidem.
192
Ibidem.
193
La situaţie – III, “Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, an VI, nr.81/10 – 22 octombrie
1896.
194
Ibidem.
457
195
Ibidem.
196
Ibidem.
197
“Deşteptarea”, Cernăuţi, an V, nr.2/15-27 ianuarie 1897.
198
Ibidem.
199
200
George Bogdan-Duică, Op.cit., p.242-244.
201
“Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, an I, nr.42 şi 43/8 octombrie 1891; George Bogdan-
Duică, Op.cit., p.230-240.
202
Ibidem.
203
204
Ibidem, p.224.
205
Ibidem, p.225.
206
Ibidem, p.244-250.
207
Ibidem.
208
“Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, nr.92/17-29 decembrie 1896.
209
“Deşteptarea”, Cernăuţi, an V, nr.1/1-13 ianuarie 1897.
210
“Patria”, Cernăuţi, an I, nr.1/2-14 iulie 1897.
211
Valeriu Branişte – Amintiri din închisoare, Bucureşti, Editura Minerva, 1972,
p.XXXVI.
212
Ibidem, p.349.
213
Ibidem, p.XXXVI.
214
Valeriu Branişte – De la Blaj la Alba Iulia,articole politice, ediţie îngrijită de
Valeria Căliman şi Maria Elena Simionescu, Editura Facla, Timişoara, 1980, p.23.
215
“Deşteptarea”, Cernăuţi, an V, nr.14/15-27 iulie 1897.
216
Ibidem.
217
“Patria”, Cernăuţi, an IV, nr.406/21 aprilie-4 mai 1900.
218
Ibidem, an II, nr.104/8-20 martie 1898.
219
Ibidem, an V, nr.406/21 aprilie-4 mai 1900.
220
Ibidem, an I, nr.1/2-14 iulie 1900.
221
222
Ibidem.
223
Ibidem.
224
Ibidem.
225
226
Ibidem.
227
Ibidem.
228
229
Ibidem.
230
Ibidem, nr.11/25 iulie-6 august 1897.
231
232
233
Ibidem.
234
Ibidem.
458
Ioan Cocuz
235
236
Ibidem, nr.25/27 august-8 septembrie 1897.
237
Ibidem.
238
Ibidem.
239
Ibidem.
240
Ibidem.
241
Ibidem.
242
Ibidem.
243
244
245
246
Ibidem.
247
Ibidem.
248
249
Ibidem.
250
Ibidem nr.23/22 august-3 septembrie 1897.
251
252
253
254
Ibidem, an II, nr.149/5-17 iulie 1898.
255
Ibidem.
256
Ibidem.
257
Valeriu Branişte, Op.cit., p.374.
258
259
260
261
Ibidem.
262
Ibidem.
263
Ibidem.
264
265
Valeriu Branişte, Op.cit., p.377.
266
“Patria”, Cernăuţi, an II, nr.160/31 iulie-12 august 1898.
267
268
269
Ibidem.
270
Valeriu Branişte – Amintiri din închisoare Bucureşti, Editura Minerva, 1972, p.364.
271
“Patria”, Cernăuţi, an II, nr.164/12-24 august 1898.
272
273
274
275
276
Ibidem.
277
459
278
Ibidem.
279
Ibidem.
280
281
282
283
284
Ibidem.
285
286
Ibidem.
287
288
Ibidem.
289
Ibidem.
290
291
292
Ibidem.
293
294
Ibidem.
295
Ibidem, nr.217/18-30 decembrie 1898.
296
Ibidem, anul III, nr.227/15-27 ianuarie 1899.
297
Ibidem.
298
Ibidem.
299
Ibidem.
300
Ibidem, nr.228/17-29 ianuarie 1899.
301
302
Ibidem.
303
304
Ibidem.
305
306
Ibidem.
307
Ibidem, nr.270/5-17 mai 1899.
308
309
Ibidem, nr.275/16-28 mai 1899.
310
Ibidem, nr.276/19-31 mai 1899.
311
Ibidem.
312
Ibidem, nr.277/21 mai-2 iunie 1899.
313
Ibidem, nr284/10-22 iunie 1899.
314
“Czernowitzer Zeitung”, din 24 iunie 1899.
315
“Patria”, Cernăuţi, an III, nr.286/16-28 iunie 1899.
316
Ibidem, nr.289/23 iunie-5 iulie 1899.
317
318
Ibidem.
319
Ibidem, nr.298.
320
460
Ioan Cocuz
321
Ibidem.
322
323
324
Ibidem.
325
326
Ibidem, nr.362/19-31 decembrie 1899.
327
Ibidem.
328
329
Ibidem, an IV, nr.406/21 aprilie-4 mai 1900.
330
“Deşteptarea”, Cernăuţi, nr.78/7-20 octombrie 1901
331
“Timpul”, Cernăuţi, nr.2/4 iulie 1900.
332
Ibidem.
333
“Deşteptarea”, Cernăuţi, nr.80/14-27 octombrie 1901.
334
Ibidem, an VIII, nr.10/6 mai 1900.
335
Ibidem.
336
337
Ibidem, nr.12/20 mai 1900, ediţia a doua după confiscare.
338
Ibidem.
339
“Timpul”, Cernăuţi, an I, nr.1/1 iulie 1900.
340
Ion I.Nistor – Istoria Bucovinei, dactilogramă, p.302, Fondul documentar
Complexul Muzeal Bucovina Suceava, inv.4329.
341
“Deşteptarea”, Cernăuţi, an IX, nr.5/18-31 ianuarie 1901.
342
Ibidem, an VIII, nr.40/18 octombrie 1900.
343
Ibidem, nr.48/15 noiembrie 1900.
344
345
346
347
Ibidem, nr.40/18 octombrie 1900.
348
349
350
Ibidem.
351
352
Ibidem.
353
Ibidem, an VIII, nr. 12/20 mai 1900.
354
Ibidem.
355
Ibidem, an IX, nr.75/27 septembrie-10 octombrie 1901.
356
Ibidem.
357
Ibidem, an VIII, nr.13/27 mai 1900.
358
Ibidem, an IX, nr.49/28 iunie-11 iulie 1901.
359
Ibidem.
360
Ibidem.
361
Ibidem.
362
Ibidem, nr.34/6-19 mai 1891.
461
363
364
Ibidem.
365
Ibidem.
366
Ibidem.
367
Ibidem.
368
Ibidem.
369
Ibidem, anul IX, nr.49/28 iunie-11 iulie 1901.
370
Ibidem.
371
Ibidem.
372
Ibidem.
373
Ibidem, an IX, nr.61/9-22 august 1901.
374
375
376
Ibidem.
377
378
379
Ibidem.
380
381
Ibidem, nr.35/10-23 mai 1901.
382
383
384
385
Ibidem.
386
Ibidem.
387
388
389
Ibidem.
390
391
Ibidem.
392
Ibidem.
393
Ibidem.
394
Ibidem, an VIII, nr.56/13 decembrie 1900.
395
Ibidem.
396
Ibidem.
397
398
399
400
401
Ibidem, nr.101/21 decembrie 1902.
402
403
Ibidem.
404
405
Ibidem, an XI, nr.74/18 septembrie-1 octombrie 1903.
462
Ioan Cocuz
406
Ibidem.
407
Ibidem, nr.83/19 octombrie-1 noiembrie 1903.
408
Ibidem.
409
Ibidem, nr.85/26 octombrie-8 noiembrie 1903.
410
Alianţa clubului dietal român şi armeano-polon, “Deşteptarea”, Cernăuţi, nr.48/19
iunie-2 iulie 1903.
411
“Deşteptarea”, an X, nr.83/24 octombrie-6 noiembrie 1902.
412
Apel către poporul românesc, “Deşteptarea”, an XI, nr.71/7-20 septembrie 1903.
413
Rezoluţiile Comitetului Central al Partidului Poporal Naţional luate în şedinţa din
14 septembrie 1903, “Deşteptarea”, nr.71/7-20 septembrie 1903.
414
“Deşteptarea”, nr.72/11-24 septembrie 1903.
415
Ibidem.
416
Ibidem.
417
Ibidem, an XII, nr.44 şi 45/6-19 iunie 1904.
418
Ibidem.
419
Ibidem, din 20 noiembrie 1904.
420
“Privitorul”, Cernăuţi, an II, nr.3/31 ianuarie 1903.
421
Marian Olaru – Despre crezul politic al lui Aurel Onciul, “Analele Bucovinei”, an
IV, nr.1/1997.
422
Ibidem.
423
“Privitorul”, nr.1/1 mai 1902, nr.2/15 mai 1902, nr.3/1 iunie 1902, nr.4/15 iunie
1902, nr.5/1 iulie 1902, nr.6/15 iulie
1902, nr.7/1 august 1902, nr.8/15 august 1902, nr.9/1 septembrie 1902, nr.10/15
septembrie 1902, nr.11/1 octombrie
1902.
424
425
Aurel Onciul – Condiţiunile existenţei românilor, “Privitorul”, an I, nr.4/15 iunie
1902.
426
Ibidem.
427
Zaharie Voronca – Rutenizarea Bucovinei, “Privitorul”, an II, nr.19/1 octombrie
1903.
428
Ibidem.
429
Ibidem.
430
Ibidem.
431
“Privitorul”, an II, nr.22/15 noiembrie 1903.
432
A. Vrânceanu – Condiţiile existenţei românilor, “Privitorul”, an I, nr.1/1 mai 1902.
433
“Deşteptarea”, Cernăuţi, an XI, nr.4/12-25 ianuarie 1903.
434
Ibidem.
435
Ibidem.
436
Ibidem.
437
Ibidem.
438
“Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, an V, nr.48/
439
“Privitorul”, Cernăuţi, nr.1/1903.
463
440
Filaret Doboş – Societatea academică română Dacia, 25 de ani de viaţă
studenţească, 25 mai 1905-21 mai 1930, Cernăuţi, p.19-22.
441
“Privitorul”, Cernăuţi, an II, nr.3/31 ianuarie 1903.
442
Ibidem, nr.4/15 februarie 1903.
443
“Deşteptarea”, Cernăuţi, din 29 iunie 1903.
444
445
Apel către onorabilul cler ortodox român al Bucovinei – supliment la nr.15 al
ziarului “Voinţa Poporului”, Cernăuţi.
446
“Deşteptarea”, Cernăuţi, an XI, nr.61/3-16 august 1903.
447
“Privitorul”, Cernăuţi, nr.9/1 mai 1903.
448
Ibidem, nr.2/15 ianuarie 1903.
449
Ibidem.
450
“Voinţa Poporului”, Cernăuţi, nr.2/14 ianuarie 1903.
451
“Deşteptarea”, Cernăuţi, an XI, nr.82/16-29 octombrie 1903.
452
“Privitorul”, Cernăuţi, an II, nr.18/8 septembrie 1903, Ediţie separată.
453
454
455
Ibidem.
456
457
Ibidem.
458
Ibidem, an III, nr.24/17 iunie 1904. Ediţie separată.
459
“Deşteptarea”, Cernăuţi, an XI, nr.42/27 mai-9 iunie 1904.
460
“Voinţa Poporului”, Cernăuţi, an III, nr.28/13 iulie 1904.
461
Ibidem.
462
“Deşteptarea”, Cernăuţi, an XII, nr.48/17-30 iunie 1904.
463
“Voinţa Poporului”, Cernăuţi, an III, nr.28/13 iulie 1904.
464
Ibidem.
465
466
467
468
469
“Deşteptarea”, nr.77/3 septembrie-13 octombrie 1904.
470
Ibidem.
471
Ibidem.
472
Ibidem.
473
Ibidem.
474
Ion.I.Nistor – Op.cit., p.368.
475
“Deşteptarea”, Cernăuţi, anul XII, nr.79/7-20 octombrie 1904.
476
Narisi z istorii pivnicinoi Bukovini, Kiiv, Naucovo Dumca, 1980, p.179.
477
“Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, nr.17/17 mai 1906.
478
“Privitorul”, Cernăuţi, nr.23/1 decembrie 1903.
479
480
Ibidem.
464
Ioan Cocuz
481
482
483
484
Ibidem.
485
Ibidem.
486
Ibidem.
487
488
489
“Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, nr.53/8-20 iulie 1893.
490
“Socialismul”, nr.60/30 martie 1919.
491
492
“Socialismul”, nr.60/30 martie 1919; Ion Alexandrescu, Ion Bulei, Ion Mamina,
Ioan Scurtu – Enciclopedia partidelor politice din România (1862-1994), Bucureşti,
Editura Mediaprint, 1995, p.115-117; Petru Rusşindilar – Contribuţii la istoria
mişcării muncitoreşti şi socialiste din Bucovina (1896-1920), Suceava, Anuarul
Muzeului Judeţean nr.VI-VII, 1978-1980; Ioan V.Cocuz – Viaţa politică
românească din Bucovina; Petru Rusşindilar – George Grigorovici şi social
democraţia în Bucovina, Bucureşti, Editura Fundaţiei “Constantin Titel Petrescu”,
1998.
493
“Socialismul”, nr.78/11 aprilie 1920.
494
Ioan Alexandrescu, Ion Bulei, Ion Marmina, Ioan Scurtu – Op.cit., p.115-116.
495
“Lupta”, Cernăuţi, nr.4/5 august-23 iulie 1906.
496
Presa muncitorească şi socialistă din România vol II (1900-1921), partea a II-a
(1907-1916), Editura Politică, Bucureşti, p.698.
497
Ibidem, p.699.
498
“Lupta”, Cernăuţi, nr.6-7/decembrie 1909.
499
Ion.I.Nistor – Op.cit., p.374.
500
“Apărarea Naţională”, Cernăuţi, nr.1/17 octombrie 1906.
501
“Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, nr.17/14 mai-1 iunie 1906.
502
“Voinţa Poporului”, Cernăuţi, nr.46/12 noiembrie 1905.
503
504
“Gazeta Bucovinei” din 14 octombrie 1906.
505
506
“Voinţa Poporului”, Cernăuţi, an V, nr.44/28 octombrie 1906.
507
Ibidem, an VI, nr.7/12 februarie 1907.
508
Ibidem, an IV, nr.23/4 iunie 1905.
509
510
Ibidem, nr41/10 octombrie 1905.
511
Ibidem.
512
513
514
515
465
516
Ibidem, nr.52/24 decembrie 1905
517
Ibidem.
518
Ibidem.
519
Ibidem.
520
Ibidem, nr.1/7 ianuarie 1906, nr.2/14 ianuarie 1906, nr.3/21 ianuarie 1906, nr.4/28
ianuarie 1906.
521
Ibidem, an VI, nr.7/12 februarie 1907.
522
523
Viaţa românească în Bucovina – Alegerile, “Viaţa Românească”, Iaşi, an II,
nr.5/1907, p.303-306.
524
Ibidem, nr.307.
525
Viaţa românească în Bucovina, “Viaţa Românească”, Iaşi, an II, nr.6/1907, p.384.
526
Ibidem.
527
Ibidem, an III, nr.9/1908, p.446-447.
528
“Românul”, Cernăuţi, nr.1/16 octombrie 1908.
529
Supliment “Voinţa Poporului”, nr.41/1908.
530
Ibidem.
531
Actul împăcării, “Românul”, Cernăuţi, nr.1/16 octombrie 1908.
532
“Românul”, Cernăuţi, nr.1/16 octombrie 1908. Viaţa Românească în Bucovina,
“Viaţa Românească”, Iaşi, an III, nr.10/1908, p.113-116.
533
Ibidem.
534
Marea adunare naţională a partidelor unite, “Timpul”, Cernăuţi, an I, nr.2/22
octombrie 1908.
535
Ibidem.
536
Ibidem.
537
Ibidem.
538
Ibidem.
539
Proiectul statutului partidului naţional creştin-social român din Bucovina,
“Românul” Cernăuţi, nr.1/16 octombrie 1908.
540
Ion Nistor – Istoria Bucovinei, Humanitas, Bucureşti, 1991, p.332, “Românul”,
Cernăuţi, an I, nr.1/16 octombrie 1908.
541
Programul creştin-social, “Românul”, Cernăuţi, an I, nr.11/22 noiembrie 1908.
542
Ibidem.
543
Ibidem.
544
Ibidem.
545
Ibidem.
546
Ibidem.
547
Ion Nistor, Op.cit., p.332.
548
Ibidem.
549
Ibidem.
550
Noul nostru drapel, “Românul”, an I, nr.10/19 noiembrie 1908.
551
“Voinţa Poporului”, Cernăuţi, an VII, nr.27/5 iulie 1908.
552
Ibidem.
466
Ioan Cocuz
553
Ibidem.
554
Ibidem.
555
Ibidem.
556
Ibidem.
557
Ibidem.
558
Ibidem.
559
Ibidem.
560
Ibidem.
561
Ibidem.
562
Ibidem.
563
Noul nostru drapel, “Românul”, Cernăuţi, nr10/19 noiembrie 1908.
564
“Românul”, Cernăuţi, an I, nr.9/15 noiembrie 1908.
565
Ibidem, an II, nr.1/3 ianuarie 1909.
566
Ibidem, an I, nr.19/20 decembrie 1908.
567
Social democraţii şi noi, “Românul”, Cernăuţi, an II, nr.3/14 ianuarie 1909.
568
Ibidem.
569
Ibidem.
570
571
“Patria”, Cernăuţi, nr.1/7 februarie 1909.
572
Statutul şi lămuriri la organizarea Partidului Naţional Român scrise pe înţelesul
tuturor de un fiu din popor, Editura Comitetului naţional, Cernăuţi, 1909, p.13-20.
573
“Patria”, Cernăuţi, an I, nr.4/18 februarie 1909.
574
Ibidem.
575
Ibidem.
576
Ibidem.
577
578
579
580
Ion I.Nistor, Op.cit., p.381.
581
“Patria”, Cernăuţi, nr.16/1 aprilie 1909.
582
583
584
Ibidem.
585
586
Ibidem, nr.19/14 martie 1910, nr.22/20 martie 1910.
587
Ibidem.
588
Ibidem, nr.85/2 decembrie 1909.
589
590
591
592
593
Ibidem.
594
Ibidem.
467
595
Referatul general asupra programului, “Patria”, Cernăuţi, nr.92/27 noiembrie 1910,
“Foaia Poporului”, Cernăuţi,
nr.51/4 decembrie 1910.
596
Ibidem.
597
Ibidem.
598
Ibidem.
599
Ibidem.
600
Ibidem.
601
“Foaia Poporului”, Cernăuţi, nr.51/4 decembrie 1910.
602
Ibidem, nr52/11 decembrie 1910.
603
Ibidem.
604
Ibidem.
605
Ibidem, nr.11/12 martie 1911.
606
Scrisori din Bucovina (alegeri), “Viaţa Românească”, Iaşi, an VI, nr4/1911, p.134.
607
“Foaia Poporului”, Cernăuţi, nr.11/12 martie 1911.
608
609
Ibidem.
610
Ibidem.
611
Ibidem.
612
Ibidem, nr.20/30 aprilie 1911; “Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni”, Cernăuţi,
an I, nr.11/5 mai 1911.
613
Scrisori din Bucovina (alegeri), în “Viaţa Românească”, Iaşi, an VI, nr.4/1911,
p.137.
614
Ibidem, p.140.
615
“Foaia Poporului”, Cernăuţi, nr.27/18 iunie 1911.
616
Scrisori din Bucovina (alegeri), “Viaţa Românească”, Iaşi, an VI, nr.4/1911, p.137.
617
“Voinţa Poporului”, Cernăuţi, nr.29/2 iulie 1911.
618
Ibidem.
619
Ibidem.
620
621
Să ne regăsim, “Viaţa Nouă”, Cernăuţi, an I, nr.1/6 ianuarie 1912.
622
“Viaţa Nouă”, Cernăuţi, nr.2/13 ianuarie 1912.
623
Ibidem.
624
Ibidem.
625
“Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, an I, nr.1/2-14 mai 1891.
626
Organizarea clasei de mijloc, “Viaţa Nouă”, Cernăuţi, an I, nr.53/22 decembrie
1912 - 4 ianuarie 1913.
627
Ibidem.
628
Ibidem.
629
Ibidem.
630
Ibidem.
631
Ibidem.
632
Ibidem.
468
Ioan Cocuz
633
Ibidem.
634
Ibidem.
635
Ibidem.
636
“Viaţa Nouă”, Cernăuţi, an I, nr.1/6 ianuarie 1912.
637
Ibidem.
638
Ibidem.
639
640
Ibidem.
641
Marele meeting al Românilor gr.or. din Bucovina, “Viaţa Nouă”, Cernăuţi, an I,
nr.13/29 martie 1912.
642
“Viaţa Nouă”, an I, nr.12/23 martie 1912.
643
644
Petiţia Românilor Bucovineni gr.or. către M.Sa Împăratul, Supliment la “Viaţa
Nouă” nr.27/1912.
645
Notiţe felurite, “Românismul”, Bucureşti, an I, nr.1/1913, p.80.
646
“Czernowitzer Tagblatt”, din 23 martie 1912.
647
Constantin Hurmuzachi – Scrisori din Bucovina, “Românismul”, Bucureşti, an I,
nr.4, p.186.
648
Ibidem.
649
“Viaţa Nouă”, Cernăuţi, an II, nr.67/1913.
650
Constantin Hurmuzachi – Scrisori din Bucovina, Anexa IV, Date statistice,
“Românismul”, Bucureşti, an I, nr.4/1913, p.201-202.
651
Constantin Hurmuzachi – Chestia delimitării diecezelor naţionale gr.or. din
Bucovina, “Românismul”, an I, nr.2/1913, p.198.
652
Ibidem.
653
Ibidem.
654
T.V.Ştefanelli – Lupta bisericească în Bucovina, “Românismul”, Bucureşti, an I,
nr.4/1913, p.203.
655
Ibidem, p.204,205.
656
Replică la “Răspunsul rutenilor greco-orientali”, “Viaţa Nouă”, Cernăuţi, an I,
nr.15/13 aprilie 1912
657
Ibidem.
658
Ibidem.
659
660
Ibidem.
661
Surprindere neplăcută, “Viaţa Nouă”, Cernăuţi, an I, nr.28/8 iunie 1912.
662
“Viaţa Nouă”, Cernăuţi, an II, nr.91/14-27 septembrie 1913.
663
Ibidem.
664
Ibidem, nr.94/5-18 octombrie 1913. Ediţia a doua după confiscare.
665
Ion I.Nistor – Istoria Bucovinei, dactilogramă, inv.4329, p.272-288.
666
“Deşteptarea”, Cernăuţi, an I, nr.12/15-17 iunie 1893.
667
Ibidem.
469
668
Doctor Juris – Descripţia Bucovinei în 1913, “Românismul”, Bucureşti, an I,
nr.2/1913, p.78.
669
V.Greciuc – Din durerile culturale ale Bucovinei, “Românismul”, an II, nr.7 şi
8/1914, p.307.
670
Ion Nistor – Op.cit., p.218-219.
671
Dr. Juris – Op.cit., în loc cit, p.76.
672
Ibidem, p.77.
673
V.Greciuc – Op.cit., p.309.
674
Dr. Juris – Op.cit., p.133.
675
Utracvismul şcoalelor secundare, “Românismul”, Bucureşti, an I, nr.4/1913, p.203.
676
“Viaţa Nouă”, Cernăuţi, nr.57/1913.
677
“Foaia Poporului”, Cernăuţi, nr.14/6 aprilie 1913.
678
679
680
681
“Viaţa Nouă”, Cernăuţi, an I, nr.10/9 martie 1912.
682
Ibidem.
683
Ion Nistor – Op.cit., p.338.
684
Ibidem.
685
“Viaţa Nouă”, Cernăuţi, nr.6/18 februarie 1912.
686
Ibidem.
687
Ibidem.
688
Ibidem.
689
690
Război sau pace, “Viaţa Nouă”, Cernăuţi, nr.35/31 august 1912.
691
Ibidem.
692
Ibidem.
693
George Bogdan-Duică – Bucovina mută, “Românismul”, an I, nr.2/1913, p.73.
694
Ibidem.
695
Ibidem.
696
Ibidem.
697
“Românismul”, nr.4/1913, p.185.
698
Ibidem.
699
“Viaţa Nouă”, Cernăuţi, nr.37/15 septembrie 1912.
700
701
Ibidem, nr. 37/15 septembrie 1912.
702
703
704
Ibidem.
705
706
Ibidem.
707
Ibidem.
708
470
Ioan Cocuz
709
710
Adunarea conchemată de partidul naţional în Rădăuţi, “Viaţa Nouă”, Cernăuţi, an I,
nr.47/23 noiembrie 1912.
711
Camera provincială, “Viaţa Nouă”, Cernăuţi, an I, nr.52/28 noiembrie 1912.
712
Ibidem.
713
Ibidem.
714
Dieta, “Viaţa Nouă”, Cernăuţi, an I, nr.53/22 decembrie-4 ianuarie 1913.
715
Ibidem.
716
“Privitorul”, Cernăuţi, an II, nr.16/15 august 1903.
717
Dr. Juris – Viaţa politică, economică şi culturală în Bucovina, “Românismul”,
Bucureşti, an I, nr.5-6/1913.
718
“Privitorul”, an II, nr.16/15 august 1903.
719
“Foaia Poporului”, Cernăuţi, nr.18/3 mai 1914.
720
“Vremea Nouă”, Cernăuţi, an I, nr.32/12 septembrie 1912.
721
Siehe stenographische Protokolle XVIII, Session 96, Sitzung von 26 Juni 1908.
722
“Vremea Nouă”, Cernăuţi, an I, nr.32/12 septembrie 1912.
723
Ibidem.
724
“Foaia Poporului”, Cernăuţi, nr.18/3 mai 1914.
725
Ibidem.
726
Ibidem.
727
Ibidem.
728
Ibidem.
729
Ibidem.
730
Ibidem.
731
Ibidem.
732
Ibidem.
733
734
Ibidem.
735
Ibidem.
736
“Viaţa Românească”, an VIII, nr. 11-12/1913, p.368.
737
Ibidem, p.369.
738
Ibidem, p.370.
739
Ibidem, p.371.
740
Ibidem.
741
Ibidem, p.374.
742
Ibidem.
743
Ibidem, p.375.
744
Ibidem.
745
Ibidem, p.376.
471
CONCLUZII
După „rapt”, autorităţile habsburgice s-au străduit să transforme noul

teritoriu încorporat pe care l-au „botezat” Bucovina într-un adevărat Turn
Babel promovând şi aplicând o politică menită să distrugă tot ce amintea de
caracterul românesc al noii provincii, creând condiţiile unei masive imigrări de
populaţii alogene care să angreneze elementul autohton românesc într-un
proces nivelator de lungă durată, având ca finalitate „fabricarea” acelui
Hommo Bucovinensis, „personaj inventat, fără identitate naţională, menit să-i
slujească interesele” aşa cum aprecia academicianul Dimitrie Vatamaniuc.
Firesc, românii au reacţionat creându-şi structuri culturale, sociale,
societăţi politice ce aveau menirea să apere şi să consolideze fiinţa lor
naţională, identitatea naţional românească.
Aşa cum am mai afirmat şi cu alte prilejuri, Bucovina nu a fost
niciodată un model de convieţuire etnică, acea naţionalitate lingvistică despre
care istoricul german Emanuel Turczynski afirma că ar fi caracterizat Bucovina
celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea.
Naţionalitatea lingvistică despre care face vorbire Emanuel
Turczynschi este un concept nerealist, tendenţios, pus în circulaţie şi acceptat
de istoriografia de limbă germană, mai corect spus de istoriografia austro-
germană.
Prin lansarea acestui concept, actanţii acestei aserţiuni încearcă să
estompeze, să minimalizeze şi în final să facă să dispară caracterul românesc al
Bucovinei, să nege apartenenţa acesteia la spaţiul etnic, politic, cultural,
religios românesc.
Istoriografia de limbă germană este adepta existenţei unei Bucovine
multietnice şi multiconfesionale influenţată covârşitor de binefacerile factorului
german, respectiv de politica inteligentă, luminată care a fost promovată în
Bucovina în perioada habsburgică. Foloseşte în locul numelui de Bucovina
expresia Ţara Germană a Fagilor. Consideră Bucovina ca o provincie „care
prezintă particularitatea de a fi zonă multietnică unde ponderea o deţin etnicii
germani şi evrei încercând să demonstreze caracterul multinaţional al
populaţiei din Bucovina, diminuarea rolului elementului românesc şi
evidenţierea factorului german în istoria Bucovinei. Numeşte Bucovina Elveţia
de Răsărit susţinând că Imperiul Austro-Ungar, Casa de Habsburg au avut un
rol benefic în evoluţia întregii Europe.
472
Istoricii germani contrazic concluziile cercetătorilor români privind
apartenenţa spirituală a Bucovinei la România, subevaluând şi chiar ignorând
rolul românilor în istoria Bucovinei, punând accentul pe un presupus (n.n. I.C.)
rol determinant în istoria Bucovinei a elementelor german, polonez, evreiesc,
ucrainean.
Dr. Julius Platter, autorul lucrării Der Wucher in der Bukowina
apărută la Jena în 1878, dar şi Ernst Mischler autorul lucrării Mittelungen des
statistichen Landesamtes apărută la Cernăuţi în 1892 abordează de pe poziţii
realiste problematica economică, socială, culturală, etnică şi politică din
Bucovina.
Pentru poziţia corectă, tranşantă, care, evident nu convenea autorităţilor
habsburgice şi unor cercuri de interese economice şi politice, dr. Julius Platter a
fost obligat să părăsească Universitatea din Cernăuţi.
Wűrfel, prefectul oraşului Cernăuţi, deci o autoritate în deplină
cunoştinţă a situaţiei din Bucovina, declara cu cinism, în anul 1910: „În 135 de
ani noi am dezromânizat (subl. n. I.C.) două treimi din românii bucovineni, n-o
să dureze nici 50 de ani şi nu va exista nici urmă de român în Bucovina”. Fără
comentarii.
Istoricii naţionalişti ucraineni, dar şi propaganda oficială ucraineană
depune eforturi susţinute (dar neargumentate ştiinţific) pentru a acredita ideea
că în Bucovina, deşi au existat mai multe minorităţi, acestea au trăit într-o
perfectă armonie şi înţelegere chiar dacă le separau deosebiri de natură etnică,
culturală, spirituală.
Nimic mai fals. Autorităţile habsburgice, atât cele provinciale cât şi
cele culturale, prin politica promovată au transformat Bucovina într-o adevărată
arenă de luptă etnică, religioasă, culturală, economică, într-un cuvânt politică,
în care toţi alogenii s-au coalizat împotriva românilor: „Aici protecţionismul
stăpânirii pentru o naţiune şi dispreţul pentru alta, întunericul şi lumina,
umanitatea şi sălbăticia, bogăţia şi sărăcia, hărnicia şi lenea, simţul de dreptate
şi lipsa acestuia, dexteritatea şi stângăcia, egoismul şi alturismul, tăria unei
naţiuni şi slăbiciunea alteia, toate aceste contraste (spunea I. E. Torouţiu)
provoacă şi alimentează rivalitatea şi concurenţa între popoare sub forma unei
ambigue lupte pentru existenţă, aşa că cea mai ideală stare de pace […] este
aproape identică cu un perpetuu război civil.”
Sunt zeci de mii de pagini, documente, acte oficiale, relatări din presa
vremii, memorii, lucrări de specialitate care atestă faptul că românii din
Bucovina au dus o luptă grea, aspră, pentru apărarea fiinţei lor naţionale pe
pământul strămoşesc.
Românii erau conştienţi că: „luminarea minţii şi creşterea în legea şi
obiceiurile strămoşeşti sunt paza care singură ne poate apăra şi dreptul nostru
de a trăi în ţara noastră Bucovina ca popor de viţă românească”.
473
Memorabile rămân cuvintele mitropolitului Bucovinei, Teofil Bendela,
valabile şi astăzi: „Împotriva străinilor avem să ne apărăm nepreţuitul odor al
limbii noastre româneşti, împotriva străinilor avem să ne apărăm şcoalele,
împotriva străinilor avem să ne apărăm moşia şi legea”.
Atitudinea generală a autorităţilor habsburgice, ostilă românilor, care s-
a manifestat în toate segmentele vieţii sociale, culturale bisericeşti, economice
şi politice, în toată perioada în care Bucovina s-a aflat sub stăpânire străină,
crearea unei alogenităţi cu un puternic caracter antiromânesc, sprijinirea
„rutenilor tineri”, întreţinerea unei false probleme poloneze în Bucovina,
folosirea mişcării naţionale ucrainene ca armă împotriva curentului iredentist
românesc sunt argumente solide care ne îndreptăţesc să afirmăm că în provincie
a existat o permanentă stare de beligeranţă etnică care s-a manifestat sub
lozinca toţi (alogenii n.n. I.C.) împotriva românilor.
Avea dreptate I. E. Torouţiu când afirma: „Stăpânirea austriacă dădea
apoi rutenilor drepturi în biserică, şcoală, administraţie, justiţie, în sfârşit în
întregul organism al ducatului Bucovinei. Toate acestea mergeau pe socoteala
românilor.”
Mişcarea naţional-politică a românilor bucovineni se încadrează
organic în mişcarea generală de emancipare naţională a popoarelor din Imperiu,
fiind puternic stimulată de evenimente cruciale din viaţa naţiunii române –
Unirea Principatelor Române, cucerirea independenţei de stat, proclamarea
României ca regat. În arealul bucovinean, Serbarea de la Putna din anul 1871, a
reprezentat momentul programatic declanşator al dezvoltării moderne a
mişcării naţionale româneşti.
Pentru că Bucovina istorică poartă „în întregimea ei, în toată
extensiunea ei cronologică şi spaţială […] pecetea duhului românesc” cum
afirma Nicolae Iorga, viaţa politică din Bucovina a avut ca trăsătură
caracteristică fundamentală permanenta luptă dintre români şi alogeni.
După anul 1862, viaţa politică românească din Bucovina cunoaşte două
faze:
I. Boierii români, numiţi generic „conservatori” erau
reprezentanţii intereselor româneşti în provincie, dar neavând
structuri politice de tip partid, de care nici nu aveau nevoie ,
făceau parte din partidele austriece, mai bine zis curentele
austriece centralist şi autonomist.
II. Activitatea politică naţională românească se desfăşura în
sistemul instituţional cultural-naţional.
Unii boieri români, „conservatorii”, din oportunism erau adepţii
„bucovinismului”, devenind ei înşişi „hommo bucovinensis”.
Acei care respingeau „bucovinismul” sau erau mai puţin atraşi de
această doctrină politică nivelatoare de naţii, manevrată cu osârdie de
474
autorităţile habsburgice, au înfiinţat în anul 1872 Societatea autonomiştilor
naţionali. Aceşti boieri erau deci autonomişti naţionali români.
Atitudinea naţional-românească a acestora, ca şi a unor intelectuali
români s-a manifestat pregnantă în anul 1875 când autorităţile habsburgicea au
sărbătorit cu mult fast 100 de ani de la anexare iar împăratul „dăruia”
Bucovinei o universitate germană, refuzând cu demnitate să participe la acest
„jubileu” considerându-l o jignire naţională.
Ultimul sfert al veacului al XIX-lea marchează sfârşitul fizic al
„generaţiei de aur” de la 1848 având în fraţii Hurmuzachi cei mai autorizaţi
reprezentanţi.
Boierii români, „stâlpii” politicii româneşti din Bucovina, deşi poartă
steagul „românismului” nu sunt de talia paşoptiştilor hurmuzăcheşti.
Alături de noul val al politicienilor „burghezi”, apărut în jurul anului
1880, îşi desfăşoară activitatea generaţia ceva mai tânără de boieri, Alexandru
Vasilco, Ioan Volcinschi, Modest Grigorcea, Iancu Zotta etc. Reprezentanţii
acestor două generaţii au fost făuritoarele societăţii politice „Concordia”,
nucleul viitorului Partid Naţional Român din Bucovina.
Aşa au apărut partidele politice româneşti şi ca răspuns la acţiunea
naţional românească, autorităţile habsburgice au „năşit” partidele alogenilor, cu
preferinţă partidul „rutenilor tineri”:
„E un fapt cunoscut dorinţa Austriei de a avea un partid puternic al
ucrainilor, cu privilegii şi libertăţi aproape nemărginite, pentru a arăta
ucrainilor din Rusia situaţia „fericită” a confraţilor lor din Austria şi prin
aceasta pentru a-i face pe aceia să graviteze în afară, în cazul acesta înspre
Austria. De aici protejarea rutenilor austrieci, de către diferite guverne centrale
şi locale, de aici luptele românilor bucovineni pentru drepturile bisericei şi
şcoalei, lupte în care guvernele întotdeauna au ajutat pe ruteni în defavoarea
românilor” (subl. n. I.C.).
Măsurile antiromâneşti luate de autorităţile provinciale şi centrale, au
fost puse în practică cu sprijinul zeloasei şi diabolicei administraţii habsburgice
care având o puternică componentă alogenă reprezenta vârful de lance al
birocraţiei austriece în lupta împotriva românilor.
Toate acţiunile autorităţilor, bine orchestrate de guvernatorii Bucovinei
au avut menirea să rupă frontul politic românesc, să izoleze politic pe români,
să-i dezbine: „Aşadar în conformitate cu binecunoscutul principiu: divide et
impera, abilii stăpânitori pentru triumfarea cauzei lor au întărâtat neamurile
împotriva neamurilor şi le-au desbinat căutând apoi să producă din cea mai
mică divergenţă de vederi sciziunea şi să alimenteze luptele fratricide din sânul
fiecărei naţiuni. Aşa se explică luptele dintre partidele româneşti şi nemţeşti din
Bucovina. Guvernul prin manopera sa de corupţiune a ştiut întotdeauna să puie
pe români împotriva românilor, pe slavi împotriva slavilor, pe români
475
împotriva slavilor şi invers, sprijinind când pe unii, când pe alţii, pentru a se
ucide întraolaltă”.
În acest fel s-a ajuns la dureroasa situaţie caracterizată astfel de un
politician român: „înăuntru neuniţi, în afară înduşmăniţi”.
Analizând structurile, evoluţia şi activitatea politică a românilor din
Bucovina în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea noi considerăm că au
existat trei etape de evoluţie:
1. Naţionalismul cultural
2. Naţionalismul cultural-politic
3. Naţionalism politic
În perioada de sfârşit de secol XIX şi început de secol XX, când
naţionalităţile din Bucovina îşi creaseră partide politice în accepţiunea modernă
a cuvântului, alianţele politice dintre acestea se aşează pe un traseu nou, nu
întotdeauna având o logică firească a scenei politice bucovinene, fiind
determinate de interese particulare, de grup social şi mai puţin pe interese
naţionale.
Totuşi, exceptând alianţa promovată de Partidul Democrat Ţărănesc al
lui Aurel Onciul care împreună cu reprezentanţii politici ai germanilor, evreilor
şi rutenilor au format, pentru o perioadă scurtă, „Freisinnige Verband”, alianţă
având ca element programatic fundamental reformele sociale, viaţa politică din
Bucovina a fost dominată de partidele politice naţionale, elitele intelectuale
având, în acest caz, un rol determinant.
La începutul secolului XX, disputele dintre partidele politice româneşti
reprezentative (Partidul Poporal Naţional şi Partidul Conservator pe de o parte
şi Partidul Democrat Ţărănesc pe de altă parte) au fost de fapt o luptă între
două curente politice – naţional şi social.
Victoria „democraţilor” care propuseseră un program politic cu
puternice accente sociale (reforma electorală, emanciparea ţărănimii şi
sprijinirea acestora printr-un sistem financiar-bancar adecvat, lupta împotriva
boierimii şi a corupţiei în general) la care au aderat învăţătorii, ţăranii şi parţial
preoţii, nu s-a datorat, în totalitate, cum s-ar putea crede, platformei lor politice
ci şi faptului că Aurel Onciul a adus în Bucovina un nou mod de a face politică.
Astfel făceau politică boierii români naţionali, unii dintre ei cu un cunoscut
apetit oportunist şi altfel făceau politică „oportuniştii sociali”, politică care s-a
dovedit a fi profund dăunătoare intereselor românilor bucovineni: „Aurel
Onciul a fost – după cum spunea Nicolae Iorga – cel mai înfocat îndrumător de
vrajbă, insultătorul neobosit, nu numai al adversarilor săi locali, boieri şi preoţi,
contra cărora a ştiut mobiliza pe învăţători şi ţărani, dar şi al românilor din
România, împotriva cărora a dus campanii turbate.”
În viaţa politică românească a fost înlocuit „oportunismul naţional” al
unor şefi politici cu „oportunismul social” cu o puternică tentă antiromânească.
476
În anul 1907 este introdus în Austro-Ungaria votul universal, ceea ce
atrage după sine schimbări semnificative în viaţa politică din Bucovina şi
evident şi în viaţa politică românească.
În acest context românii pierd poziţia preponderentă din Dieta
Bucovinei, concomitent cu o sporire substanţială a rolului rutenilor sprijiniţi de
administraţie, în viaţa politică a provinciei.
Falanga ucraineană devine pe zi ce trece tot mai ameninţătoare, mai
acaparatoare, doreşte şi acţionează pentru cucerirea puterii totale în Bucovina,
pentru reuşită aruncând în luptă cele mai detestabile mijloace.
Ultimul bastion al rezistenţei româneşti pe pământul românesc al
Bucovinei – BISERICA – aceasta este ţinta ucrainenilor, distrugerea
caracterului naţional românesc al bisericii ortodoxe. Reuşesc, cu sprijinul
Vienei să ridice un ucrainean - Artemon Manastyrski – în funcţia de
arhimandrit al Bucovinei.
Viaţa politică românească din Bucovina, în perioada la care ne referim,
s-a desfăşurat în condiţii speciale exprimate prin pericolul slavizării provinciei
datorat invaziei masive de populaţie ruteană din Galiţia, pericolul germanizării
culturalei la care era expusă o parte semnificativă a elitelor româneşti şi
pericolul dominaţiei economice evreieşti.
477
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
I. Lucrări bibliografice generale
Bech, Erich – Bibliographie zur Landeskunde der Bukowina,

Munchen, 1966; Bibliographie zur Kultur und Landeskunde der Bukowina,
Dortmund, 1985.
II. Arhive
Arhiva Complexului Muzeal Bucovina Suceava, secţia memoriale.

Arhivele Statului, Filiala Suceava, documente şi fotocopii privind
Bucovina.
Fondul memorial-documentar “Simeon Florea Marian”, Suceava.
III. Documente
Apelul-Către onorabilul cler ortodox român al Bucovinei, supliment

“Voinţa Poporului”.
Bucovina. Date din punct de vedere administrativ, politic, financiar,
industrial, economic, agricol, statistic, juridic, eclesiastic, de A.M., Bucureşti,
1915.
Balan, Teodor – Documente bucovinene, Cernăuţi, Institutul de Arte
Grafice şi Editură “Glasul Bucovinei”, vol.I (1507-1653), 1933 ; vol.II (1519-
1662), 1934; vol.III (1573-1720), Editura Consiliului Eparhial al Mitropoliei
Bucovinei; Tiparul “Glasul Bucovinei”, 1937; vol.IV (1720-1745), Editura
Mitropoliei Bucovinei, Tiparul “Mitropolitul Silvestru”, 1938; vol.V (1745-
1760); Editura Mitropoliei Bucovinei, Tiparul “Mitropolitul Silvestru”, 1939.
Balş, Vasile – Descrierea Bucovinei şi a stării ei lăuntrice
(1780). “Bucovina în primele descrieri geografice, istorice, economice şi
demografice, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1988.
Branişte, Valeriu – Amintiri din închisoare, Bucureşti, Editura
Minerva, 1972;
De la Blaj la Alba Iulia-articole politice, ediţie îngrijită de Valeria
Căliman şi Maria Elena Simionescu, Editura Facla, Timişoara, 1980;
Corespondenţă, vol.II (1895-1901), Ediţie îngrijită de Valeria Căliman
şi Maria Gheorghe Iancu, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1986;
În slujba Bucovinei în slujba neamului românesc, (Articole politice),
Ediţie şi studiu introductiv de Ioan Cocuz, Editura “Bucovina viitoare”,
478
Suceava, 1998; Circularwerordung des Bukowiner K.K. Ladenspresident, vom
15 Februar, 1866.
Costăchescu – Documente înainte de Ştefan II., vol.I (1374-1447) -
documente interne: urice, surete, regeste, traduceri, 1 ex., Editura “Viaţa
Românească”, Iaşi, 1931; vol.II (1438-1456) – documente interne: urice,
surete, regeste, traduceri; vol.III (1387-1458) – documente externe: acte de
împrumut, de omagiu, tractate, solii, privilegii comerciale, salv-conducte,
scrisori) – Editura “Viaţa Românească”, Iaşi, 1932.
Dan, Dimitrie – Documente şi acte privitoare la istoria răzeşilor şi
mazililor din Bucovina, “Revista politică”, Suceava, nr.2/1887.
Dimitriev, P,G – Moldova în epoca feudalismului. Partea a II-a.
Recensămintele populaţiei Moldovei din anii 1772-1773 şi 1774, Academia de
Ştiinţe a Republicii Moldova, Chişinău, 1975;
Descrierea Bucovinei de generalul Spleny, editată de Johann Polek,
custode al Bibliotecii Universităţii din Cernăuţi, 1893, “Bucovina în primele
descrieri geografice, istorice, economice şi demografice”, Editura Academiei
Române, Bucureşti, 1998;
Documente privind istoria României, C, Transilvania, veacul XI, XII,
XIII, I, Bucureşti, 1951;
Dorinţa dreptcredinciosului cler din Bucovina în privinţa organizării
canonice a diecezei şi a ierarhiei sale referinţe în organismul Bisericii
ortodoxe din staturile Austriei, Cernăuţi, 1861;
Emanzipazionsruf der Bukowina, Durch eine Deputation unterstuz
Wien, 1861.
Emanzipazionruf der Bukowina, Wien, 1862;
Eminescu, Mihai – Chestiunea evreiască – Antologie, prefaţă şi note
de D.Vatamaniuc, Editura Vestala, Bucureşti, 2000;
Foaia Legilor şi a Guvernului Ţării, Ţara de Coroană a Bucovinei,
Cernăuţi, 1850; Foaia Legilor Imperiului pentru Rigatul Galiţiei şi pentru
Bucovina, Cernăuţi, 11 martie 1861;
Foaie de legi şi ordinăciuni pentru Ducatul Bucovinei, Cernăuţi, 20
martie 1863-1869;
Flondor affaire im Bukowinaer Landtage, nach den stenografischen
protokollen, Czernowitz, Verlag der Bukowinaer Post, 1903.
Hurmuzachi, Eudoxiu – Documente privitoare la istoria românilor,
vol.I-XVIII, Bucureşti, 1876-1922; vol.XIX, 1941; Supliment I, vol.I-VI, 1885-
1895; Supl. II, vol.I-III, Bucureşti, 1893-1903.
Iorga, N. – Studii şi documente cu privire la istoria românilor,
Bucureşti, vol.VI; Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România,
Bucureşti, 1986, vol.I.
479
Olaru, Marian – Două memorii reprezentative pentru situaţia social-
economică a românilor bucovineni la sfârşitul secolului al XIX-lea, “Analele
Bucovinei”, Bucureşti, II, 1995;
Răpirea Bucovinei, Bucureşti, 1875;
Statut pentru Congresul bisericesc al arhidiecezei ortodoxe orientale
în Bucovina, “Candela”, I, 1881;
Serbarea naţională de la Putna (15/27 august 1871). Documente.
Ediţie şi prefaţă de Nicolae Cârlan. Uniunea Românilor Bucovineni. Editura
Mirton, Timişoara;
Siehe stenographisches Protokolle XVIII, Session 96, Sitzung vom 26
Juni 1908; Stenographische Protokolle des Bukowinaer Landtags fur die dritte
Session 1864, Gedrut bei Rudolph Ekhardt, in Czernowitz, 1864.
Suceava. File de istorie. Documente privitoare la istoria oraşului.
1388-1918, vol.I, autori: Vasile Gh.Miron, Mihai Ştefan Ceauşu, Ioan Caproşu,
Gavril Irimescu, Direcţia Generală a Arhivelor Statului, Bucureşti, 1989.
IV. PUBLICAŢII
- “Almanahul Tribuna”, Cluj Napoca, 1976.

- “Analele Academiei Române”, Bucureşti.
- “Analele Bucovinei”, Rădăuţi.
- “Anuarul Muzeului Bucovinei”, Cernăuţi.
- “Apărarea Naţională”, Cernăuţi, 1906-1908.
- “Biblioteka Polska v Rumunii”, 1866-1891, Iaşi.
- “Bucovina”, Cernăuţi (1848-1850).
- “Bukovyna”, Cernăuţi.
- “Buletinul Fundaţiei Culturale “Iancu Flondor”, Rădăuţi.
- “Buletinul Societăţii Regale de Geografie”, Bucureşti.
- “Calendarul “Glasul Bucovinei”, Cernăuţi.
- “Codrul Cosminului”, Cernăuţi, 1924-1939.
- “Czernowitzer Taglbatt”, Cernăuţi.
- “Czernowitzer Zeitung”, Cernăuţi.
- “Deşteptarea Poporului”, Cernăuţi, 1902-1904.
- “Deşteptarea”, Cernăuţi, 1893-1904.
- “Deşteptarea”, Cernăuţi, 1907-1908.
- “Deutsche Kallender fur die Bukowina”, Cernăuţi.
- “Die Presse”, Viena.
- “Făt Frumos”, Suceava, 1926-1944.
- “Foaia Poporului”, Cernăuţi.
- “Foaia Soţietăţii pentru cultură şi literatură română în Bucovina”, Cernăuţi,
1865-1869.
480
- “Gazeta Bucovinei, Cernăuţi, 1906.
- “Gazeta Bucovinei”, Cernăuţi, 1891-1897.
- “Gazeta Mazililor şi Răzeşilor”, Cernăuţi, 1910-1914.
- “Gazeta Polska”, Cernăuţi.
- “Jarbuch des Bukowiner Landesmuseums”, Cernăuţi.
- “Junimea Literară”, Cernăuţi, Suceava, 1904-1914.
- “Kölnische Zeitung”, Köln.
- “Liga Română”, Bucureşti.
- “Lupta”, Cernăuţi, 1906-1910.
- “Memoriile Secţiunii Istorice”, ser.III, Bucureşti.
- “Moldova Nouă”, Iaşi, 1939.
- “Muzeul Naţional”, Bucureşti.
- “Patria”, Cernăuţi, 1897-1900.
- “Patria”, Cernăuţi, 1909-1910.
- “Patriot”, Cernăuţi, 1872.
- “Privitorul”, Brün, Viena, Cernăuţi, 1902-1903.
- “Revista mazililor şi răzeşilor”, Cernăuţi, 1944.
- “Revista Politică”, Suceava, 1886-1891.
- “Revista Politică”, Suceava, 1910.
- “Românismul”, Bucureşti.
- “Românul”, Cernăuţi, 1908-1909.
- “Sentinela”, Cernăuţi, 1898.
- “Suceava” – Anuarul Muzeului Judeţean.
- “Şcoala”, Cernăuţi, 1911-1914.
- “Timpul”, Cernăuţi, 1900-1901.
- “Ţara Fagilor” – Almanah cultural-literar al românilor nord bucovineni,
Cernăuţi, Tg.Mureş.
- “Viaţa Nouă”, Cernăuţi, 1912-1914.
- “Viaţa Românească”, Iaşi.
- “Voinţa Poporului”, Cernăuţi, 1902-1908.
- “Vremea Nouă”, Cernăuţi, 1912.
V. LUCRĂRI SPECIALE
Adler, V, dr. – Das allgemeine gleichte und direkte Wahirecht, Wien,

1893.
Alexa, Doina – Ion Nistor – Dimensiunile personalităţii politice şi
culturale. Editura Institutului Bucovina–Basarabia, Rădăuţi-Bucovina, 2000.
Alexandrescu, Ion; Bulei, Ion; Mamina, Ion; Scurtu, Ioan –
Enciclopedia partidelor politice din România (1862-1994), Bucureşti, Editura
Mediaprint, 1995.
481
Aurelian, P.S. – Bucovina, Descriere economică însoţită de o hartă,
Bucureşti, 1876.
Balan, Teodor – Procesul Arboroasei – 1875-1878, Tiparul “Glasul
Bucovinei”, 1937; Serbarea de la Putna, Cernăuţi, Editura “Mitropolitul
Silvestru”, 1932.
Bericht der deutschen Ansidelungs komission fur Posen und
Westpreussen das Jahr 1892.
Biderman, H.I. – Die Bukowina unter österreichischer Verwaltung
(1775-1875), Lemberg, Kornel Piller, 1876
Bodnărescu, Leonidas – Autori români bucovineni, Cernăuţi,
Mitropolitul Silvestru, 1902.
Bogdan George, Duică– Bucovina mută, “Românismul”, Bucureşti,
1913; Bucovina – Notiţe politice asupra situaţiei - Institut Tipografic T.Liviu
Albini, Sibiu, 1895.
Brătianu, Gheorghe – O nouă mărturie (1277) despre un voevodat
moldovenesc din veacul al XIII-lea – “Analele Academiei Române”, Memoriile
Secţiunii Istorice, ser III, XXVII, 1944-1945.
Bucevschi, Ştefan, dr. – Răzeşii şi răzeşia în nordul Bucovinei,
“Academica”, an III, 1933.
Bukowina deren politische Wervaltung organisirt Landesverfassung
und Landtages wahlordnung, Wien, 1850.
Bukowina in Wart und Bild, Czernowitz, 1893.
Bumbac, Ion – Halip, Grigore – Privire istorică asupra trecutului
politicu-socialu şi naţionalu alu Ducatului Bucovina, Redactată pentru usulu
poporului, Braşov, Tipografia Alecsi, 1886.
Cantemir, Dimitrie – Descrierea Moldovei, Editura Academiei
R.S.R., Bucureşti, 1973 (traducere după originalul latin de Gh.Guţu;
introducere de M.Holban; comentariu istoric de N.Stoicescu; studiu
cartografic de V.Mihăilescu; indice de I.Constantinescu; notă asupra ediţiei de
D.M.Pippidi; Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1956;
traducere de P.Pandrea, cu o prefaţă de academician C.I.Gulian; Hronicul
vechimii romano-moldo-vlahilor, Editura Gr.G.Tocilescu, Bucureşti, 1901.
Cantemir, Dimitrie – Hronicul vechimii romano-moldo-vlahilor,
Editura Gr.G.Tocilescu, Bucureşti, 1901.
Cârlan, Nicolae – Mihai Eminescu în context bucovinean, studii şi
materiale, Fundaţia Culturală a Bucovinei, Grupul Editorial Muşatinii–
Bucovina Viitoare, Suceava, 2000.
Călinescu, Miron – Normaliensammlung der bukowinaer gr. or
Diözese von 1775 - 1886, Czernowitz, 1887 - 1893.
Ceauşu, Ştefan Mihai – Locul şi rolul populaţiei germane în viaţa
economică-socială din Bucovina-sfârşitul secolului al XVIII-lea, secolul al
482
XIX-lea, “Analele Universităţii “Ştefan cel Mare”, Suceava, 1995, anul I, nr.1;
Idei politice în Bucovina la sfârşitul secolului al XVIII-lea: cazul Vasile Balş,
“Istoria ca lectură a lumii”, Iaşi, 1994; Populaţia evreiască din Bucovina.
Statut juridic, evoluţie demografică şi economică-socială la cumpăna de
veacuri (XVIII-XIX), “Studia et Acta Historiae Judaeorum Romana, vol.II,
Bucureşti, Editura Hasefer, 1997; Bucovina Habsburgică-de la anexare la
congresul de la Viena, Fundaţia academică “A.D.Xenopol”, Iaşi, 1998.
Ciachir, Nicolae – Din istoria Bucovinei (1775-1944), Editura
Didactică şi Pedagogică, R.A. Bucureşti, 1993.
Ciobanu, Veniamin – La graniţa a trei imperii, Editura Junimea, Iaşi,
1975; Relaţiile politice româno-polone între 1699 şi 1848, Bucureşti, 1980.
Cocuz, Ioan – Bucovina-file de istorie, Grupul Editorial “Muşatinii-
Bucovina Viitoare”, Suceava, 2000.
Cocuz, Ioan – Începuturile activităţii parlamentare în Bucovina,
“Suceava”, Anuarul Muzeului Judeţean, XI-XII, 1984-1985; Viaţa politică
românească din Bucovina (1900-1914), “Suceava”, Anuarul Muzeului
Judeţean, X, 1983; Activitatea lui Valeriu Branişte şi a ziarului “Patria”
pentru emanciparea politică a românilor din Bucovina, “Suceava”, Anuarul
Muzeului Judeţean, IX, 1992; Ecoul Procesului Memorandului în Bucovina,
“Muzeul Naţional”, Bucureşti, IV, 1978.
Cocuz Ioan, – Cucu, Dumitru – Băncile şi creditul funciar românesc
în Bucovina (1840-1918), Suceava, Editura Muşatinii & Bucovina Viitoare,
1999.
Cocuz, Ioan V. – Hulubei, Matei – Presa românească din Bucovina
(1809-1944), Bacău, 1991.
Codrescu – Uricarul, I, ediţiunea a II-a, Tip. “Buciumului Românu”,
Iaşi, 1871
Crăciun, Corneliu – Societăţile academice din Bucovina. Arboroasa
şi Junimea. – Fundaţia culturală “Cele trei Crişuri”, Oradea, 1997.
Cuparencu, I. – Viaţa românească în Bucovina. Problema
răzeşească, “Viaţa Românească”, anul I, nr.8/1906.
Czöernig, Karl von - Etnographie der öesterreichischen Monarchie,
Wien, 1855 – 1857.
Dan, Dimitrie – Evreii din Bucovina. Studiu istoric, cultural,
etnografic şi folcloric, Cernăuţi, 1899; Rutenii din Bucovina, schiţă
etnografică, Bucureşti, Tipografia Soccec, 1913; Rolul preoţimii bucovinene în
menţinerea Românismului de la robirea (1775) la dezrobirea Bucovinei
(15.XI.1918): Un adaos la istoria bisericii române, Cernăuţi, Tipografia
“Mitropolitul Silvestru”, 1925.
Daskiewicz, Silvester – Die Lage der gr.or. Ruthenen in der
Bukowinaer Erzdiocese, Cernăuţi, 1891.
483
D. D. – Curentul federalist în Austria, “Liga Română”, Bucureşti, anul
II, nr.27-31; Criza de stat în Austria, I, II, “Liga Română”, Bucureşti, anul II,
nr.23 şi nr.24/1897; Noua orientare politică, “Liga română”, anul II,
nr.19/1897.
Deleanu, Budai Ion – Scurte observaţii asupra Bucovinei (1813),
“Bucovina în primele descrieri geografice, istorice, economice şi demografice”,
Editura Academiei Române, Bucureşti, 1998.
Doboş, Filaret – Arcaşii – Gânduri şi fapte din Ţara de Sus, 1905-
1940, Cernăuţi, Tipografia Cernăuţeanu Teodot, 1940; Societatea academică
română Dacia, 25 de ani de viaţă studenţească, 25 mai 1905-21 mai 1930,
Cernăuţi, 1930.
Dobrijanskii, Olexandr – Ştefan Smal-Stoţki – savant şi om politic,
“Codrul Cosminului”, serie nouă, nr.5(15), 1999, Universitatea “Ştefan cel
Mare”, Suceava.
Dugan, Ilie – Istoricul Societăţii academice române “Junimea” din
Cernăuţi, Partea întâia “Arboroasa” (1875-1877), Bucureşti, Editura
Societăţii, 1930.
Eminescu, Mihai – Răpirea Bucovinei. Antologie, prefaţă şi note de
D.Vatamaniuc, Editura Saeculum, Bucureşti, 1996; La Bucovina. Ediţie
îngrijită de Nicolae Cârlan. Cuvânt înainte: Dimitrie Vatamaniuc, , Suceava,
Editura Hurmuzachi, 1996.
Federalismul în Austria, “Liga Română, Bucureşti, anul II, nr.15/1897.
Ficker, Adolf dr. – “Hundert Jahre”, 1875, Wien.
Florin, M. – Vechimea ucrainenilor în România, “Moldova Nouă”,
Iaşi, 1939.
Flondor Iancu – Eroul Bucovinei – “Buletinul Fundaţiei Culturale “Iancu
Flondor”, Rădăuţi, anul I, nr.1/1992.
Glück, Eugen – Evreii din Bucovina în perioada 1774-1786 – I şi II,
“Analele Bucovinei” III (2 şi 3), Bucureşti, 1996.
Gorovei, S.Ştefan – Întemeierea Moldovei-Probleme controversate,
Editura Universităţii “Al.I.Cuza”, Iaşi, 1997.
Germanii şi federalismul austriac, “Liga Română”, Bucureşti, anul II,
nr.23/1897.
Greciuc, V. – Din durerile culturale ale Bucovinei – “Românismul”,
Bucureşti, 1914.
Grigorovici, Radu – Politica austriacă şi rezultatele ei adeseori
neaşteptate – “Septentrion”, an III, nr.10-11.1995; Studiu critic al
recensământului austriac din 1880 cu privire la populaţia Bucovinei –
I.Manipularea ulterioară a datelor – “Analele Bucovinei”, an II, nr.2/1994;
Studiu critic al recensământului austriac din 1880 cu privire la populaţia
484
Bucovinei – II.Ştiinţa de carte – “Analele Bucovinei”, an II, nr.2/1994;
Modelul Bucovinei – “Septentrion”, anul IV, nr.12-13/1996.
Grigoroviţă, Mircea – Din istoria colonizării Bucovinei, Ed.Didactică
şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 1996.
G.T. – Viaţa Românească în Bucovina – Partidul Creştin Social
Român – Sesiunea dietală, “Viaţa Românească”, anul II, nr.10/1908; Viaţa
Românească în Bucovina. Dr.Vasile Găină-Carmen – Dieta ţării – Gimnaziul
din Câmpulung, “Viaţa Românească”, anul II, nr.6/1907.
Hauptbericht und Statistik uber das Herzogtum fur die periode 1862-
1871, Lemberg, 1872.
Hofbauer, Hans – Roman, Viorel – Bucovina, Basarabia, Moldova (o
ţară uitată între Europa de vest, Rusia şi Turcia) – traducere de T.P.Dordea,
Bucureşti, Editura tehnică, 1995.
Haquet, Balthazar – Neueste physikalisch-politische Reisen, in den
Jahren 1788 und 1789 durch die Dacischen und Sarmatischen oder nordlichen
Karpaten, Nürenberg, 1790-1796.
Heft, August – Die etnografische Zusamensetz der Bevolkerung der
Bukowina von prof Raimund Friedrich Kaindl, Czernowitz, Wien.
Hurmuzachi, Constantin – Scrisori din Bucovina – “Românismul”,
Bucureşti, 1913; Scrisori din Bucovina. Anexa IV. Date statistice –
“Românismul”, Bucureşti, 1913; Chestia delimitării diecezelor naţionale gr.or.
din Bucovina, “Românismul”, Bucureşti, 1913.
Hurmuzachi, Eudoxiu – Austria liberală – “Foaia Soţietăţii pentru
cultură şi literatură română în Bucovina”, Cernăuţi, anul II, 1886.
Iacobescu, Mihai – Din istoria Bucovinei, vol.I (1774-1862), Editura
Academiei Române, Bucureşti, 1993; A fost Bucovina de ieri un model al
Europei de mâine ? Astăzi despre evoluţia celui mai mare trust al
patrimoniului naţional, Fondul Bisericesc – “Ţara Fagilor” – Almanah
cultural-literar al românilor nord-bucovineni, Cernăuţi, Tg.Mureş, 1988.
Iorga, Nicolae – Studii şi documente cu privire la istoria românilor,
Bucureşti, vol.VI.
Juris, Doctor – Descripţia Bucovinei în 1913, “Românismul”,
Bucureşti, 1913.
Juris, dr. – Viaţa politică, economică şi culturală în Bucovina,
“Românismul”, 1913.
Kaindl, Fr.Raimund – Die Ruthenen in der Bukowina, Czernowitz,
1890; Kaiser Iosef II in seinen Verhaltnisse zur Bukowina, “Jarbuch des
Bukowiner des Landesmuseums”, nr.4/1896, Czernowitz.
Loghin, C. – Societatea pentru cultură şi literatură română în
Bucovina la 80 de ani (istorie şi realizări) – Cernăuţi, Editura “Mitropolitul
485
Silvestru”, 1943; Istoria literaturii române din Bucovina – Cernăuţi, Tipografia
“Mitropolitul Silvestru”, 1926.
Luceac, Ilie – Familia Hurmuzachi: între ideal şi realizare (O istorie a
culturii româneşti din Bucovina în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-
lea), Cernăuţi, Editura Alexandru cel Bun, Timişoara, Editura Augusta, 2000.
Michter, Ernst Dr. – Mittelungen des Stattistischen Landesamtes,
Czernowitz, 1892.
Mihail, Paul – Alte acte româneşti de la Constantinopol, (IV), în
“Anuarul Institutului de Istorie A.D.Xenopol”, Iaşi, XII, 1975.
Mihăilescu, Vintilă – Infiltraţia ruteană în nordul Moldovei,
“Buletinul Societăţii Regale de Geografie”, Tomul XLII-1923.
Monoranu, Octav; Cocuz, Ioan – Ecouri ale războiului de
independenţă, în Bucovina – Almanahul “Tribuna”, 1976, Sibiu.
Morariu, C. – Istoricul şcolii greco-orientale din Cernăuţi, Cernăuţi,
1889. (Prelegere publică ţinută în localităţile “Societăţii pentru cultură şi
literatura poporului român din Bucovina” în 5 martie 1889); reproducere din
“Revista politică”, Cernăuţi, 1889; Istoricul şcolii reale, greco-orientale din
Cernăuţi, Cernăuţi, 1889.
Morariu, Aurel dr. – Problema fondului bisericesc ort-rom al
Bucovinei – “Zece ani de la unirea Bucovinei 1918-1928”, Cernăuţi; Bucovina
1774-1914, Bucureşti, 1915.
Morariu, Leca – Iraclie şi Ciprian Porumbescu, Vol.I, Bucureşti,
Editura Muzicală, 1996.
Narisi z istorii pivnicinoi Bukovini, Kiiv, Naucoma Dumca, 1980.
Nistor, Ion – Românii şi rutenii în Bucovina, Studiu istoric şi statistic
– Bucureşti, 1915.
-România în războiul mondial. Idei generale – “Codrul
Cosminului”, VI, Cernăuţi, 1929-1930.
-Consecinţele războiului pentru neatârnare asupra românilor din
Bucovina şi Basarabia, “Războiul neatârnării, 1877-1878”, Conferinţe ţinute la
Ateneul Român, 1927, în cadrul Universităţii Libere.
-Un capitol din viaţa culturală a românilor din Bucovina (1774-
1857), Bucureşti, 1916.
-Bucovina sub raport politic şi administrativ, “Cultura Românilor”,
Bucureşti, 1915.
-Istoria Bucovinei – Humanitas, Bucureşti, 1991.
-Originea numelui Bucovina, “Buletinul Societăţii Regale de
Geografie”, XXXVIII, 1916; Istoria Fondului Bisericesc, Cernăuţi, 1921;
Problema ucraineană în lumina istoriei, Editura Septentrion, ed.Agora,
Rădăuţi, 1997; Istoria Bisericii din Bucovina şi a rostului ei naţional-cultural
486
în viaţa românilor bucovinenii, Bucureşti, Institutul de arte grafice “Carol
Gobl”, 1916.
Olaru, Marian – Activitatea politică a lui Aurel Onciul 1904-1918,
“Analele Bucovinei”, II, 2/1995; Aspecte ale vieţii politice în Bucovina la
sfârşitul secolului al XIX-lea (II), “Analele Bucovinei”, anul V, nr.1/1998;
Aurel Onciul şi revista “Privitorul”, “Analele Bucovinei”, I, 2/1994; Despre
crezul politic al lui Aurel Onciul, “Analele Bucovinei”, IV, nr.1/1997; Iancu
Flondor şi mişcarea naţională a românilor din Bucovina (sfârşitul secolului al
XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea), “Codrul Cosminului”, serie nouă
nr.5(15) 1999, Universitatea “Ştefan cel Mare”, Suceava, Fundaţia culturală a
Bucovinei.
Olaru, M.; Purici, Ştefan – “Bucovinism” şi “Homo bucovinensis”,
consideraţii preliminarii, “Analele Bucovinei”, III, nr.1/1996.
Olteanu, Ştefan – Structuri teritorial politice româneşti în spaţiul
carpato-danubiano-pontic în secolele VIII-XI, în “Revista de Istorie”, 1979.
Onciul, Aurel – Chestia românească în Bucovina – “Viaţa
Românească”, Iaşi, 1913; Condiţiunile existenţei românilor, Privitorul, 1902;
Evoluţia politică în Bucovina, “Viaţa Românească”, I, nr.7/1906.
Onciulescu, D. – O încercare de catolicizare a Bucovinei (cu anexe,
documentare), Cernăuţi, 1939.
Partidele istorice din Bucovina (documentar realizat cu sprijinul
istoricilor Ioan Alexandrescu, Ion Bulei, Ion.V.Cocuz, Ion Mamina, Ioan
Scurtu), “Glasul Bucovinei”, an I, nr.1/1994.
Petrovici, Dan Emilian – Societăţile academice româneşti din
Bucovina – forme ale luptei de emancipare socială şi naţională – “Suceava”,
Anuarul Muzeului Judeţean, VII/1981; Aspecte ale activităţii societăţilor
culturale naţionale româneşti din Bucovina în lumea satelor – “Suceava”,
Anuarul Muzeului Naţional al Bucovinei, XVII, XVIII, XIX (1990-1991,
1992).
Platon, Gheorghe – Austria şi Principatele Române în prima jumătate
a secolului al XIX-lea. Politica de anexiune sau misiune civilizatoare, “Analele
Bucovinei”, an IV, nr. 3/1997.
Platter, Julius dr. – Der wuker in der Bukowina, Jena, Verlag von
Gustav Fischer (1878).
Polek, Johann – Die Lipowaner in der Bukowina. Jarbuch des
Bukowiner Landesmuseum, 4/1896; Ortschaftnverzeichnis der Bukowina aus
dem Jahre 1775, “Jarbuch des Bukowiner Landesmuseums”, Czernowitz,
1893; Statistik des Judentums in der Bukowina, Statistische Monatsschrift,
Wien, 1989; Topograpische Beschreibung der Bukowina mit militarischen
Ammerkungen von major Friedrich von Mieg, “Jarbuch des Bukowiner
Landesmuseums”, Czernowitz, nr.5/1897.
487
Postică, Gheorghe – Unele consideraţii privind interpretarea etnică a
monumentelor arheologice medievale timpurii din nordul Bucovinei, în Spaţiul
nord-est carpatic în mileniul întunecat, Editura Universităţii “Alexandru Ioan
Cuza”, Iaşi, 1997.
Precop, Vasile – Bucovina în “Amintiri din închisoare” de Valeriu
Branişte – “Analele Bucovinei”, V, nr.1/1998.
Prelicz, Viktor – Geschichte der Bukovina Bergbauer, “Deutscher
Kalender für die Bukowina, Czernowitz”, II, 1904.
Procopovici, Alecu – Luptele naţionale din celălalt veac: Bucovina
care a fost şi care va să fie, Sibiu, 1942.
Prokopowitsch, Erich – Die Rumanische Nationalbewegung in der
Bukowina und der Dako-Romanismus, Graz-Koln, 1965.
Purici, Ştefan – Hotarele meridionale ale Haliciului în Spaţiu nord-est
carpatic în mileniul întunecat, Editura Universităţii “Alexandru Ioan Cuza”,
Iaşi, 1997.
Regulus – Guvernul Austriei în contra germanilor – “Liga Română”,
Bucureşti, anul II, nr.27-31; Polonii şi rutenii din Galiţia (I) şi (II), “Liga
Română”, Bucureşti, anul II, nr.14 şi 15/1897; Situaţia în Austria – “Liga
Română”, Bucureşti, anul II, nr.15/1897.
Röhrer, Ioseph – Bemerkungen auf einer Reise von der türkisken
Grenze uber die Bukowina durch-Ost-und Westgalizien, Schlesien und Mähren
bis nach Wien, Pichler, 1804.
Romstorfer, A.K. – Wiglitzky, H. – Verglechende grapische Statistik
in ihrer Anwendung auf das Herzogtum Bukowina und des Osterreichische
Staatsgebiet, Wien, 1886.
Rutenizarea Bucovinei şi cauzele deznaţionalizării poporului român-
după date autentice, de un bucovinean, Bucureşti, “Minerva”, Institut de arte
grafice şi Editură, 1904.
Rudnickyi, Stepfan – Ukraine-Land und Volk, Wien, 1916.
Rusşindilar, Petru – George Grigorovici şi social-democraţia în
Bucovina, Editura Fundaţiei “Constantin-Titel Petrescu”, Bucureşti, 1998.
Sava, V.Aurel – Documente putnene, I, Focşani, 1929.
Săveanu, Sauciuc Teofil – Ideea naţională a Partidului Român din
Bucovina de sub preşedinţia lui Iancu Flondor, “Buletinul Fundaţiei Culturale
“Iancu Flondor”, I, nr.1/1992.
Sbiera, Gh.I. – Die juden eine Natioan, von Jakob Kommer, “Liga
Română”, Bucureşti, 1897; Familiea Sbiera după tradiţiune şi istorie şi
Amintiri din viaţa autorului, Cernăuţi, Tipografia Universitară i.r. a lui
R.Eckhardt, 1899.
Schmedes, Karl Ritter von, – Geograpisch-statistike übersicht
Galiziens und der Bukowina, Lemberg, 1867.
488
Scrisori din Bucovina (alegeri) – “Viaţa Românească”, iaşi, an VI, 1911.
Spinei, Victor – Bucovina în mileniul întunecat, “Spaţiul nord-est
carpatic în mileniul întunecat”, Editura Universităţii “Alexandru Ioan Cuza”,
Iaşi, 1977.
Staufe-Simiginowicz, L.A. – Landschaftliche Schilderung, “Die
öesterreichisch-ungarische Monarchie in Wort und Bild” Bukowina, Wien,
1899.
Şeiciuc, Adrian – Problema ucraineană în Bucovina sudică – punctul
nostru de vedere, Editura Mustang, Bucureşti, 2001.
Ştefanelli, V.T. – Einige statistische und historische, Daten aus der
Bukowina, Romänische Revue - Wien; Lupta bisericească în Bucovina,
“Românismul”, Bucureşti, 1913.
Ştefanovici, Olga – Consideraţii asupra situaţiei demografice în
Bucovina, “Suceava”, XX, Iaşi-Rădăuţi, Editura “Glasul Bucovinei”, 1993.
Teodor, Gh.Dan – Contribuţiile cercetărilor arheologice la
cunoaşterea istoriei spaţiului carpato-nistrean în sec.II-IV, în Spaţiul nord-est
carpatic în mileniul întunecat, Editura Universităţii “Alexandru Ioan Cuza”,
Iaşi, 1997.
Torouţiu, E.I. – Poporaţia şi clasele sociale din Bucovina, Bucureşti,
1916; Românii şi clasa de mijloc din Bucovina. Partea întâia. Meseriaşii,
Cernăuţi, Societatea Tipografică Bucovineană, 1912.
Trebici, Vladimir – Demografie. Excerpta et selecta. Academicianul
la vârsta de 80 de ani, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1996.
Turcu, C. – Mănăstirea lui Iancu Costin de la Hotin pustiită de
răscoale, Iaşi, 1941.
Turczynski, Emanuel – Geschichte der Bukowina in der Neu zeit. Zur
Social-und Kulturgeschichte einer mitteleuropaisch gepragten Landschaft,
Wiesbaden, Horrosowitz Verlag, 1993.
Ţopa, Dimitrie, Preotul – Românismul în regiunea dintre Prut şi
Nistru, Bucureşti, Editura Casa Şcoalelor, 1928.
Ţopa, Ovidiu, Dr. – Slavizarea Mazililor şi Răzeşilor din judeţele
Cernăuţi şi Storojineţ, “Revista mazililor şi răzeşilor”, Cernăuţi, 1944.
Ţugui, P – Populaţia Bucovinei între 1772-1774, “Academica”,
Revista de ştiinţă, cultură şi artă, nr.4/1992.
Ungureanu, Constantin – Colonizarea populaţiei germane în
Bucovina, “Analele Universităţii “Ştefan cel Mare”, Suceava, an II, nr.2/1996;
Începutul colonizării Bucovinei în perioada administraţiei militare (1774-
1786), “Codrul Cosminului”, serie nouă, nr.5/ (15,1999), Fundaţia culturală a
Bucovinei; Procese etnodemografice în Bucovina, în timpul administraţiei
militare, “Analele Bucovinei”, an V, nr.1/1998.
489
Ungureanu, Gheorghe – Un document inedit de la Alexandru cel Bun,
în RA, 2/8, 1967.
Un bucovinean – Scrisori din Bucovina (Recensământul populaţiunii),
“Viaţa Românească”, an VI, nr.2/1911.
Utracvismul şcoalelor secundare – “Românismul”, Bucureşti, 1913.
Urechia, A.V. – Codex bandinus în “Academia Română”, Memoriile
Secţiunii Istorice.
Ureche, Grigore – Letopiseţul Ţării Moldovei, Bucureşti, 1978.
Vatamaniuc, Dumitru – Bucovina în viziunea a trei instituţii de
cercetare, “Analele Bucovinei”.
Viaţa Românească în Bucovina – Alegerile – “Viaţa Românească”,
Iaşi, anu II, nr.5/1907.
Voronca, Z. – Rutenizarea Bucovinei (Răspuns la “Condiţiunile
existenţei românilor” de Aurel Onciul), Cernăuţi, Societatea Tipografică
Bucovineană, 1903.
Voronca, Zaharia – Rutenizarea Bucovinei, “Privitorul”, 1903.
Werenka, D. – Topographie der Bukowina zur Zeit ihrer Ewerbung
durch öesterreich (1774-1785), Czernowitz, 1895.
Wişniowski, F – Rădăuţi, cel mai german oraş din Ţara Fagilor,
Weiblingen, 1966.
Xenopol, D.A. – Istoria Românilor din Dacia Traiană, vol.I (“Dacia
ante-romană şi Dacia romană”), ed. “Cartea rom”, Buc, f.a.; vol.II (“Năvălirile
barbare 270-1290”); vol.III (“Primii domni şi vechile aşezăminte 1290-1457”);
vol.IV (“Epoca lui Ştefan cel Mare 1457-1546”); vol.V (“Epoca lui Mihai
Viteazul”), 1927; vol.VI (“Lupta contra elementului grecesc”), Bucureşti,
1928; vol.VII (“De la Matei Basarab şi V.Lupu…”), 1929; vol.VIII (“Domnia
lui C.Brâncoveanu”).
Zahar, A. – Die Entwieklung derLand und Forstwirtschaft und ihrer
Industrien sowie der Jogd und Fischerei in Herzogthum Bukowina seit dem
Jahre 1849 - 1848, Wien, 1901.
Ziglauer, F. – Geschichtliche Bilder aus der Bukowina zur Zeit des
österreichischen Militärverwaltung, Czernowitz, 1895.
Zollner, Erich – Istoria Austriei (de la începuturi până în prezent),
Bucureşti, Editura Enciclopedică, vol.I şi II. 1997.
490
A
Abrahamowicz, Cristoff – 265, 326, Andronicescu, Nistor – 350, 376, 449

329, 435 Andruchovici, Ilie – 359
Adelsberger, Alfred – 242 Anhauch – 355
Adler, V. – 457, 481 Antal, Tibaud – 316
Albotă (fam) – 91 Antonovici – 188
Albotă, Casian – 88 Antonovici, Emanoil – 272
Albotă, Dimitrie – 88 Antonovici, Emilian – 339
Albrecht, Ioan – 63 Antonovici, Eusebiu – 272
Alecsandri, Vasile – 154, 188 Apostoliuc – 159
Alesany – 157, 160, 167 Arbore (fam) – 90
Alexa, Doina – 481 Arcadie (Ciupercovici) mitropolit –
Alexandrescu, Ion – 465, 481 264, 272, 273, 274, 275, 276, 392
Alexandru cel Bun – 70, 75, 80, 97, Ariciuc, Vasile – 88
395, 414 Aritmowitz, Alexander – 116
Alth, Wilhelm von – 143 Aritonovici, Cristoff – 259, 303, 305
Amadei, Graf Rudolf – 146, 167 Armbruster, Adolf – 36
Andoni, Teodor – 284 Asparuch – 69
Andrassy – 175 Auersperg, Carol – 81,170, 172, 174,
Andrei al – II-lea –63 175, 181, 245
Andreiciuc – 92 Aurelian, P.S. – 30, 33, 40, 482
Andrieş, George – 257 Avram, Modest – 200
Andrievici, Vasile – 88 Axelrod – 355
Andronic, M. – 188
Babin, Constantin – 209 Baloşescu, Dimitrie – 209

Babriker, Moses – 53 Baloşescu, Isaiia – 392
Bach, Alexander – 168 Balş, Vasile – 16, 22, 51, 61, 111, 124,
Bach, Eduard – 128, 167 478
Badeni, Cazimir – 176, 177, 223, 242, Băncescu, George – 359, 381
243, 244, 245, 246 Baran, Vladimir – 68
Badian, Sigmund – 116 Barber, Bernhard – 116
Balan, Anton – 235 Barbir – 88
Balan, Teodor – 41, 107, 151, 153, Barbir (fam) – 90
162, 165, 478, 482 Barco – 79
Balasinovici, Dumitrachi – 19 Bârgăuan, Roman – 200
Balmoş, George – 196, 200, 258, 259, Bariţ, George – 154
262, 263, 298, 305, 439 Bârlea (de la Hârlău) – 70
Balmoş, Nicu – 163 Barleon – 267
Baloşescu (fam) – 90 Bârsan (fam) – 90
491
Bârsan, Ilie – 88 Blum – 435
Bârseanu, Andrei – 159 Blumegen, Heinrich – 13
Bartha, Reinhold – 29 Boca, Adrian – 351, 359
Bartoi, George – 341 Boca, Amphilochi – 200
Barwinschi – 224 Boca, G. – 257
Basarab, Matei – 507 Boca, Ion – 208
Bastassich, Ioasafat – 82 Boca, Mihai – 359, 360
Băjenescu – 208 Boca. V. – 258
Bech, Erich – 478 Bocancea, E. – 258
Beck, Vladimir Maximilian – 177 Bocancea, Iraclie – 359
Becu, Vasile – 88 Bocea, Petre – 200
Becul, Eugen – 449 Boczinschi – 87
Becul, Ilarion – 88 Bodnar, Mihai – 127
Bejan – 205, 211 Bodnărescu – 160
Bejan – 100 Bodnărescu, Leonida – 162, 339, 453,
Bejan (fam) – 90 482
Bejan Dionisie – 216, 258, 259, 305, Bodnărescu, Nicolae – 200
326, 329, 341, 350, 360, 375, 381, 382, Bodnărescu, Vasile – 336, 347, 349,
383, 384, 394, 428, 435 351
Bejan, Ioan – 120 Bogdan al III-lea – 77
Bejinariu, G. – 257 Bogdan George, Duică – 10, 15, 23,
Bekul – 87 24, 41, 60, 61, 108, 109, 114, 123, 124,
Belcredi, Richard – 170 125, 126, 432, 433, 453, 456, 457, 458,
Bellegarde – 343, 380 470, 482
Bendela, Teofil – 143, 147 Bogdan I – 70, 73, 74, 75
Bendeschi, Mihai – 236, 258, 259 Bogosiewicz, Zahar – 116, 265, 305,
Berariu, Artemie – 236, 257, 259, 300 326, 328, 329
Berariu, Constantin – 199, 257, 258 Bohaterschi, Ştefan – 209
Bercea, Simion – 257 Bohdanowicz, Cazimir – 305, 326, 329
Bereznichi, Anton – 84 Bohosiewicz, Emil – 119
Berlinschi, Ilie – 359 Bolintineanu, Dimitrie – 154
Beuca – 160 Boncheş, Gheorghe – 377, 380, 381,
Beust, Ferdinand Friederich – 170 382, 394, 434, 435, 436
Bidermann, H.J. – 39, 40, 42, 60, 63, Bosokowitz, Albert – 116
111, 123, 482 Botoşanul, Luca – 18
Bienerth, Richard – 177 Bourguignon, Friederich – 104, 106,
Bileţchi, I. – 341 167, 254, 266, 268, 270, 271, 272, 274,
Blaj, Pavel – 23, 454 275, 276, 278, 279, 284, 295, 391
Blându, Nicu – 199, 236, 246, 258, Braha, Eugen – 206
259, 260, 262, 263, 264, 284, 287, 300, Braha, Ioan – 88
350, 380, 382, 391, 394, 426, 428, 436 Brâncoveanu, Constantin – 501
Blându, Ştefan – 359, 380 Branişte, Valeriu – 20, 104, 123, 126,
Blându, V. – 196, 257, 259 165, 236, 239, 240, 266, 252, 259, 272,
Bleyleben, Regner Octavian – 328, 274, 276, 277, 279, 458, 459, 478
355, 382 Branişte, Victor – 272
492
Brăiescu – 449 Buchental – 9
Brăilean, Dimitrie – 257, 259, 339 Budinszki – 25, 42, 78
Brăilean, G. – 257 Buicliu, Marian – 88
Brătianu, Gheorghe – 482 Bulei, Ion – 465, 481
Brescziuc – 87 Bumbac, Ion – 187, 188, 454, 482
Brestel – 112, 113 Bumbac, Vasile – 154, 155, 191
Brodowschi – 119 Burlă, Alecu – 259
Bubuleak – 87 Burlă, Alexandru – 209, 258
Buburuzan, Alexandru – 325, 327, Burlă, C. – 258
329, 332, 338, 350, 439, 449 Burlă, Ioan – 209
Bucevschi, Dimitrie – 160, 239 Busură – 88
Bucevschi, Ioan – 359 Butureanu (fam) – 91
Bucevschi, Ştefan – 482
Calancea, Nicolae – 208 Ceauşu, Ştefan Mihai – 23, 39, 40,

Calimachi, Ioan Vodă – 74 108, 482
Calmuschi, Ioan – 19 Cepişca, D. – 257
Cândea, Romulus – 158, 467 Cercavschi, Ion – 257
Cantacuzino, Deleanu – 18 Cercavschi, Ion – 285
Cântea, I. – 160 Charimovici – 92
Cantemir – 258 Chifan, Grigore – 257
Cantemir (fam) – 90, 92 Chisanovici, Ioan – 350
Cantemir, Dimitrie – 77, 78, 108, 482 Chisanovici, Mihai – 350, 359, 375,
Capri – 9 377, 379, 380, 382, 383, 435, 436, 439,
Caproşu, Ioan – 496 448, 449
Capşa, Ionel – 270 Chisăliţă, George – 209
Carciu, Gavril – 208 Chitar, Ioan – 19
Cârlan, Nicolae – 164, 482 Chodacowschi – 99, 198
Carmelin, Moses – 53 Chometowschi, Martin – 104
Carol I – 157 Choniates, Nicetas – 72
Carpine, Del Pian – 73 Ciachir, Nicolae - 483
Cârstiuc (fam) – 91 Ciobanu, Veniamin – 108, 483
Cârstiuc, Dumitru – 209 Ciocan – 448
Caşvanu, Dimitrie – 88 Ciolac – 257
Cautiş – 88 Ciolac, Simion – 338, 339
Căliman, Valeria – 480 Cipariu, Timotei – 154
Călinescu, Ipolit – 359, 375, 377, 380 Ciril – 415
Călinescu, Mihai – 156, 163 Ciuntuleac, Emanuel – 214, 216, 256,
Călinescu, Miron – 204, 205, 228, 259, 259, 262, 263, 264, 265, 268, 274
264, 273, 274, 294, 305, 326, 328, 329, Ciupercovici, Miron – 188, 200
350, 392, 395, 482 Clain, Corneliu – 439, 449
Cărăuş, Nicolae – 209 Cocârlă, Vasile – 200
Cocea, Vasile – 18
493
Cocinski, Ştefan – 155 Cotomăniţa, Dochiţa – 18
Cocuz, Ioan – 62, 126, 164, 165, 465, Cozac, Vasile – 17
483 487 Cozmiuc, Constantin – 359
Codrescu – 208, 483 Cracalia (fam) – 91
Comnena, Anna – 72 Cracalia, Mihai – 88
Comoroşan, Ambros – 381 Crăciun, Corneliu – 165, 483
Condrea, Ion – 449 Criclevici, Emilian – 239, 255, 259
Constantinescu I. - 482 Cristoffewicz Victor – 119
Constantinovici, Eusebie – 196, 199, Cristoffewicz Alfred – 119
200, 258, 259 Crynicki, Carol – 116
Constantinovici, Alecu – 200 Cucinschi, Vasilică – 199, 200
Constantinovici, Dionisie – 200 Cuciurean, George – 317, 350
Corina, Alexandru – 270 Cucu, Dumitru – 62, 458, 483
Cormoş – 449 Cudeba, Paul – 257
Cosovici – 257 Cuparencu (fam) – 91
Cosovici, Constantin – 257, 196 Cuparencu, Ioan – 343, 359, 380, 384,
Costaş, Grigore – 209, 258 435, 483
Costăchescu – 107, 479 Cuparencu, Ioan Cav. de – 344, 349,
Costeac (fam) – 91 350, 378, 428
Costin (fam) – 180, 181 Cupcianco – 91
Costin, George – 147 Cvinda – 449
Costin, Iancu – 75, 460 Czarnecki, Mihaiu – 116
Costin, Miron – 74 Czehovschi – 341
Costrăş, Ioniţă – 18 Czöerning, Karl – 27, 40, 455, 483,
Cotlarciuc – 108, 461 500
Dan, Dimitrie – 190, 257, 358, 479 483 Desloges, Francisc Cav. – 265
Dan, Pamfil – 155 Di Pauli – 243
Dan, Traian – 332 Diac, George – 449
Danciul, Xenofon – 88 Dihon, Ion – 236, 246, 259
Dârdală, Ionel – 41, 456 Dimitriev, G. P. – 14, 479
Daschievici, Sămion – 19 Dlugoszi, Jan – 71
Daskiewicz – 87 Dobos, Teodor – 216
Daskiewicz, Silvester – 93, 110, 483 Doboş, Filaret – 317, 439, 449, 484
Daukner, Samuel – 53 Dobrjanski, Oleksandr – 165, 484
David, Katz – 53 Dohan, Alexandru – 209
Deac, G. – 257 Dolinschi, Grigore – 209
Deleanu, Budai Ion – 28, 40, 44, 45, Dolinski, Iancu – 439, 449
60, 79, 108, 484 Domiţian – 75
Delighdisch, Isac – 59 Donicewicz, Iuliu – 116
Delighdisch, Mendel – 59 Donisă, Nicolae – 257
Della, Scala Hieronim – 265, 268 Doroftei – 214
Deseanu, P. A. – 272 Doroftei, George – 284
494
Doroftei, Ioan – 229, 257, 259 Drobot – 341
Drach – 355 Dugan, Ilie – 165
Dracinschi, Epamimonda – 209 Dugan, Ilie – 467, 484
Dracinschi, M. – 196, 270, 435 Dumitrovici, Teofil – 200
Dracinski, T. – 437 Durrenberg, Seeger Von – 63
Dragoş – 20, 73, 74, 75, 77, 80 Duzinkiewicz – 259, 263, 267
Dresdner, Emanuil – 116 Dworki, Sigismund – 116
Eiweling, Teofil – 116 Engel, Leib – 53

Ekhardt, R – 54, 150, 151, 152, 466 Enzenberg – 14, 32, 34, 42, 43, 44, 48,
Eminescu, Mihai – 155, 165, 479, 484 78, 80, 81, 83, 88, 410, 412, 414
Engel – 422 Etzdorf, Rudolf – 167
Fakschoner – 435 324, 331, 337, 338, 349, 350, 356, 358,
Falkenheyn – 243 360, 371, 375, 376, 377, 432
Fangor, Arthur – 116 Flondor, Nicu – 287, 350, 381, 382,
Fedorciuc, Feodor – 358 383, 394, 420, 428, 435
Fehner, Iosif – 143 Flondor, Şerban – 78
Fekete – 332 Flondor, Tudor – 260, 262, 263, 265,
Ficker, A. – 39, 78, 108, 313, 484 280, 295, 296, 297, 305, 326, 329,
Filievici, Nicu – 208, 258, 284 Florea, Ion – 208
Fischer – 52, 435 Florin, M. – 78, 108, 484
Fischer, Kalman – 53 Focşa, Olera – 144
Fischer, Marcu – 53 Forfotă – 358
Fischer, Mochi – 381 Forgaci, E. – 341
Fischhoe – 111 Forgaci, George – 317
Flaskh, Iosif – 116 Forgaci, Ion – 160
Flocea, A. V. – 196, 200 Frâncul, M. – 196, 200
Flocea, Ilie – 449 Frankel – 53
Flondor (fam) – 90 Frankel, L. – 58
Flondor, George Cav. De – 143, 147, Franz, Iosef – 20, 21, 168, 170, 342,
156, 160, 188, 194 394, 412
Flondor, Iancu – 235, 236, 238, 239, Freitag, Roman – 53
255, 258, 259, 262, 264, 266, 268, 271, Frenkel, Marcel – 53
273, 274, 277, 278, 284, 286, 289, 290, Freudlich, Oswald – 53
291, 292, 293, 294, 295, 296, 299, 300, Frick, W. – 457
303, 304, 305, 307, 309, 310, 319, 321, Frunză (fam) – 90
Gafencu (fam) – 91 Gaidosch, Rudolf – 333
495
Galeriu, Ioan – 209 Goldner, Orias - 53
Galeriu, Petrachi – 209 Goluchowski, Agenor – 136, 168
Gallin, Dimitrie – 257, 259, 284 Gorcyki – 435
Garampi, Ioseph – 82 Gorovei, Ştefan – 106, 107, 484
Gartner – 104 Gotlieb, M. – 53
Gautsch, Paul – 177, 342 Gotlieb, Moses – 59
Găină, Vasile – 163, 199, 258, 300, Gozdu, Mihai – 88
338, 339 Gray – 13
Gemânar, G. - 257 Grădişteanu, Petru – 157
Gemănar, D. – 257, 259 Grămadă, I. – 165, 468
Gheorghiu, Vasile – 351 Greciuc, V. – 470, 478
Gherea, Dobrogeanu Constantin – 93 Greiner, Iacob – 365
Gherghel, Ilie – 159 Gribovici – 257
Gherman, Atanasie – 339, 349, 350, Gribovici, Ambros – 359
351, 359 Gribovschi – 209
Gherman, Gheorghe – 209 Grigorcea, Alexandru – 303
Gherman, Istrate – 449 Grigorcea, Modest – 120, 187, 188,
Gherman, Lazăr – 259 199, 201, 204, 206, 206, 214, 216, 220,
Gherman, O. – 257 228, 230, 232, 235, 236, 239, 246, 255,
Ghiaţă, E.E. – 257 258, 259, 260, 262, 264, 265, 274, 300,
Ghica (principe) – 46 303, 305, 338, 339, 341
Ghrühut – 193 Grigorcea, Olga – 160
Giskra - 245 Grigorcea, Radu – 258
Giurgiu (de la Frătăuţi) – 70 Grigore Ghica al II-lea – 157
Giurgiu, Constantin – 257 Grigoroşciuc – 449
Giurgiuveanu, Alecu – 159 Grigorovici, A. Ion George – 208
Giurumia, G. – 258 Grigorovici, D. – 258
Glombinski – 435 Grigorovici, George – 333, 335, 344,
Glűck, Eugen – 42, 43, 44, 60, 484 354, 358, 379, 380, 382, 487
Goehlert – 13 Grigorovici, Ioan – 257, 258
Goës – 99, 167, 211, 266 Grigorovici, Radu - 484
Gogea – 88 Grigorovici, Tatiana – 333
Goian – 9, 180 Grigorovici, Vespazian – 347
Goian (fam) – 90 Grigoroviţă, Mircea – 485
Goian, Al – 258 Grűft – 263
Goian, Dimitrie – 209 Gudemus – 9
Goian, Mihai – 188, 194 Gugalski, Iosif – 116
Goldberg, Iacob – 53 Gulian, C.I. – 482
Goldenberg, Iacob – 53 Guţu, G. – 460, 482
Goldenberg, Kalman – 58
Haas, Karl – 58
Habsburgii – 7, 25
496
Hacman, Eugen – 92, 97, 114, 143, Homiuca, Cornel – 350, 359
147, 179, 179, 180, 341, 393, 411, 412, Horowitz, Nathan – 53
415 Hostiuc – 258
Hofbauer, Hans – 485 Hostiuc, Constantin – 347
Hailig, Adolf – 116 Hostiuc, Gheorghe – 257, 317, 330
Hakman – 304 Hostiuc, Grigore – 257, 259
Halban, Alfred – 326, 328, 359 Hostiuc, Ilie – 208
Halder, Emerich – 53 Hostiuc, Ioan – 358
Halder, Ludwig – 53 Hristos – 65
Halip, Grigore – 187, 188, 258, 259, Hrişcă, Petru – 257
310, 317 Hruscha – 382
Halip, Teodot – 383 Hrusko – 390
Halip, V. – 257, 259, 284 Huber, Feibisch – 53
Halus, A. – 380 Hubrich, Iuliu – 116
Hanicki – 341 Hubsch – 205
Hankewitz, Grigorie – 116 Hulubei, Matei – 483
Hanniki – 275 Hurmuzachi (Doxachi) – 17
Haquet, Balthazar – 29, 40, 485 Hurmuzachi (fam) – 90, 180
Hasenöhl, Fredrik – 116 Hurmuzachi, Alexandru – 326, 328,
Hasner- Leopold, Von Artha– 172 329, 343, 350, 378, 380, 381, 382
Haşdeu, Petriceicu Bogdan – 65 Hurmuzachi, Constantin – 359, 381,
Havrisciuk – 435, 445 382, 384, 420, 428, 435, 433, 435, 469,
Hecht – 435 485
Hecht, Iacob – 355 Hurmuzachi, Eudoxiu – 110, 114, 122,
Heft, August – 110, 485 123, 136, 143, 146, 147, 154, 181, 188,
Helinski, Anton – 84 193, 194, 201, 204, 205, 220, 231, 246,
Henninger, Adalbert Von – 167 259, 273, 274
Herbst – 245 Hurmuzachi, Eudoxiu (Doxuţă) – 278,
Herescu, Dositei – 392, 414 300, 392, 394, 400, 479 485
Hieţingher – 18 Hurmuzachi, Gheorghe – 136, 143,
Hildebrand, Isidor – 59 147, 154, 181
Hnidei, Emilian – 159, 160 Hurmuzachi, Natalia – 160, 161
Hohenwart, Carol – 173, 174, 181, 185 Hurmuzachi, Nicolae – 156, 160, 188
Holban, M. – 498 Hurmuzachi. Alecu – 153, 154, 181
Homiuca, Alexandru – 258 Hutu, Gheorghe – 358, 374
Iacobescu, Mihai – 40, 52, 61, 125, Ianovici – 257

485 Ianovici, Vasile – 143, 145, 147
Iakubowicz, Cristofor – 116, 143 Iasncovschi, Ioan – 208
Iakubowicz, I. – 119 Iavorschi, Adam – 143, 147
Iakubowicz, Kaietan – 119 Ichim, Radu – 41, 456
Iancu, Gheorghe Maria – 494 Ieşan (fam) – 91
Ianoş, Isidor – 209 Ihnati, G. – 209
497
Ilinca, Alexandru – 209 Irimie, Toader – 214
Iliuţ – 258 Isar (fam) – 91
Iliuţ, George – 143, 146, 147, 148, 149 Isăcescu – 90
Iliuţ, M. – 257 Isăcescu, Leo – 143
Iliuţ, Onufri – 88 Isopescul, Dimitrie – 163, 280, 283,
Iliuţ, T. – 257 284, 294, 297
Iliuţ, Victor – 339 Isopescul, Emilian – 347, 358, 359,
Ingel, E. – 57 379, 381
Ioan Vodă Cel Cumplit – 74 Isopescul - Grecu, Constantin – 344,
Ioanâş Viteazul – 11, 70 347, 371, 379, 381, 382, 435
Ionaşcu, Vasile – 200 Isopescul, Constantin – 199, 257
Ionescu, Nicolae – 41, 456 Isopescul, Emil – 216
Iorga, Nicolae – 74, 107, 108, 335, Istrati, G. – 449
338, 479, 485 Istrătuţă, Ienache – 18
Iosif al II-lea – 16, 22, 25, 31, 81, 410, Iţcuş, Avram – 449
411, 454 Ivanicki – 435
Ipolski, Macximilian – 119 Ivanier, Sloim – 53
Irimescu, Gavril – 41, 456 Ivanovici, Simion – 342
Jacotă, Vasile – 257 Jukovski, Arkadi – 71, 75, 76, 77, 108,
Jagello II, Wladislaw – 11, 77 460
Jakobowicz – 119 Jumătate, Oană – 70
Jancovschi, I. – 258 Jureschi, George – 144
Jasinski, Vladimir – 116 Juris dr. – 421, 470, 471, 485
Jukovschi (cpt) – 16 Jurnitscheck – 119
Juster, Marcus – 53
Kaindl, R.F. – 14, 23, 40, 63, 103, 106, Keschmann, Anton – 157, 354, 384,
435, 485 435
Kalita, Karl – 34 Kieder, Leo – 231
Kalitowski, Filemon – 116, 326, 327, Kindler, Wilhelm – 53
329 Kipper, Michael – 265, 295, 435
Kaluznieki – 100 Kirilovici – 92
Kapri, George – 200 Kiselewski – 341
Karamzin, Nikolai – 73 Kisslinger, Anton – 53
Karczo, Ioan – 143 Kleinberg, Wolf – 34
Katz, Isidor – 58 Kliucevski, Vasili – 73
Kautschitsch – 113 Kobylanski, Maximilian – 116
Keller, Sauchar – 355, 435 Kogălniceanu, Mihail – 157
Kenderos, Georgios – 71
498
Kohanowschi – 119, 194, 200, 205, Kraiger – 53
265, 285 Kraigher – 209
Kohn, Iacob – 200 Kramarz – 316
Kokstein – 207 Kraus, Franz – 167, 204
Koller, J – 53 Krausz, David – 53
Kommer, Jakob – 458 Krehan – 383
Kondufor, I. – 64 Krichtobe – 87
Kőrber, Ernst – 177, 278, 313, 318 Kronowater – 267
Korduba, M. – 63, 64, 104 Krossel, Aaron – 53
Korolewicz, Mihaiu – 116 Kuczynski, Carol – 121, 242
Kovaci, Anton – 143 Kupcianko, G. – 63
Kozac – 341 Kupetz, Iosif – 116
Kozariszczuc – 341 Kwiatkowski, Stanislaus – 383, 435
Lagenham, Friedrich – 265, 327, 329, Logotheti, Graf – 17

332, 355 Logotheti, Popovici Elena – 160, 161
Landwehr, Erwin – 326, 327, 329, 332, Lomicovschi, Nicu – 188, 200, 258
332, 383, 435 Lowy, Adolf – 355
Landwehr, Osias – 59 Luceac, Ilie – 164, 486
Landynski – 119 Lueger, Carol – 346
Larionescu, Ilie – 339 Lukasiewicz – 119, 382, 435
Lasser – 112, 245 Lukasiewicz, Corneliu – 116
Laurian, Treboniu August – 154 Lukzakowski, Isidor – 116
Lazu – 88 Lupu (fam) – 91
Leib, Horn – 53 Lupu, Florea – 196, 257, 280, 284,
Leifer – 208 292, 294, 301, 302, 310, 312, 313, 315,
Leopold al II-lea – 22 316, 318, 325, 327, 328, 329, 331, 332,
Leuştean, Toader – 200, 258, 259, 380, 337, 339, 340, 341, 349, 350, 356, 359,
381 376, 378, 379, 380, 381, 382, 386, 389,
Levescu, Erast – 280 390, 405, 429, 432, 434, 436, 437, 439,
Levescu, George – 159 444, 445, 448
Lewicki, Teodor – 322, 326, 327, 435 Lupu, Iancu – 199, 201, 204, 205, 214,
Lewiki, Emil – 116 218, 224, 232, 236, 246, 255, 259, 260,
Lilienstern, Ruhle Friedmann August – 262, 263, 264, 265, 273, 274, 284, 286
25 Lupu, M. – 341
Limberger, Stanislau – 116 Lupu, Matei – 189, 196, 258, 259
Litviniuc, I. – 190 Lupulenco, George – 88
Löbel – 56 Lutia, Ion – 196
Loffler – 207 Luţac, Ion – 155
Loghin, C. – 164, 453, 485 Luţia, Elie – 155
Logigan, C – 467, 469 Luxemburg, Sigismund de – 11
Logigan, Dimitrie – 317, 342
499
M
Macovei, Averchi – 191 Mihalski, Vladimir – 116

Maghior, George – 200 Mihăescu, George – 359
Mahniewicz – 87 Mihăiescu, George – 200
Malek, Arthur – 116, 263, 326, 327, Mihăilescu – 160
328, 339, 341, 435 Mihăilescu, Vintilă – 80, 83, 109, 486
Mamina, Ion – 465, 481 Mihnea, Radu – 75
Manastyrski, Artemon – 407, 408, 418, Mikuli, Iacob – 167, 287
452 Miliukov – 73
Mantz, Anton – 34 Milkowicz – 422
Mantz, Vicenz – 34 Millo, Matei – 154
Marcu, D. – 257 Milos, Nicodim – 406
Marcu, Vasile – 187, 188, 257, 317, Mintici – 88
361 Mironovici – 380
Margulies, Moses – 59 Mironovici, Aurel – 339
Maria Theresa – 16, 410 Mischler – 464
Marian, Liviu – 317, 439, 449 Miskolczy, Emil – 193, 196
Marian, Simion Florea – 154, 189, 257 Mitric, Max – 258
Marin, Gustav – 263, 264, 265 Mocioni, Alexandru – 136
Martino, Wezel Graf – 144, 167 Möhlenkamp – 70, 107, 459
Martynovici – 92 Molotov – 71, 76
Martirowicy, Ipolyt – 116 Monoranu, Octav – 165, 486
Matuszewski – 267 Morar, Ioan – 449
Mavrocordat, Constantin – 78, 81 Morariu, Andrievici Silvestru – 97,
Maximovici, Leon – 235 120, 160, 163, 205, 228, 393, 469
Mayer, Elener – 374 Morariu, Aurel – 40, 41, 61, 341, 486
Mayer, Isidor – 116 Morariu, Constantin – 15, 109, 158,
Mazepa – 78 190, 199, 201, 209, 216, 257, 284, 285,
Mănescu – 90 339, 350, 351, 486
Medvighi, Simion – 359 Morariu, Leca – 165, 486
Meisler, Paul – 116 Morariu, Vasile – 155, 187, 214
Meran, Rudolf – 167, 423, 440 Morgensbener – 121
Merdler – 390 Moroiu, Petru – 264
Metodiu – 415 Movilă, Ieremia – 401
Mic (de la Molniţa) – 70 Movilă, Miron – 90
Michiciuc – 449 Movilă, Simion – 401
Michter, Ernst – 486 Muntean, George – 88
Miculi, Andrei – 143 Munteanu, Nicolae – 257
Miculicz – 39 Mustatză, Mihai – 188, 194
Mieg, Friedrich – 12, 23, 79, 453 Mustatză, Nicolae – 120, 199, 200,
Mihai Viteazul – 452 201, 204, 205, 214, 231, 246, 264, 273,
Mihail, Paul – 107, 486 274, 278, 280, 300, 303, 305, 326
Mihailina, Liubomir – 68 Mustaţă – 9
Mihalescul, Nicu – 349, 350 Muşat I Roman – 11
500
Muşat, Petru I – 77 Myvass – 9
Myrbach – 150, 167
Nacul, Ioniţă – 18 Nichita – 449

Nadler, Leon – 53 Nichitovici, Mihai – 209
Nanosi, Ştefan – 88 Nichituş, M. – 200
Neagoe, Stelian – 10, 23, 177, 453, Nicoară, Vasile – 87
460 Nimigean – 449
Negri (fam) – 90 Nistor, G. – 257
Negrusz, Iuliu – 116 Nistor, Ion – 10, 12, 23, 24, 40, 65, 77,
Negruţi, V. – 257 78, 80, 81, 88, 104, 106, 108, 109, 110,
Negruzi, C. – 154 150, 151, 152, 165, 177, 180, 238, 313,
Negură, Ion – 164, 200, 467 372, 421, 430, 453, 454, 461, 463, 464,
Nevecerel, Antoniu – 116 465, 466, 467, 469, 470, 486
Niaica, Dimitrie – 209
O
Oană (de la Tulova) – 70 442, 443, 444, 445, 446, 448, 449, 450,
Oarză, Vasile – 88 451, 463, 487
Őhl, Adolf – 116 Onciul, Aurel Constantin – 311, 312
Ohrenstein, Samuel – 59 Onciul, Constantin – 161, 310, 317,
Okobko, Emil – 116 339
Olaru – 160 Onciul, Dimitrie – 154
Olaru, Marian – 125, 126, 463, 480 Onciul, Ilarie – 120, 201, 204, 205,
487 214, 218, 220, 236, 246, 257, 271, 264,
Olteanu, Ştefan – 107, 459, 487 265, 273, 278, 300, 305
Onciul (fam) – 90 Onciul, Isidor – 163
Onciul, Aurel – 7, 9, 164, 301, 302, Onciul, Tit – 188,196, 199, 325, 326,
303, 308, 309, 310, 311, 312, 313, 314, 331, 332, 341, 350, 351, 359
315, 316, 317, 318, 319, 321, 322, 323, Onciulescu, D. – 487
324, 325, 327, 328, 329, 330, 331, 332, Onofreiciuc, Ioan – 257
337, 339, 340, 341, 343, 344, 348, 349, Orlik – 78
350, 356, 358, 359, 360, 375, 376, 377, Osadea – 435
378, 380, 381, 382, 383, 390, 405, 428, Osmomîsli – 64, 65, 66
429, 430, 431, 434, 435, 436, 437, 439, Ostafi, George – 187
Pace, Anton – 93, 120, 167, 197, 198, Palade, Albertina – 88

199, 200, 204, 205, 266 Palievici, Emanoil – 208
Pahomi, T. – 257 Panaitescu, P.P. – 460
Pahomi, Vasile – 214 Panciuc, Oleg – 71
Paiuc, Isidor – 257 Pandrea P. - 482
501
Panici – 88 Piotrovschi, Ioan – 209, 258
Pântece, Oană – 70 Piotrovschi, Samuil – 209, 259, 260,
Panthen, Karl Graf Rothkirch – 167, 262, 263
211 Pipos, Pompiliu – 196
Papadiuc, George – 359 Pippidi, M. D. – 460, 482
Papuc, Ioan – 257 Pistiner, Iacob – 333
Pasakas, Lazăr – 53 Pitei, Mihai – 143, 144, 147, 163, 258,
Pasakas, Rosalia – 53 359
Paschkis – 332 Platon, Gheorghe – 39, 41, 487
Paşcan, Ioan – 258 Platonov – 73
Paşcovici, E. – 257 Platter – 17
Paşcovici, Eustafie – 359, 439 Platter, Julius Dr. – 37, 39, 41, 44, 60,
Patraş, Ioachim – 258 61, 487
Patraş, T. – 209, 257, 339, 351, 358 Plener – 211
Paţorina, Dumitraş – 19 Pleşcan, Ilie – 88
Pauliuc, Dimitrie – 257, 259 Plohn, Cornel – 116
Pavel, Ştefan – 199 Poclitar, Ştefan - 19
Pădure, Dimitrie – 87 Poerovski – 73
Pădure, Porfir – 449 Pohoaţă, Ioan – 259, 359
Pătură, Ilie – 88 Pohoaţă, Mihai – 257
Păunel (fam) – 90 Poleac, Ion – 257
Păunel, A. – 88 Polek, Johann – 12, 14, 15, 23, 60,
Păunel, Dimitrie – 88 108, 487
Păunel, Toader – 16 Pompe, Wilhelm – 194, 200, 265, 266
Păuş, Constantin – 258, 259 Popescu, Constantin – 200
Pentelescu, Nicolae – 165, 468 Popescu, Nicu – 257
Percec, M. – 258, 259 Popescu, Orest – 158
Percec, Zaharie – 284, 347, 349, 350, Popescu, Petru – 349, 350, 359
359, 360 Popovici – 9, 160
Petraşcu (fam) – 90 Popovici, Alecu – 162
Petrescu, Samson – 257 Popovici, Alexandru – 143
Petrescu, Samuil – 257 Popovici, Constantin – 163, 214, 187,
Petrino – 9 195, 216, 236, 246, 259, 262, 303, 338,
Petrino, Alecu – 181 350, 381, 382, 384, 435
Petrino, Alexandru – 143, 144, 145, Popovici, Dimitrie – 303, 359
147 Popovici, Dorimedont – 336, 344, 347,
Petrino, Dimitrie – 154 349, 350, 359, 360, 375, 377, 380, 382,
Petrino, Eufrosina – 160 384, 394, 429, 435, 436
Petrovici, Iacob – 143 Popovici, Epaminonda – 257
Petrovici, Dan Emilian – 487 Popovici, Epifanie – 196
Pihuleac, Ierotei – 93, 106, 200, 205, Popovici, Eusebie – 163, 257, 259,
206, 211, 265, 269, 321, 326, 327, 329, 275, 284, 285, 339, 359, 380, 382, 384,
435 394, 420, 429, 432, 435, 436, 437
Pinninski – 121, 223 Popovici, George – 199, 206, 232, 235,
Pino, Felix – 93, 120, 167, 194, 200 236, 238, 246, 255, 258, 259, 260, 263,
502
264, 265, 266, 267, 273, 274, 277, 278, Procopovici, A. – 257
283, 284, 286, 294, 295, 318 Procopovici, Alecu – 3415, 342, 435,
Popovici, Ieronim – 359 488
Popovici, Leon – 257 Procopovici, Atanasie – 339
Popovici, Onesim – 88 Procopovici, Emilian – 358
Popowicz, Omelian – 59, 105, 106, Procopovici, Eudoxiu – 236, 258, 259
198, 212, 383, 435 Procopovici, Ioan – 187, 188, 216, 347
Popper, Baran – 355 Procopovici, Iosif – 144
Porphyrogenetul, Constantin – 71 Procopovici, Severin – 351
Porumbescu, Ciprian – 158, 159, 467 Prodan, Nicolae – 19
Porumbescu, Iraclie – 190, 467 Prodaniuk – 87
Postică, Gheorghe – 107, 487 Prokopowicz, Anton – 348
Potoki, Alfred – 172, 173 Prokopowitsh, Erich – 24, 488
Preda, Iancu – 449 Pruncul Tigran – 235, 280
Prelici, Epifanie – 209 Pruncul, Ioan – 143
Prelici, George – 200 Pruncul, Varteres – 188, 230, 236, 246,
Prelicz, Victor – 41, 488 255, 257, 259, 260, 262, 263, 326, 329,
Pridie, Atanasie – 258, 259 330, 381, 382, 384, 428, 435
Prihodniuc, Oleg – 68 Psellos, Michael – 73
Procelnic cel Bătrân, Ştefan – 70 Pumnul, Aron – 154
Procopie – 18 Purici, Ştefan – 106, 487 488
Procopovici – 275
Racoviţă Constantin Vodă – 78 Reuţ, Romul – 358, 375, 376, 380,

Rareş, Petru – 77 382, 435, 439, 448, 449
Raszkowski – 123 Rey, Leon – 188
Raţiu, Ioan – 162 Rey-Wrszowe – 119
Răduleascu, Heliade Ion – 154 Ribbentrop – 71, 76
Răpta, Dumitru – 19 Richter – 195
Răpta, Onofraş – 19 Rieger – 111
Regner, Oktavian – 167 Rimski – Korsakov – 13, 111
Regulus – 488 Robeanu, T. – 191
Rei (fam) – 90 Roftin, Alexander – 143
Reich, Carol – 22 Rogerius – 71
Reiner, Max – 304 Rohosiewicz – 9
Renney, Oreste – 188, 194, 200 Röhrer, Ioseph – 79, 108, 488
Repta (fam) – 91 Roman, Viorel – 486
Repta, Vladimir – 326, 381, 400, 407, Romstorfer, K. A. – 37, 41, 488
409 Rosen, Zveg – 284
Reus – 257 Rosenfeld, Adolf – 59
Reus (fam) – 90 Rosenstock – 53
Reuţ, Mihai – 209 Rösler – 421
503
Rosnovanu dr. – 157 Rudnickzi Stephan - 488
Rostislav din Przemisl – 65 Rusanova, Irimia – 68
Rostislavici, Ivanko – 65, 66 Russo, Alecu – 154
Rotompan, Stanislav – 70 Rusşindilar, Petru – 465, 488
Rotopan, Gavril – 88 Rusu, Mihai – 342
Rott, Iosif – 53, 116, 195, 200, 205,
222, 265, 295
Saghin, Ştefan – 163, 336, 347, 349, Schmedes, Karl Ritter Von – 13, 23,
359, 394 488
Sahanowicz – 119 Schmerling – 21, 136, 168, 169, 245
Sahlean, Dumitru – 257, 449 Schmuck, Franz – 136, 167
Salomian – 257 Schoiswohl – 354
Salter, Albert – 116 Scholz – 242
Salter, L – 9 Schultz – 435
Samson, Ioan – 19 Schwarzenberg – 135
Sănduleak, Leonti – 76 Schwarzenberg, Felix – 168
Sârbu, Eugen – 359 Scraba, C. – 88
Sârbu, George – 347, 349, 350, 377, Scraba, Ion – 88
378, 380, 381, 394, 428, 435 Scraba, Toader – 209
Sârbu, Mihai – 257 Scurtu, Ioan – 465, 481
Sârghie, V. – 196 Sedelmayer, Iuliu – 116
Sauciuc, Teofil – 208, 342, 409, 488 Seinfeld dr. – 59
Sauerquel, Otto – 116 Semaca – 88
Sava, V. Aurel – 107, 108, 488 Semaca (fam) – 91
Săvescu, Emilian – 160 Semaca, Constantin – 208
Sbiera, Constantin – 216 Semaka, N. – 382, 383, 435
Sbiera, I. G. – 56, 57, 150, 151, 152, Sicotov, Ioan – 209
154, 177, 181, 213, 229, 239, 453, 455, Sidorovici, George – 200
488 Simion – 63
Sbiera, Radu – 339 Simionovici, Iacob – 143
Scalat, Modest – 379, 382, 394, 435 Simionovici, S. – 257
Scânteuţă, C. – 257, 263 Simionovici, Teofil – 325, 327, 328,
Scharf, Chaim – 53 329, 332, 338, 343, 350, 371, 378, 380,
Schifer, Leopold – 59 381, 382, 420
Schiffner – 157 Singer, Juda – 59
Schillingfurst, Hohenlohe Conrad – Sion, George – 154
177, 313, 318 Siretean, Eugen – 158, 181
Schimmer, S. – 38 Sireteanu, Partenie – 159
Schipor, Ioan – 209 Skedl, Oskar – 265, 272, 284, 304,
Schipor, Leon – 209 321, 323, 327, 328, 329, 332
Schlick, Rudolf – 158 Skiebniewski – 435
Schlosser, Mehal – 53 Skylitzes, Ioannas – 71
504
Slavici, Ion – 155, 188 Stârcea – 9
Sluşanschi, Emilian – 272 Stârcea (fam) – 90, 180, 181
Smal – Stoki Ştefan – 63, 93, 104, 105, Stârcea, Eugen – 120, 150, 201, 204,
106, 164, 165, 205, 211, 265, 269, 322, 205, 214, 246, 259
323, 326, 327, 328, 329, 331, 332, 382, Stârcea, George – 180
437 Stârcea, Victor – 120, 156, 194, 201,
Smidbauer – 18 204, 207, 209, 214, 220, 332
Smolka – 113, 114 Stasiuc, G. – 209
Socol – 53 Statkiewicz – 87
Socolean, Dimitrie – 236, 246, 258, Staufe – Simiginowicz A.L. – 37, 41,
259, 339 489
Sohan, P. – 64 Steinbach – 208
Solonar, I. – 88 Stekel dr. – 319
Solomon, Sara – 53 Sternschus, Berl – 59
Soloviev, Serghei – 73 Stoian – 70
Sommer, Adolf – 116 Stoicescu, M. – 482
Sommer, Chaim – 59 Stratulat – 257
Sorocean, Ştefan – 317 Strauker, Benno – 231, 284, 319, 322,
Soroceanu (fam) – 90 323, 326, 327, 328, 329, 331, 354, 382,
Spânul (fam) – 90 383, 429, 435, 436
Spânul, Nicolai – 87 Străgoţchii, Dumitraşcu – 18
Spenu, Nicolaj – 382, 435 Stremayer, Carol – 175
Spinei, Victor – 23, 108, 489 Stroici (fam) – 90
Spleny, Gabriel Von – 11, 12, 14, 16, Strugar – 449
34, 42, 80, 83, 412 Stürgkh, Carol – 177
Stadion – 168 Sturza, Mihail – 9
Stângaci, Grigore – 19 Sucevean, George – 208
Stângaci, Ioan – 19 Szimonowicz, Ignatie baron – 116
Stângaci, Mihai – 19 Szujski, J. – 122
Stângaci, Ştefan – 19 Szygmanowicz – 119
Stappler, Herman – 59
Ş
Seiciuc, Adrian – 75, 108, 489 Ştefanelli, Claudiu – 339, 350

Şaguna, Andrei – 136 Ştefanelli, Juvenal – 287
Şandru (de la Tudora) – 70 Ştefanelli, V. T. – 100, 110, 120, 154,
Şandru, George – 236, 246, 255 155, 188, 190, 191, 196, 199, 201, 204,
Şeptilici (fam) – 91 205, 207, 218, 220, 236, 257, 259, 343,
Şerban (fam) – 90 394, 420, 469, 489
Şesan, G. – 257 Ştefaniuc, Ştefan – 257
Şevcenko, Taras – 91 Ştefanovici, Constantin – 187, 216
Şirianu, Rusu – 162 Ştefanovici, Domeţian – 359
Ştefan cel Mare – 11, 20, 74, 77, 89, Ştefanovici, Olga – 489
90, 155, 240, 313, 314, 452 Ştefanowicz, C. – 295, 383, 435
Ştefan I – 70 Ştefanowicz, Ştefan – 119, 120, 265
505
Ştefureac, Ştefan – 190
Taaffe, Eduard – 102, 103, 120, 175, Tocilescu, Gr. – 482

193, 200, 216 Todosan, Ion – 317
Tabora – 119 Tofan, George – 201, 317, 349, 350,
Tabora, Iancu – 259, 303 359, 379
Tarangul (fam) – 91 Tofănel, Dionisie – 358
Tarlecki, Casimir – 116 Toma, Iorgu – 284, 339, 347, 351, 359,
Tarnavschi dr. – 275 376, 380, 381
Tarnavschi, Dimitrie – 88 Tomasciuc, Constantin – 181, 193
Tarnavschi, Ipolit – 381, 382, 383, Tomorug (fam) – 90
384, 420, 429, 435 Tomorug, Dimitrie – 88
Tarnavschi, Otto – 342 Tomorug, Emanuel – 87
Tarnavschi, Teodor – 163, 326, 329, Tomorug, Is. – 88
336, 349, 350, 428 Tonigariu, Ioan – 359
Tarnavschi, Teofil – 343 Torouţiu, E. I. – 10, 25, 40, 41, 61,
Tarnovieţki – 92 109, 110, 489
Tăutu, Emilian – 342 Totoiescul, Nicolae – 258, 259
Tăutu, Ioan – 19 Traian (împ) – 20, 75
Tăutul (fam) – 90 Trebici, Vladimir – 489
Tcaciuc, Ilie – 209 Trompeteur, Iuliu – 116
Tcaciuc, Stepan – 76 Tschek – 207
Teleagă, G. – 341 Tudan (fam) – 90
Teleagă, Ioan – 257 Tudan, E. – 341
Teleagă, Onofrei – 257 Tumlirz – 272
Teliman, Mihai – 229 Turcu, C. – 107, 489
Tennenblat, Wolf – 53 Turczynski, Emanuel – 489
Teodor, Gh. Dan – 107, 489 Turturean, Amfilohie – 284, 285
Teutul, Grigoraş – 16, 19 Turtureanu, Costache – 196
Thun, Anton Franz – 177, 268 Tuscus, Thomas – 72
Timoşciuk, D. Boris – 68 Tusinschi – 196
Tittinger, David – 200, 265 Tutuiescu, Macarie – 88
Tittinger, I. – 53 Tyminski – 100, 211
Tittinger, Wilhelm – 295, 327, 329, Tyminski, Ioan – 120
332 Tyminski, Leon – 200, 205, 206
Ţântă (fam) – 90 Ţugui, Pavel – 13, 23, 489

Ţintă, M. – 88 Ţurcan, Ioan – 120, 184, 201, 204,
Ţopa, Dimitrie – 89, 109, 489 205, 232, 235, 236, 246, 249, 264, 266,
Ţopa, Ilie – 196 267, 277, 278
Ţopa, Ovidiu – 489 Ţurcan, V. – 258
506
Ţurcanu – 160 Ţurcanu, Constantin – 88
Ţurcanu, Amfilohie – 359 Ţurcanu, Emil – 200
Ţurcanu, Aurel – 359, 380, 382, 394, Ţurcanu, Onesim – 188, 201, 205, 258
428, 429, 435, 436
Ungurean – 87 Urechia, V. A. – 107, 490

Ungureanu, Constantin – 40, 489 Ursachi – 91
Ungureanu, Gheorghe – 107, 490 Ursachi, Eudoxiu – 258
Ungureanu, Ilie – 449
Ureche, Grigore – 74, 107, 490
Vaida – Voievod Alexandru – 270 Vlad (de la ţinutul Neamţului) -70

Vakulenko, Liana – 68 Vlad (fam) – 90
Vania, Valerian – 116 Vlad, Corneliu – 342
Vardan din Perdsepert – 72 Vlad, Dorimedont – 358
Vasălco, Văsăli – 19 Vlad, Emilian – 88
Vasilco (fam) – 180, 181 Vlad, Tit – 88
Vasilco, Alexandru – 120, 143, 156, Vlad, Vasali – 19
194, 205, 214, 228 Vlahovici – 17
Vasilco, Catinca – 160 Vlahovici, Daniil – 92, 392
Vasilco, George – 219, 232, 235, 236, Vlaico, Gheorghi – 19
255, 259, 264, 268, 278, 280, 284, 303, Vlaico, Vasilie – 19
321, 325, 327, 328, 371 Vleşu, Pantelei – 200
Vasilco, Leon – 201, 204, 205, 280, Voitcu, George – 339, 379
299 Voiutschi, Emilian – 163
Vasilco, Nicolae – 214 Voiutshi, Emil – 351
Vasilovici, Nicolae – 359, 380, 424 Voiuţchi – 214
Vasilovschi, Nicu – 375, 380, 383, Volcinschi (fam) – 180
394, 423, 428, 435, 437 Volcinschi, Ion (Iancu) – 120, 187,
Vasilovshi – 376 201, 204, 205, 214, 246, 255, 259, 264,
Vatamaniuc, D. – 490 280, 299, 300, 303, 305, 326, 328, 329,
Velehorski – 341 337, 338, 350
Viaceslav – 170 Volosencu (fam) – 91
Vicol, Petru – 257 Vorobchievici, Isidor – 92
Vistec, George – 317 Voronca, C. – 257
Vitan – 88 Voronca, Zaharia – 158, 187, 188, 229,
Vitan, Alexandru – 209 236, 246, 257, 259, 314, 315, 339, 490
Vitencu, Alexandru – 394 Vrâncean, A. – 315, 459, 469, 485
Vitold, Arnold – 90
507
W
Wachlawski, Carol – 116 Wickenhauser, F – 63

Wachnianin – 219 Wiedmann, Iosif – 326, 328, 332, 333,
Wachowski, Johann – 84 341
Wartanowicz – 119 Wieslowski, A. – 265, 292, 305
Wasilko, Nicolaj (Koko) – 265, 319, Wiglitzky, H. – 37, 41, 456
322, 326, 329, 331, 353, 354, 355, 371, Winarschi, Petru – 116
381, 406, 435, 437, 445 Windischgrätz, Alfred – 176, 248
Wechsler, Meier – 355 Winnicki – 93
Weidenfeld – 326, 327, 329 Wisniovski, F – 40, 490
Weight – 207 Woinarowicz, Carol – 116
Weiselberger, Arnold – 53, 435 Woinarowicz, Ioan – 143, 194, 200
Weisselberger, Salo – 53 Wolan, Basil – 100, 120, 200, 205, 211
Weissglas, Hersch – 53 Wolanschi, Victor – 119
Wender, M. – 344, 383, 435 Weismann, Alexander – 116
Werenka, D. – 13, 23, 24, 89, 490 Wurfel – 266, 267, 272, 275
Werth, Isidor – 59
Wexler – 195
X
Xenopol, A.D. – 73, 107, 155, 490
Zachar, A. - 34, 41, 490 Zollner, Erich - 490

Zadurowicz, Johann – 9 Zopa, Casian – 88
Zaharescu, Victor – 209 Zota (fam) – 90, 180
Zahariofievici, Nicolae – 144 Zota, Mihai – 88
Zaharoschi, Isidor – 359 Zota, St. – 88
Zanaras, Ioannes – 72 Zotta, Ioan – 120, 156, 160, 184, 187,
Zavadoschi, Ioan – 209 194, 198, 199, 201, 204, 205, 214, 216,
Zbranca, Nicolae – 199 220, 229, 232
Zeidler, Iosif – 116 Zotta, Isidor – 192
Zettel – 87 Zotta, Victoria – 160
Ziemiolkowski – 111 Zub, Z. – 257
Zierhoffer – 263, 267 Zubrzycki – 265
Zierhoffer, Eugenia – 53 Zuftanovski, Victor – 144
Ziffer – 193 Zugrav, Leon – 209
Ziglauer, F. – 12, 23, 60, 490 Zurcan, Onesim – 348
Zinet, Elias – 53 Zurkan, Aurel – 383
508

Ioan, COCUZ - Partidele Politice Romanesti Din Bucovina 1862-1914

Uploaded by

Document Information

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Ioan, COCUZ - Partidele Politice Romanesti Din Bucovina 1862-1914

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

IOAN COCUZ

PARTIDELE POLITICE ROMÂNEŞTI DIN BUCOVINA

Redactor de carte: Nicolae CÂRLAN

PARTIDELE POLITICE ROMÂNEŞTI

“Cu fruntea înaltă, cu mândria cetăţenilor, ce se numără

“Divide et impera” – dezbină şi stăpâneşte – dictonul latin aplicat ca

Această birocraţie diabolică avea şi rolul de a uza rapid printr-o

Am scris această carte dintr-un profund sentiment de respect faţă de

Împărtăşind destinul istoric al Moldovei din care a făcut parte

definitivată graniţa Bucovinei, în interiorul căreia, rămăseseră după retrocedare

“Locuitorii cei vechi ai Bucovinei, sunt deopotrivă cu locuitorii din Moldova

Naţionalităţi Număr de persoane Procentaj

Al doilea recensământ efectuat de ruşi, în anul 1774, în Ţinutul

(1,22%); în Ocolul Ceremuşului erau 1.136 capi de familie români (86,91%),

O mărturie incontestabilă a numărului foarte mic al rutenilor în

noilor autorităţi şi româna ca limbă a populaţiei autohtone).

şi la Siret, deosebit de Cernăuţi şi de Suceava. Despre această înaltă hotărâre

inclusiv între Prut şi Nistru, dintre acestea selectăm câteva:

(înşe)lăciune au iscălit (zap)isul cel de istov şi fără de ştire me nesocotind că

O altă dovadă că limba română era oficial întrebuinţată în toată

După anexarea nord–vestului Moldovei de către Habsburgi, Bucovina a

Anul 1782 – Roşa – colonişti germani din Banat;

Anul 1808 – Bucşoaia;

austriece, prin care se aduceau la îndeplinire ideile de deznaţionalizare a

economică şi socială bună, şi aceştia, aşa, de dragul aventurii şi-ar fi părăsit

Anul Total populaţie Germani %

După anul 1881, recensământul populaţiei, în Imperiul Habsburgic se

întâmplare, ci arată, planul de a sparge teritoriul locuit de români, să ne adauge

- Nu mai puţin importantă a fost această acţiune pentru anihilarea

La 2 iulie 1776, generalul Spleny, guvernatorul militar al Bucovinei,

negru, să ignore, cu rea voinţă, apartenenţa teritorială, spirituală a Bucovinei la

Un corp social nu poate fi otrăvit într-un organ principal şi în rest să fie

Prezenţa evreilor în Bucovina, era strâns legată de activităţile

- interdicţia ca evreii să mai ia în arendă pământul, cârciumi, mori

Grupa de ocupaţie Număr Procentaj

Tabelul este extrem de sugestiv şi dă una din dimensiunile spolierii de

provizorii [corect; revizorii adică registre de revizie n.n. I.C.] ale

Aprecierea că: “Această evreime, în realitate reprezenta pentru

Cărţile funciare din Bucovina nu mai serveau pentru a dovedi

Numărul total al datoriilor ţăranilor către cămătari (în procente)22

Suma datorată Anul 1876 Anul 1877

Faptul că autorităţile habsburgice au încurajat arendăşia a atras după

În anul 1894, marea proprietate din Bucovina aparţinea, luând în

Borăuţi, Chisălău, Prelipcea, Călineşti-Cuparencu şi Teodoreşti, din

Astfel, la tribunale erau funcţionari 76 de români, 141 de evrei, 228 de

Anul Creştini Evrei TOTAL

La căile ferate, dintr-un total de 598 de funcţionari, 347 erau străini,

Cadre didactice Români Evrei Străini TOTAL

Un tablou rezumativ al meseriaşilor din Bucovina, în anul 1910, ne

Oraşul şi districtul Români Evrei Străini TOTAL

Deci, în întreaga Bucovină, dintr-un număr de 9.322 de meseriaşi,

În ceea ce priveşte comerţul, raportul era mai defavorabil: 444 de

Numele Capitalul Fondul

În afară de aceste bănci, Cernăuţiul era plin de o mulţime de

Handels u. 12802216 28500 100 20 195290 691093 25328 6 8353177

populaţiuni, ci din cauza poziţiunii economice ce o posed ovreii în ţările

În abordarea complexei problematici privind istoria Bucovinei,

Budacului. În realitate, “Ruscia” era de fapt Rusciorul, actualmente, Sebeşul de

voit eronat (subl.n. I.C.) în sensul stăpânirii militare, administrative şi politice a

Ivan Rostislavici nu putea să se refugieze în interiorul Haliciului condus de

• Locuirea geto-dacilor în acest spaţiu în primele secole ale mileniului I

Cercetările arheologice întreprinse în această direcţie au reuşit de multă

• Întreg teritoriul carpato-nistrean s-a aflat în sfera directă de influenţă

În baza cercetărilor arheologice şi istorice s-a dovedit în mod ştiinţific,