UNIVERSITATEA "ALEXANDRU IOAN CUZA IAI Facultatea: Psihologie si stiintele Educatiei Master: Terapii de Cuplu si Familie Disciplina: Trauma

si Pihologia Pierderii

TRAUMA DE DOLIU LA ADULT

Studenti: Popovici Lcrmioara Ptrascu (Butnaru) Oana Marin (Mnzat) Sorina An II, Sem. I, TCF

IAI 2014

TRAUMA DE DOLIU LA ADULT

Pierderea unei persoane dragi reprezint un moment de cotitur a propriei viei a fiecruia dintre noi, fiind moment de reevaluare personal contient, a vieii noastre, a concepiilor, convingerilor i propriului sistem de valori sau un moment n care putem ncepe un drum al chinului i comarului, de afundare n negrura distrugerii. Moartea i mai ales ocul morii cuiva drag poate produce o restructurare a personalitii, uneori rapid i cu efecte covritoare. n faa pierderii putem nva iertarea, reorganizarea valorilor, acces area resurselor uneori nebnuite a se afla n noi pentru reorganizarea propriei viei sau chiar o redefinire a vieii. Sau putem s ne cufundm n depresie, s descoperim ura, s simim tot mai mult un sentiment de pierdere interioar care ne face s ne fie tot mai greu s ne organizm viaa chiar dac timpul trece. Toate acestea sigur ncep s se cristalizeze dup o perioad imediat pierderii, o perioad de zdruncinare interioar, bulversant i nsoit de sentimente diferite Neimeyer si colab. (2002) spune ca: Doliul ca experienta umana este atat un eveniment natural, cat si un construct cultural. Pe de-o parte, caracteristicile eseniale ale raspunsului la pierdere reflect evoluia noastr ca fiine biologice i sociale, raspuns nrdcinat n ruperea legaturilor de ataament necesare pentru supravieuirea noastr, pe de alt parte, noi rspundem la pierdere att n mod biologic, ct i simbolic, prin semnifica ia pe care o atribuim simptomelor de separare pe care le traim i prin schimbrile de identitate personal i colectiv care acompaniaz moartea unui membru al familiei i al comunitii. Doliul este expresia emoional a experienei pierderii unei persoane importante din viaa cuiva. n mod general, doliul se manifest prin tristee, deprimare, plns, neputina de a se bucura de evenimente care altdat erau plcute, retragere social, toate acestea formnd o stare depresiv a crei intensitate depinde de mai muli factori: individuali (proprii persoanei care traverseaz perioada de doliu, respectiv temperament, reactivitate emoional, antecedente personale legate de deces, istoria de via), semnificaia dat pierderii (ct de apropiat i-a fost persoana pierdut), anticiparea/surpriza pierderii Viziunea n societatea post-modern este c doliul este o situaie pe care fiecare individ o traiete n mod particular, iar eforturile de a tipiza aceasta reacie i a-i descrie faze sau stadii pe care toat lumea le parcurge, sunt sortite eecului. Cu toate acestea, majoritatea autorilor sunt de acord ca expresia doliului este dat de un proces care este constant

identificabil n diferite proporii la toi indivizii care trec prin aceast ncercare, proces cruia Parkes (2002) a descris trei componente: - anxietatea separrii cu dorina imperioas de a plange i a cauta persoana pierdut; - nevoia de a reformula nelesurile existenei i a lumii nconjuratoare; - nevoia de a inhiba i controla emoiile negative n cultura vestic, expresia doliului este tradiional ncurajat i dirijat spre exteriorizarea durerii separrii de persoana ataat i cinstirea i comemorarea persoanei pierdute, iar reacia de pierdere parcurge astfel un traiect care se poate regsi la majoritatea cazurilor, n proportii diferite. Prima ncercare de stadializare a reaciei de pierdere a fost facut de Freud ca mai apoi de psihiatra Elisabeth Kubler-Ross n 1969 (Modelele stadiale ale doliului modificat dup Rothaupt i Becker, 2007) s studieze doliul anticipator al indivizilor cu rude aflate n stadii terminale ale unor boli grave i s descrie cinci faze prin are acestia trec pn la remitere.Aceste faze sunt: Faza de negare - individul nu accept ca persoana drag a murit; Faza de manie/furie- mpotriva lui nsui c nu a facut ce trebuie, de invinovire a altora; Faza de negociere - de ncercare a de a negocia n imaginar sau cu o for supranatural reintoarcerea persoanei pierdute; Faza de tristete - n care subiectul este inhibat, retras, deziluzionat, fr speran; Faza de acceptare - individul realizeaz i accept pierderea prin contemplare, reflexie i gsirea unui neles pentru pierdere i continuarea vieii. Astfel, n primele momente ale pierderii, persoana este ocat, perplexa, nu crede ca aceasta s-a ntmplat cu adevarat, este n profund suferin, plnge, este agitat, este preocupat de imaginea persoaneidecedate, este deconectat de orice alt emoie i aceasta poate dura de la cteva zile la cateva sptmni. Nu rar se ntampl ca persoana s refuze s cread n dispariia persoanei dragi i aceast negare, mpreun cu un comportament de cautare a acesteia, poate dura cateva zile. Treptat, persoana nelege c trebuie s se confrunte cu realitatea i astfel perplexitatea i confuzia emoional las loc sentimentelor specifice de pierdere precum tristetea, neajutorarea, deziluzia i izolarea, simptome care evoc depresia i care pot dura sptmni sau luni, n funcie de resursele de coping ale fiecaruia. Tot acum pot apare sentimente de mnie, frustrare, furie asupra circumstanelor decesului persoanei iubite sau referitor la soarta acesteia. . Revenirea din pierdere se anun atunci cnd persoana

recunoate i accept c cineva drag a murit i recapat energie emoional pentru a se adaptea la identitatea, rolul si contextul nou creat prin dispariia persoanei dragi. Manifestari comune, emoionale, comportamentale, cognitive ale reaciei de pierdere sunt: - manifestari psihologice: tristee, mnie, vinovaie i auto-reprosuri, anxietate, nsingurare, oboseal, neajutorare, oc, dezorientare, confuzie i perplexitate, dor intens i recurent fa de cea pierdut, fenomene disoaciative, etc.; - manifestari comportamentale: tulburari de somn, de apetit, de atenie i concentrare, retragere social, vise cu persoana decedat, evitarea discuiilor despre deces, oftat, plns, hiperactivitate sau lentoare n activitate, vizitarea locurilor i obiectelor care i amintesc de persoana disparut, pstrarea cu sfinenie a lucrurilor ce au aparinut persoanei disprute; - manifestari cognitive: nencredere, suspiciozitate, confuzie, preocupari legate de persoana disparut, senzaia prezenei persoanei disprute, halucinaii, idei paranoide etc.; - manifestari fizice: senzaie de gol n stomac, tensiune n piept, nod n gt, intoleran a la zgomot, lipsa de energie, lipsa de aer, oboseal muscular, depersonalizare ("Cnd merg pe strada mi se pare c nimic nu e real, inclusive eu), gura uscata etc. Descrierea de simptome specifice pierderii este expresia psihologizrii i medicalizrii ei, viziune dominant n a doua partea a secolului trecut i meninut i n zilele noastre de credina ca omul care se confrunt cu doliul are nevoie de sprijinul unor profesioniti pentru a trece peste aceast grea ncercare fr complicaii. mpreun cu aceast viziune simptomatologic se menine i ideea c doliul este un proces mai mult sau mai puin continuu i un individ parcurge mai multe faze n drum spre revenirea din doliu. Studii ulterioare au aratat c nu fiecare individ parcurge aceasta evoluie stadializat i fiecare rezolv doliul n felul su. Nu este bine s gandim doliul ca o succesiune de stadii, mai curnd ca un proces variat, accidentat, cu suisuri i coboruri. Cu ct timpul trece trirea pierderii devine mai putin intens i mai de scurt durat, dar exist i cazuri cnd pusee de traire a doliului mai pot sa apara i dup ani de la pierdere. Astfel, multi autori susintori ai ideii c doliul are o evoluie liniar, longitudinal i progresiv, au fost fascinai de descrierea unor stadii pe care travaliul de doliu le-ar strabate pn la rezoluia lui.

Etape, emotii si rincipii prin care putem ajuta o persoana indoliata sa gestioneze corect doliul
Moartea i mai ales ocul morii cuiva drag poate produce o restructurare a personalitii, uneori rapid i cu efecte covritoare. n faa pierderii putem nva iertarea, reorganizarea valorilor, accesarea resurselor uneori nebnuite a se afla n noi pentru reorganizarea propriei viei sau chiar o redefinire a vieii. Sau putem s ne cufundm n depresie, s descoperim ura, s simim tot mai mult un sentiment de pierdere interioar care ne face s ne fie tot mai greu s ne organizm viaa chiar dac timpul trece. Toate acestea sigur ncep s se cristalizeze dup o perioad imediat pierderii, o perioad de zdruncinare interioar, bulversant i nsoit de sentimente diferite. Doliul psihologic este de asemenea i un proces a crui desfurare presupune parcurgerea mai multor etape: 1. Negarea, reprezint refuzul acceptrii pierderii, determinat de un blocaj emoional i cognitiv astfel nct persoana nu poate accepta i nelege cele ntmplate. Aceasta se manifest prin refuzul acceptrii evenimentului (decesului), uitarea selectiv sau prin negarea semnificaiei pierderii (acele persoane care ncearc s se comporte ca i cum ele nu sufer, pe ele nu le-a afectat pierderea). 2. Revolta, furia, se instaleaz treptat pe msur de mecanismul negrii i pierde puterea n faa realitii covritoare. Aceasta este legat de sentimentul trit al nedreptii c a fost prsit i al frustrii i neputinei c nu poi modifica situaia. Persoana care experieniaz doliul i poate spune De ce mi se ntmpl asta? sau De ce tocmai mie? ori De ce tocmai acum?. n aceast faz neajutorarea i panica ajung cote nalte. 3. Depresia este o alt etap fireasc a doliului, n care se manifest simptome specifice acestei afeciuni, cu manifestri specifice (vezi Depresia) dar ele sunt depite ncet, ncet, persoana reuind s se reechilibreze. n situaa n care timpul trece iar manifestrile tipic depresive nu scad n intensitate sau chiar se amplific putem asista la instalarea uei tulburri depresive, fiind nevoie obligatoriu de intervenia specialitilor (medic psihoatric i psiholog). 4. Acceptarea este ultima etap, n care persoana accept pierderea ca una definitiv. Acum ncepe procesul vindecrii i restructurarea i reorgaizarea vieii personale. n situaia n care decesul apare ca o experien neateptat putem meniona i faza de oc, anterioar fazei de negare. Acesta este un mecanism de aprare care protejeaz permindu-i persoanei s se comporte o perioad ca i cum nu s-ar fi ntmplat nimic. Parcurgerea etapelor doliului, prezentate anterior, este normal i sntoas pentru psihicul persoanei ndoliate, ajutnd la depirea evenimentului traumatic. Aceast parcurgere mai este cunoscut i sub denumirea de travaliu de doliu, expresie care pune mpreun dou concepte fundamentale cu privire la via: naterea i moartea, travaliul fiind asociat cu o natere iar doliul, evident cu moartea. Poate nu ntmpltor trecerea prin acest proces este o necesitate pentru adaptarea i reechilibrarea persoanei ndoliate, nsntoirea fiind una dureroas, travaliul este dureros dar precede naterea, de aici optimisumul legat de reuita acestui proces. De asemenea ca i ritualurile tradiionale asociate decesului, realizarea travaliului de doliu are ca scop separarea, desprinderea de persoana care ne-a prsit.

Parcurgerea acestui proces nseamn o munc emoional i cognitiv pe care adesea o parcurgem fiecare cu ajutorul apropiailor i disponibilizndu-ne resurse interioare uor accesibile dar care uneori, pentru anumite persoane sau n anumit situai idevine dificil astfel c este nevoie de un sprijin specializat (psiholog, psihoterapeut). Scopul acestui demers este alinarea rnilor sufleteti, vindecarea i disponibilizarea pentru reorganizarea vieii fr persoana pierdut. Netraversara acestei perioade sau fixarea ntr-una din etapele prezentate anterior (fixare nseamn imposibilitatea de a trece mai departe) conduce la patologie comportamental, emoional, cognitiv. Ce simptome pot s apar: Doliul psihologic se manifest n mod normal printr-o serie de gnduri, emoii i comportamente specifice ca: - negarea, confuzia, gnduri obsedante n legatur cu persoana decedat/pierdut, - tulburri de somn, comaruri, - tulburri de apetit, - izolare social, - evitarea reamintirii persoanei sau vizitarea i ngrijirea mormntului i a obiectelor preferate de cel decedat, - hiperactivitate, nelinite, - plns, - frecvent apar senzaii somatice ca i crampele stomacale, durerile toracale, hipersensibilitatea la zgomote, respiraie sacadata, scderea tonusului muscular, fatigabilitate - simptome specifice depresiei

Exist cteva situaii n care intervenia terapeutic este absolut necesar: - prelungirea perioadei de depresie mai mult de 6 luni, cu accentuarea acesteia n loc de diminuarea n timp a simptomatologiei depresive (tristee, izolare, plns, insomnii, comaruri, culpabilitate persistent i o stim de sine sczut), - imposibilitatea persoanei de a-i aminti de cel decedat, dup mult timp fr manifestri emoionale intense (plns zbuciumat, n crize), 6

- impulsuri auto-distructive, imitarea compulsiva a persoanei decedate, tristet intensa care apare in aceeasi perioada a anului, - fobie legata de moarte sau de mbolnvire, - tendina de a se izola i luarea de decizii drastice negative de a-i schimba radical viaa, - imposibilitatea desprinderii de lucrurile persoanei decedate.

Principii prin care putem ajuta o persoana indoliata sa gestioneze corect doliul. Ghid pentru consilier, pentru a putea ajuta clientul sa treaca printr-o situatie de durere acuta si sa ajunga sa-si incheie travaliul de doliu.

Principiul 1: Ajuta-l pe supravietuitor sa-si actualizeze pierderea

Cand cineva pierde o persoana semnificativa, chiar daca moartea era oarecum previzibila dinainte, apare intotdeauna o senzatie de irealitate sentimentul ca de fapt nu s-a intamplat. De aceea primul pas in consiliere e sa aduci clientul la o constientizare completa ca pierderea chiar a avut loc persoana e moarta si nu se mai intoarce. Supravietuitorii trebuie sa accepte acesta realitate pentru a se putea confrunta cu impactul emotional al pierderii. Cum ajuti pe cineva sa-si actualizeze pierderea? Una dintre cele mai bune cai e sa-i ajuti pe supravietuitori sa vorbeasca despre pierdere. Acest lucru poate fi incurajat de consilier. Unde a avut loc decesul? Cum s-a intamplat? De la cine a aflat? Unde era cand a aflat? Cum a fost inmormantarea? Ce s-a spus la serviciile funerare? Toate aceste intrebari sunt puse pentru a ajuta persoana sa vorbeasca in mod special despre circumstantele decesului. Multi oameni au nevoie sa treaca in revista inca o data si inca o

data evenimentele pierderii, inainte de a constientiza pe deplin ca ele chiar s-au intamplat. Vizitarea mormantului sau a locului unde sunt ramasitele sau au fost imprastiate, poate
de asemenea sa aduca realitatea pierderii. Explorati cu clientul daca viziteaza vreodata mormantul si cum e pentru el. Daca nu il viziteaza, intrebati-l care e fantasma lui in privinta mersului acolo. Vizitele 7

la mormant isi au radacinile in expectatiile si practicile culturale, dar pot de asemenea sa dea indicii despre stadiul in care se afla o persoana cu privire la prima etapa a doliului. Unii oameni au nevoie sa fie incurajati sa viziteze mormantul ca faza a travaliului lor de doliu . Acest lucru poate fi facut cu delicatete, sensibilitate si tinand cont de momentul potrivit pentru o astfel de sugestie. Consilierul poate fi un ascultator rabdator si poate continua sa incurajeze persoana sa vorbeasca despre pierdere. Verbalizarea poate include amintiri despre decedat, prezente si trecute.

Principiul 2: Ajuta-l pe supravietuitor sa-si identifice si sa-si exprime trairile

Din cauza durerii si neplacerii, multe dintre sentimente pot sa nu fie recunoscute de catre supravietuitor sau pot sa nu fie traite la intensitatea de care ar avea nevoie pentru a fi consumate mai eficient. Multi clienti vin la consilier pentru ca vor sa scape imediat de durererea lor. A-i ajuta sa accepte si sa-si traiasca durerea este o parte majora a interventiei. Unele dintre trairile cele mai problematice pentru supravietuitori sunt furia, vina, anxietatea si neajutorarea.

Furia. Aceast furie are dou surse: a) vine dintr-o frustrare legat de faptul c nu se putea
face nimic pentru a preveni separarea i b) vine dintr-o experien regresiv care apare dup pierdere i se manifest prin dificultatea de a tri fr acea persoan. Riscant n ceea ce privete furia este ntoarcerea ei ntr-o form incontient spre propria persoan, ajungndu-se la dezvoltarea unei depresii severe sau chiar la ceva mult mai complicat. Punctul de vedere cel mai important al lui Freud era acela c pierderile din copilria timpurie duc la predispoziie la depresie n viaa adult . El a mai observat c auto-deprecierea marcat, att de frecvent la pacienii depresivi, era rezultatul unei furii ndreptate spre interior. Mai exact, el spunea c furia este dirijat intern pentru c Sinele pacientului s-a identificat cu obiectul pierdut. Cum a spus Freud:"Astfel, umbra obiectului cade peste Eu, iar cel din urm poate, din aceast cauz, s fie judecat de o instan special ca i cum ar fi un obiect, obiectul prsit" Cand cineva iubit moare, e ceva obisnuit sa te simti furios. Ceea ce m -a ajutat au fost oameni carora le-a pasat si care m-au ascultat strigand si urland, a spus un barbat intre 20 si 30 de ani a carui sotie murise.. Aceasta furie e reala si trebuie sa se indrepte spre ceva, daca nu direct spre decedat, tinta reala, poate fi deflectata spre alte persoane, cum ar fi medicul, personalul spitalicesc, directorul de servicii funerare, preotul sau un memebru al familiei. Daca furia nu e indreptata catre decedat sau deplasata asupra altcuiva, poate fi retroflectata intoarsa spre sine si traita ca depresie, vina sau stima de sine scazuta. In cazuri extreme, furia retroflectata se poate concretiza in comportament suicidar, in ideatie sau in act. Un consilier competent al doliului va investiga intotdeauna ideatia suicidara. O simpla intrebare ca A fost asa de rau incat te-ai gandit sa-ti faci rau? e mai apta sa aiba rezultate pozitive decat sa indemne pe cineva la un act autodistructiv. Gandurile suicidare nu reprezinta intotdeauna furia retroflectata. Ele pot de asemenea sa vina dintr-o dorinta de reintalnire cu decedatul. O parte din furie e emanata de durerea intensa traita in timpul doliului si consilierul poate ajuta clientul sa intre in contact cu aceasta. De cele mai multe ori, totusi, nu e productiv sa ataci problema furiei direct. De exemplu, in multe cazuri daca intrebi: Esti furios ca a murit?, persoana va spune: Cum as putea fi furios ca a murit? Nu a vrut el sa moara. A facut infarct. Multi oameni nu-si recunosc trairile de furie daca ii intrebi direct despre furie. Ori nu sunt constienti de aceste sentimente ori adera la prescriptia culturala de a nu-i vorbi de rau pe morti. O tehnica indirecta pe care am gasit-o benefica e sa utilizezi cuvantul cheie mai moale a-ti lipsi. Uneori poti intreba supravietuitorul: De ce anume ti-e dor in ceea ce-l priveste? si persoana raspunde cu o lista intreaga care de cele mai multe ori duce la tristete si lacrimi. Dupa putin timp, int reb: Ce nu-ti 8

lipseste la el?. Persoana poate spune ceva de genul: Ei bine, nu m-am gandit niciodata in felul asta, dar acum ca ai adus vorba, nu mi-e dor de hainele aruncate pe podea, de intarzierile seara de la cina si multe altele. Apoi persoana incepe sa-si constientizeze si alte sentimente negative pe care le are. E important sa nu lasi clientul cu aceste trairi negative, ci sa-l ajuti sa gaseasca o balanta mai buna intre sentimentele negative si pozitive pe care le are fata de decedat sa te asiguri ca sentimentele negative nu le impiedica pe cele pozitive si vice versa. Terapeutul joaca un rol activ in realizarea acestui lucru. In unele cazuri, tot ceea ce persoana are sunt trairile negative si e important sa-l ajuti sa intre in contact cu trairile corespondente pozitive care exista, chiar daca acestea sunt putine la numar. A pastra numai sentimentele negative poate fi o cale de a evita tristetea care ar deveni constienta inaintea admiterii oricarei pierderi semnificative. Recunoasterea sentimentelelor pozitive e o parte necesara a procesului de atingere a unei incheieri adecvate si sanatoase a travaliului de doliu. Aici nu e problema reprimarii trairii disforice cum e furia, ci a trairilor de afectiune. Sentimentul singurtii este foarte frecvent la persoanele care au pierdut un partenersau o partener. Dei se simt foarte singuri, multi parteneri nu ies din cas pentru c se simt n siguran . Oboseala, ce poate fi experimentat ca apatie, poate fi neplcut pentru persoanele care sunt foarte active. De obicei aceasta se poate auto-limita, dac nu acest aspect poate fi un semn al depresiei. Exist o serie de emoii perfect normale care apar n funcie de caracteristicile pierderii. De exemplu sentimentul de uurare apare deseori dac relaia nu funciona aa cum ne doream. Sentimentul de amoreal, raportat ca lipsa emoiilor este deseori experimentat la nceputul procesului de ,,doliu,, , imediat dup ce au aflat de separare. O explicaie ar fi faptul c exist att de multe emoii, nct dac le-am permite s devin contiente ar fi copleitor, astfel amoreala reprezint un mod protecie/ de aprare fa de acestea.

Vina. Sunt mai multe lucruri care pot provoca sentimentul de vina dupa o pierdere. De
exemplu, supravietuitorii se pot simti vinovati pentru ca nu au oferit o ingrijire medicala mai buna, nu au fost de acord cu o operatie, nu au consultat un doctor mai devreme sau nu au ales spitalul potrivit. Parintii ai caror copii mor sunt foarte vulnerabili la sentimentele de vina care se focalizeaza pe faptul ca nu au putut impiedica copilul sa nu sufere si sa nu moara. Unii se simt vinovati pentru ca nu traiesc o tristete atat de intensa cum isi imagineaza ca ar trebui. Oricare ar fi motivele, cea mai mare parte din aceasta vina e irationala si se centreaza in jurul circumstantelor mortii. Consilierul poate ajuta aici, pentru ca vina irationala cedeaza ea insasi in fata testarii realitatii. Daca cineva spune: Nu am facut suficient, o sa-l intreb: Ce ai facut?, iar el o sa raspunda: Am facut asta. si apoi eu o sa zic Ce altceva ai mai facut?. Ei bine, am facut asta.. Si mai ce?. Pai, si asta. Si apoi o sa-i treaca prin minte si alte lucruri si va spune Am facut asta si asta si asta.. Dupa un timp va ajunge la concluzia ca Poate ca am facut tot ce am putut in conditiile date. Totusi exista si vina adevarata, culpabilitate reala si cu aceasta e mult mai greu de lucrat. Exempu : In anumite situatii se pot folosi tehnici psihodramatice de terapie de grup pentru a ajuta persoana sa lucreze cu o astfel de vina. Studiu ede caz: Vickie, o tanara, a spus ca in noaptea in care tatal ei a murit s-a hotarat sa ramana cu prietenul ei si nu a fost acasa cu familia. A simtit ca a gresit fata de tatal ei, de mama ei, de fratele ei si fata de sine. In psihodrama a fost pusa sa aleaga din grup persoane care sa joace rolurile membrilor familiei ei, inclusiv pe al ei. Apoi a interactionat cu fiecare dintre acesti oameni, spunandu-le despre sentimentul acela de a-i fi nedreptatit si ascultand raspunsul fiecarui personaj din dramatizare. Sedinta a fost foarte emotionanta, dar probabil ca cel mai emotionant moment a fost la final, cand Vickie a imbratisat persoana care o reprezenta pe ea. In acel moment a trait un fel de impacare si vindecare in intreaga ei fiinta. 9

Anxietatea si neajutorarea. Persoanele ramase in viata in urma unui deces se simt

deseori anxioase si tematoare. Mare parte din aceasta anxietate e generata de trairi de neajutorare, sentimentul ca ele nu pot sa se descurce sau sa supravietuiasca singure. Aceasta e o experienta regresiva, care de obicei se linisteste cu timpul si o data cu realizarea faptului ca, desi e dificil, se pot descurca. Rolul consilierului e sa le ajute sa recunoasca, prin restructurare cognitiva, strategiile prin care s-au descurcat pe cont propriu inainte de pierdere si acest lucru ajuta ca trairile de anxietate si neajutorare sa se transforme intr-un fel de perspectiva. O a doua sursa de anxietate este cresterea constientizarii mortii personale. Constientizarea mortii personale este constientizarea nu a mortii in general sau a altcuiva, ci a mortii proprii. Asta e ceva ce avem cu totii, ceva care dainuie in fundalul constiintei noastre. Din timp in timp iese in fata si devine mai constienta de exemplu, atunci cand pierdem pe cineva sau avem un accident de masina. Pentru cei mai multi dintre noi constienta mortii personale exista la un nivel foarte scazut. Cu toate acestea, o data cu pierderea unei persoane semnificative, fie prieten sau membru al familiei, se produce o crestere a constientei propriei mortalitati, ceea ce duce la o anxietate existentiala. Consilierul poate urma mai multe directii, in functie de client. Pentru unii e mai bine sa nu abordezi frontal subiectul, ci sa-l lasi asa si sa presupui ca constienta mortii o sa se domoleasca si o sa se stearga. Cu altii e util sa abordezi problema direct si sa-i faci sa vorbeasca despre fricile si presimtirile lor privind propria moarte. Articularea acestora in fata consilierului poate ajuta clientii sa se simta usurati ca si cum si-ar descarca grijile si ar explora alte optiuni. In orice caz, consilierul trebuie sa decida dupa propria judecata care alegere e cea mai potrivita. Tristeea, este cel mai comun sentiment care apare n timpul separrii/doliului. Nu este obligatoriu ca ea s se manifeste prin plns. Multe persoane ncearc s blocheze tristeea desfurnd excesiv diferite activiti. Evitarea ndelungat a simirii tristeei poate conduce la un ,,doliu complicat, Sunt unele momente cand tristetea si plansul trebuie sa fie incurajate de consilier. Frecvent oamenii refuza sa planga in fata prietenilor de teama sa nu impuna prietenia sau sa o piarda, suportand inca o pierdere. Plansul intr-o situatie sociala poate de asemenea fi suprimat pentru a evita criticismul celorlalti. Unii oameni se tem ca plansul deschis nu o sa arate ca fiind ceva demn sau ca o sa-i stanjeneasca pe altii. A plange singur poate fi util, dar poate sa nu fie atat de eficace ca plansul alaturi de cineva si primirea de suport. Doar plansul totusi nu e suficient. Indoliatul are nevoie de ajutor pentru a identifica semnificatia lacrimilor si acest sens se va schimba pe masura ce travaliul asupra doliului se desfasoara. E important ca terapeutul sa nu se multumeasca doar cu exprimarea emotiilor vehemente. Focalizarea e esentiala. Tristetea trebuie insotita de o constientizare a ceea ce persoana a pierdut; furia trebuie tintita adecvat si eficace; vina trebuie evaluata si rezolvata; anxietatea trebuie identificata si lucrata. Fara acest focus, consilierul nu e eficient, indiferent de importanta sau gradul sentimentului care e evocat: Alaturi de nevoia de focalizare vine si nevoia de echilibru. Indoliatii trebuie sa ajunga la un echilibru care sa le permita sa isi traiasca durerea, sentimentul de pierdere, singuratatea, frica, furia, vina si tristetea; sa-si accepte suferinta si sa si-o exprime; sa inteleaga si sa simta cel mai adanc in sufletul lor ce li s-a intamplat si totusi sa faca toate astea in anumite doze, ca sa nu fie coplesiti de asemenea trairi.

Principiul 3: Asistarea vietii fara decedat

Acest principiu implica sa-i ajuti pe oameni sa se acomodeze cu o pierdere facilitandu-le abilitatea de a trai fara decedat si de a lua decizii pe cont propriu. Pentru a face asta, consilierul poate folosi o strategie de rezolvare de probleme adica ce probleme intampina supravietuitorul si cum pot fi ele rezolvate? Asa cum s-a mentionat mai devreme, decedatul juca numeroase roluri in viata supravietuitorului si aceasta abilitate de adaptare la pierdere e in parte determinata de aceste roluri variate. Un rol important in familii este cel decizional si acest rol creeaza de multe ori probleme 10

dupa pierderea partenerului. In multe relatii unul dintre parteneri e cel care ia de obicei deciziile, adesea barbatul. Cand el moare, sotia se poate simti ca un copil de 6-7 ani cand e vorba de a lua decizii de una singura. Consilierul o poate ajuta sa invete modalitati eficiente de a face fata si sa dobandeasca abilitati decizionale ca sa fie capabila sa preia rolul anterior indeplinit de sotul ei si facand asta sa-si reduca stresul emotional. Alt rol important care trebuie abordat atunci cand ai de a face cu pierderea unui partener e cel sexual. Unii consilieri ezita sa abordeze aceasta problema importanta; sau poate fi prea mult subliniata, incat sa ajunga sa-l deranjeze pe supravietuitor. A fi capabil sa discuti sentimentele legate de sex care emerg, inclusiv nevoia de a fi atins si da a fi imbratisat, e important. Consilierul poate sa-i sugereze clientului mijloace prin care si-ar putea satisface aceste nevoi, mijloace care sunt in consens cu personalitatea si sistemul de valori ale clientului. Sunt cei a caror experienta sexuala a fost numai cu partenerul decedat, asa ca consilierul trebuie sa abordeze orice anxietate legata de experiente sexuale noi. Ca un principiu general, persoana care a suferit un doliu recent ar trebui descurajata sa ia decizii importante de schimbare a vietii, cum ar fi sa-si vanda casa, sa-si schimbe slujba sau cariera sau sa adopte copii, prea curand dupa deces. E dificil sa ai o judecata buna in timpul fazei acute a doliului cand exista un risc mai mare de reactii dezadaptative. Nu muta sau vinde lucruri, ca sa poti fugi. Lucreaza-ti doliul acolo unde lucrurile iti sunt familiare. Atunci cand descurajezi persoana indoliata sa ia decizii importante de schimbare a vietii prea curand, trebie sa fii atent sa nu promovezi un sentiment de neajutorare. Mai bine comunica-le ca vor fi destul de capabili sa ia decizii si sa intreprinda actiuni atunci cand or sa fie pregatiti si sa nu ia decizii doar ca sa reduca durerea.

Principiul 4: Facilitarea restabilirii locului emotional al persoanei decedate

Facilitand repozitionarea emotionala,consilierul poate ajuta supravietuitorii sa gaseasca un nou loc in viata lor pentru persoana pe care au pierdut-o un loc care sa-i permita supravietuitorului sa isi vada mai departe de viata lui si sa-si faca alte relatii. A-si aminti e o cale de a retrage treptat energia emotionala investita in decedat. Unii oameni nu au nevoie de nici o incurajare, dar sunt multi care au nevoie si asta se intampla mai ales la cei care si-au pierdut partenerul. Unii oameni ezita sa-si faca alte relatii pentru ca ei cred ca acest lucru o sa pateze amintirea sotului lor disparut. Altii ezita pentru ca simt ca nimeni nu o sa poata tine locul persoanei disparute. Intr-o anumita masura e adevarat, dar consilierul ii poate ajuta sa inteleaga ca desi persoana pierduta nu va mai putea fi inlocuita, e in regula sa incerci sa umpli locul gol cu o noua relatie. Sunt acei care mai degraba decat sa ezite se arunca repede in relatii noi si consilierul poate sa-i ajute sa evalueze cat de potrivit e acest lucru. Daca oamenii se grabesc sa faca o inlocuire rapida, asta poate sa-i faca sa se simta mai bine pentru un timp, dar poate de asemenea sa impiedice trairea intensitatii si profunzimii pierderii. Aceasta intensitate trebuie traita inainte ca travaliul de doliu sa se incheie. De asemenea, ca relatia sa mearga, noua persoana trebuie sa fie recunoscuta si apreciata pentru ea in sine.

Principiul 5: Oferirea de timp pentru a jeli

A jeli cere timp. E procesul de taiere a corzilor si un astfel de proces e gradat. Fiecare zi de nastere si aniversare taie inca un fir din coarda, a spus o mama a carei fiica fusese omorata de un fost iubit. Un impediment poate veni din partea membrilor familiei care de-abia asteapta sa depaseasca pierderea si durerea si sa se intoarca la rutina normala. Copii le spun adesea mamelor lor Hai, lasa, trebuie sa te intorci la viata ta. Tata nu ar fi vrut ca tu sa te amaresti asa tot timpul. Ei nu realizeaza ca ea are nevoie de timp ca sa se acomodeze cu pierderea si cu toate 11

consecintele ei. In consilierea durerii, consilierul poate ajuta familia explicandu-i acest lucru, care poate parea evident, dar care nu e intotdeauna atat de evident si pentru membrii familiei. Exista anumite momente in timp care sunt in mod special dificile .. Un astfel de moment critic este in preajma primei aniversari a decesului.. Tot felul de ganduri si sentimente ies la suprafata in aceasta perioada si de cele mai multe ori persoana va avea nevoie de un suport in plus. Consilierii sunt incurajati sa-si noteze pe calendar cand a avut loc decesul si apoi sa faca reprogramari tinand cont de aceste momente critice. Pentru multi, vacantele sunt cele mai dificile. O interventie eficienta e sa il ajuti pe client sa anticipeze asta si sa se pregateasca din timp. Gandindu-ma la Craciun dinainte, m-a ajutat cu siguranta, a spus o tanara mama vaduva.. Travaliul de doliu necesita timp si consilierul trebuie sa vada rolul interventiei ca unul care poate din necesitate sa se intinda un anumit timp, chiar daca contactele actuale pot sa nu fie frecvente.

Principiul 6: Interpretarea a ceea ce inseamna comportament normal

Al saselea principiu din aceasta lista este intelegerea si interpretarea comportamentelor normale de doliu. Dupa o pierdere importanta multi oameni au senzatia ca o iau razna . Asta poate fi amplificata din cauza ca de multe ori sunt distrasi si traiesc lucruri care nu fac parte din viata lor obisnuita. Daca terapeutul are o intelegere clara a ceea ce inseamna comportament normal de doliu, atunci il poate asigura pe indoliat asupra normalitatii acestor experiente noi. Se intampla rar ca cineva sa se decompenseze si sa devina psihotic ca urmare a unei pierderi, dar sunt si exceptii. Ele apar uneori atunci cand oamenii au mai avut si inainte episoade psihotice sau au un diagnostic de personalitate borderline. Oricum, e chiar un lucru comun ca oamenii sa simta ca o iau razna, mai ales cei care nu au mai avut o pierdere majora pana atunci. Si daca un consilier intelege, de exemplu, ca halucinatiile, o accentuata senzatie de zapaceala sau preocuparea pentru decedat sunt comportamente normale, atunci persoana poate fi linistita de catre acest consilier.

Principiul 7: Permiterea diferentelor individuale

Exista tipuri variate de raspunsuri comportamentale la doliu. Asa cum e important sa nu

te astepti ca toti care mor, sa moara intr-o maniera similara, tot asa e important sa nu te astepti ca toti oamenii care trec printr-un doliu sa sufere in acelas mod. Totusi, acest lucru
e uneori greu de inteles penru familii. Se simt jenati atunci cand un membru al familiei are un comportament diferit de restul sau un individ care traieste ceva diferit de restul familiei se poate simti stanjenit de propriul lui comportament.

Principiul 8: Oferirea de suport continuu

Al optulea principiu este ca o buna consiliere a durerii cere suport continuu. Spre deosebire de terapia durerii, care e focalizata pe o perioada fixa de timp, in consilierea durerii consilierii pot fi disponibili supravietuitorului si familiei in momentele critice de-a lungul timpului, cel putin in primul an de la deces. Unele dintre aceste momente critice au fost deja mentionate. Rolul consilierului aici este sa ofere speranta si o perspectiva de viitor. O modalitate buna de continuare a suportului oferit poate fi prin interemediul participarii la grupuri. Consilierul poate sa conduca el insusi astfel de grupuri de suport si sa ii incurajeze sa vina.

Principiul 9: Examinarea defenselor si a stilurilor de coping

Al noualea principiu implica ajutarea clientului sa-si examineze mecanismele de aparare si stilurile de coping, pentru ca ele vor fi intensificate de o pierdere semnificativa. Acest lucru e mai usor de realizat dupa ce se dezvolta increderea intre client si consilier, cand clientii sunt mai dispusi 12

sa discute despre comportamentul lor. Unele dintre aceste defense si stiluri de coping prevestesc un comportament competent, altele nu. De exemplu, o persoana care face fata prin intermediul excesului de alcool sau droguri probabil ca nu se adapteaza eficient la pierdere: Utilizarea unor cantitati mici de alcool pentru somn, diminuand anxietatea si stergand gandirea ruminativa, predispune supravietuitorul indoliat sa isi gaseasca alinarea in bautura, cu timpul ducand la o crestere a consumului si eventual la stadii de consum necontrolat sau obligatoriu. Un risc crescut il au persoanele indoliate care sunt alcoolici in recuperare sau care au istorii familiale puternice de alcolism. Consilierul trebuie sa fie atent la asta si sa intrebe despre consumul sau abuzul de alcool sau alte medicamente. Consumul ridicat de medicamente sau alcool poate intensifica trairea durerii si depresia si poate impiedica travaliul de doliu. Cineva care se retrage si refuza sa priveasca pozele decedatului sau sa pastreze in jurul lui orice i-ar aduce aminte de decedat, poate avea un stil de coping nesanatos. Consilierul poate sa-i atraga atentia asupra acestor stiluri si sa-l ajute pe client sa le evalueze eficienta. Apoi pot explora impreuna alte modalitati de coping care ar putea fi mai eficiente in diminuarea stresului si rezolvarea problemelor.

13

Doliul si reactiile normale dupa pierderea cuiva drag

Dupa pierderea (moartea si nu numai) cuiva drag exista un proces intreg care ajuta persoanele ramase sa faca fata, sa integreze pierderea si sa se reorienteze, in timp, spre viitor. Acest proces este numit doliu si nu se refera la purtarea de haine negre sau la o durata fixa de timp. Este mai degraba un proces natural, care este trait diferit de fiecare persoana, existand totusi reactii comune, considerate (pana la un punct) normale si sanatoase. In cartea sa despre terapia persoanelor in doliu, William Worden imparte aceste reactii pe mai multe categorii:

Tristete Furie Anxietate Vinovatie

Neputinta Apatie Tanjire Soc

Amorteala sentimentala Emancipare Usurare

Senzatii fizice

Gol in stomac Nod in gat Nod in piept Hipersensibilitate la zgomot O senzatie de depersonalizare, in care lucrurile nu mai par reale Dificultati in respiratie (respiratie mai scurta, senzatia de lipsa de aer) Slabiciune in muschi Gura uscata

Ganduri

Neincredere (numita si negare, reprezinta gandul ca ceea ce se intampla nu este real) Confuzie, uitare, dificultate in concentrare Preocupari intense, ganduri repetitive legate de persoana pierduta Senzatia ca persoana este inca prin preajma Semi-halucinatii de exemplu, impresia ca am vazut acea persoana pe strada

Comportamente

Tulburari ale somnului in doliul normal, acestea se regleaza in timp. Ele pot acoperi temeri diferite (de ex. Teama de a visa, de a ramane singur etc). Tulburari in alimentatie crestere in apetit sau, mai frecvent scaderea apetitului. A fi cu capul in nori - o persoana poate plati cumparaturile si sa le uite in magazin, poate veni acasa cu autobuzul uitand ca a plecat cu masina personala.

14

Retragere sociala retragere concreta din interactiunile sociale sau, mai subtil, prin a nu mai fi interesat de stiri, ziare, evenimente. Vise legate de persoana disparuta care pot avea scopuri diferite si sa fie traite ca placute sau foarte stresante Evitarea lucrurilor care amintesc de persoana pierduta de multe ori este un indicator al unei relatii ambivalente. Oftatul se intalneste frecvent si poate fi legat de senzatia fizica de lipsa de aer. Hiperactivitate agitatie care este linistita, descarcata prin tot felul de activitati. Aceasta reactie o intalnim frecvent la vaduvele care se ocupa de toate treburile legate de inmormantare, de parastasele de dupa si este unul dintre efectele terapeutice al obiceiurilor religioase legate de moartea cuiva. Plansul lacrimile detensioneaza stresul emotional iar plansul este unul dintre cele mai eficiente moduri de descarcare a tristetii. Amintirea sau pretuirea lucrurilor care amintesc de persoana pierduta.

Toate acestea sunt reactii normale la pierderea cuiva drag. Atunci cand procesul de doliu ramane blocat (de exemplu, unele dintre aceste reactii au aceeasi intensitate multi ani dupa momentul pierderii) spunem ca este un doliu complicat. Pot exista mai multi factori care sa determine complicarea procesului de doliu:

Unul dintre lucrurile care complica procesul de adaptare la pierderea cuiva apare atunci cand evenimentul este trecut sub tacere, este ceva despre care nu se discuta cum este adeseori cazul in familiile persoanelor care s-au sinucis; O varianta a factorului precedent este intalnita atunci cand persoanele ce traiesc doliul (sau cei din jurul lor) se comporta de ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Pierderea este negata, dar asta nu inseamna ca ea dispare. Un exemplu pentru acest caz sunt uneori pierderile de sarcina care nu sunt traite ca pierderi, ci ignorate sau diminuate in importanta.

Un sistem de suport format din oameni care au cunoscut si persoana disparuta, si pe cea care poarta doliul este foarte important pentru un proces sanatos. Sustinerea primita de la familie, prieteni este esentiala si implica o atitudine de acceptare a trairilor de mai sus, normale pentru un proces de trecere peste o pierdere. Este deci foarte util sa acceptam tristetea, disperarea, furia, cosmarurile persoanei care a suferit pierderea, chiar daca ne este greu sa o vedem asa. Sunt stari naturale si fac parte dintr-un proces sanatos de trecere peste pierdere. Negandu-le, se poate complica doliul prin oferirea senzatiei ca persoana care sufera pierderea este neinteleasa, neacceptata asa cum e si singura Popular se spune sa nu plangem dupa batrani pentru ca "si-au mancat malaiul, si-au trait traiul" si nici dupa copiii mici pentru ca "ei sunt niste ingeri, pentru ca n-au ajuns sa fie pacatosi". De cand putem vorbi de doliu sau mai bine spus de cand putem sa incepem sa ne pregatim pentru doliu? Exista doua situatii: atunci cand moartea survine prematur si atunci cand trecerea in nefiinta este una asteptata, ca urmare a bolii de care sufera persoana. In prima situatie este vorba de o accentuare a traumei persoanelor ramase in viata, alaturi de toate celelalte fenomene psihosociale aparand nedreptatea: De ce i s-a-ntamplat tocmai lui/ei? De ce s-a intamplat tocmai acum? De ce nu am fost eu in locul lui/ei? Era asa de tanar! Era in floarea varstei! Tocmai se bucura de copiii sai! Acest sentiment al nedreptatii predispune la trairea mai intensa a pierderii si la o intarziere in incheierea relatiei cu defunctul.

Daca decesul survine la domiciliu, suferinta e mai accentuata 15

De asemenea, daca decesul survine la domiciliu si nu intr-o unitate sanitara sau in alt loc, atunci suferintele sunt mai accentuate iar recuperarea sufleteasca si psihica se produce intr-o perioada mai lunga de timp, uneori se produc chiar mutari ale persoanelor ramase in viata pentru ca acel loc le reaminteste mereu de persoana pierduta. In cazul in care trecerea in nefiinta este un eveniment asteptat datorita bolii, exista posibilitatea ca persoana sa accepte realitatea si sa isi poata incheia relatiile cu persoanele dragi, sa se impace si sa treaca cu vederea vina sau greselile unora dintre persoanele apropiate siesi, dar sa isi puna in ordine si sa isi clarifice datoriile, obligatiile si situatia urmasilor sai, prin scrierea unui testament sau a realizarii unor donatii, vanzari, etc. Un alt moment semnificativ pentru suflet este pocainta si spovedania in fata propriului duhovnic sau in fata oricarei alte fete bisericesti. Si persoanele dragi si apropiate au ocazia sa isi incheie relatia cu muribundul (sa realizeze reconcilierea, sa retraiasca momentele placute, sa primeasca ultimele poveti si indrumari, sa faca promisiuni de continuare a unor proiecte comune sau doar ale bolnavului) si astfel sa traiasca mai usor doliul.

Trairea doliului inseamna incheierea relatiei cu defunctul Aceasta relatie este indicat sa se realizeze si in timpul unora dintre momentele specifice inmormantarii, respectiv bocetul (plans cu vorbe), jelitul (plangerea mortului fara vorbe), participarea la priveghi, la cortegiul funebru, la inmormantarea propriu-zisa, precum si prin purtarea de haine negre, pentru o perioada maxima de un an de zile, iar la barbati purtarea barbii. Participarea la aceste etape ale inmormantarii face ca acceptarea pierderii sa se produca cu mai putine efecte psihosociale, deoarece persoana isi exprima sentimentele (mai ales atunci cand intre persoana ce traieste doliul si defunct au existat anumite tensiuni) si accepta mai usor trecerea in nefiinta a persoanei cunoscute. Uneori, purtarea de haine negre poate sa mentina regretele, starea de stima scazuta, precum si culpabilizarea nejustificata, asa ca unele persoane aleg sa nu mai poarte aceste haine ca semn distinctiv al unei persoane indoliate.

"Evitarea" doliului sau refuzul acceptarii realitatii "Evitarea" doliului, respectiv refuzul acceptarii realitatii sau a neparticiparii la unele sau la toate momentele inmormantarii, face ca relatia cu defunctul sa se incheie mai greu si intr-o perioada mai lunga de timp. Acest fapt are consecinte directe asupra starii emotionale si psihice a persoanei dar si asupra relationarii interpersonale, putand afecta mai multe domenii de activitate ale vietii sale (familia, activitatea profesionala, prietenii). De asemenea, intarzierea incheierii relatiei cu defunctul face ca persoana sa faca abuz de substante chimice (medicamente, alcool, droguri), sa simta o vina excesiva, sa se devalorizeze fara a incerca sa gaseasca in sine resursele de depasire a pierderii si de reorganizare a propiei vieti. Asa cum spune un proverb "nu plange ca s-a terminat, bucura-te ca s-a-ntamplat...", la fel si o persoana supravietuitoare trebuie sa se simta mandra ca a avut ocazia sa-l cunoasca, sa stea de vorba, sa invete de la defunct, ca a avut sansa sa se afle sub indrumarea sa. Popular se spune ca doliul se poarta un an de zile, tocmai ca persoana sa fie protejata, sa fie tratata cu mai multa caldura, intelegere si acceptare a sa de catre ceilalti membri ai comunitatii. 16

In Manualul de Diagnostic si Statistica a Tulburarilor Mentale, DSM-IV-TR, se considera ca o persoana care a trait doliul poate fi considerata ca avand un episod depresiv major, doar daca simptomele sunt prezente dupa doua luni de la pierderea fiintei dragi. In literatura de specialitate privind terapia pierderii si a travaliului doliului se vorbeste de parcurgerea mai multor etape:

soc si negare; supralicitare si confuzie; acceptarea realitatii; reevaluare si redresare. Metode terapeutice de incheiere a relatiei De asemenea, atunci cand persoana supravietuitoare nu a reusit sa traiasca doliul si pentru ca inmormantarea nu este un eveniment cu repetitie, ci se intampla o singura data, o modalitate terapeutica de incheiere a relatiei este redactarea unei scrisori in care se vor exprima sentimentele si gandurile fata de defunct. Un element important al incheierii relatiei cu defunctul il reprezinta si suportul social pe care persoana supravietuitoare il poate avea din partea familiei, prietenilor si altor persoane specializate. In consecinta, oricare ar fi situatia, o moarte prematura sau o trecere in nefiinta inevitabila ca urmare a unei boli, incheierea relatiei cu defunctul este o modalitate optima de redresare si reorganizare a vietii persoanei supravietuitoare, in timp ce "evitarea" doliului face ca persoana ramasa sa traiasca o agonie, chiar o tulburare depresiva majora, iar pe termen lung sa nu mai poata functiona in cele mai importante domenii ale vietii, cu efecte secundare si asupra persoanelor pe care le are in grija, in situatia in care exista.

Psihoterapia traumei 1. momentul interveniei terapeutice: vom avea intervenii n situaia de criz, intervenii imediat dup situaia traumatic (post-expozitorii) i intervenii de-a lungul procesului traumatic; merit luate ns n considerare i interveniile preventive; aici va fi important de stabilit obiectivele psihoterapeutice; 2. reguli de lucru n psihoterapia traumei; 3. caracteristicile terapeutului care asist persoanele traumatizante. Momentul interveniei terapeutice nainte de producerea traumei astfel c vom avea intervenii preventive; imediat dup producerea traumei cnd va fi nevoie de intervenii n criz; la o perioad mai lung de timp dup traumatizare cnd vom putea vorbi de psihoterapia traumei. Interveniile preventive au rolul de a mpiedica sau nltura producerea unui eveniment cu potenial traumatic sau a mpiedica producerea sau extinderea unei traume, n cazul apariiei totui a unui astfel eveniment. Organizaia Mondial a Sntii vorbete despre trei tipuri de prevenii, fiecare cu obiectivele ei: 17

 una primar: care vizeaz pregtirea oamenilor pentru o situaie traumatic, cu scopul de a mpiedica traumatizarea psihic; una secundar, care se suprapune cu interveniile n criz, urmrind s atenueze efectele unui eveniment care a avut loc; una teriar, care i propune s limiteze traumatizarea psihic ce tocmai s-a produs. n Romnia, exist puine programe de prevenie a traumatizrii psihice, astfel nct exist mult loc de exprimare i dezvoltare pentru specialitii din domeniu. Condiia de baz este ns contientizarea de ctre factorii de decizie din domeniul psihologiei clinice i al consilierii i psihoterapieie a nevoii de pregtire n aria psihotraumatologiei. Apoi, al doilea pas l consider a fi elaborarea i implementarea unor programe speciale i coerente pentru toate categoriile de persoane: copii, adolesceni, aduli, prini, bunici, vrstnici etc. Scopurile acestor programe ar putea fi: schimbarea mentalitii cu privire la limitele i resursele psihicului uman, la procesul traumatizrii, la evenimentele traumatice i potenialul lor; antrenarea unor abiliti cognitive, emoionale, comportamentale, relaionale care pot constitui resurse comensatorii n traumatizarea psihic; dezvoltarea unor reele informative i formative la care oamenii s poat avea acces oricnd au nevoie de rspunduri la ntrebri. Interveniile n criz au loc imediat dup producerea evenimentului traumatic i i propun limitarea efectelor traumatizrii psihice. Ele trebuie s aib n vedere urmtoarele elemente: asigurarea rapid a securitii fizice i a funcionrii celor traumatizai asta presupune plasarea persoanelor ct mai departe de locul unde s-a produs traumatizarea i n acelai timp ntr-un spaiu care s faciliteze sentimentul de siguran fizic i psihic, att pentru persoana traumatizat, ct i pentru cei care ofer ajutor. susinerea emoional a persoanei traumatizate ceea ce presupune comportamente nalt empatice, de acceptare necondiionat a efectelor traumei, n special a emoiilor i a mecanismelor de aprare care apar imediat dup traumatizare i care sunt necesare perlaborrii traumei. De multe ori, persoana i face griji referitoare la reaciile sale incontrolabile, ceea ce agraveaz traumatizarea, astfel c cei care ajut trebuie s le ofere acestora att acceptare, ct i posibilitatea unei verbalizri care faciliteaz procesul de vindecare, n special prin evitarea fie a inundrii cu reacii emoionale, fie a negrii rigide. oferirea posibilitii de a nelege etapele reaciilor traumatice astfel va fi stimulat procesul de vindecare prin limitarea traumei. Dac n celelalte dou elemente menionate mai sus, aproape oricine poate fi o persoan de ajutor, aici este nevoie cu adevrat de specialiti n domeniul psihotraumatologiei deoarece este necesar a se deosebi reaciile normale de cele complicate sau patologice. Psihoterapia traumei va urmri vindecarea rnilor psihice prin stimularea resurselor compensatorii, a 18

mecanismelor de interreglare a acestora, att de mult ct aceasta va fi posibil. tergerea urmelor traumatizrii psihice este imposibil. Ceea ce este ns posibil este integrarea rnii n structura de personalite, care s permit o bun funcionare fizic i psihic i o bun adaptare la realitatea n care se afl persoana. n cadrul interveniilor asupra traumelor psihice merit ns s fie luate n calcul mai multe aspecte: orice traum a clientului are potenialul de a reactiva traume similare ale psihoterapeutului, ceea ce se va repercuta asupra modului n care va ghida procesul terapeutic; de aceea, este nevoie de o analiz personal profund i de durat a terapeutului, n care acesta s i abordeze ct se poate de mult propria sa istorie traumatic. Aici putem ntlni aa numitul altruism al celui care ajut, n sensul c cei care devin terapeui dedicai sunt cei care de fapt i repar propriile rni n stima de sine aa cum artam i n capitolul anterior. Problema este c muli dintre acetia devin centrai pe sine i foarte narcisici, ajungnd astfel n cteva tipuri de situaii: consider c doar ceea ce i-a ajutat pe ei i va ajuta i pe cei traumatizai, indicndu-le acele orientri psihoterapeutice i tehnici care leau fost lor de folos; ajung s nege efectele traumelor clienilor lor deoarece nu le-au identificat nc la ei sau s agraveze unele efecte pentru a semna cu cele pe care ei nii le-au avut; evit s analizeze i s abordeze unele aspecte ale traumei clientului din cauza anxietii pe care o resimt; exist o tendin de culpabilizare a victimei sau de salvare/justificare a agresorului, adic victima poate fi perceput cel puin jumtate de vinovat ca i agresorul sau clientul poate fi fcut vinovat pentru procesul de doliu complicat prin care trece, pentru simptomele pe care le dezvolt, pentru ritmul lent pe care l are n vindecare etc. Aici, mecanismul descris de Fischhoff i rediscutat de Fischer i Riedesser al efectului neltor al retrospectivei este foarte important: el arat c un eveniment este mai plauzibil cnd aflm c s-a ntmplat, chiar dac el are loc ntmpltor sau este extrem de puin plauzibil. Astfel, terapeutul care cade prad acestui fenomen, i imagineaz c el ar fi putut fi mult mai prevztor sau mai capabil, rapid sau echilibrat dect clientul su n situaii similare. El ctig astfel plcere i superioritate, aprndu-se n acest fel de sentimentul de insecuritate i neputin aprut din confruntarea cu tramele proprii i cele ale clientului; exist o alt tendin care se refer la atitudinea de blamare a prinilor sau, dimpotriv, de salvare a imaginii acestora, foarte important n procesele de doliu de pe urma pierderii prinilor prin deces sau divor. Aceste atitudini polare sunt adnc nrdcinate n gndirea oamenilor, iar ele se vor reflecta n atitudinea i modalitatea de analiz a traumei de prierdere a clientului. Salvarea prinilor apare n situaia n care terapeutul a fost format ntr-o educaie familial i/sau cultural autoritar, unde critica adus prinilor de ctre copii i ncercrile lor de a se extrage din aciunile traumatice parentale nu sunt subiecte de abordat i nici att de ncurajat. Acuzarea prinilor, ca tendin opus, favorizeaz att la client ct i la terapeut meninerea ntr-un statut de victim a ceea ce s-a ntmplat n relaia cu printele, ceea ce va ngreuna i trena un proces de doliu. datorit acestor dou aspecte discutate mai sus, apare necesitatea echilibrului ntre atitudinea terapeutic se susinere emoional i cea de provocare, de analiz. Aceste dou tipuri de atitudini vor fi mbinate, mpletite astfel nct s permit clientului s dezvolte un sentiment de siguran i ncredere, dar i s permit procesului de vindecare s aib loc. Tot aici, consider necesar s fie folosit poziia de abstinen Reguli de lucru n psihoterapia traumei

19

Fischer i Riedsser (1998, p. 187-190) menioneaz regulile din psihoterapia traumelor pe care le consider a fi cele mai importante, deoarece ntrunesc un acord consistent ntre diveri autori. Astfel, urmtoarele reguli sunt necesare i merit s fie respectate: 1. Victima s fie acceptat non-judicativ (non-judgemental) ; 2. Intervenia imediat i ajutorul susin procesul de descrcare, deci s fie puse la dispoziia persoanei traumatizate ct mai rapid dup taumatizare; 3. Terapeutul trebuie s se atepte la reacii contratransfereniale masive; 4. Terapeutul s manifeste disponibilitate de se lsa pus la ncercare de ctre client; 5. n terapia traumei, transferul este un proces de reluare a legturii (re-bonding) ; 6. terapeutul s porneasc de la ipoteza c simptomul de suprancrcare psihotraumatic a fost provocat de evenimentul traumatic; 7. Informaia despre natura i dinamica reaciilor traumatice este parte component a terapiei traumei; 8. Evenimentele traumatice pot s duc la orice vrst la alterri ale dezvoltrii Eului i identitii; 9. Negarea, clivajul i formele de disociere aparin mecanismelor de aprare, care urmeaz unei traume psihice; 10. ncercrile de autovindecare prin alcool sau droguri sunt rspndite, n cazul sindroamelor de suprasarcin posttraumatic; 11. Transformarea cu succes a experienei traumatice poate avea drept consecin dezvoltarea unei trsturi pozitive de caracter; 12. Angajamentul social i vorbitul despre traum favorizeaz procesul de vindecare; 13. Transformarea traumei este un proces care dureaz toat viaa, astfel nct rbdarea i tolerana vor fi dou atribute extrem de importante ale terapeutului. Caracteristicile terapeutului care asist persoanele traumatizante Tot ceea ce am prezentat anterior arat necesitatea dezvoltrii la consilieri, terapeui i alte persoane implicate n ajutorarea celor traumatizai a unor abiliti specifice care s faciliteze interarea traumelor. n urma experienelor avute att cu persoane traumatizate, ct i cu specialiti, tineri dar i mai experimentai n practica psihoterapiei, am ajuns la concluzia c un terapeut care asist persoane traumatizate are nevoie s i modeleze urmtoarele caracteristici: S aib capacitate de coninere foarte bun a ntregului tumult interior al clientului i al personal, stimulat de interaciunea dintre traumele clientului i cele personale;

20

 S aib capacitatea de a se menine empatic, deschis, tolerant, n ciuda ncercrilor la care l va supune clientul su, pentru a nu aluneca n judecat moralizatoare referitoare la incapacitile sau limitele clientului, la lungul i dificilul su drum spre integrarea rnii; S continue analiza personal i/sau supervizarea (intervizarea) de-a lungul ntregii sale activiti; S fie mai degarb centrat pe procesul trraumatic i pe stimularea rezilienei dect pe tehnicile psihoterapeutice folosite conform orientrii n care s-a format; S cread n fenomenul creterii i evoluiei posttraumatice, pentru a-l putea susine i provoca; S poat identifica acest fenomen atunci cnd se manifest la client, pentru a-l ghida pe client mai departe; S respecte laturile procesului de cretere i evoluie posttraumatic evideniate n experiena clientului, fr s foreze manifestarea celor care ntrzie s apar; S fie rbdtor cu clientul i cu procesul acestuia de cretere i acceptant fa de amestecul indeit de efecte negative i pozitive ale traumatizrii; S fie flexibil n utilizarea limbajului specific evoluiei posttraumatice.

Chiar dac succesul poate fi stimulat de interveniile terapeutice, terapeutul nu trebuie s grbeasc acest proces.

Circumstanele nalt traumatizante produc oamenilor nivele foarte nalte ale disconfortului i suferinei. Pentru cele mai multe persoane, durerea i suferina copleitoare trebuie gestionat satisfctor nainte de a fi experimentat i acceptat creterea.Dei pare c terapeutul este mai degrab pasiv n timpul acestui proces de cretere posttraumatic, nu este ntotdeauna aa. Deseori sunt necesare fermitatea i predictibilitatea mai ales cnd suferina, durerea revine (ceea ce se ntmpl des la lucrul cu astfel de clieni). Deasemenea, controlul propriilor emoii, temeri i limite este extrem de important pentru terapeut.Considerm important ca n acest context s vorbim i despre traumatizarea vicariat a terapeutului. Aceasta este definit ca: transformarea experienei interioare a terapeutului ca urmare a angajrii empatice cu materialul traumatic al clienilor (Boyd Webb, 1999).Traumatizarea vicariat este o reacie normal la efectul cumulat al muncii stresante cu persoana traumatizat. Aceasta nseamn c prin expunerea la materialul traumatic al clientului, lumea cognitiv a terapeutului va fi alterat. Evident, aceast alterare a schemelor cognitive va avea unimpact puternic asupra sentimentelor, relaiilor i vieii terapeutului.Traumatizarea vicariat se mai numete i traumatizare secundar, deoarece terapeutuleste expus la traum direct, prin

21

descrierile clientului i prin propriile sale interpretri.Mai jos prezentm cteva strategii de autoprotecie pentru terapeui: Educaie continu nu numai n domeniul traumatologiei; Expunere limitat la traum (balansarea cazurilor); Angajarea ntr-o psihoterapie personal; Contactul cu experiene revigorante; Meninerea identitii personale prin crearea unor limite ntre munc i viaa personal; Recunoaterea sentimentelor pozitive asociate cu activitate terapeutic

TEHNICI PSIHOTERAPEUTICE PRIVIND MOARTEA I TRAVALIUL DE DOLIU Exista o serie de tehnici psihoterapeutice ce pot fi utile pe parcursul travaliului de doliu att n cazul adulilor ct i al copiilor : tehnici contextual modulare Francisc Macnab, care are ca punct de plecare potenialul sanogenetic al fiintelor umane ; tehnici psihodinamice scurte M.J.Horowitz, bazat pe reconstituirea evenimentului traumatic i pestimularea abreaciei i catharsisului ; tehnicile experienialiste care pledeaz pentru oarmonizare a tendinelor contrarii printr-o clarificare de sine i nvarea strategiei de a lucra asupra siei i de a se autoschimba; tehnici experienialiste : ascultarea activ, tehnici de reflectare, de reformulare, de deschidere, decontientizare corporal, de contientizare afectiv i relational, de contientizare cu support imaginativ i de restructurare cognitiv, tehnici proiective, lucrul cu visele, tehnici deresemnificare, tehnica spunerii adio persoanei dragi. Definiii i concepte Strs-criz - traum,durere - travaliu de doliu.Cum putem defini stresul? Stresul este reacia organismului la stimuli ambientali; implic semnale de aprare i de adaptare.innd cont de variatele definiii care au fost date acestui fenomen, putem sublinia c stresul este o stare de tensiune a organismului, n care se activeaz sistemele de aprare pentru a nfrunta o situaie de ameninare . Urmeaz o reacie nespecific a organismului la solicitri, mergnd pn la aprare i o eventual revolt .Cheia pentru a nelege stresul se afl chiar n termenul de reacie non-specific ( nespecializat ).Cnd, de exemplu, ne rnim uor, resursele corpului nostru se mobilizeaz i creeaz n jurul prii rnite o barier de aprare mpotriva germenilor externi, ceea ce noi numim inflamaie . Dac ne expunem la temperaturi joase, tremurm pentru a ridica temperatura:vasele noastre sanguine se contract pentru a diminua pierderea de cldur. Acestea sunt exemple de 22

reacii specifice ale organismului nostru.Dar de fiecare dat cnd suntem atacai de un factor fizic sau psihic, corpul nostru pregtete i un sistem de protecie care este permanent acelai pentru orice tip de stimuli. Acest mecanism de aprare, aceast stare de alarm general este stresul. Pentru Hans Selye, care, n 1949, l-a introdus n domeniul medical, stress-ul este programul de adaptare corporal la o nou situaie, rspunsul su stereotipic i nespecific lastimulii care perturb echilibrul su personal.Pancheri afirma c omul este scufundat permanent ntr-un univers de stimuli: din fericire cea mai mare parte din ei nu ajung la punctul de sosire, adic nu determin o reacie emoional. n realitate, exist un filtru, sistemul cognitiv (structuri i neuroni din scoara cerebral), care recunoate, confrunt, catalogheaz stimulii i le definete semnificaia, privndu-l, pe ct posibil, de poteniala lor ncrctur emoional. Pot trece doar acei stimuli crora li se atribuie o importan fundamental n realitatea individului, i aceia, pe bun dreptate sau eronat, n funcie de situaia i experiena aceluiai subiect.Modalitile constante de reacie n faa stresorilor alctuiesc strategii adaptative (copingstrategies).Strategiile de coping pot fi clasificate astfel: Strategii activ cognitive: sunt reacii adaptative n cadrul crora indivizii se gndesc n modactiv la o situaie n efortul de a se adapta la aceasta mai eficient; Strategii activ-comportamentale: sunt reacii adaptative n care indivizii desfoar unanume tip de aciune pentru a-i mbunti situaia problematic; Strategii de evitare: sunt reacii ce au ca scop eliminarea din contiin a circumstanelor sresante pentru ca individul sa nu fie pus in situatia de a se confrunta cu ele.n anumite condiii, rspunsul la stres poate predispune la boal.De exemplu stresul determinat de desprire sau pierdere se caracterizeaz printr-o manifestare comportamental specific, clinic descris ca depresiune i activare a axeihipotalamo-hipofizo-corticosuprarenale, foarte asemntoare celei observabile n stresul datorat ameninrii. Stresul de desprire sau pierdere este rspunztor de anumite forme de patologie psihosomatic ale aparatului digestiv.Friedmann i Rosenmann au semnalat o cretere a colesterolemiei n momente deosebitede stres, ca acelea cauzate de urgena definitivrii unei lucrri n timp limitat.Ali autori au stabilit o corelaie ntre caracterul obsesiv i hipercolesterolemie; sau ntre anxietate i ostilitate reprimat (refulat), pe de o parte i trigliceridemie, pe de alt parte.Sunt bine cunoscute, de asemenea, variaiile timpului de coagulare sanguin nmomentele de stres. Levy a constatat c, la omul normal, anumii stimuli (spre exemplu filmeleerotice) determin creterea considerabil a procentului de adrenalin i noradrenalin n urin.Totui, un dram de stres nu duneaz. Imaginea care pune cel mai bine n lumin noiunea de stres aparine lui Budha i a fost preluat de muli psihologi printre care i Donald Tubesing: Gndii-v la strunele unei viori. Trebuie s fie mereu ntinse pn la punctual adecvat: dac sunt prea puin ntinse, nu cnt, daca sunt prea 23

ntinse se rup.Depind puin metafora, putem spune c fiecare are un nivel personal de prea mult, puin sau suficient stres. Prea puin duneaz, la fel ca prea mult. Coarda prea ntins se sfie i odatcu ea i arcul.A gsi nivelul adecvat de stres nseamna a acorda vioara propriei existene, susine Robert S. Eliot.Criza este definit ca o perioad ce apare n cadrul dezvoltrii identitii personale i care presupune realizarea unei alegeri de ctre persoan ntre alternative cu sens (Stratton, 1993). Prin urmare crizele sunt o realitate general-uman, ele se pot ntmpla i chiar se ntmpl tuturor oamenilor.Criza nseamn perceperea unui eveniment sau a unei situaii ca de o dificultate intolerabil, ce depete resursele i mecanismele de coping ale persoanei (Boyd Webb, 1999).Atunci cnd criza nu este depit, aceasta are potenialul de a produce afectri severe pe planurile: afectiv, cognitiv i comportamental.n definiia de mai sus accentul cade, nu att pe natura evenimentului n sine, ct pemodul n care acesta este perceput, ceea ce nseamn c un acelai eveniment va fi experimentatn mod diferit de persoane diferite, n funcie de idiosincraziile care intervin. Nu conteaz ceea ce i se ntmpl, ci cum reacionezi la ce se ntmpl.- afirmaHans Selye.

Trauma psihic este o experien vital, de discrepan ntre factori situaionali amenintori i capacitile individuale de stpnire, care este nsoit de sentimente de neajutorare i abandonare lipsit de aprare i care duce la o prbuire de durat a nelegerii de sine i de lume (Fisher, 2001).Trauma reprezint o leziune sufleteasc extrem de profund, care se asociaz cu o prbuire a sistemului de referin al persoanei, cu o alterare a elaborrii normale a experienei.Aceasta alterare se manifest prin: Alterri ale sferei receptorii; Alterri ale sferei efectorii; Triri amnestice, experiene disociative.Procesul de echilibrare a pierderilor cu propriile resurse depinde i de o serie de factori care pot fi de risc sau protectori. Lipsa inteligenei, condiiile financiare precare, traumatizrile timpurii, pierderea unui printe sunt factori care influeneaz negativ acest proces. n schimb un mediu familial protector, persoane de referin pozitive, experienele pozitive, o ateptare pozitiv, mobilitatea nervoas, capacitatea de a stabili contacte contribuie la accelerarea refacerii individului n urma traumei.Memoria emoional polarizeaz emoii de acelai fel: nici o nenorocire nu vine singur. Cumularea traumelor te fac mai puternic, mai imun. Important este jocul ntre ctigurile i pierderile suferite n timpul vieii.n lucrarea sa 24

aprut n 2000, Traumas of Life and Their Treatment, Francis Macnab afirma c trauma central este acea traum care afecteaz cel mai puternic persoana. O dat cetrauma central a fost identificat, toate celelalte traume, deoarece un eveniment traumatizant atrage dup sine mai multe traume, pot fi percepute i tratate efectiv ca fiind secundare.Identificarea traumei centrale este vital pentru o analiz contextual i pentru toate formele de psihoterapie scurt integrativ. O dat ce persoana recunoate trauma central, ea sesizeaz elementele eseniale ale procesului terapeutic.Iat cele ase traume centrale pe care o persoan le poate experimenta n via, aa cumau fost formulate ele de Francis Macnab (2000,p. 27-31): 1.Ameninarea la adresa vieii personale i a pattern-urilor de trai; 2.Ameninarea integritii i coerenei eului; 3.Pierderea unei relaii semnificative; 4.ntreruperea funcionrii normale a persoanei; 5.Pierderea viziunii asupra vieii; 6.Perturbarea expansivitii sufletului n contextul vieii.Durerea este o reacie normal, interiorizat la pierdere. Pierderea se refer nu numai la moartea unei fiine dragi, ci i la separarea de o persoan semnificativ, de pierderea poziieicomunitare, a visurilor, a credinei, a limbii materne, a rudelor, a rii de origine (Mitrofan i Buzducea, 1999). Toate acestea se ntmpl deoarece viaa nseamn o schimbare permanent.De la natere ncepem s experimentm schimbarea, pierderea i durerea provocat de pierdere.Fiecare schimbare de locuin, orice schimbare de activitate sau de partener, orice mbolnvire reprezinta pentru noi ceea ce Elizabeth Kuber - Ross numea micile mori little deaths Kubler Ross, 1993).Pierderea unei persoane dragi, apropiate, de cele mai multe ori, determin alte pierderi nlan: Pierderea istoriei personale i a viitorului; Pierderea tonusului emoional i a bunstrii; Pierderea rolurilor sociale.Durerea emoional nu este constant dup moartea persoanei semnificative, dei, poatela prima vedere, am fi tentai s credem astfel. Ea, nsa, este trit subiectiv ca fiind constantatunci cnd ne folosim energia n ncercarea de a suprima emoii i sentimente care, de fapt, sunt foarte greu de ignorat.Vestea morii apropiate nu este ntotdeauna posibil de dat. n cazul morii subite, neateptate, nu mai exist timp de pregtire pentru pierdere, iar ocul psihologic al familiei este mai mare. Studiile i observaiile clinice atest faptul c efectele negative ale pierderii sunt mai profunde n cazul morii subite, comparativ cu situaia n care familia se 25

ateapt la moarte, ca ncazul bolilor terminale. Negarea i izolarea este primul stadiu descris de Kubler-Ross ca fiind cel trit de cei care primesc vestea morii apropiate. Aceast procesualitate se aplic, ns, nu numai n cazul celui bolnav, ci i n cazul familiei acestuia.Nu este adevrat! este reacia initial-tampon. Este ceea ce poetul Raindbanah Tagore numete Baricadarea omului fa de sine nsui. De asemenea, negarea se poate instala intermitent n funcie de context i de personalitatea celor cu care pacientul intr n contact.Furie, invidie, resentimente, sunt cteva dintre sentimentele care apar n mod natural atunci cnd negarea nu mai poate fi meninut. Reacia este de genul: De ce ni se ntmpl nou asta?. Furia este fireasc, datorat ntreruperii premature a activitilor normale, zilnice. Negocierea cu Dumnezeu este un stadiu aproape n ntregime subiectiv i nemrturisit.Este o reacie de genul: Dac Dumnezeu s-a decis s l / o ia de pe lumea aceasta, iar furia meanu a avut nici un efect asupra Lui, poate fi impresionat daca l rog frumos.Stadiul de acceptare nu e un stadiu de fericire, ci este ca i cum durerea ar fi trecut, luptas-a terminat i urmeaz o perioad de odihn naintea marii cltorii. Este o perioad destinat decatexiei (desprindere gradual / ntreruperea comunicrii reciproce). Rolul terapeutului Travaliul de doliu presupune a intra n contact, a exprima i a da sens unor emoii extrem de intense i de variate. Sarcina consilierului va fi una foarte delicat, deoarece acesta va trebui s nsoeasc persoana atunci cnd aceasta i descoper i i exprim sentimente precum: deprimare, disperare, fric, resentimente, abandon etc. Terapeutul trebuie s nu se team s rosteasc cuvintele a murit, tocmai pentru a determina pacientul s accepte realitatea pierderii i s depeasc manifestrile fireti de negare. Terapeutul trebuie s l ajute s treac prin durerea i suferina amintirilor despre mprejurrile morii persoanei dragi, deoarece foarte muli au tendine de evitare a amintirilor, de a munci pn la epuizare sau de dependene de substane. Terapeutul trebuie s l nsoeasc n lupta lui / ei de a se adapta la un mediu din care decedatul lipsete: la pierderea rolurilor pe care decedatul le avea n raport cu persoana n cauz; la o nou imagine de sine; la o nou lume / concepie despre lume i via. Terapeutul trebuie s l sftuiasc pe client s reinvesteasc emoional persoana decedat, explicndu-i c nu nseamn a renuna la ea i la relaie, ci a stabili o nou relaie cu el.Datorit faptului c n psihologia i psihoterapia persoanelor traumatizate a aprut o nou tendin, aceea de a lua n considerare i efectele pozitive pe care traumele le pot avea asupra persoanelor, am notat cateva sugestii pentru terapeuii care ncurajeaz succesul i creterea posttraumatic oferite de Calhoun i Tedeschi:

26

Interveniile clinice trebuie s se desfoare n interiorul sistemului de credine al clientului.De foarte multe ori clienii se centreaz pe teme spirituale i religioase care i ajut s le ofere un sens experienei lor i s-i gseasc un drum propriu. Terapeutul are nevoie de flexibilitate pentru a tolera ntrebrile, dubitaiile i modificrile din tumultul religios i spiritualn care intr persoana, pe msur ce se mic ntre vechiul i noul sistem de credine. Psihoterapeutul trebuie s fie pregtit pentru i s susin percepiile clientului referitoare la succesul posttraumatic. Indiferent dac schimbrile pozitive sunt descoperite sau construite de client, terapeutul trebuie s susin percepia creterii atunci cnd ea apare. E mai puin important dac aceast percepie e o iluzie, deoarece i n aceast form este util procesului terapeutic. Modificrile comportamentale pot apare mai trziu. Chiar dac succesul poate fi stimulat de interveniile terapeutice, terapeutul nu trebuie s grbeasc acest proces. Circumstanele nalt traumatizante produc oamenilor nivele foarte nalte ale disconfortului i suferinei. Pentru cele mai multe persoane, durerea i suferina copleitoare trebuie gestionat satisfctor nainte de a fi experimentat i acceptat creterea.Dei pare c terapeutul este mai degrab pasiv n timpul acestui proces de cretere posttraumatic, nu este ntotdeauna aa. Deseori sunt necesare fermitatea i predictibilitatea mai ales cnd suferina, durerea revine (ceea ce se ntmpl des la lucrul cu astfel de clieni). Deasemenea, controlul propriilor emoii, temeri i limite este extrem de important pentru terapeut.Considerm important ca n acest context s vorbim i despre traumatizarea vicariat a terapeutului. Aceasta este definit ca: transformarea experienei interioare a terapeutului ca urmare a angajrii empatice cu materialul traumatic al clienilor (Boyd Webb, 1999).Traumatizarea vicariat este o reacie normal la efectul cumulat al muncii stresante cu persoana traumatizat. Aceasta nseamn c prin expunerea la materialul traumatic al clientului, lumea cognitiv a terapeutului va fi alterat. Evident, aceast alterare a schemelor cognitive va avea un impact puternic asupra sentimentelor, relaiilor i vieii terapeutului.Traumatizarea vicariat se mai numete i traumatizare secundar, deoarece terapeutuleste expus la traum direct, prin descrierile clientului i prin propriile sale interpretri.Mai jos prezentm cteva strategii de autoprotecie pentru terapeui: Educaie continu nu numai n domeniul traumatologiei; Expunere limitat la traum (balansarea cazurilor); Angajarea ntr-o psihoterapie personal; 27

Contactul cu experiene revigorante; Meninerea identitii personale prin crearea unor limite ntre munc i viaa personal; Recunoaterea sentimentelor pozitive asociate cu activitate terapeutic. Tehnici psihoterapeutice utilizate n travaliul de doliu. Ca tip de psihoterapie, n cazul persoanelor care au pierdut pe cineva drag, este recomandat psihoterapia contextual-modular-Francisc Macnab.Francisc Macnab se nscrie n rndul psihoterapeuilor umaniti care cred n potenialul sanogenetic al fiinelor umane i care, folosind acest potenial ca punct de plecare, a creat n1966 i a revizuit n 2000 un model de introducere n terapia traumei (sau a persoanelor traumatizante) care s scurteze durata i s creasc eficiena procesului terapeutic. Scopul modelului este acela de a ajuta persoana s revin ct mai rapid la nivelul anterior de funcionare fizic, psihic i social, sau chiar la un nivel superior. Modelul psihoterapeutic al lui F. Macnab const ntr-un numr de ase edine, fiecare cu un scop specific. Iat-le prezentate pe scurt: Prima edin stabilirea relaiei terapeutice; analiza evenimentului traumatizant i al efectelor lui negative asupra clientului; analiza resurselor personale, sociale i spirituale ale clientului; stabilirea traumei centrale i a traumelor secundare; edinta a doua analiza originii anxietii centrale (stabilit n relaie cu trauma central), pe baza temerilor, emoiilor, sentimentelor resimite de client, anxietate ce st la baza suferinei persoanei; edinta a treia analiza originii anxietii centrale i stabilirea conexiunilor incontientecare amenin s dezintegreze eul. Prin utilizarea genogramei va fi descoperit astfeldinamica psihic intern a sinelui clientului. Vor fi folosite tehnici specifice de desprinderede sursa anxietii sale, lsnd loc liber unor alegeri contiente referitoare la propria persoan, la noile conexiuni i la contextul n care persoana va urma s triasc; edinta a patra identificarea i modificarea gndurilor negative, delimitarea cogniiilor de emoii i / sau terapia amintirilor i flash back- urilor traumatizante. Se vor descoperi capaciti ale persoanei de concentrare, de selecie a amintirilor i a imaginilor ce pot mbogi viaa psihic a persoanei;

28

edinta a cincea cutarea i urmarea unui nou sens al vieii clientului n perspective oferit de evenimentul traumatizant, ce constituie astfel ansa unei reorganizri i ierarhizri mai adecvate a prioritilor persoanei pentru o via stabil i satisfctoare; edinta a asea -descoperirea capacitii de poziionare a persoanei n diferite contexte ale vieii sale (altfel spus, varietatea faetelor eu-lui) i a resurselor sale ce pot fi folosite n aceste contexte. Psihoterapia experienial, prin accesul la natura transformrilor de sine i a relaiilor interumane, prin valorile ei pozitive care stau la baza nelegerii, explorrii i asistrii fiinei umane, se constituie ntr-o paradigm a restructurrii dezvoltrii persoanei. Procesul de nsntoire este pentru existenialist o redescoperire de sine, o rentoarcere la izvoarele proprii*) o armonizare a tendinelor contrarii printr-o clarificare de sine i nvarea strategiei de alucra asupra siei i de a te autoschimba. *+ Concepia i modalitatea de abordare este holist.Calea este armonizarea cu sine, i cu alii i cu lumea, obiectivul este autodezvoltarea, autotransformarea sanogen i autocreaia, iar inta este naintarea ntru cunoatere i transpersonalizare (Mitrofan I.,1997,p 15).Terapeuii experienialiti consider c lucrul cel mai important care trebuie protejat la om este unicitatea sa. Fiecare individ dispune de un potenial latent ce se cere valorificat. De aceea psihoterapia experienial pune n primul plan al preocuprilor sale trirea empatiei i exprimarea experienei prezente, principiul su de baz fiind experiena aici i acum. n aceste condiii i se permite celui care vine la terapie contientizarea propriilor percepii, gnduri itriri, emoii. Dobndind experiena propriului Eu, persoana va fi capabil s se pun n acord cu semnificaiile lumii sale interne i externe i s se dezvolte prin fenomene de autorestructurare.Tradiional, literatura psihologic, medical i social s-au centrat pe vulnerabilitatea n faa adversitilor i a impactului negativ al acesteia asupra strilor psihice ale persoaneitraumatizate. Recent, ns s-a produs o nou orientare n cercetarea traumelor i rspunsurilor umane la evenimente nalt stresante. Este vorba de studiul fenomenului de cretere i succes posttraumatic care presupune deplasarea accentului pe ceea ce individul ctig n urma ntlnirii situaiilor extrem de stresante.Preedintele Asociaiei Americane de Psihologie, Martin Seligman afirma n 1998 c aexistat o preocupare prea mare fa de ce anume i face pe oameni s fie bolnavi, dect fa deceea ce i face s fie sntoi. Boala i disabilitile noastre se bazeaz cel puin n parte pe forai competenele noastre.Succesul (sau evoluia) posttraumatic este definit ca mobilizarea eficient a resurselor individuale i sociale ca rspuns la risc sau ameninare, mobilizare ce duce la rezultate mentalesau fizice pozitive i / sau rezultate 29

sociale pozitive. Succesul posttraumatic reprezint mai multdect ntoarcerea la starea de echilibru, homeostazie. Deseori, n cabinetele de psihologie, clienii vorbesc despre cum au fost provocai sau obligai s nvee ceva, s-i mbunteasc anumitea specte ale personalitii sau relaiilor lor fr ca acest lucru s nsemne neaprat o suferin mai mic. Studiu de caz - travaliul de doliu al unui adult.S. a venit la cabinet nsoit de mama sa. Mama ei, foarte panicat, relateaza simptomele fiicei (senzaie de ru din senin, dospire n pat mai multe zile, motiv pentru care trebuie s-i ia mereu concediu medical), diagnosticat fiind cu tulburri anxioase de ctre psihiatru. Mama d vina pe munca epuizant de profesor. Cu ct mama vorbete mai mult, cu att fiica se simte mai ru, este palid, cu muchii feei ncletai, st cu capul plecat, i duce mna n dreptul gtului i are senzaii de sufocare.Am invitat-o pe mama sa s ne lase singure i am obinut cteva informaii de la S. referitoare la starea ei din acel moment: m duc undeva ntrun abis i totul se nvrtete cumine; uneori parc nu vorbesc eu, parc ar vorbi altcineva n locul meu, uneori parc nu sunt eu . Vorbea numai pe fazele de inspir, aa c n momentul expiraiei se neca, simea nevoia s nghit foarte des, i automat i ducea mna n dreptul gtului spunnd c se sufoc i c simte nevoia s se ntind undeva. S-a lucrat cu un complex de exerciii pentru atacuri de panic somatizate, care implicau o bun coordonare ntre inspir, expir, micarea toracelui, abdomenului, braelor i picioarelor.Am venit n ntmpinarea disponibilitii ei de a-i prelungi ederea n poziia culcat i am introdus un fond muzical cu melodii de meditaie (The secret garden; The dreamer;Before the rain; Body in balance), moment n care S. a exclamat: e aa de bine!Cu delicatee am iniiat un exerciiu terapeutic de relaxare corporal gen Ppua de crp, cu scopul de a localiza rezistene i tensiuni i de a estima gradul de ncredere pe care o acord efectiv persoanei cu care intr n contact, de a stabili o relaie de ncredere client-terapeut.Exerciiul presupunea i atingere corporal ceea ce a fcut-o pe client s se simt acceptat ca pe o fiin corporal i s se contientizeze n forma ei primar a existenei, comun i neconstrns de normele evoluiei.Aceast prim edin a avut rol de realizare a unui prim contact i de psihodiagnoz corporal deoarece blocajele clientei erau att de puternice nct comunicarea verbal era compromis i epuizant pentru ea.Contactul corporal e un tip de comunicare mai spontan i mai uor.S. i-a demonstrat starea de nelinite prin modul greit de a respira. Goethe era contient de acest lucru atunci cnd spunea: n respiraie e o graie de dou feluri cnd aspiri aerul i cnd l elimini iat de ce i mulumesc lui Dumnezeu cnd m strnge i m elibereaz din nou . Vocea pierdut se pare c se conecteaz n cazul ei cu o pierdere a unui statut sau c nu are nimic de zis n aceasta situaie; gtul ncordat denot o rupere ntre mental i afectiv, poate o reprimare a emoiilor de orice fel; genunchii blocai, muchii picioarelor ntrii, rigizi,rigiditate care se extinde n sus spre sacrum i pelvis, conduc spre o anxietate de cdere 30

i asociat cu forma ca de piedestal a corpului de la pelvis n jos formuleaz ipoteza c a depit o suspendare de moralitate sexual i se afl ntr-un stadiu de tranziie ntre aceast suspendare de iluzie i a avea picioarele bine nfipte n pmnt datorita unui control incontient sau blocaj.Situaiile care i cer acest lucru i produc o anxietate sever.Am apelat la training-ul psihosomatic, pentru distensia psihic prin regularizarea respiraiei ct i fizic, prin relaxarea musculaturii contractate deoarece n felul acesta se transmit clientului informaii directe i clare despre propriul corp i astfel ele retrezesc i reactiveaz n acest mod raporturi, relaii i diverse posibiliti de comunicare.Bolnavul psihosomatic care i-a transferat suferina asupra corpului, tinde s-l uite, gndind c nu-i mai servete la nimic. De aceea ntrerupe orice relaie ntre psyche i soma (corp).De asemeni relaxarea pe care i-am fcut-o lui S. i-a creat o stare de confort regresiv pasivitate primit voluntar, care constituie punctul de plecare pentru o nou i productiv comunicare. Mi-am formulat deci i o alt ipotez: c relaia lui S. cu ea nsi i cu mediul va suferi o schimbare fundamental i c va ajunge de la relaxare la verbalizare. Am practicat n fiecare sear exerciiile de respiraie i senzaiile de sufocare i nec nu au mai fost att de accentuate, uneori chiar au disprut. ns, mi se rcesc picioarele i nu le mai simt. M dor tare genunchii, mi se ncleteaz gura i m gndesc la ceva ru. Singurele care num deranjeaz sunt minile. De fapt ele sunt cele de care m ajut ntotdeauna i pot face orice cu ele .Am manifestat surprinderea i curiozitatea fa de acel orice i am invitat-o s-mi spun mai multe variante de orice.S.: s ating; s iau; s duc; s desenez; s modelez; s scriu; orice .Dup ce am enumerat obiecte din cabinet cu care minile ei ar putea intra n contact, ne-am oprit i la minile mele. S. i face propria terapie, iar eu o nsoesc.Cu fotoliile fa n fa am intrat n contact direct cu palmele i i-am propus s ncerce ce poate face n acest context cu minile ei. T: nteleg c cele doua exerciii i-au oferit stri emoionale diferite, ca i cnd S: Parc n-a fi fost tot eu, ca i cnd a fi fost o S. de-un fel i o S. de-un altfel. T: Le poi da un nume? i n acest moment S. i identific ce le dou pri aflate n conflict: S. cea ncreztoare i S. cea nencreztoare.S.: S. cea nencreztoare pledeaz de fapt pentru libertate, pentru independen, iar S. cea ncreztoare pledeaz pentru dependena social care unete pe toi oamenii. De fapt cea nencreztoare este independent, iar cea ncreztoare, dependent. T.: neleg c ai n faa ta acum o S. independent i o S. dependentS. modeleaz din plastilin o sfer pe care o tot netezete cutnd s fie perfect ca aspect: Doresc s nu se observe delimitri de nici un fel, s fie un ntreg. Asta-i starea mea de acum (privete cu mulumire sfera i o plimb dintr-o mn n alta). ncrederea n minile ei compenseaz inadecvarea la situaia din care singur 31

nu i d voie s ias i reprezint o modalitate de adaptare la mediu / de a-l manipula / o strategie de relaionare cu el. i place s fie n centrul ateniei, s fie bgat n seam, dar strile competiionale o bulverseaz din cauz care un complex de inferioritate, nu are ncredere n ea i devine suspicioas. Dac este trdat, dezamgit, mai ales dac a fost ncheiat i o nelegere, rupe imediat relaia i devine precaut, vigilent, nencreztoare, proiectnd n celalalt motivul renunrii. i ascunde adevratele sentimente ca s nu sufere din nou o pierdere. La terapie rspunde foarte bine. Intr imediat n jocul terapeutic i este foarte creativ i are o mare capacitate de resemnificare ceea ce m face s cred c se va conecta uor la resursele ei energetice. Micarea, metapoziiile i modelajul au venit de la sine n funcie de necesitile de moment i tendina de evoluie ale clientei. Nu tie s-si gestioneze altfel emoiile neplcute dect prin strategii extreme: ori alb,ori neagr , principiul excluderii intr n funciune aa cum excesul spre un anumit capt al polaritii presupune un deficit n celalalt capt. Balana relaional a lui S. este mereu n dezechilibru. Datorit faptului c este blocat n acest joc al extremelor i este greu s priveasc o relaie i din alt perspectiv. Folosesc ritmul care joac un rol important n descrcarea agresivitii, iar exerciiul de relaionare cu un obiect (o carioca) a avut menirea de a-i schimba perspectiva asupra relaionriicu copiii din clasa la care este dirigint i asupra relaionrii n general.Traducnd simbolistica psihologic se pare ntr-adevr c exist probleme serioase i n relaia cu mama ( ca o ap care m acoper i nu pot s o stvilesc ).Dialogul dintre cele dou jumti ale capului pe care lea modelat din plastilin i amintete lui S. de dialogurile obinuite dintre tatl (umbra) decedat n urm cu patru ani i mama sa (frica). ntre cele dou jumti, dreapta i stnga capului exista un spaiu liber gol care semnific o ruptur psihic major.S. resemnific i are un insight: de cele mai multe ori mama i se adreseaz ei aa cum i se adresa tatlui su i o face s se simt ca i cum l-ar fi substituit; o influeneaz att demult sfaturile mamei nct parc i s-ar fi nregistrat undeva pe creier i se declaneaz automat atunci cnd trebuie s procedeze aa cum dorete ea, care este total opus a ceea ce i dorete mama tocmai ca o revolt incontient mpotriva fuziunii cu mama cea critic. S. se identific, rnd pe rnd, cnd cu mama, cnd cu tatl, pierzndu-i identitatea proprie. De aici i strile de confuzie de identitate.Fac eforturi i o ntreb care sunt temerile ei cele mai mari. mi niruie cteva, dar cap de lista este frica de moarte. La S., aceast team existenial are dou modele: resemnarea-acceptare i neacceptarea-mpotrivire, iar ea este prins la mijloc.Am rezumat atitudinile diferite ale prinilor ei referitoare la anxietatea existenial i ne-am propus s le explicm din prisma transgeneraionalului, prin analiza genogramei.Tatl, B., provine dintr-un neam ncercat de pierderi n lan, multiple, ceea ce l-a fcut s neleag c nu te poi mpotrivi sorii i s accepte moartea ca pe ceva firesc, intrat n normalitatea muritorului, ca i cum s-ar fi repetat nite tipare. Era i el dator 32

cu o moarte.Tot din genograma lui S. reiese c exist i o team la nivel de etnie. Fiind proveniidin Turcia, din Iran, odat venii n grupuri mici au suferit tot felul de jafuri, de falimentri care le-a produs o nesiguran, compensat prin tendina lor de a agonisi mereu, de a avea o bunstare material care s le ofere un anumit statut social. S. a neles c nu este singura responsabil pentru strile anxioase pe care nu i le poate stpni, c realele surse anxiogene sunt transgeneraionale i are doua variante: s repete modelele de via motenite i s se lase invadat de personalitile altora sau s sparg tiparul i s-i dea voie s fie autentic i natural.O introduc fr s-i dea seama n dialog cu tatl su, folosindu-m de fotoliul din faa ei care o atepta demult (tehnica scaunului gol).i-au mprtit unul altuia sentimentele lor, i-au mrturisit gndurile lor, i-au rspunsla ntrebri rmase cndva fr rspuns. Au neles ce nseamn unul pentru cellalt, i-au mulumit, s-au iertat i i-au luat la revedere. Momentul salutului de adio a fost unul de descrcare puternic i profund pentru S. care a plns n hohote consumnd un moment ntrziat. Dup cteva momente de linitire rsufl uurat c l-a neles pe tatl ei dintro alt perspectiv, una pozitiv, deoarece a contientizat c i-a lsat ca motenire trei resurse foarteimportante: ORIGINALITATEA, CREATIVITATEA i OPTIMISMUL.Folosind un exerciiu de amplificare, am mrit spaiul dintre cele dou jumti ale capului imaginate de S. i n urma unei cltorii imaginare de reconectare la resurse, aceasta l-a umplut cu: dorina de via, de a fi ndrgostit; optimism i puterea de a merge mai departe; curajul de a-mi asuma riscuri; puterea de a spune nu , atunci cnd vreau; libertate; rbdare i linite sufleteasca; fericirea pe care o simt cnd mi aduc aminte de copilrie; iubirea sincer; dorina de a ncepe un nou drum, de a realiza ceva n via; acceptarea persoanei mele aa cum este i lipsa prejudecilor.A transformat apoi desenul celor dou jumti ntr-un soare care era deosebit, dup cum spune ea, prin nsi spaiul explorat care acum l decora.Cdem de comun acord s ncercm un contact cu copilul interior i o cretere a lui.Folosesc o relaxare corporal, tehnica vizualizrii i un model de imaginaie dirijat. Relaxarea faciliteaz contactul i stabilirea unei relaii simpatetice cu copilul interior.S. a neles c nu este singura responsabil pentru strile anxioase pe care nu i le poate stpni, c realele surse anxiogene sunt transgeneraionale i are dou variante: s repete modelele de via motenite i s se lase invadat de personalitile altora sau s sparg tiparul is-i dea voie s fie autentic i natural.Trecnd la exerciiul existenial, am rugat clienta s-i deseneze pe un cerc trei valori pecare le consider ca fiind eseniale pentru viata ei.S. a aezat n cerc urmtoarele valori: Autenticitatea; Familia;

33

Credina n Divinitate.n continuare, am discutat modul n care aceste valori se manifest n viaa ei, modul ncare i influeneaz deciziile, msura n care i dau for.n partea a doua a exerciiului, am rugat-o ca, pornind de la acest cerc, s i dea seamacare ar fi sensul vieii sale. Clienta a definit ca sens al vieii sale a crea . Discuia a continuat asupra modului n care acest sens se manifest n viaa sa de zi cu zi, ce simte atunci cnd l mplinete.Finalul edinei a nsemnat realizarea unui climat psihologic favorabil unui la revedere spus edinelor de terapie, lansndu-se nsa ideea c S. poate reveni cnd simte nevoia.S. a contientizat c a reprezentat un efect al traumei legate de pierderea unor persoane semnificative cu toate implicaiile emoionale i somatizrile descrise anterior, un rezervor de colectare a anxietilor transgeneraionale i c a devenit un misionar menit s mplineasc dorinele reprimate ale strmoilor ei. Ea reprezint sfritul i nceputul la un loc, ceea ce a presupus ns ntr-adevr o mare energie creatoare care s disloce i s reuneasc n acelai timp alte perspective oferite n dar ei i generaiilor viitoare.

34

Poem de Kelly Osmont Priveste-ma dincolo de lacrimile mele

Ma intrebi: - Cum iti merge? Si, dupa cum vezi ochii mi se umplu de lacrimi, Iar tu, stanjenit, privesti in alta parte Si te grabesti sa vorbesti despre vreme. Iar eu simt ca interesul pe care mi l-ai aratat prt de cateva clipe S-a spulberat.

Cum imi merge? Imi merge mai bine cand sunt ascultat Chiar daca imi mai scapa o lacrima sau doua, Pentru ca durerea mea e adanca si indescriptibila. N-o poti intelege decat daca ai cunoscut-o si tu.

Cu toate astea am nevoie de tine. Pentru ca, de cate ori privesti pe langa mine si vorbesti despre vreme Ma simt iarasi singura singura cu durerea mea. Nu vei sti niciodata cat de mult inseamna pentru mine atentia ta Si stii ceva? Lacrimile nu sunt un semn rau! Asa pot eu sa ma vindec, Asa pot eu sa eliberez durerea din mine Stiu ca, purtandu-te asa, incerci sa ma protejezi de durere, Dar te inseli, caci amintirea mortii celui drag E mereu cu mine, la distanta de numai un gand Durerea mea devine vizibila prin lacrimi, Dar e o durere de care nu ai cum sa ma protejezi, Ea e acolo, cu mine Oare cand plang, te simti neputincios si nu stii ce sa faci? Nu esti neputincios 35

Si nu-ti cer nimic altceva decat sa fii langa mine. Cand imi permiti sa plang langa tine ma ajuti. Nu trebuie sa spui nimic, pentru ca eu am nevoie de tacerea ta Am nevoie sa fii rabdator si sa nu te temi de mine, De lacrimile mele Am nevoie sa intrebi cu inima cum Cum iti merge? Ca sa-mi pot lasa durerea sa iasa in voie Caci atunci cand lacrimile mele sunt libere, Ma simt mai usoar Ele curata spatiul dintre noi Facand loc, usor, unor stari mai bune, Poate voi plange un minut sau doua. Apoi imi voi sterge lacrimile Poate chiar voi zambi.

Stii ca de cate ori inchid lacrimile in mine, Ele se aduna intr-un nod in gat, Imi umplu pieptul de durere Si-mi fac stomacul sa tremure? Tot corpul meu e prin intr-un efort enorm: Efortul de a te proteja pe tine de lacrimile mele! Si astfel si eu, si tu suferim: Eu pentru ca imi tin durerea in interior, Ca un scut fata de intimitatea dintre noi. Tu pentru ca nu stii ce sa faci si iti vine sa fugi.

Asa ca, te rog, ia-mi mana si priveste ma dincolo de lacrimi Caci asa ne putem gasi intimitatea.

36

Bibliografie: 1. Vasti Radu, 2012, Ghid Practic de Interventie n Criza. Evaluarea i Intervenia n crizade Doliu, Editura All, Bucureti

2. Trauma familiala si resursele compensatorii, Diana Lucia Vasile, Editura Sper

3. Trauma, atasament,constelatii familiale, Franz Ruppert, editura trei

37