Capitolul 14

Sufletul,oglinda a distugerii

Povesteam banalitati in timp ce invarteam pietricelele de pe drum cu varful

papucului.Ca deobicei,mi-am schimbat brusc expresia…patetic.Problema era ca imi
amintisem de experientele nu prea dorite de astazi.
-Helo!Pamantul catre Nic!Sunteti pe luna sau pe pamant,domnsoara?
-A?Scuze…Ce spuneai?
-Ce s-a intamplat?Adineauri radeam,ne simteam bine si ai devenit dintr-o data distanta.
Nu avea rost sa mint sau sa lungesc discursul….nu avea sens….
-Pai,azi s-au intamplat lucruri ciudate…
Si-a dres vocea:
-Ai dreptate si scuze!! Trebuia sa dau mai multa atentie lucrurilor care tocmai s-au
intamplat…sau mai degraba lucrurilor pe care tocmai le-ai aflat…Nu trebuia sa ma
comport ca si cum…
S-a oprit privindu-ma cu crispare cum imi dadeam amuzata ochii peste cap.
-Chiar nu asta voiam sa zic,ma rog…nu ca n-ar fi fost o lovitura surprinzatoare,darrr…
Ce sa mai.Mai lasa sit tu cuvantul ala “scuze”!Credeam ca suntem prieteni…
-Ce?!Cum sa…
-…dar vad ca acest cuvant imi ia locul,i-am spus facandui cu ochiul.
A oftat usurat.
-Dar aaaaa…Despre ce voiai sa vorbesti?
-Bella si tata s-au comportat ciudat azi…
…
-Mai exact?
-Eh….comportament nespecific lor…intelegi?
-Aha…
Oare si el stia ceva?Oareee…
Pff.Incepeam sa acuz pe toata lumea.Mai aveam un pic si ii reprosam ceva cu suspiciune
si frunzei care tocmai cazuse pe langa mine…Ceva de genul:”Mai,de ce aterizezi tocmai
pe aici?De ce tocmai pe langa mine?Hm…suspect.”
Mda…ce sa zic…din nou,patetic…Si oricum,stiam ca Jacke se simtea oarecum vinovat
pentru unele chestii si nu ar mai fi avut secrete fata de mine.Si daca ar fi avut….expresia
lui ma anunta.
Asteptam o perioada de gratie dominate de energie pozitiva pentru a-mi imprima un
zambet pe pietroiul ala de fata.Saracul Jacke ma privae incruntat cautandusi cuvintele
potrivite pentru a ma scoate din stres.
-Mai avem un pic si ajungem la tine acasa.Daca vrei mai putem ocoli…Asta numai daca
iti este inconfortabil sa mergi acasa….stiu si eu…Dupa ce mi-ai spus ce s-a intamplat
poate ca nu iti face placere sa ajungi prea repede.Si oricum,stiu un drum foarte frumos
prin padure…
-Mda….ai dreptate.Nu imi face placere sa ma simt atinsa de starea de melancolie a
tatalui si a surorii mele,dar nici nu vreau sa ocolesc adevarul;deci as prefera sa merg
acasa….Dar vreau sa vi si tu!
-Eh…pai oricum veneam…mi-a spus chicotind.
-Hmm…Cam prea plin de el baiatul asta?Ups!Am zis baiat?Semi baiat…
-Sunt un caz mai special…
I-am scos limba amuzata.
Chimia dintre noi era mai mult decat evidenta.Nu stiu ce era….o prietenie stransa si
sincera sau ….ceva mai mult decat o prietenie.
Iatane si in fata casei….AVeam o fata de parka urma sa intru in casa groazei,tata si
Bella fiind personaje malefice.Trebuia sa schimb asta..
…
-Wow!Unde te grabesti asa?Doar nu vrei sa intri in casa asa,fara tricou…Ce va spune
tata?Poate te alegi cu una in cap in loc de bunvenit!Ce ar fi?!
-Mda!Ha!Nu prea placut!
Am bufnit in ras la gandul cum vor reactiona tata si Bellla cand il vor vedea fara
tricou…
-Fug repede pana acasa…sa imi iau ceva pe mine.
-Cum?Sa sti ca n-am de gand sa intru inauntru fara tine….siii….iti dai seama cat va
dura pana vi inapoi?! Oooooooo,sau stai!Am uitat…Esti in curs de performare ca atlet…
I-am spus cu umor razand la propria gluma.Sa vi repede.Te astept.
L-am privit cum isi capata infatisarea de lup….Am chicotit confuza oarecum,in sinea
mea.Inca ma simteam o straina in lumea in care traiam.Totul era preaaa….dintr-o data ca
sa spun asa…Diminetile,ma trezeam zambind…mai apoi devenind crispata gandinduma
la ziua precedenta,la cate surprize imi adusese si mai ales de cate surprise voi mai avea
parte….fericite sau nu…asta nu mai stiam..
M-am asezat pe o buturuga asteptandul pe Jacke.
…
-Gata!Sunt aici!
Am tresarit speriata cand a aparut ca o fantoma din padure insotit de un fosnait groaznic.
-Ok.M-ai speriat…Sa mergem.
Am intrat in casa muscandu-mi buza:
-Tata!Bells!Ce faceti mai?Stati in casa ca bursucii!
-Da da…dar imi spui si mie ce e cu tine la ora asta?ma intreba tata ivindu-se din
bucatarie cu doza de bere in mana.Era alb la fata….nu ca era ceva nou,dar era
prins,parka,in propria agonie…
-O,buna Jacob!Nu te-am vazut.Ce mai faci?
Si Jacke i-a observat schimbarea:
-Pai m-am gandit sa va vizitez.Tocmai am fost la o plimbare cu Nic…Voi?Bella?
-Da,apropo,tata,unde e Bella?
-Este cu Edward.
Am rasuflat usurata.Cu siguranat Edward ii va alunga starea aceea de masochism.
-Jacke,vreau sa discutam ceva in legatura cu camioneta tatalui tau.Nu raspunde la
telefon.
 -A,pai in ultimul timp tot pleaca…spunea ezitand..dar te pot lamuri in legatura cu
motorul acela.Nu e nimic cmplicat.
Mi-am dat ochii peste cap:
-Ok,baieti.Va las cu ale voastre.Nu am ce cauta aici…
-Si ce faci?m-a intrebat Charl ingrijorat.
-Pai nu prea stiu….ma duc sus…
Urcam scarile tarandu-mi picioarele dupa mine alene.Chiar nu stiam ce sa
fac.Oricum,de un lucru eram sigura…Nu aveam de gand sa-mi ingramadesc din nou
mintea cu descoperirea marelui mister din casa Swan.
…A…Cititul.Cu asta chiar ma destindeam.
M-am dus la tata in camera direct spre biblioteca.Punct ochit punct lovit. Stateam cu
mana intinsa stramband din nas.Trebuia,de data aceasta,sa aleg ceva total opus starii mele
de spirit.Cum ar fi…un roman de Thomas Mann.Foarte potrivita alegere.Mai citisem
multe romane scrise de el.Dar unde putea fi?
Cautam disperata sectiunea romane de Thomas Mann.Eram ca intr-o librarie uriasa.
…Probabil era la Bella.Si ea citea mult.
Of!Chiar aveam nevoie de o carte buna!
Ne dorind sa ma dau batuta,am inceput sa scormonesc fiecare raft,carte cu carte.Zeci de
feluri de carti mi-au trecut prin mana in acel moment,mai tarziu zacand intr-un morman
pe jos,lanaga biblioteca.
Cand am ajuns la ultimul raft,au cazut niste acte dintre carti.Am ramas putin crispata…
Charl nu avea obiceiul sa inventeze locatii secrete pentru actele sale.Cel putin nu secrete
fata de noi doua.M-am gandit ca ar trebui sa fie ceva special….Dar in acelasi timp mi-a
trecut prin minte ideea ca ar putea avea legatura cu comportarea ciudata de azi.Tensiunea
incepea sa creasca…Nu mai rezistam!
“Offf.Trebuie sa vad ce e aici!Poate explica multe…”
Cu respiratia apasata si inghitind in sec,am deschis acel plic.Mi-am strans ochii.
“O,haide! Curaj!”
Am citit primul rand…Parea sa fie ceva serios.Ceva asemanator unui certificat.Si parea
sa aiba legatura cu familia Swan,familia mea….cuuuuuuu…mine?????!!!!!!
Imi era scris numele intreg:Nicole Swan…mai apoi numele tatei,numele mamei siiiii…
numele unui cuplu strain mie….
…Ceea ce a urmat nu a fost deloc in favoarea ridicarii calmului sau a bunei
dispozitie.Cuvintele erau fatale!Ucigatoare!...Mi-am pus mana la gura incepand sa tremur
de plans.Niciodata nu mai avusesem un astfel de sentiment….Simteam cum ard.Am
scapat foaia din mana si am strans ochii cu putere mai apoi redeschizandui,sperand sa vad
altceva pe acea foaie.In zadar…aceleasi propozitii de careee…de care…atarna fericirea
zilelor si clipelor din viata mea.
…Lacrimile curgeau siroaie.Nu mai puteam crede ca era un vis…Aveam sufletul
otravit.Nu mai eram acea persoana naiva care isi lasa sentimentele in voia
imprejurarilor…Mai tarziu plangeam cu sughituri….Cum putea viata sa fie atat de
amara? De ce trebuia ca eu sa ma simt in plus pe acest Pamant? Ma simteam ca o bila
neagra,mare,deformata,injectata cu un ser al agoniei si al nedorintei de a mai trai,intre
multimea de bile albe,fine,luminoase…
…Am inspirat adanc,mai apoi ramanand nemiscata,in genunchi cu foaia in mana,fixand
cu privirea adancul padurii care intotdeauna rapea partea vampirica din mine…Nu mai
avea rost sa stau prinsa in acea stramtoare,prinsa fara a ma zbate sa scap.Trebuia sa
lupt.Sa lupt pentru aflarea adevarului ,oarecum,din gura lui Charl si a Bellei.Sa lupt
pentru ceva mai bun in viitor;pentru ceva lipsit de minciuni…pentru o lume dominata de
clipe dedicate fericirii mele…Nu voiam decat sa fiu fericita...Insa,acum nu se
putea.Trebuia sa infrunt cruda realitate…
Da!Acesta era motivul comportarii bizarre…
Pfff…acum intelegeam de ce era o diferenta atat de mica intre varsta mea si varsta
Bellei.Doar cateva luni.Trebuia sa fie o diferenta de cel putin un an!...Mi-am scuturat
capul lasand ura si sentimental de razbunare sa ma invadeze.Am strans nenorocita de
foaie in mana si am apasat tare clanta trantind mai apoi usa dupa mine.
Auzind zgomotul,Jacke a iesit din bucatarie.Ma privea speriat.Mi se citea ura si dorinta
de nu a mai fi, in ochi.
-Unde e tata?l-am intrebat apasat.
“Tata…hm….Cum suna TATA”
-Este afara cu Bella,Edward si Carlisle.Nic,esti bine?
-Nu te apropia!l-am amenintat zbierand la el.
In acel moment a intrat si Charlie Swan cu ceilalti.Vazndu-mi foaia aceea in mana s-a
dezechilibrat palid.
-Asta era,nu?
-De unde ai aia?m-a intrebat Bella plangand.Ce e aia?
Am inceput sa plang si eu:
-Cum m-ati putut minti in halul asta?E ceva…ceva inuman!
-Of,Nic!Credeai ca pot spune asta cu usurinta?
-Fara pretexte!Nu aveti scuza!Nici tu nici ea!...Ce e?Nu va holbati asa la mine!m-am
apropiat distrusa de Charl si Bella.Va dati seama?Nu va mai pot spune tata,nu va mai pot
spune soro!...m-am intors radicand capul si aruncand cuvintele:
Nu ii mai pot spune mama!
-Imi spune naibii cineva ce se intampla aici?
-…de ce?Pentru ca nu e!Nu sunteti!
-Te rog,Nic!Nu imi face asta!Te iubesc cel mai mult!
-GATA!Aici scrie clar!Aici sub toate aceste date nenorocite!:

“CERTIFICAT DE ADOPTIE”

….am spus incet lasand hohotele de plans sa ma acopere…am cazut in genunchi

paralizata….Imagini….veneau multe,clare,distrugatoare….mintea imi era invadata de
intunerci….aceleasi litere….
-Nuuuuuuuu!Nu din nou!strigam sfasietor.
 Carlisle si Charl s-au repezit sa ma ridice.I-am impins cat de tare am putut incercand sa
fug pe scari…..
….M-am prins cu mainile de cap….Tipam de durere…cea mai mare durerea
sufleteasca…
…In acel moment de slabiciune maxima,Edward a reusit sa-mi patrunda in minte.
L-a privit pe Carlisle,indurerat.
-Volturii….a susotit.