• Embed Doc
  • Copy Link
  • Readcast
  • Collections
  • CommentGo Back
Download
 
PRENTICE MULFORD
ÎN ZAREA NEMURIRII
MOTTO:Moarte! Unde îţi este veninul?Iadule! Unde îţi este biruinţa?
TRADUCERE DEALEXANDRU E. RUSU-BAHMUT1 9 4 7
 
Prefaţa traducătorului
Autorul acestei cărţi este american. Numele lui e Prentice Mulford. S-a născut la 5 aprilie 1834şi a murit la 27 mai 1891, în barca sa cu pânze.În clipa morţii, nu era nimeni cu el, decât liniştea apei, seninătatea cerului. E totuşi evident, căPrentice Mulford a trecut în cealaltă viaţă, fără cea mai mică suferinţă.A fost găsit mort, culcat pe patul lui improvizat, învelit în plapumă, legănat de valuri. Pânzele bărcii erau strânse, şi totul în jurul lui se afla în deplină ordine. Prentice Mulford dormea. Naturaîmpărtăşea moartea lui, aducându-i ca ultim omagiu, o tăcere de mormânt. Marea era mai calmă caniciodată.Pe chipul lui Prentice Mulford, nici cea mai uşoară urmă de suferinţă. Nici un semn că s-ar fiagitat. Nimic care să dovedească o durere sau o iritaţie în ultimele lui clipe.Cineva a spus: "Dacă Prentice Mulford şi-ar fi putut alege felul de a muri, atunci fără îndoială, ar fiales anume pe acesta."Sir Galahad, în prefaţa lucrării de faţă, spune: "Prentice Mulford a murit pentru ultima dată şi,desigur, din greşeală."Eu îndrăznesc să nu fiu de părerea că "a murit din greşeală" şi nici de aceea că "ar fi murit pentruultima dată".Interpretez moartea lui, ca o trecere voită, totuşi neprecugetată, în altă viaţă şi iată cum.Mulford îşi făcea probabil în acea zi, obişnuitul exerciţiu de a veni în contact direct cu "IzvorulVieţii Veşnice" şi cu "Conştiinţa Infinită", de care vorbeşte în toate lucrările sale, atât de insistentşi cu atâta convingere.Eu, şi toţi acei care se ocupă cu aceste ştiinţe, ori au citit despre ele, ştiu că, pentru a veni încontact direct cu "Infinitul", e necesară o concentrare de mare intensitate. Ajuns la aceastăconcentrare perfectă, eşti stăpânul forţelor care îţi permit dedublarea astralului, în mod absolutconştient. Dedublarea conştientă, ne îngăduie călătorii fulgerătoare, nu numai pe planetă ori înlumea noastră, ci şi pe alte planete, în alte lumi sau, mai bine zis, în Planurile Superioare aleExistenţei noastre Spirituale - unde viaţa şi moartea nu se deosebesc.Dedublându-se, deci, în Astral, Mulford (în acea zi a "morţii" sale fizice) şi-a îngăduit probabil,cu totul conştient, o călătorie în planurile Superioare ale Existenţei Spirituale.Venind în contact direct cu aceste Planuri, prin intermediul "firului" astral care leagă trupul fizic decel astral dedublat. Mulford s-a încărcat poate, până la maximum, de acele senzaţii Divine, numiteextaze, care umplu nu numai spiritul, dar şi trupul fizic cu o bucurie dunnezeiască, de nedescris.Această încărcare, se făcea prin acelaşi "cablu" astral care-l unea pe el cu trupul astral dedublat.E foarte probabil, că extazul lui Mulford a fost atât de puternic, încât i-a fost peste putinţă, săreziste tentaţiei de a nu rămâne acolo unde se dusese în astral. Atinsese desigur, unul din PlanurileExistenţei Superioare, se contopise cu acea "Conştiinţă Infinită", căreia i se ruga cu atâta încredere,învăţând şi pe alţii să se roage, deci scopul lui era atins, de ce s-ar mai fi întors pe pământ?Deci, Prentice Mulford n-a "murit". El nu putea să moară. Prentice Mulford a urât moarteatrupească şi nu putea să-i cadă jertfă ca orice muritor de rând. El, care era convins că prinsese firul"Vieţii Veşnice", el, care bănuia că poseda secretul tinereţii eterne, el, care profetiza o lume nouă,nemuritoare şi care scria, încercând să-i convingă şi pe alţii de ceea ce el descoperise, nu putea fi bolnav, îngenunchiat de viaţă, înfrânt.Trecerea lui în altă viaţă a fost senină, ca şi opera lui.El şi-a dat bine seama, că n-ar fi putut de "data aceasta" să traiască cât ar fi dorit, totuşi, nu se lăsă pradă morţii, pe care o nega cu toate fibrele sufletului şi trupului său şi, găsindu-se între ciocan şinicovală, realiză cea mai ingenioasă scăpare.A hotărât să se ducă la Dumnezeu, fără să îngăduie vieţii a-i chinui trupul în convulsiile morţii,fără să se lase cuprins de îmbrăţişarea ei hâdă şi rece. A trecut de pe pământ în altă sferă, ocolindu-şi cel mai mare duşman al lui, "moartea".Şi astfel, s-a ridicat Prentice Mulford pe un Plan Superior al Existenţei Spirituale, ducând cu eltoate senzaţiile şi simţămintele lui, trase din învelişul de carne şi oase, întocmai gândurilor frumoase dintr-o carte veche. Ajuns acolo, fericit, Mulford, probabil tot conştient, a rupt "cablul"astral care-l lega de trup, de aceea chipul lui a rămas senin şi liniştit, zâmbind morţii, care nu şi-a putut dovedi adevărata ei tărie.
2
 
Se poate spune, deci, că Mulford a trecut în altă lume, fără să moară.În această carte a lui, pe care sunt fericit că am putut-o traduce, el ne dă sfaturi, învăţându-ne ceanume trebuie să facem pentru a menţine în trupul nostru viaţa, atât cât vom dori, sau în orice caz,cât mai mult posibil. Ne mai spune, cum să procedăm ca să nu fie cuprinsă viaţa noastră eternă, deistovitoarea boală a bătrâneţii.Însuşindu-ne aceste învăţături, el e convins că vom putea, atunci când vom dori, să părăsimaceastă planetă, fără să trecem prin iadul urâcioasei şi dispreţuitoarei morţi.Trebuie să recunoaştem că, a trece "dincolo", fără a primi sărutul morţii, e desigur foarte mult.Traducătorul acestei cărţi, a simţit odată atingerea hâdă a morţii. Era într-o după amiază. Perfectsănătos, mă lungisem pe pat, spre a mă odihni. Nu-mi dau seama de ce şi cum, mi-am simţit trupulcuprins dintr-o dată, de o zguduire puternică - moartea .A fost o senzaţie înspăimântătoare, parcă eram pe scaunul electric. Moartea o simţeam inevitabilă.Am sărit brusc din pat, am ieşit afară din casă, pentru a simţi binefacerea aerului; totuşi, până searatârziu nu mi-am putut linişti trupul - care continua să tremure înspăimântat - şi nici sufletul, caresimţise tăria şi spaima morţii în toată plinătatea ei.De atunci, o urăsc, caut mijloace şi căi s-o ocolesc, să lupt împotriva ei, pentru ca niciodată, să nuse mai atingă de mine, niciodată să nu-i mai simt blestemata ei îmbrăţişare.Gândeam că dacă viaţa, cu toate plăcerile ei, cu toate bucuriile reale, te duce la un deznodământatât de înspăimântător, atunci ea nu mai merită să fie trăită.Moartea pentru om, e cel mai mare rău, cea mai cumplită nenorocire, în contra căreia luptă toatăviaţa; iar frica de moarte, simţământul de repulsie faţă de ea, precum şi instinctul de conservare,sunt cele care stimulează viaţa.Eu am acest stimulent şi de aceea am tradus această carte, pentru ca cei care o vor citi, să se pătrundă de frumuseţea şi bucuria "vieţii eterne", precum şi de necesitatea de a "ocoli" moartea -căci acea moarte hâdă şi rece, bolnavă şi aspră, pe care o cunoaştem noi, e încă mai urâtă decât"moartea".Prentice Mulford a scris numai două cărţi în viata lui - dar se poate spune că a găsit "Esenţa şifirul vieţii". Sfaturile lui sunt ca aghiasma sfinţită şi fiecare trebuie să ne împărtăşim cu ele.Prima lui carte este intitulată "Forţele voastre interne şi mijloacele pentru dezvoltarea şiîntrebuinţarea lor", iar a doua este "În zarea nemuririi", care a văzut lumina tiparului mulţi ani înurmă, în Philadelphia, în şase volume mici, în 12 compunând "Biblioteca Crucii Albe".Această lucrare, tradusă de mine, mai tratează şi nenumărate manifestări a energiilor mentale şispirituale.Eu o găsesc necesară în palatul regilor, în casa bogatului, căruia nu întotdeauna bogăţia îi aduceşi fericire, precum şi în coliba săracului, a muncitorului, care năzuieşte către mai bune condiţii deviaţă, către o perfecţionare spirituală.Mulford, ca şi alţi mari gânditori ai omenirii, ne învaţă, că Providenţa e în noi şi nu în afaranoastră. Natura nu ne poate domina, dacă voinţa noastră este mai puternică, ba dimpotrivă, sesupune nouă, impulsurilor noastre lăuntrice. Ea lucrează mână în mână cu noi. Fără ea, operanoastră de regenerare, de perfecţionare nu s-ar realiza. Totuşi, noi suntem făurito-rii soarteinoastre. Destinul stă în sufletul nostru. Gândul făureşte, iar noi, cu ajutorul naturii, transformămgândul în faptă reală şi astfel, ne realizăm viaţa, destinul.Gândul - este materie. Mulford ne învaţă cum şi ce să gândim, ca să ne închegăm o viaţăcinstită, liniştită, îmbelşugată, cum să facem ca roata norocului să se învârtească în folosul nostru, pentru realizarea destinului nostru.Mulford nu poate admite că fericirea, bunăstarea, într-un cuvânt soarta noastră, să fie împlinită îndauna altor oameni.Fiecare caută să-şi dibuie şi să-şi găsească calea, după aptitudinile lui, pe care, dacă nu lecunoaştem deplin, le bănuim şi deci, avem datoria să le dezvoltăm.Fiecărui om, i se dă cât poate cere mentalmente, de aceea, trebuie să-şi sporească şi săîmputernicească tăria gândului, voinţa şi credinţa lui. Această lege acţionează atât pe plan material,cât şi psihic.Starea materială şi socială a fiecărui om cinstit, depinde de puterea gândurilor lui. Tot de eledepind fericirea şi mizeria, sănătatea şi boala.Tinereţea şi bătrâneţea nu au nimic comun cu numărul anilor. Traducătorul, şi, bănuiesc că
3
of 00

Leave a Comment

You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...
You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...