Patrioti si iresponsabili in nuvelele literaturii nationale

Precup Maria Clasa a XII-a C

PATRIOTISMUL
Un popor, oricare ar fi el, are dreptul a-i legiui trebuinele i tranzaciunile ce rezult neaprat din acele trebuine, reciprocitatea relaiunilor sale: ntr-un cuvnt: legile unui popor, drepturile sale, nu pot purcede dect din el nsui; condiiunea de via a unei legi, garania stabilitii (garania legitimitii) sale e ca ea s fie un rezultat, o expresiune fidel a trebuinelor acelui popor; legislaiunea trebui pus n aplicarea celei mai naintate idei de drept, pus n raport cu trebuinele poporului, astfel nct explicarea ori aplicarea drepturilor prin lege s nu contrazic spiritul acestora.

Industria trebuie s fie a naiunii aceleia i pzit de concuren iar purttorul ei, comerul, s-o schimbe pe aur, dar aurul, punga ce hrnete pe industria i mbrac pe agricultor, trebuie, de asemenea, s fie n minile aceleiai naiuni. tiinele, afar de ceea ce e domeniu public, trebui s prezinte lucruri proprii naiunii, prin care ea s fi contribuit la luminarea i naintarea omenirii; artele i literatura frumoas trebuie s fie oglinzi de aur ale realitii n care se mic poporul, o coard nou, original, potrivit pentru binele cel mare al lumii.

Mihai Eminescu

BARBU DELAVRANCEA
Delavrancea este un reprezentant tipic al momentului literar in care mesajul lui porneste catre lume. Ni-l inchipuim intrebandu-ne in ce fel ne-am indeplinit datoriile fata de natiune si fata de popor, bucuros sa auda ca niciuna din marile traditii nationale n-au disparut din sufletul nostru si ca celor multi, poporului pe care il iubea cu toata aprinderea inimii sale, am incercat a-i da conditia mai inalta, dreptatea, libertatea si cultura dorite de el cu atata putere.

Spre deosebire de naturalisti Delavrancea nu adopta norma impersonalitatii in arta, extragerea autorului din opera, prezentarea uratului cu impasibilitatea, cu luciditate rece. Scriitorul marturiseste afinitatea atitudinii sale in acel moment al inceputurilor sale literare, cu atitudinea unui Byron, a unui Leopardi. Revolta si deznadejdea byroniana, amaraciunea lui Leopardi, par deci a fi insipirat lirismul infuz al primelor creatii nuvelistice ale lui Delavrancea, pentru ca in aceste atitudini literare ajungeau sa se inteleaga mai bine pe sine propriile reactii ale scriitorului in imprejurarile sociale ale momentului.

IOAN SLAVICI
Langa Eminescu, Creanga si Caragiale, trecerea lui I. Slavici in randul marilor artisti ai Junimii are nevoie de justificari. Scriitorul este un talent laborios, cu adanci intuitii in sufletul omului, dar lipsit de seductie verbala si imaginativa. Limba sa e mai degraba saraca, cu vesnica repetare a acelorasi cuvinte generale in interiorul aceleiasi fraze. Imaginatia sa este cenusie. Ochiul sau nu vede bine nici peisajele, nici oamenii, dar scriitorul era totusi o personalitate cu multiple initiative.

Ioan Slavici s-a nascut la 18 ianuarie 1848 in comuna Siria, Judetul Neamt. Rasunetul activitatii ziaristice a lui Slavici este mare. Lupta sa se indreapta, impotriva actiunii de deznationalizare dusa de unguri impotriva romanilor, dar preconizand fidelitatea fata de dinastia habsburgica si fata de Austria. Dinastia habsburgica i se parea inca puternica scriitorului politic si gandul unirii tuturor romanilor intr-un mare organsim de stat, cu totul prematur. Mai degraba ar fi dorit el, pentru moment, autonomia romanilor ardeleni in cadrul imperiului.

Exista in nuvelele lui Slavici zeci de trasaturi de aceasi calitate, juste si sobre, subliniate de lirismul sau umorul lui. Din nefericire debitul sau verbal este putin variat, dand impresia poticnelii, ca in acest exemplu, ales din multele cae ar putea fi spicuite: Si, in adevar, ea avea toata dreptatea, fiindca Hutu se facuse ca un sihastru. Nu-l mai vedeai intre oameni; ba chiar nici la dascalul nu mai mergea singur, ci totdeauna, cand voia sa mearga, venia pe la mine, ca sa mergem impreuna fiindca ii venia greu sa mearga el singur.

Bibliografie
http://www.rightwords.ro/citate/autori/mihai-eminescu/patriotism Tudor Vianu- Studii de literatura romana (PAG. 353-358/ PAG. 443-452)