Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
1Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Camus, Albert - Ciuma UC

Camus, Albert - Ciuma UC

Ratings: (0)|Views: 5 |Likes:
Published by allexzanderr

More info:

Published by: allexzanderr on Oct 07, 2009
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

10/07/2009

pdf

text

original

 
CiumaAlbert Camus
"La fel de normal poţi să reprezinţi un sistem de întemniţare printr-un altul, după cum poţi, de altfel, să reprezinţi orice alt lucru care exista în mod real prin ceva care nu există." 
Daniel Defoe
I
Ciudatele evenimente care fac subiectul acestei cronici s-au petrecut în 194..., laOran. După părerea generală, ele nu-şi aveau locul aici, ieşind puţin din obişnuit. La primavedere, Oranul este, într-adevăr, un oraş obişnuit şi nimic mai mult decât o prefecturăfranceză de pe coasta algeriană.Oraşul ca atare, trebuie să mărturisim, este urât. Cu aerul său paşnic, îţi trebuie untimp oarecare ca să sesizezi ce anume îl deosebeşte de atâtea alte oraşe comerciale depe toate meridianele. Cum să-ţi poţi închipui, de pildă, un oraş fără porumbei, fără arbori şigrădini, unde nu auzi nici bătăi de aripi, nici foşnet de frunze, un loc neutru, ca să spunemtot ? Schimbarea anotimpurilor nu se citeşte decât pe cer. Primăvara se anunţă numai princalitatea aerului, sau prin coşurile de flori pe care mici nzători le aduc de prin împrejurimi; e o primăvară care se vinde prin pieţe. În timpul verii soarele incendiazăcasele prea uscate şi acoperă zidurile cu o cenuşă întunecată; nu mai poţi trăi atunci decât în umbra obloanelor închise. Toamna este, dimpotrivă, un potop de noroi. Zilele frumoasevin numai iarna.O cale la îndemâna oricui de a face cunoştinţă cu un oraş este să încerci să afli cumse munceşte în el, cum se iubeşte şi cum se moare. În orăşelul nostru, să fie un efect alclimatului, toate acestea se fac laolaltă, cu acelaşi aer frenetic şi absent. Adică oameniiaici se plictisesc şi tot aici se străduiesc să-şi formeze obişnuinţe. Concetăţenii noştrimuncesc mult, dar totdeauna doar ca să se îmbogăţească. Sunt interesaţi mai ales decomerţ şi, în primul rând, chiar după cum spun ei, să facă afaceri. Fireşte, au şislăbiciunea bucuriilor simple, iubesc femeile, cinematograful şi băile în mare. Dar, foarte înţelept, ei păstrează aceste plăceri pentru sâmbăta seara şi duminica, încercând, încelelalte zile ale săptămânii, să câştige mulţi bani. Seara, când îşi părăsesc birourile, seadună în cafenele, la ore fixe, se plimbă pe acelaşi bulevard sau stau în balcoanele lor.Dorinţele celor mai tineri sunt violente şi scurte, în timp ce viciile celor mai în vârstă nudepăşesc asociaţiile de popicari, banchetele prieteneşti şi cluburile în care se mizeazăsume mari la jocul de cărţi.Veţi spune fără îndoială că asta nu e ceva particular pentru oraşul nostru şi că, laurma urmei, toţi contemporanii noştri sunt la fel. Fără îndoială, nimic nu e mai natural,astăzi, decât să vezi oameni muncind de dimineaţa până seara şi hotărând, ei singuri,apoi, să-şi piardă la cărţi, la cafenea şi în pălăvrăgeli de tot felul, timpul care le maimâne de trăit. Dar sunt ore şi locuri unde oamenii au. din când în când,presentimentul că ar mai exista şi altceva. În general, asta nu le schimbă viaţa. Dar presentimentul a existat şi asta, oricum, tot e ceva. Oranul, dimpotrivă, este, aparent, unoraş fără presentimente, adică un oraş cu totul şi cu totul modern. Nu e prin urmarenecesar să precizăm modul în care se iubeşte la noi. Bărbaţii şi femeile fie că se devorărapid în ceea ce se cheamă actul dragostei, fie că se lasă prinşi într-o lungă obişnuinţă îndoi. Între aceste extreme, rareori există cale de mijloc. Nici asta nu e ceva original. LaOran, ca şi aiurea, din lipsă de timp şi de reflecţie, eşti într-adevăr silit să iubeşti fără s-o
 
ştii.Ceea ce e mai original în oraşul nostru este dificultatea de care te poţi lovi aici când esă mori. Dificultate, de altfel, nu este cuvântul potrivit şi mai corect ar fi să vorbim deinconfort. Nu e niciodată agreabil să fii bolnav, dar sunt oraşe şi locuri care te susţin înboală, unde poţi, într-un fel, să te laşi în voia ei. Un bolnav are nevoie de blândeţe, îi placesă ştie că se poate sprijini pe ceva, cum e şi firesc. Dar la Oran, excesele climei,importanţa afacerilor care se tratează, insignifianţa decorului, rapiditatea crepusculului şicalitatea plăcerilor, totul cere sănătate zdravănă. Un bolnav se simte foarte singur aici.Gândiţi-vă atunci la cel care trage să moară, prins în cursă, îndărătul sutelor de pereţitrosnind de căldură, în timp ce în acelaşi minut chiar, o întreagă populaţie, la telefon sau încafenele, vorbeşte de poliţe, de conosamente şi de scont. Veţi înţelege atunci ce poate fiinconfortabil în această moarte, chiar modernă, când apare deci într-un loc sterp.Aceste câteva indicaţii reuşesc poate să dea o idee suficientă despre oraşul nostru.De altminteri, nu trebuie nimic exagerat. Ceea ce trebuia subliniat, este doar aerul banal aloraşului şi al vieţii. Dar, îndată ce ţi-ai creat obişnuinţele, îţi duci zilele fără greutate. Dinmoment ce oraşul nostru tocmai favorizează obişnuinţele, se poate spune că totul e cumnu se poate mai bine. Sub acest unghi, fără îndoială, viaţa nu e foarte pasionantă. Dar, celpuţin, la noi nu se cunoaşte dezordinea. Şi populaţia noastră cu fire deschisă, simpatică şiactivă, a stârnit totdeauna în călător o stimă firească. Acest oraş fără pitoresc, fărăvegetaţie şi fără suflet sfârşeşte prin a părea odihnitor, te prinde în somn, până la urmă.Dar este şi drept să mai adăugam că e grefat pe un peisaj fără seamăn, în mijlocul unuipodiş deschis, înconjurat de coline luminoase, în faţa unui golf cu un contur desăvârşit.Păcat numai că a fost construit cu spatele la acest golf şi că e cu neputinţă aşadar săzăreşti marea pe care, dacă vrei s-o vezi, trebuie totdeauna s-o cauţi.Ajunşi aici, va fi lesne să admitem că nimic nu-i putea face pe concetăţenii noştri săprevadă incidentele care au avut loc în primăvara anului acela şi care au fost, pe urmă am înţeles, cele dintâi semne parcă ale unui şir de grave evenimente a căror cronică ne-ampropus s-o facem aici. Aceste fapte vor părea cu totul fireşti unora, iar altora, dimpotrivă,neverosimile. Dar, la urma urmei, un cronicar nu poate ţiseama de acestecontradicţii. Sarcina lui este să spună numai: "Lucrul ăsta s-a întâmplat", când ştie căacest lucru, într-adevăr, s-a întâmplat, că a privit viaţa unui întreg popor, şi că există decimii de martori care vor preţui în inima lor adevărul celor spuse de el.De altminteri, povestitorul, care totdeauna este la timp cunoscut, n-ar avea nici unmerit de pus în lumină într-o astfel de întreprindere dacă întâmplarea nu l-ar fi ajutat săculeagă un anumit număr de mărturii şi dacă, prin forţa lucrurilor, n-ar fi fost amestecat întot ceea ce speră el să vă expună. Este tocmai ceea ce îl îndreptăţeşte să facă operă deistoric. Bineînţeles, un istoric, chiar dacă e un amator, are totdeauna şi documente.Povestitorul acestei istorii le are deci şi el pe ale sale: mărturia sa mai întâi, a altora maiapoi, pentru că, prin rolul său, el a ajuns să culeagă destăinuirile tuturor personajelor acestei cronici şi, în ultimul rând, textele care până la sfârşit tot i-au căzut în mână. El îşipropune să meargă la ele când va crede de cuviinţă şi să le folosească cum îi va plăcea. Îşi mai propune... Dar poate că e timpul să lăsăm de o parte comentariile şi precauţiile faţăde limbaj şi să ajungem la povestirea însăşi. Relatarea primelor zile cere oarecare migală. În dimineaţa lui 16 aprilie, doctorul Bernard Rieux iese din cabinetul său şi dă peste unşobolan mort, în mijlocul palierului. Pe moment, îl îndepărtează fără să-l ia în seama şicoboară scările. Dar, ajuns in stradă, se trezeşte gândind că n-avea ce să caute acoloacest şobolan şi se întoarce să-i spună portarului. Faţă de felul cum a reacţionat bătrânuldomn Michel, doctorul îşi dă seama şi mai bine de ceea ce avea în ea insolit descoperirea.Prezenţa acestui şobolan mort i se păruse doar ciudată în timp ce, pentru portar, eaconstituia un scandal. Părerea acestuia din urmă era categorică : nu existau şobolani în
 
bloc. Doctorul s-a străduit în zadar să-l asigure că era unul pe palierul primului etaj şi,probabil, mort, convingerea domnului Michel rămânea neclintită. Nu existau şobolani înbloc, prin urmare trebuie să fi fost adus acolo de afară. Pe scurt, era vorba de-o farsă. În aceeaşi seară, Bernard Rieux, în picioare pe culoarul imobilului, îşi căuta cheile înainte să urce, când vede apărând, din fundul întunecat al coridorului, un şobolan marecu umbletul nesigur şi cu blana udă. Guzganul s-a oprit, părând să-şi caute un echilibru,apoi a luat-o în fugă spre doctor, s-a oprit iarăşi, s-a răsucit de câteva ori cu un mic chiţcăitşi a căzut, în sfârşit, cu sângele ţâşnindu-i prin botul întredeschis. Doctorul îl contemplă unmoment şi urcă spre apartamentul lui.Nu la şobolan se gândea. Acest sânge ţâşnit îl ducea la preocupările lui. Soţia sa,bolnavă de un an, trebuia să plece a doua zi într-o staţiune de munte. A găsit-o culcată încamera lor, aşa cum îi ceruse. Astfel se pregătea pentru oboseala deplasării. Zâmbea.Mă simt foarte bine, spunea ea. În lumina lămpii de la căpătâiul patului, doctorul îi privea faţa întoarsă spre el. PentruRieux, la treizeci de ani şi în ciuda semnelor bolii, acest chip rămânea mereu acelaşi, cape vremea tinereţii, poate din cauza acestui zâmbet al ei care reuşea să şteargă tot.Dormi dacă poţi, spune el. Sora o să vină la unsprezece şi o să te conduc la trenulde prânz.El sărută apoi o frunte uşor umedă. Zâmbetul ei îl însoţeşte până la uşă.A doua zi, 17 aprilie, la orele opt, portarul îl opreşte pe doctorul care tocmai trecea şi îispune, vădit acuzator, că nişte farsori ar fi adus trei şobolani morţi în mijlocul culoarului.Trebuie să fi fost prinşi cu nişte curse zdravene, fiindcă erau plini de sânge. Portarulrămăsese câtva timp în pragul uşii, ţinând şobolanii de labe şi aşteptând ca vinovaţii săbinevoiască să se trădeze printr-o glumă sarcastică. Dar nimic nu se întâmplase.Ah! de-al de ăştia, îşi spunea domnul Michel, pun eu mâna pe ei până la urmă.Intrigat, Rieux se hotărăşte să-şi înceapă turul consultaţiilor cu cartierele mărginaşe,unde locuiau cei mai săraci dintre clienţii săi. Pe aici strângerea gunoaielor se făcea multmai târziu şi maşina doctorului, care mergea de-a lungul drumurilor drepte şi prăfuite aleacestui cartier, atingea în treacăt lăzile pline cu resturi, lăsate la marginea trotuarului. Pe ostradă de-a lungul căreia trecea astfel, doctorul numără o duzină de şobolani aruncaţi perămăşiţele de legume şi de cârpe murdare.Pe primul său bolnav l-a găsit în pat, într-o încăpere care dădea în stradă şi care era în acelaşi timp şi camera lui de culcare şi de mâncat. Era un bătrân spaniol cu chipulaspru şi brăzdat. Avea în faţa lui, pe pătură, două oale pline cu mazăre. În clipa când intrădoctorul, bolnavul, în capul oaselor, se lăsă pe spate ca să încerce să-şi tragă răsuflarealui gâjâită de vechi astmatic. Nevastă-sa aduse un lighean.Ei, domnule doctor, spune el în timp ce-i făcea injecţia, i-aţi văzut cum ies ?— Da, spuse femeia, vecinul nostru a adunat vreo trei.Bătrânul îşi freca mâinile.Ies, îi vezi prin toate lăzile de gunoi, foamea-i scoate, asta-i!Doctorului Rieux nu i-a fost greu să constate apoi că în tot cartierul se vorbea deşobolani. O dată terminate vizitele, se întoarse acasă.Aveţi sus o telegramă, spuse domnul Michel.Doctorul îl întreabă dacă mai văzuse şobolani.A! nu, spune portarul, stau la pândă, ştiţi ? Şi porcii ăia nu îndrăznesc.Telegrama îl anunţa pe doctor de sosirea mamei lui, a doua zi. Venea să se ocupe înabsenţa bolnavei de casa fiului ei. Când Rieux se întoarse acasă, sora era acolo. Doctorul îşi văzu nevasta în picioare, în taior, cu chipul strălucind de fard. I-a zâmbit:E bine, spune el, foarte bine.teva clipe mai rziu, la gară, o instala în vagonul de dormit. Ea priveacompartimentul.E prea scump pentru noi, nu crezi ?

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->