Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
2Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Parintele Cleopa - Despre Cinstirea Sfintelor Moaste

Parintele Cleopa - Despre Cinstirea Sfintelor Moaste

Ratings: (0)|Views: 30 |Likes:
Published by SIHASTRIA
Parintele Cleopa - Despre Cinstirea Sfintelor Moaste
Parintele Cleopa - Despre Cinstirea Sfintelor Moaste

More info:

Published by: SIHASTRIA on Oct 09, 2009
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

09/09/2010

pdf

text

original

 
DESPRE CINSTIREA SFINTELOR MOAŞTE
 Din “Călăuză în credinţa ortodoxă” Editura Episcopiei Romanului 2003
Capitolul 7
DESPRECINSTIREA SFINTELOR MOAŞTE
Sfintele moaşte sunt rămăşiţele pământeşti făcătoare de minuni, ale unora dintre sfinţi. Noi le cinstimca pe nişte obiecte în care Dumnezeu îşi arată puterea minunată a harului Său. Cât au fost pe pământ,sfinţii au avut în ei harul Duhului Sfânt într-o măsură foarte mare, făcând – prin el – adeseori minuni,harul acesta avându-l în sufletele lor şi în viaţa cerească la care s-au dus, într-o măsură mai mare. Dar  precum sfântul poate sta în legătură cu oamenii care se roagă lui, ajutându-i în chip minunat, cu atâtmai mult păstrează el însuşi o anumită legătură cu trupul său, care a fost şi el lăcaşul Duhului Sfânt, precum spune Apostolul: Au nu ştiţi că trupul vostru este lăcaşul Duhului Sfânt care locuieşte în voi? (ICor. 6, 19). Sfânta Scriptură ne spune despre minuni făcute prin trupurile sfinţilor în vremea vieţuiriilor pământeşti, mărturisind despre puterea ce era în ele. O femeie s-a vindecat de curgerea sângelui einumai prin atingere de haina Mântuitorului (Matei 9, 21; Marcu 5, 28; Luca 8, 43–44; Matei 14, 36), şimulţi oameni se vindecau numai atingându-se de ştergarele şi de trupul Apostolului Pavel (Fapte 19,11–12), iar alţii, numai prin trecerea umbrei trupului Apostolului Petru peste ei (Fapte 5, 15).
Sectarul:
Dar trupurile sfinţilor şi al Mântuitorului au făcut minuni cât erau în viaţă, fiindcă erau în elesufletele care aveau credinţă; dar după moarte, ce putere are un trup mort ca să facă minuni?
Preotul:
Ţi-am arătat că trupurile oamenilor credincioşi sunt lăcaşuri ale Duhului Sfânt care locuieşteîn ele, apoi că acelaşi Duh Sfânt prin trupurile sfinţilor face minuni, atât cât sfinţii sunt în viaţă, cât şidupă moarte. O dovadă că trupurile sfinţilor şi după moarte au putere de la Dumnezeu de a face minunine-o dă Sfânta Scriptură, arătându-ne că oasele Proorocului Elisei învie un mort (IV Regi 13, 21).
Sectarul:
Închinarea la moaşte înseamnă idolatrie, iar aceasta este oprită răspicat de porunca I şi a II-adin Decalog. Aceste porunci sunt categorice: Eu sunt Domnul Dumnezeul tău… să nu ai alţi dumnezeiafară de Mine. Să nu-ţi faci ţie chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt susîn Cer şi jos pe pământ… Să nu te închini lor şi nici să le slujeşti (Ieş. 20, 2–5; Deut. 5, 6–9). Trupurilevenerate sunt tocmai «asemănări» din cele oprite în aceste porunci.
Preotul:
Nici sfintele moaşte nu sunt idoli sau zei ori asemănări ale lui Dumnezeu, şi nici închinarea laele nu este idolatrie. Căci dacă Însuşi Dumnezeu le proslăveşte prin puterea minunată ce le-o dă, şi noitrebuie să le cinstim, deoarece prin aceasta cinstim pe Dumnezeu, Care le-a dat putere, şi suntem datorisă cinstim puterea dumnezeiască din ele, iar nu pe ele însele ca atare. Noi nu le ridicăm sfintelor moaşte biserici, cum făceau păgânii zeilor şi idolilor lor, ci pe locul descoperirii lor ridicăm biserici lui
 
Dumnezeu şi proslăvim pe Dumnezeu prin ele. Porunca I şi a II-a înlătură cinstirea idolilor, dar nu şi pea sfintelor moaşte, căci prin sfintele moaşte noi nu înlocuim pe Dumnezeu, aşa cum Îl înlocuiesc păgânii idolatri, prin idolii lor.
Sectarul:
Cei ce se ating de cadavre devin necuraţi timp de şapte zile. Deci atingerea de moaşte,sărutarea lor, nu aduce sfinţire, întărire etc., ci necurăţie, prin care – chiar şi indirect – cineva poate sănecurăţească însăşi Biserica. Aşa ni se spune şi în Sfânta Scriptură: Cel ce se atinge de trupul mort alunui om, necurat să fie şapte zile. Acesta să se cureţe cu această apă în ziua a treia şi în ziua a şaptea şiva fi curat; iar de nu se va curăţi… nu va fi curat… Tot cel ce se va atinge de trupul mort al unui om şinu se va curăţi, acela va întina lăcaşul Domnului… (Num. 19, 11–13; Lev. 21, 10–11; Num. 9, 6–11).
Preotul:
Numai cadavrele din Vechiul Testament spurcau pe cei ce se atingeau de ele, pentru că erausub păcat şi sub blestem. Totuşi, nici chiar acelea nu erau toate spurcate; căci trupul mort al lui Iosif n-aspurcat pe Moise când acela l-a luat la sine în Egipt (Ieş. 13, 19); cadavrul lui Elisei proorocul n-aspurcat pe cel care a fost aşezat în mormânt peste el, ci l-a înviat (IV Regi 13, 20–21 ş.a.). În NoulTestament, trupurile (cadavrele) creştinilor nu mai sunt spurcate, pentru că ele sunt biserici sau lăcaşuriale Sfântului Duh (I Cor. 6, 19–20; 3, 16–17) şi astfel ele sunt curăţite de blestemul care era asupra lor.Prin urmare, ele nu mai spurcă pe cei ce se ating de ele.Dar să ştii că toate cazurile de neatingere a anumitor lucruri socotite ca spurcate, au alcătuit oînvăţătură aparţinând numai Vechiului Testament, care în Testamentul Nou nu mai are valoare.Apostolul scrie: Dacă deci aţi murit împreună cu Hristos pentru stihiile lumii, pentru ce atunci, ca şicum aţi fi vieţuind în lume, răbdaţi porunci ca acestea: Nu lua! Nu gusta! Nu te atinge! – Toate lucrurimenite să piară prin întrebuinţare – potrivit unor rânduieli şi învăţături omeneşti? (Col. 2, 20–22). ÎnVechiul Testament erau şi alte lucruri «necurate» care necurăţeau pe om prin atingerea de ele. Aşaerau, de pildă, hainele şi patul celor care aveau curgere de sânge (Lev. cap. 15) sau animalele socotiteîn Vechiul Testament ca necurate (Lev. 11, 24–25 ş.a.). Sectarii voştri însăşi se ating adesea de ele, dar niciodată nu se socotesc spurcaţi şi nu se curăţesc după prescrierile Vechiului Testament.
Sectarul:
Menirea trupurilor moarte este de a fi îngropate şi de a se preface, prin putrezire, în pământuldin care au fost luate, iar nu de a fi sustrase acestei legi a naturii. Căci scris este: Întru sudoarea feţeitale vei mânca pâinea ta, până când te vei întoarce în pământul din care ai fost luat; căci pământ eşti şiîn pământ te vei întoarce (Fac. 3, 19). Pulberea să se întoarcă în pământ precum a fost, iar sufletul să seîntoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat (Eccl. 12, 7). Atunci, de ce tocmai trupurile sfinţilor să le sustragemde la această menire a lor şi de la legile naturii care le privesc şi pe ele ca şi pe orice altă materie?
Preotul:
Într-adevăr, legea stricăciunii trupurilor moarte este o lege generală, dar, ca orice lege, ea esteîn primul rând pentru cei păcătoşi (I Tim. 1, 9). Neputrezirea trupurilor sfinţilor este o dovadă că şilegea aceasta – prin excepţiile ce le face – priveşte mai mult pe cei păcătoşi. De altfel, însăşi Biblia nemărturiseşte că excepţii de la această lege au mai fost şi că Dumnezeu, în anumite cazuri, ridică putereaei. Aşa, de pildă, prin voia şi puterea lui Dumnezeu, trupul lui Enoh şi al lui Ilie n-au fost îngropate în pământ spre a putrezi, ci au fost luate la cer, căci zice Cartea Sfântă: Şi a bineplăcut Enoh luiDumnezeu, apoi nu s-a mai aflat, pentru că l-a mutat Dumnezeu (Fac. 5, 24) şi iarăşi: Nici unul nu s-afăcut ca Enoh pe pământ, pentru că şi el a fost răpit de pe pământ (Sir. 49, 16).Şi Apostolul Pavel grăieşte, de asemenea: Prin credinţă, Enoh a fost luat de pe pământ ca să nu vadămoartea, şi nu s-a mai aflat, pentru că Dumnezeu îl strămutase – dar mai înainte de a-l strămuta, el aavut mărturie că a bineplăcut lui Dumnezeu (Evrei 11, 5). Tot aşa şi despre Ilie ni se spune: Pe cândmergeau ei (Ilie şi Elisei) aşa pe drum şi grăiau, deodată s-a ivit o căruţă de foc şi cai de foc şidespărţindu-i pe ei unul de altul, şi s-a înălţat Ilie în vifor mare la cer (IV Regi 2, 11; Sir. 48, 12).Despre Melchisedec, apoi, nu avem nici un indiciu în Biblie că ar fi fost îngropat vreodată, căci era fărătată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început zilelor, nici sfârşit al vieţii (Evrei 7, 3; Fac.14, 18). Dar peste toate, însuşi trupul Mântuitorului, care a fost întru totul asemenea trupurilor noastre,în afară de păcat (Evrei 2, 17; 4, 15 ş.a.), n-a suferit putrezire în pământ şi totuşi s-a înălţat la cer. Prinurmare, Dumnezeu a făcut şi face, cu trupurile sfinţilor, excepţie de la legea generală – pe care tot El a
 
dat-o – a îngropării şi a putrezirii în pământ. Istoria creştinismului încă e bogată în mărturiiasemănătoare celor din Biblie în această privinţă.
Sectarul:
Trupurile moarte, dacă nu putrezesc mai întâi în pământ, nu vor putea învia. De aceea,împiedicând procesul descompunerii lor, se înlătură posibilitatea învierii lor, căci zice Sfântul Apostol:Dar va zice cineva: Cum înviază morţii? Şi cu ce trup au să vină? Nebun ce eşti! Tu ce semeni nu dăviaţă, dacă nu va fi murit. Şi ceea ce semeni, nu este trupul ce va să fie, ci grăunte gol, poate de grâu,sau de altceva din celelalte; iar Dumnezeu îi dă un trup, precum a voit, şi fiecărei seminţe, un trup alsău… Aşa este şi învierea morţilor: se seamănă (trupul) întru stricăciune, înviază întru nestricăciune; seseamănă întru necinste, înviază întru slavă; se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere; seseamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc (I Cor. 15, 35–44; Ioan 12, 24). Deci este absolut necesar ca trupurile să putrezească în pământ spre a putea învia. Atunci, dar, de ce să oprim de la putrezire, şideci de la înviere, tocmai trupurile sfinţilor?
Preotul:
În citatul acesta este vorba de schimbarea pe care trebuie să o sufere toate trupurile pentru a putea trece, din timp, în eternitate, adică pentru a putea fi adaptate eternităţii. Schimbarea aceasta seface de obicei prin moarte. Totuşi, sunt şi excepţii de la această regulă (Enoh şi Ilie), după cum ţi-amspus mai sus, şi aceştia sunt schimbaţi la trup, fără să fi trecut prin moarte, precum apostolul zice: Iată,taină vă spun vouă: Nu toţi vom muri, dar toţi vom fi schimbaţi, deodată, într-o clipeală de ochi, latrâmbiţa de apoi (I Cor. 15, 51–52; I Tes. 4, 15–17). Astfel se vede că Dumnezeu poate găsi şi alte căişi mijloace pentru schimbarea trupurilor noastre, fără ca să le treacă numaidecât prin moarte şi putrezire.
Sectarul:
Toate trupurile moarte trebuie înmormântate, căci şi în Testamentul Vechi, toţi drepţii au fostînmormântaţi, iar uneori trupurile lor au fost chiar ascunse, tocmai pentru a nu fi venerate. Aşa de pildă, despre trupul lui Moise aflăm următoarele: Şi a murit Moise, robul lui Dumnezeu, acolo, în pământul Moabului, după cuvântul Domnului; şi a fost îngropat în vale în pământul Moabului, în faţaBet-Peorului, dar nimeni nu ştie mormântul lui nici până în ziua de astăzi (Deut. 34, 5–6). Pe atunciiudeii erau înclinaţi spre idolatrie şi uşor ar fi putut cădea în această idolatrie a venerării trupului luiMoise, ştiut fiind cât de apreciat a fost Moise înaintea poporului. Deci, dacă i-au ascuns trupul, estetocmai ca nu cumva, avându-l înaintea ochilor, să-l venereze.
Preotul:
Şi după Testamentul Nou, trupurile sfinţilor sunt îngropate, ca şi ale tuturor creştinilor, şinumai acelea din ele care fac minuni sunt dezgropate şi li se dă o cinste deosebită, dar nu adorare, ca luiDumnezeu. Prin această cinstire ele nu sunt idolatrizate, căci a venera nu este acelaşi lucru cu aidolatriza. În Testamentul Vechi au fost ascunse moaştele lui Moise şi poate şi ale altor drepţi, pentrucă iudeii, într-adevăr – fiind înclinaţi spre idolatrie –, avându-l, l-ar fi zeificat ca pe viţelul de aur (Ieş.32, 1–35, Deut. 9, 16), sau ca pe şarpele de aramă (IV Regi 18, 4). Pentru evitarea acestor rătăciri, era bine să rămână ascunse trupurile unor bărbaţi sfinţi şi drepţi, ca Moise, despre care, de altfel, ştim căînsuşi Arhanghelul Mihail căuta să nu-l lase în stăpânirea diavolului (Iuda 1, 9). Pe atunci trupul mortera socotit ca necurat, căci încă nu sosise Hristos cu harul Său sfinţitor şi deci trupul omenesc era încănerăscumpărat de sub stăpânirea diavolului. Totuşi, iudeii cinsteau şi trupurile morţilor, fiindcă leîngrijeau mormintele (Matei 23, 29).Încă să ştii şi aceasta, că Biserica a cinstit din primele veacuri osemintele mucenicilor, adunându-le cumare evlavie şi grijă şi zidind altarele bisericilor peste ele, iar mai târziu, îngrijindu-se ca în altarulfiecărei biserici, ca şi în sfântul antimis de pe altar, să se pună o părticică din sfintele moaşte, ceea ce seface până azi.Epistola Bisericii din Smirna despre martiriul Sfântului Policarp, episcopul acelei cetăţi († 166), spune:„Noi am strâns oasele lui ca pe un odor mai scump decât aurul şi decât pietrele scumpe şi le-am aşezatunde se cuvine; aici ne vom aduna cu bucurie şi Domnul ne va da nouă să sărbătorim ziua naşterii salemuceniceşti, spre cinstirea biruinţei şi spre întărirea altor luptători”. Se înţelege că cinstirea sfintelor moaşte se îndreaptă tot spre Dumnezeu, a Cărui putere sălăşluieşte în ele. „Cinstim moaştele

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->