Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more ➡
Download
Standard view
Full view
of .
Add note
Save to My Library
Sync to mobile
Look up keyword
Like this
4Activity
×
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Scoala Acum 50 de Ani

Scoala Acum 50 de Ani

Ratings: (0)|Views: 829|Likes:
Published by chryssy_kytty

More info:

Published by: chryssy_kytty on Oct 10, 2009
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, DOC, TXT or read online from Scribd
See More
See less

07/23/2013

pdf

text

original

 
Şcoala acum 50 de ani
Iubite amice,Pe când în şcoala de la Măgureanu vestiţii elinişti Lambru, Comita, Vardalah şi Neofit,emulii lui Corai, predau tinerilor greci şi feciorilor noştri de boier Memorabiile luiSocrate, Fedon şi Metafizica lui Aristot; pe când banul Brâncoveanu discuta cu puristulDuca în limba lui Tuchidid Apoftegmele lui Hipocrat şi Ariometria lui Arhimed şi semunceau să izgonească din limba greacă toate cuvintele câte nu erau curat atice, precumunii din învăţaţii noştri caută să cureţe limba română de tot ce nu se termină în -ciune, la biserică la Udricani, la Sfântul Gheorghe şi la Colţea se auzea glasul ascuţit al câtorvacopii cari strigau în gălăgie pe:on, mislete, ucu: omu pocoi, on, mislete, ucu: pomu.Băieţii mai înaintaţi la învăţătură, când voiau să-şi zică ceva care să nu fie înţeles de profani, comunicau între dânşii astfel:az, iotă, lude, az, pocoi, râţă, ucu, naş, estşi cellalt îi răspundea:naş, est, buche, az, tferdo, est, pocoi, on, pocoi, azCei de la bucoavnă râvneau la dânşii cum vorbeau păsăreşte.Dascălul Chiosea, bătrân cu antereu de calemcheriu, la cap cu cauc de taclit vărgat cucearşaf alb, se primbla pe dinaintea băieţilor înarmat c-o vargă lungă, arzând când peunul, când pe altul, după cum i se părea; se oprea dinaintea fiecăruia, la unii le ascultalecţia, la alţii le mai adăoga câte un ucu scurt pe ici, pe colea, sau câte o aruncătură, două
 
 pe deasupra, ca să fie slova mai ciocoiască. Apoi să fi dus sfântul pe vreunul să nu-şi ştielecţia, că dacă nu-l ajungea cu nuiaua, apoi scotea imineu din picior şi-l azvârlea dupădânsul cu un:'Fir-ai al dracului cu tat-to şi cu mă-ta, că n-ai învăţat matima'.Dascălul Chiosea nu era om rău, dar se necăjea, pentru că-l durea inima când vedea că nuse silesc copiii la învăţătură. El nu era civilizat ca să nu-i pese dacă elevii învaţă sau nu.Pentru el şcoala nu era o chiverniseală, nu se gândea la: treci, zi, treci, noapte, apropie-te,leafă. Nu sta cu ceasornicul deschis pe catedră ca nu cumva minutarul să treacă pestesemn.La Chiosea, ca la Chiriţă, ca la Stan, lucrurile mergeau altfel; viaţa lor era cu copiii dinşcoală, nu ştia nici şosea, nici cafe-şantan, nici deputăţie. Dimineaţa buchille, Oftoicu şiPsaltirea, după prânz psaltichia. Chiosea avea un pa, vu, ga, di care-i ieşea pe nas cale deo poştă.De pe la de-alde Chiosea ieşeau dieci de visterie şi calemgii; la de-alde el au învăţat săscrie româneşte logofătul Greceanu, Văcăreştii, Anton Pan, Nănescu, Paris Momuleanuetc.Acei bieţi dăscălaşi, cari au fost depozitari limbei şi naţionalităţii noastre, duceau o viaţăzdruncinată, plină de privaţiuni şi de coate-sparte, fără bene-merenti şi fără recompensenaţionale, fără pensii şi parapensii; plătiţi ca vai de ei cu un codru de pâne, trăiau şimureau necunoscuţi; fără să bănuiască măcar că erau patrioţi, împinşi numai de uninstinct bun şi generos, îşi făceau cu sfinţenie datoria, fără să aibă conştiinţă de binele cefăceau ţării lor.Ei se delectau mai mult cu citirea întâmplărilor lui Alexandru Machedon, care s-a bătutcu furnicile şi cu păserile cu ciocu de fier decât cu citirea mâniei fiului lui Peleu. Oile,cânii şi fluierul păstorului întristat al lui Văcărescu le erau mai dragi decât Afrodita şiBacus a lui Anacreon. Se pomenise de la tată şi de la mamă români neaoşi din moşi-strămoşi. Limba şi urechea le spunea că nu erau nici tătari, nici greci, nici slavi; purtaunobleţea neamului în inima şi în spiritul lor, fără să se preocupe de arborele genealogic,nici de fărtalele de nobleţă. Scriau româneşte fără filologie şi fără morfologie, fără să ştiedacă sunt etimologişti, fonetişti sau eclectici; dar scriau cum vorbeau, şi scrisul îl numeauicoană, crezând că el trebuie să fie reproducţiunea esactă a vorbei; puneau cât mai puţine buchi, ba pe unele le mai aruncau şi pe deasupra ca să facă economie de timp şi de hârtie.Unde să le dea lor prin gând că avem două limbi, una în gură şi alta pe hârtie, şi cătrebuie să vorbim într-un fel şi să scrim într-altfel; vorbeau toţi aceeaşi limbă. Acumlumea s-a subţiat, fiecare vorbeşte şi scrie limba sa proprie şi ştie că suntem strănepoţi ailui Traian. Dar mulţi cred că de la venirea acestui împărat în ţară până la sosirea lor înviaţă, nu s-a mai petrecut nimica pe pământul românesc; nu încep însă a socoti toţi tot dela aceeaşi epocă. Unii numără existenţa ţării de la Regulamentul organic, la care cred căau colaborat, fiindcă au fost chemaţi de l-au iscălit; alţii, morţi tăieţi, nu vor să convie casă fi mai fost ceva pe lumea asta înainte de patruzeci şi opt; spun şi scriu într-una că s-au
 
 plimbat pe uliţile Bucureştilor cu steaguri şi cu masalale, strigând pe: 'Trăiască guvernul provizoriu', şi că erau cei mai de dimineaţă pe câmpul Filaretului. Pentru alţii iar călendarul românilor începe de la îndoita alegere a colonelului Cuza, sau din noaptea de11 februarie; îşi închipuiesc că ei au suit pe Alexandru Ioan I, că ei l-au dat jos şi că tot eiau adus pe Carol I. Cei mai înfocaţi astăzi nu recunosc de adevăraţi patrioţi decât pe aceicari au strigat: 'Moarte turcului!' şi cred că, deşi n-au fost la bătălie, dar că fără vitejia lor cea civică Ţara Românească era pierdută, umilită, batjocorită, tăiată de turci şi cămuscalii îi ştergeau o bucată de pământ şi mai mare.Pentru mulţi politica este intrigă şi minciună, nu cred în sinceritate şi în adevăr,despreţuiesc cunoştinţa lucrurilor petrecute şi cercetarea evenimentelor ce se pregătesc. Nu lasă nimica trecutului, cred că ei au făcut cerul şi pământul românesc, că ei suntînceputul şi sfârşitul, alfa şi omega. Dar apoi creatorii străini! unul se compara cu LaFayette, deşi nu făcuse pentru România nimica care să semene cu ceea ce făcusegeneralul francez pentru America; altul, care vânduse participiuri pe patru galbeni ora şiînregistrase zece ani de-a rândul colorile şi garniturile cocoanelor la baluri, aşezându-le înziarul său după ordinul coloarei de la putere şi după importanţa subvenţiunii, crede că el ascos pe români la lumină; altul crede că ne-a inventat limba şi istoria românilor, dându-sede un fel de Columb, fiindcă critică şi batjocoreşte gloriile noastre naţionale. Aceştifructe seci din ţările străine se cred genii, luceferi luminători îndată ce găsesc un adăpostsub cerul României, şi ei, sărmanii, nu văd zâmbirea ce inspiră românilor, cari în vorbirealor sarcastică i-au poreclit: locuste oloage.Dar să ne întoarcem la şcoala noastră de la Udricani, şcoala sub albastrul cerului pe prispa bisericei, unde când ploua copiii se ghemuiau în odaia ţârcovnicului jos pecărămizi, sau în clopotniţă; citeau şi scriau pe genuchi şi pe brânci.Prinprejurul bisericii, în mahala, pintre livezile de meri, de peri şi de duzi, se zăreau vreozece-cincisprezece învelişuri cu streaşină ieşită ca o umbrelă, sub cari locuiau câţivacavafi, croitori, işlicari şi cojocari; aceştia, când plecau la prăvălie, îşi trămiteau copiii ladascălul Chiosea, ca să nu ştrengărească pe uliţă şi ca să înveţe să cananarchisească, să ţieison cântăreţilor din strană, să citească Apostolul, să zică Tatăl nostru şi Crezul şi sămeargă de-a-ndărătele cu sfeşnicul într-o mână şi cu cădelniţa în cealaltă, dinaintea preotului când ieşea cu sfintele daruri. Le plăteau ce pe apă nu curge; dascălul Stan, deexemplu, cel mai bine plătit din toţi, avea câte douăzeci de parale de copil pe lună şi maiavea şi de la biserică tain de mălai, de fasole şi de lemne.Din acele şcoli îşi recrutau bisericele preoţi şi cântăreţi, acolo boierii căutau băieţi pe cariîi luau în casă pe procopseală, de acolo a ieşit Chiru de la biserica Enii, DumitracheBondoliu, tata răposatului vlădică Calistrat, Unghiurliu de la Sărindar, Costache Ştirbu dela Sf. Ioan de lângă puşcărie şi Petre Efesiu, care mai în urmă a ajuns cântăreţ în stranadin dreapta la Patriarhie. Acolo au fost daţi la învăţătură Anton Pan, Petrache Nănescu, Nicolae Alexandrescu, Paris Momuleanu, Marin Serghiescu etc.

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->