Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
6Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Gustave Flaubert - Doamna Bovary

Gustave Flaubert - Doamna Bovary

Ratings: (0)|Views: 203|Likes:
Published by Menumoruth

More info:

Published by: Menumoruth on Oct 10, 2009
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/18/2013

pdf

text

original

 
Coperta de
 Damicm Petrescu
GustaVe Flaubert, Madame Bovary (Moeurs de proviace) Editiotis Verda. Paris
GUSTAVE FLAUBERT
DOAMNA BOVARY
(MORAVURI DE PROVINCIE)
ROMANTraducere de Dmosten
EDITURA CARTEA ROMANEASCA
Eram în sala de meditaţie cînd directorul intră urmat de
un
elev
nou,
îmbrăcat orăşeneşte, şi de un băiat de serviciu, care aducea un pupitru din cele mari. Cei care dormeau se treziră, sărind cu toţii în picioare, ca şi cum ar fi fost surprinşi făcîndu-şi lecţia.Directorul ne făcu semn sa stăm jos; apoi,
tatorcîodu-se
spre pedagog : — Domnule Roger, îi spuse el încet, uite un elev pe care ţi-l dau în grijă ; intră într-a cineca. Dacă vafi
sîrguincios
si va avea o purtare bună, va trece la
cei
mari,
unde s-ar cuveni să fie, după vîrsta lui.Rămas în colţ, după uşă, unde de abia se zărea,
noul-venU 
era un flăcău de la ţară, de vreo 15 ani, şimai înalt decît oricare dintre noi. Avea părul tăiat drept pe frunte, ca un ţîrcovnic de sat, un aer de băiat cuminte şi foarte fîstîcit. Cu toate că nu era prea lat în spete, surtucul de postav verde, cu nasturinegri, îl strîngea pesemne pe la subsuori şi lăsa să se vadă prin deschizătura răsfrîntă a mînecii nişte
 încheieturi
roşii, deprinse să fie goale. Pulpele, In ciorapi albaştri, îi ieşeau din nişte pantaloni gălbui,întinşi prea tare de bretele.
Era
încălţat cu nişte bocanci grei, prost văcsuiţi, cu tălpile ţintuite.Elevii începură să spună lecţiile. Noul-vcnit era
numai
urechi, atent ca la predică, fără a îndrăzni săstea picior peste
 
 picior, ori să se rezeme într-un cot, şi la ora 2 cînd suna clopoţelul, pedagogul funevoit să-i atragă atenţia că trebuie să se încoloneze şi el cu noi.Cînd intram în clasă, aveam obiceiul să ne aruncam şepcilc pe jos, să nu ne încurce, ca să putem aveamîinilc libere ; trebuia să le facem vînt sub bancă de cum treceam pragul, aşa fel îneît să se izbească de perete şi să ridice o prăfărie grozavă ; aşa era
moda.
Dar, fie că el nu prinsese mişcarea, fie că nu cutezase să facă la fel, noi terminaserăm rugăciunea, şi
noul-venit 
tot îşi mai ţinea şapca pe genunchi.Ceea ce punea el pe cap era ceva de-o înfăţişare foarte ciudată : semăna şi a căciulă, şi a şapcă, şi a pălărie rotundă, şi a caschetă de vidră, şi a scufie de bumbac ; într-un cuvînt, unul din acele sărmanelucruri a căror muta urîţenie este tot aşa de profund expresivă ca faţa unui imbecil. Ovală şi
umflata
de balene, ca începea cu trei caltaboşi rotunzi ; pe utmă, despărţite de o fîşie roşie, alternau romburi decatifea cu romburi de blana de iepure ; venea apoi un fel de sac ce se termina cu un poligon cartonat,care avea deasupra o broderie complicată de şnururi, de unde atîrna, la capătul unui şirei lung şi dincale-afară de subţire, o mică împletitură de fire de aur, în chip de ghindă. Şapca era
neu-noup
; iilucea cozorocul. — Scoala-te, îi
zise
 profesorul.Cînd se sculă, şapca-i căzu.
Toata
clasa pufni în rî. Se aplecă so ridice. Cel de alături i-o dădu jos cucotul, şi el o mai culese o dată. — Dar descotoroseşie-te odată de şapca ceea ! îi «puse profesorul, care era un om de duh.Elevii pufniră aşa de tare în rîs, îneît bietul băiat se
fistici
de nu mai ştia dacă trebuie să-şi ţină şapca în
mina,
s-o lase
 jos,
sau să şi-o pună în cap. Se aşeză iar şi şi-o puse pe ţţnunchL — Scoală-te, reluă profesorul, şi -pune mi cum te cheamă,
 Noid-venil 
îngăimă bolborosind un numenedesluşit..— Mai spune o dată !Se auzi iarăşi
aceeaşi
 bolboroseală, acoperita de hărmălaia clasei. — Mai tare, strigă profesorul, mai tare !
 Noitl-venit,
luînd atunci o hotărîre disperată, deschise o gură neînchipuit de mare şi răcni din
toateputerile,
ca i cum ar fi vrut să strige pe cineva : — 
Charbovari!
Izbucni deodată un tărăboi
crescendo cu pfMtc ncdţite;
 băieţii urlau, lătrau, băteau din picioare şi strigauîntr-una:
 ,.Charbovari ! Charbovuri
 f 
Urmară apoi, tunînd, sunete răzleţe, ce se potoleau cu mare
 
greutate, ca să înceapă uneori dintr-o dată în cîte un rînd de bănci, unde mai răbufneau, ici fi colo,înfundat, ca o petardă prost stinsă.Totuşi, sub ploaia de pedepse, ordinea se restabili în clasa încetul cu încetul, şi profesorul, izbutind să prindă numele de Charles Bovary, după ce-l pusese să i-l dicteze, să-l silabisească
?
i să-l recitească, porunci imediat nenorocitului să se ducă pe banca leneşilor, lînga catedră. El dădu să se mişte, dar,înainte de a pleca, se codi. — Ce cauţi ? îl întrebă profesorul.-— Şap... începu sfios
noiil-vcnit,
 privind îngrijorat împrejur. — Toata clasa să copiee cinci sute de versuri ! strigă pro-
Eetocul
furios, oprind, ca un
Qaos ego
', onouă vijelie. Linişte ! continuă el indignat, ştergîndu-şi fruntea cu o batistă pe care şi-o scoase dintocă. Tar dumneata, cel nou, ai să-mi copieri
1
In latină, cuvinte ameninţătoare pronunţate de NVptun
(EutuLi,
I, 135) împotriva vînturflor dezlănţuite, şi carr exprimau îngara UfMM ?J mînia.
de douăzeci de cri verbul
ridiadus sum
*. Apoi,, cu o voce mai blînclă : Ai să-ţi găseşti şapca ; nu ţi-afurat-o nimeni!Totul intră în calmul obişnuit. Capetele se plecară pe caiete, şi noul-venit stătu, vreme de două ore,într-o cuminţenie exemplară, cu toate că mai primea din cînd în cînd cîte un cecoloş de hîrtie zvîrlitdin vîrful peniţei, care îl împroşca pe faţă. Dar el se ştergea cu mîna şi sta neclintit, cu ochii în pămînt.Scara, în sala de meditaţie, îşi scoase mînecuţele din pupitru, îşi aşeză lucruşoarele şi îşi linie cu grijăcolile de hîrtie. Lucra sîrguincios, căutînd cu multă trudă toate cuvintele în dicţionar. Fără îndoială cănumai datorită acestei bunăvoinţe de care dădu dovadă nu ajunse să fie dat într-o clasă inferioară
;
căcidacă ştia destul de binişor regulile gramaticale, nu ştia să dea frazelor o întorsătură aleasă. Primelelecţii de latină le luase cu preotul din sat, fiindcă părinţii lui, din economie, nu-l trimiseseră la liceudecît tîrziu da tot.Tatăl lui, domnul Charles-Denis-Bartholome Bovary, fost subehirurg militar, compromis, prin anul1812, în nişte afaceri cu recrutarea şi silit în acea vreme să-şi dea demisia, profitase atunci defarmecele sale personale ca să pună mîna la repezeală pe o dotă de şaizeci de mii de franci, pe care oaducea fata unui negustor de tricotaje, ce se îndrăgostise de înfăţişarea lui. Chipeş, palavragiu, ştiindsă bată din pinteni, purtînd , favoriţi care făceau una cu mustăţile, totdeauna cu degetele pline de ineleşi îmbrăcat în culori bătătoare la ochi, avea o înfăţişare de filfizon şi uşurinţa de vorbire a unui comis-voiajor. O dată însurat, trăi doi-trei ani din zestrea soţiei sale, mîncînd bine, sculîndu-se tîrziu, trăgîndnumai din pipe mari de porţelan şi întoreîndu-se seara acasă doar după spectacol şî după ce cutreierasecafenelele. Socru-său muri fără să lase
Sînt ridicol (lat).
L
mare lucru ; indignat, se avîntă în
industrie,
 pierdu ceva bani, apoi se retrase la ţară, unde voi
 să exploateze
singur o moşie. Dar cum nu se pricepea mai mult în agricultură decît în stambă — lua caiila călărie în loc să-i trimită la arat, îşi bea cidrul pus în sticle în loc să-l vîndă, îşi mînca cele maifrumoase păsări din curte şi-şi ungea cizmele de vînătoare cu slănină de porc — ajunse repede să-şidea scama că c mai bine să se lase de orice afaceri.Cu două sute de franci pe an luă cu chirie într-un sat, la hotarul dintre ţinuturile Caux şi Picardia, unfel de locuinţă, jumătate fermă, jumătate conac, şi, amărît, ros de regrete, blestemînd cerul, pornitîmpotriva tuturor, se închise acolo, de la vîrsta de 45 de ani, scîrbit de oameni, după cum spunea, şihotărît să trăiască liniştit. Nevastă-sa fusese odinioară nebună după el, îl iubise suferind mii de umilinţe, ceea ce îl îndepărtase şimai mult
âi
dînsa. Zglobie altădată, expansivă şi drăgăstoasă, devenise, cu vîrsta (aşa cum se întîmplăcu vinul răsuflat care se oţeteşte), greu de suportat, arţăgoasă şi nervoasă. La început suferise atît demult, fără să se plîngă, cînd îl vedea ţinîn-du-se de toate tîrfele satului şi întoreîndu-se seara acasă dintoate speluncile, scîrbit şi duhnind a băutură ! Mai tîrziu, mîndria ci se revoltă. Atunci tăcu, înghiţindu-
 
şi mînia cu un stoicism mut, pe care-l păstră pînă la moarte. Era mereu pe drumuri, după afaceri.Alerga pe la avocaţi, la preşedintele tribunalului, ţinea evidenţa poliţelor, obţinea amînări, iai acasăcălca, cosea, spăla, supraveghea lucrătorii, îi plătea, în timp ce, fără să se sinchisească de nimic,domnul, mereu toropit de-o somnolenţă îmbufnată, din care nu se trezea decît pentru a-i spune lucrurineplăcute, sta şi fuma la gura sobei, scuipînd în cenuşă.Cînd avură un copil, trebuiră să-l dea la o doică. Adus acasă, plodul fu răsfăţat ca un prinţ. Maică-sa îlîndopa cu dulceţuri; taică-său îl lăsa să alerge desculţ şi, ca să facă pefilozoful, spunea chiar 
ar putea foarte bine să meargă gol de tot, ca puii animalelor. Potrivnicînclinaţiilor materne, avea în cap un anume ideal viril despre copilărie, după care încerca să-şi educefeciorul, voind să fie crescut cu asprime, după moda spartană, ca să ajungă voinic. îl trimitea să seculce într-o odaie neîncalzită, îl învăţa să dea de duşcă pahare întregi de rom şi să-şi bată joc de procesiunile religioase. Dar, liniştit din fire, micuţul nu prea răspundea acestor sforţări. Maică-sa îl tîramereu după dînsa ; îi tăia figuri în canon, îi spunea poveşti, îi ţinea monologuri fără sfîrşit, pline de-omelancolică veselie şi de dulcegării copilăreşti. în singurătatea vieţii, femeia voi să retrăiască în acestcopil toate vanităţile ei spulberate şi sfărîmate. Visa pentru el situaţii înalte, îl şi vedea mare, frumos,spiritual, căpătuit la poduri şi şosele sau în magistratură. îl învaţă să citească şi să cînte două-treiromanţe scurte la un pian vechi de-al ei. Dar, la toate acestea, domnul Bovary, care puţin se sinchiseade literatură, spunea ca
nu face să-şi bata capul.
Au să aibă ei vreodată cu ce sa-l ţină în şcolilestatului, să-i cumpere vreo slujbă sau un fond de comerţ ? De altfel,
cu
îndrăzneală,
un om răzbatetotdeauna în lume.
Doamna Bovary îşi muşca buzele, şi copilul hoinărea prin sat.Mergea în urma oamenilor care arau 1 şi zvîrlea cu bulgari în ciorile care zburau. Mînca mure pemarginea şanţurilor, păzea curcile cu o prăjină, grebla la vremea
secerişului,
alergi prin pădure, cînd ploua juca ţintaru! în pridvorul bisericii, jar în zilele de sărbătoare îl ruga pe paracliser să-l lase sătragă clopotele, ca să se spînzurc cît era de lung de
funia
lor groasă şi să se simtă purtat în zborul ei.Astfel crescu ca
un
stejar. Ajunse să aibă mîini puternice şi obraji rumeni.Cînd avu 12 ani, maicâ-sa obţinu pentru el permisiunea de a învăţa carte. îl însărcinară cu asta pe preot. Dar lecţiile erau atît de scurte i am de neregulate, că nu puteau li de mare folos. I le dădea, înclipele de răgaz, în altar,
sdnd
în picioarc, şi de mîntuială, între un
botez
şi o înmormîntare ; sau, cîndnu mai trebuia sa plece, preotul trimitea să-i cheme elevul, după vecernie. Urcau în camera lui si seinstalau acolo ; musculiţele şi fluturii de noapte se roteau mereu în jurul luminării. Era cald, copilulmoţăia ; şi preotul, aţipind cu mîinilc pe burtă, începea să sforăie cu gura căscată. Altădată, ciad preotul se întorcea de la împărtăşania vreunui bolnav din împrejurimi şi-l zărea pe Charles hoinărind pe cîmp, î!
chema,
îl dojenea vreun sfet de ceas şi
nu
 pierdea prilejul să-l pună să conjuge un verb laumbra unui copac. îi întrerupea un ropot de ploaie, sau vreo
cunoştinţă
care trecea pe acolo. De altfel,el era totdeauna mulţumit de elevul său : spunea chiar că
tî nărui
avea o memorie foarte buna.Charles nu putea să rămînă numai cu aiît. Doamna fu. energică. Ruşinat, sau mai degrabă obosit,domnul cedă
(ara
împotrivire, dar mai aşteptară încă un an pentru ca băiatul sa primească primacomuniune.Mai trecură şase luni ; şi, anul următor, Charles Iu în cek din urmă trimis la liceul din Rouen, unde-lduse chiar tatăt iui. către sfîrşitul lui octombrie, în timpr.l
iarmarocului
de la Saint-Romain.Ar fi acum cu neputinţa ca vreunul dintre noi să-şi mai aducă aminte ceva de el. lira
un
 băiat potolit,care se juca iu timpul recreaţiilor, îşi făcea serios lecţiile în sala de meditaţie, atent în clasa, dormind bine în dormitor, mîncînd bine în sufragerie. Avea drept corespondent
un
angrosist de fierărie dinstrada Ganterie, carc-l scotea o dată pe lună, duminica, după cc-şi închidea prăvălia ; îl trimitea să se plimbe în port, să se uite la vapoare, şi pe urmă îl aducea iar la liceu, pe la ora 7, înainte de masă. înfiecare joi seară îi scria mamei lui, cu cerneală roşie, o scrisoare lungă, închisă cu trei buline ; dupăaceea îşi mai arunca o dată ochii pe caietele de istorie, sau.
11
citea
un
vechi volum de Auaharsis
1
, rătăcit prii) sala de meditaţie. Cîn-d se
plimba,
sta de vorbă cuomul de serviciu, rare era de la ţară, ca şi el.• Dîndu-şi mereu toată silinţa, se menţinu totdeauna printre elevii mijlocii, ba chiar o dată
obţinu
o primă menţiune la ştiinţele naturale.Dar cînd să termine clasa a treia, părinţii îl retraseră de la' liceu, ca sa-l înscrie la Medicină, convinşică va fi în stare să ra.bcască singur phiă la bacalaureat.Maică-sa îi alese o cameră, la al patrulea etaj, care dădea spre L'Eau-de-Robec, la un boiangiu pe care-

Activity (6)

You've already reviewed this. Edit your review.
1 hundred reads
abracon liked this
Mariana Simion liked this
bamby17 liked this
Delia E Delia liked this
don_dalin liked this

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->