Welcome to Scribd. Sign in or start your free trial to enjoy unlimited e-books, audiobooks & documents.Find out more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
24Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Vol_II._Epoca_marilor_profetii-_Hegel_si_Marx

Vol_II._Epoca_marilor_profetii-_Hegel_si_Marx

Ratings: (0)|Views: 120|Likes:
Published by lelamihaela

More info:

Published by: lelamihaela on Oct 16, 2009
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/05/2012

pdf

text

original

 
K. R. POPPER 
SOCIETATEA DESCHISĂ ŞI DUŞMANIIEI
Volumul II 
 EPOCA MARILOR PROFEŢII: HEGEL ŞI MARX 
Traducere de D. StoianoviciHUMANITAS BUCUREŞTI, 1993Coperta seriei IOANA DRAGOMIRESCU MARDAREK. R. POPPER 
THE OPEN SOCIETY AND ITS ENEMIES, II. HEGEL & MARX 
Routledge and Kegan Paul, Londra, 1957© 1962, 1966 Karl Raimund Popper © Humanitas, 1993, pentru prezenta versiune româneascăISBN 973-28-0373-8 ISBN 973-28-0375-4Sciziunea morală a lumii moderne, care îi dezbină atît de tragic pe oamenii luminaţi, îşi are originile înderuta ştiinţei liberale.W
ALTER 
L
IPPMANN
 NAŞTEREA FILOZOFIEI ORACULARE 
Capitolul 11
 Rădăcinile aristotelice ale hegelianismului
 Nu ne-am propus aici să scriem o istorie a ideilor ce ne preocupă — a istoricismului şi a legăturii s,ale cutotalitarismul. Cititorul îşi va reaminti, sper, că nu încerc mai mult decît să formulez cîteva remarci răzleţe ce potsă arunce o lumină asupra fundalului versiunii moderne a acestor idei. Istoria dezvoltării lor, cu deosebire înrăstimpul de la Platon la Hegel şi Marx, n-ar putea fi înfăţişată păstrînd în acelaşi timp volumul cărţii în limiterezonabile. Iată de ce nu voi încerca o examinare temeinică a gîndirii lui Aristolel. decît în măsura în careversiunea elaborată de el a esenţialismului platonician a influenţat istoricismul lui Hegel. iar prin aceasta şi pecel al lui Marx. Faptul că ne vom mărgini la acele idei ale lui Aristotcl cu care am venit în contact în decursulcriticii făcute lui Platon, marele maestru al lui Aristotel, nu va însemna însă o pierdere atît de mare cum poate să pară la prima vedere. Pentru că Aristotel. în ciuda uluitoarei sale erudiţii şi a vastităţii problematicii abordate, n-afost un gînditor de o originalitate pregnantă. Ceea ce a adăugat el bagajului de idei platonician a fost în principalsistematizarea şi o preocupare ardentă pentru problemele empirice, în special pentru cele de biologie. Desigur, eleste creatorul logicii, iar pentru aceasta şi pentru alte realizări ale sale, Aristotel merită din plin, după cum a pretins el însuşi (la finele tratatului său
 Respingerile sofistice).
din partea posterităţii, o vie recunoştinţă şitotodată îngăduinţă faţă de lipsurile cercetării sale. Pentru cititorii şi admiratorii lui Platon, însă, aceste lipsurisînt foarte mari.IIn uncie din scrierile tîrzii ale lui Platon putem găsi un ecou al evoluţiilor politice contemporane din Atena — alconsolidării democraţiei. Se pare că pînă şi el începuse să se teamă că o formă
8
 NAŞTEREA FILOZOFIEI ORACULARE
sau alta a democraţiei avea să se instaleze în mod durabil. Cît despre Aristotel, există indicaţii că el nu mai aveaîndoieli în această privinţă. Deşi nu era un prieten al democraţiei, el o acceptă Ca pe ceva inevitabil şi este gatasă consimtă la un compromis cu inamicul.înclinaţia spre compromis, amestecată în chip straniu cu înclinaţia de a căuta nod în papură predecesorilor şicontemporanilor săi (şi în mod special lui Platon), reprezintă una din caracteristicile izbitoare ale scrierilor enciclopedice ale Stagiritului. Nici o urmă, în aceste scrieri, a conflictului tragic şi răscolitor ce reprezintă
 
motivul operei lui Platon. în locul sclipitoarelor şi pătrunzătoarelor lui intuiţii, găsim aici sistematizarea seacă şistrăduinţa, împărtăşită de atîţia autori mediocri de mai tîrziu, de a rezolva definitiv orice problemă prin pronunţarea unei „judecăţi sănătoase şi echilibrate", aptă să mulţumească pe toată lumea; ceea ce înseamnă,cîteodată, a trece, în chip minuţios şi solemn, pe lîngă miezul chestiunii. Această tendinţă exasperantă,sistematizată de Aristotel în faimoasa sa „doctrină a căii de mijloc", este una din sursele criticilor sale adeseaforţate şi chiar deplasate la adresa lui Platon
1
. Un exemplu privind lipsa de pătrundere a lui Aristotel, în speţă de pătrundere istorică (se ştie că el a fost şi istoric), îl constituie faptul că a recunoscut aparenta consolidaredemocratică tocmai în momentul cînd aceasta era înlocuită de monarhia imperială a dinastiei macedonene,eveniment istoric a cărui semnificaţie nu a sesizat-o. Aristotel, care a trăit, ca şi tatăl său, pe lîngă curtea regilor macedoneni, fiind ales de Filip ca preceptor al lui Alexandru cel Mare, pare a-i fi subestimat pe aceşti oameni şi planurile lor; a crezut, pesemne, că-i cunoaşte prea bine. După inspirata formulare a lui Gomperz
2
, „Aristotel s-aaşezat la masă împreună cu monarhia, fără a fi fost conştient de aceasta".Gîndirea lui Aristotel este dominată cu totul de cea a lui Platon. Cu oarecare pizmă, el l-a urmat pe marele săudascăl atît de îndeaproape cît i-a îngăduit temperamentul său, nu numai în viziunea politică generală, ci practic întoate. Astfel, el a subscris, siste-matizînd-o totodată, la teoria naturalistă a sclaviei
3
, formulată de Platon: „...Dinnatură unii sînt liberi şi alţii sclavi; iar pentru aceştia din urmă este folositor şi drept să fie aşa... Acel om care dinnatură nu este al său, ci al altui om, este prin natura lui sclav... Grecilor nu le place să se numească pe ei înşişisclavi, ci numai pe barbari... Sclavul e total lipsit de facultatea raţiunii", iar femeile libere au foarte puţină.(Criticilor şi acuzaţiilor formulate de Aristotel le datorăm cea mai mare parte a informaţiilor pe care le avemastăzi
CAPITOLUL 11: HEGELIANISMUL: RĂDĂCINI ARISTOTELICE 9
despre mişcarea ateniană împotriva sclaviei. Polemizînd cu luptătorii pentru libertate, el ne-a transmis unele dinideile acestora.) în anumite chestiuni de însemnătate minoră, Aristotel atenuează întrucîtva teoria platoniciană asclaviei, reproşîndu-i pe drept cuvînt maestrului său duritatea excesivă. Nu putea pierde nici aici ocazia de a-lcritica pe Platon, şi nici ocazia unui compromis, chiar dacă era vorba de un compromis cu tendinţele liberale dinepocă.Teoria sclaviei este însă numai una din multele idei politice pe care Aristotel avea să şi le însuşească. în moddeosebit teoria sa privind statul ideal, atît cît o cunoaştem, este modelată după teoriile din
 Republica
şi din
 Legile;
iar versiunea sa aruncă destul lumină asupra celei platoniciene. Statul ideal al lui Aristotel este un com- promis între trei elemente: o aristocraţie romantică platoniciană, un feudalism „sănătos" şi „echilibrat" şi uneleidei democratice; ponderea cea mai mare o are însă feudalismul. în consens cu democraţii, Aristotel consideră cătoţi cetăţenii trebuie să aibă dreptul de a participa la guvernare. Ideea nu trebuie socotită însă atît de radicală cum pare la prima vedere, pentru că Aristotel adaugă imediat precizarea că nu numai sclavii, ci şi toţi membriiclaselor producătoare sînt excluşi din rîndul cetăţenilor. El susţine astfel, împreună cu Platon, că lucrătorii nutrebuie să cîrmuiască, iar clasele cîrmuitoare nu trebuie să muncească şi nici nu trebuie în vreun fel să cîştige bani. (Dar de avut, trebuie să aibă sume însemnate.) Ele au în proprietate pămîntul, dar nu le e permis să-llucreze cu braţele lor. Numai vînătoarea, războiul şi alte îndeletniciri similare sînt socotite demne de stăpînitoriifeudali. Teama lui Aristotel de orice formă de cîştig pecuniar, adică de orice fel de activităţi profesionale,întrece, pesemne, chiar şi pe cea a lui Platon. Acesta din urmă folosise termenul „banausic"
4
pentru a descrie omentalitate plebee, josnică sau coruptă. Aristotel extinde uzajul depreciativ al termenului, astfel încît să acoperetoate preocupările ce nu sînt pure hobbyuri. în fapt, modul în care el foloseşte acest termen este foarte apropiatde cel în care folosim noi termenul de „profesionist", îndeosebi în accepţiunea care interzice participarea cuiva lao competiţie de amatori, dar şi în accepţiunea în care termenul se aplică oricărui specialist, cum ar fi bunăoară unmedic. Pentru Aristotel, orice formă de profesionalism înseamnă o pierdere de rang social. Un nobil feudal,insistă el
5
, nu trebuie niciodată să arate prea mult interes pentru „vreo ocupaţie, meşteşug sau ştiinţă...10
 NAŞTEREA FILOZOFIEI ORACULARE
Există şi anumite
arte liberale,
adică arte pe care un om de bună condiţie şi le poate însuşi, dar totdeauna numaiîntr-o anumită măsură. Căci dacă vădeşte prea mult interes pentru ele, vor rezulta efecte proaste", şi anume, el vaajunge îndemînatic, asemeni unui profesionist, pierzîndu-şi prin aceasta rangul social. Avem aici ideeaaristotelică a
educaţiei liberale,
idee ce din păcate n-a dispărut nici pînă astăzi
6
, a unei educaţii de gentilom, caopusă educaţiei cuvenite unui sclav, şerb, servitor sau profesionist. Pe aceeaşi linie el insistă în repetate rîndurică „cel dintîi principiu al oricărei acţiuni este timpul liber"
7
. Admiraţia şi deferenta pe care le arată Aristotel pentru clasele neproductive par a fi expresia unui ciudat sentiment de jenă. Ca şi cum pe fiul medicului curţiimacedonene l-ar fi frămîntat problema propriei sale poziţii sociale, şi. în special, posibilitatea de a-şi pierderangul din pricina propriilor sale interese cărturăreşti, care puteau fi socotite ca fiind ale unui profesionist.„Sîntcm ispitiţi să credem — spune Gomperz
8
— că-i era teamă de a nu fi categorisit astfel de către prietenii săiaristocraţi... Căci este realmente straniu să constaţi că unul dintre cei mai mari învăţaţi din toate timpurile, dacănu cel mai mare. refuză să fie un cărturar de profesie. Ar fi preferat sa fie un diletant şi un om de lume..."
 
Complexul de inferioritate al lui Aristotel avea, pesemne, şi o altă rădăcină, pe lîngă dorinţa sa de a-şi dovediindependenţa faţă de Platon, pe lîngă originea sa ..profesionistă" şi pe lîngă faptul că a fost, fără îndoială, un„sofist" de profesie (a predat chiar şi retorica). Căci o dată cu Aristotel, filozofia platonică se leapădă deaspiraţiile ci înalte, de pretenţiile de a guverna. începînd din acest moment, ea nu putea să dăinuie decît ca o profesiune didactică. Şi cum nu era mai nimeni, cu excepţia stăpînilor feudali, care să dispună de bani şi de timpliber pentru a studia filozofia, aceasta din urmă nu putea aspira să devină mai mult decît o anexă a educaţieinobiliare tradiţionale. Avînd în vedere această aspiraţie mai modestă. Aristotel consideră foarte necesar săconvingă pe gentilomul feudal că speculaţia şi contemplaţia filozofice pot să devină o parte cît se poate deimportantă a „vieţii lui bun* " pentru că reprezintă modul cel mai fericit, mai nobil şi mai rafinat în care el îşi poate petrece timpul, cînd nu este ocupat cu intrigile politice sau cu războiul. Este modul cel mai bun de a-şiumple orele de răgaz deoarece, după cum spune Aristotel însuşi, „pentru aceasta nimeni... nu va pune la cale unrăzboi"
9
.
CAPITOLUL II: HEGELIANISMUL: RĂDĂCINI ARISTOTELICE 11
Este firesc să ne aşteptăm ca o asemenea filozofie de curtean să tindă a fi optimistă, căci altminteri n-ar putea fiun divertisment plăcut. Şi într-adevăr, una din ajustările importante aduse de Aristotel în sistematizarea
10
pe careo dă platonismului rezidă în optimismul său. Sentimentul derivei pe care-l are Platon şi-a aflat expresia în teoriasa că orice schimbare, cel puţin în anumite perioade cosmice, nu poate fi decît înspre rău: că orice schimbare esteo degenerare. Teoria aristotelică admite şi schimbări ce sînt ameliorări, admite că schimbarea poate însemna şi progres. Platon susţine că orice dezvoltare porneşte de la Forma sau Ideea originară, perfectă, astfel îneît lucrulaflat în dezvoltare îşi pierde inevitabil din perfecţiune pe măsură ce se schimbă, pe măsură ce asemănarea sa cuoriginalul descreşte. Această teorie a fost abandonată de nepotul şi succesorul său Speusip. ca şi de Aristotel.Acesta din urmă însă a obiectat argumentelor Iui Speusip că merg prea departe, deoarece implică o evoluţie biologică generală spre forme superioare. După cum se pare, Aristotel se opunea mult-disputatclor teorii biologice evoluţioniste din epoca sa." Numai că turnura specific optimistă dată de el platonismului a fost şi ea unrezultat al speculaţiei biologice. Ea se baza pe ideea de
cauză finală.
Cauza finală sau scopul spre care tinde mişcarea este. după Aristotel, una din cele patru cauze ale oricărui lucru.în speţă ale oricărei mişcări sau schimbări. în măsura în care reprezintă un scop sau o ţintă voită, cauza finalăeste de asemenea
bună.
De unde urmează că anumite lucruri
bune
 pot fi nu doar punctul de plecare al uneimişcări (aşa cum susţinuse Platon şi cum admitea şi Aristotel)
12
, ci că un anumit bine poate să stea şi la capătulei. Constatare deosebit de importantă pentru toate cele ce au un început în timp, sau, cum spune Aristotel. pentrutoate cîte sînt generate.
 Forma sau esenţa a tot ce se dezvoltă este identică cu scopul sau ţinta sau starea finală către care lucrul respectiv se dezvoltă.
Ajungem astfel, în pofida rezervei formulate de Aristotel. la ceva ceseamănă îndeaproape cu ajustarea platonismului făcută de Speusip. Forma sau Ideea, care. la fel ca la Platon,este considerată bună. se află la sfîrşit, nu la început. Aceasta e ceea ce caracterizează înlocuirea operată deAristotel a pesimismului prin optimism.Teleologia lui Aristotel, adică accentul pus asupra ţintei sau scopului schimbării, ca reprezentînd cauza finală aacesteia, constituie o expresie a preocupărilor sale predominant
biologice.
12
 NAŞTEREA FILOZOFIEI ORACULARE
Ea este influenţată de teoriile biologice
13
ale lui Platon, ca şi de extinderea de către Platon a teoriei sale despredreptate la întregul univers. într-adevăr, Platon nu s-a mărginit să susţină că fiecare din clasele naturale decetăţeni îşi are locul său natural în societate, loc căruia îi aparţine şi pentru care este în mod firesc adaptată; el aîncercat să interpreteze după principii similare şi lumea corpurilor fizice şi a diferitelor lor clase sau genuri.Greutatea corpurilor grele, cum sînt pietrele sau pămîntul, şi tendinţa lor de a cădea, ca şi tendinţa aerului şi afocului de a se înălţa, el a încercat să le explice prin supoziţia că ele tind să-şi păstreze sau să-şi redobîndeaseălocul ce-l ocupă în mod firesc genul lor. Pietrele şi pămîntul cad pentru că tind spre locul unde se află majoritatea pietrelor şi a pămîntului şi unde se cuvine să fie conform cu dreapta rînduială a naturii. Aerul şi focul se înalţă pentru că ele tind să fie acolo unde sînt focul şi , aerul (corpurile cereşti), şi unde se cuvine să fie, conform cudreapta rînduială a naturii.
14
Această teorie a mişcării era atrăgătoare pentru zoologul Aristotel; ea se combinăuşor cu teoria cauzelor finale şi permite explicarea oricărei mişcări ca fiind analogă cu pasul grăbit al cailor dornici să se întoarcă în grajdurile lor. El a dezvoltat de aici faimoasa sa teorie a
locurilor naturale.
Orice lucru,dacă e scos din locul său natural, are tendinţa firească de a se întoarce la el.în pofida anumitor modificări, versiunea aristotelică a esenţialis-mului lui Platon prezintă doar deosebirineimportante. Aristotel, fireşte, insistă că, spre deosebire de Platon, el nu concepe Formele sau Ideile ca existîndseparat de lucrurile sensibile. Dar această deosebire, în măsura în care e importantă, este strîns legată de adap-tarea operată în teoria schimbării. Pentru că unul din elementele principale ale teoriei lui Platon este că el e silitsă considere Formele sau esenţele sau originalele (sau genitorii) ca existînd anterior lucrurilor sensibile şi deciseparate de acestea, care se îndepărtează din ce în ce mai mult de ele. Aristotel gîndeşte lucrurile sensibile camişcîndu-se spre scopurile sau cauzele lor finale, pe care le identifică
15
cu Formele sau esenţele lor. Iar ca biolog,el presupune că lucrurile sensibile poartă în mod potenţial în ele seminţele, pentru a spune aşa, ale stărilor lor finale, ale esenţelor lor. Aici rezidă unul din motivele pentru care el poate să spună că Forma sau esenţa este
în

Activity (24)

You've already reviewed this. Edit your review.
1 hundred reads
Dan liked this
Rares Cb liked this
c.coman liked this
Rodrigo Santos liked this
malinova liked this
Arabel Barolescu liked this
smecherov liked this
smecherov liked this
unknown_de3a liked this

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->