AVANGARDISMUL

Avangardismul este un curent aparut in perioada interbelica in primele decenii ale

secolului al XX-lea, ca o radicalizare a modernismului, cu tendinte de maxima actualitate aplicate in arte, care presupune detasarea de la traditii si cultivare unor forme estetice noi. AVANGARDSM ( avangard) s. f. 1. Micare intelectual din primele decenii ale sec. 20, caracterizat prin cutarea unor soluii radicale, revoluionare, printr-o ruptur hotrt cu trecutul i tradiiile. 2. Denumire generic dat unor curente i grupri literar-artistice (futurism, cubism, dadaism, suprarealism etc.) aprute la nceputul sec. 20, care ncercau s sparg canoanele artei tradiionale, academice, recurgnd la formule ndrznee, uneori excentrice. n literatura i arta romn a. devine o prezen activ ndeosebi n perioada interbelic, grupndu-se n jurul publicaiilor Contemporanul, 75 H.P., Integral, Unu, Punct .a. Etimologia cuvantului provine din frantuzescul avangarde o unitate de commando de mare initiativa care se strecoara spre liniile inamicului. Principalele curente avanagardiste sunt: cubismul, imaginarismul, dadaismul, suprarealismul, letrismul, expresionismul, fauvismul, constructivismul, futurismul etc. Trasaturile avangardei sunt urmatoarele: negarea ideii de literatura si a oricaror constrangeri formale; proclamarea subiectivitatii absolute a artistului; dinamismul; libertate absoluta de creatie, care permite orice abatere, atat de la estetica tradiaionala, cat si de la normele gramaticale si de punctuatie; tehnica dicteului automat; suprematia visului in procesul de creatie artistica.

Dadaismul (1916-1922) este curentul ce a manifestat cea mai puternica dorinta de

distrugere fiind conceput la Zurich, de un grup de studenti boemi, refugiati in Elvetia, in timpul

Primului Razboi Mondial. Ia fiinta in 1916, cand Tristan Tzara, numele sau adevarat Samuel Rosenstock si Hugo Ball au fondat cabaretul Voltaire. Denumirea curentului este data prin hazard, deoarece Tristan Tzara gaseste acest termen si limbajul colocvial gasit intr-un dictionar francez Larousse si desemneaza antipoezia, antiteatrul, antiarta, antiromanul. Cu toate ca, in 1919 initiatorii curentului se muta in Paris, acesta este sustinut simultan in America si Germania. Cel mai reprezentativ poet avangardist, Tistan Tzara vine cu o noua viziune asupra modului de a crea poezii: Luati un ziar. / Luati niste foarfeci. / Alegeti in ziar un articol care sa aiba lungimea pe care doriti s-o dati poeziei dumneavoastra. Decupati articolul. / Decupati si fiecare cuvant ce intra in articol si puneti toate cuvintele intr-o punga. Agitati usor. / Scoateti cuvintele, unul dupa altul, dispunandu-le in ordinea in care le veti extrage. Copiati-le constiincios. Poezia va va semana. Din punct de vedere artistic, dadaismul contopeste elemente ale futurismului italian, cubismului francez si expresionismul german. Pledeaza pentru neprevazut, arbitrariul total, abolirea formelor si organizeaza spectacole prin care se pronunta impotriva artei, gustului estetic sau moralei. In manifestul miscarii Dada se vorbeste despre delimitarea dintre gandire si expresie, se contrazice totul pana la negare: abolirea logica, dansul neputinciosilor creatiei: dada; abolirea arheologiei: dada; abolirea profetiilor: dada; abolirea viitorului: dada; credinta indiscutabila in fiecare zeu produs imediat al spontaneitatii:dada. Marele secret este aici: gandirea se face in gura. Apriori, dada pune inaintea actiunii si inainte de tot: Indoiala. Dada se indoieste de tot. (Tristan Tzara) Din martie 1919, o data cu Tristan Tzara, miscarea se muta la Paris, unde intra in contact cu scriitorii din grupul miscarii suprarealiste Andre Breton, Louis Aragon, Paul Eluard, Phillipe Soupault, cu A. Jacques Vache etc. Multi dadaisti publica in revista lui Francis Picabia 391 (infiintata la Barcelona in 1917, transplantata la New York, Zurich, apoi la Paris) unde apar nume ca: Louis Aragon, Guillaume Apollinaire, Albert-Birot, Marcel Desnos, Max Jacob, Marie Laurenciu, Rene Magritte, Ribemont-Dessaignes, Erik Satie, Phillipe Soupault, Tristan Tzara, Edgar Varese etc. O lectura atenta, ea insasi transcontextuala deceleaza pana la urma un alt montaj al motivelor, aparitia recurenta a unei retoricii bazata pe imagistica dispersata. E prezenta metafora asa-zis tare inscrisa pe largi spatii analogice. Imprevizibilul si insolitul selectiei si cuvintelor desi re- semnatizate, schimba tipul de enuntare. Il distorsioneaza, in raport cu travaliul sintactic exersat anterior pana la epuizare.

Tzara instituie o poetica a desemnificarii suverane si a eliberarii eului de orice constrangeri, liber sa-si descopere plenitudinea in vacuumul pluralitatii ca efect al aneantizarii sensului comunicarii poetice, dupa epuizarea si excluderea sensibilitatii. Poezia dadaista, insa, nu va dura prea mult, deoarece scriitori precum Tristan Tzara, Paul Eluard, Louis Aragon, Andr Breton se vor orienta catre suprarealism.

Futurismul este fondat de Filippo Tomasso Marinetti, in Italia, in anul 1908. Termenul
provine din italienescul futuro si semnifica arta viitorului. Curentul se manifesta in literatura, teatru, muzica, cinematografie, coregrafie, sculptura, pictura si presupune respingerea formelor traditionale de arta, glorificarea curajului, a revoltei si chiar a razboiului, eliminarea formelor politice institutionale, si, in special, influentati de Nietzsche, adora cultul masinismului, al vitezei. In literatura acestia au impus versul liber, eul liric, elimina adjectivele si adverbele.

Expresionismul (1910-1925) apare mai intai in pictura, cu reprezentanti precum Paul

Czanne, Henri Matisse, Vincent van Gogh, dupa care apare si in literatura, dar si in celelalte arte, ca o reactie la naturalism. Valorile care erau promovate constau in extragerea din viata a inspiratiei creatoare si transpunerea totala a ideii personale in lucrare. Expresionistii au fost atrasi de imaginarul sumbru al desacralizarii, al dezintegrarii, condamnand tehnica moderna. De expressionism constiinta literara romaneasca incepa sa ia act indata dupa primul razboi mondial. Miscarea aparuse in Germania cu aproximativ un deceniu inainte, dar anii19181920 constituie momentul cand ea isi atinge punctual culminant si capata o rezonanta mondiala.

Suprarealismul (aproximativ 1921) a fost initiat de poetul francez, Guillaume

Apollinaire. Acesta denumeste o miscare literara si artistica, promovata de poetii Lautramont si Alfred Jarry. In artele plastice suprarealismul a fost reprezentat de pictorul Salvador Dali. Suprarealismul propune o tehnica a surprizei prin sabotarea (impiedicarea) universului imagistic si metaforic, hazard obiectiv, delir metodic, exploatarea fenomenelor onirice, iar in pictura metoda paranoia-critica (a lui Salvador Dali). In anul 1924, Breton publica primul manifest al suprarealismului.

Avangarda literara romaneasca

In literatura romana, avangardismul a aparut cu o oarecare intarziere, dupa 1920, paralel cu procesul de sincronizare modernista sustinut de Eugen Lovinescu. In Romania, avangarda a fost active ca miscare in intervalul 1922-1933, atingand apogeul in anii 1924-1930. Avangarda are ca menirea de a pregati instaurarea unor noi structuri artistice, prin sublimarea celor vechi. Mircea Scarlat ne spune despre avangarda istorica ca ceea ce a unit eterogena miscare pe care, astazi , o numim avangarda istorica, a fost respingerea traditiei, in termini de o violenta nemaintalnita pana atunci la noi. Mijloacele negatiei erau diferite, frontul comun. Literatura clasicizanta si formele erau atacate continuu. Achizitiile literare devin suspecte, inutile, profund antipoetice. Avangardele imping la extrema limita oroarea de livresc, fabricat, literar (Tristan Tzara: la spontaneite dadaista). Reactiunea este insa constanta si intrinsec antiliterara: permanente reactiuni anitstilistice, persiflarea afectarii, elogiul simplicitatii, al limbajului viu, scoaterea in evidenta a expresivitatii involuntare. Manifestele avangardisilor aveau cauze profunde. Umberto Boccioni si alti patru pictori scriau la finalul manifestului din 1910, Pictura futurista: Manifest tehnic, Voi ne credeti nebuni. Noi suntem insa primitivii unei sesibilitatii transformate complet. Sensibilitatea aceasta se va impune abia dupa razboi. Inaintea primului razboi mondial , avangarda literara romaneasca avea o existenta latenta; a fost semnalat faptul ca in anul aparitiei revistei Simbolul patrunde la noi si termenul de avangarda, inregistrat intro-o scrisoare a lui gala Galaction: voi face un mic volum de avangarda pe care il editeaza Cocea. In Discursul despre avangarda, Eugen Ionescu scria: Avangarda este un fenomen artistic si cultural care intr-adevar schimba totul. Prefer sa definesc avangarda in termini de opozitie si de ruptura. In vreme ce majoritatea scriitorilor, artistilor,ganditorilor isi imagineaza ca sunt ai timpului lor, autorul rebel are constiinta ca este impotriva timpului sau. Omul de avangarda este ca un dusman in interiorul insusi al cetatii impotriva careia se revolta, este opozantul fata de sistemul existent. Avangardistii opereaza intr-un spatiu intens bulversat, unde negarea si distrugerea sunt principiile de baza, ei caracterizandu-se printr-o anumita stare de furie si de exasperare pe care foarte bine o defineste Geo Bogza intr-un articol din revista Unu, intitulat Exasperarea creatoare : Scrisul nostru nu e cautarea de a ajunge intr-o lume care ne exaspereaza. Nu exasperarea impotriva unei lumi,unei tari, unei categorii oarecare, ci o exasperare totala, organica, o exasperare cosmica. Viata noastra e arsa de conflicte(). Exasperarea noastra e o exasperare pura. O exasperare impotriva a tot ce exista, o exasperare impotriva a tot ce nu exista. O exasperare impotriva noastra. O exasperare impotriva exasperarii!.

Adrian Marino, in Avangarda literara, defineste scriitorii apartinand acestui curent ca avand constiinta contemporaneitatii, a sincronizarii, a integrarii si participarii la viata imediata, actuala, cu largi deschideri, totodata, catre viitor. Avangardismul se revolta impotriva trecutului osificat in formele vide, academice, invechite, cultivand spiritual de rebeliune , agresiunea, nihilismul, provocarea. Mircea Scarlat ne vorbeste despre miscarea de avangarda ce nu facea decat sa exacerbeze o atitudine artistic ce avea sa devina , curand, dominanta, aceasta deoarece traditia postromantica a inclus dezideratul replicii la existentul cultural; in arta moderna, caracteristica este ostentatia la adresa conventiilor.In locul vechii formulearta pentru arta s-ar putea vorbi de o arta contra artei(existente).Forrmula nu vrea sa spuna decat ca o conventie artistic se opune alteia si ca, la autorii aici analizati, caracteristica a devenit rezistenta in fata conventiilor.. Avangarda corespunde unei crize a valorilor, a cautarii identitatilor, a sensului literaturii. Curentele artistice si literare subordinate acestei titulaturi generice sunt futuriesmul,cubismul plastic si literar, expresionismul, dadaismul, constructivismul,suprarealismul.

Principalele caracteristici ale avangardei literare sunt: caracterul eterogen, permanenta cautare a unei formule artistice, caracter insurectional, extremism, caracter antifilistin, antiacademicizant, anitburghez, anticonventional, indrazneala, liberatate absoluta, negativism radical, anarhism. Avangardismul literar nu a dat opere prestigioase, dar a insuflat literaturii un spirit nou, bantuit de neliniste, de framantari si tensiune, opunandu-se lancezelii, inertiei, automultumirii si dogmelor estetice de pana la el. Revolutia se produce atat In expresie , care devine tot mai automata, eliberata de orice constrangeri,mergand pana la refuzul regulilor gramaticale , logice si poetice, cat si in continut, ei vizand cu insistenta evitarea artificialitatii care ar ingradi imaginatia si spontaneitatea. Avangardismul se intemeiaza pe spiritul negator. In perioada respectiva, arta se afla intrun fel de criza, se simtea categoric nevoia unei schimbari, motiv pentru care promotorii avangardei incep sa-si propage ideile negand convingerile si normele anterioare. Asa cum reiese din Poezia pe care vrem sa o facem, avangardistii propun o poezie abstracta si intelectualista. Acestia proclama pe un ton convingator: S-a terminat cu poezia de vis, cu poezia pura, cu poezia hermetica. [] poezia moare de prea poezie. [] Noi vrem [] sa-i dam poeziei branci in viata. Aceasta lozinca parca are ceva din propunerea postmodernistilor de a cobori poezia in strada. Avangardismul se opunea culturii inalte, nu se dorea a fi un curent elitist, ca modernismul. Dimpotriva, incerca sa produca arta pentru intreaga plebe. Totodata, nazuia sa fie cu desavarsire un fenomen de ruptura fata de perioada de dinainte. Avangardistii militau pentru

abolirea granitei dintre arta si viata. Pe plan autohton, toate aceste noi tendinte transante si inedite au fost afirmate, discursiv, prin intermediul manifestelor. In productiile artistice, avangardismul autohton nu se concretizeaza nici pe departe atat de bine cum este definit programatic. Cei mai de seama scriitori sunt Tristan Tzara (care a reusit sa conceapa poezii total neconventionale), Ilarie Voronca (un reprezentant apreciat de critica), Ion Vinea etc. In afara creatiilor acestora, manifestele si testele programatice avangardiste romanesti sunt cu adevarat frapante, dovedind, parca, faptul ca acest curent, desi a fost unul forte, s-a definit si a depins intr-o oarecare masura de modernism. Chiar si manifestele atesta nevoia de disciplinare a avangardismului, nevoie care contrazice pretentia acestuia de libertate desavarsita, de abolire a limitelor de orice natura.

Dadaismul romanesc
Dadaismul supravietuieste inca datorita personalitatii lui Tzara, abordand tendinte protestar-anarhice (jignirea sfintelor precepte curente si epatarea filistinismului din oroarea de academism George Calinescu), facand din arbitrar si din hazard principii ale creatiei. Dincolo de nihilismul si de enormitatiile sale care au anulat, uneori, arta dadaismul a fost un protest, un elan spre absurd, pledand pentru o libertate absoluta promovand inventii plastice si verbale adesea seducatoare care au largit investigatia artistica si a creat o atmosfera propice pentru indrazneala si experiente uluitoare. Tristan Tzara (n. 16 aprilie 1896 Moinesti - d. 25 decembrie 1963 Paris) este pseudonimul lui Samuel Rosenstock, poet si eseist roman evreu, nascut in localitatea Moinesti din Romania si stabilit mai tarziu in Franta, cofondator al miscarii culturale dadaiste, care a condus la o revolutie majora in artele plastice si literatura. In 1912, pe cand era inca in liceu, publica revista Simbolul impreuna cu Marcel Iancu i Ion Vinea, cu binecuvantarea lui Alexandru Macedonski si ajutorul lui Iosif Iser. In aceasta perioada semneaza cu pseudonimul S. Samyro, pe care il va schimba mai tarziu in Tristan Ruia si in final Tristan Tzara. In realitate numele de Tristan nu e ales pentru rezonanta particulara pe care o are numele in romana sau ca omagiu catre opera lui Wagner - o referinta importanta pentru simbolistii care l-au influentat puternic pe tanarul poet, ci, dupa cum spunea Colomba Voronca (sotia lui Ilarie Voronca i sora lui Claude Sernet) datorit faptului ca exprima starea de spirit a tanarului poet trist in tara. Cele mai cunoscute texte dadaiste ale lui Tzara sunt: La Premire Aventure cleste de Monsieur Antipyrine (1916; Prima aventura cereasca a domnului Antipyrine) si Vingt-cinq poems (1918; Douazeci si cinci de poeme), respectiv manifestele miscarii: Sept manifestes Dada (1924; Sapte manifeste Dada).

In 1924 o intalneste pe artista modernista suedeza, Greta Knutson (1899-1983). Se vor casatori in anul urmator, in 8 august 1925, si vor avea un fiu, Christophe, nascut in 15 martie 1927. Vor locui intr-o casa construita din banii familiei Gretei, pe Montmartre, pana in 1937 cand cei doi se vor desparti. Separarea se va oficializa insa abia in 25 octombrie 1942. In a doua parte a anului 1929, satul de nihilism si distrugere, intra in activitatile mai constructive ale Suprarealismului. Si-a consumat mult timp pentru reconcilierea Suprarealismului cu Marxismul si a intrat in Rezistenta Franceza in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial si in Partidul Comunist Francez in 1947, cand a devenit cetatean francez. Va demisiona din partid in 1956, ca protest impotriva reprimarii revoltelor din Ungaria de catre Uniunea Sovietica. Aventurile lui politice il vor apropia de fiintele umane si gradat se va transforma intr-un poet liric. Poemele lui Tristan Tzara reveleaza durerile sufletului prins intre revolta si uimirea datorata tragediilor zilnice ale conditiei umane. Lucrarile sale de maturitate incep cu L'Homme approximatif (1931; Omul aproximativ) si continua cu Parler seul (1950; Vorbind singur) si La Face intrieure (1953; Fata interioara). In acestea, cuvintele aleatoare ale lui Dada sunt inlocuite cu un dificil, dar umanizat limbaj. A murit la Paris si a fost inhumat acolo in Cimetire de Montparnasse. La Moinesti exista o statuie dedicata lui Tristan Tzara, a carui inaugurare a fost facuta de Alexandru Piru. George Calinescu n Istoria literaturii romane observa ca primele poezii ale lui Tzara, scrise intre 1912-1915, abordeaza teme simboliste: duminica, spitalurile, provincia, Cu sentimentalismul si voluptatea de mirosuri puternice si de viata rurala tipica evreilor comprimati in ghettouri, pe care le va desvolta Ilarie Voronca. Aceste poezii vor anunta miscarea dadaista prin usurinta cu care autorul, ocolind realitatea va reusi sa creeze imagini disparate ale constiintei. Dadaismul nu era decat o mistificatie si o demonstratie estetica negatia. Din oroarea de academism, se refuza nu numai orice arta, si orice tehnica, dar si acele organizatiuni, pe care imaginatia, coerenta de la sine, le-ar fi introdus instinctiv in elemente disparate. Poemul nu mai era opera unui artist si a unui individ, ci rezultat al hazardului material. Un papagal scotand planete devenea poet. Dadaistii n-au explicat inca niciodata teoria cu sinceritate si au simulat numai intamplarea. (George Calinescu) Poemele romanesti ale lui Tristan Tzara, de pana la insurectia de la Zurich, din 1916, apartin aceluiasi autor avangardist, dadaist, desi indrazneala lor sintactica si lexicala sau operatiile de selectie si combinare par inexistente. Ele sunt in fapt obnubilate sau mai degraba replicate. Insolubilul estompeaza insolent novatoare, potrivit contextului literar care le ingaduia.

Aceste texte au aparut de-abia in 1934, cu titlul Primele poeme, urmate de Insurectia de la Zurich, cu o prezentare a lui Sasa Pana. George Calinescu le-a sesizat retorica dadaista si suprarealista, pe langa spleen-ul simbolist, al iritarii nevrotice, ca efect al unor trairi precizate, ca boala, singuratatea, monotonia, etc., in forme apropiate de sensibilitatea poetica deja fixate intr-o anume traditie. Iata ca nici Tzara nu evita un sincretism pornit dintr-un instinct de echilibrare si moderatie. Schimbarea contextului national si literar a facut mai vizibila vocatia sa de transformator al poeticului. De la un context natural, asimilat organic, ca respiratia zilnica, Tzara se muta intr-un context strain, de care s-a distantat vrand-nevrand. Astefel, a putea opera cu luciditate si glacialitate, eliminand intreaga cangrena a incarcatei si mai ales vetustei conventionalitati poetice de pana la acel moment. Pana atunci, revolutia sensibilitatii, dorita de toti avangardistii cu avergura teoretica si vocative poetica manifestata, de la Ion Vinea, la Voronca, il preocupase in mod hotarator si pe Tzara. Rupandu-se de limba initiala romana, Tzara s-a instrainat brusc de noul mod de a simti prin cuvant intrerupandu-si emisia lirica plinitatii si melancoliei senine. De aceea, intr-un nou context, cu o alta materie lingvistica a suportat o ruptura si o transformare de personalitate artistica. Si-a reliefat cu deosebire zonele secundare si totodata le-a pus in umbra pe acelea primare. Acestea din urma erau indentificabile cum au spus si in Primele poeme. Ion Vinea (17 aprilie 1895, Giurgiu - 6 iulie 1964, Bucuresti), pseudonimul literar al lui Ion Eugen Iovanaki, poet roman in vecinatatea miscarii literare de avangarda. Ion Vinea s-a bucurat de un mare prestigiu in miscarea modernista si de avangarda. El a intemeiat una din primele reviste care militau pentru ideea de modern( Simbolul, cu Tristan Tzara si Adrian Maniu. In 1912), dar a fost directorul singurei reviste care a durat, Contimporanul. Inainte cu doi ani de 75 H.P., Contimporanul se deschidea cu acest manifest : Jos Arta, caci s-a prostituat! Poezia nu e decit un teasc de stors glanda lacrimala a fetelor de orice varsta. Ion Vinea este prezent in toate actiunile de innoire (fiind doar un constructivist, adica impotriva anarhismului poetic al dadaistilor), publicand multe versuri tipice pentru cautarile timpului. Nicolae Manolescu, in opera sa Metamorfosele poeziei ne vorbeste despre Ion Vinea , autorul Ora fantanilor ca despre un elegiac minor, remarcabil poet al penumbrelor sufletesti , al starilor de oboseala si , natural, al iubirii. Un poet fara nota de panteism intunecat, de emotii tulburi, de stari extatice si de reverii triste , suferind de aceeasi monotonie a sentimentului de disperare in fata nimicniciei existentiale . Elegia lui Ion Vinea trece o oboseala de o lume inacceptabila pentru sufletul poetului: sufletul lui peregrineaza in cautarea adevaratei lui lumi. Este oare aceasta copilaria? Cateva dintre poeziile lui evoca casa parinteasca , glasul mamei, aroma fructelor, etc. Zadarnic incearca poetul sa pastreze aceste amintiri intact , caci acest univers abia desprins din ceturi se destrama in aceeasi clipa in care este invocat. In poeziile in

care poetul descrie natura , incearca sa se redescopere pe sine , creindu-si in acelasi timp un refugiu in poezie ca printr-o alta viata. N. Manolescu ne spune ca poetul , renascandu-se , nu poate sa se elibereze pe sine. Natura , cerul , pamantul , elesteele , campiile , nu alcatuiesc un univers nou, necunoscut fugitului de lume, dar ii spun, toate , numele lui, in cantece de recunoastere. Poetul s-a redescoperit pe sine cautandu-se pe sine.

Suprarealismul romanesc
In literatura romana, suprarealismul a avut mai multi adepti si a fost cultivat cu succes de catre: Urmuz, Ilarie Voronca, Sasa Pana, Geo Bogza (primul scriitor roman, autor de reportaje literare), Tristan Tzara, ulterior au aderat Gellu Naum si Virgil Teodorescu. Directia suprarealismului poate fi remarcata in 1928, in revistele: Urmuz, condusa de Geo Bogza si Unu, editata de Sasa Pana. Termenul suprarealism presupune ceva ce transcende realitatea (visul), fiind influentati de psihanaliza lui Freud. Scriitorii au apelat la tehnica dicteului automat (procedeu care presupune notarea necenzurata a oricaror ganduri ce ne trec prin minte in legatura cu subiectul abordat, scrierea spontana, jocul absolut liber al imaginatiei), dar si la promovarea visului, a starilor halucinatorii, sondarea subconstientului, spiritismul, hipnoza. Poeziile suprarealiste ilustreaz atotputernicia visului si puterea de creatie a autorului. Suprealismul romanesc , desi s-a declarat anticonstrucivist, a aparut in interiorul acestuia. Pe langa nume vechi ca Ilarie Voronca, Ion Calugaru , Victor Brauner, apar cele ale lui Sasa Pana si Geo Bogza. Cel dintai a condus revista si editura Unu(1928-1932). In Manifest , din primul numar al revistei, Sasa Pana declara : Cititor, deparaziteaza-ti creierul/ strigat in timpan/ avion/ tff radio [] arde maculatura bibliotecilor[]. Trasaturile literare promovate sunt cele ale suprarealismului european, cu accent pe imaginismul oniric. Sasa Pana numeste poetul secretar al subconstientului care transcrie imaginile din subteranele fiintei. El considera ca a crea poezie este echivalent cu a scrie despre literatura prin manifeste, reflectiia. Aceasta prima etapa a suprarealismului romanesc are un character eclectic. Abia dupa 1940 se constituie un suprarealism autentic prin operele scriitorilor Gellu Naum, Virgil Teodorescu, Gherasim Luca s.a. Prin articolul Dialectica dialecticii, scris de Gherasim Luca si D.Trost, se doreste un mesaj catre miscarea suprarealista internationala . Gellu Naum este considerat singurul reprezentant autentic al curentului sau. El asociaza imagini in spiritual dicteului lui Breton, vede in spatial sau oniric o comunicare de vase comunicante intre eu si univers. Chiar trecerea spre concertul existential se face prin poarta automatismului psihic.

Geo Bogza s-a nascut la 6 februarie 1908, la Blejoi lang Ploiesti, ca fiu al lui Alexandru Bogza si frate mai mare al lui Nicolae Bogza, numele adevarat al scriitorului fiind Radu Tudoran. A fost poet, reporter, creator al reportajului literar romanesc, teoretician al avangardei, autor al catorva din textele ei definitorii (Urmuz, Exasperarea creatoare, Reabilitarea visului), poet de mare intindere, de la ciorchinul de negi al jurnalului de sex, la recea si solemna puritate a lui Orion, ziarist de curajoasa si consecventa atitudine democratica, patriotica, umanista (Anii mpotrivirii <1953>, Pagini contemporane, Paznic de far), reporter al unor lumi, tari, privelisti, meridiane devenite componente ale unui univers particular, specific scriitorului, prozator al opulentei tampe (Inmormantari) si al plictisului exasperant provincial (O sut saptezeci si cinci de minute la Mizil), al destinului individual tragic, sub semnul dorintei de inavutire (Cum a nnebunit regele petrolului), al absurdului (Moartea lui Iacob Onisia), cantaret, de amplitudine whitmaniana, al neamului din Carpati (Cartea Oltului). Geo Bogza adauga literaturii nationale un nume, o opera si un stil, evidente si inconfundabile. Moare la 14 septembrie 1993, in Bucuresti, la un an dupa fratele sau, scriitorul Radu Tudoran. . In Romania, dadaismul este vizibil, partial, in unele productii poetice sau a unora din domeniul artelor plastice, publicate in reviste de avangarda precum: unu, Contimporanul, Integral, Punct, 75 H.P., unde alaturi de elemente suprarealiste se recunosc si cele futuriste. Caracteristica miacarii romanesti de avangarda literara este chiar eclectismul. De aceea un dadaism in stare pura este mai greu de descoperit. Un dadaism mai marcat este vizibil in textele lui Sasa Pana. Primul grup avangardist a aparut la noi in 1922,cand au inceput manifestarile publice ale revistei Contimporanul, editata de Ion Vinea (constructivismul - pleda pentru o arta abstracta); primele cercuri avangardiste romanesti au fost alcatuite din vechii prieteni ai lui Tzara: Ion Vinea, Marcel Iancu; apoi se alatura Constantin Brancusi, Ilarie Voronca, B.Fundoianu etc; artisti de geniu, precum Brancusi care a reusit s creeze opere de mare originalitate, grefand principiul abstractizarii pe o experienta ancestrala populara. Suprarealismul pleca la fel ca dadaismul de la exasperarea i revolta unor paturi intelectuale, dar nu se multumea doar sa nege traditia, ci simtea nevoia sa o inlocuiasca cu ceva: metoda recomandata pentru scoaterea actelor omensti de sub controlul constiintei era automatismul, transcrierea rapida fara oprire a frazelor tasnite din inconstient prin asociatii mentale spontane (dicteul suprarealist); reprezentanti: Geo Bogza, Stephan Roll, Gellu Naum, Gherasim Luca, Paul Paun, etc. Sasa Pana este autorul care il va urma peTzara, totul fiind uniform si inextricabil (George Calinescu). Manifestul lui exprima tendinta violenta a scriitorilor avangardei de a se

delimita de inaintasi, pe care ii neaga dintr-o postura de innoitori. Vechile norme si metode literare perpetueaza falsul, monotonia, de care cititorul trebuie sa se elibereze. Ilarie Voronca (nume original Eduard Marcus, n. 31 decembrie 1903, Brila - d. 8 aprilie 1946, Paris) a fost un poet evreu roman de avangarda, promotorul revistelor 75 H.P. i Integral si al miscarii integraliste. A mai semnat sub pseudonimele Alex Cernat si Roneiro Valcia. Ilarie Voronca e prezent in toate miscarile avangardei, ca poet si ca teoretician , si el e poate singurul veritabil avangardist de care poezia romana isi mai aminteste. Ceilalti , cu toate pretentiile lor de a reprezenta viitorul poeziei , au fost trasi la fund de o mina nevazuta, ori s-au remarcat in alte directii. Din desele manifeste ale lui Ilarie Voronca, ideile cele mai cunoscute ale avangardei se amesteca cu pareri personale uneori interesante teoretic. In primul rand , Ilarie Voronca e un mare creator de formule si tot ce e culoare interna in avangarda romaneasca se datoreaza formulelor pe care le-a gasit succesiv! La 75 H.P. vorbeste de pictopoezie (definita spiritual:Pictopoezia nu e poezie. Pictopoezia nu e picture. Pictopoezia e pictopoezie). Ilarie Voronca protesteaza contra suprarealismului ( de la Unu), caci doctrina lui inseamna o intoarcere spre un izvor intrecut. Instituirea hasisului si visului ca principii de arta, dezagregarea excesiva apartinusera inca de mut expresionismului. Ilie Voronca debutat cu un volum de poezii cuminte, spune Manolescu, numit Restristi, in linia poeziei de tristeti provinciale, lipsite de orice noutate de expresivitate , dar cu evidente insusiri tehnice, pentru ca, deodata, In Invtatie la bal , Colomba si celelalte, atmosfera sa dispara fara urme si poetul sa-si precizeze un mod particular de a compune versurile. In Ulise poetul foloseste un lung reportaj, trecand prin diminetile orasului, strazile, tramvaiul, piata, calatorind pe Valea Prahovei pana la Brasov, si sfarsind la Paris. Dupa volumele plante , animale zodiac,constatam nu numai tehnica poetului care consta in alaturare si lipsa de centru vital al poeziei, ci si natura lui. Ilarie Voronca e un descriptiv, un vizual. Peisajele lui sunt stilizate, purificate pana la abstractie. Imaginile sunt adesea extraordinare, chiar daca poeziile nu se incheaga , scurgandu-se la nesfarsit, prin pagini, in mii de paraiase. Cu timpul poetul cade intr-un delir verbal fara nici o justificare estetica , pentru ca iarasi pe neastepatate , in Patmos, desi descursivitatea ramane, imaginatia sa se clarifice in mare masura. Cu toate inegalitatile lui si fara sa fie cu adevarat profund, Voronca e un poet interesant si plin de surprise, cu o fantezie totdeauna proaspata, in stare de cele mai neasteptate asociatii. El a impins poezia spre o liberatate vecina cu dezintegrarea totala . Stephan Roll (pseudonimul literar al lui Gheorghe Dinu sau Gheorghi Dinev) (n. 5 iunie 1903, Florina/Macedonia - d. 13 mai 1974, Bucuresti) a fost un poet si prozator roman,de origine bulgara, reprezentant al literaturii romanesti de avangarda.

Stephan Roll a intrat de timpuriu in miscarea de avangarda. Impreuna cu Ilarie Voronca este redactorul si directorul unicului numar din revista 75 H.P. (1924), apoi face parte din colectivul redactional de la Punct (1924-1925) i Integral (1928). Dupa aparitia revistei unu (1928), devine unul din principalii ei colaboratori. Paralel desfasoara si o activitate publicistica sustinuta. Este mai cunoscut ca publicist sub numele sau real, Gheorghe Dinu, si ca poet sub pseudonimul Stephan Roll. Poezia pe care o scrie, fara sa dovedeasca o virtuozitate metaforica egala cu aceea a lui Ilarie Voronca, ii particularizeaza scrisul, care parcurge toate etapele avangardismului romanesc, de la textul cu trimiteri spre zona dadaismului, prin faza constructivista, pan la cultivarea unui imagism exultant. Mai mult decat oricare alt membru al grupului de la Integral, Stephan Roll a aratat o disponibilitate speciala pentru joc, pentru jocul de-a literatura. Pe acest fundal, Stephan Roll isi contureaza un spatiu "naturist", tratat in maniera ludica si ironica, scriind despre "poetii sportsmeni si poezia agila din universul electricitatii si al vitezei". Prezenta parodiei cu adresare la poezia traditionalista si romantica imprumuta uneori accente urmuziene. Este cu atat mai interesanta activitatea complementara de gazetar. Colaboreaza la Cuvantul liber, Adevarul, Dimineata etc.. Dupa 1930 se distanteaza tot mai mult si ireversibil de avangardism, pe masura ce se contura tot mai precis angajamentul sau social si politic de stanga. Aceasta activitate a sfarsit prin a o inlocui pe aceea de poet, departandu-l de destinul de scriitor. Roll cheama la acceptarea materialismului stiintific ca o solutie la metafizica de altadata, in conditiile de viata ultima, in drepturile imperative ale omului. Asa se face, nu ntamplator, primul sau volum este numit Poeme in aer liber, in el poetul propune o permutare continua, dinamica, fantezista a elementelor si faptelor lasate in deplina libertate. Aceasta nazuinta se afla la intersectia esentelor dadaismului cu futurismul, suprarealismul si constructivismul, in dorinta programat declarata de a urma optimismul naturii. Urmuz, pseudonimul literar al lui Demetru Demetrescu-Buzau, (n. 17 martie 1883, Curtea de Arges - d. 23 noiembrie 1923, Bucuresti) a fost un scriitor roman de avangarda. George Calinescu scrie despre acesta: Urmuz a facut si o fabula pura condusa dupa canonul clasic, dar fara sens.. Dar exista si un text urmuzian: Plecarea in strainatate, care se incheie cu doua versuri intitulate: Concluziune si morala: De vreti cu toti, in timpul noptii, un somn in tihna sa gustati, / Nu faceti schimb cu cel primar din Carligati.. Descoperim astefel ca morala consta in lipsa unei morale de factura traditionala, deoarece poezia adevarata nu are morala, fiind act spiritual gratuit, suficient siesi. Versurile inaugurale au inteles logic, negand formele consecrate ale poetizarii. Urmuz foloseste codul unei specii mult cultivate, mizand pe complicitatea cititorului; absent in acceptiunea traditionala, semnificatul exista, acaparand intreg semnul artistic.

Urmuz sugereaza falsitatea unei estetici fara a indica posibilitatea alteia. Atrage atentia asupra necesitatii reformei, fara sa o si savarseasca. Este o forta de disolutie, aducand literatura intr-un impas simptomatic pentru insasi dezvoltarea ei.

Constructivismul romanesc
Activitatea constructivismului s-a format in jurul revistei Contimporanul (1922-1932) care se afla sub directia lui Ion Vinea si Marcel Iancu. Gazeta avangardista are viata cea mai lunga si colaboratorii cei mai valorosi. Printre acestia numarandu-se avangardisti ca: B. Fundoianu, Felix Aderca, Ion Calugaru, Ilarie Voronca,dar si modernisti ca Ion Barbu , Tudor Arghezi, Camil Petrescu,etc si occidentali: Marinetti, Hans Arp, Andre Breton,etc., fiind numita de Nicolae Manolescu una dintre cele mai bune publicatii literare din deceniul al treilea. Constructivismul se opune nihilismului lui Tristan Tzara, dorindu-se un dadaism constructiv. Pozitia teoretica a constructivismului se precizeaza in 1924, intr-un Manifest activist catre tinerime, de o violenta negatie, in care romanul este condamnat la moarte in favoarea reportajului cotidian, se vorbeste despre un teatru de pura emotivitate, in timp ce artele plastice trebuie sa fie expresie a formelor pure in raport cu ele insele. Atitudinea miscarii este radicala, antimimetica(impotriva imitatiei), antilirica si antilogica. Constructivismul condamna individualismul, preconizand trairea artistului in social, raportarea artei la stilul activist-industrial al epocii: Traim in definitiv sub zodie citadina. Inteligenta, filtru, luciditate-surpriza. Ritm-viteza. O forma a miscarii este integralismul, promovat de revista Integral (1925-1928), care se autointitula organ al miscarii din tara si strainatate. De altfel a avut o redactie la Bucuresti si una la Paris. Benjamin Fundoianu , alias Benjamin Fondane (pseudonimele literare ale lui Benjamin Wexler ), (n. 14 noiembrie 1898, Iasi - d. 2 octombrie 1944, lagarul nazist de exterminare Auschwitz, Polonia) a fost un critic, eseist, poet si teoretician literar franco-roman de etnie evreiasca. Poezia sa nu este decat aparent expresia unei potriviri intre sufletul poetului si universul pe care si-l creaza. Peisajele rustice, targul, casa parinteasca, locurile copilariei sunt chemate de memoria poetului spre a suplini o absenta si spre a stinge o spaima. Benjamin Fundoianu nu evoca, ci invoca: gestul lui are putere magica. El isi face din privelistile trecutului o priveliste eterna si prezenta, un scut contra primejdiilor de care se simte amenintat. Acesta spune: poemul () conceput ca un univers autonom, cu legile lui arbitrare, cu hazardul lui prevazut. Incercarea lui consta in a-si transporta existenta actuala, nesigura, pandita de mari pericole, in calmul etern al poeziei: el nu opune rezistenta realitatii; mai mult, crede ca prin poezie realitatea poate fi anulata.

Se va scufunda in poem ca in tacerea unui adanc de mare si va cauta sa-si cladeasca acolo o lume, alta decat cea reala, nestatornica, o lume vesnica pe care sa nu i-o mai poata instraina nimeni. El face gestul lui Rimbaud de a renunta la poezie: Poesie! Cata nadejde am pus in tine, cata certitudine oarba, cat mesianism! Am crezut ca in adevar poti libera si raspunde acolo unde fizica si morala si-au tras de multa vreme obloanele. Te credeam singura metoda valabila de cunoastere, singura ratiune a fiintei de a persevera in fiinta!