Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Save to My Library
Look up keyword
Like this
39Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Drept International Public

Drept International Public

Ratings: (0)|Views: 2,467 |Likes:
Published by al3xa19

More info:

Published by: al3xa19 on Oct 16, 2009
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

03/27/2013

pdf

text

original

 
DREPT
 
INTERNAŢIONAL PUBLIC
Prof.
 
univ.
 
dr.
 
VASILE
 
CREŢU
Obiective
Cursul
î 
ş
i
propune,
ca
obiective,
 
cunoaş
terea
de
c
ă
tre
studenţ
i a
principiilor 
 
fundam
entale, a
norm
e
lor 
 
ş
i
instituţiilor 
 
 juridice
 
de
 
drept internaţional
 
public;
analiza
principalelor 
 
instrum
e
nte
 
 juridice
 
internaţionale,
 
 în
 
contextulevoluţ
iei
reglementărilor 
 
ş
i
cerinţelor 
 
internaţionale
 
 în epoca
 
contemporană
;
dezvoltarea
 
gândirii
 
 juridice
 
ş
i
 înţelegereainstituţiilor de
 
drept
 
internaţional
 
 în
 
raport
 
cu
 
instituţ
iile
 juridice
 
studiate
 
 în
 
cadrul
celorlalte
discipline
ale
dreptului.I.
 
NOŢIUNEA
 
ŞI
 
TRĂSĂTURILE
 
CARACTERISTICE ALE
 
DREPTULUI
 
INTERNAŢIONAL
 
PUBLIC
1.Obiectul 
 
de
 
reglementare
 
al 
 
dreptului 
 
internaţional 
 
 public 
Spre
 
deosebire
 
de
 
dreptul
 
intern,
 
care
 
reglem
enteaz
ă
 
raporturile sociale
 
 în
 
cadrul
 
statelor 
 
respective,obiectul
 
dreptului
 
internaţional
îl
form
eaz
ă
rela
ţ
iile
internaţionale,
 
 în
 
cadrul
c
ărora
rela
ţ
iile
dintre
state
reprezintădomeniul
cel
m
ai
cuprinzător.
Rela
ţ
iile
internaţionale
 
nu form
eaz
ă,
 
 însă,
 
 în
totalitatea
lor,
 
obiectul
 
dereglementare
al
dreptului internaţional,
rela
ţ
iile
internaţionale
 
fiind
 
deosebit
 
de
variate: politice,
econom
ice,
 juridice,culturale
etc.
Dreptul
 
internaţional
 
are
 
drept
 
obiect
 
de reglementare
 
num
ai acele rela
ţ
ii
 juridice
 
internaţionale
 
 încare
statul ac
ţionează
ca
purtător 
 
de
 
suveranitate.
2.Fundamentul 
 
 juridic 
 
al 
 
dreptului 
 
internaţional 
 
 public 
Fundam
e
ntul
 
 juridic
al
dreptului
 
internaţional
 
public
îl
constituie acordul
 
de
 
voinţă
al
statelor suverane
 
care
 
compun
societatea
internaţională.
 
 În
 
lipsa
 
unor 
 
autorităţ
i
publice
 
cu
 
atribuţ
ii legislative,
adm
i
nistrative
 
sau
 
 judecătoreş
ti
suprastatale,
 
prin
 
intermediul
c
ărora
 
 
se adopte
 
norm
e
 juridice
 
ş
i
 
se
im
punărespectarea
 
lor,
 
forţ
a
obligatorie
a
dreptului
 
internaţional
 
se
 
 întem
eiaz
ă
 
pe
 
acordul
ce
se
realizeaz
ă
 
 între
state.Statele
suverane,
 
 în
 
condiţ
ii
de
 
deplină
egalitate
 în
 
drepturi
 
ş
i
pe
 
baza liberului
 
lor consimţăm
â
nt,
 
 în
 
cadrul
 
unui
 
proces
 
de
 
coordonare,
 
de
 
punere de
 
acord
a
voinţ
ei
lor,
creeaz
ă
 
norm
e
 juridice
 
care
 
duc
la
formarea
 
dreptului internaţional.Caracterul
 
coordonator 
al
voinţ
ei
statelor 
 
stă
la
baza
 
obligativităţ
ii
dreptului
 
internaţional,
aaplic
ă
rii
ş
i
respectă
rii
norm
e
lor 
 
sale.
 
Norm
ele
 juridice
 
obligatorii
 
 în
rela
ţ
iile
dintre
state
constituie
astfel
emanaţ
ia
propriei lor 
 
voinţe,
 
liber 
 
exprim
at
ă,
a
ş
a
cum
aceasta
rezultă
 
din
 
convenţ
ii
internaţionalesau
 
cutum
e acceptate ca
exprimând
 
reguli
 
de
 
drept.
3.Dreptul 
 
internaţional 
 
ş
morala
 Între
 
mo
ral
ă
 
ş
i
dreptul
 
internaţional
 
există
 
legături
 
de
 
influenţare
 
ş
i
intercondiţionare
 
reciprocă.
 
O
 
m
a
re
 
parte
a
principiilor 
 
ş
i
norm
e
lor 
 
de
 
drept internaţional
î 
ş
i
au
 
originea
 
 în
 
norm
ele
morale,
 
dreptul
 
internaţional
 
fiind
 
 în esenţ
a
sa
bazat
pe
 
regulile
 
mo
ralei.
Dreptul
 
internaţional,
la
rândul
 
său,
 
influenţ
eaz
ă
 
regulile
 
mo
rale ale
raporturilor 
interstatale,
contribuind
la
dezvoltarea
 
acestora
 
 în
 
raport
 
cu cerinţ
ele
vieţ
ii
internaţionale
bazate
pe
 
drept.
4.Dreptul 
 
internaţional 
 
ş
 politica
 
externă
 
a
 
statelor 
Dreptul
 
internaţional
 
constituie
 
un
 
m
ijloc
de
 
orientare
 
ş
i
de influenţare
a politicii
externe
a
statelor 
 
 îndirecţ
ia
unor 
 
obiective
 
ş
i
valori
stabilite
de
acestea
prin
 
principiile
 
ş
i
norm
ele
de
 
drept
 
internaţional.
Politica
externă
a
statelor 
 
trebuie
 
fie
form
ulat
ă
 
ş
i realizat
ă
 
 în
 
deplină
 
concordanţă cu
 
principiile
 
ş
i
norm
ele
de
 
drept
 
internaţional,de
 
care
 
nu
 
pot
 
face abstracţ
ie
 în
fiecare
poziţ
ie
pe
 
care
 
o
 
adoptă
 
faţă
 
de
 
o
 
problemă
a
vieţ
ii
internaţionale.
Politica
externă
a
statelor,
la
rândul
ei,
contribuie
la
dezvoltarea dreptului
 
internaţional,
la
modificarea
 
saucomp
letarea
acestuia,
 
 în
 
raport
 
cu nevoile
reale ale
raporturilor 
interstatale, ale
evoluţ
iei
societăţ
ii
umane.
5.Dreptul 
 
internaţional 
 
 public 
 
ş
dreptul 
 
internaţional 
 
 privat 
Dreptul
 
internaţional
 
privat
 
reglem
enteaz
ă
 
raporturi
 
 juridice
 
de
 
drept intern
 
de
 
natură
civil
ă,
 
com
ercial
ă,
 
demuncă,
 
de
 
procedură
civil
ă
 
ş
i alte
raporturi
 
de
 
drept
 
privat
 
cu
 
un
elem
ent
 
străin.
 
Prin
 
norm
ele
sale,
el
rezolvă, îngeneral,
conflictele
de
 
reglementare
 
dintre
legile
interne
ale
diferitelor 
state
cu
 
privire
la
o
 
anum
it
ă
 
instituţ
ie
 juridică.
Elem
entul
 
de
extraneitate al
norm
e
lor 
sale
nu
 
 
dreptului
 
internaţional
 
public
 
un
caracter 
de
 
drept internaţional, în
 
obiectul
 
său
 
de
 
preocupare
 
neintrând
rela
ţ
iile interstatale.
6.Dreptul 
 
internaţional 
 
ş
dreptul 
 
intern
Dreptul
 
intern
al
statelor 
 
ş
i
dreptul
 
internaţional
 
sunt
 
două
 
sistem
e
de drept
 
diferite,
 
care
 
se
 
 întrepătrund,
 
 însă,prin
 
intermediul
 
statelor,
 
care
le creeaz
ă
 
pe
 
amândouă.Dreptul
 
internaţional
 
constituie
 
 într-o
im
portantă
 
măsură
 
proiecţ
ia
 în planul
rela
ţiilor 
 
internaţionale
a
norm
e
lor de
 
drept
 
din
legisla
ţ
ia
internă
a
statelor,
 
dreptul
 
intern
îm
prumutând
 
dreptului
 
internaţional
 
conceptele
sale
 juridicefundam
entale
ş
i tehnicile sale
 juridice,
iar 
unele
 
norm
e
de
 
drept
 
intern pot
 
fi
acceptate
de
state ca
surse
ale
 
reglementă
rii
 juridice
 
internaţionale.Dreptul
 
internaţional,
la
rândul
 
său,
exercit
ă
 
o
 
puternică
 
influenţă asupra
legisla
ţ
iei
interne
a
statelor,
 îm
bogăţind-o
 
prin
 
norm
ele
sale,
 
care sunt
 
 încorporate
 
 în
legisla
ţ
ia
internă
 
ş
i
trebuie
 
respectate
ca
ş
i
norm
ele
interne.
 
 În
acela
ş
i tim
p,
 
dreptul
 
internaţional
 
influenţ
eaz
ă
 
dreptul
 
intern
al
statelor 
 
 în
 
sensul
 
unifică
rii
unor 
 
concepteş
i
reglementări
 
existente
 
 în diferite
 
ţări,
 
pentru
ca acestea
fie
 în
 
consens
 
cu
 
norm
ele
de
 
drept internaţional,existând
 
 în
acest
sens
 
un
 
proces
 
de
 
internaţionalizare
a
dreptului
 
intern.
7.Definiţia
 
dreptului 
 
internaţional 
 
 public 
Dreptul
 
internaţional
 
public
este totalitatea
norm
e
lor 
 
 juridice
create
de
state
ş
i
de
celelalte
subiecte
 
de
 
dreptinternaţional,
 
pe
 
baza
 
acordului
 
de voinţă
 
liber 
 
exprim
at
de
acestea
prin
tratate
ş
i alte
izvoare
 
de
 
drept,
 
 în
 
vedereareglementă
rii
raporturilor 
 
dintre
ele,
norm
e a c
ăror 
aplicare este
asigurată
 
prin respectarea
 
lor 
 
de
 
bună
 
voie,
iar 
 în
caz
de
necesitate,
prin
 
măsuri
 
de constrângere
aplicate
de
c
ă
tre state
 în
 
mod
 
individual
 
sau
 
colectiv.II.
 
GENEZA
 
ŞI
 
EVOLUŢIA
 
DREPTULUI INTERNAŢIONAL
 
PUBLIC
 Începuturile
 
dreptului
 
internaţional
 
se
 
situează
 
 în
 
Antichitate,
 
prim
ele
reguli
 
referitoare
la rela
ţ
iile
dintre
state
apărând
 
 în
 
Orientul
 
Antic,
 
apoi
 
 în Grecia
 
ş
i
Rom
a
Antică.Dreptul
 
internaţional
 
s-a
 
constituit
 
m
ai întâi ca
un
 
drept
al
războiului ş
i
abia
 
ulterior,
ca
un
 
drept
al
cii
ş
i
cooperă
rii
dintre
state. Antichitatea
consemnează
 
 încă
 
de
tim
puriu
la
diferite
 
popoare existenţ
a
unor 
 
reguliprivind
 
pornirea
 
războiului
 
ş
i
ducerea
 
acestuia, inclusiv
limitarea
unor 
 
m
ijloace
de
 
luptă
 
ş
i
protecţ
ia
anumitor categorii
 
de persoane
 
ş
i
bunuri,
neutralitatea.
 În
aceast
ă
 
perioadă
 
au
 
apărut,
 
 însă,
 
ş
i
prim
ele
reguli
 
privind
alte
instituţ
ii
de
 
drept
 
internaţional,
 
ş
i
anum
e tratatele
de
alian
ţă
 
ş
i
de
 
pace,
tratativele
ş
i alte
m
ijloace
de
 
rezolvarepaşnică
a
diferendelor,
 
cum
 
sunt
 
m
e
diaţiunea
 
ş
i
arbitrajul
 
internaţional,
 
protecţ
ia
străinilor,
 
m
i
siunile
 
diplom
atice
(soliile),
 
 jus
 
gentium
 
din
 
dreptul
 
rom
a
n prefigurând
 
dreptul
 
internaţional
 
de
 
m
ai
târziu.Fărâm
i
ţarea
 
feudală
a
dus
la
o
 
oarecare
 
stagnare
 
ş
i
 în
 
domeniul regulilor 
 
de
 
drept
 
internaţional,
 
dar 
 
odată
 
cu
centralizarea statal
ă,
 
 începând cu
 
secolul
al
XV-lea,
 
s-a
 
produs
 
o
 
amplificare
a rela
ţiilor 
interstatale,
care
aim
pulsionat
 
dezvoltarea
 
dreptului
 
internaţional.
 
Se
 
conturează,
 
astfel, pentru
 
prim
a
oară,
 
principiul
 
suveranităţ
ii
ş
i
teoria
 
echilibrului
 
de
 
forţ
e
 între
state,
m
ijloacele
de
 
rezolvare
 
paşnică
a
diferendelor 
 
 încep
a
se
utiliza tot
m
ai
frecvent,
iar 
dreptul
 
războiului
 
se
îm
bogăţ
e
ş
te
cu
 
instituţ
ii
noi,
 
cum
 
ar fi
 
retorsiunea,
 
represaliile
 
ş
i
blocada
 
paşnică,precum
 
ş
i
cu
 
noi
 
principii
 
 în modul
 
de
 
ducere
a
războiului.Apar 
 
prim
ele
 încercări
 
de
 
codificare
a
dreptului
 
internaţional,
 
dar 
 
ş
i im
portante
 
lucrări
 
ş
i tratate
de
 
dreptinternaţional
ale
unor 
 
personalităţ
i ca
Nicollo
 
Machiavelli
 
(1469-1527),
 
Alberico
 
Gentilis
 
(1552-1608)
 
sau
 
Hugo Grotius(1583-1645). Hugo
 
Grotius
este
considerat
 
rintele
dreptului
 
internaţional,
 
prin fundam
entele teoretice
pe
 
care
le
pune
 
dreptului
 
internaţional
ca
un
 
drept
bazat
pe
 
raţiunea
 
umană
 
ş
i
nu
 
pe
 
voinţ
a
divină,
ca
o
 
expresie
a
voinţ
ei
ş
i
intereselor 
 
statelor,
 
precum
 
ş
i
prin
im
portante
 
lucrări
 
cum
 
sunt
 
Despre dreptul 
 
războiului 
 
ş
al 
 
 pă
cii 
,
 
Mareliberum
 
ş
i altele,
care
 
revoluţionează ramuri
im
portante
ale
dreptului
 
internaţional,
 
precum
 
dreptul
 
războiului,dreptul
 
diplom
atic,
dreptul
 
rii
ş
i
dreptul
 
tratatelor. În
 
epoca
 
modernă,
 
dreptul
 
internaţional
 
cunoaş
te
ş
i el
o
 
puternică afirm
a
re
 
o
 
dată
 
cu
 
progresele
 
deamploare
realizate
pe
 
plan
politic
ş
i
 juridic, în
 
acord
 
cu
 
dezvoltarea
 
generală
a
societăţ
ii
umane. Revoluţ
ia
franceză, îndeosebi
 
prin
 
Declaraţ
ia
asupra
 
dreptului ginţilor,
 
Congresul
 
de
la
Viena
 
din
 
1815
 
ş
i
Congresul
 
de
la
Paris
 
din1856 constituie
 
mom
e
nte
im
portante
 
 în
 
afirm
a
rea
 
sau
 
dezvoltarea
 
unor 
 
principii ş
i
reguli
 
de
 
drept
 
internaţional.Un
 
rol
 
deosebit
 
 în
 
dezvo
ltarea
dreptului
 
internaţional
 
l-au
 
avut
cele
două
 
conferinţ
e
de
 
pace
 
de
la
Haga,din
 
1899
 
ş
i
1907,
 
 îndeosebi
 
prin codificarea
 
pe
 
care
 
au
realizat-o
 în
 
domeniul
 
dreptului
 
conflictelor 
 
arm
ate
ş
i
 în
celal
m
ijloacelor 
de
 
rezolvare
 
paşnică
a
diferendelor 
 
internaţionale, regulile
 
codificate
 
atunci
 
fiind
 
 în
 
m
a
re
 
parte
valabile
ş
i
astă
zi.La
sfârş
itul
secolului
al
XIX-lea
 
ş
i
 începutul
 
secolului
al
XX-lea apar 
 
prim
ele
organizaţ
ii
internaţionale
 
ş
i
se încheie
 
prim
ele
convenţ
ii
pentru
 
sancţionarea
 
unor 
 
infracţiuni
 
internaţionale,
 
dom
enii
care
 
vor cunoaş
te
ulterior o
 
puternică
 
afirm
a
re. Crearea
 
după
 
primul
 
război
 
mondial
a
Societăţ
ii
Naţiunilor,
ca
organizaţ
ie
cu
caracter 
universal
 
pentru
 
asigurarea
 
securităţ
ii
internaţionale ş
i
dezvoltarea
 
colaboră
rii
dintre
state, a im
pulsionat
 
dreptulinternaţional. Crearea
 
unui
 
sistem
 
de
securitate bazat
pe
egalitatea
suverană
a
statelor 
 
ş
i
pe
 
respectul
 
dreptuluiinternaţional,
 
 înfiinţarea
 
 în
 
1920
a
Curţ
ii
Permanente de
 
Justiţ
ie
Internaţională,
 
proceduralizarea
 
războiului
 
prin
 
PactulSocietăţ
ii
Naţiunilor,
 
apoi
interzicerea lui ca
m
ijloc al politicii
statelor 
 
prin
 
Pactul Briand-Kellog
 
din
 
1928,
utilizarea
pe
 
scară
 
largă
a
m
ijloacelor 
de
 
rezolvare paşnică
a
diferendelor 
 
internaţionale
 
sunt
 
doar 
câteva
din
 
direcţ
iile
dedezvoltare
a
dreptului
 
internaţional
 
 în
 
perioada
 
dintre
cele
două
 
războaie mondiale.După
al
doilea
 
război
 
mondial,
 
dreptul
 
internaţional
 
public
 
cunoaş
te
o
 
puternică
 
dezvoltare,
 
un
im
portant
saltcalitativ.
 În
 
sfera
 
de
 
reglementare internaţională
 
au
intrat
numeroase
 
dom
enii
care
 
anterior 
 
nu
 
făcuseră
 
obiect depreocupare
 
pentru
 
dreptul
 
internaţional,
iar 
dreptul
 
internaţional
clasic a
suferit
im
portante
 
modificări
 
ş
i
comp
let
ări
 
 încadrul
 
unui
 
proces
 
vast
 
de dezvoltare
 
progresivă
a
dreptului
 
internaţional
ini
ţ
iat
ş
i im
pulsionat
 
de Organizaţ
ia
Naţiunilor 
 
Unite,
 
 înfiinţ
at
ă
 
 în
 
1945.III.
 
IZVOARELE,
 
PRINCIPIILE
 
FUNDAMENTALEŞI
 
CODIFICAREA
 
DREPTULUI
 
INTERNAŢIONAL
 
1.Izvoarele
 
dreptului 
 
internaţional 
Norm
ele
de
 
drept
 
internaţional
 
sunt
 
consacrate
 
prin
 
anum
ite
form
e
specifice
 
recunoscute
 
de
 
com
unitatea
statelor 
ca
fiind
 
izvoare
 
de
 
drept. Prin
 
izvoarele
 
dreptului
 
internaţional
 
se
 
 înţeleg
acele
m
ijloace
 juridice
 
deexprimare
a
norm
e
lor 
 
de
 
conduită
rezultate
din
 
acordul
 
de voinţă
a
două
 
sau
 
m
ai
mu
lte state
ori
alte
subiecte
 
dedrept
 
internaţional.O
 
enumerare
oficial
ă
a
izvoarelor 
 
dreptului
 
internaţional
 
s-a
 
făcut pentru
 
prim
a
oară
 
 în
 
Statutul
 
Curţ
ii
Permanente
 
de
 
Justiţ
ie
Internaţionadin
 
1920,
 
fiind
 
apoi
 
preluată
 
de
 
Statutul
 
Curţ
ii
Internaţionale
 
de
 
Justiţ
ie.
Art.38
al
Statutului
 
Curţ
ii
Internaţionale
 
de
 
Justiţ
ie
prevede
c
ă
 
 în soluţionarea
 
conform
 
dreptului
 
internaţional
a
diferendelor 
 
care
îi
sunt supuse,
 
Curtea
 
va
aplica:
a)
 
convenţ
iile
internaţionale,
fie
generate,
fie
speciale,
 
care
 
stabilesc
 
reguli
 
recunoscute
 
 în
 
mod
 
expres
 
de
statele aflate
 în
litigiu;
b)
 
cutum
a
internaţională,
ca
dovadă
a
unei
practici
generale
acceptat
ă
ca
reprezentând
 
dreptul;
 
c)
 
principiile
 
generale
 
de
 
drept recunoscute
 
de
 
naţiunile
civilizate;
d)
 
hotă
rârile
 judecătoreş
ti
ş
i
doctrina
speciali
ştilor 
 
celor 
 
m
ai califica
ţ
i
 în
 
dreptul
 
public
al
diferitelor 
 
naţiuni
ca
m
ijloace
auxiliare
 
de
 
determinare
a
regulilor 
 
de
 
drept.
La acestea
se
 
adaugă ş
i echitatea
(
ex 
aequa
et 
bono
).
Rezult
ă
c
ă
tratatele,
cutum
a
ş
i
principiile
 
generale
 
de
 
drept
 
constituie izvoare
 
principale
ale
dreptuluiinternaţional,
iar 
 jurisprudenţa,
 
doctrina
 
ş
i echitatea
sunt
 
izvoare
 
auxiliare. Ulterior,
 
doctrina
 
ş
i practica
dreptuluiinternaţional
 
au
 
recunoscut
 
ş
i alte
izvoare
ale
dreptului
 
internaţional,
 
cum
 
sunt
 
unele
acte
adoptate
 
deorganizaţ
iile
internaţionale,
actele unilaterale ale
statelor,
 
care
 
sunt susceptibile
 
 
producă
 
unele
efecte
 juridice
 
 în
 
raporturile
 
cu
alte state,
precum
 
ş
i legea
internă
a
statelor.
a)
 
Tratatul 
 
internaţional 
.
Tratatul este cel
m
ai im
portant
 
izvor 
 
de drept
 
internaţional
 
datorită
clarit
ăţ
ii
exprimă
rii
norm
ei
 juridice,
tehnicii
sofisticate
 
de
 
redactare
 
ş
i
frecvenţ
ei utiliz
ă
rii
sale.
Tratatul
internaţional
este
definit
ca
form
a
expresă
 
de
 
m
a
nifestare
a
acordului
 
de
 
voinţă
 
dintre
 
două sau
 
m
ai
mu
lte state
ori
alte
subiecte
 
de
 
dreptinternaţional,
încheiat
 în
 
forscrisă
 
ş
i
guvernat
 
de
 
dreptul
 
internaţional,
 
cu
 
scopul
 
de
a
crea,
a
modifica sau
a
abroga
 
norm
e
de
 
drept
 
internaţional.
b)
 
Cutuma
 
internaţională
.
 
Cutum
a
constituie
 
un
 
izvor 
 
nescris
al
dreptului
 
internaţional,
cel
m
ai
vechi
 
 înordinea
 
istorică
 
ş
i cel
m
ai
frecvent în
 
perioada
 
de
 
 început
a
formă
rii
dreptului
 
internaţional
 
public.
 
Ulterior,
 
 în m
a
reparte,
 
cutum
ele
au
 
fost
 
 încorporate
 
 în
tratate,
dar 
ele
 joacă
 
un
 
rol
im
portant
 
ş
i
 în
 
dreptul
 
internaţionalcontemporan.
 
Cutum
a
internaţională
este
definită
ca
o
practic
ă
 
generală,
relativ
 îndelungată
 
ş
i
uniformă,considerată
 
de
c
ă
tre state ca
exprimând
 
o
 
regulă
 
de
 
conduită
 
cu
 
forţă juridică,
 
obligatorie.
 
Ori
 
de
câte
ori
 
seinvocă
 
o
 
cutumă,
 
existenţ
a
ş
i
conţinutul
acesteia
trebuie
 
fie
probate,
 
prin
 
invocarea
 
documentelor 
 
ş
i a
practicilor relevante
 
ş
i
convingătoare.
c)
Principiile
generale
 
de
 
drept 
 
sunt
acele
principii
 
de
 
drept
 
care
 
sunt
identice
sau
 
nu
 
diferă
 
substanţ
ial
 în
legisla
ţ
ia
internă
al
diferitelor 
state, ele
fiind
 
comune
 
m
a
rilor 
 
sistem
e
de
 
drept
 
ş
i im
punându-se
ca
principiifundam
entale
 în
legisla
ţ
ia
m
a
 jorităţ
ii
statelor,
ca
noţiuni
 
intrinseci
ideii
de drept.
 
Principiile
 
generale
 
de
 
drept
 
nutrebuie
 
fie
confundate
 
cu principiile
 
fundam
entale ale
dreptului
 
internaţional,
ele
făcând
 
parte
 
din dreptulintern
al
statelor.
d)
 
Jurisprudenţa
 
internaţională
 
reprezintă
practica
instanţelor 
 
de judecată,
a
ş
a
cum
 
rezultă
 
din
 
hotă
rârile
date
 
de
acestea,
care
 
au
 
relevanţă pentru
 
existenţ
a
unei
 
norm
e
de
 
drept
 
internaţional.
 
O
 
deosebită
im
portanţăprezintă
 
pentru
 
dreptul
 
internaţional
 
hotă
rârile
date
 
de
 
Curtea
 
Internaţională de
 
Justiţ
ie,
dar 
 
ş
i
de
alte
instanţ
e
 judiciareinternaţionale,
iar 
uneori
 
ş
i
de tribunalele
 
interne
ale
statelor.
e)
 
Doctrina
 
dreptului 
 
internaţional 
 
reprezintă
 
opiniile
 
form
ulate
de
speciali
ş
tii cei
m
ai califica
ţ
i
 în
aceast
ăm
aterie,
dar 
 
ş
i
de
 
forurile
 
ş
tiin
ţ
ifice
internaţionale,
 
cum
 
ar 
 
fi
 
Institutul
 
de
 
Drept
 
Internaţional,
 
care
 
se
im
pun
 
prin
analiz
ăş
tiin
ţ
ific
ă
 
profundă
a
ordinii
 
norm
ative
internaţionale
 
 în
 
lum
i
na principiilo
 
de
 
drept
 
ş
i a finalit
ăţ
ii
dreptului.
f)Principiile
echit 
ăţ 
ii 
pot
 
fi
 
invocate
 
 în
 
soluţionarea
 
unor 
 
problem
e
internaţionale
 
 în
 
lipsa
 
unor 
 
izvoare
 
dedrept
clasice
sau
 
 în
 
situaţ
ia
când
aplicarea
unor 
 
principii
 
de
 
drept
 
ar 
 
duce
la
soluţ
ii inechitabile.
2.
Principiile
fundamentale
 
ale
 
dreptului
 
internaţional
Principiile
 
fundam
entale ale
dreptului
 
internaţional
 
sunt
 
norm
e
de max
i
generalitate,
cu
aplicabilitate
universală,
a c
ăror 
 
respectare
este
obligatorie
 
pentru
toate statele
ş
i
care
 
ghidează
 
conduita
 
tuturor 
entit
ăţilor internaţionale
 
 în
 
raporturile
 
lor 
 
reciproce.Din
 
cuprinsul
Cartei
O.N.U
 
(art.
 
2),
 
precum
 
ş
i
din
 
Declaraţia referitoare
 
la
 
 princip
iile
dreptului 
 
internaţional  privind 
 
relaţ 
iile
 prieteneş
ti 
ş
cooperarea
 
dintre
 
state
,
 
adoptată
 
de
 
Adunarea
 
Generală
a
O.N.U.,
 
 în 1970,
 
rezultă
c
ădreptul
 
internaţional
 
se
bazeaz
ă
 
pe
 
urmă
toarele
principii fundam
entale:
-
 
Principiul
egalit
ăţ
ii
suverane
a statelor;
-
 
Principiul
egalit
ăţ
ii
 în
 
drepturi
a
popoarelor 
 
ş
i al
dreptului
 
lor 
 
de
a
decide
 
de
ele însele;
-
 
Principiul
 
neamestecului
 
 în
 
treburile
 
interne
ale
altor 
state;
-
 
Principiul
 
nerecurgerii
la
forţă
 
ş
i la
ameninţarea
 
cu
 
folosirea
 
forţ
ei;
-
 
Principiul
 
soluţionă
rii
pe
cale
paşnică
a
diferendelor 
 
internaţ
ionale;
-
 
Principiul
 
 îndeplinirii
 
cu
 
bună
 
credinţă
a
obligaţiilor 
 
internaţ
ionale;
-
 
Principiul
 
cooperă
rii
internaţionale.

Activity (39)

You've already reviewed this. Edit your review.
1 hundred reads
1 thousand reads
rn_alina liked this
yrolytor liked this
Ady Burlan liked this
Andreea Ursache liked this
Corina Nistor liked this
Valeria Durbailo liked this
Diana Onofre liked this
Valeria Durbailo liked this

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->