• Embed Doc
  • Readcast
  • Collections
  • CommentGo Back
Download
 
Lanul în flăcări
 Predică rostită duminică dimineaţa în 3 Aprilie de pastorul C.H. SpurgeonLa Metropolitan Tabernacle, Newington, Londra
„Apoi a chemat pe Ioab, să-l trimită la împăratul: dar Ioab nu a voit sa vină lael. L-a chemat a doua oară; şi Ioab nu a vrut să vină. Absalom a zis atuncislujitorilor lui: ‚Vedeţi ogorul lui Ioab, este lângă al meu; are orz pe el; duceţi-vă şipuneţi-i foc.’ Şi slujitorii lui Absalom au pus foc câmpului. Ioab s-a sculat şi s-a dusla Absalom acasă. Şi i-a zis: ‚Pentru ce au pus slujitorii tăi foc câmpului meu?’ ” (2Sam. 14:29-31).
amintiţi povestirea: Absalom a fugit din Ierusalim de frica mâniei lui David.După o vreme, i s-a dat permisiunea de a se întoarce; dar nu i s-a permis să se înfăţişezeînaintea regelui. Dorind cu ardoare să fie repus în vechile poziţii ce îi aduceau cinste şifavoruri, el a încercat să îl convingă pe Ioab să îi facă o vizită, intenţionând a-l ruga săacţioneze ca mijlocitor. Ioab, căruia nu-i mai plăcea tânărul prinţ, a refuzat să vină; şi cutoate că a fost chemat în repetate rânduri, a refuzat să îi împlinească dorinţa. Aşadar,Absalom s-a gândit la cel mai rău, dar cel mai eficient plan de a-l aduce pe Ioab la el. Le-a poruncit servitorilor lui să-i dea foc lanului de orz. Aceasta l-a adus pe Ioab, foartemânios, pentru a-l întreba: „Pentru ce au pus slujitorii tăi foc câmpului meu?” Absalomnu voia nimic mai mult; îşi dorise o întrevedere şi nu avea scrupule în privinţa felului încare ar obţine-o. Arderea lanului de orz l-a adus pe Ioab în prezenţa lui şi scopurile luiAbsalom au fost îndeplinite.Omiţând păcatul faptei, avem aici o ilustraţie a ceea ce face deseori Dumnezeulnostru plin de har, urmărind scopul cel mai înţelept şi mai bun. Deseori trimite după noi,nu pentru câştigul Său, ci pentru al nostru. El vrea să ne apropie de El, să primim binecuvântare din mâinile Lui; dar noi suntem nebuni, cu inimi de gheaţă, răi şi nu vremsă venim. El, ştiind că prin alte mijloace nu vom veni, ne trimite o încercare serioasă: dăfoc lanului nostru de orz; având drept să o facă, pentru că lanurile noastre de orz sunt cumult mai mult ale Lui decât ale noastre. În cazul lui Absalom a fost greşit; în cazul luiDumnezeu, El are dreptul să facă ce doreşte cu ceea ce este al Lui. Ne ia cea mai maredesfătare de care ne-am legat inima, şi apoi venim să Îl întrebăm: De ce Te lupţi cu mine?De ce mă loveşti cu nuiaua Ta? Ce am făcut să Te întărât la mânie? Şi aşa suntem aduşiîn prezenţa Lui Dumnezeu şi primim binecuvântări de o valoare infinit mai mare decâtacele binecuvântări trecătoare pe care Domnul ni le-a luat. Vedeţi, deci, cum intenţionezsă-mi folosesc textul în această dimineaţă. Ca pastor al unei biserici atât de mari caaceasta sunt adus permanent în contact cu toate felurile de suferinţe umane. Întâlnescfrecvent sărăcia – sărăcie care nu este cauzată de lene sau viciu, ci sărăcie reală, sărăciacea mai dureroasă şi mai chinuitoare, căci îi cercetează pe aceia ce au luptat bine lupta
 
vieţii, şi s-au zbătut ani întregi, iar acum, la bătrâneţe, de abia dacă ştiu de unde o să levină pâinea, cu excepţia promisiunii „I se va da pâine şi apa nu-i va lipsi” [Isa. 33:16].Mesageri vin la mine uneori la fel de repede cum veneau la Iov aducând veşti triste cu privire la unul sau altul dintre voi. Iată, vine unul: „vă implor să vă rugaţi pentru mine,domnule; Dumnezeu a găsit cu cale să-mi ia soţia printr-o comoţie; acum zace într-unmormânt rece.” Altul plânge: „vai, domnule, soţia mea este grav bolnavă, iar medicul azis că mai este doar puţină speranţă; rugaţi-vă pentru ea ca Domnul să o întărească înceasul plecării ei, şi pentru mine, ca să pot săruta nuiaua Stăpânului.” Apoi vine altul:„Fiul meu este bolnav; va trebui să treacă printr-o operaţie dureroasă; rugaţi-vă ca bisturiul chirurgului să nu fie spre moartea lui, ci să fie în stare să îl suporte.” Şi cândarătam compasiune unei astfel de serii de plângeri triste, un alt grup de mesageri aşteptaula uşă. Cât de puţine familii au parte de o perioadă lungă fără încercări severe! Foarte rar o persoană scapă fără încercări pentru un timp mai lung. Cu mână imparţială, nenorocirea bate atât la uşa palatului cât şi la uşa bordeiului. Pentru ce toate acestea? Noi ştim căDomnul „nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mâhneşte bucuros pe copiii oamenilor” [Pl.3:33]; cum se face că El se foloseşte de atât de mulţi slujitori ameninţători şi trimite atâtde des uşierul cu nuiaua Sa cea neagră? Care să fie cauza? Poate că voi fi în stare săgăsesc răspunsul potrivit la această foarte nimerită întrebare şi poate voi fi de ajutor celor nenorociţi la fel cum a fost temnicerul lui Pavel şi lui Sila când le-a spălat rănile.Îmi voi folosi textul, în primul rând
cu referire la credincioşi
, iar apoi cureferire la cei neconvertiţi. Domnul să mă ajute!1.Mai întâi de toate, fraţi şi surori, haideţi să folosim textul CU REFERIRE LACREDINCIOŞII ÎN CRISTOS.Iubiţii mei fraţi şi surori în Isus Cristos, nu ne putem aştepta să ocolim necazul.Dacă lanurile de orz ale altora vor scăpa nearse, al nostru sigur nu va scăpa. Dacă Tatălnu foloseşte nuiaua nicăieri altundeva, El cu siguranţă va fi sever cu adevăraţii copii.Cum a zis Pavel şi cum a pus în rimă compozitorul:„Bastarzii pot scăpa de nuiaAfundaţi în trecătoare plăcere fireascăDar al Domnului fiu adevărat, născut din nou Nu trebuie, nu ar scăpa de ar putea”Salvatorul Tău ţi-a lăsat o moştenire îndoită. „În lume veţi avea necazuri, dar înMine veţi avea pace.” [Ioan 16:33, parafrazare] Voi vă bucuraţi de pace; dar să nu văgândiţi că veţi scăpa de privilegiul de a avea necazuri. Tot grâul trebuie treierat: şi ariaDomnului mărturiseşte despre greutatea îmblăciului [unealagricorudimentară,formată dintr-o prăjină lungă la capătul căreia este legat un băţ gros mobil şi mai multecurele cu care se lovesc spicele de cereale sau păstăile de legume spre a li se scoate boabele – DEX98] la fel ca oricare alt loc. Aurul trebuie încercat în foc; şi cu adevăratDomnul are un foc în Sion şi cuptorul Său în Ierusalim.Dar tu, dragul meu, ai patru mângăieri speciale în toate necazurile tale. În primulrând ai această dulce reflecţie, că nu este niciun blestem în crucea ta. Cristos a fost făcut blestem pentru noi, şi noi numim crucea Lui lemnul blestemat, dar de când Isus a fostatârnat pe el, este cu adevărat cel mai binecuvântat; şi pot acum să spun despre cruceasuferinţei „binecuvântat este oricine este atârnat pe ea.” Crucea poate fi foarte grea mai
 
ales când lemnul este încă verde, iar umerii noştri neobişnuiţi să o poarte; dar amintiţi-văcă, deşi poate cântări o tonă de durere, ea nu cântăreşte nici măcar un gram de blestem.Domnul nu-şi pedepseşte niciodată copiii în sensul justiţiei răzbunătoare: îi disciplineazăca un tată, dar El nu-şi pedepseşte răscumpăraţii cum face un judecător cu un criminal. Ar fi fost nedrept să pedepsească pentru ei şi în locul lor. Cum ar putea oare Domnul să pedepsească de două ori pentru o singură ofensă? Dacă Cristos mi-a luat păcatele şi a statca înlocuitor pentru mine, atunci Dumnezeu nu mai este mânios pe mine; se poate ca paharul meu să fie amar, cu toate acestea, în el nu se găseşte niciun strop de pelin dinmânia Atotputernică. Eu va trebui poate să sufăr, dar niciodată sub toiagul dreptăţiilictorului [persoană în Roma antică ce însoţea înalţii demnitari, purtând fasciile ca insignăa slujbei acestora – n.ed.], ci sub nuiaua înţelepciunii Părintelui. Oh, creştinule! Cât de plăcut ar trebui să găseşti acest lucru! A fost un timp când erai sub convingerea păcatului,când credeai că bucuros ai putrezi într-o temniţă sau ai arde pe rug, numai să scapi desentimentul mâniei lui Dumnezeu; ai putea oare acum să devii nerăbdător? MâniaDomnului este fulgerul care pârjoleşte sufletul; şi acum că eşti scăpat de groaznicul pericol, nu trebuie să fii copleşit de câteva averse şi vijelii ce Providenţa le trimite. UnDumnezeu al dragostei ne produce durerile: El este la fel de bun când ne disciplinează, caatunci când ne mângăie: nu există mai multă mânie în providenţele dureroase decât îndarurile pe care le face. Domnul se arată necredinţei ca lipsit de bunătate, însă credinţavede întotdeauna dragoste în inima Lui. Oh! ce har că Sinaiul a încetat să fulgere!Doamne, lasă-l pe Isus să spună ce doreşte atât timp cât Moise este adus la tăcere pevecie. Loveşte, Doamne, dacă este voia Ta, acum că ai auzit rugămintea Salvatorului şine-ai justificat sufletele.În al doilea rând ai un alt motiv de mângâiere, şi anume, că necazurile tale îţi suntmăsurate de dragostea şi înţelepciunea divină. Iar în ce priveşte numărul lor, dacă El arânduit zece, ele niciodată nu vor fi unsprezece. În ce priveşte greutatea lor, El care acântărit munţii în cântar şi dealurile în balanţă, are grijă să-ţi măsoare necazurile, aşa nu vei avea niciun dram mai mult decât consideră înţelepciunea Sa infinită că este potrivit. Se poate să ţi se pară că diavolul se năpusteşte asupra ta, dar aminteşte-ţi că eleste întotdeauna un duşman înlănţuit. Există un pripon pentru fiecare necaz, şi dincolo deel nu poate vreodată trece. Nebucadneţar poate încălzi cuptorul de şapte ori mai tare decâtde obicei, însă termometrul Domnului măsoară gradele exacte; şi dincolo de acestea,flacăra nu are putere chiar dacă o mie de Nebucadneţari s-ar jura, plini de furie, până ar rămâne fără suflu. Gândeşte-te la tot ce ai de suferit ca la o hotărâre a înţelepciunii,condusă de iubire, şi te vei bucura în toate necazurile tale, ştiind că ele îţi vor descoperi bunătatea iubitoare şi înţelepciunea Dumnezeului tău.Aveţi şi o a treia consolare, aceea că, sub greutatea crucii voastre aveţi multemângâieri speciale. Există întăritoare pe care Dumnezeu le dă sfinţilor bolnavi şi pe carenu le pune niciodată pe buzele celor sănătoşi. Cavernele întunecate nu ţin minerii ladistanţă, dacă ei ştiu că acolo se găsesc diamante: nu e nevoie să vă fie frică de suferinţă,când vă amintiţi ce bogăţii aduc ele sufletului vostru. Nu auzi cântând privighetoareadacă nu este noapte, şi sunt unele promisiuni ce ne cântă numai în timpul necazului.Vechiul vin bun al împărăţiei este păstrat numai în pivniţa durerii. Niciodată nu vei vedeamai clar chipul lui Cristos decât atunci când toţi ceilalţi îţi întorc spatele. Când vei ajungeîntr-o asemenea confuzie încât înţelepciunea umană este în impas, atunci vei vedealimpede şi clar înţelepciunea lui Dumnezeu. Oh, ce vizite de dragoste face Cristos
of 00

Leave a Comment

You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...
You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...