Welcome to Scribd. Sign in or start your free trial to enjoy unlimited e-books, audiobooks & documents.Find out more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
56Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Iona de Marin Sorescu

Iona de Marin Sorescu

Ratings: (0)|Views: 3,736|Likes:
Published by refreshments

More info:

Published by: refreshments on Oct 19, 2009
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/29/2013

pdf

text

original

 
IONA DE MARIN SORESCUIII.75 (forme de manifestare a dramaturgiei în teatrul modern; citat Mihail Sebastian)
Opinia scriitorului Mihail Sebastian despre necesitatea înnoirii teatrului, această lume închisăîn tipare gata făcute, poate fi ilustrată prin referiri la teatrul modern. În teatrul modern nu semai păstrează distincţiile dintre speciile tradiţionale ale dramaturgiei: tragedie, comedie,dramă. Eliberarea de formele dramaturgiei tradiţionale se manifestă prin mai multe aspecte:alăturarea comicului şi a tragicului, preferinţa pentru teatrul parabolă şi teatrul absurdului,reluarea parodică a unor strategii din dramaturgia tradiţională, inserţia liricului în text,valorificarea miturilor, apariţia personajului-idee, lipsa conflictului, încălcarea succesiuniitemporale a evenimentelor, dispariţia dialogului şi prezenţa monologului, timpul şi spaţiul cuvaloare simbolică etc.“Iona” de Marin Sorescu face parte din volumul “Setea muntelui de sare” care apare in 1974.Este subintitulată “Piesă în patru tablouri”, termenul de “tragedie” configurând luptaindividului (Iona) cu destinul şi încercarea lui de a-l înfrunta .Punctul de plecare al piesei este povestea biblică a lui Iona, om credincios, care este trimis dedivinitate în cetatea Ninive să propovăduiască credin
ț
a unor oameni care şi-o pierduseră demult. Chinuit de spaima de a nu fi ucis, Iona refuză să se ducă şi este aruncat in apă, înghiţitde un chit (balenă), iar după patru zile şi patru nopţi este eliberat, considerând că s-a pocăitsuficient. Pescarul lui Marin Sorescu este înghiţit (pedepsit?) de un chit, fără să ştie de ce. Laînceput, Iona crede că a murit, după care reintră în viaţă şi are iluzia libertăţii. Faptul că povestea biblică este amintită doar pe jumătate arată că omul modern şi-a uitat miturile. PeIona îl străfunge ideea sinuciderii, dar renunţă. El taie o “fereastră” în burta peştelui şi credecă a ieşit la lumină, dar acesta fusese înghiţit de un alt peşte, aici începând tabloul al treilea, îninteriorul peştelui II. Faptul că Iona trece dintr-o burtă în alta poate sugera universurile care seînghit unul pe celălalt. În acest tablou apar Pescarul I şi Pescarul II, personaje mute, care nufac decât să accentueze singurătatea lui Iona. Faptul că aceştia poartă câte o bârnă în spate poate sugera “crucea” pe care şi-o duce în spate fiecare om. Încercând să iasă din spaţiul încare se află, Iona intră in interiorul peştelui III, ceea ce sugerează faptul că intră în alteuniversuri închise, cu cât iese in afară.Plecând de la povestea biblică, Marin Sorescu va crea o dramă modernă despre singurătate şiabsenţa sensului din lume. Piesa este construită sub forma unui monolog în care Iona, personajul principal, îşi pune întrebări şi tot el răspunde. În piesă mai apar şi Pescarul I şiPescarul II care nu au replici, fiind doar personaje figuranţi.Piesa este împărţită în patru tablouri, fiecare reprezentând un moment din existen
ț
a pescarului. În primul tablou Iona stă în faţa mării, aşteptând să prindă peştele cel mare, dar datorită faptului că nu reuşeşte, pescuieşte din acvariul pe care avea lângă el.Resemnat în faţa destinului, Iona nu întrevede nicio schimbare care l-ar putea scoate dinsingurătate şi care l-ar putea salva. El se amuză oarecum vorbind despre nişte copii şi de osoţie. Dar aceştia pot fi doar un pretext al pescarului de nu fi singur. Finalul primului tablou îlreprezintă momentul în care Iona este înghiţit de un chit. În tabloul II este prezentat interiorul peştelui I.În tabloul IV Iona iese la suprafaţă, dar constată că totul în jurul lui este alcătuit din guriuriaşe de peşte. Încetul cu încetul realizează că viaţa poate fi o închisoare din care nu mai ieşidacă nu ajungi la conştiinţa de sine. Începe să îşi aducă aminte de bunici, părinţi, şcoală, pentru ca la sfârşitul ultimului tablou să o ia “invers”: sinuciderea lui Iona poate fi răspunsulunui om revoltat care refuză să îşi accepte destinul, iar prin sinucidere devine liber sau seregăseşte pe sine.În concluzie, piesa “Iona” aduce o înnoire radicală a teatrului românesc. Lipsa precizării1
 
 perioadei istorice, situarea în atemporal, demitizarea sunt aspecte ale teatrului modern, caresusţin aserţiunea lui Mihail Sebastian: “Nu e rău ca, din când în când, să pătrundă în aceastălume închisă un om care să poată arunca o privire nouă asupra altor lucruri vechi”.(Daniela Cristina Manole, 12F; coord. prof.dr. Dumitriţa Stoica)
III.76 (particularităţi ale compoziţiei şi ale construcţiei subiectului într-o operădramatică postbelică: Iona de Marin Sorescu; citat din Gabriela Duda)
După cum se ştie, modul de expunere specific piesei de teatru este dialogul. Personajele şiacţiunea se conturează prin această formă dinamică, succesiunea de replici acoperind aproapeîntreg imaginarul, dacă facem abstracţie de indicaţiile scenice, care au rolul de a-l completaconcis cu informaţii care nu pot apărea firesc în confruntarea dintre personaje. Cu toate căteatrul postbelic cunoaşte diverse forme de abatere de la convenţiile clasice ale genului,dialogul rămâne principala formă de expresie. Aşa se întâmplă şi în drama lui Marin Sorescu,Iona (1968), un monolog în patru tablouri, structurat însă sub forma unui dialog.Iona este singurul personaj ”vorbitor” al piesei ( în scenă mai apar, totuşi, Pescarul I şiPescarul II, care nu scot niciun cuvânt). Monologul nu are însă curgerea continuă a uneiintrospecţii, ci teatralitatea unui schimb de replici. Eroul descoperă la sfârşitul primului tabloucă este înghiţit de un chit, asemenea omonimului său biblic. Din pescar ghinionist (fără norocla prins peşte) a devenit, nu se ştie cum, o pradă pentru un monstru marin, în gura căruia seafla de mult timp , poate dintotdeauna. In paralel cu încercarea lui repetată şi zadarnică de aspinteca burta peştelui şi de a se elibera, se desfăşoară un dialog cu sine, colocvial, meditativ,ironic şi liric. Schimbarea registrului stilistic susţine dedublarea personajului. Primul Iona esteuneori în acord cu cel de al doilea, alteori nu. Unul este interogativ şi sceptic, celălalt în posesia unor adevăruri relative şi oarecum optimist. In finalul piesei cel dintâi întreabăamnezic, Cine sunt eu?, iar al doilea răspunde strigându-şi numele. La capătul acesteiconfruntări cu sine, eroul sfârşeşte prin a-li asuma identitatea, căci despre acest lucru vorbeşte piesa: despre dificultatea de a fi un ins numit Iona.Mai mult decât în celelalte două genuri literare, liric şi epic, personajul se dezvăluie prinlimbaj. În primul tablou, Iona, ” întors cu spatele spre întunecimea din gura” chitului, segândeşte la munca lui de pescar sărac, încearcă să se convingă că marea este bogată în peşti şisperă să prindă până la urmă ceva. Cum lupta pentru supravie
ț
uire e grea, iar el lipsit denoroc, recurge la un tertip: încearcă să pescuiască din acvariul pe care îl are în preajmă,tocmai ca ultimă soluţie. Nu are succes însă, pentru că în acest moment este înghiţit. Intriga piesei, ca de altfel întregul subiect, are valoare simbolică: Iona este omul singur (cum spunechiar scriitorul), frământat de întrebarea dacă viaţa lui are un sens sau este categoric un eşec.Caracterul meditativ al monologului este mult mai evident în tablourile următoare. Timpul,moartea, sinuciderea, ceilalţi, dragostea, fericirea, învierea, speranţa, credinţa , teme mari alereflecţiei filozofice, sunt pentru Iona nu subiecte de meditaţie concentrată, ci realităţi palpabile, ”lucruri” ale lumii, mai mult sau mai puţin inteligibile, aşa cum sunt toate. Se parecă singura lui libertate în faţa acestei ordini de lucruri pe care nu el a făcut-o este umorul : Nici nu-mi dădeam seama că totul pluteşte. Aşa e, trebuie să punem semne la fiecare pas, săştii unde să te opreşti, în caz de ceva. Să nu tot mergi înainte. Să nu te rătăceşti înainte...(tabloul IV)Pe de altă parte, dedublându-se şi dialogând cu sine, Iona prelungeşte până la decizia ultimăiluzia că nu este singur. Nevoia de celălat este reală, chiar dacă raţiunea îi spune că lumea nueste făcută decât din umbre. Monologul, în forma înşelătoare a convorbirii lejere, jucăuşe,suplineşte absenţa unui interlocutor care, dacă nu mai există, trebuie inventat. Locvacitatea luiIona sporeşte atunci când intră în scenă cei doi pescari muţi, cărând câte o bârnă în spinare.Cum ei nu-i răspund, eroul înduioşat la gândul solidarităţii umane, le creează el replicile,2
 
îndemnuri colocviale şi calde la curajul de a înfrunta situaţia imposibilă: Nu te lăsa, măi tată”,”Nu mă las, tăticule!”... Anonimatul şi muţenia îl definesc, din nou simbolic, pe celălalt.Personajul absent, evocat de celelalte, fără să ajungă în scenă, sau, alteori, doar un figurantfără replică, este un procedeu la care teatrul absurdului recurge destul de frecvent. Încunoscuta piesă a lui Beckett, Aşteptându-l pe Godot, Vladimir şi Estragon îl aşteaptăzadarnic pe necunoscutul care ar putea să-i salveze, adică să le schimbe destinul de vagabonzicărora le e rezervată tocmai această aşteptare nedefinită şi până la urmă absurdă. Godot nu vaveni niciodată, cu atât mai mult cu cât s-ar putea să nu existe. Oamenii pe care-i caută Iona nuau dispărut cu totul, dar par nişte umbre împovărate, întoarse spre propria nefericire,incapabile să-l mai audă.Deznodământul piesei îl prezintă pe Iona constatând că trebuie să îndrepte cuitul invers, adică spre sine, nu spre monstru. Gestul sinuciderii este însoţit de o replicăoptimistă: Răzbim noi cumva la lumină. În teatrul clasic, discrepanţa dintre act şi cuvânt estespecifică piesei comice. În parabola lui Marin Sorescu, procedeul merge în sensul uneiambiguităţi care creează un final deschis. Deznodământul consemnează un eşec sau un altînceput? Piesa nu se încheie cu un răspuns, ci cu o întrebare.În concluzie, Iona ca personaj generic, ca imagine a omului, există în aceeaşi măsură prinfelul în care acţionează şi prin felul în care vorbeşte. Dar în timp ce substanţa ”epică” esteredusă la un gest repetitiv (acela al eliberării), limbajul dialogat nuanţează prin varietatea şidinamismul lui aventura existenţială, tragi-comică, a eroului.(prof. dr.Dumitriţa Stoica)
III.77 (tema şi viziunea despre lume într-o operă dramatică postbelică: Iona de MarinSorescu)
Creaţia dramaturgică de după cel de-al doilea război mondial cunoaşte aceeaşi evoluţie în privinţa problematicii şi a tehnicii, în sensul treptatei deschideri spre diversitate şimodernitate. Chiar dacă nu are nivelul valoric al poeziei, criticii şi prozei, o creştere valoricăevidentă se manifestă la nivelul concepţiei despre spectacol, al regizării şi interpretării pieselor de teatru. Totuşi, există numeroase piese de teatru valoroase, scrise mai ales începânddin al şaptelea deceniu, al ”liberalizării” în plan politic şi al neomodernismului, în plan literar.Se cuvine a mentiona tragedia lona (1968), piesă cu un singur personaj, concepută ca unmonolog dialogat, de o noutate frapantă în peisajul teatral românesc.Iona a fost inclusă în 1974, alături de Paracliserul şi Matca, dintr-o trilogie dramatică,intitulată sugestiv Setea muntelui de sare. Titlul trilogiei este o metaforă care sugerează seteade absolut a omului superior, iar cele trei drame care o compun sunt meditaţii-parabole,realizate prin ironie.Drama Iona are la origine cunoscutul mit biblic al lui Iona, fiul lui Amitai. Iona este însărcinatsă propăvăduiască cuvântul Domnului în cetatea Ninive, căci păcatele omenirii ajunseseră până la cer. Iona primeşte misiunea, dar se răzgândeşte şi se ascunde pe o corabie cu care fugela Tarsis. Dumnezeu îl pedepseşte pentru nesupunere, trimiţând un vânt puternic care provoacă o furtună pe mare. Corăbierii bănuiesc faptul că Iona este cel care a atras mâniacerească, aşa că îl aruncă în valuri. Din poruncă divină, Iona este înghitit de un monstru marinsi după trei zile şi trei nopti petrecute în burta peştelui în pocăinţă, „Domnul a poruncit peştelui şi peştele a vărsat pe Iona pe uscat ". Subiectul acestei fabule biblice se întâlneste în piesa lui Marin Sorescu numai ca pretext, personajul deosebindu-se de biblicul Iona prinaceea ca acesta din urmă este înghitit de chit pentru că voia sa fugă de o misiune, pe cânderoul lui Sorescu nu săvârşeşte niciun păcat, se afla incă de la inceput „în gura peştelui" si nicinu are posibilitatea eliberării, de fapt.Metafora peştelui este viziunea centrală a piesei: în pântecele chitului, Iona se descoperă pe3

Activity (56)

You've already reviewed this. Edit your review.
1 hundred reads
1 thousand reads
Malvina Ioana liked this
George Moore liked this
Adrianna Dns liked this
Adrianna Dns liked this
Ana Craciun liked this
Alexandra Rusz liked this
Dani Ganea liked this
Mirabela Dan liked this

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->