el era fiul şefului meu, a da, şi conducea excelent. Niciodată num-am chinuit atât de mult să înving pe cineva.Am zâmbit superior când mi-am dat seama că îl învinsesem, dar apoi m-am enervat când am conştientizat că elaproape mă învinsese. Pentru mine „aproape mă învinsese”era sinonim cu „mă învinsese” şi nu voiam să accept asta. Amfost campioană prea mult timp ca să vină el şi să mă învingăacum. Oare asta însemna că momentele mele de glorie seterminaseră. Nu, cu siguranţă nu. Nu aveam să-l las să-mi fureasta. Slujba asta era tot ce îmi mai rămăsese. Era singurul loc în care eu eram cea mai bună şi faptul că îi învingeam pe toţi l-a făcut pe Carlisle să mă angajeze.Când îmi aminteam că am fost angajată din greşeală îmi venea să râd. Toţi munciseră ani întregi să înveţe să facăceea ce eu făcusem fără să-mi dau seama.Nu-mi amintesc ce s-a întâmplat, pentru că eram preaocupată să îmi calculez şansele de a rămâne să lucrez pentruCarlisle sau a fi concediată.-Salut!
Edward
Se uita la mine şocată. Oare chiar eram chiar aşa de înfricoşător?-Mă bucur să te cunosc. Edward Cullen, deşi cred cătata a aşezat un afiş uriaş la intrare vestind venirea mea, amcontinuat încercând să o scot din starea de şoc.Ea a râs, dar nu un râs forţat, politicos, ci unul plin deviaţă, molipsitor, care m-a făcut şi pe mine să râd.-Carlisle ar fi în stare de asta, dar nu s-ar rezuma doarla un poster cât peretele, probabil ar vinde şi tricouri, a zisprintre hohotele de râs.
Leave a Comment