1.

Liga arab, denumit oficial Liga Statelor Arabe, reprezint o organizaie fondat pe criterii teritoriale ntrunind statele de origine arab din nordul i nordestul Africii i pe cele din sudvestul Asiei. Liga a fost format la Cairo pe data de 22 martie 1945 de 6 membrii-Egipt, Iraq, Iordania, Liban, Arabia Saudita i Syria la interval de un an alaturandu-se si Yemenul.n prezent liga arab este alcatuit din 22 de membrii i 4 observatori India, Venezuela, Brazilia i Eritrea.Scopul principal al ligii este acela de a ncuraja relaionarea statelor membre i de a coordona colaborarea acestora, de a pstra independena i suveranitatea lor i de a supraveghea n sens larg acitivitile i interesele lor.Promovarea i ndeplinirea intereselor lumii arabe se face prin intermediul organizaiilor i instituiilor specializate din cadrul ligii arabe cum ar fi organizaia cultural educaional i tiinific sau consiliul economic i social.Totodat aceast uniune a statelor trateaz i rezolv problemele de interes comun ale regiunii pe care o reprezint limittnd conflictele interne de orice natur i stabilind principii de tip economic n scopul progresului.Un astfel de act ce conine principii de funcionare ale activitii economice i militare din zona ligii arabe este carta aciunilor economice i de aprare din 13 aprilie 1950.Fiecare stat membru are dreptul s voteze n Consiliul Ligii aplicarea ulterioar a hotrarilor aplicndu-se numai statelor care au votat.Liga Arab detine n prezent un important rol n felul n care a fost modelat activitatea i programa din domeniul educaional, promovnd i incurajnd rolul femeilor n societatea arab, susinnd ideea de pensie alimentar, programe cu specific istoric pentru a menine motenirea cultural, schimburile interculturale ntre membrii statelor sau programele cu coninut sportiv.De la momentul nfiinrii au fost lansate numeroase campanii de combatere a deficientelor educaionale i de modernizare i raspandire a terminologiei tehnologice n interiorul statelor membre, de combatere a crimei i consumului de droguri sau de nlaturare a problemelor existente n relaia angajat-angajator n special cnd vine vorba de emigranii arabi. 2.Stalele membre Liga arab a fost fondat de 7 membrii la Cairo n anul 1945.Creterea numarului de membrii a fost pronunat n a 2a jumtate a secolului 20, acceptnd 15 membrii noi mpreun cu 4 ri cu statut de observatori , numrnd n prezent 22 de state.n data de 22 februarie 2011, Secretarul General al Ligii, Amr Moussa suspendp calitatea de membru a Libiei condamnnd folosirea forelor armate mpotriva civililor.Libia devine astfel a 2-a ar din istoria ligii care este exclus din activitile comunitii arabe. Prima aciune important a Ligii statelor arabe a fost intervenia din Israel din 1948 rezultatul fiind unul negativ, armata israelian respingnd atacurile.Doi ani mai tarziu s-a semnat un tratat de nonagresiune ntre statele membre. Aria ocupat de suprafaa statelor membre aparinnd Ligii Statelor Arabe nsumeaza 14 mil km i se ntinde pe 2 continente respectiv Asia i Africa.Aria ocupat este compus n mare parte din suprafee aride ct i din suprafee fertile. Carta ligii arabe susine recunoaterea caracterului unitar al statelor aparinnd zonei de N/NE a Africii i S/SV a Asiei dar i suveranitatea statelor privite individual.Regulamentul intern al Consiliului ligii si a comitetelor a fost stabilit n Octombrie 1951. 3.Consiliul ligii arabe In carta ligii se prevede ca alcatuirea consiliului se face alegand din sefi de stat, liderii guvernelor sau ministrii de externe apartinand statelor member fiecare dispunand ulterior de un singur vot in interiorul organizatiei.Conducerea consiliului se face prin sistem de rotatie intre reprezentatii statelor iar secretarul general este denumit de 2/3 din numarul participantilor la vot.Comitetele formate in consiliul ligii arabe sunt in numar de 7 si privesc urmatoarele domenii: -Legislaie -Cultura -Economic -Social -Comunicaii -Sntate -Politic 2. Asociaia Naiunilor din Asia de Sud- Est de la fondare pana in anii 90 Asociaia Naiunilor din Asia de Sud-Est a luat fiin pe 08 august 1967 prin intermediul Declaraiei de la Bangkok, ce a fost semnat de Indonezia, Malaezia, Filipine, Singapore i Thailanda. La data de 8 august 1967 minitrii de externe a celor cici state n sala principal a Departamentului Afacerilor Externe din Bangkok, Thailanda, au semnat un document n temeiul caruia s-a nscut Asociaia Naiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) Acest document a descris n detaliu scopurile i sensul acelei de asocieri. Aceste obiective i scopuri au fost cu privire la cooperarea n domeniile economic, social, cultural, tehnic, educaional, precum i n promovarea pcii i stabilitii regionale. Asociaia Naiunilor din Asia de Sud- Est era deschisa tuturor statelor din regiunea de sus-est a Asiei, care se subscriu la obiectivele, principiile si scopurile organizatiei. Obiectivele Asociaiei au fost sintetizate pe urmtoarele direcii: 1. accelerarea creterii economice i a progresului social, precum i dezvoltarea

culturii din regiune prin intermediul unor strduine comune n spiritul egalitii i parteneriatului n vederea ntririi fundaiei unei comuniti prospere i panice a Naiunilor din Asia de Sud-Est. 2. promovarea pcii i stabilitii regionale prin asigurarea respectrii continue a justiiei i legii n relaiile dintre rile din regiune i aderarea la principiile Cartei Naiunilor Unite. 3. promovarea unei colaborri active i a unei asistene reciproce pe teme de interes comun n domenii economice, sociale, culturale, tehnice, tiinifice i administrative. 4. furnizarea de asisten reciproc sub forma de faciliti de pregtire i cercetare n sferele educaionale, profesionale, tehnice i administrative. 5. mbuntirea colaborrii pentru utilizarea mai bun a agriculturii, industriei, expansiunii schimburilor comerciale, inclusiv studierea problemelor schimbului internaional de mrfuri, mbuntirea facilitilor de transport i comunicare i creterea standardului de via a popoarelor din cadrul ASEAN. 6. promovarea studiilor despre Asia de Sud-Est. 7. meninerea unei cooperri strnse i benefice cu organizaiile internaionale i regionale ce au scopuri similare i explorarea tuturor cilor pentru o cooperare tot mai strns. Tarile membre ASEAN au adoptat principiile fundamentale din Tratatul de Prietenie si Cooperare in Asia de Sud-est (TAC). Acestea erau: - respect reciproc pentru independenta, suveranitate,egalitate, integritate teritoriala si identitate nationala a tuturor natiunilor; - respectarea dreptului oricarui stat de a exista fara constrangeri si imixtiuni externe; - neamestecarea in afacerile interne ale tarilor componente; - rezolvarea disputelor intr-o maniera pasnica; - renuntarea la folosirea fortei; - cooperare efectiva intre tarile membre. nfiinarea ASEAN n 1967 a avut o important dimensiune politic, aeznd la masa negocierilor regimuri care se opuneau expansiunii comunismului n Asia de Sud - Est. Timp de aproape un deceniu, principalele preocupri n cadrul gruprii au fost de natur geopolitic i chiar dup finele rzboiului din regiune, ASEAN a rmas un promotor al aciunilor politice comune. Problemele legate de cooperarea n domeniul economic n-au stat n centrul preocuprilor statelor membre dect dup summit-ul de la Bali din februarie 1976. La numai un an, minitrii de externe ai statelor membre au semnat un acord privind Aranjamentele Comerciale Prefereniale. Acestea urmau s acioneze pe trei direcii: alctuirea unor liste unilaterale de produse ce intrau sub incidena preferinelor tarifare, negocierea pe cale bilateral dup principiul de la produs la produs a unor concesii tarifare, precum i reducerea substanial a taxelor vamale la bunurile de import cu o valoare n vam de mai puin de 50.000 de dolari. n ciuda acestor prevederi, progresele pe calea liberalizrii comerului n zon au fost modeste, statele membre nemanifestnd, de fapt, o voin politic real n acest sens. De exemplu, la nceputul deceniului 9, cele circa 9000 de concesii tarifare anunate nu vizau mai mult de 2% din comerul intra - ASEAN. Acest procent nu s-a modificat semnificativ nici n perioada anilor '80, ajungnd la abia 5% n 1990. n 1989 ponderea comerului intraregional n totalul schimburilor comerciale ale statelor membre ajunsese s fie inferioar celei din 1970. Cu toate c dup 1985 comerul intra-ASEAN a cunoscut o oarecare revigorare, acest lucru s-a datorat n principal liberalizrilor unilaterale i activitii corporaiilor transnaionale n acea perioad de boom investiional. n paralel cu lansarea cooperrii pe planul schimburilor comerciale, rile membre ASEAN au considerat oportun s dezvolte i relaiile intraregionale n ceea ce privete cooperarea industrial, dnd natere tot n 1977 unui program privind proiectele industriale (ASEAN Industrial Projects Programme). Nici soarta acestuia nu a fost, ns, favorabil, n ciuda implicrii, ncepnd cu 1979, a fiecrui stat membru ntr-un astfel de program i a suportului financiar japonez n aceast direcie, primul proiect concret a fost propus abia n 1984. Mai mult, dup acest an, ntre statele membre au nceput s apar divergene privitoare la derularea respectivelor programe, ceea ce a avut drept efect, pn la urm, renunarea la aceste proiecte de ctre unele ri. 4. Acordul de instituire a Comunitatii Economice Euro-Asiatice a fost semnat la Astana (Kazahstan), la 10 octombrie 2000. Membrii CEEA sunt Federatia Rusa, Belarusi, Kazahstan, Kirgizstan si Tadjikistan. La 5 aprilie 2002 Republicii Moldova i-a fost acordat, ca si Ukrainei, statutul de observator. CEEA este succesoarea Uniunii Vamale Euroasiatice, care a fost creata de aceleasi state membre, dar care n-a devenit functionala din cauza divergentelor existente intre membrii constituanti. In declaratia sefilor celor cinci state membre ale CEEA [2] sunt formulate urmatoarele obiective :

a) in domeniul comertului extern si al politicii vamale: - finalizarea elaborarii regimului de comert liber, crearea unui singur tarif vamal si a unui sistem unic de masuri de reglementari netarifare; - introducerea unui sistem coordonat de regimuri preferentiale; - stabilirea unor reglementari comune de comert cu bunuri si servicii si de acces al lor pe pietele interne; - elaborarea unei pozitii coordonate a statelor-membre in relatiile cu OMC si alte organizatii economice internationale; - introducerea unui regulament unic de reglementare valutara si control valutar; - crearea unui mecanism eficient de functionare a relatiilor de achitare si de plata; - crearea unui sistem unificat de reglementare valutara, in cadrul caruia functioneaza reglementari unificate de proceduri vamale si control vamal, se aplica regimuri vamale unice; - asigurarea securitatii economice la frontierele externe ale Comunitatii, combaterea contrabandei si a altor feluri de incalcari vamale; - consolidarea si amenajarea frontierelor externe ale Comunitatii. b) in domeniul politicii economice: - promovarea reformei structurale coordonate a economiilor; - elaborarea si realizarea programelor comune ale dezvoltarii social-economice; - crearea unui sistem comun de plati; - asigurarea interactiunii sistemelor financiar-valutare; - crearea conditiilor egale pentru activitatea de producere si de antreprenoriat; - crearea pietei comune a serviciilor de transport si a sistemului unic de transport; - crearea pietei comune energetice; - efectuarea cercetarilor si elaborarilor comune in domeniile prioritare ale stiintei si tehnologiei; - crearea conditiilor egale pentru accesul investitiilor straine pe pietele Partilor; - crearea unui sistem unificat de reglementari juridice, de creare si activitate a grupurilor financiar-industriale pe baza bilaterala si multilaterala. c) in domeniul social-umanitar: - armonizarea sistemelor nationale de educatie, dezvoltare a stiintei si culturii; - armonizarea sistemelor nationale de asigurare a standardelor sociale minime; - oferirea cetatenilor statelor membre ale Comunitatii a drepturilor egale la educatie si asistenta medicala pe intreg teritoriul ei. d) in domeniul legislativ: - apropierea si armonizarea legislatiei nationale; - crearea mecanismului de coordonare a adoptarii de catre statele membre a actelor nationale legislative si a altor acte normative de drept in problemele ce au tangenta cu obligatiunile Partilor in cadrul CEEA; - sincronizarea termenilor de indeplinire a procedurilor interne cu privire la acordurile, incheiate in cadrul CEEA; - asigurarea interactiunii sistemelor legislative ale statelor membre in scopul crearii spatiului de drept comun in cadrul Comunitatii.

Obiectivele formulate, precum si institutiile enumerate in Acordul de instituire a CEEA indica asupra intentiei fondatorilor Comunitatii de a crea o structura de integrare economica similara cu Comunitatile Economice Europene. Insa analiza atenta a obiectivelor CEEA arata ca in majoritatea cazurilor formularile sunt destul de vagi. De exemplu, se propune finalizarea elaborarii regimului de comert liber, crearea unui singur tarif vamal si unui sistem unic de masuri de reglementari netarifare, dar nu si implementarea lor, cu stabilirea termenilor concreti, asa cum se procedeaza in UE. O astfel de modalitate de a formula obiectivele poate fi tratata ca lipsa de competenta a functionarilor care au elaborat documentul (ceea ce este putin probabil, judecind dupa alte documente ale CEEA), sau mai degraba ca pastrarea unei eventuale marge de manevre. Un alt moment, care atrage atentia este ca participarea la CEEA, care se vrea o structura de colaborare economica, implica colaborarea in domeniul consolidarii si amenajarii frontierelor externe ale Comunitatii. In acest scop, care formulat mai direct inseamna controlul comun asupra frontierelor externe, se instituie colaborarea trupelor de graniceri, serviciilor de securitate si vamale etc. Aceasta dimensiune de colaborare in domeniul securitatii militare, apare din motivatia "asigurarii securitatii economice la frontierele externe ale Comunitatii". O astfel de motivatie nu

este corecta, fiindca prin asigurarea securitatii economice se intelege nu stoparea contrabandei, dar practic toata activitatea economica interna si externa a unei tari. Se cunoaste faptul, ca pina in prezent s-au afirmat doua directii principale in abordarea fenomenului de securitate economica - cea anglo-americana si cea asiatica. In conceptul anglo-american scopul fundamental al sistemului economic este sa asigure standarde inalte de viata pentru cetatenii tarii. In viziunea asiatica securitatea economica inseamna in primul rand cresterea puterii economice nationale pe plan extern. Indiferent de viziuni, este lipsita de sens, ba chiar si imposibila, abordarea dimensiunii economice a securitatii nationale separat de cea politica, militara, informationala etc. In aceasta ordine de idei, in sens larg, prin securitate economica nationala a Republicii Moldova se are in vedere situatia in care nu exista bariere interne sau externe pentru asigurarea intereselor nationale in domeniul economic. Pentru securitatea economica nationala este important ca cetatenii, firmele private si societatea civila in ansamblu sa inteleaga si sa sustina interesele economice nationale, precum si politicile economice, financiare, fiscale, bancare, monetare, comerciale, investitionale etc. In acelasi timp, promovarea de catre institutiile abilitate a unor politici sau modele rationale si efective de utilizare a resurselor economice nu trebuie sa contravina principiilor de libera initiativa si concurenta, de intangibilitate si inalienabilitate a proprietatii private si nu presupune implicarea statului in domeniile in care mecanismele de piata pot functiona mai eficient in absenta ingerintelor guvernamentale [3]. Revenind la frontierele CEEA, este greu de presupus ca, de exemplu, Tadjikistanul va participa la consolidarea frontierelor Rusiei, mult mai probabil ca situatia va fi (asa cum si este in prezent) inversa. Este semnificativ faptul, ca primul document adoptat de CEEA, care nu s-a referit la crearea, statutul, simbolica etc. Comunitatii, a fost Acordul despre interactiunea informationala a statelor membre ale CEEA in problemele de frontiera (14 septembrie 2001). Este o lipsa de claritate si in obiectivul elaborarii unei pozitii coordonate a statelor-membre in relatiile cu OMC si alte organizatii economice internationale. Concluzia generala care poate fi facuta dupa analiza obiectivelor Comunitatii, este ca formularile folosite, fiind destul de vagi, pot fi concretizate ulterior si obiectivele initiale pot sa fie modificate. Institutiile CEEA si procedura adoptarii deciziilor Institutiile CEEA au fost create in baza institutiilor similare care au existat in Uniunea Vamala Euroasiatica. Conform art.3 al Acordului de instituire a CEEA, in cadrul Comunitatii functioneaza: Consiliul Interstatal; Comitetul Integrational; Adunarea Interparlamentara; Judecatoria Comunitatii. Presedintia Consiliului Interstatal si al Comitetului Integrational se detine de reprezentantii fiecarui stat membru prin rotatie, in ordinea alfabetului limbii ruse, pe durata unui an. Consiliul Interstatal este organul suprem al CEEA, care este compus din sefii de stat si de guvern ai tarilor membre, ia in dezbatere problemele principiale de interes comun al statelor participante, determina strategia, directiile si perspectivele integrarii si adopta decizii cu privire la realizarea scopurilor si solutionarea problemelor CEEA. Deciziile Consiliului Interstatal se adopta prin consens (in afara de deciziile cu privire la sistarea temporara sau permanenta a calitatii de membru, cind decizia se adopta pe baza principiului "consens minus votul Partii Contractuale cointeresate"). Consiliul Integrational este organul de conducere permanent al CEEA, care conform functiilor sale este un organ superior executiv si de coordonare. Deciziile in Consiliul Integrational se adopta prin 2/3 din numarul total de voturi, care se repartizeaza conform contributiilor la bugetul Comunitatii, si anume: Republica Belarusi - 20 voturi; Republica Kazahstan - 20 voturi; Republica Kirgiza - 10 voturi; Federatia Rusa - 40 voturi; Republica Tadjikistan - 10 voturi.

Daca pentru adoptarea unei decizii au votat 4 membri ai CEEA, dar numarul de voturi acumulate a fost mai mic de 2/3, decizia asupra problemei in cauza se ia de catre Consiliul Interstatal. Deciziilor institutiilor CEEA se executa prin adoptarea actelor necesare normative nationale, in conformitate cu legislatia nationala. Daca datoria uneia din parti fata de bugetul CEEA depaseste suma echivalenta cotizatiei ei nationale, prin decizia Consiliului Interstatal Partea respectiva poate fi lipsita de dreptul de vot pina la stingerea totala a datoriei. In acest caz, voturile ce-i apartin se repartizeaza intre celelalte Parti Contractante proportional contributiilor lor la bugetul Comunitatii. Deciziile in Consiliul Interstatal se adopta prin consens. Insa tot ce se discuta aici este pregatit si propus de Comitetul Integrational, in care Rusia poate pactic oricind sa mizeze pe voturile Belarusiei si ale Tadjikistanului. Un alt moment este ca, spre deosebire de CSI, toate statele membre ale CEEA trebuie sa participe la cooperarea in toate domeniile, iar executarea deciziilor este obligatorie.

1. Introducere in sistemul bancar international Sistemul bancar international este compus din foarte multe banci. Dintre acestea, doar cateva sute au o participare internationala semnificativa, remarcandu-se, in primul rand, printr-o activitate sustinuta in cadrul sistemelor financiare nationale. Se mai pot adauga, aici, bancile consortiale, cu mentiunea ca acestea nu au detinut niciodata o pondere importanta si ca, in ultimii ani, sunt in cadere libera. Aceste consortii bancare nu au fost altceva decat filiale comune ale bancilor obisnuit,. intrucat tehnicile financiare internationale sunt, in linii mari, identice cu cele de pe pietele nationale, spatiul bancar international are meritul de a sustine sau privilegia inotiile financiare, adoptate ulterior rapid in cadrul sistemelor bancare nationale, in sensul unui veriil transfer de tehnologii financiare. Conceptul de banc dateaz din cele mai vechi timpuri, ns de la apariia sa i pn n prezent a evoluat succesiv n timp, de la forme embrionare la activiti extrem de complexe. n forma sa iniial comerul bancar s-a limitat la operaiuni de schimb de monede (zrfie), iar cu vremea, i s-au adugat practica depozitelor de valori (metale preioase i lingouri, monede de aur, argint etc.), a plilor efectuate pe aceeai pia sau pe piee diferite. Cu trecerea timpului s-a ajuns la operaiuni de acumulare de fonduri disponibile pe pia i la frunctificarea acestor fonduri prin acordare de mprumuturi purttoare de dobnzi destul de mari. n acest context evolutiv n timp, relaiile dintre banc i clientela sa trebuie mbuntite n strns concordan cu necesitile fiecruia dintre parteneri satisfcnd interesele ambelor pri participante la diverse operaiuni. n lucrrile de specialitate exist o serie de definiii care exprim concepia fiecrui autor n ceea ce privete noiunea de banc ori bancher, prisma prin care sunt privite: ca insituie, organizaie ori ntreprindere; din punct de vedere al obiectului de activitate sau al funciilor etc., ori nglobnd toate aceste coordonate. In ultimii ani, activitatea bancara internationala, a cunoscut un amplu proces de globalizare. Unele banci, in loc de a colecta depozite dintr-o tara pentru a acorda imprumuturi in alta tara, au adoptat o strategie de colectare de fonduri si acordare de credite in interiorul diverselor piete nationale gratie implantarii locale. Altele si-au axat dezvoltarea pe piete financiare, incercand de asemenea sa finanteze local portofoliile de titluri nationale. Unele au optat pentru un model mondial de banca de retail sau activitati corporatiste, institutiile de credit facand eforturi tot mai mari pentru a raspunde nevolilor clientelei prin intermediul prezentei si finantarii locale. Principala diferenta intre activitatea bancara globala si cea interanionala tine de modul de finantare a activelor straine. O banca mondiala utilizeaza fonduri provenind de pe piata interna, in timp ce o banca globala utilizeaza fonduri colectate chiar de pe piata externa insasi. Bancile internationale reprezinta agentii de executie si organizare a gestiunii globale pentru lichiditatile firmelor transnationale. Ele detin monopolul asupra gestiunii mecanismelor de schimb, executarii platilor si reglementarilor internationale, furnizeaza marilor firme transnationale resursele necesare realizarii investitiilor directe etc. Gradul de concentrare a activitatilor bancare este tot mai ridicat: astfel, la sfarsitul anului 1985, cele 50 de mari banci din City, dintr-un total de aproximativ 500, controlau peste 66% din totalul angajamentelor bancare internationale apartinand centrului financiar britanic fata de 72%, in urma cu 10 ani. Aceste banci pot fi clasificate in cateva mari familii, in functie de competentele detinute in tarile de origine: - bancile de depozit. Functia lor principala este transformarea resurselor pe termen scurt - depozitele persoanelor fizice si intreprinderilor - in credite pe termen mediu si lung, inscrise in activ, sub forma de creante. Acest tip de banci este foarte raspandit in tari precum SUA, Japonia, Marea Britanie, Franta - bancile comerciale (commercial banks) au actionat, de la inceput, pe pietele de eurodevize, in vederea gasirii unor modalitati de atenuare a constrangerilor legate de expansiunea lor geografica; - bancile regionale isi fac aparitia in marile centre financiare americane: New York, Chicago - cele 12 City Banks japoneze s-au lansat pe arena internationala ce mai tarziu, in baza unei retele in strainatate mai putin dense. La inceputul deceniului al 7-lea, acestea au dat doda de un dinamism fara precedent, considerat adeseori, de catre concurenta, drept excesiv. La sfarsitul deceniului trecut, puterea lor internationala atinge cele mai inalte culmi;

- bancile de cliring (clearing banks) si fostele banci coloniale britanice au detinut, la randul lor, o pozitie acti pe piata eurodevizelor, continuand sa profite de pe urma retelei internationale ste sau potentialului pietei londoneze si experientei acumulate inca din secolul trecut ; - bancile universale. Spre deosebire de bancile de depozit, bancile universale isi au originea in Germania, Elvetia si Austria. Activitatea lor nu se limiteaza doar la intermedierea depozit - imprumut constand, in acelasi timp, in operatiuni de interventie directa pe pietele financiare atat in cadrul emisiunilor propriu-zise, cat si in fazele de negociere. Aceasta competenta dubla explica activitatea lor mai acti pe pietele euroobligatare, ativ cu cele din domeniul creditelor internationale. Bancile de afaceri, desi nu pot fi considerate banci universale, se apropie de acestea, mai ales in privinta activitatilor internationale. Bancile elvetiene detin un rol specific pe pietele financiare internationale, investind capitaluri gestionate in cadrul fondurilor fiduciare. Sumele aferente se regasesc in afara bilantului si sunt, adeseori, mai importante decat cele din bilant; - casele de economii si institutiile specializate. In decursul timpului, comunitatea bancara a fost intregita prin cate case de economii de talie, ce rilizeaza cu marile banci. Centralele regionale ale caselor de economii germane (Landesbank - Girozentrale), casele de economii belgiene si italiene sunt cele mai reprezentative. Se mai pot incadra aici casele de credit agricol (CNCA in Franta sau Rabobank in Olanda) si bancile populare, angajamentul lor international fiind destul de intarziat si limitat.

Procesul de dezintermediere financiara Pana in ra anului 1982 - debutul crizei mexicane - impartirea finantarii internationale in piete de credite bancare si piete de titluri, indeosebi obligatare, era destul de distincta. Dupa aceasta data, apar si se dezvolta noi tehnici de finantare, cum sunt facilitatile de emisiune garantate: produse hibride, intre creditele bancare si titlurile negociabile. Bancile de investitii americane (investment banks), bancile comerciale britanice (merchant banks) si casele de titluri (in principal, japoneze) care dominasera, pana atunci, pietele de obligatiuni straine si de euroobligatiuni vor concura, de acum inainte, bancile de depozit in aceste noi domenii ale activitatilor bancare internationale. Ca urmare, bancile de depozit au fost nevoite sa se doteze cu tehnologiile si capitalul uman necesar, in vederea lansarii pe pietele de titluri financiare.

Activitati financiare in cadrul sistemului bancar Sistemul bancar international a sustinut, de la bun inceput, activitatile financiare de proportii, destinate clientilor institutionali. Activitatilor interbancare le revine un rol important in circulatia capitalurilor si gestiunea riscurilor rezultate din transformarea depozitelor in credite la scara mondiala. Sistemul a generat cele mai importante inotii financiare din ultimele doua decenii. Activitatile bancare internationale se adreseaza urmatoarelor trei categorii de clientela: - marile intreprinderi prite sau de stat, adesea transnationale sau puternic angajate in activitati de comert international; - statelor, institutiilor monetare oficiale si diferitelor colectivitati publice. De la bun inceput, depozitele bancilor centrale pe pietele euromonetare au fost importante: 100 miliarde dolari in 1977, 171 miliarde in 1980 si 225 miliarde in 1991; - bancile si alte institutii financiare (companii de asigurari, investitori institutionali etc). Operatiunile intre banca-mama si reteaua sa din strainatate poarta denumirea de intrabancare. Amploarea lor depinde de intinderea retelei si de politica de centralizare sau de autonomie urmata de grupul bancar. Operatiunile interbancare intre banci diferite, care opereaza in cadrul unei zone desemnate de BRI, sunt, de regula, calificate sub denumirea de "nucleu dur" al pietei interbancare internationale. Operatiunile intre bancile zonei respective si cele din afara zonei nu sunt interbancare decat din punct de vedere conil. Acestea sunt, adeseori, punctul de plecare obligatoriu pentru operatiunile de imprumut (sau de depozit) intre bancile din zona declaranta si clientela nebancara din afara acesteia. Operatiunile interbancare au constituit dintotdeauna partea preponderenta si relativ constanta a activitatilor bancare internationale. Aceasta parte se situeaza in jurul procentului de 70-75, de la inceputul deceniului 1980. Piata interbancara este reprezentata de lichiditatile de care dispun sau de care au nevoie bancile, in moneda bancilor centrale, la un moment dat (piata capitalurilor pe termen scurt). Operatiunile interbancare internationale sunt indispensabile pentru buna functionare a procesului de intermediere financiara internationala, din urmatoarele motive: - acestea asigura circulatia optima a capitalurilor internationale, contribuind la o mai buna repartizare a acestora; fenomenul s-a manifestat, cu predilectie, in perioada excedentelor provenite din exporturile de titei ale tarilor membre OPEC; - se creeaza, astfel, oportunitati pentru acele banci calificate drept "creditoare structurale" ca acestea sa participe la activitatile internationale de creditoare, realizandu-se o mai buna distributie a riscurilor; - cu toate ca scadentele sunt, de regula, sub 1 an, se creeaza bancilor conditii pentru acoperirea riscurilor de curs de

schimb si de dobanda. Se poate realiza, de asemenea, o mai buna gestionare a activelor si pasivelor bancare. in situatii de retragere neasteptata de fonduri din partea clientilor, bancilor li se creeaza posibilitatea de a accede la imprumuturi interbancare. Aceste antaje, de suplete si siguranta, explica importanta posturilor brute, de active si angajamente interbancare, in bilantul bancilor, ativ cu soldurile nete. Orice banca, preocupata de pozitia sa internationala, trebuie sa fie foarte acti pe asta piata, in calitate de beneficiar, dar si in postura de furnizor de credite; - cu toata marja redusa, asociata, desigur, unor riscuri mai reduse -daca ne limitam la operatiuni apartinand primelor 200-300 de banci mai importante pe mondial - aceste operatiuni reprezinta, pentru unele banci, activitatea necesara si indispensabila asigurarii echilibrului in exploatarea sucursalelor externe care nu si-au dezvoltat un fond de activitati comerciale suficient de activ.In decursul timpului, piata interbancara a fost supusa, adeseori, socurilor externe, caracterizate prin excluderea unor banci, reducerea liniilor de credit sau practicarea unor prime de risc ridicate si diferentiate. Astfel, organizarea consortiala a fost incetinita sau chiar intrerupta dupa evenimente precum falimentul bancii germane Herstatt, in 1974, sau criza financiara mexicana din 1982. Cu toate acestea, de fiecare data, in foarte scurt timp, piata si-a reluat cursul, fara modificari sensibile sau de durata. Cresterea riscurilor de faliment bancar, asociata cu exigentele recente in ceea ce priveste fondurile proprii, ar trebui sa conduca la restrangerea operatiunilor interbancare. Aceasta, cu atat mai mult cu cat, in prezent, exista substitute mai ieftine si mai putin riscante: contractele la termen asupra dobanzilor, negociate pe piete organizate sau piete OTC. Cu toate ca volumul acestora a crescut exponential, este inca foarte greu apreciat, in momentul de fata, impactul asupra pietei interbancare internationale. Situatia semnalata de BRI este, totusi, edificatoare: in analiza trimestriala din mai 1992, se arata ca ponderea pozitiilor deschise asupra contractelor la termen in eurodolari, in raport cu activele interbancare in dolari, apartinand bancilor declarante, a crescut de la 15%, la sfarsitul anului 1987, la 40%, la sfarsitul anului 1991. in cazul yenului si marcii, contractele la termen se utilizeaza doar de cati ani; cu toate acestea, ponderile aferente se ridicau la 34% si, respectiv, 18% la sfarsitul anului 1991. Pietele internationale de capital, indeosebi prin timentul eurodevizelor, reprezinta vectorul preferat pentru difuzarea tehnicilor financiare noi. Un exemplu edificator il reprezinta certificatele de depozit si obligatiunile cu dobanda riabila. Certificatele de depozit, aparute pentru prima data la New-York, in 1961, au fost introduse pe piata londoneza in anul 1966, raspandindu-se apoi in diferitele sisteme bancare nationale. La inceputul anilor 1970, bancile incep sa emita obligatiuni cu dobanda riabila (Floating Rate Notes - FRN), in scopul procurarii de resurse pe termen lung. in deceniul urmator, aceasta categorie de instrumente s-a extins sub forma obligatiunilor perpetue subordonate cu dobanda riabila (perpetuai subordinated - FRNS). Succesul, declinul si renasterea creditelor consortiale Eurocreditele sindicalizate presupun urmatoarele caracteristici: - loarea unitara este ridicata, de zeci sau sute de milioane de dolari, necesitand participarea mai multor banci organizate in consortiu sau sindicat, ceea ce permite o mai buna repartizare a riscurilor intre participantele la consortiu; - rata dobanzii este riabila - se practica, de regula, rata pietei interbancare la 6 luni, in mod frecvent LIBOR - la care se adauga marja si diferitele comisioane. Unele comisioane sunt percepute de toate bancile participante (comisionul de participare si comisionul de angajament), altele numai de catre bancile care dirijeaza consortiul si organizeaza montajul operatiunii (comisioane de "chef si "cochefs de file") sau banca care asigura secretariatul (comisionul de evidenta); - formula de creditare utilizata este cea a liniei de credit stand-by, in baza careia beneficiarul de credit trage transele dupa dorinta si necesitati, in cadrul interlului de timp fixat. Rambursarea nu incepe decat dupa o perioada de timp, de durata riabila, denumita "perioada de gratie". Creditele consortiale au aparut la sfarsitul decadei '60, raspunzand necesitatilor firmelor transnationale americane care, in acei ani, nu aveau acces pe piata americana de capital pentru investitiile lor in Europa. In scurt timp, cercul solicitantilor s-a largit: marile intreprinderi prite sau publice din tarile industrializate sau guvernele, in cazul tarilor in dezvoltare, vor face, tot mai des, apel la credite consortiale. Dupa 1973, creditele consortiale devin instrumentul preferat de reciclare a capitalurilor OPEC si, respectiv, datoriei externe. In 1981, acestea vor atinge nivelul record, de 101 miliarde dolari (fata de numai 5 miliarde, in 1970 si 21 miliarde, in 1975). Criza din 1982 provoca intreruperea brusca a celor 10 ani de crestere. Nivelul cel mai scazut fi atins in 1985 - doar 19 miliarde dolari. in anii urmatori, s-a inregistrat o oarecare revigorare, care ne indreptateste sa credem ca acest tip de credite continua sa reprezinte o tehnica supla si performanta de mobilizare a capitalurilor. Aceasta, in ciuda faptului ca succesul lor a contribuit, indeosebi, la cresterea explozi a datoriei externe, ceea ce reprezinta un fenomen negativ. Procesul de restructurare industriala, demarat in urma cu 10 ani, stimuleaza, in momentul de fata, eurocreditele. Acestea ating, in 1989, nivelul de 56 miliarde dolari, reprezentand, in mare parte, finantari in domeniul energetic si al infrastructurilor. Revirimentul creditelor consortiale este legat si de procesul de inore financiara. Bancile au reusit sa creeze o piata secundara pentru aceste creante, urmarind antajele ce decurg din aceasta (lichiditatea si posibilitatile de redistribuire a

portofoliilor). Efectele numite "facilitati de emisiune" dau un nou impuls creditelor consortiale. Acestea se inspira din principiul eurocreditelor, care consta in disocierea de emisiunea efecti a unui program de acces la un anumit volum de capital, pe o perioada determinata (adeseori 5-7 ani), in functie de necesitatile beneficiarului de imprumut, pe baza de titluri negociabile pe termen scurt sau mediu. In decursul anilor, familia "facilitatilor" a crescut: de la primele facilitati, garantate de un sindicat bancar (in 1981), la emisiuni de bilete cu scadente de 3 sau 6 luni, in general, sau bonuri emise si plasate pe langa investitorii institutionali. Bancile din sindicat se ocupa de plasarea acestor efecte cumparate, in prealabil, de la cei ce se imprumuta, pe baza de scontare - realizand ceea ce s-a numit "Note Issuance Facilities" (NIFS). in 1982, apar "Revolving Underwriting Facilities" (RUFS). Banca "chef de file" devine acum singura mandatata ca "dealer" in plasamentul acestor efecte (tehnica de "sole placing agent"). Plasamentul poate fi incredintat si unui sindicat de licitare (tehnica "tender panel") care se desprinde, de regula, din sindicatul initial. In acest stadiu, pot fi concepute diferite riante de interventie din partea acestui "tender panel". Membrele consortiului pot fi autorizate sa achizitioneze efecte in orice moment. in situatia in care incercarile de plasament se soldeaza cu esecuri, sindicatul retine si conser efectele, acordand apoi un credit de substituire solicitantului. Intentiile de a oferi produse mai suple, cu costuri reduse, dar si cea de depasire a unor bariere legislative, s-au materializat, prin introducerea de catre banci a ceea ce s-a numit "facilitati cu componente multiple" (Multi Option Facilities). Acestea permit solicitantului de imprumut sa diversifice modalitatile de procurare efecti a fondurilor: emisiuni de bonuri (notes) sau de acceptari bancare, credite conexe etc. (1984).In acelasi timp, au aparut si primele facilitati negarantate ("uncommited facilities"), respectiv fara angajament de preluare ferma. Inspirate din programele americane de emisiune de bilete de trezorerie (commercial paper), acestea sunt destinate emisiunilor de eurobilete de trezorerie (Euro Commercial Paper sau ECP) sau certificatele de depozit in cazul bancilor) plasate direct de un grup de curtieri specializati. Din 1986, ECP incep sa se substituie "facilitatilor garantate", ulterior practicandu-se si formula de Euro Medium Term Notes (EMTN - bilete pe termen mediu, negociabile) pentru plasamente prite, cu scadente pe mai multi ani. Acestea asigura, in prezent, legatura intre pietele obligatare si pietele biletelor de trezorerie. Fondul Monetar Internaional a fost fondat ca parte integrant a sistemului Bretton-Woods, fiind instituia responsabil cu asigurarea condiiilor monetare i financiare propice unui sistem stabil de schimburi comerciale. El reprezint primul sistem monetar internaional din istoria relaiilor internaionale i vizeaz un ansamblu de principii i reglementri coerente, asumat de statele semnatare, privind politicile ratei de schimb i al cooperrii monetare multilaterale (Drgoescu, 2000, p. 21) ntemeiat oficial n 1944 prin Articolele Acordului de la Bretton-Woods, sistemul a avut drept iniiatori Statele Unite ale Americii i Marea Britanie, crora li s-au alturat majoritatea aliailor din cel de-al Doilea Rzboi Mondial. n timp ce Acordurile reprezint punctul de plecare oficial al instituiilor Bretton-Woods, planificarea lor a nceput, de fapt, la nceputul anilor 40. n acest proces de durat au fost implicate dou personaliti marcante, John Maynard Keynes, de partea britanic, i Harry Dexter White, de partea american. Idealul lor cluzitor a fost construirea unui sistem care s mpiedice reapariia unor recesiuni economice de proporii, precum i izbucnirea unui nou rzboi mondial. Scopurile declarate ale noii organizaii, Fondul Monetar Internaional, aa cum au rezultat la finalul negocierilor, erau: 1. promovarea cooperrii monetare internaionale; 2. facilitarea expansiunii i a creterii echilibrate a comerului internaional i contribuirea, prin acestea, la promovarea i meninerea unor nivele nalte de ocupare i de venituri reale i la dezvoltarea resurselor productive ale tuturor membrilor ca obiective primordiale ale politicii economice; 3. promovarea stabilitii ratei de schimb, a unor mecanisme disciplinate de schimb i evitarea deprecierii schimbului prin competiie; 4. contribuirea la stabilirea unui sistem multilateral de pli i la eliminarea restriciilor de schimb extern care mpiedic dezvoltarea comerului mondial; 5. punerea la dispoziie de resurse, pe termen scurt, pentru a asista membrii n corectarea balanelor de pli, fr a recurge la msuri destructive pentru prosperitatea naional i internaional. 6. diminuarea duratei i nivelului dezechilibrului din balana de pli extern a membrilor si.5 Cteva principii fundamentale stteau astfel la baza sistemului monetar internaional inaugurat la Bretton Woods: cooperarea monetar internaional, universalitatea sistemului orice stat care recunoate prevederile statutului FMI poate adera la aceast organizaie i, implicit, poate deveni membru al sistemului monetar internaional, fixitatea

paritii i cursurilor valutare, convertibilitatea reciproc a monedelor prin desfiinarea restriciilor asupra plilor curente, n vederea multilateralizrii plilor, convertibilitatea n aur a dolarului, la care se raporteaz celelalte monede i asigurarea unor rezerve de mijloace de plat internaionale n concordan cu nevoile de echilibrare a balanei de pli externe ale rilor membre (pentru evitarea unor dezechilibre pe termen scurt Resursele FMI, eseniale pentru ndeplinirea sarcinilor enumerate, erau formate pe baza contribuiilor (cotelor) membrilor si. Fiecare ar pltea o cot n aur i valut naional, proporional cu mrimea economiei sale. Pe lng furnizarea de fonduri, cotele au fost eseniale n determinarea puterii de vot a membrilor. Fiecrui membru i s-a alocat un numr de baz de 250 voturi, plus cte un vot pentru fiecare echivalent a 100.000 dolari SUA din cota sa (art. XII, 5a). Cota i numrul de voturi au asigurat de la nceput o poziie superioar a Statelor Unite, n interiorul instituiei. Aceasta poate fi perceput ca o prim bre n spiritul idealist i multilateralist al planurilor n anii 70, dup denunarea convertibilitii dolarului n aur, la nivel internaional s-a pus foarte serios problema rolului FMI pe viitor, n termenii permanenei sau desfiinrii instituiei. Treptat, s-a conturat opinia potriva creia Fondul rmne forul cel mai adecvat pentru discuiile referitoare la reformarea sistemului monetar internaional. Pentru reflecia privind posibile modaliti de reformare, n septembrie 1972 s-a constituit Comitetul celor 20, organism ce i-a ncheiat activitatea n 1974 i a fost nlocuit de Comitetul interimar.8 Deliberrile din cadrul Comitetului celor 20 au stabilit c, n conjunctura politic, economic i social a acelor ani, reforma treptat, ealonat, a sistemului monetar internaional era versiunea de preferat. Consecinele crizei petrolului, ale crizei economice mondiale, stag-flaia ca nou fenomen afectnd economiile dezvoltate, toate acestea aduseser foarte multe bulversri n plan economic i social, astfel c noi reaezri ale sistemului ar fi adus prea multe incertitudini i consecine incontrolabile. Fiind singura organizaie interguvernamental cuprinztoare, specializat pe chestiuni monetare i financiare, FMI a decis s intervin i a nceput s ofere mprumuturi rilor aflate n curs de dezvoltare, pentru a le asista n transformarea economiilor lor n economii viabile, care s poat susine plata la zi a datoriei externe i a penalitilor adugate, fr a rezulta probleme macroeconomice deosebite. Din responsabilitatea iniial de supraveghere a economiilor statelor membre, Fondul a recuperat ideea de consultan pentru rile datornice, consultan referitoare la modul de ajustare a politicilor i de eliminare a problemelor structurale. Pornind de la aceast practic, mprumuturile au dobndit prevederi i condiionri, care au luat forma unor politici economice, monetare i financiare recomandate de Fond, negociate cu guvernele rilor n cauz, asumate n final de acestea pentru perfectarea acordurilor de mprumut. FMI i-a pstrat rolul de creditor al rilor n curs de dezvoltare pe tot parcursul anilor 80. n 1985, cu prilejul reuniunii FMI i BM de la Seul, secretarul trezoreriei americane, James Baker, a pledat pentru reomandri de politici, n cadrul programelor de ajustare structural, care s fie nu att defavorabile creterii cheltuielilor publice i expansiunii cererii interne, ct mai ales favorabile creterii economice. Structur i funcionare Fondul Monetar Internaional este o organizaie hibrid, reunind caracteristici ale unei organizaii internaionale interguvernamentale dar i ale unei societi anonime pe aciuni, de drept american. 10 Fondul este situat pe teritoriul SUA, n Washington D.C. Acionarii si sunt rile participante la Conferina de la Bretton Woods i cele care au semnat Acordul de nfiinare pn la data de 27 decembrie 1945, plus rile care au aderat ntre timp la acest acord i la organizaie.11 . Spre deosebire de alte organizaii, statele membre sunt reprezentate n structurile sale de conducere potrivit unui principiu de proporionalitate cu puterea economiei naionale. rile membre ale FMI au urmtoarele drepturi: dreptul la vot i la participare n adoptarea deciziilor dreptul de a efectua tranzacii i operaii cu FMI dreptul de a cumpra valut convertibil sau Drepturi Speciale de Tragere (DST) din resursele Fondului, n schimbul monedei naionale, pe termen scurt sau mediu, n caz de nevoie pentru echilibrarea balanei de pli; dreptul de a primi alocaii de DST dreptul de a deveni membu al Bncii Internaionale pentru Reconstrucie i Dezvoltare.

Structura de conducere a FMI cuprinde organisme care oglindesc similitudinile cu o societate pe aciuni: exist un Consiliu al guvernatorilor, un Consiliu executiv (de administraie), un director executiv i dou comitete ale Consiliului guvernatorilor. Consiliul guvernatorilor reunete reprezentanii fiecrei ri membre, mai exact guvernatorii cu drept de vot i cte un membru supleant pentru fiecare guvernator, cu drept de vot doar n cazul absenei guvernatorului.13 Consiliul guvernatorilor este organul suprem de conducere al FMI i se reunete n edine plenare, cel puin o dat pe an. Reuniunea sa plenar reprezint de fapt Adunarea General a FMI, care are loc de obicei n luna octombrie sau noiembrie a fiecrui an. ntre prerogativele Consiliului se numr primirea de noi membri, retragerea calitii de membru, schimbarea Statutului, cooperarea cu alte organizaii internaionale, tranformri ale cotelor de participare ale rilor membre. Urmtorul organ, n ordine ierarhic descresctoare, este Consiliul executiv (Consiliul de administraie), alctuit din 24 de administratori (directori executivi). Cinci dintre ei sunt reprezentani direci ai unor state membre ale FMI (SUA, Japonia, Frana, Germania i Marea Britanie). Federaia Rus, China i Arabia Saudit au obinut i ele, ulterior membrilor citai anterior dreptul de a avea propriul reprezentant.14 Restul de 16 administratori reprezint ri grupate n circumscripii, care i aleg un singur reprezentant. Deciziile Consiliului executiv se iau cu majoritate calificat, fiecare director executiv dispunnd de un numr de voturi egal cu suma voturilor de care dispune fiecare ar membr a grupului care l-a ales. Urmtoarea poziie de autoritate n cadrul Fondului este reprezentat de funciadirectorului general (managing director). Directorul general este ales de Consiliul de administraie. El nu poate fi ales dintre guvernatori sau dintre directorii executivi (membri ai Consiliului de administraie). Printre atribuiile sale se numr prezidarea ntlnirilor Consiliului de admnistraie, exprimarea votului n caz de balotaj, participarea la reuniunile Consiliului guvernatorilor. Directorul FMI reprezint organizaia n mod curent, n relaiile cu teri i asigur gestionarea permanent a Fondului, sub supravegherea Consiliului executiv. Decizia statelor, devenit cutum, a stabilit c directorul executiv al FMI va fi ntotdeauna un european, iar preedintele Bncii Mondiale (Banca Internaional pentru Reconstrucie i Dezvoltare) va fi ntotdeauna un american. Consiliul guvernatorilor i Consiliul de administraie beneficiaz, n activitatea lor, de sprijinul a dou organe suplimentare: Comitetul Interimar i Comitetul Dezvoltrii. Comitetul Interimar a fost nfiinat n 1974 i are un rol consultativ. El este alctuit din 24 de membri, minitri de finane sau guvernatori ai bncilor centrale ale statelor membre, desemnai de o manier similar cu membrii Consiliului de administraie. Cea mai important menire a sa este formularea de opinii i rapoarte referitoare la problemele gestionrii i transformrii sistemului monetar internaional, inclusiv n ceea ce privete posibilele schimbri de profunzime n cadrul FMI sau n modalitile sale de interaciune cu mediul extern. Comitetul Interimar se reunete de dou ori pe an, n aprilie sau mai, respectiv odat cu Adunarea general. Scopul su const n avansarea unor propuneri referitoare la orientrile generale ale FMI n perioada urmtoare, n contextul analizei sistemului financiar internaional i a evoluiilor mediului internaional n general. ntre organele de conducere ale FMI se numr i Comitetul dezvoltrii, nfiinat n 1972, ca urmare a ncredinrii unui mandat de ctre G77 preedintelui grupului, pentru nfiinarea unui comitet care s reprezinte rile membre, avnd ca arie de specializare chestiunile monetare. Comitetul dezvoltrii este un organism de nivel ministerial care are ca scop promovarea intereselor rilor n curs de dezvoltare i a participrii lor la dezbaterea chestiunilor monetare, financiare i referitoare la dezvoltare, n cadrul instituiilor Bretton Woods.15 Structura operaional a Fondului cuprinde, n afara acestor organe de conducere i consiliere la nivelul conducerii, departamente geografice, departamente funcionale i servicii speciale, departamente care au atribuii n domeniul informaiilor i legturilor i serviciile de susinere. Departamentele geografice sunt organizate n prezent pe urmtoarele regiuni: Europa I, Europa II, Asia i Pacific, Africa, Orientul Mijociu i Emisfera Occidental. Negocierea acordurilor privind utilizarea resurselor financiare ale FMI de ctre statele membre i monitorizarea ndeplinirii angajamentelor revine n sarcina departamentului de care aparine fiecare stat care solicit asisten. n ceea ce privete personalul FMI, acesta numra, n aprilie 2005, 1633 de cadre, dintre care aproximativ 1008 economiti (un procent de cca 62%, Raportul anual, 2005, p. 89). Din anii 1960, personalul FMI crete n medie cu 5,1% pe an (conform calculelor lui Vaubel, n Bandow i Vasquez, 1994). 2. Funciile FMI

Aa cum rezult indirect din prezentarea istoricului instituiei i a structurii ei, precum i din trecerea n revist a activitii FMI n ultimii ani, funciile Fondului Monetar Internaional constau n: 1. coordonarea sistemului monetar internaional; 2. supravegherea politicilor monetare, financiare i economice ale statelor membre; 3. furnizarea de credite pe termen scurt i mediu, din resursele proprii, pentru asistarea unor dezechilibre ale balanei de pli, n rile membre; 4. intermedierea obinerii unor credite pe termen scurt i mediu, din fonduri private sau naionale, pentru finanarea dezechilibrelor balanei de pli n rile membre; 5. monitorizarea i acordarea de credite n situaiile n care problemele financiare ale unei ri risc s se transforme ntr-un pericol pentru stabilitatea sistemului financiar global; 1. oferirea asistenei tehnice ctre alte organizaii internaionale i ctre statele membre.

MOLDOVA I FMI Moldova a devenit membru al FMI la 12 august, 1992.

Cota Republicii Moldova la FMI constituie 123,2 milioane de Dreptul Speciale de Tragere (DST) (circa 189 milioane dolari S.U.A.), sum echivalent cu 0,05 procente din suma total a cotelor. Puterea de vot a Republicii Moldova n cadrul FMI este de 1973 voturi, ceea ce constituie 0,08 procente din numrul total de voturi. Moldova a acceptat asumarea obligaiilor n baza prevederilor articolului al VIII-ea al Statutului FMI la 30 iunie 1995. Moneda naional a Republicii Moldova este leul moldovenesc; rata de schimb fa de valuta strin este determinat de pia. Guvernatorul Republicii Moldova la FMI este dl Dorin Drguanu, Guvernatorul Bncii Naionale a Moldovei; Guvernator supleant este dl Marin Moloag, Prim Viceguvernatorul Bncii Naionale a Moldovei. Dl Menno Snel este Directorul Executiv pentru Moldova n cadrul FMI; dumnealui reprezint, de asemenea, grupul de ri Armenia, Bosnia i Herzegovina, Bulgaria, Croaia, Ciprul, Georgia, Israelul, fosta Republic Iugoslav Macedonia, Muntenegru, Romnia i Ucraina. Dl Max Alier este eful misiunii FMI (negociatorul principal) pentru Moldova. D-na Armine Khachatryan este reprezentantul permanent al FMI n Moldova.

Asistena financiar ncepnd cu anul 1993, Moldova a beneficiat de urmtoarele acorduri cu FMI pentru susinerea programelor de ajustare economic ale autoritilor: Mecanismul de finanare compensatorie i excepional (CCFF), Mecanismul finanrii reformelor structurale (STF), acordurile Stand-by (SBA), Mecanismele de finanare lrgit (EFF) i Mecanismele de reducere a srciei i cretere economic (PRGF) - din 2009 numite Mecanisme de creditare lrgit (ECF). In 2009 Moldova a beneficiat, de asemenea, de o alocare unica de DST in suma de 117.71 milioane DST. Suma total a creditelor neachitate acordate de FMI a constituit 388,3 milioane DST (cca 596 milioane dolari SUA) la finele anului lunii septembrie 2013. Asistena tehnic FMI a acordat Republicii Moldova asisten tehnic ntr-un ir de sectoare, inclusiv n cel al managementului fiscal, al cheltuielilor, al impozitelor i taxelor vamale, al sistemului contabilitii monetare, al supravegherii bancare, al politicii monetare/organizrii bncii centrale, precum i n diverse domenii ale statisticii. Institutul FMI a oferit instruire funcionarilor din Moldova n astfel de domenii cum ar fi: politici financiare i elaborarea programelor financiare, politici externe, operaiuni monetare i valutare, balana de pli i statistica financiar public; de asemenea, funcionarii din Moldova au participat la cursurile i seminarele oferite de Joint

Vienna Institute, n astfel de domenii cum ar fi: contabilitatea bncii centrale, analize i politici macroeconomice, cheltuieli publice, administrarea i reforma politicilor fiscale, supravegherea bancar i diverse domenii ale statisticii. 3. Republica Moldova este membru cu puteri depline a Organizaiei Mondiale a Comerului din 6 iunie 2001, astfel obtinnd acces preferential, n baza clauzei naiunii celei mai favorizate (MFN), la pieele rilor membre ale OMC. Moldova a fost prima ar CSI care a aderat la OMC. Aceasta a deschis noi oportuniti i perspective pentru ntreprinderile, oamenii de afaceri i autoritile Republicii Moldova in cadrul economiei globale.
Organizaia Mondial a Comerului (OMC) este o organizaie internaional care supervizeaz un numr mare de acorduri care definesc "regulile comerciale" dintre statele membre. OMC este succesoarea Acordului general asupra tarifelor i comerului i opereaz n direcia reducerii i abolirii barierelor comerului internaional . Sediul OMC se afl n Geneva, Elveia. n 13 mai 2005, Pascal Lamy a fost ales director general al OMC. Acesta a preluat funcia de la predecesorul su,Supachai Panitchpakdi la data de 1 septembrie, 2005. Pn la data de 19 august, 2005 au existat 148 de memberi ai organizaiei. Tuturor membrilor OMC li se recomand s -i ofere reciproc statutul de naiunea cea mai favorizat, astfel nct (cu mici excepii) concesiuni comerciale oferite de un membru OMC unei ri trebuie s fie oferite tuturor membrilor OMC. La sfritul anilor '90, OMC a devenit o int major a protestelor micrilor anti-globalizare.

Origini[modificare | modificare surs]

Organizaia Mondial a Comerului a fost creat la 1 ianuarie 1995 pentru a nlocui Acordului general asupra tarifelor i comerului (GATT - General Agreement on Tariffs and Trade) care cuprindea o serie de tratate comerciale ncheiate la sfritul celui de-al doilea rzboi mondial, cu scopul de a facilita comerul liber. Principiile i acordurile GATT au fost adoptate de OMC care a fost nsrcinat cu administrarea i extinderea acestora. Spre deosebire de GATT, OMC are o structur instituional substanial. Efectiv, OMC este succesoarea mult amnat a Organizaiei Internaionale a Comerului care iniial a fost planificat a fi urmaa GATT-ului. Carta internaional a Organizaiei Internaionale a Comerului a fost stabilit n cadrul conferinei Naiunilor Unite asupra comerului i ocupaiei, organizat la Havana n martie 1948, ns a fost blocat de Senatul american. Unii istorici au presupus c nereuita e posibil s fi rezultat din temerile venite din interiorul comunitii de afaceri americane, acelea c Organizaia internaional a comerului, (ITO) ar fi putut fi folosit pentru a regulariza, mai degrab dect pentru a liberaliza marile afaceri (Lisa Wilkins, 1997).

Funcii[modificare | modificare surs]

OMC are dou funcii de baz: este un forum de negocieri pentru discuii asupra regulilor comerciale noi, dar i deja existente i ca i un corp de acord n privina disputelor.

Negocieri[modificare | modificare surs]

Acolo unde cele mai multe organizaii opereaz pe o ar, un vot sau pe baza voturilor msurate, multe decizii ale OMC, c um ar fi adoptarea nelegerilor (i a reviziilor aduse acestora) sunt determinate de consens. Acest lucru nu nseamn ns ca s -a ajuns la unanimitate: doar c nici un membru nu gsete o decizie a fi att de inacceptabil, nct s insiste pe o anumit obiecie. Votul este folosit doar ca un mecanism de reducere sau n cazuri speciale. Avantajul consensului este acela c ncurajeaz eforturile de a gsi decizia acceptat de ctre toi. Principalele dezavantaje includ cererile de alocare a unei perioade de timp mai mare i mai multe runde de negocieri, pentru a dezvolta o decizie n consens, iar tendina ca acordurile finale s foloseasc un limbaj ambiguu asupra prilor contencioase puncteaz faptul c viitoarele interpretri ale tratatului vor fi dificile. Richard Steinberg (2002) este de prere c dei modelul conducerii prin consens a OMC ofer comer iniial bazat pe lege, rundele comerciale se ncheie prin comer bazat pe putere, f avorizndEuropa i Statele Unite i pot snu conduc la pareto eficien. Cele mai notabile nefuncionaliti ale consensului de la ntlnirile ministeriale de la Seattle (1999) i de la Cancn (2003) au aprut din cauza refuzului ctorva ri n curs de dezvoltare de a acepta propunerile.

Rezoluia disputei[modificare | modificare surs]

Ca i multe alte organizaii internaionale, OMC nu are o putere semnificativ pentru a ntri deciziile pe care le ia atunci cnd un membru face o plngere mpotriva unui alt membru. Dac deciziile luate de corpul de acord n privina disputelor nu sunt ndeplinite, se pot lua msuri de despgubire pentru membrul care a fcut plngerea, ns nici o alt aciune de constrngere nu este disponibil. Asta nseamn c state puternice din punct de vedere economic, cum sunt Statele Unite ale Americii, pot s

ignore hotrrile luate mpotriva lor de ctre state cu economii mai slabe, deoarece cele din urm nu au puterea de a fora SUA s i schimbe poziia. Acesta a fost cazul, de exemplu, cu decizia corpului de acord din martie 2005 n cazul DS 267 prin care se declarau ilegale subveniile americane pentru bumbac.

ri membre
OMC cuprindea 76 de ri membre la nfiinare. Ali 74 de membri au urmat n urmtorii zece ani, ultima fiind Vietnam care a aderat la data de 11 ianuarie 2007. O list actual de membri poate fi gsit aici. Exist ri care nu sunt membre i care au participat ca observatori la OMC: Algeria, Andorra, Azerbaidjan, Bahamas, Belarus, Bhutan,Bosnia i Heregovina, Capul Verde, Guineea Ecuatorial, Etiopia, Sfntul Scaun (Vatican), Iran, Irak, Kazahstan, Laos, Liban, Libia,Federaia Rus, Samoa, So Tom i Prncipe, Serbia, Muntenegru, Seychelles, Sudan, Tadjikistan, Tonga, Ucraina, Uzbekistan, Vanuatu, iYemen. Multe dintre aceste ri doresc s devin membre. Iranul a aplicat pentru prima oar la OMC n 1996, ns aplicaia sa a fost blocat de ctre Statele Unite de 22 de ori, sub acuzaia cTeheranul ar susine terorismul internaional. n luna martie, 2005, SUA a declarat c i va folosi dreptul de veto pentru a ncepe negocierile pentru aderarea Iranului. Statele Unite au ales s nu blocheze ultima cerere de aderare, ca parte a unei nelegeri legate de programul nuclear.Rusia a aderat la OMC pe data de 22 August 2012.

Consiliul Economic i Social (ECOSOC) al Naiunilor Unite

ECOSOC este mpreun cu Adunarea General responsabil pentru ndeplinirea sarcinilor rezumate la Capitolul IX al Cartei ONU. Conform Articolului 63, ECOSOC poate activa n urmtoarele domenii: economie, social, sntate, educaie, cultur i domenii conexe. ECOSOC este organul de coordonare pe probleme economice i sociale. Acest lucru explic i felul n care este compus acest Consiliu, reprezentat supra-proporional de ri n curs de dezvoltare, aa cum se poate vedea i din schema de mai jos.

Adunarea General numete anual o treime din membrii Consiliului pe o durat de trei ani. Altfel dect n cazul Consiliului de Securitate, realegerea unui anumit membru nu este exclus, astfel nct, anumite state s-au putut afirma ca membri semi-permaneni. ECOSOC reprezint puntea de legtur spre organizaiile speciale cu membri proprii, ndeplinind astfel o funcie important n sistemul extrem de ramificat al Naiunilor Unite, despre care vom mai vorbi n cursul 4. n plus, ECOSOC ntreine i relaii cu caracter consultativ cu peste 1.500 de ONG-uri (organizaii neguvernamentale). ECOSOC se ntrunete o dat pe an, timp de patru sptmni. Mare parte din activitile sale se petrec n cadrul organelor conexe, al cror numr extrem de crescut a atras permanent criticile privind eficiena Consiliului [despre probleme i puncte critice vezi cursul 5]. Aceste organe conexe pot fi mprite n ase categorii: 1) Organe speciale: Programul de Control al Drogurilor (INDCB), Institutul de Cercetare pentru Promovarea Femeilor (INSTRAW) 2) Comitete Permanente: Comisia pentru Locuine i Aezri Umane, Comitetul pentru Organizaiile

Neguvernamentale, Comitetul de Negociere cu Organizaiile Interstatale, Comisia pentru ntreprinderi Transnaionale 3) Comitete Speciale: Comitetul pentru Programe i Coordonare (CPC, mpreun cu Adunarea General), Comitetul Administrativ de Coordonare (ACC) 4) Foruri de experi: foruri de experi independeni: Comitetul de Planificare a Dezvoltrii, Conferina cu privire la Programul Naiunilor Unite pentru Administraie i Finane Publice, Grupul Ad -hoc de Experi pentru Cooperare Internaional pe Probleme de Taxe i Impozite foruri de experi guvernamentali: Comitetul de Dezvoltare pentru Resurse Noi de Energie, Comitetul pentru Resurse Naturale, Comitetul pentru Prelucrarea Bunurilor Periculoase, Grupul de Experi ONU pentru Toponime, Grupul de Lucru Interstatal privind Normele Contabile Internaionale 5) Comisii regionale: Comisia Economic pentru Africa (ECA), Comisia Economic pentru Europa (ECE), Comisia Economic pentru America Latin i Caraibe (ECLAC), Comisia Economic i Social pentru Asia i Pacific (ESCAP), Comisia Economic i Social pentru Vestul Asiei (ESCWA) 6) Comisii de specialitate: Comisia pentru o Dezvoltare de Durat, Comisia pentru Populaie, Comisia pentru Dezvoltare Social, Comisia Statistic, Comisia pentru Drepturile Omului, Comisia pentru Drepturile Femeii, Comisia pentru substanele ce provoac dependen, Comisia pentru Drept Penal i Combaterea Crimei n pofida numrului masiv de organe conexe, importana ECOSOC a sczut considerabil. Gareis i Varwick semnaleaz urmtoarele: "Conform scopurilor definite n Carta ONU, Art. 1, alin. 3, i n obiectivele de la Art. 55, ECOSOC se ndeletnicete n principal cu problemele de dezvoltare din rile srace (...). Competenele sale sunt ns limitate i se supun autoritii Adunrii Generale, ECOSOC devenind din ce n ce mai mult un 'organ ajuttor' al acesteia (...). n plus, Adunarea General a sustras ECOSOC, prin crearea unor organe speciale precum Programul de Dezvoltare (UNDP) sau Conferina privind Comerul i Dezvoltarea (UNCTAD), alte competene n domeniul dezvoltrii, astfel nct acestui Consiliu nu i mai rmn, n afara domeniului drepturilor omului, aproape nici un alt domeniu operativ n care i poate duce activitatea."