Anthony Burgess - Portocala mecanica

Personalitatea complexă a lui ANTHONY BURGESS (1917-l993)continuă să incite şi să deconcerteze. Romancier, dramaturg,compozitor, libretist, eseist, semantician, traducător şi critic, totul ţine lael de paradox. Literatura i-a adus succesul, dar Burgess ar fi vrut să fieprivit mai curînd ca muzician („Muzica e o artă mai pură pentru că nu seleagă direct de peripeţiile oamenilor"). Pentru a rezista psihic în timp cescria grozăviile din

Portocala mecanică

a trebuit să se îmbete zdravăn,altminteri se considera înainte de toate un autor comic. El însuşi a fostvictima unei farse: în 1959 i se diagnostichează un cancer la creier,medicii îi mai dau doar un an de trăit şi, vrînd să lase în urmă cevaavere, scrie repede patru romane care au succes. Diagnosticul sedovedeşte greşit, iar Burgess rămîne scriitor. În ciuda nonconformismuluiviolent al

Portocalei mecanice,

în anii '70 îl găsim în America, unde joacărolul unui distins profesor de literatură.SCRIERI:

The Complete Enderby, Tremor of Intent, Honey for theBears, Urgent Copy, Nothing Like the Sun, Man of Nazareth, Earthly Powers, The End of the World News, The Kingdom of the Wicked, ThePiano Players, A Dead Man in Deptford

ş.a.ANTHONY BURGESS

Portocala mecanică

A CLOCKWORK ORANGE,

1972PARTEA ÎNTÎI

1

„Ei, şi care va fi să fie mişcarea?"Eram eu, adică Alex, şi ai mei trei găşkari Pete, Georgie şi Moho,care era chiar mohorît, şi stăteam noi în Lactobarul Korova, zdrobindu-nerăzdoacele cum să ne umplem acea seară de iarnă, puiankă de lele săl-batică, rece şi neagră, dar în acelaşi timp uscată. Lactobarul Korova eraun mesto în care se servea lapte plus încă ceva şi poate că voi, Fra, aţiuitat cum erau mestourile alea, lucrurile schimbîndu-se de speriat înzilele astea, toată lumea grăbindu-se să uite şi nici măcar ziarelenemaicitindu-se prea mult. Deci, ce vindeau ei acolo era lapte şi încăceva. N-aveau licenţă pentru băuturi, dar încă nu era nici o lege împotriva noilor chekstii tari pe care obişnuiau să le pună în bătrînulmoloko, încît să poţi să-l sorbăi cu vellocet sau synthemesc saudrencrom sau una sau două alte chekstii care ţi-ar fi asiguratcincisprezece minute liniştite de horrorshow, timp în care puteai să-iadmiri pe Marele Bog şi Sfînta lui Ceată de Îngeri şi Sfinţi în pantoful tăustîng, iar din mozgul tău să iasă scîntei. Sau puteai trage la măsea laptecu tăişuri, cum ne plăcea nouă să spunem, şi asta te ascuţea şi tepregătea pentru o partidă murdară de unu-contra-douăzeci, şi chiar astatrăgeam noi în seara cu care am început povestea.

Aveam buzunarele pline de denghi, deci nu era chiar nevoie, pentruun plus de ceva poli la teşcherea, să tolkaftim vreun babalîc de celavek în vreo alee, băltind în sînge, în timp ce noi ne număram prada şi o împărţeam la patru, şi nici să ultraviolentăm vreo puiankă albă în cap,bătrînă şi tremurîndă, încremenită în vreo prăvălie, în timp ce noi oştergeam cu banii din casă. Dar, cum se zice, banii nu sînt totul. Toţi patru eram la ţol ultramodern, ceea ce în zilele alea însemna opereche de pantaloni negri foarte strîmţi, cu o apărătoare pentru bătrînapiftioasă, cum îi ziceam noi, chiar între craci, făcută să te protejeze, darşi cu un soi de model care se putea vedea destul de clar într-o anumitălumină, aşa că eu aveam unul în formă de păianjen, Pete avea o ruka(mînă, care va să zică), Georgie avea o floare foarte fantezistă, şi dragulde Moho avea unul foarte excitant, o liţofaţă (faţă, care va să zică) declovn, Moho neştiind prea multe şi avînd, pe lîngă toată tristeţea unui Toma Necredinciosul, de departe cea mai multă mohoreală. Apoi purtam jachete pe talie, fără revere, dar cu umerii umflaţi (pleciumeroi leziceam), la mişto faţă de ăia cu umeri de-adevăratelea. Apoi, Fra, aveamcravatele alea alb murdar care semănau cu piureul de cartofi pe care ailăsat urme cu furculiţa. Purtam părul nu prea lung şi aveam cizmehorrorshow cu vîrfui ascuţit, durere, pentru tras şuturi.— Ei, şi care va fi să fie mişcarea? Trei dievuşte erau la bar împreună, dar din păcate noi eram patrumalciki şi de obicei eram toţi pentru unul şi unul pentru toţi. Ascuţiteleerau îmbrăcate tot la patru ace, cu peruci una roşie, una verde şi unaportocalie pe golovane, fiecare costînd nu mai puţin decît cîştigul lor petrei sau patru săptămîni, cred, plus un machiaj asortat (curcubee în jurulocilor şi botul bine vopsit). Mai aveau rochii negre, lungi, foarte strîmte,pline cu broşe mici ca de argint cu diverse nume de malciki — Joe şi Mikeşi tot aşa. Pesemne că erau numele malcikilor pe care i-au avut înaintesă împlinească paisprezece ani. Se tot zgîiau la noi şi mai că îmi veneasă zic (cu juma' de gură) ca noi trei să ne cărăm pentru un pic de jumulşi să-l lăsăm singur pe dragul de Moho, ceea ce ar fi însemnat doar să-ikupetim o juma de alb da' de data asta cu ceva synthemesc în el, numaică nu se făcea. Moho era foarte, foarte urît şi chiar aşa cum îl arătanumele, dar era un luptător horrorshow spurcat şi expert la tras şuturi.— Ei, şi care va fi să fie mişcarea?Celavekul de lîngă mine, dintr-unul din fotoliile mari, pluşate, înşirate de-a lungul a trei pereţi, era deja dus bine, cu ocii înceţoşaţi,mormăind tot felul de slove ca „Aristotel a tras din greu să facă ciclameinteligente". Aterizase departe, pe orbită, şi ştiam cum e, pentru că şieu, ca toată lumea, o încercasem, dar acum gîndeam că e un fel dechekstie laşă, Fra. Zaci acolo după ce ţi-ai băut bătrînul moloko şi aiimpresia de rahat că tot ce e în jurul tău ţine de trecut. Vidvezi totul ok,foarte clar — mesele, staţia, luminile, ascuţitele şi malcikii —, dar e ca şicum o chekstie pe care-o ştiai acolo a dispărut. Şi stai acolo hipnotizatde cizma sau pantoful sau unghia sau ce-o fi fost, şi în acelaşi timp tetrezeşti luat de guler şi scuturat ca şi cum ai fi un pui de mîţă. Te scuturăşi te scutură pînă nu mai rămîne nimic. Îţi pierzi numele şi corpul şi şine-le şi nici că îţi pasă şi aştepţi pînă cînd cizma sau unghia se îngălbenesctot mai tare şi mai tare. Apoi luminile încep să explodeze ca bombeleatomice şi cizma sau unghia sau ce-o fi fost, un pic de murdărie pe turulpantalonilor, se transformă într-un mesto mare, mare, mare, mai maredecît lumea întreagă, şi tu tocmai eşti pe cale sa îi fii prezentat bătrînuluiBog sau Dumnezeu, cînd deodată totul se sfîrşeşte. Te întorci din nouaici, de data asta smiorcăindu-te şi bălmăjind din bot un buhuhu. Ei bine,e foarte frumos, dar foarte jalnic. Nu ai fost pus pe acest pămînt ca să iei

legătura cu Dumnezeu. Genul ăsta de lucruri poate stoarce toatăputerea şi bunătatea unui celavek.— Ei, şi care va fi să fie mişcarea?Staţia mergea şi îţi intrase în cap ideea că golosul solistului mergeadintr-o parte în alta a barului, zburînd în tavan şi apoi prăbuşindu-se dinnou, izbindu-se din perete în perete. Era Berti Laski, chinuind un oldiechiar adevărat, „You Blister My Paint". Una din cele trei puiance de labar, cea cu perucă verde, împingea şi trăgea din şale în ritmul a ceea ceei ziceau că e muzică. Simţeam cum tăişurile din bătrînul moloko începeau să mă străpungă, şi acum eram gata pentruunu-contra-douăzeci. Aşa că strig: „Afară, afară, afară" ca un cîine, şi-itrag una celavekului de lîngă mine, lîngă mine aiurea, că era clăbucit şidus departe, una de horrorshow drept în a lui uha, gaura urechii va săzică, da' nici că a simţit-o şi-i dădea înainte cu „Sistemul telefonic şi cese întîmplă cînd farfarculele devin rubadubdube". Da' avea s-o simtă el,nu glumă, la întoarcerea pe pămînt.— Unde afară? zise Georgie.— Taci şi umblă, zic, şi-om vedea ce-o să iasă, Fra.Aşa că ne-am prelins în măreaţa noce de iarnă, am coborît pebulevardul Marghanita, am cotit pe Boothby Avenue, şi acolo am găsitexact ce căutam, o malenkaia arătare numai bună să-ţi începi seara cuea. Un celavek, genul profesor ameţit şi speriat, cu ochelari pe nas şibotul căscat în aerul rece al nocei. Avea cărţi sub braţ şi o umbrelă derahat, venind dinspre Biblioteca Publică, pe care doar ceva liudii o maivizitau pe atunci. Nu prea aveai ocazia să întîlneşti genul burghez dupăcăderea nopţii în vremea aia, aşa că fără poliţie şi doar cu drăguţii denoi, răutăţi de malciki prin preajmă, celavekul ăsta cu mutră de prof mergea singur singurel pe toată strada. Aşa că ne încoim spre el, foartepoliticos, şi-i zic:— Scuze, Fra.Păru un malenki pic pugat, vidvăzîndu-ne chiar patru lîngă el, atît dezîmbăreţo-politicoso-liniştiţi, dar zice:— Da? Ce doriţi? cu un golos ascuţito-profesoral, asta ca să ne aratecă nu era pugat defel. Zic:— Văd că ai cărţi sub braţ, Fra. E chiar o plăcere rară azi să daipeste cineva care încă mai citeşte, Fra.— O, zice tresărind. Chiar aşa? Şi continua să ne privească pe rîndpe fiecare, ca şi cum acum s-ar fi aflat în mijlocul unui cvartetpoliticoso-zîmbăreţ.— Da, zic, nici nu ştii cît mi-ar plăcea, Fra, dacă ai fi drăguţ să-mipermiţi să văd ce cărţi ai tu acolo. Nimic nu-mi place mai mult în lumeaasta ca o carte bună şi curată, Fra.— Curată, zice. Cum curată? Numai că Pete îi şi exkavă cele treicărţi şi ni le împărţi skor-rapid şi cu o moacă cruntă.Cum erau doar trei, fiecare aveam cîte una pe care să o vidvedem, în afară de Moho. A mea se numea

Cristalografie elementară,

aşa că amdeschis-o şi zic:— Excelent, chiar super, şi tot întorc paginile. Apoi cu un golosfoarte şocat, zic:— Dar ce avem aici? Ce-i cu slova asta murdară? Mă faci să roşesc.Ce dezamăgire, Fra, zău aşa.— Dar, încearcă el, dar, dar.— Păi, zice Georgie, asta-i ceea ce numesc eu jeg. Uite, o slovă începe cu f şi alta începe cu ca. Cartea lui se numea

Vraja fulgului denea.—

O, zice veşnic mohorîtul Moho, peste umărul lui Pete, exagerînd

Category:	Uncategorized.
Rating:	(2 Ratings)
Upload Date:	10/31/2009
Copyright:	Attribution Non-commercial
Tags:	Fiction Fiction (fewer)

Documents

People