Read without ads and support Scribd by becoming a Scribd Premium Reader.
See Premium Plans
 
Agatha Christie
Zece negri mititei
Capitolul întâiIÎn colţul unui compartiment de clasa întâi pentru fumători, judecătorulWargrave, de curând retras din magistratură, urmărea cu interes, pufăinddintr-o ţigară de foi, ştirile politice din ziarul "Times".Lăsă ziarul şi privi pe fereastră. Treceau prin Somerset. Se uită la ceas— încă două ore de mers.Revăzu în minte tot ce citise în ziare despre Insula Negrului: ocumpărase mai întâi un milionar american nebun după iahting, careconstruise pe această insuliţă din preajma Devonului o casă modernă şiluxoasă. Cum însă cea de a treia soţie a milionarului american nu suportamarea, casa şi insula fuseseră puse în vânzare. Ziarele publicaseră o vremeofertele cele mai avantajoase. Şi pe urmă, prima informaţie, de data astaexactă: insula a fost cumpărată de un oarecare domn Owen. Şi deodatărubricile de scandal lansară zvonurile: Insula Negrului fusese de faptcumpărată de Miss Gabrielle Turl, steaua de cinema de la Hollywood, caredorea să stea acolo câteva luni departe de orice publicitate. Revista "Busybee" sugerase că s-ar putea ca acolo să locuiască familia regală."Merryweather" aflase că insula urma să găzduiască o tânără pereche înluna de miere — tânărul lord L. cedase, în sfârşit, în faţa lui Cupidon."Jonas" ştia
cu certitudine
că fusese cumpărată de Amiralitate pentruefectuarea unor experienţe ultrasecrete.Categoric, Insula Negrului era un subiect de senzaţie! Judecătorul Wargrave scoase din buzunar o scrisoare cu un scris foartegreu de descifrat, în care doar unele cuvinte apăreau ici şi colo neaşteptatde clar:
Dragul meu Lawrence... atâţia ani de când n-am mai auzit nimic dedumneata... trebuie să vii pe Insula Negrului... locul cel mai încântător...atât de multe de discutat... zilele de altădată... plajă însorită... trenul de12,40 din gara Paddington... eşti aşteptat la Qakbridge...
şi corespondentasemna cu o înfloritură
 A dumitale, Constance Culmington.
 Judecătorul Wargrave încercă să-şi amintească data exactă când ovăzuse pentru ultima oară pe Lady Constance Culmington. Trebuie să fi fostacum şapte — ba nu, opt ani. Lady Constance pleca atunci spre ţărmurile însorite ale Italiei să facă plajă, să fie una cu Natura şi cu
contadini-
i
1
.Auzise pe urmă că pornise spre Siria, unde-şi propunea de asemenea săfacă plajă şi să fie una cu Natura şi cu beduinii.Constance Culmington, gândi, era exact tipul de femeie care săcumpere o insulă şi să se înconjoare de mister. Mulţumit de o asemenealogică, judecătorul Wargrave începu să moţăie...Şi în curând adormi.
1
 Ţăranii (ital.)
 
IIÎntr-un compartiment de clasa a treia, în care mai erau cinci călători,Vera Claythorne îşi lăsă capul pe spate şi închise ochii. Ce cald e în tren! Osă fie frumos la mare! Într-adevăr, a fost un noroc că a găsit slujba asta. Învacanţă e mult mai greu să obţii un post de secretară — aproape totdeaunae vorba de însoţit un cârd de copii. Nici agenţia nu avea prea marisperanţe.Când deodată, sosise scrisoarea:
Mi-aţi fost recomandată de Agenţia "Femeile îndemânatice". Dupăcâte am înţeles, sunteţi cunoscută personal acolo. Sunt de acord cu salariul pe care-l cereţi şi aştept să vă luaţi postul în primire la 8 august. Trenul celmai indicat este cel de 12,40 din Paddington; veţi fi aşteptată în gară laOakbridge. În plic aveţi cinci lire pentru cheltuieli.Cu multă simpatie,Una Nancy Owen
Iar sus, în colţ, adresa cu litere de tipar:
Insula Negrului. Sticklehaven, Devon...
Insula Negrului! În ultima vreme ziarele nu vorbiseră decât despreasta! Tot felul de aluzii şi zvonuri fantastice. Deşi cele mai multe erauprobabil false. Dar casa fusese fără îndoială construită de un milionar şi sespune că reprezintă ultima expresie în materie de lux...Obosită după un semestru istovitor de şcoală, Vera Claythorne îşispuse: "Nu e nici o afacere să fii profesoară de sport la o şcoală de mâna atreia... Dacă aş putea să găsesc o slujbă la o şcoală
mai ca lumea."
Un fior rece îi trecu prin inimă: "La urma urmei, bine că am şi atât. Lu-mea nu-i vede cu ochi buni pe cei care au avut de-a face cu justiţia — chiardacă
n-am fost găsită vinovată."
Fusese chiar felicitată pentru curajul şi prezenţa ei de spirit. Dar, defapt, la ce te puteai aştepta de la o anchetă? Doamna Hamilton însăşi sepurtase mai mult decât amabil — numai Hugo —
dar nu voia să segândească la Hugo.
Deodată, în ciuda căldurii din compartiment, începu să tremure: maibine nu s-ar fi dus la mare! O imagine clară îi apăru în minte.
Capul luiCyril, săltând în sus şi în jos, plutind spre stâncă...
sus — jos, sus — jos... Şiea însăşi, înotând spre el cu mişcări uşoare, experimentate — tăindu-şidrum prin apă, dar fiind, vai, sigură că nu va mai ajunge la timp...Marea — albastrul ei cald, adânc — dimineţile pe nisip — Hugo — Hugocare i-a spus că o iubeşte...
Nu
trebuie să se gândească la Hugo...Deschise ochii şi privi încruntată la bărbatul care şedea în faţa ei. Înalt,cu faţa arămie, cu ochii de culoare deschisă, foarte apropiaţi, cu o gură aro-gantă, aproape crudă.Îşi spuse în gând: "Cred că a călătorit mult şi fac prinsoare că a văzutdestule lucruri interesante."IIIO singură privire spre tânăra din faţa lui şi ochii ageri ai lui Philip Lom-
 
bard au înţeles dintr-o dată cu cine are de-a face:"Destul de atrăgătoare — păcat că are un aer pedagogic... Pare să aibăsânge rece, îmi închipui, nu cedează uşor în dragoste sau luptă."Parcă l-ar fi tentat să intre în vorbă cu ea...Se încruntă. La naiba cu asemenea gânduri!... Are treabă acum şi min-tea trebuie să-i fie acolo.În fond, despre ce era vorba?Evreul acela mititel fusese al dracului de misterios:— Eşti liber să accepţi sau nu, căpitane Lombard.La care Lombard, pe un ton indiferent răspunsese:— O sută de guinee, zici?Ca şi cum o sută de guinee ar fi fost pentru el o nimica toată.
O
 
sutăde guinee!
Când nu mai avea o leţcaie!Îşi dădea seama totuşi că evreul cel mititel nu fusese păcălit — asta enenorocirea cu evreii, nu pot fi înşelaţi în materie de bani —
se pricep!
Reluase pe acelaşi ton indiferent:— Şi nu-mi poţi da nici o informaţie?Domnul Isaac Morris îşi scuturase cu hotărâre capul chel:— Nu, căpitane Lombard, asta-i tot. Clientul meu m-a lăsat să-nţelegcă te bucuri de reputaţia unui om care ştie să se descurce. Sarcina mea esă-ţi înmânez o sută de guinee, iar dumneata trebuie să ajungi laSticklehaven, Devon. În gara cea mai apropiată, Oakbridge, te aşteaptă omaşină care te va duce la Sticklehaven, iar de acolo o barcă cu motor te vatransporta pe Insula Negrului, unde vei rămâne la dispoziţia clientului meu.— Pentru câtă vreme?— Nu mai mult de o săptămână.Căpitanul Lombard îşi mângâiase mustaţa. Apoi, aruncându-i celuilalt oprivire pătrunzătoare:— Înţelegi, cred, că nu mă pot angaja la ceva ilegal.Buzele groase, semite ale domnului Morris schiţaseră un zâmbetaproape imperceptibil în timp ce răspundea grav:— Dacă ţi se va propune ceva ilegal, vei fi bineînţeles liber să teretragi.Blestemata creatură zâmbise mieros, ca şi cum ar fi ştiut bine că întrecutul lui Lombard legalitatea nu constituise totdeauna o însuşire
sinequa non...
Lombard rânji.La naiba, fusese gata, gata s-o păţească de câteva ori! Dar întotdeauna a scăpat cu faţa curată. De fapt, rareori a dat înapoi în faţaunei încercări. Da, da, rareori...Presimţea că o să se distreze bine pe Insula Negrului...IVÎntr-un compartiment pentru nefumători, domnişoara Emily Brent stă-tea, ca de obicei, foarte ţeapănă. Avea 65 de ani şi nu-i plăcea sătrândăvească. Tatăl său, colonel de şcoală veche, fusese foarte pedant înce priveşte ţinuta.E o ruşine cât de neglijenţi sunt tinerii de azi în ţinută,
ca şi în toate ce-lelalte...
Învăluită într-o aureolă de virtute şi principii de neclintit, domnişoara
Search
Search History:
Searching...
Result 00 of 00
00 results for result for
  • p.
    • Notes
    Load more