Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword or section
Like this
13Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Dostoievski Feodor - Eternul Sot

Dostoievski Feodor - Eternul Sot

Ratings: (0)|Views: 65|Likes:
Published by anuska2992

More info:

Published by: anuska2992 on Nov 04, 2009
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as RTF, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

08/09/2012

pdf

text

original

 
Feodor Mihailovici Dostoievski
ETERNUL SOŢ
IVelceaninovSosi vara, iar Velceaninov — în ciuda aşteptărilor sale — se văzureţinut la Petersburg. Călătoria plănuită de dânsul în sudul Rusiei fusesezădărnicită şi sfârşitul procesului său nici nu se întrezărea. Procesulacesta — o pricină cu moşia — căpătase o întorsătură cât se poate deproastă. Cu vreo trei luni mai înainte, lucrurile păreau cât se poate desimple, aproape fără nici un risc, dar dintr-o dată totul se schimbă. "Aşa-iacuma, toate au început să se schimbe în rău!" repeta adeseaVelceaninov, cu răutate, fraza asta. Tocmise un avocat priceput, bineplătit, celebru şi nu se uita la bani. Dar, nerăbdător şi plin deneîncredere, se apucă să se ocupe singur de proces. Alcătuia şi scria jalbe, pe care avocatul le arunca la coş. Alerga pe la autorităţi, culegeainformaţii, şi, probabil, încurca lucrurile, pentru că în cele din urmă avo-catul începu să-i facă reproşuri şi să-l trimită în viligiatură. Dar el nu seputea hotărî să plece la vilă, în viligiatură. Praful, zăpuşeala, nopţile albecare zdruncină nervii— iată cu ce se desfăta el la Petersburg. Locuiaundeva în preajma Teatrului Balşoi, într-un apartament închiriat decurând, care nu-i era pe plac, "nimic nu-mi reuşeşte!" spunea el.Ipohondria îi sporea zi de zi; de altfel, avea de mult înclinare pentrustarea asta sufletească.Era un om care trăise intens şi din plin, trecut de mult de primatinereţe, avea vreo treizeci şi opt sau treizeci şi nouă de ani, iar această"bătrâneţe", cum îi spunea el, venise "aproape pe neaşteptate". Singur înţelegea că îmbătrânise nu atât datorită numărului anilor, ci — ca săzicem aşa — prin calitatea acestora şi că, chiar dacă începuseră să-l laseputerile, asta era mai mult pe plan spiritual decât fizic. Ca înfăţişarearăta şi acum chipeş. Era înalt şi bine făcut, cu părul blond, des, fără niciun fir alb în cap şi cu o barbă blondă, cam până la mijlocul pieptului.Când îl vedeai pentru întâia oară, îţi părea stângaci şi delăsat. Dar,privindu-l mai cu luare-aminte, distingeai într-însul un domn, perfectstăpân pe sine, şi care primise cândva cea mai aleasă educaţie. Ges-turile lui Velceaninov erau şi acum degajate, sigure, chiar graţioase, cutot aerul său dobândit de om posac şi neîndemânatic. Păstra până înultimul timp o încredere în sine de nezdruncinat, de cea mai arogantăspeţă mondenă, pe care nici el însuşi poate n-o bănuia, deşi era unbărbat nu numai inteligent, dar chiar cu scaun la cap uneori, aproapecult şi înzestrat cu netăgăduite calităţi. Faţa lui albă şi rumenă sedistingea în trecut printr-o gingăşie feminină care atrăgea atenţiafemeilor. Ba şi acum câte cineva, privindu-l, exclama: "Ce om sănătos,rumen şi înfloritor la chip!" Totuşi omul acesta "sănătos" fusese biruit cutotul de ipohondrie. Ochii săi mari şi albaştri fuseseră, cu vreo zece animai înainte, foarte cuceritori. Erau atât de limpezi, veseli şi lipsiţi de
 
orice îngrijorare, încât atrăgeau involuntar privirea oricărei persoanecare avea de-a face cu dânsul. Acuma însă, în preajma vârstei depatruzeci de ani, limpezimea şi bunătatea se stinseseră aproape cu totul în ochii aceştia, împrejurul cărora începuse să se urzească o reţea demici zbârcituri. În ochii lui se iviseră dimpotrivă un cinism de om obosit şinu desăvârşit de moral, o viclenie, adesea o ironie şi încă o nuanţă,inexistentă înainte vreme: o umbră de durere şi de tristeţe vagă, parcăfără obiect, dar foarte adâncă. Această tristeţe se accentua mai alescând rămânea singur. Şi, ciudat lucru, omul acesta guraliv, vesel şidistrat până acum vreo doi ani, care povestea minunat istorioare plinede haz — nimic nu dorea astăzi mai mult decât să rămână singur.Părăsise dinadins o seamă de cunoscuţi, pe care şi astăzi i-ar fi pututpăstra, deşi situaţia lui bănească ajunsese cu totul precară. Aceastăatitudine i-a fost determinată, într-adevăr, şi de vanitate. De altfel,neîncrederea şi vanitatea lui n-ar mai fi putut suporta vechile cunoştinţe.Dar, încet-încet, în singurătatea în care se afla vanitatea sa nu numai cănu se micşora, ci, dimpotrivă, degenera într-o vanitate cu totul aparte,de un soi cu totul nou: începuse să-i sufere uneori datorită unor cauze cutotul diferite celor dinainte, cauze neaşteptate şi care nici nu putea ficoncepute mai demult, nişte cauze "superioare" celor actuale... "dacăexistă într-adevăr, ca să zicem aşa, cauze superioare şi inferioare..."adăuga el însuşi.Da, ajunsese şi aici. Se războia cu un fel de cauze
superioare,
lacare pe vremuri nici nu s-ar fi gândit. În conştiinţa sa, el numeasuperioare toate "cauzele" pe care (spre propria-i surprindere) nu leputea lua în râs în sinea lui — lucru care nu se mai întâmplase înainte —da, numai în sinea lui. În societate era altceva! Ştia prea bine că, dacă împrejurările ar fi prielnice, atunci chiar a doua zi, cu toate hotărârile tai-nice şi pioase ale conştiinţei sale, ar renega în gura mare aceste "cauzesuperioare" şi el însuşi, cel dintâi, le-ar lua în bătaie de joc,nerecunoscând desigur nimic. Asta era într-adevăr aşa, cu toate că avea într-o oarecare măsură, chiar foarte importantă, o independenţă decugetare, cucerită în ultima vreme de la "cauzele inferioare" care-lstăpâniseră până atunci. Deseori, Velceaninov, sculându-se dimineaţadin pat, se ruşina de gândurile şi de sentimentele avute în timpulinsomniei de peste noapte. (De altfel, în ultima vreme, suferea mereu deinsomnie.) De mult băgase de seamă că ajunsese extraordinar debănuitor în toate cele, şi-n lucruri importante, dar şi-n bagatele, deaceea se hotărî să aibă cât mai puţină încredere într-însul. Totuşi sepetrecură unele fapte cărora nu li se putea contesta realitatea. În ultimavreme, uneori noaptea, gândurile şi senzaţiile sale se preschimbauaproape cu totul în comparaţie cu cele obişnuite şi îndeobşte nusemănau de loc cu cele din prima parte a zilei. Acest lucru îl uimi şi îlfăcu să se adreseze unui doctor vestit, un bun cunoscut al său. I sedestăinui, bineînţeles, mai mult în glumă. Medicul îi răspunse căschimbarea gândurilor şi a senzaţiilor, ba chiar dedublarea lor în nopţilede insomnie şi în genere noaptea este un act curent la oamenii "caregândesc şi simt puternic"; că o seamă de convingeri din întreaga viaţăse modifică uneori brusc sub influenţa melancolică a nopţii şi ainsomniei; că dintr-o dată se iau uneori din senin cele mai fatalehotărâri. Toate acestea merg bineînţeles până la o anumită limită şi dacăpersoana cu pricina ajunge să perceapă prea puternic această
 
dedublare, provocându-i o suferinţă, acesta-i un simptom indiscutabil cămaladia s-a declanşat; şi prin urmare e necesar să se întreprindăneapărat ceva. Cel mai bine ar fi să se schimbe radical felul de viaţă, ali-mentaţia, sau chiar să se întreprindă o călătorie. E recomandabil, fără îndoială, şi un purgativ.Velceaninov nici nu-l ascultă mai departe. Maladia îi fusesedemonstrată cu vârf şi îndesat."Va să zică chestiunea «superioară» nu este decât o boală şi nimicmai mult!" îşi zicea uneori cu un vădit sarcasm. Dar nu se resemna săcadă de acord.În curând, fenomenele care se petreceau numai noaptea începurăsă se repete dimineaţa, atât numai că îl impresionau şi mai puternic,făcându-l să simtă o răutate sarcastică în locul regretului şi al înduioşăriide odinioară. De fapt, unele întâmplări din viaţa lui trecută, petrecutechiar tare demult, îi reveneau din ce în ce mai des în minte "aşa dinsenin şi Dumnezeu ştie de ce", şi într-o reprezentare radical deosebită.De pildă, Velceaninov se plângea încă mai de mult că-i slăbise memoria:nu-şi mai reamintea figura persoanelor cunoscute, care se supărau, întâlnindu-l. Uita uneori cu desăvârşire o carte cetită cu jumătate de an în urmă. Dar, cu toată pierderea evidentă a memoriei (de care era foarte îngrijorat), ceea ce făcea parte din viaţa de odinioară şi ceea ce îndecurs de zece-cincisprezece ani fusese cu totul uitat, acestea în în-tregime îi răsăreau uneori brusc în memorie, şi încă cu o uimitoare fineţea impresiilor şi a detaliilor, încât parcă le retrăia din nou. Unele dintrefaptele ivite acum în conştiinţă fuseseră complet uitate, încât i se păreao adevărată minune faptul de a şi le fi putut reaminti. Dar asta încă nuera totul. Ce om care şi-a trăit viaţa din plin n-are amintiri? La dânsul însă tot ce-i apărea în minte parcă fusese dinainte pregătit de cineva într-o lumină absolut nouă, neaşteptată, cu neputinţă de conceput înainte vreme. De ce unele amintiri îi apăreau acum ca nişte adevăratecrime? Şi doar nu era vorba numai de sentinţele emise de mintea lui, dealtfel nici n-avea încredere în mintea-i tenebroasă, singuratică şibolnavă. Dar reprobările luau uneori formă deblesteme şi ajungeau la la-crimi, dacă nu exterioare, cel puţin lăuntrice. Într-adevăr, dacă i s-ar fispus în urmă cu doi ani că va fi în stare să plângă, n-ar fi crezut pentrunimic în lume. La început nu-şi aducea aminte de suvenirurilesentimentale, ci mai cu seamă de cele sarcastice. Îşi reamintea uneleinsuccese sau înjosiri din viaţa mondenă. Îi revenea, de pildă, în mintefaptul cum "îl bârfise un intrigant", făcând să nu mai fie primit într-o anu-mită casă... cum nu de mult fusese de-a dreptul ofensat în mod publicfără să-şi fi provocat adversarul la duel... cum fusese o dată luat în râsprintr-o epigramă foarte spirituală într-un cerc de femei foarte încântătoare, iar el n-avusese prezenţa de spirit să răspundă ceva. Îşimai aducea aminte de două-trei datorii pe care nu le plătise, într-adevăr,o nimica toată, totuşi datorii de onoare, faţă de nişte persoane cu care încetase să se mai vadă şi pe care începuse să le vorbească de rău. Îlmai chinuia, dar numai în momentele cele mai proaste, amintirea a douăaveri considerabile făcute praf şi pulbere de dânsul în modul cel maistupid. Dar mai pe urmă aducerile-aminte se refereau şi la unele lucruri"superioare". Astfel Velceaninov îşi aminti "netam-nesam" figura uitată— ştearsă de mult din memorie — a unui funcţionar blând şi bătrânel,caraghios şi cu puţină cărunteţe, pe care-l jignise odinioară în public

Activity (13)

You've already reviewed this. Edit your review.
1 hundred reads
Dan liked this
maruan liked this
marya132000 liked this
dirlidi liked this
cristiniq liked this
DianeNada liked this
nalriv liked this
DValentin Madrid liked this
carmen23leo liked this

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->