3
Introducere
În luna decembrie a anului 2006 a fost instituit Departamentul pentru Afaceri Europene (DAE)în subordinea Primului Ministru (
OUG nr. 133/2006 aprobată prin Legiea nr. 102/2007).Atribuţiile DAE sunt, în principal, legate de coordonarea poziţiilor României în cadrul proceselor decizionale din structurile europene la nivel executiv dar de asigurarea relaţiei cu parlamentele, armonizarea legislativă cu acquis
-
ul comunitar şi reprezentarea României în
cadrul procedurilor neco
ntencioase şi contencioase din faţa Curţii Europene de Justiţie precumşi coordonarea strategiilor UE cu caracter orizontal alături de monitorizarea măsurilor asumate
de România.
În concordanţă cu atribuţiile DAE, principalele obiective asumate pentru an
ul 2007 au fost:definitivarea cadrului de reglementare în materia afacerilor europene, consolidarea structurilor
instituţionale şi creşterea capacităţii administrative, intensificarea comunicării temelor
europene.
Din punct de vedere instituţional
provocarea cea mai mare a ultimilor ani dar în special aanului 2007 a reprezentat-
o redimensionarea activităţii executive din domeniul afacerilor
europene -
proces demarat încă din anul 2005. Pentru aceasta, a fost nevoie, în prima etapă, de
trecerea de la log
ica negociatorului şef specifică perioadei de preaderare (etapa de conformare)la logica reprezentării sectoriale de către miniştrii în cele 9 structuri ale Consiliului UniuniiEuropene specifică statutului de stat membru (etapa de convergenţă). Această primă etapă afost pregătită în perioada în care România a avut statut de observator şi a necesitat introducereaunui anume grad al descentralizării deciziilor fără a neglija coordonarea acestora. În acestcontext decizia politică de a înfiinţa DAE, având atribuţiile amintire mai sus, a prevăzutevoluţia către necesitatea unei coordonări mai riguroase a activităţilor din domeniu anticipândcreşterea complexităţii proceselor pentru care România trebuie să prezinte puncte de vedere ca
stat membru.
Există opinii, în rândul reprezentanţilor partidelor politice, conform cărora decizia îndomeniul afacerilor europene trebuie să fie centralizată sau mai precis natura deciziei ar trebui sugerată de către o structură specializată şi preluată de ministerele de linie. Dimpotrivă, există opinii conform cărora ministerele de linie trebuie să fie autonomedecizional şi să se limiteze la a informa în legătură cu decizia lor o structura administrativă responsabilă cu coordonarea, mai mult sau mai puţin formală, a poziţiilor. Opţiunea politică a
Guvernului s-
a bazat pe experienţa statelor membre mai vechi (Franţa, Anglia, Germania etc.)dar şi pe experienţa noilor state membre (Ungaria, Polonia, Cehia) şi a plecat de lanecesitatea de a întări capacitatea decizională a ministerelor la care să se adauge expertizaorizontală a structurii de coordonare. Mai precis, s
-a optat pentru o coordonare „tare” în
care rigoarea poziţiilor şi implicaţiile orizontale sunt sub observaţia structurii de coordonare şi nu pentru o coordonare „slabă” în care poziţiile reflectă priorităţile de moment şi au uncaracter preponderent sectorial. Guvernul a considerat că în această perioadă de evoluţieeuropeană a României o astfel de structură este cea mai bună soluţie. Mai mult, după primul
an de exper
ienţă ca stat membru s
-
a constatat că înseşi ministerele solicită sprijinul DAE în probleme pe care consideră a avea un pronunţat caracter intersectorial şi nu numai.
O altă prioritate a DAE a fost promovarea legii care stabileşte cooperarea între Parlament şi
Guvern în materia afacerilor europene document elaborat în coordonare cu Comisia pentruAfaceri a Parlamentului României.
Leave a Comment