MAMA,

George Cosbuc

n vaduri ape repezi curg
i vuiet dau n cale,
Iar plopi n umedul amurg
Doinesc eterna jale.
Pe malul apei se-mpletesc
Crri ce duc la moar -
Acolo, mam, te zresc
Pe tine-ntr-o cscioar.

Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard.
Iar flacra lor geme:
Clipete-abia din cnd n cnd
Cu stingerea-n btaie,
Lumini cu umbre-amestecnd
Prin coluri de odaie.

Cu tine dou fete stau
i torc n rnd cu tine;
Sunt nc mici i tat n-au
i George nu mai vine.
Un basm cu pajuri i cu zmei
ncepe-acum o fat,
Tu taci -asculi povestea ei
i stai ngndurat.

i firul tu se rupe des,
Cci gnduri te frmnt.
Spui oapte fr de-neles,
i ochii ti stau nt.
Scapi fusul jos; nimic nu zici
Cnd fusul se desfir...
Te uii la el i nu-l ridici,
i fetele se mir.

...O, nu! Nu-i drept s te-ndoieti!
La geam tu sari deodat,
Prin noapte-afar lung priveti -
- "Ce vezi? ntreab-o fat.
- "Nimic... Mi s-a prut aa!
i jalea te rpune,
i fiecare vorb-a ta
E plns de-ngropciune.

ntr-un trziu, neridicnd
De jos a ta privire:
- "Eu simt c voi muri-n curnd,
C nu-mi mai sunt n fire...
Mai tiu i eu la ce gndeam?
Avei i voi un frate...
Mi s-a prut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.

Dar n-a fost el!... S-l vd venind,
A mai tri o via.
E dus, i voi muri dorind
S-l vd o dat-n fa.
Aa vrea poate Dumnezeu,
Aa mi-e datul sorii,
S n-am eu pe biatul meu
La cap, n ceasul morii!

Afar-i vnt i e-nnorat,
i noaptea e trzie;
Copilele i s-au culcat -
Tu, inim pustie,
Stai tot la vatr-ncet plngnd:
E dus i nu mai vine!
-adormi trziu cu mine-n gnd
Ca s visezi de mine!