A trecut mult,poate mult prea mult pentru sufletul meu intunecatIntunecat?

Da, prea multe

furtuni, prea multe zile cu ploaie, prea multe carari sterse de vant si lacrimi uscate de soare
Nu am putu sa prind licurici in palme si m-am pierdut in intuneric, m-am impiedicat sin am putut
sa merg mai departe.Am inceput sa plang insa nimeni nu mi-a auzit durerea, nimeni nu sa oprit sa-mi
ofere un licurici..Si am inceput sa strig, speram ,speram cu disperare ca va fi cineva akolo , cineva, macar
o persoana care sa-mi inteleaga disperarea, dorinta de a retrai,de a merge
Dar nimeni nu sa oprit , nimeni nu si-a aruncat privirea spre mine..m-au lasat sa disper, intr-o
lume pe care nu o inteleg, intr-o lume in care sunt oarba , intr-o lume in care simt k ma pierd..
Ma simt legata , ma simt incoltita, as vrea sa ma pot ridica sis a gasesc un strop de lumina, un fir
de speranta..sa legan durerea si so adorm,sa o parasesc in zare si sa fug, dar n-am nici un licurici..
Frimituri de teama imi cuprind inimaa, ma simt rece, goala,pustiema simt asemeni unei cutii
ce-I lipseste esenta..ma simt nu nu ma simt..am uitat de mult sa mai simt , sa mai am sentimente..am
uitat sa mai stralucesc atunci cand razele de soare ma imbata, cand diminetile imi saruta obrazul ..
Unde sunt?Cine sunt eu?Nu stiu, sunt intrebari ce ma framanta, ratiunea ar gasi un raspun