• Embed Doc
  • Copy Link
  • Readcast
  • Collections
  • CommentGo Back
Download
 
Capitolul al III
-
lea
 BIOETICACA ORIENTARE ŞTIINŢIFICĂ INTERDISCIPLINARĂ  ŞI CA INSTITUT SOCIAL
3.1. Conceptul de bioetică, originea şi obiectul ei de studiu
Bioetică (
 gr. bios viaţă şi ethos
obicei, caracter moral) constituie o orientare ştiinţificăinterdisciplinară ce se situează la hotarele dintre filosofie, etică, biologie, medicină etc. Termenul
bioetică 
a fost introdus în ştiinţă de biologul şi oncologul american Wan Renssellar Potter în anul 1970în articolul său “Bioetica ─ ştiinţă a supravieţuirii”. În ea autorul interpretează bioetica ca o îmbinare acunoştinţelor biologice şi valorilor umane. Acest domeniu al ştiinţei apare ca o reacţie de răspuns lanoile probleme ce ţin de viaţă, sănătate şi moarte, de sporirea interesului oamenilor faţă de drepturilelor, referitoare inclusiv şi la propria lor existenţă atît corporală cît şi spirituală, de poziţia societăţii vis-a-vis de pericolul ce ameninţă însăşi viaţa de pe Terră, generat de acutizarea problemelor globale aleomenirii.Bioetica reprezintă nu doar o denumire nouă ce vizează probleme vechi. Bioetica constituie osinteză a mai multor discipline medico-biologice şi filosofico-umanistice ce au scopul de a cunoaşte şi proteja viul de pe poziţiile eticii tradiţionale. Azi ca niciodată devine actuală problema principiilor şivalorilor morale fundamentale referitoare nu doar la viaţa, moartea, sănătatea omului, dar şi cea aanimalelor şi plantelor. Wan Potter consideră că valorile şi normele bioeticii nu pot fi separate de alteştiinţe şi argumentează atît necesitatea sintezei acestora, cît şi specializarea eticii, cum ar fi, deexemplu, etica naturii, etica bătrînilor, etica vieţii urbane etc. Deci a devenit o inevitabilitate apariţiaunei etici noi, obiectul căreia ar fi supravieţuirea omului prin intermediul protejării biosferei, depăşiriidominării mediului ambiant.În ultimul timp în mediile ştiinţifice se vehiculează cu cîteva moduri de explicare a originii bioeticii. Există opinia conform căreia bioetica apare concomitent cu agravarea şi complicarea problemelor morale ale medicinei contemporane, în legătură cu ameninţarea omenirii de către ştiinţa şitehnica performantă, ceea ce într-adevăr are loc. Bioetica, în această ordine de idei, reprezintă modul dereziliere a conflictelor dintre medicina tehnologică nouă şi etica veche, adică prin esenţa sa ea nu seîndepărtează de etica medicală clasică, fiind nevoită doar să verifice într-o manieră mai autoritarăevoluţia şi utilizarea biotehnologiilor.Într-adevăr, actualmente se atestă o sporire incomparabilă a importanţei problemelor eticiimedicale, orientărilor şi calităţilor morale ale medicinei în legătură cu informatizarea societăţii, cuutilizarea celor mai moderne mijloace şi metode ale tratamentului. Progresul aduce nu doar rezultate pozitive, el atrage după sine şi grave consecinţe negative în toate domeniile de activitate umană,inclusiv în medicină. Succesele tehnologiilor performante, computerizarea sferei medicale trezescadmiraţie faţă de activitatea medicilor, dar ele cer de asemenea şi rezolvarea multor probleme eticegenerate de progresul tehnico-ştiinţific. Însă acestui mod de explicare a originii bioeticii îi estereproşabil faptul că problemele etice referitoare la viaţă, sănătate şi moarte există de cînd e lumea, încăîn antichitate Hipocrate formulează Codul etic al medicului.Alţi savanţi consideră că bioetica apare după anul 1946, cînd au fost condamnaţi medicii nazişti pentru experimentele lor inumane asupra oamenilor şi prizonierilor de război. În 1948 a fost aprobată
 Declaraţia universală a drepturilor 
omului, iar în 1964 Asociaţia internaţională a medicilor a adoptat
Codul normelor şi principiilor experimentului.
Mai apoi au fost adoptate şi alte acte normative, s-aînceput fondarea centrelor de bioetică. Astăzi aproape în toate ţările din Occident funcţionează de factoinstitute şi centre bioetice (numai în Italia există mai mult de 20 de astfel de centre). În 1978 în SUA s-a început editarea
 Enciclopediei de Bioetică în cinci volume
, în anul 1995 ea se reeditează.
 
Care ar fi definiţia bioeticii, esenţa şi conţinutul obiectului ei de studiu? În prezent ea esteinterpretată sub două aspecte: în sens îngust şi în sens larg.În sens
îngust 
bioetica se confundă cu etica medicală profesională, limitîndu-i conţinutul doar la problemele etice ale raportului “medic-pacient” ce apar actualmente în legătură cu implimentareaintensivă în practica medicală a tehnologiilor noi performante, scientofage. Obiectivul principal al bioeticii sub acest aspect constă în explicarea etico-filosofică a situaţiilor problematice limitrofe, cumar fi eutanasia, esenţa morţii (concepţia religioasă şi cea ştiinţifică), ingineria genetică, transplantologia,implantarea organelor artificiale, experimentele clinice (inclusiv şi cele ale embrionului uman),raclajele (avorturile), autoidentificarea sexuală a omului, noile tehnologii ale naşterii copiilor, clonareaetc.Pornind de la considerentele de mai sus am putea conchide că o asemenea interpretare a bioeticii oferă posibilitatea cîtorva afirmaţii ce concretizează esenţa ei. Vorba e că pe de o parte păstrează funcţiile eticii profesionale medicale, iar pe de altă parte concomitent devine un laborator decreaţie în care se elaborează noi norme şi chiar coduri normative morale ce îmbogăţesc substanţialconţinutul eticii din medicină, din deontologie, din cele mai diverse domenii ale activităţii medicale.Aici bioetica se transformă şi într-un
institut social 
cu o mulţime de comitete etice de diferite niveluri(nivel de clinică, de ramură, de stat şi internaţional), despre ce vom vorbi mai apoi.Există o altă interpretare a bioeticii, o tălmăcire mai largă a acesteia. Explicarea netradiţională a bioeticii se bazează pe inevitabilitatea extinderii sferei cunoştinţelor etice asupra biosferei ─ cerinţăextrem de importantă a revoluţiei noosferice contemporane. E vorba că începînd cu a doua jumătate asecolului al XX-lea sub influenţa progresului tehnico-ştiinţific se dezvoltă intens nu numai etica profesională (etica medicului, inginerului, ziaristului, pedagogului, savantului etc.), dar şi cunoştinţeleetice integrale referitoare atît la relaţiile interpersonale, cît şi la relaţiile omului cu mediul ─ cu lumeavegetală, animală, biosfera în întregime, chiar şi cu artefactele. Etica îşi extinde considerabil sfera sa şiacest fapt devine tot mai evident, dacă apelăm la asemenea domenii de cercetare cum ar fi eticanucleară, etica ecologică, etica informaţional-computerială, etica cosmică etc. Elaborarea acestor noidomenii ale eticii în condiţiile informatizării sociumului, preconizînd o atitudine de responsabilitatemorală mai pronunţată, contribuie intenţionat la reevaluarea multor acţiuni ale omenirii, ladeterminarea strategiei de supravieţuire umană, la preîntîmpinarea omnicidului planetar, la evitareacatastrofei ecologice globale.Etica nucleară ţine de aprecierea morală a două tehnologii diferite, dar în acelaşi timpindivizibile ─ arma atomică şi energetica atomică. În privinţa armamentului nuclear problema moralăfundamentală se referă la ideea înfricoşării, iar cînd se examinează ambele tehnologii apare problemadistribuirii proporţionale a riscului şi responsabilităţii pentru actualele şi viitoarele generaţii.Justificarea acestor fenomene sociotehnologice încă recent se făcea în baza calculelor pragmatice, iar critica lor, de obicei, se efectua de pe poziţiile deontologice şi parţial de pe acelea ale paradigmeidreptului natural. În acelaşi timp în ultimele decenii evaluarea morală a riscului ce ţine de dezvoltareatehnologiilor armamentului nuclear şi producerii energiei atomice a suferit o modificare substanţională,ceea ce ne provocă reacţii neadecvate atît din partea savanţilor, cît şi din partea unor pături ale populaţiei terestre.S-a demonstrat deja faptul că pentru existenţa civilizaţiei e necesar ca “ecologia naturii” să fieasociată organic cu “ecologia sociumului”, cu “ecologia omului”, astfel ca să se formeze un sistemunic “om─societate─natură”, un sistem socioecologic ce ar realiza în strategia supravieţuirii omeniriimodelul dezvoltării durabile, recomandat de Summitul Internaţional de la Rio-de-Janeyro (a. 1992).Aici este importantă evidenţierea problemelor etice speciale ─ ale eticii ecologice, bazate pe paradigmadreptului natural.Timp îndelungat etica şi ecologia se dezvoltau în direcţii opuse, mai bine spus, ecologia pînă laetapa iniţială se biologiza, iar etica se sociologiza. Astăzi e o altă situaţie: ecologia s-a socializat şi s-aumanizat considerabil, iar etica s-a naturalizat, deşi nu definitiv. Relaţiile om-om, om-socium în eticăse completează cu cele om-natură şi chiar o m-cosmos, ceea ce a şi contribuit la crearea bioeticii şieticii cosmice. Acest fapt e pe deplin justificat atît din punct de vedere teoretic, cît şi practic.
 
Indiscutabil că o asemenea extindere a valorilor morale în spaţiul şi în nivelurile structurale alenaturii necesită o reexaminare capitală a principiilor fundamentale ale ştiinţei contemporane şi anume ─ trecerea de la paradigma
antropocentristă 
la paradigma
biosferocentristă.
Iar aceasta în mod real vainfluenţa radical conţinutul principiilor de bază ale eticii de la sfîrşitul sec. al XX-lea şi începutul sec.al XXI-lea, cînd revoluţia noosferico-ecologică se manifestă pe deplin.Dacă vorbim despre perspectivele evoluţiei noilor domenii nominalizate ale eticii, atunci oatenţie deosebită merită problemele morale ale dezvoltării tehnice ─ biotehnologia, intelectul artificialşi cel social, clonarea, transplantologia, valorificarea cosmosului, experimentele asupra fiinţelor vii etc.Problemele ecologiei, practicii biomedicale, tehnologiilor computerizate etc. nu au întotdeauna acelaşirol şi obţin diferite nuanţe atît în ţările dezvoltate, cît şi în cele în curs de dezvoltare (ţara noastră sereferă la ultimele), iar consecinţe lor sunt insuficient studiate în ambele cazuri.Totodată, trebuie să luăm în considerare şi faptul că tehnica în dezvoltarea sa adesea proiectează(determină, generează) o atitudine protecţionistă faţă de anumite tipuri de sisteme etice. Şi,probabil, nuîntîmplător tehnicizarea şi tehnologizarea societăţii subminează tradiţiile dreptului natural. Societateaîn care predomină paradigma raţionalismului tehnic devine strict utilitară în privinţa principiilor salecultural-morale. De exemplu, disputele etice referitoare la consecinţele social-biologice ale aplicăriitehnologiilor informaţionale netradiţionale au condus chiar la formarea noilor categorii, cum ar fi
 securitatea, responsabilitatea, riscul 
,
confidenţialitatea
, categorii care nu existau de facto în teoriilemorale de odinioară. Pe lîngă aceasta, în societatea dezvoltată din toate punctele de vedereinteracţiunea tehnicii şi sociumului depind nu atît de deciziile individuale, cît de cele colective. Anumeo astfel de interpretare a problemei a contribuit la apariţia noului gen de investigaţii numit analiză aactivităţii ştiinţifico-tehnice, care se exercită în ţări cu diferite orientări politice, cu diferite niveluri alecalităţii vieţii.Aşadar, în societatea informaţional-computerizată, în condiţiile revoluţiei ştiinţifico-tehnologicenoosferice etica îşi extinde permanent sfera sa, incluzînd studierea valorilor morale nu doar alesistemului “om-om”, “om-socium”, dar şi acelea ale diverselor laturi ale activităţii vitale a omenirii (dealtfel cu mult mai importante decît cele imediat anterioare), cum ar fi, de exemplu, condiţiiledezvoltării durabile, funcţionarea optimală şi interacţiunea adecvată a elementelor sistemelor “om-tehnică-natură”, “societate-tehnică-natură”, fapt deosebit de semnificativ pentru cercetările teoreticeulterioare, pentru formularea noilor paradigme de supravieţuire a civilizaţiei, de preîntîmpinare a crizeiecologice planetare şi a omnicidului global.Cele expuse le oferă posibilitatea unor autori să întreprindă o interpretare extensivă a bioeticii.Pentru bioeticianul italian Canepa bioetica este o denumire neadecvată, nefiind altceva decît oextindere a deontologiei medicale asupra biologiei. Aici avem de a face deja cu un sistem mai larg, cu oextindere a cunoştinţelor clasice deontologice în evaluarea relaţiilor dintre om şi vietate. În strînsălegătură cu biologia examinează obiectul bioeticii savanţii italieni Felice D’Onofrio şi RiccardoGiunta. În fine, alţi savanţi efectuează interpretarea extensivă a bioeticii doar în spaţiul cunoaşteriiştiinţifice. De exemplu, Marie Deffose o defineşte drept spaţiu în care practicile medicale, efective şivirtuale, legate de ştiinţă, sunt examinate din punct de vedere al mizelor lor etice şi al articulării lor sociale. În esenţă, bioetica este o analiză a primelor supoziţii şi ultimelor consecinţe ale cunoaşteriiştiinţifice.În epoca diversificării prin tehnică a practicii medicale, examinarea sensurilor ei profund umanerevine înainte de toate disciplinelor medicale umaniste (deontologia medicală, psihologia medicală,etica medicală, dreptul medical etc.). Dar la etapa actuală de dezvoltare a omenirii acest moment alactivităţii curative a devenit insuficient. Astăzi e necesară o extindere obligatorie şi veritabilă anoţiunilor şi principiilor eticii tradiţionale asupra raportului om-natură vie (vietate).
 Bioetica constituieacel domeniu al ştiinţei care examinează relaţiile în sistemul “om-biosferă” de pe poziţiile eticiiclasice, eticii normative.
Bioetica cuprinde în sine etica medicală, ultima devenind o parte componentăa primei. Bioetica studiază deci nu doar diverse atitudini axiologice ale omului faţă de viaţă, moarte,copilărie, bătrîneţe, sănătate, dar şi acelea faţă de tot ce-i viu. În acest aspect bioetica înglobează nudoar normele etice ale relaţiilor noastre privind animalele, dar şi etica ecologică, etica raportului omului
of 00

Leave a Comment

You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...
You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...