Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more ➡
Download
Standard view
Full view
of .
Add note
Save to My Library
Sync to mobile
Look up keyword
Like this
163Activity
×
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Bazele Jurnalismului

Bazele Jurnalismului

Ratings:

5.0

(1)
|Views: 13,535|Likes:
Published by denysa7

More info:

Published by: denysa7 on Nov 07, 2009
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, DOC, TXT or read online from Scribd
See More
See less

08/01/2013

pdf

text

original

 
 Dr. conf. Alexandru Bohanţov
BAZELE JURNALISMULUI
(Note de curs)
1.Conceptul de comunicare. Comunicarea ca fenomen social
.Cuvântul comunicare a devenit un însoţitor al celor mai tulburătoare experienţe intelectuale,un concept atrăgător şi utilizat cu o frecvenţă de invidiat
. „Comunicarea este terenul de întâlnireconceptuaunde se intersectează relaţiile interpersonale şi inovaţiile tehnologice, stimulentele politico-economice şi ambiţiile socioculturale, divertismentul uşor şi informaţia serioasă,mediile ambiante locale şi influenţele globale, forma şi conţinutul, substanţa şi stilul”
– scrieoriginalul cercetător 
James Lull
. Îndeobşte, teoreticienii comunicării sunt de acord că toate procesele sociale implică şi un proces de comunicare.
„Numai în aparenţă societatea este o sumă statică de instituţii sociale; în realitate, ea este reanimată sau reafirmată creator în fiecare zi de acte particulare de natură comunicativă care au loc între indivizii ce o alcătuiesc.Orice structură culturală, orice act individual care ţine de comportamnetul social implică, într-un sens explicit sau implicit, comunicare”
(
E. Sapir
). De aceea, relaţiile umane pot fi numiteinteracţiuni comunicaţionale. Astfel încât conceptul de comunicare a devenit, în epoca noastră,unul universal şi larg-cuprinzător. Şi aceasta pentru că, aşa cum se afirmă, totul, dar absoluttotul, comunică. Aşadar, cum „totul comunică”, iar societatea noastră a fost deja numită „decomunicare”, sunt autori, ca
Lucien Sfez
, care consideră comunicarea drept
 substanţa societăţii
.
2. Modelul fundamental al comunicării
.Elementele fundamentale ale procesului de comunicare sunt: emiţătorul, canalul, mesajul(informaţia) şi receptorul. Transmiterea sau transferul informaţiei de la un participant (emitentul)la altul (receptorul) are loc prin intermediul unui canal de comunicare (hârtia, pentru presa scrisă,ori undele, pentru radio). În procesul de comunicare urmărim patru scopuri esenţiale: a) să fimreceptaţi (auziţi sau citiţi); b) să fim înţeleşi; c) să fim acceptaţi; d) să provocăm o reacţie – oschimbare de comportament sau de atitudine. Dacă nu reuşim să fructificăm nici unul dintreobiectivele propuse, putem considera că am ratat procesul de comunicare. Dacă receptareainformaţiei provoacă o reacţie, adică influenţează comportamentul sau atitudinile receptorilor, se poate vorbi de un efect al comunicării şi astfel schema fundamentală a comunicării capătă forma: 
 Informaţie Informaţie
Emiţător
 
Canal Receptor
 
Efect
Aşadar, considerând că emitentul are, de la bun început, intenţia de a provoca recptorului unoarecare efect, putem defini comunicarea drept
un proces prin care un emiţător transmiteinformaţie receptorului prin intermediul unui canal, cu scopul de a produce receptoruluianumite efecte
(
J.J. Van Cuilenburg
,
Ştiinţa comunicării
, Bucureşti, Humanitas, 1998, p. 24).Fiecare dintre noi este un interpret unic al lumii sale înconjurătoare şi de aceea apare cunecesitate adoptarea unui „cod” prin care emiţătorul şi receptorul atribuie aceleaşi semnificaţii(înţelesuri) câmpului de simboluri (semne şi semnale) cu care operează.
3.
 
Tipologii ale comunicării în funcţie de diferite criterii
.Se pot distinge două mari forme de comunicare umană: comunicarea
directă 
şi comunicarea
indirectă 
(
mediatizată 
). Primei categorii îi corespund situaţiile de comunicare în care există prezenţa, în acelaşi spaţiu fizic, a doi sau mai mulţi indivizi. Prima se bazează pe tehnici„primare” (cuvânt, gest, mimică), a doua recurge la tehnici „secundare” (scriere, tipăritura,sisteme grafice, semnale transmise prin undele hertziene, cabluri etc.). Comunicarea
indirectă 
cuprinde patru categorii: a)
comunicarea imprimată 
(presa, revista, cartea, afişul etc.); b)
comunicarea înregistrată 
(film, disc, bandă magnetică etc.); c)
comunicarea prin fir 
(telefon,telegraf, comunicarea prin cablu, fibre optice etc.); d)
comunicarea radiofonică 
(radio, TV,având ca suport undele hertziene).Aşadar, există mai multe tipuri de comunicare legate de om şi de colectivităţile umane: a)
comunicarea intrapersonală 
, în cursul căreia fiecare ăşi vorbeşte lui însuşi. Este comunicarea1
 
desfăşurată în „forul” interior al fiecărui individ; b)
comunicarea interpersonală 
, cum estedialogul dintre două persoane aflate „faţă în faţă”. În acest tip de comunicare
 feed-back 
-ulfuncţionează imediat, direct şi continuu; c)
comunicarea de grup
sau
comunicarea în organizaţii
(
instituţională 
) presupun reunirea oamenilor pentru a dezbate şi a hotărî într-o anumită problemă, pentru o activitate în comun (o grupă de studenţi, un seminar, reuniunea comitetului director alunei organuzaţii etc.); d)
comunicarea de masă 
, care înseamnă producerea şi difuzarea mesajelor de către un sistem mediatic instituţionalizat către un public variat şi numeros. În acest caz,realizarea efectivă a comunicării este mai dificilă, implicând mai multe elemente şi un procescomplex de elaborare şi difuzare a mesajelor, o artă şi o ştiinţă a comunicării – comunicatoriidevin
 persoane
 
 specializate
 ,
care trebuie să ştie ce şi cum să transmită
etc.
 Alte tipuri decomunicare
: comunicarea verbală, comunicarea non-verbală, comunicarea scrisă, comunicareagestua, comunicarea muzica, comunicarea plasti, comunicarea cinematografică,comunicarea animală etc.4.
Trăsăturile distinctive ale comunicării de masă
.Mass-media ca termen generic ce desemnează orice mijloc de comunicare în masă (presătipărită, agenţie de presă, radio, televiziune, cinema, afişaj etc.) şi care desemnează, în acelaşitimp, un intermediar care transmite un mesaj către un grup. Aşadar, în funcţie de situaţie,suportul mediatic (ziar, radio etc.) este fie emiţătorul mesajului, fie canalul de transmitere a unuimesaj. Câteva caracteristici ale comunicării de masă (unele dintre care sunt raportate lacomunicarea interpersonală): a) Asimetria (unidirecţionalitatea) relaţiei dintre comunicator şi public, în avantajul celui dintâi. Auditoriul are o compoziţie eterogenă, fiind format din indiviziaparţinând tuturor categoriilor socio-profesionale, cu vârste, stiluri de viaţă şi convingeri diferite.Audienţa e lipsită de reprezentare şi capacitatea de a răspunde; b) producţia mass-media esteasimilată cu producţiile oricăror întreprinderi din societate, comunicarea de masă fiind un processocial bine organizat. Produsele industriei comunicaţionale sunt deosebit de scumpe, iar acestecosturi mari au influenţe (efecte) asupra publicului; c) mass-media selectează numai anumiteevenimente, în funcţie de impactul asupra audienţei, de resursele financiare, de organizaţiile şi personalităţile publice implicate; d) simultaneitatea, fiind realizată cu ajutorul tehnicilo performante, implică importante costuri. Creaţia individuaeste serios limitadatorităcosturilor ridicate din industriile media; e) diminuarea rolului jurnalistului datorită faptului căacesta a devenit o simplă componentă a unui proces complex de producţie şi distribuţie dinmediile moderne. Câteva motive pentru care mijloacele de comunicare în masă sunt contestate:a) pervertirea valorilor culturale ale publicului; b) stimularea creşterii ratei delincvenţei; c)contribuţia la degradarea morală generală; d) dirijarea maselor către superficialitatea politică,descurajarea creativităţii. 5.
Tipuri de instituţii media
.Instituţiile din sistemul mass-media pot fi clasificate după diferite criterii: a) în funcţie descopul activităţii, există instituţii orientate către obţinerea profitului (
comerciale
) şi instituţii non- profit (cele de
 serviciu public
); b) din punctul de vedere al poziţiei politice, instituţiile media potfi
neutre
sau
 partizane
; c) după tipul de suport pe care şi prin care îşi difuzează mesajele,instituţiile media sunt clasificate în două mari categorii:
 presa scrisă 
(
media tipărite
) şi
audiovizualul 
. Elementul stabil al definirii mass-media îl reprezintă multiplicarea mesajului lascară industrială. Atunci, tot ce rezultă din folosirea tiparului aparţine sistemului mass-media:cartea în toate formele ei, începând cu broşura, afişul, ziarul, magazinul, revista, dar şi pliantul,ilustrata. În audiovizual, radioul, televiziunea, filmul (la care se adaugă diferite forme aleindustriilor culturale, precum discul sau caseta). Toate acestea formează aşa-numitele
mediaclasice
.
 Noile media
sunt în directă legătură cu introducerea la scară aproape planetară asateliţilor de telecomunicaţii şi a computerului. De unde, Internetul, o formulă hibridă decomunicare interpersonală (aproximativ asemănător telefonului, de pildă) şi comunicare demasă. Telefonul celular, PC-uri (
 personal computers
), fibra optică, televiziune/radio direct prin2
 
satelit, televiziunea de înaltă definiţie, CD, DVD, teletext,
on-line
– iată o serie întreagă determeni-realităţi tehnologice care compun
noile media
. 6.
Funcţiile mass-media: modalităţi de abordare
.Mass-media constituie un important instrument al
 stabilităţii
unei societăţi. Funcţiile pe caresistemul mass-media le oferă la nivel social consolidează deci stabilitatea sa şi, atâta vreme câtsocietatea le reclamă drept necesare, cu oricâte schimbări tehnologice ale unor mijloace, cuoricâte modificări impuse de noi realităţi ştiinţifice dedicate comunicării, sistemul mediatic vasupravieţui. În toate statele democratice, recunoscându-li-se drepturile de a informa, comenta şicritica, precum şi rolul de vector al emancipării, mass-media sunt, implicit, considerate
„centrul vital al vieţii publice”
. Conceptul de „funcţii” este difuz, fiind interpretat diferit în strânsălegătură cu un altul: efecte. Pentru că funcţiile nu pot defini, în toată complexitatea ei, reaţia pecare mass-media o întreţin cu întreg câmpul social. Astfel, cercetătorul
Mihai Coman
menţionează:
„Relaţia dintre mass-media şi societate se poate pune în termeni de consecinţe globale (funcţiile presei), de influenţe precise (efectele presei) sau de misiuni generale atribuiteacestor sisteme (rolurile presei). În limbajul uzual şi chiar în unele lucrări de specialitate,termenul «funcţie» cumulează frecvent cele trei posibilităţi enumerate mai sus. (...) Expresia«funcţia de informare a presei» poate fi tradusă prin trei sintagme diferite: a) drept urmare aactivităţii presei, publicul este informat – funcţie; b) presa are misiunea de a informa publicul – rol; c) prin informaţiile pe care le distribuie, presa influenţează gândirea şi comportamentul  publicului – efect. În primul caz, faptul că «presa ne informează» apare ca o consecinţă aexistenţei sistemului mass-media”
(
Mihai Coman
,
 Introducere în sistemul mass-media
, Iaşi,Polirom, 1997, p. 70). Problema funcţiilor este deci una dintre cele mai controversate chestiuniteoretice legate de existenţa mass-media.7.
Funcţia de informare
.
„Rolul unui ziar este de a afla informaţia proaspătă despre chestiuni de interes public şi dea o transmite cititorilor cât mai repede şi cu cât mai multă acurateţe, în mod cinstit şi echilibrat. Asta-i tot”
(
David Randall
,
 Jurnalistul universal 
, Iaşi, Ed. Polirom, 1998, p. 37). În acest atât desimplu şi de firesc
asta-i tot 
locuieşte partea cea mai vie a jurnalismului dintotdeauna, parte înspaţiul căreia din ce în ce mai puţini ajung să se menţină, oriunde în lume, nu numai înRepublica Moldova. Sunt recunoscute următoarele
calităţi/atribute ale informării
: 1.
 Atributeesenţiale
: aderul, obiectivitatea şi dezinteresarea. 2.
 Atribute profesionale
: rapiditatea,concizia, originalitatea şi varietatea. 3.
Atribute sociale
: semnificaţia socială a faptului relatat, precizia subiectului abordat, actualitatea şi accesibilitatea.8.
Funcţia de interpretare
.Jurnalismul de interpretare apare în SUA în anii 30, ca răspuns la nevoia de a pune în seriicoerente faptele, evenimentele disparate, astfel încât să poată fi posibilă sesizarea tendinţelor. Nueste sinonim cu jurnalismul de opinie. Dimpotrivă, se înscrie în prelungirea jurnalismului deinformare, încercând să răspundă amplu, bazat pe informaţie, la întrebarea
 De ce
? Întrucâtdocumentarea reporterului de interpretare merge mult mai în profunzime, graniţa dintre jurnalismul de interpretare şi jurnalismul specializat devine vagă, dacă nu inexistentă.
Curtis D.MacDougall
defineşte astfel demersul interpretativ: „
 Pentru a interpreta ştirile, este necesară înţelegerea lor. Iar înţelegerea înseamnă mai mult decît traducerea limbajelor. Ea înseamnă recunoaşterea evenimentului particular ca unul dintr-o serie, ambele avînd o cauză şi un efect 
”.Lester Markel
lanseaurtoarea pledoarie în favoarea demersului interpretativ:
 Interpretarea, aşa cum o văd eu, este cel mai profund sens al informării. Interpretarea plasează un eveniment particular într-un flux mai larg de evenimente. Ea este culoarea,atmosfera, elementul uman care dă sens unui fapt. Este, pe scurt, decor, secvenţă şi, mai presusde toate, semnificaţie. (...) Interpretarea este o judecată obiectibazată pe cunoaştereacontextului unei situaţii, pe evaluarea evenimentului. Judecata editorialistului, de cealaltă parte,
3

Activity (163)

You've already reviewed this. Edit your review.
1 hundred reads
1 thousand reads
Muresan Carmen liked this
Natalia Jian liked this
Catalin Cincu liked this
Xenia Muntean liked this
Cristina Ursu liked this
Iulia Roman liked this
Alexandra Maftei liked this
KaRaKteR2010 liked this

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->