Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi

Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social Solitice

Specializarea Relaţii Internaţionale şi Studii Europene
Anul 3, gr II

Rolul ONG-urilor în
configurarea politicilor
publice

Damir Cristina (gr3)

Grecu Georgiana
Măriuţ Monica
Tofan Claudia

1
 CUPRINS

Introducere…………………………………………………………………..pg 3
1.Organizaţiile neguvernamentale…………………………………………..pg 4
Tipuri de organizaţii non-profit…………………………………….pg 5
Misiunea……………………………………………………………pg 6
Surse de finanțare a ONG-urilor.......................................................pg 8
2.Politici publice…………………………………………………………...pg 9
Ce sunt politicile publice? Definiții și concepte cheie…………….pg 9
Procesul de realizare a unei politici publice……………………… pg 10
Analiza de politică publică si procesul de luare a deciziilor………pg 11
3.Relaţia dintre ONG-uri şi politicile publice…………………………….pg 13
Poziția și rolul ONG-urilor în societate…………………………...pg 13
Ce înseamnă parteneriatul?..............................................................pg 14
Parteneriate între ONG-uri și administrația publică………………pg 14
Evaluarea ONG-urilor de către admministrația pubblică……........pg 16
4.Colaborarea dintre ONG-uri şi cetăţeni………………………………...pg 19
Prezentarea generală a colaborării dintre cetățeni și ONG-uri……pg 19
Studiu de caz : Greenpeace și Amnesty International…………….pg 21
Concluzii………………………………………………………………….pg 24
Bibliografie……………………………………………………………….pg 25

2
 Introducere

Organizațiile neguvernamentale sunt organizaţii din sfera societăţii civile care îşi
propun găsirea unor soluţii pentru problemele societăţii, edificînd astfel o societate
democratică. O.N.G.-urile cunosc variate forme organizaţionale de la mici iniţiative
locale, societăţi bazate pe beneficii reciproce, spre grupuri mai active. Toate aceste forme
organizaţionale au unele caracteristici comune. Caracteristica principală a acestora este
faptul că ele sunt independente faţă de stat. Ceea ce le deosebeşte de celelalte structuri
asociative este caracterul non-profit al acestora axat pe beneficiul public şi nu pe cel
privat.
După sfârșitul Razboiului Rece a crescut numărul de organizatii
neguvernamentale în lume. Acestea au adus o contributie importanta la modernizarea
societatii.
Astfel, pe parcursul a nouă ani, organizaţiile neguvernamentale au preluat,
pe fondul unei crize a resurselor statului, funcţii şi roluri care înainte de 1989 reprezentau
atribuţii exclusive ale administraţiei, devenind un actor important al promovării valorilor
democratice şi a schimbărilor sociale, a unor raporturi noi între stat şi societate.
Din 27.000 de organizaţii neguvernamentale înregistrate în România, aproximativ
2.000 sunt active. Cele mai multe dintre ele activează în domeniul cultural şi de recreere,
urmate de cele din domeniul social şi al educaţiei. În general, organizaţiile din domeniul
social se bucură de o mai mare vizibilitate.
Adeseori, ONG-urile pot acoperi anumite nevoi ale comunităţii, mai bine şi
mai ieftin decât o poate face sectorul public. Sectorul ONG-urilor este deseori
caracterizat drept nedemn de încredere, fragmentat şi deficitar în asumarea activităţilor
colective.In ciuda acestui aspect, sectorul ONG a înregistrat realizări semnificative
răspunzând unor nevoi acute.

3
 1. Organizaţiile Neguvernamentale

Un element al societăţii civile sunt ONG – urile, activitatea cărora este îndreptată
spre căutarea unor căi de soluţionare a problemelor societăţii. ONG-urile constituie
elementul principal al unei societăţi democratice. Ele joacă rolul de intermediar dintre
populaţie şi institutele statale complectând poziţia în societate necompletată de stat.
ONG-urile oferă posibilitate tuturor membrilor societăţiii la asociere, exprimare a opiniei,
participare la treburile publice. Sectorul neguvernamental nu se opune celui stat dar
colaborează ca parteneri. ONG –urile au rol de observator şi în cadrul ONU şi a
Consiliului Europei. Actualmente se discută şi sunt mai mulţi susţinători ai ideii, că
ONG urile trebuie să obţină statul de subiect al dreptului intrenaţional, deoarece participă
la viaţa societăţii şi au un efect pozitiv.
„Termenul de organizaţii nonprofit se referă la acele entităţi neguvernamentale,
constituite din punct de vedere structural - legal într-o formă caritabilă sau nu pentru
profit, al căror scop principal este acela de furnizare a unor servicii publice sau de apărare
a unei cauze. Ele sunt deci organizaţii private desemnate a servi obiective publice sau
cvasi – publice.” 1
În cadrul societăţii, de-a lungul istoriei, din punct de vedere politic, se deosebesc două
categorii de actori: statul pe de o parte şi, societatea civilă pe de altă parte. ONG-urile
sunt componentele societăţii civile care educă şi trezeşte masele pentru a avea o poziţie
civică înaltă, acceptarea ideii că ei pot şi trebuie să aibă atitudine faţă de tot ce se
întâmplă în comunitatea sa, în societate. Ele colaborează cu autorităţile statale,
încercând să le includă în dialog deschis asupra problemelor din societate şi căutând cai
de soluţionare.
Înainte de anul 1985 termenul de organizaţii neguvernamentale a fost mai rar sau
aproape deloc menţionat în literatura de specialitate a lumii, uneori era întâlnită
denumirea de organizaţie umanitară. Cu timpul relaţiile transnaţionale stabilite între
organizaţiile neguvernamentale din diversele state ale lumi au jucat un rol important în

1
Vlăsceanu, Mihaela – „ Sectorul nonprofit Contexte Organizare Conducere”, Editura Paideia, Bucureşti,
1996, p.19.

4
dezvoltarea sectorului non - profit. Aceste relaţii de parteneriat depăşesc cadrul naţional
şi de multe ori sunt iniţiate de către persoane care reprezintă statul naţional în mod oficial
şi astfel pot influenţa sau chiar schimba relaţiile dintre statele colaboratoare. ONG-le au
început să joace treptat un rol important în societate prin intermediul activităţilor şi
serviciilor pe care le oferă societăţi.
Exista trei tiprui de organizaţii nonprofit: asociaţii, fundaţii şi federaţii.
Asociaţia este subiectul de drept constituit de trei sau mai multe persoane care, pe
baza unei înţelegeri, pun în comun şi fără drept de restituire contribuţia materială,
cunoştinţele sau aportul lor în muncă pentru realizarea unor activităţi în interes general, al
unor colectivităţi sau, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial.
Fundaţia este subiectul de drept înfiinţat de una sau mai multe persoane care, pe baza
unui act juridic între vii ori pentru cauză de moarte, constituie un patrimoniu afectat, în
mod permanent şi irevocabil, realizării unui scop de interes general sau, după caz, al unor
colectivităţi.
Federaţiile sunt constituite din mai multe asociaţii sau fundaţii.
Diferenţa între cele trei forme de organizare ţine mai ales de numărul persoane care
înfiinţează o asemenea structură, de patrimoniul iniţial şi mai ales de structurarea internă
a fiecărei tip de organizaţie.
Lester Salmon şi Helmut Anheir afirmă că denumirea organizaţiei diferă în
funcţie de felul în care a fost înregistrată, în contextul diferit al ţărilor în care îşi
desfăşoară activitatea, diferă din punct de vedere de modul în care organizaţia reuşeşte să
îşi asigure resursele financiare necesare pentru a putea funcţiona şi mai diferă în funcţie
de activităţile pe care le desfăşoară. Tot cei doi autori au stabilit în lucrarea lor intitulată
„ Social Origins of Civil Society”, şapte criterii care caracterizează sectorul non-profit:
• Instituţionalizarea,
• Separarea de stat,
• Non-distribuţia profitului,
• Autonomia,
• Voluntariatul,
• Nemisionarismul religios,
• Apolitismul.

5
 Organizaţiile neguvernamentale sunt înfiinţate cu scopul de a furniza servicii
publice pentru comunităţile în care îşi desfăşoară activitatea. Ele nu se situează nici în
sectorul public dar nici în cel privat astfel poziţia pe care o au le oferă o anumită
flexibilitate în cadrul activităţilor pe care le desfăşoară, dar totuşi se impune ca
organizaţia să beneficieze de un management eficient pentru a persista în timp.

Mai specific se poate spune că ONG-le îndeplinesc câteva funcţii cum ar fi:

• Intermedierea relaţiei dintre cetăţeni şi autorităţi

• Facilitarea integrării sociale şi politice a cetăţenilor (organizaţiile
reprezintă un cadru de participare civică)
• Furnizarea de bunuri şi servicii către comunitate

• Reprezentarea intereselor unor grupuri din cadrul societăţii”2

Misiunea unei organizaţii este foarte importantă, ea este cea prin care
organizaţiile neguvernamentale se diferenţiază. Misiunea trebuie să fie îndreptată spre
cetăţean. Ea este cea care ghidează boardul organizaţiei, personalul organizaţiei şi
voluntarii. De asemenea fiecare organizaţie trebuie să aibă stabilite un set de obiective
astfel încât să poată respecta misiunea organizaţiei. Cei din interiorul organizaţiei trebuie
să cunoască misiunea organizaţiei, ce activităţi desfăşoară aceasta. Activităţile
desfăşurate în cadrul unei organizaţii trebuie să fie astfel stabilite încât aceasta să îşi
poată evalua succesul păstrându-şi misiunea de a lungul timpului.
În domeniul managementului ONG-lor există câteva noţiuni, concepte specifice.
În cadrul acestora putem enumera acele concepte care prezintă anumite poziţii din cadrul
ONG-lor. Iată câteva exemple: board- consiliu director, echipa/staff, voluntary.
Board-ul unei fundaţii sau asociaţii reprezintă un grup de indivizi care aparţin
comunităţii şi care la modul ideal ar trebui să reprezinte interesele beneficiarilor. Ei ar
trebui motivaţi în a servi comunitatea (de aceea se află în board), nu sunt persoane
remunerate pentru activitatea pe care o desfăşoară, sunt persoane voluntare. Board-ul este
cel care poate să delege activităţile manageriale unei persoane din cadrul personalului

2
Seria Biblioteca ONG – Ong –uri neguvernamentale, Ghid practic,pg. 12, Timişoara 2002,

6
organizaţiei (staff), care este numit director executiv. Board-ul nu poate renunţa la
responsabilităţile sale legislative şi financiare. Staff-ul este echipa administrativă din
cadrul unei organizaţii se subordonează directorului executiv şi realizează activităţile de
teren din cadrul comunităţii. Voluntarii sunt persoane care nu primesc salarii pentru ceea
ce fac şi care asistă stafful unei organizaţii.
Director executiv într-o fundaţie sau asociaţie este persoana care duce la
îndeplinire obiectivele strategice trasate de board - managerul de zi cu zi care se ocupă de
managementul operaţional.
Staff echipa administrativă din cadrul unei organizaţii se subordonează
directorului executiv şi realizează activităţile de teren din cadrul comunităţii.
Voluntarii sunt persoane care nu primesc salarii pentru ceea ce fac şi care
asistă stafful unei organizaţii (fac munca executivă sau consiliază staff-ul/directorul
executiv). „Voluntariatul este activitatea desfăşurată din proprie iniţiativă, de orice
persoană fizică, în folosul altora, fără a primi o contraprestaţie materială.”3
Voluntarii reprezintă o resursă importantă pentru organizaţiile neguvernamentale.
De aceea organizaţiile trebuie să aibă politici de atragere a voluntarilor foarte bine
gândite şi definite. Voluntarii sunt utili organizaţiei, ei pot să aducă un suflu nou
organizaţiei prin ideile pe care le au, de asemenea este important şi pregătirea
educaţională a voluntarilor care poate să fie diferită de cea a angajaţilor organizaţiei şi în
această situaţie pot să găsească anumite soluţii utile organizaţiei. De asemenea voluntarii
ajută o organizaţie să economisească resurse financiare, beneficiind de serviciile
voluntarilor organizaţia poate să desfăşoare anumite activităţi şi nu mai este nevoită să
utilizeze resurse financiare pentru a angaja alte persoane. Dar şi voluntarii beneficiază de
rezultate benefice pentru dezvoltarea lor profesională, deoarece aici au oportunitatea să
înveţe lucruri practice, să participe la diferite cursuri astfel devenind mai bine informaţi şi
pregătiţi.

3
http://www.voluntariat.ro/Despre_voluntariat/despre_voluntariat.php

7
 Sistemele de management al informaţiei

Volumul de informaţii implicate în luarea deciziilor este mare de aceea este

nevoie de o gestiune cât mai eficientă a acestora. Trebuie sistematizate, să existe liste de
adrese, conexiune la Internet pentru corespondenţă, utilizarea programelor de calcul,
utilizarea bazelor de date. Atât persoanele din consiliul de conducere cât şi voluntarii
trebuie să fie implicate în activitatea de atragere a fondurilor. Trebuie să fie un proces
coordonat. Persoana care coordonează trebuie să aibă atribuţiile foarte clar definite, şi să i
se acorde sprijinul necesar. Calitatea şi necesitatea serviciilor oferite joacă un rol decisiv
asupra activităţii de atragere de fonduri. Dacă comunitatea percepe serviciile oferite de
organizaţie ca fiind necesare, atunci probabil ea va fi dispusă sa contribuie pentru
continuarea lor. Totodată este necesară crearea unei imagini pozitive puternice a
organizaţiei.

Sursele de finanţare a organizaţiilor neguvernamentale

Activităţile de atragere a fondurilor sunt strict necesare pentru desfăşurarea
activităţilor unei organizaţii. Acestea nu implică numai solicitarea de fonduri ci şi o ofertă
de oportunităţi adresate partenerilor.
Elemente importante în atragerea fondurilor:

- existenţa unui plan scris, cu scopuri şi obiective,

- solicitarea unei donaţii,
- diversitatea surselor de finanţare,
- alocarea de timp pentru atragerea fondurilor,
- alocarea de bani pentru atragerea fondurilor,
- membrii şi conducerea organizaţiei trebuie să se dedice activităţii de atragere de
fonduri,
- abordare profesională a atragerii de fonduri, pe baza regulilor de marketing.

8
 2. Politici publice - definitii, concepte cheie si proces de dezvoltare

Ce sunt politicile publice? Definiţie şi concepte cheie

Domeniul de cercetare al politicilor publice reprezintă un domeniu de graniţă între
mai multe discipline “clasice” precum ştiinţa politică, sociologia, psihologia socială,
ştiinţa juridică sau economia. Studiul politicilor publice ar reprezenta branşa cea mai
recentă a ştiinţei politice. În ceea ce priveşte tehnicile şi metodele de cercetare, acestea
sunt împrumutate din diverse discipline sociale şi adaptate nevoilor de instrumentar
pentru fiecare studiu în parte. Domeniul politicilor publice (cercetarea şi analiza în
domeniu) poate fi definit foarte bine ca ocupându-se de studiul deciziilor politico-
administrative de alocare a diverselor forme de resurse (materiale, financiare, de know
how, simbolice). Politicile publice, obiectul de studiu al disciplinei în cauză, reprezintă
acţiuni realizate de către guvern (central sau local) ca răspuns la problemele care vin
dinspre societate. Vorbim despre politici publice atunci când o autoritate publică, centrală
sau locală, încearcă cu ajutorul unui program de acţiune coordonat să modifice mediul
economic, social, cultural al actorilor sociali.4
Cele cinci elemente care dau consistenţă unei politici publice sunt:5
1. O politică publică este formată dintr-un ansamblu de măsuri concrete, care dau
« substanţă » unei politici publice;
2. O politică publică cuprinde decizii sau forme de alocare a resurselor, a căror natură
este mai mult sau mai puţin autoritară şi în care coerciţia este mereu prezentă;
3. O politică publică se înscrie într-un « cadru general de acţiune », ceea ce ne permite să
distingem între o politică publică şi simple măsuri izolate;
4. O politică publică are un public, adică indivizi şi grupuri a căror situaţie este afectată
de către politica publică în cauză;
5. O politică publică are obiective şi scopuri, stabilite în funcţie de norme şi valori

4
Miroiu, Adrian, Politici publice, Editura Politeia, Bucuresti, 2002
5
Thoenig, Jean-Claude. In Traite de Science Politique coordonat de M. Grawitz şi Jean Lecca, vol.IV.
PUF 1992

9
 Procesul de realizare a unei politici publice cuprinde şase etape:

1. Identificarea problemei - are loc atunci când un eveniment, o persoană, un grup

reuşesc să atragă atenţia asupra unei probleme, spre soluţionare, prin intervenţia puterii
publice.
2. Punerea pe agenda politică - este faza în care problema identificată este luată
serios în consideraţie de către oficiali (putere publică şi politică). Nu toate problemele
identificate ajung şi pe agenda politică.
3. Formularea cadrului de politică publică - atunci când o anume problemă ajunge
să fie considerată de către oficiali, nu înseamnă automat că o politică publică va fi creată.
Cineva (o anume autoritate) trebuie să dezvolte un program care să se refere la rezolvarea
problemei.
4. Adoptarea unei politici publice - aici ne referim la toate eforturile pentru ca un
anume program să fie adoptat ca şi program guvernamental. În această fază sunt
concentrate elementele de negociere, dictate de interese, care pot schimba viziunea
iniţială asupra unei politici publice.
5. Implementarea unei politici publice - este un stadiu critic de realizare a unei
politici publice. Aici rolul administraţiei este decisiv.
6. Evaluarea de politici publice - care are ca scop determinarea eficienţei unei
politici publice. 6
Se analizează modul în care diversele activităţi au condus la îndeplinirea
scopurilor iniţiale. Obiectul acestei discipline cunoaşte definiţii variate, care însă cad de
acord asupra unui aspect esenţial: politicile publice sunt efectul deciziilor luate de
guvernanţi.
Pentru a înţelege mai bine acest termen putem considera câteva definiţii suplimentare:
a. Conform primei definiţii, dată de Thomas Dye, politicile publice sunt „tot ceea ce
un guvern decide să facă sau să nu facă7”.
b. O a doua definiţie, mai completă şi mai conceptualizată, este oferită de William
Jenkins. Acesta spune că politicile publice sunt „un set de decizii interrelaţionate,
6
Profiroiu, Marius, Politici publice: teorie, analiza, practica, Editura Economica, Bucuresti, 2006
7
Dye, Thomas R.”Understanding Public Policy” 1998, Prentice-Hall

10
 luate de un actor politic sau de un grup de actori, privind o serie de scopuri şi
mijloacele necesare pentru a le atinge într-o situaţie dată.”
c. Ultima definiţie pe care o vom lua în considerare îi aparţine lui James Anderson.
Anderson spune că politicile publice sunt „un curs al acţiunii urmat de un actor
sau mai mulţi actori politici, cu un scop, în încercarea de a rezolva o problemă”.
d. “Relaţia Guvernului cu mediul”. ( Eyestone, 1971)
e. O serie lungă de activităţi, mai mult sau mai puţin relaţionate, şi consecinţele
acestora. (Rose, 1969)

Aceste definiţii subliniază elementele cheie ale analizei politicilor publice: decizia
politică, luată de actorii politici, de a utiliza anumite mijloace pentru a rezolva o
problemă. Interesul pentru a afla ce se petrece în interiorul guvernului creşte
preocuparea pentru mărirea eficienţei deciziilor în materie de alocare a fondurilor publice
şi de aici interesul pentru studierea manierei în care se iau deciziile politico-
administrative. Începe să se caute cu asiduitate “reţeta bunei guvernări”.

Analiza de politici publice şi procesul de luare a deciziei.

Procesul de realizare a politicilor publice – de înfaptuire a politicilor – este complex
si implica dimensiuni, mecanisme si actori într-o retea de interrelatii. Unul dintre cele
mai cunoscute mijloace de a-l face mai usor de înteles e acela de împarti procesul în mai
multe stadii sau etape si subetape distincte. Ciclul unei politici este sirul acestor stadii sau
etape ale procesului de înfaptuire a politicii respective. În acest model, stabilirea agendei
priveste procesul prin care problemele ajung în atentia publicului si a institutiilor
guvernamentale; formularea politicilor priveste procesul prin care sunt definite, evaluate,
acceptate sau respinse politici alternative de solutionare a unei probleme aflate pe agenda;
luarea deciziilor este procesul prin care institutiile guvernamentale adopta o anumita
alternativa pentru solutionarea unei probleme; implementarea este procesul prin care
institutiile guvernamentale aplica politica, fac trecerea de la decizie la practica; iar
evaluarea este procesul prin care rezultatele politicilor sunt monitorizate si evaluate,
rezultatele sale putând consta în reconceptualizarea problemei si a solutiilor propuse.8
8
Adrian, Miroiu, Introducere in analiza politicilor publice, Editura Punct, Bucuresti, 2001

11
 Un mod mai simplu de a înţelege procesul politicilor publice este împărţirea acestuia
în mai multe stadii şi substadii şi examinarea acestora. Ceea ce rezultă este cunoscut şi ca
„ciclul politicilor publice”. Fiecărui stadiu din cadrul ciclului îi corespunde un principiu
de rezolvare a problemei de politică publică.

Principii de rezolvare a problemei Stadii în ciclul politicilor publice

1. Recunoaşterea problemei 1. Formularea agendei

2. Propunerea unor soluţii 2. Formularea politicilor

3. Alegerea unei soluţii 3. Luarea unei decizii

4. Aplicarea soluţiei 4. Implementarea politicii

5. Monitorizarea rezultatelor 5. Evaluarea politicii aplicate

Sursa: Howlett, 1995

Metoda raţională de analiză a problemelor9

3. Relaţia dintre ONG şi Politicile Publice

Poziţia şi rolul ONG-urilor în societate

9
Howlett, Michael, M. Ramesh, Studying Public Policy – Policy Cycles and Policy Susystems, Oxford
University Press, Oxford et al., 1995;

12
 Într-o societate democratică, ONG-urile au rolul generic de a răspunde unora
dintre nevoile comunităţii care nu sunt acoperite în totalitate de alte tipuri de instituţii
( aparţinînd sectorului public sau mediului de afaceri) şi de a oferi posibilitatea unei
participări cît mai largi a cetăţenilor la viaţa publică.
În acest sens, organizaţiile neguvernamentale îşi pot asuma diverse funcţii, cum ar
fi:
• Intermedierea relaţiei dintre cetăţeni şi autorităţi
• Facilitarea integrării sociale şi politice a cetăţenilor ( organizaţiile reprezintă un
cadru de participare civică)
• Furnizarea de bunuri şi servicii către comunitate
• Reprezentarea intereselor unor grupuri din cadrul societăţii
Relaţiile publice sunt activităţi importante în viaţa oricărei organizaţii, indiferent
de natura ei: întreprindere, instituţie publică, ONG. Exişti dacă eşti cunoscut.
Practicianul de relaţii publice serveşte drept intermediar între organizaţia pe care
el o reprezintă şi toate publicurile acelei organizaţii. Drept urmare, practicianul de relaţii
publice are responsabilităţi şi faţă de instituţie, şi faţă de diferitele ei publicuri.”10
Domeniile de aplicabilitate a relaţiilor publice sunt multe dar şi obiectivele vizate
sunt diferite. Relaţiile publice în cadrul ONG se realizează pe parametri cît de cît
asemănători cu relaţiile publice din orice altă companie comercială, dar scopul lor final
nu are legătură cu creşterea profitului, ci poate a unui profit imaterial.
Pentru ca o organizaţie să caştige respectul autorităţilor, al finanţatorilor, al
beneficiarilor şi a altor organizaţii , trebuie să îşi construiască o imagine credibilă care să
fie recunoscută de toată lumea.

Ce înseamnă parteneriatul?

10
Newsom, Doug, Totul despre relatiile publice,Ed. Polirom, Iasi, 2003, pg.18

13
 Parteneriatul este modalitatea, formală sau informală, prin care două sau mai
multe părţi decid să acţioneze împreună pentru atingerea unui scop comun.
Tipurile de parteneriat pot fi inventariate în funcţie de diverse criterii, ce pot fi
considerate simultan sau independent, generînd o tipologie complexă.
Astfel, considerînd existenţa personalităţii juridice, parteneriatele pot avea un
caracter formal sau informal. Parteneriatul informal se poate stabili atunci cînd scopul
este suficient de specific, iar atingerea sa nu este o prblemă, părţile fiind structuri de tip
similar, cunoscîndu-se şi , eventual, lucrînd deja împreună anterior. În cazul unor sarcini
mai complexe sau de termen lung, ori cînd partenerii sunt structuri de tip diferit ( ONG-
uri şi structuri ale administraţiei publice, ONG-uri de naţionalităţi diferite de exemplu) ,
parteneriatul tinde să fie formalizat.
Într-o relaţie de parteneriat, părţile nu trebuie neapărat să fie considerate ca fiind
egale, ci este important ca ele să fie tratate ca fiind pe poziţii egale, deoarece parteneriatul
nu poate fi constituit pe o relaţie de subordonare.

Parteneriat între ONG-uri şi administraţia publică

Avantajele derulării de parteneriate între organizaţii neguvernamentale şi

administraţia publică în rezolvarea unor probleme ale comunităţii au fost inventariate şi
recunoscute de către reprezentanţii ambelor părţi.
În procesul de identificare şi rezolvare a problemelor comunităţii, ONG-urile sunt
considerate ca „alternative” la soluţiile administraţiei publice. Expresia folosită ar putea
crea confuzie. Comunităţile nu sunt puse în situaţia de a alege între modelul de dezvoltare
propus de administraţia publică şi unul propus de organizaţii, pentru simplul motiv că
organizaţiile nu pot lansa o asemenea ofertă. Sunt excepţii cazurile în care eforturile
organizaţiilor ar putea duce la rezolvarea în întregime a unei probleme în comunitatea
locală.11
În acelaşi timp însă, modul de acţiune al organizaţiilor poate reprezenta un model
de abordare a problemei, nu nepărat singurul şi nu neapărat cel mai bun, dar cu
certitudine eficient prin prisma raportului investiţie/efect. Acest lucru nu înseamnă că
11
Bădilă Adrian, Lisetchi Mihai, Olteanu Ion, Ticiu Radu, Organizaţii neguvernamentale. Ghid practic,
Ed. Brumar, Timişoara, 2002, p.41

14
organizaţiile neguvernamentale se vor substitui administraţiei publice sau că vor realiza
ele sarcinile acesteia. Organizaţiile nu reprezintă o alternativă în sine. Ele reprezintă un
mod de acţiune complementar activităţii administraţiei, prin care comunitatea se
autoresponsabilizează faţă de rezolvarea propriilor probleme.
Organizaţiile pot găsi noi soluţii pentru probleme cu care se confruntă populaţia,
dar aceste soluţii devin relevante doar dacă ele pot influenţa procesul de dezvoltare la
nivelul întregii comunităţi. Administraţia şi organizaţiile neguvernamentale pot oferi,
deci, nu alternative în competiţie , ci soluţii complementare pentru problemele
comunităţii, fapt ce deschide calea către o adevărată colaborare între ele.
În determinarea vocaţiei parteneriale a organizaţiilor selectate, reprezentanţii
administraţiei tind să utilizeze, în această ordine, următorii indicatori: obiectivele
organizaţiei, publicul ţintă, resursele organizaţiei, impactul, participarea publică
asigurată.
În general, administraţia crede că depăşirea dificultăţilor financiare şi asigurarea
dotărilor pot rezolva problemele, însă are mai puţină încredere ameliorarea cadrului
legislativ ca soluţie pentru problemele cu care se confruntă.
O cercetare făcută în urmă cu 3 ani în SUA a urmărit definirea specificului
proiectelor derulate împreună, evaluarea parteneriatului, determinarea factorilor care îl
obstacolează, determinarea diferenţelor în ce priveşte luarea deciziilor, stilul de lucru şi a
altor elemente organizaţionale care influenţează parteneriatul.12
Între elementele diferit separate au fost reţinute:
Resurse diferite:
• în cazul autorităţilor: alocarea de fonduri publice, precum şi capacitatea de a
emite reglementări
• în cazul ONG-urilor: accesarea de fonduri private, expertiza pentru soluţionarea
unor probleme specifice şi capacitatea de a mobiliza voluntari
Mod de lucru:
• în cazul autorităţilor: capacitatea de operare limitată la atribuţiunile prevăzute
în reglementările proprii, capacitatea de reacţie întîrziată de birocraţie,
tendinţa de a da prioritate problemelor generale

12
Bădilă Adrian, Lisetchi Mihai, Olteanu Ion, Ticiu Radu, op. Cit, p.43

15
 • în cazul ONG-urilor: flexibilitate mai mare, capacitatea de reacţie mai rapidă,
tendinţa de a se focaliza pe probleme specifice
Structura şi cultura organizaţională:
• autorităţile: organizaţii mai curînd mari şi structuri complexe
• ONG-urile: organizaţii mai curînd mici şi structuri simple
Diferenţele pot provoca tensiuni; au fost identificate principalele obstacole în calea
asigurării unor relaţii eficiente între ONG-uri şi autorităţile publice locale:
A.Diferenţa de percepţii a celor 2 părţi referitoare la aceleaşi situaţii.
B.Lipsa de înţelegere a specificului activităţii desfăşurate de celălalt.
C.Efectele particularităţilor economice şi culturale ale comunităţii asupra stilului
de comunicare, a modului de distribuire a informaţiilor şi a modului de luare a
deciziilor.
D.Diferenţa de putere în cadrul relaţiilor dintre cele două părţi.
Elementul comun sesizat de ambele părţi este faptul că se adresează aceluiaşi grup ţintă şi
capacitatea de identificare a unor soluţii pentru obstacolele menţionate pot face, însă, ca
prin cooperare, administraţia şi ONG-urile să servească mai bine comunitatea.
Evaluarea ONG-urilor de către administraţia publică
În vederea evaluării potenţialului ONG-urilor de a fi asociate în procesul de
elaborare, implementare şi evaluare a politicilor publice, precum şi pentru a putea pune în
aplicare prevederile Capitolului VIII al Ordonanţei nr.26/2000, este util ca administraţia
locală să-şi elaboreze o metodologie adecvată.
ONG-urile prezintă un grad de încredere superior celui pe care îl manifesta
cetăţeanul în raport cu autorităţile. Aprecierea cetăţenilor pentru ONG-uri este cu atît mai
mare cu cât:
- ele facilitează participarea cetăţenilor
- întăresc coeziunea şi solidaritatea
- se implică în parteneriate cu autorităţile
- au rădăcini locale solide
În intenţia de a asigura posibilitatea unei evaluări a gradului de deschidere pa care
administraţia publică îl manifestă faţă de organizaţiile neguvernamentale, ca potenţiali

16
parteneri în rezolvarea problemelor locale, s-a încercat definirea unor criterii 13 care să
asigure un cadru de evaluare a comportamentului asociativ al administraţiei publice în
raport cu ceilalţi potenţiali parteneri comunitari. Câteva dintre aceste criterii sunt:
a) existenţa de structuri instituţionalizate care să relaţioneze
administraţia publică cu sectorul asociativ
b) aplicarea principiului egalităţii oportunităţii şanselor oricărei
organizaţii neguvernamentale solicitante
c) aplicarea principiului cererii şi ofertei în relaţia administraţie
publică locală-ONG
d) existenţa unui cadru normativ stimulativ elaborat la nivel local
pentru constituirea şi derularea parteneriatelor
e) accesul organizaţiilor la contractarea de servicii publice în condiţii
de egalitate cu agenţii economici
Pentru o mai buna funcţionare a parteneriatelor dintre autorităţile publice locale şi
ONG-uri, acestea ar trebui să:
- schimbe informaţii, atît în timpul relaţiilor de lucru în comun, cît
şi în general ( pot finanţa un forum anual de servicii pentru
comunitate la care să participe autorităţi locale, reprezentanţi de
ONG-uri, aleşi locali şi voluntari ai comunităţii; să intreprindă
eforturi pentru realizarea în comun a planificării strategice în
legătură cu problemele specifice de interes comun; să considere că
serviciile asigurate deservesc aceeaşi populaţie din aceeaşi zonă),
- să pună în comun unele resurse ( să ofere sau să împărtăşească
expertiza prin asigurarea de instruire sau în cadrul întîlnirilor cu
reprezentanţi ai altor tipuri de organizaţii; să asigure sau să
împartă spaţiile disponibile pentru birouri, activităţi de instruire,
sau pentru întîlniri; să dea posibilitatea ca reprezentanţi ai celor
două sectoare să se implice împreună în diverse comitete şi
comisii de lucru pe probleme de interes local).

13
Bădilă Adrian, Lisetchi Mihai, Olteanu Ion, Ticiu Radu, op. Cit, P.45-46

17
 - Să dezvolte ghiduri clare despre aşteptările fiecăruia şi să lucreze
ca acestea să fie armonizate de comun acord.
- Să recunoască faptul că cealaltă parte poate reprezenta cel mai bun
suport pentru înţelegerea şi administrarea presiunilor cu care se
lucrează în sectorul public.
ONG-urile sunt extrem de utile în calitate de parteneri ai autorităţilor, contribuind
la promovarea unor politici publice coerente şi ajustate reciproc. În plus, parteneriatul
ONG-urilor cu autorităţile publice alese periodic de către cetăţeni poate servi drept cea
mai sigură garanţie a continuităţii promovării politicilor publice în interesul cetăţenilor,
indiferent de culoarea politică a forţelor care se succed la guvernare.

4. Colaborarea dintre ONG-uri și cetățeni

18
 4.1. Prezentarea generală a colaborării dintre cetățeni și ONG-uri

În capitolul anterior am încercat să prezentăm relaţia dintre ONG-uri şi instituţiile

publice, fapt pentru care in cadrul acestui capitol vom încerca să urmărim relaţia dintre
organizaţiile nonguvernamentale şi cetăţeni.

În cadrul acestui proiect am încercat să analizăm cum arată comunitatea ONG-

urilor ca entitate organizată, care poate fi modalitatea de comunicare a structurii ONG-
urilor cu structurile organelor publice pentru a activa în interesul public şi cum poate fi
atins un grad înalt de coerenţă între acţiunile organelor puterii publice şi cele ale ONG-
urilor.

Scopul final însă al acestor ajustări este de a găsi o modalitate de implicare a

cetăţenilor în activităţile de interes public al căror scop este urmărit atît de organele
puterii publice, cît şi de ONG-uri. S-a văzut că gradul de eficienţă a activităţilor ONG-
urilor este strîns legat de organizarea şi coerenţa acţiunilor lor. Fără coerenţă se produce
disiparea eforturilor şi descurajarea atît a celor care fac eforturile, cît şi a potenţialilor
beneficiari. Doar în astfel de condiţii ONG-urilor ar putea să-şi asume rolul de curea de
transmisie între Guvern şi cetăţenii. De asemenea, pe lîngă funcţia de transmisie
trebuie să se ia în vedere şi efectul feed-back care e menit să optimizeze parametrii
relaţiei input - output. Strategia naţională pentru Dezvoltarea Durabilă întruneşte toţi
parametrii pentru a imprima coerenţă acţiunilor ONG-urilor în cadrul mecanismului
descris mai sus. Rămîne doar să se întreprindă acţiuni pentru a-i face pe simplii cetăţeni
să înţeleagă acest lucru şi să se angajeze în mod voluntar şi conştient în implementarea
activităţilor prevăzute de strategie. 14

Deşi multe lucruri importante pot fi realizate cu eforturile proprii ale membrilor
comunităţii, totuşi poate fi nevoie de atragerea unor resurse financiare din diverse
surse. În acest sens ONG-urile ar avea misiunea de a organiza training-uri de fundraising
şi de a explica următoarele:

14
http://www.e-democracy.md/ngo/evolution/vi/

19
 • întotdeauna există oameni şi organizaţii care pot oferi resurse financiare dacă
proiectele ce urmează a fi implementate urmăresc atingerea beneficiului public şi
sunt bine argumentate;
• există o filozofie a filantropiei care deşi pretinde că nu urmăreşte nici un
beneficiu, de fapt urmăreşte scopul de eliminare a diferitelor riscuri sociale, ceea
ce în final este profitabil atît pentru cei ce practică filantropia, cît şi pentru
beneficiarii actelor filantropice.

În orice caz, toate aceste activităţi de colaborare a ONG-urilor cu cetăţenii au drept

scop suprem schimbarea mentalităţii şi motivarea de a întreprinde unele acţiuni de către
cetăţenii care n-ar trebui să rămînă simpli recipienţi ai serviciilor guvernamentale, ci ar
trebuie să-şi asume un rol activ. Acest lucru presupune, deopotrivă, capacitatea de auto-
organizare şi de asumare a responsabilităţii pentru promovarea anumitor iniţiative, dar şi
posedarea unei competenţe asistate de moralitate.15

Pentru ca o organizaţie nonguvernamentală să cuprindă un număr mai mare de

susţinători aceasta trebuie să accorde o transparenţă acţiunilor sale pentru ca acestea din
urmă să fie pe înţelesul cetăţenilor. Acest criteriu, cel al transparenţei, este cel care poate
acorda ONG-urilor un succes mai mare.16

4.2.Studiu de caz

A) Rolul exercitat de Greenpeace asupra cetățenilor

B) Rolul exercitat de Amneasty International asupra cetățenilor
15
Ibidem
16
Badila A., Lisetchi M., Olteanu I., Ticiu R, “Organizaţii neguvernamentale, Ghid practice”, Editura
Brumar, Timisoara 2002 , pag.77

20
 A) Greenpeace este o organizaţie internaţională independentă, prezentă în 41 de ţări
din întreaga lume, care acţionează pentru a schimba atitudini şi comportamente, pentru a
proteja şi conserva mediul înconjurător şi pentru a promova pacea. Campaniile noastre
urmăresc:Catalizarea unei revoluţii energetice în vederea combaterii inamicului
17
numărul unu al planetei: schimbările climatice;

 Protejarea oceanelor prin confruntarea pescuitului distructiv şi abuziv şi crearea

unei reţele globale de rezervaţii marine;
 Protejarea pădurilor antice ale lumii şi a animalelor, plantelor şi oamenilor care
depind de existenţa acestora;
 Promovarea păcii, prin abordarea cauzelor conflictelor şi solicitarea eliminării
armelor nucleare;
 Promovarea unui viitor lipsit de substanţe toxice, bazat pe alternative sigure la
substanţele chimice periculoase ce se regăsesc în produsele şi industria de astăzi;
 Promovarea agriculturii sustenabile prin respingerea organismelor modificate
genetic, protejarea biodiversităţii şi încurajarea dezvoltării agriculturii
responsabile.18
Din anul 2002, Greenpeace este prezentă şi în România. Pentru a-şi păstra
independenţa, Greenpeace nu acceptă donaţii de la guverne sau companii, ci se bazează
doar pe contribuţii de la persoane fizice. Greenpeace există pentru a-i demasca pe cei care
prin activităţile lor afectează mediul înconjurător şi pentru a atrage atenţia guvernelor şi
corporaţiilor atunci când acestea nu reuşesc să îşi îndeplinească mandatul de a proteja
mediul şi viitorul planetei.
Această organizaţie nonguvernamentală are o strânsă legatură cu cetăţenii, având
în vedere faptul că vorbeşte în numele a 2,8 milioane de susţinători din întreaga lume şi
încurajează multe alte milioane de persoane să acţioneze în fiecare zi.
Unul dintre cele mai recente proiecte alle Greenpeace-ului este cel de promovarea
becurilor ecologice. Acest proiect constă in faptul că fiecare client care va aduce 5 becuri
vechi la IKEA, va primi gratuit un bec ecologic. Proiectul face parte dintr-o campanie de
constientizare a avantajelor utilizarii becurilor ecologice, derulata de Greenpeace

17
http://www.greenpeace.org/romania/about, 25.10.2009
18
Ibidem, 25.10.2009

21
Romania. Campania se va desfasura pe perioada unui an. In cadrul sau, Greenpeace va
negocia cu retailerii scoaterea de la vânzare a becurilor clasice.19

B) Amnesty International este o organizaţie internaţională care luptă pentru

recunoaşterea drepturilor omului pe plan internaţional. Această organizaţie este formată
de peste 2,2 miloane de persoane în peste 150 de ţări. Încă de la inceput Amnesty a optat
pentru coordonarea unui astfel de sprijin pentu a promova justiţia pe diferite planuri
vaste.20
Amnesty International şi-a început activitatea în anul 1961 şi încă de atunci au
facut numeroase eforturi pentru a pune capăt abuzurilor împortiva drepturilor omului.
Una dintre cele mai recente acţiuni susţinute de Amnesty este cea prin care
transmite mesajul „ Opriţi violenţa împotriva femeilor”, un proiect iniţiat pe data de 31
august 2009 ce avea ca scop sprijinirea femeilor care au parte de violenţă în familie.21

Un meeting foarte important a fost cel „Împreună împotriva torturii” unde a fost
colectate peste 1500 de semnături. La Chişinău, pe data de 2 iulie 2009 Amnesty
International Moldova, Asociaţia Promo-Lex, Centrul de Resurse pentru Drepturile
Omului, Centrul Medical de Reabilitare a Victimelor Torturii "MEMORIA" şi Institutul
pentru Drepturile Omului au desfăşurat un marş în susţinerea victimelor torturii, în cadrul
căruia au transmis 12 petiţii enorme reprezentanţilor Procuraturii Generale şi Ministerul
Afacerilor Interne. Acestea conţin peste 1500 de semnături ce au fost colectate în
perioada 16 iunie – 2 iulie 2009, în cadrul campaniei “Împreună împotriva torturii”.
Astfel, locuitorii din Cahul, Bălţi, Chişinău, Comrat şi Varniţa şi-au pus semnăturile sub
petiţii, demonstrînd astfel că sunt aproape de victimele torturii şi că sunt nemulţumite că
acest fenomen grav mai există în societatea noastră.”22

19
http://www.responsabilitatesociala.ro/stiri-csr/ikea-si-greenpeace-lanseaza-o-campanie-pentru-
promovarea-becurilor-ecologice.html

20
http://www.amnesty.org/es/who-we-are
21
http://www.amnesty.md/news
22
http://www.amnesty.md/news/actaim.php?ln=ro&id=125&

22
 Participanţii la marş au purtat bandaje, exprimîndu-şi solidaritatea cu victimele
torturii. Evenimentul a început în faţa Procuraturii Generale, unde apărătorii drepturilor
omului au chemat încă odată autorităţile să-şi îndeplinească obligaţiile, să respecte
drepturile omului şi să oprească tortura. Marşul a continuat în faţa Ministerului Afacerilor
Interne. Totodată, au fost distribuite trecătorilor materiale informative despre problema
torturii şi au fost colectate ultimele semnături împotriva torturii.23

Din ceea ce am prezentat mai sus se poate observa strânsa legătură care există
între organizaţiile nonguvernamentale şi cetăţeni. Ceea ce doream să subliniez este faptul
că ONG-urile depind foarte mult de cetăţenii, persoanele care le sprijină şi care se
regăsesc în ideile promovate de acestea.

Amnesty International este o organizaţie nonguvernamentală foarte cunoscută şi

foarte puternică totodată dacă luăm în considerare faptul că a câştigat în anul 1992
Premiul Nobel pentru Pace. Acest lucru demonstrează că acest ONG are un cuvânt greu
de spus pe scena internaţională şi că are o capacitate de mobilizare a susţinătorilor
extraordinară.

Concluzii

ONG-urile în calitatea lor de elemente ale societăţii civile au de jucat un rol extrem
de important, am putea spune chiar excepţional. Rolul de excepţie constă în deţinerea
apriorică de către ONG-uri a unui şir de avantaje în faţa altor structuri private sau statale.
Faptul că ONG-urile nu pot avea interese economice şi politice proprii ar trebui să le facă
din start credibile atît în ochii cetăţenilor, cît şi ai autorităţilor publice. Experienţa
internaţională demonstrează că rolul ONG-urilor constă în a promova valorile şi
iniţiativele civice în favoare beneficiului public general. Nici un alt gen de organizaţii
nestatale (partide politice, sindicate, culte religioase etc.), deşi au de jucat roluri
23
Ibidem

23
importante în dezvoltarea societăţii civile, nu pot pretinde la acoperirea spectrului de
probleme diverse şi intereselor specifice după cum o pot face ONG-uri. Din acest punct
de vedere rolul ONG-urilor în societate capătă dimensiuni polivalente.
Datorită numărului relativ înalt al ONG-urilor şi a spectrului divers de
interese acestea posedă un imens potenţial de monitorizare a politicilor publice ale
guvernanţilor în diferite domenii. În acest sens ONG-urile sunt cei mai buni agenţi pentru
a da în vileag incoerenţa promovării politicilor publice de către guvernanţi. Acest lucru
face ca ONG-urile să fie extrem de utile în calitate de parteneri ai autorităţilor,
contribuind la promovarea unor politici publice coerente şi ajustate reciproc.
Rezultate pozitive şi încurajatoare asupra societăţii în ansamblul ei,
menţinerii democraţiei şi stabilităţii. Deoarece şi noi, organizaţiile din Romania, dorim sa
ne integram in Uniunea Europeana, se impune continuarea si dezvoltarea activitatilor
noastre prin parteneriate si colaborari reale atat intre noi cat si cu colegii nostri din tari cu
lunga traditie in domeniu, care au trecut testul timpului si au demonstrat importanta si
rolul pe care sectorul non-profit il joaca intr-o societate democratică.

Bibliografie

Bădilă Adrian, Lisetchi Mihai, Olteanu Ion, Ticiu Radu, Organizaţii neguvernamentale.
Ghid practic, Ed. Brumar, Timişoara, 2002

Dye, Thomas R.”Understanding Public Policy” 1998, Prentice-Hall

Michael, M. Ramesh, Studying Public Policy – Policy Cycles and Policy Susystems,
Oxford University Press, Oxford 1995

Adrian, Miroiu, Introducere in analiza politicilor publice, Editura Punct, Bucuresti, 2001

24
Miroiu, Adrian, Politici publice, Editura Politeia, Bucuresti, 2002

Newsom, Doug, Totul despre relatiile publice,Ed. Polirom, Iasi, 2003

Profiroiu, Marius, Politici publice: teorie, analiza, practica, Editura Economica,

Bucuresti, 2006

Seria Biblioteca ONG – Ong –uri neguvernamentale, Ghid practic,pg. 12, Timişoara
2002

Thoenig, Jean-Claude. In Traite de Science Politique coordonat de M. Grawitz şi Jean

Lecca, vol.IV. PUF 1992

Vlăsceanu, Mihaela – „ Sectorul nonprofit Contexte Organizare Conducere”, Editura

Paideia, Bucureşti, 1996

http://www.voluntariat.ro/

http://www.e-democracy.md

http://www.greenpeace.org

http://www.responsabilitateasociala.ro

http://www.amnesty.org

http://www.amnesty.md
http://www.amnesty.md

25