Laura Esquivel - Ca apa pentru ciocolata

LAURA

ESQUIVEL

s-a născut în 1950, în Mexico. înainte de a debuta ca scriitoare a fost profesoară, a înfiinţat uncenaclu de teatru şi literatură pentru copii şi a scris mai multe scenarii de film. în 1989 publică primul său roman,

Ca apa pentru ciocolată,

care îi aduce un succes fără precedent, vînzîndu-se în peste 4,5 milioane de exemplareşi fiind adaptat pentru marele ecran. A primit numeroase premii şi distincţii pentru cel mai bun scenariu: PremiulAcademiei de Ştiinţe şi Arte Cinematografice (1991), Premiul „Silver Hugo" la Festivalul Internaţional de Filmde la Chicago (1992), Premiul Festivalului Internaţional de la Huston (1993). în 1993 este declarată FemeiaAnului, în 1994 i se acordă Premiul ABBY (American Bestsellers Book of the Yeai), prima dată cînd acest premiu este primit de un autor străin.

Alte scrieri:

La Icy dcl amor

(1996),

înt'wias suciilencias. Trntado filosofice de cocina

(1998),

Estrdlita marincra

(1999),

El libro de ia? eniocimics

(2000),

Tău vcioz como ci dcseo

(2001).

LAURA ESQUIVEL

Ca apa pentru ciocolată

Traducere din spaniolă de CORNELIA RĂDULESCU

HUMANITAS

BUCUREŞTI

Coperta colecţieiIOANA DRAGOMIRESCU MARDARE

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României ESQUIVEL, LAURACa apa pentru ciocolată / Laura Esquivel; trad. de Corneliei Radulescu. - Bucureşti: Humanitas, 2004ISBN 973-50-0620-0I. Rădulesoj, Cornelia (trad.) 821.134.2-31=135.1

LAURA ESQUIVEL

COMO AGUA PARA CHOCOLATE,

EDITURA HUMANITASPiaţa Presei Libere l, 013701 Bucureşti, Româniatel. 021/222 85 46, fax 021/222 36 32www.humanitas.roComenzi CARTE PRIN POSTĂ: tel. 021/223 15 01,fax 021/222 90 61, www.librariilehumanitas.ro

ISBN 973-50-0620-0I

IanuarieTARTE DE CRĂCIUN

INGREDIENTE:l cutie de sardelel/2decîrnatl ceapăoreganol cutie de ardei „serranos'10 tarte din pîine neagrăMod de preparare:Ceapa trebuie să fie tocată foarte mărunt. Eu vă sugerez să vă puneţi o bucăţică de ceapă încreştetul capului pentru a evita neplăcuta lăcrimare ce se produce în. timp ce se taie ceapa.Partea neplăcută cu plînsul în timp ce tai ceapă nu este că plîngi pur şi simplu, ci că, o dată ceai început, nu te mai poţi opri. Nu ştiu dacă dumneavoastră vi s-a întîmplat, dar mie, vă spunsincer că da. De multe ori. Maică-mea spunea că din cauză că sînt la fel de sensibilă la ceapăca Ti ta, sora bunicii.Se spune că Tita era atît de sensibilă încă de cînd se găsea în burta străbunicii mele şi plîngea

în timp ce aceasta toca ceapa; plînsul îi era atît de tare, încît Nacha, bucătăreasa familiei, careera pe jumătate surdă, îl auzea fără efort, într-o zi, suspinele ei au fost atît de intense că au provocat înainte de vreme durerile naşterii. Şi fără ca străbunica să poată zice nici pis, Tita aajuns pe această lume prematur şi pe masa din bucătărie, între mirosul unei supe cu fidea careera pe foc şi aromele de cimbru, dafin, co-riandru, de lapte fiert, de usturoi şi, fireşte, deceapă. Cum vă puteţi imagina, clasica palmă la fund n-a fost necesară, căci Tita s-a născutgata plîngînd, poate pentru că ştia deja că în oracolul ei era scris să nu se mărite în aceastăviaţă. Zicea Nacha că Tita a fost literalmente împinsă în lumea

asta de un şuvoi impresionant de lacrimi care s-au revărsat pe masă şi pe duşumeaua bucătăriei.Pe seară, cînd emoţia trecuse deja şi apa se evaporase la căldura soarelui, Nacha a măturat sarearămasă de pe urma lacrimilor de pe dalele mărunte de culoare roşie. A umplut cu sarea aceasta odesagă de cinci kilograme şi au folosit-o la gătit o bună bucată de vreme. Naşterea aceastaneobişnuită a făcut ca Tita să simtă o imensă dragoste pentru bucătărie şi să-şi petreacă cea maimare parte din viaţă în ea, practic, de cînd s-a născut, căci atunci cînd abia de avea două zile, tatălei, adică străbunicul meu, a murit de infarct, iar mamei Elena i-a secat laptele de supărare. Cum pevremea aia nu exista lapte praf sau ceva asemănător şi cum n-au putut găsi nicăieri o doică, s-augăsit în mare încurcătură pentru a potoli foamea copilei. Nacha, care se pricepea la toate ale bucătăriei — plus la altele despre care nu e momentul să vorbim acum — s-a oferit să se ocupe dealimentaţia Ţiţei. Se considera cea mai în măsură să-i „formeze stomacul nevinovatei făpturi",deşi nu se căsătorise niciodată şi nici nu avusese copii. Nu ştia nici să scrie şi să citească, însă înmaterie de bucătărie avea cele mai profunde cunoştinţe. Mama Elena a primit bucuros sugestia, pentru că oricum avea destule pe cap cu tristeţea şi cu enorma răspundere de a administra cum secuvine ferma, pentru a le putea da copiilor hrana şi educaţia pe care le meritau, ca să-şi mai ia pecap şi grija de a o hrăni corespunzător pe nou-născută.Astfel că, din ziua aceea Tita s-a mutat în bucătărie si, cu fierturi de mălai şi ceaiuri, a crescut cîtse poate de sănătoasă şi durdulie. Se explică prin urmare de ce i s-a dezvoltat un al şaselea simţreferitor la tot ce înseamnă şi se leagă de mîncare. De exemplu, obiceiurile ei alimentare eraucondiţionate de orarul bucătăriei: dimineaţa, cînd mirosea fasolea care era gata, sau la prînz, cîndapa pentru jumulit găinile era fiartă, sau seara, cînd se cocea pîinea pentru cină, ştia că eramomentul să ceară de mîncare.Uneori plîngea degeaba, de pildă cînd Nacha toca ceapă, dar pentru că ambele cunoşteau motivulacestor lacrimi, nu se luau în serios. Ba chiar le transformau în motiv de distracţie, pînă într-atîtîncît pe toată perioada copilăriei Tita nu prea a făcut deosebirea între lacrimile de rîs şi cele de plîns. Pentru ea, să rîdă era un mod de a plînge.Tot aşa confunda bucuria de a trăi cu bucuria de a mînca. Nu era uşor pentru cineva care acunoscut viaţa prin prisma bucătăriei să înţeleagă lumea exterioară. Lumea aceea giganticăîncepea de la uşa bucătăriei spre interiorul casei, căci aceea care mergea de la uşa din spate şi dă-dea în curte, spre grădină, spre zarzavaturi îi aparţinea pe de-a-ntregul, o stăpînea. Exact pe dosfaţă de surorile ei, care considerau această lume plină de primejdii necunoscute şi se temeau de ea.Acestora li se păreau absurde şi riscante jocurile din bucătărie, totuşi într-o bună zi Tita le-aconvins că a privi dansul picăturilor de apă care cad pe plita încinsă poate fi un spectacol uimitor.In timp ce Tita cînta şi îşi scutura ritmic mîinile ude pentru ca picăturile să cadă pe plită şi să„danseze", Rosaura stătea într-un colţ, uimită de ceea ce vedea, în schimb Gertrudis, puternicatrasă de tot ce înseamnă ritm, mişcare sau muzică, a intrat în joc cu entuziasm. Drept care Ro-saura n-a avut încotro şi a venit şi ea, dar efectul nu a fost cel scontat pentru că nu-şi udase binemîinile şi îi era frică. Atunci Tita a încercat să o ajute, apropiindu-i mîinile de plită. Rosaura nu s-alăsat, aşa că în cele din urmă, obosită, Tita i-a dat drumul la mîini care, din inerţie, au căzut pe plita înfierbîntată. Pe lîngă chelfăneala zdravănă pe care a primit-o, Tita n-a mai avut voie să se joace cu surorile ei. Astfel că Nacha a devenit tovarăşa ei dejoacă, împreună inventau jocuri şiocupaţii legate, negreşit, de bucătărie. Ca de pildă în ziua cînd în sat a venit un domn care făceafiguri de animale din nişte baloane lunguieţe şi lor le-a venit ideea să repete figura folosindcîrnaţi. Au produs nu numai animale cunoscute, ci şi altele inventate,

cu gît de lebădă, labe de cîine şi coadă de cal, ca să dăm doar cîteva exemple.Problema era cînd trebuiau să le desfacă pentru a prăji cîmaţii. De cele mai multe ori Tita refuza.Accepta de bună voie s-o facă doar cînd era momentul să pregătească tartele de Crăciun, asta oîncînta. Atunci nu numai că permitea să fie dezmembrate animalele, dar asista cu plăcere chiar şila prăjirea lor.Trebuie multă atenţie cînd prăjeşti cîrnaţii pentru plăcintele de Crăciun, asta se face la foc mic,astfel se pătrund bine fără să se ardă. Cînd sînt gata, îi iei de pe foc şi adaugi sardelele, în prealabilcurăţate de pe oase. Mai trebuie şi să le razi cu cuţitul petele negre de pe piele, împreună cusardelele încorporezi şi ceapa, ardeii tocaţi şi oregano pisat. Laşi să se odihnească compoziţiaînainte de a umple tartele.Ţiţei îi plăcea nespus de mult momentul acesta, căci în timp ce umplutura se odihneşte este foarte plăcut să te bucuri de mirosul pe care îl degajă, pentru că mirosurile au darul de a reproducetimpuri trecute, cu sunetele şi aromele niciodată egalate în prezent, îi plăcea să inspire adînc şi săcălătorească pe firul mirosului prin coclaurile memoriei.Dar degeaba încerca să-şi aducă aminte cînd mirosise prima dată aceste tarte; era înainte de a se finăscut. Şi poate că această combinaţie atît de rară între sardine şi cîrnaţi o făcuse să renunţe la pacea eterului, să aleagă pîntecul Mamei Elena care să-i fie mamă şi astfel să ajungă în familia Dela Garza, care mînca atît de gustos şi pregătea nişte cîrnaţi atît de speciali.în casa Mamei Elena facerea cîrnaţilor era un adevărat ritual. Cu o zi înainte se începea curăţatulusturoiului şi ardeilor şi măcinatul mirodeniilor. Participau toate femeile din casă, Mama Elena,fiicele ei Gertrudis, Rosaura şi Tita, Nacha bucătăreasa şi Chencha servitoarea. Se aşezau după-amiaza în jurul mesei din sufragerie si, printre

poveşti şi glume, timpul zbura pînă începea să seîntunece. Atunci Mama Elena spunea: „Pentru azi am terminat."Şi cum înţeleptului nu-i trebuie multe cuvinte, pricepeau toate, după ce auzeau această propoziţie,ce au de făcut. Mai întîi curăţau masa, apoi îşi împărţeau sarcinile: una dădea la păsări, alta scoteaapă din puţ ca sa fie pregătită pentru micul dejun, alta avea grijă să fie lemne pentru maşina degătit, în ziua aceea nu se călca, nu se broda, nu se cosea. Apoi se ducea fiecare în camera ei ca săcitească, să se roage şi să doarmă, într-una din serile acelea, înainte ca Mama Elena să ridiceşedinţa, Tita, care pe atunci avea vreo cincisprezece ani, a anunţat-o cu glas tremurător că PedroMuzquiz avea să vină să-i vorbească...După o tăcere prelungă care i-a strîns inima Ţiţei, Mama Elena a întrebat: — Şi ce are de vorbit cu mine acest domn? — Nu ştiu, a răspuns cu un firicel de voce.Mama i-a aruncat o privire în care Tita a văzut toţi anii de represiune care plutiseră peste aceastăfamilie şi i-a spus: — Păi, mai bine ar fi să-i spui că dacă vine să-ţi ceară mîna e de preferat să n-o facă. Ar fi o pierdere de vreme şi pentru el şi pentru mine. Ştii foarte bine că fiind fata cea mai mică dintretoate, menirea ta este să ai grijă de mine pînă în ziua morţii mele.Acestea o dată spuse, Mama Elena s-a ridicat încet, şi-a strîns ochelarii în buzunarul şorţului şi le-a spus: — Gata pentru astăzi.Tita ştia că în cadrul normelor de comunicare din casă dialogul nu era inclus; cu toate acestea, pentru prima dată în viaţă, a încercat să protesteze faţă de o poruncă a mai-că-sii. — Dar eu mă gîndeam că... — Tu nu gîndeşti şi gata! Niciodată, de generaţii întregi, nimeni din familia mea nu a protestatfată de obiceiul acesta, aşa că n-o s-o facă nici una din fetele mele.Tita a lăsat capul în jos şi o dată cu lacrimile care-i picau pe masă s-a pogorît asupra ei şi destinul.şi din clipa aceea, şi ea şi masa au ştiut că nu puteau schimba nici cu o iotă mersul acestor forţenecunoscute care le sileau, pe una să împărtăşească cu fata destinul, primindu-i lacrimile amare,încă de cînd se născuse, pe alta să-şi asume hotărîrea cea absurdă.Dar Tita nu era chiar de acord. O asaltau tot felul de îndoieli şi de nelinişti. De exemplu, ar fi vrut

Category:	Business/Law > Real Estate
Rating:	(7 Ratings)
Upload Date:	03/10/2008
Copyright:	Attribution Non-commercial
Tags:	literature literature (fewer)

Documents

People