Más De Este Usuario
Related Docuements
San-Antonio - Dezmat la banca indragostitilor
ocr de Cristi Simion, romana, roman politist
From carti_scanate
Harper Lee
... Să ucizi o pasăre cântătoare
TO KILL A MOCKINGBIRD1960
Îmi închipui că şi oamenii legii
au fost cândva copii
CHARLES LAMBPARTEA ÎNTÂI1
Frate-meu Jem mergea pe treisprezece ani când şi-a fracturat răude tot braţul, de la cot. După ce s-a vindecat şi după ce temerile că n-osă mai poată juca fotbal niciodată i s-au risipit, mai că-şi uitase neca-zul. Rămăsese el cu stânga puţin mai scurtă decât dreapta şi, când sta în picioare sau când mergea, palma făcea unghi drept cu trupul, iarpolicarul cădea paralel cu coapsa, dar lui puţin îi păsa, de vreme ceasta nu-l împiedica să paseze şi să şuteze.După ani şi ani, când ne puteam îngădui să răscolim trecutul, amre-venit nu o dată asupra împrejurărilor care duseseră la accident. Eususţineam că Ewellii fuseseră pricina, dar Jem, cu patru ani mai maredecât mine, pretindea că totul începuse cu mult înainte. Anume, dinvara ace-ea când venise la noi Dill şi ne-a dat ideea să-l stârnim pe BauRadley din bârlogul lui.Dacă e s-o luăm de la Adam, i-am răspuns eu, atunci de vină esteAndrew Jackson. Dacă generalul Jackson nu i-ar fi alungat pe indieniicreek în susul pârâului, Simon Finch n-ar fi vâslit niciodată spre izvoa-rele Alabamei, şi atunci cine ştie unde am mai fi trăit? Fiind mult preamari ca să mai lămurim lucrurile cu ajutorul pumnilor, i-am cerut păre-rea lui Atticus. Şi tata ne-a spus că avem dreptate amândoi.Ca oameni din Sud ce eram, a nu ne şti strămoşii iluştri care să filuat parte, într-o tabără sau alta, la bătălia de la Hastings constituia,pentru unii membri ai familiei noastre, o mare ocară. Nu-l aveam decâtpe Simon Finch, doftor şi negustor de blănuri din Cornwall, a căruievlavie era întrecută doar de zgârcenie. În Anglia, prigonirea celor ce-şiziceau metodişti de către fraţii lor mai liberali îl mâniase pe Simon dincale-afară, şi cum îşi zicea şi el metodist, şi-a croit drum peste Atlantic
până la Philadelphia, de acolo a trecut în Jamaica, apoi la Mobille, iarde acolo, mai departe în sus, până la Saint Stephens. Credinciospoveţelor lui John Wesley de a nu cădea în păcatul pălăvrăgelii atuncicând cumpăra şi vindea, Simon făcu avere practicând medicina, înde-letnicire care însă îl umplea de teama ca nu cumva să cadă în ispită şisă nesocotească vrerea Domnului, bunăoară împodobindu-se cu aursau îmbrăcându-se în veşminte bogate. Astfel că, dând Simon uităriipoveţele dascălului său cu privire la stăpânirea vremelnicelor bunuriomeneşti, şi-a cumpărat trei sclavi şi, cu ajutorul lor, şi-a duratgospodărie pe malurile râului Alabama, la vreo patruzeci de kilometrimai sus de Saint Stephens. O singură dată s-a mai întors la SaintStephens, ca să-şi ia nevastă, şi cu ea întemeie o spiţă în careprecumpăneau fetele. Simon trăi până la adânci bătrâneţe şi m
uribogat.
Se-ncetăţenise obiceiul ca bărbaţii din familie să se statorniceascăpe proprietatea lui Simon sau Debarcaderul lui Finch, cum i se maispunea, unde trăiau, din cultivarea bumbacului. Debarcaderul, deşimodest în comparaţie cu adevăratele imperii dimprejur, produceatoate cele necesare traiului, în afară de gheaţă, făină de grâu şi feluritearticole de îmbrăcăminte, pe care le aduceau vasele fluviale de laMobile.Cu neputincioasă furie ar fi urmărit Simon scărmăneala dintreNord şi Sud, care-i despuiase pe urmaşii săi de tot, în afară de pământ,ceea ce n-a împiedicat însă ca tradiţia de a trăi pe această proprietatesă se păstreze neştirbită până târziu, în veacul douăzeci, când tatălmeu, Atticus Finch, s-a dus la Montgomery să studieze dreptul, iarfratele lui mai tânăr la Boston să înveţe medicina. Sora lor, Alexandra,e singura dintre Finchi care a rămas la Debarcader; a luat un bărbatursuz, care mai toată vremea şi-o petrecea tolănit în hamac pe malulrâului, cu ochii la undiţele lu
i.
Când a fost primit în barou, tata s-a întors la Maycomb şi s-aapucat de avocatură. Maycomb, care se află la vreo douăzeci şi cevade mile spre răsărit de Debarcaderul lui Finch, era reşedinţacomitatului Maycomb. Biroul lui Atticus de la tribunal nu avea decât uncuier de pălării, o scuipătoare, o tablă de şah şi un Cod al statuluiAlabama, neatins. Primii lui doi clienţi au fost în acelaşi timp ultimii doioameni executaţi prin spânzurătoare în închisoarea comitatuluiMaycomb. Atticus îi rugase stăruitor să profite de generozitateastatului, care le îngăduia să se recunoască vinovaţi de crimănepremeditată, ca să scape cu viaţă, dar ei erau din neamul Haverford,ceea ce în comitatul Maycomb era totuna cu a fi sărac cu duhul.Haverforzii, care-i făcuseră de petrecanie celui mai destoinic potcovardin Maycomb pentru că reţinuse fără motiv întemeiat o iapă, avuseserăimprudenţa să comită nelegiuirea în prezenţa a trei martori şi, pedeasupra, să susţină că afirmaţia „asta-merita-porcul-de-câine" era oapărare suficient de bună pentru oricine. S-au încăpăţînat, deci, să se
apere şi să nu se recunoască vinovaţi de omor nepremeditat, aşa căAtticus n-a fost în stare să facă pentru clienţii săi aproape nimic altcevadecât să asiste la plecarea lor dintre cei vii, întâmplare de unde s-a şitras, probabil, antipatia profundă a tatei pentru practica dreptuluipenal.
Î
n primii cinci ani petrecuţi la Maycomb, Atticus a dus, mai presusde orice, politica strângerii curelei; apoi, timp de mai mulţi ani, şi-acheltuit câştigul cu educaţia fratelui său. John Hale Finch era cu zeceani mai tânăr decât tata şi se apucase de medicină într-un momentcând cultivarea bumbacului nu mai era rentabilă; după ce însă l-a puspe picioare pe unchiul Jack, Atticus a început să câştige binişor cuavocatura. Îi plăcea la Maycomb, căci se născuse şi crescuse încomitat; cunoştea oamenii, oamenii îl cunoşteau, iar datorită râvnei luiSimon Finch era înrudit, prin legături de sânge sau de alianţă, cuaproape toate familiile din oraş.Maycomb era un orăşel vechi, dar de când îl ţin minte arăta ca untârg îmbătrânit, obosit. Când ploua, străzile se transformau într-omâzgă roşie; iarba năpădise trotuarele, tribunalul din piaţă cădea înruină. Pe atunci, era parcă mai cald decât acum: vara, turbau câinii dezăduf; în piaţă, catâri costelivi înhămaţi la carele cu coviltir adăstaugonind muştele, la umbra înăbuşitoare a stejarilor de Virginia.Dimineaţa pe la nouă, gulerele scrobite ale bărbaţilor erau fleşcăite.Doamnele luau o baie înainte de amiază, alta după somnul de la oratrei, iar pe înserat arătau ca nişte prăjituri cu glazură de sudoare,pudrate cu talc parfumat.Pe vremea aceea, oamenii se mişcau agale. Străbăteau piaţa şi,cu paşi legănaţi, intrau şi ieşeau fără nici e grabă din prăvăliile înşirate în jurul ei. Ziua avea tot douăzeci şi patru de ore, dar părea mai lungă.Nimeni nu era grăbit, fiindcă nimeni nu avea unde se duce, nu aveanimic de cumpărat şi nici cu ce să cumpere, n-avea ce vedea dincolode hotarele comitatului Maycomb. În schimb, pentru unii, epoca aceeaera plină de un optimism nedesluşit: comitatul Maycomb aflase nu demult că nu avea a se teme de altceva în afară de însuşi sentimentul deteamă.Locuiam pe strada principală a cartierului de vile – Atticus, Jem şicu mine, plus Calpurnia, bucătăreasa noastră. Jem şi cu mine erammulţumiţi de tata: se juca cu noi, ne citea şi ne trata cu blândăindiferenţă.Cu totul altfel era Calpurnia. Era colţuroasă şi ciolănoasă, mioapă,căta saşiu şi avea palma lată cât scândura de la pat şi de două ori maitare. Mereu mă gonea din bucătărie şi mă întreba de ce nu mă portfrumos cu Jem, deşi ştia că el e mai mare decât mine, şi mă striga săviu numaidecât acasă tocmai când mi-era lumea mai dragă. Conflictelenoastre erau epice şi inegale: Calpurnia ieşea totdeauna biruitoare,
of 00
Lee, Harper - Sa ucizi o pasare cantatoare
6,682 Reads
Info and Rating
| Category: | Uncategorized. |
| Rating: | (7 Ratings) |
| Upload Date: | 03/10/2008 |
| Copyright: | Attribution Non-commercial |
| Tags: |
Leave a Comment
Ca si la prima citire, impresionanta. Plina de atmosfera...Respectul pentru valori...Simplitatea...Ramai cu gustul placut al unui fruct rar, dulce-amarui.
Multumesc foarte mult ca este aici, este foarte interesanta!
subscriu. intr-adevar e extraordinara cartea asta.
E UNA DIN CELE MAI BUNE CARTI CARE S-AU SCRIS DE-A LUNGUL TIMPULUI ...