NOTIUNI DE MECANICA LICHIDELOR

Starea de agregare lichida

Starea de agregare lichida se caracterizeaza prin existenta unor forte de
atractie importante intre particulele constituente, cele de respingere fiind slabe,
motiv pentru care, desi lichidele au volum propriu, nu au forma proprie, ele luand
forma vasului in care se afla.
Suprafata libera a lichidelor este elastica si exercita o presiune foarte mare
(~10
9
N/m
2
) asupra interiorului lichidului si de aceea lichidele sunt practic
incompresibile.
HIDROSTATICA (studiul lichidelor in repaus)
Densitatea
Densitatea unui material omogen se defineste ca fiind masa continuta in
unitatea de volum. Unitatea de masura pentru densitate este kg/m
3
sau g/cm
3
(1000
kg/m
3
= 1g/cm
3
). Densitatea se noteaza cu litera greceasca (ro). Conform
definitiei :

Densitatea relativa a unui material este raportul dintre densitatea lui si
densitatea unui material considerat referinta, prin urmare, un numar adimensional
(fara unitate de masura). Se poate demonstra ca densitatea relativa a unui material
este egala cu raportul dintre masa unui corp din acel material si masa aceluiasi
volum din materialul de referinta. Pentru corpurile solide si lichide se ia drept
referinta apa.
Pentru determinarea densitatii relative, in locul raportului maselor unor
volume egale ale substantelor se folosesc greutatile acestor volume, care, pe
aceeasi verticala sunt direct proportionale cu masele (conform principiului
fundamental al dinamicii, vezi cursul Notiuni generale de mecanica).
Astfel : G = mg si pentru referinta G' = m'g. Impartind cele doua egalitati
una la cealalta, obtinem:

Densitatea absoluta a apei la 4,2
o
C este egala cu 1 g/cm
3
, prin urmare masa
de apa la aceasta temperatura este exprimata prin acelasi numar ca si volumul ei.
Expresia densitatii absolute a unui corp se poate scrie

unde
apa
reprezinta densitatea apei la temperatura de lucru t.
Presiunea hidrostatica
Prin definitie, presiunea este forta exercitata pe unitatea de suprafata:

Este o marime fizica scalara derivata a carei unitate de masura este N/m
2
.
Presiunea are si alte unitati de masura tolerate cum ar fi 1Pa = 1N/m
2
, 1 atm ~
10
5
N/m
2
, 1 torr = 1 mmHg, 760 mmHg = 10
5
N/m
2
. Unitatea de masura din
hemodinamica este mmHg (milimetru coloana de mercur).
Presiunea hidrostatica este presiunea exercitata de o coloana de fluid1[1] la
baza sa.




Fig.1 Presiunea hidrostatica
In orice punct din interiorul fluidului exista o presiune datorata greutatii
straturilor de deasupra acelui punct. Se poate calcula presiunea pe care o exercita o
coloana de lichid de densitate si grosime h la baza vasului avand aria sectiunii
transversale S (Fig. 1). Astfel :

Se observa ca presiunea hidrostatica nu depinde de suprafata fundului
vasului, ci numai de densitatea lichidului si de grosimea acestuia. Daca punem in
cateva vase comunicante care au sectiunile bazelor diferite (Fig. 2), un lichid,
observam ca inaltimea lichidului in vase este aceeasi.

Fig. 2 In vasele comunicante necapilare, lichidul urca pana la acelasi nivel
Acest lucru este datorat presiunii hidrostatice care are aceeasi valoare la baza
tuturor vaselor, iar lichidul este in echilibru.
Principiul lui Pascal
Se enunta astfel: Presiunea aplicata unui lichid aflat intr-un vas este
transmisa integral oricarei portiuni a fluidului, precum si peretilor vasului.
Aplicatiile legii lui Pascal sunt numeroase. Dintre ele, amintim presa
hidraulica al carei principiu de functionare presupune utilizarea unui piston de
suprafata mica A
1
, prin intermediul caruia se exercita o forta mica F
1
direct asupra
unui lichid (Fig. 3).
Conform legii lui Pascal, presiunea p = F
1
/ A
1
este transmisa prin tubul de
legatura unui cilindru mai larg, prevazut cu un piston mai mare de suprafata A
2
.
Rezulta ca

Asadar, presa hidraulica este un dispozitiv de amplificare a fortei, cu un
factor de multiplicare egal cu raportul suprafetelor pistoanelor. Intalnim presa
hidraulica la scaunele folosite in cabinetele dentare, precum si la franele hidraulice
pistoanele pe care se apasa corespunzand ramurii de sectiune mica.

Fig. 3 Presa hidraulica
Principiul lui Arhimede
Un corp scufundat in apa pare sa aiba o greutate mai mica decat in aer, iar un
corp a carei densitate este mai mica decat a apei poate pluti la suprafata acesteia.
Asta inseamna ca in apa, asupra corpului scufundat mai actioneaza o forta al carei
sens este invers sensului greutatii. Aceasta este forta arhimedica.
Enuntul principiului lui Arhimede: Un corp scufundat intr-un lichid este
impins de jos in sus cu o forta egala cu greutatea volumului de lichid dizlocuit de
corp :
F
A
=
lichid
V
dizlocuit
g
unde g este acceleratia gravitationala, iar
lichid
reprezinta densitatea lichidului in
care este scufundat corpul.

Fig. 4 Ilustrarea principiului lui Arhimede
Forta arhimedica se aplica intr-un punct al corpului, numit centru de
presiune, acesta coincizand cu centrul de greutate al masei de lichid dizlocuita de
corp (Fig. 4).

Fig. 5 Asupra unui corp scufundat in lichid actioneaza o forta accensionala din
partea lichidului
Plutirea corpurilor (Fig. 6)
a. Corpul pluteste la suprafata lichidului - in acest caz, greutatea corpului este
egala cu greutatea lichidului dizlocuit, dar volumul de lichid dizlocuit este mai mic
decat volumul corpului care pluteste ;
b. Corpul pluteste in interiorul lichidului - in acest caz, greutatea corpului este
egala cu greutatea lichidului dizlocuit, iar volumul de lichid dizlocuit este de
asemenea egal cu volumul corpului care pluteste ;
c. Corpul nu pluteste - in acest caz, greutatea corpului este mai mare decat
greutatea lichidului dizlocuit, corpul este actionat, asadar, de doua forte care nu-si
mai fac echilibrul ; volumul corpului este egal cu volumul de lichid dizlocuit de
corp.

Fig. 6 Plutirea corpurilor
Principiul lui Arhimede are numeroase aplicatii in laborator, in studiul
biologiei si medicinei. In laboratoarele de analize si cercetari se folosesc
densimetrele, care sunt aparate destinate masurarii densitatii lichidelor, construite
pe principiul corpurilor plutitoare.
Densimetria
Densimetria cuprinde metode si procedee de determinare a greutatii
specifice a diferitelor corpuri. Dintre metodele densimetrice amintim:
a) Metode bazate pe aplicarea principiului lui Arhimede
b) Metode bazate pe folosirea balantei
c) Metoda vaselor comunicante

a) Metode bazate pe aplicarea principiului lui Arhimede - determinarea calitativa
a densitatii. Se introduce corpul in apa, observandu-se conditiile de echilibru ale
plutirii. Evident, aceasta metoda se poate aplica doar corpurilor insolubile in apa.
In cazul in care corpul se scufunda, densitatea lui relativa este mai mare decat 1, in
cazul in care corpul pluteste, atunci densitatea sa relativa este mai mica decat 1.
Exemplu : In medicina legala o astfel de operatie este folosita pentru a se
stabili daca un copil a fost nascut mort sau daca a fost asfixiat dupa nastere, adica
se stabileste daca acel copil a respirat sau nu. Daca respiratia nu s-a instalat
inaintea mortii, plamanul formeaza un tesut compact, mai greu decat apa, si
introdus intr-un vas cu apa, va cadea la fund ; in cazul in care copilul a respirat,
prezenta aerului in veziculele pulmonare face ca plamanul sa fie mai usor decat apa
si sa pluteasca.
Metoda picaturilor - folosita pentru determinari cantitative ale densitatii
unor corpuri lichide, mai ales in cazurile in care dispunem de cantitati mici de
substanta pentru operatiunile respective. 121f52b
Pentru aplicarea acestei metode este nevoie de un set de solutii etalon de
densitati diferite, dar foarte apropiate intre ele, cunoscute cu precizie. Se introduce
o picatura din lichidul de cercetat intr-o cantitate mica din una din solutiile etalon.
Daca picatura cade la fundul vasului, densitatea lichidului este mai mare decat cea
a etalonului. Se ia urmatoarea solutie etalon si se repeta procedura. In momentul in
care picatura din lichidul de studiat pluteste in interiorul solutiei etalon, densitatile
celor doua lichide sunt egale. Aceasta metoda serveste la determinarea densitatii
sangelui, cu o precizie suficienta. Densitatea sangelui are o valoare constanta in
cazuri normale, datorita mecanismelor fiziologice reglatoare, ea putand varia putin
din cauza ingerarii alimentelor, mai ales a celor lichide. Valorile normale ale
densitatii sangelui sunt cuprinse intre 1,057 g/cm
3
si 1,066 g/cm
3
, admitandu-se ca
densitate medie la barbati valoarea de 1,061 g/cm
3
, iar la femei de 1,058 g/cm
3
.
Metoda se poate aplica si materialelor aflate in stare solida.
Areometrele (Fig. 7) sunt aparate confectionate din sticla care pot pluti,
formate dintr-un cilindru cu diametrul de 2-3 cm, partea superioara avand forma
unei tije de o anumita lungime si diametru 0,3-0,6 cm. In partea inferioara aparatul
are un rezervor de forma sferica sau ovoidala, in care se afla o substanta grea, cum
ar fi plumb sau mercur. Din cauza acestei greutati, centrul de greutate al
plutitorului este mult coborat fata de centrul de presiune, iar rezultatul consta in
mentinerea areometrului in pozitie verticala in lichid.
La introducerea areometrului intr-un lichid, acesta se scufunda cu rezervorul
cilindric mare si cu o parte din tubul subtire. Cu cat lichidul are densitate mai mare,
cu atat areometrul se scufunda mai putin.

Fig. 7 Areometrul
Exista trei categorii de areometre :
- cu volum constant si greutate variabila
- cu greutate si volum variabil
- cu volum variabil si greutate constanta
Areometrul destinat masurarii densitatilor mai mari decat ale apei este astfel
construit incat introdus in apa distilata se scufunda aproape in intregime, pe tija sa
citindu-se valoarea 1, iar introdus in lichide mai dense decat apa, scufundandu-se
mai putin, indica densitati mai mari. Areometrele gradate astfel incat sa indice
densitatea relativa se numesc densimetre.
Exemple : lactodensimetrul sau lactometrul indica densitatea in jurul valorii
de 1,030 g/cm
3
care reprezinta densitatea pentru laptele normal; urodensimetrul
folosit in laboratoarele de analize medicale pentru determinarea densitatii urinei -
urodensimetrul are gradatiile cuprinse intre 1,001 g/cm
3
si 1,040 g/cm
3
, acestea
fiind extremitatile intervalului la care poate sa ajunga densitatea urinei in cazuri
patologice. In mod normal, densitatea urinei este situata in jurul valorii 1,018
g/cm
3
(densitatea urinei, de-a lungul unei zile, variaza intre 1,015 g/cm
3
si 1,025
g/cm
3
). In diabet, densitatea creste (pana la 1,030 g/cm
3
si chiar mai mult) din
cauza procentului mare de glucoza din urina. In albuminurie, densitatea este
scazuta, daca are loc in acelasi timp o poliurie.
b) Metode bazate pe folosirea balantei

Fig. 8 Balanta analitica Fig. 9 Picnometrul
Aceste metode presupun cantarirea cu ajutorul unui vas de volum cunoscut
gol si apoi plin cu lichidul a carui densitate absoluta dorim sa o determinam. Un
astfel de vas de forma speciala se numeste picnometru (Fig. 9). Prin impartirea
masei lichidului la volumul picnometrului se obtine valoarea densitatii.
c) Metode vaselor comunicante - se aplica in cazul in care avem doua lichide
nemiscibile cu densitati diferite.
Sa consideram ca avem ulei si apa pe care le introducem in volume egale in
cele doua ramuri, de diametre egale, ale unui tub in forma de U (Fig. 10).

Fig. 10 Lichide nemiscibile in vase comunicante
Separate printr-un robinet, lichidele vor avea acelasi nivel. Daca se deschide
robinetul de comunicare dintre cele doua ramuri, apa patrunde in ramura cu ulei si
o impinge in sus. Intre cele doua ramuri ale vasului apare o denivelare, la baza
tubului, insa, avem presiuni hidrostatice egale la echilibru, ceea ce inseamna ca
putem scrie :

Masurand inaltimile lichidelor h si h' si stiind ca unul dintre lichide a fost apa
distilata, adica
apa
=1 g/cm
3
, densitatea celuilalt va fi :

Aceasta metoda se foloseste pentru determinarea densitatii lichidelor nemiscibile
cu apa, dar nu este foarte precisa din cauza impreciziei in masurarea nivelelor
lichidului.
HIDRODINAMICA
Hidrodinamica se ocupa cu studiul miscarii lichidelor (in general, a
fluidelor). Ca la studiul oricarui sistem, si abordarea studiului lichidelor presupune
folosirea unor modele idealizate. Lichidul ideal este incompresibil si fara
vascozitate (frecari interne). Acesta constituie un mediu continuu, in care se pot
forma curenti, adica se poate produce deplasarea unor parti fata de celelalte.
In curgere, moleculele lichidului au o anumita viteza (raportul dintre spatiul
parcurs in intervalul de timp). Intreaga cantitate de lichid in curgere reprezinta
campul vectorului viteza.
Numim linie de curgere2[2] traiectoria urmata de un element al fluidului in
miscare, tangentele la aceste linii fiind directiile de miscare ale moleculelor in acel
punct. Curentul este uniform daca vitezele lichidului in diferite puncte sunt
constante.
In cazul in care elementele care trec printr-un punct au aceeasi traiectorie,
curgerea este stationara.




Fig. 11 Tub de curent marginit de linii de curent
Numim linie de curent curba a carei tangenta in orice punct este in directia
vitezei fluidului din acel punct. Tubul de curent (Fig. 11) este marginit de liniile
de curent care strabat frontiera unui element de suprafata.
Prin conventie, liniile de curent sunt desenate mai dese acolo unde viteza
lichidului este mai mare si mai rare acolo unde viteza este mai mica.

Fig. 12 a), b), c) Liniile de curent in jurul unor obstacole de diferite forme; d)
Curgerea printr-un canal de sectiune variabila
Ecuatia de continuitate
Pentru deducerea ecuatiei de continuitate vom considera un tub de curent
intr-un fluid in miscare (Fig. 12). Prin definitie, debitul volumic de curgere, Q,
reprezinta volumul de fluid care traverseaza o sectiune a tubului in unitatea de
timp, in timp ce viteza de curgere, v, reprezinta distanta parcursa de un element de
lichid in unitatea de timp.
Pentru un fluid incompresibil care curge stationar si nu se disipa prin peretii
laterali, debitul de curgere Q este constant. Se observa ca viteza de curgere este
mai mare daca sectiunea este mai mica si scade cu cresterea sectiunii transversale a
tubului. Acest lucru se scrie matematic :
S
1
v
1
= S
2
v
2
= constant
adica produsul dintre aria sectiunii transversale a tubului si viteza de curgere a
lichidului este constant.
Aceasta este ecuatia de continuitate.
Presiunea statica
Daca se introduce un manometru (instrument de masura a presiunii), intr-un
fluid in repaus acesta va indica diferite valori ale presiunii in functie de adancimea
la care se afla, conform Fig.13. Presiunea indicata de manometru in acest fel se
numeste presiune efectiva p
ef
. Intr-un punct oarecare al fluidului, situat la
adancimea l, presiunea efectiva va fi:
p
ef
= p
0
+ gl
p
0
- presiunea atmosferica de deasupra fluidului
- densitatea fluidului
g - acceleratia gravitationala
l - adancimea coloanei de lichid in punctul considerat
Presiunea efectiva poate fi scrisa si in functie de adancimea totala a
lichidului din vas (H) si de distanta de la fundul vasului pana in punctul in care se
masoara presiunea efectiva (h). Astfel, obtinem expresia:
p
ef
= p
0
+ g (H-h)
care regrupata, devine:
p
ef
+gh =p
0
+gH =ct.

Fig. 13 Masurarea presiunii cu manometrul
Se observa ca suma este o constanta indiferent de adancime si se numeste
presiune statica. Asadar, presiunea statica reprezinta presiunea totala pe care o
inregistreaza un manometru situat pe fundul unui vas plin cu lichid - suma dintre
presiunea atmosferica exercitata de aerul de deasupra lichidului si presiunea
hidrostatica reprezentata de patura de lichid.
Ecuatia lui Bernoulli
Cand un lichid curge de-a lungul unui tub de curent orizontal cu sectiune
variabila, viteza lui variaza, el fiind accelerat sau incetinit. Prin urmare, asupra
acestui lichid trebuie sa actioneze o forta rezultanta deci de-a lungul tubului
presiunea trebuie sa varieze, desi inaltimea nu se modifica.
Pentru doua puncte aflate la inaltimi diferite, diferenta de presiune depinde
nu numai de diferenta de nivel, ci si de diferenta dintre vitezele din punctele
respective.
Pentru tubul din Fig. 14 putem scrie un bilant al presiunilor in felul urmator :

sau

Aceasta este expresia matematica a legii lui Bernoulli referitor la curgerea
lichidelor. Termenul 1/2v
2
se numeste presiune dinamica, iar suma primilor doi
termeni ai egalitatii este chiar presiunea statica. Presiunea dinamica reprezinta
presiunea pe care o exercita lichidul datorita vitezei sale de curgere.

Fig.14 Exemplificarea legii lui Bernoulli
Asadar, conform legii lui Bernoulli, de-a lungul unui tub prin care curge un
fluid, suma dintre presiunea statica a fluidului si presiunea dinamica este constanta,
presiunea statica scade pe masura ce viteza creste (Fig. 15).

Fig. 15 Presiunea statica scade, pe masura ce presiunea dinamica creste,
respectandu-se ecuatia lui Bernoulli
Vascozitatea
Un fluid real este caracterizat de existenta unor forte de frecare interna.
Alunecarea a doua straturi de fluid adiacente se poate face doar daca se exercita o
forta, mai mare in cazul lichidelor decat in cazul gazelor. Existenta acestei forte
face ca straturile unui lichid in curgere printr-un tub sa se deplaseze cu viteze
diferite, stratul de la mijlocul tubului avand viteza maxima, vitezele scazand catre
margine pana la zero (Fig. 16).

Fig. 16 Intre straturile unui fluid real in curgere se exercita forte de frecare
Un fluid care curge poate fi considerat un corp supus unei deformari prin
forfecare.
Curgerea unui fluid se poate clasifica in functie de modul in care straturile
adiacente se deplaseaza unele fata de altele (Fig. 17) :
- curgere laminara in care caz straturile alaturate de fluid curg paralel unul fata de
celalalt, alunecarea lor relativa fiind un proces lin ;
- curgere turbulenta caracterizata de prezenta vartejurilor.

Fig. 17 Curgere laminara (a), curgere turbulenta (b)
Curgerii lichidului se opune o forta de frecare interna careia trebuie sa-i
stabilim directia si sensul. Ca directie, forta de frecare interna este tangenta la
suprafata de forfecare, si se opune miscarii. Are expresia matematica:

Aceasta expresie poarta numele de legea lui Newton.
Raportul Av/Ax se numeste gradient de viteza transversal, S este aria
straturilor glisante, iar q este o constanta de material, numita coeficient de
vascozitate sau vascozitate. La presiuni si temperaturi obisnuite, vascozitatea
gazelor este mult mai mica decat vascozitatea lichidelor. Acest parametru scade cu
cresterea temperaturii pentru lichide, iar pentru gaze creste cu cresterea
temperaturii3[3].
Unitatea de masura a coeficientului de vascozitate in S.I. este 1 Poiseuille. O
alta unitate de masura pentru acest coeficient, utilizata frecvent este Poise-ul notat
cu P, care reprezinta a zecea parte dintr-un Poiseuille. Cateva valori uzuale ale
coeficientului de vascozitate sunt: vascozitatea apei la temperatura camerei este
0,01 P, iar a sangelui, la temperatura corpului este cuprinsa intre 0,02 si 0,04 P
(variaza cu temperatura si cu numarul de hematii pe unitatea de volum).
In functie de vascozitate fluidele se clasifica in:
- fluide ideale - care nu au vascozitate (in realitate nu exista astfel de fluide,
dar modelul poate fi aplicat fluidelor foarte putin vascoase)
- fluide newtoniene - sunt cele care respecta legea lui Newton, gradientul de
viteza este proportional cu presiunea aplicata pentru a pune lichidul in miscare;
coeficientul de vascozitate este constant, indiferent de viteza de curgere
- fluide nenewtoniene - sunt cele care nu respecta legea lui Newton,
coeficientul de vascozitate luand valori diferite in functie de viteza de curgere (el
poate fie sa creasca, fie sa scada cu cresterea vitezei).



Sangele este un lichid nenewtonian pseudoplastic. Coeficientul sau de
vascozitate scade pe masura cresterii vitezei de curgere, sangele nefiind un fluid
omogen, ci o suspensie de particule solide intr-un lichid (elemente figurate in
plasma). Cand viteza de curgere este scazuta, eritrocitele sunt orientate aleatoriu,
la viteze de curgere crescute, ele au tendinta de a se alinia paralel intre ele si cu
directia de curgere.
In general, vascozitatea unui sistem de dispersie depinde de concentratie. Se
poate defini o vascozitate relativa care reprezinta raportul dintre coeficientul de
vascozitate al solutiei si cel al solventului pur. Evident, aceasta marime este
adimensionala.
Desi prin fluid ideal intelegem un fluid fara vascozitate, natura a reusit sa
foloseasca aceasta "nonidealitate": de exemplu, prin introducerea unui fluid vascos
intre doua corpuri solide aflate in contact si in miscare relativa, sunt preluate
fortele de frecare mari solid-solid de fortele de frecare mai mici din interiorul
lichidului (vascozitatea sa). Fluidul se numeste lubrifiant, procesul de micsorare a
frecarii fiind lubrifiere.

Fig. 18 Lichidul sinovial din articulatiile oaselor este un lubrifiant (introducerea
unui fluid intre doua corpuri solide aflate in contact micsoreaza fortele de frecare)
Consecinte ale existentei vascozitatii (Legile lui Stokes si Poiseuille-Hagen)
1. Legea lui Stokes
Cand o particula se deplaseaza intr-un lichid vascos, intre masa de lichid in
repaus si pelicula de lichid antrenata in miscare de catre particula se exercita forte
de frecare interne a caror valoare depinde de viteza (Fig. 19). Rezistenta opusa de
lichid la inaintare reprezinta rezultanta fortelor de frecare. Aceasta forta de frecare
are o valoare variabila, ea fiind direct proportionala cu viteza. La un moment dat,
forta ajunge sa egaleze forta motrice (in cadere, greutatea) si din acest moment,
corpul se misca avand viteza constanta.

Fig. 19 Liniile de curent ale lichidului in jurul sferei in miscare
In cazul unei particule sferice de raza r, la viteze mici v, legea lui Stokes da
expresia fortei rezistente:
R = 6 t q r v
La echilibru, cunoscand viteza limita se poate determina, de exemplu,
valoarea coeficientului de vascozitate.
Forta motrice poate fi: greutatea, explicand astfel sedimentarea; forta
centrifuga, aplicata la centrifugare sau ultracentrifugare; forta electrica, aplicata la
electroforeza.
Particulele de diferite tipuri pot difuza intr-un anumit lichid functie de
vascozitatea acestuia, iar acest lucru este folosit in practica prin introducerea
medicamentelor in solventi sau dispersanti vascosi, incetinind astfel viteza lor de
difuzie.
2. Legea Poiseuille-Hagen
Curgerea laminara poate fi privita ca deplasarea unor tuburi coaxiale care
aluneca unele fata de altele, cu viteze diferite, mai mari spre centru si scazand spre
pereti. In afara stratului periferic miscarea este foarte neregulata - turbulenta,
datorita curentilor circulari locali formati, distribuiti haotic, numiti vartejuri.
Acestea produc o crestere considerabila a rezistentei la curgere, urmata de o
scadere a presiunii totale a lichidului real de-a lungul tubului (Fig. 20).
Conform legii lui Poiseuille-Hagen scaderea de presiune de-a lungul
distantei l strabatuta de fluid intr-un tub cilindric de raza r este:

deoarece viteza v = Q/S = Q/tr
2
, unde Q este debitul lichidului prin conducta, S
aria sectiunii transversale a acesteia, iar q vascozitatea lichidului.
Prin urmare, in cazul fluidelor reale, vascoase, energia potentiala a fluidului
scade pe masura ce fluidul avanseaza in tub, datorita frecarilor interne.
Se poate face o analogie intre marimile hidrodinamice si cele electrocinetice,
diferenta de presiune corespunzand diferentei de potential electric, debitul Q al
curgerii corespunzand intensitatii curentului electric, iar factorul (8ql/tR
4
) fiind
echivalentul rezistentei electrice (el chiar reprezentand rezistenta intampinata de
fluid in timpul curgerii sale prin tub).

Fig. 20 Scaderea de presiune dintr-un lichid in curgere datorata vascozitatii
Legea lui Poiseuille este similara legii lui Ohm, ambele fiind expresii ale disiparii
energiei.
Numarul lui Reynolds
Caracterul curgerii unui fluid printr-un tub cu pereti netezi poate fi anticipat
daca se cunosc viteza de curgere a fluidului (v), densitatea lui (), coeficientul de
vascozitate (q) si diametrul tubului (D). Cu ajutorul acestor marimi, care
caracterizeaza atat fluidul cat si tubul prin care acesta curge, se poate calcula
numarul lui Reynolds N
R
, definit ca urmatorul raport:

N
R
este o marime adimensionala si are aceeasi valoare numerica in orice sistem de
unitati.
Experientele arata ca:
- daca N
R
< 2000 curgerea este laminara
- daca N
R
> 3000 curgerea este turbulenta
- pentru 2000 < N
R
< 3000 exista un regim de tranzitie sau nestationar, curgerea
este instabila si poate trece de la un regim la altul.
In ceea ce priveste curgerea pulsatorie a sangelui aceasta este o curgere in
regim nestationar.
Curgerea prin tuburi elastice
In tuburi elastice, curgerea continua a unui lichid se face la fel ca in tuburile
rigide, dar in cazul curgerii intermitente, curgerea printr-un tub elastic difera de cea
prin tubul rigid.
O experienta clasica efectuata de Marey a pus in evidenta aceasta diferenta.
A considerat un tub de sticla care se bifurca, una dintre ramuri fiind din sticla, iar
cealalta din cauciuc, ambele ramuri avand acelasi diametru (Fig. 21). Prin capatul
tubului a trimis un curent de apa intrerupt ritmic. A observat ca in timp ce curgerea
era intermitenta in ramura de sticla, deoarece la fiecare oprire de debit, presiunea
atmosferica se opunea curgerii lichidului, in ramura de cauciuc, curgerea era
continua, insa cu o viteza mai mica. Masurand volumele de lichid scurse prin cele
doua ramuri in intervale egale de timp, a constatat ca mai mult lichid s-a scurs prin
tubul elastic, decat prin cel de sticla, desi diametrele acestora erau egale.
Acest fenomen se explica prin elasticitatea tubului de cauciuc. Presiunea
lichidului care vine dintr-un rezervor cu debit constant actioneaza nu numai asupra
coloanei de lichid din tub, impingand-o inainte, dar si asupra peretilor elastici ai
tubului, carora le imprima o deformatie elastica.

Fig. 21 Experimentul lui Marey referitor la curgerea lichidelor prin vase elastice
Tubul deformat elastic isi revine apoi la forma initiala, dezvoltand o forta
elastica proportionala cu deformatia, astfel lichidul continuand sa curga din spatiul
suplimentar cu care tubul si-a marit diametrul prin deformarea elastica.
Asadar, in tubul elastic, lichidul curge continuu, cu o viteza mai mica, dar cu
un volum mai mare decat in tubul de sticla. Acest lucru are o importanta deosebita
in curgerea sangelui in regimul pulsatoriu impus de inima, prin vasele elastice care
inmagazineaza energie potentiala in timpul diastolei, asigurand un flux mai mare
de sange decat daca vasele ar avea pereti rigizi.
ELEMENTE DE HEMODINAMICA
Hemodinamica are ca obiect studiul fenomenelor fizice ale circulatiei
(mecanica inimii si hidrodinamica curgerii sangelui prin vase elastice), aparatele,
modelele precum si dispozitivele experimentale folosite pentru acest studiu.
Studiul circulatiei sanguine foloseste modele mecanice datorita numeroaselor
analogii care exista intre functionarea inimii si cea a unei pompe, intre artere si
tuburile elastice etc.
Inima este un organ cavitar musculos care pompeaza sange (lichid
nenewtonian pseudoplastic) in tot organismul prin contractii ritmice (datorita
ciclului cardiac) in vasele de sange de diametre diferite, avand pereti nerigizi si
partial elastici. Inima are aproximativ 60-100 batai /minut, si aproximativ 100.000
batai / zi. Bataile inimii sunt accelerate de activitatea musculara si de temperatura
mai ridicata a corpului.
Rolul de pompa al inimii

Fig. 22 Compartimentele inimii
Rolul principal al inimii consta in expulzarea sangelui in circulatie, prin
inchiderea si deschiderea in mod pasiv a valvulelor care au rol de supapa. Inima
este constituita din doua pompe (Fig. 22), conectate prin circulatiile pulmonara si
sistemica:
- pompa dreapta care are rolul de a pompa spre plamani sangele dezoxigenat
colectat din organism (circulatia pulmonara)
- pompa stanga colecteaza sangele oxigenat din plamani si il pompeaza in corp
(circulatia sistemica)
Fiecare parte a inimii este echipata cu doua seturi de valvule care, in mod
normal, impun deplasarea sangelui intr-un singur sens, cele doua pompe ale inimii
avand fiecare cate doua camere: atriul este un rezervor care colecteaza sangele
adus de vene si ventriculul care pompeaza sangele in artere. Septul este peretele
care desparte atat atriile cat si ventriculele si care impiedica trecerea sangelui dintr-
un atriu/ventricul in celalalt. Etanseitatea pompelor este determinata de
musculatura cardiaca.
Miscarea valvulelor este reglata de diferenta de presiune dintre atrii,
ventricule si vase sanguine, ele impiedicand sangele sa curga in directie gresita.
Musculatura cardiaca asigura atat variatia volumului inimii si presiunii sangelui
precum si energia necesara functionarii prin procesele biofizice si chimio-mecanice
din miocard.
Fazele ciclului cardiac
Activitatea de pompa a inimii se poate aprecia cu ajutorul debitului cardiac,
care reprezinta volumul de sange expulzat de fiecare ventricul intr-un minut. El
este egal cu volumul de sange pompat de un ventricul la fiecare bataie (volum-
bataie), inmultit cu frecventa cardiaca. Volumul-bataie al fiecarui ventricul este, in
medie, de 70 ml, iar frecventa cardiaca normala este de 70-75 batai/min.; astfel,
debitul cardiac de repaus este de aproximativ 5 l /min. Inima trebuie sa puna in
miscare in fiecare minut, in medie 4 l in repaus, iar in timpul exercitiilor fizice,
pana la 20 l. In somn, debitul cardiac scade, iar in stari febrile, sarcina si la
altitudine, creste.
Fiecare bataie a inimii consta intr-o anumita succesiune de evenimente, care
reprezinta ciclul cardiac. Acesta cuprinde 3 faze:
- sistola atriala consta in contractia celor doua atrii, urmata de influxul sanguin in
ventricule. Cand atriile sunt complet golite, valvulele atrioventriculare se inchid,
impiedicand intoarcerea sangelui in atrii.
- sistola ventriculara consta in contractia ventriculelor si ejectia din ventricule a
sangelui, care intra astfel in sistemul circulator. Cand ventriculele sunt complet
golite, valvula pulmonara si cea aortica se inchid.
- diastola consta in relaxarea atriilor si ventriculelor, urmata de reumplerea atriilor.
Inchiderea valvulelor atrioventriculare si a celor aortice produce sunetele
specifice batailor inimii si pot fi ascultate cu ajutorul stetoscopului (Fig. 23).

Fig. 23 Pozitia valvelor in timpul diastolei si a sistolei
Fazele ciclului cardiac, din punct de vedere mecanic, cu referire la
ventriculul stang sunt: umplerea (diastola ventriculara), contractia atriala,
contractia izovolumica sau izometrica, ejectia si relaxarea izovolumica
(izometrica).
Umplerea corespunde diastolei ventriculare care dureaza 0,50s. Datorita
relaxarii miocardului, presiunea intracavitara scade rapid pana la cativa mmHg. In
momentul in care devine mai mica decat presiunea atriala, se deschide valvula
mitrala ducand la scurgerea sangelui din atriu. Relaxarea continua a miocardului,
permite scaderea in continuare a presiunii, generand umplerea rapida a
ventriculului, urmat de un aflux mai lent, datorita scaderii diferentei de presiune.
Contractia atriala este faza in timpul careia se umple complet ventriculul.
In timpul acestor faze, valvula sigmoida este inchisa, iar presiunea aortica este mai
mare decat cea ventriculara.
In timpul contractiei izovolumice (la volum constant), ambele valvule sunt
inchise, ventriculul contractandu-se ca o cavitate inchisa, asupra unui lichid
incompresibil, fapt care duce la o crestere foarte rapida a presiunii intracavitare.
Deoarece musculatura se contracta, forma ventriculului se modifica, dar volumul
sangelui continut ramane acelasi. Presiunea sangelui creste rapid depasind-o pe cea
din aorta, in acest moment deschizandu-se valvula sigmoida.
In timpul ejectiei, datorita contractiei miocardului ventricular, sangele este
expulzat in aorta, cu viteza mare, la inceput avand loc o ejectie rapida
(aproximativ 2/3 din debitul sistolic este expulzat in prima jumatate a sistolei). Prin
urmare, presiunea aortica si cea ventriculara devin foarte apropiate ca valoare, la o
diferenta de 2-3 mmHg. Musculatura se relaxeaza dupa jumatatea perioadei de
ejectie si presiunea din ventricul scade, la inceput mai incet decat cea aortica,
expulzarea sangelui continuind mai lent. Cand presiunea ventriculara scade sub cea
aortica, se inchide valvula sigmoida.
Urmeaza o perioada scurta in care ventriculele devin cavitati inchise
(diastola izovolumica sau relaxare izovolumica). In acest timp, presiunea
intraventriculara continua sa scada pana la valori inferioare celei din atrii,
permitand deschiderea valvelor atrio-ventriculare. In acest moment, incepe
umplerea cu sange a ventriculelor. Aceasta relaxare este foarte rapida, asezarea
fibrelor musculare in straturi cu orientare diferita si energia elastica inmagazinata
in tesutul conjunctiv ce leaga straturile reprezentand factori deosebit de importanti.
Structura muschiului cardiac
Cele trei straturi din care este alcatuit muschiul inimii au fiecare cate o alta
orientare a fibrelor musculare (Fig. 24) si participa in mod diferit la etapele ciclului
cardiac si anume:
- stratul intern cuprinde fibre rasucite elicoidal;
- stratul median este alcatuit din fibre circulare care ajuta la micsoarea
volumului ventricular in sistola, actionand ca o centura care se strange; el este
foarte bine dezvoltat in ventriculul stang;
- stratul extern are de asemenea fibre rasucite elicoidal, dar in sens invers
celor din stratul intern; compunand forta generata de fibrele elicoidale din
stratul intern (F
1
din Fig. 24) cu forta generata de fibrele elicoidale din stratul
extern (F
2
din Fig. 24) se obtine o rezultanta (R) paralela cu axul longitudinal al
inimii, prin urmare sub efectul fortelor dezvoltate de fibrele spiralate baza
inimii se apropie de apex.

Fig. 24 Orientarea diferita a fibrelor musculare ale inimii
Deoarece prezinta avantaje energetice si de rezistenta, structura elicoidala
este intalnita la multe forme vii.
Lucrul mecanic al inimii
Dintre fenomenele fizice care se desfasoara in cursul activitatii inimii, o
importanta deosebita o are efectuarea de lucru mecanic de catre inima prin
expulzarea sangelui, la fiecare ciclu (aproximativ 1,6J). Lucrul mecanic reprezinta
produsul scalar dintre forta si deplasare. Daca nu exista deplasare (de exemplu,
variatie nula de volum in cazul functionarii unei pompe), nu se poate vorbi despre
efectuare de lucru mecanic. In fazele ciclului cardiac in care variatia de volum este
nula (contractia si relaxarea izovolumice sau izometrice) nu se efectueaza lucru
mecanic, spre deosebire de etapa de ejectie (Fig. 25).
Faza de umplere reprezinta un aport de lucru mecanic datorat presiunii mai
mari a sangelui din atriu.
Lucrul mecanic este cu atat mai mare cu cat numarul contractiilor cardiace
creste, ca in cazul efortului fizic.

Fig. 25 Lucrul mecanic efectuat de inima in timpul unui ciclu cardiac
Conform legii de conservare a energiei, lucrul mecanic al inimii se va regasi
sub alte forme de energie in:
- energia potentiala a sangelui (careia ii corespunde o presiune efectiva
asupra peretilor vasului),
- in energia cinetica a sangelui care masoara miscarea sangelui,
- in incalzirea sangelui ca urmare a frecarilor dintre straturile de sange.
Lucrul mecanic generat de inima in sistola se acumuleaza partial sub forma
de energie potentiala elastica a peretilor arteriali si este cedat apoi coloanei de
sange in timpul diastolei. Deoarece arterele au pereti elastici, in conditiile
regimului pulsatil in care lucreaza inima, acestea permit curgerea sangelui si in
perioada in care inima este in diastola; astfel, debitul este cu mult mai mare decat
debitul ce ar exista in vase cu pereti neelastici (vezi Mecanica Lichidelor-Curgerea
prin pereti elastici, experimentul lui Marey).
Schema generala a patului vascular
In Fig. 26 este reprezentata schema generala a patului vascular. Dinspre
aorta, unde presiunea este cea mai mare (presiunea medie este de 100 mmHg),
sangele curge spre locul cu presiunea cea mai joasa, vena cava (presiunea medie
este de 10 mmHg). Se poate face o analogie cu sensul curentului electric de la un
potential mai mare la un potential mai scazut, debitul sanguin reprezentand
echivalentul intensitatii curentului electric. Drumul se ramifica, ramificatiile fiind
legate in paralel. Presupunand ca rezistenta, in unitati arbitrare, a fiecarei cai este
0,1 (R
1
= R
2
= R
3
= 0,1), se poate calcula rezistenta echivalenta a gruparii serie
(Fig.27) comparativ cu a gruparii paralel (Fig. 28).

Fig. 26 Schema generala a patului vascular

Fig. 27 Gruparea capilarelor in serie
R
serie-echivalent
= R
1
+ R
2
+ R
3
= 0,3
iar in cazul gruparii paralel:

Se observa ca rezistenta echivalenta la curgerea in paralel este mult mai mica decat
in cazul serie.

Fig. 28 Gruparea capilarelor in paralel
Prin urmare, desi are loc o ramificare din ce in ce mai complexa a vaselor de
sange, cu cresterea sectiunii transversale a patului vascular (sectiunea totala a
capilarelor fiind de cca. 750 de ori mai mare decat aria sectiunii transversale a
aortei), rezistenta la inaintare a sangelui scade, viteza de curgere fiind invers
proportionala cu suprafata sectiunii vasului.

Legea lui Laplace stabileste ce calibru va avea vasul de sange, care se
comporta ca o membrana elastica de forma cilindrica, atunci cand sangele are o
anumita presiune. Tensiunea T depinde de structura peretelui vasului sanguin.
Legea lui Laplace se scrie matematic astfel :

unde p este presiunea arteriala, T este tensiunea exercitata de sange asupra peretilor
arteriali iar R este raza arterei. Se observa ca pentru o diferenta de presiune data
p, tensiunea in vas T depinde de raza. Pentru aceeasi presiune de distensie
rezistenta peretilor vasculari este invers proportionala cu raza vasului de sange.
Legea lui Laplace are o importanta deosebita in biofizica aparatului
circulator. Cu ajutorul ei se pot explica unele particularitati anatomo-functionale
fiziologice si patologice ale inimii si ale vaselor de sange si anume:
- daca scade raza de curbura R a stratului median al muschiului inimii, avand
constanta tensiunea parietala T, conform legii Laplace, se constata ca presiunea
la care are loc expulzarea sangelui creste ;
- in regiunea apicala peretele ventricular se subtiaza, raza de curbura a
cordului fiind mai mica, la aceeasi presiune a sangelui, tensiunea din perete este
mai mica;
- in cazul hipertrofiei cardiace, cresterea razei de curbura duce la diminuarea
presiunii sistolice, asadar la o expulzare deficitara, pentru aceeasi tensiune in
fibrele musculare ;
- in cazul cardiomiopatiei dilatative, muschiul cardiac este slabit, raza
ventriculului creste (inima slabita nu mai poate sa pompeze mult sange, dupa
fiecare bataie de inima raman cantitati mai mari in ventriculi, iar acestia se
dilata) si pentru a crea aceeasi presiune de expulzie este necesara o tensiune
parietala marita;

a) b)
Fig. 29. a) Anevrism al aortei ascendente abdominale; b) Anevrism al arterei
cerebrale
- in cazul anevrismelor, deoarece creste raza vasului (Fig. 29), la aceeasi
presiune distala, vom avea o crestere a tensiunii parietale si, in consecinta, o
crestere a riscului de rupere a peretelui vascular.
Elasticitatea peretelui vascular
Vasele sanguine se pot intinde atat transversal cat si longitudinal, modulul
de elasticitate E transversal fiind de circa trei ori mai mare. Legea lui Hooke
stabileste dependenta alungirii relative Al/l a unui material supus unei forte F:

unde Al este alungirea, l este lungimea initiala a vasului, E se numeste modulul lui
Young si este o constanta de material, F este forta care produce alungirea, iar S
reprezinta aria sectiunii transversale a vasului de sange.
Structura peretilor vaselor de sange
Structura arterelor si venelor
Tunica interna - intima - este formata dintr-un rand de celule endoteliale
turtite si captuseste interiorul peretelui, conferindu-i caracter neted; endoteliul
prezinta o permeabilitate selectiva pentru diferite substante.
Tunica medie are structura diferita, in functie de calibrul arterelor. Arterele
mari, artere de tip elastic, au in structura peretilor lor fibre de elastina si pe
masura ce diametrul arterial se diminueaza incepe sa predomine tesutul muscular
neted, care atinge cea mai mare dezvoltare la nivelul arteriolelor. Arterele mijlocii
si mici, artere de tip muscular, contin numeroase fibre musculare netede, printre
care sunt dispersate fibre de colagen si de elastina. Fibrele de elastina si cele de
colagen sunt tesuturi de sustinere; primele sunt foarte usor extensibile, creand
pasiv, adica fara consum de energie, o tensiune elastica in peretele vasului,
conferindu-i acestuia o rezistenta minima la distensia produsa de presiunea
sanguina, fibrele de colagen sunt mult mai rezistente la intinderi decat fibrele de
elastina si confera vasului sanguin rezistenta la presiuni mari.
Tunica externa
Este formata din tesut conjunctiv, cu fibre de colagen si elastina, si de
asemenea fibre nervoase vegetative, cu rol vasomotor.
Structura capilarelor
Capilarele contin la exterior un strat format din tesut conjunctiv cu fibre de
colagen si de reticulina, in care se gasesc si fibre nervoase vegetative, iar la interior
un tesut monostrat endotelial.
Muschii netezi care intra in structura vaselor de sange pot ramane contractati
pentru o perioada mai lunga de timp, activitatea lor fiind controlata de sistemul
nervos autonom. Indeplinesc multiple roluri, cum ar fi: dilatarea si contractarea
vaselor sanguine, dar si deplasarea alimentelor ingerate de-a lungul tubului
digestiv, contractia uterului etc. In arteriole se afla o cantitate mare de muschi
netezi, controlul exercitat de acestia asupra calibrului vascular fiind cel mai
reprezentativ la acest nivel.
Factorii care intervin in geneza rigiditatii intra in actiune la valori de
tensiune diferite. Cand tensiunea este scazuta, este solicitata elastina, la cresterea
tensiunii va fi solicitat colagenul. Cu cat diametrul arterei este mai mare, deci
artera este mai dilatata, cu atat ea va deveni mai rigida, deoarece cresterea
diametrului duce la o transmisie progresiva a tensiunii de la elastina la colagen.
Elasticitatea arteriala joaca un rol deosebit de important in reologia sangelui,
deoarece nu numai ca transforma regimul intermitent de propulsare a masei
sanguine in regim continuu de curgere, dar mareste si debitul sangelui in vase (vezi
experimentul lui Marey). Daca peretii arteriali ar fi rigizi, debitul sanguin ar fi mai
mic, iar inima ar trebui sa efectueze in timpul sistolei un lucru mecanic mai mare.
Diagrama tensiune - alungire (extensie)
Deoarece peretele vascular are o structura neomogena din punctul de vedere
al elementelor care ii asigura elasticitatea, dependenta tensiunii din peretele vasului
de alungire, asa-numita curba tensiune - extensie, nu este liniara (Fig. 30).
Din prima parte a curbei tensiune-alungire, in conditii normale se observa ca
este nevoie de forte din ce in ce mai mari pentru a obtine aceeasi alungire.

Fig. 30 Diagrama tensiune-alungire

Datorita structurii complexe a peretelui arterial, modulul lui Young nu este
constant, ci creste cu cresterea presiunii arteriale, astfel incat peretele vasului de
sange va rezista mai bine la tensiuni cu cat este mai bine intins. Conform legii lui
Laplace, in arteriole, deoarece raza acestora este mai mica decat raza arterei, la
aceeasi presiune a sangelui, avem o tensiune parietala mult mai mica.
Vascozitatea sangelui
Sangele reprezinta o suspensie de elemente celulare (50% din volumul sau)
intr-o solutie apoasa (plasma) de electroliti, neelectroliti si substante
macromoleculare (dispersie coloidala), fiind asadar un sistem dispers complex. Din
punct de vedere al vascozitatii, sangele este un lichid nenewtonian, pseudoplastic.
In cazul unei suspensii vascozitatea sistemului depinde atat de mediul de dispersie
(plasma in cazul sangelui), cat si de particulele aflate in suspensie, fiind functie de
volumul total al acestor particule.
Valoarea vascozitatii sangelui la temperatura de 37
0
C este de aproximativ
3 cP. Vascozitatea relativa a sangelui in raport cu apa (q
apa
= 0,70 cP), va fi, in
medie:

Vascozitatea sanguina relativa la subiectii sanatosi are valori cuprinse intre
3,9 si 4,9, fiind puternic dependenta de varsta (atinge maximul de 4,9 la varste
cuprinse intre 35 - 40 de ani).
Datorita compozitiei neomogene a sangelui, vascozitatea acestuia variaza cu
valoarea hematocritului, cu viteza de curgere si cu raza vasului de sange.
Hematocritul reprezinta procentul de elemente figurate, in special hematii,
dintr-un anumit volum de sange. Deoarece plasma este un lichid newtonian,
elementele figurate sunt cele care confera sangelui caracterul nenewtonian. Prin
urmare, vascozitatea sangelui va fi mai mare acolo unde densitatea de elemente
figurate este mai mare: q
venos
>

q
arterial
.
La omul sanatos, valoarea hematocritului este de 40 - 50%, variind in
functie de varsta si sex. Dependenta vascozitatii relative a sangelui, q
r
, de
hematocrit este exponentiala, putand atinge valoarea de 12 pentru un hematocrit de
80%. Hematocritul, alaturi de numaratoarea globulelor rosii si de dozarea
hemoglobinei, ajuta la punerea unui diagnostic mai precis de anemie (hematocrit
scazut).
Vascozitatea sangelui variaza cu viteza de curgere, scazand cu cresterea
acesteia, datorita deformarii elastice a eritrocitelor. Scade, de asemenea, cand
diametrul vasului devine mai mic decat 1 mm (in capilare).
Vascozitatea serului da indicatii referitoare la proportia si calitatea
proteinelor cuprinse in el. In stare normala, la o temperatura de 37
o
C, vascozitatea
specifica a serului uman este constanta, cu fluctuatii mici in intervalul 1,64 - 1,69.
In stari patologice, vascozitatea serului variaza mult, putand lua valori cuprinse in
intervalul 1,5 - 3. In timp ce prezenta substantelor cristaloide in ser (uree, NaCl) nu
modifica sensibil vascozitatea serului, cresterea procentului de proteine duce la
marirea vascozitatii acestuia.
Efectul Fahraeus - Lindqvist (acumularea axiala a eritrocitelor)
Sangele nu este un lichid omogen, ci o suspensie de celule. Astfel, in
capilare ale caror diametre sunt de acelasi ordin de marime cu diametrul
eritrocitelor, profilul vitezei plasmei este determinat de celulele in miscare care se
deformeaza semnificativ in vasele inguste si ramificate, aceasta constituind o
problema de microreololgie a circulatiei. In vasele de diametre mari, pe de alta
parte, apare asa numitul efect Fahraeus - Lindqvist care duce la concentrarea
eritrocitelor in regiunile in care tensiunile de forfecare sunt minime, adica pe axa
longitudinala a vasului. Rezulta ca vascozitatea sangelui care este dependenta de
hematocrit va creste in aceasta regiune si va scadea in vecinatatea peretelui vasului.
Astfel se ajunge la o scadere a rezistentei la curgere a debitului sanguin total.
Pe de alta parte, profilul parabolic al vitezelor straturilor adiacente de fluid
in curgere laminara se schimba semnificativ, aplatizandu-se spre axul vasului. Mai
mult, acest efect conduce la distributia diferentiata a diferitelor tipuri de celule
sanguine, marimea fortei care deplaseaza celulele prin efectul Fahraeus - Lindqvist
in regiunile cu tensiuni de forfecare minime, depinzand de dimensiunea celulelor.
In consecinta, celulele cu diametre mai mici, cum sunt plachetele sanguine nu sunt
influentate atat de puternic de acest efect, spre deosebire de eritrocite ale caror
diametre sunt mai mari. Astfel, in timp ce eritrocitele se concentreaza catre axul
vasului, plachetele se aglomereaza spre peretii acestuia. Efectul Fahraeus -
Lindqvist poate fi inteles ca o consecinta a principiului producerii minimei entropii
al lui Prigogine. Aplicat in cazul curgerii sangelui, principiul producerii minimei
entropii presupune concentrarea celulelor in zonele in care pierderea de energie
prin frecare este minima, adica in regiunile cu tensiuni de forfecare minime.
Efectul de intrare
Deoarece diametrul vaselor de sange variaza de-a lungul patului vascular,
apare asa numitul efect de intrare in momentul in care un tub prin care curge un
fluid se ingusteaza brusc (Fig. 63).
Aceasta inseamna ca profilul vitezelor in partea ingustata a tubului
corespunde celui din partea centrala a tubului larg. Numai la o anumita distanta de
zona de ingustare a tubului (de obicei, acest lucru se intampla la distanta l
E
=
0.06rN
R
, unde r este raza tubului iar N
R
numarul lui Reynolds, se restabileste
profilul parabolic al vitezelor de curgere a straturilor paralele. Acest efect devine
important la intrarea sangelui in aorta.

Fig. 31 Curgerea laminara printr-un tub: profilul parabolic al vitezelor
straturilor adiacente se schimba in timpul micsorarii bruste a razei tubului. Dupa
o distanta data l
E
se restabileste profilul parabolic
Viteza de curgere a sangelui
Doar in vasele mici curgerea sangelui poate fi considerata laminara, in
majoritatea vaselor mari curgerea sangelui se face intermediar intre regimul
laminar si cel turbulent, numarul lui Reynolds avand valori mai mari decat 2000 si
mai mici decat 3000. Prin vasele capilare, care au diametre mai mici decat cele ale
hematiilor, se produce o deformare elastica a acestora, ele deplasandu-se una cate
una, cu viteza foarte mica, antrenate de plasma (Fig. 32).

Fig.32 Deformarea eritrocitelor la trecerea prin vasele capilare
In restul vaselor de sange, curgerea este preponderent nelaminara, datorita
vascozitatii, neomogenitatii, expulzarii ciclice ale sangelui precum si a
dimensiunilor variabile ale vaselor. Curgerea turbulenta a sangelui in vasele mari
(mai accentuata in partea initiala a aortei si arterei pulmonare, unde N
R
> 3000)
este deosebit de importanta deoarece faciliteaza schimburile intre fluid si peretii
vasului si omogenizarea substantelor dizolvate. In vase de diferite calibre, viteza
sangelui este variabila. In vasele mari viteza medie a sangelui are valoarea de
aproximativ 35 cm/s, viteza care scade la trecerea in vasele mici pana la 1 mm/s in
capilare (Fig. 33). Datorita regimului pulsatoriu si deformabilitatii peretilor viteza
instantanee variaza in timp.

Fig. 33 Viteza sangelui
Aplicand ecuatia de continuitate curgerii sangelui, putem scrie
S
total-capilare
v
capilare
= S
aorta
v
aorta

Deoarece aria totala a capilarelor este de 750 ori mai mare decat aria
sectiunii aortei, rezulta ca viteza medie de curgere a sangelui prin capilare este de
750 de ori mai mica decat viteza medie de curgere a sangelui prin aorta.
Pentru a aprecia circulatia sangelui prin artere se masoara presiunea
arteriala, debitul sanguin si rezistenta la curgere a sangelui (rezistenta
periferica).
Presiunea sangelui
Presiunea arteriala (PA) reprezinta forta exercitata de sangele circulant pe
unitatea de suprafata a peretelui vascular (Fig. 34). Este determinata de forta si
cantitatea sangelui pompat de inima, precum si de marimea si elasticitatea
arterelor.

Fig. 34 Presiunea arteriala (PA) reprezinta forta exercitata de sangele circulant
pe unitatea de suprafata a peretelui vascular
Elasticitatea este proprietatea arterelor mari de a se lasa destinse cand creste
presiunea sangelui si de a reveni la calibrul initial cand presiunea a scazut la valori
mai mici.
In timpul sistolei ventriculare cand sangele este expulzat in circulatie
intermitent, cu o presiune mare, in artere este pompat un volum de 75 ml de sange
peste cel continut in aceste vase. Datorita elasticitatii, unda de soc sistolica este
amortizata, curgerea devenind continua in zonele distale. In aceasta faza a ciclului
cardiac are loc inmagazinarea unei parti a energiei sistolice sub forma de energie
elastica a peretilor arteriali, aceasta energie fiind retrocedata coloanei de sange in
timpul diastolei. Prin aceste variatii pasive ale calibrului vaselor mari, se produce
transformarea ejectiei sacadate a sangelui din inima in curgere continua a acestuia
prin artere. Astfel, peretele vascular se incarca in sistola (proportional cu
complianta) si se descarca in diastola, intocmai ca un acumulator de energie. Intre
undele de debit si de presiune exista un defazaj.
Presiunea sangelui la nivelul arterei aorte are un nivel oscilant intre 80-120
Torr (mmHg) sau o valoarea medie de 100 Torr. Presiunea arteriala, apoi venoasa
scad progresiv pana aproape de anulare in vena cava (Fig. 35).
Scaderea presiunilor nefiind liniara, inseamna ca rezistenta la curgere nu este
constanta, arteriolele opunand cea mai mare rezistenta, la nivelul lor producandu-
se si cea mai mare cadere de presiune. Tot in arteriole se amortizeaza si variatiile
ciclice datorate contractiilor cardiace.

Fig. 35 Scaderea presiunii in sistemul vascular
In timpul ciclului cardiac portiunea ascendenta a presiunii sangelui (Fig.
36) incepe in momentul deschiderii valvulei sigmoide aortice datorita patrunderii
sangelui in artere. In acest moment peretii arterelor sunt destinsi si inmagazineaza
energie potentiala elastica.

Fig. 36 Variatia presiunii sangelui in cursul ciclului cardiac
PA sistolica (maxima) reprezinta cea mai mare valoare a PA in cadrul unui
ciclu cardiac, corespunzand sistolei ventriculare. Aceasta depinde de forta de
contractie si volumul bataie al vetriculului stang, avand o valoare normala de 100 -
140 mmHg. Cea mai mica valoare a PA in cadrul unui ciclu cardiac se numeste PA
diastolica si corespunde sfarsitului diastolei ventriculare, depinzand de rezistenta
periferica opusa de sistemul arterial. Valoarea normala a PA diastolice este
cuprinsa in intervalul 60 - 90 mmHg.
PA medie (efectiva) inlocuieste valorile instantanee (sistolica si diastolica)
cu o valoare unica, la care s-ar realiza acelasi debit circulator in conditiile in care
curgerea ar fi continua si nu pulsatila. Poate fi aproximata, in functie de presiunea
sistolica p
s
si cea diastolica p
d
, cu formula:

Cateva valori ale presiunilor medii sunt: 100 mmHg in aorta, 35 mmHg in
arteriole, 25 mmHg in capilare, 15 mmHg in venule, 10 mmHg in vena cava.
Masurarea presiunii arteriale
Primul document care atesta masurarea presiunii arteriale dateaza din secolul
al XVIII-lea. In 1773, cercetatorul englez Stephen Hales a masurat in mod direct
presiunea sangelui unui cal prin inserarea unui tub cu un capat deschis direct in
vena jugulara a animalului. Sangele a urcat in tub pana la inaltimea de 2,5 m adica
pana la inaltimea la care presiunea coloanei de sange (greutatea coloanei raportata
la suprafata) a devenit egala cu presiunea din sistemul circulator. Acest experiment
sta la baza utilizarii cateterului pentru masurarea directa a presiunii arteriale.
Cateterul este o sonda care se introduce direct in artera, prevazuta cu un
manometru miniaturizat care permite monitorizarea continua a presiunii sangelui
(metoda este folosita rar, mai ales in urgenta).
In mod uzual, presiunea arteriala se masoara prin metode indirecte bazate
pe principiul comprimarii unei artere mari cu ajutorul unei manson pneumatic in
care se realizeaza o presiune masurabila, valorile presiunii intraarteriale
apreciindu-se prin diverse metode, comparativ cu presiunea cunoscuta din manseta.
Dintre metodele indirecte mentionam: metoda palpatorie, metoda auscultatorie,
metoda oscilometrica.
Metoda palpatorie (Riva Rocci) masoara numai presiunea sistolica, prin
perceperea primei pulsatii a arterei radiale (palparea pulsului) la decomprimarea
lenta a mansonului aplicat in jurul bratului.
In metoda ascultatorie (Korotkow) in loc de palparea pulsului, se asculta cu
ajutorul unui stetoscop plasat in plica cotului zgomotele ce apar la nivelul arterei
brahiale la decomprimarea lenta a mansonului, datorita circulatiei turbulente,
urmandu-se a determena atat presiunea sistolica, cat si cea diastolica. Se pompeaza
aer in manson pana ce prin stetoscop nu se mai aude nici un zgomot (presiunea din
manson este mai mare cu 30-40 mm Hg peste cea la care dispare pulsul radial),
dupa care aerul este decomprimat lent. Cand presiunea aerului devine egala cu
presiunea sistolica, sangele reuseste sa se deplaseze prin artera brahiala dincolo de
zona comprimata de manson, iar in stetoscop se aud primele zgomote. In acest
moment se citeste presiunea pe manometru, ea reprezentand valoarea presiunii
sistolice. Zgomotele provin de la vartejurile ce apar in coloana de sange care curge
cu viteza mare. Curgerea se face in regim turbulent deoarece se ingusteaza lumenul
arterial. Pe masura ce aerul din manson este decomprimat, zgomotele se aud tot
mai tare deoarece amplitudinea miscarilor peretilor arteriali creste si odata cu ea se
intensifica vibratiile sonore. In momentul in care presiunea aerului din manson si
presiunea diastolica sunt egale, artera nu se mai inchide in diastola, zgomotele scad
brusc in intensitate si dispar. Presiunea citita in acest moment pe manometru este
presiunea diastolica. Asadar, momentul in care se aude in stetoscop primul zgomot
marcheaza presiunea sistolica; momentul in care zgomotele nu se mai aud
marcheaza presiunea diastolica.
Metoda oscilometrica (Pachon) permite determinarea presiunii sistolice,
diastolice si medii. Aceasta metoda urmareste amplitudinea oscilatiilor peretilor
arterei brahiale in timpul decomprimarii treptate a aerului din mansonul gonflabil.
Presiunea sistolica se inregistreaza la aparitia oscilatiilor, presiunea diastolica la
disparitia acestora, iar presiunea medie in momentul in care amplitudinea
oscilatiilor este maxima.
Rezistenta la curgere
Conform legii lui Poiseuille, debitul Q de fluid de vascozitate q, printr-un
vas de raza R, pe o lungime l, cu pierderea de presiune Ap are expresia:

Putem exprima pierderea de presiune datorata vascozitatii cu ajutorul expresiei:

Daca notam cu A = 8ql/tR
4
- rezistenta hidraulica la curgere, obtinem ca
Q = Ap/A, ceea ce inseamna ca debitul Q este invers proportional cu rezistenta
hidraulica A.
Se poate face o analogie intre trecerea curentului electric printr-un conductor
de rezistenta oarecare: debitul Q este analogul intensitatii curentului electric (I),
Ap reprezinta diferenta de potential de la capetele conductorului (U), iar A este
analogul rezistentei electrice a conductorului R
electric
. Egalitatea Q = Ap/A este
echivalenta legii lui Ohm pentru o portiune de circuit I = U/R
electric
.
Pentru o lungime data, rezistenta hidraulica la curgere variaza invers
proportional cu puterea a patra a razei vasului: A ~ 1/R
4
, astfel incat o variatie mica
a razei tubului determina o modificare masiva a debitului.
Aspecte biofizice ale patologiei circulatiei sangelui
Se refera la modificari ale vascozitatii sanguine, ale dimensiunilor inimii, precum
si la modificari aparute in diametrele si elasticitatea vaselor de sange. Cresterea
vascozitatii sanguine duce la o rezistenta vasculara marita (conform legii
Poiseuille-Hagen). Apare suprasolicitarea cordului prin cresterea presiunilor
arteriale in circulatia sistemica si in special pulmonara, acest lucru favorizand staza
sanguina, aderenta trombocitara, ateroscleroza si accidentele vasculare.
Cresterea vascozitatii sanguine se poate datora unui numar anormal de
leucocite (de exemplu in leucemii) sau unei cantitati crescute de proteine
plasmatice - fibrinogenul (in inflamatii) sau ca lanturile K (proteine ce intra in
compozitia anticorpilor) secretate de o linie limfocitara anormala (boala numita
macroglobulinemie in care vascozitatea relativa a serului este >4 ).
Vascozitatea sangelui creste in intoxicatiile cu bioxid de carbon din cauza
cresterii volumului hematiilor.
Cresterea hematocritului se intalneste rar, in cazul deshidratarii (prin
transpiratie, prin febra, prin varsaturi) precum si in poliglobulie (boala care se
caracterizeaza prin cresterea exagerata a numarului de globule rosii). Din cauza
valorilor mari ale hematocritului, creste vascozitatea sangelui prin stanjenirea
miscarii libere a hematiilor care sunt deformate mecanic si favorizarea aparitiei de
aglomerari eritrocitare. Aceste cresteri ale hematocritului pot aparea ca un
mecanism compensator in hipoxie (scaderea presiunii partiale a oxigenului in
sange) - de exemplu hipoxia datorata altitudinii sau hipoxia din unele boli ce
afecteaza ventilatia pulmonara.
Conform legii lui Poiseuille, pentru a trece printr-un vas un anumit debit de
sange, trebuie sa se actioneze cu o presiune cu atat mai mare cu cat vascozitatea
lichidului este mai mare. Prin urmare, cresterea vascozitatii sangelui cere o
contractie mai mare din partea inimii pentru a asigura circulatia, ceea ce se traduce
prin cresterea tensiunii arteriale.
Scaderea vascozitatii sanguine este intalnita in starile de anemie, atingand
uneori valoarea 2, cand poate fi cauza aparitiei unor sufluri la un cord normal, prin
favorizarea unei curgeri turbulente, in pierderea de sange sau cand se consuma
multe lichide inainte de recoltarea sangelui, in hidremie si hiperglicemie.
Modificarea dimensiunilor inimii poate sa apara ca urmare a presiunii
marite a sangelui care necesita din partea inimii efectuarea unui lucru mecanic mai
mare. In aceste conditii, inima marindu-si dimensiunile (razele de curbura ale
peretilor devenind mai mari), conform legii lui Laplace, pentru a realiza o aceeasi
presiune sistolica se produce o tensiune mai mare in pereti.
Cand peretii arteriali se rigidizeaza aportul de lucru mecanic al arterei fata
de inima dispare sau se micsoreaza foarte mult, inima fiind nevoita sa efectueze un
lucru mecanic mai mare decat in mod obisnuit, ceea ce duce la obosirea acesteia.
Mai mult, poate sa apara si riscul curgerii turbulente, urmat de cresterea rezistentei
la inaintare a coloanei de sange si la aparitia unor sufluri.

Fig. 38 Ingustarea peretelui vascular in ateroscleroza
In ateroscleroza (Fig. 38) depozitele de colesterol de pe peretii vaselor de
sange, micsoreaza diametrul acestora. Conform ecuatiei de continuitate, aria
sectiunii transversale ingustandu-se, creste viteza fluidului prin acea sectiune. O
crestere a vitezei de curgere a fluidului atrage dupa sine, conform ecuatiei lui
Bernoulli, o crestere a presiunii dinamice, urmate de o scadere a presiunii statice,
vasul putandu-se bloca, la fel cum, de asemenea, este posibil ca un cheag de sange
sa blocheze vasul ingustat.

4[1] Presiunea atmosferica este presiunea hidrostatica exercitata de atmosfera la
suprafata pamantului
5[2] Liniile de curgere se pot vizualiza daca se introduc in suspensie in lichid
particule colorate.
6[3] La gaze, o data cu cresterea temperaturii, creste viteza de agitatie termica, prin
urmare, moleculele apartinand straturilor adiacente in curgere vor trece mai usor
dintr-un strat in altul, ingreunand astfel curgerea.

Sistemul de masuri
- principalele marimi fizice si unitatile lor de masura -
Denumire Simbol Unitati de
masura
Submultipli Multipli Conversii
Lungime L
m = metru
in = inch =1
1 dm = 0.1 m
1 cm = 0.01 m
1 mm=0.001m
1 dam = 10
m
1 hm = 100
m
1 km = 1000
m
ft = foot = 1
yd = yard =
1 = 25,4 mm
1 = 12 = 305
mm
1 yd = 3 = 36
= 914,5 mm
1 mila terestra =
1609 m







3 ft 1 mila marina =
1852 m
Suprafata
(aria)
A
m
2
mm
2
, cm
2
,
dm
2

Km
2
1 m
2
= 1.000.000
mm
2

Volum V
m
3
mm
3
, cm
3
,
dm
3

Km
3

Debitul
volumic
Q
v

m
3
/ s = metru
cub pe
secunda
l /s = litru pe
secunda
US gpm =
galoane
americane pe
minut
mm
3
/s, dm
3
/s, cm
3
/s
m
3
/min. m
3
/h
l / h
1 m
3
/h = 1000 l /
h
1 m
3
/s = 60 m
3
/min = 3600 m
3
/h
1 USgpm =
0.227 m
3
/h
1 m
3
/h = 4.4
USgpm
1 USgpm =
0.063 l/s
Debitul
masic
Q
m

Kg/s =
kilogram pe
secunda
Kg/min,
Kg/h
1 Kg/s = 3600
Kg/h
Presiunea p
Pa = pascal
N/ m
2
=
newton pe
metru patrat
b = bar
Kg / cm
2
=
kilogram pe
centimetru
patrat
at =
atmosfera
tehnica
atm =
atmosfera
mb = milibar KPa, MPa,
GPa
1 Pa = 1 N/ m
2

1 b = 10
5
Pa =
100 KPa
1 Kg/ cm
2
= 1 at
= 98066,5 Pa =
98,0665 KPa
1 atm = 101325
Pa = 101,325
KPa
1 Kg/cm
2
= 10
mH
2
O la 4 sC =
735,36 mmHg
(torr)
normala
m H
2
O =
metri coloana
de apa
mm Hg =
milimetri
coloana de
mercur
Forta F
N = newton
Kgf =
kilogram forta
1 N = 1Kg m/s
2

1 Kgf = 1 Kg x
9,80665 x m/s
2

Energia
Cantitatea
de caldura
E
J = joule
Wh = watt ora
cal = calorie
HP h = cal
putere ora
B.T.U.
KWh, MWh
Kcal, Gcal
1 J = 1 N m
1 Wh = 3600 J
1 Wh = 867 cal
1 Kcal = 9796 J
1 HP h = 0,746
KWh
1 BTU = 0,252
Kcal = 0,29 Wh
Masa M
Kg = kilogram Mg, g tona 1 Kg = 1000 g
1 tona = 1000 Kg
Temperatura T
sC = grad
Celsius
sK = grad
Kelvin
sF = grad
Fahrenheit
sK = sC + 273
sC = sK 273
0 sC = 273 sK
100 sC = 373 sK
sF = 9/5 x sC +
32
0 sC = 32 sF
100 sC = 212 sF
Viteza v
m/s = metri pe
secunda
m/min, m/h Km/s, Km/h 1 Km/h = 3,6
m/s
Acceleratia a
m/s
2
= metri
pe secunda la
patrat

Unghi
rad = radian
s = grad
1s = /180
rad
180s = rad
360s = 2 rad

Viteza
unghiulara
Turatia

Rad/s = radian
pe secunda
Rpm = rotatii
pe minut
1 rpm = 2/60
rad/s
Tensiune
electrica
U
V = volt mV = milivolt KV =
kilovolt

Intensitatea
curentului
electric
I
A = amper mA, A
miliamperi,
microamperi
KA =
kiloamperi

Rezistenta
electrica
R
= ohm K, M
Kilohmi
Megohmi

Capacitate
electrica
C
F = farad nF, F
nanofarad,
microfarad

1. Parametrii principali ai pompelor centrifuge
1. Debitul - Q
Reprezinta volumul util de lichid evacuat prin racordul de iesire al pompei in unitatea de
timp. Unitatea de masura este m
3
/h, (m
3
/s, l/s, l/min).
Debitul depinde de:
- numarul de rotatii al rotorului (direct proportional),
- punctul de functionare pe caracteristica debit / inaltime de pompare,
- forma constructiva a rotorului.
Debitul la iesirea unei pompe este in stricta
dependenta cu viteza fluidului la iesirea pompei si cu aria
sectiunii conductei de iesire.
Q [m
3
/s] = v [m/s] A [m
2
], sau
Q [m
3
/s] = v [m/s] d
2
/4
Rezulta ca, la trecerea unui fluid printr-o conducta,
debitul depinde direct proportional de viteza fluidului si de patratul diametrului conductei.
2. Inaltimea de pompare - H
Este raportul intre lucrul mecanic util L dat de debitul de fluid la iesirea din pompa
(masurat in
N x m) si forta F pe care pompa o transmite fluidului care o parcurge (masurata in N).
H [m] = L [N x m] / F [N],
unitatea de masura : [m] = metri coloana de apa
Stiind ca 10,13 metri coloana de apa = 1 bar = 1 atmosfera, se poate defini inaltimea de
pompare si in bari sau atmosfere.
Inaltimea de pompare se poate calcula (la modul general) cu ajutorul ecuatiei lui
Bernoulli care spune ca aceasta este o suma de patru termeni:
H = Hgd + Hpz + Hcin + Hp
Hgd exprima inaltimea geoetica a instalatiei de pompare, adica diferenta intre nivelul
apei din rezervorul de acumulare si nivelul apei din rezervorul de aspiratie. Depinde de locul de
montaj al pompei fata de pozitia celor doua rezervoare (a se vedea fig. 2.1.).
Exemplu: ( in figura 2.1.)
- in cazurile A, (B, C) + D, (E) . Hgd = Hp
2
= Hc + Has1,
- iar in cazurile A, (B, C) + F, (G).. Hgd = Hp
1
= Hc Has2.
Hpz este diferenta dintre inaltimile piezometrice exprimate la nivelul rezervoarelor de
aspiratie si refulare.
H
pz
= ( p
s
- p
i
) / g
p
s
, p
i
= presiunile care se formeaza in rezervoarele de acumulare si aspiratie in cazul in
care acestea sunt inchise (exprimate in bari sau atmosfere),
= densitatea specifica a fluidului pompat (in Kg/dm
3
),
g = acceleratia gravitationala.
Aceasta componenta este dependenta de tipul lichidului pompat (intervine si densitatea)
si este zero atunci cand rezervoarele sunt deschise.
Hcin reprezinta diferenta dintre inaltimile cinetice la nivelul celor doua rezervoare si
poate fi exprimata prin formula (depinde de valoarea vitezelor fluidului la intrarea/iesirea in/din
rezervoarele de acumulare/aspiratie):
H
cin
= (v
s
2
v
i
2
) / 2g
Hp reprezinta suma pierderilor de presiune pe coloanele instalatiei (modul de calcul a
acestor pierderi va fi tratat intr-un capitol ulterior).
Fig. 2.1

In figura 1.1 sunt prezentate tipurile de instalatie pe care poate fi montata o pompa, in
functie de locul de montaj si inaltimea rezervoarelor de aspiratie si de refulare.
A - rezervor de acumulare deschis cu racordul de intrare sub nivelul apei,
B - rezervor de acumulare inchis cu racordul de intrare peste nivelul apei,
C - rezervor de acumulare inchis cu racordul de intrare sub nivelul apei,
D - rezervor de aspiratie deschis situat sub nivelul pompei,
E - rezervor de aspiratie inchis situat sub nivelul pompei,
F - rezervor de aspiratie inchis situat deasupra pompei,
D - rezervor de aspiratie deschis situat deasupra pompei,
Obs.
Atunci cand inaltimea de pompare este data in m.c.a. (metri coloana de apa) valoarea
acesteia nu depinde de densitatea specifica a fluidului (densitatea apei = 1). Cand H este
exprimata in unitati de presiune (atm, bari, Pa) valoarea depinde de densitatea fluidului pompat.
Inaltimea de pompare
instantanee se poate calcula in functie
de presiunile create in aspiratie (pa) si
evacuare (ps), vitezele fluidului in
aspiratie (Va) si evacuare (Vs) si de
distanta dintre centrele sectiunilor de
aspiratie si refulare (d), conform
desenului din figura 1.2.

Fig. 2.2.
H [m.c.a.] = (pe
pa) [m.c.a.] + d [m] + (Ve
2
-
Va
2
) / 2g [m] (f 2.2.)
- H = inaltimea de pompare,
- Pe = presiunea creata in evacuarea pompei,
- Pa = presiunea creata in aspiratia pompei,
- Ve = viteza lichidului la iesirea din pompa,
- Va = viteza lichidului la intrarea in pompa,
- g = acceleratia gravitationala.
- d = diferenta de nivel intre centrul sectiunii de aspiratie si sectiunea de refulare a
pompei.
Inaltimea de
pompare si debitul unei
pompe sunt in stransa
dependenta (neliniara,
invers proportionala).
Aceasta dependenta este
stabilita de producator si
este exprimata prin
caracteristica de
functionare a pompei, a
carei forma generala este
data in figura de mai jos.


Fig. 2.3.
Toate valorile
instantanee ale inaltimii de
pompare si debitului vor evolua in aceasta relatie, pe tot domeniul de functionare al pompei,
astfel incat pompa va functiona, intodeauna intr-un punct situat pe aceasta caracteristica. Punctul
de functionare va depinde de caracteristicile generale ale instalatiei (pierderi de sarcina,
inaltimea consumatorilor, adancimea de aspiratie) dar si de debitul solicitat la un moment dat.
Trebuie evitate zonele de capat ale caracteristicii de functionare, intrucat aici pompa
functioneaza la randamente mici si poate deveni instabila (oscilatii necontrolate ale debitului si
inaltimii de pompare).
Inaltimea de pompare si debitul pot fi exprimate in diverse unitati de masura:
- mmHg, atm, bar, Pa, KPa, Psi etc.,
- mc/min, l/min, l/h etc.
3. Puterea utila. Puterea absorbita. Randamentul
Puterea absorbita la axul pompei este data de caracteristica de putere (Pa [kW] = f (Q))
trasata de producator pentru fiecare tip de pompa. Caracteristica este data sub forma unei curbe de
dependenta intre puterea absorbita si
debit.


Fig. 3.1.
Puterea utila a unei pompe este puterea efectiva pe care pompa o realizeaza asupra
fluidului, la sectiunea de iesire, si care poate fi calculata cu relatia:
Pu [W] = [kg / mc] x Q [mc / s] x H [KPa], unde: (f 3.1.)
- = densitatea specifica a apei (a lichidului pompat), in kg/m
3

- Q = debitul pompei, data in m
3
/s,
- H = inaltimea de pompare, data in KPa.
Puterea utila este intodeauna mai mica decat puterea absorbita, intrucat se scad pierderile
din camera de pompare. De fapt, raportul intre puterea utila si puterea absorbita reprezinta
tocmai randamentul pompei.
= Pu / Pa

Se deduce ca
randamentul (tinand cont
de formula puterii utile)
depinde de punctul de
functionare de pe
caracteristica H = f(Q) a
pompei, deci depinde de
valorile momentane ale
debitului si inaltimii de
pompare.
Curba
randamentului este una din
caracteristicile care trebuie
luate in considerare la
alegerea pompelor in
cadrul unor aplicatii.

Fig. 3.2.
4. Calculul inaltimii de pompare necesare
Evaluarea inaltimii de pompare necesare pentru a satisface cerintele unei aplicatii
(instalatii de hidrofor, instalatie de incalzire etc.) este ceruta din cel putin doua puncte de vedere:
- in faza de proiectare a instalatiei,
- la punerea in functiune a instalatiei si,
eventual la interventiile in caz de defect. In cazul in
care nu se pot obtine parametrii impusi prin proiect
sau dati de producator, trebuie verificat daca nu au
existat erori de calcul in faza de proiectare sau
diferente intre conditiile luate in calcul si cele
reale.
Din punctul de vedere al tipului instalatiei
deservite pot exista cel putin trei situatii diferite:
4.1. Instalatie de hidrofor cu rezervor de
aspiratie sub nivelul de montaj al pompei:
- aspiratie din put,
- aspiratie din rezervor subteran,
- aspiratie din rezervor cu variatii mari ale
nivelului apei (la care exista posibilitatea ca nivelul
apei sa scada sub nivelul de montaj al pompei).
In acest caz valoarea minima a inaltimii de
pompare necesara se calculeaza cu formula:
H = Ha + Hv + Hu + Has [mca,
bar, atm, etc],
(f 4.1.)
unde:

Fig. 4.1.
Ha - reprezinta diferenta de altitudine intre cel mai inalt consumator al instalatiei si
sectiunea de iesire a pompei.
Se masoara in metri si poate fi transformata, cu o foarte buna aproximare, in:
1 m = 1 mca (metru coloana de apa),
10 m = 1 bar,
10 m = 1 atm.
Hv - reprezinta totalitatea pierderilor de presiune (pierderi de sarcina) pe instalatie,
calculate de la iesirea pompei pana la sectiunea de iesire a celui mai inalt (sau cel mai indepartat)
consumator. Modul de calcul al pierderilor pe conducte va fi tratat intr-un subcapitol ulterior.
Hu - este presiunea utila a ultimului consumator (inaltimea coloanei de apa peste
nivelul ultimului consumator care sa asigure un debit nominal si acestuia). In functie de tipul
ultimului consumator si de debitul dorit pentru acesta Hu poate fi luat in calcul intre 3 si 10 mca
(0.3 si 1 bar).
Has - reprezinta diferenta de nivel intre axul racordului de aspiratie al pompei si nivelul
apei din rezervorul sursa (de aspiratie). Dupa cum se vede din figura alaturata nu se ia in calcul
adancimea la care este introdus sorbul conductei de aspiratie, sub nivelul apei. Explicatia este
foarte simpla: inaltimea de la nivelul sorbului la nivelul apei, care in mod normal conteaza ca
inaltime de aspiratie, este anulata de inaltimea coloanei de apa de deasupra sorbului si care
apasa asupra sectiunii de intrare a acestuia.
Intr-un subcapitol ulterior se vor stabilii parametrii de care depinde valoarea Has, in diverse
situatii.
4.2.Instalatie de hidrofor cu rezervor de aspiratie deasupra
nivelului de montaj al pompei.
In acest caz, formula de calcul devine:
H = Ha + Hv + Hu -
Has (f 4.2.)
singura diferenta fiind semnul minus
cu care Has participa la valoarea totala
a inaltimii de pompare. Si este logic sa
fie asa intrucat inaltimea coloanei de
apa din aspiratie creeaza o
suprapresiune in racordul de aspiratie
al pompei si care va compensa, partial
valoarea inaltimii de pompare necesara
la iesire.


Fig. 4.2.
3. Instalatie cu circuit inchis (instalatii de incalzire / racire, de recirculare, etc.)


Fig. 4.3.
Formula de calcul este:
H = Ha + Hv
- Has [mca, bar, atm, etc],
(f 4.3.)
dar, intrucat Ha =
Has (returul coloanei creeaza
in aspiratia pompei o presiune
egala cu cea necesara, in refulare,
pentru ca apa sa ajunga la cel mai
indepartat radiator) rezulta ca:
H = Hv, (f 4.4)
deci pentru instalatiile cu circuit inchis este suficient ca pompa de circulatie sa aiba o
inaltime de pompare mai mare sau egala cu suma pierderilor pe instalatie.
5. Calculul inaltimii de aspiratie a pompelor
In cazul in care pompa aspira dintr-un put
sau dintr-un rezervor situat sub nivelul de montaj
al pompei apare problema determinarii diferentei
de nivel maxime, care trebuie sa existe intre
pompa si luciul apei (nivelul apei, masurat ca
in figura alaturata si notat cu Has).
Pentru a intelege mai usor fenomenul
trebuie abordata problema pornind de la
explicarea fenomenelor care au loc in aceasta
situatie. Pompa nu trage apa din put cum se
mai aude uneori in vorbirea curenta ci apa este
impinsa de la nivelul sorbului pana la intrarea
in pompa de presiunea creata la intrarea sorbului.
Aceasta presiune nu poate fi decat presiunea
atmosferica, egala cu 10 mca, daca aplicatia este
montata la nivelul marii. Rolul pompei este de a crea in conducta de aspiratie o depresiune
suficient de mare, astfel incat, diferenta de presiune (Patm Pas) sa asigure aducerea apei de la
nivelul apei din put pana la intrarea in pompa.
Fig. 5.1.
Luand in considerare conditiile ideale de functionare, adica situatia cand pompa ar putea crea in
aspiratie vid absolut, diferenta maxima de presiune ar putea fi Patm 0 = Patm, adica o pompa ar
putea aspira de la o adancime maxima echivalenta cu 1 atm = 10 m. (Has.max. = 10 m)
In realitate, depresiunea creata in zona de aspiratie, deci si valoarea Has , depinde de
mai multi factori:
1. dH - totalitatea pierderilor de sarcina pe tubulatura de aspiratie.
2. dHps - reducerea capacitatii de aspiratie a pompei datorata valorii presiunii de
saturatie a lichidului aspirat (depinde in principal de natura lichidului si de temperatura acestuia
in zona de aspiratie).
dHps = 10 x ps [atm] / ,
- ps = presiunea de saturatie a apei, in functie de temperatura,
- = densitatea specifica a apei (aprox. = 1)
3. dHc - pierderea de sarcina datorata diminuarii energiei cinetice a fluidului la
intrarea in camera de pompare. Depinde de V = viteza de intrare a fluidului la sectiunea de
aspiratie si de g = acceleratia gravitationala.
dHc = V
2
/ 2g (f 5.1.)
4. dHr - pierderile de sarcina dependente de forma constructiva a rotorului hidraulic al
pompei (rezistenta la patrundere a jetului de fluid in camera de pompare, data de forma sectiunii
de intrare si forma constructiva a rotorului).
Rezulta ca inaltimea de aspiratie a unei pompe se deduce scazand din Has.max. toate
pierderile de sarcina de la punctele 14 de mai sus.
Has = Has.max. - dH - dHps - dHc - dHr (f 5.2.)
Valoarea dH (pierderile de sarcina pe conducte) se poate calcula (vezi capitolul 6).
Valoarea dHps se gaseste in tabele de dependenta intre presiunea de saturatie si temperatura.
In schimb ultimii doi termeni depind de solutia constructiva a producatorului si este data de
acesta sub forma unui grafic in functie de debitul pompei.
Suma celor doi termeni este cunoscuta sub denumirea de NPSH (Net Pozitive Suction
Head) si se masoara in metri.
NPSH = dHc + dHr (f 5.3.)
Definitia, in romana, cea mai aproape de adevar, ar fi capacitatea de aspiratie a unei
pompe.
Forma generala a graficului de dependenta intre NPSH si debit este data in figura de mai
jos (evident ca valorile punctuale difera de la un tip de pompa la altul si de la un producator la
altul).
Fig.
5.2.
In
concluzie, la
alegerea unei
pompe,
pentru
stabilirea
adancimii
maxime de la
care aceasta
poate sa
aspire se porneste de la adancimea maxima Has.max. = 10 m din care se scad:
- valoarea NPSH (se ia din grafic),
- pierderile pe coloana de aspiratie (se calculeaza; in principiu trebuie sa fie
minimizate),
- pierderile datorate presiunii de saturatie a apei la temperaturi diferite ale apei.
Spre exemplu, daca consideram valoarea NPSH = 2 m (valoare uzuala si normala),
pierderile pe coloana = 1,2 m, pierderile datorate presiunii de saturatie (Tapei = 20 gr.C) = 0.2 m,
rezulta:
Has = Has.max. 2m - 1.2 m - 0.2 m = 10 m 3,4 m = 6,6 m
Aceasta pompa nu va reusi, pe aceasta instalatie, sa aspire decat daca nivelul apei in put
este la mai putin de 6.6 m fata de nivelul la care este situata sectiunea de aspiratie a pompei.
Daca nivelul apei este mai jos pompa intra in regim de cavitatie si/sau dezechilibru
hidraulic.
In ambele situatii functionarea, timp indelungat a pompei, duce la deteriorarea/distrugerea
etansarilor mecanice, lagarelor, rotorului hidraulic etc.
O atentie deosebita trebuie acordata situatiilor in care nivelul apei din rezervorul de
aspiratie (put) variaza in limite largi si in mod incontrolabil.
Se va avea in vedere:
- masurarea sau estimarea nivelului din rezervor sa se faca in conditiile cele mai
defavorabile.
- se va compara, tinand cont de debitul maxim al pompei, viteza cu care scade apa din
rezervor cu viteza de regenerare a sursei de apa.
- este recomandat sa se monteze protectii de nivel minim, care sa opreasca automat
functionarea pompei cand acesta este depasit.
Exista, insa solutie si pentru cazurile in care este nevoie de adancimi de aspiratie mai
mari. Solutia se numeste pompa cu ejector.
Pompele cu ejector folosesc doua conducte pentru aspiratie conectate intre pompa si
ejectorul montat in put dupa cum se vede in figura de mai jos.
Una din conducte este conducta de aspiratie propriu zisa (cu acelasi rol ca la pompele
clasice).
Pe cealalta conducta este transmis catre ejector o parte din debitul de iesire al pompei care ajuta
la marirea presiunii la nivelul sectiunii de aspiratie, ajungandu-se astfel la adancimi de aspiratie
cu 1520 m mai mari decat la cele clasice. Se observa ca din debitul total aspirat, Qa, o parte se
intoarce pe conducta a doua (de diametru mai mic), Qe, si o parte este livrat ca debit nominal
pentru instalatie Qi.
La fel se intampla si cu inaltimea de pompare totala la iesirea pompei.
Se deduce ca o pompa cu ejector va avea, in comparatie cu o pompa de aceiasi putere si
tip constructiv dar fara ejector, valorile parametrilor de iesire diminuate.
Intrucat, in practica, s-a dovedit ca aceste pompe sunt mai sensibile in faza de amorsare,
se recomanda ca la prima pornire (evident dupa ce s-a asigurat amorsarea corecta a conductelor
de pe aspiratie) circuitul de iesire sa fie inchis sau deschis la un debit foarte mic. In momentul
cand presiunea la iesirea pompei a atins o valoare apropiata de cea maxima se mareste treptat
debitul pe instalatie, urmarindu-se evolutia presiunii pe iesire.
Daca se incearca pornirea la un debit pe iesire (de consum) egal cu cel maxim
(consumatori deschisi la debit maxim) pompa nu reuseste sa asigure presiunea necesara
ejectorului (1.5.2 bari) si procesul de aspiratie nu se amorseaza.
In functie de tipul ejectorului o astfel de pompa
poate aspira de la adancimi de 15..25 m.
6. Calculul
pierderilor de sarcina
Pierderile de sarcina pe o instalatie pot fi de doua categorii:
- pierderi de sarcina pe conducte,
- pierderi de sarcina accidentale (pe elementele de circuit).
6.1. Pierderi de sarcina pe conducte drepte (continue),

Se datoreaza frecarilor care apar intre moleculele fluidului si peretii conductelor pe care
acesta le parcurge dar si frecarilor intre moleculele fluidului in timpul miscarii. Pierderile de
sarcina pe conducte se calculeaza pentru fiecare segment de conducta liniara a instalatiei si
depind de:
- lungimea conductei,
- diametrul conductei (pentru tipurile principale de conducte utilizate in instalatii se
dau valorile pierderilor de sarcina pe unitate de masura (metru liniar) la diametrele
standard.
- materialul din care este construita conducta (rugozitatea peretilor interiori),
- existenta depunerilor de particule solide pe suprafata interioara a conductei,
- viteza de curgere a fluidului in conducta,
- vascozitatea fluidului,
- tipul de curgere (laminara, turbulenta).
Ultimele doua criterii sunt evidentiate prin valoarea numarului lui Reynolds: Re = v d/
Pierderile de sarcina pe conducte pot fi calculate, destul de exact, utilizand formula lui Lang:
(unitatea de masura este in metri coloana de apa)



(f 6.1.)
unde:
- reprezinta un factor (coeficientul de rezistenta hidraulica liniara) care depinde de
temperatura fluidului care circula prin conducta si de rugozitatea peretelui interior,
prin numarul Reynolds, al conductei.
Ex. pentru temperaturi ale fluidului de 1520 gr.C si conducte noi, trefilate,
poate fi calculat cu formula:

(f 6.2.)
- L lungimea conductei, in metri,
- d diametrul tubului, in metri,
- v viteza fluidului, in metri pe secunda,
- g acceleratia gravitationala = 9,81 m/s
2

Inlocuind expresia coeficientului in formula f 6.1 se poate calcula valoarea pierderilor
pe o conducta liniara cu formula:
( f 6.3.)
Pe baza acestei formule sunt date,
in graficele de mai jos, valorile pierderilor
pe diverse diametre de conducte si in functie de viteza apei.
Sunt date graficele de dependenta intre sectiunea unei conducte [mm], debitul prin
conducta [m
3
/h] si viteza apei [m/s] (pentru a cuprinde o gama larga de valori sunt date la trei
scale diferite: 0.01, 1, 100).
Valorile din diagrame sunt date pentru conducte , noi, trefilate din otel, cupru,
polipropilena, polietilena, PVC.
- Pentru tubulaturi din fonta valoarea se inmulteste cu 1,15.
- Pentru otel vechi (fara depuneri) se inmulteste cu 1,35,
- Pentru otel foarte vechi, cu depuneri de calcar se inmulteste cu 2.

Calculul pierderilor pentru o conducta se face foarte simplu urmarind graficele din diagrame:
Pe axa orizontala sunt valorile de debit de la care se pleaca atat in dimensionarea
conductelor cat la calculul pierderilor. Odata fixat debitul, mergand pe verticala, la intersectia cu
dreapta corespunzatoare diametrului selectat sau cu dreapta vitezei selectate (caz in care rezulta
si diametrul conductei necesare), se citeste valoarea pierderilor, calculate in m / ml.
6.2. Pierderi de sarcina accidentale.

Se manifesta in anumite puncte ale circuitului instalatiei si se datoreaza elementelor de
circuit (coturi, teuri, vane, modificari de sectiune).
Aceste pierderi apar pe elementele circuitului hidraulic, cum ar fi:
- sectiuni de trecere (de intrare sau de iesire),
- robinete, vane, supape,
- teuri, coturi, derivatii,
- modificari ale sectiunii conductelor,
- curbe ale conductelor, etc.
Formula generala de calcul a acestor pierderi este:
(f 6.3.)
Unde: y [m] este pierderea de sarcina la trecerea
fluidului prin elementul de circuit,
p este coeficientul de frecare si rezistenta care se manifesta la trecerea
apei, depinzand de forma si tipul sectiunii de trecere (in literatura
de specialitate acest coeficient este notat, in multe cazuri, cu litera
greceasca zeta ),
v [m/s] reprezinta viteza fluidului in zona sectiunii,
g [m/s
2
] acceleratia gravitationala ( = 9,81 m/s
2
).
Rezulta, deci, ca pentru fiecare element de circuit trebuie determinata valoarea
coeficientului p, celelalte valori fiind cunoscute.
Viteza fluidului poate fi o valoare impusa, in functie de tipul aplicatiei sau poate fi
determinata din relatiile matematice intre debit (Q),
viteza (v) si aria sectiunii (A):
(f 6.4.)
Valoarea coeficientului p este data in manuale de
specialitate, pentru elementele standard de circuit (vezi
figurile si tabelele de mai jos) sau se poate calcula cu
ajutorul unei formule in functie de anumite caracteristici ale circuitului.
A. pentru sectiuni de intrare (conducte de aspiratie):
B. pentru derivatii drepte dintr-o conducta principala:
C. pentru derivatii inclinate:
D. pentru zone de marire a sectiunii:
D.1.
Exemplu:
a/A
0,9 0,8 0,7 0,6 0,5 0,4 0,3 0,2 0,1
d/D
0,948 0,894 0,836 0,774 0,70 0,63 0,547 0,447 0,316
p
0,01 0,04 0,09 0,16 0,25 0,36 0,49 0,64 0,81


D.2.

Obs. L > 5 (D d)
Exemplu:
a/A
0,9 0,8 0,7 0,6 0,5 0,4 0,3 0,2 0,1
d/D
0,948 0,894 0,836 0,774 0,70 0,63 0,547 0,447 0,316
p
0,002 0,008 0,0817 0,033 0,0519 0,074 0,1 0,133 0,168
E. pentru zone de reducere a sectiunii:
E.1.
a/
A
0,9 0,8 0,7 0,6 0,
5
0,
4
0,3 0,2 0,1
d/
D
0,9
48
0,8
94
0,8
36
0,7
74
0,
70
0,
63
0,5
47
0,4
47
0,3
16
p
0,0
6
0,1
3
0,1
8
0,2
4
0,
26
0,
31
0,4
0
0,4
4
0,4
8
E.2.
F. pentru coturi:

1
6
0
1
4
0
1
3
0
1
2
0
1
1
0
9
0
8
0
6
0
4
5
4
0
3
0
p
0,
0
4
6
0,
1
3
9
0,
3
6
4
0
,
5
5
0
,
7
4
0,
9
8
4
1
,
2
6
1,
8
6
1
2
,
2
9
2,
4
3
1
2,
6
6
5
G. pentru curbe:
V - viteza apei,
- unghiul curbei,
r - raza sectiunii conductei
R - raza de curbura.

r/R
0,1 0,2 0,3 0,4 0,5 0,6 0,7 0,8 0,9 1
p
0,131 0,138 0,158 0,206 0,294 0,44 0,661 0,977 1,408 1,978
H. alte elemente de circuit:
H.1. Robinete de trecere. (robinete cu sertar,
robinete cu sfera, vane fluture - robinete de trecere fara
reducerea sectiunii in zona de inchidere):
p = 0,2
H.2. Robinete de trecere. (robinete cu sertar,
cu sfera - cu reducerea sectiunii de trecere (de la D la d):
d/D
0,6
4
0,6
66
0,7 0,7
14
0,7
5
0,7
69
0,8 0,8
12
0,8
33
0,8
57
0,8
75
p
1,8 1,2 0,9
6
0,7
8
0,6 0,5 0,4
2
0,4 0,3
6
0,3 0,2
55
H.3. Robinet coltar:
D
25 32 40 50 65 80 100 125 150 200
p
2,8 3 3,3 3,5 3,7 3,9 3,8 3,3 2,7 2
H.4. Robinete de inchidere cu scaun
transversal:
D
2
5
32 40 50 65 80 10
0
12
5
15
0
20
0
p
4 4,
2
4,
4
4,
5
4,
7
4,
8
4,8 4,5 4,1 3,6
H.5.
Robinete de inchidere cu scaun inclinat:
D
2
5
3
2
4
0
5
0
6
5
8
0
1
0
0
1
2
5
1
5
0
2
0
0
p
1
,
5
1
,
4
1
,
3
1 1 1 1
,
3
1
,
3
1
,
3
1
,
6
H.6. Supape de sens cu arc:
D
25 32 40 50 65 80 100 125 150 200
p
2,5 2,4 2 2 2 2 1,6 1,6 2 2,5
H.7. Supape de sens cu clapet:
D
25 32 40 50 65 80 100 125 150 200
p
1,9 1,6 1,5 1,4 1,4 1,3 1,2 1 0,9 0,8
H.8. Supape de aspiratie
(sorburi):
P = 2.2,5
In concluzie, in acest moment, se pot calcula pierderile totale
intr-o instalatie, parametru foarte important in procedura de alegere a pompelor. Se noteaza cu
M - modulul de rezistenta hidraulica a instalatiei.
Primul termen
al formulei reprezinta
suma pierderilor de
sarcina pe fiecare
conducta iar al doilea
termen o suma a
pierderilor pe fiecare element de circuit. Ambii termeni depind de patratul vitezei cu care apa
circula in zona respectiva de circuit
Inlocuind viteza v cu relatia v = Q/A si tinand cont ca A = d
2
/ 4 (sectiunea
conductelor in functie de diametrul acestora), din formula f6.4, se poate exprima valoarea lui M
in functie de Q
2
.
M = M
1
x Q
2

Formula este foarte importanta pentru trasarea corecta a curbei de sarcina a instalatiei,
operatie strict necesara atunci cand se doreste alegerea pompelor pentru o instalatie hidraulica.

Trasarea curbei de sarcina a instalatiei
Intr-o instalatie hidraulica (de hidrofor, de incalzire etc.) exista doua componente
principale care se opun energiei imprimate de pompa apei, la iesirea camerei de pompare.
Evident ca aceste componente pot fi exprimate in metri coloana de apa, rezultand o functie Hr =
f (Q) care exprima dependenta intre inaltimea de pompare necesara pentru instalatia respectiva si
debitul instantaneu solicitat.
Hr = Hst + M1 x Q
2

unde:
Hr - inaltimea de pompare solicitata de instalatie,
Hst - inaltimea de pompare statica necesara (inaltimea solicitata atunci cand
debitul este zero), compusa din Has (inaltimea de aspiratie a pompei) si Ha (diferenta de
inaltime dintre cel mai inalt consumator deservit si nivelul de montaj al pompei).
M1 x Q
2

este modulul de
rezistenta hidraulica al
instalatiei, descris mai
sus (depinde de valoarea
debitului prin instalatie).
Prin analogie se poate
defini ca inaltimea de
pompare dinamica a
instalatiei.
Din punctul de
vedere al pozitiei
rezervorului de aspiratie
fata de pompa, pot fi
intalnite urmatoarele
cazuri:
1. Rezervor sub
nivelul pompei: Hst =
Ha + Has
1

2. Rezervor la
nivelul pompei: Hst
= Ha, (Has
2
= 0)
3. Rezervor deasupra pompei: Hst = Ha - Has
3
,
4. Rezervor la nivel cu cel mai inalt consumator: Hst = Ha - Has
4
= 0, (Ha =
Has
4
)
5. Rezervor deasupra celui mai inalt consumator: Hst = Ha - Has
5
, Hst < 0.
Pornind de la valoarea Hst si dand valori lui Q (Q = 1, Q = 2, Q = 3, . [mc/h]), din
formula:
Hr = Hst + M1 x Q
2

se pot calcula cateva puncte ale curbei de sarcina, astfel incat prin extrapolare, sa se poata trasa
forma curbei.
Pentru cele 5 tipuri de instalatii date mai sus, rezulta urmatoarele forme ale curbelor de
sarcina:
Punctul de functionare al pompei se va stabili la intersectia dintre cele doua curbe. In
realitate insa, foarte putine instalatii de pompare functioneaza la debit constant. La debite
variabile punctul de functionare se deplaseaza in sus sau in jos pe caracteristica Cp. Modificarea
punctului de functionare al unei pompe se poate datora uneia din urmatoarele situatii:
a. modificarea curbei de sarcina a instalatiei:
a1. modificarea componentei dinamice a curbei de sarcina (modificarea
pierderilor de sarcina pe instalatie):
- inchiderea / deschiderea sau reglarea unui robinet,
- interventia unei vane de egalizare,
- deschiderea / inchiderea unei supape de sens sau de by pass,
- modificarea sectiunii sau a suprafetei interioare a conductelor prin
depuneri de impuritati,
- infundarea unor filtre Y sau de impuritati etc.
In acest caz curba de sarcina se roteste cu un anumit unghi in jurul punctului de origine
(Q = 0), caz exemplificat in figura alaturata.
a2. modificarea componentei statice a curbei de sarcina:
- variatia nivelului apei in
rezervorul de aspiratie,
- variatia presiunii in
rezervorul de aspiratie, in cazul in
care acesta este inchis.
Are drept rezultat o translatie in plan vertical al curbei de sarcina a instalatiei.

b. modificarea caracteristicii de functionare a pompei

Modificarea caracteristicii de functionare a pompei se poate face prin:
- modificari exterioare pompei:
- schimbarea vitezei de rotatie a motorului (in trepte sau cu convertizor
static de frecventa.
- utilizarea mai multor pompe, in serie sau in paralel
- modificari interioare pompei (constructive):
- schimbarea diametrului rotorului hidraulic.
- schimbarea unghiului de inclinare a paletelor rotorului hidraulic.
b1. Variatia vitezei de rotatie a motorului.
Modificarea
in trepte de viteza se
bazeaza pe executia
bobinajului din mai
multe seturi de
bobine si schimbarea
configuratiei de
conectare a bobinelor
cu ajutorul unui
comutator din cutia
de borne.
Tinand cont
de faptul ca in acest
caz scaderea vitezei
se face si pe seama
diminuarii cuplului
motor, metoda se
aplica aproape exclusiv la pompele de circulatie, in circuit inchis, pe instalatiile de incalzire a
caror inaltime de pompare solicitata nu este foarte mare. Este si cauza pentru care se recomanda
ca aceste pompe sa functioneze pe viteza cea mai mare, micsorarea vitezei facandu-se numai in
cazuri speciale.
In schimb variatia continua a vitezei cu ajutorul unui convertizor static de frecventa este
recomandata si benefica in orice situatie.
Pentru aceasta se utilizeaza un convertizor static de frecventa care genereaza o retea
electrica cu frecventa variabila (in general in domeniul 10.150 Hz). Tinand cont ca turatia unui
motor, exprimata in rotatii pe minut (r.p.m.) este data de relatia:
n[rpm] = f [Hz] 50 / p
va rezulta o variatie direct proportionala a turariei motorului, in functie de frecventa.
Efectul asupra principalilor parametri ai unei pompe va fi urmatorul:
- Debitul pompei se va modifica direct proportional cu
viteza de rotatie - n;
- Inaltimea de pompare se va modifica cu patratul vitezei - n
2

- Puterea absorbita se va
modifica cu viteza la puterea a treia n
3

b2. utilizarea in paralel a pompelor
Schimbarea caracteristicii de functionare a unei pompe se poate face si prin adaugarea
uneia sau a mai multor pompe in paralel, atunci cand debitul solicitat de instalatie este foarte
mare. Utilizand o singura pompa, la debit mare inaltimea, poate sa cada sub curba de sarcina a
instalatiei si parametri functionali nu mai sunt indepliniti. In cazul utilizarii mai multor pompe in
paralel caracteristica pompei se modifica conform figurii de mai jos:
Evolutia
caracteristicii de
functionare prin
utilizarea a trei
pompe in paralel:
b.3.
utilizarea in serie a
pompelor

Conectarea in serie a doua pompe duce la modificarea caracteristicii de pompare in
sensul dublarii inaltimii de pompare si mentinerii debitului maxim la valoarea debitului unei
pompe.
Trebuie tinut cont de faptul ca pentru pompa a doua presiunea creata la iesirea primei pompe
reprezinta presiunea de aspiratie si de acest lucru trebuie tinut cont in dimensionarea etansarii
mecanice si a rezistentei camerei de pompare. Situatia este similara cu utilizarea unei pompe
multietajate. In practica se foloseste destul de rar.
In concluzie
tinand cont de toti acesti
parametri se poate
selecta pompa (sau
pompele), pentru o
anumita instalatie, care
sa asigure parametrii
optimi pe tot domeniul
de functionare.
In graficul de
alaturi sunt luate in
considerare si curbele
de dependenta =
(Q) si NPSH =
NPSH (Q).
Domeniul de
functionare al pompei se
va situa in stanga
dreptei corespunzatoare
punctului de intersectie
a curbei de sarcina cu
caracteristica pompei.
Cu cat pompa va
functiona mai mult timp
in zona de randament
maxim si NPSH minim
eficienta instalatiei va fi
mai mare.
Motoare electrice

Din punct de vedere al retelei de alimentare, motoarele electrice se impart in:
- motoare de curent continuu,
- motoare de curent alternativ.
Motoarele de curent continuu necesita o tehnologie de fabricatie mai complexa, sunt
mai scumpe si au durata de viata mai mica in comparatie cu cele de curent alternativ.
Constructiv, motoarele de cc au doua bobinaje: unul pe stator si unul pe rotor.
Alimentarea bobinajului rotoric se face printr-un sistem de perii colectoare din carbon grafitat si
un colector circular din bare de cupru izolate. Intrucat exista o frecare permanenta, in timpul
functionarii, intre perii (parte fixa) si barele colectorului (parte mobila), se produce o uzura in
timp a acestora, fiind necesara inlocuirea periodica.
Motorul de cc are o infasurare principala si una auxiliara (de excitatie).
In functie de modul de conectare a infasurarii de excitatie pot fi o
intalnite urmatoarele situatii:
- cu excitatie independenta: infasurarea de excitatie se
alimenteaza separat, fata de infasurarea principala,
- cu excitatie in serie,
- cu excitatie in paralel,
- cu excitatie mixta.
Pentru a schimba sensul de rotatie al motorului se inverseaza
capetele uneia din infasurari. Pentru a schimba viteza de rotatie se modifica tensiunea de
alimentare a unei infasurari sau a ambelor.
Motoarele de curent continuu sunt utilizate foarte putin in actionarea pompelor, cele
comercializate de firma Romstal avand numai motoare de curent alternativ.
Motoare de curent alternativ asincrone
Motoarele de curent alternativ au doar bobinaj pe stator, infasurarea rotorica fiind
alcatuita din bare de Cu sau Al, in scurtcircuit (in mare parte din aluminiu, prin turnare).
Bobinajul poate fi cu una sau mai multe perechi de poli, acest lucru stabilind si turatia motorului.
Turatia unui motor asincron se calculeaza cu relatia:
n = f /p
[rot/sec]
unde:
- f este frecventa tensiunii de la retea
= 50 Hz,
- p este numarul de perechi de poli ai
bobinajului.
Exprimata in rot/min (rpm) formula devine:
n = 60 f / p
[rot/min]

Rezulta ca pentru f = 50 Hz, turatia unui motor cu o pereche de poli este 3000 rpm, a unuia cu
doua perechi de poli este 1500 rpm etc. (numita turatia de sincronism a motorului).
In realitate rotorul se roteste cu o turatie sub turatia de sincronism, decalajul fiind strict
necesar pentru a dezvolta cuplul motor intre rotor si stator (ex. n = 2850 rpm, n = 1450 rpm).
Diferenta dintre cele doua turatii calculata cu relatia S = (n
s
n) / n
s
se
numeste alunecare si este o caracteristica a motoarelor asincrone.
Motoarele monofazate sunt alimentate de la una din faze (R, S, sau T) si Nul iar cele
trifazate de la toate cele trei faze (fara Nul).

Forma tensiunii alternative monofazate
Tensiunea este o functie sinusoidala avand valoarea maxima U, perioada T si
frecventa f.
In cazul retelei electrice standard frecventa este 50 Hz (forma de unda parcurge 50 de
perioade complete intr-o secunda).
u(t) = U sin t , = 2
/ T ,
= pulsatia
i(t) = I sin t , = 2 f,
f = frecventa,
f = 1 / T
Pa = U I cos [W]
Sistem de tensiuni alternative trifazate
Pa
=
U x I cos
Orice consumator trifazat poate fi coectat in serie sau in paralel.
- Motoare
monofazate
Motoarele asincrone monofazate au o infasurare statorica
principala (P), care asigura cuplul motor necesar si o infasurare
auxiliara (A), pentru pornire. Infasurarea principala este conectata
direct la tensiunea retelei iar cea auxiliara prin intermediul unui
condensator in serie. Conectarea se face prin legarea impreuna a doua
din capetele infasurarilor (P2 si A1 - vezi figura alaturata) si
conectarea lor la nulul retelei (sau la faza, nu are importanta).
Celelalte doua capete se leaga la faza (respectiv nul), P1 direct iar A2
prin intermediul condensatorului C.
Bobin
a auxiliara nu
este activa decat in faza de pornire a
motorului, ea fiind parcursa doar de
curentul de incarcare al condensatorului
C, acesta fiind complet descarcat in
momentul cuplarii la tensiunea de retea.
Impulsul dat este suficient pentru a crea
un decalaj intre liniile de camp
electromagnetic ale rotorului si
statorului, decalaj care, ulterior asigura
forta electromotoare de
rotatie.
In cutia de borne a unei pompe putem avea urmatoarele configuratii:
- patru borne de conexiuni separate, reprezentand capetele celor doua infasurari,
conectarea lor conform schemei fiind executata in cutia de borne. In aceasta situatie poate fi
schimbat sensul de rotatie al motorului prin inversarea capetelor uneia din bobine, P sau A.
Condensatorul se gaseste in interiorul cutiei de borne sau poate fi montat in exterior. Valoarea
capacitatii condensatorului, in microfarazi (F) este data de producator si este trecuta pe eticheta
de identificare a motorului. La inlocuire, se va folosi o valoare identica a capacitatii, valori mai
mici sau mai mari ducand, invariabil la arderea bobinajului. De asemenea se va respecta
tensiunea de lucru a condensatorului (minim 250 Vac pentru monofazat, uzual 400 Vac), valori
mai mici ducand la strapungerea acestuia.
- trei borne de conexiuni, notate C, P si A reprezentand:
- C (standard: conductor de culoare neagra) - firul comun (P2 + A1), legarea
celor doua facandu-se in interiorul bobinajului.
- P (albastru) - capatul bobinei principale,
- A (rosu sau maro) - capatul bobinei auxiliare.
Conexiunile se realizeaza astfel:
- reteaua se leaga intre C si P,
- condensatorul se leaga intre P si A.
Verificarea unui motor monofazat:
Principalele defecte care pot sa apara, pe parte
electrica sunt:
- intreruperea bobinei principale,
- intreruperea bobinei auxiliare,
- intreruperea sau scurtcircuitarea
condensatorului,
- strapungerea izolatiei catre partea
metalica a motorului (borna de impamantare).
Cu ajutorul unui multimetru electronic se pot face verificarile:
- se deconecteaza condensatorul de la cele doua borne si se masoara rezistenta acestuia.
Un condensator bun trebuie sa indice in primul moment o rezistenta foarte mica (de fapt porneste
din zero) care creste foarte rapid ajungand la valori de ordinul zecilor de Mohmi in 23
secunde. Inversand polaritatea firelor ohmmetrului se repeta indicatia de mai sus. Un
condensator care indica o rezistenta mai mica (de ordinul ohmilor) are izolatia strapunsa si
trebuie inlocuit. Cu un aparat corespunzator se poate masura si valoarea capacitatii si se compara
cu valoarea indicata pe eticheta motorului.
- se masoara rezistentele intre cele trei borne ale bobinajului: R
PC
, R
CA
si
R
PA

Daca bobinajul este corect trebuie sa existe urmatoarele relatii:
- R
PC
< R
CA

- R
PA
= R
PC
+ R
CA

Intodeauna bobina principala este alcatuita din sarma mai groasa, deci are rezistenta mai
mica decat cea auxiliara (este si metoda de identificare a celor doua bobine in cazul in care exista
dubii in acest sens; spre exemplu cand se refac conexiunile dupa rebobinarea unui motor).
In cazul pompelor cu mai multe viteze rezistenta bobinajului principal difera pe fiecare
viteza. Pe viteza cea mai mare rezistenta bobinajului are valoarea cea mai mica.
Rezistenta normala a unei bobine difera in functie de puterea motorului (la puteri mari
rezistentele sunt mici si invers), putand sa ia valori de la sute de ohmi (puteri sub 500 W) la sub
1 (puteri peste 10 KW).
- se masoara rezistenta de izolatie intre cele trei borne si punctul de masa al carcasei.
Conform standardelor, rezistenta acceptata trebuie sa fie mai mare de 2 M. Intrucat, in unele
situatii, strapungerea izolatiei bobinajului se manifesta numai in prezenta tensiunii de retea,
rezistenta de izolatie se recomanda a fi masurata cu un megohmmetru.
Motoare asincrone trifazate
Motoarele trifazate sunt alimentate de la cele trei faze ale retelei electrice. Pot fi
conectate in stea sau in triunghi. In cazul conectarii in triunghi curentul absorbit pe cele
trei faze este de trei ori mai mare decat la conexiunea in stea. Majoritatea pompelor DAB de
puteri mici medii sunt conectate in stea si nu pot fi utilizate in conexiune triunghi. In cazul
in care motorul este produs pentru functionarea in triunghi, conexiunea stea se utilizeaza
numai in faza de pornire, pentru a limita curentul absorbit in retea.

Dup
a
cum
se
vede
in
figur
ile
de
mai sus, la conexiunea triunghi pe capetele unei
infasurari se aplica tensiunea dintre doua faze (380
Vac) pe cand
in stea aceiasi
tensiune se aplica pe doua infasurari inseriate. In stea
curentul pe una din faze (curent de linie) este egal cu cel prin
infasurarile motorului, in triunghi curentul de linie se
imparte intre curentul printr-o bobina si (Ift) si prin celelalte doua, inseriate.
Din calcule reiese un curent de linie, de trei ori mai mare in triunghi decat in stea.
Pornirea stea triunghi se poate realiza cu o schema, de principiu, prezentata in figura de mai
jos.

Un
motor
care
necesita
pornire
stea
triunghi
are,
prin
urmare,
o placa
de borne cu sase conectori, reprezentand
capetele celor trei bobine in configuratia
din figura alaturata.
- pentru functionare numai in stea se
scurtcircuiteaza (cu doua bare de cupru
speciale) conectorii X, Y si Z.
- pentru functionare numai in
triunghi se scurtcircuiteaza X-U, Y-V si Z-
W. In ambele cazuri alimentarea se face pe
conectorii U, V si W.
- pentru pornire stea triunghi se utilizeaza schema de mai sus.
Intr-un sistem de tensiuni alternative, in cazul consumatorilor cu sarcini inductive
(motoare, transformatoare, bobine, etc.) apar campuri magnetice, la nivelul sarcinilor, care
produc curent reactiv (pe alternanta negativa a tensiunii curentul este injectat in retea).
Valoarea acestui curent este recuperata pe alternanta pozitiva deci nu se consuma energie
suplimentara din retea, dar se incarca suplimentar reteaua de transport cu o componenta a
curentului care poate duce la incalzirea suplimentara a liniilor. Apare astefel necesitatea de a
lua in considerare cele trei tipuri de puteri, date mai jos, in vederea dimensionarii corecte a
instalatiilor electrice.
Putere activa: P = U I cos [Kw]
cos - factorul de putere,
- unghiul de decalaj intre tensiune si curent.

Putere reactiva: Q = U I sin [Kvar]
Putere aparenta: S = U I, [KVA]
Cap. 2. Pompe DAB. Tipuri constructive.
2.1. Pompe de circulatie pentru incalzire/racire

2.2.1. Pompe cu rotorul inecat
VA racorduri filetate
VB racorduri flansa
VD doua pompe pe un corp (gemene)
Debit: 0,5..4 m
3
/h
Inaltime de pompare: max. 6,3 m
Temperatura apei: -10 C..110 C
Grad de protectie: IP 44
Nr. de viteze: 3
Protectie termica: nu are
Caracteristicile de functionare pentru cele trei viteze
(exemplu)
* varianta VA 60/130 se
executa si cu dezaerator
automat pe corpul
pompei
* VS : pompe speciale pentru recirculare acm.
* VEA, VEB: variantele cu viteza variabila (cu convertizor static de frecventa incorporat).
A racorduri filetate
B racorduri flansa
D doua pompe pe corp (gemene)
Debit: 1.12 m
3
/h
Inaltime de pompare: max. 8 m
Temperatura apei: -10 C110 C
Grad de protectie: IP 44
Nr. de viteze: 3
Protectie termica: la variantele monofazate protectia este inclusa si intrerupe automat
functionarea motorului.
La variantele trifazate, protectia termica este independenta de bobinaj si trebuie inseriata
pe comanda contactorului de pornire.
Parti componente
1. corpul de pompare: contine camera rotorului hidraulic si racordurile exterioare. Cu exceptia
pompei VS (la care este din bronz), acestea sunt turnate din fonta.
Se fixeaza de corpul motorului cu patru suruburi, etansarea camerei facandu-se cu un O-ring din
cauciuc.
100. cutia de borne (contine si condensatorul de pornire 23).
144. corpul motorului. Contine carcasa motorului, miezul si Infasurarea statorica, ansamblul
rotoric mobil (rotor hidraulic, rotor electric, etansarea axiala si flansa de separare intre camera de
pompare si camera rotorului electric). Include si O-ringul de etansare 28.
37. surubul de aerisire al pompei.
Mod de conectare la reteaua electrica
- varianta monofazata:
Din exterior sunt accesibile doar bornele
L si N. Nu are importanta ordinea in
regleta. Firul de impamantare se leaga
separat pe un surub metalic.
Variantele constructive VA, VB si VD au
cutia de borne detasabila, conexiunea cu infasurarea
statorica facandu-se printr-un conector mama-tata
cu 8 pini.
La celelalte tipuri, pentru a detasa cutia de borne de bobinaj trebuie desfacute firele de conexiune
intre cutie si bobinaj.
Aceste pompe nu necesita o protectie suplimentara la suprasarcina.
- varianta trifazata:
BMH motor cu doua perechi de poli (1450 rpm)
BPH motor cu o pereche de poli (2850 rpm)
DPH, DMH doua pompe pe corp (gemene)
Debit: 1,5.78 m
3
/h
Inaltime de pompare: max. 15 m
Temperatura apei: -10 C+110 C (var.
monofazate)
-10 C+120 C (var. trifazate)
Grad de protectie: IP 42
Nr. de viteze: 3
Protectie termica: la variantele monofazate protectia este inclusa si intrerupe automat
functionarea motorului. La variantele trifazate, protectia termica este independenta de bobinaj si
trebuie inseriata pe comanda contactorului de pornire (conector K K).
Presiunea maxima: 10 bari
Montaj: - cu axul motorului perfect orizontal,
- pe tevi verticale sau orizontale,
- pe turul sau pe returul cazanului,
- vasul de expansiune, pe cat posibil, in aspirata pompei si cat mai aproape
de aceasta
- pe teava dreapta, cat mai departe de coturi, teuri, etc.
- cutia de borne in partea superioara (recomandat). Interzis montajul cu
cutia de borne in partea de jos. Daca se monteaza cu cutia de borne in lateral, se va scoate dopul
de plastic de la partea inferioara, pentru evacuarea condensului.
Denumire:
Setul caracteristicilor de functionare
Parti componente
Conexiuni electrice
Comanda motorului se face printr-un releu/contactor dimensionat in functie de curentul
nominal al motorului (valoarea data pentru treapta a 3-a de turatie).

Schimba
rea
vitezei
de
rotatie
se face
manual
prin
rotirea
conector
ului din
carcasa
la 120
gr.
Operatia
se face
numai
cu
motorul
deconectat de la retea. Bobinajul este format din 6 bobine care sunt conectate in diverse moduri
(stea, triunghi, in serie, in paralel) pentru a realiza modificarea vitezei. Capetele bobinelor sunt
conectate la placuta de alimentare din cutia de borne. Pentru verificarea starii fiecarei bobine se
scoate comutatorul de viteze si se masoara cu un ohm-metru capetele bobinelor, respectand
culorile indicate.
Tablouri de comanda
- pentru pompe trifazate
- Se pot utiliza pentru pompe cu puteri pana
la 34 Kw.
- Au incorporata si protectia la suprasarcina
cu releu termic. La interventia releului
termic se aprinde lampa rosie (6). Resetarea
se face apasand butonul cu revenire montat
intre 1 si 2.
- Pe conectorul A se poate monta o
comanda de blocare externa, spre exemplu
un termostat de ambianta.
- Protectia termica incorporata, a motorului,
se conecteaza in B si opreste functionarea
pompei.
Pentru cazurile in care nu se
utilizeaza un tablou electric standard, pentru motoarele de peste 0,37 KW, se poate utiliza
schema data in figura alaturata.
Elementele de protectie se aleg in functie de tipul si caracteristicile motorului:
- Df : curentul nominal al disjunctorului (Id) poate fi aproximativ 1,2 ori curentul
nominal al motorului (Im).
- Ic trebuie sa fie mai mare sau egal decat Im. Cu cat se alege un contactor mai mare cu
atat acesta va suporta un numar de conectari/deconectari mai mare.
- Releul termic trebuie ales astfel incat
curentul nominal al motorului sa fie cat mai aproape de limita superioara a domeniului de reglaj
al releului termic. Curentul de declansare al releului termic se va regla cu maxim 10% peste
valoarea curentului de sarcina al motorului (atentie nu la valoarea curentului nominal al
motorului).
Pompe de circulatie cu turatie variabila
VEA racorduri filetate
VEB racorduri flansa
Debit: 0,5.120 m
3
/h
Inaltime de pompare: max. 11,5 m
Temperatura apei: +15 C+
95 C
Grad de protectie: IP 42
Sunt echipate cu convertizoare statice de
frecventa. Domeniul de variatie a
frecventei intre 25 si 60 Hz. Datorita
modificarii vitezei de rotatie, pompa isi
poate mentine inaltimea de pompare
constanta, la valori de debit variabile
(dupa cum se vede in graficul de mai jos).
Aplicatia cea mai importanta este, de fapt, mentinerea constanta a debitului pe o instalatie cu
variatii mari ale curbei de sarcina.
- radiatoare cu robinete cu cap termostatat,
- ventiloconvectoare cu vane cu trei cai pe intrare.
- instalatii cu mai multe zone independente, alimentate cu o pompa comuna (scara de bloc etc.).
Convertizorul static de frecventa transforma tensiunea de retea, cu frecventa de 50 Hz, in
tensiune alternativa cu frecventa variabila. Intrucat turatia motorului este strict dependenta de
frecventa rezulta o variatie corespunzatoare a turatiei, deci si a parametrilor pompei dependenti
de aceasta (inaltime de pompare, debit).
Schema electrica de principiu este prezentata in figura de mai jos. Tensiunea de retea este
redresata (redresor cu diode, monofazat sau trifazat, dupa caz D1D6), filtrata (baterie de
condensatoare polarizate C), iar tensiunea continua obtinuta este prelucrata pe o structura de
transistoare de putere care, in functie de comanda aplicata, genereaza la iesire o tensiune
alternativa de frecventa variabila. Cu ajutorul placii electronice de comanda, frecventa de iesire
este poate fi data de valoarea unui semnal unificat (010 Vcc, 420 mA), din exteriorul
convertizorului. In functie de tipul aplicatiei si de marimea fizica care se doreste a fi reglata,
acest semnal poate fi dat de un traductor de presiune, temperatura, debit etc.
In exemplul de mai jos, exista doua astfel de traductoare de presiune, montate in
aspiratia, respectiv refularea pompei (pompele electronice DAB se livreaza, in varianta standard,
impreuna cu aceste traductoare) si care, prin semnalul de reactie pe care il transmit placii
electronice, pot modifica turatia motorului astfel incat presiunea la iesirea pompei sa ramana
constanta, indiferent de evolutia debitului.
ALM - ALP
Pompe de circulatie in linie
ALM motor cu doua perechi de poli (1500
rpm)
ALP motor cu o pereche de poli (3000
rpm)
Debit: 0,6.8,4
m
3
/h
Inaltime de pompare: max. 21
m
Temperatura apei: -15 C120 C
Temperatura mediului ambiant: max. 40 C
Grad de protectie: IP 55
Nr. de viteze: 1
Protectie termica: Variantele monofazate au protectia termica inclusa (releu termic inseriat
pe bobinaj, montat in cutia de borne). Variantele trifazate nu au protectie termica inclusa. Se
recomanda alimentarea prin contactor si releu termic exterior.
Tip de montaj: numai cu axul orizontal, pe conducte verticale sau orizontale.
Variantele monofazate au condensatorul de pornire in cutia de borne.
Parti componente
KLM - KLP
Reprezinta varianta cu montaj vertical a
pompelor ALM, ALP.
Pompe in linie de putere mare
CM - DCM
KLME - KLPE
CP - DCP
DKLME -
DKLPE

CM 4 poli, 1500 rpm,
CP - 2 poli, 3000 rpm,
DC - pompe duble
KL, DKL pompe cu comanda electronica
Pompe in linie, de putere mare. Pot
avea debite intre 1,5 si 360 m
3
/h si inaltimea
de pompare de pana la 23 m.
Se pot monta atat in pozitie orizontala
cat si verticala.
Temperatura apei: -10.+ 130
C,
Temperatura mediului ambiant: max.
40 C,
Se utilizeaza in instalatii de incalzire,
racire si de apa fierbinte.
Grad de protectie: IP 55,
Clasa de izolatie: F
Nu au protectie termica sau de suprasarcina
incorporate; este obligatoriu sa fie asigurate
protectii exterioare.
Producatorul asigura, optional
tablouri complete de actionare si protectie
executat
e
conform
standard
elor
europen
e.

Lista
tablouril
or
disponi
bile sunt
date in tabelul de mai jos.
Alimentare
electrica
Denumire
panou electric
Curent nominal
maxim [A]
Putere
nominala
Caracte
ristica
(domen
iul) de
sarcina
a
pompel
or cu
turatie
variabil
a.

Pomp
e
centri
fuge
KP 30/16
K 30/70 M
maxima [KW]
Pompe simple
monofazate
ED 1,3 M 10 1,85
Pompe duble
monofazate
E2 D 2,6M 2 x 10 2 x 1,85
Pompe simple
trifazate
ED 1 T 2,5 1,38
ED 1,5 T 4 2,2
ED 2,5 T 6,5 3,5
Pompe duble
trifazate
E2 D 2 T 2 x 2,5 2 x 1,38
E2 D 3T 2 x 4 2 x 2,2
E2 D 5T 2 x 6,3 2 x 3,5
K14 /400 T
K - INOX
AUTOJET
Pompe pentru ape uzate
Pompe submersibile
Tabloul de comanda
Grupuri de pompare










APLICATII ALE MECANICII FLUIDELOR IN TEHNICA
1. Sonda de presiune
Sonda de presiune (fig.1) consta
dintr-un tub manometric montat perpendicular pe o conducta prin care curge un fluid. Sonda de
presiune este utilizata pentru determinarea presiunii statice a fluidului.
2. Tubul Venturi
Tubul Venturi (fig.2) este utilizat pentru determinarea debitului fluidelor. Pentru masurare se
inlocuieste o portiune orizontala de conducta cu tubul Venturi, care are sectiunea de intrare S
1
,
iar sectiunea portiunii inguste S
2
. Debitul de volum se determina cu relatia:
, in care k este constanta aparatului.

3. Castelul de apa
Castelul de apa (fig.3) consta in principal dintr-un rezervor cu apa, de capacitate mare
(care se stabileste in functie de consumul de apa din reteaua pe care o alimenteaza), amplasat la o
anumita inaltime h (care se stabileste in functie de presiunea necesara in reteaua pe care o
alimenteaza), pe o structura de sustinere. Castelul de apa este utilizat pentru alimentarea
gravitationala cu apa potabila a unor consumatori casnici sau industriali. Alimentarea castelului
cu apa se face din puturi forate sau sapate in teren, utilizand pompe de apa. Castelul poate fi
prevazut cu o instalatie de automatizare, care la scaderea nivelului apei din rezervor, permite
pornirea automata a pompelor de alimentare a rezervorului.







Hidroforul (fig.4) este utilizat pentru alimentarea unor consumatori cu apa sub presiune.
Hidroforul consta, in principal, dintr-o pompa de apa, rezervor metalic, motor (in general este
electric, dar poate fi si termic) pentru actionarea pompei de apa si circuit electronic de
automatizare. In principiu, pompa de apa aspira apa dintr-un put si o trimite (sub presiune) in
rezervorul metalic, in care se gaseste un anumit volum de aer. Prin intrarea apei in rezervorul
metalic, volumul de aer existent in acesta este comprimat, formandu-se o perna de aer sub
presiune (p = 2 2,5 bar), care se mentine atata timp cat nu se consuma apa din rezervorul
metalic. Pe masura ce se consuma apa din rezervor, presiunea din acesta scade, iar cu ajutorul
circuitului electronic de automatizare se comanda actionarea pompei de apa de catre motor.
Optional, perna de aer din rezervor poate fi creata cu ajutorul unui compresor de aer.
Filtrarea apei
Filtrarea apei este un procedeu de eliminare a suspensiilor din apa ce consta in trecerea
acesteia printr-o masa de material poros denumit strat filtrant (fig.5).
Dupa modul de realizare, filtrarea poate fi:
filtrare rapida (de suprafata) este o operatie ce se realizeaza cu o viteza mare (515
m/h) si in care se actioneaza asupra lichidului cu un gradient de presiune, care face
posibila trecerea apei prin stratul filtrant;
filtrare lenta (de adancime) este o operatie ce se realizeaza cu o viteza mica (0,10,3
m/h) si care se realizeaza numai in cazul in care diametrul particulelor solide este mult
mai mic decat diametrul porilor materialului filtrant. Curgerea lichidului are loc
gravitational, fara a aplica o diferenta de presiune.
Materiale filtrante: nisip, pietris, hartie, granit concasat, antracit granulat, marmura,
panze filtrante, polistiren expandat, etc.







6. Debitmetrul rotametric
Rotametrele (fig.6) sunt debitmetre cu diferenta constanta de presiune si plutitor rotativ. Aceste
aparate sunt utilizate la masurarea debitului lichidelor sau gazelor, pe baza deplasarii unui
plutitor intr-un tub tronconic gradat, dispus vertical, prin care circula fluidul al carui debit se
masoara. Plutitorul se gaseste in interiorul tubului tronconic si are forma cilindrica, de diferite
diametre, fiind prevazut la partea superioara cu o serie de fante care au rolul sa-i imprime o



miscare de rotatie in jurul axei proprii, pentru ca plutitorul sa se mentina in centrul curentului de
fluid.
Rotametrele functioneaza pe principiul echilibrarii fortei gravitationale G, a plutitorului,
cu forta ascensionala data de suma dintre forta arhimedica F
A
si forta rezistenta dinamica F
D

(opusa de plutitor la trecerea curentului de lichid). Plutitorul fiind in tubul tronconic, este
deplasat in sus de curentul ascendent de fluid, iar nivelul de ridicare h este cu atat mai mare cu
cat viteza de curgere a fluidului (respectiv debitul de fluid) prin tub este mai mare.
Debitul volumic de fluid vaiaza direct proportional cu nivelul pana la care se ridica
plutitorul h, dupa o relatie de forma , care reprezinta relatia fundamentala functionala a
rotametrului.














7. Debitmetrul cu turbina
Debitmetrul cu turbina se bazeaza pe relatia liniara care exista intre viteza de curgere a
unui fluid si turatia unei turbine cu palete cu axul orientat perpendicular pe directia de curgere a
fluidului (turbina tangentiala) sau cu axul orientat pe directia de curgere a fluidului (turbina
axiala).





8. Turbine eoliene
Turbinele eoliene sunt utilizate pentru valorificarea energiei eoliene sau a energiei
cinetice a curentilor de aer atmosferici (sau pentru valorificarea energiei cinetice a vantului).
Astfel, turbinele transforma energia eoliana in lucru mecanic util, care poate fi folosit pentru
antrenarea pompelor de apa, a morilor sau a generatoarelor de curent electric. Turbinele eoliene
pot fi cu rotor cu ax orizontal (cu una, doua sau trei pale) si cu ax vertical. In prezent prezinta
interes, in principal, transformarea energiei eoliene in lucru mecanic util, sub forma miscarii de
rotatie, care este folosit pentru actionarea generatoarelor de curent electric alternativ trifazat, in
vederea generarii energiei electrice (fig.8).





Pentru a pune in miscare o turbina eoliana este necesara o viteza a vantului de minimum 2,8
m/s, iar din ratiuni economice se impune ca viteza acestuia sa aiba o valoare medie de 34 m/s.
Optimul tehnologic si economic se atinge la 12 m/s. Turbinele eoliene de puteri medii si mari se
folosesc intr-un sistem centralizat de producere a energiei electrice, sunt instalate grupat (in
largul marilor sau oceanelor, respectiv pe uscat) si mai pot fi denumite centrale eoliene.
9. Hidrocentrala
Hidrocentrala transforma energia potentiala a apei in energie electrica. Hidrocentralele
(fig.9) se amplaseaza pe cursurile de apa si se compune, in principal, dintr-un lac de acumulare,
baraj, sisteme de aductiune a apei, turbine hidraulice si generatoare de curent electric alternativ
trifazat.
Partea principala a unei hidrocentrale este constituita de ansamblul format din turbina
hidraulica (sau de apa) si generatorul de curent electric, care transforma lucrul mecanic generat
de turbina (in urma antrenarii ei in miscare de rotatie de catre curentul de apa) in energie


electrica. Principalele tipuri de turbine hidraulice folosite in prezent sunt turbinele Pelton,
Francis si Kaplan.

10. Saltul hidraulic
Saltul hidraulic reprezinta forma stabila de trecere de la miscarea in regim rapid la
miscarea in regim lent. Importanta practica pe care o prezinta saltul hidraulic este strans legata
de folosirea sa ca instrument de intensa disipare a energiei. Prin salt se poate disipa intre 50 80
% din energia cinetica disponibila in sectiunea de intrare pe o distanta relativ scurta.
Saltul hidraulic (fig.10) se poate produce intr-un canal (albie) daca fundul acestuia
prezinta o ridicatura sau o adancitura si poate cauza un salt hidraulic in aval sau in amonte.
Fenomenul consta dintr-o ridicare brusca a suprafetei libere a lichidului si are la partea sa
superioara o zona de macrovartejuri (vartejuri a caror dimensiuni sunt de acelasi ordin de marime
cu adancimea curentului). Prin salt o parte din energia cinetica a curentului de lichid se
transforma in energie potentiala (h
2
> h
1
), iar o alta parte este disipata si se prezinta ca o pierdere
locala de sarcina. Acest ultim aspect ofera saltului hidraulic caracteristica de disipator de energie.

Saltul hidraulic poate fi utilizat ca dispozitiv de amestec al unor substante chimice, ca
dispozitiv de masurare a debitului si in procesul de aerare a apei. Spre exemplu, in cadrul
utilajelor de aerare a apei (care are drept scop imbogatirea continutului in oxigen al apei in
contact cu aerul atmosferic, eliminarea CO
2
liber, a mirosului si gustului neplacut al apei, aerarea
apei contribuind la imbunatatirea degradarii biologice a poluantilor din apa), apa trece prin mai
multe bazine deschise, aflate la niveluri diferite, realizandu-se o curgere turbulenta si
imbunatatindu-se, astfel, transferul oxigenului din aer in apa (fig.11).







BIBLIOGRAFIE SELECTIVA
1. Cioc, D. Hidraulica, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983





2. Iamandi, C. s.a. Hidraulica instalatiilor, Editura Tehnica, Bucuresti, 2002
3. Muntean, M., Molnar, A. Mecanica tehnica, Editura RISOPRINT, Cluj-Napoca, 2004
4. Speranta Coldea, Ionescu, G.C. Elemente de fizica fluidelor si hidraulica, Editura