GEORGE SOVU
LICEENII
– roman –
Colecţia BIBLIOTECA BLEUEDITURA IACOBI 1991ISBN: 973-95260-4-7
2
Ar fi vrut să întrebe pe oricine din jurul lui, ori pe cine ştie unde: “Nu vi seîntîmplă, din cînd în cînd, să vi se agaţe, aşa, ceva de suflet? Ca de pildă, o vorbă, unsunet, o frîntură de melodie, care să sufle – ele, toate acestea, ca şi altele – spre tine ofrîntură de viaţa în plus? Mai ales atunci cînd viaţa ta intră, ori ţi se pare că intră,într–un con de umbră, cînd peste ea şuieră – şarpe otrăvit – un vînt de pustiire?!...”Ar fi vrut să întrebe..., dar, mai întîi, că nu prea avea pe cine... Pe bunicul? Da! Eli–ar fi răspuns cu siguranţă, în modul cel mai sincer! Dar... Şi, de–aici, ar fi pututîncepe alte întrebări: „Nu înţeleg, nepoate... cum, adică?...”Pe tatăl lui să-l întrebe?! Da, poate că... Dar, de unde să–l ia? El e aproape tottimpul plecat, pe locomotivă!... Şi, cîte întrebări – cărora trebuie, musai, să legăsească răspunsul cel mai potrivit, nu i–or fi pătrunzînd şi lui în ochi şi în suflet, înfiecare zi, ţîşnind din acel orizont ce curge, la nesfîrşit, pe două linii... care nu seîntîlnesc niciodată?!...Pe Ionică – prietenul şi colegul de–o viaţă? Păi pe el chiar 1–a întrebat!„Nu! Categoric – nu! i–a răspuns. Iar argumentul este logic: ca să se poată«agăţa» – precum zici – acel «ceva» ar trebui să aibă.... tihnă, ca să zic aşa.... Ori,eu... circul! Mă mişc! Veşnic – mă mişc! Asta e! Aşa că... nu! Categoric, nu!”Şi, totuşi, nu vi se întîmplă, din cînd în cînd, să vi se agaţe, aşa, ceva de suflet?Ca, de pildă, o vorbă, un sunet, o frîntură de melodie, care...Mie – da! Iată, spre exemplificare: “Să înveţi, dragul mamei, să înveţi... căcisingura zestre ce nu se pierde este învăţătura!”... Aşa mi–a spus ea, mama, înainte dea închide ochii pentru totdeauna... Dar nu ştiu cum, nu ştiu cum acest ceva, atît de preţios s–a... pierdut de mine, în timpul mişcării prin viaţă – cum ar spune Ionică. S–a pierdut şi eu aproape că am uitat îndemnul! Poate că şi de aceea... Uite însă că, învara care a trecut...Era într-o dimineaţa frumoasă. Ieşise în grădină cu puţin chiar înainte de răsăritulsoarelui. Aşa proceda în fiecare zi: era plăcerea lui deosebită de a fi martor la naşterealuminii, care venea în viaţa lor – a oamenilor din acel sat – de dincolo de orizontuldealului pe care ar fi putut, parcă, să–l mîngîie cu degetele...Şi, ca de fiecare dată, în aceste momente, se gîndea la Dana, la colega lui declasă, care, timp de un an întreg, nu–1 băgase niciodată cu adevărat în seamă. Şi pecare... el o iubea!...Dana şi Soarele... Hm! Nu vă grăbiţi să rîdeţi! De zîmbit – aveţi voie, dar de rîs...vă rog eu – nu vă grăbiţi! Pentru că, niciodată nu se ştie...Ei, bine: Dana şi Soarele – asta voia să spună băiatul – erau pentru el totuna!Adică viaţă. Adică, fără...“Să înveţi! Auzi, Mihai mamă, să înveţi! Căci singura zestre care...”Iar el... uitase! închipuiţi–vă, uitase! Ori, poate că...
3
of 00
Sovu, George - Liceenii v 5 0
1,994 Reads
Info and Rating
| Category: | Uncategorized. |
| Rating: | (1 Rating) |
| Upload Date: | 03/10/2008 |
| Copyright: | Attribution Non-commercial |
| Tags: |
Leave a Comment