ISBN 973-50-0572-7948353002102
Coperta de Vasile SOCOLIUC Redactor: Diana ALEXANDRU
U
BORIS VIAN
SPUMA ZILELOR
Traducere, prefaţă şi cronologie
de
Sorin Mârculescu
V7H
BORIS VIAN
L'ECUME DES JOURS
Societe Nouvelle des Editions Pauvert, 1963Toate dreptuiile asupra acestei versiuniaparţin Editurii UNIVERS, 79739 Bucureşti, Piaţa Presei Libere ni-. 1.
Editura UNIVERS • Bucureşti, 1996
CUPRINS
Prefaţă..........................................................................................................................
r,
, •
...
11Cronologie....................................................................................................SPUMA ZILELOR..............................................................................................
21
ISBN 973-34-0400-4
SPUMA ZILELOR SAU BASMUL ŞI CRIZAMETAMORFOZEI
O SONERIE se desprinde din perete şi-şi anunţă proprietarul; nodul de la ocravată, recalcitrant şi pudic pînă la sălbăticie, muşcă degetul celui ce vrea să-l prindă; suprafaţa unui tort se preface în disc şi cîntă; comedoanele au conştiinţa propriei urîţenii; razele soarelui din apartamentul lui Colin au o elasticitate de polipi şi o coerenţă nestatornică de hidrargir; din magnetofonul lui Chick ţîşnesclumini verzui cu viaţă autonomă; apartamentul lui Colin e un adevărat cuibmatricial, umplut de un văzduh amniotic: pătruns de muzică, se rotunjeşte pînăla sferă, într-o echivalare directă a jubilaţiei, iar cînd ceva se fisurează într-unechilibru necunoscut, el se contractă, expulzîndu-şi rodul în moarte. Stratullucrurilor.Alt strat e cel al oamenilor, mai înclinat spre schimbare, în ciuda aparenteiversatilităţi mai accentuate a neînsufleţitului. Ei se mişcă într-un oraş cu sugestii pariziene lipsite de importanţă, într-o geografie minuţios descrisă pe mici porţiuni, aparent discontinue, unite însă în precizia neliniştitoare a fixităţiionirice şi în contururile de o sacadată intensitate ale grotescului şi absurdului.Oamenii sînt o prezenţă mai mult bănuită, figurile izolate sînt de altminteri rare,şi cînd totuşi apar, cu excepţia personajelor de prim-plan, au fie un rol derecuzită dinamică, fie de problematizare caricaturală. Munca apare ca ointruziune, sălbatică şi alienantă, a maşinii în om, sub o totală absenţă definalitate, sau a unei vagi ierarhii administrative, aflate într-un ridicol contratimpfuncţional, care înglobează pînă şi biserica, tarifată, hilar fastuoasă înceremonial şi vegheată de un Isus din care nu a mai rămas decît comoditateazîmbitoare şi indiferentă a unui semn. Mulţimile prinse în patimi unificatoare
cad pradă unor masacre de o inocentă cruzime, fie în toiul distracţiilor de la patinoar, fie în pojarul fanatismului pentru, iniţial simpaticul, Jean-Sol Partre.Aparatul represiv, liberii profesionişti, corpul de utilitate publică al pompierilor sînt aproape mecanisme funcţionînd în acelaşi gol ca şi omoloagele lor tehnice.»Apoi, animalele asumînd destine omeneşti. Peste cîmpuri dezolate, zbor dealerioni heraldici. Prin toate, scăpărarea de oglindă, cu nenumărate faţete, acuvîntului. Nota cea mai persistentă şi mai remarcată a
Spumei zilelor
e lirismul poetic, plutind însă pe un echivoc fundamental, care dă măsura întregii valori aromanului. Chloe îi răsare lui Colin parcă dintr-o plasă de spaţialităţi magice denatură muzicală, era la un moment dat doar
Chloe
a marelui Duke Ellington,apoi o nălucă plăsmuită de dorinţa lui Colin, năuc de nedragoste şi proiectîndu-şi ameţeala într-un viitor care, pentru o clipă, avea să se închege în trăsăturileunei suave şi carnale fete. Chloe pluteşte în aer, Colin o presimte, o ştie, învaţăsă danseze după modulările ei melancolice, o ascultă, o pipăie în văzduhuri primăvăratice şi geroase. Şi apoi Chloe există. Oare aici să fie clipa de har a poveştii, punctul imobil în jurul căruia totul e rotire, iar feeria rotirii -încremenire? Poate dăinui măcar umbra acestei cristalizări extatice, cînd în restnu e decît o zvîrcolire a fiecărui atom spre altceva şi o decădere în nimic? Cartealui Boris Vian ar fi basmul acestui vis, ar fi acea realitate proiectată, „prinatmosferă piezişă şi fierbinte, pe un plan referenţial neuniform ondulat şi prezentând distorsiuni", ar fi pregnanţa tărîmului imaginar dintre Memphis şiDavenport, unde, în răstimpul a două zile de anotimp incert şi niciodată petrecute, 8 şi 10 martie 1946, muzica s-ar fi putut opri în loc şi întrupa, dacă n-ar fi lipsit ceva, instrumentul magic în stare să le păstreze lucrurilor şi oamenilor alcătuirile, fie şi vrăjmaşe în ordinea firii, dar visate şi mîntuitoare, dacă n-ar filipsit, în clipa de irepetabilă armonie, ceva incoruptibil şi deasupra disonanţelor ce preced armonia, o însoţesc amplificîndu-se şi, pînă la urmă, o înăbuşă. Şi pier nu numai Colin şi Chloe.Toată cartea e de fapt o sufocare de basm într-o lume amputată pînă şi desperanţa transcendenţei. Setea de dragoste, fantezia graţioasă care coloreazăsimpatetic frînturile de natură ivite, îmbătata evocare a trupului femeiesc şisenzualitatea nereticentă, dar esenţializată pînă la desprinderea de trup, ca îninflexiunile unei melodii de Duke Ellington, bucuria luminii şi a culorii şi, maicu seamă, elogiul iubirii împlinite în căsătorie îi dau cărţii dimensiunile unuiepitalam, singularizînd-o printre celelalte romane ale lui Boris Vian:
L'Automnea Pekin
(1946) este, printre altele, romanul integralei deziluzii erotice şi aleşecului absolut al cuplului;
L'Herbe rouge
(1950) şi
L'Arrache-coeur
(1953)duc şi mai departe însingurarea şi coborîrea insului în vis şi în moarte. Şi celedouă cupluri principale din
Spuma zilelor
se destramă în moarte, dar moartea lor e mai curînd un eşec al lumii care nu poate să-i conţină. Nu e vorba însă de onatură înţeleasă ca stare sufletească - pe porţiuni da, să ne gîndim la episodulnorişorului trandafiriu ce ocroteşte plimbarea îndrăgostiţilor - ci dimpotrivă, de
o soluţie de continuitate în fluxul unificator al totalităţii.
Spuma zilelor
farmecă,e un poem trist.împestriţat de şotiile unei imaginaţii nonconformiste, dar mai preţioasă ni se pare semnificaţia ei gravă, obîrşia filonului tragic, voalat de grimase şi zîmbete.Romanul acesta al lui Vian ni se pare a fi un epitalam negativ, o iniţiere înmoarte prin toate treptele unei iubiri desăvîrşite petrecute într-o ambianţăaproape mitică. E văduvită însă de orice duh metamorfic, mărturie a uniceientităţi formative. Poate fi privit ca o replică la
Dafnis şi Hloe.
In pastorala luiLongos, cei doi îndrăgostiţi fac ucenicia iubirii cu complicitatea întregii lumiînconjurătoare: orice adversităţi i-ar întîmpina, ele au mai mult rostul unor factori de potenţare a sentimentelor, şi, oricum, pînă la urmă se domolesc, fireaşi divinităţile ei sînt activ binevoitoare, o dulce osmoză între om şi cosmos, ocaldă compensare mutuală netezesc şi împacă poticnirile, rituri fecunde la care participă însufleţitul şi neînsufleţitul rotunjesc colţul de existenţă într-o sferă deapoteoze calme şi minore. în
Spuma zilelor
însă, Colin şi Chloe, pentru a nemărgini la ei, sînt împrejmuiţi de o lume a obiectelor nu atît ostilă, cît încordatăşi mefientă, menţinîndu-se, ca apartamentul lui Colin, într-un fragil echilibru celasă impresia unei armonii intrinseci. Cei doi caută o iubire desăvîfşită pe toatetreptele ei, deci o încremenire, într-o lume care nu cunoaşte imobilitatea, în care- după Wolf din
Iarba roşie
- nu exista, niciodată şi nicăieri, o ordine ideală.Pasiunea celor doi e totuşi o încercare nu numai de a descoperi spaţiul acestaimposibil şi inaderent, ci şi de a-l coloniza. Colin crede că nu oamenii, cilucrurile se schimbă, lucrurile însă ni se înfăţişează geloase de neparticiparea lor la orice dinamism organic, şi, aşa, reflecţia lui Colin întrupează mai curînddezamăgirea cuiva frustrat de încremenirea blîndă a unei fericiri ipotetice într-unvîrtej de antagonisme fără leac. Realitatea adîncă a lumii din
Spuma zilelor
eînsă destinul schimbării generale, ceea ce nu ar fi decît un adevăr elementar,dacă nu ar interveni şi o altă distincţie. Să revenim puţin: s-ar părea deci că, laVian, tragicul ar sta în schimbare, Colin aspirînd la încremenire. Lumealucrurilor ar fi prin urmare incompatibilă cu tragicul, ar fi chiar lumea ideală, brazda unicităţilor pure: „unicitatea, repet - spune Vian - e o însuşire proprieobiectului, şi nu omului, deoarece omul nu există decît cînd este mort, adicăobiect, şi de-a lungul întregii sale vieţi este mai mult ori mai puţin indefinit".Dar sînt, într-adevăr, lucrurile neschimbătoare în
Spuma zilelor?
Scurtaintroducere în universul lor cu care am inaugurat însemnările de faţă respingeaserţiunea lui Vian. Drama apartamentului care dublează pieirea celor doi soţi ela fel de patetică şi, cum am arătat, nu are nicidecum semnificaţia unei participări romanţioase a inanimatului la dialectica afectului. E o drama
alături
sau
în jurul
dramei lui Colin şi-a Chloei, o decădere a structurilor neutre şiizolate în perfecţiunea lor beată spre
altceva.
7■■
Şi, ca să ne formulăm mai curînd bănuiala, vom spune că sursa tragicului la
of 00
spuma zilelor
3,177 Reads
Info and Rating
| Category: | Uncategorized. |
| Rating: | (1 Rating) |
| Upload Date: | 03/10/2008 |
| Copyright: | Attribution Non-commercial |
| Tags: |
Leave a Comment