Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
1Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Unde se află fericirea?

Unde se află fericirea?

Ratings: (0)|Views: 5|Likes:
Published by SteaEmy
Fericirea a poposit pe pământ ...
Fericirea a poposit pe pământ ...

More info:

Published by: SteaEmy on May 26, 2014
Copyright:Traditional Copyright: All rights reserved

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOCX, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

09/03/2014

pdf

text

original

 
Unde se află fericirea
?
A fost, n-a fost, unii zic c-a fost. Într-
o colibă, la malul mării, trăia bătrânul Cadâr. Era un bătrân de treabă, dar veşnic amărât. Şi cum să nu fie, dacă baba îi murise şi
nu-
i lăsase urmaşi? Cadâr era tot mai gârbov şi pe seară, când se aşeza cu  picioarele încrucişate sub el, nu avea pe nimeni să
-
l ajute să se scoale, sprijinindu
-l de subsuori. Greu îi vene
a lui Cadâr să se ridice de jos
 
şi trist îşi fu
ma luleaua,  privind jocul valurilor.
„Vai, vai, bătrâneţea e ca un scaiete! Îşi spunea adese. Oriunde ai apuca
-o, te-
nţeapă şi doare...”
 
Într-
o noapte se dezlănţui o furtună. Marea mugea ca o cireadă de bivoli şi vântul şuiera fără încetare. Fulgerele se repezeau bezmetice. În coliba lui, Cadâr asculta vuietul furtunii şi se
 gândea:
”Dacă ies în
 
 zori, am să găsesc pe ţărm lemne şi peşti  zvârliţi pe nisip. O să fie bine! ”
 
Dar nu găsi pe ţărm decât un stâlp de piatră. Înfăşurat în ierburi de mare, stâlpul  părea împodobit cu haine de mătase.
 
„Mare noroc, spuse Cadâr.
 
 Lemnele le arzi, peştii îi mănânci, dar cu piatra asta ce faci? Pentru o casă n
-
ajunge, pentru greutăţi de năvod e prea mare...”
 
 
Dar Cadâr era un bătrân cu năr 
av
şi năravul lui era dorinţa de
-a afla toate cele.
Scărmănându
-
şi cu degetele bărbuţa ascuţită,
 se apropie de stâlpul de pia
tră şi începu să înlăture ierburile care
-l acopereau.
- Allah!
Stâlpul nu era stâlp, era un om de piatră. Şi frumos ca o lună nouă şi drept ca o
trestie
şi tânăr ca feciorul pe care
-l dorise Cadâr. La gândul feciorului, lacrimi
începură
 
să picure din ochii bătrânului
 
şi o lacrimă căzu peste fruntea albă a omului de piatră. Iar unde căzu lacrima piatra se făcu trandafirie. Dar Cadâr nu vedea nimic, pentru că plângea şi mormăia:
 
-
Vai, vai, bătrâneţea e ca un scaiete! Unde să mai găsesc un fecior?
 
Uite că marea îmi trimite unul şi
-i mort
 şi
-
i de piatră...
 
Lacrimile lui Cadâr
curgeau pe fruntea de piatră şi
 
unde cădeau, piatra se muia şi se făcea trandafirie, ca pielea de om.
 
A stat Cadâr din plâns şi a văzut: omul de piatră era alb şi numai fruntea i se făcuse trandafirie. A pus atunci Cadâr mâna şi a simţit: omul
 
de piatră era rece şi numai fruntea i se încălzise. De bucurie a prins
 
Cadâr să sară şi să ţopăie, până a început să sufle greu şi a căzut pe nisip. Liniştindu
-
se, a vrut să ducă la capăt schimbarea omului de piatră, dar s
-
a trezit că
 nu mai are lacrimi. De unde la
crimi, dacă
-i fericit cum n-a fost demult? A stat de
a chibzuit, apoi a alergat şontâc, şontâc la bordeiul lui, a luat o ceapă şi a început să se frece la ochi. Se freca fără şovăială, aşa că lacrimile au început să
-i
curgă din nou, dar de astă dată avea grijă să picure toate pe omul de piatră, că de
 prima d
ată căzuseră pe nisip şi se irosiseră degeaba!
 Când pleopele i s-au umezit de lacrimile lui Cadâr, a deschis omul de pia
tră doi ochi negri şi strălucitori, iar când lacrimile i
-
au picurat pe buze, a deschis gura şi a
spus: -
Plângi, bătrân de treabă, plângi, că nu ţi
-o fi plânsul în zadar!
Cadâr cu gura râdea de fericire şi cu ochii plângea, din pricina cepii. Şi cu mirare se uita la omul de piatră care avea acum un cap viu, frumos cum nu se mai văzuse.
S-
a oprit atunci Cadâr şi a întrebat bănuitor:
 
-
 Dar ai să vrei să
-
mi fii fecior? Ca să ştiu, să nu mă ostenesc de pomană.
 
 
A zâmbit omul de piatră şi a răspuns:
 - Vreau. Plângi înainte... L-
a scăldat Cadâr în lacrimi, până s
-
a ridicat din nisip omul de piatră
 
şi
 s-a întins
de i se auziră oasele trosnin
d. - Tare-
am înţepenit!...
 
A tras aer în piept şi a sărutat mâna zbârcită a lui Cadâr, şoptind:
 -
Tată...
 Din nou l-a cuprins pe Cadâr o fericire ne
 bunească, din nou a prins sară pe nisip, ca un ţap. Când s
-
a mai liniştit, a întrebat:
 
- Cum t 
e cheamă, feciorul tatii?
 
-
Tasin, a răspuns omul de piatră. Mama mea e Aişe, fiica mării
 
şi neamul nostru nemuritor. Dar un vraci duşman
m-
a prefăcut în stană de piatră
 
şi stană trebuie să rămân până ce un o
m s-
ar fi milostivit de mine şi
 cu lacrimile lui, m-ar fi dezlegat. Vraciul dinadins mi-
a legat soarta de lacrimile unui om, pentru că pe fundul mării, unde trăim noi, nu se află oameni, mai lămuri tânărul. Dar mama mea, Aişe, s
-a
folosit de furtuna de azi noapte şi m
-
a trimis pe pământ, unde tu, tată, m
-ai mântuit.
Tasin se întoarse apoi cu faţa spre mare şi strigă de trei ori:
 - Ibadula, deschide poarta!
La al treilea strigăt apele se mişcară, se desfăcură ca două canaturi, iar Cadâr văzu fundul mării. Pe o pernă de catifea şedea o femeie înaltă şi albastră ca marea. Femeia zâmbi şi
-
şi întinse braţele spre Tasin.
 -
Vino, spuse omul de piatră şi
 luându-l p
e Cadâr de mână, păşiră pe fun
dul apei,
acolo unde nisipul auriu strălucea ca soarele. Iată, mamă, cine m
-a dezlegat de  blestem,
adăugă tânărul, împingându
-l înainte pe Cadâr. Femeia al
 bastră se ridică în picioare şi
 
sărutând mâna bătrânului, rosti câteva vorbe care semănau cu foşnetul valurilor liniştite:
 -
 Nu suntem bogaţi, Cadâr, dar cere
-ne ce vrei. Pentru binele pe care ni l-a
i făcut, aproape că nu poţi căpăta răsplată...
 
-
Ce să cer? răspunse Cadâr. Doar să găsim un cadiu şi să scriem un contract de căsătorie...
 

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->