TARA TREBUIE MODERNIZATA!

Criza actuala arata ca lumea se afla intr-o profunda, permanenta si tot mai
rapida schimbare. Fenomenele complexe care se petrec in Romania, aflata intr-o
galopanta si profunda criza, prefigureaza consecinte pe termen mediu si lung, care
cu greu s-ar putea prognoza intr-un scenariu in conditiile in care ne aflam intr-o lume
in schimbare. Sperante, ingrijorari, impliniri, aspiratii si alte noi probleme, unele dintre
ele, deosebit de grave prin implicatiile lor in dinamica sociala, vin sa structureze
modul nostru de viata si imaginea pe care ne-o inchipuim despre viitorul posibil. O
lume cu tendinte complexe si contradictorii se naşte astazi sub ochii nostri. Este din
ce in ce mai necesar sa se depuna un efort sporit din partea tuturor celor ce au si isi
asuma liber responsabilitati fata de ei insisi si de semenii lor, fata de societate si, in
general, fata de umanitate, de a încerca sa cerceteze si sa inteleaga unde ne aflam
si incotro am putea si ar trebui sa ne indreptam. Timpul actiunilor spontane, al
mesajului unanim subinteles, al pasivitatii a trecut. A continua o asemenea atitudine,
sub falsa si periculoasa teza linistitoare a “pragmatismului”, inseamna a dovedi lipsa
de capacitate si neputinta in a contribui la jalonarea structurilor definitorii ale acestei
lumi, pe care o dorim moderna si dinamica, inlauntrul careia valoarea trebuie sa fie
unicul criteriu al biruintei sociale. A descifra sensurile schimbarilor in viata
comtemporana si a desprinde din noianul problemelor ce se ridica in fata societatii
romanesti, pe toate acelea care isi impun o inteligenta rezolvare in aceasta atat de
necunoscuta fază de tranzitie spre o lume a nazuintelor inca nedefinite, tinand
seama si de noile desfasurari pe plan international, toate acestea ar putea
reprezenta obiective de actiune pentru combaterea crizei actuale. Tarile Uniunii
Europene au adopat un comportament inovativ, pe baza caruia se asigura
dezvoltarea prin stiinta si tehnologie si nici una dintre acestea nu doreste sa-si piarda
pozitia privilegiata pe piata europeana. In ce domenii ar putea sa aspire Romania de
a fi lider pe piata europeana? In abordarea unei liste de domenii in care Romania ar
putea deveni competitiva este necesară reproiectarea sistemului economic romanesc
pe baza optiunilor fundamentale si strategice. Una dintre aceste optiuni este aceea a
dezvoltarii prin stiinta si tehnologie, iar in acest sens este necesara o noua viziune
privind politica stiintei pentru combaterea crizei in Romania si implementarea noii
viziuni in gandirea politica autohtona si in intreaga societate romaneasca, in scopul
modernizarii tarii.
Viziunea strategica de iesire din criza a Romaniei ar trebui sa se
fundamenteze pe ideea ca stiinta este forta motrice a cresterii economice, a ridicarii
standardului de viata si a bunastarii sociale. Descoperirile stiintifice creează un flux
nesfarsit de noi produse comerciale, noi tehnologii medicale si noi surse de energie,
care sunt in beneficiul tuturor oamenilor. Stiinţa asigura dezvoltarea economico -
sociala durabila a tarii, prin asigurarea accesului la performanta tehnologica, prin
dezvoltarea mediului inovator, introducerea sistemelor de calitate totala si
dezvoltarea resurselor umane. Misiunea sistemului CDI este dezvoltarea
performantei tehnologice a agentilor economici, a transferului de cunoastere si a
managementului calitatii pentru creşterea competitivitatii institutiilor si firmelor din
economia natională. Fara cercetare nu putem avea prosperitate. Cercetarea stiintifica
este esentiala pentru starea spirituala si materiala a natiunii, in viitor.
INOVAREA ESTE UNICA SOLUTIE DE MODERNIZARE A TARII SI DE
IESIRE DIN CRIZA A ROMANIEI !
 CAPITALISMUL ROMANESC.

Romania sufera o dubla criza. Una e cea mondiala, care ne afecteaza oricum,
ca o tendinta generala. Peste criza mondiala, se suprapune o criza cu mult mai
profunda si cu mult mai grava: criza romaneasca. Fara a propune o analiza, nefiindu-
i locul aici, putem sa ne intrebam cum am ajuns intr-o asa de profunda criza? Criza
romaneasca este determinata, in primul rand, de lipsa de credinta, nociva imoralitate
si de incompetenta ce au cuprins spatiul public si privat. Ani de zile ne-am imbatat cu
apa rece, iar acum se simt efectele dezastruoase ale unor guvernari lipsite de o
viziune fundamentata pe principii si seriozitate, care ar fi putut sa dea sens actiunii
publice, iar rezultatul s-ar fi vazut intr-o reala dezvoltare a tarii. Avem mare nevoie de
actiune rationala si de spirit democratic. In incercarea de a gasi solutii generale
pentru eradicarea crizei romanesti, este util sa ne amintim de ideile lui John Calvin.
Weber considera ca dependenta capitalismului de sistemul de credinte al primilor
calvinisti este cel mai bun exemplu al modului in care ideile dirijeaza societatea; si
chiar daca nu protestantismul a produs capitalismul, el a fost cu siguranta un
ingredient esential. In "Etica protestanta si spiritul capitalismului" (1905), Max Weber
demonstreaza felul in care biserica protestanta, inaintea celorlalte biserici
traditionale, a conciliat principiile dogmei crestine cu acumularea bogatiei. Etica
protestanta a insemnat pentru evolutia capitalismului cel putin tot atat cat a insemnat
tiparul, inovatie care a produs schimbari sociale fara precedent. Cele doua principii -
cel al actiunii rationale si cel al democratiei exprimate prin libertate, egalitate,
fraternitate - au rodit pe continentul european. Inovatiile aduse de biserica
protestanta (bogatia ca har de la Dumnezeu si accesul marginalilor la competitia
sociala) au oferit legitimitate eticii principiilor iluministe. Calvinistii, protestanti care isi
bazeaza credinta pe ideile lui John Calvin, cred in predestinare, actul prin care
Dumnezeu predestineaza ca anumite suflete vor fi osandite si altele vor fi mantuite, si
nimic din ceea ce pot face ei in aceasta lume nu poate influenta decizia lui
Dumnezeu. Sarcina calvinistilor in aceasta lume este sa fie ascetici (sa se abtina de
la placerile lumesti) si sa lucreze pentru gloria lui Dumnezeu. Pentru ei, acumularea
averii nu este un pacat, ci, dimpotriva, este socotit ca un har dat de Dumnezeu.
Averea celui care munceste este pusa in slujba comunitatii in care traieste.
Dumnezeu nu-i iubeste numai pe cei care isi parasesc averile si se izoleaza de
comunitate mergand in pustiu in cautarea lui, ci ii iubeste si pe aceia care raman in
mijlocul oamenilor si produc bogatie. Bogatia acestora lucreaza pentru comunitate,
fie direct, ca un bun de consum de care se bucura toti cei care il cumpara sau prin
impozitele catre bugetul public din care se fac redistribuirile in folosul tuturor, fie
indirect, prin investitiile pe care le face cel care aduna avere, investitii care
genereaza locuri de munca, deci asigura existenta decenta a multor oameni, sau prin
acumularile de capital de care se folosesc bancile pentru a imprumuta alti investitori
care multiplica bogatia comunitara. Aceasta spirala a bogatiei nu ar fi posibila fara
acei oameni care la inceput dovedesc curaj, au idei novatoare, tenacitate in
urmarirea telurilor propuse si o pricepere deosebita pentru administrarea resurselor
umane, financiare sau naturale, intr-un mod cat mai ingenios cu putinta. De fapt, prin
aceasta pricepere in inmultirea banilor cu ajutorul unor idei ingenioase care nu stau
la indemana oricui este tradus harul daruit de Dumnezeu bunului crestin. Mai exista
in etica protestanta o idee revolutionara: aceea ca marginalii dintr-o comunitate devin
foarte ambitiosi - si de cele mai multe ori si eficienti - tocmai datorita statutului lor de
marginali. Acestia intra in competitie cu cei care au resurse si inventeaza solutii
ingenioase pentru situatii imposibile. Prin aceasta idee, etica protestanta inoveaza si
in domeniul democratiei, legitimand marginalii sa ia loc in competitia sociala fara
complexe, chiar cu un fel de orgoliu al marginalului. In concluzie: credinta, actiune
rationala, ascetism, spirit democratic si inventivitate.

As vrea sa ne imaginam ce ar fi spus Nicolae Iorga.

As vrea sa ne imaginam ce ar fi spus Nicolae Iorga, despre aceste realitati

romanesti contemporane. In acest sens, apelez la cateva citate semnificative:
„Oamenii naivi cari umbla astazi cu un fel de termometru sentimental in mana,
cersind simpatiile la dreapta sau la stanga, oamenii acestia nu pot sa trezeasca
decat un zambet din partea acelora cari-şi dau seama ca nu cu acadele sentimentale
se hraneste un popor, ci ca popoarele se hranesc cu ceea ce prin munca braţelor lor,
fie si în mijlocul antipatiei generale, stiu sa smulga pe baza dreptului lor ………………
Cand toate problemele societatii le dai in mana celui din urma dintre oameni,
……….suntem o societate căreia îi lipseste orice unitate de vedere si orice baza
serioasa de judecata, lucruri de plans cu lacrimi de sange, fiindca este vorba de
insusi viitorul acestei tari si al acestui neam. Cine are intr-adevar suflet romanesc
nestricat, ….. stie ca in orice situatie trebuie sa-si puie cineva – dacă e cuminte in
sensul romanesc – o singură intrebare: ce e de facut si ce pot face eu in ceea ce e
de facut? Ierarhia de functii sa corespunda pe cat se poate cu ierarhia naturala a
valorilor si meritelor, ca sa nu ajunga calauza a fi mai nesigura decat aceia care se
cer calauziti……. Dar, peste tot ce poate da organismul de Stat, autoritati morale
permanente sa se bucure de tot sprijinul devotat al acelora cari nu printr-o
recunoastere si convertire de ultima ora sa fie adusi a cere de la dansele indreptarea
care, venita prea tarziu, sa nu mai poata folosi la nimic”

Trebuie sa iesim din criza

Trebuie sa iesim din criza! Ajunge cu improvizatiile. Problema actuala si acuta,

care ar trebui acum abordată în întreaga societatea românească, este restructurarea
relaţiilor dintre societatea civilă, cultură, ştiinţă, administraţia și morala publică.
Actualul cadru al acestor relaţii este puternic perturbat şi are efecte negative asupra
comunităţii culturale, ştiinţifice şi a societăţii civile, cu impact de mare risc asupra
dezvoltării societăţii româneşti în ansamblul ei. Soluţionarea acestei probleme se
poate face numai cu aportul societăţii civile, ţinând cont de dezideratele acesteia şi
anume consolidarea democraţiei şi participarea la circulaţia ideilor, în beneficiul
dezvoltării pe termen lung a României. În contextul tranziţiei către capitalismul
democratic, societăţii româneşti nu i-a fost încă propusă o viziune integratoare şi de
perspectivă implicând dezvoltarea prin cultură, ştiinţă şi tehnologie, care să facă
obiectul unui acord social. Acest acord ar putea reprezenta un „acord social al culturii
şi ştiinţei”.
Existenţa acordului ar putea sugera tratamentul privilegiat acordat comunităţii
culturale şi ştiinţifice de către guvern. Ca bun public de consum, cultura şi ştiinţa sunt
investiţii pe termen lung. Dar, pe seama ideologiei guvernamentale şi a fondurilor
drastic diminuate ale culturii şi ştiinţei, constatăm că acestea nu sunt considerate
bunuri productive. O caracteristică majoră a acordului social al culturii şi ştiinţei ar fi
existenţa mecanismelor speciale, care să asigure echilibrul responsabilităţilor, dintre
guvern, cultură şi ştiinţă. Acest echilibru are în vedere atât valorile responsabilităţii
guvernamentale, cât şi pe cele ale autonomiei asociate unei comunităţi profesionale
independente. Semnificaţia acordului social descrie şi relaţiile din interiorul
comunităţilor culturale şi ştiinţifice. Pe această dimensiune, acordul social al culturii şi
ştiinţei ar putea fi perceput şi ca un acord în cadrul căruia oamenii de cultură şi
cercetătorii consimt să se supună unor reguli implicite, în producţia culturii şi a
cunoaşterii, reguli cum sunt: acurateţea, adevărul rapoartelor asupra rezultatelor,
respectarea axiologiei, îndatorirea recunoaşterii ideilor altora etc. Astfel, apartenenţa
la comunitatea culturală şi ştiinţifică îl lasă pe fiecare liber, dar obligă, în acelaşi timp,
la devoţiunea idealurilor muncii culturale şi ştiinţifice. Ideea acordului social pentru
oamenii de cultură şi cercetători ar fi justificarea normelor privind comportamentul
profesional şi suportul fundamental al auto - reglementării. Nerezolvarea acestei
probleme strategice va conduce la lipsa unei viziuni de ansamblu necesare
fundamentării politice a dezvoltării prin cultură şi ştiinţă, la dereglarea procesului
democratic, la dezvoltarea corupţiei în cultură, ştiinţă şi în administraţia publică, la
scăderea în continuare a competitivităţii culturii şi a cercetării ştiinţifice, cu efecte pe
termen lung catastrofale asupra dezvoltării economice şi sociale a României.
Obiectivele generale ale politicii dezvoltării ale guvernărilor postdecembriste au fost
creşterea competitivtăţii, sporirea rolului culturii şi al cercetării, îmbunatăţirea
pregătirii profesionale şi ocuparea forţei de muncă. Aceste obiective nu sunt
îndeplinite, în economia naţională şi în societatea românească existând încă multe
puncte slabe, dintre care se pot menţiona:
- nivel redus al activităţii culturale, al cercetării-dezvoltării si al inovării şi legatură
fragilă cu economia şi societatea;
- cultură antreprenorială slab dezvoltată;
- capacitate administrativă insuficient dezvoltată.
România nu a adoptat o politică publică bazată pe un model de dezvoltare prin
cultură, ştiinţă şi tehnologie, prin realizarea unei reale reforme a culturii şi cercetării,
în scopul racordării acestora la cerinţele economiei şi societăţii. Factorul
guvernamental a facut greşeala politică de a subordona cercetarea domeniului
educaţiei, când logic şi firesc ar fi fost ca aceasta să fie parte componentă a
domeniului economic. În acelaşi timp, cultura a fost marginalizată constant.
Bâlbâielile autorităţilor în a fundamenta Planul Naţional de Cercetare, Dezvoltare,
Inovare, Programele Operaţionale şi Programele din cultură au condus la
incapacitatea de a subvenţiona dezvoltarea infrastructurii culturale şi de cercetare şi
la obţinerea de rezultate ale demersului cultural şi ale cercetării nesemnificative
pentru societatea românească.