POLITICA SOCIAL sI PIAA MUNCII N UNIUNEA EUROPEAN

Introducere
Politica sociala europeana s-a dezvoltat ntr-o maniera fragmentara, iar progresele obtinute n domeniu sunt
neuniforme.
Libera circulatie a persoanelor ramne principalul deziderat al actiunilor n domeniul Politicii sociale. La aceasta se
adauga politicile de angajare, oportunitatile egale si protectia sociala.
Rolul UE este privit ca un catalizator pentru initiative si masuri care sa asigure continuitatea procesului
integrationist.
Prima etapa a politicii sociale n UE 1957 - 1971
Originile unui proces devenit apoi o Politica sociala, pot fi gasite chiar n Tratatul de creare a CECO si pot fi
completate cu unele prevederi din EURATOM. Preocupate sa cultive dezvoltarea economica n general, dar si pe
cea din sectoarele intensive n tehnologie, Tratatul de lansare a EURATOM, cu tot caracterul lui mai tehnic are si
unele prevederi referitoare la sanatatea si siguranta muncii. Avnd ca obiectiv fundamental integrarea n domeniul
siderurgiei si mineritului cu scopul refacerii economiilor Frantei, Germaniei si celorlalte state, prevederile CECO se
extindeau si la cteva din sfera socialului si ndeosebi dezideratele de :
a evita distorsiunile generate de concurenta n industriile carbunelui si otelului ca rezultat al intentiei de a
practica preturi reduse, ceea ce, n absenta unor masuri coerente de politica sociala ar fi determinat costuri
sociale ridicate;
a face mai eficienta utilizarea fortei de munca printr-un program de asistenta ndreptat catre cei care si
vor pierde locurile de munca n aceste sectoare.
Primele linii directoare ale unei politici sociale europene uniforme au fost trasate n 1957, n Tratatul de la Roma.
Analizate din perspectiva anului 2001, prevederile din aceste tratat sunt limitate la cteva domenii cum ar fi: libera
circulatie a fortei de munca, mbunatatirea conditiilor de munca si viata, principiile generale de armonizare a
sistemului de educatie si formare. Totusi aceste referiri sunt prea generale, avnd caracterul unei declaratii de
principiu. Tratatul de la Roma prevedea stabilirea liberei circulatii a muncitorilor ntre cele 6 tari fondatoare, fapt
realizat nca din 1968.
Articolul 3 din tratat, consacrat politicii sociale, stipuleaza: "Statele membre sunt de acord cu necesitatea
promovarii/ncurajarii ameliorarii conditiilor de viata si de mu 919j95j nca ale muncitorilor, permitnd egalizarea lor
n ceea ce priveste posibilitatile d progres. Statele membre apreciaza ca o astfel de evolutie va rezulta att din
functionarea pietei comune care va favoriza armonizarea masurilor sociale, ct si din masurile prevazute prin
prezentul tratat si din apropierea / armonizarea dispozitiilor legale si administrative". Desi obiectivele exprimat erau
generoase, n privinta partii institutionale si juridice, realizarile Comunitatii Europene si apoi ale UE sunt modeste.
Conform clarelor prevederi ale Tratatului de la Roma, organelor comunitare le revenea un rol important n facilitarea
liberei circulatii a fortei de munca din ratiuni prioritar economice.
Munca este un important factor de productie, iar subutilizarea acestui factor, era o cale de subminare a procesului de
crestere economica, generator de bunastare care spera sa fie integrarea. Masurile din aceasta perioada s-au
concentrat n directia realizarii unor ct mai favorabile circumstante pentru libera circulatie a lucratorilor.
Nivelul comunitar de decizie s-a implicat ndeosebi n culegerea si difuzarea informatiilor privitoare la piata muncii,
elaborarea bazelor recunoasterii reciproce a calificarilor profesionale si pe siguranta sociala a fondurilor de asigurari
sociale ntre state.
Pentru a completa prevederile tratatului de la Roma, au fost adoptate o serie de directive n domeniul social:
directive referitoare la accesul egal la ocupare si formare, dreptul de a beneficia de protectie sociala, etc. Politica
sociala europeana, n aceasta prima etapa, s-a concentrat pe urmatoarele doua axe:
prevederi referitoare la probleme tehnice, cum ar fi masurile de stimulare a liberei circulatii a fortei de
munca, relatiile inter-industriale si aspectele tehnice ale securitatii sociale ;
viziunea liberala conform careia perfectionarile n domeniul social n CE vor rezulta, automat din
raspunsul pozitiv al mecanismelor pietei la demersul integrationist. n aceasta categorie se nscria
preocuparea de a identifica si combate actiunile unor state membre de mpiedicare a liberei circulatii a
lucratorilor.
Rolul principal n realizarea acestor obiective era acordat Fondului Social European.
Etapa a doua a politicii sociale n UE (1972 - 1985)
Din a doua jumatate a anilor '70 dimensiunea sociala a nceput sa capete un rol tot mai important pe agenda
organelor decizionale comunitare. Debutul acestei reconsiderari fusese facut n 1972 la Reuniunea la nivel nalt de la
Paris care a declansat o perioada de consens activ intracomunitar.
Urmnd mesajul pozitiv al Consiliului Ministerial, n 1974 a fost adoptat Primul Program de Actiune Sociala, care
n pofida cresterii numarului de tari membre si al problemelor sociale ale acestora, ca urmare a crizelor structurale si
sectoriale declansate n acea perioada, nu a avut rezultatele scontate.
Fondul Social a fost ajustat de mai multe ori n aceasta perioada pentru a raspunde la cresterea somajului si a
numarului de tari membre. S-a constatat nsa ca, n comparatie cu nevoile reale de pace sociala europeana, fondurile
se dovedeau insuficiente, iar n 1983 a devenit obligatorie o majora reformare a politicii sociale.
Etapa a I I I -a : De la Piata Unica la Carta Sociala Europeana
Perioada care a nceput la mijlocul anilor '80 a fost marcata de aparitia unui nou dinamism n sfera socialului.
Lansarea unor termeni cum ar fi "Europa popoarelor" sau "dimensiunea sociala" n limbajul comunitar, concomitent
cu deplasarea dinspre teoria economica pura a echilibrelor pietei n descrierea coeziunii sociale spre constructii
teoretice adecvate noilor realitati integrationiste au dat un nou optimism domeniului.
Un nou impuls politic a fost conferit politicii sociale dupa lansarea ambitiosului Program de creare a Pietei Unice
Interne prin constientizarea faptului ca integrarea poate genera si efecte economice si sociale negative.
Prin liberalizarile cerute de Actul Unic European devenea clar ca anumite grupuri sociale vor fi defavorizate, prin
acutizarea problemelor cu care deja se confruntau sau prin adaugarea unora noi. Aceste grupuri cuprindeau somerii
pe termen lung, grupul n crestere al tinerilor n cautare de locuri de munca, lucratorii mai putin calificati, lucratorii
pe perioade determinate de timp si cei din piata subterana a fortei de munca.
Aderarea Spaniei si Portugaliei la CEE n 1986 a reiterat urgenta conturarii unui raspuns comunitar la problematica
sociala. ndeosebi, se impunea un raspuns cu privire la maniera n care se pot concilia costurile de realizare a
coeziunii economice si sociale cu dezideratul mbunatatirii conditiilor de munca si de viata din tarile membre ale
Uniunii Europene.
si n aceasta etapa, obiectivul prioritar a ramas ncurajarea liberei circulatii a fortei de munca, devenita a
persoanelor. Actul Unic European a lasat, n acest domeniu, o serie de probleme nelamurite. Obiectivul sau prioritar
a fost sa creeze premisele ca masurile necesare programului de realizare a PUI sa fie puse n practica.
n 1989 a fost umplut un important gol legislativ comunitar prin adoptarea Cartei Comunitatii cu privire la
Drepturile Sociale Fundamentale ale Lucratorilor (Carta Sociala). Acest document important a fost adoptat ca
raspuns la pericolul de dezvoltare a unei economii integrate , n care anumite grupuri de interese sa fie
dezavantajate.
Statele semnatare se angajeaza la realizarea urmatoarelor obiective: mbunatatirea conditiilor de munca si viata,
dreptul de libera stabilire n UE a muncitorilor rezidenti n unul din statele membre, dreptul la o remunerare corecta
si echitabila, dreptul la protectie sociala al salariatilor, dreptul la pregatire si formare, egalitatea de tratament a
barbatilor si femeilor, protectia copiilor si adolescentilor, etc.
Carta sociala este construita pentru a aborda urmatoarele domenii de actiune:
protectia lucratorilor care se deplaseaza n interiorul Comunitatii ;
remunerarea echitabila a lucratorilor ;
mbunatatirea si apropierea conditiilor de munca ale angajatilor ;
securitatea sociala ;
libertatea de asociere si a negocierilor colective ;
calificarea alternativa ;
tratament egal pentru barbati si femei ;
aranjamente de informare, consultare si participare ;
sanatate si siguranta n munca ;
angajarea persoanelor tinere ;
pensionarii ;
persoanele handicapate .
Tot n aceasta a treia etapa s-a procedat si la redimensionari ale fondurilor alocate politicii Sociale Comunitare.
Prioritatile n actiune au fost concentrate catre programele de asistenta destinate tineretului si programelor pentru
cele mai sarace regiuni ale CE. Dupa cum am vazut n capitolul anterior, n 1989 s-au reformat semnificativ si
Fondurile structurale, iar la Fondul social s-au adaugat noi obiective pentru acordarea de asistenta suplimentara.
n Tratatul de la Maastricht din 1992 nu apar elemente de noutate n ceea ce priveste politica sociala fata de
documentele adoptate anterior. Se accentueaza nsa necesitatea realizarii unei "coeziuni sociale" ca element
determinant al promovarii unui progres economic echilibrat la nivelul ntregii Uniuni Europene.
Protocolul Social negociat la Maastricht ofera posibilitatea unor progrese pe linia realizarii obiectivelor de politica
sociala. Protocolul, la care nu participa si Marea Britanie, extinde posibilitatea adoptarii cu majoritate calificata a
deciziilor privind: conditiile de munca, informarea si consultarea persoanelor ocupate, integrarea somerilor si
mentine unanimitatea pentru masuri care vizeaza protectia si securitatea sociala.
Aria de probleme cuprinsa de Protocolul social cuprinde :
activitati menite sa perfectioneze climatul de munca, inclusiv masuri privind sanatatea si
securitatea muncii ;
activitati ce tin de conditiile de munca inclusiv timpul de munca si concediile ;
informarea si consultarea lucratorilor ;
actiuni de promovare a oportunitatilor egale si de integrare a persoanelor excluse de pe piata
muncii .
Tratatul de al Amsterdam (semnat n Octombrie 1997) plaseaza responsabilitatea realizarii politicilor sociale la
nivelul fiecarui stat membru, precum si posibilitatea aplicarii unor programe pilot de crestere a ocuparii fortei de
munca finantate din resursele Fondului Social European.
Tratatul de la Amsterdam cuprinde un capitol "ce vizeaza elaborarea unei strategii coordonate pentru folosirea fortei
de munca".
Cu toate acestea, mijloacele folosite pentru aplicarea acestei strategii sunt foarte modeste. ntr-adevar, consiliul
ministrilor europeni trebuie "sa dezvolte schimburi de informatii si practici mai adecvate" si "sa promoveze
contacte novatoare", recurgnd mai ales la "proiecte pilot". E important ca pentru prima oara apare ntr-un tratat
european dispozitii privind o politica europeana de folosire a fortei de munca. Dar aceasta ramne, n Tratatul de la
Amsterdam, ntr-o faza incipienta si politicile de folosire a fortei de munca vor mai avea nca, cel putin pe termen
mediu, un caracter national.
Tratatul de la Nisa 2000 si politica sociala a Uniunii Europene
Consiliul European de la Lisabona fixa ca obiectiv pentru politica sociala a UE "cresterea competitivitatii economiei
europene si a capacitatii acesteia de a sustine cresterea economica, cresterea ocuparii si o mai mare coeziune
sociala", obiectivul final n plan social fiind cresterea ocuparii la peste 70% pna n 2010. acestea au fost bazele de
la care, la Consiliul de la Nisa din decembrie 2000 s-a pornit dezbaterea Agendei Sociale Europene si viitoarei
arhitecturi sociale europene.
Unul din obiectivele stabilite prin tratatul de la Nisa vizeaza "modernizarea si mbunatatirea modelului social
european", reiterndu-se unul din principiile asupra carora membrii UE au cazut de acord la Lisabona: "oamenii
constituie activul cel mai valoros al UE. investitiile n oameni vor fi de o maxima importanta pentru bunastarea si
locul pe care europa l va ocupa n economia viitorului".
Pentru urmatorii cinci ani, Agenda Sociala dezbatuta la Lisabona si aprobata la Nisa, identifica cinci provocari
majore cu care se vor confrunta, n plan social statele membre UE:
Cresterea ocuparii. Acest deziderat va fi posibil numai pe baza unor reforme structurale coerente care sa
presupuna, pe lnga cresterea potentialului economiei europene de genera locuri de munca, si reducerea
disparitatilor regionale, a inegalitatii sociale, mbunatatirea sistemului de formare si cresterea
oportunitatilor de educatie si formare.
Valorificarea eficienta a progresului tehnologic astfel nct sa se creeze premisele mbunatatirii
conditiilor de viata si munca ale lucratorilor europeni.
Cresterea mobilitatii intra comunitare a fortei de munca
Valorificarea avantajelor induse de functionarea UEM si a Pietei unice Interne, n masura sa induca o mai
mare predictibilitate si transparenta a preturilor, cresterea competitivitatii, accelerarea reformelor
structurale.
ntarirea coeziunii sociale si reducerea inegalitatii sociale. si n acest caz, se apreciaza ca principala
modalitate de realizare a acestui deziderat o constituie cresterea ocuparii
Gestiunea eficienta a efectelor sociale generate de largirea catre Est a Uniunii Europene.

S-au stabilit, de asemenea, obiective punctuale ale politicii sociale:
- cresterea numarului de locuri de munca prin cresterea rolului masurilor active de combatere a
somajului, mbunatatirea accesului la sistemele de educatie si formare si cresterea calitatii acestora,
mbunatatirea mobilitatii fortei de munca (care pna n 2003 ar trebui sa devina efectiva), accelerarea
peocesului de recunoastere reciproca a diplomelor, certificatelor si calificarilor profesionale etc.
- combaterea oricarei forme de saracie si promovarea egalitatii si integrarii sociale;
- modernizarea sistemului european de protectie sociala prin ntarirea cooperari dintre statele
membre n acest domeniu, armonizarea sistemelor de pensii, armonizarea sistemelor salariale etc.
Termenul limita pentru realizarea acestor obiective fiind iunie 2002, cu ocazia Consiliului
European de la Stockholm);
- consolidarea politicii sociala n contextul largirii prin sustinerea statelor candidate pe linia
adoptarii acquis-ului comunitar si asumarea, de catre UE a rolului de partener social n relatia sa
cu tarile din Estul si Centrul Europei si ntarirea componentei sociale a politicii de colaborare
dintre statele membre si dintre acestea si statele candidate
Valorificarea eficienta a noilor oportunitati si realizarea obiectivelor de mai sus nu se vor produce dect printr-o
buna colaborare dintre autoritatile comunitare, statele membre si partenerii sociali care trebuie sa creeze conditiile
pentru modernizarea modelului social european. Fiecare dintre acesti parteneri are atributii specifice.
Piata muncii n Uniunea Europeana
Anii '90 au fost caracterizati n Uniunea Europeana de nivele ridicate ale somajului comparativ cu situatia din
perioadele anterioare si din alte tari dezvoltate. Principalele caracteristici ale pietei muncii din Uniunea europeana
pot fi sintetizate astfel:
Crearea unui numar mic de locuri de munca ntre 1976 - 1996: 4,9 milioane (250000 de locuri de munca pe an), n
conditiile n care cresterea populatiei active n UE a fost de 21 de milioane de persoane (fara a tine cont de
integrarea Germaniei orientale), adica 1,05 milioane de persoane active pe an1[1].
Scaderea cvasiconsanta a ratei de ocupare de la 65% n 1976, la 60% n 1996, n timp ce n SUA aceasta rata era
de 75% n aceiasi perioada. O usoara ameliorare a acestei situatii se poate observa ncepnd cu 1995. Pe ansamblul
celor trei ani, 1995 - 1997, ritmul mediu de crestere fiind de 1,1% pentru cele 15 tari, ritmuri mai ridicate fiind
nreistrate n Danemarca (3,1%), n Irlanda (10,1%), n arile de Jos de 5,0%, (Comisia Europeana, 1997b).
Cresterea somajului pe termen lung a caracterizat perioada 1974 - 1999. Totusi, aceasta crestere "este ciclica si
corespunde diferitelor perioade de variatie a utilizarii fortei de munca si de fluctuatie a activitatii economice"2[2].
Rigiditate si disparitati ntre diferite piete nationale ale muncii: salarii minime nearmonizate (foarte mici, aproape
inexistente si nereglemenate n Marea Britanie, n timp ce n Franta salariul minim este reglementat si reprezinta
circa 50% din salariul mediu), reguli diferite privind acordarea si nivelul indemnizatiei de somaj (nivel ridicat n
Grecia si Italia si redus n Germania si Franta), o larga varietate de reglementari a Codurilor nationale ale muncii cu
efecte asupra somajului de lunga durata si a somajului n rndul tinerilor.
Disparitati regionale ale somajului european. Regiunile n care somajul este cel mai redus corespund partii
occidentale a Germaniei, Olandei, sudului Angliei, Austriei si nordului Italiei, Alsaciei si regiunii Rhone - Alpes din
Franta. Aceste regiuni, care sunt cele mai dinamice din Europa, reprezinta ceea ce am pute numi "nucleul dur" al
Europei locurilor de munca (ocuparii fortei de munca). Regiunile cele mai ndepartate: Finlanda, Irlanda, Spania,
sudul Frantei si sudul Italiei, precum si partea orientala a Germaniei sunt cele mai afectate de somaj.
somajul afecteaza inegal diferitele categorii ale populatiei. somajul n rndul femeilor este n medie mai ridicat
dect cel n rndul barbatilor n UE (rata corespunzatoare este de 12,4% si respectiv de 9,6% n 1996). Nu este si
cazul Regatului Unit si al Suediei. n aceste tari, femeile sunt din ce n ce mai mult angajate part - time, conform
tendintei care se contureaza cum am vazut mai sus. De asemenea, somajul afecteaza o mare parte a populatiei din
grupa de vrsta 15-24 de ani, ratele oficiale ale somajului n cadrul acestei categorii a populatiei fiind de 20,9% n
1997 fata de 10,7% pe ansamblul populatiei active de toate vrstele. Ratele de somaj cele mai ridicate n rndul
tinerilor se nregistrau n Spania (39,1%), n Italia (33%), si n Franta (27,9%). Dar si n acest caz, unele tari se
deosebeau printr-o rata de somaj a tinerilor mai scazuta si apropiata de media pe ansamblul populatiei active
(Eurostat, 1998). Este vorba despre Austria cu o rata de somaj a tinerilor de 5,8%, , de Danemarca cu o rata de 8,25
si de Olanda cu o rata de 8,1%.
somajul european este un somaj structural care depinde de procesul de formare a preturilor pe piata de bunuri si de
procesul de constituire a salariilor pe piata muncii3[3]: salariile reale sunt negociate ntre sindicatele patronilor si






cele ale salariatilor n functie de situatia de pe piata muncii (rata somajului) si tinnd cont de evolutia anticipata a
preturilor, iar preturile sunt fixate de catre ntreprinderi n functie de costurile salariale anticipate de o rata care se
adauga costurilor salariale. Daca anticiparile se realizeaza (ceea ce se ntmpla mereu pe termen lung), somajul
structural (numit si somaj de echilibru) corespunde solutiei care satisface sistemul de doua ecuatii definite mai sus.
La nivelul preturilor, o rata mai putin sensibila la fluctuatiile conjuncturii va avea drept efect cresterea somajului de
echilibru structural. ntr-adevar, n acel moment, concurenta pe piata bunurilor este scazuta, fapt care mentine un
nivel scazut de folosire al fortei de munca. De asemenea o sensibilitate scazuta a nivelului de salarizare negociata
fata de situatia pietei muncii va avea drept consecinta cresterea somajului. Pe de alta parte, daca anticiparile nu se
realizeaza sau daca preturile sau salariile se ajusteaza cu ntrziere la fluctuatiile activitatii economice pot sa apara
diferente conjuncturale, chiar ciclice, n raport cu somajul structural.
Cauze ale somajului european
Analiza somajului n tarile Uniunii Europene este tot mai des avansata ipoteza conform careia unul din determinantii
principali l constituie incompatibilitatea dintre calificarile disponibile pe piata muncii si cele cerute de ntreprinderi.
Acesta pare a fi principalul determinant al somajului structural.
Diferentele ntre costul social si costul privat al minii de lucru si gradul diferit de impozitare (sistemele de asigurari
sociale) existente la nivelul statelor membre explica ntr-o anumita discrepantele dintre ratele nationale ale
somajului.
Factorii institutionali si migratiile de populatie pot explica persistenta unor puternice diferente ntre ratele de somaj
europene.
Desi, n Europa, libera circulatie a fortei de munca a fost statuata nca din 1957 prin tratatul de la Roma, fluxurile de
populatie n interiorul UE sunt reduse4[4]. n medie, pe ansamblul tarilor UE, 5% din populatie (circa 18 milioane)
are o nationalitate diferita de cea a tarii n care este rezidenta. Dar 2/3 sunt straini din afara UE si doar 1/3 vin din
tari ale UE.
Obstacolele n calea migratiilor n interiorul UE sunt importante. Unul dintre ele l reprezinta barierele lingvistice.
Din acest punct de vedere trebuie mentionat ca europenii car emigreaza n interiorul UE au, cel mai adesea, un nivel
ridicat de calificare si din aceasta cauza vorbesc una sau mai multe limbi straine.
Un alt obstacol l constituie costul ridicat al locuintelor n regiunile cele mai dinamice, cost ce poate diminua, daca
nu chiar anula avantajul pe care l reprezinta salariile ridicate. Cea mai importanta bariera n calea migratiei
populatiei o reprezinta nsa nearmonizarii reglementarilor privind diplomele si calificarile n UE.
Totodata, este vorba si de o anumita necorelare ntre structura ofertei de munca pe calificari din punct de vedere al
repartitiei geografice al populatiei active, si structura cererii pentru anumite tipuri de munca. Acest fapt mpreuna cu
fluxurile intraeuropene de forta de munca, este de natura sa explice situatia aparent paradoxala: exista regiuni care se
confrunta cu penurie de forta de munca, n timp ce n altele exista un nivel ridicat de neocupare.
Instrumente de realizare a politicii sociale n Uniunea Europeana
Unul dintre principalele instrumente de care dispun institutiile europene (G. Schmid, 1994) pentru a lupta mpotriva
somajului structural este Fondul Social European (FSE). Acesta este un organism creat prin Tratatul de la Roma,




ale carui atributii au fost extinse n mai multe rnduri. FSE este un organism care finanteaza formarea profesionala,
mai ales a persoanelor afectate de restructurarile de activitate, mobilitatea geografica a muncitorilor n interiorul
Europei si crearea de locuri de munca si de activitati mai ales pentru someri.
Fondul Social European, lansat n 1960 a fost unul din mijloacele principale prin care s-a obtinut acordul tarilor
membre UE cea mai putin dezvoltate la dezideratele integrarii, celalalt mijloc important a fost Banca Europeana de
Investitii.
Spre deosebire de BEI, FSE primea finantare de la bugetul comunitar si era abilitat sa acorde alocatii mai degraba
dect mprumuturi. El a fost institutionalizat n conditiile unei relative penurii de forta de munca la nivelul "Europei
celor 6" dar pentru perioade de declin economic si bugete de austeritate.
La nceput, rolul sau era de a usura dificultatile generate de somaj prin facilitarea mobilitatii sectoriale si zonale si,
ca rezultat, sa mbunatateasca standardele de viata.
Prin intermediul FSE, anumite grupuri specifice de cetateni erau compensate pentru dificultatile ce rezultau din
mutatiile economice determinate de functionarea pietei comune. La nceputurile activitatii sale, FSE putea sa-si
declanseze mecanismele finantatoare numai la cererea unei tari membre, de a i se rambursa 50 % din cheltuielile
deja efectuate pentru o schema anume de asistenta sociala. Constituirea fondului se facea prin contributii
proportionale ale tarilor membre.
Doar o mica parte din fonduri, s-au folosit initial pentru ncurajarea mobilitatii regionale a lucratorilor, cea mai mare
parte lund calea finantarii unor programe de calificare sau recalificare a fortei de munca. O critica frecventa a
acestei prime etape de folosire a FSE s-a referit la faptul ca cele mai multe fonduri le-au primit statele care s-au
dovedit mai abile n lansarea de solicitari si nu cele care aveau realmente nevoie de ele.
ntre 1960 si 1975 asistenta financiara acordata a contribuit la reabilitarea profesionala a peste 1,8 milioane de
lucratori la scara comunitara. Pentru ca orientarea principala a fost catre industriile din primul val al dezvoltarii, mai
vechi, Germania a primit aproape 43,2 % din totalul asistentei n aceasta etapa si nu Italia cum era de asteptat.
Revizuirea mecanismului functional al FSE la nceputul anilor '70 nsemna ca mecanismul de interventie se putea
face prin:
Masuri temporare. Schemele de ocupare a fortei de munca puteau fi orientate direct spre lucratorii
disponibilizati din agricultura, textile, confectii si siderurgie care puteau fi ajutati pentru a se deplasa si
angaja n alte sectoare. O asistenta speciala a fost acordata calificarii alternative a femeilor si a tinerilor sub
25 de ani.
Actiuni permanente care puteau fi declansate pentru a solutiona situatiile dificile aparute n industriile
specifice din anumite regiuni ale CE. n 1976, aproape 73 % din fonduri s-au folosit pentru aceasta
destinatie.
FSE este administrat de Comisia Europeana si respecta principiul "adaugarii". Resursele sale completeaza n procent
de pna la 50% finantarile efectuate de statele nationale. Trei sferturi din ajutor sunt folosite la finantarea masurilor
privitoare la tinerii sub 25 ani. Cu toate acestea, resursele FSE ramn modeste. n 1995 ele reprezentau 0,01% din
PIB acesteia.









Ocuparea fortei de munca, afaceri sociale si egalitate de sanse

http://europa.eu/pol/socio/index_en.htm
http://ec.europa.eu/employment_social/index_en.html
Politica sociala si de ocupare a fortei de munca este aproape neglijata de Tratatul de la Roma,
acesta avand prevederi legate numai de libera circulatie a persoanelor ca modalitate de realizare a
pietei unice. Odata cu Tratatul de la Amsterdam, politica sociala, ca instrument in lupta
impotriva discriminarilor de orice fel, a fost considerata de importanta comunitara.
Cele doua componente de baza ale politicii sociale si de ocupare a fortei de munca sunt
reprezentate de Strategia Europeana pentru Ocupare si de Agenda Sociala.
In cadrul Strategiei Europene pentru Ocupare, statele membre adopta in comun linii directoare
pentru ocupare in care sunt stabilite prioritatile comune si obiectivele individuale ale fiecarui stat
in parte. Liniile directoare vin in sprijinul politicilor nationale de a atinge obiectivele de ocupare
toatala a fortei de munca, de a imbunatati calitatea si productivitatea muncii si de a intari
coeziunea sociala si teritoriala.
Agenda Sociala acopera masurile menite sa creeze noi locuri de munca, sa lupte impotriva
saraciei si sa promoveze egalitatea de sanse pentru toti, astfel incat muncitorii sa se bucure de
aceleasi drepturi sociale indiferent de tara in care aleg sa munceasca.
Dreptul de a munci oriunde pe teritoriul Uniunii Europene este un drept fundamental al
cetatenilor europeni. Uniunea Europeana incurajeaza mobilitatea muncitorilor pentru beneficiile
pe care le aduce persoanelor in termini de dezvoltare profesionala si individuale, iar serviciile
publice de ocupare a fortei de munca din 31 de tari au la dispozitie portalul Eures pentru a
publica locuri de munca disponibile, un loc unde se pot gasi peste 1 milion de oferte de munca.
Uniunea Europeana aloca sume importante pentru implementarea obiectivelor politicii sociale.
Fondul Social are peste 7 miliarde euro pentru 2007-2013 pentru a creste adaptabilitatea
lucratorilor si a intreprinderilor, pentru a facilita accesul pe piata muncii, pentru a combate
discriminarea si pentru a imbunatati sistemul educational si de instruire profesionala.

Programul PROGRESS are un buget de 743 milioane de euro pentru a incuraja invatarea de-a
lungul Europei, schimbul de bune practici si promovarea politicilor europene.
In plus Fondul European pentru Ajustare Globala are un buget de 500 milioane anual pentru a
sprijini muncitorii disponibilizati, ca urmare a procesului de globalizare.
Implementarea politicii sociale este sustinuta de doua agentii europene: Agentia Europeana
pentru Securitate si Sanatate in Munca si Fundatia Europeana pentru Imbunatatirea Conditii de
Viata si de Munca.