DESPRE MULŢUMIREA ÎN FAŢA LUI DUMNEZEUCuvântul mulţumire are mai multe sensuri. În limba engleză avem termenul de „thanksgiving”, în limbafranceză avem termenul de mercie, în limba spaniolă avem termenul de
Gracias.
În limba italiană avem termenul deringraziamenti: Deşi Biserica se află în perioda Postului Naşterii Domnului Hristos, m-am gândit astăzi să scriucâteva rânduri despre “mulţumirea care trebuie adusă în faţa lui Dumnezeu.” În viaţa noastră contemporană actul dea mulţumii ţine de multe ori de domeniul politeţii sau la bunelor maniere. Este politicos a mulţumii atunci cândcineva îţi face un bine sau un favor. Din punct de vedere teologic „mulţumirea” nu este un simplu act de politeţe.Pentru cei care frecventează slujbele Bisericii vor putea vedea că Biserica aduce rugăciuni de mulţumire în faţa luiDumnezeu. În acest sens, bazaţi pe frazeologia elină, ele sunt aşa numitele rugăciuni euharististice.Totuşi, aş vrea astăzi cu puţinele mele capacităţi intelectuale să scriu ceva legat de conceptul euharistic careîl celebrăm cel mai adesea în limtul liturghiilor şi în special în timpul liturghiilor ortodoxe. În aceste rugăciuni careau fost alăcuite de Sfântul Ioan Gură de Aur şi de Sfântul Vasile cel Mare, preotul mulţumeşte în faţa lui Dumnezeu pentru toate bunătăţile revărsate asupra comunităţii. În Biserica Ortodoxă rugăciunea de mulţumire este un„imperativ categoric” am putea spune ca să mă folosesc de un termen kantian. Am putea să ne întrebăm care ar fiimotivele pentru care trebuie să îi mulţumim lui Dumnezeu? În primul rând, îi mulţumim lui Dumnezeu că ne-a datviaţă, adică ne-a creat. Apoi, îi mulţumim lui Dumnezeu pentru toate darurile care ni le-a făcut indirect: aici nereferim în special la lumea înconjurătoare. Trebuie să ştim că Dumnezeu a făcut universul cu toată multiplicitatealui pentru om. Biserica consideră că „omul este coroana creaţiei.” Prin urmare, nu omul a fost făcut pentru universci universul a fost făcut pentru om. Orice rugăciune de mulţumire pe care o aducem în faţa lui Dumnezeu este orugăciune de recunoştinţă. Este foarte dificil însă faptul de a mulţumii şi fii recunoscători în faţa lui Dumnezeu cândsuntem în periode grele sau dificile din viaţă, când lucrurile nu merg cum vrem noi.Trebuie să ştim că oricând de iubitor de oameni este Dumnezeu, totuşi, Dumnezeu rămâne creatorul nostru,adică rolul nostru este de a fii făpturile Lui. Prin urmare, Dumnezeu nu are nevoie de a se justifica în faţa omului deactele Sale. A cere lui Dumnezeu să se justifice pentru cele ce le face faţă de noi înseamnă a Îl huli pe Dumnezeu.În acest sens, suntem îndemnaţi scripturistic să nu „ispitim pe Dumnezeu.” Acest avertisment de a nu ispiti peDumnezeu a fost dat încă din Vechiul Testament. Raportul nostru faţă de Dumnezeu trebuie să fie unul de„mulţumire şi de recunoştinţă” faţă de tot ceea ce face Dumnezeu pentru noi. Biserica Ortodoxă crede că raportuleuharistic al omului faţă de Dumnezeu este unul filial.Este de datoria oricăui om, a oricărei făpturi a lui Dumnezeu de a aduce mulţumnire în faţa lui Dumnezeu.În primul rând trebuie să fim conştienţi că fără Dumnezeu nu am fi putut să ne naştem în aceaată lume. La unanumit nivel am putea spune că esenţa Bisericii Ortodoxe este una „euharistică” adică de mulţumire adusă în faţalui Dumnezeu. Realitatea este că există multe nemulţumiri, oameni care aduc argumente cum că nu este o practicăadevărată a mulţumii lui Dumnezeu pentru facerile lui de bine, mai ales atunci când se poate observa că ele nuexistă. Trebuie să ştim că oxigenul pe care îl respirăm zilnic este dat tot de Dumnezeu. A da mulţumire luiDumnezeu pentru oxigenul care îl respirăm este o dovadă a recunoşţtinţei pentru inimile cele mai împitrite.Putem observa în lumea de astăzi, o anumită „pretenţie” a omului în raportul său cu Dumnezeu. În acestsens, sunt unii care chestionează la modul cel mai serios nevoia de a mulţimii lui Dumnezeu pentru faptul că ne-adat viaţă, şi ne-a creat. Unii consideră că aceasta este prea puţin. Trebuie să ştim că deşi îi putem chestiona pesemenii noştii referior la lucruri care ni se pare inconveniente. În relaţia cu Dumnezeu, încă din cele mai vechitimpuri s-a putut observa că Dumnezeu dă şi bine dar dă şi rău. Cel mai celebru caz de acest fel a fost înregistrat înVechiul Testament în cazul dreptului Iov. În cartea Iov din Vechiul Testament vedem că Dumnezeu Îl încearcă peIov. Răul şi necazurile pe care Dumnezeu i le dăî lui Iov au fost în spre întărirea lui, am putea spune că Iov a fosttestat de Dumnezeu. Într-un nume fel, Dumnezeu testează pe toţi oamenii. La fel cum focul se căleşte în foc şi apoise pune în apă pentru a se răcii, tot aşa am putea vorbii de un proces contradictoriu în aparenţă al experimentării luiDumnezeu. Din punct de vedere logic, putem vedea că Dumnezeu este autorul tuturor formelor de existenţă fizică,
Leave a Comment