Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
19Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Anne Catherine Emmerich-patimile Lui Isus

Anne Catherine Emmerich-patimile Lui Isus

Ratings: (0)|Views: 683 |Likes:
Published by cucu1974

More info:

Published by: cucu1974 on Nov 22, 2009
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

01/09/2011

pdf

text

original

 
Viaţa Annei Catherine Emmerich, călugăriţă aOrdinului Sfântului Augustin, la mănăstirea dinAgnetenberg, Dulmen, Westphalia
enerabila Anne Catherine Emmerich
2
s-a născut în Flamske, un sat situat la aproximativ 2 km de Coesfeld, în EpiscopiaMunsterului, pe data de 8 septembrie 1774, şi a fost botezată în biserica Sfântului Iacov din Coesfeld. Părinţii ei, Bernard Emmerichşi Anne Hiller erau ţărani săraci, însă distinşi prin virtutea şi credinţa lor.
V
Copilăria Annei Catherine seamănă uimitor cu cea a Venerabilei Anne Garzias de Sfântul Bartolomeu, din Domenica del Paradiso, şicu cea a altor persoane sfinte născute în aceleaşi condiţii sociale ca şi ea. îngerul ei păzitor i se arăta sub formă de copil, iar pe când aveagrijă de oi pe câmp, Iisus însuşi îi venea în ajutor sub forma unui tânăr păstor. încă din copilărie se obişnuise să-i fie împărtăşităînţelepciunea divină prin viziuni de tot felul, şi adeseori primea vizita Maicii Domnului care, sub forma unei doamne încântătoare,frumoase şi maiestuoase, aducând ca însoţitor pe Copilul Divin, o asigura că o iubeşte şi că o va proteja veşnic. De asemenea îiapăreau şi mulţi sfinţi, care primeau din mâinile ei ghirlandele de flori pregătite din timp pentru sărbătorile lor. Toate aceste favorurişi viziuni o surprindeau pe copilă mai puţin decât ar fi surprins-o vizita unei prinţese pământene sau a domnilor şi doamnelor de lacurte. Nici mai târziu în viaţă nu a fost uimită de aceste celeste vizite, căci inocenţa sa o făcea să se simtă mai în largul ei cu Domnulnostru, cu Mama Sa şi cu sfinţii, decât s-ar fi simţit în prezenţa celui mai bun şi mai prietenos dintre prietenii săi pământeni. Numelede Tată, Mamă, Frate şi Soţ îi exprimau adevăratele legături existente între Dumnezeu şi om, căci Cuvântul Etern a fost zămislit
2
Numele ei în germană, limba sa maternă, este Ana Katharina Emmerick. O dată cu decretul din 24 aprilie 2001, slujitoarea lui Dumnezeu Ana Katharina Emmerick a primitordinul virtuţii eroice (Decretum super virtutibus) ce i-a conferit şi titlul de „Venerabilă".
de o femeie, pentru a deveni Fratele nostru, iar aceste nume nu erau simple cuvinte în gura ei.Pe când era încă copilă obişnuia să vorbească simplu şi cu o candoare inocentă despre toate cele ce vedea, iar ascultătorii săi erau plini de admiraţie la auzirea poveştilor pe care le relata din scrierile sfinte. însă, uneori, întrebările şi remarcile lor îi deranjau linişteainterioară, iar ea
 s-p.
hotărât să nu mai vorbească despre asemenea lucruri în viitor, în inocenţa inimii ei a crezut că nu e bine săvorbească despre aceste lucruri, căci ceilalţi nu vorbeau niciodată despre ele, şi că e mai bine să zică doar 
 Da, da
şi
 Nu, nu
sau
Slăvit  fie Domnul.
Viziunile cu care a fost dăruită erau atât de asemănătoare realităţii şi îi apăreau atât de frumoase şi încântătoare încât acrezut că toţi copiii creştini aveau parte de acelaşi dar. De aici a tras concluzia că cei ce nu vorbeau niciodată despre aceste lucrurierau doar mai discreţi şi mai modeşti decât ea, şi astfel a hotărât să păstreze şi ea tăcerea, pentru a fi ca ei.Aproape de când era în leagăn avea darul de a deosebi binele de rău, sacrul de profan, binecuvântaţii de blestemaţi, atât înlucrurile materiale cât şi în cele spirituale, semănând în acest sens cu Sfânta Sibyllina din Pavia, Ida din Louvain, Ursula Benincasa şialte câteva suflete sfinte. în prima copilărie obişnuia să aducă ierburi folositoare de pe câmp, din care nici uneia nu i se mai găsisevreun folos înainte, şi să le planteze lângă coliba tatălui său sau într-un loc în care era obişnuită să muncească sau să se joace. Pe decealaltă parte însă smulgea din rădăcini orice plantă otrăvitoare şi mai ales cele ce erau folosite de veacuri în practicile superstiţioase sauîn cele ce aveau de-a face cu diavolul. Dacă din întâmplare se afla într-un loc în care se comisese o crimă groaznică fugea cât maidegrabă sau începea să se roage şi să facă penitenţe. De asemenea îşi dădea seama intuitiv când se afla într-un loc sfânt, mulţumindu-Ilui Dumnezeu şi simţindu-se umplută de un dulce sentiment de pace. Când prin preajmă trecea un preot, chiar şi la distanţă de casa eisau de locul în care îşi îngrijea turma, simţea o atracţie irezistibidin direcţia de unde venea acesta, fugea să îl întâmpine şiîngenunchia în mijlocul drumului cu mult înainte ca preotul să ajungă în acel loc.
 
Ea ştia când un obiect a fost sfinţit şi trăia un sentiment de dezgust şi respingere în vecinătatea vechilor cimitire păgâne, iar în schimbera atrasă ca fierul de magnet de rămăşiţele sfinţilor. Când i se arătau moaşte ale sfinţilor ştia care aparţinuseră cărui sfânt şi nunumai că putea da detalii despre cele mai mărunte lucruri din viaţa lor dar putea vorbi şi despre moaştele însele şi despre locurile încare au fost păstrate acestea. De-a lungul întregii sale vieţi s-a aflat în contact continuu cu sufletele din purgatoriu, iar toate rugile şifaptele ei se îndreptau spre suferinţele lor. Era deseori chemată în ajutorul lor, şi chiar i se aducea aminte de prezenţa lor într-omanieră miraculoasă, dacă se întâmpla să le uite. De multe ori, pe când era încă foarte tânără, era trezită din somn de grupuri desuflete suferinde pe care le urma în nopţile reci de iarnă cu picioarele goale pe întregul drum ce ducea până în Coesfeld, deşi pământul era acoperit cu zăpadă.Din copilărie şi până în ziua morţii ea i-a ajutorat neobosită pe cei bolnavi, bandajându-le şi vindecându-le rănile şi ulcerele,obişnuind să dea săracilor fiecare bănuţ pe care îl avea. Atât de fragilă îi era simţirea încât şi cel mai mic păcat în care cădea îi provocao asemenea durere încât cădea bolnavă, iar spovedania o însănătoşea imediat. Natura extraordinară a harului coborât asupra ei de Dumnezeu nu o împiedica să se dedice muncii grele, le fel ca orice fată de la ţară.Trebuie însă să observăm că un anumit grad al spiritului profetic nu e deloc străin în rândul comunităţii sale. în şcoală a învăţatdespre suferinţă şi umilinţă şi despre înălţarea sufletului. Nu dormea şi nu mânca mai mult decât era strict necesar, petrecea oreîntregi în rugăciune în fiecare noapte, iar iarna îngenunchea adeseori afară în zăpadă. Dormea pe pământ, pe scânduri aşezate înformă de cruce. Mâncarea şi băutura ei erau din cele ce alţii le lepădau, iar cele mai bune merinde le păstra pentru cei săraci şi bolnavi,iar dacă nu ştia pe nimeni cui să le dea, le oferea lui Dumnezeu în spiritul unei credinţe de copil, rugându-1 să le dea El celor care aveaunevoie de ele mai mult decât ea. Când auzea sau vedea ceva ce nu avea legătură cu Dumnezeu sau cu religia găsea o scuză spre aevita locul în care ceilalţi se grăbeau, sau, dacă era totuşi acolo, îşi închidea ochii şi urechile. Ea obişnuia să spună că faptele fără foloserau pline de păcat, şi că atunci când negăm simţurilor noastre trupeşti satisfacţii de acest fel vom fi răsplătiţi prin progresul vieţiiinterioare în acelaşi mod în care îndepărtarea uscăciunilor face viţa de vie şi ceilalţi pomi mai roditori. Din copilărie, oriunde mergea,avea dese viziuni simbolice, care îi arătau în parabole scopul propriei
existenţe, mijloacele de a o împlini, şi suferinţele viitoare,laolaltă cu pericolele şi luptele prin care avea să treacă.Era în al şaisprezecelea an de viaţă când, într-o zi, pe când trudea în câmp alături de părinţii şi surorile ei, a auzit bătândclopotul de la năstirea Surorile Bunei Vestiri din Coesfeld. Acest sunet a umplut-o de dorinţa de a se călugări într-atât încât aleşinat şi a rămas bolnavă lung timp după aceea. în al optsprezecelea an de viaţă a fost trimisă ca ucenică la un croitor din Coesfeld, locîn care a petrecut doi ani, după care s-a întors la părinţi. A cerut fie primită la năstirea Augustinienilor din Borken, la cea aTrapiştilor din Darfeld şi la cea a Clariselor din Munster. însă sărăcia sa şi cea a acestor mănăstiri a constituit întotdeauna un obstacol denetrecut în calea acceptării ei. La vârsta de douăzeci de ani, economisind douăzeci de taleri pe care îi câştigase cu cusutul, a plecat cuaceastă sumă - o adevărată avere pentru o fată săracă de la ţară - la un credincios organist din Coesfeld, pe a cărui fiică o cunoştea de pe când trăise înainte în oraş. Speranţa ei era ca, învăţând să cânte la orgă, să fie acceptată la o mănăstire, însă dorinţa ei neostoită de a-iajuta pe cei sărmani şi de a le da tot ce are nu i-a lăsat timp înveţe cânte, rămânând repede fără nimic, încât buna sa mamă a trebuitsă-i aducă lapte, pâine şi ouă, atât pentru ea cât şi pentru săracii cu care îşi împărţea totul. Atunci mama ei i-a spus: „Dorinţa ta de a  părăsi pe mine şi pe tatăl tău şi de a intra la mănăstire îndurereapeste poate. Dar tot copilul meu iubit eşti, iar când mă uit lalocul pe care l-ai lăsat liber acasă şi gândesc ţi-ai dat la alţii tot avutul, inima mi se umple de tristeţe. Ti-am adus câte ceva cu carete descurci o vreme." Anne Catherine răspundea: „Da dragă mamă, e adevărat că nu mai am nimic, căci a fost voia Domnului ca euîi ajut pe alţii. Iar cum i-am dăruit totul Lui, El va avea grijă de mine şi îşi va revărsa harul divin asupra noastră a tuturor." A rămascâţiva ani la Coesfeld, adâncită în muncă, fapte bune şi rugăciune, lăsându-se întotdeauna condusă de aceeaşi inspiraţie lăuntrică. Eraascultătoare şi supusă ca un copil în mâinile îngerului său păzitor.Deşi în aceasscurschiţă a vieţii ei suntem obligaţi omitem multe lucruri interesante, există unul pe care nu îl putem lăsadeoparte. Când avea douăzeci şi patru de ani a primit un dar de la Dumnezeu care a mai fost dat multor persoane devotate într-un
 
mod deosebit meditaţiei asupra Patimilor Lui dureroase, anume experienţa suferinţei reale şi vizibile a trupului Său când eraîncununat cu spini. Urmează relatarea pe care ea însăşi a făcut-o legată de circumstanţele în care un asemenea dar a coborât asupra ei:„Cu patru ani înainte să fiu primită la mănăstire, adică în
1798,
se întâmpla să mă aflu în biserica Iezuită din Coesfeld, în timpul prânzului, îngenuncheată în faţa unui crucifix şi absorbită în meditaţie, când dintr-o dată am simţit o căldură puternică dar plăcută încap şi am văzut Mirele Divin sub forma unui tânăr înveşmântat în lumină venind înspre mine dinspre altar. în mâna stângă ţinea ocunună de flori iar în cea dreaptă o cunună de spini şi m-a rugat aleg pe care dintre ele o vreau. Am ales cununa de spini. El aaşezat-o pe creştetul meu iar eu am apăsat-o cu ambele mâini. Apoi a dispărut şi m-am reîntors la mine, simţind totuşi o durere puternică în jurul capului. Trebuia să ies din biserică, care era pe cale să se închidă. O soră a mea îngenunchea lângă mine şi cumcredeam a văzut ce mi se întâmplase am întrebat-o când am ajuns acasă dacă nu am o rană pe frunte, vorbindu-i despre viziuneamea şi despre durerea puternică ce i-a urmat. Ea nu a putut vadă nimic în exterior, însă nu a fost uimită de ce i-am spus pentru ştia uneori aflu într-o stare extraordinară fără ca ea înţeleagă cauza. Ziua următoare fruntea şi tâmplele îmi erau umflate şisufeream cumplit. Durerea şi umflăturile reveneau des, iar uneori durau zile şi nopţi întregi. Nu am văzut sângele de pe capul meudecât atunci când confraţii mi-au spus să-mi schimb năframa căci era acoperită cu pete roşii. I-am lăsat să creadă ce doreau, având grijădoar să-mi aranjez năframa astfel încât ascund sângele ce îmi curgea din tâmple, şi am continuat să am grijă de acest lucru şi după ceam intrat la mănăstire, unde doar o persoană mi-a văzut sângele, dar care nu mi-a trădat secretul niciodată."Şi alte câteva persoane devotate în mod deosebit patimilor Domnului nostru au primit privilegiul de a suferi tortura Cununii despini, după ce au avut o viziune în care li se ofereau spre alegere cele două cununi. Printre alţii îi amintim pe Sfânta Catherine dinSienna şi Pasithea din Crogis, membră a ordinului Clariselor din acelaşi oraş, ce a plecat dintre cei vii în 1617.Fie-i permis scriitorului acestor pagini să spună că şi el a văzut de câteva ori, în plină lumină, sânge ce curgea din fruntea şi tâmpleleşi chiar de după pânza ce înfăşură gâtul Annei Catherine. Dorinţa ei de a îmbrăţişa viaţa religioasă i-a fost până la urmă împlinită.Părinţii unei tinere pe care călugăriţele Augustiniene din Dulmen doreau să o primească în ordinul lor 
au declarat că nu îşi vor daconsimţământul decât dacă va fi acceptată şi Anne Catherine în acelaşi timp. Călugăriţele s-au învoit, deşi fără tragere de inimă dincauza sărăciei lor. Pe data de 13 noiembrie 1802, cu o săptămână înainte de sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului,Anne Catherine şi-a început noviciatul. în ziua de azi vocaţia nu mai e atât de sever testată ca în trecut, însă, în cazul ei providenţa i-adăruit încercări grele pentru care nu a simţit niciodată că poate mulţumi îndeajuns. Suferinţele şi lipsurile pe care un suflet şi leimpune singur pentru slava lui Dumnezeu sunt uşor de îndurat. Dar există un calvar care e mai asemănător celui al lui Iisusdecât oricare altul, iar acesta este să înduri supus şi iubitor pedepsele şi acuzaţiile nedrepte. A fost voia lui Dumnezeu ca în anulnoviciatului, independent de voinţa oricărei creaturi, să fie încercată atât de greu cum nici cea mai dârză dintre novice nu a mai fostîncercată până ce regulile s-au mai îmblânzit. Ea a învăţat să-şi privească confraţii ca pe unelte în mâna Domnului, folosite pentrusanctificarea ei, iar mai târziu multe alte lucruri i-au apărut ca având acelaşi scop. Dar cum era necesar ca sufletul ei înflăcărat să fie pusla nesfârşite încercări în şcoala crucii, Dumnezeu a fost mulţumit că ea a rămas acolo toată viaţa.Poziţia ei în mănăstire era foarte chinuitoare în mai multe feluri. Nici unul din confraţii ei, nici măcar un preot sau doctor nu au putut să o înţeleagă. Ea a învăţat încă de pe când trăia între săraci să-şi ascundă minunatele daruri pe care Dumnezeu le pogorâseasupra sa. însă lucrurile s-au schimbat acum că se afla în mijlocul unui mare număr de călugăriţe care, deşi bune şi pioase, deveneautot mai curioase în privinţa ei, iar uneori manifestau chiar un fel de gelozie spirituală. Acest gând al comunităţii şi ignoranţacălugăriţelor în ceea ce privea fenomenele exterioare prin care se manifestă viaţa lăuntrică au făcut-o să îndure multe, şi cu atât maimult cu cât aceste fenomene se manifestau în modul cel mai neobişnuit şi mai uimitor. Ea auzea tot ce se vorbea împotriva sa, chiar şicând cei ce vorbeau se aflau la un capăt al mănăstirii iar ea la celălalt, iar inima îi era îndurerată ca şi cum ar fi fost străpunsă de săgeţiotrăvite. însă a îndurat totul răbdător fără să arate că ştia ce se spunea despre ea. De mai multe ori mila o îmboldea să se arunce la picioarele unei oarecare călugăriţe care era pornită împotriva sa şi să-i ceară iertare cu lacrimi în ochi. Atunci a fost bănuită că ascultă

Activity (19)

You've already reviewed this. Edit your review.
1 thousand reads
1 hundred reads
Burcan Adrian liked this
Burcan Adrian liked this
Dan liked this
Dan liked this
crestin ion liked this
crestin ion liked this
Mickhaelos liked this
Burcan Adrian liked this

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->