COMPORTAMENTUL POLITISTULUI

IN FAMILIE SI SOCIETATE
Autor: Stefan Alexandru Radu
Academia de Politie Alexandru Ioan Cuza Bucuresti - Facultatea de Politie
Noiembrie 2011
A. INTRODUCERE
In mod traditional, politistul este considerat de catre comunitate un simbol al legalitatii si al ordinii,
intreaga lui munca fiind guvernata de un set de norme si principii de etica si deontologie, care trebuie
sa se reflecte atat in viata profesionala, cat si in cea personala.
Tema prezentului referat nu este deloc intamplatoare sau straina pentru noi. Politistii sunt printre cei
mai expusi la tipuri de manifestari negative in societate, de la formele cele mai agresive, precum
crime terifiante, batai, violuri, furturi, distrugeri de bunuri, si pana la cele mai putin socante (dar nu
mai putin vinovate), cum ar fi violentele verbale. Astfel, comportamentul politistului se poate afla
intr-o stransa corelatie cu emotiile negative acumulate la serviciu sau pe parcursul zilei, iar tipurile
comportamentale cu care intra in contact il pot determina sa oscileze intre sentimentul de putere, de
forta si sentimentul de indoiala, de descurajare, de scadere a stimei de sine. Pentru a se apara de
aceste emotii, politistul dezvolta reactii de provocare, de agresivitate, de opozitie fata de familie si
societate.
In acest context, notiunea de violenta este discutata in relatie cu cea de agresivitate. Radacina latina a
termenului violenta este vis , care inseamna forta si care trimite la ideea de putere, de dominatie,
de utilizare a superioritatii fizice, deci a fortei, asupra altuia. De aceea, in primul rand, politistul
trebuie sa isi mentina o conduita ireprosabila, asumandu-si rolul de protector al respectului intre
oameni, indiferent de rasa sau religie, precum si a egalitatii intre sexe. Astfel, el va preveni actele de
violenta care ar putea avea loc din cauza acestor discriminari, ce se pot manifesta sub diverse forme
atat in familia sa, cat si in societate.
Dintr-o alta perspectiva, caracterul dobandit al agresivitatii survine in functie de context si este un
raspuns al politistului la conditiile de mediu. In acest sens, cea mai cunoscuta teorie este cea
formulata de cercetatorul american de la universitatea Yale, John Dollard, si de colaboratorii sai, care
explica natura comportamentelor agresive prin ipoteza frustrare-agresiune. Pentru ei, agresivitatea
este intotdeauna o consecinta a frustrarii si orice frustrare antreneaza o forma de agresivitate.
Intensitatea raspunsului agresiv este direct proportionala cu cea a frustrarii. Daca raspunsul direct nu
este posibil, reactia poate imbraca trei forme: inhibitia, redirectionarea (deplasarea) catre o alta tinta,
catharsisul (descarcarea unei trairi refulate). Chiar daca teoria lui Dollard a fost supusa unor critici
serioase insistandu-se pe faptul ca exagereaza legatura frustrare-agresivitate, frustrarea ramane una
dintre cele mai importante surse ale agresivitatii.
Mai mult decat atat, pentru politist, de multe ori locul de munca si mass-media constituie cadre
psihosociale de achizitionare a unor scenarii de agresivitate, care se pot cristaliza incet-incet in
scenarii mental-comportamentale, si care invatate si folosite frecvent, pot capata in timp caracter
automatizat, ca deprinderi. Din acest motiv, politistul trebuie sa fie mereu constient referitor la
consecintele actiunilor sale, si sa nu se lase influentat de factorii psihologici cu care intra in contact
zilnic.
Prin urmare, in comportamentul sau atat in familie, cat si in societate, politistul trebuie sa se arate
demn de consideratia si increderea oamenilor din jur, impuse de profesia exercitata. Potrivit
Articolului 1 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, O.N.U., 1948, Toate fiintele umane se
nasc libere si egale in demnitate si in drepturi. Ele sunt inzestrate cu ratiune si constiinta si trebuie sa
se comporte unele fata de celelalte in spiritul fraternitatii. Din acest motiv, comportamentul
politistilor trebuie sa fie in stransa 2
concordanta cu principiile ce stau la baza relatiilor interumane, precum egalitatea, impartialitatea si
nediscriminarea, integritatea morala si respectul. Astfel, indiferent de natura relatiilor in care este
implicat, politistul trebuie sa se comporte civilizat si sa dea dovada de amabilitate si solicitudine,
adoptand o atitudine politicoasa si ferma.
B. CUPRINS
1. Comportamentul politistului in familie
Fara indoiala, modernitatea si conditia urbana au generat noi forme de violenta in familie, si au
provocat schimbari la nivelul valorilor si aspiratiilor indivizilor. Conform legii nr. 217/2003 pentru
prevenirea si combaterea violentei in familie1, violenta in familie reprezinta orice actiune fizica sau
verbala savarsita cu intentie de catre un membru de familie impotriva altui membru al aceleiasi
familii, care provoaca o suferinta fizica, psihica, sexuala sau un prejudiciu material. In viata privata a
politistului, conflictele datorate frustrarilor pot genera contexte nefericite in care violenta devine un
comportament tolerat, chiar acceptat, el fiind invatat de copii si reprodus ca modalitate esentiala,
frecventa si fireasca de comportament interpersonal.
1 Monitorul Oficial, Partea I, nr. 367 din 29 mai 2003
In zilele noastre, familia este mult discutata, cercetatorii din stiintele sociale acceptand ideea
schimbarii structurii si valorilor ei, ca si a degradarii climatului de securitate si refugiu cu care este
familia asociata in mod traditional. In viata personala a politistului, echilibrul familial poate fi
perturbat de numerosi factori legati de manifestarile negative din comunitate, cu care acesta intra in
contact la serviciu. Pe acest fundal apare neincrederea in persoanele apropiate, precum sotia, copiii,
pietenii, vecinii, si totodata teama ca acele intentii raufacatoare intalnite peste zi s-ar putea regasi si
la membrii familiei.
Totodata, insecuritatea se regaseste si in standardele mai ridicate impuse in educatia copiilor, astfel
incat dezvoltarea personalitatii acestora are de suferit, prin prisma autoritatii si regulilor impuse.
Principiile rigide provin din teama si neincrederea politistului, din dorinta lui de a promova propriul
model, unicul dupa care poate fi educat copilul, singura reteta pe care o cunoaste.
De multe ori, prima dorinta a politistului este aceea de a exercita o putere. Dand curs acestei dorinte
inconstiente, politistul poate influenta negativ relatia cu copilul, deoarece va cauta sa-l mentina intr-o
situatie de dependenta, de subordonare neconditionata. Pentru aceasta, politistul poate recurge la
diferite modalitati de coercitie, descurajand astfel formarea unei personalitati autonome,
independente. Prin urmare, in familie se acumuleaza tensiuni, frustrari, ce determina comportamente
agresive si ostilitati intre membrii acesteia. Spre exemplu, din dorinta politistului de a promova
propriul model, intr-un sistem de educatie rigid si impregnat de scheme, copilul creste cu teama de a
nu gresi, de a nu se ridica la inaltimea asteptarilor, ceea ce ii diminueaza increderea in sine si
capacitatea de a lua initiativa, acesta dezvoltandu-si o personalitate introvertita, caracterizata de
timiditate. Pe de alta parte, copilul poate deveni rebel, agresiv, cu o personalitate de tip opozitionist,
ca forma de protest si un refuz in a accepta mediul rigid si regulile care ii sunt impuse.
Toate aceste standarde, la care se adauga frustrarile politistului acumulate in timpul zilei la serviciu si
acasa, pot genera probleme care ii afecteaza profund pe copii, precum: violenta intrafamiliala,
consumul de alcool, abuzul, neglijenta, si importante carente educationale lipsa de dialog, de
afectiune, exagerare sau inconstanta in cerintele formulate fata de copil (treceri de la o extrema la
alta, de la o permisivitate exagerata la restrictii foarte dure), utilizarea mijloacelor violente de
sanctionare a copilului pe motiv ca bataia este rupta din rai. 3
Relatia de autoritate influenteaza si tipul de comunicare in familie. De cele mai multe ori apare
pericolul unei comunicari lateralizate, adica politistul este cel care emite si care monopolizeaza
comunicarea, iar sotia si copiii raman doar un receptor pasiv, opiniile lor fiind prea putin luate in
considerare. Nevoia de expresie si de comunicare este o nevoie fundamentala a oricarui individ, iar
familia e un loc privilegiat de satisfacere a acestor nevoi. Nesatisfacerea lor antreneaza inevitabil o
frustrare ce se va traduce prin comportamente agresive.
Ideea ca familia reprezinta celula de baza a societatii apare in mod implicit in dezvoltarea masurilor
de protectie in cazul violentei in familie. Agresivitatea in cuplu conduce la stabilirea unui raport de
forte. Cand avem de-a face cu niste cupluri egalitare, in care puterea de decizie apartine ambilor
parteneri, dandu-le sentimentul de satisfactie, riscul de violenta domestica este foarte scazut. In
raporturile de dominare-supunere, violenta ia o forma primitiva. Cel care domina se bucura de o
judecata morala, imatura. In majoritatea cazurilor, raportul de putere il desemneaza pe barbat ca fiind
pe pozitia dominanta, iar femeia supusa.
Din aceste considerente, politistul va trebui sa se abtina de la orice forma de violenta domestica,
intrucat limitele comportamentului social uman sunt impuse de regulile moralei. Familia, ca grup
social cu existenta privata, este guvernata de valorile, normele si tiparele comportamentale ale
adultilor formand cuplul. Acest corp de judecati morale vor fi apoi, in procesul educatiei directe si
indirecte, prin imitatie, inoculate copiilor. Regulile morale pe care individul le achizitioneaza in
familie in primul rand, si care fac parte din procesul numit nasterea psihica a copilului, sunt actul
de identitate al individului in lume, in societate. Kant cristaliza conditiile necesare unei existente
implinite si armonioase ca fiind cerul instelat deasupra capului si legea morala in inima.
2. Comportamentul politistului in societate
Omul nu traieste singur, izolat, el a devenit om atunci cand, pentru a exista, a fost nevoit sa intre in
relatii cu altii. El comunica cu semenii sai, isi confrunta cu ei ideile, se dezvolta impreuna cu altii,
intr-un cuvant: traieste intr-o colectivitate sociala careia nu-i este indiferent modul de comportare al
fiecarui individ in parte. Deci, singura lui posibilitate de convietuire in societate este conditionata de
respectarea normelor si principiilor etice si morale care guverneaza respectiva societate. A respecta
aceste norme inseamna, practic, a raspunde asteptarilor si cerintelor colectivitatii in care traieste.
Insa, si acestea trebuie dezvoltate si imbogatite prin educatie, invatatura si permanenta instruire.
Cu atat mai mult, politistul , care este considerat protectorul ordinii publice si totodata un model de
conduita pentru ceilalti, trebuie sa aiba mereu o atitudine de integrare in societate si de respectare a
normelor acesteia, dand dovada de sinceritate, amabilitate, solicitudine si respect pentru cei din jur.
Activitatea politiei constituie serviciul public specializat, care se realizeaza in interesul persoanei si
comunitatii, precum si in sprijinul institutiilor statului2. Respectul unui politist fata de cetateni se
manifesta atat prin utilizarea regulilor de politete moderata (fara familiarisme), cat si prin evitarea
oricarei manifestari discriminatorii, legate de rasa, nationalitate,origine etnica, limba, religie, sex,
opinie, apartenenta politica, avere, varsta, origine sau statut social. Comunitatea asteapta de la politist
un comportament exemplar, adecvat profesiei sale si respectand el insusi normele legale (nu trebuie
sa stationeze cu vehiculul de serviciu in locuri care incomodeaza circulatia in afara cazurilor de
interventie etc.) si nefolosind in mod abuziv prerogativele functiei sale (folosirea girofarului fara
motiv legitim etc.).
2 Art.3, alin (2) din H.G.R. nr. 991 din 25.08.2005 pentru aprobarea Codului de etica si deontologie al politistului,
publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 813 din 7 septembrie 2005
Politistul trebuie sa fie perceput, in primul rand, ca protector al comunitatii si al cetateanului. Este
esential ca acesta sa fie un bun comunicator si mediator al conflictelor, cu o 4
autoritate personala construita si recunoscuta de opinia publica. De asemenea, politistul trebuie sa
constientizeze, in toate imprejurarile, faptul ca este platit din bani publici si se afla in serviciul
cetatenilor, situatie ce impune un comportament adecvat in toate imprejurarile. Indiferent de tinuta,
fie ea e serviciu sau civil, acesta trebuie sa incurajeze in societate respectarea legii, sa sustina si sa
implementeze masurile care sa impiedice manifestarea infractionalitatii. Politistul trebuie sa fie
disponibil si sa intervina oricand ia cunostinta despre atingerea adusa vreuneia dintre valorile aparate
de lege, indiferent de situatie si de momentul constatarii acesteia; el trebuie sa aiba capacitatea de a
asculta si de a rezolva problemele celor aflati in dificultate, ori de a indruma catre alte autoritati
cazurile care se situeaza in afara competentei ori atributiilor sale. Astfel, chiar si in viata privata,
politistul trebuie sa reactioneze atunci cand siguranta cetatenilor este amenintata in spatiul public,
fiindca intotdeauna este mai bine sa previi raul decat sa repari ulterior daunele provocate de acesta.
De cele mai multe ori, politistul este tratat de catre cetatenii obisnuiti in mod diferit, in sensul ca ii
sunt pretinse asteptari ridicate in ceea ce priveste comportamentul moral si codul de onoare. Luand
permanent contact cu diverse persoane victime, martori, infractori, jurnalisti etc., putem spune ca
politistul munceste in vazul tuturor, si se afla deci mereu in atentia publicului. Este asadar nevoie
ca politistul sa fie politicos, calm, hotarat, rabdator, conciliant si mai presus de toate, integru, mai
ales in viata personala. Aceasta ultima valoare, integritatea, este o valoare fundamentala care se
bucura de o atentie deosebita din partea cetatenilor si a autoritatilor, constituind o masura a
succesului si bunei functionari a politiei. De aceea, orice incalcare a acestei valori in societate, orice
comportament al politistilor care trece dincolo de granitele legilor (pe care de fapt trebuie sa le aplice
si sa le apere), aduce atingere credibilitatii politiei, atat in plan intern, cat si in plan extern, intrucat
actiunile politistilor sunt vazute in orice imprejurare, ca indicatori de comportament a intregii
organizatii. De aceea, devierile comportamentale ale membrilor politiei coruptia, folosirea excesiva
a fortei, traficul de droguri, consumul abuziv de alcool si starile de ebrietate, abuzul etc., sunt vazute
ca actiuni colective cu efecte devastatoare asupra imaginii intregii organizatii, ducand la scaderea
increderii cetatenilor si a autoritatilor in politie. Astfel, politistul trebuie sa fie constient ca activitatea
lui se afla sub atenta observare a publicului. Acesta este perceput ca fiinta generatoare de atitudini,
care poate face bine sau rau, poate aproba sau dezaproba anumite situatii si, din aceste cauze, poate fi
cautat sau evitat.
Pe langa integritate, politistul trebuie sa manifeste sociabilitate in relatiile cu ceilalti, precum si
politete, ca materializare in comportamentul si atitudinile lui, a unui nivel de cultura si civilizatie
corespunzator (asa cum spunea La Bruyre, politetea, chiar daca nu inspira intotdeauna bunatate,
echitate, toleranta, recunostinta, produce cel putin aparenta tuturor acestora si face pe om sa para
in afara asa cum ar trebui sa fie inauntru3). Totodata, anumite insusiri caracteriale cum sunt:
modestia, curajul si fermitatea, spiritul de intr-ajutorare, omenia, buna-cuviinta si altele de acest fel,
trebuie sa se regaseasca in trasaturile de personalitate ale acestuia.
3 Constantin Tarsolea, Politia si societatea Perspective socio-umane, Editura Eclipse, Buzau, 1998, p. 118;
Nu trebuie uitat din vedere faptul ca in viata personala, politistul nu trebuie sa se izoleze de prieteni,
ba dimpotriva, este normal ca acesta sa participe la serate, petreceri si alte activitati sociale. Totusi,
fiecare actiune a lui in comunitate are consecinte semnificative in perceptia opiniei publice, motiv
pentru care este recomandat ca politistul sa nu frecventeze in mod regulat localuri, baruri care nu
functioneaza in conformitate cu legea sau unde se desfasoara afaceri ilegale. Mai mult decat atat,
politistul trebuie sa isi selecteze prietenii cu atentie, astfel incat, prin contactele cu acestia, reputatia
si activitatea lui sa nu ii fie compromise. 5
C. CONCLUZII
In opinia mea, principiile morale impun o anumita conduita, un cod de viata si de convietuire.
Respectarea acestora ar trebui sa determine un comportament adecvat al politistului in raport cu el
insusi si cu ceilalti, iar respectul trebuie sa porneasca mai intai de la el insusi. Astfel, respectarea
codurilor, a regulilor care definesc un grup sau o natiune, in special de catre politist, este prima
conditie pentru functionarea in bune reguli a respectivului grup. Pornind de la proverbul Ca sa fii
respectat, trebuie sa te respecti pe tine insuti, trebuie sa respecti principiile, consider ca repectul de
sine al unui politist porneste de la o privire aruncata spre interior, spre o imagine a propriului eu si
transferata spre celalalt. Este normal sa avem asteptari de la ceilalti, abia dupa ce suntem multumiti
cu noi insine, si cu propriul nostru comportament.
In al doilea rand, prin comportamentul sau, un politist trebuie sa ofere celor din jur aceeasi
consideratie pe care o are pentru propriile fapte, inseamna a-l repecta pe celalalt pentru ceea ce este.
Daca iti doresti sa mentii un echilibru intre membrii grupului, a familiei sau a societatii in ansamblul
ei, atunci nu poti incalca regulile pe criterii pur subiective. De exemplu, daca un politist, care se
ghideaza dupa principiul egalitatii, al impartialitatii si al nediscriminarii, va ignora o incalcare a legii
comisa de o cunostinta, acesta nu va mai avea aceeasi credibilitate in fata opiniei publice, fapt care va
determina inevitabil scaderea prestigiului organelor de politie, in ansamblul lor. Este asadar nevoie sa
reflectam asupra faptelor noastre, si sa fim obiectivi fata de ceilalti, si fata de noi insine.
Totodata, cred ca familia este cadrul in care politistul se redescopera pe sine, refugiul dupa contactul
cu faptele antisociale intalnite la serviciu, constituindu-se in ancora care ii ofera suportul moral, atat
de necesar unei vieti echilibrate. Din acest motiv, politistul trebuie sa contribuie la mentinerea
armoniei familiale, incercand sa se detaseze de problemele si frustrarile acumulate la serviciu.
Bunatatea, respectul, sinceritatea si iubirea dintre soti sunt valori ce trebuie mentinute in familie,
indiferent de obstacolele si impedimentele provenite ca urmare a contactului cu diverse categorii de
persoane. Politistul trebuie asadar sa evite violenta domestica sub orice forma, intrucat aparitia ei in
relatiile dintre membrii familiei reprezinta o bresa ce treptat va ingadui forme si manifestari tot mai
ample, mai variate si mai frecvente. O nevinovata remarca de genul nu-mi place cum ti-ai aranjat
parul sau nu-mi place cum te-ai imbracat va atrage dupa sine, in timp, consecinte tot mai
dramatice. Aceste remarce pot fi apreciate de cel /cea caruia ii sunt adresate ca o manifestare
negativa a interesului sau, altfel spus, a iubirii. In realitate, consider ca aici apare deja o arogare a
dreptului de a impune celuilalt limitele existentei si ale manifestarilor, dupa bunul plac al celui care
se simte in pozitia dominanta. Cel supus nu are dreptul la o existenta proprie, la nevoi proprii.
Existenta si nevoile lui se vor forma conform principiilor si ingradirilor impuse, adeseori arbitrat, de
catre cel care domina, fapt care duce la dezechilibre in familie.
In concluzie, politistul are datoria de a manifesta un comportament adecvat atat in viata familiala, cat
si in cea sociala. El trebuie sa lupte impotriva practicilor antisociale, sa dovedeasca stapanire de sine
in orice situatie, sa isi formeze si poate cel mai important, sa isi mentina o imagine care sa ii faca
cinste in lume.
D. BIBLIOGRAFIE
1. Art. 1, Declaratia Universala a Drepturilor Omului, O.N.U., 1948
2. Monitorul Oficial, Partea I, nr. 367 din 29 mai 2003, Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea si
combaterea violentei in familie
3. Art.3, alin (2) din H.G.R. nr. 991 din 25.08.2005 pentru aprobarea Codului de etica si deontologie al
politistului, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 813 din 7 septembrie 2005
4. Constantin Tarolea, Politia i societatea Perspective socio-umane, Editura Eclipse, Buzau, 1998, p.
118