Schimbarea stării de agregare

Topirea si Solidificareare
 Topirea este
transformarea unei substanţe
din stare solidă în lichidă si se
produce cu absorbţie de
căldura(când substanţa e
încălzită)
Experiment-dacă punem un termometru într-un
vas cu gheaţă scoasă din congelatorul de –
4°C , încălzim vasul şi măsurăm temperatura
din vas, observăm că gheaţa începe să se
topească la 0°C, si apoi , deşi flacăra încălzeste
vasul, temperatura din vas rămâne 0°C până la
topirea ultimului cub de gheaţă, şi abia apoi, va
mai creşte !!
Concluzii:1.În timpul topirii(solidificării)temperatura
rămâne constantă
2.Pentru a se topi, substanţa primeşte
căldură. Căldura latentă specifică de topire(λ) este
cantitatea de caldură necesară topirii unui kilogram de
substanţă. Căldura necesară topirii unui corp cu masa
m este:
Q=m*λ
 Fiecare substanţă are o
Substanţa Tt λt
anumita temperatura de (K) (kJ/kg)
topire/solidificare:
 Tabelul prezintă gheaţă 273 333
temperaturile de
topire/solidificare la mercur 234 12

presiune atmosferică plumb 600 26

normală şi căldurile latente
specifice de aluminiu 932 380

topire/solidificare pentru oţel 1810 270

câteva substanţe.
 Solidificarea este transformarea
unei substanţe din stare solidă în
lichidă(este fenomenul invers topirii) si se
produce cu cedare de căldură
Prin solidificare, un corp cedează căldura
pe care a absorbit-o la topire:
Q=m*λ
 Topirea şi solidificarea
metalelor e folosită în
metalurgie: metalul topit se
toarnă în forme, obţinând
piese. Fonta topită,(ca şi
apa) se dilată la solidificare
şi umple complet forma.
 Prin solidificare, majoritatea substantelor îsi
micsoreazã volumul, cãci spatiile dintre
moleculele (atomii, ionii) dispuse ordonat în
retele cristaline sunt mai mici decât spatiile
intermoleculare în starea lichidã.
 Temperatura de topire a unei substante
variazã slab cu presiunea exterioarã. În
cazul majoritãtii corpurilor, care prin topire
îsi mãresc volumul, temperatura de topire
(solidificare) creste cu presiunea.
 Fac exceptie apa (gheata), fonta, bismutul
(Bi) si galiul (Ga), al cãror volum creste
prin solidificare. Ce stiti cã se întâmplã cu
o sticlã cu apã astupatã cu un dop uitatã
în congelator? De ce?
 Solidificarea unor substante sub presiune
înaltã nu numai cã ridicã temperatura de
proces, dar le conferã si proprietãti fizice
deosebite.
 La presiune înaltã (100 000 atmosfere si
2300°C), rãcind carbonul topit se obtine
diamantul industrial, care înlocuieste cu
succes diamantele naturale, prin duritatea
sa exceptionalã, la tãierea pieselor, sticlei
etc. Pentru substantele al cãror volum
scade prin topire, temperatura de topire
(solidificare) scade cu cresterea presiunii.
 . Acest fapt este firesc, deoarece pentru
aceastã categorie de substante cresterea
presiunii se opune dilatãrii si deci cåpåta
printr-o solidificare normalã. Astfel, fierul
obtinut prin rãcire lentã nu are duritate
suficientã, cãci structura sa cristalinã (cub
cu volumcentrat, adicã cu încã un atom în
centru) nu i-o permite.
 Dacã însã fierul (cu 1% carbon), adus la
rosu, este solidificat brusc prin rãcire în
apã sau ulei, atunci capãtã o altã structurã
cristalinã (cub cu fete centrate, cu câte un
atom în centrul fiecãrei fete) si devine dur
si elastic. Tratamentul termic la care este
supus otelul pentru a-si mãri densitatea se
numeste cãlire.
 Alte utilizãri practice ale proceselor de
topire-solidificare sunt sudura si tãierea
metalelor cu ajutorul unei flãcãri
oxiacetilenice, care creeazã o degajare
mare de cãldurã concentratã într-un punct.
 Topirea metalelor si aliajelor la temperaturi
bine determinate permite testarea rapidã si
comodã a temperaturii cuptoarelor folosind
asa-numitele „conuri Seger“, fabricate din
substante a cãror temperaturã de topire se
cunoaste precis. Topirea unuia indicã
atingerea temperaturii sale de topire.
 Prin solidificare, substanta purã (metal,
semiconductor) cristalizeazã. În tehnologia
modernã se urmãreste obtinerea de
monocristale mari (aceeasi formã
geometricã de dispunere a atomilor de la un
capãt la altul al solidului cristalizat). Ele sunt
utilizate la confectionarea generatorilor si
detectorilor de ultrasunete (sunete de
frecvente foarte înalte, neauzibile de
urechea umanã), în industria ceasurilor, la
obtinerea semiconductorilor utilizati în
electronicã.
 Prin solidificarea obisnuitã, obtinerea unui
monocristal nu este posibilã. De aceea se
foloseste o eprubetã specialã, suspendatã
vertical, în care se gãseste metalul sau
semiconductorul topit. Ea iese încet din
cuptor de-a lungul axului acestuia. Pe
mãsurã ce capãtul eprubetei iese, metalul
începe sã se solidifice în jurul primelor
cristale formate. Numai pe directia axului
sunt create conditii favorabile cristalizãrii
perfect regulate, ceea ce conferã
materialului proprietãti fizice de duritate si
chimice de puritate deosebite